Trec primăveri cu flori la subsuoară, în struguri mustul toamnelor şi-l suie, se cern zăpezi a nu ştiu câta oară, noi tot aici, noi tot bătuţi în cuie.
Ne cresc orfani copiii pe coclauri, nevestele ca fânul se usucă, răsar din mame stânjenei şi lauri, noi tot aici, noi tot cu dor de ducă.
Parcă n-am fost în lume niciodată, Duminicile parcă ne-au uitat şi ele, prietenii prin cârciumi se îmbată – noi tot aici, noi tot între zăbrele.
Căţui de nuferi ard în rugăciune, pe sub salcâmii înfloriţi trec fete, bâtrâne viori întineresc sub strune, noi tot aici, noi tot în baionete.
Ţiţeiul nostru spumegă în sonde, scot munţii saci de aur la lumină, cresc cozonaci pe câmpurile blonde – noi tot aici, noi tot pe rogojină.
Împărăţii cât şapte ţări într-una se clatină, pândite de cenuşe, stăpâni ai lumii au muşcat ţărâna, noi tot aici, noi tot între cătuşe.
Cu alte poze vine-abecedarul iar geografia alte hărţi aduce, istorii noi aşterne cronicarul – noi tot aici, noi tot bătuţi pe cruce.
Bucovina Profundă 