14 mai 2020
29 februarie 2020
Opiniile polițiste despre rânduieli liturgice. Un articol de Savatie Baștovoi
Opiniile polițiste despre rânduieli liturgice
Un articol de Savatie Baștovoi
Cînd un ofițer de poliție (Berbeceanu, n.n.) cere cu umilință Patriarhiei să dea fiecăruia liber la propria linguriță pentru împărtășanie, pentru a fi mai aproape de popor, este tot una cum ar cere un popă de țară Ministerului de Interne să elibereze doritorilor cîte un pistol încărcat pentru că la televizor arată că s-au înmulțit golanii.
Explic:
1. Împărtășania nu este un lucru comun, adică nu intră cine vrea, scoate lingura din buzunar și se împărtășește. Nu e un bufet suedez în care fiecare se servește după cum poftește. La împărtășanie omul ajunge după spovedanie, adică preotul știe pe cine împărtășește, știe și dacă e bolnav. E un lucru de mare responsabilitate împărtășania, iar pentru un polițist aș zice că e chiar mai ceva decît a-i pierde gloanțe din dotare. Deci nu poate un om infectat să intre chiar așa direct la potir. Credincioșii ei înșiși se opresc de la împărtășanie dacă au stări rele, de pildă de vomă, pentru a nu vomita sfintele taine. E un lucru cît se poate de cinstit să admiți că în altar nu stau căpcăuni și la împărtășit nu vin maniaci puși să-i contamineze pe ceilalți. Credincioșii se împărtășesc cu Hristos și orice gînd rău și ascuns nu își are locul în această taină mare.
2. Preoții și diaconii se împărtășesc în altar fără linguriță, sorbind Sfîntul Sînge direct din potir. Probabilitatea ca cineva din ei să fie purtător de virus este la fel de mare ca și în cazul oricărui credincios. Unele potire au zeci și poate sute de ani și niciodată nu au fost spălate cu altceva decît apă călduță. Deci fiecare preot și patriarhul însuși, care, mai ales el, slujește în sobor, se împărtășesc din același potir, bînd Sfîntul Sînge după sute de guri. Credeți că e cazul ca fiecare popă și diacon să vină cu potirul lui de acasă?
3. Biserica are rînduială de afierosire a vaselor de slujbă, adică și a linguriței tot. Sfintele vase se sfințesc prin atigerea Sfîntului Trup și sînge. O linguriță înmuiată în Sîngele Domnului nu mai este un obiect casnic bun de pus în mașina de spălat vase, ci este un obiect liturgic care trebuie să rămînă în altar.
8 noiembrie 2015
Petiţie pentru transformarea Colectiv-ului în paraclis. Articol de Savatie Baştovoi / rucodelie.ro
Petiţie pentru transformarea Colectiv-ului în paraclis
articol de Savatie Baştovoi / rucodelie.ro
Luînd aminte la zecile de mii de voci care au chemat la rugăciune pentru sufletele celor morți la Colectiv, luînd în considerație efortul unanim al televiziunilor și presei de a transforma spațiul nesfințit al clubului Colectiv într-un loc de rugăciune, ar fi corect ca în acel loc rugăciunea să nu înceteze niciodată, mai ales că primim în continuare înștiințări despre noi morți în urma tragicului incident.
Nu cred că în România există măcar un singur om care să se simtă bine într-un club în care au murit atîția oameni. Nu cred că este cineva care va accepta să danseze pe morți, să se veselească acolo unde frații lui au murit.
Românii au obiceiul de a pune o cruce, de a înalța o troiță pe locul accidentelor rutiere și de orice fel. Astfel ei păstrează legătura cu cei plecați dintre noi.
Clubul colectiv trebuie să devină un loc de reculegere și rugăciune, un loc de pomenire a tuturor celor care și-au pierdut viața într-un mod atît de tragic. În acest sens trebuie depuse toate eforturile pentru ridicarea pe acel loc al unui paraclis. Credem că atît Patriarhia Română, cît și primăria sectorului vor face tot ce depinde de fiecare pentru a realiza acest proiect caritabil și profund uman.
Patriarhia ar putea cumpăra acel loc. Dar ar fi un gest frumos din partea patronului să-l doneze: aceasta ar fi o roadă vrednică de pocăință.
Biserica nu are zile de doliu declarate oficial, Biserica se roagă neîncetat pentru sufletele celor adormiți, pentru cei răniți, pentru bolnavi, pentru întreaga lume.
Gestul profetic al miilor de tineri care s-au rugat la Colectiv, transformînd, prind dragostea lor, strada într-un loc de rugăciune, trebuie să se materializeze. (more…)
Nu toţi rockerii sînt satanişti şi nu toţi preoţii sînt corupţi
Nu toţi rockerii sînt satanişti
şi nu toţi preoţii sînt corupţi
articol de Savatie Baştovoi
Nu toți rockerii sînt sataniști și nu toți preoții sînt corupți.
Rockul este o noțiune foarte întinsă și e impropriu să facem referință la rockeri ca la ceva omogen și care îmbrățișează aceleași viziuni existențiale și estetice.
Există multe formații care au chiar în titlu un conținut mordid declarat: ”Morbid Angel”, ”Obituary”, ”Death”, ”Naphalm Death”, etc. Preocupările pentru satan, moarte, distrugere traversează obsedant lucrările reprezentanților acestor trupe. Curentului i se mai zice și ”death metal”. Am ascultat și eu aceste formații la începutul anilor 90, cînd impactul lor asupra tinerilor era unul mare.
Nimeni nu va putea găsi paralele de viziune sau stilistice între rockul metaliștilor preocupați de moarte/satana și Pheonix, de pildă. Atît în România, cît și în Rusia, unele formații rock au avut și au un mesaj antisistem bine stăpînit, de multe ori liric, acompaniat de compoziții muzicale care uneori se apropie de muzica cultă. Acest lucru nu-l contestă nimeni și ar fi nedrept ca acești oameni să sufere vreo defăimare în numele creștinismului, mai ales că majoritatea din ei și-au afișat credința în Dumnezeu și apartenența la Biserica Ortodoxă.
Toți preoții pînă în 45 de ani pe care îi cunosc și cu care am o relație de prietenie în tinerețe au ascultat rock. Aceasta nu înseamnă că o fac în continuare, căci au și altă treabă de făcut. Măsura (more…)
5 noiembrie 2015
Uneori moartea… Trei articole despre moarte de Savatie Baștovoi
Uneori moartea…
Trei articole despre moarte de Savatie Baștovoi
Despre Moloh și jertfele nevinovate
articol de Savatie Bastovoi
Diavolul este singura entitate care lucrează în lume și căreia îi convine uneori să nu existe. Diavolul nu poate fi numit deoarece nu are identitate. Așa cum Hristos pururea se împarte și niciodată nu se sfîrșește, diavolul este un mare gol care înghite și niciodată nu se umple.
Atunci cînd Dumnezeu ni l-a descris pe diavol, El l-a descris simplu: ”tată al minciunii și ucigaș de oameni”. Iată de ce închinarea supremă adusă diavolului este arderea de tot a unor oameni. Deoarece ura diavolului este îndreptată în primul rînd împotriva lui Hristos, el cere jertfe nevinovate. Istoria cunoaște obiceiul de a arde prunci de lapte într-un taur uriaș de aramă sub care se făcea focul. Acest taur era adorat ca un zeu și i se zicea Moloh.
Veți întreba, desigur, care este condiția pruncilor nevinovați arși în pîntecele de aramă a lui Moloh: ajung ei oare în brațele diavolului? M-am întrebat și eu și cred că nu.
Atunci cînd în București s-a aprins un club în care au ars de vii peste 30 de tineri, aproape că nu s-a vorbit de cauzele incendiului. Presa a decis din primele minute că e un accident, ceva ce se poate întîmpla oricui, oriunde. Ca să aflăm în cîteva zile că vinovatul a fost de fapt un personaj abstract numit Corupție. Eu țin să spun că Corupția e și ea un demon, un Moloh cu burta mare cît România în care ard zilnic jertfele nevinovate luate din acest popor.
Corupția a dat foc băieților și fetelor la Colectiv. Corupția este un demon. Sau poate nu? Ah da, demonii nu există pentru toți. Să știți că nici Corupția nu există pentru toți.
Diavolul acesta, numit Corupție, a corupt mințile comentatorilor TV ca să nu mai vorbească nimic despre Molohul care a înghițit viețile acelea, ci a preferat să se acopere cu nevinovăția lor. Așa ne-am trezit cum slugile diavolului, tot vorbind despre frumusețea și nevinovăția tinerilor, au început să pară și ei tineri și frumoși. Iar oamenii normali care nu încetează să întrebe ”cine a pus focul?”, sînt înfruntați pînă la demonizare.
Fraților, nu vă pierdeți în detalii. Știți cine se ascunde în detalii. Nici de această dată nu e altfel.
Uneori moartea capata prea multa indrazneala
Moarte de Halloween. De ce nu e bun mascatul
13 martie 2014
SAVATIE BAŞTOVOI: Încă un sinod mondial despre mîncare?
SAVATIE BAŞTOVOI:
Încă un sinod mondial despre mîncare?
Zilele trecute (6-9 martie) în Istambul s-au reunit capii Bisericilor ortodoxe Autocefale pentru a conveni în privința organizării unui sinod mondial, denumit ”mare și sfînt” sau al Optulea, date fiind cele Șapte sinoade ecumenice recunoscute ca atare de tradiția Ortodoxă. Ceea ce face acest eveniment deosebit, este faptul că între cel de al Șaptelea Sinod și cel de al Optulea, plănuit pentru 2016, este un interval de peste 1.200 de ani, ultimul sinod recunoscut ca Ecumenic petrecîndu-se în anul 787.
Ce s-a întîmplat în ultimii ani în lume și nu s-a întîmplat într-o mie și mai bine de ani, că s-a impus nevoia unui Sinod Mondial, care să fie și al Optulea? Această întrebare își are rostul în virtutea faptului că în istorie au fost și multe alte sinoade, ele se petrec peste tot în lume, dar încă nici unul nu a avut pretenția să se adauge celor Șapte sinoade ecumenice.
Sînt sau nu chestiunile propuse spre dezbatere și judecare cruciale pentru viața Bisericii pentru a putea vorbi de o importanță atît de mare a unui sobor chiar și panortodox, încît să poată fi pus în rîndul celor Șapte sinoade mari istorice? Și dacă da, cînd au apărut problemele cruciale și cum de nu au apărut în cei peste o mie de ani care au trecut de la ultimul sinod recunoscut ca fiind ecumenic?
Chestiunile ce urmează a fi dezbătute la Sinodul din 2016 au fost făcute publice, așa că pot fi judecate. Ele sînt 10:
1. Diaspora ortodoxă. Determinarea jurisdicției comunitaților ortodoxe de dincolo de frontierele naționale.
2. Procedura de recunoaștere a autocefalei.
3. Procedura de recunoaștere a statutului de autonomie.
4. Dipticul. Recunoașterea canonică reciprocă a Bisericilor Ortodoxe.
5. Uniformizarea calendarului sărbătorilor.
6. Reguli și impedimente pentru Taina căsătoriei.
7. Regula postului în lumea moderna.
8. Relația cu alte confesiuni creștine.
9 . Mișcarea ecumenică.
10. Contribuția creștinismului ortodox la stabilirea în lume a idealurilor creștine de pace, fraternitate și libertate.
Distingem trei blocuri, ca în ispitirea în pustie: de Putere (1-5), de Morală (6-7) și de Ideologie (8-10).
În primele cinci (more…)
3 iulie 2013
Ieromonahul Savatie Baştovoi – Despre criza societăţii moderne. Un decalog postmodern
Ieromonahul Savatie Baştovoi
Despre criza societăţii moderne
Un decalog postmodern
1. Să nu uiţi că trebuie să mori
2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
3. Să nu preţuieşti în bani ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
4. Să nu crezi răul
5. Să nu te crezi pierdut
6. Să nu te crezi sfânt
7. Să nu te pui chezaş
8. Să nu te răzbuni de două ori
9. Să nu învingi cu orice preţ
10. Să nu râzi de ruşinea nimănui
2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
3. Să nu preţuieşti în bani ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
4. Să nu crezi răul
5. Să nu te crezi pierdut
6. Să nu te crezi sfânt
7. Să nu te pui chezaş
8. Să nu te răzbuni de două ori
9. Să nu învingi cu orice preţ
10. Să nu râzi de ruşinea nimănui
1. Să nu uiţi că trebuie să mori
Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am avut pentru prima oară descoperirea singurătăţii şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.
2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.
3. Să nu preţuieşti în bani ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorţată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopţile albe. Uneori ieşeam şi eu cu ei, că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau aşa, eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar, era în 1991. Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.
4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar, părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat de fiecare dată că nu am avut dreptate. Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere (more…)
3 ianuarie 2013
Părintele Savatie Baştovoi: “Dupa dealuri” – poveste românească de lesbianism cu sfîrşit tragic dupa dealuri
Părintele Savatie Baştovoi: “Dupa dealuri” – poveste românească de lesbianism cu sfîrşit tragic
Filmul vine sa pecetluiasca imaginea unei Romanii ortodox-handicapate pe care a faurit-o presa dimpreuna cu unii oameni ai bisericii in stradania lor de a judeca intimplarea nefericita de la Tanacu.
Este un film frumos colorat, bine paginat, cu portrete si dialoguri potrivite cu talent, dar care sufera de vesnica meteahna a artistului roman: lipsa de profunzime si teama de a nu placea strainului.
Si daca nu se sugera relatia diderotiana in numele careia practic se jerfeste Alina filmul nu mai era film. Caci nu-i asa, filmul este o poveste tragica de iubire dintre doua fete, foste colege la un orfelinat, in care una ajunge la manastire, iar alta, dupa ce face ceva bani in Germania, vine sa-si scoata iubita din robia calugariei pentru a fugi amindoua in lume unde sa-si traiasca nestingherite dragostea. Dar n-a fost sa fie, caci bigotismul, cruzimea si prostia calugarilor au vazut in crizele de gelozie ale Alinei un drac si, legind-o, i-au facut molitfe pina au ucis-o. Iaca asa sfirsesc homosexualii si lesbienele in Romania…
Dar treaba lui Mungiu cum si pentru cine face filme. Eu nu-l judec. Lectia care a trebuit invatata din cele intimplate la Tanacu si apoi mai sus la cei care i-au judecat este ca daca ti se murdareste o mineca la camasa trebuie sa o speli, nu sa o tai. Altfel, tot tragindu-ti umarul si sucindu-ti cotul pentru a masca lipsa minecii ajungi sa pari calic. (more…)
11 mai 2012
Ca la carte, cu ieromonahul Savatie Baştovoi şi Cristi Tabără
Ca la carte
cu părintele Savatie Baştovoi şi Cristi Tabără
2 aprilie 2011
VIDEO: Pietrele vorbesc: Despre propaganda homosexualilor – cu ieromonah Savatie Bastovoi
VIDEO: Pietrele vorbesc
Despre propaganda homosexualilor
cu ieromonah Savatie Bastovoi
(sursa: parintele Savatie si vimeo.com/21010247 via Apologeticum)
8 februarie 2011
Biserica si statul – Pietrele vorbesc – 30 ianuarie 2011- Ieromonah Savatie Bastovoi
Biserica si statul
Pietrele vorbesc – 30 ianuarie 2011
Ieromonah Savatie Bastovoi si Teodor Paleologu
25 ianuarie 2011
Şahul sfinţilor către autorităţile laice şi bisericeşti
Şahul sfinţilor către autorităţile laice şi bisericeşti
Cel de mare isprava, parintele Savatie Bastovoi, realizeaza de ceva timp incoace o serie de emisiuni TV , intitulate ”Pietrele vorbesc”. Dupa cum spune si titlul eliptic, sau tocmai partea ce lipseste din titlu, emisiunile sale isi propun sa vorbeasca despre lucrurile despre care deobicei se tace. Si impreuna cu pietrele (din praful drumului, de pe lespezile mormitelor, de pe ruinele bisericilor daramate, din temeliile satelor pustiite sau din zidurile cetatilor marilor nostri voievozi) parintele Savatie isi provoaca invitatii sa vorbeasca in auzul tuturor cele ce le stiu mai bine a tacea. Cu mult tact, bun-simt si sinceritate copilareasca, dar si cu inteligenta intelecualului fin si versat, moderatorul ii face sa spuna lucrurilor pe nume.
La una din aceste intalniri, Mitropolitul Vladimir a declarat că intentionează să propună canonizarea lui Valeriu Gafencu intrucât s-a născut în Basarabia, dar, pentru că a pătimit în închisorile din România, este nevoit să consulte Patriarhia BOR. Dacă BOR nu-l canonizează, atunci îl va propune spre canonizare Patriarhiei Moscovei.
Aceasta afirmatie a fost primita in fel si chip. A se vorbi asa deschis si pragmatic despre canonizarea Sfantului Valeriu nu poate fi decat un motiv de bucurie. Unii au vazut comploturi, unii au vazut miscari ostile de politica bisericeasca. Un anume ziarist titrat il vede chiar ca pe o provocare, considerandu-l sahul cu legionari dat de la Chisinau catre patriarhia BOR.
Personal, cred ca sahul l-a dat Dumnezeu oamenilor de azi prin sfintii mucenici si marturisitori din prigoana comunista. Ei sunt sfintiti de Dumnezeu pentru marturia lor crestina afirmata cu pretul libertatii, sanatatii sau vietii, prin opozitia lor incapatanata fata de acest sistem demonic, prin lupta lor de a pastra “asezarea crestina a lumii”, ce era (si inca este) amenintata de fluidele avataruri ale satanismului (comunism, sionism, comunitarism, globalism etc.)
In cazul legionarilor (more…)
28 aprilie 2010
Savatie Bastovoi-„Diavolul este politic corect”
de Nicolae Popa (sursa: Jurnal de Chisinau)
Cine cunoaşte calmul şi blajinătatea ieromonahului Savatie şi cuminţenia senină a omului şi scriitorului Ştefan Baştovoi îi va fi greu să şi-l imagineze dezlănţuit, asemenea vulcanului islandez cu nume de nepronunţat care a pus la pământ cele mai sofisticate tehnologii electronice. Ca autor de cărţi ce nu stau să se prăfuiască pe rafturi, a publicat recent, sub numele de Savatie Baştovoi, un roman care ar putea trece drept unul de scandal, dacă n-ar fi de un tragism ce te mişcă şi te pune pe gânduri – „Diavolul este politic corect”, apărut la Editura „Cathisma” din Bucureşti.
Autorul mărturiseşte pe site-ul său că ideea a pornit de la afirmaţia unui politician britanic care propunea uciderea persoanelor ajunse la vârsta de 65 de ani ca fiind nefolositoare pentru stat şi societate. „Mi-am imaginat, mai spune autorul, o lume în care eutanasierea bătrânilor ar deveni la fel de „normală” ca şi avortul.” În acest sens, imaginaţia autorului plăsmuieşte o lume în care toţi cei care trec de 60 de ani ştiu că mai au de trăit exact încă cinci ani. În ultimii doi-trei ani ai vieţii, ei sunt vânaţi prin oraş pentru a fi internaţi cu forţa într-un azil pentru eutanasieri. Acolo li se administrează preparatele necesare, astfel încât – exact în ziua stabilită prin legile statului respectiv – omul să moară „absolut nedureros”, ba chiar cu zâmbetul pe buze.
Ei bine, artizanii unei asemenea societăţi antiumane ajung să-şi trăiască propria apocalipsă în duhorile ce vin dinspre insula cu sutele de mii de exilaţi, unii îngropaţi de vii sau aruncaţi în mare pe motiv că n-ar mai fi de vreun folos pentru societate. Totodată, prin oraş mărşăluiesc detaşamente de adolescenţi în uniforme albastre (more…)
Bucovina Profundă 