Bucovina Profundă

25 iulie 2021

Unul din cei mai mari sfinți din închisorile secolului XX. Constantin (Costache) Oprișan, arestat la 27 de ani, 11 ani de închisoare

Unul din cei mai mari sfinți din închisorile secolului XX

Constantin (Costache) Oprișan, arestat la 27 de ani, 11 ani de închisoare

Constantin Oprișan s-a născut pe 26 martie 1921 în comuna Oncești, județul Bacău. La sfârșitul perioadei interbelice s-a înscris în Frățiile de Cruce, iar după conflictul din ianuarie 1941 dintre Garda de Fier și generalul Antonescu se refugiază în Germania, unde a fost internat în lagărul de la Buckenwald. La 24 august 1944 a fost eliberat și s-a alăturat echipelor care urmau să fie parașutate în România pentru a lupta din spatele frontului împotriva Armatei Roșii, dar planul este abandonat în primăvara lui 1945. Întors în țară, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filozofie din Cluj, unde a devenit unul dintre studenții preferați ai lui Lucian Blaga sau D.D. Roșca, acesta din urmă invitându-l pe Oprișan chiar să țină cursul în locul său.

Arestarea a venit pe 15 mai 1948, Costache Oprișan fiind la acel moment student în anul III și șeful pe țară al Frățiilor de Cruce. Datorită poziției în conducerea Mișcării Legionare, Oprișan a primit una dintre cele mai mari pedepse: 25 de ani muncă silnică. A fost închis la Jilava, Pitești, Gherla, Târgu Ocna, Văcărești și din nou la Jilava unde avea să moară.

(more…)

22 iulie 2021

Sfântul sfințit Ilie mărturisitorul cel cu moaște întregi, cel iubit de mulțime de popor și ignorat de administrația eclesială, mistic legionar, făcător de minuni încă din timpul vieții și grabnic ajutătorul (1909-1983)

Filed under: Miscarea Legionara,Sf Ilie Lacatusu,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:03

sf ilie lacatusu-coSfântul sfințit

Ilie Mărturisitorul

(1909-1983)

22 iulie: pomenirea celui între sfinți părintele nostru Ilie Lăcătuşu, mărturisitorul cel cu moaște întregi, cel iubit de mulțime de popor și ignorat de administrația eclesială, mistic legionar, făcător de minuni încă din timpul vieții și grabnic ajutătorul.

Născut la 6 decembrie 1909 în satul Crăpăturile, jud. Vâlcea, ca al doilea copil din cei şapte ai familiei Lăcătuşu. De la părinţii săi (ţărani vrednici, tatăl cântăreţ bisericesc) va deprinde de mic dragostea de Biserică. În timpul şcolii va creşte duhovniceşte şi va absolvi Seminarul teologic Sf. Nicolae de la Râmnicu Vâlcea (1923-1930) cu Diploma de virtute, cum avem mărturie: „pentru aptitudini sufleteşti care îl disting între colegii lui”. Rezultatele obţinute la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1930-1934) sunt excelente. La 5 iulie 1931 s-a căsătorit cu învăţătoarea Ecaterina Popescu, cu care va avea 5 copii. După absolvirea studiilor, la 1 septembrie 1934 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Osica de Jos din plasa Caracal (jud. Olt), unde a slujit până la 1 noiembrie 1934, când a fost transferat în satul Buiceşti din jud. Olt. Ani de zile, viaţa părintelui se va scurge liniştită, ocupându-se cu râvnă de misiunea preoţească şi de creşterea copiilor.

În anul 1942 este detaşat preot misionar în Transnistria, propovăduind cuvântul Evangheliei la Odessa şi la Serseniţa din judeţul Ribniţa. În primăvara anului 1943 s-a întors în ţară, unde îl aşteptau copiii şi o soţie bolnavă. Regimul comunist instaurat de tancurile sovietice avea să-i „răsplătească” râvna pentru propovăduire, cu atât mai mult cu cât fusese încadrat şi în Mişcarea Legionară. De aceea părintele Ilie Lăcătuşu a suferit pentru Biserică şi neam, ducându-şi crucea grea prin închisori.

La 19 iulie 1952 este arestat, condamnat şi trimis în colonia de muncă MAI Galeşu de la Canal, până în octombrie 1952 când a fost dus în colonia Peninsula, unde a făcut parte din celebra brigadă de exterminare a preoţilor. În septembrie 1953, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate, este mutat la Târgu-Ocna. În 1954 este eliberat, dar în 1959 este rearestat şi condamnat, rămânând în temniţă până la decretul din 1964. Este dus la muncă silnică în Deltă, la Periprava, în lotul preoţilor olteni (peste 200 din cei peste 400 aflaţi în acea colonie). Aici l-au întâlnit mulţi (arhim. Iustin Pârvu, dr. Aristide Lefa) care mărturisesc despre viaţa şi sfinţenia lui. Era smerit, blând şi drept, grăia cu deosebită înţelepciune şi pricepere, era dulce la cuvânt şi cu o inimă milostivă. A iubit mult oamenii şi pentru mântuirea lor a ales calea Crucii devenind un model de viaţă pus în slujba Domnului.sf ilie lacatusu - salut

La eliberare, 6 mai 1964, avea calificarea de zidar, categoria a V-a. Starea sănătăţii sale era mult înrăutăţită. I se stabileşte domiciliu forţat la Bolintin, unde lucrează ca zidar. Începând din 20 decembrie 1964, părintele Ilie Lăcătuşu a slujit în parohia Gârdeşti (protoieria Videle) din jud. Teleorman, iar în 1970 este transferat în satul Cucuruzu din comuna Răsuceni (jud. Giurgiu), de unde la 11 ianuarie 1978 a fost pensionat la cerere.

Suferinţele îndurate i-au afectat mult sănătatea. Sfârşitul vieţii (pe care şi-l anunţase mai înainte: dacă nu va muri până în data de 22 iulie, va mai trăi doi ani; tot atunci a spus că atunci când va muri soţia dânsului, peste 15 ani, să fie îngropată lângă el) îl găseşte pe un pat al spitalului Panduri. Trece la cele veşnice exact la 22 iulie 1983 şi este înmormântat în cripta familiei din cimitirul Giuleşti, Bucureşti.

Pe 29 septembrie 1998, la înmormântarea soţiei sale, s-a făcut şi deshumarea părintelui. Cei prezenţi s-au aflat în faţa unui fapt uimitor: Dumnezeu descoperise moaştele sale. Trupul (în greutate de 7-8 kg) nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, privirea căruia nu provoacă spaimă ci bucurie duhovnicească, dădea dovada sfinţeniei de dincolo de mormânt.

În momentul descoperirii trupului neputrezit, Mihai Spirache (nepotul părintelui) l-a atins pe pr. Ilie, iar timp de o săptămână mâna dreaptă şi-a păstrat mirosul de smirnă, specific sfintelor moaşte. Rudele au lăsat mai multe săptămâni trupul în contact cu aerul, acesta neafectând în nici un fel trupul părintelui. Atunci, fiica părintelui, Maria Sabina Spirache, singurul urmaş direct în viaţă, a înaintat la 5 octombrie 1998 un memoriu Arhiepiscopiei Bucureştilor despre această descoperire. Pe 16 iulie 1999, Biroul de presă al Patriarhiei Române şi-a expus poziţia cu privire la dosarul de canonizare al părintelui Ilie.  

(more…)

25 iunie 2021

24 iunie 1927 – Nașterea Mișcării Legionare

24 iunie 1927 – Nașterea Mișcării Legionare

94 de ani de la nașterea unei generații jertfitoare

”Mergând împreună uniți, cu Dumnezeu înainte și cu dreptatea neamului românesc”

Mărturia lui Corneliu Codreanu, inițiatorul și Căpitanul acestei Mișcări:

czc corneliu-zelea-codreanu

”Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea a fost aceasta: nu ne intereseaza daca vom birui, daca vom cadea infranti sau daca vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge inainte, uniti. Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta ne-ar fi daruita, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul nostru. Sunt infrangeri si sunt morti care trezesc un neam la viata, dupa cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odata. Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei.  Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Arhanghelului Mihail si la umbra sabiei lui. El nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoana, ci il simteam viu. Acolo la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa.” (Corneliu Codreanu)

“In fata situatiei de mai sus, m-am hotarat sa nu merg nici cu o tabara, nici cu cealalta. Nici sa ma resemnez, ci sa incep organizarea tineretului pe raspunderea mea, dupa sufletul si capul meu si sa continui lupta, iar nu sa capitulez.

In mijlocul acestor framantari si ceasuri de rascruce ne-am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit in inchisoarea Vacaresti. Ne-am hotarat sa strangem randurile si sa continuam lupta sub protectia aceleiasi Sfinte Icoane. In acest scop, ea a fost adusa la caminul nostru din Iasi, din altarul bisericii Sfantul Spiridon, unde o lasasem cu trei ani in urma. La aceste ganduri, grupul “Vacaresti” s-a alaturat imediat. Peste cateva zile am convocat la Iasi, pentru Vineri, 24 Iunie 1927, ora zece, in camera mea din str. Florilor No. 20, pe Vacaresteni si pe putinii studenti care mai ramasesera legati de noi.

Intr-o condica, cu cateva minute inainte, scrisesem urmatorul ordin de zi, numerorat cu No. 1:

“Astazi, Vineri, 24 Iunie 1927 (Sf. Ion Botezatorul), ora zece seara, se infiinteaza: Legiunea Arhanghelului Mihail, sub conducerea mea. Sa vina in aceste randuri cel ce crede nelimitat. Sa ramana in afara cel ce are indoieli. Fixez ca sef al garzii de la Icoana pe Radu Mironovici”.

Aceasta prima sedinta a durat un minut, adica atat cat am citit ordinul de mai sus, dupa care cei prezenti s-au retras, ramanand ca sa cugete daca se simt destul de hotarati si tari sufleteste, pentru a pasi intr-o asemenea organizatie unde nu era nici un program, singurul program fiind viata mea de lupte de pana atunci si a camarazilor din inchisoare. Chiar si pentru cei din grupul “Vacaresti” am lasat timp de gandire si de cercetare a constiintei lor, pentru a vedea daca nu au vreo indoiala sau rezerva deoarece pasind aici vor trebui toata viata lor sa mearga inainte fara nici o sovaire.

Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea a fost aceasta: nu ne intereseaza daca vom birui, daca vom cadea infranti sau daca vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge inainte, uniti. Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta ne-ar fi daruita, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul nostru. Sunt infrangeri si sunt morti care trezesc un neam la viata, dupa cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odata. Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei.

Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Arhanghelului Mihail si la umbra sabiei lui. El nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoana, ci il simteam viu. Acolo la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa.”

Corneliu Codreanu


 

Trei veterani ai Mișcării Legionare: Gheorghe Grecu, Constantin Iulian si Dumitru Comșa, vorbind despre lupta cu gândurile ca esență a trăirii legionare: (more…)

Mugur Vasiliu: SCRISOARE CĂTRE CĂPITAN

Filed under: Corneliu Codreanu,Miscarea Legionara,Mugur Vasiliu,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 09:37

Mugur Vasiliu: SCRISOARE CĂTRE CĂPITAN

RAPORTUL ORBULUI XVICorneliu_Codreanu_Profile

Să ne ierţi Căpitane că nu ne-am învrednicit, până acum, să-ţi scriem.

De când aţi plecat, pentru românii nevoitori în Hristos, timpul parcă a înţepenit. De atunci s-au petrecut multe şi păgubitoare pentru neamul nostru. După cum ai prevăzut, bestia roşie s-a năpustit asupra noastră – ne-a orbit sufletele, apoi ni le-a colectivizat. N-am fost pregătiţi – cei pregătiţi, voi, nu mai erau printre noi. Mulţi muriserăţi, iar o mare parte se muceniceau în temniţele de pe tot cuprinsul ţării. Ceilalţi s-au născut prevăzători. De urâciunea urâciunilor n-am scăpat nici astăzi. În timp năpârca bolşevică a fătat; astăzi puii de lighioană ne conduc – ei spun că nu au nici o legătură cu mama lor şi se numesc exact ca pe vremea voastră: democraţi. După 20 de ani de terorism ateu, progeniturile și-au aranjat viitorul democrat: în 1989 l-au executat pe Ceaușescu și au preluat puterea. Copiii își înlocuiau părinții la distrugerea țării – acest lucru este cu mult mai rău decât putea fi prevăzut. Acela a fost momentul când în Piața Universității o mână de tineri studenți au încercat desprinderea de comunismul care se arăta fără sfârșit. Piața a eșuat, boala a continuat. 

În ceea ce vă priveşte, însă, lucrurile au rămas neschimbate, tot aşa cum steagurile voastre şi frontul pe care l-aţi deschis şi pe care aţi căzut, sunt neatinse, în locul în care le-aţi lăsat. Nici mână de voinic să le ridice şi nici curaj de ticălos să le fure, nu s-au aflat. Dar, ca să nu le fie nici o primejdie, şi pentru că vitejia le este la fel de străină cum le este şi crucea, hidoşeniile pământului au ales să ne orbească pe toţi, ca să nu vă mai vedem nici pe voi şi nici lupta voastră mântuitoare; n-au îndrăznit să atingă nimic – au găsit o modalitate foarte eficientă de a rezolva în felul lor problema: ne-au orbit pe noi. V-au ascuns de noi, orbindu-ne. Ne-au orbit pe toţi, ne-au orbit şi ne-au colectivizat sufletele. Am ajuns să vedem şi să nu înţelegem – vedem doar cu ochii de carne, iar ochii sufletului nu-şi mai pot ridica pleoapa.

Unii spun că sunteţi cei mai mari criminali ai istoriei – ştim, sigur că noi ştim că nu este nici cea mai mică legătutră între voi; de altfel, şi cei care fac aceste asemănări ştiu adevărul foarte bine, dar acesta le este slujba murdară. Ne străduim să arătăm lucrurile aşa cum au fost – însă, în cea mai mare măsură efortul nostru merge în gol. 

(more…)

29 mai 2021

Mugur Vasiliu – Curs de Tradiție. Naționalism vs. patriotism

Filed under: Miscarea Legionara,Mugur Vasiliu,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 11:25

Mugur Vasiliu – Curs de Tradiție

Naționalism vs. patriotism

Acum 4 ani, pe 28 mai 2017, Mugur Vasiliu a plecat la Domnul. Aparent am pierdut un prieten, un Român, un om de conștiință și de atitudine, un neobosit mărturisitor al sfinților mucenici și mărturisitori români din veacul XX, un frate, o voce, un condei, o minte ascuțită, un om frumos și vertical. S-a dus alături de cei ce i-a iubit și in preajma cărora a stat și pe care i-a mărturisit: Mihai Eminescu, Petre Țuțea, Părintele Justin, Corneliu Codreanu, Ionel Moța, Dumitru Bordeianu și cei împreună cu ei. În realitate nu l-am pierdut deloc, ci l-am câștigat Dincolo. Veșnică să-i fie pomenirea!


Vă propunem o reinîntâlnire cu Mugur Vasiliu, printr-o înregistrare din 2011.


Biografie pe sărite: (more…)

27 mai 2021

Bătălia pentru simbolurile memoriei colective româneşti. Un articol de Bogdan Munteanu – Fundația George Manu

Filed under: Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 11:42

Bătălia pentru simbolurile memoriei colective româneşti

00 sfintii_inchisorilor

Un articol de Bogdan Munteanu / Fundația George Manu

Se poate spune, fără teama de a greşi, că cel mai puternic reper simbolic al României ieşită din trauma celor peste patru decenii de dictatură şi teroare roşie este întruchipat de sfinţii şi martirii din închisorile comuniste. În primii ani de libertate postcomunistă adevărul despre ei a ieşit la lumină, iar figurile lor emblematice au prins rădăcini trainice în memoria colectivă a neamului nostru. După cum vom vedea, unii dintre ei sunt controversaţi din perspectiva unor cercuri care se revendică mai degrabă de la linia torţionarilor bolşevici decât de la aspiraţiile autentic româneşti. Fapt de natură să genereze permanente tensiuni, dar şi consecinţe pe plan politic şi juridic.

În marea majoritate a cazurilor, entităţile care îi promovează, inclusiv pe cei evidenţiaţi mai sus, sunt fundaţii, asociaţii neguvernamentale dar şi Biserica Ortodoxă, atât prin manifestările şi mediile de comunicare oficioase, cât şi prin personalităţi individuale sau comunităţi monastice. Toate aceste cercuri întreţin viu cultul şi memoria acestor pilde de demnitate, trăire, mărturisire şi sacrificiu sub semnul crucii. În faţa oricărui compromis moral sau a apostaziei ei au preferat răstignirea, încredinţaţi fiind nu doar de învierea proprie în viaţa de apoi, ci şi de faptul că jertfa lor va duce la învierea sufletească a neamului eliberat într-o bună zi de sub jugul satanic care le-a frânt trupurile. (more…)

14 mai 2021

14 mai – Ziua Națională a Sfinților Închisorilor

Filed under: Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 20:28

14 mai – Ziua Națională a Sfinților Închisorilor

Azi comemorăm Ziua Națională a martirilor legionari! Unde sunt Wexler, Muraru și Florian? Pe 30 mai 2017, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a Legii pentru instituirea Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste în data de 14 mai. La această dată, în 1948 a avut loc arestarea în masă a legionarilor. Radu Gyr a avut dreptate: ”Ne vom întoarce într-o zi!”

00 czc sfintii inchisorilor

Un articol de Marius Oprea

Comemorarea arestării legionarilor ca zi naţională a fost iniţiată de un grup de parlamentari liberali, dintre care extrem de activ a fost, la începutul anului 2017, fostul deputat liberal Ovidu Raeţchi. El însuşi evreu, a fost între promotorii acestei legi care comemorează, în mod paradoxal, arestarea în masă a legionarilor, în 1948. La momentul respectiv, m-a căutat la Insitututul de Investigare a Crimelor Comunismului, în legătură cu proiectul de lege preconizat şi i-am sugerat să-i consulte pe foştii deţinuţi politici: ei îşi comemorează deja, din 1990 încoace, martirii de Ziua Sfinţilor Mucenici şi mi s-ar fi părut ca aceea să fie data aleasă, atîta vreme cît este sărbătorită, de atunci încoace, de către ei în 9 martie, de Sfinţii 40 Mucenici din Sevastia. Apoi, că se năştea o mare problemă: în 14 mai 1948, data preluată de iniţiatori (majoritatea liberali, cîţiva neafiliaţi, dar şi PSD-işti) ca referinţă pentru ”Ziua naţională” de comemorare a victimelor din temniţele comuniste e tocmai ziua în care a fost organizată arestarea în masă a legionarilor. Domnul Raeţchi a insistat, însă, să păstreze ziua de 14 mai.

Ceea ce m-a mirat la momentul respectiv a fost că legea, aşa cum e ea, putea fi foarte bine iniţiată şi promulgată de o Românie, ca stat naţional legionar. E vorba, de fapt, cum am arătat, de comemorarea martirilor legionari din închisorile comuniste, arestaţi în masă în urma unei operaţiuni de amploare a poliţiei politice comuniste, în noaptea de 14 spre 15 mai 1948 şi aruncaţi în temniţă. Această operaţiune a vizat ”decapitarea” mişcării legionare, fiind arestaţi toţi liderii ei, în special cei ai mişcării de tineret (”Frăţiile de Cruce”). După statisticele Securităţii, au fost reţinuţi în acea noapte şi condamnaţi ulterior peste 6.200 de lideri legionari. Astăzi, acel moment este comemorat ca zi naţională.

Poezia lui Radu Gyr, poetul pus la zid de către Insitutul Elie Wiesel, ”Ne vom întoarce într-o zi”, a fost una profetică. Nu mi-am putut, însă, imagina că profeţia s-a putut împlini cu concursul evreilor. Din acest punct de vedere, această Zi Naţională marchează un moment al reconcilerii cu istoria: comemorarea arestării în masă a legionarilor nu a fost în niciun moment contestată de către Institutul Holocaustului, Ambasada Israelului la Bucureşti, Federaţia Comunităţilor Evreieşti nu au protestat. Promulgarea legii nu a fost în niciun fel împiedicată de istoricul Andrei Muraru, consilier prezidenţial, dar la acea dată şi cercetător la Insitutul ”Wiesel”, condus de domnul Alexandru Florian, altfel atît de vocal în orice ocazie împotriva legionarilor.

Cum să mai zici ceva rău de Mişcarea Legionară, cînd arestarea capilor ei în 1948 e comemorată ca Zi Naţională?

„Au pătimit asemenea primilor creştini!”

În expunerea de motive a legii se arată că ”marea sărbătoare a tuturor românilor care cinstesc sfînta jertfă a martirilor din temniţele comuniste este ziua de 14 mai 1948, cînd au fost arestaţi de regimul comunist marea majoritate a tinerilor, a intelectualilor, alţi mulţi români care, prin exemplul de neascultare şi reală libertate exprimată în faţa regimului dictatorial ateu, au pătimit asemenea primilor creştini”. (more…)

1 mai 2021

Radu Gyr, apostolul poet 

Filed under: Miscarea Legionara,Radu Gyr,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 08:28

Radu Gyr, apostolul poet 

Când noaptea mă prindea de caraulă,
Însâ
ngerat de-al dorurilor șir,
Iisus venea la mine în celulă,
Adus de mucenicul Radu Gyr 

(Andrei Ciurunga)

„Dacă Iisus a spus că oricine întoarce pe cineva în numele Lui de pe o cale greşită, Apostol se va numi, oare cum se va numi Radu Gyr care a scos atâtea suflete din disperare? De câte ori trebuie să se numească Apostol numai pentru acest fapt? Pentru că el a ajutat „n” număr („n” înseamnă infinitul în fond, un număr de necuprins cu imaginația). Un număr de necuprins de deținuți au aflat în poezia „Iisus în celulă” posibilitatea de a-şi găsi în palme urmele cuielor Lui. Oare puțin lucru este acesta?”(Aspazia Oțel Petrescu).

Copilăria

Radu Gyr, pe adevăratul său nume, Radu Ştefan Demetrescu, s-a născut la 2 martie 1905, la poalele Gruiului din Câmpulung Muscel, de unde şi pseudonimul literar Gyr, prin derivație. Aceasta s-a făcut astfel: „g”-ul a rămas la început, „r”-ul s-a dus la sfârşit, iar „y”-ul este de fapt un semn care reprezintă contopirea „i”-ului cu „u”-ul, formând acest diftong ce se pronunță „gir”.

Radu Gyr descinde dintr-o familie de intelectuali, fiind fiu al renumitul actor Ştefan Coco Demitrescu şi al Eugeniei Gherghel, muziciană provenită dintr-o veche familie botăşăneană, cu origini germane. La vârsta de 3 ani Radu se va muta împreună cu părinții săi în oraşul Craiova, unde tatăl său lucra la Teatrul Național al oraşului. Micul Radu primeşte o aleasă educație culturală, însuşindu-şi cultura germană de la mama sa, cât şi talentul muzical. Despre mama sa, Radu Gyr consemna în memoriile sale: „inteligentă, spirituală şi îndrăgostită de tot ce este artă, mama a fost cel mai bun sfetnic al artei tatălui meu, repetând cu el acasă rolurile lui, sugerându-i tonul şi gesturile personajelor pe care urma să le interpreteze pe scenă. În acelaşi timp, ea mi-a trezit şi stimulat dragostea pentru poveşti şi poezie”. Crescând în şoaptele basmelor mamei şi dinamismul pieselor de teatru ale tatălui, micul Radu îşi formează propriul orizont literar, din care începe să compună, oferind celor dragi câte o mică epigramă. Începe să scrie versuri la vârsta de 10 ani, dedicând profesorilor săi epigrame. Copilăria sa, Gyr şi-o descrie astfel: „Am fost un copil blând şi iubitor, deloc zburdalnic, puțin cam încăpățânat, timid şi dispus către visătorie. Temperamentul meu, dovedindu-se integral mai târziu, a păstrat din trăsăturile sufleteşti ale copilului de odinioară sfiiciunea şi înclinația spre reverie”. (more…)

30 aprilie 2021

Traian Trifan – Sfânt al închisorilor, luptător legionar, mistic filocalic

Filed under: Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor,Traian Trifan — Mircea Puşcaşu @ 08:13

Traian Trifan – Sfânt al închisorilor, luptător legionar, mistic filocalic

3 noiembrie 1899 – 12 aprilie 1990

Traian_Trifan-768x535

Traian Trifan s-a născut la 3 noiembrie 1899, în Lancrăm, jud. Alba. Şcoala a urmat-o la Liceul evanghelic nemţesc din Sebeş; din clasa a IV-a de liceu face câte un an la Liceele ungureşti de stat din Sibiu şi Blaj, un an la Liceul românesc Şaguna din Braşov; oraşul fiind ocupat în timpul războiului, îşi încheie studiile (făcând doi ani în octombrie-aprilie) şi-şi ia diploma la Blaj, în 1916. În vara lui 1917 este recrutat în armata austro-ungară şi trimis pe front în Albania, unde e telefonist (cunoştea 3 limbi). Se îmbolnăveşte de malarie, e internat în Slovacia, apoi la Viena; e retrimis pe front în Muntenegru, când războiul se termină. Cu peripeţii revine în ţară; participă la Adunarea de la Alba Iulia şi-şi vede patria întregită. Absolvă Şcoala militară de artilerie din Bucureşti; e avansat sublocotenent. Se înscrie la Facultatea de Drept din Cluj, e vicepreşedinte al Centrului Studenţesc, participând activ la frământările studenţeşti. Îşi ia doctoratul în drept şi face practica în avocatura la Sibiu, Sebeş şi Satu Mare, fiind ultimul avocat din Braşov care a dat examen de cenzură, în 1926 (după 8 ani de studii şi praxa).

În 1927 deschide un birou de avocatură la Braşov. În 1933 se căsătoreşte cu Elena Scholtz, cu care are două fete: Ileana şi Maria. Ion Moţa (cunoscut din studenţie) îl convinge să intre în Mişcarea Legionară. Pledează în procesele: Duca, Bratu, al „complotului studenţesc” de la Târgu Mureş, proces ţinut la Braşov. Datorită adeziunii sale la Mişcare, e închis la Jilava (1934) şi lagărul Vaslui (1938). Eliberat şi concentrat în armată, va părăsi Basarabia fără luptă. După instalarea Statului Naţional Legionar, în toamna anului 1940, lt. Trifan este numit prefect al judeţului Braşov; îşi asumă funcţia, deşi situaţia era dificilă (graniţa mutându-se la Sfântu Gheorghe): „Mă găsesc în acest loc din ordin şi voi face ce pot”. După lovitura de stat a lui Antonescu din ianuarie 1941 e somat de col. Filip Agricola, comandant al regimentului de infanterie din Braşov, să predea Prefectura. Refuză şi cere să fie înlocuit prin decret de stat, aşa cum fusese numit. În urma discuţiilor cu gen. Dragalina, a consultărilor cu Bucureştiul şi a ameninţărilor armatei germane de a interveni, împreună cu Marian Traian, şeful judeţului, predau autoritatea şi sunt arestaţi. Urmează ancheta şi procesul. Deşi col. Agricola confirmă că a fost ordine în judeţ şi prezenţa armatei la prefectură era nejustificată, totuşi dr. Trifan este condamnat la 16 ani închisoare.  (more…)

21 aprilie 2021

SINAXAR 20 APRILIE: MAICA MIHAELA IORDACHE

Filed under: Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 10:21

SINAXAR 20 APRILIE: MAICA MIHAELA IORDACHE

MUCENIȚA LUI HRISTOS, A TEMNIŢELOR ROMÂNEŞTI DUHOVNICEASCĂ FLOARE

Condamnată la 25 de ani de închisoare, din care a reușit să execute doar 8, fiind încununată cu cununa muceniciei la 20 aprilie 1963, în închisoarea Miercurea Ciuc.

„Am vorbit despre Hristos şi am mers, în parte, după puteri, pe urmele Lui. Acum suntem total ai lui Hristos şi, alături de El, drumul nostru înseamnă dragoste, numai dragoste şi lăsarea tuturor celorlalte şi a răzbunării în seama lui Dumnezeu. Iar grija noastră să fie una singură, aceea de a cunoaşte voia Lui şi apoi de a o îndeplini întocmai”

„REFUZ ORICE APĂRARE. EU MI-ADUC PE DUMNEZEU SĂ MĂ APERE ŞI N-AM NEVOIE DE NICIO APĂRARE A OAMENILOR”.

Dârzenia şi spiritul de jertfă care o caracterizau, o fac să apere cu propriile braţe altarul mănăstirii într-o zi a anului 1944, când soldaţii ruşi dau năvală în biserica mănăstirii, vrând să o prade: „Aceştia voiau să tragă cu arma în icoana Maicii Domnului din biserică. Fără nicio ezitare, gata de sacrificiu în orice clipă, curaj născut din profunda-i credinţă, maica Mihaela s-a aşezat în faţa icoanei, preferând să fie împuşcată ea decât să vadă chipul Maicii Domnului şi al Pruncului Iisus batjocorit”

MAICA MIHAELA IORDACHE

MAICA MIHAELA

ZORII COPILĂRIEI. PORTRET DE TINEREŢE

Maria (Marieta) Iordache, fiica lui Alexandru şi Elena Iordache, s-a născut în ziua de 14 noiembrie 1914, în localitatea Nicoreşti (judeţul Galaţi) – ţinut emblematic pentru pleiada mărturisitorilor pe care i-a dat neamului românesc: Pr. Tănăsache Alexandrescu, Pr. Costache Olaru, pr. Ion Filotei Movileanu, Toma Bârlădeanu) – trecuţi cu toţii prin calvarul temniţelor comuniste. Din cei cinci copii ai săi: Nicolae (Nicoară), Ana, Sultana, Maria (Marieta) şi Eugenia, familia Iordache va jertfi pe altarul neamului pe trei dintre ei (Nicoară, Maria şi Ana), aleşi de pronia lui Dumnezeu să poarte pe trupul şi în sufletul lor însemnele pătimirilor muceniceşti. Tatăl, Alexandru Iordache, de profesie funcţionar şi membru al Mişcării Legionare, după moartea soţiei (1949), trece şi el prin experienţa detenţiei în temniţele comuniste, vreme de doi ani (1952-1954). Rămas văduv, pe umeri purtând durerile bolilor şi ale bătrâneţii solitare, va trăi până la sfârşitul vieţii cu nădejdea neîmplinită însă, că o va revedea pe Marieta acasă, slobozită din chinurile închisorii. (more…)

4 aprilie 2021

GEORGE MANU – RECTORUL „UNIVERSITĂŢII” AIUD

GEORGE MANU – RECTORUL „UNIVERSITĂŢII” AIUD

SINAXAR 2 APRILIE:

Sfintii inchisorilor„ERA VEŞNIC CU MÂNA ÎNTINSĂ SĂ DEA ŞI CU SUFLETUL DESCHIS” 

Motto: „Trăim într-un veac al ştiinței şi credem că totul se rezolvă prin ştiință. Vă spun eu, un om care am stat pe microscop: nu prin știință, nu prin laborator, ci prin credință”.

GENEALOGIE. RECURS LA ISTORIE

Născut la 13 februarie 1903, George Manu se trage, după tradiţie şi unele apropieri de nume, dintr-o ramură a vechii familii Manno. El însuşi semnează teza de doctorat „Mano” (cu un singur „n”), făcând legătura peste timp cu acei Manno din republicile Veneţia şi Genova, care se stabiliseră la Constantinopol în secolele XV-XVI. Cel mai vechi Manno (conform studiului foarte amănunţit – de sute de pagini – al lui Constantin George Manu) este Conrad, citat la 1267 comandant de oşti al regelui Siciliei, cu titlul „condotiere di armi”. În 1343 găsim în Sciacea pe Nicolo Manno „barone militare della cita”. În 1595, Mihail Manno ajunge la Constantinopol, la Patriarhia ecumenică. Acolo, din tată-n fiu urmaşii săi vor îndeplini timp de două secole demnităţile de Mare logofăt şi Mare eclesiarh al Bisericii de Răsărit.

În 1818, într-un incendiu la Therapia arde un edificiu al familiei, cu toată arhiva şi cu 17 membri, mulţi dintre ei copii şi adolescenţi. După acest dezastru şi după evenimentele din 1821, familia se împarte în trei ramuri: cea moldavă (astăzi stinsă), cea valahă şi cea greacă.
Ramurii valahe, înrudită prin Văcăreşti, Ghiculeşti şi Cantacuzini cu cele mai importante familii românesti, îi aparţine generalul Manu (bunicul lui George), ministru de război în timpul conflictului româno-turc, autorul declaraţiei de independenţă a României.

Până la sfârşitul secolului XIX, numărăm printre membrii familiei: un mare ban, patru mari vornici, cinci mari logofeţi, patru mari postelnici, trei mari hatmani. Între aceşti boieri veliţi îl amintim şi pe marele vornic şi caimacam (locţiitor domnesc) Mihail Manu (1762-1838) care alături de fraţii Dinicu şi Iordache Golescu şi de „pământenii” Ion Câmpineanu, Filipescu şi Văcărescu sprijină mişcarea antifanariotă a lui Tudor Vladimirescu. Bunica soţiei lui, Smaranda Văcărescu, este Safta (căsătorită Kretzulescu), fiica domnitorului Constantin Brâncoveanu. Nepotul acestui Mihail Manu şi al Smarandei este generalul George Manu (1833-1911), fost şef al Statului Major al Armatei Române, ministru de război şi la un moment dat prim-ministru. Fiul lui, Ion, consilier la curtea de casaţie, este tatăl lui George Manu.

Pe linie maternă, George Manu se trage din „ramura Şerban-Vodă” a familiei Cantacuzino. Mama lui, Elisabeta (Zetta) Cantacuzino este fiica unuia dintre primii industriaşi români, inginerul Iancu Cantacuzino (1847-1911), constructorul căii ferate Bucureşti-Predeal şi fondatorul primei fabrici de ciment din România, la Comarnic. Unul dintre fraţii Zettei, generalul Gheorghe (Zizi) Cantacuzino – viitor preşedinte al Partidului Totul pentru Ţară – va determina opţiunea politică a nepotului său.

STUDIILE ŞI ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ

George Manu îşi începe pregătirea şcolară ca elev particular, după un program făcut de bunicul său, generalul Manu. Instrucţia tânărului Manu, bazată pe memoria sa prodigioasă, este astfel completă, chiar enciclopedică, şi la cel mai înalt nivel.

Profesori străluciţi – savantul chimist Longinescu sau părintele Chiricuţă – erau aduşi cu trăsura la casa Manu, „o superbă vilă, clădită după modelul muzeului Rodin de la Paris, de care tatăl său şi mama sa s-au îndrăgostit în timpul călătoriei lor de nuntă. După exproprierea moşiei, nu şi-au mai putut însă permite luxul de a o întreţine şi astfel a fost cumpărată de Auşnit, care în calitate de cel mai mare industriaş al ţării, putea susţine cheltuielile ei. Azi ea este casă de oaspeţi pentru şefi de guverne şi capete încoronate. George Manu nu s-a plâns totuşi nicicând de faptul că din o atare vilă superbă a ajuns la zarca din Aiud, unde dormea pe o jumătate de rogojină ruptă, acoperit cu o jumătate de pătură, ferfeniţă şi ea, răbdând nu numai foamea neumamă, ci şi frigul cumplit”[1].

(more…)

18 februarie 2021

CINE ESTE VALERIU GAFENCU?

Filed under: Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor,Valeriu Gafencu — Mircea Puşcaşu @ 13:36

CINE ESTE VALERIU GAFENCU?

valeriu-gafencu-in-costum-national

Valeriu Gafencu este unul din tinerii care au murit pentru Hristos, luptând pentru apărarea credinţei ortodoxe şi a neamului românesc de atacurile satanei. Mulţi îl numesc Sfântul închisorilor. Şi mulţi aşteaptă cu nerăbdare clipa canonizării lui. S-a născut în judeţul Bălţi în 1921, şi a murit în temniţă. Pe când era student la Facultatea de Drept din Iaşi, conducând un grup al Frăţiilor de Cruce, a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Bolile contactate în regimul dur de detenţie al închisorilor Aiud şi Piteşti l-au întărit şi desăvârşit duhovniceşte. Dumnezeu l-a luat la Sine după 10 ani de detenţie. (+18 februarie 1952)

A fost un trăitor al Ortodoxiei, pe care a urmat-o şi cinstit-o cu dragoste. În închisoare a compus poezii, care se cântau în celule, adevărate rugăciuni închinate lui Dumnezeu. Astăzi, aceste poezii se cântă în Biserică, pe muzica lui Mihai Lungeanu.

Imnul Învierii, l-am ascultat în fiecare an în noaptea de Înviere în timpul predicii, la Biserica Sapientei, cântat de părintele Constantin Voicescu. De fiecare dată lacrimi ne umezeau ochii şi simţeam puterea cuvintelor lui cum pătrunde în noi şi ne întăreşte pe calea trăirii fierbinte a credinţei şi dragostei întru Hristos.

Fie ca noi să ducem mai departe glasul rugăciunii sale!


Virgil Maxim despre Valeriu Gafencu: „Ardea… ardere de tot, la propriu, în faţa tuturor ca o făclie de lumină spre care şi de la care fiecare lua putere sufletească şi trupească. Cuvintele erau purtătoare de duh. Gesturile erau binecuvântări şi îmbrăţişări. Faptele, arareori sau târziu sesizate şi descoperite, erau daruri integrale ale fiinţei lui.

Valeriu nu dăruia, se dăruia. Capacitatea de jertfă concretizată în cuvintele Mântuitorului: „Dacă îţi dă cineva o palmă pe obrazul drept, întoarce-l şi pe cel stâng”, „Dacă îţi ia haina, dă-i şi cămaşa”, „Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă pe jos, mergi cu el două”, „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri” şi „Nu este mai mare dragoste decât să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi”, la Valeriu era aşa de firească, încât dacă n-ar fi făcut-o în ascuns (tainic) pe mulţi i-ar fi tulburat sau i-ar fi smintit chiar.”



Imnul învierii

Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi Biserica Creştină
Cu pietre vii zidite-n temelii.  (more…)

9 februarie 2021

Părintele Justin Mărturisitorul – Film documentar

Filed under: documentar,Miscarea Legionara,Parintele Iustin,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 14:33

Părintele Justin Mărturisitorul – Film documentar

10 februarie 2021 – 102 ani de la nașterea sa

Mărturism că existența acestui site se datorează in mare măsură Părintelui Justin.

Părintele Justin Pârvu sau cum să te sfințești în vremea noastră. Un articol de Monahia Fotini

 

Părintele Justin Pârvu sauPărintele Justin_Parvu_de_la_Petru_Voda

cum să te sfințești în vremea noastră

Un articol de Monahia Fotini

Pentru mulți dintre noi dezideratul sfințeniei a devenit un mit iar nu o realitate, uitând de chemarea Mântuitorului, adresată nouă, tuturor: Fiți sfinți, precum Tatăl vostru Sfânt este!” (Mt. 5:48). Mântuitorul nu a făcut acest apel la sfințenie doar apostolilor sau celor din vremea Lui, ci atâta timp cât vremea Lui este veșnică, acest apel, această poruncă evanghelică are valoare nemuritoare, veșnică, fiind adresată omului, indiferent de vremea în care s-a născut. Acest cuvânt dumnezeiesc este plin de iubire și de nădejde totodată, deoarece arată dorința Domnului nostru Iisus Hristos de a fi cât mai aproape de El, de a fi ca El, oferindu-ne dumnezeirea Sa, doar să credem și să alergăm după ea. Chiar dacă de multe ori noi nu credem în puterea Sa, iată că Dumnezeu crede în noi, El crede că noi putem fi Sfinți, crede că noi putem birui toate luptele acestui veac, iar ca să ne învedereze și mai mult de acest adevăr, ne face această chemare sub forma unei porunci. Mântuitorul ne poruncește, în altă ordine de idei: Fiți sfinți, precum Tatăl vostru Sfânt este!

Și dacă nu credem că și pentru noi este valabilă această chemare sfântă, să aruncăm o privire asupra vieții unui om, contemporan cu noi, dar care a crezut în cuvântul lui Dumnezeu și a reușit – Justin Pârvu. Îmi amintesc o întâmplare când, împreună cu maica stareță, ne plângeam la Părintele Justin pentru slăbiciunile și neputințele noastre, justificându-ne și văitându-ne ca niște copii: „Părinte, dar noi nu suntem sfinți ca sfinția voastră, ca să putem”. Chiar dacă în acel moment Părintele se purta cu noi ca un bunic bun și glumeț față de nepoțeii lui, deodată și-a înăsprit glasul și foarte serios ne spune: „Dar voi ați încercat, măi, să fiți sfinți? Ia încercați și luptați-vă și veți putea și voi! Dumnezeu ne vrea sfinți pe toți, dar noi nu ne luptăm și repede renunțăm la luptă”. Acel cuvânt (more…)

Ioan Ianolide – cronica unei vieţi răstignite

Ioan Ianolide – cronica unei vieţi răstignite

Se face pomenirea sa pe 5 februarie.

ioan-ianolide-inainte-de-trecerea-in-vesnicie„La sfârşitul acestei amarnice experienţe, numai Hristos rămâne viu, întreg şi veşnic în mine. Bucuria mea e deplină: Hristos”

Copilăria
„Dumnezeu voia să-L descopăr pe Dumnezeu duhovniceşte”
27 ianuarie 1919, comuna Dobroteşti, jud. Teleorman – este ziua în care se naşte Ioan Ianolide, cel de-al doilea fiu al lui Nicolae şi al Ispasiei Ianolide. Tatăl, macedonean de neam, administra moşia Berindeilor, locuind cu familia la Lunca, în apropiere de Dobroteşti. Sora lui, pe nume Maria, profund legată de satul natal, devine profesoară şi se căsătoreşte cu un basarabean, rămânând până la moarte în casa părintească de la Dobroteşti.
Ca orice copil crescut la ţară în vremea aceea a gustat din bucuriile vieţii creştineşti ale satului românesc de la început de veac al XX-lea: „M-am născut român şi trăind în atmosfera religioasă autohtonă, cu slujbele bisericeşti şi tradiţiile obşteşti ale poporului (colinde, irozi, pomeni, denii, Rusalii, mucenici), cu bunici credincioşi şi o mamă evlavioasă s-au format în mine sentimentul şi convingerea că Iisus este prezent pretutindeni, că atât în altar cât şi în suflete oamenii se întâlnesc cu El, că El pluteşte în văzduh cu toţi îngerii Lui, ajutându-ne să ne sfinţim şi să ne mântuim” .
Copilăria i-a fost liniştită. Însă vremurile tulburi în care s-a născut, între dictatura lui Hitller şi a lui Stalin, pecetluiesc destinul mucenicesc al lui Ioan. Sensibil la provocările veacului său, intră în anul 1937, ca majoritatea tinerilor cu idealuri înalte din perioada interbelică, în Frăţiile de Cruce, organizaţie naţionalistă de educaţie moral-religioasă. Suflet curat, însetat de adevăr şi de dreptate, se avântă într-o luptă care îi va schimba definitiv cursul vieţii. După absolvirea liceului, datorită situaţiei materiale bune de acasă, merge să studieze Dreptul la Bucureşti, sperând într-o Românie mântuită de păcatele politicianismului burghez şi de ateismul bolşevic: „Deci până la majorat am fost un creştin tradiţionalist, dar viu, Iisus fiind taina şi izvorul vieţii mele. Dar Dumnezeu nu voia să mă opresc aici. El voia să-L descopăr pe Iisus duhovniceşte. Aşa se face că la 21 de ani am intrat în temniţă” .

Arestarea
Student în anul I de Facultate este martorul unor schimbări istorice şi sociale majore: România intrase efectiv în cel de-al doilea război mondial pentru recuperarea teritoriilor răpite de URSS. „Evenimentele istorice care se abătuseră atunci asupra României erau tragice. Răpirea Basarabiei şi a Bucovinei, pierderea sudului Dobrogei (Cadrilaterul) şi cedarea Ardealului de Nord ciuntiseră ţara şi făceau ca oraşele şi satele noastre să fie pline de refugiaţi cu sufletele sfâşiate pentru ceea ce lăsaseră în urma lor, în teritoriile ocupate. (…) Tinerii care nu se puteau resemna să accepte o asemenea perspectivă s-au ridicat la luptă. Printre ei, în primele rânduri, Ionel Ianolide, care era şef de grup în Frăţiile de Cruce. În toamna anului 1941, după intrarea României în război, a fost arestat (more…)

8 februarie 2021

 Mărturii despre Traian Popescu

Pe 27 ianuarie 2021 s-au implinit 11 ani de la plecarea sa la Dumnezeu.

Gelu Gheorghiu despre Traian Popescu

„N-ai dreptul să fii nefericit dacă nu ştii cu adevărat ce este durerea. În viaţă nu există decât o singură disperare: pierderea credinţei în Dumnezeu.”

Ne cunoscusem de multă vreme, dar ne-am înfrăţit sufleteşte în celula de la etajul 3, din Aiud, unde am stat împreună luni de zile şi ne-am dat seama că suntem din aceeaşi plămadă sufletească şi intelectuală. Traian s-a născut în Bucureşti şi era prâslea familiei, căci după două fete, mecanicul de locomotivă, Ştefan, şi profesoara de germană, Cleopatra Popescu, s-au bucurat că au şi un băiat.

Deşi bucuria familiei, prâslea n-a fost un răsfăţat, ci a crescut în aceeaşi atmosferă de seriozitate, moralitate şi credinţă în Dumnezeu, care caracteriza întreaga viaţă a familiei Popescu. Clasele primare le-a făcut la Braşov, iar liceul “Aurel Vlaicu” în Bucureşti. Anii de liceu au fost pentru Traian “cei mai frumoşi ani de viaţă”. Şi-a trăit-o din plin, cum, de fapt, şi-a trăit toate activităţile vieţii. În liceu a intrat în “Mănunchiul de prieteni” şi apoi în “Frăţia de Cruce”, în care s-a simţit în elementele lui de educaţie morală, naţională, creştină şi de trăiri şi acţiuni frăţeşti în societate. Intrat în viaţa studenţească şi socială a fost un argint viu.

Între 1945-1947 tipăreşte, în casa lui, împreună cu câţiva fraţi de cruce, câteva pagini, “Neamul Românesc”, la Gestätner, în care erau prezentate atrocităţile trupelor sovietice şi comentate lozincile comuniste ce umpleau Bucureştiul, foi pe care tot ei le băgau în cutiile poştale ale diferiţilor cunoscuţi. Traian e în Piaţa Palatului după discursul lui Rădescu şi atunci când se răstoarnă camionul cu comunişti ce trăgeau în oameni. Este prezent la toate manifestaţiile pro-regaliste de 10 Mai, este activ în greva de solidaritate a politehnicienilor bucureşteni, făcută întru susţinerea studenţimii din Cluj, atacată în propriul cămin de muncitorimea maghiară. Îl găsim de pază şi la urnele de vot, în 1946.

După 1947, conform liniei Mişcării Legionare, îşi întrerupe manifestările publice şi intră în activităţi subversive, de lovire şi respingere a comunismului. Ia legătura cu Corneliu Decebal Andrei, absolvent mai vechi al liceului “Aurel Vlaicu” care organizase şi conducea un serviciu de informaţii privind activitatea politico-socială şi, în special, unităţile şi activităţile militare sovietice din ţară. Arestat în 15 Mai 1948, este dus la Malmaison, închisoare şi loc de anchetă a Serviciului de Informaţii, unde după o cercetare scurtă, dar dureroasă (bătăi la tălpi cu ranga), este trimis la Interne unde are un regim mai blând. A fost judecat în ianuarie 1949, în lot cu Corneliu Decebal Andrei, Gil Ioanid, Dinu Mateescu, Jenică Popescu ş.a. şi condamnat la 20 de ani pentru înaltă trădare. Aproape tot lotul este depus la Jilava, la Reduit, în camera 6 de unde se făcea repartizarea către închisorile de execuţie a pedepsei.

(more…)

24 ianuarie 2021

Aspazia Oțel Petrescu – Lacrimă curată a temnițelor românești

Filed under: acte cu cip,Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 16:33

Aspazia Oțel Petrescu – Lacrimă curată a temnițelor românești

Portret realizat de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă

otel petrescu„O LACRIMĂ LIMPEDE, ROTUNDĂ ȘI MARE CÂT TOATĂ ÎNTINDEREA SUFLETULUI MEU” 

ZORII COPILĂRIEI SUB CERUL LIBER AL BUCOVINEI

„Satul meu natal, din preajma Cernăuților este un «cot» neaoș românesc, fericit în anul nașterii mele, pentru că se afla «acasă» lângă patria mamă, după Unirea cea Mare, timp astral pentru întreaga noastră țară, ce se numea cu binecuvântată mândrie ROMÂNIA MARE”.

25 ianuarie 2018… zi scăldată de razele blânde ale soarelui iernatic care mângâie chipul luminos al doamnei Aspazia Oțel Petrescu, slobozită de bunul Dumnezeu din carcera vieții la 23 ianuarie a.c., odată cu prăznuirea Sf. Părinți de la al VI-lea Sinod Ecumenic. Cu 94 de ani în urmă, tot într-o zi de iarnă (9 decembrie 1923) când „natura era înveșmântată în albul zăpezii și în tăcerea profundă caracteristică zilelor de iarnă, când doar clopotele bisericii sunau clar în văzduhul încremenit”[1], în cătunul Cotul Ostriței din preajma Cernăuților, în căminul învățătorilor Ioan și Maria Oțel, saluta lumina zilei țipătul primului copil, Aspazia, din cei doi rămași în viață (fratele Anatolie va veni pe lume cu doi ani mai târziu, în vreme ce sora mai mică, Ariadna va pleca pe drumul cel veșnic în 1927, la doar 8 luni). (more…)

15 ianuarie 2021

Comemorarea Moţa-Marin, Bucureşti, 2021

Filed under: Ionel Moţa,Miscarea Legionara — Mircea Puşcaşu @ 20:46

Mota-Marin-2021

Comemorarea Moţa-Marin

Bucureşti, 2021

Sâmbătă, 16 ianuarie 2021, va avea loc la Biserica Sfântul Ilie Gorgani parastasul închinat eroilor martiri Ionel Moța și Vasile Marin, la 84 de ani de la marea jertfă dată pe pământ spaniol, la Majadahonda.

Sfânta Liturghie va începe la ora 9 și va fi urmată de slujba parastasului.

Moța – Marin: PREZENT!

Cezarina Condurache

Fundația George Manu

27 decembrie 2020

Temnițele domnului Turtureanu

Filed under: Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 01:20

Temnițele domnului Turtureanu

534366_664067490290309_1086054140_n (1)

Vasile Turtureanu, mistic legionar și naționalist isihast

A fost condamnat la 25 ani închisoare, din care a făcut 23! A fost arestat încă din 1941. A trecut printre altele, prin Suceava, iar cel mai mult a stat la Aiud.

Era un om foarte intransigent. Trebuia să se ducă la Piteşti pentru reeducare. A făcut Dumnezeu însă la Piteşti o minune: chiar deasupra lui a căzut tavanul, deci tone de piatră. Dar două lespezi mari s-au proptit una într-alta şi sub ele a rămas el. A avut coloana fisurată, dar a scăpat. A stat şapte luni în ghips şi povesteşte că a fost cumplit, pentru că era singur şi, la un moment dat, când vertebrele dislocate se puneau la loc, avea ca nişte curenţi, nişte scuturături groaznice şi dureri cumplite. Fiind în ghips, nu s-a mai dus la reeducare. Şi a scăpat de reeducarea de la Piteşti.

El mărturiseşte: „În închisoare mi-au mai făcut un proces şi m-au condamnat la 20 de ani pentru activitate legionară în temniţă: făceam şedinţe, cântam şi altele. Considerat fanatic, am fost dus la spitalul de nebuni, drogat, pus în lanţuri, izolat – de foame şi de frig nu mai vorbesc – pentru afirmarea directă a legionarismului. Dar n-am făcut nici un compromis. Nu am nimic de ascuns. Pe aceeaşi poziţie, afirmând deschis că sunt legionar, am rămas şi astăzi… Accidentul de la mină (Baia Sprie) m-a scăpat de reeducarea de la Piteşti. Mă cereau la Piteşti, dar cum eram în ghips nu m-au transferat. Am avut un înger bun care m-a păzit. În închisoare nu am stat degeaba. Totdeauna am fost atent la mine însumi, la îmbunătăţirea mea sufletească. Am căutat să realizez în mine omul nou, care trebuie să fie adevăratul legionar. Acesta nu este altceva decât omul nou în Hristos. Omul nou legionar, aşa cum l-am înţeles eu, se naşte din durere şi renunţări, creşte în strălucire udat de lacrimi de pocăinţă – spovedania şi  Sfânta Împărtăşanie – are dragoste sinceră faţă de aproapele şi credinţă nelimitată în biruinţa şi învierea neamului românesc, în lumina sfintei învăţături a blândului Iisus. Legionarul de elită este un erou cu suflet de sfânt. El luptă din credinţă, jertfeşte din dragoste şi primeşte cu seninătate chinurile morţii în nădejdea Învierii”. („Sfântul închisorilor”, Alba Iulia, 2007, p.58)   (more…)

3 decembrie 2020

Petre Țuțea. Vocația filosofală și puterea mărturisitoare a românului

Petre Țuțea. Vocația filosofală și puterea mărturisitoare a românului


Petre Ţuţea – 3 decembrie, pomenirea filosofului mărturisitor 

Petre Ţuţea s-a născut la 6 octombrie 1902 în Boteni, Muscel, jud. Argeş. Eseist, filosof, economist şi om politic român, dar mai presus de toate un mărturisitor al adevărului, al lui Hristos în plin veac ateu XX. Născut în familia unui preot, a studiat la liceul „Neagoe Basarab” din Câmpulung-Muscel şi la „George Bariţiu” din Cluj. A urmat Facultatea de Drept la Cluj, devine doctor în Drept administrativ, „Magna cum laude” (1929).

În anul 1932 fondează revista „Stânga: linia generală a vremii”, unde semnează cu pseudonimul Petre Boteanu. În 1933 este referent în Ministerul Comerţului şi Industriei. Între anii 1933-1934 a fost ataşat la Legaţia Economică Română din Berlin, unde se întâlneşte cu Nae Ionescu. Între anii 1936-1939 a fost şef de secţie în Ministerul Economiei Naţionale, Biroul de publicaţii economice şi propagandă. În 1940 a fost şef de secţie în Ministerul Comerţului Exterior. Colaborează la diverse publicaţii, în special la „Cuvântul”, condus de Nae Ionescu, cu articole de economie politică. Între 1940-1944 a fost şef de secţie în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost director de studii în Ministerul Economiei Naţionale.

A fost prieten cu Nae Ionescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr şi Emil Cioran.

Arestat de comunişti şi anchetat fără condamnare timp de 5 ani (1948-1953), apoi arestat din nou la 22 decembrie 1956 şi condamnat la 10 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”, 1957. I se intentează un nou proces în 1959 şi este condamnat la 18 ani muncă silnică, din care a făcut 8 ani (1956-1964), la Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari şi mai ales la Aiud. În total, 13 ani de închisoare. (more…)

30 noiembrie 2020

Mărturii despre Corneliu Codreanu

Mărturii despre Corneliu Codreanu

30 noiembrie: 82 de ani de la asasinarea lui 

czc nunta

Corneliu Codreanu a fost asasinat în noaptea de 29-30 noiembrie 1938, alături de Nicadori şi Decemviri, la ordinul lui Carol II, şi al lui Armand Călinescu, cu acordul puternicilor mondiali de atunci. Fiind invinuit forțat de fapte minore (cum ar fi calomnia), după o detenție de luni de zile, au ințeles că nu pot să il execute legal și au inscenat o fugă de sub escortă. De aceea, după ce i-au ștrangulat, i-au impușcat in spate pentru a mima o tentativă de evadare și a justifica uciderea. Peste trupurile celor 14 s-au turnat zeci de litri de acid sulfuric, iar apoi groapa comună a fost umplută cu câteva tone de beton.

După doi ani, ca urmare a instaurării Statului Naţional Legionar, trupul Căpitanului a fost deshumat fiind găsit neputrezit, şi apoi a fost reîngropat creștinește la Casa Verde din Bucureşti. Din păcate, astăzi nu se cunoaşte locul de veci al Căpitanului, mormântul său fiind distrus complet de regimul comunist.

Prin ceea ce a creat şi ne-a lăsat moştenire, Căpitanul va rămâne de-a pururi în memoria poporului român. Datorită lui, România a trăit una din rarele ei treziri la viaţă. Cauza sa rămâne actuală şi azi. Şi această luptă va continua mereu, până la veacul de apoi: lupta pentru mântuirea neamului românesc.

Important! Citiți și: 30 noiembrie: 81 de ani de la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, din ordinele Regelui Carol al II-lea

Emil Cioran despre  Corneliu Codreanu

Profilul interior al Căpitanului văzut de Emil Cioran în 1940 (more…)

22 noiembrie 2020

Tache Rodas, unul dintre ultimii supraviețuitori ai Experimentului Pitești, s-a mutat la cele cerești în aceeași zi de plecare la Domnul cu Părintele Gheorghe Calciu. Maica Domnului l-a salvat de frig, foame, sete și tortură. MĂRTURII

Filed under: Experimentul Pitești,Miscarea Legionara,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 02:13

Tache Rodas, unul dintre ultimii supraviețuitori ai Experimentului Pitești, s-a mutat la cele cerești în aceeași zi de plecare la Domnul cu Părintele Gheorghe Calciu. Maica Domnului l-a salvat de frig, foame, sete și tortură. MĂRTURII

Un articol de Florin Palas / activenews.ro

tache rodas 2 -163754.jpg-637x430

„La Poarta Albă era ploaie, era frig… Acolo nu erau paturi, erau priciuri. Mă gândeam – mi-e și foame, mi-e și frig… Nu aveai voie să ieși din baracă afară pentru că era un drum mare prin apropiere și altele. Și am mers așa pe întuneric și dintr-odată, pac!, o lovitură pe cap. Îmi spuneam: Maica Domnului, după ce că mi-e foame, mi-au mai dat și cu piatra pe cap! M-am aplecat, caut pe jos… un sfert de pâine, proaspătă. Cine s-o arunce? Pe întuneric să nimerească drept în capul meu? M-am dus în baracă, am mâncat și am dormit până la ziuă.”

Azi, 21 Noiembrie, de praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, Prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu l-a chemat la sine pe cel ce a iubit-o din toată inima, rugătorul său de taină, Tache Rodas, transmite Mănăstirea Petru Vodă.

Născut la 14 Noiembrie 1924, Constantin „Tache” Rodas a fost arestat în 1942 și a rămas în închisorile dictaturilor antonesciană și comunistă până la eliberarea sa din 1964 (aproape 23 de ani!). A trecut fără de pată prin iadul închisorilor, păzit și acoperit de harul lui Dumnezeu, fiind unul din puținii care a reușit să scape mașinăriei diabolice fără să cadă în moara „re-educării” marxiste.

Nu am cunoscut un om cu mai mare evlavie și cu mai multă îndrăzneală către Maica Domnului decât acest smerit sfânt al închisorilor. Atât anii de temniță grea și tortură în iadul închisorii Pitești, cât și întreaga viață de 96 de ani i-au stat sub semnul purtării de grijă și neîncetatei măriri și cinstiri a Maicii Domnului.

Cu 14 ani în urmă, tot în ziua de astăzi a plecat la cele cerești și sfințitul mărturisitor al lui Hristos, Preotul Gheorghe Calciu – Dumitreasa, pe care astăzi l-am prăznuit prin rugăciuni și laude, împreună cu frații lor de temniță și prigoană Marcel Petrișor și Jacques Iamandi.

(more…)

10 noiembrie 2020

Părintele Justin Pârvu în dialog cu Grigore Caraza

Filed under: Miscarea Legionara,Parintele Iustin,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 15:44

Părintele Justin Pârvu în dialog cu Grigore Caraza

DE LA ROMÂNIA MARTIRULUI CURAT AL NEAMULUI – LA ROMÂNIA CARE NU ESTE CAPABILĂ SĂ DEZROBEASCĂ O BASARABIE

caraza justin mgpsh_fullsize_distr

AIUDUL – ELITA CREȘTINISMULUI NOSTRU ORTODOX

G.C (Grigore Caraza): Spuneați la un moment dat, într-un interviu, că România profundă a avut poate mai mult de câștigat de pe urma comunismului decât în zilele noastre. La ce vă refereați?

P.J (Părintele Justin): Domnule, adevărul și esența vieții unui individ ca și ale unei nații, apar nu din strălucirile băilor și ale stațiunilor și ale belșugului. Apar din constrângere, din suferință, din greu.

A fost o generație de oameni care s-au jertfit.

PJ: A fost o generație care s-a jertfit și a creat viitorul României noastre. Viitorul României noastre, când spun, nu mă gândesc la o generație de-a noastră sau care va veni. Nu. Generația neamului nostru e trecut, prezent și viitor. Și care este, în sfârșit, puterea și forța noastră în viitorul nostru? Este tocmai această suferință puternică. A fost mai puternică decât ne închipuim noi. Povestea cineva că la Râpa Galbenă s-a făcut o groapă, s-a adâncit din cauza ploilor. Și ce-au găsit acolo? Trei cadavre. Două femei legate în sârmă, cu picioarele legate în sârmă.

GC: Cu picioarele legate în sârmă?

PJ: Și un deținut politic. Un fost deținut politic, cu capul tăiat, cu țeasta în două, cu creierul scos din ea și aruncat.

GC: Aveau nevoie comuniștii de creierul lui.

PJ: Și acolo, interesant că s-au găsit și vata și tifonul cu care au operat de i-au făcut chinurile acestea groaznice. Da. Vedeți dumneavoastră cât martiraj s-a produs în țara asta! Dar au fost centrele acestea mari de chin Piteștiul, Aiudul și Gherla. A fost forța cea mai puternică de rezistență a nației noastre. De aceea, nu se vorbește despre Aiud, așa cum se vorbește cu ușurință despre oricare închisoare. Să vorbești despre Aiud, pentru că aici a fost adevărata ură a ateismului manifestată împotriva creștinismului!  (more…)

20 octombrie 2020

Dumitru Oniga –  Fragmente inedite de jurnal

Filed under: Dumitru Oniga,Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 14:54

Dumitru Oniga –  Fragmente inedite de jurnal

Dumitru Oniga -dumitru-oniga-6-febr-2016-img_20160206_144251-detDumitru Oniga – românul poet, prozator de mare sensibilitate, supraviețuitor al temnițelor antonesciene și comuniste, peste 20 de ani de temniță,  mărturisitorul discret și sfânt,  naționalist român plin de bunătate, monument de bun-simț, legionar gata să-și dea viața pentru neam, luptător împotriva ideilor comuniste din toate timpurile, memorialist, om vertical de plină conștiință românească.

A fost o binecuvântare să-l cunosc pe domnul Dumitru Oniga și un inexplicabil privilegiu să mă bucur de prietenia lui. Un om de o înaltă talie intelectuală și spirituală care a trăit într-o ilustră anonimitate și într-o smerenie sfințitoare, acest om a fost deţinut politic în timpul regimului comunist și antonescian, coleg de ideal și de temniță cu oameni mari de la care se molipsise de o noblețe smerită și foarte lucidă, cu Radu Gyr și Nichifor Crainic, pe lângă care a ucenicit ca poet. A plecat la Domnul  în noaptea de 20 spre 21 octombrie 2016, în vârstă de 91 de ani și a fost înmormântat în satul natal, la Stupca.

Împlinindu-se 4 ani de la plecarea sa, ridicăm un salut, un gând pios și o rugăciune, cu nădejdea că astfel ne va răspunde și el de dincolo. Să avem rugăciunile lui!


Dumitru Oniga –  Fragmente inedite de jurnal

1.

Toată viaţa am fost printre cei învinşi. Secolul în care am trăit m-a condamnat şi mi-a hărăzit cel mai de jos şi mai umil mod de viaţă. Sclavii din trecut aveau mult mai multe drepturi. Aceasta a fost condiţia deţinutului politic în comunism. Totdeauna spectrul morţii plana deasupra capetelor noastre, toate orizonturile ne erau închise, orice şansă în viaţă anulată.

          Târziu, când anii s-au adunat tot mai mulţi, eu, supravieţuitorul atâtor abuzuri şi nedreptăţi ce au vrut să mă desfiinţeze ca om, privesc în urmă la prigonitorii mei şi le văd nimicnicia, inutilitatea acţiunilor şi cât de găunoasă a rămas viaţa lor. Ce au folosit că şi-au încărcat conştiinţa cu atâtea crime şi nedreptăţi? Trupurile noastre au fost înfrânte dar până la urmă spiritul a rămas biruitor. Ce moştenire a lăsat comunismul?

(more…)

24 septembrie 2020

Peste 250 de români uciși fără proces din ordinul regelui Carol al II-lea. Masacrul din 21-22 septembrie 1939

Masacrul din 21-22 septembrie 1939

Peste 250 de români uciși fără proces din ordinul regelui Carol al II-lea

136688.jpg-573x276

În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi mişeleşte, fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui călău Carol al II-lea, 252 de legionari. În zorii zilei de 22 septembrie, fiecare judeţ prezenta trecătorilor cadavrele a trei legionari, pe care poliţiştii şi jandarmii, în plină noapte, i-au ridicat din mijlocul familiilor, i-au scos în stradă şi i-au împuşcat, iar trupurile lor au fost lăsate ca lumea să le vadă vreme de trei zile. Elevii de şcoală generală şi liceu erau duşi în mod organizat să vadă cadavrele aruncate pe caldarâm şi păzite de jandarmi! Prigoana împotriva legionarilor a continuat cu sălbăticie până în toamna anului 1940, când regele Mihai a proclamat Statul Naţional Legionar.

Pretextul masacrului

Pretextul acestui pogrom, care a distrus o bună parte a elitei Mişcării Legionare, a fost pedepsirea premierului Armand Călinescu în 21 septembrie 1939, la Bucureşti, de către o echipă legionară. Acesta a fost împuşcat pentru responsabilitatea sa în asasinarea banditească, prin strangulare, a lui Corneliu Codreanu, fondatorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, şi a Nicadorilor şi Decemvirilor, din ordinul lui Carol al II-lea. 

Călinescu a fost membru în Partidul Național Țărănesc şi a fost ales deputat în parlament între 1926 și 1937. Atitudinea sa obsesivă față de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de Ministru de Interne. În 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare, inclusiv pentru „cârdășie cu șeful unei puteri străine”. Poartă responsabilitatea comenzii asasinării ilegale şi barbare a liderilor legionari arestaţi, inclusiv a lui Codreanu, în 30 noiembrie 1938. În decembrie acelaşi an, este membru fondator al partidului regal, Frontul Renașterii Naționale. După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea îl numește Prim Ministru al României. Este pedepsit pentru crimele sale de echipa legionară denumită “Răzbunătorii“, condusă de Miti Dumitrescu.

După pedepsirea lui Călinescu, “Răzbunătorii” au intrat în clădirea Radioului, au intrat in direct, anunţând “pieirea tiranului”. Apoi s-au predat Poliţiei, fiind omorâţi a doua zi în locul atacului.

Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii     (more…)

Pagina următoare »

%d blogeri au apreciat: