Părintele Arsenie Papacioc văzut de Ioan Ianolide:

”Ieromonahul Arsenie: mărunt, slab, ager şi viu, mare duhovnic, om fără compromisuri. Micul cel mare. S-a călugărit din vocaţie. Suflet şi trup feciorelnic, caracter integru. Energie necurmată şi imensă putere de iubire. Om de luptă şi sacrificiu. Conştiinţă şi capacitate misionară.
A făcut prozeliţi înainte şi după ce a depus votul monahal. S-a zbătut să
impună adevărata conştiinţă creştinilor şi a reuşit. Luptător încercat, el spunea: „Noi înfruntăm pe atei la ei acasă.” Este un far al lui Hristos.”

19 iulie in calendarul neamului românesc:

Părintele Arsenie Papacioc – cuviosul, mărturisitorul, înțeleptul, luptătorul 

(1914-2011)

Părintele Arsenie (Anghel Papacioc) s-a născut la 15 august 1914 în satul Misleanu, com. Perieţi, Ialomiţa şi este unul din cei mai de frunte duhovnici români. De mic, Anghel avea o memorie bogată şi o vie inteligenţă. Membru în cercul literar constituit în jurul revistei Vraja, are aptitudini atât intelectuale, cât şi fizice. La întrecerile interşcolare sportive organizate în Bucureşti, obţine locul I la viteză şi locul II la sărituri.

A fost instructor legionar, în 1941 fiind arestat şi condamnat, după ce fusese închis anterior şi în lagărele carliste. Eliberat în 1946, intră în mănăstire în acelaşi an, la Antim. Părintele a ajuns şi pe la mănăstirea Cozia, unde a primit ascultarea de paraclisier şi preda educaţia civică elevilor. Deoarece vorbea copiilor despre Hristos, comuniştii din Râmnicu Vâlcea i-au interzis să mai propovăduiască învăţătura creştină. A fost nevoit să părăsească mănăstirea şi s-a retras la o moşie pe care călugării de la Cozia o aveau aproape de Caracal. Acolo a rămas un an şi jumătate, de unde a fost luat de părintele Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana. Acesta l-a ascuns la Cioclovina. În 1949 ajunge la Sihăstria, revine la Antim unde este tuns în monahism în acelaşi an (25 septembrie). La slujbă au participat părintele Sofian Boghiu, părintele Benedict Ghiuş, iar naş de călugărie a fost părintele Petroniu Tănase. În 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ.

Între 1952-1958 a fost preot (şi egumen) la Mănăstirea Slatina. A făcut parte şi din mişcarea Rugul Aprins. La 14 iunie 1958 este arestat, dus la Suceava, ţinut în anchetă 90 de zile, bătut şi chinuit. Condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti, sentinţa 125, la 20 de ani muncă silnică şi 20 de ani detenţie grea pentru „crima de activitate intensă contra clasei  muncitoare şi a mişcării revoluţionare”. A fost dus la Vaslui şi alte centre de interminabile anchete şi bătăi, iar cea mai mare parte a detenţiei o petrece la Aiud.

Eliberat prin decretul 411, la 31 iulie 1964. Episcopul Teofil Herineanu al Clujului îi va purta de grijă şi-l va numi paroh la Filea de Jos, Turda, jud. Cluj, la 1 aprilie 1965, la intervenţia directă a episcopului către Dumitru Dogaru, secretarul Departamentului Cultelor. Părintele este şi un talentat sculptor şi pictor religios. În acea scurtă perioadă de slujire parohială, a fost un exemplu de trăire creştină. Se cunoştea cu preotul Toma Gherasimescu, cu care adesea se sfătuia şi slujea. După vieţuirea în câteva mănăstiri, se stabileşte în 1976 la Mănăstirea Sf. Maria din Techirghiol, Constanţa. A fost un model de viaţă şi curaj creştin pentru toţi creştinii.

A plecat la Dumnezeu in 2011, la 19 iulie, fiind înmormântat in Mănăstirea Techirghiol, la vârsta de 97 de ani.

Părintele mărturiseşte: „Am fost al şaptelea copil la părinţi, născut în 1914, la 15 august, comuna Perieţi, satul Misleanu, judeţul Ialomiţa. Părinţii se numeau Vasile şi Stanca. Tata a fost agent sanitar peste şase sate şi a contribuit masiv la construcţia Bisericii din sat. Mă cheamă Papacioc. Pentru că tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei. şi de aici vine numele. Era aromân şi i s-a spus: «Popa cu cioc» – Papacioc. Dar la origine ne chema Albu. Şi bunicul meu a venit cu mii de oi din Macedonia şi s-a instalat pe Ialomiţa, unde era câmpie. Satele erau rare…”.

Părintele Arsenie a pătimit alături de părintele Iustin Pârvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu şi alţi mari trăitori ai Ortodoxiei.

Despre ecumenism, părintele Arsenie Papacioc afirmă: „Sunt împotrivă! Pe viaţă şi pe moarte împotrivă! Ce ecumenism?”. Are scrise mai multe cărţi duhovniceşti, iar acum se află în aceeaşi mănăstire de la Techirghiol rugându-se pentru noi.

„Pe mine m-au arestat la Slatina, mănăstirea ctitorită de Alexandru Lăpuşneanu. M-au luat din biserică, unde slujeam, la două noaptea, şi m-au dus la Miliţia din Suceava. L-am auzit într-o celulă alăturată pe Părintele Marcu, era şi el arestat. Părintele Marcu a fost arestat pentru trecutul său legionar, eu însă am fost judecat pentru că fac parte din Rugul Aprins cât şi din Garda de Fier. M-au condamnat 40 de ani să fie siguri că acolo voi zace în veci. Fără discuţie, s-a observat că ne-a apărat Dumnezeu grozav, deşi noi din partea duşmanilor eram mereu pe listele lor negre… În închisoare rugăciunea era singura hrană, singurul motiv de supravieţuire. În închisori a fost un regim de exterminare, în primul rând cu o foame nemaiîntâlnită, eram uscaţi, aşchie. M-au băgat adesea la răcitor, unde era moarte sigură. Eram într-o haină subţire şi ne băgau iarna; acolo era primejdie şi vara. Răcitorul era o celulă frigoriferă, ciment peste tot, înaltă de cinci metri; nu aveai voie să stai jos; puteai să stai pe putina de necesităţi de la 10 seara la cinci dimineaţa; în rest trebuia sa stăm în mişcare. Noi nu aveam putere nici să suflăm.

Am avut momente foarte interesante acolo, aveam o curiozitate binecuvântată să văd cum iese sufletul; nu a ieşit. Ultima condamnare la răcitor a fost de şapte zile, dar m-au ţinut numai cinci pentru că mulţi au murit. Eram controlaţi des dacă trăim… S-a văzut că Dumnezeu este alături de noi. Dar nu se poate fără jertfă. Nu se poate fără cruce; asta a fost, asta o recomand şi aşa vreau cu orice chip să trăiesc. Şi cruce înseamnă să duci ce nu-ţi convine. Marea greşeală a oamenilor în lume este că nu suportă suferinţa şi nu înţeleg că este singura acţiune, singura preocupare, singura trăire împotriva tot ce este rău de sub patronarea diavolului. Prin Cruce a mântuit lumea Hristos.” (revista Scara, nr. 7)

„Ieromonahul Arsenie: mărunt, slab, ager şi viu, mare duhovnic, om fără compromisuri. Micul cel mare. S-a călugărit din vocaţie. Suflet şi trup feciorelnic, caracter integru. Energie necurmată şi imensă putere de iubire. Om de luptă şi sacrificiu. Conştiinţă şi capacitate misionară. A făcut prozeliţi înainte şi după ce a depus votul monahal. S-a zbătut să impună adevărata conştiinţă creştinilor şi a reuşit. Luptător încercat, el spunea: „Noi înfruntăm pe atei la ei acasă”. Este un far al lui Hristos.” (Ioan Ianolide, „Întoarcerea la Hristos”)

„Foarte credincios si blând, cu o vocaţie religioasă evidentă dinainte de eliberare, nu credeam că-l va mai paşte puşcăria. Se prezenta acum ca un monah superior, cu o frumoasă trăire, cu un duh profund creştin. Prezenta notele unui călugăr ales. Era călugăr la Sihăstria, o frumoasă mănăstire din judeţul Neamţ. Arhimandritul Ilie Cleopa si cu el spovedeau pe patriarhul Justinian Marina. Nu făcuse nimic rău. Dar într-o zi organele Ministerului de Interne au apărut… Ilie Cleopa a reuşit să fugă pe fereastră, iar pe el l-au prins, pe când voia să sară.” (pr. Nicolae Grebenea, „Amintiri din întuneric”)

Surse:

• Fabian Seiche – Martiri si marturisitori romani din secolul XX. Inchisorile comuniste din Romania
• ro.wikipedia.org/wiki/Arsenie_Papacioc

Articole conexe:

• Viața necenzurată a Părintelui Arsenie Papacioc

• Părintele Arsenie Papacioc în temnița Aiudului. Mărturia lui Virgil Maxim

• Uriașii între ei. Părintele Arsenie Papacioc văzut de Ioan Ianolide

• Preacuviosul Părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc (1914 – 2011) de la Mănăstirea „Sfânta Maria” Techirghiol – Constanţa. Articol și interviu de Stelian Gomboș. Din seria „Pro Memoria”