Bucovina Profundă

31 ianuarie 2020

Actele elecronice versus libertatea umană și demnitatea creștină

Actele elecronice versus libertatea umană și demnitatea creștină

Sistemul de supraveghere prin acte electronice este un atentat la libertatea, autodeterminarea și intimitatea fiecărui om


Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului s-a pronunțat impotriva actelor electronice sau biometrice în februarie 2009. Apoi administrația patriarhală a bolmojit formulările și a afirmat că nu vede care sunt problemele morale in acest caz și că ortodocșii creștini care au nelămuriri ar trebui să intrebe la… minister!

Redăm aici comunicatul Sinodului Mitropolitan de la Cluj pe care il considerăm un model de reacție demnă, curajoasă in fața autorităților seculare, izvorâtă din grija față de semeni.


bartolomeu anania - acte biometrice 145001813803

COMUNICAT DE PRESĂ

<< Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, luând act de reacţiile unor medii monahale si teologice fată de introducerea sistemului de supraveghere biometrică în România, consideră că acestea sunt îndreptăţite, ele urmând însă să fie supuse unor analize şi nuanţări, atât la nivelul Sinoadelor locale cât şi la acela al Sfântului Sinod plenar.

Oficial, semnalul a fost dat prin Hotărârea de Guvern nr. 557 din 26 aprilie 2006 privitoare la introducerea paşapoartelor electronice, în care sunt stocate datele biometrice ale persoanei, adică imaginea facială, impresiunea digitală, precum şi alte elemente de identificare.

Mai mult, deşi Hotărârea îi priveşte pe toţi cetăţenii României, ea nu a fost precedată de o dezbatere publică, aşa cum s-ar fi cuvenit într-o ţară democratică.

Pentru 1 ianuarie 2011 este programată introducerea noilor cărţi electronice de identitate cu cip. Acesta are forma şi dimensiunea unei aşchiuţe în care se stochează datele biometrice ale unei persoane; el poate fi implantat nu doar într-un act de identitate (buletin, paşaport, card comercial sau sanitar), ci şi în corpul uman, sub pielea palmei, a unui deget sau a cefei, iar conţinutul său poate fi citit de la distanţă şi de către oricine, cu ajutorul unui calculator sau a unui aparat de receptare anume construit. Nu există nici o lege naţională sau internaţională care să garanteze discreţia sau securitatea absolută a datelor înscrise în cip, acestea fiind, practic, la dispoziţia oricărui factor instituţional sau privat şi constituind un sistem de supraveghere a cetăţenilor pe toată durata vieţii lor, şi chiar după moarte.

Argumentul că acest sistem de supraveghere contribuie la identificarea şi urmărirea delicvenţilor constituie o ofensă la adresa întregului popor român, care nu poate fi tratat ca o bandă de infractori.

Dimpotrivă, acest sistem de supraveghere e un atentat la libertatea şi intimitatea oamenilor, drepturi consfinţite nu numai de legile civile, ci şi de normele religioase. E ca şi cum un duhovnic ar divulga secretul spovedaniei, fapt aspru pedepsit în rânduielile bisericeşti, dar cu drept de cetăţenie în sistemul transparenţei fără perdea. Biometria nu numai că nu o sancţionează, dar, dimpotrivă, o legiferează, omul fiind tratat nu ca făptură a lui Dumnezeu, înzestrată cu suflet, inteligenţă şi libertate.

În concluzie, facem un apel către Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României şi garantul respectării Constituţiei, să facă tot ceea ce îi stă în putinţă spre a-i asigura cetăţeanului român dreptul la libertate şi viaţă particulară, în consens cu principiile convieţuirii sociale.>>

În şedinţa din 19 februarie 2009, Cluj-Napoca

† BARTOLOMEU, Arhiepiscop şi Mitropolit

† ANDREI, Arhiepiscopul Alba Iuliei

† SOFRONIU, Episcopul Oradiei

† IUSTINIAN, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului

†PETRONIU, Episcopul Sălajului

† IRINEU BISTRIŢEANUL, Episcop Vicar Cluj

† VASILE SOMEŞANUL, Episcop Vicar Cluj

† IUSTIN SIGHETEANUL, Arhiereu Vicar Maramureş


id num

Citiți și alte articole corelate:

Un comentariu »

  1. […] Actele elecronice versus libertatea umană și demnitatea creștină […]

    Apreciază

    Pingback de Inteligența artificială, China și dictatura viitorului foarte apropiat | Bucovina Profundă — 11 februarie 2020 @ 01:52 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: