14 iunie 2022
Radu Gyr – Baladă pentru Eminescu
de Radu Gyr
Te-au slăvit în cărţi şi în poeme
Te-au văzut voevodând voroave,
Te-au crezut gigantic Sfarmă-Piatră
Împărat, ţi-au scris pe tâmple steme.
Ci, netrebnic, eu adulmec zării,
Caut picurii de sânge, neşterşi încă,
Trist Iisus cu umbra de tămâie
Frânt de-o stea şi-ngenuncheat de-o floare,
Nu, tu nu eşti meşterul, ci cneazul,
Voievozi ai sufletului românesc. Mihai Eminescu
Voievozi ai sufletului românesc. Mihai Eminescu
”Eminescu este românul absolut, este sumă lirică de voievozi.” – Petre Țuțea
Mircea Eliade despre Eminescu – Paris, septembrie 1949
”Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru și cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele și cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăși a acestui cer și a acestui pământ, cu toate frumusețile, durerile și nădejdile crescute din ele.”
„Ce înseamnă pentru noi toți, poezia, literatura și gândirea politica a lui Eminescu, o știm, și ar fi zadarnic s-o amintim încă o dată. Tot ce s-a creat după el, de la Nicolae Iorga și Tudor Arghezi până la Vasile Pârvan, Nae Ionescu și Lucian Blaga, poartă pecetea geniului sau măcar a limbii eminesciene. Rareori un neam întreg s-a regăsit într-un poet cu atâta spontaneitate și atâta fervoare cu care neamul românesc s-a regăsit în opera lui Eminescu.”
Eminescu către Zamfir Arbore, în 1882:
„- Știi ce, dragul meu, hai să demisionăm, tu de la Românul, eu de la Timpul, și hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuți să trăim printre lupi. La mănăstire, în chiliile solitare, să scriem letopisețe în cari să înșirăm tot ce îndură nenorocitul neam românesc, pentru ca să se știe cât amar a suferit românul cât a trăit pe acest pământ”.
Dintr-o însemnare descoperită pe o carte de rugăciuni de la Neamț – de Paul Miron:
24 ianuarie 2022
EMINESCU ȘI UNIREA
EMINESCU ȘI UNIREA
La 24 ianuarie 1882, aniversând Unirea Principatelor Române, Mihai Eminescu fonda, împreună cu alți militanți pentru „Dacia Mare”, Societatea „CARPAȚII”, o organizație naționalistă cu caracter semi-secret, ce-și propunea – conform Statutului scos la lumină de Augustin Z. N. Pop – „sprijinirea după puteri a oricărui scop și a oricărei întreprinderi românesci” (Augustin Z. N. Pop, Noi contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1969, P. 301 – 305 – După broșura rară, cu acest titlu – Statutele Societății „Carpații” – apărută la București în 1883, în tipografia Ștefan Mihăilescu din București, str. Covaci 14, imprimerie în care se culegea din 1881 ziarul Timpul [unde era prim-redactor Eminescu] – n.a.). Integral la Mihai-Eminescu.Ro – Eminescu urmărit de agenții austro-ungari pentru „Dacia Mare” și Societatea „Carpații”. DOCUMENTE de la Cernăuți și Viena
Maria Filipoiu:
Mihai Eminescu – Promotor al Unirii Principatelor
„În Unire e tăria” – Mihai Eminescu
Simbolul culturii naționale – Mihai Eminescu – rămâne un reper fundamental în istorie, unire, tradiție, limbă și neam, cultura națională și universală, valori ce reprezintă poporul roman ca fiind creator de valori spirituale, prin opere de dimensiune cosmică, ce străbat veșnicia.
Ca poet național și mare jurnalist din istoria neamului, remarcabil prin profunzimea gândirii, Eminescu a depășit granițele patriei în care s-a născut, încă din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, fiind în același timp imaginea-simbol a zbuciumului pentru idealul unirii provinciilor istorice românești, care se aflau sub stăpânire străină. Identificat cu însuși sufletul poporului roman, din sânul căruia a ieșit ca un miracol spre a se înălța în cultura universală, poetul de geniu a cuprins în potențialul său creativ, spiritul critic și patriotic la toate problemele majore ale epocii în care a trăit – o perioadă istorică de mari frământări – când națiunile europene își conturau statalitatea.
„Eminescu este o conștiinţă de cultură completă.” – Constantin Noica (more…)
15 ianuarie 2022
Valeriu Anania – IMN EMINESCULUI în nouasprezece cânturi cu acrostih
Valeriu Anania:
IMN EMINESCULUI
în nouasprezece cânturi cu acrostih
Starea întâi
E mult de când te’nsinguri spre nopţile de-apoi
Mişcându-ţi veşnicia prin spaţii şi prin noi.
Intrăm cu tine’n lume şi parcă ieri ne-au fost
Năvoadele din care-ţi făcurăm adăpost.
Enciclica serbare. Ne’nvălui în rotund.
Stâlpări de foc se-adună şi’n tine se pătrund.
Cenuşile’nserării pe slove ni le cerni
Umplându-le cu arderi din zorii tăi eterni.
Treapta întâi
Minunea lumii toată-i în ochii tăi oglindă.
Ies taine din vitralii şi’n soare se’nfloresc.
Hotar cu ne’nceputul, văzduhul pământesc
Aprinde roi de patimi când visul tău colindă
Imperii de tăcere din care cânturi cresc:
bucură-te’ntrariparea gândului de-abia’ntrupat
bucură-te somn în care munţii’n capete se bat
bucură-te corn de seară când se pleacă’n vad gorunii
bucură-te logodirea lacului cu raza lunii
bucură-te cel ce nu ştii ceasul bun pe unde-apucă
bucură-te Dor-de-Ducă!
bucură-te chip al ierbii îndrăgit de cer şi ape
bucură-te unda’n care stelele te simt aproape
bucură-te cutezanţa vântului de-a fi subţire
bucură-te că’nainte-ţi neguri prind să se desfire
bucură-te’nmugurire din gândire şi din grai
bucură-te’nveşnicirea Eminescului Mihai!
Starea a doua (more…)
Nichita Stănescu către Eminescu: ”Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești”
Nichita Stănescu către Eminescu
”Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești”
Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbește cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești
ca și ochilor, ca și pietrelor și curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaști
și nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de față.
Mihai, tu care ești mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înțelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
și miezoasă
Creierul sâmburos al acestei apoi
nu este creier descreierat.
Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat
ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia
ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu
ca dovadă singurătatea mea
care nu credeam să învăț a muri vreodată.
Articole din Bucovina Profundă despre (more…)
VOIEVOZII SUFLETULUI ROMÂNESC. Sfântul Eminescu. Pătimirile și martiriul
VOIEVOZII SUFLETULUI ROMÂNESC
Sfântul Eminescu. Pătimirile și martiriul
Un film de Constantin Ghiţă, 15 ianuarie 2019.
Alte articole :
28 noiembrie 2021
Mihai Eminescu – La Bucovina
Mihai
Eminescu
La Bucovina
N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.
Ale sorţii mele plângeri şi surâse,
Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise
Tainic şi uşor,
Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură şi cu dulci cuvinte
Îmi şoptesc de dor.
Numai lângă sânu-ţi geniile rele,
Care îmi descântă firul vieţii mele,
Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,
Să-mi visez o soartă mândră de-al meu nume
Şi de steaua mea.
Când pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene
Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blând răsunătoare
Cânt-a nopţii dulce, mistică cântare,
Cânt din Valhala.
Atunci ca şi silful, ce n-adoarme-n pace,
Inima îmi bate, bate, şi nu tace,
Tremură uşor,
În fantazii mândre ea îşi face cale,
Peste munţi cu codri, peste deal şi vale
Mână al ei dor.
Mână doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipeşte, genele-mi sunt pline,
Inima mi-i grea;
Astfel totdeauna, când gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
Bucovina mea!
11 octombrie 2021
Mihai Eminescu – Glossă
Cât de actual ! Cât de universal!
Mihai Eminescu – Glossă
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.
Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.
Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.
Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.
De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.
Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.
30 iunie 2021
16 iunie 2021
Viața lui Eminescu. O serie de 16 scurte colocvii
Viața lui Eminescu. O serie de 16 scurte colocvii
Viața lui Eminescu. Ep. 1 – Copilăria și familia. Destinul fraților săi
Viața lui Eminescu. Ep. 2 – Exuberanța adolescenței. Începuturile poetice și jurnalistice
15 ianuarie 2021
Mugur Vasiliu: Cât ne mai batem joc de Eminescu?
Mugur Vasiliu:
Cât ne mai batem joc de Eminescu?
Articole:
MIHAI EMINESCU – MĂRTURIE DESPRE MINE ÎNSUMI. Un film de Mugur Vasiliu
MIHAI EMINESCU – MĂRTURIE DESPRE MINE ÎNSUMI. Un film de Mugur Vasiliu
Din cuprins:
# Despre NEBUNIE, SIFILIS, ALCOOLISM ȘI ALTE… NEBUNII – în care medicul legist Vladimir Beliș ne arată că nu există temei pentru a-l considera pe Eminescu nebun, sifilitic, alcoolic și…
# Despre PUBLICISTICĂ – unde academicianul Dimitrie Vatamaniuc ne prezintă concepțiile fundamentale ale lui Eminescu cu totul diferit de cel pe care îl cunoaștem
# Despre SOCIETATEA CARPAȚII ȘI TRĂDARE – în care profesorul Ion Filipciuc ni-l arată ca luptător pentru recucerirea Transilvaniei
# Despre DUBLA SACRIFICARE A LUI EMINESCU – unde profesorul Theodor Codreanu ne arată că Eminescu și-a asumat propriul sacrificiu
# Despre RĂZBOIUL PUNCTUAȚIEI – unde eminescologul Nae Georgescu ne face o dezvăluire gravă: poezia lui Eminescu a fost ”rescrisă”… din punctuație
# Despre EMINESCU GÂNDITORUL ECONOMIC ȘI POLITIC – unde profesorul Ilie Bădescu arată clar că fără Eminescu pentru români nimic nu-i cu putință
# Despre LICHIDAREA CHESTIUNII EMINESCU – în care profesorul Mihai Ungheanu ne spune că viața lui Mihai Eminescu a fost îngustată de urzelile politice ale momentului
# Cuvânt de VEȘNICĂ POMENIRE – PF Patriarh Teoctist
MIHAI EMINESCU – MĂRTURIE DESPRE MINE ÎNSUMI (2002), un film de: Mugur Vasiliu, producători: B1TV, SCARA şi Asociaţia Română pentru Cultură şi Ortodoxie, imaginea: Andi Ioniţă, editor imagine: Cristian Păscăluţă, scenariul: Rafael Udrişte şi Mugur Vasiliu.
Invitaţi: Vladimir Beliş, Dimitrie Vatamaniuc, Ion Filipciuc, Theodor Codreanu, Nae Georgescu, Ilie Bădescu, Mihai Ungheanu, P.F. Teoctist.
Articole:
-
Adevărul despre cum a murit Mihai Eminescu, ucis la comandă
-
De ce a fost ucis Eminescu? Răspunsul lui Virgil Maxim
-
Nichita Stănescu Către Eminescu – ”Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești”
(more…)
15 iunie 2020
Adevărul despre cum a murit Mihai Eminescu, ucis la comandă
Adevărul despre cum a murit
Mihai Eminescu, ucis la comandă
Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informaţii oficiale, ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice.
Zoe Dumitrescu Buşulenga
Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic.
Istoria sa reală este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator.
Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti”. Mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor.
Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri, şi de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate în afara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.
„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”
„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”Acesta este mesajul pe care francmasonul şi junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda va fi executată întocmai de cei din ţară pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani. (more…)
15 ianuarie 2020
De ce a fost ucis Eminescu? Răspunsul lui Virgil Maxim
„Acestei icoane i se cuvine cinstire! Luaţi aminte, voi care vreţi să fiţi învăţători şi doctori trupeşti şi sufleteşti ai neamului românesc şi voi care loviţi acest neam sfinţit prin aceşti drepţi. Şi sunt foarte mulţi! La “Marea Judecată” îi veţi putea privi în ochi?!” (Virgil Maxim – Despre Eminescu)
De ce a fost ucis Eminescu? Răspunsul lui Virgil Maxim
Despre Mihai Eminescu se spune că a murit nebun. Nu, domnilor, Eminescu nu a murit nebun. Aici e necinste sufletească. Eminescu a murit ucis. I s-a dat cu o cărămidă în cap! De ce? Procesul acestei crime încă nu este pe rol. Dar va fi pus!
Ştim cu anticipaţie că Eminescu era “piatră de poticnire” a tuturor, repet, a tuturor politicienilor zilei.
Tâlharul de pe cruce e primul creştin care moare în actul jertfei supreme, împreună cu Hristos. E primul care recunoaşte, mărturiseşte şi acceptă suferinţa ca ispăşire, transferând-o lui Hristos, şi de aceea şi primeşte răspunsul prompt: “Astăzi vei fi cu Mine în rai!”
Analizându-se opera lui Eminescu (de fapt nepublicată vreodată integral, căci altfel ar fi fost condamnat la moarte post-mortem), nu se spune nimic despre acest spirit creştin. Dar ştiţi dumneavoastră “Rugăciunea către Maica Domnului: Rugămu-ne’ndurărilor/ Luceafărului mărilor ”? etc… Aceasta este caracteristica sufletului lui Eminescu: Rugăciunea.
Toate aceste flori, acele minuni ale creaţiei, versificate, împodobite ca nişte icoane, iradiind de lumină, sunt expresii ale sufletului lui contemplativ.
O să-mi răspundeţi că Rugăciunea propriu-zisă e numai una, e un accident. Nu, domnilor, e fondul de cinste spirituală, de prosternare în faţa atotputerniciei divinului, izbucnit ca o mărturisire a vieţii lui zbuciumate dornică de Absolut.
Şi aceasta se vede mai ales în Articolele lui Politice, care de fapt sunt teme integral tratate şi elucidate, unde comuniunea de idei şi sentimente cu Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Horia, Tudor Vladimirescu, Brâncoveanu etc… îl pun pe acelaşi perete sfânt în casele românilor.
Eminescu e un “drept” al neamului românesc ca şi Ştefan, Tudor, Horia, care nu mor pentru dorinţa de a deţine funcţii politice, ci pentru dreptatea care trebuie instituită în viaţa societăţii şi a celei de stat. “Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor”. Căci nu a te intitula creştin, socialist, democrat sau combinaţiile acestor numiri îţi dă dreptul să deţii autoritatea în stat, ci conştiinţa responsabilităţii în faţa lui Dumnezeu, pentru tot ce faci în calitate de conducător. (more…)
21 decembrie 2019
Când s-a născut Eminescu? Un articol de Nae Georgescu
„Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la 4 ceasuri și cincisprezece minute evropenești, s-au născut fiul nostru Mihai.“
Când s-a născut Eminescu?
Un articol de Nae Georgescu
o fotografie mărită pentru Mihai Eminescu – Românul Absolut de ColoRoștariu
20 decembrie 1849 / 15 ianuarie 1850: sunt cele doua date ce-si disputa ziua de nastere a poetului. Pentru prima pledeaza o însemnare a sa într-un registru privat al Junimii: „Nascut la 20 decembrie 1849 (de Sf. Ignat)“, dar si marturia fratelui sau, Matei Eminescu, din 1895, ca pe o Psaltire a familiei, pe pagina alba unde se notau diferite evenimente, statea scris de catre Gheorghe Eminovici însusi: „Astazi, 20 decembrie 1849, la 4 ceasuri evropenesti, s-au nascut fiul nostru Mihail“ (cartea nu se mai gaseste, sau se presupune a fi o Psaltire a carei prima pagina, alba, este rupta; legendele stiintifice pretind ca aceasta pagina ar fi fost rupta intentionat de catre un mare istoric literar – nu spun numele, e persoana importanta! – pentru a nu mai persista aceasta data de rezerva în biografia eminesciana: legendele nu intra, însa, nici în zona enciclopediei – nici în cea a istoriei…).
22 august 2019
Nichita Stănescu Către Eminescu – ”Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești”
Nichita Stănescu Către Eminescu
”Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești”
Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbește cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești
ca și ochilor, ca și pietrelor și curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaști
și nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de față.
Mihai, tu care ești mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înțelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
și miezoasă
Creierul sâmburos al acestei apoi
nu este creier descreierat.
Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat
ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia
ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu
ca dovadă singurătatea mea
care nu credeam să învăț a muri vreodată.
(more…)
26 iunie 2019
Responsabilitatea de a-l (re)citi integral pe Mihai Eminescu. Articol scris de profesorul Mihai Floarea
Responsabilitatea de a-l (re)citi integral pe Mihai Eminescu
Articol scris de profesorul Mihai Floarea
M-am obișnuit ca la fiecare început de an să observ cum Mihai Eminescu reține, o zi, două, atenția unui anume public, îndeobște ocupat cu alte aspecte ale realității decît cultura. Diversiunea „corect politică“ de acum cîțiva ani a unora de a amesteca aniversarea nașterii genialului român cu tot ce ține de cultură, decretînd „15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale“, în speranța, probabilă, că Mihai Eminescu va fi adumbrit de ceilalți creatori născuți oarecînd pe pămîntul sfințit de suferințe al Daciei constat amuzat că a eșuat: principalele manifestări prilejuite de acest miez de gerar gravitează precum fluturii și gîzele noptatice în jurul unei surse luminoase (uneori bezmetic, alteori sinucigaș!). Pletora de clișee („luceafărul poeziei românești“, „poetul nepereche“, „poetul nostru național“ etc. și, mai nou, „sumă lirică de voievozi“ alături de „românul absolut“) este scoasă de la naftalină și, fie cu emoționantă sinceritate, fie cu acel păcătos instinct narcisiac al trufiei înfierat cu amărăciune de însuși poetul în Scrisoarea I (Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, / Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el / Sub a numelui tău umbră!), e afișată în alocuțiuni, discursuri, lecții ori conferințe inspirate din opera excepțională și din viața sfîrșită prematur și tragic a lui Mihai Eminescu.
Unii țin la un sufix onomastic facil – nu Mihai, ci Mihail; trec fără comentarii peste aceasta și încerc să-mi analizez propria nevoie de a mă apleca îngenunchind, iar și iar, sub patrafirul scrisului eminescian:
16 ianuarie 2019
Nicolae Steinhardt despre Eminescu
Nicolae Steinhardt despre Eminescu
Mi-am pus demult întrebarea: dacă mi se va cere să scriu despre Eminescu, ce voi face? Să cutez a scrie? Nu va fi impertinență și abatere de la modestia cea mai elementară?
Iată însă că, pînă la rezolvarea teoretică a problemei, am scris și publicat cîteva texte despre Eminescu în „Viața Românească”, în „Caiete critice”, în volumul „Escale în timp și spațiu” și „Prin alții spre sine”, în cuvîntul înainte la „Eminescu și abisul ontologic” de Svetlana Paleologu-Matta.
Am învățat și predat euforic multe poezii eminesciene la Jilava, Gherla și Dej.
Știu bine că am scris copilării și banalități dar cu teamă, dragoste, credință și adînc respect. Așa încît s-ar putea ca păcatul de temeritate și poftă de fală să-mi fie iertat.
Îl iubesc pe Eminescu. Ziua de 15 ianuarie e pentru mine o zi sfîntă. Nu uit, cînd sunt în București, să depun și eu o floare la statuia din fața Ateneului, operă a sculptorului D. Anghel.
Cu ce drept îl iubesc pe Eminescu? Fără niciun drept. Prin declarație unilaterală de voință, pentru că oricine are dreptul să iubească, oricît de nevolnic și neîndeptățit este. Pentru că, după cum spun englezii, o pisică poate privi un rege. Tot astfel, fără nicio justificare, iubesc în mod orbitor și total poporul românesc și „fenomenul românesc”.
Și apoi Eminescu, prin fermitate și curăția caracterului, îmi e sprijin de nădejde în credința că poporului român îi e menit a se împărtăși în cultură și în viața spirituală de o soartă cu mutl deasupra mediocrității, acea binecuvîntată soartă în care au crezut Hașdeu, Pârvan, Blaga, Mircea Eliade și Constantin Noica.
Cît de fericit sunt că mi-ați dat prilejul să-mi mărturisesc dragostea despre Eminescu și fenomenul românesc.
Sfântul Eminescu. Pătimirile și martiriul
Voievozii sufletului românesc
Sfântul Eminescu. Pătimirile și martiriul
Un film de Constantin Ghiţă, 15 ianuarie 2019.
Alte articole :
16 iunie 2018
Nichita Stănescu: Să ne împrietenim cu Eminescu sărutându-i versul, iar nu slăvindu-l de neînţeles
Nichita Stănescu: Să ne împrietenim cu Eminescu sărutându-i versul, iar nu slăvindu-l de neînţeles
(De dragoste)
Să ne împrietenim cu Eminescu sărutându-i versul
iar nu slăvindu-l de neînţeles
căci ce-a fost el, n-a fost eres
şi sărutare de pământ îi fuse mersul.
Să-l punem între vii căci este viu
bolnav de frumuseţea mamei mele
de cerurile numai cu mare stele
de ierburile ce cuprind nisipul din pustiu.
Să-l întrebăm pe Eminescu dacă doarme bine
în patul inimilor noastre
Şi dacă vinul sângelui are vechime
şi dacă mările ne sunt albastre
şi dacă peştii-s umbra stelelor cu coadă
şi dacă inima e-o stea cu coadă
şi coada umbrei plopilor înalţi
ne-a adunat pe noi, ceilalţi
în jurul verbului curat
rostit de el şi murmurat
de noi, ai lui
Nichita Stănescu despre Eminescu cel genial și universal, despre poemul Luceafărul și criticii neinspirați
Nichita Stănescu despre Eminescu
cel genial și universal,
despre poemul Luceafărul
și criticii neinspirați
15 ianuarie 2018
Eminescu despre politica canaliilor nepieritoare. (Cât de actual!) Adus în prezent de minunata Leopoldina Bălănuță
Eminescu despre politica canaliilor nepieritoare. Cât de actual!
Adus în prezent de minunata Leopoldina Bălănuță
Scrisoarea a III-a (finalul)
………………………………………………………………………………………..
De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii…
În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
Poţi să-ntâmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo?
Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo!
O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ,
Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii,
Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini,
Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini,
Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră
De la munte pân’ la mare şi la Dunărea albastră.
Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele, (more…)
17 iunie 2017
Voievozi ai demnității românești. Mihai Eminescu
Voievozi ai demnității românești. Mihai Eminescu
15 iunie – pomenirea lui Mihai Eminescu
Eminescu către Zamfir Arbore, în 1882:
„- Știi ce, dragul meu, hai să demisionăm, tu de la Românul, eu de la Timpul, și hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuți să trăim printre lupi. La mănăstire, în chiliile solitare, să scriem letopisețe în cari să înșirăm tot ce îndură nenorocitul neam românesc, pentru ca să se știe cât amar a suferit românul cât a trăit pe acest pământ”.
Dintr-o însemnare descoperită – pe o carte de rugăciuni de la Neamț – de Paul Miron:
„Pe ziua de Sf. Voievozi la anul 1886 m-au chemat la M-rea Neamțu, la bolniță, și l-am spovedit și l-am împărtășit pe poetul M. Eminescu. Și au fost acolo Ion Gheorghiță, din Crăcăoani, care acum este primar. Iar M. Eminescu era limpede la minte, numai tare posac și trist.
Și mi-au sărutat mâna și-au spus: Părinte, să mă îngropați la țărmurile mării și să fie într-o mănăstire de maici, și să ascult în fiecare seară ca la Agafton cum cântă „Lumina lină”. „
Mircea Eliade despre Eminescu – Paris, septembrie 1949
„Ce inseamna pentru noi toti, poezia, literatura si gandirea politica a lui Eminescu, o stim, si ar fi zadarnic s-o amintim inca o data. Tot ce s-a creat dupa el, de la Nicolae Iorga si Tudor Arghezi pana la Vasile Parvan, Nae Ionescu si Lucian Blaga, poarta pecetea geniului sau macar a limbii eminesciene. Rareori un neam intreg s-a regasit intr-un poet cu atata spontaineitate si atata fervoare cu care neamul romanesc s-a regasit in opera lui Eminescu. (…)
Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru si cel mai stralucit geniu pe care l-a zamislit pamantul, apele si cerul romanesc. El este, intr-un anumit fel, intruparea insasi a acestui cer si a acestui pamant, cu toate frumusetile, durerile si nadejdile crescute din ele.”
Baladă pentru Eminescu
de Radu Gyr
15 mai 2016
Mihai EMINESCU vine miercuri la Suceava. Vedeti cine îl aduce!
Mihai EMINESCU vine miercuri la Suceava
Vedeți cine îl aduce!
16 ianuarie 2016
La mulți ani întru Eminescu, tuturor românilor! Radu Gyr – Baladă pentru Eminescu
166 ani de la nașterea lui.
La mulți ani întru Eminescu,
tuturor românilor!
Mircea Eliade: Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru și cel mai strălucit geniu pe care l-au zămislit pământul, apele și cerul românesc. El este într-un anumit fel întruparea însăși a acestui cer și a acestui pământ, cu toate frumusețile, durerile și nădejdile crescute din noi.
Baladă pentru Eminescu
de Radu Gyr
Te-au slăvit în cărţi şi în poeme
Şi te-au înălţat iconostas,
Ca să fulgeri tânăr peste vreme,
Cu vecii de cremene sub pas.
Te-au văzut voevodând voroave,
Ciobănind genune şi zăpezi,
Potcovar de fum bătând potcoave
Negurilor strânse în cirezi.
Te-au crezut gigantic Sfarmă-Piatră
Care sparge piscul viforos,
Şi fierar înfierbântând pe vatră,
Mările călite sub baros.
Împărat, ţi-au scris pe tâmple steme.
Făt-Frumos, ţi-au pus în mâini hanger.
Şi-au cules, din pana ta, blesteme,
Viscole şi răzvrătiri în cer.
Ci, netrebnic, eu adulmec zării,
Paşii tăi pe unde te-au fost dus,
Şi-nsetat pe drumurile Ţării
Dibui urma ta de blând Iisus.
Caut picurii de sânge, neşterşi încă,
Ai crucificării pe furtuni
Şi sărut lumina lor adâncă
Şi-i ating cu mâini de rugăciuni.
Trist Iisus cu umbra de tămâie
Dăruind azur din mâini subţiri,
Sfânt, bătut, pe veacul tău, în cuie,
Scânteind, înalt, din răstigniri.
Frânt de-o stea şi-ngenuncheat de-o floare,
Biruit de ramuri de arin,
Îndulcit cu dor de moarte-alinătoare,
Ars ca Nesus în cămaşă de venin…
Nu, tu nu eşti meşterul, ci cneazul,
Nu eşti înstelatul împărat.
Sfâşiat ţi-i pieptul şi obrazul.
Tu eşti marele însângerat !
Te-ncrustăm, zadarnic, în agată
Şi-n icoane noi pe flori de crin.
Crinii nu vor stinge, niciodată,
Umbrele cununilor de spini.
Eu nu-ţi pipăi steme şi nici lauri…
Numai rănile mă plec şi ţi le strâng
Şi le fac medalii mari de aur, –
În genunchi, le-nchid în inimă şi plâng.
Bucovina Profundă 