Părintele Calciu la Europa Libera, august 1985. Interviu relevant pentru azi
2 iulie 2020
25 iunie 2020
Horia Sima despre Corneliu Codreanu și începutul Mișcării Legionare. Document istoric. Discurs rostit pe 13 septembrie 1940
Horia Sima despre Corneliu Codreanu și începutul Mișcării Legionare
Document istoric. Discurs rostit pe 13 septembrie 1940
„În ziua de 24 Iunie 1927, cinci tineri luptători din viaţa studenţească, trecuţi prin grele încercări pentru credinţa lor naţională, s-au adunat la Iaşi, în Căminul ridicat prin braţele studenţimii, şi acolo, în faţa icoanei Arhanghelului Mihail, s-au legat să lupte pentru dezrobirea neamului românesc.
Astfel s-a întemeiat Legiunea Arhanghelului Mihail, care, mai târziu, s-a numit Garda de Fier.
Conducătorul lor era Corneliu Zelea Codreanu. Ochii albaştri, înlăcrimaţi pentru durerile neamului şi iluminaţi de credinţe şi nădejdi care îi stăpânesc numai pe marii conducători de popoare, trecutul lui aspru de luptător încercat, voinţa lui masivă şi veşnic trează, constituiau garanţia că la capătul drumului lor nu poate fi decât biruinţa.
Au pornit la drum aceşti flăcăi, în surâsul dispreţuitor al oamenilor „cuminţi” şi în mocnetul de ură al duşmanilor din adâncuri.
De atunci au trecut 13 ani de luptă, de chinuri, de jertfe şi de eroism. Rând pe rând, sub conducerea înţeleaptă a Căpitanului, toate piedicile au fost înlăturate, toate poziţiile au fost cucerite până în inima duşmanului.
Lupta nu a fost uşoară. La conducerea Statului se afla o clasă egoistă şi înstrăinată de poporul românesc, subjugată forţelor iudeo-masonice, o clasă de conducători care îşi aflau fericirea în arginţi şi în trădarea patriei acelora care vroiau nimicirea ei.
În faţa acestor suflete pline de ură şi viclenie, s-a ridicat El, Căpitanul, cavalerul medieval, fără frică şi fără prihană. (more…)
26 mai 2020
Horia Sima: Realitatea supranaturală a neamurilor. Ce înseamnă a fi român
Horia Sima: Realitatea supranaturală a neamurilor. Ce înseamnă a fi român
Horia Sima (+25 mai 1993)
Realitatea supranaturală a neamurilor
Urmand indicatiile lui Corneliu Codreanu, am cercetat si noi Scripturile, pentru a vedea in ce masura teza lui despre originea supranaturala a neamurilor isi gaseste puncte de sprijin in Biblie. Am gasit un numar considerabil de texte din Vechiul si Noul Testament care confirma existenta unei relatii directe intre popoarele lumii si Dumnezeu. Cum in Vechiul Testament, legatura aceasta se refera la un singur popor si deci ar putea fi interpretata limitativ, am renuntat la abundenta de izvoare din partea veche a Scripturii si ne-am marginit investigatiile la Noul Testament. Din Vechiul Testament reproducem doar doua locuri, care ni se par extraordinar de clare. In Deuteronom, gasim urmatoarele cuvinte rostite de catre Moise:
„Cand Cel Prea Inalt a dat neamurilor partile lor de mostenire si cand a osebit pe fiii lui Adam unii de altii, El a hotarat tinuturile popoarelor, dupa numarul ingerilor lui Dumnezeu.” Fiecare popor, asadar, are un inger ocrotitor si Dumnezeu a fixat fiecaruia o parte din mostenirea pamantului, tinutul unde va trebui sa se stabileasca si sa-si traiasca viata.
In Psalmii lui David intalnim o alta confirmare a creatiei Divine a popoarelor:
„Toate neamurile pe care le-ai facut vor veni si se vor inchina inaintea fetei Tale, Doamne, si vor preamari numele Tau.”
Si acum sa trecem la Noul Testament, asezand textele unde gasim marturii despre neam intr-o anumita ordine, care sa reprezinte o gradatie explicativa.
„Simon Petru a spus cum a avut grija Dumnezeu de la inceput sa ia dintre neamuri un popor care sa-i poarte numele.” (Fapte, 15,14) Dumnezeu nu rupe legaturile cu omenirea neleala, lepadata de la Sine, ci incredinteaza taina numelui Sau unuia dintre popoare. Onoarea de a reprezenta dreapta credinta in mijlocul nenumaratelor forme de idolatrie ce le practica restul omenirii, a revenit evreilor.
Daca unui neam i s-a dat misiunea sa perpetueze in constiinta omenirii amintirea adevaratului Dumnezeu, asta inseamna ca neamul reprezinta ceva mai mult decat o realitate naturala. Realitatile naturale sunt moduri de existenta instabile. Ele apar si dispar. Nu li se poate cere socoteala lor de ceea ce li se intampla sau de ceea ce fac. Ele stau sub imperiul „vremilor”. E greu de conceput ca Dumnezeu sa fi asociat planului Sau de mantuire a lumii o entitate invalidata de propria ei natura pieritoare, o gramada de oameni de responsabilitate marginita, care astazi stau impreuna, dar maine se pot risipi. Numai unei colectivitati inzestrate cu viata nemuritoare ii putea incredinta Dumnezeu un mesaj decisiv pentru soarta omenirii, a carui implinire avea sa se intample mult mai tarziu.
In alte texte, se vorbeste clar de existenta unei mantuiri colective. Nu numai indivizi, ci si neamurile savarsesc pacate si trebuie aduse jertfe pentru ispasirea lor.
14 mai 2020
14 mai – Sfinții închisorilor
14 mai – Sfinții închisorilor
Sub aceasta denumire, de câțiva ani s-a incetățenit numirea de obște a celor ce au pătimit in secolul 20, dar si in timpul regimului antonescian si al dictaturii de sub Carol al II-lea, fie in inchisori, deportări, in luptele din munți, in exil sau oriunde. Aceștia sunt mucenicii si mărturisitorii români care au suferit pentru Hristos și au luptat pentru o așezare creștină a neamului românesc. Și astăzi sunt prigoniți și interziși de legi dictate de străini.
Sub regimurile tiranice au fost intodeauna oameni care au pus cele ale lui Dumnezeu mai presus de viața proprie. Datele statistice, atât cat au fost dezvaluite, căci de comunism si de securitate nu am scapat după 1989 nici până azi, dar și mărturiile supraviețuitorilor, arată că dintre cei inchisi de comuniști în jur 75% au fost legionari. Mișcarea legionară ca mișcare creștină de renaștere națională a pornit ”de la Icoana si de la Altar” și a deschis cu jertfa însângerată a celor vrednici un drum de lumină spre Împărăția lui Dumnezeu.
Desigur că au fost mulți dintre acești sfinți care nu au fost legionari, dar toți au fost animați de dragostea jertfitoare pentru renașterea creștină a nemului nostru. Între 2.5 si 3 milioane de români au pătimit în cele 200 de inchisori și lagăre din România in timpul regimului comunist. Din aceștia peste 800 000 au murit în temnițe. Lor se adaugă și miile de români uciși in munți unde s-a constituit cea mai mare rezistență armată anticomunistă din lume, insumând aproximativ 11.000 de luptători.
Pentru jertfa și rugăciunile lor Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește acest neam prigonit și călcat in picioare chiar in aceste zile!
Sinaxar: În luna mai, in ziua a paisprezecea, pomenirea sfintilor mucenici ce au patimit in temnitele din Romania.
Acesti sfinti mucenici s-au savarsit in temnitele din Romania in secolul XX, fiind chinuiti in multe feluri: cu foame, cu frig, cu batai, cu teroare continua, cu insulte si umiliri nenumarate si cu multe alte chinuri scornite de diavol si slugile lui pentru a le infrange credinta si a-i compromite. Unii de pe urma grelelor patimiri s-au imbolnavit, indoindu-li-se chinurile deoarece asistenta medicala era conditionata de compromitere.
30 aprilie 2020
Condamnat la moarte pentru o poezie – Radu Gyr, poetul martir. Cuvânt al Părintelui Justin Pârvu despre generația sa
Condamnat la moarte pentru o poezie – Radu Gyr, poetul martir
Pe data de 29 aprilie sărbătorim ziua înveșnicirii marelui om de conștiință și mărturisire creștină, poetul martir Radu Gyr, iar pe 9 martie sunt comemoraţi oficial deţinuţii politic din perioada comunistă, dată stabilită prin Legea 247 din 5 decembrie 2011. Legionarul Radu Gyr este considerat unul dintre exponenţii luptei împotriva comunismului, poetul fiind condamnat la moarte pentru versurile-manifest de către regimul care se temea de poezie și de rugăciune.
Poet, gazetar, doctor în litere, Radu Demetrescu Gyr s-a născut în anul 1905 la Câmpulung Muscel. A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic În munţi, publicat în revista liceului Carol I din Craiova, unde era elev. Radu Gyr a fost autorul textului Sfântă tinereţe legionară, imnul Mişcării Legionare.
Poetul şi-a petrecut aproape 20 de ani în închisoare. Prima perioadă de detenţie a fost în timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea. Atunci a fost închis în lagărul de la Miercurea Ciuc, alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu şi alţi intelectuali care împărtăşeau idealurile legionare ale renașterii creștine a României . După eliberarea din detenţie, a fost trimis, pentru „reabilitare”, în batalioanele de la Sărata. S-a întors din război rănit, dar cu o raniţă plină de poezii scrise pe front, pe care le-a publicat în 1942, în volumul Poeme de războiu, carte cenzurată de regimul comunist.
Radu Gyr cu fiica Monica şi soţia sa, Flora, de abia revenit din închisoare, înainte de a fi rearestat pentru poezia Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane! -FOTO: Mărturisitorii
Pedeapsa cu moartea pentru o poezie
(more…)
29 aprilie 2020
Marele Radu Gyr văzut de pr. Nicolae Grebenea
Marele Radu Gyr văzut de pr. Nicolae Grebenea
Luptător creștin, blând, senin, foarte cult, viteaz, iubitor de Dumnezeu și de oameni
[…] A sosit Radu Demetrescu Gyr, poetul. Fusese pe front ca soldat, dar a fost decorat cu Virtutea Militară și Crucea de Fier. Acum era adus lângă ceilalți. Era conferențiar universitar de franceză si română la București. Blond, orginar din Craiova, cu tată artist, mamă din Ardeal, firav, cu o afecțiune la intestine, foarte cult, tăcut și discret, atent cu toată lumea.
În toți anii mei de închisoare n-am cunoscut vreun om mai politicos ca dânsul.
Era un punct de atracție. Senin și blând, abordabil de oricine, împrăștia în jur un aer de sănătate morală, de încredere și bărbăție. Venea de la spitalul din Brașov. Întors de pe front, scrisese niște poezii de război foarte apreciate. Era încă în plină vigoare creatoare și apărea mereu cu ceva nou. Creația lui variată a fost ca o hrană pentru toți, ca o cuminecătură la praznicele mari. (…)
Reîntors [de la izolare n.n.] iată un camarad nou: Remus Belu. Îl cunoscusem la mina la Baia Sprie și acum iată-ne laolaltă în aceeași celulă cu încă doi camarazi. (…) El mi-a spus că Radu Gyr a făcut războiul și a fost decorat cu Virtutea Militară și cu decorația germană Crucea de Fier. Eliberat de pe front în timpul lui Antonescu, după ce-și făcuse datoria, oamenii lui Antonescu i-au făcut multe neplăceri, nicidecum meritate. Iar el a făcut o plângere direct lui Antonescu și, în loc să o termine cu o „deosebită considerație” sau altfel, a spus: „fără nici o considerație”. În urma acestui fapt a fost lovit pe stradă în Râmnicu Vâlcea de un ofițer. (…) (more…)
2 februarie 2020
Doamnele închisorilor comuniste – modele de viaţă care lipsesc din manualele şcolare
Doamnele închisorilor comuniste – modele de viaţă care lipsesc din manualele şcolare
Articol de Szilvia Trez / The Epoch Times
Arlette Coposu (Memorial Sighet)
15 ianuarie 2020
Părintele Dumitru Stăniloae şi istoricul Nicolae Iorga despre jertfa lui Moţa şi Marin
Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Se clătina aşezarea creştină a lumii! Puteam noi să stăm nepăsători? Nu e o mare binefacere sufletească pentru viaţa viitoare să fi căzut în apărarea lui Hristos? – Testamentul lui Ionel Moţa
Părintele Dumitru Stăniloae şi istoricul Nicolae Iorga despre jertfa lui Moţa şi Marin
Părintele Dumitru Stăniloae – cuvânt rostit în anul 1992:
“Jertfa acestor doi băieţi viteji are semnificaţia unei ofrande aduse lui Dumnezeu de poporul român. (…)
Această faptă de jertfă supremă pentru creştinism a lui Ion Moţa şi Vasile Marin a meritat să fie cinstită – destul de târziu, la trei ani de la înlăturarea comunismului – printr-un parastas prin care să se pomenească sufletele celor doi martiri ai Crucii şi să se atragă atenţia poporului nostru asupra semnificaţiei majore a acestei jertfe”.
Nicolae Iorga – Doi băieţi viteji
articol publicat în revista “Lumea nouă”, nr. 1, 1937
„Când, în zilele din urmă, îndepărtam ştirile de o monotonie desăvârsită, în ciuda măcelului zilnic, cu privire la ce se petrece, în miez de iarnă, acolo în nenorocita Spanie, nu ne gândeam că între aceia care şi-au dat viaţa luptând pentru cauza cea bună erau şi aceşti doi fii ai ţării noastre. (more…)
13 ianuarie 2020
Înmormântarea lui Moța și Marin. Text de Nicolae Teban. Din volumul Ion Mota si Vasile Marin, Ed. Carpatii, Madrid, 1963
Înmormântarea lui Moța și Marin
Text de Nicolae Teban
Din volumul Ion Mota si Vasile Marin, Ed. Carpatii, Madrid, 1963
Nu împlinisem încã opt ani când într’o Duminecã mama m’a luat de mânã sus pe dealul ce desparte comuna noastra de Pischiuti sã vãd pe Aurel cum sboarã. Aurel Vlaicu din Bintinti, sat aproape de râul Murãs, depãrtat de-al meu vreo 6 kilometri.
„Veniti, români, cã sboarã Vlaicu.”
Si au venit români din toate satele din jur, ba si mai de departe, sã vadã pe primul român din Ardeal care sboarã. Vestea nu s’a dus numai dela om la om prin târguri si sate, ci si prin foaia „Libertatea” a Pãrintelui Protopop Ion Mota din Orãstie. Nu exista familie româneascã mai rãsãritã de prin satele ardelene, care sã nu fie abonatã la aceasta foaie, care mai avea si un supliment, odata pe lunã, „Foaia Interesantã”, cu chipuri si vesti din lumea intreagã. Apoi revista „Bobârnacii” dela Cluj, redactatã de cãtre Bornemisa, neam de aproape cu familia Mota.
Pe timpul acela, acum cincizeci de ani, Dumineca nu era numai zi de odihnã si de multumire Domnului, ci si zi asteptatã cu vestile ce priveau soarta noastrã, a românilor subjugati. Parca vãd cum sedeau batrâni si tineri in fata caselor pe câte o laghitã lungã si scaune de chiatrã, cum ascultau cu mare bãgare de seamã pe cel ce citea indrumarile din „Libertatea”, stirile din „Foaia Interesantã”, apoi glumele din „Bobârnacii”. La crâsmã nu prea mergea lumea cãci avea ghinars in casã, iar de sfadã sau de înceluialã se auzea rar de tot, nu ca azi când nu vezi doi insi veseli, ci tot timpul bosumflati, de parcã a tunat dihonia in ei. Pe atunci glasul preotului „pe pãmânt pace si între oameni bunã invoire” avea mai multã înrâurire, cãci zilele de sãrbãtoare crestineascã erau tinute cu mare evlavie. Asa au fost îndrumati copiii de atunci: cuviinciosi cu parintii si baatrânii, teamã de Dumnezeu, dragoste si iubire de Neamul Românesc. Asa a crescut si copilul Ionel al Parintelui Mota dela Orãstie.
Personal l-am cunoscut târziu de tot, prin anul 1932, dar îl aveam în inimã de multi ani si-l iubeam cu acea dragoste a omului care îsi doreste neamul desrobit, liber si stãpân pe avutul lui. Lupta si suferintele prin care a trecut, dar mai ales jertfa lui cea din urmã si cea mai mare a ridicat din nou neamul românesc pe culmile de vitejie ale strãmosilor nostri. Atunci când pe pãmânt spaniol, fiarele comuniste vãrsau sânge crestinesc, necrutând nici preotii din altar, si nici mânâstirile, Ionel Mota, impreunã cu inginerul Clime, principele Alexandru Cantacuzino, Vasile Marin, Preotul Dumitrescu-Borsa, Totu Nicolae si Banica Dobre se duc sã lupte pentru Cruce si sã intoarcã lumea cu fata spre Dunmnezeu. Dupãce si-au facut datoria, Mota si Marin sunt adusi pe scut în tara de Generalul Cantacuzino si supravietuitorii legionari din crâncenele lupte dela Majadahonda.
De când am auzit de moartea lor nu mai aveam astâmpãr. In fiecare seara dupã orele de lucru, mã duceam la sediu sã vãd ce ordine si dispozitii mai sunt. Ce-a fost in Tarã, am auzit si am citit. Ce s’a petrecut la Bucuresti, am trãit si vãzut cu ochii mei. Desi in ziare se scria putin, lumea bucuresteana lua parte adânc la durerea noastrã. Pe strãzi, in localuri, in familii, pretutindeni se vorbea de Mota…
A murit Mota. Se poate? Dar cum a murit si pentruce? Cine l-a trimis si tocmai pe el? Nu putea merge si muri altul? L-a trimis Codreanu sã scape de el, sopteau rãuvoitorii. Nu! A mers singur, el a cerut sã meargã! A murit ca un sfânt, ca un erou, rãspundeau cei curati la suflet. Si ce tânãr era! Ce frumos si ce inteligent! Sã vedem ce va face Codreanu fãrã el… (more…)
12 ianuarie 2020
Care a fost ultimul cuvânt al prințului Alexandru Ghica adresat judecătorilor comuniști?
Ultimul cuvânt al prințului Alexandru Ghica adresat judecătorilor comuniști:
„Comunismul e o utopie! E cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc! Viitorul o va dovedi. Pe noi o să ne terminați, dar veți fi blestemați, din neam în neam, de copiii și nepoții voștri, cărora le-ați închis ochii de dragul unei idei sortită eșecului! Noi cei de aici vă iertăm, dar istoria nu iartă!”
Prinţul Alexandru Ghica (8 februarie 1903 – 10 ianuarie 1982), o figură legendară a luptei anticomuniste, fost Șef al Siguranței în perioada Statului Național Legionar, septembrie 1940-ianuarie 1941, cavaler fără prihană al temniţelor, model exemplar al demnităţii şi al onoarei româneşti, sfânt al închisorilor.
Prințul Ghica, apărător al libertății, demnității și onoarei românești, în timpul reeducării de la Aiud
Colonelul Crăciun, comandantul închisorii Aiud: – “Deținut Ghica! Nu mai ești șeful siguranței statului! Când vorbești cu mine să stai în poziție de drepți!”
Prinţul Ghica: – “Tu ar trebui să stai în genunchi în fața acestei mulțimi de martiri, care duc crucea unui neam, pe care voi îl răstigniți în fiecare zi de peste 20 de ani!”
Se ridicase drept, alb, demn și în clipa următoare la un semn al lui Crăciun a fost ridicat.
A fost scos din adunare, dar din ușă s-a întors și a strigat:
“- Prefer să mor aici, decât în libertatea voastră!”
O mână i-a acoperit gura. Ca el au mai fost câțiva pe care nu i-au mai adus la mărturisirile ce se făceau. (more…)
12 decembrie 2019
De ce l-au băgat comuniştii după gratii pe Constantin Noica. Filozoful a fost condamnat la 25 de ani pentru „uneltire contra orânduirii sociale“
De ce l-au băgat comuniştii după gratii pe Constantin Noica
Filozoful a fost condamnat la 25 de ani pentru „uneltire contra orânduirii sociale“
La data de 11 decembrie 1958, filozoful Constantin Noica a fost arestat de către comunişti din ordinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Noica a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru „uneltire contra orânduirii sociale”.
Constantin Noica (1909 – 1987) a fost un filozof român născut în comuna Vităneşti, judeţul Teleorman. Acesta a fost elev al Liceului „Spiru Haret” din Bucureşti, în timp ce era elev de liceu, Noica debutând în revista unităţii de învăţământ cu mai multe eseuri. După terminarea liceului, Constantin Noica urmează cursurile Facultăţii de Filosofie şi Litere din Bucureşti, unde îl are ca şi profesor pe filozoful Nae Ionescu.
La scurt timp după obţinerea licenţei, el se înscrie în Asociaţia Criterion, din care făceau parte mai mulţi intelectuali ai vremii. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Constantin Noica s-a stabilit la Berlin, unde a predat filozofie la Institutul Româno – German.
La întoarcerea în ţară, filozoful român începe să fie persecutat de către comunişti. Astfel, între 1949 şi 1958, Constantin Noica nu are dreptul de a-şi părăsi domiciliul din Câmpulung Muscel. În acest timp, el şi-a format ideea sa filozifică, ce avea să o împărtăşească mai târziu în cărţile sale.
La data de 11 decembrie 1958, Constantin Noica a fost arestat, într-o perioadă în care mai mulţi intelectuali ai vremii, printre care îi amintim pe Dinu Pillat, Păstorel Teodoreanu, Alexandru Paleologu sau Nicu Steinhard, au fost băgaţi după gratii.
2 decembrie 2019
Despre Codreanu, pro sau contra. Un interviu cu Răzvan Codrescu
Despre Codreanu, pro sau contra
Un interviu cu Răzvan Codrescu
„Despre Codreanu se vorbeste, pro sau contra, adeseori anapoda”
Claudiu Tarziu: Observam ca orice referire cu un dram de obiectivitate la Corneliu Codreanu sau legionarism te face dintr-o data suspect. De pilda, Ion Cristoiu a fost acuzat de simpatii legionare pentru ca i-a recunoscut „Capitanului” charisma si bunele intentii. Iar realizatoarea de televiziune Eugenia Voda a primit aceeasi eticheta doar pentru ca i-a permis lui Ion Cristoiu sa faca acele afirmatii in emisiunea ei.
Pe de alta parte, simpatizantii se raporteaza necritic la Miscare si la fondatorul ei. De ce credeti ca se intimpla asa? si totodata de ce-am mai vorbi astazi despre Codreanu si despre legionarism?
Razvan Codrescu: Nu numai faptul ca a reusit sa mobilizeze pina la jertfelnicie elita unei generatii (studenti, intelectuali, preoti, aristocrati etc.), dar si faptul acesta de a fi adulat sau contestat cu patima dupa atitia ani, si dupa ce s-au facut toate eforturile pentru a i se diminua creditul si a i se sterge urmele, arata importanta personajului, care, indiferent de cum ar fi judecat, nu a fost unul de mina a doua.
Indaratnicia aceasta de a ramine viu/prezent si dupa trei sferturi de veac, dupa ce a fost haituit, asasinat, ingropat la opt metri sub pamint si denigrat ca nici un alt personaj al istoriei noastre, impre una cu toata miscarea pe care a generat-o, mai arata si calegionarismul a picat pe niste probleme vitale si inca nerezolvate ale existentei si destinului nostru ca neam, atit in ordinea seculara, purtatoare de sabie, cit si in ordinea spirituala, purtatoare de cruce.
S-ar putea spune ca, cel putin in lumea romaneasca, personajul este inca prea fierbinte si chestiunile legate de el prea arzatoare pentru a admite tratamentul „la rece”. De aceea, mai „obiectivi” si mai „masurati” au reusit sa fie adeseori, atit in privinta lui Codreanu, cit si a „fenomenului legionar” in genere, cercetatorii sau observatorii straini. (si, in paranteza fie spus, nici o alta miscare, politica sau spirituala, din viata publica romaneasca, mai veche sau mai noua, nu a mai atras in asemenea masura atentia strainatatii; bibliografia straina a legionarismului – consemnata doar partial in amplul dosar bibliografic din cartea mea in cautarea Legiunii pierdute – este uriasa si extrem de diversa, din epoca si pina in vremea din urma – sa zicem, de la articolele lui Julius Evola de la sfirsitul anilor ‘30 si pina la ultima sinteza straina de care am eu cunostinta, aparuta in 2010, in Franta: Michel Bertrand, Codreanu et la Garde de Fer. Histoire d’une tragedie: 1920-1945.) Ma intrebati „de ce am mai vorbi despre Codreanu”? Pai, daca asa stau lucrurile, s-ar putea spune mai degraba ca daca nu s-ar mai gasi nimeni sa vorbeasca, atunci „pietrele ar striga”.
Ce-i drept, se intimpla ca despre Codreanu se vorbeste, pro sau contra, adeseori anapoda: fie din lipsa de informare corecta, fie din partizanat ideologic si propagandistic. E si multa ignoranta, si multa naivitate, dar si multa rea-credinta sau necinste sufleteasca. As putea spune ca exista un regim mostenit al mistificarilor manipulatorii, carora le cad prada nu numai ageamii si jurnalistii de mina a doua, dar si o anumita istoriografie ideologizata.
Am mai spus-o: propaganda antinationala si anticrestina constituie probabil singura forma de continuitate din viata publica romaneasca a ultimelor sapte-opt decenii, iar din acest punct de vedere intre regimul democratic (antebelic sau postdecembrist) si regimul comunist nu exista nici o deosebire semnificativa.
Romania contemporana s-a miscat constant (cu exceptia anilor tulburi ai razboiului) in cercul vicios al stingii, in care nici o in-dreptare nu este cu putinta. Legionarii – care tocmai de aceea au deranjat si deranjeaza atit de mult establishment-ul, direct sau indirect – incercasera sa rupa acest cerc, in contextul efemer al unei Europe de dreapta; tentativa lor a esuat in mod tragic, dar amintirea fermitatii lor continua sa tulbure “linistea” oamenilor de stinga, care au dus – si continua sa duca – tara la ruina. Spaima de legionarism reprezinta, in adinc, spaima politicianismului de propriile lui pacate, pe care le-ar putea plati cindva, la o dreapta judecata a Istoriei.
Una peste alta, a fost impusa cu consecventa o adevarata dogma ideologica, fundamentata pe mitul propagandistic al “salbaticiei” legionare. Este, intr-un fel, povestea cu hotul care striga: “Prindeti hotul!”… Legionarismul a devenit astfel imaginea publica a tuturor relelor de ieri si de azi (“sperietoarea” fiind folosita pina la saturatie si dupa 22 decembrie 1989), iar Corneliu Codreanu, ca sef al Miscarii, e considerat de regula drept “capul rautatilor”. Ei bine, atit de mult au fost repetate aceste lucruri, atita cerneala s-a varsat si atita patima a fost investita in aceasta denigrare concertata, incit pentru anumite minti comode problema e ca si clasata! Cind se rosteste numele lui Codreanu sau al Miscarii Legionare, multora li se pare ca stiu totul dinainte…
(more…)
1 decembrie 2019
Mărturii despre Corneliu Codreanu
30 noiembrie: 81 de ani de la asasinarea lui Corneliu Codreanu
Mărturii despre Corneliu Codreanu
Corneliu Codreanu a fost asasinat în noaptea de 29-30 noiembrie 1938, alături de Nicadori şi Decemviri, la ordinul lui Carol II, şi al lui Armand Călinescu, cu acordul puternicilor mondiali de atunci. Fiind invinuit forțat de fapte minore (cum ar fi calomnia), după o detenție de luni de zile, au ințeles că nu pot să il execute legal și au inscenat o fugă de sub escortă. De aceea, după ce i-au ștrangulat, i-au impușcat in spate pentru a mima o tentativă de evadare și a justifica uciderea. Peste trupurile celor 14 s-au turnat zeci de litri de acid sulfuric, iar apoi groapa comună a fost umplută cu câteva tone de beton.
După doi ani, ca urmare a instaurării Statului Naţional Legionar, trupul Căpitanului este deshumat, şi reîngropat creștinește la Casa Verde din Bucureşti. Din păcate, astăzi nu se cunoaşte locul de veci al Căpitanului, mormântul său fiind distrus complet de regimul comunist.
Prin ceea ce a creat şi ne-a lăsat moştenire, Căpitanul va rămâne de-a pururi în memoria poporului român. Datorită lui, România a trăit una din rarele ei treziri la viaţă. Cauza sa rămâne actuală şi azi. Şi această luptă va continua mereu, până la veacul de apoi: lupta pentru mântuirea neamului românesc.
Important! Citiți și: 30 noiembrie: 81 de ani de la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, din ordinele Regelui Carol al II-lea
Mărturii despre Corneliu Codreanu
Nicolae Steinhardt:
”Eu nu l-am cunoscut pe Codreanu. Însa dupa informatiile pe care le-am cules de pretutindeni era un om de caracter, cinstit si capabil. Uciderea lui monstruoasa de barbarii de oameni platiti ai lui Carol al II-lea, strangularea si impuscarea in ceafa, fiind legat de maini si de picioare cu lanturi, facand din el un martir, trebuie sa impresioneze orice om cu constiinta civica si sa-i dea de gandit asupra unei singure atitudini de viata: respectul mortii, spre a nu-i mai intina memoria cu acuzatii superflue cand nu mai era in viata.” (Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii (1959-1989). Selecţia documentelor: Clara Cosmineanu şi Silviu B. Moldovan, Ed. Nemira, 2005, p.395; Arhivele CNSAS, fond informativ, dosar nr. 207, volum 5, ff. 100-101, P 191 – 195)
Nicholas Nagy-Talavera, scriitor ungur, de origine evreiasca :
”Deodată s-a produs o rumoare prin mulţime. Un bărbat chipeş, smead, înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte călărind un cal alb. S-a oprit aproape de mine. N-am putut vedea nimic monstros sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilaros, sincer, radia asupra mulţimii celor săraci şi părea să fie una cu mulţimea şi totodată în mod misterios, departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forţa stranie emanată de acest om. Poate el aparţinea pur si simplu pădurilor, munţilor, furtunilor de pe culmile Carpaţilor acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi vânturilor. Şi astfel stătea în mijlocul mulţimii în tăcere. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească. O ţărancă bătrână şi ofilită şi-a făcut cruce şi ne-a şoptit: “E trimis de Arhanghelul Mihail”. Apoi clopotul trist al bisericii se porni să bată şi slujba, care preceda întotdeauna adunările legionare, începu. Impresiile adânci, create în sufletul unui copil, dispar cu greu. De mai mult de un sfert de veac n-am uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu.” (Nagy- Talavera, Nicholas, O istorie a fascismului în Ungaria şi România. Ed. (evreiasca) Hasefer, Bucuresti, 1996; ed. orig. 1971, în engl.).
Andreas Hillgruber, istoric evreu-german:
”Legiunea Arhanghelului Mihail, întemeiată în 1927, era creaţia exclusivă a lui Corneliu Zelea Codreanu, un om plin de pasiune politico-religioasă. Antisemitismul Mişcării era de natură religioasă şi naţională, nu rasistă. Obiectivul lui Codreanu era înlăturarea pseudo-democraţiei din România şi reînnoirea statului român printr-o conducere autoritară, înrădăcinată solid în creştinismul ortodox. Principiile Mişcării izvorau,fără îndoială, dintr-un profund patriotism autentic.” (Andreas Hillgruber, Hitler, Konig Carol und Marschall Antonescu, Ed. Franz Steiner Verlag Gmbh, Wiesbaden, 1954).
Zigu Ornea, istoric evreu: (more…)
28 noiembrie 2019
Discretul isihast al Aiudului. Mărturii despre un sfânt uitat, Marin Naidim
Discretul isihast al Aiudului. Mărturii despre un sfânt uitat, Marin Naidim
Citește: 25 noiembrie: pomenirea mărturisitorului Marin Naidim (1922-1999)
Marin Naidim domina prin comportament, cultură – făcută în închisoare – și o mare capacitate de iubire pentru toți cei din jur. În dormitorul unde era Naidim era o atmosferă deosebită de a tuturor celorlalte dormitoare. Aceeași atmosferă era și în echipele unde lucra. Un conflict, lucru frecvent în închisoare, cu Marin Naidim era imposibil! Îl depășea cu o abilitate demnă de un diplomat de carieră.
Spre deosebire de alți frați de cruce cu închisoare îndelungată, Naidim era echilibrat și prin faptul că păstra o notă smerită a trăirii lui religioase. Numai un ochi foarte atent putea observa clipele de absență ale lui Naidim, când își făcea rugăciunea sau zilele când postea. În toate actele lui era de o extraordinară discreție, iar în discuțiile religioase nu căuta să-și impună punctul de vedere. Și-l impunea însă prin faptele lui lipsite de ostentație.
De altfel, așa era țăranul român. Marin Naidim avea toate atributele țăranului român, dublate de rafinament intelectual. În toate domeniile – filozofie, literatură, teologie, artă – Naidim avea informație precisă, pe care o rostea cu voce joasă, modest și gata să asculte o opinie contrară fără să intervină.
Citește: Suferinţele mărturisitorului Marin Naidim, articol de Adrian Nicolae Petcu
20 noiembrie 2019
Lupta împotriva uitării forțate. VIDEO-Documentar cu supraviețuitorul George Cușa despre închisorile comuniste, reeducarea de la Pitești și salvarea prin credință și bunătate
Lupta împotriva uitării forțate
Citește, interesează-te, caută să afli ce s-a lucrat in comunism, ca să nu se repete și ție sau generației copiilor tăi istoria rușinoasă și criminală a crimelor împotriva umanității, care a vrut să îți dea impresia că s-a încheiat acum 30 de ani.
Pogresismul, corectura politică forțată (corectitudinea politică), neomarxismul, aberațiile ideologiei gender, tehnologia de comunicare utilizată pentru a urmări, analiza și sancționa comportamentul, gândirea și exprimarea nonconformă, răpirea copiilor din familii sub motive politico-ideologice(precum in cazul familiilor Smicală, Bodnariu), impunerea prin lege a actelor medicale forțate (vaccinarea obligatorie), plutocrația globală prin structuri supra statale (concrete sau discrete), cu arome (identic-naturale) democratice aparente, cenzura expresiei, marginalizarea fundamentelor creștine ale civilizației, toate sunt avataruri ale aceluiași demon ideologic care a produs reeducarea de la Pitești, lagărele de la Canal, pușcăriile ideoligice de la Jilava, Aiud, Gherla, Sighet, Târgu Ocna, de asemenea și arhipelagul gulagurilor sovietice și din întreaga lume.
VIDEO- Documentar cu supraviețuitorul George Cușa despre închisorile comuniste, reeducarea de la Pitești și salvarea prin credință și bunătate
Ediţia emisiunii Dosar România, difuzată la TVR1, în care Alina Grigore şi echipa emisiunii ne-au spun povestea extraordinară a unui om cât o lecţie de istorie, în reportajul Preţul libertăţii.
Visul lui George Cuşa a fost să fie profesor. Dar regimul comunist i l-a spulberat. Avea 22 de ani şi era student la Filosofie când a fost arestat. A fost întemniţat la Jilava, a supravieţuit Fenomenului Piteşti, a fost închis la Gherla, iar mai apoi la Aiud. A fost condamnat la 25 de ani de închisoare politică şi a stat după gratii 11 ani şi 3 luni. Acum are 93 de ani, iar viaţa sa rămâne o carte deschisă.
14 noiembrie 2019
Între miile de sfinți martiri necunoscuți, uciși de comuniști: Părintele Ioan Gh. Berghianu
Între miile de sfinți martiri necunoscuți, uciși de comuniști:
Părintele Ioan Gh. Berghianu, pomenit pe 11 noiembrie
Părintele Berghian s-a născut la 15 mai 1897 în comuna Secăşel, raionul Târnăveni, din părinţii Gheorghe şi Floarea. Licenţiat în Teologie, devine profesor de religie şi preot în Arad. Se căsătoreşte cu Victoria Filip. Aderă la Mişcarea Legionară. Este condamnat pentru „înaltă trădare” la 5 ianuarie 1949 ca făcând parte dintr-o organizaţie „subversivă” şi trece prin Bucureşti, Jilava, Aiud. Moare la Aiud în 11 nov. 1958. Viaţa sa e recunoscută de toţi colegii de suferinţă ca una de răbdare şi mucenicie.
Mărturii despre părintele Ioan Berghianu:
(după 23 aug. 1944) „A doua zi dimineaţa au ajuns la Arad, oraş care într-adevăr era ocupat de trupe maghiare. Au fost rău impresionate să vadă că una din primele preocupări ale trupelor de ocupaţie a fost să schimbe firmele româneşti ale prăvăliilor cu firme scrise în limba maghiară. Odată cu familiile noastre, a părăsit Bradul şi un grup de legionari din această localitate, în frunte cu profesorul Safta. Întreg grupul şi-a găsit repede adăpost pe la diferite cunoştinţe şi familii legionare. Soţia mea, împreună cu Doamna Iasinschi, au fost găzduite la Profesorul-preot Berghian. Această stare de aşteptare şi nelinişte a durat aproximativ o săptămână” (Horia Sima, Guvernul Naţional de la Viena).
„Cu părintele Berghianu am trăit o experienţă demnă de timpurile catacombelor. Înainte de greva generală a foamei de la Aiud, părintele Berghianu a transmis zecilor de celule din latura unde se afla, prin mijloacele specifice din închisoare, Sfânta Împărtăşanie şi, în ziua hotărâtă, noi toţi ne-am mărturisit de la distanţă părintelui, care ne-a dat dezlegarea şi ne-a împărtăşit. Părintele a făcut şi el o impresionantă mărturisire în auzul tuturor. A fost un moment extraordinar” (Pr. Liviu Brânzaş, Martor într-un proces moral, p. 13).
9 noiembrie 2019
8 noiembrie – Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Proloage, icoane, tropare, acatistul Sfântului Arhanghel Mihail
8 noiembrie:
Soborul mai marilor Arhistrategi Mihail si Gavriil si al tuturor cerestilor, fãrã de trupuri, Puteri
”Să ne curăţim sufletul de toată stricăciunea,
ca să putem, cu buze pămînteşti, cînta, cu frică,
lauda netrupeştilor puteri,
care sunt ca focul, ca văpaia, ca lumina.”
(din Slujba Sfântului Arhanghel Mihail)
Astazi, Biserica ne cheama sa cinstim pe Sfintii Ingeri si lucrarea lor in viata noastra si in lume. Este sarbatoarea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, in jurul carora Biserica aduna si serbeaza toata obstea, tot „soborul” Sfintilor Ingeri laolalta. Ca sarbatoare a ingerilor, ziua de 8 noiembrie a inceput a se serba in Biserica de prin veacul al cincilea si ea s-a raspandit repede in tot Rasaritul crestin.
Despre ingeri, Biserica invata ca ei sunt „duhuri slujitoare” (Evrei,1,14), adica fiinte fara de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu si totodata prieteni si ocrotitori ai nostri, pusi de Dumnezeu, pe drumul anevoios de la leagan, la patria noastra cereasca, la „Cerul nou si pamantul nou” ce vor sa fie. Asadar, daca ingerii se arata sub forme vazute, nu-i asta firea lor cea adevarata, forma vazuta este un chip de imprumut, ei sunt „lumea nevazuta”, „cerul”.
Dupa descoperirile Sfintei Scripturi si dupa marturisirile Sfintilor, ingerii iubesc pe Dumnezeu, Il preamaresc si-I implinesc voia Lui in conducerea lumilor, imparatiilor, a popoarelor, a oamenilor. Ca slujitori, ingerii sunt uneori implinitori ai pedepselor lui Dumnezeu, cum a fost focul peste Sodoma sau pedepselor peste Egipt. Dar, in mod statornic, ingerii slujesc la apararea si calauzirea oamenilor. Ei duc rugaciunile noastre la Dumnezeu, ei ocrotesc pe cei drepti: pe Lot de foc, pe Ilie de Ahab, pe cei trei tineri in cuptorul din Babilon, pe Apostolul Petru de Irod. Ei vestesc faptele mari ale mantuirii: Nasterea Domnului, suferinta din Ghetsimani, Invierea Domnului, a doua Lui venire. Ingerii pazitori sfatuiesc de bine pe oameni prin glasul constiintei: tot ce este in noi bun, curat, luminat, orice gand frumos, orice miscare buna a inimii, rugaciunea, pocainta, faptele bune, toate acestea se nasc in noi si se infaptuiesc din indemnul ingerului pazitor.
La inceput, toti ingerii au fost facuti de Dumnezeu buni, stralucind de frumuseti, de intelepciune si de tot felul de daruri. Dar, Stapanul Cerului si al pamantului i-a supus unei incercari prin care ingerii, cu voie libera, sa-si dovedeasca ascultarea. Incercarea aceasta s-a petrecut inainte de facerea lumii. Si, in aceasta incercare, o parte din ingeri, in frunte cu Lucifer, cel mai frumos si cel mai inzestrat dintre ei, s-a razvratit impotriva Ziditorului sau, zicand: „Pune-voi scaunul meu deasupra norilor si voi fi asemenea cu Cel Preainalt”. Si ametit de mandrie, n-a vrut sa mai asculte de Dumnezeu.
Despre caderea lui Lucifer si a ingerilor lui, Scriptura ne vorbeste asa: „Si s-a facut razboi in cer: Mihail, si ingerii lui, au pornit razboi cu balaurul. Si se razboia si balaurul si ingerii lui si n-a izbutit el, nici nu s-a mai gasit pentru ei loc in cer. Si a fost aruncat balaurul cel mare, sarpele cel de demult, care se cheama satana, diavolul cel ce insala pe toata lumea, pe pamant si ingerii lui au fost aruncati cu el” (Apoc.,12,7-9). Si asa a cazut Lucifer din cinstea de arhanghel, precum graieste Domnul: „Am vazut pe satana ca un fulger cazand din cer” (Luca,10,18). Si asemenea cu el si ceata de ingeri ce era sub dansul, inaltandu-se, a cazut si demonii, luptatori impotriva mantuirii noastre s-au facut.
Dar Arhanghelul Mihail,de-a pururi laudatul, pazind ca o sluga credincioasa, „credinta catre Stapanul sau, s-a aratat adevarata capetenie peste cetele celor fara de trupuri”. Ca, vazand cum a cazut vicleanul Lucifer, a laudat cu glas pe Domnul tuturor si a zis: „Sa luam aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel ce era cu noi: cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Ca cine este ca Dumnezeu? Mi-ca-El? Ca numele de Mihail asta insemneaza: „Cine este ca Dumnezeu”.
Si asa s-a intocmit soborul, adica adunarea si unirea tuturor ingerilor credinciosi lui Dumnezeu, iar Mihail Arhanghelul a fost randuit de Atotputernicul Dumnezeu capetenie a ingerilor buni si mare folositor si de bine facator al mantuirii noastre si, luand chip vazut, s-a aratat multora, atat in Legea veche cat si in Legea noua.
Impreuna cu Sfantul Arhanghel Mihail serbam si astazi si pe preafrumosul si inveselitorul Arhanghel Gavriil, ca si acesta, luand chip vazut, multe faceri de bine a daruit neamului omenesc, aratate in amandoua Testamentele.
Asa, in proorocia lui Daniil, Gavriil este numele talmacitor al vedenie (Dan.,8,16). Asemenea, Gavriil arata lui Daniil intelesul celor saptezeci de saptamani de ani pana la venirea lui Mesia Hristos (Dan.,9,21-27). Dupa traditie, tot el, Gavriil, vesteste lui Ioachim si Ana ca din ei va sa se nasca Doamna, Stapana noastra, Maria, Nascatoarea de Dumnezeu.
In Legea noua, Gavriil descopera preotului Zaharia, nasterea lui Ioan, Botezatorul Domnului (Luca,1,19). Tot Gavriil anunta Fecioarei din Nazaret nasterea de la Duhul Sfant a Domnului Hristos, Mantuitorul lumii (Luca,1,28). Unii zic ca tot Arhanghelul Gavriil a fost ingerul in vesmant alb, care, pogorandu-se din cer, a rasturnat piatra de pe usa mormantului si a sezut deasupra ei, la ceasul Invierii Domnului. Si el a fost acela care, cel dintai, a dat Mironositelor vestea Invierii. Si, ca sa zicem mai cuprinzator, dumnezeiescul Gavriil a slujit la toata iconomia Intruparii Cuvantului lui Dumnezeu, din inceput si pana la sfarsit.
Pentru aceasta si Biserica lui Hristos a hotarat sa-l praznuiasca pe el, impreuna cu Arhanghelul Mihail, si sa cheme darul si ajutorul amandoura, rugandu-i ca, prin mijlocirea si rugamintele lor, in veacul de acum, sa aflam izbavire de rele, iar in cel ce va sa fie, sa ne invrednicim bucuriei si Imparatiei ceresti. Amin.
Întru aceastã zi, arãtare a minunilor marelui Arhistrateg al lui Dumnezeu, Mihail si a celorlalti îngeri, cu arãtãri si minuni fãcute de ei, adunate pe scurt.
1 noiembrie 2019
Securismul n-a murit, a făcut pui! Doi istorici CNSAS reiterează teoriile Securității. Victimele și urmașii acestora cer intervenția legii. Petiție on line
Securismul n-a murit, a făcut pui!
Publicăm un PROTEST față de ofensele la adresa memoriei victimelor experimentului de la Pitești.
Doi istorici CNSAS reiterează teoriile Securității. Victimele și urmașii acestora cer intervenția legii.
La inițiativa Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, foști deținuți politici, inclusiv victime ale experimentului de la Pitești, urmași ai acestora și personalități publice, s-au reunit susținând un protest față de ofensele aduse memoriei victimelor ororilor din teribilul experiment de către cei doi istorici cercetători CNSAS. Lista semnăturilor va rămâne deschisă până când instituțiile vizate vor lua în seamă cererile formulate în acest protest.
- Citește și articolul de pe EvZ: Mizeria lansată de istoricii CNSAS Demetriade și Hodor despre „Experimentul Pitești” are picioare scurte. Victimele protestează și îi desființează pe cei doi!
Protest față de ofensele la adresa memoriei victimelor experimentului de la Pitești. Doi istorici CNSAS reiterează teoriile Securității. Victimele și urmașii acestora cer intervenția legii.
Subsemnații, foști deținuți politici și victime ale terifiantului experiment al reeducării prin tortură de la Pitești, precum și urmași ai unor luptători anticomuniști, victime ale ororilor din temnițele comuniste, alături de personalități ale vieții publice românești, ne exprimăm pe această cale profunda indignare față de afirmațiile unor cercetători CNSAS, publicate de Radio France International sau promovate pe rețelele de socializare. Aceste declarații reprezintă o insultă adusă memoriei miilor de tineri torturați și uciși atunci, prin faptul că tezele din anii 1950 ale Securității și ale regimului ilegitim și criminal comunist sunt reiterate pentru prima oară după căderea comunismului în România.
Doi cercetători ai Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității – este vorba de Mihai Demetriade (într-un dialog cu Wiliam Totok) și Mădălin Hodor – plătiți din bani publici pentru a scoate la lumină adevărul istoric, nu pentru a-l mistifica – se pretează la o retorică prin care victimele celui mai diabolic fenomen de tortură din întregul lagăr comunist sunt prezentate drept inițiatori și făptuitori ai odioaselor acte de cruzime. Asistăm practic, pentru prima oară după 1989, la o reabilitare a versiunii prin care, după anul 1954, Securitatea – coordonată încă la acel moment de comisari sovietici – a încercat să atenueze scandalul internațional generat de scurgerea în Occident a informațiilor despre ororile din penitenciarul Pitești. S-a efectuat în acei ani o înscenare, o farsă judiciară prin care se încerca să se acrediteze teza aberantă conform căreia torturile și crimele fuseseră de fapt inițiate de deținuții politici, la ordine primite de la căpetenii ale Rezistenței din Apus, cu scopul de a compromite regimul comunist. Este uluitor să constați că punctul de vedere al celor doi istorici cu privire la victimele terorii de la Pitești nu diferă mult de cel al odiosului general de Securitate Alexandru Nicolschi (născut Boris Grunberg), unul dintre coordonatorii experimentului, expuse cu cinism în cadrul serialului Memorialul Durerii.
În ceea privește detaliile organizării, punerii în practică și desfășurării ororilor de la Pitești, acestea sunt deja clarificate de literatura de specialitate în termeni care nu lasă loc echivocului.
Cel mai mare și mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din întreaga Europă de Est, caracterizat de Soljenițîn drept “cea mai mare barbarie a lumii contemporane”, experimentul reeducării prin tortură desfășurat în perioada 1949-1951 la penitenciarul Pitești și exportat apoi în alte închisori și lagăre din România, a avut drept scop, conform principiilor leniniste, lepădarea convingerilor politice și religioase ale deținuților, precum și alterarea pesonalității acestora până la punctul obedienței absolute. Scopul torturilor, bătăilor continue, umilințelor, a fost, în primă instanță, continuarea obținerii de informații și după finalizarea anchetei de la deținuții condamnați deja, conform prevederilor directivelor NKVD pentru țările ocupate de URSS. Dar, spre deosebire de aplicarea acestora în celelalte țări comuniste, în România, la Pitești, obținerea informațiilor nu presupunea oprirea cruzimilor, acestea continuând pana la anularea completă a personalității deținuților.
Occidentul a aflat despre ororile de la Pitești prin intermediul cărții lui Virgil Ierunca, care la rândul său fusese inspirat de lucrarea lui Dumitru Bacu. Dincolo de aspectele macabre ale metodelor de tortură, Ierunca a reușit să surprindă cu acuratețe obiectivele psihologice finale.
François Furet, membru al Academiei Franceze a vorbit despre fenomenul Pitești ca despre “una dintre cele mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”.
Reputatul istoric Stéphane Curtois, unul dintre cei mai prestigioși cercetători ai comunismului din Europa de Est, spulberă orice dubii în legătură cu faptul că la Pitești ar fi fost altceva decât un experiment bine instrumentat de represiunea comunistă: “În opinia mea, ceea ce s-a întâmplat la închisoarea din Piteşti la sfârşitul anilor ’40 şi începutul anilor ’50, a însemnat experimentul comunist care a fost dus cel mai departe, experimentarea unei inginerii psihologice. În acest caz avem un fel de experienţă în eprubetă ca într-un laborator, o experienţă de inginerie psihologică. Adică se iau studenţi care sunt naţionalişti şi creştini şi se încearcă, prin tortură fizică şi psihică adecvată, transformarea lor în oameni noi, în comunişti. Deci, după câte ştiu eu, este cu adevărat un experiment de necrezut, cel mai dus la extrem. S-au mai experimentat desigur inginerii psihologice, cum ar fi cea asupra populaţiei Cambodgiei de către khmerii roşii. Dar asta a fost ceva destul de banal: oamenii erau obligaţi după muncă să participe la mitinguri unde trebuiau să repete întruna lozinci. În timp ce la Piteşti se lucra zi şi noapte, fără întrerupere, asupra psihologiei tinerilor, pentru a o transforma total. ”
(more…)
ÎNTRE CHIN ȘI AMIN – un film artistic de Toma Enache despre dragoste, credință, tortură și reeducarea de la Pitești. Trailer, articol, emisiune – VIDEO
ÎNTRE CHIN ȘI AMIN – un film artistic de Toma Enache despre dragoste, credință, tortură și reeducarea de la Pitești
Primul film artistic inspirat din experimentul reeducarii de la Pitesti! Din octombrie in cinematografe.
Un tânăr compozitor, proaspăt logodit, ajunge in iadul reeducării de la inchisoarea Pitești. Teribilul experiment este condus de temutul comandant Ciumau. Prin credință, supravietuiește torturilor și după eliberare compune o Odă lui Dumnezeu. Muzica o va salva pe logodnica lui, Lia.
Oare cati tineri frumosi si liberi de azi au auzit despre Experimentul Pitesti?
Intre anii 1949 si 1952, in inchisorile Pitesti si Gherla, intre 1000 si 3000 de tineri studenti anticomunisti au fost supusi celui mai mare și cel mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est. Dintre acestia, majoritatea (statistic circa 80%) au fost membri ai organizatiilor Miscarii Legionare, iar restul de 20% membri ai organizatiilor de tineret ale Partidului National Taranesc, Partidului National Liberal, precum si ai altor grupari anticomuniste.
22 septembrie 2019
Terorism de stat: Masacrul din septembrie 1939
Terorism de stat: Masacrul din septembrie 1939
În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi mişeleşte, fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui călău Carol al II-lea, 252 de legionari. În zorii zilei de 22 septembrie, fiecare judeţ prezenta trecătorilor cadavrele a trei legionari, pe care poliţiştii şi jandarmii, în plină noapte, i-au ridicat din mijlocul familiilor, i-au scos în stradă şi i-au împuşcat, iar trupurile lor au fost lăsate ca lumea să le vadă vreme de trei zile. Elevii de şcoală generală şi liceu erau duşi în mod organizat să vadă cadavrele aruncate pe caldarâm şi păzite de jandarmi! Prigoana împotriva legionarilor a continuat cu sălbăticie până în toamna anului 1940, când regele Mihai a proclamat Statul Naţional Legionar.
Pretextul masacrului
Pretextul acestui pogrom, care a distrus o bună parte a elitei Mişcării, a fost pedepsirea premierului Armand Călinescu în 21 septembrie 1939, la Bucureşti, de către o echipă legionară. Acesta a fost împuşcat pentru responsabilitatea sa în asasinarea banditească, prin strangulare, a lui Corneliu Codreanu, fondatorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, şi a Nicadorilor şi Decemvirilor, din ordinul lui Carol al II-lea.
Armand Călinescu a fost membru în Partidul Național Țărănesc şi a fost ales deputat în parlament între 1926 și 1937. Atitudinea sa obsesivă față de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de Ministru de Interne. În 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare, inclusiv pentru „cârdășie cu șeful unei puteri străine”. Poartă responsabilitatea comenzii asasinării ilegale şi barbare a liderilor legionari arestaţi, inclusiv a lui Codreanu, în 30 noiembrie 1938. În decembrie acelaşi an, este membru fondator al partidului regal, Frontul Renașterii Naționale. După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea îl numește Prim Ministru al României. Este pedepsit pentru crimele sale de echipa legionară denumită “Răzbunătorii“, condusă de Miti Dumitrescu.
După pedepsirea lui Călinescu, “Răzbunătorii” au intrat în clădirea Radioului, au intrat in direct, anunţând “pieirea tiranului”. Apoi s-au predat Poliţiei, fiind omorâţi a doua zi în locul atacului.
Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii
