Bucovina Profundă

18 ianuarie 2022

INTERVIU CU UN SFÂNT. Marin Răducă: Frica trebuie învinsă prin viața în Hristos!

Filed under: Marin Răducă,Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 02:21

INTERVIU CU UN SFÂNT

Marin Răducă: Frica trebuie învinsă prin viața în Hristos!

Interviu realizat de părintele Protos. Teofan Popescu

15 ianuarie 2022

Valeriu Anania – IMN EMINESCULUI în nouasprezece cânturi cu acrostih

Filed under: Eminescu,poezie,România Profundă,sfintii inchisorilor,sfintii români — Mircea Puşcaşu @ 20:31

Mihai-Eminescu-1

Valeriu Anania:

IMN EMINESCULUI  

în nouasprezece cânturi cu acrostih

Starea întâi

E mult de când te’nsinguri spre nopţile de-apoi
Mişcându-ţi veşnicia prin spaţii şi prin noi.
Intrăm cu tine’n lume şi parcă ieri ne-au fost
Năvoadele din care-ţi făcurăm adăpost.
Enciclica serbare. Ne’nvălui în rotund.
Stâlpări de foc se-adună şi’n tine se pătrund.
Cenuşile’nserării pe slove ni le cerni
Umplându-le cu arderi din zorii tăi eterni.

Treapta întâi

Minunea lumii toată-i în ochii tăi oglindă.
Ies taine din vitralii şi’n soare se’nfloresc.
Hotar cu ne’nceputul, văzduhul pământesc
Aprinde roi de patimi când visul tău colindă
Imperii de tăcere din care cânturi cresc:
bucură-te’ntrariparea gândului de-abia’ntrupat
bucură-te somn în care munţii’n capete se bat
bucură-te corn de seară când se pleacă’n vad gorunii
bucură-te logodirea lacului cu raza lunii
bucură-te cel ce nu ştii ceasul bun pe unde-apucă
bucură-te Dor-de-Ducă!
bucură-te chip al ierbii îndrăgit de cer şi ape
bucură-te unda’n care stelele te simt aproape
bucură-te cutezanţa vântului de-a fi subţire
bucură-te că’nainte-ţi neguri prind să se desfire
bucură-te’nmugurire din gândire şi din grai
bucură-te’nveşnicirea Eminescului Mihai!

Starea a doua (more…)

VOIEVOZII SUFLETULUI ROMÂNESC. Sfântul Eminescu. Pătimirile și martiriul 

Filed under: Eminescu,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 19:47

VOIEVOZII SUFLETULUI ROMÂNESC

Sfântul Eminescu. Pătimirile și martiriul 

Un film de Constantin Ghiţă, 15 ianuarie 2019.

Alte articole :

13 ianuarie 2022

MOȚA ȘI MARIN. MARTIRII

MM

MOȚA ȘI MARIN. MARTIRII

Părintele Dumitru Stăniloae – cuvânt rostit în anul 1992:

“Jertfa acestor doi băieţi viteji are semnificaţia unei ofrande aduse lui Dumnezeu de poporul român. (…)

Această faptă de jertfă supremă pentru creştinism a lui Ion Moţa şi Vasile Marin a meritat să fie cinstită – destul de târziu, la trei ani de la înlăturarea comunismului – printr-un parastas prin care să se pomenească sufletele celor doi martiri ai Crucii şi să se atragă atenţia poporului nostru asupra semnificaţiei majore a acestei jertfe”.

Nicolae Iorga –  Doi băieţi viteji

articol publicat în revista “Lumea nouă”, nr. 1, 1937

„Când, în zilele din urmă, îndepărtam ştirile de o monotonie desăvârsită, în ciuda măcelului zilnic, cu privire la ce se petrece, în miez de iarnă, acolo în nenorocita Spanie, nu ne gândeam că între aceia care şi-au dat viaţa luptând pentru cauza cea bună erau şi aceşti doi fii ai ţării noastre.

Prinşi de un entuziasm care se cere condus şi nu înăbuşit, pentru că altfel rămâne celălat entuziasm, contra căruia Statul nu poate lupta îndeajuns şimai ales singur, încălziţi de o ideie căreia i se închinaseră întregi, ei şi-au zis că e preferabil, decât să facă în România însăşi o agitaţie care nu-i aduce totdeauna bine, să meargă acolo unde nu sunt discursuri şi demonstraţii de stradă, ci omul stă în fiecare clipă în faţa morţii pentru ce crede el că e sfânt şi mare. Şi-au căzut.

Cine ştie ce va ieşi din cumplita furtună care s’a abătut asupra depărtatului pământ latin unde se varsă sânge din toate rănile unui nobil neam. Dar, dacă vreodată vom vedea Spania cum a fost, cum trebuie să fie, se va putea spune la noi, cu înduioşată mândrie, că pentru aceasta au curs câteva picături din sângele scump al tineretului nostru.”

Tatăl lui Petre Roman, bolşevicul Walter Neulender, se lăuda că el a furnizat bateriei de artilerie a armatei bolşevice coordonatele legionarilor români, pe care i-ar fi auzit vorbind româneşte în tranşee.

sursa onlineFlorin Palas / fb

Mircea Eliade – Comentarii la un jurământ

 Vremea, 21 Februarie 1937, nr. 476: (more…)

3 decembrie 2021

PETRE ȚUȚEA – MAIEUTICA ROMÂNISMULUI. VIDEO documentar TVR, realizat de Radu Găină. Articole conexe

PETRE ȚUȚEA – MAIEUTICA ROMÂNISMULUI

VIDEO documentar TVR, realizat de Radu Găină

Alte articole :

PETRE ȚUȚEA – ROMÂNUL ABSOLUT

Filed under: Miscarea Legionara,Petre Țuțea,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 12:09

PETRE ȚUȚEA – ROMÂNUL ABSOLUT

„UN COLOS INTELECTUAL ÎNTR-UN SUFLET DE COPIL”tutea +

Moto: „Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu”.

COPILĂRIA ȘI ANII DE ȘCOALĂ

Fiul Anei Simon Țuțea și al preotului Petre Bădescu, Petre Țuțea se naşte la 6 octombrie 1902, în satul Botenii de Muscel, (judeţul Argeş). Crescut în spațiul tradițional al satului românesc de mama sa, analfabetă, pe care avea să o numească, de fiecare dată cu mândrie, „ţăranca din Boteni” – copilul Petre Ţuţea începe să vorbească abia la 4 ani.

După absolvirea Școlii primare din Boteni (1913), Petre Țuțea urmează cursurile Gimnaziului „Dinicu Golescu” din Câm­pulung Muscel între 1913 – 1917. Din 1917 își va petrece trei ani la Boteni în casa părintească din cauza războiului în timpul căruia școlile funcționau cu intermitență, iar profesorii erau sub arme. În 1920, la sugestia consăteanului și a colegului său Ion Chelcea, cunoscut etnograf mai târziu, se duce la Cluj, se înscrie în clasa a V-a la Liceul „George Barițiu” – pe atunci cea mai bună şcoală din principat – și, în 1923, promovând ultimele două clase ale cursului superior (a VII-a și a VIII-a, pe atunci) într-un singur an, absolvă liceul și își susține examenul de bacalaureat.

Fosta capitală a Transilvaniei îl cucereşte cu insolitul ei. Hotărât să-și continue studiile aici, în toamna lui 1923 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Cluj și acceptă să-l mediteze pe Sevastian Ciupagea, un căpitan de armată ca să se poată întreţine. Ca student, Țuțea excelează la istorie și filosofie impresionând cercurile intelectuale ale vremii prin stilul oratoric de excepție cu care reușește de fiecare dată să-și îmbrace discursul inedit: „O namilă de om, cu verb potopitor de gigant. Nu exagerez. Cei care l-au ascultat trei, patru, cinci ore vorbind încontinuu de toate cele, fără să dea voie altuia să strecoare vreun cuvânt, vor recunoaște că n-am exagerat cu nimic în caracterizarea de mai sus. Petre Țuțea era un geniu verbal, singular în generația lui, care n-a dus lipsă de vorbitori străluciți. El și-a revărsat cu generozitate geniul, fără niciun gând de răsplată materială”[1]. Frământat o viață întreagă să înțeleagă procesul cognitiv al omului și dorința lui de a crea lucruri noi, originale, ajunge să afirme la amurgul vieții că: „Omul gândește predicativ sau, mai precis propozițional și sistemic. Când este autonom, nu pune pecetea originalității nici pe afirmațiile, nici pe negațiile lui. Originali sunt numai idioții, că nu seamănă cu nimeni”[2]. Deși a fost de la bun început un fenomen, Țuțea s-a socotit mereu un „om construit, iar nu inspirat”. În 1929 absolvă cursurile Universității din Cluj, obținând licența și docto­ratul în drept cu calificativul Magna cum Laudae, cu o lucrare privind contenciosul administrativ.

ÎN ARENA POLITICĂ (more…)

Mărturii despre Corneliu Codreanu

Mărturii despre Corneliu Codreanu

czc nunta

Nicolae Steinhardt:

”Eu nu l-am cunoscut pe Codreanu. Însa dupa informatiile pe care le-am cules de pretutindeni era un om de caracter, cinstit si capabil. Uciderea lui monstruoasa de barbarii de oameni platiti ai lui Carol al II-lea, strangularea si impuscarea in ceafa, fiind legat de maini si de picioare cu lanturi, facand din el un martir, trebuie sa impresioneze orice om cu constiinta civica si sa-i dea de gandit asupra unei singure atitudini de viata: respectul mortii, spre a nu-i mai intina memoria cu acuzatii superflue cand nu mai era in viata.” (Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii (1959-1989). Selecţia documentelor: Clara Cosmineanu şi Silviu B. Moldovan, Ed. Nemira, 2005, p.395;  Arhivele CNSAS, fond informativ, dosar nr. 207, volum 5, ff. 100-101, P 191 – 195)

Nicholas Nagy-Talavera, scriitor ungur, de origine evreiasca :

”Deodată s-a produs o rumoare prin mulţime. Un bărbat chipeş, smead, înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte călărind un cal alb. S-a oprit aproape de mine. N-am putut vedea nimic monstros sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilaros, sincer, radia asupra mulţimii celor săraci şi părea să fie una cu mulţimea şi totodată în mod misterios, departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forţa stranie emanată de acest om. Poate el aparţinea pur si simplu pădurilor, munţilor, furtunilor de pe culmile Carpaţilor acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi vânturilor. Şi astfel stătea în mijlocul mulţimii în tăcere. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească. O ţărancă bătrână şi ofilită şi-a făcut cruce şi ne-a şoptit: “E trimis de Arhanghelul Mihail”. Apoi clopotul trist al bisericii se porni să bată şi slujba, care preceda întotdeauna adunările legionare, începu. Impresiile adânci, create în sufletul unui copil, dispar cu greu. De mai mult de un sfert de veac n-am uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu.” (Nagy- Talavera, Nicholas, O istorie a fascismului în Ungaria şi România. Ed. (evreiasca) Hasefer, Bucuresti, 1996; ed. orig. 1971, în engl.).

Andreas Hillgruber, istoric evreu-german:

”Legiunea Arhanghelului Mihail, întemeiată în 1927, era creaţia exclusivă a lui Corneliu Zelea Codreanu, un om plin de pasiune politico-religioasă. Antisemitismul Mişcării era de natură religioasă şi naţională, nu rasistă. Obiectivul lui Codreanu era înlăturarea pseudo-democraţiei din România şi reînnoirea statului român printr-o conducere autoritară, înrădăcinată solid în creştinismul ortodox. Principiile Mişcării izvorau,fără îndoială, dintr-un profund patriotism autentic.” (Andreas Hillgruber, Hitler, Konig Carol und Marschall Antonescu, Ed. Franz Steiner Verlag Gmbh, Wiesbaden, 1954).

Zigu Ornea, istoric evreu: (more…)

30 noiembrie: 83 de ani de la asasinarea lui Corneliu Codreanu, din ordinele Regelui Carol al II-lea

czc 220px-Corneliu_Zelea_Codreanu30 noiembrie: 83 de ani de la asasinarea lui Corneliu Codreanu, din ordinele Regelui Carol al II-lea

Pe 30 noiembrie 1938, în dreptul pădurii Tâncăbești, liderul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, era asasinat de către jandarmii care îl escortau spre închisoarea Jilava.

Alături de Codreanu, jandarmii i-au asasinat prin ștrangulare pe alți 13 legionari: Constantinescu Nicolae, Caranica Ion, Belimace Doru – „Nicadorii”, Caratănase Ion, Bozântan Iosif, Curcă Ștefan, Pele Ioan, State Gr. Ioan, Atanasiu Ioan, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu – „Decemvirii”.

În comunicatul Parchetului Militar al Corpului II Armată de a doua zi, procurorii au mințit, povestea oficială despre eveniment fiind aceea că inculpații ar fi încercat să fugă de sub escortă, jandarmii fiind nevoiți să-i împuște.

„În noaptea de 29-30 noiembrie a.c. s-a făcut un transfer de condamnați de la închisoarea R. Sărat la București – Jilava.

În dreptul pădurii ce corespunde kilometrului 30 (in realitatea la km 40 – nota mea) de pe șoseaua Ploiești – București, pe la orele 5, automobilele au fost atacate cu împușcături de necunoscuți care au dispărut și în acel moment transferații, profitând de faptul că transportul se făcea în automobile Brek tip jandarmi, deschise și pe timp de noapte cu ceață deasă, au sărit din mașini, îndreptându-se cu vădită intenție de a dispărea în pădure.

Jandarmii, după somațiile legale, au făcut uz de armă[…] Atât Parchetul militar al Corpului II Armată, pe teritoriul căruia s-a întâmplat cazul, cât și parchetul civil, fiind înștiințate, au venit la fața locului și au constatat în mod oficial moartea celor numiți mai sus, de către medic, prin încheierea de proces-verbal.

A autorizat înmormântarea cadavrelor, rămânând mai departe în cercetarea cazului.

Comandantul militar, după propunerea parchetului și pentru motive de ordine publică, a aprobat ca înmormântarea să se facă la subcentrul militar Jilava, fapt ce s-a executat în dimineața zilei de 30 noiembrie a.c. prin îngrijirea închisorii militare Jilava”, se arăta în comunicatul publicat în ziarul Universul.

În realitate, însă, asasinatul a fost pregătit minuțios de către autoritățile ce trebuiau să vegheze la respectarea legii. Istoricul George Damian scrie că regele Carol al II-lea, care dusese țara într-o situație dezastruoasă pe plan extern, a căutat să obțină ajutor și garanții din partea marilor puteri, dar rând pe rând, Londra, Parisul și Berlinul l-au refuzat. Mai mult, Franța și Marea Britanie, „aliații naturali” ai României, i-au sugerat suveranului să se înțeleagă cu Germania.  (more…)

22 noiembrie 2021

Viața Părintelui Gheorghe Calciu

21 noiembrie – Pomenirea Sfințitului Mărturisitor Gheorghe Calciu  (1925-2006)

Viața Părintelui Gheorghe Calciu

Părintele Gheorghe Calciu s-a născut în 1925, la Mahmudia, în Deltă, din părinți țărani, cel mai mic din cei 11 copii ai familiei. Își va aminti mai tîrziu satul ca pe un paradis, natural și sufletesc, în care se trăia în frățietate cu natura, cu viețuitoarele, cu oamenii. În bună înțelegere cu cei de alte confesiuni, creștinii ortodocși din sat țineau cu sfințenie la credința și tradițiile lor, iar mama Părintelui, după cum o evocă fiul său, vorbea cu Dumnezeu simplu, ca și cu un prieten, și i-a inculcat o adîncă și statornică credință în Dumnezeu. Bunicul lui era cîntăreț la biserică, la fel verii, iar el cînta la strană; preotul îi socotea ca pe niște susținători ai bisericii. Despre mama sa, Părintele a scris că

”a trăit o viață de adevărată sfîntă laică. (…) dacă pun în balanță tot ce am învățat la Teologie și ce am învățat de la ea, cred că mai mult am învățat de la mama.”

(more…)

1 noiembrie 2021

Mircea Vulcănescu, martirul, filosoful, românul

Filed under: Mircea Vulcănescu,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 10:42

 

+ 28 octombrie – Mircea Vulcănescuvulcanescu

Mircea Vulcănescu, martirul, filosoful, românul

Pagini de jurnal din temniță

18 mai 1946

Adorm îngrijorat de soarta alor mei de acasă. Azi am cheltuit ultimul ban. Dacă mi se întâmplă ceva, cu ce voi putea face faţă? Eu port răspunderea lor. Am adus fetele-n lume: două fete ca două minuni. Şi o a treia… Dar de Vivi are grijă mai ales mama ei. Va trebui să am şi eu, odată! Cum? Că avere n-am decât casa părintească moştenită de la tata. Tot ce am putut agonisi am pus în ea. Biblioteca, lucrurile dinr-însa, din care multe sunt ale Mărgăritei. Mă gândesc că sunt acum ameninţate. Şi Mărgărita şi copiii riscă să rămână acum pe drumuri. Legea care înfiinţează „tribunalul poporului” prevede confiscarea averii dobândită după 1940 şi pentru copii şi pentru soţie, afară de cele moştenite. Şi un text din legea aceasta arată că nici moartea vinovatului nu-i scuteşte de pedeapsa confiscării.

Ce minte talmudică se va fi îndârjit să întreţină învrăjbirea de-a lungul mai multor generaţii, persecutând şi copiii?

Şi totuşi, nu ştiu de ce, nu mi-e grijă pentru ei. O mână nevăzută stă parcă asupra lor şi îi veghează spunându-mi: „Priviţi crinii câmpului!…”. Da, desigur! Nu am făcut niciodată rău nimănui decât fără să vreau. Poate numai Mărgăritei! Dar nici ei. Şi apoi, pe ea am iubit-o. Şi pe cine ai iubit, trebuie să ştie să sufere. Asta e demnitatea ei. Şi ştiu că ţine la dânsa. Şi iar mă copleşeşte grija lor, care în ultimul timp, văzându-le cum slăbesc, atunci când leafa nu-mi ajungea să le hrănesc cum voiam, luase forme paroxistice. Am făcut bine că am cheltuit tot ce am ca să le hrănesc în ultimul timp, îmi spun. Presimţeam parcă iminenţa unui timp când n-o voi mai putea face. Şi iarăşi îmi spun: n-am făcut rău nimănui, ci tuturor numai bine. Nu se poate să nu-i ajute cineva şi pe ei! Dar cine? Hm! Asta nu prea văd bine. Şi Mărgărita şi Radu au fost săraci, de copii. Şi Mărgărita a crescut şi Radu a crescut-o pe Ioana, mare ca o minune. E bine că s-au deprins cu sărăcia. Bunăstarea în care i-am crescut pe copiii mei în primii ani, în care s-au complăcut desigur, le-a învăluit în caracterul aerian, diafan al vieţii. Faptul că suntem toţi „pasăre pe cracă”. Şi totuşi! Casa asta plăcea Sandrei atât de mult! Şi-şi făcuse din ea un loc de basm! Şi Măriuca, cu greu s-a hotărât să se-mpace cu gândul că e nevoită să muncească. O face totuşi cu râvnă de câtva timp, din virtute şi emulaţie, deşi bombănind, de acum câteva luni, de când n-avem servitoare!

Mă gândesc la spusa lui Nae Ionescu iar: „N-a trăit cu adevărat, măi băieţi, cel care n-a trăit din expediente, cel care n-a tremurat măcar o dată, neştiind ce va mânca a doua zi”! Desigur aşa e. Şi totuşi,

(more…)

21 octombrie 2021

Octombrie, Stupca, Dumitru Oniga

Filed under: Dumitru Oniga,Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 12:01

Octombrie, Stupca, Dumitru Oniga

Dumitru Oniga - ROST coperti_93 qxp - nr093 pdf(3)

Pomenim în fiecare an la 20/21 octombrie pe Dumitru Oniga, poetul de mare sensibilitate, mărturisitorul discret și sfânt,  naționalist român plin de bunătate, monument de bun-simț, legionar gata să-și dea viața pentru neam, luptător împotriva ideilor comuniste din toate timpurile, supraviețuitor al temnițelor antonesciene și comuniste, peste 20 de ani de temniță,   prozator, memorialist, om vertical de plină conștiință românească.

Nu am înțeles niciodată cum de ne-a dăruit cu prietenia sa un om așa de mare, un român monumental deghizat în pensionar smerit.  Am fost aseară împreună cu câțiva prieteni la mormântul său de la Stupca, am văzut peste dealuri cum iese luna printre ramurile copacilor și am ridicat spre Lumea Cealaltă gânduri și nădejdi. Am simțit că a fost și el prezent alături de noi, discret ca întotdeauna.

Pentru cei ce nu știu, Dumitru Oniga, a fost deţinut politic în timpul regimului comunist și antonescian, coleg de ideal și de temniță cu Radu Gyr și Nichifor Crainic, pe lângă care a ucenicit ca poet, a plecat la Domnul  în noaptea de 20 spre 21 octombrie 2016, în vârstă de 91 de ani, fiind înmormântat la Stupca.

Împlinindu-se 5 ani de la plecarea sa, ridicăm un salut, un gând pios și o rugăciune, cu nădejdea că astfel ne va răspunde și el de dincolo. Să avem rugăciunile lui!

Citiți și :

Interviu cu poetul mărturisitor Dumitru Oniga. +Galerie FOTO

Dumitru Oniga –  Fragmente inedite de jurnal

18 octombrie 2021

Cumplite încercări, Doamne! Marcel Petrișor. 12 interviuri

Filed under: crimele comunismului,Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 16:37

Cumplite încercări, Doamne! Marcel Petrișor. 12 interviuri

Marți, 12 octombrie, a trecut la cele veșnice scriitorul Marcel Petrișor. În vârstă de 91 de ani, Marcel Petrișor s-a născut pe 13 aprilie 1930 în localitatea Ocişor din judeţul Hunedoara, într-o familie de învățători.

După studiile liceale efectuate la Brad şi Deva, în 1952, pe când era student la „Filosofie”, este arestat pentru prima oară (îi împrumutase cartela sa de masă regretatului critic literar Ovidiu Cotruş – nepotul poetului Aron Cotruş, pe care noul regim îl socotea „duşman al poporului”). Smuls peste noapte din Clujul visurilor juvenile, Marcel Petrişor este târât prin mai multe închisori şi centre de detenţie: Rahova, Jilava, Malmaison, Uranus, din nou Jilava, apoi Baia Sprie, Dej, Gherla, Aiud, scrie site-ul crestinortodox.ro.

În 1956 are parte doar de câteva luni de libertate chinuită, după care este arestat, din nou, sub acuzaţia de a fi participat la un „complot studenţesc”, pe fondul tulburărilor din Ungaria. Încadrat într-un lot de potenţiali condamnaţi la moarte, Marcel Petrişor a stat sub teroarea sentinţei mereu amânate până în august 1957. Va fi eliberat abia în 1964, după un nou periplu al groazei – Malmaison, Uranus, Jilava, Aiud (amănunte ale biografiei sale de deţinut politic se află în volumele de memorii, unde autorul „s-a ascuns” iniţial sub numele personajului Mircea Petre).

După ieşirea definitivă din închisoare, (more…)

11 octombrie 2021

Marin Răducă – 99 de ani pentru Hristos și neamul românesc

Marin Răducă – 99 de ani pentru Hristos și neamul românesc

Marin-Raduca-The-Ascetic-Experience-480x320

Domnul Marin Răducă, supraviețuitor al temnițelor, luptător mistic legionar, mărturisitor creștin, om duhovnicesc, rugător isihast, ascet experimentat, român jertfelnic, naționalist anticomunist, înțelept filocalic in viață, a plecat la Hristos in această noapte. (+11octombrie2021)

Marin Răducă s-a născut la 10 octombrie 1922 și a pătimit 19 ani de închisoare în urma a două condamnări. A fost coleg de celulă și temniță cu părintele Dimitrie Bejan, Ioan Ianolide şi Valeriu Gafencu, aproape de părinții Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae şi Benedict Ghiuş.

 Prima condamnare a primit-o la 20 de ani, pentru că intrase în Frația de Cruce încă de la 16 ani, în 1938, și activa împreună cu colegii din Liceul Andrei Șaguna din Brașov: 12 ani de temniță. Ajuns la Aiud, face mai întâi trei ani de izolare completă.

După eliberare, în 1954, se mută în comuna Poienari din Prahova, la părinții săi, unde se căsătorește. Pe când soția sa era însărcinată în luna a șasea, la trei ani după ieșirea din închisoare, este din nou arestat și mai face aproape opt ani de temniță. până la decretul din 1964. Soția îl așteaptă deși i se trimite geamantanul cu haine al soțului, pentru a-l crede mort. Când ajunge acasă își vede pentru prima oară fiica pe care o recunoaște imediat dintre copiii de la locul de joacă. Fiica pe care nu o văzuse niciodată avea acum deja 7 ani. Mărin Răducă a trăit mare parte a vieții de după temniță la Iași , iar în ultimul an se retrăsese la țară in Prahova natală, de unde a și plecat la Domnul.

A fost un trăitor profund al Ortodoxiei, un om duhovnicesc încercat, apreciat de mulți preoți, monahi și episcopi, care îl căutau pentru sfat și indrumare, mai ales in practica isihastă a rugăciunii neincetate, rugăciune pe care o dobândise incă din a doua detenție. Era un foarte bun cunoscător al scrierilor sfinților părinți filocalici, pe care îi citea mereu. Era un ascet redutabil și un  practicant incercat al isihiei. În numeroasele sale pelerinaje făcute la Sfântul Munte Athos, Marin Răducă era foarte bine primit de părinții athoniți, care il cercetau ca pe un veritabil avvă și ca pe un martir în viață.

Să ne invrednicim de rugăciunile acestui sfânt discret!

Prietenul și camaradul nostru, pe care îl plângem împreună cu luna printre ramuri! Marin Răducă, veșnic PREZENT! printre noi pentru a ne îmbărbăta și a lupta alături noi.




 

 

ISIHASTUL DIN TEMNIȚELE COMUNISTE

Un interviu cu Marin Răducă

„POLITICA NOASTRĂ ERA IUBIREA DE DUMNEZEU ȘI DE NEAM”
Domnule Marin Răducă, vă rugăm să ne spuneți ce v-a determinat să intrați în Frățiile de Cruce la doar 16 ani? (more…)

23 septembrie 2021

Dimitrie Bejan, sfințitul mărturisitor

Filed under: Parintele Dimitrie Bejan,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 08:45

Dimitrie-Bejan = cut

21 septembrie:

Sfințitul mărturisitor Dimitrie Bejan

Un vulcan de credinţă şi de caracter, iată cum ar putea fi sintetizat părintele Dimitrie. S-a născut la 26 octombrie 1909 la Hârlău, Neamţ. A urmat Institutul Teologic „Veniamin Costache” din Iaşi şi cursurile Facultăţii de Istorie. Hirotonit preot în 1938, după absolvirea facultăţii de Teologie. În 1940 a venit la Bucureşti şi în două ore s-a căsătorit civil şi religios.

A fost făcut prizonier în Rusia timp de şapte ani, unde ajunge ca preot militar, la vârsta de 32 de ani. Ajunge în ţară abia în 1948. Reîntors în ţară, este condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 7 ani închisoare, prin sentinţa nr. 77/1950, pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”. Deţinut la Jilava, Văcăreşti, Aiud şi Canal între 1949-1956, după care i se stabileşte domiciliu obligatoriu în Bărăgan, 1956-1958. Trece şi pe la mina Cavnic, în Maramureş.

În 1959 este din nou condamnat pentru uneltire, prin sentinţa 349/1959 a Tribunalului Militar Constanţa. Eliberat în 1964, a fost încadrat preot la parohia Ghindăoani, lângă Tg. Neamţ. În 1970, datorită afluenţei tot mai mari a credincioşilor care-l căutau peste tot, a fost judecat şi trimis cu domiciliu obligatoriu la casa părintească din Hârlău, unde a fost obligat să rămână până în decembrie ’89. Acasă a trăit în continuare umilinţa de la Aiud, fiindu-i interzis să slujească ca preot. Ocolit de preoţi, cenzurat şi urmărit de autorităţi, părintele nu s-a deznădăjduit, nu s-a întristat, ci a primit totul cu bucurie, asemenea lui Iov. Singurii prieteni adevăraţi îi erau credincioşii din satele din jur şi unii preoţi şi călugări care îl vizitau. În ultimii ani stă mai mult la pat în camera sa, ca într-o chilie călugărească. Ziua dădea sfaturi şi mângâie credincioşii, iar noaptea se roagă la lumina candelei. (more…)

8 septembrie 2021

Din cuvintele părintelui Liviu Brânzaș

Filed under: Miscarea Legionara,pr Liviu Branzas,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 01:02

Din cuvintele părintelui Liviu Brânzaș

 

Liviu Branzas - 2img

Pr. Liviu Brânzaș – Fragment din discursul de la Gherla, 9 sept. 1993, după sfinţirea monumentului de la cimitirul închisorii

„De ce, în această epocă în care se vorbeşte atât de zgomotos despre „drepturile omului” şi despre „crimele făcute împotriva umanităţii”, crimele şi ororile săvârşite de comunişti sunt îngropate în mormântul tăcerii? Ni se aminteşte cu insistenţă despre un anumit holocaust, dar se uită în schimb valul de sânge şi uriaşul morman de cadavre pe care s-a clădit bolşevismul, pretutindenea unde a biruit în numele diavolului… Când vor veni reprezentanţii ţărilor care ne-au vândut spre tăiere măcelarului roşu de la Kremlin, să depună flori şi pe mormântul creştinilor asasinaţi, sub diverse forme, de comunişti? Sau în concepţia acestora, numai cei morţi în lagărele naziste sunt victime?”.

 

Pr. Liviu Branzaș – Despre slujitorii urii

Foştii slujitori ai ideologiei urii nu se sfiesc să vorbească despre spiritul nostru de răzbunare, deşi ştie toată ţara că după 22 Decembrie 1989 nimeni dintre noi nu a schiţat nici cel mai mic gest de agresiune împotriva celor care ne-au torturat şi ucis; nu am sărit în beregata niciunuia dintre schingiuitorii şi călăii noştri. Ce pot ei să înţeleagă din sublimul versurilor în care s-a imortalizat crezul nostru creştin din închisori? „Prin inimi negre de păduri cu fiare/Trec mucenici cu frunţile în soare/Cerşind pentru călăii lor iertare”…

Această atitudine reprezintă culmea generozităţii cu care ne-a înnobilat suferinţa. Aceasta este răzbunarea noastră! Această lecţie de totală nonviolenţă, pe care le-am dat-o, i-a făcut pe foştii temniceri ai poporului român mai îndrăzneţi. Unii chiar ne ameninţă. Nu este nici inexplicabil şi nici surprinzător. Până nu dispare ultimul martor al crimelor, ei nu au odihnă. Ei nu s-au lepădat de crimele lor şi nu au făcut nici un act de pocăinţă. Ei nu s-au prezentat în faţa naţiunii a cărei viaţă, credinţă şi libertate au fost călcate în picioare de partidul pe care l-au slujit – şi pe care l-au părăsit numai obligaţi de evenimente, dar neputându-se debarasa de spiritul lui malefic – cu atitudinea de reală căinţă şi voinţă de îndreptare a fiului risipitor, spre a fi iertaţi şi restauraţi la demnitatea de oameni. Ei ne privesc în continuare prin lentilele roşii prin care au privit neîndurători timp de o jumătate de veac zvârcolirile acestui popor îngenuncheat de ei. (more…)

Un model de luptă spirituală: Părintele Liviu Brânzaș

Filed under: Miscarea Legionara,pr Liviu Branzas,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 00:32

Un model de luptă spirituală: Părintele Liviu Brânzaș

Liviu Brânzaș s-a născut în comuna Sâniob, județul Bihor, la 16 decembrie 1930. La vârsta de 10 ani, după Dictatul de la Viena, familia sa s-a refugiat în localitatea Finiș. Părintele s-a mutat la Domnul în 3 septembrie 1998, în urma unui cancer apărut subit. Apropiați ai Părintelui sunt de părere că moartea sa a fost provocată de cei deranjați de atitudinile sale anticomuniste, așa cum s-a întâmplat și în cazul multor incomozi, precum părintele Ioan Negruțiu sau părintele Constantin Voicescu.

liviu branzas - 1630757419_169050

 Despre resorturile spirituale ale luptei sale anticomuniste, Părintele Brânzaș spunea: „Am fost condamnat de către regimul comunist, pentru împotrivire la instaurarea lui în România. Motivele care m-au determinat la această atitudine nu au fost de ordin social (la ora aceea eram o familie de oameni modești, săraci chiar, după patru ani de refugiu), ci erau integral de natură spirituală. În familia noastră s-a cultivat un spirit antibolșevic încă din copilăria mea. Bunicul meu, Moise Brânzaș, cunoscuse ororile bandelor bolșevice ale lui Bela Kuhn, din 1918 și vorbea de bolșevici așa cum ar vorbi un pustnic despre diavoli: întruchiparea maximă a răului. Pentru familia noastră, aderarea la comunism și înscrierea în P.C.R. echivala cu o lepădare de Hristos și o unire cu satana! După familie, a urmat școala. Învățătorul meu, preotul Vasile Bucur, naționalist și creștin, m-a învățat de asemenea, să urăsc bolșevismul. În timpul războiului antisovietic a scris un „poem dramatic” intitulat „Jertfa Basarabiei”, în care îi prezenta pe bolșevici drept dușmanii lui Dumnezeu și ai Neamului. Apoi a urmat educația de la liceul „Samuil Vulcan”, educație preponderent creștină și românească, deci anticomunistă”.

  A fost arestat la 15 noiembrie 1951, în comuna Sudrigiu, județul Bihor, împreună cu alte 28 de persoane, fiind judecat de Tribunalul Militar Timișoara, deplasat la Oradea. A primit o condamnare de 25 ani muncă silnică (sentința nr. 1/3 ianuarie 1953), din care a ispășit 13 ani. Era acuzat de activitate legionară și implicare în rezistența anticomunistă, fiind condamnat pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Alături de tânărul Liviu Brânzaș au mai fost condamnați la 25 de ani de muncă silnică fratele său, Virgil Brânzaș, Petre Stanciu și Adrian Mărăscu. Au primit sentința ca pe o decorație, așa cum avea să scrie Părintele Brânzaș: „La sfârșit zâmbim. Parcă am fi fost decorați. Într-un sens, această condamnare poate fi considerată un fel de decorație. Mai exact, un titlu de onoare”.

  Părintele Liviu Brânzaș a trecut prin închisorile Oradea, Jilava, Minele Baia Sprie și Cavnic, Gherla și Aiud. A participat la greva foamei de la Aiud, din care cauză a fost transferat la închisoarea Gherla, unde a fost hrănit forțat și izolat în Zarcă timp de 30 de zile (între 19 ianuarie și 19 februarie 1955). Reîntors la penitenciarul Aiud, a refuzat reeducarea. A fost izolat timp îndelungat, peste trei luni de zile, în înfricoșătoarea Zarcă a închisori. 

  În închisoarea Aiud s-a rugat Domnului să ajungă în aceeași celulă cu Părintele Dumitru Stăniloae. Dumnezeu i-a împlinit ruga. La prima întâlnire, Părintele Stăniloae i-a spus: „Neamul românesc a trecut prin multe momente grele în istoria sa, dar a răzbit și a biruit întotdeauna prin credința în Dumnezeu și prin speranța în triumful final al binelui. Așa se va întâmpla acum. Să răbdăm cu tărie și smerenie suferința ce ni s-a dat”. Liviu Brânzaș a audiat zilnic cursurile marelui teolog timp de câteva luni, în celula (more…)

7 septembrie 2021

CINE ESTE MIHAI LUNGEANU?

CINE ESTE MIHAI LUNGEANU?

Mihai Lungeanu este un sfânt ieșit din temniţele secolului XX , cu 16 ani de temniță in palmares.

A plecat la Domnul pe 2 septembrie 2012. A fost om al rugăciunii de foc, preot harismatic, mărturisitor neînfricat și luptător legionar. Un mare și foarte puțin cunoscut sfânt.

Interviu VIDEO – Despre prezența Harului, rugăciunea lăuntrică și atacurile demonice:

17 august 2021

Discurs fulminant. Silvian Emanuel Man – Putna, 16 august 2021

Filed under: România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 10:37

Discurs fulminant – Silvian Emanuel Man

Putna, 16 august 2021

Luni, 16 august, la Putna a avut loc Congresul studențesc aniversar din cadrul Serbării cu același nume, dedicate împlinirii a 150 de ani de la Congresul similar organizat de Mihai Eminescu și ceilalți patrioți români ai secolului XIX. În cadrul evenimentului, tinerii participanți au vorbit despre viziunea lor asupra rostului acestei țări.

Printre aceștia s-a aflat și Silvian Emanuel Man, istoric, președinte de onoare al Ligii Studenților Iași. Discursul său a fost printre cele mai apreciate de cei prezenți, iar la final, inclusiv Patriarhul Daniel și președintele Academiei, prof. Ioan-Aurel Pop, s-au arătat vizibil impresionați.

Iată discursul integral:

Preafericite Părinte Patriarh,
Domnule președinte al Academiei Române,

Pentru idealul de la 1871 Eminescu a fost urmărit de serviciile austro-ungare și marginalizat spre finalul vieții sale, iar Ciprian Porumbescu a stat în închisoare unde (more…)

8 august 2021

Viața maicii Teodosia Zorica Lațcu (17 martie 1917 – 8 august 1990)

Filed under: poezie,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 19:51

(17 martie 1917 – 8 august 1990)

Copilăria şi începuturile vieţii literare portret-maica-teodosia

Monahia Teodosia Laţcu, după numele de botez Zorica şi cel de călugărie Teodosia, s-a născut la 17 martie 1917 în Ungaria, în oraşul Mezötúr, ca primul copil în familia avocatului ardelean Ion și Cornelia Lațcu, creştină, dar nu într-un mod deosebit evlavioasă, care se refugiase în timpul primului război mondial în Ungaria. După războiul de reîntregire, familia revine în oraşul Braşov, unde maica îşi petrece copilăria şi tinereţea. Imediat după război, familia Laţcu s-a mutat înapoi, la Braşov, unde avocatul a fost ales şef al Baroului, iar mai tîrziu, numit prefect al oraşului. În familie se mai naşte o fetiţă, care la rândul ei după căsătorie, va avea tot o fetiţă. Din copilărie Zorica este diagnosticată cu o suferinţă fizică, un handicap pe care îl va purta toată viața, care nu-i permitea să se mişte şi să vorbească normal, chiar dacă avea o inteligenţă deosebită, afecţiune cunoscută astăzi a avea cauză genetică.

În Brașov absolvă şcoala primară (1924 – 1928) şi liceul (1928 – 1936), obținând diploma de bacalaureat cu rezultate deosebite la Liceul “Principesa Elena“, fosta Şcoală Superioară de Fete, actualul Colegiu Naţional Unirea.

Plecând la Cluj, între anii 1936 – 1940 urmează cursurile Facultăţii de Filologie, Secţia Limbi Clasice – greacă şi latină, în paralel urmând şi Filologia Modernă – limba şi literatura franceză. După absolvire, în anul 1941, a fost numită preparator universitar și, vreme de șapte ani, a lucrat la Institutul Român de Lingvistică și Istorie Literară din Cluj, pe atunci Muzeul Limbii Române, unde, lucrează alături de marii profesori ai timpului cercetare filologică, iar împreună cu Sextil Puşcariu, colaborează la editarea „Dicţionarului Limbii Române“.

Începe prin a scrie poezii de o deosebită sensibilitate, închinate mamei, care au fost premiate. Cu un talent literar înnăscut, publică primele poezii cu teme inspirate din mitologia greacă, în revista Gândirea” începând din anul 1941, acestea fiind apreciate de mentorul revistei, Nichifor Crainic.

Poeziile apărute în revista Gândirea” sunt relativ puține, printre ele numărându-se ciclul de poezii „Epitafuri Antice”: Captivul, Trecătoarea, Atheniana, Pescarul, precum şi Vergilius, Melissa către Diodor, Lydia către Caius şi, nu în ultimul rând, Epithalam, Ectenie.

Primul volum de poezii “Insula Albă” apare în 1944 la Sibiu, la Tipografia Dacia Traiana”, volum reeditat în 1999.

Deschiderea spre Dumnezeu 

(more…)

30 iulie 2021

Vasile Motrescu: “Vă spun răspicat că iubesc mai mult Libertatea decât viața.”

Filed under: Bucovina profundă,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 23:07

Vasile Motrescu: “Vă spun răspicat că iubesc mai mult Libertatea decât viața.”

vasile motrescu

Un țăran bucovinean sărac, Vasile Motrescu, este constrâns să ia calea codrului și să pună mâna pe armă datorită amenințării bolșevice.

Este un caz unic în istoria rezistenței anticomuniste din România.  Acesta avea o cultură generală și o educație foarte bine dezvoltată, în ciuda puținei școli făcute, de educația lui ocupându-se părinții săi. Era un iubitor și un excelent cunoscător al istoriei românilor, îndeosebi a Moldovei.

Este de asemenea singurul partizan care a păstrat un jurnal din perioada în care a activat. Acesta și-a scris preocupările, suferințele și gândurile care îl frământau. A mai scris și nouă scrisori pline de patriotism trimise către autoritățile comuniste și șase poezii.

Este capturat în urma trădării lui Toader Șfichi în ianuarie 1958.

”Da, stau prigonit de frații mei trădători, care și-au vândut țara și sufletele lor dracilor din Rusia, pe un kg de zahăr și un litru de ulei și au dus țara în suferință, căci acum simte și pruncul din fașă că trăiește în <<raiul>> bolșevic”

Câteva date biografice:

  • Născut: 11 octombrie 1920

  • Locul nașterii: Vicovu de Jos, Suceava

  • Ocupația: agricultor

  • A murit la: 29 iulie 1958, orele 21:30 la Botoșani, fiind executat în urma trădării

  • Participă la război pe frontul de est între anii 1942 și 1944, după care pleacă în haiducie odată cu reocuparea Bucovinei de Nord de către comuniști

„Eu, partizanul Vasile Motrescu, sunt executorul testamentului voievodului de la Putna, Ștefan Vodă când a lăsat cu limbă de moarte țării și urmașului său Bogdan aceste cuvinte: „Iar dacă vrăjmașul vostru vor (vă va) strâmtora prin rușinoase închinări, atunci mai bine muriți prin paloșul lui decât să (fiți) privitori împilării și ticăloșirii țării voastre, că Dumnezeul părinților voștri se va îndura de lacrimile slugilor sale și va scula dintre voi pe cineva care va pune pe urmașii voștri în libertate pe puterea de mai înainte.” Aceste cuvinte jur eu, partizanul Vasile Motrescu, că le voi ține până la cea din urmă suflare de viață. (…)” (more…)

25 iulie 2021

Unul din cei mai mari sfinți din închisorile secolului XX. Constantin (Costache) Oprișan, arestat la 27 de ani, 11 ani de închisoare

Unul din cei mai mari sfinți din închisorile secolului XX

Constantin (Costache) Oprișan, arestat la 27 de ani, 11 ani de închisoare

Constantin Oprișan s-a născut pe 26 martie 1921 în comuna Oncești, județul Bacău. La sfârșitul perioadei interbelice s-a înscris în Frățiile de Cruce, iar după conflictul din ianuarie 1941 dintre Garda de Fier și generalul Antonescu se refugiază în Germania, unde a fost internat în lagărul de la Buckenwald. La 24 august 1944 a fost eliberat și s-a alăturat echipelor care urmau să fie parașutate în România pentru a lupta din spatele frontului împotriva Armatei Roșii, dar planul este abandonat în primăvara lui 1945. Întors în țară, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filozofie din Cluj, unde a devenit unul dintre studenții preferați ai lui Lucian Blaga sau D.D. Roșca, acesta din urmă invitându-l pe Oprișan chiar să țină cursul în locul său.

Arestarea a venit pe 15 mai 1948, Costache Oprișan fiind la acel moment student în anul III și șeful pe țară al Frățiilor de Cruce. Datorită poziției în conducerea Mișcării Legionare, Oprișan a primit una dintre cele mai mari pedepse: 25 de ani muncă silnică. A fost închis la Jilava, Pitești, Gherla, Târgu Ocna, Văcărești și din nou la Jilava unde avea să moară.

(more…)

22 iulie 2021

Sfântul sfințit Ilie mărturisitorul cel cu moaște întregi, cel iubit de mulțime de popor și ignorat de administrația eclesială, mistic legionar, făcător de minuni încă din timpul vieții și grabnic ajutătorul (1909-1983)

Filed under: Miscarea Legionara,Sf Ilie Lacatusu,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:03

sf ilie lacatusu-coSfântul sfințit

Ilie Mărturisitorul

(1909-1983)

22 iulie: pomenirea celui între sfinți părintele nostru Ilie Lăcătuşu, mărturisitorul cel cu moaște întregi, cel iubit de mulțime de popor și ignorat de administrația eclesială, mistic legionar, făcător de minuni încă din timpul vieții și grabnic ajutătorul.

Născut la 6 decembrie 1909 în satul Crăpăturile, jud. Vâlcea, ca al doilea copil din cei şapte ai familiei Lăcătuşu. De la părinţii săi (ţărani vrednici, tatăl cântăreţ bisericesc) va deprinde de mic dragostea de Biserică. În timpul şcolii va creşte duhovniceşte şi va absolvi Seminarul teologic Sf. Nicolae de la Râmnicu Vâlcea (1923-1930) cu Diploma de virtute, cum avem mărturie: „pentru aptitudini sufleteşti care îl disting între colegii lui”. Rezultatele obţinute la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1930-1934) sunt excelente. La 5 iulie 1931 s-a căsătorit cu învăţătoarea Ecaterina Popescu, cu care va avea 5 copii. După absolvirea studiilor, la 1 septembrie 1934 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Osica de Jos din plasa Caracal (jud. Olt), unde a slujit până la 1 noiembrie 1934, când a fost transferat în satul Buiceşti din jud. Olt. Ani de zile, viaţa părintelui se va scurge liniştită, ocupându-se cu râvnă de misiunea preoţească şi de creşterea copiilor.

În anul 1942 este detaşat preot misionar în Transnistria, propovăduind cuvântul Evangheliei la Odessa şi la Serseniţa din judeţul Ribniţa. În primăvara anului 1943 s-a întors în ţară, unde îl aşteptau copiii şi o soţie bolnavă. Regimul comunist instaurat de tancurile sovietice avea să-i „răsplătească” râvna pentru propovăduire, cu atât mai mult cu cât fusese încadrat şi în Mişcarea Legionară. De aceea părintele Ilie Lăcătuşu a suferit pentru Biserică şi neam, ducându-şi crucea grea prin închisori.

La 19 iulie 1952 este arestat, condamnat şi trimis în colonia de muncă MAI Galeşu de la Canal, până în octombrie 1952 când a fost dus în colonia Peninsula, unde a făcut parte din celebra brigadă de exterminare a preoţilor. În septembrie 1953, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate, este mutat la Târgu-Ocna. În 1954 este eliberat, dar în 1959 este rearestat şi condamnat, rămânând în temniţă până la decretul din 1964. Este dus la muncă silnică în Deltă, la Periprava, în lotul preoţilor olteni (peste 200 din cei peste 400 aflaţi în acea colonie). Aici l-au întâlnit mulţi (arhim. Iustin Pârvu, dr. Aristide Lefa) care mărturisesc despre viaţa şi sfinţenia lui. Era smerit, blând şi drept, grăia cu deosebită înţelepciune şi pricepere, era dulce la cuvânt şi cu o inimă milostivă. A iubit mult oamenii şi pentru mântuirea lor a ales calea Crucii devenind un model de viaţă pus în slujba Domnului.sf ilie lacatusu - salut

La eliberare, 6 mai 1964, avea calificarea de zidar, categoria a V-a. Starea sănătăţii sale era mult înrăutăţită. I se stabileşte domiciliu forţat la Bolintin, unde lucrează ca zidar. Începând din 20 decembrie 1964, părintele Ilie Lăcătuşu a slujit în parohia Gârdeşti (protoieria Videle) din jud. Teleorman, iar în 1970 este transferat în satul Cucuruzu din comuna Răsuceni (jud. Giurgiu), de unde la 11 ianuarie 1978 a fost pensionat la cerere.

Suferinţele îndurate i-au afectat mult sănătatea. Sfârşitul vieţii (pe care şi-l anunţase mai înainte: dacă nu va muri până în data de 22 iulie, va mai trăi doi ani; tot atunci a spus că atunci când va muri soţia dânsului, peste 15 ani, să fie îngropată lângă el) îl găseşte pe un pat al spitalului Panduri. Trece la cele veşnice exact la 22 iulie 1983 şi este înmormântat în cripta familiei din cimitirul Giuleşti, Bucureşti.

Pe 29 septembrie 1998, la înmormântarea soţiei sale, s-a făcut şi deshumarea părintelui. Cei prezenţi s-au aflat în faţa unui fapt uimitor: Dumnezeu descoperise moaştele sale. Trupul (în greutate de 7-8 kg) nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, privirea căruia nu provoacă spaimă ci bucurie duhovnicească, dădea dovada sfinţeniei de dincolo de mormânt.

În momentul descoperirii trupului neputrezit, Mihai Spirache (nepotul părintelui) l-a atins pe pr. Ilie, iar timp de o săptămână mâna dreaptă şi-a păstrat mirosul de smirnă, specific sfintelor moaşte. Rudele au lăsat mai multe săptămâni trupul în contact cu aerul, acesta neafectând în nici un fel trupul părintelui. Atunci, fiica părintelui, Maria Sabina Spirache, singurul urmaş direct în viaţă, a înaintat la 5 octombrie 1998 un memoriu Arhiepiscopiei Bucureştilor despre această descoperire. Pe 16 iulie 1999, Biroul de presă al Patriarhiei Române şi-a expus poziţia cu privire la dosarul de canonizare al părintelui Ilie.  

(more…)

25 iunie 2021

24 iunie 1927 – Nașterea Mișcării Legionare

24 iunie 1927 – Nașterea Mișcării Legionare

94 de ani de la nașterea unei generații jertfitoare

”Mergând împreună uniți, cu Dumnezeu înainte și cu dreptatea neamului românesc”

Mărturia lui Corneliu Codreanu, inițiatorul și Căpitanul acestei Mișcări:

czc corneliu-zelea-codreanu

”Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea a fost aceasta: nu ne intereseaza daca vom birui, daca vom cadea infranti sau daca vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge inainte, uniti. Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta ne-ar fi daruita, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul nostru. Sunt infrangeri si sunt morti care trezesc un neam la viata, dupa cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odata. Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei.  Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Arhanghelului Mihail si la umbra sabiei lui. El nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoana, ci il simteam viu. Acolo la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa.” (Corneliu Codreanu)

“In fata situatiei de mai sus, m-am hotarat sa nu merg nici cu o tabara, nici cu cealalta. Nici sa ma resemnez, ci sa incep organizarea tineretului pe raspunderea mea, dupa sufletul si capul meu si sa continui lupta, iar nu sa capitulez.

In mijlocul acestor framantari si ceasuri de rascruce ne-am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit in inchisoarea Vacaresti. Ne-am hotarat sa strangem randurile si sa continuam lupta sub protectia aceleiasi Sfinte Icoane. In acest scop, ea a fost adusa la caminul nostru din Iasi, din altarul bisericii Sfantul Spiridon, unde o lasasem cu trei ani in urma. La aceste ganduri, grupul “Vacaresti” s-a alaturat imediat. Peste cateva zile am convocat la Iasi, pentru Vineri, 24 Iunie 1927, ora zece, in camera mea din str. Florilor No. 20, pe Vacaresteni si pe putinii studenti care mai ramasesera legati de noi.

Intr-o condica, cu cateva minute inainte, scrisesem urmatorul ordin de zi, numerorat cu No. 1:

“Astazi, Vineri, 24 Iunie 1927 (Sf. Ion Botezatorul), ora zece seara, se infiinteaza: Legiunea Arhanghelului Mihail, sub conducerea mea. Sa vina in aceste randuri cel ce crede nelimitat. Sa ramana in afara cel ce are indoieli. Fixez ca sef al garzii de la Icoana pe Radu Mironovici”.

Aceasta prima sedinta a durat un minut, adica atat cat am citit ordinul de mai sus, dupa care cei prezenti s-au retras, ramanand ca sa cugete daca se simt destul de hotarati si tari sufleteste, pentru a pasi intr-o asemenea organizatie unde nu era nici un program, singurul program fiind viata mea de lupte de pana atunci si a camarazilor din inchisoare. Chiar si pentru cei din grupul “Vacaresti” am lasat timp de gandire si de cercetare a constiintei lor, pentru a vedea daca nu au vreo indoiala sau rezerva deoarece pasind aici vor trebui toata viata lor sa mearga inainte fara nici o sovaire.

Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea a fost aceasta: nu ne intereseaza daca vom birui, daca vom cadea infranti sau daca vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge inainte, uniti. Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta ne-ar fi daruita, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul nostru. Sunt infrangeri si sunt morti care trezesc un neam la viata, dupa cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odata. Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei.

Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Arhanghelului Mihail si la umbra sabiei lui. El nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoana, ci il simteam viu. Acolo la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa.”

Corneliu Codreanu


 

Trei veterani ai Mișcării Legionare: Gheorghe Grecu, Constantin Iulian si Dumitru Comșa, vorbind despre lupta cu gândurile ca esență a trăirii legionare: (more…)

16 iunie 2021

PĂRINTELE JUSTIN, MĂRTURISITORUL

PĂRINTELE JUSTIN, MĂRTURISITORUL  +16 iunie

ÎPS PIMEN AL SUCEVEI: „PĂRINTELE JUSTIN ESTE UN MODEL FĂRĂ TĂGADĂ DE IUBIRE CREȘTINĂ”

parastasDESPRE IUBIREA VRĂJMAȘILOR

Nu trebuie să iubim doar pe cei care ne fac bine, ci pe toți, îndeosebi pe toată lumea și pe vrăjmașii noștri care ne fac rău în diferite feluri. Este greu să iubești pe vrăjmași. Omenește vorbind, este greu să-i ierți, dar ceea ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu. Și Dumnezeu dă har celor smeriți și dacă ne smerim, Dumnezeu ne dă harul, puterea Sa dumnezeiască ca să putem iubi pe vrăjmașii noștri. Sf. Ap. Pavel spune că iubirea vrăjmașului este asemenea focului pus pe capul cuiva. Care foc? Dragostea, pentru că văzând că tu îl iubești pe el, care te urăște, atunci se aprinde în el flacăra dragostei creștine. Am întrebat pe cineva: „Ce mai face familia respectivă?”, știind că sunt în vrăjmășie cu rudele. „Tot în vrăjmășie sunt, în ură mare”. Mi-a spus: „Am încercat să-l îndemn să ierte și nu vrea”. Și după un an, doi, trei, întreb din nou: „Cum este?”. „S-au împăcat”. „Cum?”. „Ca la Pateric”. De ziua de pomenire a moșilor, a strămoșilor este obiceiul ca să se ducă câte un blid de mâncare. Și a dus și la acel vrăjmaș, rudă fiind. Și atunci s-au împăcat. Și amintesc lucrul acesta pentru că în familia pe care am întrebat-o, sigur soțul a zis: „Ce fel de pomană este aceasta când duci la rude și rudele îți dau înapoi?”. Și soția a spus: „Taci! Așa e rânduiala”. Iată rostul acestei frumoase rânduieli de pomenire a morților și mai ales de dăruire a unui blid de mâncare. Deci, în felul acesta se restabilește comuniunea sufletească, dragostea între oameni și iertarea. Și așa se spune și în Pateric. Toate sunt cu putință celui care crede, nădăjduiește în Dumnezeu și iubește.

(more…)

29 mai 2021

Mugur Vasiliu – Curs de Tradiție. Naționalism vs. patriotism

Filed under: Miscarea Legionara,Mugur Vasiliu,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 11:25

Mugur Vasiliu – Curs de Tradiție

Naționalism vs. patriotism

Acum 4 ani, pe 28 mai 2017, Mugur Vasiliu a plecat la Domnul. Aparent am pierdut un prieten, un Român, un om de conștiință și de atitudine, un neobosit mărturisitor al sfinților mucenici și mărturisitori români din veacul XX, un frate, o voce, un condei, o minte ascuțită, un om frumos și vertical. S-a dus alături de cei ce i-a iubit și in preajma cărora a stat și pe care i-a mărturisit: Mihai Eminescu, Petre Țuțea, Părintele Justin, Corneliu Codreanu, Ionel Moța, Dumitru Bordeianu și cei împreună cu ei. În realitate nu l-am pierdut deloc, ci l-am câștigat Dincolo. Veșnică să-i fie pomenirea!


Vă propunem o reinîntâlnire cu Mugur Vasiliu, printr-o înregistrare din 2011.


Biografie pe sărite: (more…)

Pagina următoare »

%d blogeri au apreciat: