Bucovina Profundă

9 iulie 2016

Biserica Ortodoxă și Sinodul aranjat din Creta. Articol de Pr. Ciprian Staicu

Filed under: apologetica,atitudine,ecumenism,secularizarea,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:46

Biserica Ortodoxă și

Sinodul aranjat din Creta

articol de Pr. Ciprian Staicu

pr ciprian staicu

Ortodoxia este acolo unde adevărul credinței este păstrat nealterat, nemicșorat și nefalsificat, cu orice preț, chiar și cu jertfa propriei vieți. Ortodoxia este acolo unde se mărturisește dreapta credință de către oameni porniți pe calea spre îndumnezeire, spre unirea cu harul necreat al Duhului Sfânt. Ortodoxia și ortopraxia sunt ca două fețe ale aceleiași monede. Ortodoxia este învățătura revelată nouă de Hristos Însuși, prin Duhul Sfânt, iar ortopraxia este nevoința noastră, tot în Duhul Sfânt și având drept unic Cap al Bisericii pe Hristos, spre a ne uni cu Dumnezeu prin har, a deveni cu adevărat moștenitori ai înfierii de către Tatăl ceresc.

A trecut și Adunarea din Creta, iar istoria o va judeca, pozitiv sau negativ, așa cum i se cuvine. M-am bucurat să aud că delegația românească a încercat să își facă datoria înaintea lui Dumnezeu și că a avut un cuvânt de spus la această Adunare. Însă, după cum s-au desfășurat lucrările ei, impresia cu care mulți am rămas este aceea că directorul Academiei Ortodoxe din Creta avea, din păcate, dreptate, că această Adunare a fost de fapt UN SCENARIU. Unii ierarhi au mai schimbat câte ceva, dar scenariul a rămas în esență același, fiind pus la cale nu de iubitori de Hristos, ci de iubitorii Noii Ordini Mondiale. Putem spune că ceea ce s-a întâmplat bine este că nu s-a făcut în Creta unirea cu catolicii. În acest sens, informații grecești arată că de câțiva ani există o Comisie ortodoxo-catolică în America (mai exact în SUA), formată din cardinali papistași și episcopi ortodocși ecumeniști (Comisie condusă de cardinalul Sean Patrick O΄ Malley, Arhiepiscop papistaș de Boston și mitropolitul grec ortodoc Metodie de Boston), care în ședința din 22-24 mai 2016 a accentuat faptul că scopul acestei Comisii este de a contribui la restabilirea comuniunii depline dintre Bisericile Ortodoxă și Catolică. Acest deziderat – în condițiile în care papistașii nu ar fi renunțat la multipelele lor erezii – nu s-a împlinit în Creta, motiv pentru care în ședința solemnă de la finalul Adunării din Creta, patriarhul Bartolomeu oarecum și-a cerut scuze de la invitații-observatori (în fapt toți eretici) și i-a asigurat că în viitorul apropiat se vor face eforturi pentru restabilirea comuniunii depline. Of, măcar de era așa, dacă tot au participat ereticii la slujba de Rusalii, măcar se împărtășeau cu ortodocșii, vedeam și noi clar că arhiereii ortodocși respectivi sunt niște apostați și făceam la fel ca înaintașii noștri: îi lăsam singuri, să slujească în bisericile goale, să îi judece Hristos.

Arhiepiscopul Albaniei a declarat, încă de la începutul Adunării din Creta, că este vorba despre ceva care ”nu copiază vechile sinoade, ci este un nou tip de sinod.” Mă întreb și eu, ca umil preot al lui Hristos, însă nu ecumenist vândut satanei, ce fel de sinod? Răspunsul l-am aflat astăzi în scrisoarea Sinaxei clericilor și monahilor din Grecia, alcătuită de pr. Theodor Zisis, pr. Gheorghe Metalinos, domnul Dimitrie Tseleggidis, arhimandritul Athanasie Anastasiu etc: deoarece prerogativa de primus inter pares (primul între egali) nu i-a ajuns patriarhului ecumenic, iar acesta a încercat în ultimii doi ani să o schimbe cu primus sine paribus (primul fără egali), adică să se proclame un fel de papă al Ortodoxiei, însă acest gest eretic a fost puternic contestat de pliroma ortodoxă universală, ce s-au gândit ecumeniștii: dacă tot i-am câștigat pentru cauza noastră ecumenistă pe majoritatea întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe autocefale, să îi momim pe toți cu primos sine paribus (primii fără egali)! În practică: doar întâi-stătătorii au votat hotărârile Adunării din Creta, restul doar au semnat.

Scopul Adunării din Creta nu a fost unul misionar, administrativ și nedogmatic, ci exact invers:

a) a avut un scop anti-misionar, pentru că nu a combătut și anatematizat panerezia ecumenismului, ci i-a oferit, prin denumirea Biserici eterodoxe,  s-a vrut unirea luminii cu întunericul. Stau (more…)

1 septembrie 2015

Legea antilegionară, o lege împotriva Lui Hristos

Filed under: dictatura,secularizarea — Mircea Puşcaşu @ 23:13

Am primit la redactie un foarte interesant punct de vedere:

Legea antilegionară, o lege împotriva Lui Hristos

un articol de Marian Costache – Montreal, Canada

Introducere
În data de 30 iulie a.c., Presedintele României, Domnul Klaus Werner Iohannis, a semnat şi validat Legea 217/2015, cunoscută mai mult sub denumirea de ”legea antilegionară”. Faptul că această lege este antidemocratică, anticonstiţională şi că suprimă libera exprimare, multă lume a spus-o şi a recunoscut-o înaintea mea. În schimb, ceea ce încă nu s-a spus, sau eu cel puţin eu personal n-am văzut-o nici în presa scrisă şi nici în presa vizuală, este faptul că această lege abuzivă şi procomunistă este, mai întâi de toate, îndreptată împotriva Lui Hristos. Ea, legea, nu se atacă doar la oameni, la pământeni, la creştini (prolegionari sau nu), ci la Hristos, la Însuşi Domnul Iisus Hristos.
Dacă ne uităm cu foarte mare atenţie la situaţia descrisă de evanghelii, la evoluţia ultimilor 2000 de ani, şi la contextul României de astăzi, putem constata şi remarca o serie întreagă de asemănări. Aşa cum spune şi proverbul franţusesc : Plus ça change, plus c’est pareil (Cu cât se schimbă mai mult, cu atât se aseamănă mai mult), cam tot aşa stau lucrurile şi cu această lege care, indiferent ce zic şi ce vor zice unii şi alţii, ea Îl atacă direct pe Hristos, şi se atacă la tot ce poate fi mai frumos şi mai valoros în spiritualitatea românească creştin ortodoxă a secolului 20.
Preşedintele Iohannis = Ponţiu Pilat
Numai de la prima vedere ne putem uşor da seama de faptul că Preşedintele României, Dl Iohannis, a avut o atitudine mult asemănătoare cu a lui Ponţiu Pilat. Pentru ca această lege să fie valabilă şi să poată intra în vigoare, ea a fost semnată şi aprobată de preşedintele ţării. Ca şi în scriptură, ”ultimul legislator”, fără să ştie şi fără să-ţi dea seama de răul care-l face şi de consecinţele acestuia, n-a făcut nimic altceva decât că ”s-a spălat pe mâini” de vinovăţia sau nevinovăţia celor vizaţi. Direct, sau indirect, ”nu-l priveşte pe el personal”, pe ”ultimul legislator.” El nu este chemat de nimeni nicăieri pentru a da socoteală de ceea ce face bine sau rău în cazul de faţă. În mod normal, după (more…)

15 martie 2015

Homosexualitatea, mărul discordiei pentru ierarhii ortodocși de la Chambesy

Homosexualitatea, mărul discordiei pentru ierarhii ortodocși de la Chambesy

Amănunte revelatoare despre întrunirea Comisiei inter-ortodoxe care pricinuiesc rușine sunt date publicității.

  • Care reprezentanți ai Bisericilor au insistat să susțină homosexualitatea și puțin a lipsit să devină cauze „să se șteargă din Sfânta Scriptură capitolul despre Sodoma și Gomora”?

Profundă neliniște s-a creat în sânul Bisericii datorită poziției ierarhilor și străduinței de a modifica Sfânta Scriptură, Sfintele Canoane ale Bisericii și învățătura Sfinților Părinți.

Culisele pe care le descoperim astăzi referitoare la întrunirea Comisiei Speciale Inter-ortodoxe dovedesc indiscutabil că unii dintre păzitorii Credinței Ortodoxe încearcă să slăbească stâlpii de sprijin ai Ortodoxiei.

PREGĂTIREA COMISIEI INTER-ORTODOXE

De la 16 până la 20 februarie a.c. la Centrul ortodox al Patriarhiei ecumenice de la Chambesy – Geneva, sub președinția mitropolitului Pergamului, Ioannis Ziziulas, respectabil teolog și academician, s-a întrunit Comisia Specială Inter-ortodoxă pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.

Acest Sinod toți ortodocșii îl așteaptă de mai bine de 50 de ani și cu toate acestea pregătirile încă nu s-au încheiat. În Martie anul trecut, când întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe s-au întâlnit la Fanar în urma invitației Patriarhului ecumenic Vartolomeu, au hotărât ca Sinodul Panortodox să aibă loc în vara anului 2016 la Constantinopol.

NEVOIA ACTUALIZĂRII TEXTELOR

Însă s-a constatat că multe texte, care fuseseră pregătite pentru această întâlnire a arhiereilor ortodocși încă din anii războiului rece și mai ales în condițiile regimurilor comuniste din Europa Răsăriteană, nu mai erau actuale. De aceea patriarhii și arhiepiscopii au constituit o nouă comisie, constituită din reprezentanții tuturor cel 14 Biserici autocefale, astfel încât să se revizuiască textele învechite.

Scopul acestei Comisii a fost să actualizeze aceste texte învechite, ca să fie acceptate de către arhiereii care vor participa la Sinod. De altfel toate hotărârile sinodale, așa cum au convenit întâistătătorii în Martie trecut, trebuie să fie luate de comun acord.

Este greu să se stabilească timpul în care vor reuși să-și îndeplinească scopurile lor, de vreme ce predecesorilor lor le-a trebuit zeci de ani să pregătească textele care acum urmează să fie supuse revizuirii.

În orice caz, dacă luăm în considerare conținutul ultimei întruniri a Comisiei la Chambesy, pe care îl descoperim acum, este mai bine să nu se grăbească să ia hotărâri. Și încă mai bine ar fi să nu se întrunească deloc Sinodul acesta, de vreme ce unii, care urmează să participe la lucrările lui, sunt gata să revizuiască și să modifice nu numai anteproiectele teologilor secolului trecut, dar și însăși Sfânta Scriptură, Sfintele Canoane ale Bisericii și învățătura Sfinților Părinți.

De această dată înțelepții care s-au adunat în Elveția au discutat textul care fusese întocmit la a III-a Consfătuire Panortodoxă Presinodală din 1986 și are răsunătorul titlu: „Contribuția Bisericii Ortodoxe la promovarea păcii, dreptății, libertății, frățietății și dragostei între popoare și înlăturarea discriminărilor rasiale și de altă natură”.

Ierarhii din blocul răsăritean au fost cei care au pus acest text pe agenda Sinodului anunțat. De altfel trebuia să dea raport la conducătorii dictatoriali ai statelor lor comuniste și să le dovedească că ostenelile lor în călătoriile lor profesioniste în străinătate nu erau zadarnice. De asemenea, trebuia să-i liniștească că se ostenesc acolo pentru „pace”, așa cum înțelegeau pacea în blocul răsăritean.

Acum însă s-au schimbat lucrurile și cu toate că ne aflăm încă foarte departe de frățietate și dragoste între popoare, lupta împotriva discriminărilor rasiale nu se vede să fie un subiect foarte actual. Și într-adevăr, apartheid-ul din Africa de Sud se referă deja la trecutul îndepărtat, țările coloniale au reușit să-și dobândească independența lor, în timp ce reprezentantul unei rase cândva oprimată s-a mutat la Casa Albă și conduce cel mai puternic stat al lumii contemporane.

CULISELE RUȘINII ȘI DISPUTELE

Nimeni nu s-ar fi așteptat ca această chestiune să pricinuiască discuții aprinse între participanții la întrunirea ce a avut loc. Însă discuțiile care au apărut au luat dimensiuni de furtună, potrivit cu informațiile exclusive. Au fost atât de aprinse și răsunătoare, încât din sala consfătuirilor închise au ajuns la urechile atât a personalului tehnic al Centrului ortodox, cât și la cele ale studenților care studiază acolo teologia ortodoxă (?).

Așa cum s-a dovedit, obiectul divergențelor a fost drepturile minorităților sexuale. Aceste minorități mitropolitul Pergamului le-a numit eufemistic „minorități de altă natură” și care, după părerea sa, trebuie protejate de orice fel de discriminare și

(more…)

24 iulie 2014

Activitatea Rotary și poziția Bisericii Ortodoxe Elene față de aceasta de Arhimandritul Haralambos Vasilopulos

Activitatea  Rotary și poziția Bisericii Ortodoxe Elene față de aceasta

de Arhimandritul Haralambos Vasilopulos

<<Rotary este antecamera masoneriei, fiind condusă de aceleaşi puteri malefice ca şi ea. Oriunde te-ai duce în ţară Rotary se găseşte în mâinile lojii masonice. Conducătorii şi membrii ei de încredere sunt masoni. Rotary sprijină mult organizaţia cercetaşilor (vezi Wikipedia  ), care este curat masonică. Profesorul Universitar Ioan Karmiris a adeverit, în cadrul întrunirii marii adunări eparhiale din 26 02 1970 faptul că «Cercetaşii sunt antecamera masoneriei». În Ortodoxos Typos diniunie 1966 este publicat un articol edificator, ce a fost trimis din spatele cortinei de fier şi în care printre altele se spune că CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR (C.M.B.) este un tentacul al masoneriei. Redăm mai jos cele scrise acolo: «Nu este Geneva locul unde s-a înfiinţat în 1927 C.M.B., organism internaţional care nu este altceva decât un tentacul al masoneriei libere, precum YMCA, Rotary, Cercetaşii? Ea a înfiinţat numai în SUA din proprie iniţiativă 2000 de unităţi de cercetaşi, cheltuind 3 mil. de dolari. Rotary a venit în Grecia în 1928 din iniţiativa masoneriei.»…

***

Din analiza mişcării ecumenice constatăm că ecumenismul nu promovează acel (more…)

17 aprilie 2013

Conferinta de la Piatra Neamt: Romania – Exercitiu de libertate

ApLR a organizat în data de 11 aprilie 2013 la Piatra Neamț o conferință care sperăm că a pus în lumină, încă o dată, riscurile și pericolele la care este expusă populația prin introducerea dispozitivelor electronice de stocare a datelor personale  în actele de identitate(cardul electronic de identitate), în actele medicale (card electronic de sănătate, rețeta electronică, dosarul electronic), în cartelele de acces în diverse instituții(de ex. unităţile de învăţământ din România) sau în  locuri publice (piețe agro-alimentare).

Conferinta  Romania – Exercitiu de libertate

Generic, prezentare si desfasurator

Fragmente din conferinta: (more…)

22 iunie 2012

Planurile ocultei satanice pentru anul 2012 – Dezvaluirile de pe patul de moarte ale unui membru Bilderberg

Planurile ocultei satanice pentru anul 2012

Dezvaluirile de pe patul de moarte ale unui membru Bilderberg

Pus faţă în faţă cu moartea un mason de rang înalt care face parte din grupul ultrasecret Bilderberg a vrut să-şi despovăreze sufletul şi s-a destăinuit unui pastor american.  El i-a spus acestuia câteva din evenimentele pe care întreaga planetă la va înfrunta în 2012. Înainte ca planeta să fie condusă de gruparea satanică intitulată „Noua Ordine Mondială” vom fi conduşi de către chinezi. Însă rasa galbenă nu este decât o marionetă în mâinile Iluminaţilor care se vor folosi cu viclenie de acest paravan pentru a-şi duce la îndeplinire planurile. În câteva puncte vă vom prezenta sinteza discuţiei pe care masonul a avut-o cu pastorul Lindsey Williams.

1. Atacul Iranului va fi paravanul începerii unui nou conflict militar de proporţii, care va duce la izbucnirea Celui De-al Treilea Război Mondial. În această luptă vor intra  mai multe ţări ale globului şi în felul acesta noua conflagraţie mondială se va generaliza făcând milioane de victime.

2. Dolarul american va ajunge la pământ în 2012. Totodată, la scurt timp după aceea, şi celelalte valute vor fi aproape complet lipsite de valoare, deoarece „Iluminaţii” şi Francmasoneria mondială vor introduce o nouă Monedă Unică globală. Această nouă Monedă Unică globală va apărea la scurt timp după ce atât dolarul american, cât şi moneda euro vor cădea. Lumea aşa cum o ştim acum va fi complet diferită până la sfârşitul anului 2012. „Să urmăriţi să cumpăraţi aur sau argint, deoarece preţul acestor metale rare va atinge în curând preţuri astronomice, aşa cum nu au existat niciodată până în prezent!”, a spus masonul.

„În cel mai scurt timp, chinezii şi China vor fi cei mai puternici”. China va fi unealta docilă prin care se va urmări întronarea la nivelul acestei planete a Noii Ordini Mondiale. Atât liderii, cât şi populaţia Americii vor fi reduşi la un statut inferior, care poate fi asemănat cu statutul actual al Lumii a Treia.

3. Aurul şi argintul vor fi şi vor rămâne singurele valori pe care oamenii se vor mai putea baza. Se va intra într-o stare de depresiune economică şi atunci vom deveni cu toţii foarte săraci, în cel mult doi ani de acum încolo. Fie că vrem, fie că nu vrem, mulţi dintre noi vom fi obligaţi să îmbrăţişăm modul ţărănesc de viaţă, pentru că nu vom mai putea să locuim la oraş, datorită sărăciei în care ne vom afla.

4. În următoarele câteva luni petrolul va atinge cotaţia de 200 de dolari pe baril.

5. Dacă aveţi ipotecă, achitaţi-o acum sau vindeţi-vă casa pentru a vă putea permite să plătiţi integral suma pentru o altă locuinţă, chiar dacă cu banii rezultaţi din vânzare o să cumpăraţi doar o garsonieră. Asiguraţi-vă încă de pe acum că locuinţa voastră, chiar umilă, este achitată integral, căci în curând milioane de oameni îşi vor pierde casele.

6. Actualmente China deţine 90% din toate mineralele rare ale pământului şi utilizează felurite componente pentru tehnologii, pentru arme, etc. etc. Puţini ştiu că la ora actuală China produce 80% dintre componentele armelor pentru armata SUA. Este incredibil, dar adevărat. La ora actuală SUA se află la mila Chinei!

7. Elitele aşa-zişilor „iluminaţi” alcătuiesc guvernul negru din umbră. Împreună cu globaliştii, ele doresc să declanşeze o criză de mari proporţii în Orientul Mijlociu în următoarele câteva luni.

Banca Goldman Sachs împreună cu City Bank şi FMI se focalizează deja asupra Iranului. Aceste bănci se dedau la felurite manevre murdare din culise cu scopul de a paraliza financiar Orientul Mijlociu înainte ca trupele NATO ce vor fi comandate de către elita aşa-zişilor „iluminaţi” să atace.  Trebuie, de asemenea, să fiţi conştienţi de faptul că SUA şi Europa au vândut de curând computere virusate Iranului, iar aceasta a fost o lovitură mârşavă în mod abil premeditată.

8. O declaraţie năucitoare: „De curând, „iluminaţii” au decis că trebuie să ne descotorosim cât mai repede de Dumnezeu şi de tot ceea ce se manifestă prin El pe această planetă, pentru a întrona neîntârziat Noua Ordine Mondială„.

Acest magnat a spus că „Mesia Diavolului” („Devil’s Mesia”) înseamnă, înainte de toate, perversitate multiplă şi totală care trebuie să fie acceptată ca un mod normal de viaţă de către toţi locuitorii acestei planete. Homosexualitatea, drogurile, pedofilia şi sexul animalic, abject şi lipsit de afectivitate sau iubire trebuie să predomine în cel mai scurt timp pe această planetă. Pentru aceasta, „iluminaţii” au decis că mai întâi trebuie să implementeze, pe tot globul, toate formele de perversiune, urmărind să îi năucească pe oameni şi să îi facă să nu îi mai intereseze iubirea, care trebuie, în viziunea lor satanică, să fie înlocuită doar cu sexul. Ei se gândesc să acţioneze în modul acesta abject şi pervers (more…)

31 martie 2012

Inregistrarea conferintei de la Suceava, 29 martie 2012: Pr. prof. dr. Mihai Valica: ORTODOXIA între mondializare si Trupul Tainic al lui Hristos

Pr. prof. dr. Mihai Valica:

ORTODOXIA între mondializare si Trupul Tainic al lui Hristos

– inregistrarea conferintei de la Suceava, 29 martie 2012 –

Multumiri fratilor de la Apologeticum pentru montajul inregistrarii!

Formatul academic al (primei parti a) textului conferintei:

Ortodoxia în contextul mondializării

1.1.          Fiinţa, imaginea şi scopul Bisericii

Scopul fundamental al Bisericii este acela al îndumnezeirii omului, deci al ipostasului uman prin harul lui Iisus Hristos, sub ascultarea episcopului, aflat în recunoaştere reciprocă şi în comuniune harică şi euharistică cu episcopii unui teritoriu canonic local, care are succesiune apostolică.

Sf. Ioan Gură de Aur descrie dumnezeieşte lungul drum spre îndumnezeire, atunci când compară Biserica cu corabia lui Noe. El scrie: „…corabia a luat numai necuvântătoare şi a salvat necuvântătoare; Biserica a luat oameni necuvântători şi nu numai că i-a mântuit, ci i-a şi schimbat; corabia a luat corb şi a dat drumul tot unui corb; corb ia şi Biserica, dar îi dă drumul porumbiţă; ia lup, şi-i dă drumul oaie…care îşi dă până şi lâna ei” (Omilii la săracul Lazăr, cuvântul VI, în vol. Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă şi Providenţă. Despre rugăciune. Despre vieţuirea după Dumnezeu, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 140; Vezi şi Lumina Sfintelor Scripturi. Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur, vol. I, ed. Anestis, Bucureşti, 2008, pp. 131-132; Bogăţiile oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur, vol. I, Oradea, 2002, pp. 120-127).

Pentru a atinge şi a împlini o asemenea chemare, slujitorii Bisericii trebuie să lupte cu timp şi fără timp, să îndure potrivnicia lupilor şi a fiarelor sălbatice din Corabia mântuitoare, să rabde până la prigoană, şi nicidecum să-i asmută, sau să se răzvrătească sau să se revolte împotriva lor, sau să părăsească Corabia pe motiv că nu le mai suportă mizeria, ci scopul lor este să-i transforme în fiinţe eclesiale hristice, prin consecvenţă şi statornicie în adevărul cel veşnic (Iisus) şi în păzirea poruncilor lui Dumnezeu: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus”. (Apoc. 14, 12).

În acest context scrie, tot Sf. Ioan Gura de Aur, că „trebuie să fie prea mare primejdia din afara corăbiei, ca să poţi suporta putoarea din interiorul corăbiei… apele mari au invadat totul, necazul şi moartea planează peste o lume vinovată. O singură scăpare rămâne, o unică mântuire, celor care nu vor să piară: să intre în corabia protectoare-Biserica! Toţi cei care nu sunt cuprinşi în ea sunt pierduţi fără nădejde… capul văzut era Noe; capul adevărat, cu toate că era nevăzut, era Dumnezeu”. (Ibidem) Cine are o astfel de credinţă despre Biserică nu o va părăsi niciodată.

Nimeni nu a ieşit din corabie, decât corbul, care „este trimis şi care simbolizează răul, păcatul urât, erezia, necredinţa, doar acestea se separă de Biserică; porumbiţa singură îi va rămâne fidelă”, spune mai departe Sf. Ioan Gură de Aur.

Această imagine o repetă până în zilele noastre mulţi teologi, atunci când afirmă că Biserica nu a suportat şi nu suportă nicio schismă, deoarece Trupul lui Hristos nu poate fi rupt, ci doar a îndepărtat şi îndepărtează cu durere mădularele care nu lucrează sinergic cu Trupul.

1.2.          Biserica în context naţional spre eshaton

Biserica, după fiinţa sa, este un Organism şi un Corp numit „Trupul lui Hristos”, care include Naţi­unea, dar nu se identifică cu ea, ci cu Împără­ţia lui Dumnezeu, „căci nu avem aici cetate stătă­toare, ci suntem în căutarea celei viitoare”.

Cei morţi, alături de cei vii şi cei ce se vor naşte al­cătuiesc neamul din care ne tragem şi alături de care vom fi chemaţi la judecată.

Dumnezeu a sădit fiecărui neam o misiune, ne‑a hotă­rât o evoluţie în istorie. Fiecare neam este responsabil de trecut şi dator să pregătească calea pentru urmaşi.

Biserica vorbeşte despre judecata particulară – când fiecare va răspunde pentru faptele sale – şi despre judecata universală – când vom da socoteală şi ca neam, când vom răspunde pentru istoria la care am fost părtaşi în timpul vieţii, pentru „umărul” pe care l‑am pus ca acest neam să meargă spre înviere. (Cf. „Fiecare în rândul cetei sale”. Pentru o teologie a neamului: Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Răzvan Codrescu, Radu Preda, Ed. Christiana, Bu­cureşti, 2003, mai ales pp. 9‑15, 95‑119 şi 175‑187. Titlul vo­lumului are înteme­ierea în I Corinteni 15, 22‑23: „Căci precum în Adam toţi mor, aşa în Hristos toţi vor învia. Dar fiecare în rândul cetei sale…” (subl. n.). Cf. şi Răzvan Codrescu, Cartea îndreptărilor, Ed. Christiana, Bucureşti, 2004 (secţiunea „Dreptatea nea­murilor”).

Scopul Bisericii este de a (more…)

12 martie 2012

The Story of Stuff – CIRCUITUL MARFURILOR IN NATURA -Povestea bunurilor de consum – VIDEO

The Story of Stuff

CIRCUITUL MARFURILOR IN NATURA

Povestea bunurilor de consum

13 ianuarie 2011

Ovidiu Hurduzeu: Ceea ce, întru Adevăr, contează

Ceea ce, întru Adevăr, contează

de Ovidiu Hurduzeu

Pentru a ieşi din criza actuală este nevoie să distrugem, unul câte unul, idolii şi tabuurile lumii contemporane. Astăzi nu ne mai închinăm la copaci – deşi ecologiştii radicali au regresat către animismul tribal – ci la fantasmele unei lumi artificiale, de la idolii consumismului la cei ai sclaviei corporatiste. Am sacralizat secularismul, confortul, tehnologia, virtualul şi abstractul. Pe toate canalele ni se tot vorbeşte de raţiune, responsabilitate, tehnologie, eficienţă, „spirit ştiinţific“ pentru a se ascunde faptul că trăim într-un univers absurd, un Matrix satanic unde la tot pasul ne lăsăm vrăjiţi de noi şi noi demoni. Pe 3 mai 1961, Hruşciov îl avertiza pe Abdel Nasser: „Cu toata seriozitatea, vreau să-ţi spun: comunismul este sacru“. O frază pe care a repetat-o în diferite ocazii. Brejnev declara pe 28 octombrie, 1971: „Pentru un comunist sovietic tot ceea ce este legat de viaţa, activitatea şi numele lui Lenin este sacru“. Tot sacru este şi capitalismul pentru un ideolog al neoconservatorismului precum Michael Novak; marea corporaţie, consideră Novak, ar trebui privită într-o lumină teologică întrucât ea reprezintă „vocaţia sobornicească în activitatea economică“ iar „în cadrul lumii seculare, este cea mai apropiată de biserică“. Nu mai amintim „technozele“ care sacralizează spaţiul virtual, gadgeturile idolatrizate din viaţa de zi cu zi, aparenţele impuse cu evidenţa adevărului din gândirea şi stilul de viaţă ale omului modern.
Dacă lumea idolatră în care trăim ar fi rece, pur tehnică, exterioară nouă, ar fi uşor de învins. Din păcate, cartea de credit, computerul, automobilul, telefonul mobil, mall-ul, „cariera profesională“, reţeaua de socializare, „creşterea PIB-ului“ nu sunt instrumente neutre cu valoare utilitară, ci idoli. Mii şi mii, uniţi într-un angrenaj socio-economic şi cultural. O treime idolatră, „Bani, Tehnologie, Confort“ domină relaţiile interpersonale păstorite odinioară de Biserica lui Iisus. Ca orice idol, triada demonică îşi arogă o realitate de sine stătătoare, o valoare intrinsecă şi mai ales o putere autonomă. Şi pretinde a fi ceea ce nu este.
Românul de astăzi, (more…)

3 iulie 2010

Parintele Justin – Solutii duhovnicesti – interviu, iunie, 2010

Parintele Justin Parvu:

Rugati-va,rugati-va, sa nu cadeti in ispita inselarii

Par­inte, cu durere obser­vam ca Roma­nia nu mai are put­erea si val­oarea de alta­data, pen­tru ca ea nu face decat sa exe­cute ordinele mar­ilor put­eri ce con­duc intreaga omenire, fara sa se mai opuna catusi de putin si se accepta niste masuri impotriva Romaniei, in defavoarea noas­tra, atat mate­r­ial cat si spir­i­tual. Cre­deti ca mai exista o Romanie libera?

Roma­nia azi nu mai exista decat cu numele, si nu numai Roma­nia, de alt­fel. Real­i­tatea popoarelor nu mai este con­tro­lata de ele insele, ci ele sunt con­duse de cen­trul euro­pean. Nu se poate vorbi despre o Romanie lib­era pen­tru ca guver­nul Romaniei este con­dus de mar­ile put­eri care stau ascunse in spatele Uni­u­nii Europene sau al altor uni­uni inter­na­tionale. Democ­ra­tia nu exista in real­i­tate, ea este numai in aparenta si ne da noua impre­sia ca sun­tem liberi. A ramas doar o rezis­tenta for­mala a natiu­nilor, ast­fel incat sa le mai poti numi Roma­nia, Bul­garia, Ser­bia. Real­i­tatea este doar in mainile comite­tu­lui cen­tral care diri­jeaza toata viata popoarelor. Este o evi­denta inabusire a voin­tei popoarelor si o tend­inta evi­denta de ameste­care a nea­murilor, ca oamenii sa nu isi mai recunoasca mai intai iden­ti­tatea ca neam, iar mai apoi iden­ti­tatea ca om, cre­atie a lui Dum­nezeu. Nu vedeti exper­i­mentele amer­i­canilor, ca iau un grup de copii dintr-o tara si ii pun sa invete in alta tara, ca sa amestece cul­turile si obi­ceiurile natale? Pe ei nu ii intere­seaza pacea si bunastarea popoarelor, asta e numai o teorie goala pen­tru pros­timea asta a lumii. Natiu­nile, la ora actu­ala, sunt descompuse.

Si cei care nu cred in aceasta fal­si­tate a pacii lor cum sa se opuna?

Nu ai cum te opune. Daca te revolti si iesi in strada impotriva lor, tot jocul lor il faci. Majori­tatea revoltelor de azi ori sunt manevrate tot de ei, ori au grija ei sa isi infil­treze oamenii lor ca sa le deturneze ros­tul. Si nici nu stim de fapt impotriva cui ne razvra­tim si protes­tam. Noi avem impre­sia ca Europa are un sis­tem demo­c­ra­tic la baza, dar Europa este tot sovi­eti­zata, o Europa sovi­et­ica. Este ace­lasi mare lagar sovi­etic al Moscovei decat cu alta sapca, iar din­colo, in Occi­dent, avem de-a face cu lagarul cap­i­tal­is­mu­lui. In aparenta, intre rusi si amer­i­cani pare a fi (more…)

26 iunie 2010

TRADAREA TEHNOLOGIEI – VIDEO – Jacques Ellul – The Betrayal by Technology

Jacques Ellul – The Betrayal by Technology

Philosopher and Sociologist Jacques Ellul explains how technology is not „neutral” and is implicated in every aspect of social relation.

part 1 of  6

part 2 of  6 (more…)

26 aprilie 2010

Mircea Platon- Religia in scoli

Filed under: atitudine,boicot,Mircea Platon,secularizarea — Mircea Puşcaşu @ 03:21

(sursa: http://www.ziuaveche.ro/editorial/2901-religia-in-scoli)


S-a discutat iarasi despre eliminarea „religiei” ca obiect de studiu in scoli. Nici „reprezentantii societatii civile” si nici „specialistii” nu au precizat insa ca exista doua intrebari fundamentale, legate intre ele. Care religie? Care scoli? De raspunsul la prima intrebare depinde raspunsul la cea de a doua intrebare. Si de raspunsul la a doua intrebare depinde raspunsul la prima intrebare.

Dupa cum a aratat filosoful canadian George Grant in articolul „Religion and the State” (1963), publicat in toiul dezbaterilor canadiene pe acelasi subiect, problema nu e daca sa predam sau nu religia in scoli, ci doar care religie se preda in scoli. „E clar,” scrie Grant, „ca in toate scolile din America de Nord se preda deja religia in scoli, si anume ‘religia democratiei’.” Conform lui Grant, umanistii liberali, marxistii si orice om rational sunt religiosi, de vreme ce societatea neoliberala defineste religia drept „un sistem de credinte (adevarate sau false) care leaga una de alta vietile indivizilor si le dau coerenta unui scop”. Daca am include in definitia religiei si credinta intr-o deitate, atunci, arata Grant, ar trebui sa excludem budismul sau scientologia din randul religiilor. Si acest lucru e imposibil in contextul religiei umaniste si al cultului diversitatii in care functionam.

Asadar, prin insasi definitia progresist-umanista a „religiei”, redusa la o cultura sau la un simplu set de credinte, umanismul contemporan se autolegitimeaza ca religie. E religia „progresului, dominatiei asupra naturii si puterii asupra oamenilor”. E religia puterii de a modifica la bunul-plac o natura uman infinit elastica. Adeptii acestei religii, noteaza Grant, „pornesc de la premisa ca religia lor e evidenta oricarui om de buna credinta si de aceea fac tot posibilul sa o transforme in religia publica. Lucreaza pentru instaurarea statului mondial si omogen cu entuziasm; ii asteapta venirea cu infiorare”.

Conform acestei religii progresist-etatiste, (more…)

15 martie 2010

ORTODOXIA şi provocările actuale

BUCOVINA PROFUNDĂ şi A.S.C.O.R. – Suceava

vă invită la conferinţa

O R T O D O X I A

şi provocările actuale

Pr.Prof.Dr. Mihai VALICA

Doctor al Universitatii „Albert Ludwig” din Freiburg

Profesor colaborator extern la disciplina de Antropologie Comparată a

Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din  Iaşi

joi, 18 martie, ora 18.00

Sala Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor

Se vor aborda teme precum:

Secularizarea credinţei şi moralei

Consumismul si Hedonismului

Relativizarea credinţei creştine

Comunismul conservat spre păstrare şi reactivare

Canoanele Sfinţilor Părinţi subţiate de statute şi regulamente secularizate

Globalismul şi descreştainarea lumii

Ortodoxia între sinodalitate şi confiscare eclezială

Atitudinea crestinului fata de autoritati: de la supunere la boicot

Noua ordine mondiala, o asezare antihristica comuna a lumii

Comunismul, ca religie

Sfintii de langa noi si din toate timpurile – modele vii de atitudine in fata autoritatilor

Neamul si mantuirea

Biserica, Statul postmodern si politica secularizata

Dictatura obligativitatii: actele biometrice, vaccinarile, monopolul educaţiei

Libertatea si mântuirea


%d blogeri au apreciat: