Bucovina Profundă

20 iulie 2019

Viața necenzurată a Părintelui Arsenie Papacioc

Viața necenzurată a Părintelui Arsenie Papacioc


Copilăria – „Eram eu mic, dar gândeam mai bătrâneşte”

Părintele Arsenie, pe numele de botez Anghel, s-a născut în anul 1914, într-o zi de mare praznic, la 15 august, praznicul Adormirii Maicii Domnului. S-a născut din părinții binecredincioşi,Vasile şi Stanca, în comuna Perieți, satul Misleanu, județul Ialomița. Tatăl, Vasile, era agent sanitar peste şase sate şi unul dintre principalii ctitori ai bisericii din sat. Numele de Papacioc i se trage de la tatăl bunicului, care a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei. Şi pentru că era „popă” cu cioc, i s-a spus Papacioc, dar numele original era Albu.

Încă din copilărie Părintele Arsenie era foarte evlavios, fiind atras de bogăția spirituală a Bisericii. Părintele însuşi mărturiseşte: „Datorită educației din familie am conştientizat încă de mic prezența lui Dumnezeu lângă noi. Şi asta mi-a ajutat enorm. Eram eu mic, dar gândeam mai bătrâneşte. Mergeam la biserică, eram singur din familie care postea”[1].

Micul Anghel nu era un copil ca oricare, el se deosebea de ceilalți printr-un comportament smerit şi care nu căuta să iasă în evidență cu nimic, ba de cele mai multe ori cedând în fața lor. Părintele povesteşte cum într-una din zile, copiii din satele vecine, care obişnuiau să sară la bătaie, l-au încolțit şi cu o crenguță de salcâm cu ghimpi i-au însângerat picioarele. Cu toate că putea să profite de autoritatea tatălui său, micul Anghel nu s-a grăbit să-i pârască pe rău-făcătorii lui. Şi-a zis întru sine că mai bine să rabde decât să se îndreptățească, simțind, de la acea tânără vârstă, că răzbunarea nu este plăcută lui Dumnezeu. Talentul său de artist i se conturează încă de pe acum. Căci fiind în clasa I a şcolii primare, unde a luat premiul I, compune poezii şi învața meşteşugul sculpturii. Tot în şcoala primară este primit ca membru al revistei Vraja unde fratele său mai mare era redactor.

Până la vârsta de 20 de ani, tânărul Anghel practică diverse sporturi şi obține unele medalii la întrecerile interşcolare din Bucureşti, fiind primul la viteză şi al doilea la sărituri. Părintele mărturiseşte că mişcarea din tinerețe l-a ajutat foarte mult în viață, antrenându-i spiritul vigilent şi o stare de prezență continuă pe care o recomanda tuturor. Renumit fiind pentru viteza sa la alergări, Anghel este poreclit Pantera blondă deoarece într-un meci de fotbal, fiind în mare viteză, a sărit peste un jucător neputând să-l ocolească altfel.

Tinerețe legionară

După ce absolvă Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti, pătruns de un puternic sentiment naționalist, înflăcăratul Anghel intră în Mişcare a Legionară, fiind captivat de personalitatea căpitanului Corneliu Codreanu şi de mulți alți intelectuali mistici ai Mişcării. Doritor de luptă pentru frumusețea unui adevăr, în fruntea căruia se afla Arhanghelul Mihail, Părintele Arsenie se implică trup şi suflet în cadrul Mişcării Legionare, evidențiindu-se printr-un deosebit simț organizatoric şi calități de bun strateg. Este repede remarcat de Codreanu, căpitanul Mişcării, şi primeşte rang de instructor legionar. Adeseori când era întrebat despre Mişcarea Legionară, Părintele Arsenie obişnuia să răspundă: „N-ai să pricepi, dar un lucru trebuie să înțelegi şi să te temi: patronul Mişcării Legionare este Arhanghelul Mihail şi i-am spus troparul: Unde umbrează darul tău, Mihaile Arhanghele, de acolo se goneşte toată lucrarea diavolului, că nu suferă să rămână lângă lumina ta Lucifer, care a căzut din cer. De aceea ne rugăm ție: săgețile lui cele de foc îndreptate cu vicleşug împotriva noastră, stinge-le prin mijlocirea ta, vrednicule de laudă, Mihaile Arhanghele”.

Răspunderea de român îl costă

(more…)

Reclame

Uriașii între ei. Părintele Arsenie Papacioc văzut de Ioan Ianolide

PARINTELE-Arsenie-Papacioc-la-tinerete-si-la-batranete-1024x648

Uriașii între ei. Părintele Arsenie Papacioc văzut de Ioan Ianolide

Ieromonahul Arsenie: mărunt, slab, ager şi viu, mare duhovnic, om fără compromisuri. Micul cel mare. S-a călugărit din vocaţie. Suflet şi trup feciorelnic, caracter integru. Energie necurmată şi imensă putere de iubire. Om de luptă şi sacrificiu. Conştiinţă şi capacitate misionară.
A făcut prozeliţi înainte şi după ce a depus votul monahal. S-a zbătut să
impună adevărata conştiinţă creştinilor şi a reuşit. Luptător încercat, el spunea: „Noi înfruntăm pe atei la ei acasă.” Este un far al lui Hristos.

ioan-ianolide-23-de-ani-de-inchisoare-cu-hristos-in-inima-40685

Părintele Arsenie Papacioc în temnița Aiudului. Mărturia lui Virgil Maxim

anghel papacioc

Părintele Arsenie Papacioc în temnița Aiudului

Mărturia lui Virgil Maxim

Până la 15 Noiembrie ne-am bucurat de un regim „suplimentar”, am făcut chiar rezerve pentru iarnă, cartofi şi fructe, mere în special, având voie să pregătim în celulă cartofi fierţi sau mămăligă la lămpile cu gaz improvizate de camarazii noştri.

Am lucrat la cartofi şi la cules de struguri doar două săptămâni. Şedeam în celulă cu Anghel Papacioc, acum arhimandritul Arsenie de la Techirghiol. Pentru că dânsul avea nevoie de un ajutor permanent, am rămas să-l îngrijesc.

Din rezerve puteam să-i fierb unul sau doi cartofi zilnic, mai mult nici nu putea mânca. Timpul îl petreceam în rugăciuni şi convorbiri duhovniceşti. Dânsul fusese în lagărul de la Miercurea Ciuc (1938-1939 sub Carol II), unde fratele său, Radu Papacioc, fusese ucis într-o noapte sângeroasă ca a Sfântului Bartolomeu, reeditată pe pământul ţării noastre de Carol II şi camarila lui.

Fiinţa sa, ca a altor legionari, era marcată fizic de privaţiuni şi suferinţe, sufletele însă li se luminaseră şi mai mult. De la dânsul am învăţat nu numai să mă rog mai bine, ci mai ales să pătrund cu lama sabiei „Cuvântului Adevărului Dumnezeiesc” până în „rărunchi”, în adâncul duhului, scoţându-mi pe altarul arderii în pocăinţă faptele, cuvintele, gândurile, cugetele şi cele mai mici intenţii, voite sau nevoite, întâmplătoare sau permanente, izvorâte din inconştienţă, prostie sau venite din afară şi primite cu bunăvoinţă în casa sufletului meu.

Aveam multe scrieri teologice – în afară de Sfânta Scriptură pe care o avea fiecare – care constituiau hrana şi îndrumarea pe drumul hotărât de Mântuitor prin Apostolii şi Părinţii Bisericii.

Anghel Papacioc era monah în haina laică. Ca el erau mulţi, unii complet necunoscuţi celor din jur. Când am închinat unele poeme isihaste „cinului călugăresc şi monahicesc”, am îndrăznit să adaug: „Nu toţi cei cărora le-am dedicat poeme erau preoţi sau călugări, dar toţi cei cărora le-am dedicat poeme erau preoţi sau călugări”: Valeriu Gafencu, Trifan Traian, Marian Traian, Schiau Ion, Naidim Marin, Mazăre Nicolae, Bălan Iulian, Foti Petru, Avram Sebastian, Jacotă Vasile, Pascu Constantin… În închisoare erau numiţi ”mistici”. Pentru unii înţelesul era ironic, altora le arăta că aceia nu puteau fi atinşi căci depăşeau stadiile comune de vieţuire. Şi astăzi virtuţile celor buni sunt de unii hulite, de alţii venerate. „Oricum, zice Apostolul neamurilor, fie din pizmă, fie din credinţă, Hristos este vestit, este făcut cunoscut prin lanţul meu”.

*

Anghel Papacioc, iertaţi-mă pentru această destăinuire, când se ruga nu mai auzea şi nu mai vedea nimic în jur.

*

În Martie, Anghel Papacioc s-a mutat în celulă cu domnul Trifan, iar Naidim a venit la noi. Domnul Trifan, un „săpător cu mintea”, simţea nevoia unei complementarităţi în actul trăirii afective, practice, al sensibilizării acute, iar Anghel Papacioc şi-a completat şi împlinit sensibilitatea, şi-a însuşit o metodă de investigaţie spirituală. 

(more…)

19 iulie 2019

Părintele Arsenie Papacioc – cuviosul, mărturisitorul, înțeleptul, luptătorul

19 iulie in calendarul neamului românesc:

Părintele Arsenie Papacioc – cuviosul, mărturisitorul, înțeleptul, luptătorul 

(1914-2011)

Părintele Arsenie (Anghel Papacioc) s-a născut la 15 august 1914 în satul Misleanu, com. Perieţi, Ialomiţa şi este unul din cei mai de frunte duhovnici români. De mic, Anghel avea o memorie bogată şi o vie inteligenţă. Membru în cercul literar constituit în jurul revistei Vraja, are aptitudini atât intelectuale, cât şi fizice. La întrecerile interşcolare sportive organizate în Bucureşti, obţine locul I la viteză şi locul II la sărituri.

A fost instructor legionar, în 1941 fiind arestat şi condamnat, după ce fusese închis anterior şi în lagărele carliste. Eliberat în 1946, intră în mănăstire în acelaşi an, la Antim. Părintele a ajuns şi pe la mănăstirea Cozia, unde a primit ascultarea de paraclisier şi preda educaţia civică elevilor. Deoarece vorbea copiilor despre Hristos, comuniştii din Râmnicu Vâlcea i-au interzis să mai propovăduiască învăţătura creştină. A fost nevoit să părăsească mănăstirea şi s-a retras la o moşie pe care călugării de la Cozia o aveau aproape de Caracal. Acolo a rămas un an şi jumătate, de unde a fost luat de părintele Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana. Acesta l-a ascuns la Cioclovina. În 1949 ajunge la Sihăstria, revine la Antim unde este tuns în monahism în acelaşi an (25 septembrie). La slujbă au participat părintele Sofian Boghiu, părintele Benedict Ghiuş, iar naş de călugărie a fost părintele Petroniu Tănase. În 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ.

Între 1952-1958 a fost preot (şi egumen) la Mănăstirea Slatina. A făcut parte şi din mişcarea Rugul Aprins. La 14 iunie 1958 este arestat, dus la Suceava, ţinut în anchetă 90 de zile, bătut şi chinuit. Condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti, sentinţa 125, la 20 de ani muncă silnică şi 20 de ani detenţie grea pentru „crima de activitate intensă contra clasei  muncitoare şi a mişcării revoluţionare”. A fost dus la Vaslui şi alte centre de interminabile anchete şi bătăi, iar cea mai mare parte a detenţiei o petrece la Aiud.

(more…)

24 iunie 2019

Voi ce părere aveți despre Mișcarea Legionară?

Voi ce părere aveți despre Mișcarea Legionară?

24 iunie 1927: Corneliu Codreanu înființează Mișcarea Legionară. Un studiu al istoricului Ioan Scurtu

Un articol de Alexandru Anghel și Andrei Nicolae  Sursa: activenews.ro

czc mota  „Mișcarea Legiunii are dreptul să se revendice ca singura mistică creștină, revoluție spirituală, ascetică și bărbătească, cum încă n-a cunoscut istoria României… Promovarea bărbăției și a spiritului ofensiv – valori europene aristocratice – a adus de la sine o altă prefacere a spiritului tinerei generații românești”. Oricât de ciudat ar putea părea, rândurile de mai sus sunt scrise de unul dintre cei mai mari intelectuali ai secolului XX, celebrul profesor titular și coordonator al Catedrei de Istoria Religiilor a Universității din Chicago, Mircea Eliade.

Crearea Mișcării Legionare, în urma cu 90 de ani, a produs schimbări majore în istoria României, cu reverberații europene și universale până în zilele noastre, dacă avem în vedere numarul important de intelectuali de marcă care au aderat la idealurilor acestei organizații, ale căror opere sunt cunoscute și apreciate în întreaga lume. Ne referim, ca să dăm doar câteva exemple, la Mircea Eliade, Lucian Blaga, Constantin Noica, Emil Cioran, Vintilă Horia, Petre Țuțea, Nae Ionescu, Mihail Manoilescu, Radu Gyr, George Manu și alții. Cu toate acestea, istoria acestei formațiuni de dreapta rămâne controversată și neclară pentru generațiile de azi, deși optica de tip comunist ar fi trebuit să dispară din cărțile de istorie și discursul public după 1989. O inițiativă legislativă recentă propune chiar interzicerea „apologiei legionare”, cum ar putea fi considerat citatul lui Mircea Eliade de mai sus.

Istoricul recent Alex M. Stoenescu afirmă: „Legiunea Arhanghelului Mihail a fost o creație românească, cu origini mult înaintea fascismului și nazismului, cu sursele doctrinare în naționalismul clasic român, care a fost întotdeauna de Dreapta, și s-a constituit într-un strigăt al conștientizării degradării ființei naționale. Ea a fost reacția la prea lungul conflict organic dintre societatea românescă și suprastatul său artificial. Legiunea Arhanghelului Mihail a căutat să reconstruiască de jos societatea românească prin elementul său cel mai înaintat, tinerii, readucînd-o la principii morale, la credință autentică și în jurul instituțiilor sale tradiționale”.

 

Pentru a intra în subiectul unei necesare (dar inexistente și nedorite) dezbateri,

(more…)

3 mai 2019

BIRUITORII – OAMENII CARE S-AU HRĂNIT DIN DUMNEZEU. Povestea Mucenicului Constantin Oprișan

BIRUITORII – OAMENII CARE S-AU HRĂNIT DIN DUMNEZEU

1-constantin-oprisan-martir

Povestea Mucenicului Constantin Oprișan

Emisiunea „BIRUITORII – OAMENII CARE SE HRĂNESC DIN DUMNEZEU” este o producţie destinată televiziunii publice, pentru canalele TVR Târgu-Mures, TVR3 şi TVR 1. Iși propune aducerea în prim plan a adevărurilor legate de identitatea poporului român, adevăruri care sunt ascunse din diferite motive.


BIRUITORII – Povestea Mucenicului Constantin Oprișan

Partea I

 

 

 

 

Partea a II-a

(more…)

2 mai 2019

Cum își petreceau eroii anticomuniști Sfintele Sărbători de Paști. Din jurnalul unui erou al munților, Vasile Motrescu 

Cum își petreceau eroii anticomuniști Sfintele Sărbători de Paști.

Din jurnalul unui erou al munților, Vasile Motrescu 

motrescu 658x0_rezi

Timpul s-a răcit vântul rece, ora 3,30 dimineața când a înserat am pornit spre sat când a întunecat am fost la punctul IV, a venit F.2 și mi-a adus pască, făină, slănină, un urcior cu untură, zahăr, bomboane prăjituri și altele de ale mâncării și două cămăși curate și o izmană atâta bucurie am și eu la sufletul meu de Sfintele Paști, dacă am ce mânca și o cămașă curată parcă toată lumea e a mea simt și eu că sunt pe la Sfintele Paști. Numai a uitat să-mi aducă ou roșu, nu am mai avut răbdare să stau mult cu el când am văzut că mi-a umplut cu bunătăți rucsacul și o traistă, mi-am luat merindele și m-am dus pe groapa Ploștei și mi-am împachetat din nou și am mâncat și eu pe săturate pască, smântână mi-a adus și miere și săpun de spălat, acestea sunt cele mai bogate din cele cinci Paști petrecute în prigoană cred că acestea sunt cele din urmă.

Am pornit pe groapa Ploștei a început să plouă și e întuneric de nu vezi nimic, mă duc plută înotând prin glod, secând băltoacele și făcând salturi prin șanțuri și gropi, nu țin seama de acestea sunt fericit că sunt sătul și am două traiste cu mâncare în spate. La G.C. m-am dus de am băut apă și i-am făcut un semn pe fereastră, dormea creștinul așa că nu l-am mai sculat. De la el m-am dus la bordei la Ciuntu la Slatina să stau de ploaie cu creștinul acolo și m-am ferit să nu fac zgomot și am plecat mai departe spre Stânișoara mai poposind din loc în loc și clipocind pe sub copaci atâta era de întuneric că m-a trezit lângă Cosoaia din Pietroiu lângă gardul grădinii încet m-am retras să nu fac zgomot să nu mă simtă câinii. Foarte greu am ieșit de la deal de Onari în drum și am luat-o pe drum cu popasuri, la Găvan am stat o oră și m-am odihnit, am făcut foc și iarăși am mâncat căci se apropie de zi. S-a făcut ziuă am ajuns în Stânișoara. Aceasta este noaptea Învierii a Domnului nostru Isus Hristos – Paștele anului 1953.

Toată noaptea m-a plouat și am făcut salturi prin glod, sărituri și gropi. Dar totuși mă simt fericit când mă gândesc la cei de prin temnițe căci mulți ar dori să aibă fericirea aceasta cu toate căci eu nu o doresc nici vrăjmașilor mei.

 

Duminică 5 aprilie 1953 (Sfintele Paști)

Din Stânișoara mi-am continuat drumul pe Obcina Hacigului până la Arsița m-am coborât în vale la colibă cu toate că ploua și sunt obosit și nu mă lasă inima să mă duc și totodată nici nu e lucru curat cu cobilița de la A.H. căci când am trecut pe lângă ea, mi-a venit miros de tutun și astăzi în ziua de Paști și chiar în zori de zi și pe vreme așa de grea, e imposibil să fie cineva în pădure. Lucru hotărât că este post fix în preajma colibei, așteaptă să mă duc pe la ea, să-mi dea Hristos a înviat Securitatea.

Bănuiesc că ori a dat cineva de colibiță astă iarnă căci am făcut multă urmă pe zăpadă și tot în trecere am dat pe la colibă de am făcut foc și am stat câte o zi două. Să păzească până or înnebuni până la anul pe la Paști tot în coliba de la Arsița Haciumului să stea. M-am coborât pe la Preluca Grofului în cracii prislofului, e zăpadă mare și nu e nici o urmă așa că trebuie să ocolesc prin Scoru din Cracii Prislofului m-am suit în cărarea Grofului și merg pe cărare. A început să ningă îi dau zor, am trecut iarăși pârâului Prislofului pe unde am trecut și ieri. La ora 9 dimineața am ajuns cu Paștele la coliba Gruetul stâncii. Cum am ajuns am făcut foc și am mâncat și m-am culcat iar și am adormit până dimineața. Peste noapte am visat că m-a luat miliția într-o mașină, dar am scăpat și că soția mea mi-a ieșit înainte și mi-a spus că e bolnavă tare.

Astăzi am împlinit 4 ani de când sunt prigonit şi nu ştiu cum e viaţa liberă. La ora 10:30 am plecat spre Vicov să duc mai bine de jumătate din carnea de capră să o dau pe făină, vreau să mă duc la U.T. De la colibă am coborât pe drumul Prislopului şi am venit pe drum până la grădină, m-am suit în păr…. am trecut în Dealul Slateni şi fiind seară, am mâncat, mi-am făcut rugăciunile de seară şi când a înserat am plecat către sat. Pe drumul din Criveţe peste toloaca ca la o ½ oră după ce am înnoptat am ajuns la U.T., m-a primit cu bunăvoinţă, m-a dus în casă la căldură. Dar nefiind obişnuit cu căldura a început să mă doară capul, mi-a spus noutăţi, veşti şi încurajare, i-am dat carnea de capră şi în schimb mi-a dat 10 kg de făină, 5 ouă, o bucată de slănină, mâncare de drum, poame uscate şi cartofi aşa că am făcut o încărcătură de peste 20 kg. La ora 24 am plecat de la U.T. Cum am ieşit de la el a început să plouă, e foarte întuneric, cad în gropi şi şanţuri, şi sec bălţile de apă în Criveţe am stat sub un brădănel, dar tot mă plouă, am plecat mai departe şi pe Dealul Babii am tras de am stat de ploaie la un bordei părăsit, într-un sopron şi m-am băgat într-o grămadă de gunoaie şi nu ştiu ce gângănii se suiau pe mine şi mă înţepau de parcă stau în furnicar. Înspre ziuă a venit şi un dihor şi s-a cuibărit lângă mine, dar când m-a simţit a fugit speriat şi revoltat că i-am ocupat locuinţa. (…)

Oare de ce nu am fericirea sa traiesc cel putin in sat sau sa mai am pe cineva cu mine, sa nu fiu singur, sa stau in pustiu impreuna cu fiarele padurii, sa duc viata de pustnic la varsta de 32 ani, sa ma conformez regulilor partizanatului,…greu de suportat? Caci sunt foarte greu de imaginat toate lipsurile, suferinta, durerea sufletesca si trupeasca caci nici bolnav n-am timp sa fiu. Frigul, foamea, lipsa de imbracaminte si toate cele ce are nevoie un om… pentru cine le suferi? (…)”

“Va spun raspicat ca iubesc mai mult Libertatea decat viata”.

(more…)

Săptămâna pătimirilor lui Iisus Piteşteanul, 1954. Nimeni să nu uite roadele bolșevismului!

Filed under: crimele comunismului,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 17:07

Săptămâna pătimirilor lui Iisus Piteşteanul, 1954

Nimeni să nu uite roadele bolșevismului!

Aviz progresiștilor neomarxiști de azi. Ce se întâmplă când ajunge comunismul la putere și se află față in față cu creștinismul
Nimeni să nu uite!

Povestește Mihai Buracu, un supraviețuitor al demonicului Experiment de la Închisoarea Pitești

06_3_buracu

”Se fac pregătiri pentru săvârşirea unor ritualuri satanice. Se împart rolurile şi sunt fericit că am fost ales pentru a fi asinul din Duminica Floriilor, purtător al celui jertfit pe cruce. Nici nu se putea o pedeapsă mai uşoară. Sunt fericit, pentru prima oară fericit după cele două luni de la Piteşti şi după cei doi ani de temniţă. Voi purta pe şale trupul celui care va fi răstignit Vineri. Este fericirea supremă de a nu fi decât o simplă asină purtătoare de Rege al Iudeilor, hărăzit crucii şi supliciilor ei. Domnul este cu mine. Binecuvântat fie numele Lui.

Am fost sortit să fiu asinul pe care în Duminica Floriilor din 1954, Iisus Piteşteanul a intrat călare în Ierusalimul din Cameră 4 Spital. Am luat astfel parte, în patru labe, la un dezmăţ şi o orgie scârbavnică, la o liturghisire neagră în care şobolanii au chiţăit osanale în cinstea mai marelui lor, proslăvindu-i pofta de sânge şi de suflete tinere, nevinovate.

Nu mai ştiu dacă, îngenuncheat fiind pentru a fi asinul Domnului, am sărutat falusul de săpun de la gâtul sacerdotului dement, dar ştiu că am şters cu palmele şi genunchii balele scuipate pe chipul şi înaintea celui pregătit pentru jertfă. N-au lipsit nici spinii aduşi de gardieni, nici bâtele care au înlocuit ramurile înverzite de salcie şi n-a lipsit nici judecata lui Ponţiu Pillat din Piteşti, care l-a osândit la răstignirea în batjocură pe hârdăul cu excremente. Şi toate acestea pe fondul înjurăturilor şi cântecelor obscene. Cu scârbă mare s-a urlat „Să se răstignească!” Fiecare ne-am dorit însă propria răstignire, intrarea în nefiinţă cu orice preţ, chiar acela, suprem, de pierdere a mântuirii sufletului.”

(more…)

16 martie 2019

Despre post și inima bună – Părintele Sofian Boghiu

Despre post și inima bună – Părintele Sofian Boghiu

sofian boghiu - post

Postul, dacă nu este făcut cu dreaptă socoteală, ca să fie într-adevăr de folos, neunit cu bunătatea inimii, cu paza gurii, cu abținerea de a osândi pe altul – lucru foarte vinovat înaintea Lui Dumnezeu – nu folosește, ba chiar vatămă.

Poți să te usuci și să mori de foame, dar dacă ai răutate împotriva aproapelui tău și-l vorbești de rău când el nu e de față, zadarnic îți este postul!

În post contează foarte mult să vă iertați unul pe altul. Poți să mori de foame, nu are niciun rost postul tău până nu te împaci cu celălalt. 

Unii nu-și vorbesc cu anii, dar postesc fiecare post… (more…)

3 martie 2019

Radu Gyr sau Despre gratuitatea eroismului. Gânduri ale părintelui Gheorghe Calciu

radu gyr - aida suster

Radu Gyr – portret in cărbune presat de Aida Șuster, 2019

Radu Gyr sau Despre gratuitatea eroismului

Gânduri ale părintelui Gheorghe Calciu

Eroismul este o stare de spirit. Ea aparține unei generații, unui popor sau persoanelor singure.

Sensul pe care-l dăm noi eroismului în această accepție nu are nimic de-a face cu eroismul militar, nici măcar cu eroismul cruciaților, celor de bună credință. Această categorie de eroi sunt circumstanțiali, trazitorii, determinați de spiritul vremii, de entuziasmul creat local și temporar sau de apelul unor persoane harismatice care pun în fața unei generații un scop precis și tangibil.

Eroismul gratuit este cel care nu vizează o victorie în materie, ci una în spirit.

Incertitudinea victoriei nu impietează eroismul persoanei care îl practică, așa cum pocăința cuiva nu impietează asupra perseverării în ea, chiar dacă nu avem certitudinea că suntem mântuiți. Taina mântuirii stă în mâna Domnului, taina eroismului stă în devoțiunea celui care a primit harul acestei virtuți.

Tinerețea lui Radu Gyr se dezvoltă sub steaua acestui eroism care era al generației lui.

După apariția României Mari, visată de atâtea generații din secolele anterioare celui de-Al Doilea Război Mondial, generațiile noi, din 22 și ulterioare, erau contaminate de visul antecesorilor lor și nu puteau să-și găsească un echilibru pentru a-și justifica existența într-o Românie Mare, diferită de cea visată.

Opțiunea lor s-a îndreptat spre purificarea morală a națiunii, spre asanarea sufletească a unui neam lovit de toate calamitățile modernismului. Numai astfel se explică eroismul gratuit al generațiilor pomenite, atracția sacrificiului și punerea totală a lor sub scutul națiunii și sub binecuvântarea Bisericii. Ei trăiau sub zodia lui Eminescu, nu numai ca gândire și poezie, ci și ca situare în conceptul împlinirii într-un timp infinit, expus în arta poetică a lui Eminescu.

Eroismul gratuit al lui Gyr nu este o consecință a șederii lui în închisoare, unde claustrarea, întoarcerea spre sine, contemplația și rugăciunea devin, cu necesitate, modul de a trăi viața și a învinge opresiunea născută din simplul fapt al reeducării spațiului de mișcare fizică și spirituală.

Germenii unei asemenea disponibilități pentru sacrificiu apar încă din tinerețe.

Una dintre poeziile sale în care sunt subsumate elemente de sacrificiu gratuit prin substituirea persoanei este Domnișoara Lizeta, dedicată tatălui său, fost actor la teatrul național din Craiova. Dar cea mai programatică poezie din tinerețe a lui Radu Gyr este Don Quijote.

Fascinația operei lui Cervantes asupra poeților, filosofilor, a oamenilor de litere și, mai ales, asupra tinerilor, a fost, și în multe cazuri mai este încă, extraordinară. Tipurile moderne privesc mai suspicios opera aceasta, tinerii nu prea înțeleg gratuitatea eroismului donquijotesc, oprindu-se mai mult asupra comicului situațiilor românești, dar în perioada anterioară modernizării excesive a lumii apusene și blazarea generațiilor, magnetismul eroului lui Cervantes era irezistibil pentru cei care înțelegeau că au o chemare dincolo de limitele lumii acesteia.

Gyr, ca propriul său erou, nu citește cărțile autorilor de romane cavalerești.

El știe ceea ce Don Quijote nu știa. Dincolo de evenimentele sofisticate ale lumii acesteia, dincolo de cimitirul istoriei, demonii distrugerii spirituale lucrează neobosiți. Trăind  în această lume a aparențelor materiale, Gyr își are ca însoțitor lumea și înțelepciunea ei cu aripi frânte, lumea cuminte și supusă legilor care o conduc, dar el știe că acest tip uman, reprezentat de Sancho Pancha, nu este decât groparul eroului nebun. În urmă, Sancho Pancha își va certa mereu și-și va propti-n călcâie măgarul lui cuminte. Va da din cap prostimea: Este nebun! Dar el va merge numai suflet, numai vis înainte.

Generația lui Radu Gyr și generația noastră au trecut prin această lume de hangii și paznici ai unei mentalități instituționale, însângerați de pietre și vineți de ciomege.

Neînțeleși și neacceptați, ei au trecut printr-o lume măcinată de incapacități spirituale și de ideea că a muri pentru un ideal sau, cel puțin a suferi pentru el, este o boală psihică numită fanatism sau intoleranță, după autorul care face considerația.

(more…)

Radu Gyr  – Ne vom întoarce într-o zi 

Filed under: poezie,Radu Gyr,România Profundă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 01:08

Radu Gyr 

Ne vom întoarce într-o zi 72b87-radugyrsepia

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc din nori
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi…
Și cei de azi cu pașii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simți
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Ușori, ținându-ne de mâni,
Toți cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
în toate dragostele noi
Și-n cântecul pe care și-l
Vor spune alții, după noi.

În zâmbetul ce va miji
Și-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sămânță-n taina lor.

Noi, cei pierduți, re-ntorși din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem și-n disperări,
Și-n răni ce-n piepturi se ascund.

Și-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge, zi de zi,
în tot ce mâine, ca și ieri,
Va sângera sau va iubi.

 

Cântat de Tronos și Orchestra Ministerului Apărării Naționale (more…)

2 martie 2019

Radu Gyr – Luptătorul creștin, blând, senin, viteaz, iubitor de Dumnezeu și de oameni. Mărturia părintelui Nicolae Grebenea

…A sosit Radu Demetrescu Gyr, poetul. Fusese pe front ca soldat, dar a fost decorat cu Virtutea Militară și Crucea de Fier. Acum era adus lângă ceilalți. Era conferențiar universitar de franceză si română la București. Blond, orginar din Craiova, cu tată artist, mamă din Ardeal, firav, cu o afecțiune la intestine, foarte cult, tăcut și discret, atent cu toată lumea.

În toți anii mei de închisoare n-am cunoscut vreun om mai politicos ca dânsul.

Era un punct de atracție. Senin și blând, abordabil de oricine, împrăștia în jur un aer de sănătate morală, de încredere și bărbăție. Venea de la spitalul din Brașov. Întors de pe front, scrisese niște poezii de război foarte apreciate. Era încă în plină vigoare creatoare și apărea mereu cu ceva nou. Creația lui variată a fost ca o hrană pentru toți, ca o cuminecătură la praznicele mari. (…)

Reîntors [de la izolare n.n.] iată un camarad nou: Remus Belu. Îl cunoscusem la mina la Baia Sprie și acum iată-ne laolaltă în aceeași celulă cu încă doi camarazi. (…) El mi-a spus că Radu Gyr a făcut războiul și a fost decorat cu Virtutea Militară și cu decorația germană Crucea de Fier. Eliberat de pe front în timpul lui Antonescu, după ce-și făcuse datoria, oamenii lui Antonescu i-au făcut multe neplăceri, nicidecum meritate. Iar el a făcut o plângere direct lui Antonescu și, în loc să o termine cu o „deosebită considerație” sau altfel, a spus: „fără nici o considerație”. În urma acestui fapt a fost lovit pe stradă în Râmnicu Vâlcea de un ofițer. (…)

***

…Ancheta la Securitatea din Piatra, condusă de colonelul Florea. Erau de față și alți ofițeri din grupul de la București. Întrebările au fost foarte variate. Am răspuns liniștit și foarte reținut. Între ofițeri era acum și locotenent-colonelul Gelu Ionescu. Acesta m-a întrebat ce mai știu despre Radu Gyr. Am răspuns: „Încă înainte de eliberare n-am mai avut nici o relație cu dânsul iar acum nu știu dacă mai trăiește. Știu că era bolnav de intestine. Mai știu că la reeducare ar fi declarat că peste trecutul său așează un lacăt greu.” (…)

Colonelul Florea mi-a spus: „Esti la dispozitia noastră dar nu-ți conturbăm programul, îți faci toate serviciile și noi venim să te luăm când ești liber. Dă o declarație despre unii legionari cunoscuți. În descriere prezintă mai ales notele negative ale lor. Asta s-o faci acasă.” Și m-au adus acasă. Am făcut declarația, prezentând foarte pe scurt, pe lângă Radu Gyr, încă vreo zece persoane. În linii mari am arătat tendințele lor spre cultură, iubirea Patriei, detașarea de interesele personale și curățenia lor sufletească. Dar nu am scris la nici unul vreo notă negativă.

După două zile sunt dus la Roman cu o mașină a Securității. Singur într-o cameră. Apare colonelul Florea. E un om bine legat, frumos, robust și cu o musculatură foarte dezvoltată. După ce îl salut, ridicându-mă în picioare, dânsul îmi spune:

– Dă-mi declarația de acasă. I-o dau și s-a dus cu ea în alt birou și lăsându-mă singur. Când după vreo 30 de minute s-a întors, m-a întrebat: (…)

– Văd că vorbești de o influență „gyriană” la unii, a zis colonelul.

– Da! i-am zis. Radu Gyr a avut o influență favorabilă asupra multor deținuți de orice nuanță ar fi fost ei. Blândețea și linistea lui a transmis-o multora. El a însemnat pentru mulți un punct de orientare, un îndemn spre a suporta temnița la înălțime fără josnicii, cu demnitate și onoare. Dar n-a îndemnat pe nimeni la răzbunări sau la vreun act criminal. În el se ascunde luptătorul creștin blând, senin, viteaz, iubitor de Patrie, iubitor de Dumnezeu, iubitor de oameni. (more…)

18 februarie 2019

Valeriu Gafencu: Despre comunitate. Despre rolul creștinismului. Despre actualitate

Valeriu Gafencu: Despre comunitate. Despre rolul creștinismului. Despre actualitate

valeriu gafencu - citat

Despre comunitate

 – Am impresia, Valeriu, i-a zis un prieten, ca tu te concentrezi asupra problemelor sufletesti, a vietii interioare personale, si neglijezi aspectul social al crestinismului.

Valeriu a raspuns:

– Solutia pe care o dau omenirii crestinii este spiritualitatea crestina, si ea este o conceptie integrala de viata. Nu e ingaduit a ne rezuma la o viata launtrica neglijandu-ne semenii, dar nu se poate nici croi o lumea fara a avea o viata duhovniceasca. Spiritualitea crestina inseamna guvernarea Duhului Sfant. Stradaniile noastre duhovnicesti launtrice sunt o pregatire pentru o vietuire duhovniceasca in societate. A sari peste ele inseamna a merge spre dezastru, caci Il parasim pe Hristos. Daca crestinismul n-ar fi si viata launtrica, el n-ar respecta omul si n-ar cunoaste libertatea lui. Trairea launtrica se ingemaneaza cu oranduirea sociala. Acum insa suntem in ceas de mare cumpana. Sa ne pregatim pentru moarte, ca sa castigam viata.   (more…)

Ioan Ianolide despre Valeriu Gafencu

În calendarul neamului românesc:

18 februarie – pomenirea lui Valeriu Gafencu

Ioan Ianolide despre Valeriu Gafencu

valeriu-gafencu-cu-mama-sa-si-ioan-ianolide-in-lagarul-de-munca-de-la-galda-1946

Valeriu Gafencu (în dreapta) cu mama sa si Ioan Ianolide (în stânga) în lagărul de muncă de la Galda, 1946

Viaţa îşi continua cursul între zidurile masive ale închisorii. Valeriu se ruga mult. Adesea cădea cu faţa la pământ şi plângea cerând mila, ajutorul şi luminarea cerească. Treptat a înlocuit studiul cu rugăciunea.

Noaptea citea Paraclisul Maicii Domnului, iar ziua acatiste. Mergea regulat la slujbe, se spovedea smerit, se cumineca cu bucurie. Respecta preoţii, deşi n-a găsit un duhovnic pe potriva dimensiunilor sufletului său. Ii plăcea să cânte rugăciuni şi psalmi. Bătea multe metanii, în funcţie şi de starea fizică. Liniştea era deplină, izolarea de lume aproape totală, deci condiţii prielnice lucrării duhovniceşti.

Dragostea îl făcea să se reverse către prieteni la un nivel sufletesc adânc şi sincer. Se străduia să plinească în sine virtuţile, proces care avea să se desăvârşească pe parcursul anilor. Se sfătuia mereu cu cei de un cuget cu el şi împreună au luptat să se curăţească.

Zi de zi făcea ordine în sufletul său, devenea altul, se deprindea să trăiască în Duhul, potrivit învăţăturii creştine. Sporirea îi era armonioasă, tinzând să realizeze omul cel nou. Prin harul lui Dumnezeu, el a străbătut calea celei mai autentice spiritualităţi ortodoxe.

Prin 1943 Valeriu a fost izolat, împreună cu alţii, în Zarca cu regim sever, fără cărţi, fără contact cu familia şi cu o raţie de hrană insuficientă, care l-a distrofiat. Aici s-a dedicat în întregime Rugăciunii inimii, spunând neîncetat „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!“. Inceputul bun era pus, orientarea era limpede, aşa încât această perioadă i-a adus un spor duhovnicesc însemnat.

Primii ani fuseseră de căutare, următorii de lacrimi şi pocăinţă, iar acum erau ani de vorbire cu Dumnezeu, de trăire cu Dumnezeu şi unire cu Dumnezeu pe calea rugăciunii. Indrumatorul care i-a stat la dispoziţie a fost acea carte mică scrisă de un anonim, intitulată Pelerinul rus.

Toate celelalte preocupări au dispărut, pentru a fi înlocuite cu rugăciunea. Dar ea, o dată cu descoperirea luminii interioare, o dată cu ordinea sufletească, o dată cu lumina harică, i-a revelat în minte toate problemele ce l-au preocupat, evident nu ca o aflare, ci ca o dăruire.

Şi astfel, în acel regim sever de temniţă căruia el îi dăduse rol duhovnicesc, Valeriu era plin de bucurie şi de cântec. Impetuozitatea tinereţii sale era acum tradusă în neostenită lucrare lăuntrică. Iar darurile cereşti nu încetau să sosească. Lumina era tot mai cuprinzătoare. Hristos îi devenise Prieten şi de aici înainte nu se vor mai despărţi niciodată.

(din Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)

 

Alte articole:

(more…)

13 februarie 2019

Comunismul: cea mai mare traumă in familia neamului românesc. Simpozion și Expoziție la Suceava

Simpozion și Expoziție la Suceava

Comunismul: cea mai mare traumă in familia neamului românesc

Caravana EROILOR

Un eveniment intermediat și recomandat de

Bucovina Profundă

afis muzeu caravana eroilor

Vezi și pagina de facebook a evenimentului Caravana EROILOR!


Galerie FOTO cu imagini din bannerele expoziției:

 

12 februarie 2019

Fragmente din copilăria Părintelui Justin

Fragmente din copilăria Părintelui Justin

10 februarie – 100 DE ANI DE LA NAȘTEREA PĂRINTELUI JUSTIN

pr justin 000024

M-am născut într-o familie de oameni de la munte, cu obiceiuri frumoase, şi am fost educat într-un duh de evlavie. Aveam o icoană cu care mă culcam şi mă trezeam înaintea ochilor: Sfântul Munte al Athosului, scăldat de Marea Egee, pe care se vedeau bărcile, iar pe munte se vedeau mănăstirile şi chiliile sihaştrilor, şi în înălţime era Sfânta Treime binecuvântându-i pe nevoitori. Şi acolo mi-era veşnic gândul, în copilărie. Îi spuneam mamei, din când în când: Trebuie să ajung la Sfântul Munte! Şi au trebuit să treacă ani şi ani de-a rândul şi să trec printr-o mulţime de încercări, ca până la urmă să ajung în Sfântul Munte şi să văd locul atât de visat al copilăriei.

Spuneam mai sus că deprinderile şi firea se alcătuiesc în copilărie, cresc odată cu copilul şi mor o dată cu omul. După 25 de ani de încercări, m-am întors pe meleagurile satului natal şi m-am dus la un arbore, unde ne adă­posteam noi, copiii; ne aşezam sau mâncam ceva sau ne odihneam, pe care crestam Sfânta Cruce şi scriam numele nostru dedesubt. Firesc, arborele acela crescuse acum: dacă atunci era subţirel, acum avea jumătate de metru în grosime şi se mai vedeau pe coaja lui, ca o cicatrice, integrate în arbore, numele şi Sfânta Cruce. Ei, cam aşa este şi viaţa noastră în trupul acesta mare al creştinătăţii, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „suntem mădulare unii altora”. Nu numai noi, oamenii, suntem părtaşi unii altora, ca mădularele unui singur trup – Biserica, ci suntem înrudiţi, prin firea pământească, şi cu animalele, cu plantele, cu pomii, cu pietrele, cu pământul, cu aerul şi cu apa. Trăim în ele şi ele trăiesc în noi. Tot aşa, mănăstirile sunt nişte oaze pentru rugăciune, mân­gâiere şi mântuire a poporului creştin ortodox. Mă­năstirile înseamnă rugăciune. Mănăstirile au fost şi rămân un loc unde s-a făcut educaţia şi formarea creştinului care îşi realizează idealul şi care îşi apără Biserica, îşi apără familia, îşi apără Patria, îşi apără şi neamul.

Părinte, ce v-a format cel mai mult duhovniceşte în copilăria Sfinţiei Voastre?

În viaţa de familie a mea, din zona asta a munţilor, ca de obicei, mamele joacă rolul cel mai important. Părinţii, fraţii sunt plecaţi mai mult în dreapta, în stânga; ei sunt pe terenul de luptă. Iar mamele sunt acelea care se ostenesc cu naşterea, cu creşterea, cu formarea caracterelor şi cu in­fluenţa şi viaţa spirituală pe care o are ea. Mie mi-a fost uşor să înclin înspre viaţa monahală, pentru că mama, Dumnezeu s-o ierte, aproape în fiecare zi de duminici şi sărbători, ne lua la Durău, la mănăstirea Secu, Sihăstria, pe la mănăstirea Neamţ; nu erau maşini, se întovărăşeau doi- trei vecini, puneau caii la căruţă, merinde în traistă şi hai la mănăstire, 20 de Km, 25, 30. Şi aşa, adeseori, înnoptam pe la bătrâni, pe la mănăstirea Durău (pe atunci era m-re de călugări). Mănăstirea Durău era un punct mare de atracţie şi important, cu deschidere spre Bucovina şi Ardeal. Era o mănăstire rară, cu cântăreţi şi slujitori buni şi dacă ai fi fost de piatră, tot dădeai o lacrimă. La o priveghere de săr­bătorile acestea mari eram impresionat adânc mai ales când am văzut copilaşi de anii mei îmbrăcaţi în veşminte, ieşeau la vohod acolo cu preoţii, cu lumânări înainte, ipodiaconi. Ei, şi aşa s-a imprimat viaţa asta a lor, încât când veneam acasă trăiam toată săptămâna viaţa Durăului sau a Secului. Acolo am luat legătura cu nişte bătrâni, Părintele Dometian, Părintele Pahomie. Aşa am intrat eu în mănăstire, dar până atunci multe năzdrăvănii am mai făcut, că şi Creangă s-ar minuna de istorisirile mele.  (more…)

16 ianuarie 2019

Sfântul Eminescu. Pătimirile și martiriul 

Voievozii sufletului românesc

Sfântul Eminescu. Pătimirile și martiriul 

Un film de Constantin Ghiţă, 15 ianuarie 2019.

Alte articole :

10 ianuarie 2019

Două modele actuale, doi intelectuali care și-au dat viața in apărarea așezării creștine a Europei. Ion Moța si Vasile Marin, 82 de ani de la jertfa lor

Simpozion cu participare internatională la Majadahonda

Pomenirea martirilor Ion Moța si Vasile Marin. 82 de ani de la jertfa lor

Cei doi eroi români sunt mai cinstiți in Spania decât in România

Două modele actuale, doi tineri intelectuali care și-au dat viața in apărarea așezării creștine a Europei

majadahonda mota si marin 2019

Programul activităților comemorative 11-13 ianuarie 2019

Vineri, 11 ianuarie 2019, Valle de los Caidos

Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, Majadahonda

Ora 12 – Comemorare la Monumentul Moța-Marin/Majadahonda, slujba parastasului, discursuri

Ora 15 – Masă la Hotel Majadahonda (se plătește individual)

Ora 17 – Conferința „Ion Mota y Vasile Marin, Caidos por Dios y por La Patria ¡PRESENTES!” – Especial homenaje al Generalísimo Franco y a Blas Piñar, la Hotel Majadahonda

Conferențiază:
Francisco Torres – profesor universitar, istoric şi ziarist
Vasile Jacques Iamandi – fost deţinut politic şi luptător anticomunist
José Luis Jerez Riesco – avocat, președinte de onoare al Asociației pentru Custodierea Monumentului Moța-Marin
Juan Chicharro Ortega – diplomat, general de divizie al Armatei Spaniole, Preşedintele Fundaţiei Naţionale Francisco Franco
Blas Piñar Gutiérrez – avocat și general de brigadă al Armatei Spaniole
Manuel Andrino – șeful național al Falangei Spaniole
Miguel Menendez Piñar – președinte al Asociației pentru Custodierea Monumentului Moța-Marin
Părintele Marius Vișovan – reprezentantul Fundației Profesor George Manu
Călin Gabor – moderator, reprezentantul Fundației Profesor George Manu (more…)

18 decembrie 2018

Un erou discret. Traian Coriciuc – 17 ani de temniță, o viață de discretă mărturisire

Un erou discret. Traian Coriciuc – 17 ani de temniță și o viață întreagă de discretă mărturisire

Pe 8 decembrie 2018 a trecut la Dumnezeu un erou discret. Domnul Traian Coriciuc după 93 de ani de viață, din care 17 i-a petrecut in temnițele comuniste, a plecat spre Împărăția lui Dumnezeu să-și întâlnească camarazii de ideal și suferință.

A fost înmormântat luni, 10 decembrie, în satul natal Rogojești, Botoșani.

Redăm aici două înregistrări, aproximativ două ore și jumătate, realizate acum aproape 6 ani, ca o mărturie discretă pentru posteritate.

 

Partea I

Partea a II-a

(more…)

30 noiembrie 2018

Scrisoarea lui Corneliu Codreanu. Rânduri scrise cu o lună înainte de a fi asasinat

Corneliu-Zelea-Codreanu-Procesiune-Miscarea-Legionara-Documente-din-Arhiva-Buzatu-Roncea-Tipo-Moldova-2012

80 de ani de la un asasinat ce a zguduit România
Uciderea lui Corneliu Codreanu

Scrisoarea lui Corneliu Codreanu

Rânduri scrise cu o lună înainte de a fi asasinat

„Din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa Învierii”

”Dragii mei,

Incontestabil că de peste 6 luni, am suferit dureri şi umiliri pe care nu le-am întâlnit nici odată până acum. Din prima zi când am intrat pe acest făgaş, altfel în continuarea atitudinei mele anterioare, am căutat să-mi impun ca linie: acceptarea totală a jertfei care mi se cere, fără nici un fel de reacţiune am încercat un singur răspuns: dragostea.

„Dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea nu se mânie, nu pune în socoteală răul, dragostea suferă toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate”.

În aceste zile cuvintele de mai sus pot părea stranii. E greu. Şi totuşi acesta este adevărul suprem! Este foarte greu ca de sub ploaia de lovituri, de sub umerii cari se apleacă tot mai mult, de sub carnea care te doare, sufletul tău să mai arunce, măcar din când în când, câte o rază de dragoste celor ce te lovesc. E greu. Pare că sfarmă orice logică pământească. Şi totuşi e ceva uriaş de mare. Nu simţiţi că o atare atitudine, vă`nalţă pe culmi pe care nici o răzbunare din lume nu v-ar putea ridica?

Nu mi-e teamă de nimeni (cel ce pentru un vârf de viaţă se mai teme, este un laş de ultimă speţă). Nu am cerut dela nimeni nimic. Orice bună voinţă care mi s`ar arăta astăzi mă jigneşte, o consider ca pe o ironie care mi se aruncă şi de aceea o refuz. Dar, din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: urmaţi linia de mai sus, acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa învierii. Nu tulburaţi cu nimic jertfa care se face şi nu cereţi încetarea ei. Am auzit că vă agitaţi. Greşit. Ca români, vă îndemn la linişte desăvârşită aşa cum întotdeauna v`am spus.

În politica internă şi externă, eu am cu totul alte păreri, decât cei ce guvernează azi. Dar ei au asumat răspunderea şi incontestabil vor răspunde. Noi însă trebuie să fim cavaleri, şi atâta vreme cât poartă pe umerii lor soarta ţării, să nu-i tulburăm cu nimic, ci să le spunem: „Dumnezeu să vă ajute”.

Încă o dată răbdare. Şi dacă totuşi nu putem să urcăm pe cea mai înaltă culme creştină, eu cred că sunt destul de înţelept, dacă vă dau sfatul să amânaţi pe mai târziu orice certuri dintre noi Românii, căci timpul va lămuri mult în decursul său.

Trimit aceste rânduri după 200 de zile.

Cu îmbrăţişări
Corneliu Z. Codreanu

Vineri 28 Octombrie 1938”

(Rânduri scrise cu o lună înainte de a fi asasinat in noaptea Sfântului Andrei, 30 noiembrie 1938.)

(more…)

Corneliu Codreanu. Scurtă biografie

Corneliu Codreanu. Scurtă biografie

Un articol de Ștefan Bolocan

Corneliu Zelea Codreanu s-a născut pe data de 13 septembrie 1899, în oraşul Huşi, România. Putem împărţi viaţa sa în mai multe perioade, în modul următor: copilăria (1899-1919), studenţia (1919-1922), colaborarea cu A.C.Cuza (1922-1927), şi perioada „Legiunii” (1927-1938).

Despre copilărie, Căpitanul a lăsat puţine mărturii. A preferat să vorbească mai puţin despre această perioadă. Totuşi, din cartea sa autobiografică „Pentru legionari„, aflăm că între anii 1912-1916 a studiat la Liceul Militar de la Mănăstirea „Dealul„. În acelaşi an 1916, îşi urmează tatăl pe font. Ulterior, între anii 1916-1919, continuă studiile militare la Şcoala Militară de Infanterie Botoşani. Anume în acea perioadă, a învăţat să iubească tranşeea şi să urască salonul, primind o educaţie militară care l-a marcat în mod benefic, întreaga viaţă.

În cea de-a doua perioadă a vieţii sale, se încep atît greutăţile, cît şi afirmarea sa. Intră la Facultatea din Drept a Universităţii din Iaşi. În cei trei ani de studenţie, are parte de îndrumarea profesorului Cuza, iar acest lucru a fost de un real folos. În anul 1920 intră în rîndurile „Gărzii Conştiinţei Naţionale„, organizaţie condusă de muncitorul Constantin Pancu. În cadrul acestei organizaţii duce o continuă luptă contra încercărilor de bolşevizare a maselor munictoreşti din Iaşi. În primăvara lui 1920, reuşeşte chiar să zădărnicească o încercare de revoluţie bolşevică la uzinele CFR din Iaşi. Din cauza atitudinii sale îndrăzneţe este exmatriculat pentru o perioadă, din universitate. Tot în cadrul acestei perioade, reuşeşte să organizeze Asociaţia Studenţilor Creştini, pe care a condus-o.

Cea de-a treia perioadă se încadrează între anii 1922 şi 1927. În aceşti ani, colaborarea sa cu A.C. Cuza devine şi mai productivă. Profesorul de economie politică îl susţine în manifestaţiile studenţeşti care aveau loc în anii 1922-1923. Tot împreună, creeză Liga Apărării Naţional Creştine (martie 1923). Corneliu Codreanu îşi manifestă deschis dezacordul faţă de modificarea Constituţiei din anul 1923 (mai ales contra articolului 7, prin care România înceta ca Stat Naţional).  (more…)

28 octombrie 2018

Mircea Vulcănescu – Despre ce înseamnă a fi român

mircea-vulcanescu-2

Mircea Vulcănescu

Despre ce înseamnă a fi român

„Îmi ceri să cred? Să cred în ce? În ce nu ştii nici dumneata, în amorful în care te vânzoleşti veleitar şi steril? Eu nu am nevoie să cred în neamul meu. Eu ştiu sau nu ştiu.

Problema nu e: ce trebuie să fac? Ci: sunt sau nu sunt în adevărul lui?

Dacă eşti în acest adevăr, dacă eşti cum se cade să fii, atunci lupta nu poate avea alt sens decât atât să împiedici irosirea a ceea ce e şi, prin faptul că este, are preţ. Conservare, deci, şi nicidecum revoluţie şi răsturnare.

Asta şi numai asta este: a fi român!”

13 septembrie 2018

UN INTERVIU EXTRAORDINAR CU MARIN RĂDUCĂ, supraviețuitor al temnițelor, mărturisitor creștin, om duhovnicesc, rugător isihast

Filed under: interviu,Marin Răducă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 02:02

UN INTERVIU EXTRAORDINAR CU MARIN RĂDUCĂ, supraviețuitor al temnițelor, mărturisitor creștin, om duhovnicesc, rugător isihast, ascet experimentat, român jertfelnic, mistic legionar, naționalist anticomunist, înțelept filocalic in viață

INTERVIU CU DOMNUL MARIN RĂDUCĂ, ISIHASTUL DIN TEMNIȚELE COMUNISTE, publicat în Revista Atitudini, Nr. 56

„POLITICA NOASTRĂ ERA IUBIREA DE DUMNEZEU ȘI DE NEAM”
Domnule Marin Răducă, vă rugăm să ne spuneți ce v-a determinat să intrați în Frățiile de Cruce la doar 16 ani?
N-am premeditat intrarea mea în Frăție. Ca să cunoașteți cum se recruta un membru în mănunchiul de prieteni, mai întâi trebuia să fii într-o perioadă de pregătire de un an, doi – depinde de cum răspundea cerințelor, respectivul – deci de la mănunchiul de prieteni urma să depui legământul de frate de cruce. În perioada aceea la care vă referiți, nu știu dacă am premeditat ceva. Am intrat în Frăție prin cei mai apropiați prieteni, prin discuții din care se vedea credința ta în Dumnezeu, dacă mergi la biserică sau nu. Deci, erai încercat în toate felurile.

Vorbiți-ne puțin despre credința oamenilor de atunci. În satul dvs. toată lumea mergea la biserică? Toți erau practicanți?
Nu.

Dvs., de unde aveați credința?
Din familie. Și n-aș putea să spun că era ceva ieșit din comun în familia mea în ceea ce privește credința, dar mergeam la biserică, se făcea religie în școală și aveam ore cu preotul din sat în școala elementară. După aceea, am plecat în Brașov, la vârsta de 14-15 ani. Acolo, bineînțeles, te întâlneai cu mediul în care te învârteai. N-aș putea să spun că credința era pe primul plan, deși fără credință în Dumnezeu nu erai recrutat, erai abandonat. Pot să spun că Mișcarea Legionară s-a născut în prigoană și în prigoană este încă. Ce au fost cele trei luni de zile în 1940, a fost foarte puțin. Deci, curiozitatea asta m-a dus ca să văd cum se țineau ședințele. În adâncul pădurii se făcea un foc mare, apoi se deschidea ședința cu rugăciune. Acesta era primul punct, deși Mișcarea Legionară nu era una exclusiv duhovnicească. Era o Mișcare care cuprindea toată viața omului. Însă, se punea accent pe sinceritate, pe corectitudine, pe credință. Apoi se continua cu cântece legionare, cu marșuri, cu teme de luptă. M-au ținut cam un an de zile în pregătire și după aceea am văzut și celelalte lucruri și m-am atașat de Mișcare care avea și această Frăție pentru tineret care se ocupa exclusiv de educație. Propriu-zis nu aveam nimic în comun cu politica. Politica noastră era iubirea de Dumnezeu și de neam și în jurul acestor valori era și activitatea noastră. Și așa ne întâlneam la o lună, la două luni când veneau nu numai din județ, ci și din țară.

V-ați gândit atunci că exista pericolul să faceți temniță pentru apartenența la Frăția de Cruce?
Oh, cum să nu! Ce ni se făcea? Ne făceau educația morții, a sacrificiului, a jertfei. Dacă ne-ar fi fotografiat cineva, ne-ar fi văzut că după ce am fost arestați și condamnați, noi toți râdeam.  (more…)

20 iulie 2018

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc (1914 – 2011) de la Mănăstirea „Sfânta Maria” Techirghiol – Constanţa. Articol și interviu de Stelian Gomboș. Din seria „Pro Memoria”

Filed under: Parintele Arsenie Papacioc,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:35

Din seria „Pro Memoria”

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc (1914 – 2011)

de la Mănăstirea „Sfânta Maria” Techirghiol – Constanţa

Articol și interviu de Stelian Gomboș

parintele-arsenie-papacioc-feriti-va-de-visul-maicii-domnului-442127

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc s-a născut la 15 august anul 1914, în localitatea Misleanu, comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa, fiind unul dintre cei mai mari şi mai vestiţi duhovnici români. Din anul 1976, a fost duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Maria” din Techirghiol, judeţul Constanţa. Părintele Arsenie Papacioc a trecut prin puşcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Pârvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu şi alţii.

A fost arestat şi condamnat sub regimul mareşalului Ion Antonescu, în anul 1941, pentru apartenența la Mişcarea Legionară. S-a călugărit în anul 1946, după eliberare și s-a nevoit la Mănăstirea Antim din Bucureşti până în anul 1949. Între anii 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Între anii 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou, pentru că făcea parte din grupul „Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost graţiat în anul 1964 de la închisoarea Aiud, judeţul Alba.

Considerat unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei, Părintele Arsenie Papacioc s-a născut în anul 1914 ca al șaptelea copil al părinților Vasile şi Stanca. Casa părintească se afla în satul Misleanu, comuna Perieţi din judeţul Ialomiţa. Numele civil al părintelui Arsenie a fost Anghel. De mic, Anghel dovedeşte o memorie bogată şi o vie inteligenţă, de multe ori fiind premiant cu coroană. Membru în cercul literar constituit în jurul revistei „Vraja”, tânărul Anghel Papacioc are aptitudini atât intelectuale, cât şi fizice. La întrecerile interşcolare, organizate în Bucureşti, obţine locul I la viteză şi locul II la sărituri. După vârsta de douăzeci de ani, Anghel, care avea o evlavie deosebită, a avut intenţia de a intra ca frate la Mănăstirea Frăsinei din judeţul Vâlcea. Stareţul mănăstirii – Părintele Simeon, l-a refuzat spunându-i: „Nu te pot primi, frate. Te văd că eşti niţel mai învăţat şi nu te pot pune la boi. Ce o să zică fraţii? Pe acesta îl ții la cancelarie și pe noi ne pui la greu?“. Nu a renunţat la gândul său și a mers la Mănăstirea Cozia, unde a fost primit în obştea monahilor. Tot acolo primeşte ascultarea de paraclisier şi predă educaţia civică elevilor. Deoarece vorbea copiilor despre Iisus Hristos, comuniştii din Râmnicu Vâlcea i-au interzis să mai propovăduiască celor mici învățătura creştină. A fost nevoit să părăsească mănăstirea și s-a retras la o moşie pe care călugării de la Mănăstirea Cozia o aveau aproape de Caracal. Acolo a rămas un an şi jumătate, de unde a fost luat de Părintele Gherasim Iscu – Stareţul Mănăstirii Tismana, judeţul Gorj. Acesta l-a ascuns la Schitul Ciclovina, judeţul Gorj.

Mitropolitul de atunci al Olteniei, IPS Părinte Firmilian Marin, a aflat însă de cel care stătea la Cioclovina și i-a propus postul de spiritual al Seminarului Teologic. Securitatea însă nu a aprobat acest gest al mitropolitului şi fratele Anghel a ajuns la Mănăstirea Sihăstria, din judeţul Neamţ.

Acolo a fost călugărit, la slujbă participând Părintele Sofian Boghiu, Părintele Benedict Ghiuş, iar naş de călugărie a fost Părintele Petroniu Tănase (trecut şi el la cele veşnice în 22.02.2011, după ce în 31.01.2011 s-a născut în veşnicele locaşuri fiul său duhovnicesc – Arhiepiscopul, Mitropolitul şi Cărturarul Bartolomeu Valeriu Anania). (more…)

16 iunie 2018

Părintele Serafim Bădilă: Părintele Justin Pârvu, medicamentul mântuirii multor suflete

16 iunie – Pomenirea Părintelui Justin cel sfânt de la Petru Vodă

Părintele Serafim Bădilă: Părintele Justin Pârvu, medicamentul mântuirii multor suflete

pr justin pv

Ei bine, dragii mei, mi se pare că nu mi se cuvine mie să vorbesc despre sfinți, pentru că trebuie să fii sfânt ca să poți vorbi corect și cu folos despre sfinți. Și de aceea îmi cer iertare de la bunul Dumnezeu și de la Părintele Justin că îndrăznesc să rostesc câteva cuvinte despre acest sfânt al închisorilor, despre Părintele Justin, pentru care sâmbătă s-a făcut parastasul de 4 ani de la trecerea lui la cer între Sfinții Mărturisitori. Îmi vine în minte o istorioară pe care v-am mai spus-o. Erau doi bărbați, cu familie și când se întâlneau, se plângeau de necazurile pe care le aveau cu oamenii și în familie. Iar pe de altă parte cârteau că: „Uite cutare e fără Dumnezeu în lume, creează atâtea necazuri, face atâtea rele”. Își vărsau oarecum păsul și unul și altul. Dar în general erau practicanți ai Ortodoxiei, erau oameni care mergeau la biserică, care își mărturiseau greșelile, păcatele, oameni care se sileau cu rugăciunea, cu postul, cu faptele bune, ca să fie în lumină. Totuși, ăsta era păcătuțul lor. Și și-au încheiat amândoi viața vremelnică cum ni se va întâmpla și nouă care suntem aici și tuturor care ne-am născut. Iar Dumnezeu pe cumpănă a pus și cele bune și cele rele care au fost mărturisite și părăsite și i-a rânduit în Împărăția Cerului, în «frumusețile pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inimă nu s-au suit», cum spune Sf. Apostol Pavel, știți și dumneavoastră. Și uimiți de ce minunăție i-a învrednicit Dumnezeu să moștenească și încă veșnic, în bucuria aceasta, în fericirea aceasta, aud ei o poruncă dumnezeiască: „Vine un slujitor al Tatălui, să se facă pregătirea cuviincioasă!”, și imediat se întind covoarele, se presară flori, se așază îngerii cu trâmbițe și cu cântări, ca să-L întâmpine cum se cuvine. Și când văd ei toată pregătirea aceasta, cei doi își dau coate unul altuia: „Vezi, mă, și aici e ca pe pământ. Nouă nu ni s-a făcut primire din asta”. Dar un înger din cer se desparte de ceata lui care era acolo și zice: „Nu cârtiți aici în rai, că de ăștia ca voi vin cu sutele, dar un slujitor al altarului foarte rar”.
Ei bine, eu cred și mărturisesc că o primire deosebită i s-a făcut Părintelui Justin. După 94 de ani de viață pământească, așa întâmpinare cred că i s-a făcut. De ce? Dați-mi voie să încerc să vă spun, ca să susțin ceea ce am spus. Păi, Părintele care s-a născut în localitatea Petru-Vodă, a construit acolo două mănăstiri, de călugări și de călugărițe. Atunci când a fost operat la Cluj, zicea către medicul care l-a întrebat: „Părinte, vrei să te operez?”, „Da, dar numai să nu fiu mucenicit cu cuțitul, că am 150 de fete și 80 de băieți și mă așteaptă”.
Ei bine, două mănăstiri pe locul ales, dar până să ajungă la acestea, Părintele a slujit lui Dumnezeu de mic. La 17 ani a părăsit casa părintească și fiind copil curat a intrat la mănăstirea Durău. La 23 de ani pentru viața lui exemplară a fost sfințit ca preot. A urmat războiul și a fost cu armata până în Odessa. La Oglinzi, lângă Târgu-Neamț, mi-a spus că s-a dat o bătălie, 400 de oameni mi-a zis Părintele că a spovedit, a împărtășit și a doua oară au venit bombardamentele. Atâția au plecat dezlegați de păcate și cu „medicamentul” mântuirii. Iată la ce misiune l-a chemat Dumnezeu pe Părintele, de tânăr! Venind din război a fost pe lista celor periculoși pentru regimul ateist instalat și a fost condamnat la 12 ani de închisoare, unde cea mai mare satisfacție o avea când făcea Sf. Liturghie în celulă și chiar spunea: „Nicio Liturghie cu trăire și cu atâta har n-am săvârșit ca acolo în închisoare”. A fost în închisoare și la Aiud și la Periprava și la Canal și la Baia Sprie. Deci, a răbdat mult, dar acolo a avut parte de oameni cu cultură și trăire: generali, ofițeri, medici, ingineri, de toate felurile, care își împărtășeau unul altuia, fel de fel de cunoștințe. Și acolo știa pe de rost Paraclisul și Acatiste și rostea mereu Doamne Iisuse. A ajuns la mari trăiri, fiind acolo în închisoare. Legătura cu Dumnezeu l-a făcut să facă față tuturor necazurilor și când să iasă, cu puțin înainte de termen, i s-a pus întrebarea: „Acum, care mai credeți în Dumnezeu?” și a făcut 

(more…)

Din relatările Maicii starețe Justina Bujor despre viețuirea minunată a Părintelui Justin

16 iunie – Pomenirea Părintelui Justin cel sfânt de la Petru Vodă

Din relatările Maicii starețe Justina Bujor despre viețuirea minunată a Părintelui Justin

Maica stareță, sfinția voastră ați stat mult în preajma Părintelui Justin Pârvu, fiind cea mai apropiată dintre ucenicii săi, pentru început ne puteți spune cum l-ați întâlnit pe Părintele?

Parinetele Justin PârvuNu pot spune că eu am fost cea mai apropiată din ucenicii săi, pentru că în primul rând cu duhul trebuie să fii aproape de sfinți, așa că poate sunt mulți alții care i-au fost mult mai apropiați decât mine, chiar dacă eu mai toată ziua stăteam lângă sfinția sa, dar contează cât de mult te-ai apropiat de virtuțile sale, cât de mult a putut vasul tău încăpea să se umple cu duhul său.

Prima oara l-am cunoscut pe părintele Justin în ianuarie 1998, în perioada când eram studentă în anul V la medicină în Iași. Scopul venirii mele la Petru Vodă era strict pentru a vizita mănăstirea și a ajuta o persoană (unul din prietenii mei) să se apropie de Dumnezeu. Nici nu aveam măcar în gând să intru la părintele Justin, considerând că nu am nicio problemă importantă. La timpul respectiv nu cunoșteam foarte multe despre părintele Justin, pentru că nu era mediatizat deloc, știam doar că făcuse ani grei de temniță și că e luminat de Dumnezeu. Printr-o întâmplare, o fată care se afla la arhondaric[1] m-a întrebat dacă am intrat la părintele Justin și mi-a arătat unde e chilia, insistând să merg chiar în clipa aceea. Am intrat în chilia părintelui. Eram fascinată, Părintele m-a întâmpinat cu un zâmbet larg și simțeam că parcă ne cunoaștem de o viață. M-a întrebat de unde sunt, ce fac. Eu i-am explicat că voiam o viață mai simplă, eventual la țară, la munte, ca nu vreau carieră medicală într-un mare spital. Și sfinția sa a început să-mi spună ca acest cabinet modest pe care îl caut eu, trebuie să fie ca o chilie de maică și după câteva minute a zis că vrea să facă un spital în Petru Vodă și atunci când termin facultatea să vin direct la el să lucrez la acest spital. Eu i-am răspuns fără nicio șovăire: Da, părinte! Am plecat cu o bucurie imensă în suflet, încredințată fiind în sufletul meu că va trebui să dau ascultare acestui Părinte, care îmi părea mai cunoscut decât proprii mei părinți.

După această primă întâlnire am plecat așadar cu traseul vieții schimbat. Am început să vin foarte des la Petru Vodă, atât în anul V, cât și în anul VI de facultate.
(more…)

12 mai 2018

Părintele Justin cel Sfânt de la Petru Vodă. Ultimile sale pătimiri – Istorisite cu smerenie, evlavie și recunoștință  de doctorul său

Parintele-Justin-Parvu-1440x1080

Părintele Justin cel Sfânt de la Petru Vodă. Ultimile sale pătimiri 

Istorisite cu smerenie, evlavie și recunoștință  de doctorul său


BINECUVÂNTAREA DE A TRATA ŞI ÎNGRIJI UN SFÂNT. MĂRTURIA MEA

Dr. Dan Tudor ENIU

dr Eniu-Dan1În general, credincioşii caută, cu eforturi mari şi cu orice sacrificii, să ajungă la duhovnici buni, părinţi duhovniceşti cu har, călugări vestiţi, mai ales atunci când au probleme. La marii părinţi este coadă permanent, lumea se înghesuie. Sau eu nu am avut probleme atât de mari, sau nu am ştiut unde să caut, dar, deşi aveam credinţă în Dumnezeu de mic, înrădăcinată de bunicii mei – oameni buni şi credincioşi, nu am umblat după mari duhovnici. În schimb, pot spune că Părintele Justin m‑a căutat pe mine, ca să mă ajute, m‑a chemat, spre binele meu. Dar de atunci mi‑a marcat şi schimbat viaţa. Cred că asta a fost voia lui Dumnezeu, ca eu să‑L descopăr, să mă apropii mai mult de credinţa adevărată, să găsesc Calea şi Adevărul, prin mijlocirea Părintelui Justin Pârvu.

Sunt medic, chirurg oncolog. Acum 6‑7 ani am tratat în mai multe rânduri măicuţe de la Petru Vodă, care mi‑au spus că au primit binecuvântarea Părintelui Justin să vină la mine. M‑am bucurat, deşi, plin de ruşine, dar cu sinceritate, recunosc că nu ştiam cine este Părintele Justin. Fusesem de mai multe ori pe la mănăstirile din Bucovina, am cunoscut mai mulţi părinţi, dar la Petru Vodă încă nu ajunsesem. Am făcut tot ce trebuia, mi‑am făcut datoria şi meseria, a ieşit bine. Una dintre maici m‑a invitat la Petru Vodă, să mă ducă la Părintele Justin. După câteva luni, fiind în excursie prin Bucovina cu familia, am dat curs invitaţiei şi am trecut pe la Petru Vodă. Maica ne‑a introdus la Părinte.

Am intrat în chilia mică, cu soţia mea şi cu copiii, şi atunci l‑am cunoscut. Din prima clipă m‑a impresionat liniştea, siguranţa, energia şi căldura pe care o răspândea, în ciuda vârstei, în ciuda orei târzii, oboselii, presiunii oamenilor de afară. Ni s‑a adresat ca unor vechi şi dragi cunoştinţe, ne‑a copleşit cu iubire, ne‑a făcut câteva recomandări scurte, ne‑a dat câte un cadou şi am ieşit mult mai uşori, mai liniştiţi, mai relaxaţi, parcă eliberaţi de o povară de care nu ştiusem. Nu a trebuit să‑i spunem sau să îi cerem nimic, ştia totul. Ne‑a răspuns la întrebări fără să i le punem. Atunci am înţeles ce har are Părintele, am înţeles de ce veşnic sunt sute de oameni care aşteaptă să fie primiţi la sfinţia sa şi am început să descopăr puterea lui Dumnezeu.

Din acel moment nu am mai putut să fac rău. Am acceptat tot ce a venit aşa cum a venit, pentru că am înţeles că asta mi se cere. Mi‑am descoperit, cred, menirea, am înţeles rolul meu. Şi nu prididesc să‑I mulţumesc lui Dumnezeu, pentru tot ce mi‑a dat, şi Părintelui Justin pentru felul în care a schimbat viaţa mea.

De atunci am mers periodic la Petru Vodă pentru binecuvântarea Părintelui Justin. S‑a creat o legătură foarte puternică, pe care nu o pot explica, dar care îmi dădea permanent putere. De câte ori mi‑a fost greu sau am avut necazuri, am apelat la Părinte şi m‑a liniştit. Am tratat cu succes mai mulţi vieţuitori ai mănăstirii, cu binecuvântarea părintelui. Am simţit în permanenţă descărcarea harului părintelui asupra mea şi familiei mele.

În urmă cu trei ani, Părintele Justin s‑a îmbolnăvit grav la plămâni şi a fost adus la Cluj. Am fost solicitat şi eu de către apropiaţii părintelui, la cererea sfinţiei sale, să‑mi aduc aportul la diagnostic şi tratament, alături de echipa de la Spitalul Clujana. Simţeam şi atunci, cum am mai simţit de fiecare dată în prezenţa Părintelui, că sunt un fel de actor care face un rol după un scenariu scris dinainte, simţeam că părintele ştie ce va urma şi ce vom face fiecare, ce se va întâmpla, şi oarecum noi suntem la un examen, noi vom demonstra de câtă iubire şi dăruire suntem capabili. Noi încercam fiecare să facem cât mai mult şi mai bine medical, după cum ne dictau cunoştinţele noastre şi experienţa profesională, situaţia era foarte gravă, parcă fără speranţă, cu atâtea puncte slabe, încât nu vedeam un sfârşit bun. Părintele Justin ne asculta de fiecare dată cu interes, încuviinţa tot şi ne binecuvânta. A fost greu, a durat destul de mult, dar, în final,   

(more…)

27 aprilie 2018

Unul din ultimii nereeducabili de la Aiud, Vasile Maloș, a plecat la Domnul

Unul din ultimii nereeducabili de la Aiud, Vasile Maloș, a plecat la Domnul

Sfinți cu pieptul de oțel si sufletul de crin, care in ultima vreme a vieți lor umblă (/umblau) deghizați in bunicuți cuminți, pensionari discreți, tocmai pentru a-și acoperi rugăciunea de foc, pieptul de oțel și sufletul de crin. Să avem rugăciunile lor!

vasile-malus-a-plecat-la-domnul-intr-o-dureroasa-discretie-video-896

VASILE MALUȘ a plecat la Domnul, într-o dureroasă discreție! – VIDEO

Articol de Florentina Tonița

Pe 10 februarie împlinise 96 de ani. A avut până la sfârșit mintea limpede, sufletul împăcat şi amintiri cât să aşeze pe rafturile bibliotecilor sute de tomuri de memorialistică şi de istorie adevărată, neprelucrată de vremurile rostogolitoare. A plecat la Domnul în urmă cu câteva zile, într-o discreție dureroasă, așa cum a trăit vreme de aproape un secol…

Vasile Maluş a fost un român pentru care noţiuni precum patrie, neam, onoare, cinste nu erau vorbe-n vânt. Nea Vasile a fost un om al istoriei sale, acea istorie care ţine în picioare un popor şi pe care se sprijină generaţii întregi.

Alături de fratele său, Ioan Maluş, a făcut ani de închisoare sub comunişti. Ioan Maluş, nenea Jan, cum îl știau prietenii, a fost atât de crunt bătut la tălpi, că anii de bâtrâneţe abia mai pot apăsa peste mersul şonticăit, greu, chinuit. Cu toate acestea, fraţii Maluş au fost mereu mândri că au pătimit pentru ţară. Au ieşit din puşcăriile şi din prăpăstiile comuniste cu un verdict clar: NEREEDUCABIL! Chiar dacă asta a însemnat încă zeci de ani de urmărire, de tracasare şi de chemări interminabile la Securitate. Ioan Maluş a facut 7 ani de puscarie grea, iar Vasile, fratele mai mare, aproape 5. Au trecut prin Aiud, Jilava, Gherla, Baia Sprie, Canal.  (more…)

26 aprilie 2018

Între Condamnare Şi Canonizare. Arhivele Securităţii În Lumina Adevărului. Conferință susținută de Dr. Daniel Mazilu. Curtea Brâncovenească, 24 aprilie 2018. Album foto, înregistrări video și audio

Filed under: FSMB,România Profundă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 11:23

Daniel-Mazilu-Între-condamnare-şi-canonizare-Curtea-Brâncovenească

Între Condamnare Şi Canonizare. Arhivele Securităţii În Lumina Adevărului

Conferință susținută de Dr. Daniel Mazilu

Curtea Brâncovenească, 24 aprilie 2018

 

Album foto, inregistrări video și audio: olivian.ro/dr-daniel-mazilu

 

 

A plecat dl Erast Călinescu. Rămânem treptat singuri, pe cont propriu. Sămânță în cer…

Filed under: Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 10:20

A plecat dl Erast Călinescu. Rămânem treptat singuri, pe cont propriu. Sămânță în cer…

Ca o lacrimă de sânge a căzut o stea…

† 24 aprilie 2018
Erast Călinescu – PREZENT!erast calinescu

Erast s-a născut la 5 decembrie 1926 la Cernăuți. Începe liceul în orașul natal, unde va adera la Frățiile de Cruce. Din cauza puhoiului sovietic alături de alte sute de mii de români pleacă de două ori în refugiu. Astfel începe liceul la Cernăuți, îl continuă în primul refugiu la Câmpulung Moldovenesc, revine la Cernăuți și în urma celui de-al doilea refugiu îl va absolvi la Deva. În tot acest periplu rămâne statornic angajamentelor luate la aderarea în Frățiile de Cruce – pe care de altfel le-a onorat până la moarte. La Câmpulung îl cunoaște pe Eugen Țurcanu – diabolicul torționar de mai târziu.

Ultimul refugiu îl aduce definitiv în țară. Se înscrie inițial la Facultatea de Medicină din Iași dar, din cauza foametei din țară este nevoit să renunțe mutându-se la rude în Timișoara. Între timp paticipă alături de camarazii săi la diverse acțiuni anticomuniste și la umbra sabiei Arhanghelului Mihail se afundă în rugăciune.

Se înscrie la Facultatea de Agronomie din Timișoara de unde va obține transferul pentru Facultatea de Zootehnie de la București pe care o va absolvi făcând parte din prima promoție de ingineri zootehniști din România. Scapă ca prin minune de arestările operate de comuniști.

După obținerea doctoratului în Agronomie la Cluj, se va stabili la București. Binefacerile trăite în marea temniță ce devenise România comunistă îl vor determina să emigreze în Canada în 1984 (după îndelungi încercări eșuate). Aici se atașează exilului anticomunist, alături de care participă la numeroase acțiuni împotriva regimului de la București. Între altele, va deveni corespondent al ziarului „Cuvântul Românesc” din Hamilton-Ontario.

După 1990 revine des în țară, până la stabilirea definitivă în 2003. A început să activeze alături de foștii deținuți politici, a publicat volume de memorialistică și a continuat activitatea publicistică în revistele „Puncte Cardinale” și „Permanențe”. În 2015 publică volumul memorialistic „Cealaltă față a exilului”.

Mereu alături de noi cei tineri, mereu în mijlocul acțiunii, nelipsit de la comemorări, conferințe și lansări de carte… Erast Călinescu s-a mutat la Domnul astăzi, 24 aprilie 2018…   (more…)

Pagina următoare »

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: