Bucovina Profundă

3 mai 2018

Alfie Evans, afecțiunile neurodegenerative postvaccinale și mandatul pentru crimă al statului. Status vaccinal: în 4 luni, 21 de vaccinuri conținând in total 57 de antigene și 3125 micrograme de Aluminiu. Corelație sau cauzalitate?

Filed under: antivaccin,bioetica,Civilizația morții,dictatura,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 06:31

busola -0616-sense-of-direction

Alfie Evans, afecțiunile neurodegenerative postvaccinale și mandatul pentru crimă al statului

Status vaccinal: în 4 luni, 21 de vaccinuri conținând in total 57 de antigene și 3125 micrograme de Aluminiu. Corelație sau cauzalitate?

 

Cazul Alfie Evans a cutremurat o lume întreagă prin cruzimea deciziei prin care autoritățile au hotărât, împotriva voinței părinților, deconectarea de la aparatele medicale a acestui copil ce suferea de o boală terminală și refuzul unor tratamente de paliație oferite umanitar de alt stat.

Este extrem de șocant când statul intră fără scrupule între o mamă și fiul ei, între un tată și fiul lui, aducând mandat de ucidere, folosind forța și autoritatea, aducând argumente ideologice, emise de instituții medicale, instanțe judecătorești sau foruri politice, ignorând morala simplă, evidențele și bunul simț.

 Oameni cu minte ascuțită și condei iscusit au surprins puzderie de nuanțe ale aberațiilor, ce frizează absurdul și disperarea, întâlnite în acest caz și mi-ar fi imposibil să scriu ceva nou și cu adevărat relevant. De aceea am preferat să vorbesc despre caz cu cuvintele altora, publicând articole relevante și comentarii emise de oameni inteligenți.

Citind și documentându-mă despre caz am găsit câteva date despre care consider că ar fi potrivite pentru a fi supuse atenției publice, este vorba de posibilele corelații între afecțiunea neurodegenerativă a micuțului Alfie Evans și programul intensiv de vaccinare la care a fost supus el.  Am remarcat faptul că nu au fost probleme la naștere sau imediat după, ci că primele manifestări neurologice au apărut după vaccinarea de la două luni (exotropie oculară) și s-au amplificat pe măsură ce s-au făcut vaccinările de la 4 luni (somnolență, schimbarea stării generale, copilul nu mai zâmbea) și după cele de la 6 luni (oprirea și involuția dezvoltării neuromotorii, la 7 luni – primele convulsii) .

Aceste tipuri de manifestări sunt menționate in prospecte intre reacțiile adverse rare ale vaccinurilor recente. Mulți copii se vaccinează și nu dezvoltă reacții adverse vizibile, dar mulți alții, pe care nu-i știm pentru că nu au fost mediatizați (nici măcar raportați), au reacții adverse foarte serioase și ireversibile.

A fost suspectă și graba bruscă a autorităților pentru a pune punct vieții micuțului Alfie chiar acum, cu 2-3 săptămâni înainte ca sărăcuțul să împlinească 2 ani. Conform unei alte strâmbe legi britanice, un copil vătămat de vaccinuri este admis pentru despăgubiri financiare doar după ce împlinește vârsta de 2 ani. Deci autoritățile medicale britanice in privința uciderii copilului Alfie Evans aveau motivația, mijloacele, justificarea și oportunitatea. Sperăm ca o anchetă să stabilească conexiunea între aceste elemente și dreptatea și adevărul să iasă la lumină.

Astfel am căutat și am găsit o fotografie a carnetului de vaccinare al copilului, pentru a vedea exact despre ce vaccinuri este vorba in acest caz. Apoi am citit prospectele oficiale ale vaccinurilor bifate in acest carnet și am făcut un scurt bilanț al posibilelor probleme vaccinale. alfie evans - carnet de vaccinare - ksiązeczka-alfiegi2

 Scurt bilanț al problemelor vaccinale (toxico-imune) in cazul Alfie Evans:

Aluminiul          

La vârsta de două luni Alfie Evans a primit prin vaccinuri, injectabil, 1500 de micrograme de Aluminiu, la 4 luni incă 500 micrograme și la 6 luni incă 1125 micrograme. Astfel însumându-se 3125 micrograme de Aluminiu.

După recomandările autorităților medicale mondiale, doza de Al maximă admisă este de 5 micrograme/ kg corp (fără a depăși un total de 25 de micrograme intr-o zi). Un copil de 2-6 luni are aprox. 6-8 kg, doza de Aluminiu maxim admisă ar fi 30-40 micrograme.

 

Hiper-poli-vaccinarea     

(more…)

Reclame

Cazul Alfie și „umanismul”secolului XXI. Articol de Vasile Astărăstoae

dir

Cazul Alfie și „umanismul”secolului XXI

articol de Vasile Astărăstoae

O știre: „După ce Alfie a fost deconectat luni de la aparatele, care îi susţineau viaţa, s-a stins din viață în noaptea de vineri spre sâmbătă”. Ce se ascunde în spatele acestei știri? „Umanismul” secolului XXI.

Alfie era un copil, care era ținut în viață prin suport artificial. La un moment dat, spitalul și medicii au decis că e prea costisitor și inutil să-l trateze și au propus deconectarea. Părinții s-au opus și au apelat la justiție. Justiţia britanică a respins solicitarea părinţilor lui Alfie, Kate James şi Tom Evans, de a obliga spitalul să continue îngrijirile medicale și a hotărât ca Alfie trebuie să moară. Părinții au solicitat atunci externarea. Justiția a respins această solicitare. Părinții au primit susținerea guvernului italian, care i-a oferit cetățenia lui Alfie pentru a facilita transferul său la spitalul pentru copii Bambino Gesu din Roma, unde medicii catolici italieni doreau să continue gratis efortul de a-l salva. Dar Justiția le-a interzis să-l transfere. Astfel, Kate și Tom au epuizat toate instanțele britanice și deși au apelat chiar și la CEDO, nimeni nu i-a ascultat. S-a făcut dreptate. Alfie a murit.

Cum au fost motivate deciziile?

Au fost invocate dreptul la o moarte demnă, interesul minorului și interesele societății. Din punct de vedere juridic este o pseudo-argumentație. Cu excepția țărilor care au legalizaat euthanasia (și Marea Britanie nu se găsește printe acestea) nu există legislație, care să consacre un drept la moarte. Dimpotrivă, se protejează dreptul la viață.

Cazul Nancy Cruzan, SUA. Nancy Cruzan se afla de şapte ani în stare vegetativă permanentă, după un accident de automobil suferit în 1983. Era menţinută în viaţă prin alimentaţie artificială prin tub. În 1987, s-a cerut să i se scoată tubul de alimentare ca ea să poată muri. În 1988, Curtea Supremă a Statului Missouri a respins cererea pe baza interesului absolut al statului în menţinerea vieţii. În 1990 Curtea Supremă a SUA a susţinut opinia celei din Missouri cu un vot de cinci la patru.

Dar să spunem că acceptam că există un drept la moarte. Cine îl exercită? Cine hotărăşte când să mori? Medicii, judecătorii, administrația, legislaţia, individul, familia? Ce se întâmplă când persoana este în comă sau nu are discernământ? Întrebările acestea nu sunt noi și au fost puse în anii 1960, când tehnologia medicală a fost revoluţionată astfel încât funcţiile vitale ale organismului uman au putut fi susţinute artificial pentru perioade îndelungate de timp (dar cu costuri foarte mari). Răspunsul a fost dat din 1991. Cazul de referință (care a devenit izvor de drept) a fost cazul Helga Wanglie.

Helga Wanglie, o bătrână de 87 de ani, se afla de peste un an în stare vegetativă permanentă, conectată la un respirator. Spitalul, unde era internată pacienta, a făcut apel la justiţie, în ianuarie 1991, pentru a decide asupra oportunităţii prelungirii îngrijirilor medicale. Curtea de Justiţie a hotărât că numai familia poate hotărî în această privinţă. Statul și Justiția pot interveni doar prin adoptarea de garanţii procedurale, ţinând cont de posibilitate unor excese în care familiile lipsite de scrupule să dorească să întrerupă tratamentul în mod nejudicios. Cu alte cuvinte, doar părinții lui Alfie puteau decide.

Viața și sănătatea sunt drepturi naturale care țin de intimitatea și autonomia persoanei. În sec. XIX, John Stuart Mill, în eseul său „Despre libertate” (On Liberty), apăra valori ca intimitatea și autonomia personală în opoziție cu puterea din ce în ce mai mare a guvernelor asupra cetățenilor; intimitatea și autonomia personală devin condiții de limitare a ceea ce guvernele pot sau nu pot impune cetățenilor. Stuart Mill susține că singurul scop pentru care poate fi exercitată puterea asupra unui membru al societății, împotriva voinţei sale, este pentru a preveni lezarea drepturilor altora. Prin ce lezau Alfie și părinții săi drepturile altora?

S-a spus că sumele mari utilizate pentru al ține în viață pe Alfie ar putea fi utilizate în alte proiecte cu un număr mai mare de beneficiari și cu o eficență superioară. Dar chiar daca acceptăm utilitarismul (o cota cât mai mare de fericire pentru cât mai mulți) acesta se poate aplica doar pentru fonduri publice. În cazul lui Alfie cheltuielile erau suportate din fonduri private. Și în plus cu o asfel de gândire putem cădea în capcana unor concepte promovate de naziști – eutanasia economică și darwinismul social.   

(more…)

1 mai 2018

CIVILIZAȚIA MORȚII. Cu moartea pre viaţă călcînd… Cazul Alfie Evans  

Filed under: Civilizația morții,eugenie,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 13:09

CIVILIZAȚIA MORȚII. Cu moartea pre viaţă călcînd… 

Cazul Alfie Evans

Alfie_Evans_1_Courtesy_of_Alfies_Army_official_Facebook_CNA

Articol de Traian Ungureanu

S-a înnoptat. Liverpool îşi macină monoton ploile printre case murdare de timp amestecat cu sărăcie. Copiii dorm şi visează că dorm cu capul pe Cupa Angliei. Spre marginea oraşului, aproape de un parc buimac de verde, stă mut o huidumă complicată de beton. Spitalul. Din întuneric, se desprinde o siluetă deşirată.

Trece întins prin parcare şi îşi leapădă, din mers, gluga, mantia şi coasa. Rămîne într-o robă judecătorească, perfect aşezată pe schelet. La intrare, aşteaptă un grup în halate albe. Toţi intră, cu treabă, în spital. Moartea a sosit la Liverpool şi îl caută pe Alfie Evans.

Mai toată lumea care a auzit sau nu de Cupa Angliei şi de Alfie Evans ştie că oamenii mor. Întotdeauna după naştere. Mulţi în spitale şi, dacă spitalele sînt româneşti, de mizerie bacteriană sau incompetenţă. Dar în spitalele Nordului, acolo unde protestantismul s-a reîntrupat în fanatism laic al eficienţei, oamenii dispar înhăţaţi de nenorocirea inversă.

În Marea Britanie, Belgia, Olanda, Elveţia, cine e prea tînăr sau prea bătrîn, prea obosit sau neputincios, e selectat şi eliminat tocmai pentru că sistemul merge strună. Tocmai pentru că mecanismul prosperă, perfect acoperit legal şi îngăduit medical.

Primul lucru pe care sistemul îl respectă şi îl aplică în spitale nu e jurămîntul senilului Hipocrat. E o filozofie semeaţă şi întunecoasă după care viaţa şi moartea, nefiind de la Dumnezeu, pot fi îngăduite sau oprite de mîna de pe robinet. Atotputernica mînă de pe robinet. Locţiitorul lui Dumnezeu. Totul merge sau e curmat etanş, politicos şi doct. Medici, judecători şi alţi oameni de seamă ştiu cînd şi ce trebuie făcut pentru ca rebutul să fie scutit de viaţă, în propriul interes. „In his best interest“ – cum spune cea mai nobilă sentinţă capitală vreodată rostită printre oameni. Bine n-aţi mai veni în civilizaţia occidentală a morţii!

Alfie Evans avea 23 de luni şi a fost copilul unor scouse. Pleava vorbitoare de engleză cîntată nazal din şi de pe lîngă Liverpool. Un soi de Galaţi maritim, cu tradiţie muncitorească, bere şi fotbal străvechi. Tatăl, 21 de ani, zugrav şi catolic. Mama, cu copilul, prin casă, de la 18 ani.

Dar Alfie a rămas supus britanic şi ostatic în spital. O nouă decizie judecătorească a interzis tratamentul în Italia.

Acum un an, Alfie Evans s-a îmbolnăvit şi a intrat în convulsii. La spital nimeni n-a dat de cap bolii. Ceva la cap. Pacientul Evans a intrat în comă. A fost cuplat la tuburi şi aparate. După un timp, spitalul şi avocaţii lui prestigioşi au decis că n-are rost şi justificare de cost să continue. Tuburile trebuie decuplate. Alfie Evans a dat, de la bun început, greş în viaţă şi trebuie ajutat să moară. În Anglia, întîrziaţii vieţii, copii sau bătrîni, sînt omorîţi legal, după o procedură aprobată de stat şi acceptată de lumea educată.

Părinţii lui Alfie Evans nu sînt educaţi. Dar informaţi de legile firii şi de mandatul lui Dumnezeu sînt. Tom şi Kate s-au împotrivit. Au ajuns la tribunal. Judecătorii i-au trimis acasă cu o hîrtie în care scrie că fiul lor are dreptul să fie omorît în spital. Tom a plecat la Vatican. (…) A cerut ajutor. Papa Francisc a vorbit în numele vieţii şi a obţinut un avion gata să îl aducă pe Alfie Evans la un spital din Roma. Guvernul italian a făcut hîrtiile şi Mister a devenit Signor Evans Alfie. Cetăţean italian. Dar… (more…)

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: