21 octombrie 2021
20 octombrie 2020
Dumitru Oniga – Fragmente inedite de jurnal
Dumitru Oniga – Fragmente inedite de jurnal
Dumitru Oniga – românul poet, prozator de mare sensibilitate, supraviețuitor al temnițelor antonesciene și comuniste, peste 20 de ani de temniță, mărturisitorul discret și sfânt, naționalist român plin de bunătate, monument de bun-simț, legionar gata să-și dea viața pentru neam, luptător împotriva ideilor comuniste din toate timpurile, memorialist, om vertical de plină conștiință românească.
A fost o binecuvântare să-l cunosc pe domnul Dumitru Oniga și un inexplicabil privilegiu să mă bucur de prietenia lui. Un om de o înaltă talie intelectuală și spirituală care a trăit într-o ilustră anonimitate și într-o smerenie sfințitoare, acest om a fost deţinut politic în timpul regimului comunist și antonescian, coleg de ideal și de temniță cu oameni mari de la care se molipsise de o noblețe smerită și foarte lucidă, cu Radu Gyr și Nichifor Crainic, pe lângă care a ucenicit ca poet. A plecat la Domnul în noaptea de 20 spre 21 octombrie 2016, în vârstă de 91 de ani și a fost înmormântat în satul natal, la Stupca.
Împlinindu-se 4 ani de la plecarea sa, ridicăm un salut, un gând pios și o rugăciune, cu nădejdea că astfel ne va răspunde și el de dincolo. Să avem rugăciunile lui!
Dumitru Oniga – Fragmente inedite de jurnal
1.
Toată viaţa am fost printre cei învinşi. Secolul în care am trăit m-a condamnat şi mi-a hărăzit cel mai de jos şi mai umil mod de viaţă. Sclavii din trecut aveau mult mai multe drepturi. Aceasta a fost condiţia deţinutului politic în comunism. Totdeauna spectrul morţii plana deasupra capetelor noastre, toate orizonturile ne erau închise, orice şansă în viaţă anulată.
Târziu, când anii s-au adunat tot mai mulţi, eu, supravieţuitorul atâtor abuzuri şi nedreptăţi ce au vrut să mă desfiinţeze ca om, privesc în urmă la prigonitorii mei şi le văd nimicnicia, inutilitatea acţiunilor şi cât de găunoasă a rămas viaţa lor. Ce au folosit că şi-au încărcat conştiinţa cu atâtea crime şi nedreptăţi? Trupurile noastre au fost înfrânte dar până la urmă spiritul a rămas biruitor. Ce moştenire a lăsat comunismul?
21 octombrie 2019
Dumitru Oniga, românul poet și sfânt mărturisitor
Dumitru Oniga, românul poet și sfânt mărturisitor
Dumitru Oniga – poetul de mare sensibilitate, supraviețuitor al temnițelor antonesciene și comuniste, peste 20 de ani de temniță, mărturisitorul discret și sfânt, naționalist român plin de bunătate, monument de bun-simț, legionar gata să-și dea viața pentru neam, luptător împotriva ideilor comuniste din toate timpurile, prozator, memorialist, om vertical de plină conștiință românească.
Domnul Dumitru Oniga, a fost deţinut politic în timpul regimului comunist și antonescian, coleg de ideal și de temniță cu Radu Gyr și Nichifor Crainic, pe lângă care a ucenicit ca poet, a plecat la Domnul în noaptea de 20 spre 21 octombrie 2016, în vârstă de 91 de ani, fiind înmormântat la Stupca. Împlinindu-se 3 ani de la plecarea sa, ridicăm un salut, un gând pios și o rugăciune, cu nădejdea că astfel ne va răspunde și el de dincolo. Să avem rugăciunile lui!
”Hulit şi schingiuit, dat în tărbacă,
Am sângerat urcând spre înălţimi
Să caut urma paşilor divini”
Interviu cu poetul mărturisitor Dumitru Oniga
”Numai prin Dumnezeu am rezistat, altfel nu îmi închipui cum aș fi putut. Ar fi trebuit să fiu mort încă din timpul anchetelor, darămite în închisoare.”
(realizat de Beniamin Pușcașu)
Am auzit de Dumitru Oniga încă din timpul liceului. Știam că locuiește în Suceava, dar nu am reusit sa il cunosc. M-am bucurat foarte mult atunci cand am primit acordul acestui interviu. Am aflat cu o zi înainte că dumnealui locuiește chiar lângă Judecătorie. Zâmbind, m-am gandit că viața are felul ei de a râde. Mă așteptam să găsesc un bătrân slăbit – auzisem că avea ceva probleme de sănătate în ultimul timp – și mă gândeam cum să nu-l deranjez prea mult. Nu a fost asa. L-am găsit pe domnul Oniga în biroul lui, la computer, corectându-și ultima carte, pe care o va publica în toamnă. Un birou mic, dar care a impus încă de la început o atmosferă favorabilă dialogului, pe care domnul Oniga o întreținea cu un zâmbet ascuțit și cu o privire care nu mi-a permis nici o miscare în plus. Discuția avea să ajungă departe, de la viața tăranului român până la rațiile infime de mâncare din închisori. La fel de departe va ajunge și călătoria mea. Avea să descopăr cum pentru prima oră în viața îmi era rușine de corpolența mea. (Beniamin Pușcașu)
Beniamin Pușcașu: Primele forme de rezistență anticomunistă s-au format aici în Bucovina. Care este explicația acestui fapt, sunt bucovinenii speciali?
Dumitru Oniga: În perioada aceea eu nu am fost aici. Eram la Baia Mare făceam o școală de subingineri și am fost arestat acolo, am fost luat cu ardelenii. Aici în Bucovina s-a păstrat o formă de rezistență natională încă de pe timpul austriecilor. Românii au intrat în conflict cu oficialitățile austriece în sesnsul că nu au renunțat la porc, nu au renunțat la obiceiuri și asa mai departe. Ori în cadrul imperiului mai erau și alte popoare care țineau la ființa lor. Românii nu s-au lăsat nici ei mai prejos și au făcut o serie întreagă de societăți, cum a fost de exemplu „Arboroasa” la Cernauți, societăți care se manifestau în spirit românesc; serbarea de la Putna a fost o mare serbare românească, la care au venit intelectuali din tot pământul românesc. Cand s-a deschis serbarea s-a organizat un joc, asa era obiceiul la noi, se începea cu „Hora Mare”. Ciprian Porumbescu care era și el acolo s-a dus la muzicantul care cânta, i-a luat vioara din mână și a cântat el hora mare. Când a terminat a mers la părintele Iraclie, taică-su, care era și el acolo, i-a căzut în genunchi și a spus: „Tată, am cântat Daciei întregi!”. Această tradiție s-a păstrat și când au venit comuniștii care negau în primul rând religia, apoi obiceiuri și dreptul la propietate, sigur că au găsit o rezistență bine definită. În Bucovina această rezistență s-a manifestat aproape imediat pentru că exista o tradiție.
20 octombrie 2017
Interviu cu poetul mărturisitor Dumitru Oniga. +Galerie FOTO
Dumitru Oniga,
un an de la plecarea in veșnicie
”De am băut otrava vieţii, dacă
Am pipăit amare adâncimi,
Hulit şi schingiuit, dat în tărbacă,
Am sângerat urcând spre înălţimi
Să caut urma paşilor divini”
Dumitru Oniga – poetul de mare sensibilitate, supraviețuitor al temnițelor antonesciene și comuniste, peste 20 de ani de temniță, mărturisitorul discret și sfânt, naționalist român plin de bunătate, monument de bun-simț, legionar gata să-și dea viața pentru neam, luptător împotriva ideilor comuniste din toate timpurile, prozator, memorialist, om vertical de plină conștiință românească.
Domnul Dumitru Oniga, fost deţinut politic în timpul regimului comunist și antonescian, coleg de ideal și de temniță cu Radu Gyr și Nichifor Crainic, pe lângă care a ucenicit ca poet, acum un an, având 91 de ani, a plecat la Domnul în noaptea de 20 spre 21 octombrie, fiind înmormântat la Stupca.
Interviu cu poetul mărturisitor Dumitru Oniga
(interviu realizat de Beniamin Pușcașu)
Am auzit de Dumitru Oniga încă din timpul liceului. Știam că locuiește în Suceava, dar nu am reusit sa il cunosc. M-am bucurat foarte mult atunci cand am primit acordul acestui interviu. Am aflat cu o zi înainte că dumnealui locuiește chiar lângă Judecătorie. Zâmbind, m-am gandit că viața are felul ei de a râde. Mă așteptam să găsesc un bătrân slăbit – auzisem că avea ceva probleme de sănătate în ultimul timp – și mă gândeam cum să nu-l deranjez prea mult. Nu a fost asa. L-am găsit pe domnul Oniga în biroul lui, la computer, corectându-și ultima carte, pe care o va publica în toamnă. Un birou mic, dar care a impus încă de la început o atmosferă favorabilă dialogului, pe care domnul Oniga o întreținea cu un zâmbet ascuțit și cu o privire care nu mi-a permis nici o miscare în plus. Discuția avea să ajungă departe, de la viața tăranului român până la rațiile infime de mâncare din închisori. La fel de departe va ajunge și călătoria mea. Avea să descopăr cum pentru prima oră în viața îmi era rușine de corpolența mea. (Beniamin Pușcașu)
Beniamin Pușcașu: Primele forme de rezistență anticomunistă s-au format aici în Bucovina. Care este explicația acestui fapt, sunt bucovinenii speciali?
Dumitru Oniga: În perioada aceea eu nu am fost aici. Eram la Baia Mare făceam o școală de subingineri și am fost arestat acolo, am fost luat cu ardelenii. Aici în Bucovina s-a păstrat o formă de rezistență natională încă de pe timpul austriecilor. Românii au intrat în conflict cu oficialitățile austriece în sesnsul că nu au renunțat la porc, nu au renunțat la obiceiuri și asa mai departe. Ori în cadrul imperiului mai erau și alte popoare care țineau la ființa lor. Românii nu s-au lăsat nici ei mai prejos și au făcut o serie întreagă de societăți, cum a fost de exemplu „Arboroasa” la Cernauți, societăți care se manifestau în spirit românesc; serbarea de la Putna a fost o mare serbare românească, la care au venit intelectuali din tot pământul românesc. Cand s-a deschis serbarea s-a organizat un joc, asa era obiceiul la noi, se începea cu „Hora Mare”. Ciprian Porumbescu care era și el acolo s-a dus la muzicantul care cânta, i-a luat vioara din mână și a cântat el hora mare. Când a terminat a mers la părintele Iraclie, taică-su, care era și el acolo, i-a căzut în genunchi și a spus: „Tată, am cântat Daciei întregi!”. Această tradiție s-a păstrat și când au venit comuniștii care negau în primul rând religia, apoi obiceiuri și dreptul la propietate, sigur că au găsit o rezistență bine definită. În Bucovina această rezistență s-a manifestat aproape imediat pentru că exista o tradiție.
B.P: Ați fost și dumneavoastră unul dintre acești „oameni problemă” ai partidului. Ați fost arestat și comdamnat în mai multe rânduri. Câți ani de detenție ați însumat?
D.O: Cam 20 ani. Cu arestări cu tot poate mai mult, dar cam 20 ani. Am făcut din 13 martie 1943, că am fost arestat și de Antonescu, până la întâi iulie 1945. Apoi am fost arestat pe 21 august `48 și am venit acasă în 7 mai `64. (more…)