Bucovina Profundă

12 decembrie 2019

Constantin Noica – Trei documentare TVR – VIDEO

Constantin Noica – Trei documentare TVR  – VIDEO

Constantin Noica: Filozofia este christică. Nu cunosc alt divin decât Iisus Christos. (Jurnal de idei)


Constantin Noica – Partea I – Documentar TVR – Realizator: Radu Găină

Constantin Noica – Partea II – Documentar TVR

(more…)

De ce l-au băgat comuniştii după gratii pe Constantin Noica. Filozoful a fost condamnat la 25 de ani pentru „uneltire contra orânduirii sociale“

De ce l-au băgat comuniştii după gratii pe Constantin Noica

Filozoful a fost condamnat la 25 de ani pentru „uneltire contra orânduirii sociale“

Noica-de-caelo-slider

La data de 11 decembrie 1958, filozoful Constantin Noica a fost arestat de către comunişti din ordinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Noica a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru „uneltire contra orânduirii sociale”.

Constantin Noica (1909 – 1987) a fost un filozof român născut în comuna Vităneşti, judeţul Teleorman. Acesta a fost elev al Liceului „Spiru Haret” din Bucureşti, în timp ce era elev de liceu, Noica debutând în revista unităţii de învăţământ cu mai multe eseuri. După terminarea liceului, Constantin Noica urmează cursurile Facultăţii de Filosofie şi Litere din Bucureşti, unde îl are ca şi profesor pe filozoful Nae Ionescu.

La scurt timp după obţinerea licenţei, el se înscrie în Asociaţia Criterion, din care făceau parte mai mulţi intelectuali ai vremii. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Constantin Noica s-a stabilit la Berlin, unde a predat filozofie la Institutul Româno – German.

La întoarcerea în ţară, filozoful român începe să fie persecutat de către comunişti. Astfel, între 1949 şi 1958, Constantin Noica nu are dreptul de a-şi părăsi domiciliul din Câmpulung Muscel. În acest timp, el şi-a format ideea sa filozifică, ce avea să o împărtăşească mai târziu în cărţile sale.

La data de 11 decembrie 1958, Constantin Noica a fost arestat, într-o perioadă în care mai mulţi intelectuali ai vremii, printre care îi amintim pe Dinu Pillat, Păstorel Teodoreanu, Alexandru Paleologu sau Nicu Steinhard, au fost băgaţi după gratii.

(more…)

28 noiembrie 2019

Despre moartea Părintelui Arsenie Boca. Mărturia lui Dan Lucinescu

Filed under: crimele comunismului,Pr Arsenie Boca,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:51

arseie_boca_indexDespre moartea Părintelui Arsenie Boca. Mărturia lui Dan Lucinescu

30 de ani de la moartea Părintelui Arsenie Boca

Citiți:  Martirajul părintelui Arsenie Boca în moara lui Kalusek

Părintele Arsenie a trăit ca un sfânt şi a murit ca un martir, asasinat prin maltratare criminală, în 28 noiembrie 1989, de către doi ofiţeri de securitate. Cu puterile lui deosebite de vizionar, el şi-a văzut moartea, prin pictarea premonitivă la biserica Drăgănescu, a unui călugăr răstignit. Trecerea lui din această viaţă s-a produs, conform unor martori, după ce avusese o discuţie cu mărimi ale vremii, cărora le-a spus greşelile ce le fac în acţiunea lor de guvernare. Discutând cu câţiva credincioşi apropiaţi lui, aceştia şi-au dat seama despre perceperea lui asupra morţii ce urma să vie, afirmând că ea va fi determinată de o „femeie”, probabil Elena Ceauşescu (mărturia aparţine Mariei Dumitraşcu).

Este greu să se afle cum a decurs maltratarea Părintelui, dar cert este că l-au supus la cele mai grele torturi, printre care şi ale degetelor, care probabil i-au fost distruse, cu excepţia arătătorului de la mâna dreaptă. Acesta a fost singurul scos la vedere din patrafir, în sicriul Părintelui, pentru a fi sărutat. În situaţii normale, mai ales la un duhovnic, iubit de credincioşii lui, se scoate întreaga mână.

Pe figura părintelui Arsenie, al cărui corp era aşezat în sicriu, la Mânăstirea Prislop unde a fost îngropat, se vedeau pe pomeţii obrazului arsuri circulare, cu mărimea diametrului de cca. 2 cm, iar pielea feţei avea urmele unor traumatisme, căpătând o transparenţă, a cărei culoare era galben verzuie.

Moartea Părintelui a avut loc la Sinaia, unde cadavrul său a fost predat de securitate maicilor de la mânăstirea din aceeaşi localitate. Preotul Bunescu l-a spălat, după care l-a îmbrăcat în haine preoţeşti, pe care nu le mai purtase din 1959, când i se interzisese practicarea preoţiei, aşezându-l în final în sicriu. Transportul sicriului fu făcut imediat la Mânăstirea Prislop, unde fu aşezat în biserică. Înmormântarea a avut loc în 4 decembrie 1989, în mormântul ales de părintele încă din viaţă, unde „urma să stea până la a doua înviere din morţi”.

Ceea ce este penibil, dureros şi regretabil, este încercarea aproape generalizată, de disculpare a vinovaţilor, prin broşuri şi fascicole din ziare, care demonstrează moartea naturală a părintelui, determinată de boală şi de o suferinţă îndelungată.

(more…)

Discretul isihast al Aiudului. Mărturii despre un sfânt uitat, Marin Naidim

Discretul isihast al Aiudului. Mărturii despre un sfânt uitat, Marin Naidim

Citește: 25 noiembrie: pomenirea mărturisitorului Marin Naidim (1922-1999)

Marin-Naidim-tanar-si-batranMarin Naidim domina prin comportament, cultură – făcută în închisoare – și o mare capacitate de iubire pentru toți cei din jur.  În dormitorul unde era Naidim era o atmosferă deosebită de a tuturor celorlalte dormitoare. Aceeași atmosferă era și în echipele unde lucra. Un conflict, lucru frecvent în închisoare, cu Marin Naidim era imposibil! Îl depășea cu o abilitate demnă de un diplomat de carieră.

Spre deosebire de alți frați de cruce cu închisoare îndelungată, Naidim era echilibrat și prin faptul că păstra o notă smerită a trăirii lui religioase. Numai un ochi foarte atent putea observa clipele de absență ale lui Naidim, când își făcea rugăciunea sau zilele când postea. În toate actele lui era de o extraordinară discreție, iar în discuțiile religioase nu căuta să-și impună punctul de vedere. Și-l impunea însă prin faptele lui lipsite de ostentație.

De altfel, așa era țăranul român. Marin Naidim avea toate atributele țăranului român, dublate de rafinament intelectual. În toate domeniile – filozofie, literatură, teologie, artă – Naidim avea informație precisă, pe care o rostea cu voce joasă, modest și gata să asculte o opinie contrară fără să intervină.

Citește: Suferinţele mărturisitorului Marin Naidim, articol de Adrian Nicolae Petcu

(more…)

20 noiembrie 2019

Lupta împotriva uitării forțate. VIDEO-Documentar cu supraviețuitorul George Cușa despre închisorile comuniste, reeducarea de la Pitești și salvarea prin credință și bunătate

Lupta împotriva uitării forțate

cusa

Citește, interesează-te, caută să afli ce s-a lucrat in comunism, ca să nu se repete și ție sau generației copiilor tăi istoria rușinoasă și criminală a crimelor împotriva umanității, care a vrut să îți dea impresia că s-a încheiat acum 30 de ani.

Pogresismul, corectura politică forțată (corectitudinea politică), neomarxismul, aberațiile ideologiei gender, tehnologia de comunicare utilizată pentru a urmări, analiza și sancționa comportamentul, gândirea și exprimarea nonconformă, răpirea copiilor din familii sub motive politico-ideologice(precum in cazul familiilor Smicală, Bodnariu), impunerea prin lege a actelor medicale forțate (vaccinarea obligatorie), plutocrația globală prin structuri supra statale (concrete sau discrete), cu arome (identic-naturale) democratice aparente, cenzura expresiei, marginalizarea fundamentelor creștine ale civilizației, toate sunt avataruri ale aceluiași demon ideologic care a produs reeducarea de la Pitești, lagărele de la Canal, pușcăriile ideoligice de la Jilava, Aiud, Gherla, Sighet, Târgu Ocna, de asemenea și arhipelagul gulagurilor sovietice și din întreaga lume.


VIDEO- Documentar cu supraviețuitorul George Cușa despre închisorile comuniste, reeducarea de la Pitești și salvarea prin credință și bunătate

Ediţia emisiunii Dosar România, difuzată la TVR1, în care Alina Grigore şi echipa emisiunii ne-au spun povestea extraordinară a unui om cât o lecţie de istorie, în reportajul Preţul libertăţii.

Visul lui George Cuşa a fost să fie profesor. Dar regimul comunist i l-a spulberat. Avea 22 de ani şi era student la Filosofie când a fost arestat. A fost întemniţat la Jilava, a supravieţuit Fenomenului Piteşti, a fost închis la Gherla, iar mai apoi la Aiud. A fost condamnat la 25 de ani de închisoare politică şi a stat după gratii 11 ani şi 3 luni. Acum are 93 de ani, iar viaţa sa rămâne o carte deschisă.

(more…)

14 noiembrie 2019

Între miile de sfinți martiri necunoscuți, uciși de comuniști: Părintele Ioan Gh. Berghianu

sf inchisorilor - 8 x 4

Între miile de sfinți martiri necunoscuți, uciși de comuniști:

Părintele Ioan Gh. Berghianu, pomenit pe 11 noiembrie 

 

Părintele Berghian s-a născut la 15 mai 1897 în comuna Secăşel, raionul Târnăveni, din părinţii Gheorghe şi Floarea. Licenţiat în Teologie, devine profesor de religie şi preot în Arad. Se căsătoreşte cu Victoria Filip. Aderă la Mişcarea Legionară. Este condamnat pentru „înaltă trădare” la 5 ianuarie 1949 ca făcând parte dintr-o organizaţie „subversivă” şi trece prin Bucureşti, Jilava, Aiud. Moare la Aiud în 11 nov. 1958. Viaţa sa e recunoscută de toţi colegii de suferinţă ca una de răbdare şi mucenicie.

Mărturii despre părintele Ioan Berghianu:

(după 23 aug. 1944) „A doua zi dimineaţa au ajuns la Arad, oraş care într-adevăr era ocupat de trupe maghiare. Au fost rău impresionate să vadă că una din primele preocupări ale trupelor de ocupaţie a fost să schimbe firmele româneşti ale prăvăliilor cu firme scrise în limba maghiară. Odată cu familiile noastre, a părăsit Bradul şi un grup de legionari din această localitate, în frunte cu profesorul Safta. Întreg grupul şi-a găsit repede adăpost pe la diferite cunoştinţe şi familii legionare. Soţia mea, împreună cu Doamna Iasinschi, au fost găzduite la Profesorul-preot Berghian. Această stare de aşteptare şi nelinişte a durat aproximativ o săptămână” (Horia Sima, Guvernul Naţional de la Viena).

„Cu părintele Berghianu am trăit o experienţă demnă de timpurile catacombelor. Înainte de greva generală a foamei de la Aiud, părintele Berghianu a transmis zecilor de celule din latura unde se afla, prin mijloacele specifice din închisoare, Sfânta Împărtăşanie şi, în ziua hotărâtă, noi toţi ne-am mărturisit de la distanţă părintelui, care ne-a dat dezlegarea şi ne-a împărtăşit. Părintele a făcut şi el o impresionantă mărturisire în auzul tuturor. A fost un moment extraordinar” (Pr. Liviu Brânzaş, Martor într-un proces moral, p. 13).

(more…)

1 noiembrie 2019

Securismul n-a murit, a făcut pui! Doi istorici CNSAS reiterează teoriile Securității. Victimele și urmașii acestora cer intervenția legii. Petiție on line

Securismul n-a murit, a făcut pui!

Publicăm un PROTEST față de ofensele la adresa memoriei victimelor experimentului de la Pitești.

Doi istorici CNSAS reiterează teoriile Securității. Victimele și urmașii acestora cer intervenția legii.

La inițiativa Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, foști deținuți politici, inclusiv victime ale experimentului de la Pitești, urmași ai acestora și personalități publice, s-au reunit susținând un protest față de ofensele aduse memoriei victimelor ororilor din teribilul experiment de către cei doi istorici cercetători CNSAS. Lista semnăturilor va rămâne deschisă până când instituțiile vizate vor lua în seamă cererile formulate în acest protest.

experimentul-pitesti

Protest față de ofensele la adresa memoriei victimelor experimentului de la Pitești. Doi istorici CNSAS reiterează teoriile Securității. Victimele și urmașii acestora cer intervenția legii.

Subsemnații, foști deținuți politici și victime ale terifiantului experiment al reeducării prin tortură de la Pitești, precum și urmași ai unor luptători anticomuniști, victime ale ororilor din temnițele comuniste, alături de personalități ale vieții publice românești, ne exprimăm pe această cale profunda indignare față de afirmațiile unor cercetători CNSAS, publicate de Radio France International sau promovate pe rețelele de socializare. Aceste declarații reprezintă o insultă adusă memoriei miilor de tineri torturați și uciși atunci, prin faptul că tezele din anii 1950 ale Securității și ale regimului ilegitim și criminal comunist sunt reiterate pentru prima oară după căderea comunismului în România.

Doi cercetători ai Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității – este vorba de Mihai Demetriade (într-un dialog cu Wiliam Totok) și Mădălin Hodor – plătiți din bani publici pentru a scoate la lumină adevărul istoric, nu pentru a-l mistifica – se pretează la o retorică prin care victimele celui mai diabolic fenomen de tortură din întregul lagăr comunist sunt prezentate drept inițiatori și făptuitori ai odioaselor acte de cruzime. Asistăm practic, pentru prima oară după 1989, la o reabilitare a versiunii prin care, după anul 1954, Securitatea – coordonată încă la acel moment de comisari sovietici – a încercat să atenueze scandalul internațional generat de scurgerea în Occident a informațiilor despre ororile din penitenciarul Pitești. S-a efectuat în acei ani o înscenare, o farsă judiciară prin care se încerca să se acrediteze teza aberantă conform căreia torturile și crimele fuseseră de fapt inițiate de deținuții politici, la ordine primite de la căpetenii ale Rezistenței din Apus, cu scopul de a compromite regimul comunist. Este uluitor să constați că punctul de vedere al celor doi istorici cu privire la victimele terorii de la Pitești nu diferă mult de cel al odiosului general de Securitate Alexandru Nicolschi (născut Boris Grunberg), unul dintre coordonatorii experimentului, expuse cu cinism în cadrul serialului Memorialul Durerii.

În ceea privește detaliile organizării, punerii în practică și desfășurării ororilor de la Pitești, acestea sunt deja clarificate de literatura de specialitate în termeni care nu lasă loc echivocului.

Cel mai mare și mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din întreaga Europă de Est, caracterizat de Soljenițîn drept “cea mai mare barbarie a lumii contemporane”, experimentul reeducării prin tortură desfășurat în perioada 1949-1951 la penitenciarul Pitești și exportat apoi în alte închisori și lagăre din România, a avut drept scop, conform principiilor leniniste, lepădarea convingerilor politice și religioase ale deținuților, precum și alterarea pesonalității acestora până la punctul obedienței absolute. Scopul torturilor, bătăilor continue, umilințelor, a fost, în primă instanță, continuarea obținerii de informații și după finalizarea anchetei de la deținuții condamnați deja, conform prevederilor directivelor NKVD pentru țările ocupate de URSS. Dar, spre deosebire de aplicarea acestora în celelalte țări comuniste, în România, la Pitești, obținerea informațiilor nu presupunea  oprirea cruzimilor, acestea continuând pana la anularea completă a personalității deținuților.

Occidentul a aflat despre ororile de la Pitești prin intermediul cărții lui Virgil Ierunca, care la rândul său fusese inspirat de lucrarea lui Dumitru Bacu. Dincolo de aspectele macabre ale metodelor de tortură, Ierunca a reușit să surprindă cu acuratețe obiectivele psihologice finale.

François Furet, membru al Academiei Franceze a vorbit despre fenomenul Pitești ca despre “una dintre cele mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”.

Reputatul istoric Stéphane Curtois, unul dintre cei mai prestigioși cercetători ai comunismului din Europa de Est, spulberă orice dubii în legătură cu faptul că la Pitești ar fi fost altceva decât un experiment bine instrumentat de represiunea comunistă: “În opinia mea, ceea ce s-a întâmplat la închisoarea din Piteşti la sfârşitul anilor ’40 şi începutul anilor ’50, a însemnat experimentul comunist care a fost dus cel mai departe, experimentarea unei inginerii psihologice. În acest caz avem un fel de experienţă în eprubetă ca într-un laborator, o experienţă de inginerie psihologică. Adică se iau studenţi care sunt naţionalişti şi creştini şi se încearcă, prin tortură fizică şi psihică adecvată, transformarea lor în oameni noi, în comunişti. Deci, după câte ştiu eu, este cu adevărat un experiment de necrezut, cel mai dus la extrem. S-au mai experimentat desigur inginerii psihologice, cum ar fi cea asupra populaţiei Cambodgiei de către khmerii roşii. Dar asta a fost ceva destul de banal: oamenii erau obligaţi după muncă să participe la mitinguri unde trebuiau să repete întruna lozinci. În timp ce la Piteşti se lucra zi şi noapte, fără întrerupere, asupra psihologiei tinerilor, pentru a o transforma total. ”

(more…)

ÎNTRE CHIN ȘI AMIN – un film artistic de Toma Enache despre dragoste, credință, tortură și reeducarea de la Pitești. Trailer, articol, emisiune – VIDEO

ÎNTRE CHIN ȘI AMIN – un film artistic de Toma Enache despre dragoste, credință, tortură și reeducarea de la Pitești

Primul film artistic inspirat din experimentul reeducarii de la Pitesti! Din octombrie in cinematografe.

Un tânăr compozitor, proaspăt logodit, ajunge in iadul reeducării de la inchisoarea Pitești. Teribilul experiment este condus de temutul comandant Ciumau. Prin credință, supravietuiește torturilor și după eliberare compune o Odă lui Dumnezeu. Muzica o va salva pe logodnica lui, Lia.

 


Oare cati tineri frumosi si liberi de azi au auzit despre Experimentul Pitesti?

Intre anii 1949 si 1952, in inchisorile Pitesti si Gherla, intre 1000 si 3000 de tineri studenti anticomunisti au fost supusi celui mai mare și cel mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est. Dintre acestia, majoritatea (statistic circa 80%) au fost membri ai organizatiilor Miscarii Legionare, iar restul de 20% membri ai organizatiilor de tineret ale Partidului National Taranesc, Partidului National Liberal, precum si ai altor grupari anticomuniste.   

(more…)

22 octombrie 2019

Adevăratul holocaust din România. Lupta împotriva uitării

Adevăratul holocaust din România

Lupta împotriva uitării

fenomenul-pitesti-ajuta-ne-sa-nu-uitam_uBDSpxTB

Adevăratul holocaust din România a fost cel din închisorile comuniste, a durat zeci de ani și a avut vreo două milioane victime… El a fost orchestrat de bolșevici, care erau in mare majoritate evrei.

Copiii învață la școală cu totul altceva despre cuvântul holocaust pentru că învingătorii scriu istoria după cum le convine, după 90 nimeni din vinovații reali pentru holocaustul a două milioane de români, nimeni nu a răspuns in fața justiției. Vor răspunde toți in fața justiției reale la Judecata lui Dumnezeu.

Să nu uităm ce s-a întâmplat, pentru a nu se mai repeta!
Remember Mihai Buracu și ale sale Tăblițe de săpun de la ITȘETIP!

bURACU_foto_1

Arestat ca elev, Mihai Buracu a fost trimis pentru executarea pedepsei de doi ani de închisoare corecțională (la care s-au adăugat ulterior 36 de luni de internare administrativă) la penitenciarul prahovean Târgşor. Atmosfera relativ relaxată de aici (prin comparație cu celelalte închisori comuniste ale timpului) a fost repede înlocuită cu regimul brutal din colonia de muncă Peninsula, unde a stat între octombrie 1950 – februarie 1951. Totuşi, nimic nu îl putea pregăti pentru ceea ce avea să urmeze: transferul la Piteşti şi torturile inumane din ultima serie maltratată în cameră 4-spital. Schingiuirile îndurate alături de şeful său de lot Ioan Obrejan, timişoreanul Aurel Suciu, Constantin „Tache” Rodas şi alţi zeci de tineri l-au marcat atât de tare, încât părul i-a albit într-o singură noapte, la doar 21 de ani.

În drumul său prin sistemul carceral comunist, Mihai Buracu a trecut prin închisorile și lagărele de la Târgșor, Poarta Albă, Valea Neagră, Pitești, Văcărești, Bicaz, Borzești și Onești, fiind eliberat la 21 mai 1954.

Alături de valoarea documentară, volumul său de memorii – Tăbliţele de săpun de la ITȘETIP – este scris cu talent și are o deosebită sensibilitate. Cartea a fost publicată pentru prima dată în 2003 și republicată în 2008 și 2012, însă tirajele limitate au făcut ca aceasta să rămână prea puțin cunoscută.

(more…)

21 octombrie 2019

Închisorile părintelui Ioan Negruţiu. Un articol de Adrian Nicolae Petcu PLUS un interviu de Vartan Arachelian din 1990

Un articol de Adrian Nicolae Petcu PLUS un interviu de Vartan Arachelian din 1990

ioan-negrutiu-in-arest-profil

Anul 1948 a fost marcat în România prin numeroase transformări politice, culturale, sociale şi bisericeşti. Biserica a fost supusă din partea regimului comunist la o serie de transformări menite să o rupă de „trecutul burghezo-moşieresc” şi să o adapteze la noile condiţii „social-politice”. Nu ne-am propus să discutăm care erau intenţiile regimului faţă de Biserică, dar acestea nu puteau fi atinse fără anihilarea unor personalităţi şi slujitori ai acestei instituţii fundamentale pentru poporul român.

Regimul comunist a văzut adevărate piedici în tinerii teologi pregătiţi sub grija unor ierarhi de seamă ai Bisericii. Un astfel de caz este cel al părintelui Ioan Negruţiu din Beiuş, unul dintre ucenicii de seamă ai curajosului episcop orădean Nicolae Popovici. Trebuie spus că, deşi se trăgea dintr-o familie simplă, cu multe greutăţi materiale, dar cu o mare credinţă în Dumnezeu, că de mic rămăsese orfan, totuşi tânărul Negruţiu dăduse dovadă de dragoste de carte, de pregătire aleasă şi dăruire în slujirea altarului strămoşesc. El şi-a început studiile la Seminarul Teologic de la Edineţ, din Basarabia, apoi la cel din Galaţi, pe care l-a absolvit în 1934, pentru a continua la Facultatea de Teologie din Bucureşti, de unde în 1938 şi-a luat licenţa în Teologie.

Ulterior, pentru că îşi dorea să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu de la catedră, câţiva ani mai târziu a urmat Seminarul Pedagogic de la Bucureşti. A fost remarcat de chiriarhul orădean, care l-a hirotonit până la treapta de preot şi l-a numit, în 1943, pedagog la internatul teologic ortodox din Beiuş, apoi, din 1945, ca profesor de religie la Şcoala normală de fete din aceeaşi localitate. Ca slujitor al altarului şi al catedrei, părintele Negruţiu îi îndruma pe tinerii elevi pe calea credinţei în Dumnezeu şi în viitorul neamului românesc.

Evident că această perspectivă nu putea fi acceptată de un regim ateu şi de sorginte moscovită, pentru care la 31 mai 1948 a dispus reţinerea părintelui Negruţiu. Evenimentul s-a produs în contextul valului de arestări ordonat de partid în rândurile legionarilor. În documentele penale, iniţial, părintele era considerat „fără antecedente penale”, pentru ca ulterior să se noteze: „Legionar după fişa de la MAI”. În fapt, prin descoperirea unor aşa-zise „conspiraţii legionare” în rândurile clericilor şi studenţilor teologi, regimul încerca compromiterea ierarhilor ortodocşi şi a instituţiilor de învăţământ teologic. După o scurtă anchetă, părintele Negruţiu a fost eliberat. Însă la 7 iunie a fost arestat din nou şi trimis în ancheta Siguranţei din Oradea.

Prin Sentinţa nr. 643/1949 a Tribunalului Militar Cluj a fost condamnat la 10 ani temniţă grea pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut închisorile de la Oradea (1949-1950), Gherla (1955) şi Jilava (1954) şi a prestat muncă obligatorie la colonia Valea Neagră (1950). Pentru că era considerat „periculos”, la 8 mai 1957 a primit un domiciliu obligatoriu de 24 luni, în Bărăgan, la Rubla. În contextul noului val de arestări, la 28 iulie 1958 a fost arestat din nou şi anchetat în beciurile Ministerului de Interne din Bucureşti. A fost condamnat, din nou, prin Sentinţa nr. 146/1959 a Tribunalului Militar Bucureşti la 25 de ani temniţă grea, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Jilava şi Aiud, fiind eliberat la 1 august 1964.

Autor: Adrian Nicolae Petcu / sursa: Ziarul Lumina


 

(more…)

Virgil Maxim despre preotul Ioan Negruțiu:  ”Era un om exepțional din toate punctele de vedere. Smerenia se întrecea cu bunătatea și răbdarea.”

Virgil Maxim despre preotul Ioan Parintele-Ioan-Negrutiu-600x460Negruțiu 

Era un om exepțional din toate punctele de vedere. Smerenia se întrecea cu bunătatea și răbdarea.

Am fost împrăștiați prin Celular, singuri în celulă sau câte doi-trei. În funcție de mișcările rânduite de administrație, după criterii niciodată înțelese, aveam parte de cunoștințe noi sau reîntâlniri. Am ajuns cu părintele Ioan Negruțiu, din Bihor. Trimis la Seminarul teologic din Galați prin 1926 cu o bursă de stat (sau susținut de enoriașii comunei de naștere), după absolvire, în 1934, rămăsese preot celib printr-o dispensă specială, mai apoi deveni monah. Fusese premiant la școală iar după absolvirea facultății, profesor. Era un om exepțional din toate punctele de vedere. Smerenia se întrecea cu bunătatea și răbdarea.

Neacceptând propunerea de a deveni om de încredere al partidului, a urmat condamnarea de 10 ani muncă silnică și Canalul. Lucrând cu un evanghelist, acesta a fost impresionat de cinstea sufletească și adânca credință a părintelui; nu după mult timp și-a mărturisit păcatele și rătăcirile, deconspirând sistemul de susținere cu bani, alimente și alte bunuri materiale pe care oculta îl folosește în scopul dezmembrării Bisericii Ortodoxe. Omul, reîntors la dreapta credință, l-a rugat pe părintele Ioan să ceară comandantului lagărului să-l transfere din brigada evangheliștilor.

Biserica din colonia din Bărăgan

Fiind eliberat din lagărul de la Canal, cu un an înainte de expirarea pedepsei, în 1957, părintele nu înțelegea de ce. A doua zi urma să plece. Noaptea s-a închinat și s-a culcat. […]

(more…)

Ioan Negruțiu, preotul care a refuzat eliberarea din temniță

Ioan Negruțiu, preotul care a refuzat eliberarea din temniță

 

pr ioan negrutiu

† 22 octombrie – 16 ani de la naşterea în Ceruri a Părintelui Ioan Negruţiu, preotul care a refuzat eliberarea din temniţă deoarece a dorit să mângâie rănile fraţilor săi

Preotul Ioan Negruţiu face parte din generaţia care „a hotărât să-şi pună viaţa pentru apărarea credinţei şi sufletului românesc”, generaţie care a fost „martirizată de comunişti după înstăpânirea lor deplină în România”.

Reconstituirea profilului său duhovnicesc, teologic şi intelectual numai pe baza puţinelor documente păstrate în arhiva Centrului nostru Eparhial şi a sumarelor informaţii publicate până acum este destul de dificilă, atât timp cât nu sunt cunoscute momentele dramatice ale suferinţelor, privaţiunilor şi umilinţelor trăite în temniţele comuniste.

În acest scop, o documentare riguroasă în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ar fi mai mult decât necesară.

Născut la 9 iulie 1915, în satul Borşa, comuna Săcădat, judeţul Bihor, din părinţii Simion şi Floarea, agricultori, Ioan Negruţiu s-a confruntat, de la vârsta cea mai fragedă, cu greutăţile vieţii pământeşti. Potrivit propriei mărturisiri, încă de la naştere, a fost firav şi bolnav, aşa încât pe la vârsta de trei luni i s-a pregătit sicriul. Dumnezeu a avut însă un plan cu el şi i-a rânduit să-L slujească, să propovăduiască Evanghelia şi să arate oamenilor „cărarea Împărăţiei”.

(more…)

8 octombrie 2019

Cazul Șora – Papaya în cuvinte potrivite

Filed under: boicot,crimele comunismului,marea minciuna,marxism,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:29

Sora-comunist- libertate

Cazul Șora – Papaya în cuvinte potrivite

 

Iulian Capsali:

Șora – de la Ana Pauker la Soros

Ce deranjează cel mai mult establishmentul în cazul rescrierii istoriei prin clipul realizat de Papaya, în care Șora este arătat ca anticomunist, este faptul că se dovedește că mișcarea #rezist este o imensă manipulare, Mihai Șora fiind, toată lumea o știe, imaginea simbol a mișcării preluată din SUA prin care este sprijinită în stradă „industria anticorupției” și lupta împotriva ethosului iudeo-creștin. Mișcare făcută pe banii corporatocrației și cu sprijinul Statului Paralel, clona Deep State-ului american (în SUA, mișcarea anti-Trump/conservatoare se cheamă #resist) ce este parte dintr-o rețea de putere ilegitimă, nereprezentativă dpdv democratic, răspândită în toată lumea, din care fac parte USAID, Rockefeller Brothers Fund, Național Endowment for Democracy, Biroul pentru Democrație și Drepturile Omului din Departamentul de Stat șamd.

În „Cotidianul” tocmai a fost preluat un articol scris de Emily Tamkin, o jurnalistă progresistă, publicat în „The Washington Post” acum câteva zile, în care aceasta relatează ceva care pare (pentru naivi) incredibil: ”Aflând despre legătura AntAC-Soros – micul sâmbure de adevăr îngropat în teoria conspirației a lui Giuliani – mi-am amintit de o vizită jurnalistică pe care am făcut-o în România și Slovacia în 2017. Protestatarii au ieșit în stradă în ambele țări în acel an, cerând ca liderii să fie trași la răspundere pentru presupusă corupție. Cei care doreau să submineze protestele îl acuzau pe Soros, susțînând că el este adevărata forță din spatele lor.
I-am întrebat pe unii dintre protestatari și grupurile anti-corupție care activau atunci dacă au primit finanțare de la Soros. Și mulți, dacă nu majoritatea, primiseră.”

QED!

Această dezvăluire este făcută, repet, nu de o conservatoare care denunță amestecul în politica Statului Român a unui escroc financiar, ci de o jurnalistă care face în articol o apologie a lui Soros într-un mare cotidian american, oficios al democraților, articol în care este atacat Rudolph Giuliani în contextul scandalului convorbirii telefonice Trump – Zelenski.

În SUA, puterea legitimă – administrația Trump a rezultat în urma votului democratic – este în luptă pe viață și pe moarte cu puterea ocultă a Deep State, iar ultimul episod, în care un agent CIA din Casa Albă a lăsat să se înțeleagă că Președintele a făcut presiuni pentru redeschiderea în justiția ucraineana a dosarului fostului vicepreşedinte Joseph Biden şi al fiului acestuia, Hunter Biden, arată duritatea încleştării ce precede alegerile.

Faptul că administrația americană a trebuit să scoată în public convorbirea dintre Trump și Zelenski este extrem de grav și, într-un fel, este victoria à la Pirus a CIA, parte și ea din acest vast imperiu mondial ocult.

Implicarea directă a serviciilor globaliste (CIA, în acest caz), în atacul împotriva președintelui american, nu este ceva nou. Însă arată fragilitatea politicii din statele democratice, erodată permanent de forțele Noii Ordini Mondiale. La meridian românesc, în legătură cu implicarea Departamentului de Stat (parte din rețeaua Soros), dezvăluirea a fost făcută de o individă care a fost ministru al Justiției și expertă în boardul Universității Central Europene (din 2007, cum declara chiar aceasta pe pagină de Facebook!), organizată de Soros la Budapesta – este vorba desigur de Monica Macovei. Aceasta a declarat în data de 20 mai 2012 că intruziunea ambasadelor occidentale în actul de anchetare penală și actul de justiție este justificabilă:

„Da, are tot dreptul ambasadorul american sau alţi ambasadori să facă astfel de comentarii, pentru că SUA, Departamentul de Stat, a finanţat atât DIICOT, cât şi DNA, adică parchetele specializate pe crimă organizată şi corupţie. Sigur că-i interesează ce se întâmplă cu investiţia lor, în sens de eficienţă. Doi: au investitori străini. Investorii străini sunt interesaţi să nu fie corupţie în România. Cine luptă cu corupţia din România, la nivel de investigaţii? DNA. Deci e firesc şi normal să fie îngrijorat şi să-şi spună părerea cu privire la cum e condus DNA, dacă e condus eficient împotriva corupţiei sau nu”.

Despre abuzurile împotriva statului de drept și a Constituției, realizată de aceste instituții, s-a tot vorbit, ca și despre mușamalizarea cazurilor de mare corupție în care au fost implicate corporații și oamenii apropiați camarilei lui Băsescu.
Despre intruziunile nepermise ale ambasadorilor, mai ales ale lui Klemm, în actul de justiție și politica națională, dar și în siluirea vieții sociale (prin impunerea ideologiei LGBTQ), de asemenea.

Revenind, Papaya face parte din eșafodajul globalist care sprijină destructurarea statului democratic și influențarea politicii prin metode de război hibrid, în care manipularea este o parte esențială. Nu mai este de mult doar o simplă firma de publicitate și probabil vă aduceți aminte de cadavrele fumegande ale homosexualilor arătate copiilor reeducati de Coaliția pentru Familie în videoclipul din preajma Referendumului pentru Căsătorie.

Așa cum se rescrie istoria, așa se manipulează azi și societatea.

Iar valul de revoltă împotriva distribuirii in rol de dizident al acestui activist comunist venit din Franța ca să ajungă direct în biroul din Ministerul de Externe al Anei Pauker – poate cea mai sângeroasă bolșevică plantată de sovietici la vârful statului după falsificarea alegerilor din 1946 -, afectează grav credibilitatea unei mișcări sponsorizată de entitățile globaliste amintite deja.

Iar orice poate să pună lumină pe viscerele imunde ale acestui stat ocult securist organizat de corporatocrație – chiar și din prostie sau exces de zel, cum s-a întâmplat cu această reclamă -, mai poate să deschidă ochii câtorva idealiști furați de propagandă.

Ceea ce este de nepermis.


Cătălin Sturza:sora boicotati-emag-00

Problema nu este trecutul dlui Șora – problema este falsificarea grosolană a istoriei și a adevărului

Văd că e ordin pe unitate între „progresiști” să arunce cu noroi din toate direcțiile în cei care au îndrăznit să spună că acel clip făcut de Papaya pentru Emag este o impostură. Pentru a le ieși fenta, ei relativizează moral totul și șterg orice distincție între bine și rău. Cine nu s-a întâlnit în viața lui cu un securist în troleu și nu a stat la aceeași coadă cu un turnător?, se întreba acum câteva luni dl Dacian Cioloș. Cum de voi ăștia care îl criticați pe Șora nu ați fost mari disidenți înainte de 1989?, se întreabă acum un istoric care înțeleg că este și membru al CNSAS.   (more…)

2 octombrie 2019

Paul Goma la 84 de ani – În privința primirii cetățeniei române cred că Orwell şi Kafka sunt mici copii

 Paul Goma la 84 de ani

În privința primirii cetățeniei române cred că Orwell şi Kafka sunt mici copii

 

 

 

Scriitorul, jurnalistul și disidentul Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935, în localitatea Mana,- Orhei, România, azi această comună fiind în Moldova de peste Prut. Este un scriitor român, stabilit la Paris, În tinerețe a cochetat cu comunismul, indus în eroare de propaganda sistemului comunist-criminal. Apoi este cunoscut pentru atitudinile anticomuniste și naționaliste. Datorită atitudinii anticomuniste și anti ceaușiste este expulzat din ţară în noiembrie 1977, împreună cu soţia şi copilul. Fiind un luptător cu “arma” scrisului a continuat lupta împotriva regimului comunist. Eşecurile spionajului în epoca lui Nicolae Plesiţă care a organizat atentate cu colete a făcut să scape cu viață. La 2 octombrie, Paul Goma împlineşte 84 de ani. Statutul său a rămas în ultimii 42 de ani cel de azilant politic, spune Flori Bălănescu, reprezentanta editorială a lui Paul Goma în România. Acelaşi statut a avut şi Ana Maria, care a murit acum câțiva ani, acelaşi statut îl are şi fiul lor – Filip Ieronim. „Am atins o cotă de saturaţie insuportabilă la textele „de atitudine” despre Goma. Oamenii cred că o aniversare trebuie să fie mereu motiv de bucurie. Pentru mine, ziua de 2 octombrie este una de covârşitoare tristeţe, aş spune că – dacă n-ar suna prea medieval pentru urechile prea progresiste – este ziua în care retrăiesc cu inima în gât toată istoria lui Goma, aşa cum am aflat-o şi înţeles-o din cărţile lui şi din tonele de documente pe care le-am citit. Îi urez sănătate şi «mulţi ani!», cu îndemnul pentru noi să fim mai conştienţi de lumea în care trăim, să ne lepădăm de superficialităţi“, transmite Flori Bălănescu, cercetător ştiinţific la “Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului”. Scriitorul Paul Goma avea deja un trecut revoluţionar notoriu atunci când, în anul 1977, a reuşit să trimită la postul de radio „Europa Liberă“ o scrisoare deschisă adresată lui Nicolae Ceauşescu în care vorbea despre nerespectarea drepturilor omului în România. Anterior, el a trimis o scrisoare deschisă şi lui Pavel Kohout, lider al „Chartei 77“(n.r. – mişcare disidentă care a luat naştere în Cehoslovacia la începutul anului 1977, din care a făcut parte şi Vaclav Havel).

(more…)

22 septembrie 2019

Terorism de stat: Masacrul din septembrie 1939

Terorism de stat: Masacrul din septembrie 1939

21 sept 1939
În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi mişeleşte, fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui călău Carol al II-lea, 252 de legionari. În zorii zilei de 22 septembrie, fiecare judeţ prezenta trecătorilor cadavrele a trei legionari, pe care poliţiştii şi jandarmii, în plină noapte, i-au ridicat din mijlocul familiilor, i-au scos în stradă şi i-au împuşcat, iar trupurile lor au fost lăsate ca lumea să le vadă vreme de trei zile. Elevii de şcoală generală şi liceu erau duşi în mod organizat să vadă cadavrele aruncate pe caldarâm şi păzite de jandarmi! Prigoana împotriva legionarilor a continuat cu sălbăticie până în toamna anului 1940, când regele Mihai a proclamat Statul Naţional Legionar.

Pretextul              masacrului

Pretextul acestui pogrom, care a distrus o bună parte a elitei Mişcării, a fost pedepsirea premierului Armand Călinescu în 21 septembrie 1939, la Bucureşti, de către o echipă legionară. Acesta a fost împuşcat pentru responsabilitatea sa în asasinarea banditească, prin strangulare, a lui Corneliu Codreanu, fondatorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, şi a Nicadorilor şi Decemvirilor, din ordinul lui Carol al II-lea.

Armand Călinescu a fost membru în Partidul Național Țărănesc şi a fost ales deputat în parlament între 1926 și 1937. Atitudinea sa obsesivă față de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de Ministru de Interne. În 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare, inclusiv pentru „cârdășie cu șeful unei puteri străine”. Poartă responsabilitatea comenzii asasinării ilegale şi barbare a liderilor legionari arestaţi, inclusiv a lui Codreanu, în 30 noiembrie 1938. În decembrie acelaşi an, este membru fondator al partidului regal, Frontul Renașterii Naționale. După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea îl numește Prim Ministru al României. Este pedepsit pentru crimele sale de echipa legionară denumită “Răzbunătorii“, condusă de Miti Dumitrescu.

După pedepsirea lui Călinescu, “Răzbunătorii” au intrat în clădirea Radioului, au intrat in direct, anunţând “pieirea tiranului”. Apoi s-au predat Poliţiei, fiind omorâţi a doua zi în locul atacului.

Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii 

(more…)

27 august 2019

Aleksandr Soljeniţîn – Discursul rostit la Academia Internațională de Filozofie din Lichtenstein – septembrie, 1993

Filed under: articol,atitudine,crimele comunismului,Soljenitin,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 01:54

SOLJENIŢÎN - Vendeea, septembrie 1993

Aleksandr Soljeniţîn – Discursul rostit la Academia Internațională de Filozofie din Lichtenstein – septembrie, 1993

 

De fiecare dată când ajung în principatul Lichtenstein, îmi amintesc cu emoție excepționala lecție de curaj pe care acest minuscul stat și principele său, răposatul Franz-Josef al II-lea, au dat-o lumii în 1945: rezistând implacabilei amenințări militare sovietice, ei nu au ezitat să ofere adăpost unui detașament de anti-comuniști ruși, care căutau refugiu din cauza tiraniei lui Stalin. Acest exemplu este cu atât mai instructiv cu cât în același moment, pentru a intra în grațiile victoriosului Stalin, marile puteri democratice, semnatare ale Cartei Atlanticului – promisiune vibrantă de libertate pentru toți oprimații lumii – i-au dat lui Stalin în sclavie, fără să murmure, întreaga Europă de Est. Ca și sute și sute de mii de cetățeni sovietici, pe care i-au trimis înapoi de pe propriile teritorii, contra voinței lor. Unii au preferat să se sinucidă. Nu s-a ținut cont de nimic.

Sub amenințarea baionetelor, cu o violență infamă, ei au fost literarmente împinși în mâinile asasine ale lui Stalin, spre torturile lagărelor de concentrare și spre moarte. Că sovieticii au sacrificat milioane de vieți alături de Occident, pentru victoria comună, este indiscutabil; dar odată obiectivul atins, ei nu au avut dreptul nici măcar la libertate. (Este, de altfel, surprinzător că presa liberă occidentală a contribuit la disimularea acestei crime, vreme de de 25 de ani. Nici atunci, nici mai târziu nimeni nu i-a tratat pe generalii și comisarii britanici și americani implicați în aceste acțiuni, drept criminali de război – ca să nu mai vorbim de a-i traduce în justiție.) 

(more…)

Paris, 1951 – HORIA SIMA despre unitatea europeană – Menirea naționalismului

Filed under: crimele comunismului,Horia Sima,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 01:42

Paris, 1951 – HORIA SIMA despre unitatea europeană – Menirea naționalismului

horia sima gri

Soluţiile care caută să rezolve problema maselor, fără participarea naţiunii, sunt cele mai frecvente şi mai aplaudate astăzi. După cel de-al doilea război mondial, naţionalismul n-a ieşit numai înfrânt pe plan polilic. A ieşit surghiunit şi pe planul gândirii teoretice. S-a creat prejudecata că această concepţie e definitiv scoasă din circulaţie. A evita naţionalismul înseamnă a evita naţiunea, a nu lua act de realitatea primară a istoriei, de substratul care susţine întregul proces al creaţiei umane.

Socialismul şi statul european supranaţional – două mari concepţii care îşi dispută astăzi favoarea opiniei publice – sunt proiecte de planificare umană. Ele tind să şteargă şi diversitatea etnică a maselor, care e sursa însăşi a posibilităţilor lor de reînnoire. Nu înţelegem ce ridicare a nivelului lor spiritual poate să urmeze când masele naţionale vor fi devorate de un bloc inform de 400-500 milioane de suflete ? Nu vedem cum omul  mijlociu, caracteristic masei, îşi va reface fiinţa interioară când va fi smuls din cadrul naţiunii sale şi vărsat într-o gloată fără nume. Dimpotrivă, azvârlirea lui într-un spaţiu social nedefinit îl va deposeda de toate punctele dc sprijin ale conştiinţei sale.

Chiar şi ideea libertăţii personale, considerată şi de Tocqueville ca singura garanţie contra nivelării totale a societăţii, nu poate schimba sensibil înfăţişarea brutală a maselor, dacă nu se asociază cu naţionalismul. Suportul libertăţii este creaţia. Dacă omul n-ar fi înzestrat cu impuls creator, sau dacă acest impuls se atrofiază prin teroare, atunci nici nu s-ar zbate să-şi câştige libertatea exterioară. Aceasta înseamnă că nu-i destul să creăm şi să menţinem climatul libertăţii politice, dacă nu creăm concomitent şi un climat al creaţiei. Libertatea exterioară, în sine, rămâne un mare semn de întrebare, cel mult o condiţie favorabilă, dacă nu e întovărăşită de libertatea  interioară, dacă individul nu e îndrumat să umple cadrul social  al libertăţii cu rodnicia persoanei sale.

Există o creaţie tehnică şi o creaţie culturală. Creaţia tehnică oferă produse în serie, negociabile şi transmisibile în toate ţările. Cultura e opusul nivelării, al imitaţiei, al transplantării valorilor dintr-o ţară într-alta. Ea întotdeauna îmbracă un caracter naţional şi răspândirea ei la alte popoare nu joacă decât rolul unui stimulent. Individul, ca să se valorifice în domeniul culturii, trebuie să urmeze acelaşi drum : să utilizeze energia specifică unei culturi, care emană întotdeauna dintr-un spaţiu naţional. A fi om de cultură înseamnă în primul rând a stăpâni coordonatele spirituale ale naţiunii. 

(more…)

3 august 2019

Doctorul Teofil Mija, dârzul luptător. VIDEO – 90 de minute cu Teofil Mija și Nicolae Purcărea – emisiune tv. Demostene Andronescu: ”Teofil Mija, doctorul fără de arginți”

Doctorul Teofil Mija, dârzul luptător

 11 septembrie 1923 – 3 august 2010

 

Dr Teofil MijaS-a născut în comuna Bratei, judeţul Târnava Mare (Sibiu), la 11 septembrie 1923, fiind fiu de ţărani români. Este absolvent al Institutului Medico-Farmaceutic şi al Facultăţii de Biologie-Geografie, devenind Doctor în ştiinţe medicale în 1983.

În 1936 devine membru al Frăţiei de Cruce organizate la Liceul „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni. Între 1942-1948 a desfăşurat activităţi educative în cadrul centrelor studenţeşti din Iaşi şi Cluj.

După 23 august 1944, împreună cu Ionel Golea, Aurel Ursu, Axente Păcuraru şi alţi studenţi târnăveni, înfiinţează Centrul de Rezistenţă Armată din Codrul Fetea. În 1948 s-a sustras arestărilor masive făcute în rândul studenţilor legionari şi s-a refugiat în Bucureşti. A fost condamnat în lipsă, în Săptămâna Patimilor din anul 1949, la 15 ani muncă silnică. Arestat în mai 1950, într-o casă-capcană a Securităţii, a fost anchetat de şeful securităţii MAI, colonelul Dulgheru, şi de generalul Nicolski, sprijiniţi de Brânzaru, poreclit Tarzan, pe atunci şeful laboratorului de torturi din MAI. A fost rejudecat pentru condamnarea în lipsă ce o suferise anterior, împreună cu membrii Centrului Studenţesc Cluj. La proces nu a recunoscut niciuna dintre acuzaţiile ce i-au fost aduse şi a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţională. La expirarea acestei pedepse nu a fost pus în liberate, Procurorul General al Republicii făcând recurs. Drept urmare, condamnarea i s-a schimbat în 15 ani muncă silnică. A participat la greva generală a foamei din închisoarea Aiud, în primăvara anului 1957, fiind acuzat, alături de alţi 12 deţinuţi politic, de instigare şi organizare de revoltă în închisoare. A primit o pedeapsă disciplinară de izolare pe timp de un an de zile, la “Zarca” din Gherla. După un an a fost dus la Zarca din Aiud, bolnav de tuberculoză. După două tentative de “reeducare”, monstruoasa operaţiune de schilodire a sufletelor concepută de bolşevici, doctorul Teofil Mija refuză să mai vorbească cu reeducatorii. S-a încercat atunci o ultimă metodă de asasinare a doctorului Mija, fiind „băgat” dezbrăcat la izolare, în luna ianuarie 1964. 

(more…)

23 iulie 2019

Despre Experimentul Pitești. Trei documentare

Despre Experimentul Pitești. Trei documentare

Film documentar „Demascarea”

Interviuri cu supraviețuitori ai reeducării prin tortură

.

Memorialul Durerii – Episodul 11 – Experimentul Pitești 

(more…)

Cine este cel care l-a înfruntat pe Țurcanu la Reeducarea de la Pitești? Mărturia lui Dumitru Bordeianu despre curajul lui Gelu Gheorghiu

Cine este cel care l-a înfruntat pe Țurcanu la Reeducarea de la Pitești?

Mărturia lui Dumitru Bordeianu despre curajul lui Gelu Gheorghiu, cel care l-a înfruntat pe Ţurcanu în reeducarea de la închisoarea Piteşti

gelu gheorghiu poza

„Ţurcanu, cu o lista în mâna, desigur înmânata de Măgirescu si Păvăloaia, a strigat apoi cât îl tinea gura ca fiecare „bandit” care îsi auzea numele sa se aseze pe prici. Gelu Gheorghiu, care facuse parte din grupul lui Obreja, a fost strigat al doilea, probabil în legatura cu culpa mea. Când Ţurcanu s-a uitat la el si a vazut ca nu era ranit ca ceilalti, l-a întrebat cine s-a ocupat de el. La auzul numelui meu, pronuntat de Gelu, Ţurcanu mi-a întins un ciomag si mi-a ordonat: „Deci tu, banditule, ti-ai gâdilat camaradul. Ia sa te vad acum, cum îl mângâi cu ciomagul pe banditul pe care l-ai menajat”.
Am luat ciomagul în mâna si, cu un curaj care nu era al meu, venind parca din alta lume, l-am înfruntat pe Ţurcanu, spunându-i ca nu pot sa bat, pentru ca mi-e mila. Ţurcanu mi-a luat ciomagul din mâini, l-a întins lui Gheorghiu si i-a ordonat să mă bată.
Gheorghiu, om bun din fire, care nu cred sa fi facut vreun rau cuiva, i-a raspuns lui Ţurcanu cu un curaj care a cutremurat camera întreagă: „Eu sunt împotriva violentei, nu am lovit pe nimeni în viaţa mea şi nici nu voi lovi, şi nimeni nu mă poate judeca fiindcă nu vreau să-mi lovesc semenul”. Gelu trăieşte înca şi poate mărturisi că toate acestea sunt adevărate.
El terminase anul V la Politehnica din Bucureşti. Era originar din Constanţa şi, rămas orfan de mamă, fusese crescut de tatăl său. A fost una din figurile cele mai luminoase şi mai pline de bunătate, cu toate cumplitele degradări şi torturi prin care a trecut. În cele mai îngrozitoare torturi, faţa lui radia bunătate şi milă, privindu-şi camarazii chinuiţi.
În fata acestei situatii, eram convins că Ţurcanu, care mai văzuse pe multi refuzând sa-si tortureze camarazii si colegii, unii platind cu viata, altii cu schilodirea, nu va ramâne cu bratele încrucisate.
Si într-adevar, Ţurcanu a început sa-l loveasca pe Gelu pe unde apuca, de parca dădea într-un sac de nuci, pâna când, aruncând ciomagul, l-a desfigurat cu pumnii. Când s-a oprit, Gelu nu mai misca. Le-a ordonat apoi lui Măgirescu şi Păvăloaia sa-l arunce pe prici lânga Reus”.

sursa: Dumitru Bordeianu – MĂRTURISIRI DIN MLAŞTINA DISPERĂRII

Pagina următoare »

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: