Bucovina Profundă

3 mai 2022

TRAIAN TRIFAN (+27 aprilie) – Un colos ascuns. Reperul sfinților din închisori

Filed under: Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor,Traian Trifan — Mircea Puşcaşu @ 08:48

TRAIAN TRIFAN (+27 aprilie) – Un colos ascuns. Reperul sfinților din închisori

Perioada de închisoare 1954-1964, a fost pentru noi, tineretul legionar, una de armonie, înțelegere, împărtășire de cunoștințe şi de dragoste, spre deosebire de anii 1949-l954, (cinci ani de inactivitate intelectuală), cei mai întunecați din viața noastră.  Celulele se transformaseră în săli de cursuri, de liceu şi universitate. Ţăranii şi muncitorii învățaseră limbi străine, memoraseră sute de poezii, știau matematică, fizică, chimie etc. şi, nu rareori, se angajau în discuții filosofico-religioase. Fiecare deținut punea la dispoziția celorlalți tot ceea ce acumulase cu timpul. Meritul pentru această armonie şi pentru revenirea celor tineri în sânul Legiunii a fost mai ales al Bădiei Trifan, veteran în închisoare, cu patrusprezece ani deja executați.(..)  Badea Trifan, aparținea generației eroice a Căpitanului. De aceea era privit de noi, tinerii, ca un mit; cuvântul lui (şi al prinţului Alexandru Ghica, cu care iar am stat în celulă) era pentru noi lege.

Învierea Domnului în celulă cu Badea Trifan. Din amintirile lui Dimitrie Bordeianu (1)

Celulele – săli universitare

Pe avocatul Trifan l-am cunoscut în celula 32, la Gherla. Auzisem în închisoare de grupul Marian, fostul sef al județului Brașov şi de Trifan, fost prefect legionar de Brașov, condamnați la ani grei de închisoare încă de pe timpul lui Antonescu. Un alt grup de legionari condamnați atunci se strânsese în jurul lui Biriş. Cele două grupuri aveau două atitudini diferite însă. Unul trăia şi simțea în spiritul Părinților răsăriteni, iar altul trăia şi gândea în spiritul Părinților apuseni.

Ceea ce m-a impresionat plăcut acolo, a fost înțelegerea cu care cei mai în vârstă îi primeau pe tinerii care trecuseră prin demascări. Pentru aceștia, integrarea în Mişcare a fost foarte prudentă şi smerită, pentru că duceam în spate tragedia trăită la Pitești şi Gherla, o revenire bruscă riscând să ne azvârle într-o extremă periculoasă. Şi totuși, majoritatea şi-au revenit, în raport direct cu cuantumul suferinței din decursul demascărilor.

Perioada de închisoare 1954-l964, a fost pentru noi, tineretul legionar, una de armonie, înțelegere, împărtășire de cunoștințe şi de dragoste, spre deosebire de anii 1949-l954, (cinci ani de inactivitate intelectuală), cei mai întunecați din viața noastră.

Celulele se transformaseră în săli de cursuri, de liceu şi universitate. Ţăranii şi muncitorii învățaseră limbi străine, memoraseră sute de poezii, știau matematică, fizică, chimie etc. şi, nu rareori, se angajau în discuții filosofico-religioase. Fiecare deținut punea la dispoziția celorlalți tot ceea ce acumulase cu timpul.

Deținuții – adevărați trăitori ai Ortodoxiei (more…)

30 aprilie 2021

Traian Trifan – Sfânt al închisorilor, luptător legionar, mistic filocalic

Filed under: Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor,Traian Trifan — Mircea Puşcaşu @ 08:13

Traian Trifan – Sfânt al închisorilor, luptător legionar, mistic filocalic

3 noiembrie 1899 – 12 aprilie 1990

Traian_Trifan-768x535

Traian Trifan s-a născut la 3 noiembrie 1899, în Lancrăm, jud. Alba. Şcoala a urmat-o la Liceul evanghelic nemţesc din Sebeş; din clasa a IV-a de liceu face câte un an la Liceele ungureşti de stat din Sibiu şi Blaj, un an la Liceul românesc Şaguna din Braşov; oraşul fiind ocupat în timpul războiului, îşi încheie studiile (făcând doi ani în octombrie-aprilie) şi-şi ia diploma la Blaj, în 1916. În vara lui 1917 este recrutat în armata austro-ungară şi trimis pe front în Albania, unde e telefonist (cunoştea 3 limbi). Se îmbolnăveşte de malarie, e internat în Slovacia, apoi la Viena; e retrimis pe front în Muntenegru, când războiul se termină. Cu peripeţii revine în ţară; participă la Adunarea de la Alba Iulia şi-şi vede patria întregită. Absolvă Şcoala militară de artilerie din Bucureşti; e avansat sublocotenent. Se înscrie la Facultatea de Drept din Cluj, e vicepreşedinte al Centrului Studenţesc, participând activ la frământările studenţeşti. Îşi ia doctoratul în drept şi face practica în avocatura la Sibiu, Sebeş şi Satu Mare, fiind ultimul avocat din Braşov care a dat examen de cenzură, în 1926 (după 8 ani de studii şi praxa).

În 1927 deschide un birou de avocatură la Braşov. În 1933 se căsătoreşte cu Elena Scholtz, cu care are două fete: Ileana şi Maria. Ion Moţa (cunoscut din studenţie) îl convinge să intre în Mişcarea Legionară. Pledează în procesele: Duca, Bratu, al „complotului studenţesc” de la Târgu Mureş, proces ţinut la Braşov. Datorită adeziunii sale la Mişcare, e închis la Jilava (1934) şi lagărul Vaslui (1938). Eliberat şi concentrat în armată, va părăsi Basarabia fără luptă. După instalarea Statului Naţional Legionar, în toamna anului 1940, lt. Trifan este numit prefect al judeţului Braşov; îşi asumă funcţia, deşi situaţia era dificilă (graniţa mutându-se la Sfântu Gheorghe): „Mă găsesc în acest loc din ordin şi voi face ce pot”. După lovitura de stat a lui Antonescu din ianuarie 1941 e somat de col. Filip Agricola, comandant al regimentului de infanterie din Braşov, să predea Prefectura. Refuză şi cere să fie înlocuit prin decret de stat, aşa cum fusese numit. În urma discuţiilor cu gen. Dragalina, a consultărilor cu Bucureştiul şi a ameninţărilor armatei germane de a interveni, împreună cu Marian Traian, şeful judeţului, predau autoritatea şi sunt arestaţi. Urmează ancheta şi procesul. Deşi col. Agricola confirmă că a fost ordine în judeţ şi prezenţa armatei la prefectură era nejustificată, totuşi dr. Trifan este condamnat la 16 ani închisoare.  (more…)

%d blogeri au apreciat: