Bucovina Profundă

19 iulie 2022

Povestea lui Toma Arnăuţoiu și a celei mai intense rezistențe anticomuniste

Povestea lui Toma Arnăuţoiu și a celei mai intense rezistențe anticomuniste


În noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, Toma Arnauțoiu, alături de grupul lui de luptători, era împușcat la Jilava. Cum am putea sa-l uităm?


Felicităm TVR1 și pe Rafael Udriște pentru ediţia emisiunii Omul şi timpul, din 26 mai 2022!

Rafael Udrişte şi invitaţii lui au discutat despre Toma Arnăuţoiu şi rezistenţa anticomunistă din munţi.

Au fost în studioul TVR1:

Ioana Voicu Arnăuţoiu, fiica liderului grupării anticomuniste de la Nucşoara,

Cosmin Budeancă, cercetător IICCMER şi redactor-şef al revistei Memoria, respectiv

Cristina Chirvasie, regizor.

Cum arată un erou. TOMA ARNĂUȚOIU

Filed under: Rezistenţa din munţi,România Profundă,sfintii români — Mircea Puşcaşu @ 12:23

Cum arată un erou. TOMA ARNĂUȚOIU


Toma Arnăuțoiu, locotenent de cavalerie, (n. 14 februarie 1921, Nucșoara, județul Muscel, în prezent județul Argeș – d. 18 iulie 1959 (executat în penitenciarul din Jilava), a fost liderul grupului de rezistență anti-comunistă de la Nucșoara, format în primăvara anului 1949.

Înainte de a fi liderul grupului de rezistenţă anticomunistă de la Nucşoara, Toma Arnăuţoiu a făcut parte din garda regală. În 1947, când comuniştii l-au forţat să abdice şi să plece din ţară, Regele Mihai i-a propus să îl însoţească, însă Toma a preferat să rămână şi să încerce să ţină piept noului regim.


 

toma arnautoiu

Date biografice: (more…)

13 mai 2020

Mihai Timaru (1917 – 2005): Erou pe front, haiduc în munți și mucenic în temnițele comuniste

Filed under: Rezistenţa din munţi,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:11

Mihai Timaru (1917 – 2005):timaru

Erou pe front, în munți și mucenic în temnițele comuniste

Mihai Timaru s-a născut în Gorneşti, judeţul Mureş, într-o familie de eroi. Primul copil al „lelei Fironica şi al badei Toader”, fusese tot Mihai, dar nefiind înduplecat să rămână acasă, la 18 ani cade eroic la Mărăşeşti. Acelaşi destin îl mână pe locotenentul Mihai Timaru să facă parte din echipa de sacrificiu a Diviziei 13 Infanterie, care trece Prutul, cu barca avariată, la Sculeni. Mai târziu, la 16 octombrie 1941 după participarea la luptele de la Odessa este decorat. Schimbându-se direcţia de luptă, cere să fie trimis pe front în sectorul Târgu Mureş, pentru a lupta la dezrobirea satului natal. Aici preotul, colegii şi fetele, îmbrăcaţi în odăjdii şi costume naţionale, lui Mimi (cum îl alintau cei cunoscuți) îi fac o primire triumfală în capul satului: „Bine-ai venit, copilul satului!”.

Ajunge cu unitatea militară la Roman; în noiembrie 1946 pleacă la înmormântarea mamei, iar în 1947 este trecut în rezervă. Mihai spunea că nu întâmplător a ajuns pe plaiurile lui Ştefan – unde murise celălalt Mihai. Ajunge la Panciu, unde i-a ieşit în faţă acea nepoată a Babei Vrâncioaia care i-a cucerit sufletul şi i-a dăruit un fiu, pe Toader. Ajuns în Vrancea, este pus în legătură de socrul său, Costică Brandabur, cu grupul de rezistenţă din munţi, condus de Ion Paragină şi fraţii săi.

Însă, Mihai Timaru este prins într-o capcană, arestat şi dus la Focşani. Nefiind încătuşat, profită în gara Focşani de neglijenţa ofiţerului de securitate şi transmite unei cunoştinţe, Gheorghe Pătulescu, să-i anunţe soţia că va fi dus a doua zi la Braşov. Povestea e uluitoare. (more…)

2 mai 2019

Cum își petreceau eroii anticomuniști Sfintele Sărbători de Paști. Din jurnalul unui erou al munților, Vasile Motrescu 

Cum își petreceau eroii anticomuniști Sfintele Sărbători de Paști.

Din jurnalul unui erou al munților, Vasile Motrescu 

motrescu 658x0_rezi

Timpul s-a răcit vântul rece, ora 3,30 dimineața când a înserat am pornit spre sat când a întunecat am fost la punctul IV, a venit F.2 și mi-a adus pască, făină, slănină, un urcior cu untură, zahăr, bomboane prăjituri și altele de ale mâncării și două cămăși curate și o izmană atâta bucurie am și eu la sufletul meu de Sfintele Paști, dacă am ce mânca și o cămașă curată parcă toată lumea e a mea simt și eu că sunt pe la Sfintele Paști. Numai a uitat să-mi aducă ou roșu, nu am mai avut răbdare să stau mult cu el când am văzut că mi-a umplut cu bunătăți rucsacul și o traistă, mi-am luat merindele și m-am dus pe groapa Ploștei și mi-am împachetat din nou și am mâncat și eu pe săturate pască, smântână mi-a adus și miere și săpun de spălat, acestea sunt cele mai bogate din cele cinci Paști petrecute în prigoană cred că acestea sunt cele din urmă.

Am pornit pe groapa Ploștei a început să plouă și e întuneric de nu vezi nimic, mă duc plută înotând prin glod, secând băltoacele și făcând salturi prin șanțuri și gropi, nu țin seama de acestea sunt fericit că sunt sătul și am două traiste cu mâncare în spate. La G.C. m-am dus de am băut apă și i-am făcut un semn pe fereastră, dormea creștinul așa că nu l-am mai sculat. De la el m-am dus la bordei la Ciuntu la Slatina să stau de ploaie cu creștinul acolo și m-am ferit să nu fac zgomot și am plecat mai departe spre Stânișoara mai poposind din loc în loc și clipocind pe sub copaci atâta era de întuneric că m-a trezit lângă Cosoaia din Pietroiu lângă gardul grădinii încet m-am retras să nu fac zgomot să nu mă simtă câinii. Foarte greu am ieșit de la deal de Onari în drum și am luat-o pe drum cu popasuri, la Găvan am stat o oră și m-am odihnit, am făcut foc și iarăși am mâncat căci se apropie de zi. S-a făcut ziuă am ajuns în Stânișoara. Aceasta este noaptea Învierii a Domnului nostru Isus Hristos – Paștele anului 1953.

Toată noaptea m-a plouat și am făcut salturi prin glod, sărituri și gropi. Dar totuși mă simt fericit când mă gândesc la cei de prin temnițe căci mulți ar dori să aibă fericirea aceasta cu toate căci eu nu o doresc nici vrăjmașilor mei.

 

Duminică 5 aprilie 1953 (Sfintele Paști)

Din Stânișoara mi-am continuat drumul pe Obcina Hacigului până la Arsița m-am coborât în vale la colibă cu toate că ploua și sunt obosit și nu mă lasă inima să mă duc și totodată nici nu e lucru curat cu cobilița de la A.H. căci când am trecut pe lângă ea, mi-a venit miros de tutun și astăzi în ziua de Paști și chiar în zori de zi și pe vreme așa de grea, e imposibil să fie cineva în pădure. Lucru hotărât că este post fix în preajma colibei, așteaptă să mă duc pe la ea, să-mi dea Hristos a înviat Securitatea.

Bănuiesc că ori a dat cineva de colibiță astă iarnă căci am făcut multă urmă pe zăpadă și tot în trecere am dat pe la colibă de am făcut foc și am stat câte o zi două. Să păzească până or înnebuni până la anul pe la Paști tot în coliba de la Arsița Haciumului să stea. M-am coborât pe la Preluca Grofului în cracii prislofului, e zăpadă mare și nu e nici o urmă așa că trebuie să ocolesc prin Scoru din Cracii Prislofului m-am suit în cărarea Grofului și merg pe cărare. A început să ningă îi dau zor, am trecut iarăși pârâului Prislofului pe unde am trecut și ieri. La ora 9 dimineața am ajuns cu Paștele la coliba Gruetul stâncii. Cum am ajuns am făcut foc și am mâncat și m-am culcat iar și am adormit până dimineața. Peste noapte am visat că m-a luat miliția într-o mașină, dar am scăpat și că soția mea mi-a ieșit înainte și mi-a spus că e bolnavă tare.

Astăzi am împlinit 4 ani de când sunt prigonit şi nu ştiu cum e viaţa liberă. La ora 10:30 am plecat spre Vicov să duc mai bine de jumătate din carnea de capră să o dau pe făină, vreau să mă duc la U.T. De la colibă am coborât pe drumul Prislopului şi am venit pe drum până la grădină, m-am suit în păr…. am trecut în Dealul Slateni şi fiind seară, am mâncat, mi-am făcut rugăciunile de seară şi când a înserat am plecat către sat. Pe drumul din Criveţe peste toloaca ca la o ½ oră după ce am înnoptat am ajuns la U.T., m-a primit cu bunăvoinţă, m-a dus în casă la căldură. Dar nefiind obişnuit cu căldura a început să mă doară capul, mi-a spus noutăţi, veşti şi încurajare, i-am dat carnea de capră şi în schimb mi-a dat 10 kg de făină, 5 ouă, o bucată de slănină, mâncare de drum, poame uscate şi cartofi aşa că am făcut o încărcătură de peste 20 kg. La ora 24 am plecat de la U.T. Cum am ieşit de la el a început să plouă, e foarte întuneric, cad în gropi şi şanţuri, şi sec bălţile de apă în Criveţe am stat sub un brădănel, dar tot mă plouă, am plecat mai departe şi pe Dealul Babii am tras de am stat de ploaie la un bordei părăsit, într-un sopron şi m-am băgat într-o grămadă de gunoaie şi nu ştiu ce gângănii se suiau pe mine şi mă înţepau de parcă stau în furnicar. Înspre ziuă a venit şi un dihor şi s-a cuibărit lângă mine, dar când m-a simţit a fugit speriat şi revoltat că i-am ocupat locuinţa. (…)

Oare de ce nu am fericirea sa traiesc cel putin in sat sau sa mai am pe cineva cu mine, sa nu fiu singur, sa stau in pustiu impreuna cu fiarele padurii, sa duc viata de pustnic la varsta de 32 ani, sa ma conformez regulilor partizanatului,…greu de suportat? Caci sunt foarte greu de imaginat toate lipsurile, suferinta, durerea sufletesca si trupeasca caci nici bolnav n-am timp sa fiu. Frigul, foamea, lipsa de imbracaminte si toate cele ce are nevoie un om… pentru cine le suferi? (…)”

“Va spun raspicat ca iubesc mai mult Libertatea decat viata”.

(more…)

13 februarie 2019

Comunismul: cea mai mare traumă in familia neamului românesc. Simpozion și Expoziție la Suceava

Simpozion și Expoziție la Suceava

Comunismul: cea mai mare traumă in familia neamului românesc

Caravana EROILOR

Un eveniment intermediat și recomandat de

Bucovina Profundă

afis muzeu caravana eroilor

Vezi și pagina de facebook a evenimentului Caravana EROILOR!


Galerie FOTO cu imagini din bannerele expoziției:

 

6 iunie 2017

Lansare de carte: Petre Baicu – Povestiri din lagăre și închisori

lansare carte - petre baicu

Lansare de carte:

Petre Baicu – Povestiri din lagăre și închisori

Memoria rezistenţei anticomuniste se îmbogăţeşte cu o nouă apariţie editorială: POVESTIRI DIN LAGĂRE ŞI ÎNCHISORI de PETRE BAICU. Lansarea cărții va avea loc miercuri 7 iunie 2017, de la ora 17,30, la Librãria „Mihai Eminescu” din București, și se va bucura de o participare prestigioasă: Octav Bjoza, Marius Oprea, Mihail Diaconescu şi Horia Baicu. Evenimentul este organizat de Fundaţia „Ion Gavrilă Ogoranu” şi Asociaţia „Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei”. Intrarea este liberă. 

 


Din biografia unui erou

Petre BaicuPetre Baicu s-a născut la 3 iunie 1908 în satul Pleșcoi, comuna Berca jud. Buzău. Satul Pleșcoi a fost atestat prima dată în anul 1489 de către voievodul Vlad Călugărul.

Părinții, tatăl, Ion Baicu maistru în foraj petrolier la schelă de petrol Berca având brevetul nr. 6 din țara. Mai există și astăzi certificatul nr. 291 din 15.03.1911 care atesta brevetul de maistru sondor, iar mama, Anica se trăgea dintr-o familie de țărani cu avere mijlocie, A fost cel mai mare dintre cei 7 copii ai familiei Baicu.

A urmat școala primară în satul natal, iar apoi și-a continuat studiile la Școala de Arte și Meserii din cadrul Politehnicii București devenind subinginer.

A lucrat apoi la IAR Brașov (Uzina de avioane a României, care producea în anii 1938 un avion pe zi). Trecând apoi ca copropietar  la fabrica TERO din Râșnov, fabrică ce producea aparatură de bord și subansamble pt. aviație.

Din 1932 a făcut parte din Mișcarea Legionară, fiind la un moment dat șeful  Corpului Muncitoresc Legionar din jud. Brașov și Președintele Camerei de Muncă  pentru județele Brașov, Prahova și Buzău.

A fost arestat de Guvernul Antonescu ca participant la așa zisa „Rebeliune Legionara“ din 21-24 ian.1941, apoi achitat și eliberat.

În 1942 este arestat și trimis în lagărul de la Tg.-Jiu. Esta anul arestării a 6.000 de legionari de către Guvernul Antonescu.

În august 1943 a fost trimis pe front în batalioanele de reabilitare ale regimul Antonescu, și a participat la luptele din Crimeea împotriva Armatei Sovietice. Vezi cartea  Memorial de Război „ Ana, Jura și Pisică oarba“aparuta în anul 1997 la editura „Biblioteca Revistei Familia“ Oradea cu o prefață a Generalului de Brigadă (r) Mircea Velicu. Odată cu retragerea din Crimeea, se salvează cu ultimul vas (more…)

29 aprilie 2016

Bătrâna și ereticul – piesă de teatru de Marian Costache

Filed under: Rezistenţa din munţi,sfintii inchisorilor,teatru,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 00:54

troita-lemnScurtă piesă de teatru religios primită la redacție de la autor, căruia îi mulțumim.

Bătrâna și ereticul

de Marian Costache

 – scenetă de teatru creștin ortodox bazată pe fapte și personaje adevărate –

 

 

Motto : Vorba spusă, pronunțată,

are mult mai multă forță

de convingere decât cea scrisă.

Descartes

 

Decorul :          În dreapta scenei, la stânga spectatorilor, se află o inscripție pe care scrie              „Satul Nucșoara”. De cealaltă parte, la dreapta spectatorilor, se află o altă                         inscripție pe care scrie „Județul Argeș”. La mijlocul scenei este o bancă, o                bancă la poartă, așa cum se obișnuiește în satele românești. Pe fundalul   din spatele băncii, în fața spectatorilor, simbolizată o casă de țară cu pridvor, ferestre mari, perdele, etc. Tot pe scenă, la dreapta spectatorilor,    se găsește o cruce mare de lemn culcată, lăsată jos. Lângă cruce se află o  inscripție pe care scrie „Această troiță a fost ridicată în memoria  partizanilor Haiducii Mușcelului din Nucșoara asasinați de comuniști”.

 

Personajele :  

– Bătrâna, Mama Rizea, Elizabeta Rizea, 80 de ani ;

– Ereticul, un tânăr în jur de 25-30 de ani ;

– Gheorghe Rizea, soțul bătrânei, 92 de ani ;

– Cornel Drăgoi, 66 de ani ;

– Un tânăr anonim, în jur de 20 de ani ;

– Poștașul satului, în jur de 40-50 de ani ;

– Comunistul satului, în jur de 50-60 de ani.

 

elisabeta-rizea-e1361763451129La început, la ridicarea cortinei, pe scenă se află doar Mama Rizea. Bătrâna stă singură pe bancă și toarce lână ținând fusul în mână și învârtindu-l. Este îmbrăcată în ie și costum popular, așa cum poartă femeile la satele din zona Argeș. Apare ereticul din stănga spectatorilor și dreapta bătrânei. El este bine îmbrăcat, în costum și cravată. Într-o mână are o geantă cu cărți și reviste, iar în cealaltă o biblie sectară.

 

Ereticul :          Bună ziua, mamaie !

Bătrăna :          Mnă-zîua, maică ! (Și, plictisită, își vede în continuare de fusul ei.)

Ereticul :          Mamaie, mata știi ce este Biblia ? Uite, dacă ai două minute, aș vrea să-ți                           vorbesc despre Biblie și despte Domnul Isus Cristos.

Bătrâna :          Văleu, maică, văleu ! N-ai fi și dumniata tot vriun comunist deghizat în                               altciva ? N-ai fi vrun lup în pele de oaie ? Asta nu o fi, oare tot o manievră   a securității ? (Hup! Începe să devină „interesantă” discuția și pentru ea.)

Ereticul :          Nu, mamaie, nu ! Eu nu sunt nici securist, nici comunist. Acum în august                            1992, aici în România, mamaie, nu mai sunt nici comuniști, nici securiși.                             (plin de mândrie și îngâmfare) Eu sunt predicator, mamaie ! Eu predic cuvântul   lui Dumnezeu !

Bătrâna :          Da !? Ce vorbești, maică !? Nu știam că există așa ceva. Da, maică, văd că              nu iești popă. Din câte știu io, maică, iei, popii, iei priedică la biserică !                                 Dumniata ai biserică ? Uni priedici ? Da, de ce nu iești îmbrăcat (more…)

18 noiembrie 2015

Îndatorirea de român. Articol de Mihai Tîrnoveanu

Filed under: Rezistenţa din munţi,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 16:17

hasu nunta

Îndatorirea de român

articol de Mihai Tîrnoveanu

Mi-a spus cineva că trăiesc în trecut şi că zugrăvesc România în culori idilice, că religia predată în şcoli face rău copiilor şi că satul românesc nu mai e ce a fost odată. Fiecare însă are dreptul la propria-i opinie.

Mass-media are dreptul să arunce cu noroi peste Ţară, eu am datoria să încerc cu mijloacele mele extrem de puţine să şterg acel noroi. Politicienii cu putere mare au dreptul să lovească cu piciorul icoanele din şcoli, eu am datoria să le ridic, sărut şi mângâi.

Cohorte de deviaţi sexual au dreptul să pângărească imaginea satului românesc exprimându-şi ”ideologia” la Muzeul Ţăranului Român, eu am datoria să-i şterg ţăranului de pe obraz scuipatul. Lucian Boia are dreptul să şteargă eroii din Istoria Naţională, eu am datoria să mă închin în faţă lor. Nu trăiesc în trecut, consider însă că avem nevoie de modele şi simboluri pentru a şti cum să ne îndreptăm, căci da, poporul de astăzi este rătăcit dar nu rău.

Într-adevăr, culorile României din aceste vremuri nu sunt idilice, dar tabloul nu trebuie murdărit şi mai mult, ci doar şters de praf cu credinţă şi smerenie. Eroii şi sfinţii români sunt acolo, în firele adânci ale pânzei, de noi depinde dacă le îngropăm mai adânc sau le ”restaurăm” aducându-le în prim-plan. Într-o lume în care mai toţi au aşadar numai drepturi eu consider că am numai îndatoriri, simţindu-mă însă liber; liber să cred în Hristos şi în Neam, liber să fiu convins că România este Grădina Maicii Domnului, liber să cred că eroii şi sfinţii români sunt acele modele în stare să ne ridice, pe noi, poporul nevrednic, la loc în Istorie.

În fotografie (făcută publică de jurnalista Ioana Hașu) este Gheorghe Haşu, luptător anticomunist din Munţii Făgăraşului şi soţia sa. Gheorghe Haşu nu mai trăieşte printre noi. A murit pentru ţară. Soţia lui trăieşte, crede în Hristos şi în faptul că bărbatul ei nu a murit în zadar. Eu sunt alături de ea, în faţa Icoanei.

29 iulie 2015

29 iulie – pomenirea marturisitorului Zaharia Marineasa: „Mi-aş exprima dorinţa, adresată ca rugăciune lui Dumnezeu, ca sutele de vieţi care au fost curmate de comunism, pentru că s-au opus comunismului, să fie primite ca jertfe la făurirea României Creştine.”

Mă numesc Zaharia Marineasa. Ca apartenență politică sunt legionar. Am executat la Aiud 21 de ani de detenţie politică pentru fapte de ordin politic. Întotdeauna am fost încadrat în articole de lege referitoare la ceea ce justiţia de atunci considera uneltire împotriva orânduirii sociale. În cuprinsul sentinţelor pronunţate împotriva mea, nu se găsesc acuzaţii pentru manifestări rasiste, antisemite, de intoleranță religioasă sau contra etniilor conlocuitoare.

Rezumând faptele mele, nu am fost condamnat pentru crimă de omor şi deci cei 21 de ani de temniţă pe care i-am executat nu pot fi justificaţi de nici o orânduire socială din lume.

În continuare mă voi opri pe scurt şi la faptele mele legate de luptă împotriva comunismului. Voi repeta unele fragmente din interviul dat în revista „Gazeta de Vest”, în septembrie 1992.

Mi s-a pus întrebarea dacă organizaţia pe care am condus-o a fost cea care a luat parte la primele ciocniri armate anticomuniste din Banat. În primăvara anului 1948 eram urmărit de comunişti pentru a fi arestat. Purtam costum ţărănesc şi opinci. În traistă aveam (more…)

27 iulie 2015

Florian vs Ogoranu sau Cum işi ascund neobolşevicii genocidul făcut de înaintaşii lor (cu ajutorul cozilor de topor autohtone). Legea “Elie Wiesel” urmăreşte desfiinţarea Istoriei anticomuniste a României

Florian vs Ogoranu sau

Cum işi ascund neobolşevicii genocidul făcut de înaintaşii lor asupra românilor

Legea “Elie Wiesel” urmăreşte desfiinţarea Istoriei anticomuniste a României

ANALIZĂ, Documente şi Imagini cu Mişcarea de Rezistenţă Armată din Munţii Făgăraşului

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat miercuri, 22 iulie 2015, chiar de ziua de naştere a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel Ciobotea, modificările la OG 31/2002 prin care apologia Mişcării Legionare şi negarea Holocaustului pe teritoriul României vor fi pedepsite cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, informează Ziarul Românesc.net. Memoria a numeroase figuri luminoase ale Bisericii naţionale, care au împărtăşit şi idealurile Mişcării Legionare, va fi lovită de aceasta “Lege”.

Textul integral al modificărilor se află pe pagina Camerei Deputaților. Iată câteva dintre noile prevederi legislative:

Prin organizaţie cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţii lor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist”.

Prin Mişcarea Legionară se înţelege o organizaţie fascistă din România care a activat în perioada 1927-1941 sub denumirile de «Legiunea Arhanghelului Mihail»(sic! – n.n.), «Garda de Fier» şi «Partidul Totul pentru Ţară»”

„Art. 4. – (1) Confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.”

„Art.5. – Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război (chiar şi între ghilimele? – n.n.), precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi”, mai arată sursa citată.

Recrudescenţă dorită a antisemitismului?

Iniţiatorul de facto al “Legii”, după cum stă scris în proiectul acesteia înaintat de senatorii Crin Antonescu, George Scutaru-DNA şi Andrei Gerea şi perfecţionat de deputatul-delator Ciprian Nica, este Institutul “Elie Wiesel” condus de Alexandru Florian, fiul ideologului comunist Radu Florian, institut introdus prin tertipuri subterane sub cupola Cancelariei lui Victor Ponta. Este interesant de observat că, deşi este organ guvernamental, care ar fi putut înainta “Legea” direct prin intermediul Guvernului, Alexandru Florian a ales o cale mai dosnică de transferare în “Lege” a obsesiilor sale de familie, anti-anticomuniste.

“Legea” respectivă va aduce fără îndoială o recrudescenţă a antisemitismului, stimulat sau închipuit, poate chiar şi dorit, având în vedere cine a creat “Legea” şi cine încearcă să o impună. Totodată, segmente importante ale patriotismului vor fi întărite de această aversiune.

Istoria nu se schimbă prin “Lege”

Portalul nostru (marturisitorii.ronota BP), închinat martirilor şi mărturisitorilor români ortodocşi din secolul XX, dintre care mulţi, ca foşti membri ai Mişcării Legionare, sunt întinaţi de această “Lege”, a prezentat câteva poziţii clare privind ingerenţa de nepermis a Legislativului, stimulat de Institutul “Elie Wiesel”, în domeniul Istoriei, respectiv în rescrierea Istoriei, practică totalitaristă de care ţara noastră a mai avut parte în perioada stalinist-comunistă. (more…)

12 martie 2015

Ca o lacrimă de sânge… Luptătorul din Munţii Făgăraşului, Simion Ghizdavu s-a dus la fraţii săi de Cruce

Filed under: Miscarea Legionara,Rezistenţa din munţi,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 02:34

Ca o lacrimă de sânge…

Luptătorul din Munţii Făgăraşului, Simion Ghizdavu s-a dus la fraţii săi de Cruce

Simion Ghizdavu - Ioan Rosca Rezistenta din Muntii Fagarasului

În cursul dimineţii de 6 martie 2015, ţăranul din Ileni (comuna Mândra, Ţara Făgăraşului), Simion Ghizdavu (foto stânga), a trecut la cele veşnice. Pentru “vina” de a fi făcut parte din Frăţiile de Cruce a ispăşit o pedeapsă de 6 ani de închisoare. Cea mai mare parte a pedepsei a executat-o în Penitenciarul Gherla. A fost unul dintre sprijinitorii importanţi ai luptătorilor anticomunişti cu arma în mână din Munţii Făgăraşului. Visul său din tinereţe l-a călăuzit până în ultimul ceas al vieţii. Dumnezeu să-l odihnească cu Drepţii!

Mărturisitorul Ioan Roşca (foto dreapta)– cuvânt la înmormântarea luptătorului anticomunist Simion Ghizdavu:

“Oricât ar vrea cineva să se pună în situaţia altuia, e foarte greu. Închipuiţi-vă că Simion, la 16 ani, a fost arestat. A făcut 6 ani de închisoare la Gherla şi un an de domiciliu obligatoriu la Lăteşti, în Bărăgan. Aş putea să spun multe despre el. L-am auzit când se văita în anchetă la Securitate, era pus în poziţie aşa-zis de gândire, pe prici, cu mâinile strânse între picioare, zile întregi, ore în şir.

Mi-aduc aminte şi de elevul Simion, eram cu o clasă mai mare decât el. Odată, profesorul de limba română a dat o lucrare în care trebuia să scrii despre mamă şi a venit cu lucrarea lui în clasă la noi şi a citit-o. Era şi bun şi talentat. Putea să ajungă într-o altă situaţie.

Totdeauna a fost modest, şi-a dus toate greutăţile cu cinste, fără să facă niciun compromis.

Acum un an, când s-a făcut sfinţirea Monumentului rezistenţei anticomuniste din Făgăraş, a făcut tot efortul, şi deşi bolnav, a venit. Mi-a zis: “La anul nu ştiu dacă mai pot veni”. Şi aşa a fost.

Mă uit la el şi rar am văzut o figură atât de senină şi mă gândesc că toţi cei care am suferit, atât înăuntru, cât şi în afară, în rugăciunile noastre să ne aducem aminte de fratele Simion şi să zicem: Dumnezeu să-l ierte!”

(more…)

20 iulie 2012

Nichita Stănescu – Din nou, noi – „Suntem, dar ne este urât!”

Filed under: Nichita Stanescu,poezie,Rezistenţa din munţi,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 17:32

„Lor le-a fost frig, au pătimit, au mers prin zăpadă, prin noroi, au murit şi s-au nemurit. Noi trăim, cu noi cum rămâne?

Nichita Stănescu

Din nou, noi

Bun, dar cu noi cum rămâne?
Ei au fost mari, tragici, sfinţi…
Ei au mâncat pâine,
părinţilor noştri le-au fost părinţi.

Dar noi, dar cu noi?…
Lor le-a fost frig, au pătimit,
au mers prin zăpadă, prin noroi,
au murit şi s-au nemurit.

Noi trăim, cu noi cum rămâne?
S-a hotărât ceva? S-a hotărât?
Când anume şi ce anume?
Suntem, dar ne este urât!

din  În dulcele stil clasic,  1970

(more…)

Spiru Blanaru – asasinat in Padurea Verde, Timisoara, pe 16 iulie 1949

16 iulie 1949 – Padurea Verde, Timisoara

martiriul lui

Spiru Blănaru

şi cei împreună cu dânsul

comandorul Petre Domăşneanu, Petre Puschiţă, Romulus Mariţescu şi căpitanul Ioan Tănase

 

De origine moldovean, născut la 23 iunie 1919 la Crăeşti, Roman, Spiru Blănaru ajunge în Banat, în comuna Domaşnea. Aici este „adoptat” de familia lui Nicolae Horăscu, şeful garnizoanei Mişcării Legionare din zonă, şi se va căsători cu fiica acestuia, Maria Horăscu. Pleacă la Bucureşti unde studiază dreptul şi devine un apreciat avocat. Viaţa liniştită de familie (i se născuse un băiat, Corneliu) şi cariera juridică îi vor fi întrerupte în 1947, când bolşevismul se instaura în ţară. Comuniştii au înlăturat prin ilegalităţi toţi duşmanii lor: monarhia, ofiţerii, partidele istorice şi mai ales legionarii, care formau grosul forţei anticomuniste. Au fost arestaţi cu sutele de mii.

În aceste condiţii au luat fiinţă grupuri de partizani, „bandiţi” ai sistemului bolşevic, printre care şi cel din Teregova (Caraş Severin), condus de Spiru Blănaru, Petre Domăşneanu şi Gheorghe Ionescu, în 1948. Gheorghe Ionescu, notar public, a organizat comuna Teregova pentru a susţine şi aproviziona grupul lui Spiru Blănaru şi al Colonelului Uţă.

„În vremea aceea nu se mai făcea deosebire între ţărănişti, liberali, militari sau legionari. Toţi erau români, cu o singură datorie, aceea de a apăra fiinţa neamului de duşmanii de la răsărit, bolşevicii. Când a fost obligat să fugă în munţi, Gheorghe Ionescu s-a dus în grupul lui Spiru Blănaru”, scrie Atanasie Berzescu, participant activ la evenimente, în cartea sa „Lacrimi şi sânge. Rezistenţa anticomunistă armată din munţii Banatului”.

La începutul lui 1949 grupul lui Spiru Blănaru se afla pe dealurile Teregovei, organizându-se şi aprovizionându-se. Când unul din partizani, Anculia Moise, a fost arestat în seara zilei de 12 ianuarie 1949 şi dus la Postul de jandarmi Teregova, a avut loc atacul partizanilor pentru eliberarea lui. Au participat Spiru Blănaru, Gheorghe Ionescu, Anculia Petru, Ghimboaşe Nicolae şi Stoichescu Pavel care vor elibera pe cel arestat.

În urma acestui fapt, securitatea organizează lupta de la Pietrele Albe, pe dealurile Teregovei, suferind cea mai grea înfrângere din partea partizanilor. Blănaru şi Gh. Ionescu au condus strălucit lupta după toate regulile militare, iar partizanii s-au apărat îndârjit. Ca urmare, ministrul de externe al URSS s-a plâns la ONU de „bandiţii de pe dealurile Teregovei care luptă cu arma în mână împotriva comunismului” (mărturie rămasă în analele ONU).

Bătălia este descrisă de Atanasie Berzescu în cartea citată, astfel:„Spiru Blănaru şi Gheorghe Ionescu se aşteptau acum la un atac din partea securităţii. S-au pregătit de luptă. Se aflau pe dealul Cârciobaţi, sub muntele Semenic. De aici s-au deplasat spre Pietrele Albe. Ajunşi acolo, s-au aşezat în linie de apărare. Nu mai aveau timp să se ascundă. Era ziua de 22 februarie 1949. Zăpadă mare, ger aspru. Securitatea a deschis focul cu toate armele în flancul stâng al grupului. Din această poziţie partizanii au respins atacul securităţii cu (more…)

2 ianuarie 2011

Portretul luptătorului la tinereţe – film complet, necenzurat

Portretul luptătorului la tinereţe

film complet, necenzurat

(sursa: youtube.com/user/MadelnRomania)

Regizat de Constantin Popescu, filmul urmăreşte acţiunile grupului de partizani anticomunişti condus de Ion Gavrilă Ogoranu, fost membru al Fratiilor de Cruce (organizatia de tineret a Miscarii Legionare).
Cercurile extremist-sioniste au cerut interzicerea filmului pe motiv ca ar promova un personaj legionar. Un film care nu trebuie ratat!

Descrierea.
Portretul luptătorului la tinereţe se va concentra pe viaţa grupărilor de partizani anticomunişti retrase în munţi în jurul anului 1947. Inamici ai sistemului, vânaţi de autorităţi şi protejaţi şi iubiţi de românii simpli, partizanii au fiecare un destin exemplar. Portretul este doar prima parte din trilogia Aproape linişte, un proiect mai amplu al lui Constantin Popescu concentrat pe istoria partizanilor români. În prezent, regizorul a început redactarea scenariului părţii a doua a trilogiei, Elisabeta, dar recunoaşte că filmările la Principii de viaţă vor amâna finalizarea pe hârtie a acestui nou film.
În centrul Portretului se află o parte din partizanii din gruparea lui Ion Gavrilă Ogăranu localizată în munţii Făgăraş. Ogăranu a fost interpretat de Constantin Diţă, iar din distribuţia de peste 100 de actori mai fac parte Alexandru Potocean, Mihai Constantin, Alin Mihalache, Cătălin Babiuc sau Vasile Calofir. Partea a doua a trilogiei, Elisabeta, îi va avea în rolurile principale pe Clara Vodă şi Gabriel Spahiu în rolurile soţilor Elisabeta şi Gheorghe Rizea, iar ultimul episod pe Dragoş Bucur şi Andi Vasluianu, care-i vor juca pe fraţii Arnăuţoiu din gruparea Haiducii Muscelului.

UP DATE: o analiza intransigenta a filmului:

Cine isi doreste monopolul asupra memoriei luptatorilor anti-comunisti? De ce are loc desacralizarea marturisirii lor jertfelnice?

 

Calea maximei rezistenţe – Portretul luptătorului la tinereţe.

O cronica realista a filmului despre luptatorii din Muntii Fagarasului

Ileana Bârsan (sursa: LiterNet.ro via vlad-mihai.blogspot.com)

Filmul Portretul luptătorului la tinereţe, regizat de Constantin Popescu, este primul din istoria cinema-ului autohton, care recuperează evenimente extrem de controversate şi de neclare din istoria rezistenţei luptătorilor din munţi. Acest film vine după o lungă, nefericită şi inutilă serie de filme istorice care au mistificat faptele istorice autohtone şi contextul socio-politic mondial şi au agresat conştiinţa naţională, mai tot timpul ameţită de succesiunea ameţitoare de dominaţii. Portretul luptătorului la tinereţe este un film care recuperează istoria unor destine tulburătoare în vremurile crude şi smintite ale comunismului feroce. Portretul luptătorului la tinereţe, primul din trilogia Aproape linişte, este o cronică, în fapt, a evenimentelor din (more…)

14 noiembrie 2010

Libertatea are chipul lui Dumnezeu – Rezistenţa anticomunistă din munţi

Libertatea are chipul lui Dumnezeu

Rezistenţa anticomunistă din munţi

Mogoş şi Mazilu

În decembrie 

1950, Nicolae Mazilu şi Ion Mogoş se refugiază din Făgăraş în Banat, pentru a scăpa de urmărirea Securităţii şi a duce mai departe lupta de rezistenţă în munţii Banatului. În noaptea de 16 decembrie sunt găzduiţi în casa lui Traian Murariu din satul Pădureni – Timiş. Un informator al Securităţii anunţă imediat autorităţile că în casa lui Murariu sunt “doi spioni englezi”. Descinderea are loc la patru dimineaţa. Şeful de miliţie şi ostaşii folosesc gazda drept scut viu. Luaţi prin surprindere, Mazilu şi Mogoş nu mai au timp să fugă. Sunt împuşcaţi mortal şi apoi aruncaţi într-o groapă la marginea satului. Nici unul nu împlinise încă 20 de ani.

Din clasa lor de la Liceul Radu-Negru din Făgăraş, din 28 de elevi, 7 au fost ucişi, iar 20 au luat calea temniţelor, alături de mulţi dintre profesorii lor. O şcoală care şi-a îndeplinit cu adevărat menirea: aceea de a păstra curat sufletul  naţiunii.

+      +      +

Noi vom muri, la fel ca toţi cei care azi luptă-n munţi. Moartea noastră însă va rămâne o mărturie că neamul acesta s-a opus tiraniei comuniste, că noi am iubit mai mult ca orice libertatea.

(Testamentul lui Ion Mogoş)

(din albumul Fericiţi cei prigoniţi)

%d blogeri au apreciat: