Bucovina Profundă

13 ianuarie 2021

Ionel Moța: Liga Națiunilor – idealul, viciile și primejdia ei

Filed under: Ionel Moţa,România Profundă,sfintii inchisorilor,sfintii români — Mircea Puşcaşu @ 00:52

IONEL MOȚA:

Liga Națiunilor – idealul, viciile și primejdia ei

Conferință ținută la Cercul de Studii al Centrului Studențesc București 15 dec. 1929

Cu o valoroasă Introducere de MUGUR VASILIU, scrisă în septembrie 2013

mugur vasiliu -sepiaTextul conferinței, ce a fost ținută cu 83 de ani în urmă, este și astăzi un text-reper pentru înțelegerea situației internaționale și interne în care viețuim noi, cei de astăzi. Sigur că Liga Națiunilor sau Societatea Națiunilor și-a schimbat între timp numele – în Organizația Națiunilor Unite, ONU – și, tot așa de sigur că între timp conducătorii acestui organism supra-statal (aceiași de la înființarea acestei societăți și până în prezent) au creat un cadru butaforic de legalitate și au făcut pași importanți spre atingerea scopului lor. Ceea ce ne apare, însă, ca deosebit de important este faptul că textul lui Ionel Moța și-a păstrat actualitatea – scopul lor este același de la înființare până acum, este scopul enunțat cu mare luciditate, în textul de față. Mai mult, cred că se poate spune, fără pericolul de a greși, că această conferință este fundamentală pentru înțelegerea mecanismelor care generează mișcările internaționale de astăzi, și care explică și clarifică asupra mobilului și scopului pentru care a fost creată și în care funcționează Uniunea Europeană – în textele iudeofrancmasoneriei apare cu numele Statele Unite ale Europei, fiindcă așa se vorbea și se scria în actele interne ale societăților oculte, referitor la acest pseudoconstruct dizolvant pentru națiile care intră în colaborare, sau mai bine spus, care intră sub sclavia acestei organizații politice iudeofrancmasonice supra-statale.Analiza pe care o face unul dintre eroii de la Majadahonda – cel care împreună cu avocatul Vasile Marin și-a dat viața pentru Hristos, pe front, în războiul civil din Spania – este fără replică: ce este? și ce pretinde a fi, fără să fie, Liga Națiunilor?; de ce nu este ceea ce pretinde a fi? Care este scopul și cine se află în spatele acestei organizații?, precum și ce este de făcut acum? – este vorba atât despre acum-ul din 15 decembrie 1929, precum și despre acel acum al momentului, în care citim noi rândurile de mai jos; acestea sunt întrebările la care răspunde conferențiarul. Claritatea și obiectivitatea cu care pledează doctorul în drept Ionel Moța, nu mai dau loc la nici un fel de comentarii: este prezentată și analizată din punct de vedere principial și din punct de vedere de drept, Liga Națiunilor, care s-a dovedit că este nimic altceva decât o stafie, o nouă păcăleală a unui sistem care inițiază și susține lupta împotriva Bisericii lui Hristos și care pregătește înființarea statului mondial, deasupra căruia se va așeza Antihrist.

Lucru care ni se pare, deasemenea, foarte important de observat este că paralizia sufletească și intelectuală – despre care vorbește Ionel Moța referindu-se la perioada contemporană lui – caracterizează întru totul și perioada noastră, astăzi, după 83 de ani.

Dintr-o altă perspectivă, acest text surprinde prin spulberarea raportului temporal linear, cu care am fost obișnuiți, între noi și cei dinaintea noastră: pare că Ionel Moța a ținut această conferință ieri, pentru noi, pentru aceia dintre noi care nu pun mai presus de Hristos propriul lor confort sau „echilibrul”– cât va fi fiind el.

Pe 13 ianuarie se împlinesc 75 de ani de la plecarea la Hristos a celor doi eroi – Ionel Moța și Vasile Marin – de pe frontul din Spania, unde Mișcarea Legionară a înțeles să își trimită spre sacrificiu cei mai buni români – spălând astfel rușinea și pata de sânge pe care alți „români” care luptau împotriva lui Hristos, le-au adus asupra noastră.

Dumnezeu să-i odihnească!

Mugur Vasiliu

septembrie, 2013



Liga Națiunilor – idealul, viciile și primejdia ei

Doamnelor și Domnilor,

Ion_MotaCu riscul de a părea exagerat, voi începe făcând clar și categoric o afirmație, mai bine zis repetând o afirmație făcută înaintea mea de alții mai competenți, ca de pildă Vasile Conta – și anume: națiunea noastră merge spre pieire, dacă nu ne vom opri de pe calea pe care o batem azi. Am spus că e foarte probabil ca asemenea cuvinte să vă pară exagerate, cu toată realitatea ce ne stă zilnic în fața ochilor. Căci mă gândesc la un adevăr psihologic asupra căruia ne-a atras atenția, nouă creștinilor europeni, miraculosul predicator creștin indian Sadhu Sundar Singh, când ne-a caracterizat spunând că-i facem impresia unor leproși. Într-adevăr, spune acesta, e îndeobște știut că leprosul, deși e năpăstuit de cea mai cumplită nenorocire și-și vede corpul hidos acoperit de bube și putrezindu-i lent, an de an, totuși el nu-și dă seama de grozăvia realității, iar hâzenia lui, prin banalizare, i se pare ceva aproape normal și, în orice caz, suportabil. Iar noi creștinii, spune neofitul misionar indian, tot astfel, facem impresia că nu suntem prea emoționați și deranjați de pierzania morală a materialismului, a dominației cărnii suverane, în care am ajuns. Ni se pare că așa e normal, așa trebuie să fie omul și suntem foarte severi față de exagerările „maniacilor unei morale creștine perimate”. Aceeași psihologie caracterizează pe om și în raporturile sale cu sentimentul național, cu realitatea vieții naționale. E drept că în toate orașele noii Românii, suntem sistematic și progresiv înlocuiți de către străini, îndeosebi jidani, care au ajuns să stăpânească aproape în întregime comerțul, industria și băncile, să domine presa și indirect politica, iar prin numărul lor mare din Universități să constituie un real pericol pentru cultura noastră.

(more…)

27 decembrie 2020

Temnițele domnului Turtureanu

Filed under: Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 01:20

Temnițele domnului Turtureanu

534366_664067490290309_1086054140_n (1)

Vasile Turtureanu, mistic legionar și naționalist isihast

A fost condamnat la 25 ani închisoare, din care a făcut 23! A fost arestat încă din 1941. A trecut printre altele, prin Suceava, iar cel mai mult a stat la Aiud.

Era un om foarte intransigent. Trebuia să se ducă la Piteşti pentru reeducare. A făcut Dumnezeu însă la Piteşti o minune: chiar deasupra lui a căzut tavanul, deci tone de piatră. Dar două lespezi mari s-au proptit una într-alta şi sub ele a rămas el. A avut coloana fisurată, dar a scăpat. A stat şapte luni în ghips şi povesteşte că a fost cumplit, pentru că era singur şi, la un moment dat, când vertebrele dislocate se puneau la loc, avea ca nişte curenţi, nişte scuturături groaznice şi dureri cumplite. Fiind în ghips, nu s-a mai dus la reeducare. Şi a scăpat de reeducarea de la Piteşti.

El mărturiseşte: „În închisoare mi-au mai făcut un proces şi m-au condamnat la 20 de ani pentru activitate legionară în temniţă: făceam şedinţe, cântam şi altele. Considerat fanatic, am fost dus la spitalul de nebuni, drogat, pus în lanţuri, izolat – de foame şi de frig nu mai vorbesc – pentru afirmarea directă a legionarismului. Dar n-am făcut nici un compromis. Nu am nimic de ascuns. Pe aceeaşi poziţie, afirmând deschis că sunt legionar, am rămas şi astăzi… Accidentul de la mină (Baia Sprie) m-a scăpat de reeducarea de la Piteşti. Mă cereau la Piteşti, dar cum eram în ghips nu m-au transferat. Am avut un înger bun care m-a păzit. În închisoare nu am stat degeaba. Totdeauna am fost atent la mine însumi, la îmbunătăţirea mea sufletească. Am căutat să realizez în mine omul nou, care trebuie să fie adevăratul legionar. Acesta nu este altceva decât omul nou în Hristos. Omul nou legionar, aşa cum l-am înţeles eu, se naşte din durere şi renunţări, creşte în strălucire udat de lacrimi de pocăinţă – spovedania şi  Sfânta Împărtăşanie – are dragoste sinceră faţă de aproapele şi credinţă nelimitată în biruinţa şi învierea neamului românesc, în lumina sfintei învăţături a blândului Iisus. Legionarul de elită este un erou cu suflet de sfânt. El luptă din credinţă, jertfeşte din dragoste şi primeşte cu seninătate chinurile morţii în nădejdea Învierii”. („Sfântul închisorilor”, Alba Iulia, 2007, p.58)   (more…)

3 decembrie 2020

Petre Țuțea. Vocația filosofală și puterea mărturisitoare a românului

Petre Țuțea. Vocația filosofală și puterea mărturisitoare a românului


Petre Ţuţea – 3 decembrie, pomenirea filosofului mărturisitor 

Petre Ţuţea s-a născut la 6 octombrie 1902 în Boteni, Muscel, jud. Argeş. Eseist, filosof, economist şi om politic român, dar mai presus de toate un mărturisitor al adevărului, al lui Hristos în plin veac ateu XX. Născut în familia unui preot, a studiat la liceul „Neagoe Basarab” din Câmpulung-Muscel şi la „George Bariţiu” din Cluj. A urmat Facultatea de Drept la Cluj, devine doctor în Drept administrativ, „Magna cum laude” (1929).

În anul 1932 fondează revista „Stânga: linia generală a vremii”, unde semnează cu pseudonimul Petre Boteanu. În 1933 este referent în Ministerul Comerţului şi Industriei. Între anii 1933-1934 a fost ataşat la Legaţia Economică Română din Berlin, unde se întâlneşte cu Nae Ionescu. Între anii 1936-1939 a fost şef de secţie în Ministerul Economiei Naţionale, Biroul de publicaţii economice şi propagandă. În 1940 a fost şef de secţie în Ministerul Comerţului Exterior. Colaborează la diverse publicaţii, în special la „Cuvântul”, condus de Nae Ionescu, cu articole de economie politică. Între 1940-1944 a fost şef de secţie în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost director de studii în Ministerul Economiei Naţionale.

A fost prieten cu Nae Ionescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr şi Emil Cioran.

Arestat de comunişti şi anchetat fără condamnare timp de 5 ani (1948-1953), apoi arestat din nou la 22 decembrie 1956 şi condamnat la 10 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”, 1957. I se intentează un nou proces în 1959 şi este condamnat la 18 ani muncă silnică, din care a făcut 8 ani (1956-1964), la Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari şi mai ales la Aiud. În total, 13 ani de închisoare. (more…)

30 noiembrie 2020

Mărturii despre Corneliu Codreanu

Mărturii despre Corneliu Codreanu

30 noiembrie: 82 de ani de la asasinarea lui 

czc nunta

Corneliu Codreanu a fost asasinat în noaptea de 29-30 noiembrie 1938, alături de Nicadori şi Decemviri, la ordinul lui Carol II, şi al lui Armand Călinescu, cu acordul puternicilor mondiali de atunci. Fiind invinuit forțat de fapte minore (cum ar fi calomnia), după o detenție de luni de zile, au ințeles că nu pot să il execute legal și au inscenat o fugă de sub escortă. De aceea, după ce i-au ștrangulat, i-au impușcat in spate pentru a mima o tentativă de evadare și a justifica uciderea. Peste trupurile celor 14 s-au turnat zeci de litri de acid sulfuric, iar apoi groapa comună a fost umplută cu câteva tone de beton.

După doi ani, ca urmare a instaurării Statului Naţional Legionar, trupul Căpitanului a fost deshumat fiind găsit neputrezit, şi apoi a fost reîngropat creștinește la Casa Verde din Bucureşti. Din păcate, astăzi nu se cunoaşte locul de veci al Căpitanului, mormântul său fiind distrus complet de regimul comunist.

Prin ceea ce a creat şi ne-a lăsat moştenire, Căpitanul va rămâne de-a pururi în memoria poporului român. Datorită lui, România a trăit una din rarele ei treziri la viaţă. Cauza sa rămâne actuală şi azi. Şi această luptă va continua mereu, până la veacul de apoi: lupta pentru mântuirea neamului românesc.

Important! Citiți și: 30 noiembrie: 81 de ani de la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, din ordinele Regelui Carol al II-lea

Emil Cioran despre  Corneliu Codreanu

Profilul interior al Căpitanului văzut de Emil Cioran în 1940 (more…)

Despre viața și moartea Părintelui Arsenie Boca

Filed under: Pr Arsenie Boca,sfintii inchisorilor,sfintii români — Mircea Puşcaşu @ 01:02

arseie_boca_indexDespre moartea Părintelui Arsenie Boca. Mărturia lui Dan Lucinescu

Citiți:  Martirajul părintelui Arsenie Boca în moara lui Kalusek

Părintele Arsenie a trăit ca un sfânt şi a murit ca un martir, asasinat prin maltratare criminală, în 28 noiembrie 1989, de către doi ofiţeri de securitate. Cu puterile lui deosebite de vizionar, el şi-a văzut moartea, prin pictarea premonitivă la biserica Drăgănescu, a unui călugăr răstignit. Trecerea lui din această viaţă s-a produs, conform unor martori, după ce avusese o discuţie cu mărimi ale vremii, cărora le-a spus greşelile ce le fac în acţiunea lor de guvernare. Discutând cu câţiva credincioşi apropiaţi lui, aceştia şi-au dat seama despre perceperea lui asupra morţii ce urma să vie, afirmând că ea va fi determinată de o „femeie”, probabil Elena Ceauşescu (mărturia aparţine Mariei Dumitraşcu).

Este greu să se afle cum a decurs maltratarea Părintelui, dar cert este că l-au supus la cele mai grele torturi, printre care şi ale degetelor, care probabil i-au fost distruse, cu excepţia arătătorului de la mâna dreaptă. Acesta a fost singurul scos la vedere din patrafir, în sicriul Părintelui, pentru a fi sărutat. În situaţii normale, mai ales la un duhovnic, iubit de credincioşii lui, se scoate întreaga mână.

Pe figura părintelui Arsenie, al cărui corp era aşezat în sicriu, la Mânăstirea Prislop unde a fost îngropat, se vedeau pe pomeţii obrazului arsuri circulare, cu mărimea diametrului de cca. 2 cm, iar pielea feţei avea urmele unor traumatisme, căpătând o transparenţă, a cărei culoare era galben verzuie.

Moartea Părintelui a avut loc la Sinaia, unde cadavrul său a fost predat de securitate maicilor de la mânăstirea din aceeaşi localitate. Preotul Bunescu l-a spălat, după care l-a îmbrăcat în haine preoţeşti, pe care nu le mai purtase din 1959, când i se interzisese practicarea preoţiei, aşezându-l în final în sicriu. Transportul sicriului fu făcut imediat la Mânăstirea Prislop, unde fu aşezat în biserică. Înmormântarea a avut loc în 4 decembrie 1989, în mormântul ales de părintele încă din viaţă, unde „urma să stea până la a doua înviere din morţi”.  (more…)

22 noiembrie 2020

Tache Rodas, unul dintre ultimii supraviețuitori ai Experimentului Pitești, s-a mutat la cele cerești în aceeași zi de plecare la Domnul cu Părintele Gheorghe Calciu. Maica Domnului l-a salvat de frig, foame, sete și tortură. MĂRTURII

Filed under: Experimentul Pitești,Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 02:13

Tache Rodas, unul dintre ultimii supraviețuitori ai Experimentului Pitești, s-a mutat la cele cerești în aceeași zi de plecare la Domnul cu Părintele Gheorghe Calciu. Maica Domnului l-a salvat de frig, foame, sete și tortură. MĂRTURII

Un articol de Florin Palas / activenews.ro

tache rodas 2 -163754.jpg-637x430

„La Poarta Albă era ploaie, era frig… Acolo nu erau paturi, erau priciuri. Mă gândeam – mi-e și foame, mi-e și frig… Nu aveai voie să ieși din baracă afară pentru că era un drum mare prin apropiere și altele. Și am mers așa pe întuneric și dintr-odată, pac!, o lovitură pe cap. Îmi spuneam: Maica Domnului, după ce că mi-e foame, mi-au mai dat și cu piatra pe cap! M-am aplecat, caut pe jos… un sfert de pâine, proaspătă. Cine s-o arunce? Pe întuneric să nimerească drept în capul meu? M-am dus în baracă, am mâncat și am dormit până la ziuă.”

Azi, 21 Noiembrie, de praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, Prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu l-a chemat la sine pe cel ce a iubit-o din toată inima, rugătorul său de taină, Tache Rodas, transmite Mănăstirea Petru Vodă.

Născut la 14 Noiembrie 1924, Constantin „Tache” Rodas a fost arestat în 1942 și a rămas în închisorile dictaturilor antonesciană și comunistă până la eliberarea sa din 1964 (aproape 23 de ani!). A trecut fără de pată prin iadul închisorilor, păzit și acoperit de harul lui Dumnezeu, fiind unul din puținii care a reușit să scape mașinăriei diabolice fără să cadă în moara „re-educării” marxiste.

Nu am cunoscut un om cu mai mare evlavie și cu mai multă îndrăzneală către Maica Domnului decât acest smerit sfânt al închisorilor. Atât anii de temniță grea și tortură în iadul închisorii Pitești, cât și întreaga viață de 96 de ani i-au stat sub semnul purtării de grijă și neîncetatei măriri și cinstiri a Maicii Domnului.

Cu 14 ani în urmă, tot în ziua de astăzi a plecat la cele cerești și sfințitul mărturisitor al lui Hristos, Preotul Gheorghe Calciu – Dumitreasa, pe care astăzi l-am prăznuit prin rugăciuni și laude, împreună cu frații lor de temniță și prigoană Marcel Petrișor și Jacques Iamandi.

(more…)

Gheorghe Calciu Dumitreasa, preotul mărturisitor

Filed under: crimele comunismului,Parintele Calciu,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 01:28

Gheorghe Calciu Dumitreasa, preotul mărturisitor

21 noiembrie – Pomenirea Sfințitului Mărturisitor (1925-2006)

 Se naşte în 23 noiembrie 1925, în localitatea Mahmudia din jud. Tulcea, într-o familie cu 11 copii. În 1945 absolvă liceul Principele Carol din Tulcea şi se înscrie la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Intră prima oară în atenţia regimului comunist în 1948 în anul 2 de medicină. Timp de 15 ani va trece prin închisorile comuniste: Jilava, Aiud şi reeducarea de la Piteşti. Nu există cuvinte care să poată descrie suferinţele îndurate în cei 16 ani cât a fost încarcerat. După cum el însuşi spunea: „Citesc acum la cărţile despre Piteşti… şi orice s-ar scrie despre aceste lucruri este fad pentru noi, cei care am trecut pe acolo… încerc să explic ceea ce nu se poate explica, ceea ce nici nu trebuie explicat”.

Este eliberat în urma amnistiei generale din 1964. Ieşind din închisoare porneşte spre împlinirea promisiunii făcute lui Dumnezeu: „Doamne, daca mă scoţi teafăr de aici, o sa-ţi slujesc Ţie!”. Absolvă mai întâi Facultatea de Filologie din Bucureşti, urmează cu ajutorul patriarhului Justinian Marina şi al ieromonahului Antonie Plămădeală (viitorul mitropolit), Facultatea de Teologie din Bucureşti. După absolvire predă limba franceză şi Noul Testament la Seminarul Teologic din Bucureşti, fiind unul din profesorii preferaţi ai elevilor teologi. Şi aici se loveşte de nedreptăţile regimului totalitar, fiind împiedicat să-şi susţină teza de doctorat, ale cărei cursuri le absolvise. În 1977 când este demolată Biserica Enei din Bucureşti, cu planul de a se construi în locul ei un restaurant, se opune făţiş. Fire puternică şi nesupusă nedreptăţii, la 8 martie 1978 – miercurea din Săptămâna brânzei – îşi începe seria predicilor „Cuvinte pentru tineri”, la biserica Radu Vodă din capitală. Citeşte Întâiul cuvânt pentru tineri, primul dintr-o serie de şapte predici care vor strânge laolaltă tineri din toate mediile universitare. Seminarişti, studenţi universitari şi politehnişti vor face neîncăpătoare biserica seminarului. Autorităţile se revoltă şi trec la represalii, încuind biserica şi pe seminarişti în dormitoare. Cu toate acestea părintele continuă să predice de pe treptele bisericii în mijlocul mulţimii.

După al şaptelea cuvânt, este supus unei campanii de intimidare care culminează cu arestarea sa în anul 1979. Biserica îl cateriseşte. Detenţia sa abuzivă va declanşa un val de proteste în cadrul comunităţii române din exil. Urmarea presiunilor internaţionale a fost că părintele Calciu este eliberat după 5 ani de detenţie, dar este expulzat din ţară.

(more…)

10 noiembrie 2020

Părintele Justin Pârvu în dialog cu Grigore Caraza

Filed under: Miscarea Legionara,Parintele Iustin,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 15:44

Părintele Justin Pârvu în dialog cu Grigore Caraza

DE LA ROMÂNIA MARTIRULUI CURAT AL NEAMULUI – LA ROMÂNIA CARE NU ESTE CAPABILĂ SĂ DEZROBEASCĂ O BASARABIE

caraza justin mgpsh_fullsize_distr

AIUDUL – ELITA CREȘTINISMULUI NOSTRU ORTODOX

G.C (Grigore Caraza): Spuneați la un moment dat, într-un interviu, că România profundă a avut poate mai mult de câștigat de pe urma comunismului decât în zilele noastre. La ce vă refereați?

P.J (Părintele Justin): Domnule, adevărul și esența vieții unui individ ca și ale unei nații, apar nu din strălucirile băilor și ale stațiunilor și ale belșugului. Apar din constrângere, din suferință, din greu.

A fost o generație de oameni care s-au jertfit.

PJ: A fost o generație care s-a jertfit și a creat viitorul României noastre. Viitorul României noastre, când spun, nu mă gândesc la o generație de-a noastră sau care va veni. Nu. Generația neamului nostru e trecut, prezent și viitor. Și care este, în sfârșit, puterea și forța noastră în viitorul nostru? Este tocmai această suferință puternică. A fost mai puternică decât ne închipuim noi. Povestea cineva că la Râpa Galbenă s-a făcut o groapă, s-a adâncit din cauza ploilor. Și ce-au găsit acolo? Trei cadavre. Două femei legate în sârmă, cu picioarele legate în sârmă.

GC: Cu picioarele legate în sârmă?

PJ: Și un deținut politic. Un fost deținut politic, cu capul tăiat, cu țeasta în două, cu creierul scos din ea și aruncat.

GC: Aveau nevoie comuniștii de creierul lui.

PJ: Și acolo, interesant că s-au găsit și vata și tifonul cu care au operat de i-au făcut chinurile acestea groaznice. Da. Vedeți dumneavoastră cât martiraj s-a produs în țara asta! Dar au fost centrele acestea mari de chin Piteștiul, Aiudul și Gherla. A fost forța cea mai puternică de rezistență a nației noastre. De aceea, nu se vorbește despre Aiud, așa cum se vorbește cu ușurință despre oricare închisoare. Să vorbești despre Aiud, pentru că aici a fost adevărata ură a ateismului manifestată împotriva creștinismului!  (more…)

29 octombrie 2020

Mircea Vulcănescu, martirul și filosoful

Mircea Vulcănescu, martirul și filosoful

Dimensiunea românească a existenței

Mircea Vulcănescu – Despre neam

mircea-vulcanescu-randuiala

Ceea ce constituie un neam este o realitate care stă la încheietura metafizicii cu istoria, o unitate de soartă, de destin în timp, unitate pentru care pământ, sânge, trecut, lege, limbă, datini, obicei, cuget, credinţă, virtute, muncă, aşezăminte, port, dureri, bucurii şi semne de trăire laolaltă, stăpâniri şi asupriri constituiesc doar chezăşii, semne de recunoaştere, peceţi, temeiuri. Suportul principal al unui neam variază de la o vreme la alta, cu semnul principal de recunoaştere al celor ce-l alcătuiesc. …

A fi român înseamnă a fi om într-un anumit fel [s.a.]. Ca atare, noţiunea de român nu este o noţiune alterabilă. Şi totuşi, în realitate, fiecare dintre noi este alterabil. … I te poţi subsuma sau te poţi distruge, dar nu o poţi schimba. … Este …, dar numai virtual…, în putinţă. Actual, neamul nostru nu este decât în ceea ce vom fi noi în stare să facem din el. …

Dar un neam nu e niciodată o realitate închisă, sfârşită; ci o realitate vie. El nu e numai o realitate naturală, ci şi o realitate etică; destinul unui neam nu e dat o dată pentru totdeauna, el se actualizează problematic pentru fiecare generaţie şi pentru fiecare om.”

(Mircea Vulcănescu – Dimensiunea românească a existenței)

Mircea Vulcănescu –  Autoportret   (more…)

20 octombrie 2020

Dumitru Oniga –  Fragmente inedite de jurnal

Filed under: Dumitru Oniga,Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 14:54

Dumitru Oniga –  Fragmente inedite de jurnal

Dumitru Oniga -dumitru-oniga-6-febr-2016-img_20160206_144251-detDumitru Oniga – românul poet, prozator de mare sensibilitate, supraviețuitor al temnițelor antonesciene și comuniste, peste 20 de ani de temniță,  mărturisitorul discret și sfânt,  naționalist român plin de bunătate, monument de bun-simț, legionar gata să-și dea viața pentru neam, luptător împotriva ideilor comuniste din toate timpurile, memorialist, om vertical de plină conștiință românească.

A fost o binecuvântare să-l cunosc pe domnul Dumitru Oniga și un inexplicabil privilegiu să mă bucur de prietenia lui. Un om de o înaltă talie intelectuală și spirituală care a trăit într-o ilustră anonimitate și într-o smerenie sfințitoare, acest om a fost deţinut politic în timpul regimului comunist și antonescian, coleg de ideal și de temniță cu oameni mari de la care se molipsise de o noblețe smerită și foarte lucidă, cu Radu Gyr și Nichifor Crainic, pe lângă care a ucenicit ca poet. A plecat la Domnul  în noaptea de 20 spre 21 octombrie 2016, în vârstă de 91 de ani și a fost înmormântat în satul natal, la Stupca.

Împlinindu-se 4 ani de la plecarea sa, ridicăm un salut, un gând pios și o rugăciune, cu nădejdea că astfel ne va răspunde și el de dincolo. Să avem rugăciunile lui!


Dumitru Oniga –  Fragmente inedite de jurnal

1.

Toată viaţa am fost printre cei învinşi. Secolul în care am trăit m-a condamnat şi mi-a hărăzit cel mai de jos şi mai umil mod de viaţă. Sclavii din trecut aveau mult mai multe drepturi. Aceasta a fost condiţia deţinutului politic în comunism. Totdeauna spectrul morţii plana deasupra capetelor noastre, toate orizonturile ne erau închise, orice şansă în viaţă anulată.

          Târziu, când anii s-au adunat tot mai mulţi, eu, supravieţuitorul atâtor abuzuri şi nedreptăţi ce au vrut să mă desfiinţeze ca om, privesc în urmă la prigonitorii mei şi le văd nimicnicia, inutilitatea acţiunilor şi cât de găunoasă a rămas viaţa lor. Ce au folosit că şi-au încărcat conştiinţa cu atâtea crime şi nedreptăţi? Trupurile noastre au fost înfrânte dar până la urmă spiritul a rămas biruitor. Ce moştenire a lăsat comunismul?

(more…)

24 septembrie 2020

Peste 250 de români uciși fără proces din ordinul regelui Carol al II-lea. Masacrul din 21-22 septembrie 1939

Masacrul din 21-22 septembrie 1939

Peste 250 de români uciși fără proces din ordinul regelui Carol al II-lea

136688.jpg-573x276

În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi mişeleşte, fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui călău Carol al II-lea, 252 de legionari. În zorii zilei de 22 septembrie, fiecare judeţ prezenta trecătorilor cadavrele a trei legionari, pe care poliţiştii şi jandarmii, în plină noapte, i-au ridicat din mijlocul familiilor, i-au scos în stradă şi i-au împuşcat, iar trupurile lor au fost lăsate ca lumea să le vadă vreme de trei zile. Elevii de şcoală generală şi liceu erau duşi în mod organizat să vadă cadavrele aruncate pe caldarâm şi păzite de jandarmi! Prigoana împotriva legionarilor a continuat cu sălbăticie până în toamna anului 1940, când regele Mihai a proclamat Statul Naţional Legionar.

Pretextul masacrului

Pretextul acestui pogrom, care a distrus o bună parte a elitei Mişcării Legionare, a fost pedepsirea premierului Armand Călinescu în 21 septembrie 1939, la Bucureşti, de către o echipă legionară. Acesta a fost împuşcat pentru responsabilitatea sa în asasinarea banditească, prin strangulare, a lui Corneliu Codreanu, fondatorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, şi a Nicadorilor şi Decemvirilor, din ordinul lui Carol al II-lea. 

Călinescu a fost membru în Partidul Național Țărănesc şi a fost ales deputat în parlament între 1926 și 1937. Atitudinea sa obsesivă față de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de Ministru de Interne. În 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare, inclusiv pentru „cârdășie cu șeful unei puteri străine”. Poartă responsabilitatea comenzii asasinării ilegale şi barbare a liderilor legionari arestaţi, inclusiv a lui Codreanu, în 30 noiembrie 1938. În decembrie acelaşi an, este membru fondator al partidului regal, Frontul Renașterii Naționale. După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea îl numește Prim Ministru al României. Este pedepsit pentru crimele sale de echipa legionară denumită “Răzbunătorii“, condusă de Miti Dumitrescu.

După pedepsirea lui Călinescu, “Răzbunătorii” au intrat în clădirea Radioului, au intrat in direct, anunţând “pieirea tiranului”. Apoi s-au predat Poliţiei, fiind omorâţi a doua zi în locul atacului.

Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii     (more…)

16 septembrie 2020

Nichifor Crainic – Românism și Biserică – Revista Sfarmă-Piatră, 1937

Filed under: articol,Nichifor Crainic,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 10:34

n crianic

Nichifor Crainic – Românism și Biserică 

Revista Sfarmă-Piatră, 1937

Universală în dogmă şi naţională în mijloacele de a întrupa dogma în viaţă, Biserica ortodoxă e cea mai potrivită formă de creştinism pentru dezvoltarea morală şi spirituală a unui popor. Ea nu-i sileşte natura etnică, ci i-o desăvârşeşte. Pacea si buna învoire între oameni, adică scopul ei social, se realizează prin ridicarea oamenilor la un nivel spiritual, acelaşi pentru toţi. Dar în aceasta operă de transformare si de omogenizare socială pe un plan superior, Biserica ortodoxă ţine seama de toate elementele pe care natura însăşi le pune la dispoziţie. Neamul e unitate socială naturală. Ca organizaţie militantă, Biserica porneşte de la această unitate, potrivindu-şi forma pe măsura ei. Câte neamuri sunt ortodoxe, atâtea forme naţionale creează Biserica. Aceasta plasticitate formală o deosebeşte fundamental de romano-catolicism care, peste unităţile naturale popoarelor si nevrând să ţină seama de ele, impune forma unică, universală, juridică şi rigidă a statului papal. Istoria Occidentului e plină de conflictele războinice dintre puterea papala şi diversele naţiuni, care refuzau pe rând să adere la statul juridic universal şi căutau să-şi întemeieze state naţionale independente.. Aceste conflicte durează acolo din Evul Mediu până în zilele noastre, când le actualizează într-o formă atât de răsunătoare statul hitlerist în luptă cu Vaticanul.

În ortodoxie, asemenea conflicte sunt necunoscute. Biserica ortodoxă nu concepe un Stat juridic supranaţional, pe care să-l impună popoarelor. În această privinţă ea nu e rigidă, ci plastică, adică se organizează după unităţile naturale ale neamului. Biserica ortodoxă e una în dogmă, şi în spirit, dar multiplă în formele de organizaţie socială. Sub acest raport, ea e cu totul apolitică, pe când romano-catolicismul are un caracter politic acuzat. Pacea pe care o urmăreşte ortodoxia nu e uniformitatea juridică a statului papal (Pax ro­mana), ci armonia liber consimţită a diversităţilor naţionale în sfera sublimă a ecumenicităţii spirituale.

Noi avem un Patriarhat ecumenic la Constantinopol. Dar faţă de el, din punct de vedere al organizaţiei formate, fiecare Biserică naţională e independentă sau autocefală. Această autocefalie se obţine cu uşurinţă când respectiva naţiune ortodoxă a ajuns la un stadiu de conştiinţă independentă. Regimul acesta e necunoscut în romano-catolicism. În locul principiului autocefal, romano-catolicismul cunoaşte compromisul concordatelor.

Din imperiul medieval, fărâmiţat prin războaiele de independenţă ale naţiunilor occidentale, statul papal e redus azi la petecul de pământ al cetăţii Vaticanului. El n-a renunţat însă la universalismul juridic. În această pers­pectivă, el îşi revendică pe catolicii din toate statele unde trăiesc. Peste calitatea lui naturală de cetăţean naţional al statului unde trăieşte, un catolic e cetăţean al statului juridic roman. Regimul concordatelor dintre Vatican şi diferitele state naţionale unde trăiesc catolici e un compromis între putere politică şi putere politică, prin care se recunoaşte, pe plan juridic, existenţa statului papal §i dreptul lui de imixtiune înlăuntrul graniţelor statelor naţionale.

Pentru noi, ortodocşii, e greu de conceput un aseme­nea regim. E ca si cum am fi odată cetăţeni ai statului românesc, iar pe deasupra cetăţeni ai Patriarhatului de Constantinopol. Dacă guvernul român, bunăoară, ar lua anume măsuri, care n-ar stânjeni întru nimic interesele noastre religioase, dar ar stânjeni interesele politice ale Patriarhatului de Constantinopol, am primi imediat ordin să luam atitudine împotriva statului nostru naţional. E cam ceea ce se întâmplă azi intre Vatican şi statul german. Pentru mentalitatea noastră ortodoxă ar fi o situaţie absurdă. Principiul de la care pleacă ortodoxia în acţiunea ei pământească e respectarea unităţii naturale a colectivităţii naţionale, a neamului. Idealul ei social de pace şi de bunăvoire între oameni îşi găseşte elementele naturale în alcătuirea omogenă a neamului: sângele comun, sufletul comun, organizaţia politică comună. Toate aceste elemente sociale naturale alcătuiesc baza organică de la care porneşte acţiunea de spiritualizare sau de perfecţionare a ortodoxiei. Departe de a stingheri aceste elemente ale vieţii naţionale, ortodoxia le ajută, să se perfecţioneze.

Tocmai din această pricină, naţionalismul, ca tendinţă de afirmare amplă şi intensă a geniului etnic, nu se găseşte niciodată în conflict cu ortodoxia. El se găseşte însă in conflict aproape inevitabil cu catolicismul: atunci când se întâlneşte cu interesele supranaţionale ale statului juridic papal. Pentru ortodoxie, naţionalismul nu e decât lucrarea firească de perfecţionare a unităţii etnice, pe care Biserica e chemata s-o spiritualizeze. Astfel, naţionalismul e regimul politic care, cultivând şi intensificând principiile de omogenitate ale neamului, convine de minune ortodoxiei, care are de ridicat aceasta omogenitate la nivelul spiritual al dragostei creştine. Între naţionalism şi ortodoxie nu poate exista decât cea mai strânsă colaborare în vederea operei de solidarizare socială şi de înnobilare a sufletului etnic în lumina idealului creştin.

(more…)

Pr. Mihail Lungeanu: Despre prezența harului și despre intensitatea vieții duhovnicești în temnițele comuniste

mihai lungeanuPărinte, ce înseamnă: „Mila păcii, jertfa laudei”?

Păi, cântarea asta explică două lucruri. Binecuvântarea lui Dumnezeu se face cunoscută în inima noastră, în sufletul nostru, printr-o stare de pace care nu are comparație în viața noastră pământească, dar știm că este pace. Ei, asta Dumnezeu o dă din milă, că El e milostiv, nu că o merităm noi, dar urmează partea a doua: „jertfa laudei”, ca urmare a laudei pe care am adus-o noi lui Dumnezeu, oricât de slabă a fost, îi corespunde această pace care este rezultat al milei lui Dumnezeu. Deci mila lui Dumnezeu este mișcată de jertfa noastră de laudă, oricât de slabă ar fi și când se cântă: „Mila păcii, jertfa laudei”, din inimile noastre, este harul lui Dumnezeu care se revarsă către Dumnezeu Tatăl și care Îl închide în El pe Iisus Hristos. Deci, chipul nostru apare îmbrăcat în imaginea lui Iisus Hristos înaintea Tatălui, El este mijlocitor în felul acesta. Hristos ne-a îmbrăcat pe noi prin harul Său. El ne conferă nouă o serie de caracteristici care sunt ale Lui. Deci jertfa noastră de laudă este răspuns la mila păcii dată de El și mila păcii dată de El este, sigur, condiționată de jertfa laudei noastre, oricât de slabă ar fi. Nicio rugăciune, nicio laudă a noastră, oricât de slabă, nu rămâne fără rezultat. Fiul lui Dumnezeu este milostiv. Înainte de a fi drept, El este bun, milostiv. Asta aș spune, asta înțeleg eu. Eu nu sunt teolog, nu așteptați de la mine lucruri de mare finețe. Vă spun ce am înțeles eu, ca un popă care nu a făcut Teologia, dar care a mai învățat și el, așa, cum se zice: „teologia pe fereastră”.

m. lungeanuCe ne puteți spune despre Valeriu Gafencu cu care ați stat în închisoare?

A, păi aveți cartea scrisă despre el, ce să vă spun eu? Eu dacă spun, stric, adică trunchiez foarte mult, că nu le am pe toate prezente în minte, nu pot să-l prezint așa de frumos cum l-au prezentat cei care au vorbit despre el. Ce să vă spun? Un om care a trăit cuvântul lui Dumnezeu la cel mai înalt nivel la care putea să îl trăiască cineva în închisoare. Valeriu Gafencu a avut o rugăciune permanentă, avea o figură senină, niște ochi albaștri în care te pierdeai, numai bunătate, o mare putere de rugăciune și o răbdare care te impresiona până la lacrimi. A fost dus în spital la Târgu Ocna ca să fie operat de apendicită. Cum or fi făcut aceia rahianestezia sau anestezie locală, nu știu, că nu a prins. El nu a spus nimic și la urmă, după ce au cusut tot, le-a spus: „Domnule doctor, am simțit toată operația”. „Cum așa?”. „Ia!” și a ridicat picioarele în sus și l-a pus să facă așa din picioare. Toată operația a simțit-o pe viu și nu a schițat un gest sau un vaiet. Mare răbdare! Tot timpul era în stare de rugăciune și ziua și noaptea, nu putea dormi culcat. Stătea în șezut, ridicat, cum spune el într-o poezie: „Când ochii mi-i închid şi cat în mine/ Puteri să sui Golgota până sus, /O voce, un ecou din adâncime/ Îmi spune blând: Viaţa e Iisus,/ Mărgăritarul preţios e-n tine”. El avea mărgăritarul, el simțea permanent prezența lui Dumnezeu.

Indiferent ce spun filozofii sau marii gânditori, omul, datorită stării de păcat, are sufletul alterat,

(more…)

Voievodul prigonit

 

Voievodul prigonit

 

Corneliu_Codreanu_Profile

Hulit de unii, urât de alții, chiar și acum la atâția ani de la moartea sa, Corneliu Codreanu este o personalitate providenţială pentru neamul românesc şi pentru întreaga creştinătate prin puterea exemplului său. Acest lucru este relevat, cred eu, şi de câteva coincidenţe proniatoare şi întâmplări neintâmplătoare legate de viaţa sa.

Pe 12 septembrie, in preziua naşterii lui Codreanu, există o coincidenţă interesantă ce merită remarcată. În sinaxarul acestei zile este pomenit Sfântul mucenic Autonom, episcop in timpul prigoanei lui Diocleţian (284-305), păstor cu râvnă de apostol. In cronica hagiografică este menţionat un singur ucenic al sfântului Autonom, ucenic numit Corneliu care a păstorit mai întâi ca diacon, apoi ca preot şi mai târziu ca episcop, în biserica din Soreus, zidită acolo de sfântul Autonom special pentru păstorirea ucenicului său Corneliu, biserică cu hramul Sfântul Arhanghel Mihail, hram ce-l va avea peste veacuri şi Mişcarea întemeiată de alt bărbat viteaz cu acelaşi nume, Corneliu.

Corneliu Zelea Codreanu s-a născut pe 13 septembrie, iar pentru creştini data are multiple semnificaţii între care: pomenirea Sfântului Corneliu Sutaşul, căpitan de oşti, centurion roman ce a ajuns in final episcop al Bisericii primare, şi ajunul praznicului Înălţării Sfintei Cruci cinstit pe 14 septembrie, praznic ce readuce in prezent biruinţa Crucii asupra lumii, începutul primei împărăţii creştine, începutul creştinării tuturor aspectelor vieţii cotidiene a cetăţii.

Aceste semnificaţii creştine ale datei sale de naştere au rodit însutit în viaţa sa, în mod minunat şi legat de nevăzute fire, înţelese mai mult acum, post factum, ca o cheie de interpretare a sensurilor vieţii sale, cheie nu de om determinată, ci de Dumnezeu dăruită prin alegerea acestei zile pentru naşterea acestui om, ştiind noi că nimic nu e intâmplător la Dumnezeu, nici un fir de praf, cu atât mai puţin naşterea şi adormirea celor plăcuţi ai Săi.

Asemenea sfântului Corneliu Sutaşul, Corneliu Codreanu a fost voievod, Căpitan peste oaste mare de români, în lupta de aşezare a vieţii româneşti pe fundamente creştine, luptă pentru înălţarea Sfintei Cruci şi peste viaţa neamului românesc, pentru o deplină încreştinare a tuturor aspectelor vieţii cotidiene contemporane, de la comerţ şi administraţie, la economie şi politică, de la forme de organizare, la educaţie şi cultură.

Acest ultim voievod sfânt al românilor a sfârşit muceniceşte în prigoana unor forţe oculte care şi astăzi sunt la putere în lume și foarte influente și la noi în țară, de aceea este şi astăzi hulit și prigonit, pentru că aceste forţe aplică principiul talmudic al uciderii continue, al prigonirii şi după moarte, al răzbunării ca datorie lăsată moştenire urmaşilor, al urii considerate ”sacră” în mistica lor răsturnată. 

(more…)

7 septembrie 2020

Părintele Mihai Lungeanu, un sfânt din temniţele prigoanei. Interviu VIDEO Despre prezența Harului, rugăciunea lăuntrică și atacurile demonice

Părintele Mihai Lungeanu, un sfânt din temniţele prigoanei

Interviu VIDEO Despre prezența Harului, rugăciunea lăuntrică și atacurile demonice

3 septembrie 2020

Mihai Lungeanu, om al rugăciunii de foc, preot harismatic, mărturisitor neînfricat și luptător legionar

Filed under: Miscarea Legionara,Pr Mihai Lungeanu,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 14:45

2 septembrie: pomenirea sfințitului mărturisitor

Mihai Lungeanu

om al rugăciunii de foc, preot harismatic, mărturisitor neînfricat și luptător legionar

Opt ani de la plecarea sa în Veșnicie

Pe 2 septembrie 2012, într-o duminică, după o viață de sfânt, a plecat la Dumnezeu Părintele Mihai Lungeanu. Atunci trupul său fost depus la Biserica “Buna Vestire” în Iași, unde părintele slujise 13 ani ca preot.  Înmormântarea trupului său a avut loc  pe 6 septembrie, in ziua de pomenire a minunii din Colose a Sfântului Arhanghel Mihail, în a cărui Legiune părintele Mihai Lungeanu a luptat și a suferit din tinerete, şi în a cărui Legiune s-a alăturat acum întru slavă, alături de sfântul ei voievod, Corneliu Codreanu şi de muţimea camarazilor care s-au sfinţit. Să ne întărească Dumnezeu pentru rugăciunile lor!


“Prin toamna anului 1955, la o regrupare a deţinuţilor făcută de administraţia închisorii, în celula unde stăteam a venit un bărbat tânăr, frumos, ai cărui ochi exprimau blândeţe deosebită şi o aleasă bunătate. De statură înaltă, tânărul domn s-a apropiat şi, întinzându-mi mâna, mi-a spus că este Mihai Lungeanu, din Iaşi – student la Medicină, în anul V, când fusese arestat prima dată, în august 1947. Era la a doua condamnare. Imediat, între noi s-a legat o prietenie dintre acelea care sunt binecuvântate cu darul de a nu se sfârşi niciodată, nici chiar dincolo de mormânt 

(more…)

Unde-s nebunii? de Demostene Andronescu & Cedry2k

Filed under: poezie,România Profundă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 11:40

 

Unde-s nebunii?Demostene-Andronescu_w1531_h2000_q100

de Demostene Andronescu

& Cedry2k

 

Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?

E, Doamne, lumea plină de cuminţi,

E plin pămîntul de martiri şi sfinţi

Atinşi de filoxera-nţelepciunii.

 

Tăcută-i gloata de-nţelepţi ca sfinxul

În faţa lumii şi-a nemărginirii

Şi-ascultător de rînduiala firii,

Cu un plăvan în jug trudeşte insul.

 

Scîncesc cuminţii-n chingile durerii

Şi, sîngerînd din răni adînci blîndeţe,

Lîngă neveste mor de bătrîneţe,

Necutezînd să tragă spada vrerii.

 

Boleşte omenirea ca o juncă

Şi nimeni nu-i ca să-i sloboadă sînge;

S-a-mpotmolit istoria şi plînge,

Cu prora-nfiptă într-un colţ de stîncă.

 

Nu se mai nasc nebuni care s-o mîne

Cu bîta de la spate, ca pe-o vită,

Acestui veac să-i pună dinamită

Şi evu-nţelepciunii să-l dărîme.

 

O! Doamne, Doamne, unde-s Don Quijoţii?

E lumea plină de-alde Sancho Panza

Ce nu-ndrăznesc să mînuiască lanza,

Ci scutieri cuminţi se vor cu toţii.

 

Unde-s nebunii? Unde-s Machedonii

Să tragă spada şi să taie nodul?

Tînjeşte după glorie norodul

Şi nu-s Cezari să-l treacă Rubiconii…

 

Sloboade, Doamne,-n lume nebunia,

S-o răvăşească şi să o răstoarne,

Ca un berbec să ia pămîntu-n coarne

Şi-acestui veac nebun să-i surpe temelia!

 


 

Sursa:  fericiticeiprigoniti.net

22 iulie 2020

Dan Lucinescu, mărturisitorul  

Filed under: sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 19:22

Dan Lucinescu, mărturisitorul

dan-lucinescu-martor-al-unei-incredibile-romanii-video-YMwgNx

Fostul deținut politic Dan Lucinescu, închis timp de 15 ani, trecut prin experimentul „reeducării” de la închisoarea Pitești, s-a mutat la Domnul. Dumnezeu să-l odihnească cu Drepții!
Înmormântare va avea loc joi, în Cimitirul Bellu Ortodox.

Dumitru Dan Lucinescu s-a născut la 21 mai 1927 în Botoşani, în familia magistratului Teodor Lucinescu şi a Alexandrinei.

Absolvent al Colegiul Naţional Militar „N. Filipescu” şi „Ştefan Cel Mare” din Cernăuţi. Absolvent al unor şcoli de zbor cu brevetele A, B şi C luate la Braşov la vârsta de 16 ani. Demisionează din Şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie şi se înscrie la Facultăţile de Matematică şi de Fizică la Iaşi. Protestează pe cale intelectuală împotriva doctrinei comuniste din România.

Student în anul III la Iaşi, este arestat la 24 aprilie 1948 şi condamnat de Tribunalul Militar Iaşi ca şef de lot la:

– 15 ani de muncă silnică pentru crimă împotriva ordinii sociale;
– 10 ani de muncă silnică pentru delict de uneltire;
– 8 ani de muncă silnică pentru instigare contra ordinii sociale;
– 5 ani de muncă silnică pentru colportare de materiale interzise.

A executat o detenţie de 15 ani la Târgu Neamţ, Iaşi, Suceava, Jilava, Piteşti, Gherla, Aiud. A fost coleg de celulă în închisoarea Suceava (azi, sediul Prefecturii) cu părintele Iustin Pârvu. A trecut prin „reeducarea” de la Piteşti, fiind martor şi victimă a torturilor inumane din această închisoare. A fost torturat timp de aproape 6 luni între decembrie 1950-mai 1951. Parte din această experienţă este împărtăşită în documentarul „Lupta și jertfa lui Dan Lucinescu”, disponibil spre vânzare prin Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca.

În perioada detenţiei sale:

Tatăl a lucrat ca muncitor cu domiciliu obligatoriu la Roman, cu confiscarea averii;
Mama a fost condamnată politic;
O soră, studenta in anul 5 la arhitectura, a fost condamnată politic 3 ani;
Alta soră, studentă la medicină, abandonează şcoala şi este adoptată de o mătuşă pentru a putea lucra ca asistent medical.

După eliberarea deţinuţilor politici, Dan Lucinescu se angajează ca sudor în 1963 la Şantierul Energo Montaj Bucureşti. Lucrează succesiv ca operator ultrasunete şi tehnician la trustul Energomontaj.
Activitate ştiinţifică:
Autor al volumelor „Tehnologii ultrasonice, magnetoscopice şi de analiză spectrală” (1968);
Devine cercetător la centrul de Mecanica Solidelor al Academiei Române (1969);
Absolvent cu nota maximă al Facultăţii de Mecanică Bucureşti, al cursului de Pedagogie şi cursului post-universitar de Energie Nucleară (1975);
Lector pentru cursurile post-universitare la Politehnica Bucureşti şi pe platforma Măgurele;
Autor a patru invenţii brevetate în ţară şi în străinătate, cea mai importantă fiind focalizarea fascicolului de ultrasunete, care a permis apariţia aparaturii şi tehnicilor medicale bazate pe ultrasunete (determinarea sexului fătului, chirurgia bazată pe ultrasunete etc.);
Publică peste 300 de lucrări tehnice;
A elaborat tehnologiile de control nedistructiv (NDT) pentru grupul nr. 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă şi indicatorii de calitate a imaginii (ICI);
Adeţinut timp de mai mulţi ani funcţia de şef al Laboratorului Central din Institutul Naţional de Motoare Termice din cadrul Ministerului Energiei;
Anul 1992 îl găseşte în fruntea Serviciului Investiţii Nucleare, de unde se pensionează si părăseşte ţara pentru a se stabili în Suedia.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al Uniunii Scriitorilor din Suedia.
Membru al Societăţii Naţionale Suedeze NDT din 1992.
În ultimii ani, militează activ în ţară, pentru renaşterea conştiinţei naţionale, pe care dânsul o consideră cel mai dureros lucru pierdut în cei 45 de ani de comunism şi devine membru fondator al Fundaţiei Creştine Părintele Arsenie Boca, văzută ca un instrument care să concretizeze renaşterea poporului român. A fost un apropiat al părintelui Arsenie Boca şi al părintelui Ilie Cleopa, iar in inchisoare a fost coleg de celulă cu multe personalități românești duhovnicești, culturale sau politice. (more…)

Sfântul sfințit Ilie mărturisitorul cel cu moaște întregi, cel iubit de mulțime de popor și ignorat de administrația eclesială, mistic legionar, făcător de minuni încă din timpul vieții și grabnic ajutătorul (1909-1983)

Filed under: Miscarea Legionara,Sf Ilie Lacatusu,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 18:39

sf ilie lacatusu-coSfântul sfințit

Ilie Mărturisitorul

(1909-1983)

22 iulie: pomenirea celui între sfinți părintele nostru Ilie Lăcătuşu, mărturisitorul cel cu moaște întregi, cel iubit de mulțime de popor și ignorat de administrația eclesială, mistic legionar, făcător de minuni încă din timpul vieții și grabnic ajutătorul

Născut la 6 decembrie 1909 în satul Crăpăturile, jud. Vâlcea, ca al doilea copil din cei şapte ai familiei Lăcătuşu. De la părinţii săi (ţărani vrednici, tatăl cântăreţ bisericesc) va deprinde de mic dragostea de Biserică. În timpul şcolii va creşte duhovniceşte şi va absolvi Seminarul teologic Sf. Nicolae de la Râmnicu Vâlcea (1923-1930) cu Diploma de virtute, cum avem mărturie: „pentru aptitudini sufleteşti care îl disting între colegii lui”. Rezultatele obţinute la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1930-1934) sunt excelente. La 5 iulie 1931 s-a căsătorit cu învăţătoarea Ecaterina Popescu, cu care va avea 5 copii. După absolvirea studiilor, la 1 septembrie 1934 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Osica de Jos din plasa Caracal (jud. Olt), unde a slujit până la 1 noiembrie 1934, când a fost transferat în satul Buiceşti din jud. Olt. Ani de zile, viaţa părintelui se va scurge liniştită, ocupându-se cu râvnă de misiunea preoţească şi de creşterea copiilor.

În anul 1942 este detaşat preot misionar în Transnistria, propovăduind cuvântul Evangheliei la Odessa şi la Serseniţa din judeţul Ribniţa. În primăvara anului 1943 s-a întors în ţară, unde îl aşteptau copiii şi o soţie bolnavă. Regimul comunist instaurat de tancurile sovietice avea să-i „răsplătească” râvna pentru propovăduire, cu atât mai mult cu cât fusese încadrat şi în Mişcarea Legionară. De aceea părintele Ilie Lăcătuşu a suferit pentru Biserică şi neam, ducându-şi crucea grea prin închisori.

La 19 iulie 1952 este arestat, condamnat şi trimis în colonia de muncă MAI Galeşu de la Canal, până în octombrie 1952 când a fost dus în colonia Peninsula, unde a făcut parte din celebra brigadă de exterminare a preoţilor. În septembrie 1953, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate, este mutat la Târgu-Ocna. În 1954 este eliberat, dar în 1959 este rearestat şi condamnat, rămânând în temniţă până la decretul din 1964. Este dus la muncă silnică în Deltă, la Periprava, în lotul preoţilor olteni (peste 200 din cei peste 400 aflaţi în acea colonie). Aici l-au întâlnit mulţi (arhim. Iustin Pârvu, dr. Aristide Lefa) care mărturisesc despre viaţa şi sfinţenia lui. Era smerit, blând şi drept, grăia cu deosebită înţelepciune şi pricepere, era dulce la cuvânt şi cu o inimă milostivă. A iubit mult oamenii şi pentru mântuirea lor a ales calea Crucii devenind un model de viaţă pus în slujba Domnului.sf ilie lacatusu - salut

La eliberare, 6 mai 1964, avea calificarea de zidar, categoria a V-a. Starea sănătăţii sale era mult înrăutăţită. I se stabileşte domiciliu forţat la Bolintin, unde lucrează ca zidar. Începând din 20 decembrie 1964, părintele Ilie Lăcătuşu a slujit în parohia Gârdeşti (protoieria Videle) din jud. Teleorman, iar în 1970 este transferat în satul Cucuruzu din comuna Răsuceni (jud. Giurgiu), de unde la 11 ianuarie 1978 a fost pensionat la cerere.

Suferinţele îndurate i-au afectat mult sănătatea. Sfârşitul vieţii (pe care şi-l anunţase mai înainte: dacă nu va muri până în data de 22 iulie, va mai trăi doi ani; tot atunci a spus că atunci când va muri soţia dânsului, peste 15 ani, să fie îngropată lângă el) îl găseşte pe un pat al spitalului Panduri. Trece la cele veşnice exact la 22 iulie 1983 şi este înmormântat în cripta familiei din cimitirul Giuleşti, Bucureşti.

Pe 29 septembrie 1998, la înmormântarea soţiei sale, s-a făcut şi deshumarea părintelui. Cei prezenţi s-au aflat în faţa unui fapt uimitor: Dumnezeu descoperise moaştele sale. Trupul (în greutate de 7-8 kg) nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, privirea căruia nu provoacă spaimă ci bucurie duhovnicească, dădea dovada sfinţeniei de dincolo de mormânt.

În momentul descoperirii trupului neputrezit, Mihai Spirache (nepotul părintelui) l-a atins pe pr. Ilie, iar timp de o săptămână mâna dreaptă şi-a păstrat mirosul de smirnă, specific sfintelor moaşte. Rudele au lăsat mai multe săptămâni trupul în contact cu aerul, acesta neafectând în nici un fel trupul părintelui. Atunci, fiica părintelui, Maria Sabina Spirache, singurul urmaş direct în viaţă, a înaintat la 5 octombrie 1998 un memoriu Arhiepiscopiei Bucureştilor despre această descoperire. Pe 16 iulie 1999, Biroul de presă al Patriarhiei Române şi-a expus poziţia cu privire la dosarul de canonizare al părintelui Ilie.  

(more…)

2 iulie 2020

Părintele Calciu la Europa Libera, august 1985. Interviu relevant pentru azi

Părintele Calciu la Europa Libera, august 1985. Interviu relevant pentru azi

Un interviu relevant pentru multe din cele care se petrec astăzi. Despre minciună, despre rostirea și apărarea adevărului, despre forța Bisericii, de multe ori nepusă in lucrare de slăbiciunea ierarhilor, preoților și a credincioşilor. Despre forța de coeziune in prigoană a celor care se opun puterii lumești. Despre soluții individuale și de masă, despre datoria de a apăra adevărul, țara, Biserica, Neamul și viitorul urmașilor.

Vlad Georgescu în dialog cu părintele Gheorghe Calciu, la emisiunea Actualitatea românească, Radio Europa Liberă – 28 august 1985.


20 noiembrie, pomenirea Parintelui Gheorghe Calciu, marturisitor in prigoana comunista

Cunoscut pentru rezistența sa din anii 70 și 80 împotriva regimului comunist, preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa a făcut 21 de ani de închisoare, între 1948 și 1964, la care se adugă cei din 1979-1984.

Cel care avea să devină mai târziu preotul Calciu-Dumitreasa a fost parte a experimentului Pitești, care transforma victimele în călăi și călăii în victime.

Un interviu cu preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa realizat de istoricul Vlad Georgescu, directorul departamentului românesc al postului de radio Europa Liberă, difuzat în 28 august 1985.

Cei mai mulți dintre cei care au trecut pe la Pitești au devenit torționari pentru colegii lor de suferință. Victima devenea mai fragilă, mai singură, mai lipsită de apărare și deci mai vulnerabilă.

Sistemul de la Pitești se baza pe universalizarea torturii în penitenciar și pe suspendarea voinței deținuților. „Ce s-a întâmplat la Piteşti întrece orice imaginaţie şi depăşeşte cu mult limita suferinţei. Nu aveai de ales: ori făceai ca ei, ori mureai. Nu putem judeca pe nimeni care a trecut pragul închisorii de la Piteşti“, a declarat Paul Andreescu, liderul Asociației Foștilor Deținuți Politici din Constanţa, care a avut tăria să reziste.

Născut în 1925 la Mahmudia, Gheorghe Calciu Dumitreasa moare în 2006 în Statele Unite. A fost arestat pentru prima data în 1942 pentru activitate legionară, iar la Pitești ajunge din același motiv, când era în anul doi la Medicină. (more…)

15 iunie 2020

Părintele Justin Pârvu – Voievod al Ortodoxiei. Un portret teologic și duhovnicesc realizat de IPS Ierotheos Vlahos

+) 16 iunie in calendarul identității românești

Părintele Justin Pârvu – Voievod al Ortodoxiei

Un portret teologic și duhovnicesc realizat de IPS Ierotheos Vlahos

Material video este preluat de pe site -ul «ΠΕΜΠΤΟΥΣΙΑ», îngrijit de Mănăstirea Vatoped din Sfantul Munte Athos și tradus de Mănăstirea Paltin – Petru Vodă.


Articol :

De ce un neurochirurg de top, șef de secție la Stanford s-ar muta in România și ar dori să devină și preot ortodox ? (more…)

29 mai 2020

Mugur Vasiliu – Curs de Tradiție. Naționalism vs. patriotism

Mugur Vasiliu – Curs de Tradiție

Naționalism vs. patriotism

Acum 3 ani, pe 28 mai 2017, Mugur Vasiliu a plecat la Domnul. Am pierdut un prieten, un Român, un om de conștiință și de atitudine, un neobosit mărturisitor al sfinților mucenici și mărturisitori români din veacul XX, un frate, o voce, un condei, o minte ascuțită, un om frumos și vertical. S-a dus alături de cei ce i-a iubit și in preajma cărora a stat și pe care i-a mărturisit: Mihai Eminescu, Petre Țuțea, filosoful și mărturisitorul, Părintele Justin Pârvu, Corneliu Codreanu, Ionel Moța, Vasile Marin, Dumitru Bordeianu și cei împreună cu ei. Vă propunem o reinîntâlnire cu Mugur Vasiliu, printr-o înregistrare din 2011. Veșnică să fie pomenirea sa!

 

Biografie: (more…)

26 mai 2020

Horia Sima: Realitatea supranaturală a neamurilor. Ce înseamnă a fi român

Filed under: Horia Sima,Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 15:15

Horia Sima: Realitatea supranaturală a neamurilor. Ce înseamnă a fi român

Horia Sima (+25 mai 1993)horia sima - J0zxi

Realitatea supranaturală a neamurilor

Urmand indicatiile lui Corneliu Codreanu, am cercetat si noi Scripturile, pentru a vedea in ce masura teza lui despre originea supranaturala a neamurilor isi gaseste puncte de sprijin in Biblie. Am gasit un numar considerabil de texte din Vechiul si Noul Testament care confirma existenta unei relatii directe intre popoarele lumii si Dumnezeu. Cum in Vechiul Testament, legatura aceasta se refera la un singur popor si deci ar putea fi interpretata limitativ, am renuntat la abundenta de izvoare din partea veche a Scripturii si ne-am marginit investigatiile la Noul Testament. Din Vechiul Testament reproducem doar doua locuri, care ni se par extraordinar de clare. In Deuteronom, gasim urmatoarele cuvinte rostite de catre Moise:

„Cand Cel Prea Inalt a dat neamurilor partile lor de mostenire si cand a osebit pe fiii lui Adam unii de altii, El a hotarat tinuturile popoarelor, dupa numarul ingerilor lui Dumnezeu.” Fiecare popor, asadar, are un inger ocrotitor si Dumnezeu a fixat fiecaruia o parte din mostenirea pamantului, tinutul unde va trebui sa se stabileasca si sa-si traiasca viata.

In Psalmii lui David intalnim o alta confirmare a creatiei Divine a popoarelor:

„Toate neamurile pe care le-ai facut vor veni si se vor inchina inaintea fetei Tale, Doamne, si vor preamari numele Tau.”

Si acum sa trecem la Noul Testament, asezand textele unde gasim marturii despre neam intr-o anumita ordine, care sa reprezinte o gradatie explicativa.

„Simon Petru a spus cum a avut grija Dumnezeu de la inceput sa ia dintre neamuri un popor care sa-i poarte numele.” (Fapte, 15,14) Dumnezeu nu rupe legaturile cu omenirea neleala, lepadata de la Sine, ci incredinteaza taina numelui Sau unuia dintre popoare. Onoarea de a reprezenta dreapta credinta in mijlocul nenumaratelor forme de idolatrie ce le practica restul omenirii, a revenit evreilor.

Daca unui neam i s-a dat misiunea sa perpetueze in constiinta omenirii amintirea adevaratului Dumnezeu, asta inseamna ca neamul reprezinta ceva mai mult decat o realitate naturala. Realitatile naturale sunt moduri de existenta instabile. Ele apar si dispar. Nu li se poate cere socoteala lor de ceea ce li se intampla sau de ceea ce fac. Ele stau sub imperiul „vremilor”. E greu de conceput ca Dumnezeu sa fi asociat planului Sau de mantuire a lumii o entitate invalidata de propria ei natura pieritoare, o gramada de oameni de responsabilitate marginita, care astazi stau impreuna, dar maine se pot risipi. Numai unei colectivitati inzestrate cu viata nemuritoare ii putea incredinta Dumnezeu un mesaj decisiv pentru soarta omenirii, a carui implinire avea sa se intample mult mai tarziu.

In alte texte, se vorbeste clar de existenta unei mantuiri colective. Nu numai indivizi, ci si neamurile savarsesc pacate si trebuie aduse jertfe pentru ispasirea lor.

(more…)

14 mai 2020

14 mai – Sfinții închisorilor

14 mai – Sfinții închisorilor

sf-mart (1) - crop

Sub aceasta denumire, de câțiva ani s-a incetățenit numirea de obște a celor ce au pătimit in secolul 20, dar si in timpul regimului antonescian si al dictaturii de sub Carol al II-lea, fie in inchisori, deportări, in luptele din munți, in exil sau oriunde. Aceștia sunt mucenicii si mărturisitorii români care au suferit pentru Hristos și au luptat pentru o așezare creștină a neamului românesc. Și astăzi sunt prigoniți și interziși de legi dictate de străini. 

Sub regimurile tiranice au fost intodeauna oameni care au pus cele ale lui Dumnezeu mai presus de viața proprie. Datele statistice, atât cat au fost dezvaluite, căci de comunism si de securitate nu am scapat după 1989  nici până azi, dar și mărturiile supraviețuitorilor, arată că dintre cei inchisi de comuniști în jur 75% au fost legionari. Mișcarea legionară ca mișcare creștină de renaștere națională a pornit ”de la Icoana si de la Altar” și a deschis cu jertfa însângerată a celor vrednici un drum de lumină spre Împărăția lui Dumnezeu.

Desigur că au fost mulți dintre acești sfinți care nu au fost legionari, dar toți au fost animați de dragostea jertfitoare pentru renașterea creștină a nemului nostru. Între 2.5 si 3 milioane de români au pătimit în cele 200 de inchisori și lagăre din România in timpul regimului comunist. Din aceștia peste 800 000 au murit în temnițe. Lor se adaugă și miile de români uciși in munți unde s-a constituit cea mai mare rezistență armată anticomunistă din lume, insumând aproximativ 11.000 de luptători.

Pentru jertfa și rugăciunile lor Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește acest neam prigonit și călcat in picioare chiar in aceste zile!

sf inchisorilor - crop - fabian


Sinaxar:  În luna mai, in ziua a paisprezecea, pomenirea sfintilor mucenici ce au patimit in temnitele din Romania.

Acesti sfinti mucenici s-au savarsit in temnitele din Romania in secolul XX, fiind chinuiti in multe feluri: cu foame, cu frig, cu batai, cu teroare continua, cu insulte si umiliri nenumarate si cu multe alte chinuri scornite de diavol si slugile lui pentru a le infrange credinta si a-i compromite. Unii de pe urma grelelor patimiri s-au imbolnavit, indoindu-li-se chinurile deoarece asistenta medicala era conditionata de compromitere. 

(more…)

13 mai 2020

Interviu cu Mihai Timaru – Revista MEMORIA, iunie1997

Filed under: sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:01

Interviu cu Mihai Timaru – Revista MEMORIA, iunie1997memoria 20

„Am fost ofiter al armatei regale române si nu puteam să absentez de la lupta armată anticomunistă din muntii Vrancei” 

Nu este acum prima dată când apar în fața marelui public. Am mai făcut-o într-unul din episoadele serialului “Memorialul Durerii”. Atunci am răspuns la întrebările puse și am povestit câte ceva din închisoarea în care m-au aruncat comuniștii. Ca în orice film, vorbele mele au trecut repede și nu știu câți dintre telespectatori au reținut esențialul.

De data aceasta m-am hotărât să-mi pun pe hârtie biografia, fie și sumară, fiindcă vorbele fug, chiar dacă sunt rostite într-un film, în vreme ce scrisul rămâne. Fac aceasta numai la îndemnul puținilor mei prieteni care mi-au mai rămas, ci și la dorința unor tineri dornici să cunoască o epocă întunecată care, celor de vârsta mea, le-a strivit practic viața.

Aşadar… m-am născut la 5 februarie 1918 in comuna Gorneşti, judeţul Mureş. Părinţii mei erau ţărani (tata Toader şi mama Fironica). Aveau pământ puţin, dar în schimb au avut mulţi copii: 16. Eu am fost ultimul. Părinţii mei erau oameni săraci, dar aveau o mare dragoste de învăţătură. Aş intra în prea multe amănunte, dacă i-aş lua la rând pe fraţii şi surorile mele, vorbind de fiecare în parte. O să mă limitez numai la persoana mea.

Am făcut 5 clase primare în satul meu natal. În anul 1930 m-am înscris la un gimnaziu din Tg. Mureş pe care l-am terminat cu mari sacrificii materiale din partea părinţilor. Ei nu mai puteau să-mi dea bani ca să-mi continui liceul şi atunci, deşi încă la vârsta copilăriei, m-am angajat ca muncitor necalificat la fabrica de cherestea “Lomaş” din Bistriţa Mureşului. Trebuia să adun bani, ca sâ-mi pot plăti liceul. Şansa s-a ivit în anul 1936, când au luat fiinţă in ţară liceele industriale. M-am înscris la liceul industrial din Tg. Mureş. Am urmat patru ani de liceu, în completarea gimnaziului pe care îl făcusem. Am descoperit în acel oraş o filială a Asociaţiei ”Astra română” şi în cadrul acesteia am
urmat cursuri de conservator şi de artă dramatică, activități care m-au atras de mic copil.

Am terminat liceul în vara anului 1940. Știm toți ce an blestemat pentru istoria țării noastre a fost 1940. Am pierdut atunci Basarabia și nordul Bucovinei, apoi sudul Dobrogei, ca la 30 august, monstruosul dictat de la Viena să ne despice Ardealul.

(more…)

Pagina următoare »

%d blogeri au apreciat: