Bucovina Profundă

23 iunie 2022

24 iunie 1927 – Nașterea Mișcării Legionare

24 iunie 1927 – Nașterea Mișcării Legionare

Începutul unei generații jertfitoare

”Mergând împreună uniți, cu Dumnezeu înainte și cu dreptatea neamului românesc”

Mărturia lui Corneliu Codreanu, inițiatorul și Căpitanul acestei Mișcări:

czc corneliu-zelea-codreanu
”Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea a fost aceasta: nu ne intereseaza daca vom birui, daca vom cadea infranti sau daca vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge inainte, uniti. Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta ne-ar fi daruita, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul nostru. Sunt infrangeri si sunt morti care trezesc un neam la viata, dupa cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odata. Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei. Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Arhanghelului Mihail si la umbra sabiei lui. El nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoana, ci il simteam viu. Acolo la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa.” (Corneliu Codreanu)

“In fata situatiei de mai sus, m-am hotarat sa nu merg nici cu o tabara, nici cu cealalta. Nici sa ma resemnez, ci sa incep organizarea tineretului pe raspunderea mea, dupa sufletul si capul meu si sa continui lupta, iar nu sa capitulez.

In mijlocul acestor framantari si ceasuri de rascruce ne-am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit in inchisoarea Vacaresti. Ne-am hotarat sa strangem randurile si sa continuam lupta sub protectia aceleiasi Sfinte Icoane. In acest scop, ea a fost adusa la caminul nostru din Iasi, din altarul bisericii Sfantul Spiridon, unde o lasasem cu trei ani in urma. La aceste ganduri, grupul “Vacaresti” s-a alaturat imediat. Peste cateva zile am convocat la Iasi, pentru Vineri, 24 Iunie 1927, ora zece, in camera mea din str. Florilor No. 20, pe Vacaresteni si pe putinii studenti care mai ramasesera legati de noi.

Intr-o condica, cu cateva minute inainte, scrisesem urmatorul ordin de zi, numerorat cu No. 1:

“Astazi, Vineri, 24 Iunie 1927 (Sf. Ion Botezatorul), ora zece seara, se infiinteaza: Legiunea Arhanghelului Mihail, sub conducerea mea. Sa vina in aceste randuri cel ce crede nelimitat. Sa ramana in afara cel ce are indoieli. Fixez ca sef al garzii de la Icoana pe Radu Mironovici”.

(more…)

14 mai 2022

14 mai – SFINȚII ÎNCHISORILOR

14 mai – SFINȚII ÎNCHISORILOR

sf inchisorilor

Sub aceasta denumire, de câțiva ani s-a incetățenit numirea de obște a celor ce au pătimit in secolul 20, dar si in timpul regimului antonescian si al dictaturii de sub Carol al II-lea, fie in inchisori, deportări, in luptele din munți, in exil sau oriunde. Aceștia sunt mucenicii si mărturisitorii români care au suferit pentru Hristos și au luptat pentru o așezare creștină a neamului românesc. Și astăzi sunt prigoniți și interziși de legi dictate de străini. 

Sub regimurile tiranice au fost intodeauna oameni care au pus cele ale lui Dumnezeu mai presus de viața proprie. Datele statistice, atât cat au fost dezvaluite, căci de comunism si de securitate nu am scapat după 1989  nici până azi, dar și mărturiile supraviețuitorilor, arată că dintre cei inchisi de comuniști în jur 75% au fost legionari. Mișcarea Legionară ca mișcare creștină de renaștere națională a pornit ”de la Icoana si de la Altar” și a deschis cu jertfa însângerată a celor vrednici un drum de lumină spre Împărăția lui Dumnezeu.

Desigur că au fost mulți dintre acești sfinți care nu au fost legionari, dar toți au fost animați de dragostea jertfitoare pentru renașterea creștină a nemului nostru și nimeni nu poate nega importanța lui Corneliu Codreanu, omul care in 1927 a inițiat mișcarea națională de apărare a neamului și a credinței în fața pericolului tăvălugului comunist care făcea ravagii in lume după Revoluția bolșevică din 1917.

Între 2.5 si 3 milioane de români au pătimit în cele 200 de inchisori și lagăre din România in timpul regimului comunist. Din aceștia peste 800 000 au murit în temnițe. Lor se adaugă și miile de români uciși in munți unde s-a constituit cea mai mare rezistență armată anticomunistă din lume, insumând aproximativ 11.000 de luptători.

Pentru jertfa și rugăciunile lor Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește acest neam prigonit și călcat in picioare chiar in aceste zile!

sf inchisorilor - crop - fabian


Sinaxar:  În luna mai, in ziua a paisprezecea, pomenirea sfintilor mucenici ce au patimit in temnitele din Romania.

Acesti sfinti mucenici s-au savarsit in temnitele din Romania in secolul XX, fiind chinuiti in multe feluri: cu foame, cu frig, cu batai, cu teroare continua, cu insulte si umiliri nenumarate si cu multe alte chinuri scornite de diavol si slugile lui pentru a le infrange credinta si a-i compromite. Unii de pe urma grelelor patimiri s-au imbolnavit, indoindu-li-se chinurile deoarece asistenta medicala era conditionata de compromitere. 

(more…)

3 mai 2022

Radu Gyr, 29 aprilie in calendarul demnității românești

Filed under: Miscarea Legionara,Radu Gyr,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 10:41

Radu Gyr, 29 aprilie in calendarul demnității românești

Născut: 02 Martie 1905
•Locul nașterii: Câmpulung, Argeș
•Ocupația la arestare: poet
•Întemnițat timp de: 18 ani
•Întemnițat la: Jilava, Tismana, Miercurea Ciuc, Vaslui, Brașov, Târgu Jiu, Văcărești, Aiud

„Ajung în curte, unde mă opresc. Eram în dreptul uşii, la ieşirea în curte, spre WC-ul secţiei. Arătam speriat şi destul de timid. În mijlocul curţii era WC-ul, prevăzut cu mai multe cabine. Deodată văd că se apropie de mine un om mai înalt, puţin adus de spate, cu ochelari pe un nas destul de mare, pe cap cu o bonetă vărgată şi cămaşă cu mâneci scurte. Zâmbind, întinde mâna dreaptă spre mine, mă ia după cap şi-mi spune:

(more…)

TRAIAN TRIFAN (+27 aprilie) – Un colos ascuns. Reperul sfinților din închisori

Filed under: Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor,Traian Trifan — Mircea Puşcaşu @ 08:48

TRAIAN TRIFAN (+27 aprilie) – Un colos ascuns. Reperul sfinților din închisori

Perioada de închisoare 1954-1964, a fost pentru noi, tineretul legionar, una de armonie, înțelegere, împărtășire de cunoștințe şi de dragoste, spre deosebire de anii 1949-l954, (cinci ani de inactivitate intelectuală), cei mai întunecați din viața noastră.  Celulele se transformaseră în săli de cursuri, de liceu şi universitate. Ţăranii şi muncitorii învățaseră limbi străine, memoraseră sute de poezii, știau matematică, fizică, chimie etc. şi, nu rareori, se angajau în discuții filosofico-religioase. Fiecare deținut punea la dispoziția celorlalți tot ceea ce acumulase cu timpul. Meritul pentru această armonie şi pentru revenirea celor tineri în sânul Legiunii a fost mai ales al Bădiei Trifan, veteran în închisoare, cu patrusprezece ani deja executați.(..)  Badea Trifan, aparținea generației eroice a Căpitanului. De aceea era privit de noi, tinerii, ca un mit; cuvântul lui (şi al prinţului Alexandru Ghica, cu care iar am stat în celulă) era pentru noi lege.

Învierea Domnului în celulă cu Badea Trifan. Din amintirile lui Dimitrie Bordeianu (1)

Celulele – săli universitare

Pe avocatul Trifan l-am cunoscut în celula 32, la Gherla. Auzisem în închisoare de grupul Marian, fostul sef al județului Brașov şi de Trifan, fost prefect legionar de Brașov, condamnați la ani grei de închisoare încă de pe timpul lui Antonescu. Un alt grup de legionari condamnați atunci se strânsese în jurul lui Biriş. Cele două grupuri aveau două atitudini diferite însă. Unul trăia şi simțea în spiritul Părinților răsăriteni, iar altul trăia şi gândea în spiritul Părinților apuseni.

Ceea ce m-a impresionat plăcut acolo, a fost înțelegerea cu care cei mai în vârstă îi primeau pe tinerii care trecuseră prin demascări. Pentru aceștia, integrarea în Mişcare a fost foarte prudentă şi smerită, pentru că duceam în spate tragedia trăită la Pitești şi Gherla, o revenire bruscă riscând să ne azvârle într-o extremă periculoasă. Şi totuși, majoritatea şi-au revenit, în raport direct cu cuantumul suferinței din decursul demascărilor.

Perioada de închisoare 1954-l964, a fost pentru noi, tineretul legionar, una de armonie, înțelegere, împărtășire de cunoștințe şi de dragoste, spre deosebire de anii 1949-l954, (cinci ani de inactivitate intelectuală), cei mai întunecați din viața noastră.

Celulele se transformaseră în săli de cursuri, de liceu şi universitate. Ţăranii şi muncitorii învățaseră limbi străine, memoraseră sute de poezii, știau matematică, fizică, chimie etc. şi, nu rareori, se angajau în discuții filosofico-religioase. Fiecare deținut punea la dispoziția celorlalți tot ceea ce acumulase cu timpul.

Deținuții – adevărați trăitori ai Ortodoxiei (more…)

18 ianuarie 2022

INTERVIU CU UN SFÂNT. Marin Răducă: Frica trebuie învinsă prin viața în Hristos!

Filed under: Marin Răducă,Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 02:21

INTERVIU CU UN SFÂNT

Marin Răducă: Frica trebuie învinsă prin viața în Hristos!

Interviu realizat de părintele Protos. Teofan Popescu

15 ianuarie 2022

MOȚA’S ASHES

Filed under: Ionel Moţa,Miscarea Legionara — Mircea Puşcaşu @ 10:49

M O Ț A ‘S   A S H E S

By Mike RienziMota1-aug

„We all of us have the most formidable dynamite, the most advanced weapon of war, more powerful than tanks and machine guns: it is our own ashes!” – Ion Moța, 1935

Who was Ion Mota, described by Roger Griffin as „a fanatical anti-Semite” (1), and why is he and his life important for pro-Western activism? Mota was the „right-hand man” of Corneliu Codreanu, founder and leader of the Romanian Legion of the Archangel Michael, also known as the Iron Guard (2,3). An understanding of the Legionary movement is essential for an understanding of who Mota was as a historical figure, and why he was and is important . Thus, this essay will be not only about Ion Mota, but about Codreanu and the Legionary movement as well.

The seeds of the Legionary Movement were sown in the so-called Student Movement of 1922 (2). Unlike most modern-day American and European university students, a large number of the Romanian students of that day were nationalist and strongly anti-communist. Romanian students were in ferment not only because of the Bolshevik threat and the increasing Marxist propaganda, but also because of a more proximal problem: the domination of Romanian academia by Jews. As Sima tells us (2), in the Faculty of Medicine in Iassy there were 832 Jewish students vs. 556 Romanian students, while Jews as a group made up only a small percentage of Romania’s population. Jews were over-represented in the business and the professions as well, and could well afford to send their children to the best institutions, while the mass of the Romanian peasantry had no such options. The sympathy of these educated and wealthy Jews to Soviet Marxism (as demonstrated by Jacob Schiff and others, being wealthy was no barrier for Jewish participation in „anti-capitalist” Marxism) was another source of irritation for the students. These tensions boiled over and became fixed into the student’s demand for a „Numerus Clauses”; that is, a quota system in which the percentage of Jews admitted to Romanian universities would be directly proportional to their percentage of the population of Romania. Student demonstrations and a student „strike” ensued, as the pro-Jewish government refused to consider the students’ demands. However, by late summer 1923 it was apparent that the will of the students to continue this resistance was dwindling. Many wanted to get on with their studies, and their careers. Corneliu Codreanu, already a figure in Romanian nationalist politics and also heavily involved in the fight for the Numerus Clauses, met with Ion Mota, then the President of the Student Centre of the University of Cluj, to try and find a solution to this crisis. (more…)

3 decembrie 2021

PETRE ȚUȚEA – MAIEUTICA ROMÂNISMULUI. VIDEO documentar TVR, realizat de Radu Găină. Articole conexe

PETRE ȚUȚEA – MAIEUTICA ROMÂNISMULUI

VIDEO documentar TVR, realizat de Radu Găină

Alte articole :

PETRE ȚUȚEA – ROMÂNUL ABSOLUT

Filed under: Miscarea Legionara,Petre Țuțea,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 12:09

PETRE ȚUȚEA – ROMÂNUL ABSOLUT

„UN COLOS INTELECTUAL ÎNTR-UN SUFLET DE COPIL”tutea +

Moto: „Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu”.

COPILĂRIA ȘI ANII DE ȘCOALĂ

Fiul Anei Simon Țuțea și al preotului Petre Bădescu, Petre Țuțea se naşte la 6 octombrie 1902, în satul Botenii de Muscel, (judeţul Argeş). Crescut în spațiul tradițional al satului românesc de mama sa, analfabetă, pe care avea să o numească, de fiecare dată cu mândrie, „ţăranca din Boteni” – copilul Petre Ţuţea începe să vorbească abia la 4 ani.

După absolvirea Școlii primare din Boteni (1913), Petre Țuțea urmează cursurile Gimnaziului „Dinicu Golescu” din Câm­pulung Muscel între 1913 – 1917. Din 1917 își va petrece trei ani la Boteni în casa părintească din cauza războiului în timpul căruia școlile funcționau cu intermitență, iar profesorii erau sub arme. În 1920, la sugestia consăteanului și a colegului său Ion Chelcea, cunoscut etnograf mai târziu, se duce la Cluj, se înscrie în clasa a V-a la Liceul „George Barițiu” – pe atunci cea mai bună şcoală din principat – și, în 1923, promovând ultimele două clase ale cursului superior (a VII-a și a VIII-a, pe atunci) într-un singur an, absolvă liceul și își susține examenul de bacalaureat.

Fosta capitală a Transilvaniei îl cucereşte cu insolitul ei. Hotărât să-și continue studiile aici, în toamna lui 1923 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Cluj și acceptă să-l mediteze pe Sevastian Ciupagea, un căpitan de armată ca să se poată întreţine. Ca student, Țuțea excelează la istorie și filosofie impresionând cercurile intelectuale ale vremii prin stilul oratoric de excepție cu care reușește de fiecare dată să-și îmbrace discursul inedit: „O namilă de om, cu verb potopitor de gigant. Nu exagerez. Cei care l-au ascultat trei, patru, cinci ore vorbind încontinuu de toate cele, fără să dea voie altuia să strecoare vreun cuvânt, vor recunoaște că n-am exagerat cu nimic în caracterizarea de mai sus. Petre Țuțea era un geniu verbal, singular în generația lui, care n-a dus lipsă de vorbitori străluciți. El și-a revărsat cu generozitate geniul, fără niciun gând de răsplată materială”[1]. Frământat o viață întreagă să înțeleagă procesul cognitiv al omului și dorința lui de a crea lucruri noi, originale, ajunge să afirme la amurgul vieții că: „Omul gândește predicativ sau, mai precis propozițional și sistemic. Când este autonom, nu pune pecetea originalității nici pe afirmațiile, nici pe negațiile lui. Originali sunt numai idioții, că nu seamănă cu nimeni”[2]. Deși a fost de la bun început un fenomen, Țuțea s-a socotit mereu un „om construit, iar nu inspirat”. În 1929 absolvă cursurile Universității din Cluj, obținând licența și docto­ratul în drept cu calificativul Magna cum Laudae, cu o lucrare privind contenciosul administrativ.

ÎN ARENA POLITICĂ (more…)

Mărturii despre Corneliu Codreanu

Mărturii despre Corneliu Codreanu

czc nunta

Nicolae Steinhardt:

”Eu nu l-am cunoscut pe Codreanu. Însa dupa informatiile pe care le-am cules de pretutindeni era un om de caracter, cinstit si capabil. Uciderea lui monstruoasa de barbarii de oameni platiti ai lui Carol al II-lea, strangularea si impuscarea in ceafa, fiind legat de maini si de picioare cu lanturi, facand din el un martir, trebuie sa impresioneze orice om cu constiinta civica si sa-i dea de gandit asupra unei singure atitudini de viata: respectul mortii, spre a nu-i mai intina memoria cu acuzatii superflue cand nu mai era in viata.” (Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii (1959-1989). Selecţia documentelor: Clara Cosmineanu şi Silviu B. Moldovan, Ed. Nemira, 2005, p.395;  Arhivele CNSAS, fond informativ, dosar nr. 207, volum 5, ff. 100-101, P 191 – 195)

Nicholas Nagy-Talavera, scriitor ungur, de origine evreiasca :

”Deodată s-a produs o rumoare prin mulţime. Un bărbat chipeş, smead, înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte călărind un cal alb. S-a oprit aproape de mine. N-am putut vedea nimic monstros sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilaros, sincer, radia asupra mulţimii celor săraci şi părea să fie una cu mulţimea şi totodată în mod misterios, departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forţa stranie emanată de acest om. Poate el aparţinea pur si simplu pădurilor, munţilor, furtunilor de pe culmile Carpaţilor acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi vânturilor. Şi astfel stătea în mijlocul mulţimii în tăcere. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească. O ţărancă bătrână şi ofilită şi-a făcut cruce şi ne-a şoptit: “E trimis de Arhanghelul Mihail”. Apoi clopotul trist al bisericii se porni să bată şi slujba, care preceda întotdeauna adunările legionare, începu. Impresiile adânci, create în sufletul unui copil, dispar cu greu. De mai mult de un sfert de veac n-am uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu.” (Nagy- Talavera, Nicholas, O istorie a fascismului în Ungaria şi România. Ed. (evreiasca) Hasefer, Bucuresti, 1996; ed. orig. 1971, în engl.).

Andreas Hillgruber, istoric evreu-german:

”Legiunea Arhanghelului Mihail, întemeiată în 1927, era creaţia exclusivă a lui Corneliu Zelea Codreanu, un om plin de pasiune politico-religioasă. Antisemitismul Mişcării era de natură religioasă şi naţională, nu rasistă. Obiectivul lui Codreanu era înlăturarea pseudo-democraţiei din România şi reînnoirea statului român printr-o conducere autoritară, înrădăcinată solid în creştinismul ortodox. Principiile Mişcării izvorau,fără îndoială, dintr-un profund patriotism autentic.” (Andreas Hillgruber, Hitler, Konig Carol und Marschall Antonescu, Ed. Franz Steiner Verlag Gmbh, Wiesbaden, 1954).

Zigu Ornea, istoric evreu: (more…)

30 noiembrie: 83 de ani de la asasinarea lui Corneliu Codreanu, din ordinele Regelui Carol al II-lea

czc 220px-Corneliu_Zelea_Codreanu30 noiembrie: 83 de ani de la asasinarea lui Corneliu Codreanu, din ordinele Regelui Carol al II-lea

Pe 30 noiembrie 1938, în dreptul pădurii Tâncăbești, liderul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, era asasinat de către jandarmii care îl escortau spre închisoarea Jilava.

Alături de Codreanu, jandarmii i-au asasinat prin ștrangulare pe alți 13 legionari: Constantinescu Nicolae, Caranica Ion, Belimace Doru – „Nicadorii”, Caratănase Ion, Bozântan Iosif, Curcă Ștefan, Pele Ioan, State Gr. Ioan, Atanasiu Ioan, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu – „Decemvirii”.

În comunicatul Parchetului Militar al Corpului II Armată de a doua zi, procurorii au mințit, povestea oficială despre eveniment fiind aceea că inculpații ar fi încercat să fugă de sub escortă, jandarmii fiind nevoiți să-i împuște.

„În noaptea de 29-30 noiembrie a.c. s-a făcut un transfer de condamnați de la închisoarea R. Sărat la București – Jilava.

În dreptul pădurii ce corespunde kilometrului 30 (in realitatea la km 40 – nota mea) de pe șoseaua Ploiești – București, pe la orele 5, automobilele au fost atacate cu împușcături de necunoscuți care au dispărut și în acel moment transferații, profitând de faptul că transportul se făcea în automobile Brek tip jandarmi, deschise și pe timp de noapte cu ceață deasă, au sărit din mașini, îndreptându-se cu vădită intenție de a dispărea în pădure.

Jandarmii, după somațiile legale, au făcut uz de armă[…] Atât Parchetul militar al Corpului II Armată, pe teritoriul căruia s-a întâmplat cazul, cât și parchetul civil, fiind înștiințate, au venit la fața locului și au constatat în mod oficial moartea celor numiți mai sus, de către medic, prin încheierea de proces-verbal.

A autorizat înmormântarea cadavrelor, rămânând mai departe în cercetarea cazului.

Comandantul militar, după propunerea parchetului și pentru motive de ordine publică, a aprobat ca înmormântarea să se facă la subcentrul militar Jilava, fapt ce s-a executat în dimineața zilei de 30 noiembrie a.c. prin îngrijirea închisorii militare Jilava”, se arăta în comunicatul publicat în ziarul Universul.

În realitate, însă, asasinatul a fost pregătit minuțios de către autoritățile ce trebuiau să vegheze la respectarea legii. Istoricul George Damian scrie că regele Carol al II-lea, care dusese țara într-o situație dezastruoasă pe plan extern, a căutat să obțină ajutor și garanții din partea marilor puteri, dar rând pe rând, Londra, Parisul și Berlinul l-au refuzat. Mai mult, Franța și Marea Britanie, „aliații naturali” ai României, i-au sugerat suveranului să se înțeleagă cu Germania.  (more…)

22 noiembrie 2021

Viața Părintelui Gheorghe Calciu

21 noiembrie – Pomenirea Sfințitului Mărturisitor Gheorghe Calciu  (1925-2006)

Viața Părintelui Gheorghe Calciu

Părintele Gheorghe Calciu s-a născut în 1925, la Mahmudia, în Deltă, din părinți țărani, cel mai mic din cei 11 copii ai familiei. Își va aminti mai tîrziu satul ca pe un paradis, natural și sufletesc, în care se trăia în frățietate cu natura, cu viețuitoarele, cu oamenii. În bună înțelegere cu cei de alte confesiuni, creștinii ortodocși din sat țineau cu sfințenie la credința și tradițiile lor, iar mama Părintelui, după cum o evocă fiul său, vorbea cu Dumnezeu simplu, ca și cu un prieten, și i-a inculcat o adîncă și statornică credință în Dumnezeu. Bunicul lui era cîntăreț la biserică, la fel verii, iar el cînta la strană; preotul îi socotea ca pe niște susținători ai bisericii. Despre mama sa, Părintele a scris că

”a trăit o viață de adevărată sfîntă laică. (…) dacă pun în balanță tot ce am învățat la Teologie și ce am învățat de la ea, cred că mai mult am învățat de la mama.”

(more…)

21 octombrie 2021

Octombrie, Stupca, Dumitru Oniga

Filed under: Dumitru Oniga,Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 12:01

Octombrie, Stupca, Dumitru Oniga

Dumitru Oniga - ROST coperti_93 qxp - nr093 pdf(3)

Pomenim în fiecare an la 20/21 octombrie pe Dumitru Oniga, poetul de mare sensibilitate, mărturisitorul discret și sfânt,  naționalist român plin de bunătate, monument de bun-simț, legionar gata să-și dea viața pentru neam, luptător împotriva ideilor comuniste din toate timpurile, supraviețuitor al temnițelor antonesciene și comuniste, peste 20 de ani de temniță,   prozator, memorialist, om vertical de plină conștiință românească.

Nu am înțeles niciodată cum de ne-a dăruit cu prietenia sa un om așa de mare, un român monumental deghizat în pensionar smerit.  Am fost aseară împreună cu câțiva prieteni la mormântul său de la Stupca, am văzut peste dealuri cum iese luna printre ramurile copacilor și am ridicat spre Lumea Cealaltă gânduri și nădejdi. Am simțit că a fost și el prezent alături de noi, discret ca întotdeauna.

Pentru cei ce nu știu, Dumitru Oniga, a fost deţinut politic în timpul regimului comunist și antonescian, coleg de ideal și de temniță cu Radu Gyr și Nichifor Crainic, pe lângă care a ucenicit ca poet, a plecat la Domnul  în noaptea de 20 spre 21 octombrie 2016, în vârstă de 91 de ani, fiind înmormântat la Stupca.

Împlinindu-se 5 ani de la plecarea sa, ridicăm un salut, un gând pios și o rugăciune, cu nădejdea că astfel ne va răspunde și el de dincolo. Să avem rugăciunile lui!

Citiți și :

Interviu cu poetul mărturisitor Dumitru Oniga. +Galerie FOTO

Dumitru Oniga –  Fragmente inedite de jurnal

18 octombrie 2021

Cumplite încercări, Doamne! Marcel Petrișor. 12 interviuri

Filed under: crimele comunismului,Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 16:37

Cumplite încercări, Doamne! Marcel Petrișor. 12 interviuri

Marți, 12 octombrie, a trecut la cele veșnice scriitorul Marcel Petrișor. În vârstă de 91 de ani, Marcel Petrișor s-a născut pe 13 aprilie 1930 în localitatea Ocişor din judeţul Hunedoara, într-o familie de învățători.

După studiile liceale efectuate la Brad şi Deva, în 1952, pe când era student la „Filosofie”, este arestat pentru prima oară (îi împrumutase cartela sa de masă regretatului critic literar Ovidiu Cotruş – nepotul poetului Aron Cotruş, pe care noul regim îl socotea „duşman al poporului”). Smuls peste noapte din Clujul visurilor juvenile, Marcel Petrişor este târât prin mai multe închisori şi centre de detenţie: Rahova, Jilava, Malmaison, Uranus, din nou Jilava, apoi Baia Sprie, Dej, Gherla, Aiud, scrie site-ul crestinortodox.ro.

În 1956 are parte doar de câteva luni de libertate chinuită, după care este arestat, din nou, sub acuzaţia de a fi participat la un „complot studenţesc”, pe fondul tulburărilor din Ungaria. Încadrat într-un lot de potenţiali condamnaţi la moarte, Marcel Petrişor a stat sub teroarea sentinţei mereu amânate până în august 1957. Va fi eliberat abia în 1964, după un nou periplu al groazei – Malmaison, Uranus, Jilava, Aiud (amănunte ale biografiei sale de deţinut politic se află în volumele de memorii, unde autorul „s-a ascuns” iniţial sub numele personajului Mircea Petre).

După ieşirea definitivă din închisoare, (more…)

11 octombrie 2021

Marin Răducă – 99 de ani pentru Hristos și neamul românesc

Marin Răducă – 99 de ani pentru Hristos și neamul românesc

Marin-Raduca-The-Ascetic-Experience-480x320

Domnul Marin Răducă, supraviețuitor al temnițelor, luptător mistic legionar, mărturisitor creștin, om duhovnicesc, rugător isihast, ascet experimentat, român jertfelnic, naționalist anticomunist, înțelept filocalic in viață, a plecat la Hristos in această noapte. (+11octombrie2021)

Marin Răducă s-a născut la 10 octombrie 1922 și a pătimit 19 ani de închisoare în urma a două condamnări. A fost coleg de celulă și temniță cu părintele Dimitrie Bejan, Ioan Ianolide şi Valeriu Gafencu, aproape de părinții Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae şi Benedict Ghiuş.

 Prima condamnare a primit-o la 20 de ani, pentru că intrase în Frația de Cruce încă de la 16 ani, în 1938, și activa împreună cu colegii din Liceul Andrei Șaguna din Brașov: 12 ani de temniță. Ajuns la Aiud, face mai întâi trei ani de izolare completă.

După eliberare, în 1954, se mută în comuna Poienari din Prahova, la părinții săi, unde se căsătorește. Pe când soția sa era însărcinată în luna a șasea, la trei ani după ieșirea din închisoare, este din nou arestat și mai face aproape opt ani de temniță. până la decretul din 1964. Soția îl așteaptă deși i se trimite geamantanul cu haine al soțului, pentru a-l crede mort. Când ajunge acasă își vede pentru prima oară fiica pe care o recunoaște imediat dintre copiii de la locul de joacă. Fiica pe care nu o văzuse niciodată avea acum deja 7 ani. Mărin Răducă a trăit mare parte a vieții de după temniță la Iași , iar în ultimul an se retrăsese la țară in Prahova natală, de unde a și plecat la Domnul.

A fost un trăitor profund al Ortodoxiei, un om duhovnicesc încercat, apreciat de mulți preoți, monahi și episcopi, care îl căutau pentru sfat și indrumare, mai ales in practica isihastă a rugăciunii neincetate, rugăciune pe care o dobândise incă din a doua detenție. Era un foarte bun cunoscător al scrierilor sfinților părinți filocalici, pe care îi citea mereu. Era un ascet redutabil și un  practicant incercat al isihiei. În numeroasele sale pelerinaje făcute la Sfântul Munte Athos, Marin Răducă era foarte bine primit de părinții athoniți, care il cercetau ca pe un veritabil avvă și ca pe un martir în viață.

Să ne invrednicim de rugăciunile acestui sfânt discret!

Prietenul și camaradul nostru, pe care îl plângem împreună cu luna printre ramuri! Marin Răducă, veșnic PREZENT! printre noi pentru a ne îmbărbăta și a lupta alături noi.




 

 

ISIHASTUL DIN TEMNIȚELE COMUNISTE

Un interviu cu Marin Răducă

„POLITICA NOASTRĂ ERA IUBIREA DE DUMNEZEU ȘI DE NEAM”
Domnule Marin Răducă, vă rugăm să ne spuneți ce v-a determinat să intrați în Frățiile de Cruce la doar 16 ani? (more…)

23 septembrie 2021

Ce s-a întâmplat la 21-22 septembrie 1939?

Filed under: Miscarea Legionara — Mircea Puşcaşu @ 08:27

Ce s-a întâmplat la 21-22 septembrie 1939?

De ce au fost executați fără proces peste 250 de români?  

136688.jpg-573x276

În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost executați fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui călău Carol al II-lea, 252 de legionari. În zorii zilei de 22 septembrie, fiecare judeţ prezenta trecătorilor cadavrele a trei legionari, pe care poliţiştii şi jandarmii, în plină noapte, i-au ridicat din mijlocul familiilor, i-au scos în stradă şi i-au împuşcat, iar trupurile lor au fost lăsate ca lumea să le vadă vreme de trei zile. Elevii de şcoală generală şi liceu erau duşi în mod organizat să vadă cadavrele aruncate pe caldarâm şi păzite de jandarmi! Prigoana împotriva legionarilor a continuat cu sălbăticie până în toamna anului 1940, când regele Mihai a proclamat Statul Naţional Legionar.

Pretextul masacrului

Pretextul acestui pogrom, care a distrus o bună parte a elitei Mişcării Legionare, a fost pedepsirea premierului Armand Călinescu în 21 septembrie 1939, la Bucureşti, de către o echipă legionară. Acesta a fost împuşcat pentru responsabilitatea sa în asasinarea banditească, prin strangulare, a lui Corneliu Codreanu, fondatorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, şi a Nicadorilor şi Decemvirilor, din ordinul lui Carol al II-lea.

Călinescu a fost membru în Partidul Național Țărănesc şi a fost ales deputat în parlament între 1926 și 1937. Atitudinea sa obsesivă față de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de Ministru de Interne. În 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare, inclusiv pentru „cârdășie cu șeful unei puteri străine”. Poartă responsabilitatea comenzii asasinării ilegale şi barbare a liderilor legionari arestaţi, inclusiv a lui Codreanu, în 30 noiembrie 1938. În decembrie acelaşi an, este membru fondator al partidului regal, Frontul Renașterii Naționale. După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea îl numește Prim Ministru al României. Este pedepsit pentru crimele sale de echipa legionară denumită “Răzbunătorii“, condusă de Miti Dumitrescu.

După pedepsirea lui Călinescu, “Răzbunătorii” au intrat în clădirea Radioului, au intrat in direct, anunţând “pieirea tiranului”. Apoi s-au predat Poliţiei, fiind omorâţi a doua zi în locul atacului.  (more…)

8 septembrie 2021

6 septembrie – Pomenirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose. 6 septembrie 1940: Minunea Arhanghelului Mihail in România

Filed under: Miscarea Legionara,rugaciune,tropar,tropare — Mircea Puşcaşu @ 01:54

Pomenirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose (6 septembrie)

colose 1620788_964428510235782_909330380913846594_nÎn Colose din Frigia, aproape de Ierapole, era o biserică a Sfântului Arhanghel Mihail, deasupra izvorului cu apă făcătoare de minuni, din care bolnavii primeau multe tămăduiri, mai multe decât din scăldătoarea Siloamului. Pentru că acolo o dată pe an se pogora îngerul Domnului și tulbura apa, iar aici totdeauna era darul Începătorului de cete îngerești. Acolo, cel ce intra întâi, după tulburarea apei, în scăldătoare, se făcea sănătos; aici toți, și cei dintâi și cei de pe urmă, primeau sănătate. Acolo era trebuință de pridvoare spre petrecerea bolnavilor pentru a-și căpăta sănătatea pe care nu o luau și cineva în treizeci și opt de ani a câștigat-o; aici, într-o zi sau într-un ceas, bolnavul câștiga sănătatea.

Despre începutul acelui izvor se pomenește așa: Când toată lumea era umbrită cu întunericul neîndumnezeitei mulțimi de idoli și oamenii se închinau făpturii, nu făcătorului, în acea vreme în Ierapole cei necredincioși cinsteau o viperă mare și înfricoșată, căreia i se închinau toată noaptea, orbindu-se cu diavolească înșelăciune. Pe ea o ținea poporul sălbatic încuiată într-o casă zidită în cinstea ei și, aducând multe feluri de jertfe, hrănea acea viperă plină de otravă, care vătăma pe mulți. Singurul Dumnezeu adevărat, vrând ca lumina cunoștinței Sale să lumineze lumea și să-i povățuiască pe oamenii cei rătăciți de la calea adevărată, a trimis pe Sfinții Săi Ucenici și Apostoli în tot pământul, ca să propovăduiască Evanghelia la toată făptura. Dintre aceștia, doi: Sfântul Ioan Teologul și Sfântul Filip, ajungând unul în Efes, iar altul în Ierapole, se osteneau întru bună vestire a lui Hristos. Atunci era în Efes o capiște minunată și un frumos idol al neslăvitei zeițe păgâne Artemida, față de ai cărei slujitori și închinători Sfântul Ioan s-a arătat biruitor, luptându-se cu sabia cea duhovnicească a cuvântului lui Dumnezeu – căci, cu puterea numelui lui Hristos, a făcut să cadă și capiștea și idolul și ca praful să se risipească și toată cetatea a adus-o la sfânta credință întru Hristos.

După risipirea idolului Artemidei, Sfântul Ioan a venit de la Efes în Ierapole, ca să ajute împreună slujitorului său, Sfântul Apostol Filip, întâmplându-se atunci acolo și Sfântul Apostol Bartolomeu și sora lui Filip, Mariami. Cu dânșii împreună slujea la mântuirea oamenilor și Sfântul Ioan Teologul. Mai întâi, ei s-au ridicat asupra viperei căreia oamenii cei necredincioși îi aduceau jertfe, având-o pe ea în loc de Dumnezeu, și au ucis-o cu rugăciunea. Apoi au arătat popoarelor pe unul adevăratul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul. Apoi, stând la un loc care se numea Herotop, prorociră că darul lui Dumnezeu va străluci peste dânsul și Sfântul Arhanghel Mihail, voievodul puterilor cerești, va cerceta locul acela și multe minuni se vor săvârși acolo. (more…)

Din cuvintele părintelui Liviu Brânzaș

Filed under: Miscarea Legionara,pr Liviu Branzas,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 01:02

Din cuvintele părintelui Liviu Brânzaș

 

Liviu Branzas - 2img

Pr. Liviu Brânzaș – Fragment din discursul de la Gherla, 9 sept. 1993, după sfinţirea monumentului de la cimitirul închisorii

„De ce, în această epocă în care se vorbeşte atât de zgomotos despre „drepturile omului” şi despre „crimele făcute împotriva umanităţii”, crimele şi ororile săvârşite de comunişti sunt îngropate în mormântul tăcerii? Ni se aminteşte cu insistenţă despre un anumit holocaust, dar se uită în schimb valul de sânge şi uriaşul morman de cadavre pe care s-a clădit bolşevismul, pretutindenea unde a biruit în numele diavolului… Când vor veni reprezentanţii ţărilor care ne-au vândut spre tăiere măcelarului roşu de la Kremlin, să depună flori şi pe mormântul creştinilor asasinaţi, sub diverse forme, de comunişti? Sau în concepţia acestora, numai cei morţi în lagărele naziste sunt victime?”.

 

Pr. Liviu Branzaș – Despre slujitorii urii

Foştii slujitori ai ideologiei urii nu se sfiesc să vorbească despre spiritul nostru de răzbunare, deşi ştie toată ţara că după 22 Decembrie 1989 nimeni dintre noi nu a schiţat nici cel mai mic gest de agresiune împotriva celor care ne-au torturat şi ucis; nu am sărit în beregata niciunuia dintre schingiuitorii şi călăii noştri. Ce pot ei să înţeleagă din sublimul versurilor în care s-a imortalizat crezul nostru creştin din închisori? „Prin inimi negre de păduri cu fiare/Trec mucenici cu frunţile în soare/Cerşind pentru călăii lor iertare”…

Această atitudine reprezintă culmea generozităţii cu care ne-a înnobilat suferinţa. Aceasta este răzbunarea noastră! Această lecţie de totală nonviolenţă, pe care le-am dat-o, i-a făcut pe foştii temniceri ai poporului român mai îndrăzneţi. Unii chiar ne ameninţă. Nu este nici inexplicabil şi nici surprinzător. Până nu dispare ultimul martor al crimelor, ei nu au odihnă. Ei nu s-au lepădat de crimele lor şi nu au făcut nici un act de pocăinţă. Ei nu s-au prezentat în faţa naţiunii a cărei viaţă, credinţă şi libertate au fost călcate în picioare de partidul pe care l-au slujit – şi pe care l-au părăsit numai obligaţi de evenimente, dar neputându-se debarasa de spiritul lui malefic – cu atitudinea de reală căinţă şi voinţă de îndreptare a fiului risipitor, spre a fi iertaţi şi restauraţi la demnitatea de oameni. Ei ne privesc în continuare prin lentilele roşii prin care au privit neîndurători timp de o jumătate de veac zvârcolirile acestui popor îngenuncheat de ei. (more…)

Un model de luptă spirituală: Părintele Liviu Brânzaș

Filed under: Miscarea Legionara,pr Liviu Branzas,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 00:32

Un model de luptă spirituală: Părintele Liviu Brânzaș

Liviu Brânzaș s-a născut în comuna Sâniob, județul Bihor, la 16 decembrie 1930. La vârsta de 10 ani, după Dictatul de la Viena, familia sa s-a refugiat în localitatea Finiș. Părintele s-a mutat la Domnul în 3 septembrie 1998, în urma unui cancer apărut subit. Apropiați ai Părintelui sunt de părere că moartea sa a fost provocată de cei deranjați de atitudinile sale anticomuniste, așa cum s-a întâmplat și în cazul multor incomozi, precum părintele Ioan Negruțiu sau părintele Constantin Voicescu.

liviu branzas - 1630757419_169050

 Despre resorturile spirituale ale luptei sale anticomuniste, Părintele Brânzaș spunea: „Am fost condamnat de către regimul comunist, pentru împotrivire la instaurarea lui în România. Motivele care m-au determinat la această atitudine nu au fost de ordin social (la ora aceea eram o familie de oameni modești, săraci chiar, după patru ani de refugiu), ci erau integral de natură spirituală. În familia noastră s-a cultivat un spirit antibolșevic încă din copilăria mea. Bunicul meu, Moise Brânzaș, cunoscuse ororile bandelor bolșevice ale lui Bela Kuhn, din 1918 și vorbea de bolșevici așa cum ar vorbi un pustnic despre diavoli: întruchiparea maximă a răului. Pentru familia noastră, aderarea la comunism și înscrierea în P.C.R. echivala cu o lepădare de Hristos și o unire cu satana! După familie, a urmat școala. Învățătorul meu, preotul Vasile Bucur, naționalist și creștin, m-a învățat de asemenea, să urăsc bolșevismul. În timpul războiului antisovietic a scris un „poem dramatic” intitulat „Jertfa Basarabiei”, în care îi prezenta pe bolșevici drept dușmanii lui Dumnezeu și ai Neamului. Apoi a urmat educația de la liceul „Samuil Vulcan”, educație preponderent creștină și românească, deci anticomunistă”.

  A fost arestat la 15 noiembrie 1951, în comuna Sudrigiu, județul Bihor, împreună cu alte 28 de persoane, fiind judecat de Tribunalul Militar Timișoara, deplasat la Oradea. A primit o condamnare de 25 ani muncă silnică (sentința nr. 1/3 ianuarie 1953), din care a ispășit 13 ani. Era acuzat de activitate legionară și implicare în rezistența anticomunistă, fiind condamnat pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Alături de tânărul Liviu Brânzaș au mai fost condamnați la 25 de ani de muncă silnică fratele său, Virgil Brânzaș, Petre Stanciu și Adrian Mărăscu. Au primit sentința ca pe o decorație, așa cum avea să scrie Părintele Brânzaș: „La sfârșit zâmbim. Parcă am fi fost decorați. Într-un sens, această condamnare poate fi considerată un fel de decorație. Mai exact, un titlu de onoare”.

  Părintele Liviu Brânzaș a trecut prin închisorile Oradea, Jilava, Minele Baia Sprie și Cavnic, Gherla și Aiud. A participat la greva foamei de la Aiud, din care cauză a fost transferat la închisoarea Gherla, unde a fost hrănit forțat și izolat în Zarcă timp de 30 de zile (între 19 ianuarie și 19 februarie 1955). Reîntors la penitenciarul Aiud, a refuzat reeducarea. A fost izolat timp îndelungat, peste trei luni de zile, în înfricoșătoarea Zarcă a închisori. 

  În închisoarea Aiud s-a rugat Domnului să ajungă în aceeași celulă cu Părintele Dumitru Stăniloae. Dumnezeu i-a împlinit ruga. La prima întâlnire, Părintele Stăniloae i-a spus: „Neamul românesc a trecut prin multe momente grele în istoria sa, dar a răzbit și a biruit întotdeauna prin credința în Dumnezeu și prin speranța în triumful final al binelui. Așa se va întâmpla acum. Să răbdăm cu tărie și smerenie suferința ce ni s-a dat”. Liviu Brânzaș a audiat zilnic cursurile marelui teolog timp de câteva luni, în celula (more…)

7 septembrie 2021

CINE ESTE MIHAI LUNGEANU?

CINE ESTE MIHAI LUNGEANU?

Mihai Lungeanu este un sfânt ieșit din temniţele secolului XX , cu 16 ani de temniță in palmares.

A plecat la Domnul pe 2 septembrie 2012. A fost om al rugăciunii de foc, preot harismatic, mărturisitor neînfricat și luptător legionar. Un mare și foarte puțin cunoscut sfânt.

Interviu VIDEO – Despre prezența Harului, rugăciunea lăuntrică și atacurile demonice:

25 iulie 2021

Unul din cei mai mari sfinți din închisorile secolului XX. Constantin (Costache) Oprișan, arestat la 27 de ani, 11 ani de închisoare

Unul din cei mai mari sfinți din închisorile secolului XX

Constantin (Costache) Oprișan, arestat la 27 de ani, 11 ani de închisoare

Constantin Oprișan s-a născut pe 26 martie 1921 în comuna Oncești, județul Bacău. La sfârșitul perioadei interbelice s-a înscris în Frățiile de Cruce, iar după conflictul din ianuarie 1941 dintre Garda de Fier și generalul Antonescu se refugiază în Germania, unde a fost internat în lagărul de la Buckenwald. La 24 august 1944 a fost eliberat și s-a alăturat echipelor care urmau să fie parașutate în România pentru a lupta din spatele frontului împotriva Armatei Roșii, dar planul este abandonat în primăvara lui 1945. Întors în țară, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filozofie din Cluj, unde a devenit unul dintre studenții preferați ai lui Lucian Blaga sau D.D. Roșca, acesta din urmă invitându-l pe Oprișan chiar să țină cursul în locul său.

Arestarea a venit pe 15 mai 1948, Costache Oprișan fiind la acel moment student în anul III și șeful pe țară al Frățiilor de Cruce. Datorită poziției în conducerea Mișcării Legionare, Oprișan a primit una dintre cele mai mari pedepse: 25 de ani muncă silnică. A fost închis la Jilava, Pitești, Gherla, Târgu Ocna, Văcărești și din nou la Jilava unde avea să moară.

(more…)

22 iulie 2021

Sfântul sfințit Ilie mărturisitorul cel cu moaște întregi, cel iubit de mulțime de popor și ignorat de administrația eclesială, mistic legionar, făcător de minuni încă din timpul vieții și grabnic ajutătorul (1909-1983)

Filed under: Miscarea Legionara,Sf Ilie Lacatusu,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:03

sf ilie lacatusu-coSfântul sfințit

Ilie Mărturisitorul

(1909-1983)

22 iulie: pomenirea celui între sfinți părintele nostru Ilie Lăcătuşu, mărturisitorul cel cu moaște întregi, cel iubit de mulțime de popor și ignorat de administrația eclesială, mistic legionar, făcător de minuni încă din timpul vieții și grabnic ajutătorul.

Născut la 6 decembrie 1909 în satul Crăpăturile, jud. Vâlcea, ca al doilea copil din cei şapte ai familiei Lăcătuşu. De la părinţii săi (ţărani vrednici, tatăl cântăreţ bisericesc) va deprinde de mic dragostea de Biserică. În timpul şcolii va creşte duhovniceşte şi va absolvi Seminarul teologic Sf. Nicolae de la Râmnicu Vâlcea (1923-1930) cu Diploma de virtute, cum avem mărturie: „pentru aptitudini sufleteşti care îl disting între colegii lui”. Rezultatele obţinute la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1930-1934) sunt excelente. La 5 iulie 1931 s-a căsătorit cu învăţătoarea Ecaterina Popescu, cu care va avea 5 copii. După absolvirea studiilor, la 1 septembrie 1934 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Osica de Jos din plasa Caracal (jud. Olt), unde a slujit până la 1 noiembrie 1934, când a fost transferat în satul Buiceşti din jud. Olt. Ani de zile, viaţa părintelui se va scurge liniştită, ocupându-se cu râvnă de misiunea preoţească şi de creşterea copiilor.

În anul 1942 este detaşat preot misionar în Transnistria, propovăduind cuvântul Evangheliei la Odessa şi la Serseniţa din judeţul Ribniţa. În primăvara anului 1943 s-a întors în ţară, unde îl aşteptau copiii şi o soţie bolnavă. Regimul comunist instaurat de tancurile sovietice avea să-i „răsplătească” râvna pentru propovăduire, cu atât mai mult cu cât fusese încadrat şi în Mişcarea Legionară. De aceea părintele Ilie Lăcătuşu a suferit pentru Biserică şi neam, ducându-şi crucea grea prin închisori.

La 19 iulie 1952 este arestat, condamnat şi trimis în colonia de muncă MAI Galeşu de la Canal, până în octombrie 1952 când a fost dus în colonia Peninsula, unde a făcut parte din celebra brigadă de exterminare a preoţilor. În septembrie 1953, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate, este mutat la Târgu-Ocna. În 1954 este eliberat, dar în 1959 este rearestat şi condamnat, rămânând în temniţă până la decretul din 1964. Este dus la muncă silnică în Deltă, la Periprava, în lotul preoţilor olteni (peste 200 din cei peste 400 aflaţi în acea colonie). Aici l-au întâlnit mulţi (arhim. Iustin Pârvu, dr. Aristide Lefa) care mărturisesc despre viaţa şi sfinţenia lui. Era smerit, blând şi drept, grăia cu deosebită înţelepciune şi pricepere, era dulce la cuvânt şi cu o inimă milostivă. A iubit mult oamenii şi pentru mântuirea lor a ales calea Crucii devenind un model de viaţă pus în slujba Domnului.sf ilie lacatusu - salut

La eliberare, 6 mai 1964, avea calificarea de zidar, categoria a V-a. Starea sănătăţii sale era mult înrăutăţită. I se stabileşte domiciliu forţat la Bolintin, unde lucrează ca zidar. Începând din 20 decembrie 1964, părintele Ilie Lăcătuşu a slujit în parohia Gârdeşti (protoieria Videle) din jud. Teleorman, iar în 1970 este transferat în satul Cucuruzu din comuna Răsuceni (jud. Giurgiu), de unde la 11 ianuarie 1978 a fost pensionat la cerere.

Suferinţele îndurate i-au afectat mult sănătatea. Sfârşitul vieţii (pe care şi-l anunţase mai înainte: dacă nu va muri până în data de 22 iulie, va mai trăi doi ani; tot atunci a spus că atunci când va muri soţia dânsului, peste 15 ani, să fie îngropată lângă el) îl găseşte pe un pat al spitalului Panduri. Trece la cele veşnice exact la 22 iulie 1983 şi este înmormântat în cripta familiei din cimitirul Giuleşti, Bucureşti.

Pe 29 septembrie 1998, la înmormântarea soţiei sale, s-a făcut şi deshumarea părintelui. Cei prezenţi s-au aflat în faţa unui fapt uimitor: Dumnezeu descoperise moaştele sale. Trupul (în greutate de 7-8 kg) nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, privirea căruia nu provoacă spaimă ci bucurie duhovnicească, dădea dovada sfinţeniei de dincolo de mormânt.

În momentul descoperirii trupului neputrezit, Mihai Spirache (nepotul părintelui) l-a atins pe pr. Ilie, iar timp de o săptămână mâna dreaptă şi-a păstrat mirosul de smirnă, specific sfintelor moaşte. Rudele au lăsat mai multe săptămâni trupul în contact cu aerul, acesta neafectând în nici un fel trupul părintelui. Atunci, fiica părintelui, Maria Sabina Spirache, singurul urmaş direct în viaţă, a înaintat la 5 octombrie 1998 un memoriu Arhiepiscopiei Bucureştilor despre această descoperire. Pe 16 iulie 1999, Biroul de presă al Patriarhiei Române şi-a expus poziţia cu privire la dosarul de canonizare al părintelui Ilie.  

(more…)

25 iunie 2021

24 iunie 1927 – Nașterea Mișcării Legionare

24 iunie 1927 – Nașterea Mișcării Legionare

94 de ani de la nașterea unei generații jertfitoare

”Mergând împreună uniți, cu Dumnezeu înainte și cu dreptatea neamului românesc”

Mărturia lui Corneliu Codreanu, inițiatorul și Căpitanul acestei Mișcări:

czc corneliu-zelea-codreanu

”Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea a fost aceasta: nu ne intereseaza daca vom birui, daca vom cadea infranti sau daca vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge inainte, uniti. Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta ne-ar fi daruita, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul nostru. Sunt infrangeri si sunt morti care trezesc un neam la viata, dupa cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odata. Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei.  Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Arhanghelului Mihail si la umbra sabiei lui. El nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoana, ci il simteam viu. Acolo la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa.” (Corneliu Codreanu)

“In fata situatiei de mai sus, m-am hotarat sa nu merg nici cu o tabara, nici cu cealalta. Nici sa ma resemnez, ci sa incep organizarea tineretului pe raspunderea mea, dupa sufletul si capul meu si sa continui lupta, iar nu sa capitulez.

In mijlocul acestor framantari si ceasuri de rascruce ne-am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit in inchisoarea Vacaresti. Ne-am hotarat sa strangem randurile si sa continuam lupta sub protectia aceleiasi Sfinte Icoane. In acest scop, ea a fost adusa la caminul nostru din Iasi, din altarul bisericii Sfantul Spiridon, unde o lasasem cu trei ani in urma. La aceste ganduri, grupul “Vacaresti” s-a alaturat imediat. Peste cateva zile am convocat la Iasi, pentru Vineri, 24 Iunie 1927, ora zece, in camera mea din str. Florilor No. 20, pe Vacaresteni si pe putinii studenti care mai ramasesera legati de noi.

Intr-o condica, cu cateva minute inainte, scrisesem urmatorul ordin de zi, numerorat cu No. 1:

“Astazi, Vineri, 24 Iunie 1927 (Sf. Ion Botezatorul), ora zece seara, se infiinteaza: Legiunea Arhanghelului Mihail, sub conducerea mea. Sa vina in aceste randuri cel ce crede nelimitat. Sa ramana in afara cel ce are indoieli. Fixez ca sef al garzii de la Icoana pe Radu Mironovici”.

Aceasta prima sedinta a durat un minut, adica atat cat am citit ordinul de mai sus, dupa care cei prezenti s-au retras, ramanand ca sa cugete daca se simt destul de hotarati si tari sufleteste, pentru a pasi intr-o asemenea organizatie unde nu era nici un program, singurul program fiind viata mea de lupte de pana atunci si a camarazilor din inchisoare. Chiar si pentru cei din grupul “Vacaresti” am lasat timp de gandire si de cercetare a constiintei lor, pentru a vedea daca nu au vreo indoiala sau rezerva deoarece pasind aici vor trebui toata viata lor sa mearga inainte fara nici o sovaire.

Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea a fost aceasta: nu ne intereseaza daca vom birui, daca vom cadea infranti sau daca vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge inainte, uniti. Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta ne-ar fi daruita, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul nostru. Sunt infrangeri si sunt morti care trezesc un neam la viata, dupa cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odata. Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei.

Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Arhanghelului Mihail si la umbra sabiei lui. El nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoana, ci il simteam viu. Acolo la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa.”

Corneliu Codreanu


 

Trei veterani ai Mișcării Legionare: Gheorghe Grecu, Constantin Iulian si Dumitru Comșa, vorbind despre lupta cu gândurile ca esență a trăirii legionare: (more…)

Mugur Vasiliu: SCRISOARE CĂTRE CĂPITAN

Filed under: Corneliu Codreanu,Miscarea Legionara,Mugur Vasiliu,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 09:37

Mugur Vasiliu: SCRISOARE CĂTRE CĂPITAN

RAPORTUL ORBULUI XVICorneliu_Codreanu_Profile

Să ne ierţi Căpitane că nu ne-am învrednicit, până acum, să-ţi scriem.

De când aţi plecat, pentru românii nevoitori în Hristos, timpul parcă a înţepenit. De atunci s-au petrecut multe şi păgubitoare pentru neamul nostru. După cum ai prevăzut, bestia roşie s-a năpustit asupra noastră – ne-a orbit sufletele, apoi ni le-a colectivizat. N-am fost pregătiţi – cei pregătiţi, voi, nu mai erau printre noi. Mulţi muriserăţi, iar o mare parte se muceniceau în temniţele de pe tot cuprinsul ţării. Ceilalţi s-au născut prevăzători. De urâciunea urâciunilor n-am scăpat nici astăzi. În timp năpârca bolşevică a fătat; astăzi puii de lighioană ne conduc – ei spun că nu au nici o legătură cu mama lor şi se numesc exact ca pe vremea voastră: democraţi. După 20 de ani de terorism ateu, progeniturile și-au aranjat viitorul democrat: în 1989 l-au executat pe Ceaușescu și au preluat puterea. Copiii își înlocuiau părinții la distrugerea țării – acest lucru este cu mult mai rău decât putea fi prevăzut. Acela a fost momentul când în Piața Universității o mână de tineri studenți au încercat desprinderea de comunismul care se arăta fără sfârșit. Piața a eșuat, boala a continuat. 

În ceea ce vă priveşte, însă, lucrurile au rămas neschimbate, tot aşa cum steagurile voastre şi frontul pe care l-aţi deschis şi pe care aţi căzut, sunt neatinse, în locul în care le-aţi lăsat. Nici mână de voinic să le ridice şi nici curaj de ticălos să le fure, nu s-au aflat. Dar, ca să nu le fie nici o primejdie, şi pentru că vitejia le este la fel de străină cum le este şi crucea, hidoşeniile pământului au ales să ne orbească pe toţi, ca să nu vă mai vedem nici pe voi şi nici lupta voastră mântuitoare; n-au îndrăznit să atingă nimic – au găsit o modalitate foarte eficientă de a rezolva în felul lor problema: ne-au orbit pe noi. V-au ascuns de noi, orbindu-ne. Ne-au orbit pe toţi, ne-au orbit şi ne-au colectivizat sufletele. Am ajuns să vedem şi să nu înţelegem – vedem doar cu ochii de carne, iar ochii sufletului nu-şi mai pot ridica pleoapa.

Unii spun că sunteţi cei mai mari criminali ai istoriei – ştim, sigur că noi ştim că nu este nici cea mai mică legătutră între voi; de altfel, şi cei care fac aceste asemănări ştiu adevărul foarte bine, dar acesta le este slujba murdară. Ne străduim să arătăm lucrurile aşa cum au fost – însă, în cea mai mare măsură efortul nostru merge în gol. 

(more…)

29 mai 2021

Mugur Vasiliu – Curs de Tradiție. Naționalism vs. patriotism

Filed under: Miscarea Legionara,Mugur Vasiliu,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 11:25

Mugur Vasiliu – Curs de Tradiție

Naționalism vs. patriotism

Acum 4 ani, pe 28 mai 2017, Mugur Vasiliu a plecat la Domnul. Aparent am pierdut un prieten, un Român, un om de conștiință și de atitudine, un neobosit mărturisitor al sfinților mucenici și mărturisitori români din veacul XX, un frate, o voce, un condei, o minte ascuțită, un om frumos și vertical. S-a dus alături de cei ce i-a iubit și in preajma cărora a stat și pe care i-a mărturisit: Mihai Eminescu, Petre Țuțea, Părintele Justin, Corneliu Codreanu, Ionel Moța, Dumitru Bordeianu și cei împreună cu ei. În realitate nu l-am pierdut deloc, ci l-am câștigat Dincolo. Veșnică să-i fie pomenirea!


Vă propunem o reinîntâlnire cu Mugur Vasiliu, printr-o înregistrare din 2011.


Biografie pe sărite: (more…)

27 mai 2021

Bătălia pentru simbolurile memoriei colective româneşti. Un articol de Bogdan Munteanu – Fundația George Manu

Filed under: Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 11:42

Bătălia pentru simbolurile memoriei colective româneşti

00 sfintii_inchisorilor

Un articol de Bogdan Munteanu / Fundația George Manu

Se poate spune, fără teama de a greşi, că cel mai puternic reper simbolic al României ieşită din trauma celor peste patru decenii de dictatură şi teroare roşie este întruchipat de sfinţii şi martirii din închisorile comuniste. În primii ani de libertate postcomunistă adevărul despre ei a ieşit la lumină, iar figurile lor emblematice au prins rădăcini trainice în memoria colectivă a neamului nostru. După cum vom vedea, unii dintre ei sunt controversaţi din perspectiva unor cercuri care se revendică mai degrabă de la linia torţionarilor bolşevici decât de la aspiraţiile autentic româneşti. Fapt de natură să genereze permanente tensiuni, dar şi consecinţe pe plan politic şi juridic.

În marea majoritate a cazurilor, entităţile care îi promovează, inclusiv pe cei evidenţiaţi mai sus, sunt fundaţii, asociaţii neguvernamentale dar şi Biserica Ortodoxă, atât prin manifestările şi mediile de comunicare oficioase, cât şi prin personalităţi individuale sau comunităţi monastice. Toate aceste cercuri întreţin viu cultul şi memoria acestor pilde de demnitate, trăire, mărturisire şi sacrificiu sub semnul crucii. În faţa oricărui compromis moral sau a apostaziei ei au preferat răstignirea, încredinţaţi fiind nu doar de învierea proprie în viaţa de apoi, ci şi de faptul că jertfa lor va duce la învierea sufletească a neamului eliberat într-o bună zi de sub jugul satanic care le-a frânt trupurile. (more…)

Pagina următoare »

%d blogeri au apreciat: