Bucovina Profundă

16 iunie 2021

PĂRINTELE JUSTIN, MĂRTURISITORUL

PĂRINTELE JUSTIN, MĂRTURISITORUL  +16 iunie

ÎPS PIMEN AL SUCEVEI: „PĂRINTELE JUSTIN ESTE UN MODEL FĂRĂ TĂGADĂ DE IUBIRE CREȘTINĂ”

parastasDESPRE IUBIREA VRĂJMAȘILOR

Nu trebuie să iubim doar pe cei care ne fac bine, ci pe toți, îndeosebi pe toată lumea și pe vrăjmașii noștri care ne fac rău în diferite feluri. Este greu să iubești pe vrăjmași. Omenește vorbind, este greu să-i ierți, dar ceea ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu. Și Dumnezeu dă har celor smeriți și dacă ne smerim, Dumnezeu ne dă harul, puterea Sa dumnezeiască ca să putem iubi pe vrăjmașii noștri. Sf. Ap. Pavel spune că iubirea vrăjmașului este asemenea focului pus pe capul cuiva. Care foc? Dragostea, pentru că văzând că tu îl iubești pe el, care te urăște, atunci se aprinde în el flacăra dragostei creștine. Am întrebat pe cineva: „Ce mai face familia respectivă?”, știind că sunt în vrăjmășie cu rudele. „Tot în vrăjmășie sunt, în ură mare”. Mi-a spus: „Am încercat să-l îndemn să ierte și nu vrea”. Și după un an, doi, trei, întreb din nou: „Cum este?”. „S-au împăcat”. „Cum?”. „Ca la Pateric”. De ziua de pomenire a moșilor, a strămoșilor este obiceiul ca să se ducă câte un blid de mâncare. Și a dus și la acel vrăjmaș, rudă fiind. Și atunci s-au împăcat. Și amintesc lucrul acesta pentru că în familia pe care am întrebat-o, sigur soțul a zis: „Ce fel de pomană este aceasta când duci la rude și rudele îți dau înapoi?”. Și soția a spus: „Taci! Așa e rânduiala”. Iată rostul acestei frumoase rânduieli de pomenire a morților și mai ales de dăruire a unui blid de mâncare. Deci, în felul acesta se restabilește comuniunea sufletească, dragostea între oameni și iertarea. Și așa se spune și în Pateric. Toate sunt cu putință celui care crede, nădăjduiește în Dumnezeu și iubește.

(more…)

29 mai 2021

Mugur Vasiliu – Curs de Tradiție. Naționalism vs. patriotism

Filed under: Miscarea Legionara,Mugur Vasiliu,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 11:25

Mugur Vasiliu – Curs de Tradiție

Naționalism vs. patriotism

Acum 4 ani, pe 28 mai 2017, Mugur Vasiliu a plecat la Domnul. Aparent am pierdut un prieten, un Român, un om de conștiință și de atitudine, un neobosit mărturisitor al sfinților mucenici și mărturisitori români din veacul XX, un frate, o voce, un condei, o minte ascuțită, un om frumos și vertical. S-a dus alături de cei ce i-a iubit și in preajma cărora a stat și pe care i-a mărturisit: Mihai Eminescu, Petre Țuțea, Părintele Justin, Corneliu Codreanu, Ionel Moța, Dumitru Bordeianu și cei împreună cu ei. În realitate nu l-am pierdut deloc, ci l-am câștigat Dincolo. Veșnică să-i fie pomenirea!


Vă propunem o reinîntâlnire cu Mugur Vasiliu, printr-o înregistrare din 2011.


Biografie pe sărite: (more…)

27 mai 2021

Bătălia pentru simbolurile memoriei colective româneşti. Un articol de Bogdan Munteanu – Fundația George Manu

Filed under: Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 11:42

Bătălia pentru simbolurile memoriei colective româneşti

00 sfintii_inchisorilor

Un articol de Bogdan Munteanu / Fundația George Manu

Se poate spune, fără teama de a greşi, că cel mai puternic reper simbolic al României ieşită din trauma celor peste patru decenii de dictatură şi teroare roşie este întruchipat de sfinţii şi martirii din închisorile comuniste. În primii ani de libertate postcomunistă adevărul despre ei a ieşit la lumină, iar figurile lor emblematice au prins rădăcini trainice în memoria colectivă a neamului nostru. După cum vom vedea, unii dintre ei sunt controversaţi din perspectiva unor cercuri care se revendică mai degrabă de la linia torţionarilor bolşevici decât de la aspiraţiile autentic româneşti. Fapt de natură să genereze permanente tensiuni, dar şi consecinţe pe plan politic şi juridic.

În marea majoritate a cazurilor, entităţile care îi promovează, inclusiv pe cei evidenţiaţi mai sus, sunt fundaţii, asociaţii neguvernamentale dar şi Biserica Ortodoxă, atât prin manifestările şi mediile de comunicare oficioase, cât şi prin personalităţi individuale sau comunităţi monastice. Toate aceste cercuri întreţin viu cultul şi memoria acestor pilde de demnitate, trăire, mărturisire şi sacrificiu sub semnul crucii. În faţa oricărui compromis moral sau a apostaziei ei au preferat răstignirea, încredinţaţi fiind nu doar de învierea proprie în viaţa de apoi, ci şi de faptul că jertfa lor va duce la învierea sufletească a neamului eliberat într-o bună zi de sub jugul satanic care le-a frânt trupurile. (more…)

14 mai 2021

14 mai – Ziua Națională a Sfinților Închisorilor

Filed under: Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 20:28

14 mai – Ziua Națională a Sfinților Închisorilor

Azi comemorăm Ziua Națională a martirilor legionari! Unde sunt Wexler, Muraru și Florian? Pe 30 mai 2017, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a Legii pentru instituirea Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste în data de 14 mai. La această dată, în 1948 a avut loc arestarea în masă a legionarilor. Radu Gyr a avut dreptate: ”Ne vom întoarce într-o zi!”

00 czc sfintii inchisorilor

Un articol de Marius Oprea

Comemorarea arestării legionarilor ca zi naţională a fost iniţiată de un grup de parlamentari liberali, dintre care extrem de activ a fost, la începutul anului 2017, fostul deputat liberal Ovidu Raeţchi. El însuşi evreu, a fost între promotorii acestei legi care comemorează, în mod paradoxal, arestarea în masă a legionarilor, în 1948. La momentul respectiv, m-a căutat la Insitututul de Investigare a Crimelor Comunismului, în legătură cu proiectul de lege preconizat şi i-am sugerat să-i consulte pe foştii deţinuţi politici: ei îşi comemorează deja, din 1990 încoace, martirii de Ziua Sfinţilor Mucenici şi mi s-ar fi părut ca aceea să fie data aleasă, atîta vreme cît este sărbătorită, de atunci încoace, de către ei în 9 martie, de Sfinţii 40 Mucenici din Sevastia. Apoi, că se năştea o mare problemă: în 14 mai 1948, data preluată de iniţiatori (majoritatea liberali, cîţiva neafiliaţi, dar şi PSD-işti) ca referinţă pentru ”Ziua naţională” de comemorare a victimelor din temniţele comuniste e tocmai ziua în care a fost organizată arestarea în masă a legionarilor. Domnul Raeţchi a insistat, însă, să păstreze ziua de 14 mai.

Ceea ce m-a mirat la momentul respectiv a fost că legea, aşa cum e ea, putea fi foarte bine iniţiată şi promulgată de o Românie, ca stat naţional legionar. E vorba, de fapt, cum am arătat, de comemorarea martirilor legionari din închisorile comuniste, arestaţi în masă în urma unei operaţiuni de amploare a poliţiei politice comuniste, în noaptea de 14 spre 15 mai 1948 şi aruncaţi în temniţă. Această operaţiune a vizat ”decapitarea” mişcării legionare, fiind arestaţi toţi liderii ei, în special cei ai mişcării de tineret (”Frăţiile de Cruce”). După statisticele Securităţii, au fost reţinuţi în acea noapte şi condamnaţi ulterior peste 6.200 de lideri legionari. Astăzi, acel moment este comemorat ca zi naţională.

Poezia lui Radu Gyr, poetul pus la zid de către Insitutul Elie Wiesel, ”Ne vom întoarce într-o zi”, a fost una profetică. Nu mi-am putut, însă, imagina că profeţia s-a putut împlini cu concursul evreilor. Din acest punct de vedere, această Zi Naţională marchează un moment al reconcilerii cu istoria: comemorarea arestării în masă a legionarilor nu a fost în niciun moment contestată de către Institutul Holocaustului, Ambasada Israelului la Bucureşti, Federaţia Comunităţilor Evreieşti nu au protestat. Promulgarea legii nu a fost în niciun fel împiedicată de istoricul Andrei Muraru, consilier prezidenţial, dar la acea dată şi cercetător la Insitutul ”Wiesel”, condus de domnul Alexandru Florian, altfel atît de vocal în orice ocazie împotriva legionarilor.

Cum să mai zici ceva rău de Mişcarea Legionară, cînd arestarea capilor ei în 1948 e comemorată ca Zi Naţională?

„Au pătimit asemenea primilor creştini!”

În expunerea de motive a legii se arată că ”marea sărbătoare a tuturor românilor care cinstesc sfînta jertfă a martirilor din temniţele comuniste este ziua de 14 mai 1948, cînd au fost arestaţi de regimul comunist marea majoritate a tinerilor, a intelectualilor, alţi mulţi români care, prin exemplul de neascultare şi reală libertate exprimată în faţa regimului dictatorial ateu, au pătimit asemenea primilor creştini”. (more…)

1 mai 2021

Radu Gyr, apostolul poet 

Filed under: Miscarea Legionara,Radu Gyr,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 08:28

Radu Gyr, apostolul poet 

Când noaptea mă prindea de caraulă,
Însâ
ngerat de-al dorurilor șir,
Iisus venea la mine în celulă,
Adus de mucenicul Radu Gyr 

(Andrei Ciurunga)

„Dacă Iisus a spus că oricine întoarce pe cineva în numele Lui de pe o cale greşită, Apostol se va numi, oare cum se va numi Radu Gyr care a scos atâtea suflete din disperare? De câte ori trebuie să se numească Apostol numai pentru acest fapt? Pentru că el a ajutat „n” număr („n” înseamnă infinitul în fond, un număr de necuprins cu imaginația). Un număr de necuprins de deținuți au aflat în poezia „Iisus în celulă” posibilitatea de a-şi găsi în palme urmele cuielor Lui. Oare puțin lucru este acesta?”(Aspazia Oțel Petrescu).

Copilăria

Radu Gyr, pe adevăratul său nume, Radu Ştefan Demetrescu, s-a născut la 2 martie 1905, la poalele Gruiului din Câmpulung Muscel, de unde şi pseudonimul literar Gyr, prin derivație. Aceasta s-a făcut astfel: „g”-ul a rămas la început, „r”-ul s-a dus la sfârşit, iar „y”-ul este de fapt un semn care reprezintă contopirea „i”-ului cu „u”-ul, formând acest diftong ce se pronunță „gir”.

Radu Gyr descinde dintr-o familie de intelectuali, fiind fiu al renumitul actor Ştefan Coco Demitrescu şi al Eugeniei Gherghel, muziciană provenită dintr-o veche familie botăşăneană, cu origini germane. La vârsta de 3 ani Radu se va muta împreună cu părinții săi în oraşul Craiova, unde tatăl său lucra la Teatrul Național al oraşului. Micul Radu primeşte o aleasă educație culturală, însuşindu-şi cultura germană de la mama sa, cât şi talentul muzical. Despre mama sa, Radu Gyr consemna în memoriile sale: „inteligentă, spirituală şi îndrăgostită de tot ce este artă, mama a fost cel mai bun sfetnic al artei tatălui meu, repetând cu el acasă rolurile lui, sugerându-i tonul şi gesturile personajelor pe care urma să le interpreteze pe scenă. În acelaşi timp, ea mi-a trezit şi stimulat dragostea pentru poveşti şi poezie”. Crescând în şoaptele basmelor mamei şi dinamismul pieselor de teatru ale tatălui, micul Radu îşi formează propriul orizont literar, din care începe să compună, oferind celor dragi câte o mică epigramă. Începe să scrie versuri la vârsta de 10 ani, dedicând profesorilor săi epigrame. Copilăria sa, Gyr şi-o descrie astfel: „Am fost un copil blând şi iubitor, deloc zburdalnic, puțin cam încăpățânat, timid şi dispus către visătorie. Temperamentul meu, dovedindu-se integral mai târziu, a păstrat din trăsăturile sufleteşti ale copilului de odinioară sfiiciunea şi înclinația spre reverie”. (more…)

Săptămâna pătimirilor lui Iisus Piteşteanul, 1954

Filed under: sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 08:07

Săptămâna pătimirilor lui Iisus Piteşteanul, 1954

Nimeni să nu uite roadele bolșevismului!

Aviz progresiștilor neomarxiști de azi și bolșevicilor globaliști sanitari de azi. Ce se întâmplă când ajunge comunismul la putere și se află față in față cu creștinismul. Nimeni să nu uite!

Povestește Mihai Buracu, un supraviețuitor al demonicului Experiment de la Închisoarea Pitești

06_3_buracu

”Se fac pregătiri pentru săvârşirea unor ritualuri satanice. Se împart rolurile şi sunt fericit că am fost ales pentru a fi asinul din Duminica Floriilor, purtător al celui jertfit pe cruce. Nici nu se putea o pedeapsă mai uşoară. Sunt fericit, pentru prima oară fericit după cele două luni de la Piteşti şi după cei doi ani de temniţă. Voi purta pe şale trupul celui care va fi răstignit Vineri. Este fericirea supremă de a nu fi decât o simplă asină purtătoare de Rege al Iudeilor, hărăzit crucii şi supliciilor ei. Domnul este cu mine. Binecuvântat fie numele Lui.

Am fost sortit să fiu asinul pe care în Duminica Floriilor din 1954, Iisus Piteşteanul a intrat călare în Ierusalimul din Cameră 4 Spital. Am luat astfel parte, în patru labe, la un dezmăţ şi o orgie scârbavnică, la o liturghisire neagră în care şobolanii au chiţăit osanale în cinstea mai marelui lor, proslăvindu-i pofta de sânge şi de suflete tinere, nevinovate.  (more…)

30 aprilie 2021

Traian Trifan – Sfânt al închisorilor, luptător legionar, mistic filocalic

Filed under: Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor,Traian Trifan — Mircea Puşcaşu @ 08:13

Traian Trifan – Sfânt al închisorilor, luptător legionar, mistic filocalic

3 noiembrie 1899 – 12 aprilie 1990

Traian_Trifan-768x535

Traian Trifan s-a născut la 3 noiembrie 1899, în Lancrăm, jud. Alba. Şcoala a urmat-o la Liceul evanghelic nemţesc din Sebeş; din clasa a IV-a de liceu face câte un an la Liceele ungureşti de stat din Sibiu şi Blaj, un an la Liceul românesc Şaguna din Braşov; oraşul fiind ocupat în timpul războiului, îşi încheie studiile (făcând doi ani în octombrie-aprilie) şi-şi ia diploma la Blaj, în 1916. În vara lui 1917 este recrutat în armata austro-ungară şi trimis pe front în Albania, unde e telefonist (cunoştea 3 limbi). Se îmbolnăveşte de malarie, e internat în Slovacia, apoi la Viena; e retrimis pe front în Muntenegru, când războiul se termină. Cu peripeţii revine în ţară; participă la Adunarea de la Alba Iulia şi-şi vede patria întregită. Absolvă Şcoala militară de artilerie din Bucureşti; e avansat sublocotenent. Se înscrie la Facultatea de Drept din Cluj, e vicepreşedinte al Centrului Studenţesc, participând activ la frământările studenţeşti. Îşi ia doctoratul în drept şi face practica în avocatura la Sibiu, Sebeş şi Satu Mare, fiind ultimul avocat din Braşov care a dat examen de cenzură, în 1926 (după 8 ani de studii şi praxa).

În 1927 deschide un birou de avocatură la Braşov. În 1933 se căsătoreşte cu Elena Scholtz, cu care are două fete: Ileana şi Maria. Ion Moţa (cunoscut din studenţie) îl convinge să intre în Mişcarea Legionară. Pledează în procesele: Duca, Bratu, al „complotului studenţesc” de la Târgu Mureş, proces ţinut la Braşov. Datorită adeziunii sale la Mişcare, e închis la Jilava (1934) şi lagărul Vaslui (1938). Eliberat şi concentrat în armată, va părăsi Basarabia fără luptă. După instalarea Statului Naţional Legionar, în toamna anului 1940, lt. Trifan este numit prefect al judeţului Braşov; îşi asumă funcţia, deşi situaţia era dificilă (graniţa mutându-se la Sfântu Gheorghe): „Mă găsesc în acest loc din ordin şi voi face ce pot”. După lovitura de stat a lui Antonescu din ianuarie 1941 e somat de col. Filip Agricola, comandant al regimentului de infanterie din Braşov, să predea Prefectura. Refuză şi cere să fie înlocuit prin decret de stat, aşa cum fusese numit. În urma discuţiilor cu gen. Dragalina, a consultărilor cu Bucureştiul şi a ameninţărilor armatei germane de a interveni, împreună cu Marian Traian, şeful judeţului, predau autoritatea şi sunt arestaţi. Urmează ancheta şi procesul. Deşi col. Agricola confirmă că a fost ordine în judeţ şi prezenţa armatei la prefectură era nejustificată, totuşi dr. Trifan este condamnat la 16 ani închisoare.  (more…)

21 aprilie 2021

SINAXAR 20 APRILIE: MAICA MIHAELA IORDACHE

Filed under: Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 10:21

SINAXAR 20 APRILIE: MAICA MIHAELA IORDACHE

MUCENIȚA LUI HRISTOS, A TEMNIŢELOR ROMÂNEŞTI DUHOVNICEASCĂ FLOARE

Condamnată la 25 de ani de închisoare, din care a reușit să execute doar 8, fiind încununată cu cununa muceniciei la 20 aprilie 1963, în închisoarea Miercurea Ciuc.

„Am vorbit despre Hristos şi am mers, în parte, după puteri, pe urmele Lui. Acum suntem total ai lui Hristos şi, alături de El, drumul nostru înseamnă dragoste, numai dragoste şi lăsarea tuturor celorlalte şi a răzbunării în seama lui Dumnezeu. Iar grija noastră să fie una singură, aceea de a cunoaşte voia Lui şi apoi de a o îndeplini întocmai”

„REFUZ ORICE APĂRARE. EU MI-ADUC PE DUMNEZEU SĂ MĂ APERE ŞI N-AM NEVOIE DE NICIO APĂRARE A OAMENILOR”.

Dârzenia şi spiritul de jertfă care o caracterizau, o fac să apere cu propriile braţe altarul mănăstirii într-o zi a anului 1944, când soldaţii ruşi dau năvală în biserica mănăstirii, vrând să o prade: „Aceştia voiau să tragă cu arma în icoana Maicii Domnului din biserică. Fără nicio ezitare, gata de sacrificiu în orice clipă, curaj născut din profunda-i credinţă, maica Mihaela s-a aşezat în faţa icoanei, preferând să fie împuşcată ea decât să vadă chipul Maicii Domnului şi al Pruncului Iisus batjocorit”

MAICA MIHAELA IORDACHE

MAICA MIHAELA

ZORII COPILĂRIEI. PORTRET DE TINEREŢE

Maria (Marieta) Iordache, fiica lui Alexandru şi Elena Iordache, s-a născut în ziua de 14 noiembrie 1914, în localitatea Nicoreşti (judeţul Galaţi) – ţinut emblematic pentru pleiada mărturisitorilor pe care i-a dat neamului românesc: Pr. Tănăsache Alexandrescu, Pr. Costache Olaru, pr. Ion Filotei Movileanu, Toma Bârlădeanu) – trecuţi cu toţii prin calvarul temniţelor comuniste. Din cei cinci copii ai săi: Nicolae (Nicoară), Ana, Sultana, Maria (Marieta) şi Eugenia, familia Iordache va jertfi pe altarul neamului pe trei dintre ei (Nicoară, Maria şi Ana), aleşi de pronia lui Dumnezeu să poarte pe trupul şi în sufletul lor însemnele pătimirilor muceniceşti. Tatăl, Alexandru Iordache, de profesie funcţionar şi membru al Mişcării Legionare, după moartea soţiei (1949), trece şi el prin experienţa detenţiei în temniţele comuniste, vreme de doi ani (1952-1954). Rămas văduv, pe umeri purtând durerile bolilor şi ale bătrâneţii solitare, va trăi până la sfârşitul vieţii cu nădejdea neîmplinită însă, că o va revedea pe Marieta acasă, slobozită din chinurile închisorii. (more…)

4 aprilie 2021

GEORGE MANU – RECTORUL „UNIVERSITĂŢII” AIUD

GEORGE MANU – RECTORUL „UNIVERSITĂŢII” AIUD

SINAXAR 2 APRILIE:

Sfintii inchisorilor„ERA VEŞNIC CU MÂNA ÎNTINSĂ SĂ DEA ŞI CU SUFLETUL DESCHIS” 

Motto: „Trăim într-un veac al ştiinței şi credem că totul se rezolvă prin ştiință. Vă spun eu, un om care am stat pe microscop: nu prin știință, nu prin laborator, ci prin credință”.

GENEALOGIE. RECURS LA ISTORIE

Născut la 13 februarie 1903, George Manu se trage, după tradiţie şi unele apropieri de nume, dintr-o ramură a vechii familii Manno. El însuşi semnează teza de doctorat „Mano” (cu un singur „n”), făcând legătura peste timp cu acei Manno din republicile Veneţia şi Genova, care se stabiliseră la Constantinopol în secolele XV-XVI. Cel mai vechi Manno (conform studiului foarte amănunţit – de sute de pagini – al lui Constantin George Manu) este Conrad, citat la 1267 comandant de oşti al regelui Siciliei, cu titlul „condotiere di armi”. În 1343 găsim în Sciacea pe Nicolo Manno „barone militare della cita”. În 1595, Mihail Manno ajunge la Constantinopol, la Patriarhia ecumenică. Acolo, din tată-n fiu urmaşii săi vor îndeplini timp de două secole demnităţile de Mare logofăt şi Mare eclesiarh al Bisericii de Răsărit.

În 1818, într-un incendiu la Therapia arde un edificiu al familiei, cu toată arhiva şi cu 17 membri, mulţi dintre ei copii şi adolescenţi. După acest dezastru şi după evenimentele din 1821, familia se împarte în trei ramuri: cea moldavă (astăzi stinsă), cea valahă şi cea greacă.
Ramurii valahe, înrudită prin Văcăreşti, Ghiculeşti şi Cantacuzini cu cele mai importante familii românesti, îi aparţine generalul Manu (bunicul lui George), ministru de război în timpul conflictului româno-turc, autorul declaraţiei de independenţă a României.

Până la sfârşitul secolului XIX, numărăm printre membrii familiei: un mare ban, patru mari vornici, cinci mari logofeţi, patru mari postelnici, trei mari hatmani. Între aceşti boieri veliţi îl amintim şi pe marele vornic şi caimacam (locţiitor domnesc) Mihail Manu (1762-1838) care alături de fraţii Dinicu şi Iordache Golescu şi de „pământenii” Ion Câmpineanu, Filipescu şi Văcărescu sprijină mişcarea antifanariotă a lui Tudor Vladimirescu. Bunica soţiei lui, Smaranda Văcărescu, este Safta (căsătorită Kretzulescu), fiica domnitorului Constantin Brâncoveanu. Nepotul acestui Mihail Manu şi al Smarandei este generalul George Manu (1833-1911), fost şef al Statului Major al Armatei Române, ministru de război şi la un moment dat prim-ministru. Fiul lui, Ion, consilier la curtea de casaţie, este tatăl lui George Manu.

Pe linie maternă, George Manu se trage din „ramura Şerban-Vodă” a familiei Cantacuzino. Mama lui, Elisabeta (Zetta) Cantacuzino este fiica unuia dintre primii industriaşi români, inginerul Iancu Cantacuzino (1847-1911), constructorul căii ferate Bucureşti-Predeal şi fondatorul primei fabrici de ciment din România, la Comarnic. Unul dintre fraţii Zettei, generalul Gheorghe (Zizi) Cantacuzino – viitor preşedinte al Partidului Totul pentru Ţară – va determina opţiunea politică a nepotului său.

STUDIILE ŞI ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ

George Manu îşi începe pregătirea şcolară ca elev particular, după un program făcut de bunicul său, generalul Manu. Instrucţia tânărului Manu, bazată pe memoria sa prodigioasă, este astfel completă, chiar enciclopedică, şi la cel mai înalt nivel.

Profesori străluciţi – savantul chimist Longinescu sau părintele Chiricuţă – erau aduşi cu trăsura la casa Manu, „o superbă vilă, clădită după modelul muzeului Rodin de la Paris, de care tatăl său şi mama sa s-au îndrăgostit în timpul călătoriei lor de nuntă. După exproprierea moşiei, nu şi-au mai putut însă permite luxul de a o întreţine şi astfel a fost cumpărată de Auşnit, care în calitate de cel mai mare industriaş al ţării, putea susţine cheltuielile ei. Azi ea este casă de oaspeţi pentru şefi de guverne şi capete încoronate. George Manu nu s-a plâns totuşi nicicând de faptul că din o atare vilă superbă a ajuns la zarca din Aiud, unde dormea pe o jumătate de rogojină ruptă, acoperit cu o jumătate de pătură, ferfeniţă şi ea, răbdând nu numai foamea neumamă, ci şi frigul cumplit”[1].

(more…)

3 aprilie 2021

Profesorul teolog Teodor M Popescu, prigonit de bolşevici şi deținut politic între anii 1959-1963 la Jilava și Aiud (+4 aprilie 1973)

Filed under: crimele comunismului,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 23:47

Profesorul teolog Teodor M Popescu, prigonit de bolşevici şi deținut politic între anii 1959-1963 la Jilava și Aiud (+4 aprilie 1973)

Teodor_M_Popescu-inainte-si-dupa-arestare

Mărturisitori ai temnițelor comuniste: profesorul teolog Teodor M Popescu, prigonit de bolşevici şi deținut politic între anii 1959-1963 la Jilava și Aiud. Rechizitoriu teologic ACTUAL împotriva bolşevismului: „Satan în Sfânta Sfintelor”!

A fost eliberat din închisoare la 71 de ani, dar prigoana împotriva Profesorului a continuat. În 14 februarie 1972 a fost bătut și aruncat într-un parc din București. Un an mai târziu, în 4 aprilie 1973, grav bolnav, mărturisitorul credinței ortodoxe a plecat la Domnul, pe care l-a slujit de-a lungul întregii sale vieți.

Teologul Teodor M Popescu a fost acuzat că a militat împotriva bolșevismului ateu și, de neiertat pentru regimul de ocupație sovietică, a reprezentat România în Comisia internaţională de constatare a masacrului de la Winnitza (unde au fost uciși 10.000 de ucraineni), calitate în care a conchis că vina pentru masacre o poartă în mod cert Rusia sovietică. (Florin Palas)

Fragment din conferinţa “De la Nero la Stalin”, susţinută de Profesorul Teodor M Popescu în 1942: „Este primul război organizat și propagat de o parte din omenire împotriva nu numai a oamenilor care cred, ci a lui Dumnezeu Însuși, în Care cred aceștia. Este o răzvrătire luciferică împotriva Creatorului, cum n-a mai fost în veac; și este mai gravă decât cea demonică, pentru că se încearcă nu întrecerea, nu egalarea lui Dumnezeu de către făptura Lui, ci repudierea ingrată și ostentativă, negarea pătimașă, uitarea, scoaterea Lui din mintea creaturii, ștergerea Lui dintre realități, pălmuirea și dezmoștenirea Lui – de putem zice – de către om, coroana creației divine. Bolșevismul a întrecut cu mult, în această privință, tot ce s-a putut concepe până acum împotriva creștinismului și a lui Dumnezeu. Și pentru ca paradoxul și scandalul să fie depline, se întâmplă aceasta pe pământul evlavios și mistic al „sfintei” Rusii pravoslavnice, în forme care ar putea uimi pe persecutorii de totdeauna.

(more…)

11 martie 2021

O  moarte martirică

Filed under: crimele comunismului,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 16:05

O  moarte martirică

8 martie 2021 – 60 de ani de la moartea martirică a părintelui Liviu Galaction Munteanu în temnița Aiudului. Un articol de Dragoș Ursu

Pr Liviu ---„Nu îi este teamă că va fi condamnat, dacă se va întâmpla aceasta, deoarece numele său va intra în istoria creștinismului alături de ceilalți martiri.” (extras dintr-o notă informativă despre atitudinea părintelui Galaction Munteanu în timpul procesului)

Calendarul memoriei ni-l înfățișează astăzi pe părintele profesor Liviu Galaction Munteanu, născut în 1898 (Cristian-BV), absolvent la Liceului Andrei Șaguna (Brașov) și al Facultății de Teologie din Sibiu (1920), cu un doctorat în Teologie la Cernăuți (1924), colaborator apropiat al episcopilor Clujului (Nicolae Ivan, Nicolae Colan, Teofil Herineanu) și una din personalitățile sacerdotale de prim plan ale ortodoxiei ardelene.

Rămas în Cluj după Diktatul de la Viena, alături de Nicolae Colan, părintele Liviu Galaction Munteanu ajunge în atenția Securității, o dată cu instaurarea regimului comunist, datorită poziției sale ferme în slujirea Bisericii: „De la instaurarea regimului de democrație populară în țara noastră, Munteanu Liviu a refuzat orice colaborare cu regimul sub pretextul că nu a făcut niciodată politică […] Are o atitudine dușmănoasă față de regimul actual. El este centrul reacțiunii care există la Teologie.” (notă a Securității).

După reforma școlară din 1948 ajunge rector al Institutului Teologic din Cluj, pentru a cărui supraviețuire se luptă intens, fără sorți de izbândă, deoarece în 1952 acesta a fost desființat, prin comasare cu Institutul de la Sibiu. Această luptă l-a readus în atenția Securității, care se „îngrijește” să nu fie transferat ca profesor la Sibiu, astfel că, pentru a-l proteja, episcopul Nicolae Colan îl numește paroh la Catedrala din Bistrița.

Odată ajuns la Cluj (1957), episcopul Teofil Herineanu îl aduce pe părintele Galaction ca prim-colaborator al său (vicar-administrativ). Un loc central în planul de măsuri menite să îmbunătățească viața duhovnicească din eparhie era ocupat de educarea religioasă a tinerilor, pe care atât părintele Liviu Galaction, cât și episcopul Teofil, o considerau soluția pe termen lung pentru supraviețuirea Bisericii și contracararea politicii opresive a regimului ateu. În acest sens, pe 20 august 1958 este organizată o conferință cu protopopii eparhiei, la care se discută, printre alte subiecte, și problema catehizării credincioșilor – tineri și adulți. Pentru a sistematiza activitatea la nivelul întregii eparhii, se hotărăşte organizarea de ore speciale de cateheză în cadrul și perioada prevăzute de lege. Conform informațiilor din dosare și declarațiilor de la anchetă, unul din protopopi ar fi cerut un manual care să-i ajute în desfășurarea lucrării catehetice, la care episcopul Teofil l-a indicat expres pe părintele Liviu Galaction, spunând: „Avem omul cu știință care să vă pună la dispoziție acest material.”

(more…)

25 februarie 2021

Sfântul Sinod va începe canonizarea Sfinților Închisorilor

Filed under: sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 23:33

Sfântul Sinod va începe canonizarea Sfinților Închisorilor

Vești bune ne aduce ActiveNews: SFÂNTUL SINOD a anunțat începerea canonizării SFINȚILOR ÎNCHISORILOR în 2025 și a reafirmat cu claritate că BOTEZUL NU SE SCHIMBĂ nicicum

În ziua de 25 februarie 2021, în Palatul Patriarhiei din București, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în urma careia s-a anunțat, cum era și de așteptat, că Taina botezului nu va fi schimbată nicicum. Preoții slujitori au fost îndemnați la mai multă responsabilitate în săvârșirea Sfintelor Taine și ierurgii. Totodată, s-a anunțat în premieră că vor începe demersurilor de canonizare a unor mărturisitori și mari duhovnici misionari români din timpul comunismuluiîn anul 2025. La solicitarea ActiveNews, dl. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a avut amabilitatea să ne transmită că „Urmează să fie propuse și alese mai multe personalități ale vieții duhovnicești și teologice din Biserica Ortodoxă Română, câte două din fiecare zonă istorică a României. Numele lor vor fi comunicate ulterior.”.

Acesta este Comunicatul transmis presei cu primele decizii din 2021 ale Sfântului Sinod:

(more…)

18 februarie 2021

CINE ESTE VALERIU GAFENCU?

Filed under: Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor,Valeriu Gafencu — Mircea Puşcaşu @ 13:36

CINE ESTE VALERIU GAFENCU?

valeriu-gafencu-in-costum-national

Valeriu Gafencu este unul din tinerii care au murit pentru Hristos, luptând pentru apărarea credinţei ortodoxe şi a neamului românesc de atacurile satanei. Mulţi îl numesc Sfântul închisorilor. Şi mulţi aşteaptă cu nerăbdare clipa canonizării lui. S-a născut în judeţul Bălţi în 1921, şi a murit în temniţă. Pe când era student la Facultatea de Drept din Iaşi, conducând un grup al Frăţiilor de Cruce, a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Bolile contactate în regimul dur de detenţie al închisorilor Aiud şi Piteşti l-au întărit şi desăvârşit duhovniceşte. Dumnezeu l-a luat la Sine după 10 ani de detenţie. (+18 februarie 1952)

A fost un trăitor al Ortodoxiei, pe care a urmat-o şi cinstit-o cu dragoste. În închisoare a compus poezii, care se cântau în celule, adevărate rugăciuni închinate lui Dumnezeu. Astăzi, aceste poezii se cântă în Biserică, pe muzica lui Mihai Lungeanu.

Imnul Învierii, l-am ascultat în fiecare an în noaptea de Înviere în timpul predicii, la Biserica Sapientei, cântat de părintele Constantin Voicescu. De fiecare dată lacrimi ne umezeau ochii şi simţeam puterea cuvintelor lui cum pătrunde în noi şi ne întăreşte pe calea trăirii fierbinte a credinţei şi dragostei întru Hristos.

Fie ca noi să ducem mai departe glasul rugăciunii sale!


Virgil Maxim despre Valeriu Gafencu: „Ardea… ardere de tot, la propriu, în faţa tuturor ca o făclie de lumină spre care şi de la care fiecare lua putere sufletească şi trupească. Cuvintele erau purtătoare de duh. Gesturile erau binecuvântări şi îmbrăţişări. Faptele, arareori sau târziu sesizate şi descoperite, erau daruri integrale ale fiinţei lui.

Valeriu nu dăruia, se dăruia. Capacitatea de jertfă concretizată în cuvintele Mântuitorului: „Dacă îţi dă cineva o palmă pe obrazul drept, întoarce-l şi pe cel stâng”, „Dacă îţi ia haina, dă-i şi cămaşa”, „Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă pe jos, mergi cu el două”, „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri” şi „Nu este mai mare dragoste decât să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi”, la Valeriu era aşa de firească, încât dacă n-ar fi făcut-o în ascuns (tainic) pe mulţi i-ar fi tulburat sau i-ar fi smintit chiar.”



Imnul învierii

Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi Biserica Creştină
Cu pietre vii zidite-n temelii.  (more…)

9 februarie 2021

Părintele Justin Mărturisitorul – Film documentar

Filed under: documentar,Miscarea Legionara,Parintele Iustin,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 14:33

Părintele Justin Mărturisitorul – Film documentar

10 februarie 2021 – 102 ani de la nașterea sa

Mărturism că existența acestui site se datorează in mare măsură Părintelui Justin.

Părintele Justin Pârvu sau cum să te sfințești în vremea noastră. Un articol de Monahia Fotini

 

Părintele Justin Pârvu sauPărintele Justin_Parvu_de_la_Petru_Voda

cum să te sfințești în vremea noastră

Un articol de Monahia Fotini

Pentru mulți dintre noi dezideratul sfințeniei a devenit un mit iar nu o realitate, uitând de chemarea Mântuitorului, adresată nouă, tuturor: Fiți sfinți, precum Tatăl vostru Sfânt este!” (Mt. 5:48). Mântuitorul nu a făcut acest apel la sfințenie doar apostolilor sau celor din vremea Lui, ci atâta timp cât vremea Lui este veșnică, acest apel, această poruncă evanghelică are valoare nemuritoare, veșnică, fiind adresată omului, indiferent de vremea în care s-a născut. Acest cuvânt dumnezeiesc este plin de iubire și de nădejde totodată, deoarece arată dorința Domnului nostru Iisus Hristos de a fi cât mai aproape de El, de a fi ca El, oferindu-ne dumnezeirea Sa, doar să credem și să alergăm după ea. Chiar dacă de multe ori noi nu credem în puterea Sa, iată că Dumnezeu crede în noi, El crede că noi putem fi Sfinți, crede că noi putem birui toate luptele acestui veac, iar ca să ne învedereze și mai mult de acest adevăr, ne face această chemare sub forma unei porunci. Mântuitorul ne poruncește, în altă ordine de idei: Fiți sfinți, precum Tatăl vostru Sfânt este!

Și dacă nu credem că și pentru noi este valabilă această chemare sfântă, să aruncăm o privire asupra vieții unui om, contemporan cu noi, dar care a crezut în cuvântul lui Dumnezeu și a reușit – Justin Pârvu. Îmi amintesc o întâmplare când, împreună cu maica stareță, ne plângeam la Părintele Justin pentru slăbiciunile și neputințele noastre, justificându-ne și văitându-ne ca niște copii: „Părinte, dar noi nu suntem sfinți ca sfinția voastră, ca să putem”. Chiar dacă în acel moment Părintele se purta cu noi ca un bunic bun și glumeț față de nepoțeii lui, deodată și-a înăsprit glasul și foarte serios ne spune: „Dar voi ați încercat, măi, să fiți sfinți? Ia încercați și luptați-vă și veți putea și voi! Dumnezeu ne vrea sfinți pe toți, dar noi nu ne luptăm și repede renunțăm la luptă”. Acel cuvânt (more…)

Ioan Ianolide – cronica unei vieţi răstignite

Ioan Ianolide – cronica unei vieţi răstignite

Se face pomenirea sa pe 5 februarie.

ioan-ianolide-inainte-de-trecerea-in-vesnicie„La sfârşitul acestei amarnice experienţe, numai Hristos rămâne viu, întreg şi veşnic în mine. Bucuria mea e deplină: Hristos”

Copilăria
„Dumnezeu voia să-L descopăr pe Dumnezeu duhovniceşte”
27 ianuarie 1919, comuna Dobroteşti, jud. Teleorman – este ziua în care se naşte Ioan Ianolide, cel de-al doilea fiu al lui Nicolae şi al Ispasiei Ianolide. Tatăl, macedonean de neam, administra moşia Berindeilor, locuind cu familia la Lunca, în apropiere de Dobroteşti. Sora lui, pe nume Maria, profund legată de satul natal, devine profesoară şi se căsătoreşte cu un basarabean, rămânând până la moarte în casa părintească de la Dobroteşti.
Ca orice copil crescut la ţară în vremea aceea a gustat din bucuriile vieţii creştineşti ale satului românesc de la început de veac al XX-lea: „M-am născut român şi trăind în atmosfera religioasă autohtonă, cu slujbele bisericeşti şi tradiţiile obşteşti ale poporului (colinde, irozi, pomeni, denii, Rusalii, mucenici), cu bunici credincioşi şi o mamă evlavioasă s-au format în mine sentimentul şi convingerea că Iisus este prezent pretutindeni, că atât în altar cât şi în suflete oamenii se întâlnesc cu El, că El pluteşte în văzduh cu toţi îngerii Lui, ajutându-ne să ne sfinţim şi să ne mântuim” .
Copilăria i-a fost liniştită. Însă vremurile tulburi în care s-a născut, între dictatura lui Hitller şi a lui Stalin, pecetluiesc destinul mucenicesc al lui Ioan. Sensibil la provocările veacului său, intră în anul 1937, ca majoritatea tinerilor cu idealuri înalte din perioada interbelică, în Frăţiile de Cruce, organizaţie naţionalistă de educaţie moral-religioasă. Suflet curat, însetat de adevăr şi de dreptate, se avântă într-o luptă care îi va schimba definitiv cursul vieţii. După absolvirea liceului, datorită situaţiei materiale bune de acasă, merge să studieze Dreptul la Bucureşti, sperând într-o Românie mântuită de păcatele politicianismului burghez şi de ateismul bolşevic: „Deci până la majorat am fost un creştin tradiţionalist, dar viu, Iisus fiind taina şi izvorul vieţii mele. Dar Dumnezeu nu voia să mă opresc aici. El voia să-L descopăr pe Iisus duhovniceşte. Aşa se face că la 21 de ani am intrat în temniţă” .

Arestarea
Student în anul I de Facultate este martorul unor schimbări istorice şi sociale majore: România intrase efectiv în cel de-al doilea război mondial pentru recuperarea teritoriilor răpite de URSS. „Evenimentele istorice care se abătuseră atunci asupra României erau tragice. Răpirea Basarabiei şi a Bucovinei, pierderea sudului Dobrogei (Cadrilaterul) şi cedarea Ardealului de Nord ciuntiseră ţara şi făceau ca oraşele şi satele noastre să fie pline de refugiaţi cu sufletele sfâşiate pentru ceea ce lăsaseră în urma lor, în teritoriile ocupate. (…) Tinerii care nu se puteau resemna să accepte o asemenea perspectivă s-au ridicat la luptă. Printre ei, în primele rânduri, Ionel Ianolide, care era şef de grup în Frăţiile de Cruce. În toamna anului 1941, după intrarea României în război, a fost arestat (more…)

8 februarie 2021

 Mărturii despre Traian Popescu

Pe 27 ianuarie 2021 s-au implinit 11 ani de la plecarea sa la Dumnezeu.

Gelu Gheorghiu despre Traian Popescu

„N-ai dreptul să fii nefericit dacă nu ştii cu adevărat ce este durerea. În viaţă nu există decât o singură disperare: pierderea credinţei în Dumnezeu.”

Ne cunoscusem de multă vreme, dar ne-am înfrăţit sufleteşte în celula de la etajul 3, din Aiud, unde am stat împreună luni de zile şi ne-am dat seama că suntem din aceeaşi plămadă sufletească şi intelectuală. Traian s-a născut în Bucureşti şi era prâslea familiei, căci după două fete, mecanicul de locomotivă, Ştefan, şi profesoara de germană, Cleopatra Popescu, s-au bucurat că au şi un băiat.

Deşi bucuria familiei, prâslea n-a fost un răsfăţat, ci a crescut în aceeaşi atmosferă de seriozitate, moralitate şi credinţă în Dumnezeu, care caracteriza întreaga viaţă a familiei Popescu. Clasele primare le-a făcut la Braşov, iar liceul “Aurel Vlaicu” în Bucureşti. Anii de liceu au fost pentru Traian “cei mai frumoşi ani de viaţă”. Şi-a trăit-o din plin, cum, de fapt, şi-a trăit toate activităţile vieţii. În liceu a intrat în “Mănunchiul de prieteni” şi apoi în “Frăţia de Cruce”, în care s-a simţit în elementele lui de educaţie morală, naţională, creştină şi de trăiri şi acţiuni frăţeşti în societate. Intrat în viaţa studenţească şi socială a fost un argint viu.

Între 1945-1947 tipăreşte, în casa lui, împreună cu câţiva fraţi de cruce, câteva pagini, “Neamul Românesc”, la Gestätner, în care erau prezentate atrocităţile trupelor sovietice şi comentate lozincile comuniste ce umpleau Bucureştiul, foi pe care tot ei le băgau în cutiile poştale ale diferiţilor cunoscuţi. Traian e în Piaţa Palatului după discursul lui Rădescu şi atunci când se răstoarnă camionul cu comunişti ce trăgeau în oameni. Este prezent la toate manifestaţiile pro-regaliste de 10 Mai, este activ în greva de solidaritate a politehnicienilor bucureşteni, făcută întru susţinerea studenţimii din Cluj, atacată în propriul cămin de muncitorimea maghiară. Îl găsim de pază şi la urnele de vot, în 1946.

După 1947, conform liniei Mişcării Legionare, îşi întrerupe manifestările publice şi intră în activităţi subversive, de lovire şi respingere a comunismului. Ia legătura cu Corneliu Decebal Andrei, absolvent mai vechi al liceului “Aurel Vlaicu” care organizase şi conducea un serviciu de informaţii privind activitatea politico-socială şi, în special, unităţile şi activităţile militare sovietice din ţară. Arestat în 15 Mai 1948, este dus la Malmaison, închisoare şi loc de anchetă a Serviciului de Informaţii, unde după o cercetare scurtă, dar dureroasă (bătăi la tălpi cu ranga), este trimis la Interne unde are un regim mai blând. A fost judecat în ianuarie 1949, în lot cu Corneliu Decebal Andrei, Gil Ioanid, Dinu Mateescu, Jenică Popescu ş.a. şi condamnat la 20 de ani pentru înaltă trădare. Aproape tot lotul este depus la Jilava, la Reduit, în camera 6 de unde se făcea repartizarea către închisorile de execuţie a pedepsei.

(more…)

24 ianuarie 2021

Aspazia Oțel Petrescu – Lacrimă curată a temnițelor românești

Filed under: acte cu cip,Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 16:33

Aspazia Oțel Petrescu – Lacrimă curată a temnițelor românești

Portret realizat de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă

otel petrescu„O LACRIMĂ LIMPEDE, ROTUNDĂ ȘI MARE CÂT TOATĂ ÎNTINDEREA SUFLETULUI MEU” 

ZORII COPILĂRIEI SUB CERUL LIBER AL BUCOVINEI

„Satul meu natal, din preajma Cernăuților este un «cot» neaoș românesc, fericit în anul nașterii mele, pentru că se afla «acasă» lângă patria mamă, după Unirea cea Mare, timp astral pentru întreaga noastră țară, ce se numea cu binecuvântată mândrie ROMÂNIA MARE”.

25 ianuarie 2018… zi scăldată de razele blânde ale soarelui iernatic care mângâie chipul luminos al doamnei Aspazia Oțel Petrescu, slobozită de bunul Dumnezeu din carcera vieții la 23 ianuarie a.c., odată cu prăznuirea Sf. Părinți de la al VI-lea Sinod Ecumenic. Cu 94 de ani în urmă, tot într-o zi de iarnă (9 decembrie 1923) când „natura era înveșmântată în albul zăpezii și în tăcerea profundă caracteristică zilelor de iarnă, când doar clopotele bisericii sunau clar în văzduhul încremenit”[1], în cătunul Cotul Ostriței din preajma Cernăuților, în căminul învățătorilor Ioan și Maria Oțel, saluta lumina zilei țipătul primului copil, Aspazia, din cei doi rămași în viață (fratele Anatolie va veni pe lume cu doi ani mai târziu, în vreme ce sora mai mică, Ariadna va pleca pe drumul cel veșnic în 1927, la doar 8 luni). (more…)

13 ianuarie 2021

Ionel Moța: Liga Națiunilor – idealul, viciile și primejdia ei

Filed under: Ionel Moţa,România Profundă,sfintii inchisorilor,sfintii români — Mircea Puşcaşu @ 00:52

IONEL MOȚA:

Liga Națiunilor – idealul, viciile și primejdia ei

Conferință ținută la Cercul de Studii al Centrului Studențesc București 15 dec. 1929

Cu o valoroasă Introducere de MUGUR VASILIU, scrisă în septembrie 2013

mugur vasiliu -sepiaTextul conferinței, ce a fost ținută cu 83 de ani în urmă, este și astăzi un text-reper pentru înțelegerea situației internaționale și interne în care viețuim noi, cei de astăzi. Sigur că Liga Națiunilor sau Societatea Națiunilor și-a schimbat între timp numele – în Organizația Națiunilor Unite, ONU – și, tot așa de sigur că între timp conducătorii acestui organism supra-statal (aceiași de la înființarea acestei societăți și până în prezent) au creat un cadru butaforic de legalitate și au făcut pași importanți spre atingerea scopului lor. Ceea ce ne apare, însă, ca deosebit de important este faptul că textul lui Ionel Moța și-a păstrat actualitatea – scopul lor este același de la înființare până acum, este scopul enunțat cu mare luciditate, în textul de față. Mai mult, cred că se poate spune, fără pericolul de a greși, că această conferință este fundamentală pentru înțelegerea mecanismelor care generează mișcările internaționale de astăzi, și care explică și clarifică asupra mobilului și scopului pentru care a fost creată și în care funcționează Uniunea Europeană – în textele iudeofrancmasoneriei apare cu numele Statele Unite ale Europei, fiindcă așa se vorbea și se scria în actele interne ale societăților oculte, referitor la acest pseudoconstruct dizolvant pentru națiile care intră în colaborare, sau mai bine spus, care intră sub sclavia acestei organizații politice iudeofrancmasonice supra-statale.Analiza pe care o face unul dintre eroii de la Majadahonda – cel care împreună cu avocatul Vasile Marin și-a dat viața pentru Hristos, pe front, în războiul civil din Spania – este fără replică: ce este? și ce pretinde a fi, fără să fie, Liga Națiunilor?; de ce nu este ceea ce pretinde a fi? Care este scopul și cine se află în spatele acestei organizații?, precum și ce este de făcut acum? – este vorba atât despre acum-ul din 15 decembrie 1929, precum și despre acel acum al momentului, în care citim noi rândurile de mai jos; acestea sunt întrebările la care răspunde conferențiarul. Claritatea și obiectivitatea cu care pledează doctorul în drept Ionel Moța, nu mai dau loc la nici un fel de comentarii: este prezentată și analizată din punct de vedere principial și din punct de vedere de drept, Liga Națiunilor, care s-a dovedit că este nimic altceva decât o stafie, o nouă păcăleală a unui sistem care inițiază și susține lupta împotriva Bisericii lui Hristos și care pregătește înființarea statului mondial, deasupra căruia se va așeza Antihrist.

Lucru care ni se pare, deasemenea, foarte important de observat este că paralizia sufletească și intelectuală – despre care vorbește Ionel Moța referindu-se la perioada contemporană lui – caracterizează întru totul și perioada noastră, astăzi, după 83 de ani.

Dintr-o altă perspectivă, acest text surprinde prin spulberarea raportului temporal linear, cu care am fost obișnuiți, între noi și cei dinaintea noastră: pare că Ionel Moța a ținut această conferință ieri, pentru noi, pentru aceia dintre noi care nu pun mai presus de Hristos propriul lor confort sau „echilibrul”– cât va fi fiind el.

Pe 13 ianuarie se împlinesc 75 de ani de la plecarea la Hristos a celor doi eroi – Ionel Moța și Vasile Marin – de pe frontul din Spania, unde Mișcarea Legionară a înțeles să își trimită spre sacrificiu cei mai buni români – spălând astfel rușinea și pata de sânge pe care alți „români” care luptau împotriva lui Hristos, le-au adus asupra noastră.

Dumnezeu să-i odihnească!

Mugur Vasiliu

septembrie, 2013



Liga Națiunilor – idealul, viciile și primejdia ei

Doamnelor și Domnilor,

Ion_MotaCu riscul de a părea exagerat, voi începe făcând clar și categoric o afirmație, mai bine zis repetând o afirmație făcută înaintea mea de alții mai competenți, ca de pildă Vasile Conta – și anume: națiunea noastră merge spre pieire, dacă nu ne vom opri de pe calea pe care o batem azi. Am spus că e foarte probabil ca asemenea cuvinte să vă pară exagerate, cu toată realitatea ce ne stă zilnic în fața ochilor. Căci mă gândesc la un adevăr psihologic asupra căruia ne-a atras atenția, nouă creștinilor europeni, miraculosul predicator creștin indian Sadhu Sundar Singh, când ne-a caracterizat spunând că-i facem impresia unor leproși. Într-adevăr, spune acesta, e îndeobște știut că leprosul, deși e năpăstuit de cea mai cumplită nenorocire și-și vede corpul hidos acoperit de bube și putrezindu-i lent, an de an, totuși el nu-și dă seama de grozăvia realității, iar hâzenia lui, prin banalizare, i se pare ceva aproape normal și, în orice caz, suportabil. Iar noi creștinii, spune neofitul misionar indian, tot astfel, facem impresia că nu suntem prea emoționați și deranjați de pierzania morală a materialismului, a dominației cărnii suverane, în care am ajuns. Ni se pare că așa e normal, așa trebuie să fie omul și suntem foarte severi față de exagerările „maniacilor unei morale creștine perimate”. Aceeași psihologie caracterizează pe om și în raporturile sale cu sentimentul național, cu realitatea vieții naționale. E drept că în toate orașele noii Românii, suntem sistematic și progresiv înlocuiți de către străini, îndeosebi jidani, care au ajuns să stăpânească aproape în întregime comerțul, industria și băncile, să domine presa și indirect politica, iar prin numărul lor mare din Universități să constituie un real pericol pentru cultura noastră.

(more…)

27 decembrie 2020

Temnițele domnului Turtureanu

Filed under: Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 01:20

Temnițele domnului Turtureanu

534366_664067490290309_1086054140_n (1)

Vasile Turtureanu, mistic legionar și naționalist isihast

A fost condamnat la 25 ani închisoare, din care a făcut 23! A fost arestat încă din 1941. A trecut printre altele, prin Suceava, iar cel mai mult a stat la Aiud.

Era un om foarte intransigent. Trebuia să se ducă la Piteşti pentru reeducare. A făcut Dumnezeu însă la Piteşti o minune: chiar deasupra lui a căzut tavanul, deci tone de piatră. Dar două lespezi mari s-au proptit una într-alta şi sub ele a rămas el. A avut coloana fisurată, dar a scăpat. A stat şapte luni în ghips şi povesteşte că a fost cumplit, pentru că era singur şi, la un moment dat, când vertebrele dislocate se puneau la loc, avea ca nişte curenţi, nişte scuturături groaznice şi dureri cumplite. Fiind în ghips, nu s-a mai dus la reeducare. Şi a scăpat de reeducarea de la Piteşti.

El mărturiseşte: „În închisoare mi-au mai făcut un proces şi m-au condamnat la 20 de ani pentru activitate legionară în temniţă: făceam şedinţe, cântam şi altele. Considerat fanatic, am fost dus la spitalul de nebuni, drogat, pus în lanţuri, izolat – de foame şi de frig nu mai vorbesc – pentru afirmarea directă a legionarismului. Dar n-am făcut nici un compromis. Nu am nimic de ascuns. Pe aceeaşi poziţie, afirmând deschis că sunt legionar, am rămas şi astăzi… Accidentul de la mină (Baia Sprie) m-a scăpat de reeducarea de la Piteşti. Mă cereau la Piteşti, dar cum eram în ghips nu m-au transferat. Am avut un înger bun care m-a păzit. În închisoare nu am stat degeaba. Totdeauna am fost atent la mine însumi, la îmbunătăţirea mea sufletească. Am căutat să realizez în mine omul nou, care trebuie să fie adevăratul legionar. Acesta nu este altceva decât omul nou în Hristos. Omul nou legionar, aşa cum l-am înţeles eu, se naşte din durere şi renunţări, creşte în strălucire udat de lacrimi de pocăinţă – spovedania şi  Sfânta Împărtăşanie – are dragoste sinceră faţă de aproapele şi credinţă nelimitată în biruinţa şi învierea neamului românesc, în lumina sfintei învăţături a blândului Iisus. Legionarul de elită este un erou cu suflet de sfânt. El luptă din credinţă, jertfeşte din dragoste şi primeşte cu seninătate chinurile morţii în nădejdea Învierii”. („Sfântul închisorilor”, Alba Iulia, 2007, p.58)   (more…)

3 decembrie 2020

Petre Țuțea. Vocația filosofală și puterea mărturisitoare a românului

Petre Țuțea. Vocația filosofală și puterea mărturisitoare a românului


Petre Ţuţea – 3 decembrie, pomenirea filosofului mărturisitor 

Petre Ţuţea s-a născut la 6 octombrie 1902 în Boteni, Muscel, jud. Argeş. Eseist, filosof, economist şi om politic român, dar mai presus de toate un mărturisitor al adevărului, al lui Hristos în plin veac ateu XX. Născut în familia unui preot, a studiat la liceul „Neagoe Basarab” din Câmpulung-Muscel şi la „George Bariţiu” din Cluj. A urmat Facultatea de Drept la Cluj, devine doctor în Drept administrativ, „Magna cum laude” (1929).

În anul 1932 fondează revista „Stânga: linia generală a vremii”, unde semnează cu pseudonimul Petre Boteanu. În 1933 este referent în Ministerul Comerţului şi Industriei. Între anii 1933-1934 a fost ataşat la Legaţia Economică Română din Berlin, unde se întâlneşte cu Nae Ionescu. Între anii 1936-1939 a fost şef de secţie în Ministerul Economiei Naţionale, Biroul de publicaţii economice şi propagandă. În 1940 a fost şef de secţie în Ministerul Comerţului Exterior. Colaborează la diverse publicaţii, în special la „Cuvântul”, condus de Nae Ionescu, cu articole de economie politică. Între 1940-1944 a fost şef de secţie în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost director de studii în Ministerul Economiei Naţionale.

A fost prieten cu Nae Ionescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr şi Emil Cioran.

Arestat de comunişti şi anchetat fără condamnare timp de 5 ani (1948-1953), apoi arestat din nou la 22 decembrie 1956 şi condamnat la 10 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”, 1957. I se intentează un nou proces în 1959 şi este condamnat la 18 ani muncă silnică, din care a făcut 8 ani (1956-1964), la Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari şi mai ales la Aiud. În total, 13 ani de închisoare. (more…)

30 noiembrie 2020

Mărturii despre Corneliu Codreanu

Mărturii despre Corneliu Codreanu

30 noiembrie: 82 de ani de la asasinarea lui 

czc nunta

Corneliu Codreanu a fost asasinat în noaptea de 29-30 noiembrie 1938, alături de Nicadori şi Decemviri, la ordinul lui Carol II, şi al lui Armand Călinescu, cu acordul puternicilor mondiali de atunci. Fiind invinuit forțat de fapte minore (cum ar fi calomnia), după o detenție de luni de zile, au ințeles că nu pot să il execute legal și au inscenat o fugă de sub escortă. De aceea, după ce i-au ștrangulat, i-au impușcat in spate pentru a mima o tentativă de evadare și a justifica uciderea. Peste trupurile celor 14 s-au turnat zeci de litri de acid sulfuric, iar apoi groapa comună a fost umplută cu câteva tone de beton.

După doi ani, ca urmare a instaurării Statului Naţional Legionar, trupul Căpitanului a fost deshumat fiind găsit neputrezit, şi apoi a fost reîngropat creștinește la Casa Verde din Bucureşti. Din păcate, astăzi nu se cunoaşte locul de veci al Căpitanului, mormântul său fiind distrus complet de regimul comunist.

Prin ceea ce a creat şi ne-a lăsat moştenire, Căpitanul va rămâne de-a pururi în memoria poporului român. Datorită lui, România a trăit una din rarele ei treziri la viaţă. Cauza sa rămâne actuală şi azi. Şi această luptă va continua mereu, până la veacul de apoi: lupta pentru mântuirea neamului românesc.

Important! Citiți și: 30 noiembrie: 81 de ani de la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, din ordinele Regelui Carol al II-lea

Emil Cioran despre  Corneliu Codreanu

Profilul interior al Căpitanului văzut de Emil Cioran în 1940 (more…)

Despre viața și moartea Părintelui Arsenie Boca

Filed under: Pr Arsenie Boca,sfintii inchisorilor,sfintii români — Mircea Puşcaşu @ 01:02

arseie_boca_indexDespre moartea Părintelui Arsenie Boca. Mărturia lui Dan Lucinescu

Citiți:  Martirajul părintelui Arsenie Boca în moara lui Kalusek

Părintele Arsenie a trăit ca un sfânt şi a murit ca un martir, asasinat prin maltratare criminală, în 28 noiembrie 1989, de către doi ofiţeri de securitate. Cu puterile lui deosebite de vizionar, el şi-a văzut moartea, prin pictarea premonitivă la biserica Drăgănescu, a unui călugăr răstignit. Trecerea lui din această viaţă s-a produs, conform unor martori, după ce avusese o discuţie cu mărimi ale vremii, cărora le-a spus greşelile ce le fac în acţiunea lor de guvernare. Discutând cu câţiva credincioşi apropiaţi lui, aceştia şi-au dat seama despre perceperea lui asupra morţii ce urma să vie, afirmând că ea va fi determinată de o „femeie”, probabil Elena Ceauşescu (mărturia aparţine Mariei Dumitraşcu).

Este greu să se afle cum a decurs maltratarea Părintelui, dar cert este că l-au supus la cele mai grele torturi, printre care şi ale degetelor, care probabil i-au fost distruse, cu excepţia arătătorului de la mâna dreaptă. Acesta a fost singurul scos la vedere din patrafir, în sicriul Părintelui, pentru a fi sărutat. În situaţii normale, mai ales la un duhovnic, iubit de credincioşii lui, se scoate întreaga mână.

Pe figura părintelui Arsenie, al cărui corp era aşezat în sicriu, la Mânăstirea Prislop unde a fost îngropat, se vedeau pe pomeţii obrazului arsuri circulare, cu mărimea diametrului de cca. 2 cm, iar pielea feţei avea urmele unor traumatisme, căpătând o transparenţă, a cărei culoare era galben verzuie.

Moartea Părintelui a avut loc la Sinaia, unde cadavrul său a fost predat de securitate maicilor de la mânăstirea din aceeaşi localitate. Preotul Bunescu l-a spălat, după care l-a îmbrăcat în haine preoţeşti, pe care nu le mai purtase din 1959, când i se interzisese practicarea preoţiei, aşezându-l în final în sicriu. Transportul sicriului fu făcut imediat la Mânăstirea Prislop, unde fu aşezat în biserică. Înmormântarea a avut loc în 4 decembrie 1989, în mormântul ales de părintele încă din viaţă, unde „urma să stea până la a doua înviere din morţi”.  (more…)

22 noiembrie 2020

Tache Rodas, unul dintre ultimii supraviețuitori ai Experimentului Pitești, s-a mutat la cele cerești în aceeași zi de plecare la Domnul cu Părintele Gheorghe Calciu. Maica Domnului l-a salvat de frig, foame, sete și tortură. MĂRTURII

Filed under: Experimentul Pitești,Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 02:13

Tache Rodas, unul dintre ultimii supraviețuitori ai Experimentului Pitești, s-a mutat la cele cerești în aceeași zi de plecare la Domnul cu Părintele Gheorghe Calciu. Maica Domnului l-a salvat de frig, foame, sete și tortură. MĂRTURII

Un articol de Florin Palas / activenews.ro

tache rodas 2 -163754.jpg-637x430

„La Poarta Albă era ploaie, era frig… Acolo nu erau paturi, erau priciuri. Mă gândeam – mi-e și foame, mi-e și frig… Nu aveai voie să ieși din baracă afară pentru că era un drum mare prin apropiere și altele. Și am mers așa pe întuneric și dintr-odată, pac!, o lovitură pe cap. Îmi spuneam: Maica Domnului, după ce că mi-e foame, mi-au mai dat și cu piatra pe cap! M-am aplecat, caut pe jos… un sfert de pâine, proaspătă. Cine s-o arunce? Pe întuneric să nimerească drept în capul meu? M-am dus în baracă, am mâncat și am dormit până la ziuă.”

Azi, 21 Noiembrie, de praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, Prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu l-a chemat la sine pe cel ce a iubit-o din toată inima, rugătorul său de taină, Tache Rodas, transmite Mănăstirea Petru Vodă.

Născut la 14 Noiembrie 1924, Constantin „Tache” Rodas a fost arestat în 1942 și a rămas în închisorile dictaturilor antonesciană și comunistă până la eliberarea sa din 1964 (aproape 23 de ani!). A trecut fără de pată prin iadul închisorilor, păzit și acoperit de harul lui Dumnezeu, fiind unul din puținii care a reușit să scape mașinăriei diabolice fără să cadă în moara „re-educării” marxiste.

Nu am cunoscut un om cu mai mare evlavie și cu mai multă îndrăzneală către Maica Domnului decât acest smerit sfânt al închisorilor. Atât anii de temniță grea și tortură în iadul închisorii Pitești, cât și întreaga viață de 96 de ani i-au stat sub semnul purtării de grijă și neîncetatei măriri și cinstiri a Maicii Domnului.

Cu 14 ani în urmă, tot în ziua de astăzi a plecat la cele cerești și sfințitul mărturisitor al lui Hristos, Preotul Gheorghe Calciu – Dumitreasa, pe care astăzi l-am prăznuit prin rugăciuni și laude, împreună cu frații lor de temniță și prigoană Marcel Petrișor și Jacques Iamandi.

(more…)

Gheorghe Calciu Dumitreasa, preotul mărturisitor

Filed under: crimele comunismului,Parintele Calciu,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 01:28

Gheorghe Calciu Dumitreasa, preotul mărturisitor

21 noiembrie – Pomenirea Sfințitului Mărturisitor (1925-2006)

 Se naşte în 23 noiembrie 1925, în localitatea Mahmudia din jud. Tulcea, într-o familie cu 11 copii. În 1945 absolvă liceul Principele Carol din Tulcea şi se înscrie la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Intră prima oară în atenţia regimului comunist în 1948 în anul 2 de medicină. Timp de 15 ani va trece prin închisorile comuniste: Jilava, Aiud şi reeducarea de la Piteşti. Nu există cuvinte care să poată descrie suferinţele îndurate în cei 16 ani cât a fost încarcerat. După cum el însuşi spunea: „Citesc acum la cărţile despre Piteşti… şi orice s-ar scrie despre aceste lucruri este fad pentru noi, cei care am trecut pe acolo… încerc să explic ceea ce nu se poate explica, ceea ce nici nu trebuie explicat”.

Este eliberat în urma amnistiei generale din 1964. Ieşind din închisoare porneşte spre împlinirea promisiunii făcute lui Dumnezeu: „Doamne, daca mă scoţi teafăr de aici, o sa-ţi slujesc Ţie!”. Absolvă mai întâi Facultatea de Filologie din Bucureşti, urmează cu ajutorul patriarhului Justinian Marina şi al ieromonahului Antonie Plămădeală (viitorul mitropolit), Facultatea de Teologie din Bucureşti. După absolvire predă limba franceză şi Noul Testament la Seminarul Teologic din Bucureşti, fiind unul din profesorii preferaţi ai elevilor teologi. Şi aici se loveşte de nedreptăţile regimului totalitar, fiind împiedicat să-şi susţină teza de doctorat, ale cărei cursuri le absolvise. În 1977 când este demolată Biserica Enei din Bucureşti, cu planul de a se construi în locul ei un restaurant, se opune făţiş. Fire puternică şi nesupusă nedreptăţii, la 8 martie 1978 – miercurea din Săptămâna brânzei – îşi începe seria predicilor „Cuvinte pentru tineri”, la biserica Radu Vodă din capitală. Citeşte Întâiul cuvânt pentru tineri, primul dintr-o serie de şapte predici care vor strânge laolaltă tineri din toate mediile universitare. Seminarişti, studenţi universitari şi politehnişti vor face neîncăpătoare biserica seminarului. Autorităţile se revoltă şi trec la represalii, încuind biserica şi pe seminarişti în dormitoare. Cu toate acestea părintele continuă să predice de pe treptele bisericii în mijlocul mulţimii.

După al şaptelea cuvânt, este supus unei campanii de intimidare care culminează cu arestarea sa în anul 1979. Biserica îl cateriseşte. Detenţia sa abuzivă va declanşa un val de proteste în cadrul comunităţii române din exil. Urmarea presiunilor internaţionale a fost că părintele Calciu este eliberat după 5 ani de detenţie, dar este expulzat din ţară.

(more…)

Pagina următoare »

%d blogeri au apreciat: