18 februarie 2021
9 februarie 2021
Părintele Justin Mărturisitorul – Film documentar
Părintele Justin Mărturisitorul – Film documentar
10 februarie 2021 – 102 ani de la nașterea sa
Mărturism că existența acestui site se datorează in mare măsură Părintelui Justin.
Părintele Justin Pârvu sau cum să te sfințești în vremea noastră. Un articol de Monahia Fotini
Părintele Justin Pârvu sau
cum să te sfințești în vremea noastră
Un articol de Monahia Fotini
Pentru mulți dintre noi dezideratul sfințeniei a devenit un mit iar nu o realitate, uitând de chemarea Mântuitorului, adresată nouă, tuturor: „Fiți sfinți, precum Tatăl vostru Sfânt este!” (Mt. 5:48). Mântuitorul nu a făcut acest apel la sfințenie doar apostolilor sau celor din vremea Lui, ci atâta timp cât vremea Lui este veșnică, acest apel, această poruncă evanghelică are valoare nemuritoare, veșnică, fiind adresată omului, indiferent de vremea în care s-a născut. Acest cuvânt dumnezeiesc este plin de iubire și de nădejde totodată, deoarece arată dorința Domnului nostru Iisus Hristos de a fi cât mai aproape de El, de a fi ca El, oferindu-ne dumnezeirea Sa, doar să credem și să alergăm după ea. Chiar dacă de multe ori noi nu credem în puterea Sa, iată că Dumnezeu crede în noi, El crede că noi putem fi Sfinți, crede că noi putem birui toate luptele acestui veac, iar ca să ne învedereze și mai mult de acest adevăr, ne face această chemare sub forma unei porunci. Mântuitorul ne poruncește, în altă ordine de idei: Fiți sfinți, precum Tatăl vostru Sfânt este!
Și dacă nu credem că și pentru noi este valabilă această chemare sfântă, să aruncăm o privire asupra vieții unui om, contemporan cu noi, dar care a crezut în cuvântul lui Dumnezeu și a reușit – Justin Pârvu. Îmi amintesc o întâmplare când, împreună cu maica stareță, ne plângeam la Părintele Justin pentru slăbiciunile și neputințele noastre, justificându-ne și văitându-ne ca niște copii: „Părinte, dar noi nu suntem sfinți ca sfinția voastră, ca să putem”. Chiar dacă în acel moment Părintele se purta cu noi ca un bunic bun și glumeț față de nepoțeii lui, deodată și-a înăsprit glasul și foarte serios ne spune: „Dar voi ați încercat, măi, să fiți sfinți? Ia încercați și luptați-vă și veți putea și voi! Dumnezeu ne vrea sfinți pe toți, dar noi nu ne luptăm și repede renunțăm la luptă”. Acel cuvânt (more…)
Ioan Ianolide – cronica unei vieţi răstignite
Ioan Ianolide – cronica unei vieţi răstignite
Se face pomenirea sa pe 5 februarie.
„La sfârşitul acestei amarnice experienţe, numai Hristos rămâne viu, întreg şi veşnic în mine. Bucuria mea e deplină: Hristos”
Copilăria
„Dumnezeu voia să-L descopăr pe Dumnezeu duhovniceşte”
27 ianuarie 1919, comuna Dobroteşti, jud. Teleorman – este ziua în care se naşte Ioan Ianolide, cel de-al doilea fiu al lui Nicolae şi al Ispasiei Ianolide. Tatăl, macedonean de neam, administra moşia Berindeilor, locuind cu familia la Lunca, în apropiere de Dobroteşti. Sora lui, pe nume Maria, profund legată de satul natal, devine profesoară şi se căsătoreşte cu un basarabean, rămânând până la moarte în casa părintească de la Dobroteşti.
Ca orice copil crescut la ţară în vremea aceea a gustat din bucuriile vieţii creştineşti ale satului românesc de la început de veac al XX-lea: „M-am născut român şi trăind în atmosfera religioasă autohtonă, cu slujbele bisericeşti şi tradiţiile obşteşti ale poporului (colinde, irozi, pomeni, denii, Rusalii, mucenici), cu bunici credincioşi şi o mamă evlavioasă s-au format în mine sentimentul şi convingerea că Iisus este prezent pretutindeni, că atât în altar cât şi în suflete oamenii se întâlnesc cu El, că El pluteşte în văzduh cu toţi îngerii Lui, ajutându-ne să ne sfinţim şi să ne mântuim” .
Copilăria i-a fost liniştită. Însă vremurile tulburi în care s-a născut, între dictatura lui Hitller şi a lui Stalin, pecetluiesc destinul mucenicesc al lui Ioan. Sensibil la provocările veacului său, intră în anul 1937, ca majoritatea tinerilor cu idealuri înalte din perioada interbelică, în Frăţiile de Cruce, organizaţie naţionalistă de educaţie moral-religioasă. Suflet curat, însetat de adevăr şi de dreptate, se avântă într-o luptă care îi va schimba definitiv cursul vieţii. După absolvirea liceului, datorită situaţiei materiale bune de acasă, merge să studieze Dreptul la Bucureşti, sperând într-o Românie mântuită de păcatele politicianismului burghez şi de ateismul bolşevic: „Deci până la majorat am fost un creştin tradiţionalist, dar viu, Iisus fiind taina şi izvorul vieţii mele. Dar Dumnezeu nu voia să mă opresc aici. El voia să-L descopăr pe Iisus duhovniceşte. Aşa se face că la 21 de ani am intrat în temniţă” .
Arestarea
Student în anul I de Facultate este martorul unor schimbări istorice şi sociale majore: România intrase efectiv în cel de-al doilea război mondial pentru recuperarea teritoriilor răpite de URSS. „Evenimentele istorice care se abătuseră atunci asupra României erau tragice. Răpirea Basarabiei şi a Bucovinei, pierderea sudului Dobrogei (Cadrilaterul) şi cedarea Ardealului de Nord ciuntiseră ţara şi făceau ca oraşele şi satele noastre să fie pline de refugiaţi cu sufletele sfâşiate pentru ceea ce lăsaseră în urma lor, în teritoriile ocupate. (…) Tinerii care nu se puteau resemna să accepte o asemenea perspectivă s-au ridicat la luptă. Printre ei, în primele rânduri, Ionel Ianolide, care era şef de grup în Frăţiile de Cruce. În toamna anului 1941, după intrarea României în război, a fost arestat (more…)
8 februarie 2021
Mărturii despre Traian Popescu
Pe 27 ianuarie 2021 s-au implinit 11 ani de la plecarea sa la Dumnezeu.
Gelu Gheorghiu despre Traian Popescu
24 ianuarie 2021
Aspazia Oțel Petrescu – Lacrimă curată a temnițelor românești
Aspazia Oțel Petrescu – Lacrimă curată a temnițelor românești
Portret realizat de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă
„O LACRIMĂ LIMPEDE, ROTUNDĂ ȘI MARE CÂT TOATĂ ÎNTINDEREA SUFLETULUI MEU”
ZORII COPILĂRIEI SUB CERUL LIBER AL BUCOVINEI
„Satul meu natal, din preajma Cernăuților este un «cot» neaoș românesc, fericit în anul nașterii mele, pentru că se afla «acasă» lângă patria mamă, după Unirea cea Mare, timp astral pentru întreaga noastră țară, ce se numea cu binecuvântată mândrie ROMÂNIA MARE”.
25 ianuarie 2018… zi scăldată de razele blânde ale soarelui iernatic care mângâie chipul luminos al doamnei Aspazia Oțel Petrescu, slobozită de bunul Dumnezeu din carcera vieții la 23 ianuarie a.c., odată cu prăznuirea Sf. Părinți de la al VI-lea Sinod Ecumenic. Cu 94 de ani în urmă, tot într-o zi de iarnă (9 decembrie 1923) când „natura era înveșmântată în albul zăpezii și în tăcerea profundă caracteristică zilelor de iarnă, când doar clopotele bisericii sunau clar în văzduhul încremenit”[1], în cătunul Cotul Ostriței din preajma Cernăuților, în căminul învățătorilor Ioan și Maria Oțel, saluta lumina zilei țipătul primului copil, Aspazia, din cei doi rămași în viață (fratele Anatolie va veni pe lume cu doi ani mai târziu, în vreme ce sora mai mică, Ariadna va pleca pe drumul cel veșnic în 1927, la doar 8 luni). (more…)
15 ianuarie 2021
Comemorarea Moţa-Marin, Bucureşti, 2021
Comemorarea Moţa-Marin
Bucureşti, 2021
Sâmbătă, 16 ianuarie 2021, va avea loc la Biserica Sfântul Ilie Gorgani parastasul închinat eroilor martiri Ionel Moța și Vasile Marin, la 84 de ani de la marea jertfă dată pe pământ spaniol, la Majadahonda.
Sfânta Liturghie va începe la ora 9 și va fi urmată de slujba parastasului.
Moța – Marin: PREZENT!
Cezarina Condurache
Fundația George Manu
27 decembrie 2020
Temnițele domnului Turtureanu
Temnițele domnului Turtureanu
Vasile Turtureanu, mistic legionar și naționalist isihast
A fost condamnat la 25 ani închisoare, din care a făcut 23! A fost arestat încă din 1941. A trecut printre altele, prin Suceava, iar cel mai mult a stat la Aiud.
Era un om foarte intransigent. Trebuia să se ducă la Piteşti pentru reeducare. A făcut Dumnezeu însă la Piteşti o minune: chiar deasupra lui a căzut tavanul, deci tone de piatră. Dar două lespezi mari s-au proptit una într-alta şi sub ele a rămas el. A avut coloana fisurată, dar a scăpat. A stat şapte luni în ghips şi povesteşte că a fost cumplit, pentru că era singur şi, la un moment dat, când vertebrele dislocate se puneau la loc, avea ca nişte curenţi, nişte scuturături groaznice şi dureri cumplite. Fiind în ghips, nu s-a mai dus la reeducare. Şi a scăpat de reeducarea de la Piteşti.
El mărturiseşte: „În închisoare mi-au mai făcut un proces şi m-au condamnat la 20 de ani pentru activitate legionară în temniţă: făceam şedinţe, cântam şi altele. Considerat fanatic, am fost dus la spitalul de nebuni, drogat, pus în lanţuri, izolat – de foame şi de frig nu mai vorbesc – pentru afirmarea directă a legionarismului. Dar n-am făcut nici un compromis. Nu am nimic de ascuns. Pe aceeaşi poziţie, afirmând deschis că sunt legionar, am rămas şi astăzi… Accidentul de la mină (Baia Sprie) m-a scăpat de reeducarea de la Piteşti. Mă cereau la Piteşti, dar cum eram în ghips nu m-au transferat. Am avut un înger bun care m-a păzit. În închisoare nu am stat degeaba. Totdeauna am fost atent la mine însumi, la îmbunătăţirea mea sufletească. Am căutat să realizez în mine omul nou, care trebuie să fie adevăratul legionar. Acesta nu este altceva decât omul nou în Hristos. Omul nou legionar, aşa cum l-am înţeles eu, se naşte din durere şi renunţări, creşte în strălucire udat de lacrimi de pocăinţă – spovedania şi Sfânta Împărtăşanie – are dragoste sinceră faţă de aproapele şi credinţă nelimitată în biruinţa şi învierea neamului românesc, în lumina sfintei învăţături a blândului Iisus. Legionarul de elită este un erou cu suflet de sfânt. El luptă din credinţă, jertfeşte din dragoste şi primeşte cu seninătate chinurile morţii în nădejdea Învierii”. („Sfântul închisorilor”, Alba Iulia, 2007, p.58) (more…)
3 decembrie 2020
Petre Țuțea. Vocația filosofală și puterea mărturisitoare a românului
Petre Țuțea. Vocația filosofală și puterea mărturisitoare a românului
Petre Ţuţea – 3 decembrie, pomenirea filosofului mărturisitor
Petre Ţuţea s-a născut la 6 octombrie 1902 în Boteni, Muscel, jud. Argeş. Eseist, filosof, economist şi om politic român, dar mai presus de toate un mărturisitor al adevărului, al lui Hristos în plin veac ateu XX. Născut în familia unui preot, a studiat la liceul „Neagoe Basarab” din Câmpulung-Muscel şi la „George Bariţiu” din Cluj. A urmat Facultatea de Drept la Cluj, devine doctor în Drept administrativ, „Magna cum laude” (1929).
În anul 1932 fondează revista „Stânga: linia generală a vremii”, unde semnează cu pseudonimul Petre Boteanu. În 1933 este referent în Ministerul Comerţului şi Industriei. Între anii 1933-1934 a fost ataşat la Legaţia Economică Română din Berlin, unde se întâlneşte cu Nae Ionescu. Între anii 1936-1939 a fost şef de secţie în Ministerul Economiei Naţionale, Biroul de publicaţii economice şi propagandă. În 1940 a fost şef de secţie în Ministerul Comerţului Exterior. Colaborează la diverse publicaţii, în special la „Cuvântul”, condus de Nae Ionescu, cu articole de economie politică. Între 1940-1944 a fost şef de secţie în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost director de studii în Ministerul Economiei Naţionale.
A fost prieten cu Nae Ionescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr şi Emil Cioran.
Arestat de comunişti şi anchetat fără condamnare timp de 5 ani (1948-1953), apoi arestat din nou la 22 decembrie 1956 şi condamnat la 10 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”, 1957. I se intentează un nou proces în 1959 şi este condamnat la 18 ani muncă silnică, din care a făcut 8 ani (1956-1964), la Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari şi mai ales la Aiud. În total, 13 ani de închisoare. (more…)
30 noiembrie 2020
Mărturii despre Corneliu Codreanu
Mărturii despre Corneliu Codreanu
30 noiembrie: 82 de ani de la asasinarea lui
Corneliu Codreanu a fost asasinat în noaptea de 29-30 noiembrie 1938, alături de Nicadori şi Decemviri, la ordinul lui Carol II, şi al lui Armand Călinescu, cu acordul puternicilor mondiali de atunci. Fiind invinuit forțat de fapte minore (cum ar fi calomnia), după o detenție de luni de zile, au ințeles că nu pot să il execute legal și au inscenat o fugă de sub escortă. De aceea, după ce i-au ștrangulat, i-au impușcat in spate pentru a mima o tentativă de evadare și a justifica uciderea. Peste trupurile celor 14 s-au turnat zeci de litri de acid sulfuric, iar apoi groapa comună a fost umplută cu câteva tone de beton.
După doi ani, ca urmare a instaurării Statului Naţional Legionar, trupul Căpitanului a fost deshumat fiind găsit neputrezit, şi apoi a fost reîngropat creștinește la Casa Verde din Bucureşti. Din păcate, astăzi nu se cunoaşte locul de veci al Căpitanului, mormântul său fiind distrus complet de regimul comunist.
Prin ceea ce a creat şi ne-a lăsat moştenire, Căpitanul va rămâne de-a pururi în memoria poporului român. Datorită lui, România a trăit una din rarele ei treziri la viaţă. Cauza sa rămâne actuală şi azi. Şi această luptă va continua mereu, până la veacul de apoi: lupta pentru mântuirea neamului românesc.
Important! Citiți și: 30 noiembrie: 81 de ani de la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, din ordinele Regelui Carol al II-lea
Emil Cioran despre Corneliu Codreanu
Profilul interior al Căpitanului – văzut de Emil Cioran în 1940 (more…)
22 noiembrie 2020
Tache Rodas, unul dintre ultimii supraviețuitori ai Experimentului Pitești, s-a mutat la cele cerești în aceeași zi de plecare la Domnul cu Părintele Gheorghe Calciu. Maica Domnului l-a salvat de frig, foame, sete și tortură. MĂRTURII
Tache Rodas, unul dintre ultimii supraviețuitori ai Experimentului Pitești, s-a mutat la cele cerești în aceeași zi de plecare la Domnul cu Părintele Gheorghe Calciu. Maica Domnului l-a salvat de frig, foame, sete și tortură. MĂRTURII
Un articol de Florin Palas / activenews.ro
„La Poarta Albă era ploaie, era frig… Acolo nu erau paturi, erau priciuri. Mă gândeam – mi-e și foame, mi-e și frig… Nu aveai voie să ieși din baracă afară pentru că era un drum mare prin apropiere și altele. Și am mers așa pe întuneric și dintr-odată, pac!, o lovitură pe cap. Îmi spuneam: Maica Domnului, după ce că mi-e foame, mi-au mai dat și cu piatra pe cap! M-am aplecat, caut pe jos… un sfert de pâine, proaspătă. Cine s-o arunce? Pe întuneric să nimerească drept în capul meu? M-am dus în baracă, am mâncat și am dormit până la ziuă.”
Azi, 21 Noiembrie, de praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, Prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu l-a chemat la sine pe cel ce a iubit-o din toată inima, rugătorul său de taină, Tache Rodas, transmite Mănăstirea Petru Vodă.
Născut la 14 Noiembrie 1924, Constantin „Tache” Rodas a fost arestat în 1942 și a rămas în închisorile dictaturilor antonesciană și comunistă până la eliberarea sa din 1964 (aproape 23 de ani!). A trecut fără de pată prin iadul închisorilor, păzit și acoperit de harul lui Dumnezeu, fiind unul din puținii care a reușit să scape mașinăriei diabolice fără să cadă în moara „re-educării” marxiste.
Nu am cunoscut un om cu mai mare evlavie și cu mai multă îndrăzneală către Maica Domnului decât acest smerit sfânt al închisorilor. Atât anii de temniță grea și tortură în iadul închisorii Pitești, cât și întreaga viață de 96 de ani i-au stat sub semnul purtării de grijă și neîncetatei măriri și cinstiri a Maicii Domnului.
Cu 14 ani în urmă, tot în ziua de astăzi a plecat la cele cerești și sfințitul mărturisitor al lui Hristos, Preotul Gheorghe Calciu – Dumitreasa, pe care astăzi l-am prăznuit prin rugăciuni și laude, împreună cu frații lor de temniță și prigoană Marcel Petrișor și Jacques Iamandi.
(more…)
10 noiembrie 2020
Părintele Justin Pârvu în dialog cu Grigore Caraza
Părintele Justin Pârvu în dialog cu Grigore Caraza
DE LA ROMÂNIA MARTIRULUI CURAT AL NEAMULUI – LA ROMÂNIA CARE NU ESTE CAPABILĂ SĂ DEZROBEASCĂ O BASARABIE
AIUDUL – ELITA CREȘTINISMULUI NOSTRU ORTODOX
G.C (Grigore Caraza): Spuneați la un moment dat, într-un interviu, că România profundă a avut poate mai mult de câștigat de pe urma comunismului decât în zilele noastre. La ce vă refereați?
P.J (Părintele Justin): Domnule, adevărul și esența vieții unui individ ca și ale unei nații, apar nu din strălucirile băilor și ale stațiunilor și ale belșugului. Apar din constrângere, din suferință, din greu.
A fost o generație de oameni care s-au jertfit.
PJ: A fost o generație care s-a jertfit și a creat viitorul României noastre. Viitorul României noastre, când spun, nu mă gândesc la o generație de-a noastră sau care va veni. Nu. Generația neamului nostru e trecut, prezent și viitor. Și care este, în sfârșit, puterea și forța noastră în viitorul nostru? Este tocmai această suferință puternică. A fost mai puternică decât ne închipuim noi. Povestea cineva că la Râpa Galbenă s-a făcut o groapă, s-a adâncit din cauza ploilor. Și ce-au găsit acolo? Trei cadavre. Două femei legate în sârmă, cu picioarele legate în sârmă.
GC: Cu picioarele legate în sârmă?
PJ: Și un deținut politic. Un fost deținut politic, cu capul tăiat, cu țeasta în două, cu creierul scos din ea și aruncat.
GC: Aveau nevoie comuniștii de creierul lui.
PJ: Și acolo, interesant că s-au găsit și vata și tifonul cu care au operat de i-au făcut chinurile acestea groaznice. Da. Vedeți dumneavoastră cât martiraj s-a produs în țara asta! Dar au fost centrele acestea mari de chin Piteștiul, Aiudul și Gherla. A fost forța cea mai puternică de rezistență a nației noastre. De aceea, nu se vorbește despre Aiud, așa cum se vorbește cu ușurință despre oricare închisoare. Să vorbești despre Aiud, pentru că aici a fost adevărata ură a ateismului manifestată împotriva creștinismului! (more…)
20 octombrie 2020
Dumitru Oniga – Fragmente inedite de jurnal
Dumitru Oniga – Fragmente inedite de jurnal
Dumitru Oniga – românul poet, prozator de mare sensibilitate, supraviețuitor al temnițelor antonesciene și comuniste, peste 20 de ani de temniță, mărturisitorul discret și sfânt, naționalist român plin de bunătate, monument de bun-simț, legionar gata să-și dea viața pentru neam, luptător împotriva ideilor comuniste din toate timpurile, memorialist, om vertical de plină conștiință românească.
A fost o binecuvântare să-l cunosc pe domnul Dumitru Oniga și un inexplicabil privilegiu să mă bucur de prietenia lui. Un om de o înaltă talie intelectuală și spirituală care a trăit într-o ilustră anonimitate și într-o smerenie sfințitoare, acest om a fost deţinut politic în timpul regimului comunist și antonescian, coleg de ideal și de temniță cu oameni mari de la care se molipsise de o noblețe smerită și foarte lucidă, cu Radu Gyr și Nichifor Crainic, pe lângă care a ucenicit ca poet. A plecat la Domnul în noaptea de 20 spre 21 octombrie 2016, în vârstă de 91 de ani și a fost înmormântat în satul natal, la Stupca.
Împlinindu-se 4 ani de la plecarea sa, ridicăm un salut, un gând pios și o rugăciune, cu nădejdea că astfel ne va răspunde și el de dincolo. Să avem rugăciunile lui!
Dumitru Oniga – Fragmente inedite de jurnal
1.
Toată viaţa am fost printre cei învinşi. Secolul în care am trăit m-a condamnat şi mi-a hărăzit cel mai de jos şi mai umil mod de viaţă. Sclavii din trecut aveau mult mai multe drepturi. Aceasta a fost condiţia deţinutului politic în comunism. Totdeauna spectrul morţii plana deasupra capetelor noastre, toate orizonturile ne erau închise, orice şansă în viaţă anulată.
Târziu, când anii s-au adunat tot mai mulţi, eu, supravieţuitorul atâtor abuzuri şi nedreptăţi ce au vrut să mă desfiinţeze ca om, privesc în urmă la prigonitorii mei şi le văd nimicnicia, inutilitatea acţiunilor şi cât de găunoasă a rămas viaţa lor. Ce au folosit că şi-au încărcat conştiinţa cu atâtea crime şi nedreptăţi? Trupurile noastre au fost înfrânte dar până la urmă spiritul a rămas biruitor. Ce moştenire a lăsat comunismul?
24 septembrie 2020
Peste 250 de români uciși fără proces din ordinul regelui Carol al II-lea. Masacrul din 21-22 septembrie 1939
Masacrul din 21-22 septembrie 1939
Peste 250 de români uciși fără proces din ordinul regelui Carol al II-lea
În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi mişeleşte, fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui călău Carol al II-lea, 252 de legionari. În zorii zilei de 22 septembrie, fiecare judeţ prezenta trecătorilor cadavrele a trei legionari, pe care poliţiştii şi jandarmii, în plină noapte, i-au ridicat din mijlocul familiilor, i-au scos în stradă şi i-au împuşcat, iar trupurile lor au fost lăsate ca lumea să le vadă vreme de trei zile. Elevii de şcoală generală şi liceu erau duşi în mod organizat să vadă cadavrele aruncate pe caldarâm şi păzite de jandarmi! Prigoana împotriva legionarilor a continuat cu sălbăticie până în toamna anului 1940, când regele Mihai a proclamat Statul Naţional Legionar.
Pretextul masacrului
Pretextul acestui pogrom, care a distrus o bună parte a elitei Mişcării Legionare, a fost pedepsirea premierului Armand Călinescu în 21 septembrie 1939, la Bucureşti, de către o echipă legionară. Acesta a fost împuşcat pentru responsabilitatea sa în asasinarea banditească, prin strangulare, a lui Corneliu Codreanu, fondatorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, şi a Nicadorilor şi Decemvirilor, din ordinul lui Carol al II-lea.
Călinescu a fost membru în Partidul Național Țărănesc şi a fost ales deputat în parlament între 1926 și 1937. Atitudinea sa obsesivă față de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de Ministru de Interne. În 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare, inclusiv pentru „cârdășie cu șeful unei puteri străine”. Poartă responsabilitatea comenzii asasinării ilegale şi barbare a liderilor legionari arestaţi, inclusiv a lui Codreanu, în 30 noiembrie 1938. În decembrie acelaşi an, este membru fondator al partidului regal, Frontul Renașterii Naționale. După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea îl numește Prim Ministru al României. Este pedepsit pentru crimele sale de echipa legionară denumită “Răzbunătorii“, condusă de Miti Dumitrescu.
După pedepsirea lui Călinescu, “Răzbunătorii” au intrat în clădirea Radioului, au intrat in direct, anunţând “pieirea tiranului”. Apoi s-au predat Poliţiei, fiind omorâţi a doua zi în locul atacului.
Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii (more…)
16 septembrie 2020
Pr. Mihail Lungeanu: Despre prezența harului și despre intensitatea vieții duhovnicești în temnițele comuniste
Părinte, ce înseamnă: „Mila păcii, jertfa laudei”?
Păi, cântarea asta explică două lucruri. Binecuvântarea lui Dumnezeu se face cunoscută în inima noastră, în sufletul nostru, printr-o stare de pace care nu are comparație în viața noastră pământească, dar știm că este pace. Ei, asta Dumnezeu o dă din milă, că El e milostiv, nu că o merităm noi, dar urmează partea a doua: „jertfa laudei”, ca urmare a laudei pe care am adus-o noi lui Dumnezeu, oricât de slabă a fost, îi corespunde această pace care este rezultat al milei lui Dumnezeu. Deci mila lui Dumnezeu este mișcată de jertfa noastră de laudă, oricât de slabă ar fi și când se cântă: „Mila păcii, jertfa laudei”, din inimile noastre, este harul lui Dumnezeu care se revarsă către Dumnezeu Tatăl și care Îl închide în El pe Iisus Hristos. Deci, chipul nostru apare îmbrăcat în imaginea lui Iisus Hristos înaintea Tatălui, El este mijlocitor în felul acesta. Hristos ne-a îmbrăcat pe noi prin harul Său. El ne conferă nouă o serie de caracteristici care sunt ale Lui. Deci jertfa noastră de laudă este răspuns la mila păcii dată de El și mila păcii dată de El este, sigur, condiționată de jertfa laudei noastre, oricât de slabă ar fi. Nicio rugăciune, nicio laudă a noastră, oricât de slabă, nu rămâne fără rezultat. Fiul lui Dumnezeu este milostiv. Înainte de a fi drept, El este bun, milostiv. Asta aș spune, asta înțeleg eu. Eu nu sunt teolog, nu așteptați de la mine lucruri de mare finețe. Vă spun ce am înțeles eu, ca un popă care nu a făcut Teologia, dar care a mai învățat și el, așa, cum se zice: „teologia pe fereastră”.
Ce ne puteți spune despre Valeriu Gafencu cu care ați stat în închisoare?
A, păi aveți cartea scrisă despre el, ce să vă spun eu? Eu dacă spun, stric, adică trunchiez foarte mult, că nu le am pe toate prezente în minte, nu pot să-l prezint așa de frumos cum l-au prezentat cei care au vorbit despre el. Ce să vă spun? Un om care a trăit cuvântul lui Dumnezeu la cel mai înalt nivel la care putea să îl trăiască cineva în închisoare. Valeriu Gafencu a avut o rugăciune permanentă, avea o figură senină, niște ochi albaștri în care te pierdeai, numai bunătate, o mare putere de rugăciune și o răbdare care te impresiona până la lacrimi. A fost dus în spital la Târgu Ocna ca să fie operat de apendicită. Cum or fi făcut aceia rahianestezia sau anestezie locală, nu știu, că nu a prins. El nu a spus nimic și la urmă, după ce au cusut tot, le-a spus: „Domnule doctor, am simțit toată operația”. „Cum așa?”. „Ia!” și a ridicat picioarele în sus și l-a pus să facă așa din picioare. Toată operația a simțit-o pe viu și nu a schițat un gest sau un vaiet. Mare răbdare! Tot timpul era în stare de rugăciune și ziua și noaptea, nu putea dormi culcat. Stătea în șezut, ridicat, cum spune el într-o poezie: „Când ochii mi-i închid şi cat în mine/ Puteri să sui Golgota până sus, /O voce, un ecou din adâncime/ Îmi spune blând: Viaţa e Iisus,/ Mărgăritarul preţios e-n tine”. El avea mărgăritarul, el simțea permanent prezența lui Dumnezeu.
Indiferent ce spun filozofii sau marii gânditori, omul, datorită stării de păcat, are sufletul alterat,
(more…)
Voievodul prigonit
Voievodul prigonit
Hulit de unii, urât de alții, chiar și acum la atâția ani de la moartea sa, Corneliu Codreanu este o personalitate providenţială pentru neamul românesc şi pentru întreaga creştinătate prin puterea exemplului său. Acest lucru este relevat, cred eu, şi de câteva coincidenţe proniatoare şi întâmplări neintâmplătoare legate de viaţa sa.
Pe 12 septembrie, in preziua naşterii lui Codreanu, există o coincidenţă interesantă ce merită remarcată. În sinaxarul acestei zile este pomenit Sfântul mucenic Autonom, episcop in timpul prigoanei lui Diocleţian (284-305), păstor cu râvnă de apostol. In cronica hagiografică este menţionat un singur ucenic al sfântului Autonom, ucenic numit Corneliu care a păstorit mai întâi ca diacon, apoi ca preot şi mai târziu ca episcop, în biserica din Soreus, zidită acolo de sfântul Autonom special pentru păstorirea ucenicului său Corneliu, biserică cu hramul Sfântul Arhanghel Mihail, hram ce-l va avea peste veacuri şi Mişcarea întemeiată de alt bărbat viteaz cu acelaşi nume, Corneliu.
Corneliu Zelea Codreanu s-a născut pe 13 septembrie, iar pentru creştini data are multiple semnificaţii între care: pomenirea Sfântului Corneliu Sutaşul, căpitan de oşti, centurion roman ce a ajuns in final episcop al Bisericii primare, şi ajunul praznicului Înălţării Sfintei Cruci cinstit pe 14 septembrie, praznic ce readuce in prezent biruinţa Crucii asupra lumii, începutul primei împărăţii creştine, începutul creştinării tuturor aspectelor vieţii cotidiene a cetăţii.
Aceste semnificaţii creştine ale datei sale de naştere au rodit însutit în viaţa sa, în mod minunat şi legat de nevăzute fire, înţelese mai mult acum, post factum, ca o cheie de interpretare a sensurilor vieţii sale, cheie nu de om determinată, ci de Dumnezeu dăruită prin alegerea acestei zile pentru naşterea acestui om, ştiind noi că nimic nu e intâmplător la Dumnezeu, nici un fir de praf, cu atât mai puţin naşterea şi adormirea celor plăcuţi ai Săi.
Asemenea sfântului Corneliu Sutaşul, Corneliu Codreanu a fost voievod, Căpitan peste oaste mare de români, în lupta de aşezare a vieţii româneşti pe fundamente creştine, luptă pentru înălţarea Sfintei Cruci şi peste viaţa neamului românesc, pentru o deplină încreştinare a tuturor aspectelor vieţii cotidiene contemporane, de la comerţ şi administraţie, la economie şi politică, de la forme de organizare, la educaţie şi cultură.
Acest ultim voievod sfânt al românilor a sfârşit muceniceşte în prigoana unor forţe oculte care şi astăzi sunt la putere în lume și foarte influente și la noi în țară, de aceea este şi astăzi hulit și prigonit, pentru că aceste forţe aplică principiul talmudic al uciderii continue, al prigonirii şi după moarte, al răzbunării ca datorie lăsată moştenire urmaşilor, al urii considerate ”sacră” în mistica lor răsturnată.
7 septembrie 2020
Părintele Mihai Lungeanu, un sfânt din temniţele prigoanei. Interviu VIDEO Despre prezența Harului, rugăciunea lăuntrică și atacurile demonice
Părintele Mihai Lungeanu, un sfânt din temniţele prigoanei
Interviu VIDEO Despre prezența Harului, rugăciunea lăuntrică și atacurile demonice
3 septembrie 2020
Mihai Lungeanu, om al rugăciunii de foc, preot harismatic, mărturisitor neînfricat și luptător legionar
2 septembrie: pomenirea sfințitului mărturisitor
Mihai Lungeanu
om al rugăciunii de foc, preot harismatic, mărturisitor neînfricat și luptător legionar
Opt ani de la plecarea sa în Veșnicie
Pe 2 septembrie 2012, într-o duminică, după o viață de sfânt, a plecat la Dumnezeu Părintele Mihai Lungeanu. Atunci trupul său fost depus la Biserica “Buna Vestire” în Iași, unde părintele slujise 13 ani ca preot. Înmormântarea trupului său a avut loc pe 6 septembrie, in ziua de pomenire a minunii din Colose a Sfântului Arhanghel Mihail, în a cărui Legiune părintele Mihai Lungeanu a luptat și a suferit din tinerete, şi în a cărui Legiune s-a alăturat acum întru slavă, alături de sfântul ei voievod, Corneliu Codreanu şi de muţimea camarazilor care s-au sfinţit. Să ne întărească Dumnezeu pentru rugăciunile lor!
“Prin toamna anului 1955, la o regrupare a deţinuţilor făcută de administraţia închisorii, în celula unde stăteam a venit un bărbat tânăr, frumos, ai cărui ochi exprimau blândeţe deosebită şi o aleasă bunătate. De statură înaltă, tânărul domn s-a apropiat şi, întinzându-mi mâna, mi-a spus că este Mihai Lungeanu, din Iaşi – student la Medicină, în anul V, când fusese arestat prima dată, în august 1947. Era la a doua condamnare. Imediat, între noi s-a legat o prietenie dintre acelea care sunt binecuvântate cu darul de a nu se sfârşi niciodată, nici chiar dincolo de mormânt
22 iulie 2020
Sfântul sfințit Ilie mărturisitorul cel cu moaște întregi, cel iubit de mulțime de popor și ignorat de administrația eclesială, mistic legionar, făcător de minuni încă din timpul vieții și grabnic ajutătorul (1909-1983)
Sfântul sfințit
Ilie Mărturisitorul
(1909-1983)
22 iulie: pomenirea celui între sfinți părintele nostru Ilie Lăcătuşu, mărturisitorul cel cu moaște întregi, cel iubit de mulțime de popor și ignorat de administrația eclesială, mistic legionar, făcător de minuni încă din timpul vieții și grabnic ajutătorul
Născut la 6 decembrie 1909 în satul Crăpăturile, jud. Vâlcea, ca al doilea copil din cei şapte ai familiei Lăcătuşu. De la părinţii săi (ţărani vrednici, tatăl cântăreţ bisericesc) va deprinde de mic dragostea de Biserică. În timpul şcolii va creşte duhovniceşte şi va absolvi Seminarul teologic Sf. Nicolae de la Râmnicu Vâlcea (1923-1930) cu Diploma de virtute, cum avem mărturie: „pentru aptitudini sufleteşti care îl disting între colegii lui”. Rezultatele obţinute la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1930-1934) sunt excelente. La 5 iulie 1931 s-a căsătorit cu învăţătoarea Ecaterina Popescu, cu care va avea 5 copii. După absolvirea studiilor, la 1 septembrie 1934 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Osica de Jos din plasa Caracal (jud. Olt), unde a slujit până la 1 noiembrie 1934, când a fost transferat în satul Buiceşti din jud. Olt. Ani de zile, viaţa părintelui se va scurge liniştită, ocupându-se cu râvnă de misiunea preoţească şi de creşterea copiilor.
În anul 1942 este detaşat preot misionar în Transnistria, propovăduind cuvântul Evangheliei la Odessa şi la Serseniţa din judeţul Ribniţa. În primăvara anului 1943 s-a întors în ţară, unde îl aşteptau copiii şi o soţie bolnavă. Regimul comunist instaurat de tancurile sovietice avea să-i „răsplătească” râvna pentru propovăduire, cu atât mai mult cu cât fusese încadrat şi în Mişcarea Legionară. De aceea părintele Ilie Lăcătuşu a suferit pentru Biserică şi neam, ducându-şi crucea grea prin închisori.
La 19 iulie 1952 este arestat, condamnat şi trimis în colonia de muncă MAI Galeşu de la Canal, până în octombrie 1952 când a fost dus în colonia Peninsula, unde a făcut parte din celebra brigadă de exterminare a preoţilor. În septembrie 1953, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate, este mutat la Târgu-Ocna. În 1954 este eliberat, dar în 1959 este rearestat şi condamnat, rămânând în temniţă până la decretul din 1964. Este dus la muncă silnică în Deltă, la Periprava, în lotul preoţilor olteni (peste 200 din cei peste 400 aflaţi în acea colonie). Aici l-au întâlnit mulţi (arhim. Iustin Pârvu, dr. Aristide Lefa) care mărturisesc despre viaţa şi sfinţenia lui. Era smerit, blând şi drept, grăia cu deosebită înţelepciune şi pricepere, era dulce la cuvânt şi cu o inimă milostivă. A iubit mult oamenii şi pentru mântuirea lor a ales calea Crucii devenind un model de viaţă pus în slujba Domnului.
La eliberare, 6 mai 1964, avea calificarea de zidar, categoria a V-a. Starea sănătăţii sale era mult înrăutăţită. I se stabileşte domiciliu forţat la Bolintin, unde lucrează ca zidar. Începând din 20 decembrie 1964, părintele Ilie Lăcătuşu a slujit în parohia Gârdeşti (protoieria Videle) din jud. Teleorman, iar în 1970 este transferat în satul Cucuruzu din comuna Răsuceni (jud. Giurgiu), de unde la 11 ianuarie 1978 a fost pensionat la cerere.
Suferinţele îndurate i-au afectat mult sănătatea. Sfârşitul vieţii (pe care şi-l anunţase mai înainte: dacă nu va muri până în data de 22 iulie, va mai trăi doi ani; tot atunci a spus că atunci când va muri soţia dânsului, peste 15 ani, să fie îngropată lângă el) îl găseşte pe un pat al spitalului Panduri. Trece la cele veşnice exact la 22 iulie 1983 şi este înmormântat în cripta familiei din cimitirul Giuleşti, Bucureşti.
Pe 29 septembrie 1998, la înmormântarea soţiei sale, s-a făcut şi deshumarea părintelui. Cei prezenţi s-au aflat în faţa unui fapt uimitor: Dumnezeu descoperise moaştele sale. Trupul (în greutate de 7-8 kg) nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, privirea căruia nu provoacă spaimă ci bucurie duhovnicească, dădea dovada sfinţeniei de dincolo de mormânt.
În momentul descoperirii trupului neputrezit, Mihai Spirache (nepotul părintelui) l-a atins pe pr. Ilie, iar timp de o săptămână mâna dreaptă şi-a păstrat mirosul de smirnă, specific sfintelor moaşte. Rudele au lăsat mai multe săptămâni trupul în contact cu aerul, acesta neafectând în nici un fel trupul părintelui. Atunci, fiica părintelui, Maria Sabina Spirache, singurul urmaş direct în viaţă, a înaintat la 5 octombrie 1998 un memoriu Arhiepiscopiei Bucureştilor despre această descoperire. Pe 16 iulie 1999, Biroul de presă al Patriarhiei Române şi-a expus poziţia cu privire la dosarul de canonizare al părintelui Ilie.
2 iulie 2020
Părintele Calciu la Europa Libera, august 1985. Interviu relevant pentru azi
Părintele Calciu la Europa Libera, august 1985. Interviu relevant pentru azi
Un interviu relevant pentru multe din cele care se petrec astăzi. Despre minciună, despre rostirea și apărarea adevărului, despre forța Bisericii, de multe ori nepusă in lucrare de slăbiciunea ierarhilor, preoților și a credincioşilor. Despre forța de coeziune in prigoană a celor care se opun puterii lumești. Despre soluții individuale și de masă, despre datoria de a apăra adevărul, țara, Biserica, Neamul și viitorul urmașilor.
Vlad Georgescu în dialog cu părintele Gheorghe Calciu, la emisiunea Actualitatea românească, Radio Europa Liberă – 28 august 1985.
Cunoscut pentru rezistența sa din anii 70 și 80 împotriva regimului comunist, preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa a făcut 21 de ani de închisoare, între 1948 și 1964, la care se adugă cei din 1979-1984.
Cel care avea să devină mai târziu preotul Calciu-Dumitreasa a fost parte a experimentului Pitești, care transforma victimele în călăi și călăii în victime.
Un interviu cu preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa realizat de istoricul Vlad Georgescu, directorul departamentului românesc al postului de radio Europa Liberă, difuzat în 28 august 1985.
Cei mai mulți dintre cei care au trecut pe la Pitești au devenit torționari pentru colegii lor de suferință. Victima devenea mai fragilă, mai singură, mai lipsită de apărare și deci mai vulnerabilă.
Sistemul de la Pitești se baza pe universalizarea torturii în penitenciar și pe suspendarea voinței deținuților. „Ce s-a întâmplat la Piteşti întrece orice imaginaţie şi depăşeşte cu mult limita suferinţei. Nu aveai de ales: ori făceai ca ei, ori mureai. Nu putem judeca pe nimeni care a trecut pragul închisorii de la Piteşti“, a declarat Paul Andreescu, liderul Asociației Foștilor Deținuți Politici din Constanţa, care a avut tăria să reziste.
Născut în 1925 la Mahmudia, Gheorghe Calciu Dumitreasa moare în 2006 în Statele Unite. A fost arestat pentru prima data în 1942 pentru activitate legionară, iar la Pitești ajunge din același motiv, când era în anul doi la Medicină. (more…)
25 iunie 2020
Horia Sima despre Corneliu Codreanu și începutul Mișcării Legionare. Document istoric. Discurs rostit pe 13 septembrie 1940
Horia Sima despre Corneliu Codreanu și începutul Mișcării Legionare
Document istoric. Discurs rostit pe 13 septembrie 1940
„În ziua de 24 Iunie 1927, cinci tineri luptători din viaţa studenţească, trecuţi prin grele încercări pentru credinţa lor naţională, s-au adunat la Iaşi, în Căminul ridicat prin braţele studenţimii, şi acolo, în faţa icoanei Arhanghelului Mihail, s-au legat să lupte pentru dezrobirea neamului românesc.
Astfel s-a întemeiat Legiunea Arhanghelului Mihail, care, mai târziu, s-a numit Garda de Fier.
Conducătorul lor era Corneliu Zelea Codreanu. Ochii albaştri, înlăcrimaţi pentru durerile neamului şi iluminaţi de credinţe şi nădejdi care îi stăpânesc numai pe marii conducători de popoare, trecutul lui aspru de luptător încercat, voinţa lui masivă şi veşnic trează, constituiau garanţia că la capătul drumului lor nu poate fi decât biruinţa.
Au pornit la drum aceşti flăcăi, în surâsul dispreţuitor al oamenilor „cuminţi” şi în mocnetul de ură al duşmanilor din adâncuri.
De atunci au trecut 13 ani de luptă, de chinuri, de jertfe şi de eroism. Rând pe rând, sub conducerea înţeleaptă a Căpitanului, toate piedicile au fost înlăturate, toate poziţiile au fost cucerite până în inima duşmanului.
Lupta nu a fost uşoară. La conducerea Statului se afla o clasă egoistă şi înstrăinată de poporul românesc, subjugată forţelor iudeo-masonice, o clasă de conducători care îşi aflau fericirea în arginţi şi în trădarea patriei acelora care vroiau nimicirea ei.
În faţa acestor suflete pline de ură şi viclenie, s-a ridicat El, Căpitanul, cavalerul medieval, fără frică şi fără prihană. (more…)
26 mai 2020
Horia Sima: Realitatea supranaturală a neamurilor. Ce înseamnă a fi român
Horia Sima: Realitatea supranaturală a neamurilor. Ce înseamnă a fi român
Horia Sima (+25 mai 1993)
Realitatea supranaturală a neamurilor
Urmand indicatiile lui Corneliu Codreanu, am cercetat si noi Scripturile, pentru a vedea in ce masura teza lui despre originea supranaturala a neamurilor isi gaseste puncte de sprijin in Biblie. Am gasit un numar considerabil de texte din Vechiul si Noul Testament care confirma existenta unei relatii directe intre popoarele lumii si Dumnezeu. Cum in Vechiul Testament, legatura aceasta se refera la un singur popor si deci ar putea fi interpretata limitativ, am renuntat la abundenta de izvoare din partea veche a Scripturii si ne-am marginit investigatiile la Noul Testament. Din Vechiul Testament reproducem doar doua locuri, care ni se par extraordinar de clare. In Deuteronom, gasim urmatoarele cuvinte rostite de catre Moise:
„Cand Cel Prea Inalt a dat neamurilor partile lor de mostenire si cand a osebit pe fiii lui Adam unii de altii, El a hotarat tinuturile popoarelor, dupa numarul ingerilor lui Dumnezeu.” Fiecare popor, asadar, are un inger ocrotitor si Dumnezeu a fixat fiecaruia o parte din mostenirea pamantului, tinutul unde va trebui sa se stabileasca si sa-si traiasca viata.
In Psalmii lui David intalnim o alta confirmare a creatiei Divine a popoarelor:
„Toate neamurile pe care le-ai facut vor veni si se vor inchina inaintea fetei Tale, Doamne, si vor preamari numele Tau.”
Si acum sa trecem la Noul Testament, asezand textele unde gasim marturii despre neam intr-o anumita ordine, care sa reprezinte o gradatie explicativa.
„Simon Petru a spus cum a avut grija Dumnezeu de la inceput sa ia dintre neamuri un popor care sa-i poarte numele.” (Fapte, 15,14) Dumnezeu nu rupe legaturile cu omenirea neleala, lepadata de la Sine, ci incredinteaza taina numelui Sau unuia dintre popoare. Onoarea de a reprezenta dreapta credinta in mijlocul nenumaratelor forme de idolatrie ce le practica restul omenirii, a revenit evreilor.
Daca unui neam i s-a dat misiunea sa perpetueze in constiinta omenirii amintirea adevaratului Dumnezeu, asta inseamna ca neamul reprezinta ceva mai mult decat o realitate naturala. Realitatile naturale sunt moduri de existenta instabile. Ele apar si dispar. Nu li se poate cere socoteala lor de ceea ce li se intampla sau de ceea ce fac. Ele stau sub imperiul „vremilor”. E greu de conceput ca Dumnezeu sa fi asociat planului Sau de mantuire a lumii o entitate invalidata de propria ei natura pieritoare, o gramada de oameni de responsabilitate marginita, care astazi stau impreuna, dar maine se pot risipi. Numai unei colectivitati inzestrate cu viata nemuritoare ii putea incredinta Dumnezeu un mesaj decisiv pentru soarta omenirii, a carui implinire avea sa se intample mult mai tarziu.
In alte texte, se vorbeste clar de existenta unei mantuiri colective. Nu numai indivizi, ci si neamurile savarsesc pacate si trebuie aduse jertfe pentru ispasirea lor.
14 mai 2020
14 mai – Sfinții închisorilor
14 mai – Sfinții închisorilor
Sub aceasta denumire, de câțiva ani s-a incetățenit numirea de obște a celor ce au pătimit in secolul 20, dar si in timpul regimului antonescian si al dictaturii de sub Carol al II-lea, fie in inchisori, deportări, in luptele din munți, in exil sau oriunde. Aceștia sunt mucenicii si mărturisitorii români care au suferit pentru Hristos și au luptat pentru o așezare creștină a neamului românesc. Și astăzi sunt prigoniți și interziși de legi dictate de străini.
Sub regimurile tiranice au fost intodeauna oameni care au pus cele ale lui Dumnezeu mai presus de viața proprie. Datele statistice, atât cat au fost dezvaluite, căci de comunism si de securitate nu am scapat după 1989 nici până azi, dar și mărturiile supraviețuitorilor, arată că dintre cei inchisi de comuniști în jur 75% au fost legionari. Mișcarea legionară ca mișcare creștină de renaștere națională a pornit ”de la Icoana si de la Altar” și a deschis cu jertfa însângerată a celor vrednici un drum de lumină spre Împărăția lui Dumnezeu.
Desigur că au fost mulți dintre acești sfinți care nu au fost legionari, dar toți au fost animați de dragostea jertfitoare pentru renașterea creștină a nemului nostru. Între 2.5 si 3 milioane de români au pătimit în cele 200 de inchisori și lagăre din România in timpul regimului comunist. Din aceștia peste 800 000 au murit în temnițe. Lor se adaugă și miile de români uciși in munți unde s-a constituit cea mai mare rezistență armată anticomunistă din lume, insumând aproximativ 11.000 de luptători.
Pentru jertfa și rugăciunile lor Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește acest neam prigonit și călcat in picioare chiar in aceste zile!
Sinaxar: În luna mai, in ziua a paisprezecea, pomenirea sfintilor mucenici ce au patimit in temnitele din Romania.
Acesti sfinti mucenici s-au savarsit in temnitele din Romania in secolul XX, fiind chinuiti in multe feluri: cu foame, cu frig, cu batai, cu teroare continua, cu insulte si umiliri nenumarate si cu multe alte chinuri scornite de diavol si slugile lui pentru a le infrange credinta si a-i compromite. Unii de pe urma grelelor patimiri s-au imbolnavit, indoindu-li-se chinurile deoarece asistenta medicala era conditionata de compromitere.
30 aprilie 2020
Condamnat la moarte pentru o poezie – Radu Gyr, poetul martir. Cuvânt al Părintelui Justin Pârvu despre generația sa
Condamnat la moarte pentru o poezie – Radu Gyr, poetul martir
Pe data de 29 aprilie sărbătorim ziua înveșnicirii marelui om de conștiință și mărturisire creștină, poetul martir Radu Gyr, iar pe 9 martie sunt comemoraţi oficial deţinuţii politic din perioada comunistă, dată stabilită prin Legea 247 din 5 decembrie 2011. Legionarul Radu Gyr este considerat unul dintre exponenţii luptei împotriva comunismului, poetul fiind condamnat la moarte pentru versurile-manifest de către regimul care se temea de poezie și de rugăciune.
Poet, gazetar, doctor în litere, Radu Demetrescu Gyr s-a născut în anul 1905 la Câmpulung Muscel. A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic În munţi, publicat în revista liceului Carol I din Craiova, unde era elev. Radu Gyr a fost autorul textului Sfântă tinereţe legionară, imnul Mişcării Legionare.
Poetul şi-a petrecut aproape 20 de ani în închisoare. Prima perioadă de detenţie a fost în timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea. Atunci a fost închis în lagărul de la Miercurea Ciuc, alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu şi alţi intelectuali care împărtăşeau idealurile legionare ale renașterii creștine a României . După eliberarea din detenţie, a fost trimis, pentru „reabilitare”, în batalioanele de la Sărata. S-a întors din război rănit, dar cu o raniţă plină de poezii scrise pe front, pe care le-a publicat în 1942, în volumul Poeme de războiu, carte cenzurată de regimul comunist.
Radu Gyr cu fiica Monica şi soţia sa, Flora, de abia revenit din închisoare, înainte de a fi rearestat pentru poezia Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane! -FOTO: Mărturisitorii
