Bucovina Profundă

2 iulie 2020

Părintele Calciu la Europa Libera, august 1985. Interviu relevant pentru azi

Părintele Calciu la Europa Libera, august 1985. Interviu relevant pentru azi

Un interviu relevant pentru multe din cele care se petrec astăzi. Despre minciună, despre rostirea și apărarea adevărului, despre forța Bisericii, de multe ori nepusă in lucrare de slăbiciunea ierarhilor, preoților și a credincioşilor. Despre forța de coeziune in prigoană a celor care se opun puterii lumești. Despre soluții individuale și de masă, despre datoria de a apăra adevărul, țara, Biserica, Neamul și viitorul urmașilor.

Vlad Georgescu în dialog cu părintele Gheorghe Calciu, la emisiunea Actualitatea românească, Radio Europa Liberă – 28 august 1985.


20 noiembrie, pomenirea Parintelui Gheorghe Calciu, marturisitor in prigoana comunista

Cunoscut pentru rezistența sa din anii 70 și 80 împotriva regimului comunist, preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa a făcut 21 de ani de închisoare, între 1948 și 1964, la care se adugă cei din 1979-1984.

Cel care avea să devină mai târziu preotul Calciu-Dumitreasa a fost parte a experimentului Pitești, care transforma victimele în călăi și călăii în victime.

Un interviu cu preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa realizat de istoricul Vlad Georgescu, directorul departamentului românesc al postului de radio Europa Liberă, difuzat în 28 august 1985.

Cei mai mulți dintre cei care au trecut pe la Pitești au devenit torționari pentru colegii lor de suferință. Victima devenea mai fragilă, mai singură, mai lipsită de apărare și deci mai vulnerabilă.

Sistemul de la Pitești se baza pe universalizarea torturii în penitenciar și pe suspendarea voinței deținuților. „Ce s-a întâmplat la Piteşti întrece orice imaginaţie şi depăşeşte cu mult limita suferinţei. Nu aveai de ales: ori făceai ca ei, ori mureai. Nu putem judeca pe nimeni care a trecut pragul închisorii de la Piteşti“, a declarat Paul Andreescu, liderul Asociației Foștilor Deținuți Politici din Constanţa, care a avut tăria să reziste.

Născut în 1925 la Mahmudia, Gheorghe Calciu Dumitreasa moare în 2006 în Statele Unite. A fost arestat pentru prima data în 1942 pentru activitate legionară, iar la Pitești ajunge din același motiv, când era în anul doi la Medicină. (more…)

15 iunie 2020

Părintele Justin Pârvu – Voievod al Ortodoxiei. Un portret teologic și duhovnicesc realizat de IPS Ierotheos Vlahos

+) 16 iunie in calendarul identității românești

Părintele Justin Pârvu – Voievod al Ortodoxiei

Un portret teologic și duhovnicesc realizat de IPS Ierotheos Vlahos

Material video este preluat de pe site -ul «ΠΕΜΠΤΟΥΣΙΑ», îngrijit de Mănăstirea Vatoped din Sfantul Munte Athos și tradus de Mănăstirea Paltin – Petru Vodă.


Articol :

De ce un neurochirurg de top, șef de secție la Stanford s-ar muta in România și ar dori să devină și preot ortodox ? (more…)

29 mai 2020

Mugur Vasiliu – Curs de Tradiție. Naționalism vs. patriotism

Mugur Vasiliu – Curs de Tradiție

Naționalism vs. patriotism

Acum 3 ani, pe 28 mai 2017, Mugur Vasiliu a plecat la Domnul. Am pierdut un prieten, un Român, un om de conștiință și de atitudine, un neobosit mărturisitor al sfinților mucenici și mărturisitori români din veacul XX, un frate, o voce, un condei, o minte ascuțită, un om frumos și vertical. S-a dus alături de cei ce i-a iubit și in preajma cărora a stat și pe care i-a mărturisit: Mihai Eminescu, Petre Țuțea, filosoful și mărturisitorul, Părintele Justin Pârvu, Corneliu Codreanu, Ionel Moța, Vasile Marin, Dumitru Bordeianu și cei împreună cu ei. Vă propunem o reinîntâlnire cu Mugur Vasiliu, printr-o înregistrare din 2011. Veșnică să fie pomenirea sa!

 

Biografie: (more…)

26 mai 2020

Horia Sima: Realitatea supranaturală a neamurilor. Ce înseamnă a fi român

Filed under: Horia Sima,Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 15:15

Horia Sima: Realitatea supranaturală a neamurilor. Ce înseamnă a fi român

Horia Sima (+25 mai 1993)horia sima - J0zxi

Realitatea supranaturală a neamurilor

Urmand indicatiile lui Corneliu Codreanu, am cercetat si noi Scripturile, pentru a vedea in ce masura teza lui despre originea supranaturala a neamurilor isi gaseste puncte de sprijin in Biblie. Am gasit un numar considerabil de texte din Vechiul si Noul Testament care confirma existenta unei relatii directe intre popoarele lumii si Dumnezeu. Cum in Vechiul Testament, legatura aceasta se refera la un singur popor si deci ar putea fi interpretata limitativ, am renuntat la abundenta de izvoare din partea veche a Scripturii si ne-am marginit investigatiile la Noul Testament. Din Vechiul Testament reproducem doar doua locuri, care ni se par extraordinar de clare. In Deuteronom, gasim urmatoarele cuvinte rostite de catre Moise:

„Cand Cel Prea Inalt a dat neamurilor partile lor de mostenire si cand a osebit pe fiii lui Adam unii de altii, El a hotarat tinuturile popoarelor, dupa numarul ingerilor lui Dumnezeu.” Fiecare popor, asadar, are un inger ocrotitor si Dumnezeu a fixat fiecaruia o parte din mostenirea pamantului, tinutul unde va trebui sa se stabileasca si sa-si traiasca viata.

In Psalmii lui David intalnim o alta confirmare a creatiei Divine a popoarelor:

„Toate neamurile pe care le-ai facut vor veni si se vor inchina inaintea fetei Tale, Doamne, si vor preamari numele Tau.”

Si acum sa trecem la Noul Testament, asezand textele unde gasim marturii despre neam intr-o anumita ordine, care sa reprezinte o gradatie explicativa.

„Simon Petru a spus cum a avut grija Dumnezeu de la inceput sa ia dintre neamuri un popor care sa-i poarte numele.” (Fapte, 15,14) Dumnezeu nu rupe legaturile cu omenirea neleala, lepadata de la Sine, ci incredinteaza taina numelui Sau unuia dintre popoare. Onoarea de a reprezenta dreapta credinta in mijlocul nenumaratelor forme de idolatrie ce le practica restul omenirii, a revenit evreilor.

Daca unui neam i s-a dat misiunea sa perpetueze in constiinta omenirii amintirea adevaratului Dumnezeu, asta inseamna ca neamul reprezinta ceva mai mult decat o realitate naturala. Realitatile naturale sunt moduri de existenta instabile. Ele apar si dispar. Nu li se poate cere socoteala lor de ceea ce li se intampla sau de ceea ce fac. Ele stau sub imperiul „vremilor”. E greu de conceput ca Dumnezeu sa fi asociat planului Sau de mantuire a lumii o entitate invalidata de propria ei natura pieritoare, o gramada de oameni de responsabilitate marginita, care astazi stau impreuna, dar maine se pot risipi. Numai unei colectivitati inzestrate cu viata nemuritoare ii putea incredinta Dumnezeu un mesaj decisiv pentru soarta omenirii, a carui implinire avea sa se intample mult mai tarziu.

In alte texte, se vorbeste clar de existenta unei mantuiri colective. Nu numai indivizi, ci si neamurile savarsesc pacate si trebuie aduse jertfe pentru ispasirea lor.

(more…)

14 mai 2020

14 mai – Sfinții închisorilor

14 mai – Sfinții închisorilor

sf-mart (1) - crop

Sub aceasta denumire, de câțiva ani s-a incetățenit numirea de obște a celor ce au pătimit in secolul 20, dar si in timpul regimului antonescian si al dictaturii de sub Carol al II-lea, fie in inchisori, deportări, in luptele din munți, in exil sau oriunde. Aceștia sunt mucenicii si mărturisitorii români care au suferit pentru Hristos și au luptat pentru o așezare creștină a neamului românesc. Și astăzi sunt prigoniți și interziși de legi dictate de străini. 

Sub regimurile tiranice au fost intodeauna oameni care au pus cele ale lui Dumnezeu mai presus de viața proprie. Datele statistice, atât cat au fost dezvaluite, căci de comunism si de securitate nu am scapat după 1989  nici până azi, dar și mărturiile supraviețuitorilor, arată că dintre cei inchisi de comuniști în jur 75% au fost legionari. Mișcarea legionară ca mișcare creștină de renaștere națională a pornit ”de la Icoana si de la Altar” și a deschis cu jertfa însângerată a celor vrednici un drum de lumină spre Împărăția lui Dumnezeu.

Desigur că au fost mulți dintre acești sfinți care nu au fost legionari, dar toți au fost animați de dragostea jertfitoare pentru renașterea creștină a nemului nostru. Între 2.5 si 3 milioane de români au pătimit în cele 200 de inchisori și lagăre din România in timpul regimului comunist. Din aceștia peste 800 000 au murit în temnițe. Lor se adaugă și miile de români uciși in munți unde s-a constituit cea mai mare rezistență armată anticomunistă din lume, insumând aproximativ 11.000 de luptători.

Pentru jertfa și rugăciunile lor Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește acest neam prigonit și călcat in picioare chiar in aceste zile!

sf inchisorilor - crop - fabian


Sinaxar:  În luna mai, in ziua a paisprezecea, pomenirea sfintilor mucenici ce au patimit in temnitele din Romania.

Acesti sfinti mucenici s-au savarsit in temnitele din Romania in secolul XX, fiind chinuiti in multe feluri: cu foame, cu frig, cu batai, cu teroare continua, cu insulte si umiliri nenumarate si cu multe alte chinuri scornite de diavol si slugile lui pentru a le infrange credinta si a-i compromite. Unii de pe urma grelelor patimiri s-au imbolnavit, indoindu-li-se chinurile deoarece asistenta medicala era conditionata de compromitere. 

(more…)

13 mai 2020

Interviu cu Mihai Timaru – Revista MEMORIA, iunie1997

Filed under: sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:01

Interviu cu Mihai Timaru – Revista MEMORIA, iunie1997memoria 20

„Am fost ofiter al armatei regale române si nu puteam să absentez de la lupta armată anticomunistă din muntii Vrancei” 

Nu este acum prima dată când apar în fața marelui public. Am mai făcut-o într-unul din episoadele serialului “Memorialul Durerii”. Atunci am răspuns la întrebările puse și am povestit câte ceva din închisoarea în care m-au aruncat comuniștii. Ca în orice film, vorbele mele au trecut repede și nu știu câți dintre telespectatori au reținut esențialul.

De data aceasta m-am hotărât să-mi pun pe hârtie biografia, fie și sumară, fiindcă vorbele fug, chiar dacă sunt rostite într-un film, în vreme ce scrisul rămâne. Fac aceasta numai la îndemnul puținilor mei prieteni care mi-au mai rămas, ci și la dorința unor tineri dornici să cunoască o epocă întunecată care, celor de vârsta mea, le-a strivit practic viața.

Aşadar… m-am născut la 5 februarie 1918 in comuna Gorneşti, judeţul Mureş. Părinţii mei erau ţărani (tata Toader şi mama Fironica). Aveau pământ puţin, dar în schimb au avut mulţi copii: 16. Eu am fost ultimul. Părinţii mei erau oameni săraci, dar aveau o mare dragoste de învăţătură. Aş intra în prea multe amănunte, dacă i-aş lua la rând pe fraţii şi surorile mele, vorbind de fiecare în parte. O să mă limitez numai la persoana mea.

Am făcut 5 clase primare în satul meu natal. În anul 1930 m-am înscris la un gimnaziu din Tg. Mureş pe care l-am terminat cu mari sacrificii materiale din partea părinţilor. Ei nu mai puteau să-mi dea bani ca să-mi continui liceul şi atunci, deşi încă la vârsta copilăriei, m-am angajat ca muncitor necalificat la fabrica de cherestea “Lomaş” din Bistriţa Mureşului. Trebuia să adun bani, ca sâ-mi pot plăti liceul. Şansa s-a ivit în anul 1936, când au luat fiinţă in ţară liceele industriale. M-am înscris la liceul industrial din Tg. Mureş. Am urmat patru ani de liceu, în completarea gimnaziului pe care îl făcusem. Am descoperit în acel oraş o filială a Asociaţiei ”Astra română” şi în cadrul acesteia am
urmat cursuri de conservator şi de artă dramatică, activități care m-au atras de mic copil.

Am terminat liceul în vara anului 1940. Știm toți ce an blestemat pentru istoria țării noastre a fost 1940. Am pierdut atunci Basarabia și nordul Bucovinei, apoi sudul Dobrogei, ca la 30 august, monstruosul dictat de la Viena să ne despice Ardealul.

(more…)

Mihai Timaru (1917 – 2005): Erou pe front, haiduc în munți și mucenic în temnițele comuniste

Filed under: Rezistenţa din munţi,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:11

Mihai Timaru (1917 – 2005):timaru

Erou pe front, în munți și mucenic în temnițele comuniste

Mihai Timaru s-a născut în Gorneşti, judeţul Mureş, într-o familie de eroi. Primul copil al „lelei Fironica şi al badei Toader”, fusese tot Mihai, dar nefiind înduplecat să rămână acasă, la 18 ani cade eroic la Mărăşeşti. Acelaşi destin îl mână pe locotenentul Mihai Timaru să facă parte din echipa de sacrificiu a Diviziei 13 Infanterie, care trece Prutul, cu barca avariată, la Sculeni. Mai târziu, la 16 octombrie 1941 după participarea la luptele de la Odessa este decorat. Schimbându-se direcţia de luptă, cere să fie trimis pe front în sectorul Târgu Mureş, pentru a lupta la dezrobirea satului natal. Aici preotul, colegii şi fetele, îmbrăcaţi în odăjdii şi costume naţionale, lui Mimi (cum îl alintau cei cunoscuți) îi fac o primire triumfală în capul satului: „Bine-ai venit, copilul satului!”.

Ajunge cu unitatea militară la Roman; în noiembrie 1946 pleacă la înmormântarea mamei, iar în 1947 este trecut în rezervă. Mihai spunea că nu întâmplător a ajuns pe plaiurile lui Ştefan – unde murise celălalt Mihai. Ajunge la Panciu, unde i-a ieşit în faţă acea nepoată a Babei Vrâncioaia care i-a cucerit sufletul şi i-a dăruit un fiu, pe Toader. Ajuns în Vrancea, este pus în legătură de socrul său, Costică Brandabur, cu grupul de rezistenţă din munţi, condus de Ion Paragină şi fraţii săi.

Însă, Mihai Timaru este prins într-o capcană, arestat şi dus la Focşani. Nefiind încătuşat, profită în gara Focşani de neglijenţa ofiţerului de securitate şi transmite unei cunoştinţe, Gheorghe Pătulescu, să-i anunţe soţia că va fi dus a doua zi la Braşov. Povestea e uluitoare. (more…)

30 aprilie 2020

Condamnat la moarte pentru o poezie – Radu Gyr, poetul martir. Cuvânt al Părintelui Justin Pârvu despre generația sa

Condamnat la moarte pentru o poezie – Radu Gyr, poetul martir

Pe data de 29 aprilie sărbătorim ziua înveșnicirii marelui om de conștiință și mărturisire creștină, poetul martir Radu Gyr, iar pe 9 martie sunt comemoraţi oficial deţinuţii politic din perioada comunistă, dată stabilită prin Legea 247 din 5 decembrie 2011. Legionarul Radu Gyr este considerat unul dintre exponenţii luptei împotriva comunismului, poetul fiind condamnat la moarte pentru versurile-manifest  de către regimul care se temea de poezie și de rugăciune.

Poet, gazetar, doctor în litere, Radu Demetrescu Gyr s-a născut în anul 1905 la Câmpulung Muscel. A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic În munţi, publicat în revista liceului Carol I din Craiova, unde era elev. Radu Gyr a fost autorul textului Sfântă tinereţe legionară, imnul  Mişcării Legionare.    

Poetul şi-a petrecut aproape 20 de ani în închisoare. Prima perioadă de detenţie a fost în timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea. Atunci a fost închis în lagărul de la Miercurea Ciuc, alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu şi alţi intelectuali care împărtăşeau idealurile legionare ale renașterii creștine a României . După eliberarea din detenţie, a fost trimis, pentru „reabilitare”, în batalioanele de la Sărata. S-a întors din război rănit, dar cu o raniţă plină de poezii scrise pe front, pe care le-a publicat în 1942, în volumul Poeme de războiu, carte cenzurată de regimul comunist.

Radu-Gyr-Imediat-după-prima-eliberare-de-la-Aiud-cu-fiica-Monica-stânga-şi-soţia-Flora

Radu Gyr cu fiica Monica şi soţia sa, Flora, de abia revenit din închisoare, înainte de a fi rearestat pentru poezia  Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane! -FOTO: Mărturisitorii

 

Pedeapsa cu moartea pentru o poezie  

(more…)

29 aprilie 2020

Marele Radu Gyr văzut de pr. Nicolae Grebenea

[…] A sosit Radu Demetrescu Gyr, poetul. Fusese pe front ca soldat, dar a fost decorat cu Virtutea Militară și Crucea de Fier. Acum era adus lângă ceilalți. Era conferențiar universitar de franceză si română la București. Blond, orginar din Craiova, cu tată artist, mamă din Ardeal, firav, cu o afecțiune la intestine, foarte cult, tăcut și discret, atent cu toată lumea.

În toți anii mei de închisoare n-am cunoscut vreun om mai politicos ca dânsul.

Era un punct de atracție. Senin și blând, abordabil de oricine, împrăștia în jur un aer de sănătate morală, de încredere și bărbăție. Venea de la spitalul din Brașov. Întors de pe front, scrisese niște poezii de război foarte apreciate. Era încă în plină vigoare creatoare și apărea mereu cu ceva nou. Creația lui variată a fost ca o hrană pentru toți, ca o cuminecătură la praznicele mari. (…)

Reîntors [de la izolare n.n.] iată un camarad nou: Remus Belu. Îl cunoscusem la mina la Baia Sprie și acum iată-ne laolaltă în aceeași celulă cu încă doi camarazi. (…) El mi-a spus că Radu Gyr a făcut războiul și a fost decorat cu Virtutea Militară și cu decorația germană Crucea de Fier. Eliberat de pe front în timpul lui Antonescu, după ce-și făcuse datoria, oamenii lui Antonescu i-au făcut multe neplăceri, nicidecum meritate. Iar el a făcut o plângere direct lui Antonescu și, în loc să o termine cu o „deosebită considerație” sau altfel, a spus: „fără nici o considerație”. În urma acestui fapt a fost lovit pe stradă în Râmnicu Vâlcea de un ofițer. (…) (more…)

31 martie 2020

Ultimele ore din viața lui Nicolae Steinhardt. 30 martie 1989

Filed under: sfintii inchisorilor,Steinhardt,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 00:58

Ultimele ore din viața lui Nicolae Steinhardt. 30 martie 1989

Avea 76 de ani. Și 29 de ani de când devenise creştin prin botez. Luna martie a fost, se pare, una aparte în destinul lui Steinhardt, căci pe 15 martie 1960, în închisoarea de la Jilava, descoperise taina botezului „din apă viermănoasă şi din duh”.

Un articol de Monica Andronescu|29 martie 2020

Martie 1989. Comunismul era tot mai întunecat și, deși în mănăstirea de la Rohia era, în principiu mai ferit de relele lumii, Steinhardt era în permanență supravegheat, pentru că avea o influență puternică încă de atunci asupra intelectualilor, dar și asupra oamenilor simpli. Primăvara acelui an, rămas în amintirea noastră doar cu finalul lui, a adus la Rohia doliul. Steinhardt suferea de o anghină pectorală care s-a agravat în acel martie și a hotărât să plece de urgență la București. Drumul de la mănăstire până la aeroportul din Baia Mare l-a făcut împreună cu Părintele Justin Hodea, starețul mănăstirii, și cu părintele Paisie Rogojan, cărora le mărturisește: „Tare mă supără niște gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu de păcatele tinereții mele”. Părintele stareț îl mustră și-i spune că toate astea sunt ispite, iar el rămâne tăcut până la Baia Mare. În aeroport, înainte de îmbarcare, Nicolae Steinhardt suferă un infarct și este dus de urgență la spitalul din oraș unde pe 30 martie moare. Așa s-a sfârșit periplul pe pământ al celui care spunea asumându-și pe deplin cuvintele lui Dostoievski: „Dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afara adevărului şi că, de fapt, adevărul este în afara lui Hristos, mai bine aş rămâne atunci cu Hristos decât cu adevărul”.

(more…)

14 martie 2020

Cine a fost Elena Poli? (1 mai 1929 – 13 martie 2020)

Filed under: România Profundă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:55

Cine a fost Elena Poli?89719118_2876002102460965_3517646823231586304_o

(1 mai 1929 – 12 martie 2020)

Cu adâncă durere vă anunțăm că doamna Elena Poli (născ. Oprișan), fost deținut politic timp de trei ani (1948-1951) a trecut la Domnul în seara zilei de joi.

Născută la 1 mai 1929 în comuna Oncești, jud. Tecuci interbelic (astăzi în jud. Bacău), în familia Vasile și Natalia Oprișan, cunoscuți drept cei mai mari gospodari ai satului. A urmat cursurile liceale în orașul Bacău, unde l-a cunoscut îndeaproape pe Petru Baciu (1922-2017), cel care avea să conducă rezistența armată anticomunistă în munții Bacăului. Doamna Poli a fost arestată în ultimul an de liceu, trecând prin închisorile Suceava și Mislea, unde a stat alături de loturile de studente de la Iași și Cluj, dar și alături de soțiile demnitarilor și intelectualilor arestați de către comuniști.

Întreaga ei familie va avea de suferit în timpul perioadei comuniste. Tatăl ei, Vasile Oprișan, va fi arestat, iar averea a familiei va fi confiscată, fiind considerați „chiaburi”, deși ajutaseră toate familiile sat în perioada foametei de după cel de-al Doilea Război Mondial. Pentru anchetatori a fost imposibil să găsească o persoană care să îi vorbească de rău pentru a-i putea „turna” la Securitate.

Au fost arestați mai mulți frați de-ai ei, cel mai cunoscut fiind Constantin (Costache) Oprișan, șef al frățiilor de cruce pe țară, student la filosofie în Cluj, renumit pentru atitudinea sa în timpul grevei anticomuniste din primăvara anului 1946 și pentru înalta sa ținută morală și creștină în rândul colegilor. Arestat la 15 mai 1948, avea să ajungă la Pitești, unde va fi unul dintre cei mai torturați studenți, murind în Casimca Jilavei, în celulă cu Iosif V. Iosif, Gheorghe Calciu-Dumitreasa și Marcel Petrișor. Din versurile sale compuse în închisoare, cu un profund înțeles filosofic, s-a alcătuit volumul Cărțile spiritului și alte poezii (Editura Christiana, 2009).    (…) (more…)

19 februarie 2020

Adormirea Sfântului Valeriu Gafencu – Mărturia lui Nicolae Itul -VIDEO

Filed under: interviu,sfintii inchisorilor,Uncategorized,Valeriu Gafencu — Mircea Puşcaşu @ 00:00

Adormirea Sfântului Valeriu Gafencu

Mărturia lui Nicolae Itul

”Acum primește Doamne pe robul tău!”

Mărturia fostului deţinut politic Nicolae Itul – martor la naşterea în Ceruri a Sfântului Valeriu Gafencu (+18 februarie 1952). Revelația prin care Domnul i-a făcut cunoscută data morții și pregătirea trecerii la El. 


Partea 2 :   (more…)

18 februarie 2020

Valeriu Gafencu: Despre comunitate. Despre rolul creștinismului. Despre actualitate

Filed under: sfintii inchisorilor,Uncategorized,Valeriu Gafencu — Mircea Puşcaşu @ 01:21

Valeriu Gafencu: Despre comunitate. Despre rolul creștinismului. Despre actualitate

valeriu gafencu - citat

Despre comunitate

 – Am impresia, Valeriu, i-a zis un prieten, ca tu te concentrezi asupra problemelor sufletesti, a vietii interioare personale, si neglijezi aspectul social al crestinismului.

Valeriu a raspuns:

– Solutia pe care o dau omenirii crestinii este spiritualitatea crestina, si ea este o conceptie integrala de viata. Nu e ingaduit a ne rezuma la o viata launtrica neglijandu-ne semenii, dar nu se poate nici croi o lumea fara a avea o viata duhovniceasca. Spiritualitea crestina inseamna guvernarea Duhului Sfant. Stradaniile noastre duhovnicesti launtrice sunt o pregatire pentru o vietuire duhovniceasca in societate. A sari peste ele inseamna a merge spre dezastru, caci Il parasim pe Hristos. Daca crestinismul n-ar fi si viata launtrica, el n-ar respecta omul si n-ar cunoaste libertatea lui. Trairea launtrica se ingemaneaza cu oranduirea sociala. Acum insa suntem in ceas de mare cumpana. Sa ne pregatim pentru moarte, ca sa castigam viata.  

 – Care este deosebirea dintre comunitatea crestina si celelalte societati?

 – Comunitatea crestina e bazata pe Duhul Sfant si pe dragoste. Ea e libera. Ea asigura desavarsirea omului, precum si infratirea dintre oameni. Comunitatea crestina nu e nici fictiune colectivista, nici tiranie individualista, ci e adevar si iubire, libertate si munca.

– Care este ideea de proprietate crestina?

 – Obsteasca.

 – Crestinismul este proprietar?

 – Este administrator.

– E bine a trai din mila?

– Mila nu va pieri niciodata, dar nu e bine ca societatea sa se imparta in milostivi si miluiti, caci cei miluiti pot fi umiliti in demnitatea lor de oameni. Mila este un act individual. Comunitatii ii este specific ajutorul reciproc. Dreptatea si justitia sunt ale politicii. Dar si in cea mai perfecta umanitate mila va continua sa fie o caracteristica a relatiilor dintre oameni.

 – Ce zici de expluatarea omului de catre om?

 – E cumplita expluatarea omului de catre om; aceata presupune o societate individualist-burgheza materialista si egoista, si ea nu are nici o tangenta cu crestinismul. Dar omul poate fi expluatat si mai cumplit de stat; aceasta presupune o societate tiranica, determinista, materialista si anticrestina.

 – Se dovedeste insa ca productivitatea si creatia sunt superioare in societatile individualiste tocmai prin instinctele materiale si prin egoismul lor. Ce zici de asta?

– Numai constrânși de imprejurari capitalistii au tinut cont de sensul social al profiturilor; altfel ar fi exploatat fara mila pe muncitori. Individualismul poate fi un corectiv, o alternativa a colectivismului, dupa cum si colectivismul poate fi un corectiv si o alternativa a individualismului. Jocul libertatii trebuie sa fie moral, jocul autoritatii, de asemeni, sa fie moral. Numai comunitatea libera, constienta, dominata de valori sfinte poate impaca conflictul dintre individualism si colectivism.

– Comunitatea este o problema de interese ori de generozitate? (more…)

17 februarie 2020

Valeriu Gafencu – Comemorarea anuală. Târgu Ocna, 18 februarie 2020

Filed under: sfintii inchisorilor,Uncategorized,Valeriu Gafencu — Mircea Puşcaşu @ 23:41

Valeriu Gafencu – Comemorarea anuală

Târgu Ocna, 18 februarie 2020

anunt_comemorare_gafencu_2020

Comemorarea anuală închinată lui Valeriu Gafencu şi tuturor deţinuţilor politici din temniţa Târgu Ocna, va avea loc marţi, 18 februarie 2020, sub organizarea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului şi a Fundaţiei Profesor George Manu.

Ca în fiecare an, Comemorarea va avea loc la Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Târgu Ocna (în vecinătatea Spitalului Penitenciar, locul în care se află gropile comune și Troiţa foştilor deţinuţi politici). Începând cu ora 9 se va săvârşi Sfânta Liturghie care va fi urmată de Parastas.

11 februarie 2020

Ioan Ianolide – Deținutul Profet. Inteligența artificială și dictatura tehnologiei

ioan-ianolide-ultima-poza

Ioan Ianolide – Deținutul Profet

Inteligența artificială și dictatura tehnologiei

 

Deţinutul simte că într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată. Şi totuşi el e trist şi îngrijorat. Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării ţării se profilează ca stăpâni şi ai lumii ce va veni.


Este îngrijorat pentru că înţelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale fără oponenţi şi fără precedent. Viţelul de aur, zeul străvechi se arată azi ca o uzină atotputernică în spiritul omenirii. Lumea se închină maşinii. E o pseudo-religie a dogmelor materiale, a sensului material şi a finalităţii neantice. Statul care va avea monopolul armelor sofisticate, al ingineriei genetice şi al tehnicii de determinare a conştiinţelor va fi atotputernic şi va nimici omenirea. Nimeni nu garantează libertatea oamenilor în această civilizaţie, nimeni nu poate guverna forţele tehnologice în această civilizaţie.


De aceea omenirea trăieşte pe culmile disperării. Toate problemele lumii se află în Crucea lui Hristos şi a creştinilor, câte ori vom rătăci drumul, ori vom lenevi pe cale, să ne înapoiem la Evanghelie şi la Duhul Sfânt. Suferinţele ce ni se pricinuiesc au menirea biciuiască lenea noastră şi să ne lumineze minţile.

Ioan Ianolide, 1985


Pentru a înțelege cât de incredibile sunt profețiile făcute in 1985 de Ioan Ianolide, urmăriți clipul de 20 de minute despre ce se intâmplă astăzi în China și în lume. Clipul este in limba română și se găsește aici:

 


Alte fragmente din Deținutul Profet:     (more…)

4 februarie 2020

Vasile Voiculescu – URLET

Filed under: poezie,rugaciune,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 13:25

Vasile Voiculescu:

urlet voiculescu

2 februarie 2020

Doamnele închisorilor comuniste – modele de viaţă care lipsesc din manualele şcolare

Filed under: Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:41

Doamnele închisorilor comuniste – modele de viaţă care lipsesc din manualele şcolare

Articol de Szilvia Trez / The Epoch Times

 

Arlette Coposu
Arlette Coposu (Memorial Sighet)

„Aş vrea să-mi cresc fetiţa într-un alt spirit decât cel al Elsei din „Frozen”, sau a tot felul de prinţese care au nu ştiu ce maşini… Aş vrea altfel de modele pentru copiii noştri. Aş vrea ca ei să trăiască în confruntarea cu o altă imagine a femeii”, spunea, pe 8 martie, Radu Preda, preşedintele Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), la o dezbatere despre femeile din comunism.

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a trei invitate deosebite – Nina Moică (fostă deţinută politic), cu a sa evocare a unor momente din viaţa de coşmar a temniţei comuniste, arestată pe când era o liceană de 15 ani; scriitoarea Ioana Pârvulescu cu o proză scurtă pe motivul „ultimului tren” al plecării spre Franţa a Monicăi Lovinescu şi Clara Mareş (istoric IICCMER) cu o remarcabilă rememorare a Elizabetei Sârbu, sprijinul şi alinarea scriitorului I.D. Sârbu, încarcerat şi apoi hărţuit mereu de securitate. Pe lângă portretele principale au mai fost amintite şi alte figuri ale gulagului românesc feminin, strălucitoare prin nobleţea caracterului lor, în contrast cu vremurile cel mai puţin nobile – anii întunecaţi ai comunismului.

Cine sunt aceste femei care au suportat ani întregi, nu doar torturile şi chinurile instrumentate de diabolicele minţi ale experimentului comunist, ci şi povara gândului la suferinţele celor pe care i-au lăsat fie acasă, fie în alte închisori – copii, soţi, părinţi, de lângă care au fost smulse în toiul nopţii?

Cine erau doamnele închisorilor de care se temea regimul?

(more…)

30 ianuarie 2020

Holocaustul pe care autorităţile se fac că nu-l văd: Holocaustul Neamului românesc din temniţele comuniste

Holocaustul pe care autorităţile se fac că nu-l văd: Holocaustul Neamului românesc din temniţele comuniste

Un articol de Iulian Iustin Melinte

Toată lumea, strânsă în pumnul globalizării vede un singur holocaust în istoria omenirii, acela al evreilor. NU neagă nimeni suferinţa fraţilor evrei, nicicând.

Dar oare cu ce este mai prejos, holocaustul împotriva neamului românesc, decât al altei seminţii? Cu ce sunt mai prejos românii ucişi la Ip, la Trăznea, la Moisei, în Siberia, la Fântâna Albă şi în temniţele comuniste decât morţii altor neamuri?

Popor român, copile, tinere, învaţă de la preoţii neamului şi du mai departe vestea adevărată, citeşte şi informează-te despre cum odinioară, tineri, elevi ca şi tine au fost luaţi de la casele lor, batjocoriţi şi umiliţi la Piteşti, la Aiud, la Jilava, Canal sau mai ştiu eu unde pe cuprinsul Pământului.

Frate român, împlântă-ţi degetele în arătura din spatele casei şi vei simţi sângele cald, niciodată uscat al bunicului tău ce s-a opus colectivizării, bolşevizării. Copile, tinere al zilelor noastre, când urci în munţii de azi, văduviţi de pădurile frumoase de altă dată, ascultă în linişte pasul partizanilor care au luptat cu arma în mână împotriva bolşevizării României. Suntem, noi românii cei mai blamaţi de antisemitism. De ce? Institute peste institute, pe teritoriul ţării care să arate ce antisemit este poporul român.   (more…)

13 ianuarie 2020

Înmormântarea lui Moța și Marin. Text de Nicolae Teban. Din volumul Ion Mota si Vasile Marin, Ed. Carpatii, Madrid, 1963

Înmormântarea lui Moța și Marin

Text de Nicolae Teban

Din volumul Ion Mota si Vasile Marin, Ed. Carpatii, Madrid, 1963

MM Capitanul-Corneliu-Zelea-Codreanu-la-Gara-de-Nord-la-venirea-lui-Mota-si-Marin-Feb-1937-Ziaristi-Online

Nu împlinisem încã opt ani când într’o Duminecã mama m’a luat de mânã sus pe dealul ce desparte comuna noastra de Pischiuti sã vãd pe Aurel cum sboarã. Aurel Vlaicu din Bintinti, sat aproape de râul Murãs, depãrtat de-al meu vreo 6 kilometri.

„Veniti, români, cã sboarã Vlaicu.”
Si au venit români din toate satele din jur, ba si mai de departe, sã vadã pe primul român din Ardeal care sboarã. Vestea nu s’a dus numai dela om la om prin târguri si sate, ci si prin foaia „Libertatea” a Pãrintelui Protopop Ion Mota din Orãstie. Nu exista familie româneascã mai rãsãritã de prin satele ardelene, care sã nu fie abonatã la aceasta foaie, care mai avea si un supliment, odata pe lunã, „Foaia Interesantã”, cu chipuri si vesti din lumea intreagã. Apoi revista „Bobârnacii” dela Cluj, redactatã de cãtre Bornemisa, neam de aproape cu familia Mota.

   Pe timpul acela, acum cincizeci de ani, Dumineca nu era numai zi de odihnã si de multumire Domnului, ci si zi asteptatã cu vestile ce priveau soarta noastrã, a românilor subjugati. Parca vãd cum sedeau batrâni si tineri in fata caselor pe câte o laghitã lungã si scaune de chiatrã, cum ascultau cu mare bãgare de seamã pe cel ce citea indrumarile din „Libertatea”, stirile din „Foaia Interesantã”, apoi glumele din „Bobârnacii”. La crâsmã nu prea mergea lumea cãci avea ghinars in casã, iar de sfadã sau de înceluialã se auzea rar de tot, nu ca azi când nu vezi doi insi veseli, ci tot timpul bosumflati, de parcã a tunat dihonia in ei. Pe atunci glasul preotului „pe pãmânt pace si între oameni bunã invoire” avea mai multã înrâurire, cãci zilele de sãrbãtoare crestineascã erau tinute cu mare evlavie. Asa au fost îndrumati copiii de atunci: cuviinciosi cu parintii si baatrânii, teamã de Dumnezeu, dragoste si iubire de Neamul Românesc. Asa a crescut si copilul Ionel al Parintelui Mota dela Orãstie.

   Personal l-am cunoscut târziu de tot, prin anul 1932, dar îl aveam în inimã de multi ani si-l iubeam cu acea dragoste a omului care îsi doreste neamul desrobit, liber si stãpân pe avutul lui. Lupta si suferintele prin care a trecut, dar mai ales jertfa lui cea din urmã si cea mai mare a ridicat din nou neamul românesc pe culmile de vitejie ale strãmosilor nostri. Atunci când pe pãmânt spaniol, fiarele comuniste vãrsau sânge crestinesc, necrutând nici preotii din altar, si nici mânâstirile, Ionel Mota, impreunã cu inginerul Clime, principele Alexandru Cantacuzino, Vasile Marin, Preotul Dumitrescu-Borsa, Totu Nicolae si Banica Dobre se duc sã lupte pentru Cruce si sã intoarcã lumea cu fata spre Dunmnezeu. Dupãce si-au facut datoria, Mota si Marin sunt adusi pe scut în tara de Generalul Cantacuzino si supravietuitorii legionari din crâncenele lupte dela Majadahonda.

   De când am auzit de moartea lor nu mai aveam astâmpãr. In fiecare seara dupã orele de lucru, mã duceam la sediu sã vãd ce ordine si dispozitii mai sunt. Ce-a fost in Tarã, am auzit si am citit. Ce s’a petrecut la Bucuresti, am trãit si vãzut cu ochii mei. Desi in ziare se scria putin, lumea bucuresteana lua parte adânc la durerea noastrã. Pe strãzi, in localuri, in familii, pretutindeni se vorbea de Mota…

   A murit Mota. Se poate? Dar cum a murit si pentruce? Cine l-a trimis si tocmai pe el? Nu putea merge si muri altul? L-a trimis Codreanu sã scape de el, sopteau rãuvoitorii. Nu! A mers singur, el a cerut sã meargã! A murit ca un sfânt, ca un erou, rãspundeau cei curati la suflet. Si ce tânãr era! Ce frumos si ce inteligent! Sã vedem ce va face Codreanu fãrã el… (more…)

12 ianuarie 2020

Care a fost ultimul cuvânt al prințului Alexandru Ghica adresat judecătorilor comuniști?

Ultimul cuvânt al prințului Alexandru Ghica adresat judecătorilor comuniști:

„Comunismul e o utopie! E cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc! Viitorul o va dovedi. Pe noi o să ne terminați, dar veți fi blestemați, din neam în neam, de copiii și nepoții voștri, cărora le-ați închis ochii de dragul unei idei sortită eșecului! Noi cei de aici vă iertăm, dar istoria nu iartă!”

printul alexandru ghica

 Prinţul Alexandru Ghica (8 februarie 1903 – 10 ianuarie 1982), o figură legendară a luptei anticomuniste, fost Șef al Siguranței în perioada Statului Național Legionar, septembrie 1940-ianuarie 1941, cavaler fără prihană al temniţelor, model exemplar al demnităţii şi al onoarei româneşti, sfânt al închisorilor.

 


Prințul Ghica, apărător al libertății, demnității și onoarei românești, în timpul reeducării de la Aiud

 

Colonelul Crăciun, comandantul închisorii Aiud: – “Deținut Ghica! Nu mai ești șeful siguranței statului! Când vorbești cu mine să stai în poziție de drepți!”

Prinţul Ghica: – “Tu ar trebui să stai în genunchi în fața acestei mulțimi de martiri, care duc crucea unui neam, pe care voi îl răstigniți în fiecare zi de peste 20 de ani!”

Se ridicase drept, alb, demn și în clipa următoare la un semn al lui Crăciun a fost ridicat.

A fost scos din adunare, dar din ușă s-a întors și a strigat:

“- Prefer să mor aici, decât în libertatea voastră!”

O mână i-a acoperit gura. Ca el au mai fost câțiva pe care nu i-au mai adus la mărturisirile ce se făceau. (more…)

Pagina următoare »

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: