Bucovina Profundă

23 septembrie 2021

Dimitrie Bejan, sfințitul mărturisitor

Filed under: Parintele Dimitrie Bejan,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 08:45

Dimitrie-Bejan = cut

21 septembrie:

Sfințitul mărturisitor Dimitrie Bejan

Un vulcan de credinţă şi de caracter, iată cum ar putea fi sintetizat părintele Dimitrie. S-a născut la 26 octombrie 1909 la Hârlău, Neamţ. A urmat Institutul Teologic „Veniamin Costache” din Iaşi şi cursurile Facultăţii de Istorie. Hirotonit preot în 1938, după absolvirea facultăţii de Teologie. În 1940 a venit la Bucureşti şi în două ore s-a căsătorit civil şi religios.

A fost făcut prizonier în Rusia timp de şapte ani, unde ajunge ca preot militar, la vârsta de 32 de ani. Ajunge în ţară abia în 1948. Reîntors în ţară, este condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 7 ani închisoare, prin sentinţa nr. 77/1950, pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”. Deţinut la Jilava, Văcăreşti, Aiud şi Canal între 1949-1956, după care i se stabileşte domiciliu obligatoriu în Bărăgan, 1956-1958. Trece şi pe la mina Cavnic, în Maramureş.

În 1959 este din nou condamnat pentru uneltire, prin sentinţa 349/1959 a Tribunalului Militar Constanţa. Eliberat în 1964, a fost încadrat preot la parohia Ghindăoani, lângă Tg. Neamţ. În 1970, datorită afluenţei tot mai mari a credincioşilor care-l căutau peste tot, a fost judecat şi trimis cu domiciliu obligatoriu la casa părintească din Hârlău, unde a fost obligat să rămână până în decembrie ’89. Acasă a trăit în continuare umilinţa de la Aiud, fiindu-i interzis să slujească ca preot. Ocolit de preoţi, cenzurat şi urmărit de autorităţi, părintele nu s-a deznădăjduit, nu s-a întristat, ci a primit totul cu bucurie, asemenea lui Iov. Singurii prieteni adevăraţi îi erau credincioşii din satele din jur şi unii preoţi şi călugări care îl vizitau. În ultimii ani stă mai mult la pat în camera sa, ca într-o chilie călugărească. Ziua dădea sfaturi şi mângâie credincioşii, iar noaptea se roagă la lumina candelei. (more…)

8 septembrie 2021

Din cuvintele părintelui Liviu Brânzaș

Filed under: Miscarea Legionara,pr Liviu Branzas,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 01:02

Din cuvintele părintelui Liviu Brânzaș

 

Liviu Branzas - 2img

Pr. Liviu Brânzaș – Fragment din discursul de la Gherla, 9 sept. 1993, după sfinţirea monumentului de la cimitirul închisorii

„De ce, în această epocă în care se vorbeşte atât de zgomotos despre „drepturile omului” şi despre „crimele făcute împotriva umanităţii”, crimele şi ororile săvârşite de comunişti sunt îngropate în mormântul tăcerii? Ni se aminteşte cu insistenţă despre un anumit holocaust, dar se uită în schimb valul de sânge şi uriaşul morman de cadavre pe care s-a clădit bolşevismul, pretutindenea unde a biruit în numele diavolului… Când vor veni reprezentanţii ţărilor care ne-au vândut spre tăiere măcelarului roşu de la Kremlin, să depună flori şi pe mormântul creştinilor asasinaţi, sub diverse forme, de comunişti? Sau în concepţia acestora, numai cei morţi în lagărele naziste sunt victime?”.

 

Pr. Liviu Branzaș – Despre slujitorii urii

Foştii slujitori ai ideologiei urii nu se sfiesc să vorbească despre spiritul nostru de răzbunare, deşi ştie toată ţara că după 22 Decembrie 1989 nimeni dintre noi nu a schiţat nici cel mai mic gest de agresiune împotriva celor care ne-au torturat şi ucis; nu am sărit în beregata niciunuia dintre schingiuitorii şi călăii noştri. Ce pot ei să înţeleagă din sublimul versurilor în care s-a imortalizat crezul nostru creştin din închisori? „Prin inimi negre de păduri cu fiare/Trec mucenici cu frunţile în soare/Cerşind pentru călăii lor iertare”…

Această atitudine reprezintă culmea generozităţii cu care ne-a înnobilat suferinţa. Aceasta este răzbunarea noastră! Această lecţie de totală nonviolenţă, pe care le-am dat-o, i-a făcut pe foştii temniceri ai poporului român mai îndrăzneţi. Unii chiar ne ameninţă. Nu este nici inexplicabil şi nici surprinzător. Până nu dispare ultimul martor al crimelor, ei nu au odihnă. Ei nu s-au lepădat de crimele lor şi nu au făcut nici un act de pocăinţă. Ei nu s-au prezentat în faţa naţiunii a cărei viaţă, credinţă şi libertate au fost călcate în picioare de partidul pe care l-au slujit – şi pe care l-au părăsit numai obligaţi de evenimente, dar neputându-se debarasa de spiritul lui malefic – cu atitudinea de reală căinţă şi voinţă de îndreptare a fiului risipitor, spre a fi iertaţi şi restauraţi la demnitatea de oameni. Ei ne privesc în continuare prin lentilele roşii prin care au privit neîndurători timp de o jumătate de veac zvârcolirile acestui popor îngenuncheat de ei. (more…)

Un model de luptă spirituală: Părintele Liviu Brânzaș

Filed under: Miscarea Legionara,pr Liviu Branzas,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 00:32

Un model de luptă spirituală: Părintele Liviu Brânzaș

Liviu Brânzaș s-a născut în comuna Sâniob, județul Bihor, la 16 decembrie 1930. La vârsta de 10 ani, după Dictatul de la Viena, familia sa s-a refugiat în localitatea Finiș. Părintele s-a mutat la Domnul în 3 septembrie 1998, în urma unui cancer apărut subit. Apropiați ai Părintelui sunt de părere că moartea sa a fost provocată de cei deranjați de atitudinile sale anticomuniste, așa cum s-a întâmplat și în cazul multor incomozi, precum părintele Ioan Negruțiu sau părintele Constantin Voicescu.

liviu branzas - 1630757419_169050

 Despre resorturile spirituale ale luptei sale anticomuniste, Părintele Brânzaș spunea: „Am fost condamnat de către regimul comunist, pentru împotrivire la instaurarea lui în România. Motivele care m-au determinat la această atitudine nu au fost de ordin social (la ora aceea eram o familie de oameni modești, săraci chiar, după patru ani de refugiu), ci erau integral de natură spirituală. În familia noastră s-a cultivat un spirit antibolșevic încă din copilăria mea. Bunicul meu, Moise Brânzaș, cunoscuse ororile bandelor bolșevice ale lui Bela Kuhn, din 1918 și vorbea de bolșevici așa cum ar vorbi un pustnic despre diavoli: întruchiparea maximă a răului. Pentru familia noastră, aderarea la comunism și înscrierea în P.C.R. echivala cu o lepădare de Hristos și o unire cu satana! După familie, a urmat școala. Învățătorul meu, preotul Vasile Bucur, naționalist și creștin, m-a învățat de asemenea, să urăsc bolșevismul. În timpul războiului antisovietic a scris un „poem dramatic” intitulat „Jertfa Basarabiei”, în care îi prezenta pe bolșevici drept dușmanii lui Dumnezeu și ai Neamului. Apoi a urmat educația de la liceul „Samuil Vulcan”, educație preponderent creștină și românească, deci anticomunistă”.

  A fost arestat la 15 noiembrie 1951, în comuna Sudrigiu, județul Bihor, împreună cu alte 28 de persoane, fiind judecat de Tribunalul Militar Timișoara, deplasat la Oradea. A primit o condamnare de 25 ani muncă silnică (sentința nr. 1/3 ianuarie 1953), din care a ispășit 13 ani. Era acuzat de activitate legionară și implicare în rezistența anticomunistă, fiind condamnat pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Alături de tânărul Liviu Brânzaș au mai fost condamnați la 25 de ani de muncă silnică fratele său, Virgil Brânzaș, Petre Stanciu și Adrian Mărăscu. Au primit sentința ca pe o decorație, așa cum avea să scrie Părintele Brânzaș: „La sfârșit zâmbim. Parcă am fi fost decorați. Într-un sens, această condamnare poate fi considerată un fel de decorație. Mai exact, un titlu de onoare”.

  Părintele Liviu Brânzaș a trecut prin închisorile Oradea, Jilava, Minele Baia Sprie și Cavnic, Gherla și Aiud. A participat la greva foamei de la Aiud, din care cauză a fost transferat la închisoarea Gherla, unde a fost hrănit forțat și izolat în Zarcă timp de 30 de zile (între 19 ianuarie și 19 februarie 1955). Reîntors la penitenciarul Aiud, a refuzat reeducarea. A fost izolat timp îndelungat, peste trei luni de zile, în înfricoșătoarea Zarcă a închisori. 

  În închisoarea Aiud s-a rugat Domnului să ajungă în aceeași celulă cu Părintele Dumitru Stăniloae. Dumnezeu i-a împlinit ruga. La prima întâlnire, Părintele Stăniloae i-a spus: „Neamul românesc a trecut prin multe momente grele în istoria sa, dar a răzbit și a biruit întotdeauna prin credința în Dumnezeu și prin speranța în triumful final al binelui. Așa se va întâmpla acum. Să răbdăm cu tărie și smerenie suferința ce ni s-a dat”. Liviu Brânzaș a audiat zilnic cursurile marelui teolog timp de câteva luni, în celula (more…)

7 septembrie 2021

CINE ESTE MIHAI LUNGEANU?

CINE ESTE MIHAI LUNGEANU?

Mihai Lungeanu este un sfânt ieșit din temniţele secolului XX , cu 16 ani de temniță in palmares.

A plecat la Domnul pe 2 septembrie 2012. A fost om al rugăciunii de foc, preot harismatic, mărturisitor neînfricat și luptător legionar. Un mare și foarte puțin cunoscut sfânt.

Interviu VIDEO – Despre prezența Harului, rugăciunea lăuntrică și atacurile demonice:

17 august 2021

Discurs fulminant. Silvian Emanuel Man – Putna, 16 august 2021

Filed under: România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 10:37

Discurs fulminant – Silvian Emanuel Man

Putna, 16 august 2021

Luni, 16 august, la Putna a avut loc Congresul studențesc aniversar din cadrul Serbării cu același nume, dedicate împlinirii a 150 de ani de la Congresul similar organizat de Mihai Eminescu și ceilalți patrioți români ai secolului XIX. În cadrul evenimentului, tinerii participanți au vorbit despre viziunea lor asupra rostului acestei țări.

Printre aceștia s-a aflat și Silvian Emanuel Man, istoric, președinte de onoare al Ligii Studenților Iași. Discursul său a fost printre cele mai apreciate de cei prezenți, iar la final, inclusiv Patriarhul Daniel și președintele Academiei, prof. Ioan-Aurel Pop, s-au arătat vizibil impresionați.

Iată discursul integral:

Preafericite Părinte Patriarh,
Domnule președinte al Academiei Române,

Pentru idealul de la 1871 Eminescu a fost urmărit de serviciile austro-ungare și marginalizat spre finalul vieții sale, iar Ciprian Porumbescu a stat în închisoare unde (more…)

8 august 2021

Viața maicii Teodosia Zorica Lațcu (17 martie 1917 – 8 august 1990)

Filed under: poezie,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 19:51

(17 martie 1917 – 8 august 1990)

Copilăria şi începuturile vieţii literare portret-maica-teodosia

Monahia Teodosia Laţcu, după numele de botez Zorica şi cel de călugărie Teodosia, s-a născut la 17 martie 1917 în Ungaria, în oraşul Mezötúr, ca primul copil în familia avocatului ardelean Ion și Cornelia Lațcu, creştină, dar nu într-un mod deosebit evlavioasă, care se refugiase în timpul primului război mondial în Ungaria. După războiul de reîntregire, familia revine în oraşul Braşov, unde maica îşi petrece copilăria şi tinereţea. Imediat după război, familia Laţcu s-a mutat înapoi, la Braşov, unde avocatul a fost ales şef al Baroului, iar mai tîrziu, numit prefect al oraşului. În familie se mai naşte o fetiţă, care la rândul ei după căsătorie, va avea tot o fetiţă. Din copilărie Zorica este diagnosticată cu o suferinţă fizică, un handicap pe care îl va purta toată viața, care nu-i permitea să se mişte şi să vorbească normal, chiar dacă avea o inteligenţă deosebită, afecţiune cunoscută astăzi a avea cauză genetică.

În Brașov absolvă şcoala primară (1924 – 1928) şi liceul (1928 – 1936), obținând diploma de bacalaureat cu rezultate deosebite la Liceul “Principesa Elena“, fosta Şcoală Superioară de Fete, actualul Colegiu Naţional Unirea.

Plecând la Cluj, între anii 1936 – 1940 urmează cursurile Facultăţii de Filologie, Secţia Limbi Clasice – greacă şi latină, în paralel urmând şi Filologia Modernă – limba şi literatura franceză. După absolvire, în anul 1941, a fost numită preparator universitar și, vreme de șapte ani, a lucrat la Institutul Român de Lingvistică și Istorie Literară din Cluj, pe atunci Muzeul Limbii Române, unde, lucrează alături de marii profesori ai timpului cercetare filologică, iar împreună cu Sextil Puşcariu, colaborează la editarea „Dicţionarului Limbii Române“.

Începe prin a scrie poezii de o deosebită sensibilitate, închinate mamei, care au fost premiate. Cu un talent literar înnăscut, publică primele poezii cu teme inspirate din mitologia greacă, în revista Gândirea” începând din anul 1941, acestea fiind apreciate de mentorul revistei, Nichifor Crainic.

Poeziile apărute în revista Gândirea” sunt relativ puține, printre ele numărându-se ciclul de poezii „Epitafuri Antice”: Captivul, Trecătoarea, Atheniana, Pescarul, precum şi Vergilius, Melissa către Diodor, Lydia către Caius şi, nu în ultimul rând, Epithalam, Ectenie.

Primul volum de poezii “Insula Albă” apare în 1944 la Sibiu, la Tipografia Dacia Traiana”, volum reeditat în 1999.

Deschiderea spre Dumnezeu 

(more…)

30 iulie 2021

Vasile Motrescu: “Vă spun răspicat că iubesc mai mult Libertatea decât viața.”

Filed under: Bucovina profundă,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 23:07

Vasile Motrescu: “Vă spun răspicat că iubesc mai mult Libertatea decât viața.”

vasile motrescu

Un țăran bucovinean sărac, Vasile Motrescu, este constrâns să ia calea codrului și să pună mâna pe armă datorită amenințării bolșevice.

Este un caz unic în istoria rezistenței anticomuniste din România.  Acesta avea o cultură generală și o educație foarte bine dezvoltată, în ciuda puținei școli făcute, de educația lui ocupându-se părinții săi. Era un iubitor și un excelent cunoscător al istoriei românilor, îndeosebi a Moldovei.

Este de asemenea singurul partizan care a păstrat un jurnal din perioada în care a activat. Acesta și-a scris preocupările, suferințele și gândurile care îl frământau. A mai scris și nouă scrisori pline de patriotism trimise către autoritățile comuniste și șase poezii.

Este capturat în urma trădării lui Toader Șfichi în ianuarie 1958.

”Da, stau prigonit de frații mei trădători, care și-au vândut țara și sufletele lor dracilor din Rusia, pe un kg de zahăr și un litru de ulei și au dus țara în suferință, căci acum simte și pruncul din fașă că trăiește în <<raiul>> bolșevic”

Câteva date biografice:

  • Născut: 11 octombrie 1920

  • Locul nașterii: Vicovu de Jos, Suceava

  • Ocupația: agricultor

  • A murit la: 29 iulie 1958, orele 21:30 la Botoșani, fiind executat în urma trădării

  • Participă la război pe frontul de est între anii 1942 și 1944, după care pleacă în haiducie odată cu reocuparea Bucovinei de Nord de către comuniști

„Eu, partizanul Vasile Motrescu, sunt executorul testamentului voievodului de la Putna, Ștefan Vodă când a lăsat cu limbă de moarte țării și urmașului său Bogdan aceste cuvinte: „Iar dacă vrăjmașul vostru vor (vă va) strâmtora prin rușinoase închinări, atunci mai bine muriți prin paloșul lui decât să (fiți) privitori împilării și ticăloșirii țării voastre, că Dumnezeul părinților voștri se va îndura de lacrimile slugilor sale și va scula dintre voi pe cineva care va pune pe urmașii voștri în libertate pe puterea de mai înainte.” Aceste cuvinte jur eu, partizanul Vasile Motrescu, că le voi ține până la cea din urmă suflare de viață. (…)” (more…)

25 iulie 2021

Unul din cei mai mari sfinți din închisorile secolului XX. Constantin (Costache) Oprișan, arestat la 27 de ani, 11 ani de închisoare

Unul din cei mai mari sfinți din închisorile secolului XX

Constantin (Costache) Oprișan, arestat la 27 de ani, 11 ani de închisoare

Constantin Oprișan s-a născut pe 26 martie 1921 în comuna Oncești, județul Bacău. La sfârșitul perioadei interbelice s-a înscris în Frățiile de Cruce, iar după conflictul din ianuarie 1941 dintre Garda de Fier și generalul Antonescu se refugiază în Germania, unde a fost internat în lagărul de la Buckenwald. La 24 august 1944 a fost eliberat și s-a alăturat echipelor care urmau să fie parașutate în România pentru a lupta din spatele frontului împotriva Armatei Roșii, dar planul este abandonat în primăvara lui 1945. Întors în țară, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filozofie din Cluj, unde a devenit unul dintre studenții preferați ai lui Lucian Blaga sau D.D. Roșca, acesta din urmă invitându-l pe Oprișan chiar să țină cursul în locul său.

Arestarea a venit pe 15 mai 1948, Costache Oprișan fiind la acel moment student în anul III și șeful pe țară al Frățiilor de Cruce. Datorită poziției în conducerea Mișcării Legionare, Oprișan a primit una dintre cele mai mari pedepse: 25 de ani muncă silnică. A fost închis la Jilava, Pitești, Gherla, Târgu Ocna, Văcărești și din nou la Jilava unde avea să moară.

(more…)

22 iulie 2021

Sfântul sfințit Ilie mărturisitorul cel cu moaște întregi, cel iubit de mulțime de popor și ignorat de administrația eclesială, mistic legionar, făcător de minuni încă din timpul vieții și grabnic ajutătorul (1909-1983)

Filed under: Miscarea Legionara,Sf Ilie Lacatusu,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:03

sf ilie lacatusu-coSfântul sfințit

Ilie Mărturisitorul

(1909-1983)

22 iulie: pomenirea celui între sfinți părintele nostru Ilie Lăcătuşu, mărturisitorul cel cu moaște întregi, cel iubit de mulțime de popor și ignorat de administrația eclesială, mistic legionar, făcător de minuni încă din timpul vieții și grabnic ajutătorul.

Născut la 6 decembrie 1909 în satul Crăpăturile, jud. Vâlcea, ca al doilea copil din cei şapte ai familiei Lăcătuşu. De la părinţii săi (ţărani vrednici, tatăl cântăreţ bisericesc) va deprinde de mic dragostea de Biserică. În timpul şcolii va creşte duhovniceşte şi va absolvi Seminarul teologic Sf. Nicolae de la Râmnicu Vâlcea (1923-1930) cu Diploma de virtute, cum avem mărturie: „pentru aptitudini sufleteşti care îl disting între colegii lui”. Rezultatele obţinute la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1930-1934) sunt excelente. La 5 iulie 1931 s-a căsătorit cu învăţătoarea Ecaterina Popescu, cu care va avea 5 copii. După absolvirea studiilor, la 1 septembrie 1934 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Osica de Jos din plasa Caracal (jud. Olt), unde a slujit până la 1 noiembrie 1934, când a fost transferat în satul Buiceşti din jud. Olt. Ani de zile, viaţa părintelui se va scurge liniştită, ocupându-se cu râvnă de misiunea preoţească şi de creşterea copiilor.

În anul 1942 este detaşat preot misionar în Transnistria, propovăduind cuvântul Evangheliei la Odessa şi la Serseniţa din judeţul Ribniţa. În primăvara anului 1943 s-a întors în ţară, unde îl aşteptau copiii şi o soţie bolnavă. Regimul comunist instaurat de tancurile sovietice avea să-i „răsplătească” râvna pentru propovăduire, cu atât mai mult cu cât fusese încadrat şi în Mişcarea Legionară. De aceea părintele Ilie Lăcătuşu a suferit pentru Biserică şi neam, ducându-şi crucea grea prin închisori.

La 19 iulie 1952 este arestat, condamnat şi trimis în colonia de muncă MAI Galeşu de la Canal, până în octombrie 1952 când a fost dus în colonia Peninsula, unde a făcut parte din celebra brigadă de exterminare a preoţilor. În septembrie 1953, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate, este mutat la Târgu-Ocna. În 1954 este eliberat, dar în 1959 este rearestat şi condamnat, rămânând în temniţă până la decretul din 1964. Este dus la muncă silnică în Deltă, la Periprava, în lotul preoţilor olteni (peste 200 din cei peste 400 aflaţi în acea colonie). Aici l-au întâlnit mulţi (arhim. Iustin Pârvu, dr. Aristide Lefa) care mărturisesc despre viaţa şi sfinţenia lui. Era smerit, blând şi drept, grăia cu deosebită înţelepciune şi pricepere, era dulce la cuvânt şi cu o inimă milostivă. A iubit mult oamenii şi pentru mântuirea lor a ales calea Crucii devenind un model de viaţă pus în slujba Domnului.sf ilie lacatusu - salut

La eliberare, 6 mai 1964, avea calificarea de zidar, categoria a V-a. Starea sănătăţii sale era mult înrăutăţită. I se stabileşte domiciliu forţat la Bolintin, unde lucrează ca zidar. Începând din 20 decembrie 1964, părintele Ilie Lăcătuşu a slujit în parohia Gârdeşti (protoieria Videle) din jud. Teleorman, iar în 1970 este transferat în satul Cucuruzu din comuna Răsuceni (jud. Giurgiu), de unde la 11 ianuarie 1978 a fost pensionat la cerere.

Suferinţele îndurate i-au afectat mult sănătatea. Sfârşitul vieţii (pe care şi-l anunţase mai înainte: dacă nu va muri până în data de 22 iulie, va mai trăi doi ani; tot atunci a spus că atunci când va muri soţia dânsului, peste 15 ani, să fie îngropată lângă el) îl găseşte pe un pat al spitalului Panduri. Trece la cele veşnice exact la 22 iulie 1983 şi este înmormântat în cripta familiei din cimitirul Giuleşti, Bucureşti.

Pe 29 septembrie 1998, la înmormântarea soţiei sale, s-a făcut şi deshumarea părintelui. Cei prezenţi s-au aflat în faţa unui fapt uimitor: Dumnezeu descoperise moaştele sale. Trupul (în greutate de 7-8 kg) nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, privirea căruia nu provoacă spaimă ci bucurie duhovnicească, dădea dovada sfinţeniei de dincolo de mormânt.

În momentul descoperirii trupului neputrezit, Mihai Spirache (nepotul părintelui) l-a atins pe pr. Ilie, iar timp de o săptămână mâna dreaptă şi-a păstrat mirosul de smirnă, specific sfintelor moaşte. Rudele au lăsat mai multe săptămâni trupul în contact cu aerul, acesta neafectând în nici un fel trupul părintelui. Atunci, fiica părintelui, Maria Sabina Spirache, singurul urmaş direct în viaţă, a înaintat la 5 octombrie 1998 un memoriu Arhiepiscopiei Bucureştilor despre această descoperire. Pe 16 iulie 1999, Biroul de presă al Patriarhiei Române şi-a expus poziţia cu privire la dosarul de canonizare al părintelui Ilie.  

(more…)

25 iunie 2021

24 iunie 1927 – Nașterea Mișcării Legionare

24 iunie 1927 – Nașterea Mișcării Legionare

94 de ani de la nașterea unei generații jertfitoare

”Mergând împreună uniți, cu Dumnezeu înainte și cu dreptatea neamului românesc”

Mărturia lui Corneliu Codreanu, inițiatorul și Căpitanul acestei Mișcări:

czc corneliu-zelea-codreanu

”Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea a fost aceasta: nu ne intereseaza daca vom birui, daca vom cadea infranti sau daca vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge inainte, uniti. Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta ne-ar fi daruita, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul nostru. Sunt infrangeri si sunt morti care trezesc un neam la viata, dupa cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odata. Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei.  Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Arhanghelului Mihail si la umbra sabiei lui. El nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoana, ci il simteam viu. Acolo la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa.” (Corneliu Codreanu)

“In fata situatiei de mai sus, m-am hotarat sa nu merg nici cu o tabara, nici cu cealalta. Nici sa ma resemnez, ci sa incep organizarea tineretului pe raspunderea mea, dupa sufletul si capul meu si sa continui lupta, iar nu sa capitulez.

In mijlocul acestor framantari si ceasuri de rascruce ne-am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit in inchisoarea Vacaresti. Ne-am hotarat sa strangem randurile si sa continuam lupta sub protectia aceleiasi Sfinte Icoane. In acest scop, ea a fost adusa la caminul nostru din Iasi, din altarul bisericii Sfantul Spiridon, unde o lasasem cu trei ani in urma. La aceste ganduri, grupul “Vacaresti” s-a alaturat imediat. Peste cateva zile am convocat la Iasi, pentru Vineri, 24 Iunie 1927, ora zece, in camera mea din str. Florilor No. 20, pe Vacaresteni si pe putinii studenti care mai ramasesera legati de noi.

Intr-o condica, cu cateva minute inainte, scrisesem urmatorul ordin de zi, numerorat cu No. 1:

“Astazi, Vineri, 24 Iunie 1927 (Sf. Ion Botezatorul), ora zece seara, se infiinteaza: Legiunea Arhanghelului Mihail, sub conducerea mea. Sa vina in aceste randuri cel ce crede nelimitat. Sa ramana in afara cel ce are indoieli. Fixez ca sef al garzii de la Icoana pe Radu Mironovici”.

Aceasta prima sedinta a durat un minut, adica atat cat am citit ordinul de mai sus, dupa care cei prezenti s-au retras, ramanand ca sa cugete daca se simt destul de hotarati si tari sufleteste, pentru a pasi intr-o asemenea organizatie unde nu era nici un program, singurul program fiind viata mea de lupte de pana atunci si a camarazilor din inchisoare. Chiar si pentru cei din grupul “Vacaresti” am lasat timp de gandire si de cercetare a constiintei lor, pentru a vedea daca nu au vreo indoiala sau rezerva deoarece pasind aici vor trebui toata viata lor sa mearga inainte fara nici o sovaire.

Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea a fost aceasta: nu ne intereseaza daca vom birui, daca vom cadea infranti sau daca vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge inainte, uniti. Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta ne-ar fi daruita, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul nostru. Sunt infrangeri si sunt morti care trezesc un neam la viata, dupa cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odata. Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei.

Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Arhanghelului Mihail si la umbra sabiei lui. El nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoana, ci il simteam viu. Acolo la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa.”

Corneliu Codreanu


 

Trei veterani ai Mișcării Legionare: Gheorghe Grecu, Constantin Iulian si Dumitru Comșa, vorbind despre lupta cu gândurile ca esență a trăirii legionare: (more…)

16 iunie 2021

PĂRINTELE JUSTIN, MĂRTURISITORUL

PĂRINTELE JUSTIN, MĂRTURISITORUL  +16 iunie

ÎPS PIMEN AL SUCEVEI: „PĂRINTELE JUSTIN ESTE UN MODEL FĂRĂ TĂGADĂ DE IUBIRE CREȘTINĂ”

parastasDESPRE IUBIREA VRĂJMAȘILOR

Nu trebuie să iubim doar pe cei care ne fac bine, ci pe toți, îndeosebi pe toată lumea și pe vrăjmașii noștri care ne fac rău în diferite feluri. Este greu să iubești pe vrăjmași. Omenește vorbind, este greu să-i ierți, dar ceea ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu. Și Dumnezeu dă har celor smeriți și dacă ne smerim, Dumnezeu ne dă harul, puterea Sa dumnezeiască ca să putem iubi pe vrăjmașii noștri. Sf. Ap. Pavel spune că iubirea vrăjmașului este asemenea focului pus pe capul cuiva. Care foc? Dragostea, pentru că văzând că tu îl iubești pe el, care te urăște, atunci se aprinde în el flacăra dragostei creștine. Am întrebat pe cineva: „Ce mai face familia respectivă?”, știind că sunt în vrăjmășie cu rudele. „Tot în vrăjmășie sunt, în ură mare”. Mi-a spus: „Am încercat să-l îndemn să ierte și nu vrea”. Și după un an, doi, trei, întreb din nou: „Cum este?”. „S-au împăcat”. „Cum?”. „Ca la Pateric”. De ziua de pomenire a moșilor, a strămoșilor este obiceiul ca să se ducă câte un blid de mâncare. Și a dus și la acel vrăjmaș, rudă fiind. Și atunci s-au împăcat. Și amintesc lucrul acesta pentru că în familia pe care am întrebat-o, sigur soțul a zis: „Ce fel de pomană este aceasta când duci la rude și rudele îți dau înapoi?”. Și soția a spus: „Taci! Așa e rânduiala”. Iată rostul acestei frumoase rânduieli de pomenire a morților și mai ales de dăruire a unui blid de mâncare. Deci, în felul acesta se restabilește comuniunea sufletească, dragostea între oameni și iertarea. Și așa se spune și în Pateric. Toate sunt cu putință celui care crede, nădăjduiește în Dumnezeu și iubește.

(more…)

29 mai 2021

Mugur Vasiliu – Curs de Tradiție. Naționalism vs. patriotism

Filed under: Miscarea Legionara,Mugur Vasiliu,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 11:25

Mugur Vasiliu – Curs de Tradiție

Naționalism vs. patriotism

Acum 4 ani, pe 28 mai 2017, Mugur Vasiliu a plecat la Domnul. Aparent am pierdut un prieten, un Român, un om de conștiință și de atitudine, un neobosit mărturisitor al sfinților mucenici și mărturisitori români din veacul XX, un frate, o voce, un condei, o minte ascuțită, un om frumos și vertical. S-a dus alături de cei ce i-a iubit și in preajma cărora a stat și pe care i-a mărturisit: Mihai Eminescu, Petre Țuțea, Părintele Justin, Corneliu Codreanu, Ionel Moța, Dumitru Bordeianu și cei împreună cu ei. În realitate nu l-am pierdut deloc, ci l-am câștigat Dincolo. Veșnică să-i fie pomenirea!


Vă propunem o reinîntâlnire cu Mugur Vasiliu, printr-o înregistrare din 2011.


Biografie pe sărite: (more…)

27 mai 2021

Bătălia pentru simbolurile memoriei colective româneşti. Un articol de Bogdan Munteanu – Fundația George Manu

Filed under: Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 11:42

Bătălia pentru simbolurile memoriei colective româneşti

00 sfintii_inchisorilor

Un articol de Bogdan Munteanu / Fundația George Manu

Se poate spune, fără teama de a greşi, că cel mai puternic reper simbolic al României ieşită din trauma celor peste patru decenii de dictatură şi teroare roşie este întruchipat de sfinţii şi martirii din închisorile comuniste. În primii ani de libertate postcomunistă adevărul despre ei a ieşit la lumină, iar figurile lor emblematice au prins rădăcini trainice în memoria colectivă a neamului nostru. După cum vom vedea, unii dintre ei sunt controversaţi din perspectiva unor cercuri care se revendică mai degrabă de la linia torţionarilor bolşevici decât de la aspiraţiile autentic româneşti. Fapt de natură să genereze permanente tensiuni, dar şi consecinţe pe plan politic şi juridic.

În marea majoritate a cazurilor, entităţile care îi promovează, inclusiv pe cei evidenţiaţi mai sus, sunt fundaţii, asociaţii neguvernamentale dar şi Biserica Ortodoxă, atât prin manifestările şi mediile de comunicare oficioase, cât şi prin personalităţi individuale sau comunităţi monastice. Toate aceste cercuri întreţin viu cultul şi memoria acestor pilde de demnitate, trăire, mărturisire şi sacrificiu sub semnul crucii. În faţa oricărui compromis moral sau a apostaziei ei au preferat răstignirea, încredinţaţi fiind nu doar de învierea proprie în viaţa de apoi, ci şi de faptul că jertfa lor va duce la învierea sufletească a neamului eliberat într-o bună zi de sub jugul satanic care le-a frânt trupurile. (more…)

14 mai 2021

14 mai – Ziua Națională a Sfinților Închisorilor

Filed under: Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 20:28

14 mai – Ziua Națională a Sfinților Închisorilor

Azi comemorăm Ziua Națională a martirilor legionari! Unde sunt Wexler, Muraru și Florian? Pe 30 mai 2017, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a Legii pentru instituirea Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste în data de 14 mai. La această dată, în 1948 a avut loc arestarea în masă a legionarilor. Radu Gyr a avut dreptate: ”Ne vom întoarce într-o zi!”

00 czc sfintii inchisorilor

Un articol de Marius Oprea

Comemorarea arestării legionarilor ca zi naţională a fost iniţiată de un grup de parlamentari liberali, dintre care extrem de activ a fost, la începutul anului 2017, fostul deputat liberal Ovidu Raeţchi. El însuşi evreu, a fost între promotorii acestei legi care comemorează, în mod paradoxal, arestarea în masă a legionarilor, în 1948. La momentul respectiv, m-a căutat la Insitututul de Investigare a Crimelor Comunismului, în legătură cu proiectul de lege preconizat şi i-am sugerat să-i consulte pe foştii deţinuţi politici: ei îşi comemorează deja, din 1990 încoace, martirii de Ziua Sfinţilor Mucenici şi mi s-ar fi părut ca aceea să fie data aleasă, atîta vreme cît este sărbătorită, de atunci încoace, de către ei în 9 martie, de Sfinţii 40 Mucenici din Sevastia. Apoi, că se năştea o mare problemă: în 14 mai 1948, data preluată de iniţiatori (majoritatea liberali, cîţiva neafiliaţi, dar şi PSD-işti) ca referinţă pentru ”Ziua naţională” de comemorare a victimelor din temniţele comuniste e tocmai ziua în care a fost organizată arestarea în masă a legionarilor. Domnul Raeţchi a insistat, însă, să păstreze ziua de 14 mai.

Ceea ce m-a mirat la momentul respectiv a fost că legea, aşa cum e ea, putea fi foarte bine iniţiată şi promulgată de o Românie, ca stat naţional legionar. E vorba, de fapt, cum am arătat, de comemorarea martirilor legionari din închisorile comuniste, arestaţi în masă în urma unei operaţiuni de amploare a poliţiei politice comuniste, în noaptea de 14 spre 15 mai 1948 şi aruncaţi în temniţă. Această operaţiune a vizat ”decapitarea” mişcării legionare, fiind arestaţi toţi liderii ei, în special cei ai mişcării de tineret (”Frăţiile de Cruce”). După statisticele Securităţii, au fost reţinuţi în acea noapte şi condamnaţi ulterior peste 6.200 de lideri legionari. Astăzi, acel moment este comemorat ca zi naţională.

Poezia lui Radu Gyr, poetul pus la zid de către Insitutul Elie Wiesel, ”Ne vom întoarce într-o zi”, a fost una profetică. Nu mi-am putut, însă, imagina că profeţia s-a putut împlini cu concursul evreilor. Din acest punct de vedere, această Zi Naţională marchează un moment al reconcilerii cu istoria: comemorarea arestării în masă a legionarilor nu a fost în niciun moment contestată de către Institutul Holocaustului, Ambasada Israelului la Bucureşti, Federaţia Comunităţilor Evreieşti nu au protestat. Promulgarea legii nu a fost în niciun fel împiedicată de istoricul Andrei Muraru, consilier prezidenţial, dar la acea dată şi cercetător la Insitutul ”Wiesel”, condus de domnul Alexandru Florian, altfel atît de vocal în orice ocazie împotriva legionarilor.

Cum să mai zici ceva rău de Mişcarea Legionară, cînd arestarea capilor ei în 1948 e comemorată ca Zi Naţională?

„Au pătimit asemenea primilor creştini!”

În expunerea de motive a legii se arată că ”marea sărbătoare a tuturor românilor care cinstesc sfînta jertfă a martirilor din temniţele comuniste este ziua de 14 mai 1948, cînd au fost arestaţi de regimul comunist marea majoritate a tinerilor, a intelectualilor, alţi mulţi români care, prin exemplul de neascultare şi reală libertate exprimată în faţa regimului dictatorial ateu, au pătimit asemenea primilor creştini”. (more…)

1 mai 2021

Radu Gyr, apostolul poet 

Filed under: Miscarea Legionara,Radu Gyr,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 08:28

Radu Gyr, apostolul poet 

Când noaptea mă prindea de caraulă,
Însâ
ngerat de-al dorurilor șir,
Iisus venea la mine în celulă,
Adus de mucenicul Radu Gyr 

(Andrei Ciurunga)

„Dacă Iisus a spus că oricine întoarce pe cineva în numele Lui de pe o cale greşită, Apostol se va numi, oare cum se va numi Radu Gyr care a scos atâtea suflete din disperare? De câte ori trebuie să se numească Apostol numai pentru acest fapt? Pentru că el a ajutat „n” număr („n” înseamnă infinitul în fond, un număr de necuprins cu imaginația). Un număr de necuprins de deținuți au aflat în poezia „Iisus în celulă” posibilitatea de a-şi găsi în palme urmele cuielor Lui. Oare puțin lucru este acesta?”(Aspazia Oțel Petrescu).

Copilăria

Radu Gyr, pe adevăratul său nume, Radu Ştefan Demetrescu, s-a născut la 2 martie 1905, la poalele Gruiului din Câmpulung Muscel, de unde şi pseudonimul literar Gyr, prin derivație. Aceasta s-a făcut astfel: „g”-ul a rămas la început, „r”-ul s-a dus la sfârşit, iar „y”-ul este de fapt un semn care reprezintă contopirea „i”-ului cu „u”-ul, formând acest diftong ce se pronunță „gir”.

Radu Gyr descinde dintr-o familie de intelectuali, fiind fiu al renumitul actor Ştefan Coco Demitrescu şi al Eugeniei Gherghel, muziciană provenită dintr-o veche familie botăşăneană, cu origini germane. La vârsta de 3 ani Radu se va muta împreună cu părinții săi în oraşul Craiova, unde tatăl său lucra la Teatrul Național al oraşului. Micul Radu primeşte o aleasă educație culturală, însuşindu-şi cultura germană de la mama sa, cât şi talentul muzical. Despre mama sa, Radu Gyr consemna în memoriile sale: „inteligentă, spirituală şi îndrăgostită de tot ce este artă, mama a fost cel mai bun sfetnic al artei tatălui meu, repetând cu el acasă rolurile lui, sugerându-i tonul şi gesturile personajelor pe care urma să le interpreteze pe scenă. În acelaşi timp, ea mi-a trezit şi stimulat dragostea pentru poveşti şi poezie”. Crescând în şoaptele basmelor mamei şi dinamismul pieselor de teatru ale tatălui, micul Radu îşi formează propriul orizont literar, din care începe să compună, oferind celor dragi câte o mică epigramă. Începe să scrie versuri la vârsta de 10 ani, dedicând profesorilor săi epigrame. Copilăria sa, Gyr şi-o descrie astfel: „Am fost un copil blând şi iubitor, deloc zburdalnic, puțin cam încăpățânat, timid şi dispus către visătorie. Temperamentul meu, dovedindu-se integral mai târziu, a păstrat din trăsăturile sufleteşti ale copilului de odinioară sfiiciunea şi înclinația spre reverie”. (more…)

Săptămâna pătimirilor lui Iisus Piteşteanul, 1954

Filed under: sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 08:07

Săptămâna pătimirilor lui Iisus Piteşteanul, 1954

Nimeni să nu uite roadele bolșevismului!

Aviz progresiștilor neomarxiști de azi și bolșevicilor globaliști sanitari de azi. Ce se întâmplă când ajunge comunismul la putere și se află față in față cu creștinismul. Nimeni să nu uite!

Povestește Mihai Buracu, un supraviețuitor al demonicului Experiment de la Închisoarea Pitești

06_3_buracu

”Se fac pregătiri pentru săvârşirea unor ritualuri satanice. Se împart rolurile şi sunt fericit că am fost ales pentru a fi asinul din Duminica Floriilor, purtător al celui jertfit pe cruce. Nici nu se putea o pedeapsă mai uşoară. Sunt fericit, pentru prima oară fericit după cele două luni de la Piteşti şi după cei doi ani de temniţă. Voi purta pe şale trupul celui care va fi răstignit Vineri. Este fericirea supremă de a nu fi decât o simplă asină purtătoare de Rege al Iudeilor, hărăzit crucii şi supliciilor ei. Domnul este cu mine. Binecuvântat fie numele Lui.

Am fost sortit să fiu asinul pe care în Duminica Floriilor din 1954, Iisus Piteşteanul a intrat călare în Ierusalimul din Cameră 4 Spital. Am luat astfel parte, în patru labe, la un dezmăţ şi o orgie scârbavnică, la o liturghisire neagră în care şobolanii au chiţăit osanale în cinstea mai marelui lor, proslăvindu-i pofta de sânge şi de suflete tinere, nevinovate.  (more…)

30 aprilie 2021

Traian Trifan – Sfânt al închisorilor, luptător legionar, mistic filocalic

Filed under: Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor,Traian Trifan — Mircea Puşcaşu @ 08:13

Traian Trifan – Sfânt al închisorilor, luptător legionar, mistic filocalic

3 noiembrie 1899 – 12 aprilie 1990

Traian_Trifan-768x535

Traian Trifan s-a născut la 3 noiembrie 1899, în Lancrăm, jud. Alba. Şcoala a urmat-o la Liceul evanghelic nemţesc din Sebeş; din clasa a IV-a de liceu face câte un an la Liceele ungureşti de stat din Sibiu şi Blaj, un an la Liceul românesc Şaguna din Braşov; oraşul fiind ocupat în timpul războiului, îşi încheie studiile (făcând doi ani în octombrie-aprilie) şi-şi ia diploma la Blaj, în 1916. În vara lui 1917 este recrutat în armata austro-ungară şi trimis pe front în Albania, unde e telefonist (cunoştea 3 limbi). Se îmbolnăveşte de malarie, e internat în Slovacia, apoi la Viena; e retrimis pe front în Muntenegru, când războiul se termină. Cu peripeţii revine în ţară; participă la Adunarea de la Alba Iulia şi-şi vede patria întregită. Absolvă Şcoala militară de artilerie din Bucureşti; e avansat sublocotenent. Se înscrie la Facultatea de Drept din Cluj, e vicepreşedinte al Centrului Studenţesc, participând activ la frământările studenţeşti. Îşi ia doctoratul în drept şi face practica în avocatura la Sibiu, Sebeş şi Satu Mare, fiind ultimul avocat din Braşov care a dat examen de cenzură, în 1926 (după 8 ani de studii şi praxa).

În 1927 deschide un birou de avocatură la Braşov. În 1933 se căsătoreşte cu Elena Scholtz, cu care are două fete: Ileana şi Maria. Ion Moţa (cunoscut din studenţie) îl convinge să intre în Mişcarea Legionară. Pledează în procesele: Duca, Bratu, al „complotului studenţesc” de la Târgu Mureş, proces ţinut la Braşov. Datorită adeziunii sale la Mişcare, e închis la Jilava (1934) şi lagărul Vaslui (1938). Eliberat şi concentrat în armată, va părăsi Basarabia fără luptă. După instalarea Statului Naţional Legionar, în toamna anului 1940, lt. Trifan este numit prefect al judeţului Braşov; îşi asumă funcţia, deşi situaţia era dificilă (graniţa mutându-se la Sfântu Gheorghe): „Mă găsesc în acest loc din ordin şi voi face ce pot”. După lovitura de stat a lui Antonescu din ianuarie 1941 e somat de col. Filip Agricola, comandant al regimentului de infanterie din Braşov, să predea Prefectura. Refuză şi cere să fie înlocuit prin decret de stat, aşa cum fusese numit. În urma discuţiilor cu gen. Dragalina, a consultărilor cu Bucureştiul şi a ameninţărilor armatei germane de a interveni, împreună cu Marian Traian, şeful judeţului, predau autoritatea şi sunt arestaţi. Urmează ancheta şi procesul. Deşi col. Agricola confirmă că a fost ordine în judeţ şi prezenţa armatei la prefectură era nejustificată, totuşi dr. Trifan este condamnat la 16 ani închisoare.  (more…)

21 aprilie 2021

SINAXAR 20 APRILIE: MAICA MIHAELA IORDACHE

Filed under: Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 10:21

SINAXAR 20 APRILIE: MAICA MIHAELA IORDACHE

MUCENIȚA LUI HRISTOS, A TEMNIŢELOR ROMÂNEŞTI DUHOVNICEASCĂ FLOARE

Condamnată la 25 de ani de închisoare, din care a reușit să execute doar 8, fiind încununată cu cununa muceniciei la 20 aprilie 1963, în închisoarea Miercurea Ciuc.

„Am vorbit despre Hristos şi am mers, în parte, după puteri, pe urmele Lui. Acum suntem total ai lui Hristos şi, alături de El, drumul nostru înseamnă dragoste, numai dragoste şi lăsarea tuturor celorlalte şi a răzbunării în seama lui Dumnezeu. Iar grija noastră să fie una singură, aceea de a cunoaşte voia Lui şi apoi de a o îndeplini întocmai”

„REFUZ ORICE APĂRARE. EU MI-ADUC PE DUMNEZEU SĂ MĂ APERE ŞI N-AM NEVOIE DE NICIO APĂRARE A OAMENILOR”.

Dârzenia şi spiritul de jertfă care o caracterizau, o fac să apere cu propriile braţe altarul mănăstirii într-o zi a anului 1944, când soldaţii ruşi dau năvală în biserica mănăstirii, vrând să o prade: „Aceştia voiau să tragă cu arma în icoana Maicii Domnului din biserică. Fără nicio ezitare, gata de sacrificiu în orice clipă, curaj născut din profunda-i credinţă, maica Mihaela s-a aşezat în faţa icoanei, preferând să fie împuşcată ea decât să vadă chipul Maicii Domnului şi al Pruncului Iisus batjocorit”

MAICA MIHAELA IORDACHE

MAICA MIHAELA

ZORII COPILĂRIEI. PORTRET DE TINEREŢE

Maria (Marieta) Iordache, fiica lui Alexandru şi Elena Iordache, s-a născut în ziua de 14 noiembrie 1914, în localitatea Nicoreşti (judeţul Galaţi) – ţinut emblematic pentru pleiada mărturisitorilor pe care i-a dat neamului românesc: Pr. Tănăsache Alexandrescu, Pr. Costache Olaru, pr. Ion Filotei Movileanu, Toma Bârlădeanu) – trecuţi cu toţii prin calvarul temniţelor comuniste. Din cei cinci copii ai săi: Nicolae (Nicoară), Ana, Sultana, Maria (Marieta) şi Eugenia, familia Iordache va jertfi pe altarul neamului pe trei dintre ei (Nicoară, Maria şi Ana), aleşi de pronia lui Dumnezeu să poarte pe trupul şi în sufletul lor însemnele pătimirilor muceniceşti. Tatăl, Alexandru Iordache, de profesie funcţionar şi membru al Mişcării Legionare, după moartea soţiei (1949), trece şi el prin experienţa detenţiei în temniţele comuniste, vreme de doi ani (1952-1954). Rămas văduv, pe umeri purtând durerile bolilor şi ale bătrâneţii solitare, va trăi până la sfârşitul vieţii cu nădejdea neîmplinită însă, că o va revedea pe Marieta acasă, slobozită din chinurile închisorii. (more…)

4 aprilie 2021

GEORGE MANU – RECTORUL „UNIVERSITĂŢII” AIUD

GEORGE MANU – RECTORUL „UNIVERSITĂŢII” AIUD

SINAXAR 2 APRILIE:

Sfintii inchisorilor„ERA VEŞNIC CU MÂNA ÎNTINSĂ SĂ DEA ŞI CU SUFLETUL DESCHIS” 

Motto: „Trăim într-un veac al ştiinței şi credem că totul se rezolvă prin ştiință. Vă spun eu, un om care am stat pe microscop: nu prin știință, nu prin laborator, ci prin credință”.

GENEALOGIE. RECURS LA ISTORIE

Născut la 13 februarie 1903, George Manu se trage, după tradiţie şi unele apropieri de nume, dintr-o ramură a vechii familii Manno. El însuşi semnează teza de doctorat „Mano” (cu un singur „n”), făcând legătura peste timp cu acei Manno din republicile Veneţia şi Genova, care se stabiliseră la Constantinopol în secolele XV-XVI. Cel mai vechi Manno (conform studiului foarte amănunţit – de sute de pagini – al lui Constantin George Manu) este Conrad, citat la 1267 comandant de oşti al regelui Siciliei, cu titlul „condotiere di armi”. În 1343 găsim în Sciacea pe Nicolo Manno „barone militare della cita”. În 1595, Mihail Manno ajunge la Constantinopol, la Patriarhia ecumenică. Acolo, din tată-n fiu urmaşii săi vor îndeplini timp de două secole demnităţile de Mare logofăt şi Mare eclesiarh al Bisericii de Răsărit.

În 1818, într-un incendiu la Therapia arde un edificiu al familiei, cu toată arhiva şi cu 17 membri, mulţi dintre ei copii şi adolescenţi. După acest dezastru şi după evenimentele din 1821, familia se împarte în trei ramuri: cea moldavă (astăzi stinsă), cea valahă şi cea greacă.
Ramurii valahe, înrudită prin Văcăreşti, Ghiculeşti şi Cantacuzini cu cele mai importante familii românesti, îi aparţine generalul Manu (bunicul lui George), ministru de război în timpul conflictului româno-turc, autorul declaraţiei de independenţă a României.

Până la sfârşitul secolului XIX, numărăm printre membrii familiei: un mare ban, patru mari vornici, cinci mari logofeţi, patru mari postelnici, trei mari hatmani. Între aceşti boieri veliţi îl amintim şi pe marele vornic şi caimacam (locţiitor domnesc) Mihail Manu (1762-1838) care alături de fraţii Dinicu şi Iordache Golescu şi de „pământenii” Ion Câmpineanu, Filipescu şi Văcărescu sprijină mişcarea antifanariotă a lui Tudor Vladimirescu. Bunica soţiei lui, Smaranda Văcărescu, este Safta (căsătorită Kretzulescu), fiica domnitorului Constantin Brâncoveanu. Nepotul acestui Mihail Manu şi al Smarandei este generalul George Manu (1833-1911), fost şef al Statului Major al Armatei Române, ministru de război şi la un moment dat prim-ministru. Fiul lui, Ion, consilier la curtea de casaţie, este tatăl lui George Manu.

Pe linie maternă, George Manu se trage din „ramura Şerban-Vodă” a familiei Cantacuzino. Mama lui, Elisabeta (Zetta) Cantacuzino este fiica unuia dintre primii industriaşi români, inginerul Iancu Cantacuzino (1847-1911), constructorul căii ferate Bucureşti-Predeal şi fondatorul primei fabrici de ciment din România, la Comarnic. Unul dintre fraţii Zettei, generalul Gheorghe (Zizi) Cantacuzino – viitor preşedinte al Partidului Totul pentru Ţară – va determina opţiunea politică a nepotului său.

STUDIILE ŞI ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ

George Manu îşi începe pregătirea şcolară ca elev particular, după un program făcut de bunicul său, generalul Manu. Instrucţia tânărului Manu, bazată pe memoria sa prodigioasă, este astfel completă, chiar enciclopedică, şi la cel mai înalt nivel.

Profesori străluciţi – savantul chimist Longinescu sau părintele Chiricuţă – erau aduşi cu trăsura la casa Manu, „o superbă vilă, clădită după modelul muzeului Rodin de la Paris, de care tatăl său şi mama sa s-au îndrăgostit în timpul călătoriei lor de nuntă. După exproprierea moşiei, nu şi-au mai putut însă permite luxul de a o întreţine şi astfel a fost cumpărată de Auşnit, care în calitate de cel mai mare industriaş al ţării, putea susţine cheltuielile ei. Azi ea este casă de oaspeţi pentru şefi de guverne şi capete încoronate. George Manu nu s-a plâns totuşi nicicând de faptul că din o atare vilă superbă a ajuns la zarca din Aiud, unde dormea pe o jumătate de rogojină ruptă, acoperit cu o jumătate de pătură, ferfeniţă şi ea, răbdând nu numai foamea neumamă, ci şi frigul cumplit”[1].

(more…)

3 aprilie 2021

Profesorul teolog Teodor M Popescu, prigonit de bolşevici şi deținut politic între anii 1959-1963 la Jilava și Aiud (+4 aprilie 1973)

Filed under: crimele comunismului,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 23:47

Profesorul teolog Teodor M Popescu, prigonit de bolşevici şi deținut politic între anii 1959-1963 la Jilava și Aiud (+4 aprilie 1973)

Teodor_M_Popescu-inainte-si-dupa-arestare

Mărturisitori ai temnițelor comuniste: profesorul teolog Teodor M Popescu, prigonit de bolşevici şi deținut politic între anii 1959-1963 la Jilava și Aiud. Rechizitoriu teologic ACTUAL împotriva bolşevismului: „Satan în Sfânta Sfintelor”!

A fost eliberat din închisoare la 71 de ani, dar prigoana împotriva Profesorului a continuat. În 14 februarie 1972 a fost bătut și aruncat într-un parc din București. Un an mai târziu, în 4 aprilie 1973, grav bolnav, mărturisitorul credinței ortodoxe a plecat la Domnul, pe care l-a slujit de-a lungul întregii sale vieți.

Teologul Teodor M Popescu a fost acuzat că a militat împotriva bolșevismului ateu și, de neiertat pentru regimul de ocupație sovietică, a reprezentat România în Comisia internaţională de constatare a masacrului de la Winnitza (unde au fost uciși 10.000 de ucraineni), calitate în care a conchis că vina pentru masacre o poartă în mod cert Rusia sovietică. (Florin Palas)

Fragment din conferinţa “De la Nero la Stalin”, susţinută de Profesorul Teodor M Popescu în 1942: „Este primul război organizat și propagat de o parte din omenire împotriva nu numai a oamenilor care cred, ci a lui Dumnezeu Însuși, în Care cred aceștia. Este o răzvrătire luciferică împotriva Creatorului, cum n-a mai fost în veac; și este mai gravă decât cea demonică, pentru că se încearcă nu întrecerea, nu egalarea lui Dumnezeu de către făptura Lui, ci repudierea ingrată și ostentativă, negarea pătimașă, uitarea, scoaterea Lui din mintea creaturii, ștergerea Lui dintre realități, pălmuirea și dezmoștenirea Lui – de putem zice – de către om, coroana creației divine. Bolșevismul a întrecut cu mult, în această privință, tot ce s-a putut concepe până acum împotriva creștinismului și a lui Dumnezeu. Și pentru ca paradoxul și scandalul să fie depline, se întâmplă aceasta pe pământul evlavios și mistic al „sfintei” Rusii pravoslavnice, în forme care ar putea uimi pe persecutorii de totdeauna.

(more…)

11 martie 2021

O  moarte martirică

Filed under: crimele comunismului,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 16:05

O  moarte martirică

8 martie 2021 – 60 de ani de la moartea martirică a părintelui Liviu Galaction Munteanu în temnița Aiudului. Un articol de Dragoș Ursu

Pr Liviu ---„Nu îi este teamă că va fi condamnat, dacă se va întâmpla aceasta, deoarece numele său va intra în istoria creștinismului alături de ceilalți martiri.” (extras dintr-o notă informativă despre atitudinea părintelui Galaction Munteanu în timpul procesului)

Calendarul memoriei ni-l înfățișează astăzi pe părintele profesor Liviu Galaction Munteanu, născut în 1898 (Cristian-BV), absolvent la Liceului Andrei Șaguna (Brașov) și al Facultății de Teologie din Sibiu (1920), cu un doctorat în Teologie la Cernăuți (1924), colaborator apropiat al episcopilor Clujului (Nicolae Ivan, Nicolae Colan, Teofil Herineanu) și una din personalitățile sacerdotale de prim plan ale ortodoxiei ardelene.

Rămas în Cluj după Diktatul de la Viena, alături de Nicolae Colan, părintele Liviu Galaction Munteanu ajunge în atenția Securității, o dată cu instaurarea regimului comunist, datorită poziției sale ferme în slujirea Bisericii: „De la instaurarea regimului de democrație populară în țara noastră, Munteanu Liviu a refuzat orice colaborare cu regimul sub pretextul că nu a făcut niciodată politică […] Are o atitudine dușmănoasă față de regimul actual. El este centrul reacțiunii care există la Teologie.” (notă a Securității).

După reforma școlară din 1948 ajunge rector al Institutului Teologic din Cluj, pentru a cărui supraviețuire se luptă intens, fără sorți de izbândă, deoarece în 1952 acesta a fost desființat, prin comasare cu Institutul de la Sibiu. Această luptă l-a readus în atenția Securității, care se „îngrijește” să nu fie transferat ca profesor la Sibiu, astfel că, pentru a-l proteja, episcopul Nicolae Colan îl numește paroh la Catedrala din Bistrița.

Odată ajuns la Cluj (1957), episcopul Teofil Herineanu îl aduce pe părintele Galaction ca prim-colaborator al său (vicar-administrativ). Un loc central în planul de măsuri menite să îmbunătățească viața duhovnicească din eparhie era ocupat de educarea religioasă a tinerilor, pe care atât părintele Liviu Galaction, cât și episcopul Teofil, o considerau soluția pe termen lung pentru supraviețuirea Bisericii și contracararea politicii opresive a regimului ateu. În acest sens, pe 20 august 1958 este organizată o conferință cu protopopii eparhiei, la care se discută, printre alte subiecte, și problema catehizării credincioșilor – tineri și adulți. Pentru a sistematiza activitatea la nivelul întregii eparhii, se hotărăşte organizarea de ore speciale de cateheză în cadrul și perioada prevăzute de lege. Conform informațiilor din dosare și declarațiilor de la anchetă, unul din protopopi ar fi cerut un manual care să-i ajute în desfășurarea lucrării catehetice, la care episcopul Teofil l-a indicat expres pe părintele Liviu Galaction, spunând: „Avem omul cu știință care să vă pună la dispoziție acest material.”

(more…)

25 februarie 2021

Sfântul Sinod va începe canonizarea Sfinților Închisorilor

Filed under: sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 23:33

Sfântul Sinod va începe canonizarea Sfinților Închisorilor

Vești bune ne aduce ActiveNews: SFÂNTUL SINOD a anunțat începerea canonizării SFINȚILOR ÎNCHISORILOR în 2025 și a reafirmat cu claritate că BOTEZUL NU SE SCHIMBĂ nicicum

În ziua de 25 februarie 2021, în Palatul Patriarhiei din București, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în urma careia s-a anunțat, cum era și de așteptat, că Taina botezului nu va fi schimbată nicicum. Preoții slujitori au fost îndemnați la mai multă responsabilitate în săvârșirea Sfintelor Taine și ierurgii. Totodată, s-a anunțat în premieră că vor începe demersurilor de canonizare a unor mărturisitori și mari duhovnici misionari români din timpul comunismuluiîn anul 2025. La solicitarea ActiveNews, dl. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a avut amabilitatea să ne transmită că „Urmează să fie propuse și alese mai multe personalități ale vieții duhovnicești și teologice din Biserica Ortodoxă Română, câte două din fiecare zonă istorică a României. Numele lor vor fi comunicate ulterior.”.

Acesta este Comunicatul transmis presei cu primele decizii din 2021 ale Sfântului Sinod:

(more…)

18 februarie 2021

CINE ESTE VALERIU GAFENCU?

Filed under: Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor,Valeriu Gafencu — Mircea Puşcaşu @ 13:36

CINE ESTE VALERIU GAFENCU?

valeriu-gafencu-in-costum-national

Valeriu Gafencu este unul din tinerii care au murit pentru Hristos, luptând pentru apărarea credinţei ortodoxe şi a neamului românesc de atacurile satanei. Mulţi îl numesc Sfântul închisorilor. Şi mulţi aşteaptă cu nerăbdare clipa canonizării lui. S-a născut în judeţul Bălţi în 1921, şi a murit în temniţă. Pe când era student la Facultatea de Drept din Iaşi, conducând un grup al Frăţiilor de Cruce, a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Bolile contactate în regimul dur de detenţie al închisorilor Aiud şi Piteşti l-au întărit şi desăvârşit duhovniceşte. Dumnezeu l-a luat la Sine după 10 ani de detenţie. (+18 februarie 1952)

A fost un trăitor al Ortodoxiei, pe care a urmat-o şi cinstit-o cu dragoste. În închisoare a compus poezii, care se cântau în celule, adevărate rugăciuni închinate lui Dumnezeu. Astăzi, aceste poezii se cântă în Biserică, pe muzica lui Mihai Lungeanu.

Imnul Învierii, l-am ascultat în fiecare an în noaptea de Înviere în timpul predicii, la Biserica Sapientei, cântat de părintele Constantin Voicescu. De fiecare dată lacrimi ne umezeau ochii şi simţeam puterea cuvintelor lui cum pătrunde în noi şi ne întăreşte pe calea trăirii fierbinte a credinţei şi dragostei întru Hristos.

Fie ca noi să ducem mai departe glasul rugăciunii sale!


Virgil Maxim despre Valeriu Gafencu: „Ardea… ardere de tot, la propriu, în faţa tuturor ca o făclie de lumină spre care şi de la care fiecare lua putere sufletească şi trupească. Cuvintele erau purtătoare de duh. Gesturile erau binecuvântări şi îmbrăţişări. Faptele, arareori sau târziu sesizate şi descoperite, erau daruri integrale ale fiinţei lui.

Valeriu nu dăruia, se dăruia. Capacitatea de jertfă concretizată în cuvintele Mântuitorului: „Dacă îţi dă cineva o palmă pe obrazul drept, întoarce-l şi pe cel stâng”, „Dacă îţi ia haina, dă-i şi cămaşa”, „Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă pe jos, mergi cu el două”, „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri” şi „Nu este mai mare dragoste decât să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi”, la Valeriu era aşa de firească, încât dacă n-ar fi făcut-o în ascuns (tainic) pe mulţi i-ar fi tulburat sau i-ar fi smintit chiar.”



Imnul învierii

Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi Biserica Creştină
Cu pietre vii zidite-n temelii.  (more…)

9 februarie 2021

Părintele Justin Mărturisitorul – Film documentar

Filed under: documentar,Miscarea Legionara,Parintele Iustin,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 14:33

Părintele Justin Mărturisitorul – Film documentar

10 februarie 2021 – 102 ani de la nașterea sa

Mărturism că existența acestui site se datorează in mare măsură Părintelui Justin.

Părintele Justin Pârvu sau cum să te sfințești în vremea noastră. Un articol de Monahia Fotini

 

Părintele Justin Pârvu sauPărintele Justin_Parvu_de_la_Petru_Voda

cum să te sfințești în vremea noastră

Un articol de Monahia Fotini

Pentru mulți dintre noi dezideratul sfințeniei a devenit un mit iar nu o realitate, uitând de chemarea Mântuitorului, adresată nouă, tuturor: Fiți sfinți, precum Tatăl vostru Sfânt este!” (Mt. 5:48). Mântuitorul nu a făcut acest apel la sfințenie doar apostolilor sau celor din vremea Lui, ci atâta timp cât vremea Lui este veșnică, acest apel, această poruncă evanghelică are valoare nemuritoare, veșnică, fiind adresată omului, indiferent de vremea în care s-a născut. Acest cuvânt dumnezeiesc este plin de iubire și de nădejde totodată, deoarece arată dorința Domnului nostru Iisus Hristos de a fi cât mai aproape de El, de a fi ca El, oferindu-ne dumnezeirea Sa, doar să credem și să alergăm după ea. Chiar dacă de multe ori noi nu credem în puterea Sa, iată că Dumnezeu crede în noi, El crede că noi putem fi Sfinți, crede că noi putem birui toate luptele acestui veac, iar ca să ne învedereze și mai mult de acest adevăr, ne face această chemare sub forma unei porunci. Mântuitorul ne poruncește, în altă ordine de idei: Fiți sfinți, precum Tatăl vostru Sfânt este!

Și dacă nu credem că și pentru noi este valabilă această chemare sfântă, să aruncăm o privire asupra vieții unui om, contemporan cu noi, dar care a crezut în cuvântul lui Dumnezeu și a reușit – Justin Pârvu. Îmi amintesc o întâmplare când, împreună cu maica stareță, ne plângeam la Părintele Justin pentru slăbiciunile și neputințele noastre, justificându-ne și văitându-ne ca niște copii: „Părinte, dar noi nu suntem sfinți ca sfinția voastră, ca să putem”. Chiar dacă în acel moment Părintele se purta cu noi ca un bunic bun și glumeț față de nepoțeii lui, deodată și-a înăsprit glasul și foarte serios ne spune: „Dar voi ați încercat, măi, să fiți sfinți? Ia încercați și luptați-vă și veți putea și voi! Dumnezeu ne vrea sfinți pe toți, dar noi nu ne luptăm și repede renunțăm la luptă”. Acel cuvânt (more…)

Pagina următoare »

%d blogeri au apreciat: