Român dârz și sensibil, mărturisitor, isihast și legionar, ascet bucuros, bătrân cu suflet de copil
9 octombrie 2022
12 iulie 2022
Un testament al Sfinților din închisori
Un testament al Sfinților din închisori
Conferință la Suceava (27 iunie 2017) la 90 de ani de la nașterea unei generații jertfitoare
Invitați:
arhimandritul Hariton – stareț al mănăstirii Petru Vodă,
preotul Mircea Bejenar – istoric,
Marin Răducă – supraviețuitor a 19 ani de temnițe,
Jean Maluș – supraviețuitor a 8 ani de temnițe,
Vasile Maluș – supraviețuitor a 14 ani de temnițe
Înregistrarea transmisiei LIVE a conferinței:
Afișul conferinței:
10 iulie 2022
Jean Maluș, 1923-2022. Un OM cât o sărbătoare națională
Jean Maluș, 1923-2022
Un OM cât o sărbătoare națională
„Mesajul meu este să iubim neamul acesta!”
Un articol de Florentina Tonița, actualizat și adaptat de Bucovina Profundă
Pe 14 mai 1948 a fost cel mai mare val de arestări politice din istoria României. Mii de tineri – cei mai mulți elevi și studenți – au fost aruncați în beciurile Securității, primind apoi, după simulacre de procese, condamnări uriașe la închisoare. Începând din 2017, ziua de 14 mai a devenit oficial Zi națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste.
Este un prilej de aducere aminte, dar și de cinstire a supraviețuitorilor. Este un prilej, de asemenea, de a aduce în fața cititorilor noștri chipul unuia dintre cei mai încercați români ai ultimului secol, un român care merită nu doar prețuirea noastră, ci și mulțumirea și recunoștința.
Jean Maluș a fost un supraviețuitor al temnițelor comuniste și viața sa se așază în fața noastră drept mărturie a unui timp pe care vrem-nu vrem, nu avem voie să îl uităm.
„Mesajul meu este să iubim neamul acesta!”
Într-un timp în care valorile acestui popor sunt arse cu fierul roșu al ideologiilor de tot soiul, un om ne vorbea despre onoare, demnitate, cinste, onestitate. Și despre Dumnezeu. „Bătut, chinuit, ne-au rupt picioarele, dar sufletul și credința în Dumnezeu și Hristos nu au putut să ne-o ia”, spunea Jean Maluș, fără a acuza pe nimeni – nici măcar pe Dumnezeu – pentru suferințele îndurate.
A fost ridicat de pe locomotivă la Depoul Oneşti. Avea 25 de ani și nimic, din acea zi, nu mai avea să fie la fel. „În perioada asta comunistă, noi am luptat pentru credinţa noastră, biserica noastră. Ne-au torturat, ne-au bătut, ne-au schingiuit, ne-au făcut tot ce le-a poruncit diavolul, a fost mai rău ca în Iad. Eu nu am regretat nicio clipă, mi-a dat Dumnezeu să scap. În puşcărie a fost mai rău ca în Iad. Era un student care a fost legat de perete şi bătut o noapte întreagă. „Să mori ca Hristos dacă nu te lepezi de Hristos”, i-au spus. Şi a murit legat acolo. Multe am văzut, eu am stat şapte ani în puşcărie şi am primit un singur pachet, de trei kilograme, de la părinţii mei de la Stânceşti. Apoi am fost dus la Canal, unde eram socotit nereeducabil pentru că nu m-am lepădat de credinţă, dar Dumnezeu mi-a ajutat, am simţit puterea Lui. Aş fi vrut să mor, m-au bătut, dar nu am murit şi a trecut perioada asta… Aş putea să vă povestesc multe aspecte dar sunt depăşite de orice închipuire omenească. Mesajul meu este să iubim neamul acesta”, sunt cuvintele lui Jean Maluş.
(more…)
18 ianuarie 2022
INTERVIU CU UN SFÂNT. Marin Răducă: Frica trebuie învinsă prin viața în Hristos!
INTERVIU CU UN SFÂNT
Marin Răducă: Frica trebuie învinsă prin viața în Hristos!
Interviu realizat de părintele Protos. Teofan Popescu
11 octombrie 2021
Marin Răducă – 99 de ani pentru Hristos și neamul românesc
Marin Răducă – 99 de ani pentru Hristos și neamul românesc
Domnul Marin Răducă, supraviețuitor al temnițelor, luptător mistic legionar, mărturisitor creștin, om duhovnicesc, rugător isihast, ascet experimentat, român jertfelnic, naționalist anticomunist, înțelept filocalic in viață, a plecat la Hristos in această noapte. (+11octombrie2021)
Marin Răducă s-a născut la 10 octombrie 1922 și a pătimit 19 ani de închisoare în urma a două condamnări. A fost coleg de celulă și temniță cu părintele Dimitrie Bejan, Ioan Ianolide şi Valeriu Gafencu, aproape de părinții Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae şi Benedict Ghiuş.
Prima condamnare a primit-o la 20 de ani, pentru că intrase în Frația de Cruce încă de la 16 ani, în 1938, și activa împreună cu colegii din Liceul Andrei Șaguna din Brașov: 12 ani de temniță. Ajuns la Aiud, face mai întâi trei ani de izolare completă.
După eliberare, în 1954, se mută în comuna Poienari din Prahova, la părinții săi, unde se căsătorește. Pe când soția sa era însărcinată în luna a șasea, la trei ani după ieșirea din închisoare, este din nou arestat și mai face aproape opt ani de temniță. până la decretul din 1964. Soția îl așteaptă deși i se trimite geamantanul cu haine al soțului, pentru a-l crede mort. Când ajunge acasă își vede pentru prima oară fiica pe care o recunoaște imediat dintre copiii de la locul de joacă. Fiica pe care nu o văzuse niciodată avea acum deja 7 ani. Mărin Răducă a trăit mare parte a vieții de după temniță la Iași , iar în ultimul an se retrăsese la țară in Prahova natală, de unde a și plecat la Domnul.
A fost un trăitor profund al Ortodoxiei, un om duhovnicesc încercat, apreciat de mulți preoți, monahi și episcopi, care îl căutau pentru sfat și indrumare, mai ales in practica isihastă a rugăciunii neincetate, rugăciune pe care o dobândise incă din a doua detenție. Era un foarte bun cunoscător al scrierilor sfinților părinți filocalici, pe care îi citea mereu. Era un ascet redutabil și un practicant incercat al isihiei. În numeroasele sale pelerinaje făcute la Sfântul Munte Athos, Marin Răducă era foarte bine primit de părinții athoniți, care il cercetau ca pe un veritabil avvă și ca pe un martir în viață.
Să ne invrednicim de rugăciunile acestui sfânt discret!
Prietenul și camaradul nostru, pe care îl plângem împreună cu luna printre ramuri! Marin Răducă, veșnic PREZENT! printre noi pentru a ne îmbărbăta și a lupta alături noi.
ISIHASTUL DIN TEMNIȚELE COMUNISTE
Un interviu cu Marin Răducă
„POLITICA NOASTRĂ ERA IUBIREA DE DUMNEZEU ȘI DE NEAM”
Domnule Marin Răducă, vă rugăm să ne spuneți ce v-a determinat să intrați în Frățiile de Cruce la doar 16 ani? (more…)
13 septembrie 2018
UN INTERVIU EXTRAORDINAR CU MARIN RĂDUCĂ, supraviețuitor al temnițelor, mărturisitor creștin, om duhovnicesc, rugător isihast
UN INTERVIU EXTRAORDINAR CU MARIN RĂDUCĂ, supraviețuitor al temnițelor, mărturisitor creștin, om duhovnicesc, rugător isihast, ascet experimentat, român jertfelnic, mistic legionar, naționalist anticomunist, înțelept filocalic in viață
INTERVIU CU DOMNUL MARIN RĂDUCĂ, ISIHASTUL DIN TEMNIȚELE COMUNISTE, publicat în Revista Atitudini, Nr. 56
„POLITICA NOASTRĂ ERA IUBIREA DE DUMNEZEU ȘI DE NEAM”
Domnule Marin Răducă, vă rugăm să ne spuneți ce v-a determinat să intrați în Frățiile de Cruce la doar 16 ani?
N-am premeditat intrarea mea în Frăție. Ca să cunoașteți cum se recruta un membru în mănunchiul de prieteni, mai întâi trebuia să fii într-o perioadă de pregătire de un an, doi – depinde de cum răspundea cerințelor, respectivul – deci de la mănunchiul de prieteni urma să depui legământul de frate de cruce. În perioada aceea la care vă referiți, nu știu dacă am premeditat ceva. Am intrat în Frăție prin cei mai apropiați prieteni, prin discuții din care se vedea credința ta în Dumnezeu, dacă mergi la biserică sau nu. Deci, erai încercat în toate felurile.
Vorbiți-ne puțin despre credința oamenilor de atunci. În satul dvs. toată lumea mergea la biserică? Toți erau practicanți?
Nu.
Dvs., de unde aveați credința?
Din familie. Și n-aș putea să spun că era ceva ieșit din comun în familia mea în ceea ce privește credința, dar mergeam la biserică, se făcea religie în școală și aveam ore cu preotul din sat în școala elementară. După aceea, am plecat în Brașov, la vârsta de 14-15 ani. Acolo, bineînțeles, te întâlneai cu mediul în care te învârteai. N-aș putea să spun că credința era pe primul plan, deși fără credință în Dumnezeu nu erai recrutat, erai abandonat. Pot să spun că Mișcarea Legionară s-a născut în prigoană și în prigoană este încă. Ce au fost cele trei luni de zile în 1940, a fost foarte puțin. Deci, curiozitatea asta m-a dus ca să văd cum se țineau ședințele. În adâncul pădurii se făcea un foc mare, apoi se deschidea ședința cu rugăciune. Acesta era primul punct, deși Mișcarea Legionară nu era una exclusiv duhovnicească. Era o Mișcare care cuprindea toată viața omului. Însă, se punea accent pe sinceritate, pe corectitudine, pe credință. Apoi se continua cu cântece legionare, cu marșuri, cu teme de luptă. M-au ținut cam un an de zile în pregătire și după aceea am văzut și celelalte lucruri și m-am atașat de Mișcare care avea și această Frăție pentru tineret care se ocupa exclusiv de educație. Propriu-zis nu aveam nimic în comun cu politica. Politica noastră era iubirea de Dumnezeu și de neam și în jurul acestor valori era și activitatea noastră. Și așa ne întâlneam la o lună, la două luni când veneau nu numai din județ, ci și din țară.
V-ați gândit atunci că exista pericolul să faceți temniță pentru apartenența la Frăția de Cruce?
Oh, cum să nu! Ce ni se făcea? Ne făceau educația morții, a sacrificiului, a jertfei. Dacă ne-ar fi fotografiat cineva, ne-ar fi văzut că după ce am fost arestați și condamnați, noi toți râdeam. (more…)
Bucovina Profundă 