Bucovina Profundă

22 octombrie 2019

Adevăratul holocaust din România. Lupta împotriva uitării

Adevăratul holocaust din România

Lupta împotriva uitării

fenomenul-pitesti-ajuta-ne-sa-nu-uitam_uBDSpxTB

Adevăratul holocaust din România a fost cel din închisorile comuniste, a durat zeci de ani și a avut vreo două milioane victime… El a fost orchestrat de bolșevici, care erau in mare majoritate evrei.

Copiii învață la școală cu totul altceva despre cuvântul holocaust pentru că învingătorii scriu istoria după cum le convine, după 90 nimeni din vinovații reali pentru holocaustul a două milioane de români, nimeni nu a răspuns in fața justiției. Vor răspunde toți in fața justiției reale la Judecata lui Dumnezeu.

Să nu uităm ce s-a întâmplat, pentru a nu se mai repeta!
Remember Mihai Buracu și ale sale Tăblițe de săpun de la ITȘETIP!

bURACU_foto_1

Arestat ca elev, Mihai Buracu a fost trimis pentru executarea pedepsei de doi ani de închisoare corecțională (la care s-au adăugat ulterior 36 de luni de internare administrativă) la penitenciarul prahovean Târgşor. Atmosfera relativ relaxată de aici (prin comparație cu celelalte închisori comuniste ale timpului) a fost repede înlocuită cu regimul brutal din colonia de muncă Peninsula, unde a stat între octombrie 1950 – februarie 1951. Totuşi, nimic nu îl putea pregăti pentru ceea ce avea să urmeze: transferul la Piteşti şi torturile inumane din ultima serie maltratată în cameră 4-spital. Schingiuirile îndurate alături de şeful său de lot Ioan Obrejan, timişoreanul Aurel Suciu, Constantin „Tache” Rodas şi alţi zeci de tineri l-au marcat atât de tare, încât părul i-a albit într-o singură noapte, la doar 21 de ani.

În drumul său prin sistemul carceral comunist, Mihai Buracu a trecut prin închisorile și lagărele de la Târgșor, Poarta Albă, Valea Neagră, Pitești, Văcărești, Bicaz, Borzești și Onești, fiind eliberat la 21 mai 1954.

Alături de valoarea documentară, volumul său de memorii – Tăbliţele de săpun de la ITȘETIP – este scris cu talent și are o deosebită sensibilitate. Cartea a fost publicată pentru prima dată în 2003 și republicată în 2008 și 2012, însă tirajele limitate au făcut ca aceasta să rămână prea puțin cunoscută.

(more…)

21 octombrie 2019

Închisorile părintelui Ioan Negruţiu. Un articol de Adrian Nicolae Petcu PLUS un interviu de Vartan Arachelian din 1990

Un articol de Adrian Nicolae Petcu PLUS un interviu de Vartan Arachelian din 1990

ioan-negrutiu-in-arest-profil

Anul 1948 a fost marcat în România prin numeroase transformări politice, culturale, sociale şi bisericeşti. Biserica a fost supusă din partea regimului comunist la o serie de transformări menite să o rupă de „trecutul burghezo-moşieresc” şi să o adapteze la noile condiţii „social-politice”. Nu ne-am propus să discutăm care erau intenţiile regimului faţă de Biserică, dar acestea nu puteau fi atinse fără anihilarea unor personalităţi şi slujitori ai acestei instituţii fundamentale pentru poporul român.

Regimul comunist a văzut adevărate piedici în tinerii teologi pregătiţi sub grija unor ierarhi de seamă ai Bisericii. Un astfel de caz este cel al părintelui Ioan Negruţiu din Beiuş, unul dintre ucenicii de seamă ai curajosului episcop orădean Nicolae Popovici. Trebuie spus că, deşi se trăgea dintr-o familie simplă, cu multe greutăţi materiale, dar cu o mare credinţă în Dumnezeu, că de mic rămăsese orfan, totuşi tânărul Negruţiu dăduse dovadă de dragoste de carte, de pregătire aleasă şi dăruire în slujirea altarului strămoşesc. El şi-a început studiile la Seminarul Teologic de la Edineţ, din Basarabia, apoi la cel din Galaţi, pe care l-a absolvit în 1934, pentru a continua la Facultatea de Teologie din Bucureşti, de unde în 1938 şi-a luat licenţa în Teologie.

Ulterior, pentru că îşi dorea să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu de la catedră, câţiva ani mai târziu a urmat Seminarul Pedagogic de la Bucureşti. A fost remarcat de chiriarhul orădean, care l-a hirotonit până la treapta de preot şi l-a numit, în 1943, pedagog la internatul teologic ortodox din Beiuş, apoi, din 1945, ca profesor de religie la Şcoala normală de fete din aceeaşi localitate. Ca slujitor al altarului şi al catedrei, părintele Negruţiu îi îndruma pe tinerii elevi pe calea credinţei în Dumnezeu şi în viitorul neamului românesc.

Evident că această perspectivă nu putea fi acceptată de un regim ateu şi de sorginte moscovită, pentru care la 31 mai 1948 a dispus reţinerea părintelui Negruţiu. Evenimentul s-a produs în contextul valului de arestări ordonat de partid în rândurile legionarilor. În documentele penale, iniţial, părintele era considerat „fără antecedente penale”, pentru ca ulterior să se noteze: „Legionar după fişa de la MAI”. În fapt, prin descoperirea unor aşa-zise „conspiraţii legionare” în rândurile clericilor şi studenţilor teologi, regimul încerca compromiterea ierarhilor ortodocşi şi a instituţiilor de învăţământ teologic. După o scurtă anchetă, părintele Negruţiu a fost eliberat. Însă la 7 iunie a fost arestat din nou şi trimis în ancheta Siguranţei din Oradea.

Prin Sentinţa nr. 643/1949 a Tribunalului Militar Cluj a fost condamnat la 10 ani temniţă grea pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut închisorile de la Oradea (1949-1950), Gherla (1955) şi Jilava (1954) şi a prestat muncă obligatorie la colonia Valea Neagră (1950). Pentru că era considerat „periculos”, la 8 mai 1957 a primit un domiciliu obligatoriu de 24 luni, în Bărăgan, la Rubla. În contextul noului val de arestări, la 28 iulie 1958 a fost arestat din nou şi anchetat în beciurile Ministerului de Interne din Bucureşti. A fost condamnat, din nou, prin Sentinţa nr. 146/1959 a Tribunalului Militar Bucureşti la 25 de ani temniţă grea, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Jilava şi Aiud, fiind eliberat la 1 august 1964.

Autor: Adrian Nicolae Petcu / sursa: Ziarul Lumina


 

(more…)

Virgil Maxim despre preotul Ioan Negruțiu:  ”Era un om exepțional din toate punctele de vedere. Smerenia se întrecea cu bunătatea și răbdarea.”

Virgil Maxim despre preotul Ioan Parintele-Ioan-Negrutiu-600x460Negruțiu 

Era un om exepțional din toate punctele de vedere. Smerenia se întrecea cu bunătatea și răbdarea.

Am fost împrăștiați prin Celular, singuri în celulă sau câte doi-trei. În funcție de mișcările rânduite de administrație, după criterii niciodată înțelese, aveam parte de cunoștințe noi sau reîntâlniri. Am ajuns cu părintele Ioan Negruțiu, din Bihor. Trimis la Seminarul teologic din Galați prin 1926 cu o bursă de stat (sau susținut de enoriașii comunei de naștere), după absolvire, în 1934, rămăsese preot celib printr-o dispensă specială, mai apoi deveni monah. Fusese premiant la școală iar după absolvirea facultății, profesor. Era un om exepțional din toate punctele de vedere. Smerenia se întrecea cu bunătatea și răbdarea.

Neacceptând propunerea de a deveni om de încredere al partidului, a urmat condamnarea de 10 ani muncă silnică și Canalul. Lucrând cu un evanghelist, acesta a fost impresionat de cinstea sufletească și adânca credință a părintelui; nu după mult timp și-a mărturisit păcatele și rătăcirile, deconspirând sistemul de susținere cu bani, alimente și alte bunuri materiale pe care oculta îl folosește în scopul dezmembrării Bisericii Ortodoxe. Omul, reîntors la dreapta credință, l-a rugat pe părintele Ioan să ceară comandantului lagărului să-l transfere din brigada evangheliștilor.

Biserica din colonia din Bărăgan

Fiind eliberat din lagărul de la Canal, cu un an înainte de expirarea pedepsei, în 1957, părintele nu înțelegea de ce. A doua zi urma să plece. Noaptea s-a închinat și s-a culcat. […]

(more…)

Ioan Negruțiu, preotul care a refuzat eliberarea din temniță

Ioan Negruțiu, preotul care a refuzat eliberarea din temniță

 

pr ioan negrutiu

† 22 octombrie – 16 ani de la naşterea în Ceruri a Părintelui Ioan Negruţiu, preotul care a refuzat eliberarea din temniţă deoarece a dorit să mângâie rănile fraţilor săi

Preotul Ioan Negruţiu face parte din generaţia care „a hotărât să-şi pună viaţa pentru apărarea credinţei şi sufletului românesc”, generaţie care a fost „martirizată de comunişti după înstăpânirea lor deplină în România”.

Reconstituirea profilului său duhovnicesc, teologic şi intelectual numai pe baza puţinelor documente păstrate în arhiva Centrului nostru Eparhial şi a sumarelor informaţii publicate până acum este destul de dificilă, atât timp cât nu sunt cunoscute momentele dramatice ale suferinţelor, privaţiunilor şi umilinţelor trăite în temniţele comuniste.

În acest scop, o documentare riguroasă în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ar fi mai mult decât necesară.

Născut la 9 iulie 1915, în satul Borşa, comuna Săcădat, judeţul Bihor, din părinţii Simion şi Floarea, agricultori, Ioan Negruţiu s-a confruntat, de la vârsta cea mai fragedă, cu greutăţile vieţii pământeşti. Potrivit propriei mărturisiri, încă de la naştere, a fost firav şi bolnav, aşa încât pe la vârsta de trei luni i s-a pregătit sicriul. Dumnezeu a avut însă un plan cu el şi i-a rânduit să-L slujească, să propovăduiască Evanghelia şi să arate oamenilor „cărarea Împărăţiei”.

(more…)

Dumitru Oniga, românul poet și sfânt mărturisitor

Filed under: Dumitru Oniga,interviu,poezie,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 15:41

Dumitru Oniga, românul poet și sfânt mărturisitor

Dumitru Oniga – poetul de mare sensibilitatesupraviețuitor al temnițelor antonesciene și comuniste, peste 20 de ani de temniță,  mărturisitorul discret și sfânt,  naționalist român plin de bunătate, monument de bun-simț, legionar gata să-și dea viața pentru neam, luptător împotriva ideilor comuniste din toate timpurile, prozator, memorialist, om vertical de plină conștiință românească.

Domnul Dumitru Oniga, a fost deţinut politic în timpul regimului comunist și antonescian, coleg de ideal și de temniță cu Radu Gyr și Nichifor Crainic, pe lângă care a ucenicit ca poet, a plecat la Domnul  în noaptea de 20 spre 21 octombrie 2016, în vârstă de 91 de ani, fiind înmormântat la Stupca. Împlinindu-se 3 ani de la plecarea sa, ridicăm un salut, un gând pios și o rugăciune, cu nădejdea că astfel ne va răspunde și el de dincolo. Să avem rugăciunile lui!

 

 

”Hulit şi schingiuit, dat în tărbacă,

Am sângerat urcând spre înălţimi

Să caut urma paşilor divini”


Interviu cu poetul mărturisitor Dumitru Oniga

”Numai prin Dumnezeu am rezistat, altfel nu îmi închipui cum aș fi putut. Ar fi trebuit să fiu mort încă din timpul anchetelor, darămite în închisoare.”

(realizat de Beniamin Pușcașu)
Am auzit de Dumitru Oniga încă din timpul liceului. Știam că locuiește în Suceava, dar nu am reusit sa il cunosc. M-am bucurat foarte mult atunci cand am primit acordul acestui interviu. Am aflat cu o zi înainte că dumnealui locuiește chiar lângă Judecătorie. Zâmbind, m-am gandit că viața are felul ei de a râde.  Mă așteptam să găsesc un bătrân slăbit – auzisem că avea ceva probleme de sănătate în ultimul timp – și mă gândeam cum să nu-l deranjez prea mult. Nu a fost asa. L-am găsit pe domnul Oniga în biroul lui, la computer, corectându-și ultima carte, pe care o va publica în toamnă.  Un birou mic, dar care a impus încă de la început o atmosferă favorabilă dialogului, pe care domnul Oniga o întreținea cu un zâmbet ascuțit și cu o privire care nu mi-a permis nici o miscare în plus. Discuția avea să ajungă departe, de la viața tăranului român până la rațiile infime de mâncare din închisori. La fel de departe va ajunge și călătoria mea. Avea să descopăr cum pentru prima oră în viața îmi era rușine de corpolența mea. (Beniamin Pușcașu)

 

Beniamin Pușcașu: Primele forme de rezistență anticomunistă s-au format aici în Bucovina. Care este explicația acestui fapt, sunt bucovinenii speciali?

 Dumitru Oniga: În perioada aceea eu nu am fost aici. Eram la Baia Mare făceam o școală de subingineri și am fost arestat acolo, am fost luat cu ardelenii. Aici în Bucovina s-a păstrat o formă de rezistență natională încă de pe timpul austriecilor. Românii au intrat în conflict cu oficialitățile austriece în sesnsul că nu au renunțat la porc, nu au renunțat la obiceiuri și asa mai departe. Ori în cadrul imperiului mai erau și alte popoare care țineau la ființa lor. Românii nu s-au lăsat nici ei mai prejos și au făcut o serie întreagă de societăți, cum a fost de exemplu „Arboroasa” la Cernauți, societăți care se manifestau în spirit românesc; serbarea de la Putna a fost o mare serbare românească, la care au venit intelectuali din tot pământul românesc. Cand s-a deschis serbarea s-a organizat un joc, asa era obiceiul la noi, se începea cu „Hora Mare”. Ciprian Porumbescu care era și el acolo s-a dus la muzicantul care cânta, i-a luat vioara din mână și a cântat el hora mare. Când a terminat a mers la părintele Iraclie, taică-su, care era și el acolo, i-a căzut în genunchi și a spus: „Tată, am cântat Daciei întregi!”. Această tradiție s-a păstrat și când au venit comuniștii care negau în primul rând religia, apoi obiceiuri și dreptul la propietate, sigur că au găsit o rezistență bine definită. În Bucovina această rezistență s-a manifestat aproape imediat pentru că exista o tradiție.

(more…)

12 octombrie 2019

Petre Țuțea – Maieutica românismului

6 octombrie 1902 – nașterea marelui Petre Țuțea

Petre Țuțea – Maieutica românismului

Petre Ţutea – Maieutica românismului – Documentar TVR,  Realizator Radu Găină


 

Alte articole conexe:

 

Temniţa, catedra de teologie a părintelui Dumitru Stăniloae. Mărturia părintelui Liviu Brânzaș

5 octombrie – pomenirea părintelui Stăniloae

Temniţa, catedra de teologie a părintelui Dumitru Stăniloae. Mărturia părintelui Liviu Brânzaș din Raza din catacombă

parintele-dumitru-staniloae-de-dinu-lazar-11_0

Colonelul Crăciun vorbea celor prezenţi cu obişnuitul lui aer plin de importanţă. Peste puţin timp, mai apar doi – ultimii. Unul este un tip solid, cu o figură masivă, cu trăsături parcă de tătar, bronzat (adus, probabil, de la muncă în plin soare), contrastând cu paliditatea şi debilitatea majorităţii celor prezenţi.

Celălalt este un om înalt, cu păr cărunt, cu un chip blajin, zâmbind cu sfiiciune. Colonelul Crăciun îi prezintă:

– Domnul Petre Pandrea, marxist de-al nostru, ajuns printre dumneavoastră datorită unei erori. Dânsul, adaugă Crăciun, arătând spre celălalt, este Părintele Stăniloae.

Numele Părintelui Stăniloae mi-a izbit timpanul cu rezonanţa unui tunet. Acum câţiva ani, când a sosit vestea că Părintele Stăniloae a fost arestat şi condamnat, şi că se află la Aiud, a fost o mare emoţie în toată închisoarea. Marele teolog român în lanţuri! Pătimeşte împreună cu cei mai hotărâţi creştini care se împotriviseră Fiarei apocaliptice! Prin 1960, când eram în celulă cu Daniel Roman şi Mircea Dumitrescu, am aflat că Părintele Profesor este într-o celulă la parter, cu nişte ţărani. Atunci le-am spus celor doi prieteni cât de mult doream să ajung în aceeaşi celulă cu Părintele Stăniloae. Acum, dorinţa mea s-a împlinit. Ce bucurie pentru mine! Inima îmi bate cu putere. Este neîndoielnic că Dumnezeu a auzit dorinţa mea fierbinte şi a rânduit împlinirea ei în chiar ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. (…)

(more…)

2 octombrie 2019

Paul Goma la 84 de ani – În privința primirii cetățeniei române cred că Orwell şi Kafka sunt mici copii

 Paul Goma la 84 de ani

În privința primirii cetățeniei române cred că Orwell şi Kafka sunt mici copii

 

 

 

Scriitorul, jurnalistul și disidentul Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935, în localitatea Mana,- Orhei, România, azi această comună fiind în Moldova de peste Prut. Este un scriitor român, stabilit la Paris, În tinerețe a cochetat cu comunismul, indus în eroare de propaganda sistemului comunist-criminal. Apoi este cunoscut pentru atitudinile anticomuniste și naționaliste. Datorită atitudinii anticomuniste și anti ceaușiste este expulzat din ţară în noiembrie 1977, împreună cu soţia şi copilul. Fiind un luptător cu “arma” scrisului a continuat lupta împotriva regimului comunist. Eşecurile spionajului în epoca lui Nicolae Plesiţă care a organizat atentate cu colete a făcut să scape cu viață. La 2 octombrie, Paul Goma împlineşte 84 de ani. Statutul său a rămas în ultimii 42 de ani cel de azilant politic, spune Flori Bălănescu, reprezentanta editorială a lui Paul Goma în România. Acelaşi statut a avut şi Ana Maria, care a murit acum câțiva ani, acelaşi statut îl are şi fiul lor – Filip Ieronim. „Am atins o cotă de saturaţie insuportabilă la textele „de atitudine” despre Goma. Oamenii cred că o aniversare trebuie să fie mereu motiv de bucurie. Pentru mine, ziua de 2 octombrie este una de covârşitoare tristeţe, aş spune că – dacă n-ar suna prea medieval pentru urechile prea progresiste – este ziua în care retrăiesc cu inima în gât toată istoria lui Goma, aşa cum am aflat-o şi înţeles-o din cărţile lui şi din tonele de documente pe care le-am citit. Îi urez sănătate şi «mulţi ani!», cu îndemnul pentru noi să fim mai conştienţi de lumea în care trăim, să ne lepădăm de superficialităţi“, transmite Flori Bălănescu, cercetător ştiinţific la “Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului”. Scriitorul Paul Goma avea deja un trecut revoluţionar notoriu atunci când, în anul 1977, a reuşit să trimită la postul de radio „Europa Liberă“ o scrisoare deschisă adresată lui Nicolae Ceauşescu în care vorbea despre nerespectarea drepturilor omului în România. Anterior, el a trimis o scrisoare deschisă şi lui Pavel Kohout, lider al „Chartei 77“(n.r. – mişcare disidentă care a luat naştere în Cehoslovacia la începutul anului 1977, din care a făcut parte şi Vaclav Havel).

(more…)

13 septembrie 2019

Corneliu Codreanu, voievodul temut și prigonit și după moarte. 13 septembrie 2019 – 120 de ani de la nașterea lui

Corneliu Codreanu, voievodul temut și prigonit și după moarte

13 septembrie 2019 – 120 de ani de la nașterea lui

Ţelul final, sensul ultim al neamului este învierea. Învierea în numele Mântuitorului Iisus Hristos. Creaţia, cultura, sunt doar mijloacele pentru aceasta, nu scop în sine. Sunt mijloace pentru această înviere. Dar cultura este rodul capacităţilor şi dispoziţiilor pe care Dumnezeu le-a pus neamului nostru. Pentru aceasta purtăm toată răspunderea. Va veni o vreme în care neamurile pământului se vor întrece pentru această ultimă înviere; toate neamurile, cu toţi regii pe care i-au avut. Atunci se va da fiecărui popor locul hotărât lui înaintea Tronului lui Dumnezeu. Această clipă covârşitoare, această înviere din morţi, este cel mai înalt şi mai strălucit ţel spre care se poate pregăti o naţiune.(Corneliu Codreanu – Pentru Legionari)

secretele-mortii-lui-corneliu-zelea-codreanu-cum-a-murit-de-fapt-seful-legiunii-404071-725x350

Voievodul prigonit

articol de Mircea Puşcaşu

Hulit de unii, urât de alții, chiar și acum la 80 de ani de la moartea sa, Corneliu Codreanu este o personalitate providenţială pentru neamul românesc şi pentru întreaga creştinătate prin puterea exemplului său. Acest lucru este relevat, cred eu, şi de câteva coincidenţe proniatoare şi întâmplări neintâmplătoare legate de viaţa sa.

Astăzi, 12 septembrie, in preziua naşterii lui Coreneliu Codreanu, iniţiatorul Legiunii Arhanghelul Mihail, există o coincidenţă interesantă ce merită remarcată. În sinaxarul acestei zile este pomenit Sfântul mucenic Autonom, episcop in timpul prigoanei lui Diocleţian (284-305), păstor cu râvnă de apostol. In cronica hagiografică este menţionat un singur ucenic al sfântului Autonom, ucenic numit Corneliu care a păstorit mai întâi ca diacon, apoi ca preot şi mai târziu ca episcop, în biserica din Soreus, zidită acolo de sfântul Autonom special pentru păstorirea ucenicului său Corneliu, biserică cu hramul Sfântul Arhanghel Mihail, hram ce-l va avea peste veacuri şi Mişcarea întemeiată de alt bărbat vitaz cu acelaşinume: Corneliu.

Corneliu Zelea Codreanu s-a născut pe 13 septembrie, iar pentru creştini data are multiple semnificaţii între care: pomenirea Sfântului Corneliu Sutaşul, căpitan de oşti, centurion roman ce a ajuns in final episcop al Bisericii primare, şi ajunul praznicului Înălţării Sfintei Cruci cinstit pe 14 septembrie, praznic ce readuce in prezent biruinţa Crucii asupra lumii, începutul primei împărăţii creştine, începutul creştinării tuturor aspectelor vieţii cotidiene a cetăţii.

Aceste semnificaţii creştine ale datei sale de naştere au rodit însutit în viaţa sa, în mod minunat şi legat de nevăzute fire, înţelese mai mult acum, post factum, ca o cheie de interpretare a sensurilor vieţii sale, cheie nu de om determinată, ci de Dumnezeu dăruită prin alegerea acestei zile pentru naşterea acestui om, ştiind noi că nimic nu e intâmplător la Dumnezeu, nici un fir de praf, cu atât mai puţin naşterea şi adormirea celor plăcuţi ai Săi.

Asemenea sfântului Corneliu Sutaşul, Corneliu Codreanu a fost voievod, Căpitan peste oaste mare de români, în lupta de aşezare a vieţii româneşti pe fundamente creştine, luptă pentru înălţarea Sfintei Cruci şi peste viaţa neamului românesc, pentru o deplină încreştinare a tuturor aspectelor vieţii cotidiene contemporane, de la comerţ şi administraţie, la economie şi politică, de la forme de organizare, la educaţie şi cultură.

Acest ultim voievod sfânt al românilor a sfârşit muceniceşte în prigoana unor forţe oculte care şi astăzi sunt la putere în lume și foarte influente și la noi în țară, de aceea este şi astăzi hulit și prigonit, pentru că aceste forţe aplică principiul talmudic al uciderii continue, al prigonirii şi după moarte, al răzbunării ca datorie lăsată moştenire urmaşilor, al urii considerate ”sacră” în mistica lor răsturnată.

Cine vrea să înţeleagă acestea nu trebuie neapărat să cunoscă Talmudul, pentru că e suficient de explicită Pilda lucrătorilor viei din Evanghelie (Luca 20, 9-19). De asemenea sunt elocvente și capitolele 15 şi 16 din Sfânta Evanghelia după Ioan, unde sunt scrise şi acestea:

(more…)

3 septembrie 2019

Drumul unui cruciat din temniță până în altar. Virgil Maxim despre Pr. Liviu Brânzaș

Filed under: Miscarea Legionara,pr Liviu Branzas,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:55

parintele-liviu-branzas-1_w180

Sănătatea morală a unui popor

se probează prin gradul de respect

şi pietate pe care îl manifestă

faţă de eroii şi sfinţii săi.

Pr Liviu Brânzaș, pomenit pe +3 septembrie 

 

 


Drumul unui cruciat din temniță până în altar

Virgil Maxim despre Pr. Liviu Brânzaș

liviu-branzas

Liviu Brânzaş fugea de relaţii exterioare, căutându-şi un alt eu în fiinţa sa nevăzută. Am reuşit să ne apropiem şi să realizăm o corespondenţă sufletească. Nu ştiam atunci ce ne va rezerva viaţa, ce rânduială este în planul lui Dumnezeu. Dorinţa de a ne apropia mai mult de El, de a-L simţi viu în fiinţa noastră, ne dădea prilejul să împărtăşim stări sufleteşti şi năzuinţe spre vârful Crucii, pe care voiam s-o urcăm fără să cârtim. Apetitul pe care-l avea pentru actul cunoașterii duhovniceşti, îmi dădea prilejul, ca şi la Târgşor, să scot din desagă darurile sfinte pe care Patericul, Filocalia şi toate celelalte lucrări ale Sfinților Părinţi mi-o umpluseră şi să pun pe masa sufletului său însetat.

Două sau trei luni s-au scurs repede. Despărţirea aducea, în plan divin, câştiguri duhovniceşti, mai mari, mai frumoase pentru Liviu Brânzaş: Părintele Stăniloae, Părintele Ioan, Părintele Ioan Ageu, Părintele Ioan de la Vladimireşti şi alţi duhovnici, pe care Dumnezeu dinadins îi trimisese în temniţă, l-au crescut în duhul ortodoxiei strămoşeşti.

Aveam să aflu cu mare bucurie că mirul preoției se pogorâse pe capul lui “ca roua Hermonului pe Munţii Sionului”. (more…)

Părintele Mihai Lungeanu, un sfânt din temniţele prigoanei. Interviu VIDEO Despre prezența Harului, rugăciunea lăuntrică și atacurile demonice  

Filed under: Miscarea Legionara,Pr Mihai Lungeanu,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 12:25

Părintele Mihai Lungeanu, un sfânt din temniţele prigoanei

Interviu VIDEO Despre prezența Harului, rugăciunea lăuntrică și atacurile demonice

Șapte ani de la plecarea sa în Veșnicie

Pe 2 septembrie 2012, într-o duminică, după o viață de sfânt, a plecat la Dumnezeu Părintele Mihai Lungeanu. Atunci trupul său fost depus la Biserica “Buna Vestire” în Iași, unde părintele slujise 13 ani ca preot.  Înmormântarea trupului său a avut loc  pe 6 septembrie, in ziua de pomenire a minunii din Colose a Sfântului Arhanghel Mihail, în a cărui Legiune părintele Mihai Lungeanu a luptat și a suferit din tinerete, şi în a cărui Legiune s-a alăturat acum întru slavă, alături de sfântul ei voievod, Corneliu Codreanu şi de muţimea camarazilor care s-au sfinţit. Să ne întărească Dumnezeu pentru rugăciunile lor!


DSC03291---mic

Din viaţa Părintelui Mihai Lungeanu

Născut în 1924. Tatăl său era preot, iar mama învăţătoare. Urmează Medicina, întreruptă în anul IV, 1947, când este arestat şi condamnat 4 ani ca frate de Cruce. Va executa însă 6 ani şi trei luni. Trece prin reeducarea de la Piteşti unde promite lui Dumnezeu că de va scăpa de aici, toată viaţa o va pune la picioarele Lui. Ajunge la Tg. Ocna unde era suspect de tuberculoză renală. Alături de doamna doctor Margareta şi de ceilalţi medici (Banu, Ghiţulescu, Floricel, Lefa, Georgescu) ajută la tratarea bolnavilor. Eliberat, ocupă doar un post de sanitar pe Salvare şi în timpul acesta practică Rugăciunea inimii, vizitează mănăstiri, cunoaşte pe ieromonahii Arsenie Papacioc, Antonie Plămădeală, Petroniu Tănase, Roman Braga, Sandu Tudor, Ioan Iovan, pe maica Mihaela sau maica Veronica de la Vladimireşti.

În august 1954 este rearestat şi condamnat 15 ani muncă silnică.

(more…)

21 august 2019

Nichifor Crainic, profesor de mistică în Zarca Aiudului. Mărturia părintelui Nicolae Grebenea

Filed under: Miscarea Legionara,Nichifor Crainic,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:24

Doream mult să stau cu Nichifor Crainic. Prestigiul lui cultural era imens. Citisem regulat ”Gândirea”, cea mai bună revistă de la noi, dintre cele două războaie, condusă de el. Şi mai fusese și profesor de mistică la București, la Teologie.

Iată-mă acum cu el, dar nu singuri. Mai era și distinsul doctor Aurel Marin cu care mă revedeam acum, un profesor doctor în filosofie, și încă cineva, ale căror nume le-am uitat.

Crainic mă socotea un apropiat de el. La baie, unde timp de 20-25 minute eram mai mulți laolaltă, venea sub dușul meu să-mi mai spună ce a mai compus. Era foarte comunicativ.

Pe când ne plimbam liberi prin curtea temniței el mi-a spus că a stat de vorbă cu contele Betlen asupra Ardealului într-o seară și, peste noapte, ca răspuns, a făcut minunata poezie „Eu”, care mi-a spus-o si mie. Era ceva splendid.

Crainic era la mâncare de regim, la care seara primea și puțin lapte. Îmi propunea să-i dau ceva din mâncarea mea, ca să aibă ceva „balast”, la schimb cu ceva din mâncarea lui. Am primit, bineînțeles.

Era comunicativ și povestea frumos. El a spus că George Călinescu, marele critic literar, la el și-a început publicatiile, la Gândirea. Dar Gândirea neputându-l plăti cum ar fi dorit el, s-a mutat la gazetele evreiești: Dimineața, Adevărul, Lupta, gazete cu nuanțe de stânga, susținute de finanța evreiască, fapt ce a influențat gândirea lui.

(more…)

3 august 2019

Doctorul Teofil Mija, dârzul luptător. VIDEO – 90 de minute cu Teofil Mija și Nicolae Purcărea – emisiune tv. Demostene Andronescu: ”Teofil Mija, doctorul fără de arginți”

Doctorul Teofil Mija, dârzul luptător

 11 septembrie 1923 – 3 august 2010

 

Dr Teofil MijaS-a născut în comuna Bratei, judeţul Târnava Mare (Sibiu), la 11 septembrie 1923, fiind fiu de ţărani români. Este absolvent al Institutului Medico-Farmaceutic şi al Facultăţii de Biologie-Geografie, devenind Doctor în ştiinţe medicale în 1983.

În 1936 devine membru al Frăţiei de Cruce organizate la Liceul „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni. Între 1942-1948 a desfăşurat activităţi educative în cadrul centrelor studenţeşti din Iaşi şi Cluj.

După 23 august 1944, împreună cu Ionel Golea, Aurel Ursu, Axente Păcuraru şi alţi studenţi târnăveni, înfiinţează Centrul de Rezistenţă Armată din Codrul Fetea. În 1948 s-a sustras arestărilor masive făcute în rândul studenţilor legionari şi s-a refugiat în Bucureşti. A fost condamnat în lipsă, în Săptămâna Patimilor din anul 1949, la 15 ani muncă silnică. Arestat în mai 1950, într-o casă-capcană a Securităţii, a fost anchetat de şeful securităţii MAI, colonelul Dulgheru, şi de generalul Nicolski, sprijiniţi de Brânzaru, poreclit Tarzan, pe atunci şeful laboratorului de torturi din MAI. A fost rejudecat pentru condamnarea în lipsă ce o suferise anterior, împreună cu membrii Centrului Studenţesc Cluj. La proces nu a recunoscut niciuna dintre acuzaţiile ce i-au fost aduse şi a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţională. La expirarea acestei pedepse nu a fost pus în liberate, Procurorul General al Republicii făcând recurs. Drept urmare, condamnarea i s-a schimbat în 15 ani muncă silnică. A participat la greva generală a foamei din închisoarea Aiud, în primăvara anului 1957, fiind acuzat, alături de alţi 12 deţinuţi politic, de instigare şi organizare de revoltă în închisoare. A primit o pedeapsă disciplinară de izolare pe timp de un an de zile, la “Zarca” din Gherla. După un an a fost dus la Zarca din Aiud, bolnav de tuberculoză. După două tentative de “reeducare”, monstruoasa operaţiune de schilodire a sufletelor concepută de bolşevici, doctorul Teofil Mija refuză să mai vorbească cu reeducatorii. S-a încercat atunci o ultimă metodă de asasinare a doctorului Mija, fiind „băgat” dezbrăcat la izolare, în luna ianuarie 1964. 

(more…)

23 iulie 2019

Cine este cel care l-a înfruntat pe Țurcanu la Reeducarea de la Pitești? Mărturia lui Dumitru Bordeianu despre curajul lui Gelu Gheorghiu

Cine este cel care l-a înfruntat pe Țurcanu la Reeducarea de la Pitești?

Mărturia lui Dumitru Bordeianu despre curajul lui Gelu Gheorghiu, cel care l-a înfruntat pe Ţurcanu în reeducarea de la închisoarea Piteşti

gelu gheorghiu poza

„Ţurcanu, cu o lista în mâna, desigur înmânata de Măgirescu si Păvăloaia, a strigat apoi cât îl tinea gura ca fiecare „bandit” care îsi auzea numele sa se aseze pe prici. Gelu Gheorghiu, care facuse parte din grupul lui Obreja, a fost strigat al doilea, probabil în legatura cu culpa mea. Când Ţurcanu s-a uitat la el si a vazut ca nu era ranit ca ceilalti, l-a întrebat cine s-a ocupat de el. La auzul numelui meu, pronuntat de Gelu, Ţurcanu mi-a întins un ciomag si mi-a ordonat: „Deci tu, banditule, ti-ai gâdilat camaradul. Ia sa te vad acum, cum îl mângâi cu ciomagul pe banditul pe care l-ai menajat”.
Am luat ciomagul în mâna si, cu un curaj care nu era al meu, venind parca din alta lume, l-am înfruntat pe Ţurcanu, spunându-i ca nu pot sa bat, pentru ca mi-e mila. Ţurcanu mi-a luat ciomagul din mâini, l-a întins lui Gheorghiu si i-a ordonat să mă bată.
Gheorghiu, om bun din fire, care nu cred sa fi facut vreun rau cuiva, i-a raspuns lui Ţurcanu cu un curaj care a cutremurat camera întreagă: „Eu sunt împotriva violentei, nu am lovit pe nimeni în viaţa mea şi nici nu voi lovi, şi nimeni nu mă poate judeca fiindcă nu vreau să-mi lovesc semenul”. Gelu trăieşte înca şi poate mărturisi că toate acestea sunt adevărate.
El terminase anul V la Politehnica din Bucureşti. Era originar din Constanţa şi, rămas orfan de mamă, fusese crescut de tatăl său. A fost una din figurile cele mai luminoase şi mai pline de bunătate, cu toate cumplitele degradări şi torturi prin care a trecut. În cele mai îngrozitoare torturi, faţa lui radia bunătate şi milă, privindu-şi camarazii chinuiţi.
În fata acestei situatii, eram convins că Ţurcanu, care mai văzuse pe multi refuzând sa-si tortureze camarazii si colegii, unii platind cu viata, altii cu schilodirea, nu va ramâne cu bratele încrucisate.
Si într-adevar, Ţurcanu a început sa-l loveasca pe Gelu pe unde apuca, de parca dădea într-un sac de nuci, pâna când, aruncând ciomagul, l-a desfigurat cu pumnii. Când s-a oprit, Gelu nu mai misca. Le-a ordonat apoi lui Măgirescu şi Păvăloaia sa-l arunce pe prici lânga Reus”.

sursa: Dumitru Bordeianu – MĂRTURISIRI DIN MLAŞTINA DISPERĂRII

22 iulie 2019

Fostul deţinut politic Gelu Gheorghiu a plecat la Domnul ieri, 22 iulie, in ziua de pomenire a Sfântului Ilie Lăcătușu. Gelu Gheorghiu – PREZENT!

Gelu Gheorghiu – PREZENT!

Fostul deţinut politic Gelu Gheorghiu a plecat la Domnul ieri, 22 iulie, in ziua de pomenire a Sfântului Ilie Lăcătușu

Dumnezeu să-l odihnească împreună cu ceilalți sfinți ai închisorilor!

gelu gheorghiu

Cezarina Condurache: „După o lungă şi dureroasă pătimire, legionarul Gheorghe (Gelu) Gheorghiu, părintele nostru sufletesc şi ultima autoritate legionară în spatele căreia am crescut şi ne-am format, a trecut astăzi la Domnul, întregind rândurile Legiunii Cereşti.

Gelu Gheorghiu s-a născut la 29 mai 1922, la Galaţi. A urmat studiile liceale la Constanţa unde, prin intermediul fratelui său mai mare, a luat contact pentru prima dată cu Frăţiile de Cruce. Activează constant întâi în cadrul FDC, apoi în Mişcarea Legionară. Student la Facultatea Politehnică din Bucureşti, este cooptat în 1944 ca membru în ultimul Comandament Legionar care a activat în clandestinitate în ţară, alaturi de Ionuţ Stoica, Şerban Secu, Spiru Obreja, Puiu Florescu, Nelu Jijie etc. Activitatea lor consta în reorganizarea legionarilor nearestaţi pentru angajarea lor în Mişcarea Naţională de Rezistenţă, procurarea de arme şi muniţii, asigurarea unei reţele de case şi gazde sigure etc.   (more…)

VIDEO: Sfântul Ilie Lăcătușu nu este canonizat pentru că a fost legionar. Mărturia Părintelui Justin Pârvu. Sfânta Împărtășanie dată de Sfântul Ilie Lăcătușu în temniță. Mărturia lui Emanoil Paraschivaș

<< În timp ce aşteptam „îndrumătorul” un domn s-a apropiat de mine şi mi-a spus: „Domnule Emanoil Pindu! Am ascuns, cu mult timp înainte de a mă aresta, în tivul de la mâneca cămăşii, o fărâmă de Sfântă Împărtăşanie (era luni, prima zi din Săptămâna Mare). Pregătiţi-vă, căci Sâmbătă, de Sfânta Înviere, v-o dau”. Normal trebuia să-l întreb: de unde ştie cine sunt, deoarece puteam să bag mâna în foc că nu l-am văzut în viaţa mea. Şi în al doilea rând de unde ştie unde voi fi repartizat, cum a aflat unde va fi dânsul pironit şi… cum va izbuti să-mi dea Sfânta Cuminecătură?

Din toate acestea, nimic. Am luat totul în serios şi a doua zi, stăteam singur într-o celulă, am început să execut pregătirea… Molcomit de acest adevăr, m-am spovedit Ziditorului, spunând în fiecare zi tot răul de care mi-am amintit. Sâmbătă, când au început să cânte clopotele de la Biserica apropiată Puşcăriei, am auzit, prin MORSE aplicat în plafonul celulei mele: GATA. M-am dus la fereastră şi în dreptul unei găurele făcute de cineva la oblonul ce oprea soarele să-mi dea bineţe, am văzut atârnând o sforicică ce mi-a adus LUMINA CEA ADEVĂRATĂ.

Tulburarea mea, care căpătase forme alarmante: „dacă Sfânta Împărtăşanie mi-a fost dată de Sfântul Ilie Lăcătuşu sau cel rău îşi bate joc de mine făcându-mă să mă laud că un sfânt m-a împărtăşit”, a fost limpezită de Prea Cucernicul Stareţ de la Mănăstirea Petru Vodă, Iustin Pârvu. Aflând că Sfinţia Sa a fost prieten apropiat cu Sfântul Ilie Lăcătuşu şi că au îndurat împreună terorile comuniste la Aiud şi Periprava, în perioada când şi eu mă târam pe acolo, m-am dus la Cinstitul Stareț. Acesta mi-a luat perdeaua de clătinare, asigurându-mă că Sfânta Împărtăşanie dată de Sfântul Ilie Lăcătuşu reprezintă o realitate. De atunci am realizat că Mâna Domnului îl ocroteşte pe fiecare om, când se roagă. Doamne, iartă-mă şi mă miluieşte! >>

sursa: Emanoil Paraschivaș, Jocul destinului, Ed. Brad

sursa foto: ATITUDINI.com


VIDEO: Sfântul Ilie Lăcătușu nu este canonizat pentru că a fost legionar. Mărturia Părintelui Justin Pârvu

(more…)

20 iulie 2019

Viața necenzurată a Părintelui Arsenie Papacioc

Viața necenzurată a Părintelui Arsenie Papacioc


Copilăria – „Eram eu mic, dar gândeam mai bătrâneşte”

Părintele Arsenie, pe numele de botez Anghel, s-a născut în anul 1914, într-o zi de mare praznic, la 15 august, praznicul Adormirii Maicii Domnului. S-a născut din părinții binecredincioşi,Vasile şi Stanca, în comuna Perieți, satul Misleanu, județul Ialomița. Tatăl, Vasile, era agent sanitar peste şase sate şi unul dintre principalii ctitori ai bisericii din sat. Numele de Papacioc i se trage de la tatăl bunicului, care a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei. Şi pentru că era „popă” cu cioc, i s-a spus Papacioc, dar numele original era Albu.

Încă din copilărie Părintele Arsenie era foarte evlavios, fiind atras de bogăția spirituală a Bisericii. Părintele însuşi mărturiseşte: „Datorită educației din familie am conştientizat încă de mic prezența lui Dumnezeu lângă noi. Şi asta mi-a ajutat enorm. Eram eu mic, dar gândeam mai bătrâneşte. Mergeam la biserică, eram singur din familie care postea”[1].

Micul Anghel nu era un copil ca oricare, el se deosebea de ceilalți printr-un comportament smerit şi care nu căuta să iasă în evidență cu nimic, ba de cele mai multe ori cedând în fața lor. Părintele povesteşte cum într-una din zile, copiii din satele vecine, care obişnuiau să sară la bătaie, l-au încolțit şi cu o crenguță de salcâm cu ghimpi i-au însângerat picioarele. Cu toate că putea să profite de autoritatea tatălui său, micul Anghel nu s-a grăbit să-i pârască pe rău-făcătorii lui. Şi-a zis întru sine că mai bine să rabde decât să se îndreptățească, simțind, de la acea tânără vârstă, că răzbunarea nu este plăcută lui Dumnezeu. Talentul său de artist i se conturează încă de pe acum. Căci fiind în clasa I a şcolii primare, unde a luat premiul I, compune poezii şi învața meşteşugul sculpturii. Tot în şcoala primară este primit ca membru al revistei Vraja unde fratele său mai mare era redactor.

Până la vârsta de 20 de ani, tânărul Anghel practică diverse sporturi şi obține unele medalii la întrecerile interşcolare din Bucureşti, fiind primul la viteză şi al doilea la sărituri. Părintele mărturiseşte că mişcarea din tinerețe l-a ajutat foarte mult în viață, antrenându-i spiritul vigilent şi o stare de prezență continuă pe care o recomanda tuturor. Renumit fiind pentru viteza sa la alergări, Anghel este poreclit Pantera blondă deoarece într-un meci de fotbal, fiind în mare viteză, a sărit peste un jucător neputând să-l ocolească altfel.

Tinerețe legionară

După ce absolvă Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti, pătruns de un puternic sentiment naționalist, înflăcăratul Anghel intră în Mişcare a Legionară, fiind captivat de personalitatea căpitanului Corneliu Codreanu şi de mulți alți intelectuali mistici ai Mişcării. Doritor de luptă pentru frumusețea unui adevăr, în fruntea căruia se afla Arhanghelul Mihail, Părintele Arsenie se implică trup şi suflet în cadrul Mişcării Legionare, evidențiindu-se printr-un deosebit simț organizatoric şi calități de bun strateg. Este repede remarcat de Codreanu, căpitanul Mişcării, şi primeşte rang de instructor legionar. Adeseori când era întrebat despre Mişcarea Legionară, Părintele Arsenie obişnuia să răspundă: „N-ai să pricepi, dar un lucru trebuie să înțelegi şi să te temi: patronul Mişcării Legionare este Arhanghelul Mihail şi i-am spus troparul: Unde umbrează darul tău, Mihaile Arhanghele, de acolo se goneşte toată lucrarea diavolului, că nu suferă să rămână lângă lumina ta Lucifer, care a căzut din cer. De aceea ne rugăm ție: săgețile lui cele de foc îndreptate cu vicleşug împotriva noastră, stinge-le prin mijlocirea ta, vrednicule de laudă, Mihaile Arhanghele”.

Răspunderea de român îl costă

(more…)

Uriașii între ei. Părintele Arsenie Papacioc văzut de Ioan Ianolide

PARINTELE-Arsenie-Papacioc-la-tinerete-si-la-batranete-1024x648

Uriașii între ei. Părintele Arsenie Papacioc văzut de Ioan Ianolide

Ieromonahul Arsenie: mărunt, slab, ager şi viu, mare duhovnic, om fără compromisuri. Micul cel mare. S-a călugărit din vocaţie. Suflet şi trup feciorelnic, caracter integru. Energie necurmată şi imensă putere de iubire. Om de luptă şi sacrificiu. Conştiinţă şi capacitate misionară.
A făcut prozeliţi înainte şi după ce a depus votul monahal. S-a zbătut să
impună adevărata conştiinţă creştinilor şi a reuşit. Luptător încercat, el spunea: „Noi înfruntăm pe atei la ei acasă.” Este un far al lui Hristos.

ioan-ianolide-23-de-ani-de-inchisoare-cu-hristos-in-inima-40685

Părintele Arsenie Papacioc în temnița Aiudului. Mărturia lui Virgil Maxim

anghel papacioc

Părintele Arsenie Papacioc în temnița Aiudului

Mărturia lui Virgil Maxim

Până la 15 Noiembrie ne-am bucurat de un regim „suplimentar”, am făcut chiar rezerve pentru iarnă, cartofi şi fructe, mere în special, având voie să pregătim în celulă cartofi fierţi sau mămăligă la lămpile cu gaz improvizate de camarazii noştri.

Am lucrat la cartofi şi la cules de struguri doar două săptămâni. Şedeam în celulă cu Anghel Papacioc, acum arhimandritul Arsenie de la Techirghiol. Pentru că dânsul avea nevoie de un ajutor permanent, am rămas să-l îngrijesc.

Din rezerve puteam să-i fierb unul sau doi cartofi zilnic, mai mult nici nu putea mânca. Timpul îl petreceam în rugăciuni şi convorbiri duhovniceşti. Dânsul fusese în lagărul de la Miercurea Ciuc (1938-1939 sub Carol II), unde fratele său, Radu Papacioc, fusese ucis într-o noapte sângeroasă ca a Sfântului Bartolomeu, reeditată pe pământul ţării noastre de Carol II şi camarila lui.

Fiinţa sa, ca a altor legionari, era marcată fizic de privaţiuni şi suferinţe, sufletele însă li se luminaseră şi mai mult. De la dânsul am învăţat nu numai să mă rog mai bine, ci mai ales să pătrund cu lama sabiei „Cuvântului Adevărului Dumnezeiesc” până în „rărunchi”, în adâncul duhului, scoţându-mi pe altarul arderii în pocăinţă faptele, cuvintele, gândurile, cugetele şi cele mai mici intenţii, voite sau nevoite, întâmplătoare sau permanente, izvorâte din inconştienţă, prostie sau venite din afară şi primite cu bunăvoinţă în casa sufletului meu.

Aveam multe scrieri teologice – în afară de Sfânta Scriptură pe care o avea fiecare – care constituiau hrana şi îndrumarea pe drumul hotărât de Mântuitor prin Apostolii şi Părinţii Bisericii.

Anghel Papacioc era monah în haina laică. Ca el erau mulţi, unii complet necunoscuţi celor din jur. Când am închinat unele poeme isihaste „cinului călugăresc şi monahicesc”, am îndrăznit să adaug: „Nu toţi cei cărora le-am dedicat poeme erau preoţi sau călugări, dar toţi cei cărora le-am dedicat poeme erau preoţi sau călugări”: Valeriu Gafencu, Trifan Traian, Marian Traian, Schiau Ion, Naidim Marin, Mazăre Nicolae, Bălan Iulian, Foti Petru, Avram Sebastian, Jacotă Vasile, Pascu Constantin… În închisoare erau numiţi ”mistici”. Pentru unii înţelesul era ironic, altora le arăta că aceia nu puteau fi atinşi căci depăşeau stadiile comune de vieţuire. Şi astăzi virtuţile celor buni sunt de unii hulite, de alţii venerate. „Oricum, zice Apostolul neamurilor, fie din pizmă, fie din credinţă, Hristos este vestit, este făcut cunoscut prin lanţul meu”.

*

Anghel Papacioc, iertaţi-mă pentru această destăinuire, când se ruga nu mai auzea şi nu mai vedea nimic în jur.

*

În Martie, Anghel Papacioc s-a mutat în celulă cu domnul Trifan, iar Naidim a venit la noi. Domnul Trifan, un „săpător cu mintea”, simţea nevoia unei complementarităţi în actul trăirii afective, practice, al sensibilizării acute, iar Anghel Papacioc şi-a completat şi împlinit sensibilitatea, şi-a însuşit o metodă de investigaţie spirituală. 

(more…)

19 iulie 2019

Părintele Arsenie Papacioc – cuviosul, mărturisitorul, înțeleptul, luptătorul

19 iulie in calendarul neamului românesc:

Părintele Arsenie Papacioc – cuviosul, mărturisitorul, înțeleptul, luptătorul 

(1914-2011)

Părintele Arsenie (Anghel Papacioc) s-a născut la 15 august 1914 în satul Misleanu, com. Perieţi, Ialomiţa şi este unul din cei mai de frunte duhovnici români. De mic, Anghel avea o memorie bogată şi o vie inteligenţă. Membru în cercul literar constituit în jurul revistei Vraja, are aptitudini atât intelectuale, cât şi fizice. La întrecerile interşcolare sportive organizate în Bucureşti, obţine locul I la viteză şi locul II la sărituri.

A fost instructor legionar, în 1941 fiind arestat şi condamnat, după ce fusese închis anterior şi în lagărele carliste. Eliberat în 1946, intră în mănăstire în acelaşi an, la Antim. Părintele a ajuns şi pe la mănăstirea Cozia, unde a primit ascultarea de paraclisier şi preda educaţia civică elevilor. Deoarece vorbea copiilor despre Hristos, comuniştii din Râmnicu Vâlcea i-au interzis să mai propovăduiască învăţătura creştină. A fost nevoit să părăsească mănăstirea şi s-a retras la o moşie pe care călugării de la Cozia o aveau aproape de Caracal. Acolo a rămas un an şi jumătate, de unde a fost luat de părintele Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana. Acesta l-a ascuns la Cioclovina. În 1949 ajunge la Sihăstria, revine la Antim unde este tuns în monahism în acelaşi an (25 septembrie). La slujbă au participat părintele Sofian Boghiu, părintele Benedict Ghiuş, iar naş de călugărie a fost părintele Petroniu Tănase. În 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ.

Între 1952-1958 a fost preot (şi egumen) la Mănăstirea Slatina. A făcut parte şi din mişcarea Rugul Aprins. La 14 iunie 1958 este arestat, dus la Suceava, ţinut în anchetă 90 de zile, bătut şi chinuit. Condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti, sentinţa 125, la 20 de ani muncă silnică şi 20 de ani detenţie grea pentru „crima de activitate intensă contra clasei  muncitoare şi a mişcării revoluţionare”. A fost dus la Vaslui şi alte centre de interminabile anchete şi bătăi, iar cea mai mare parte a detenţiei o petrece la Aiud.

(more…)

Pagina următoare »

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: