Bucovina Profundă

25 iulie 2021

Unul din cei mai mari sfinți din închisorile secolului XX. Constantin (Costache) Oprișan, arestat la 27 de ani, 11 ani de închisoare

Unul din cei mai mari sfinți din închisorile secolului XX

Constantin (Costache) Oprișan, arestat la 27 de ani, 11 ani de închisoare

Constantin Oprișan s-a născut pe 26 martie 1921 în comuna Oncești, județul Bacău. La sfârșitul perioadei interbelice s-a înscris în Frățiile de Cruce, iar după conflictul din ianuarie 1941 dintre Garda de Fier și generalul Antonescu se refugiază în Germania, unde a fost internat în lagărul de la Buckenwald. La 24 august 1944 a fost eliberat și s-a alăturat echipelor care urmau să fie parașutate în România pentru a lupta din spatele frontului împotriva Armatei Roșii, dar planul este abandonat în primăvara lui 1945. Întors în țară, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filozofie din Cluj, unde a devenit unul dintre studenții preferați ai lui Lucian Blaga sau D.D. Roșca, acesta din urmă invitându-l pe Oprișan chiar să țină cursul în locul său.

Arestarea a venit pe 15 mai 1948, Costache Oprișan fiind la acel moment student în anul III și șeful pe țară al Frățiilor de Cruce. Datorită poziției în conducerea Mișcării Legionare, Oprișan a primit una dintre cele mai mari pedepse: 25 de ani muncă silnică. A fost închis la Jilava, Pitești, Gherla, Târgu Ocna, Văcărești și din nou la Jilava unde avea să moară.

(more…)

4 aprilie 2021

GEORGE MANU – RECTORUL „UNIVERSITĂŢII” AIUD

GEORGE MANU – RECTORUL „UNIVERSITĂŢII” AIUD

SINAXAR 2 APRILIE:

Sfintii inchisorilor„ERA VEŞNIC CU MÂNA ÎNTINSĂ SĂ DEA ŞI CU SUFLETUL DESCHIS” 

Motto: „Trăim într-un veac al ştiinței şi credem că totul se rezolvă prin ştiință. Vă spun eu, un om care am stat pe microscop: nu prin știință, nu prin laborator, ci prin credință”.

GENEALOGIE. RECURS LA ISTORIE

Născut la 13 februarie 1903, George Manu se trage, după tradiţie şi unele apropieri de nume, dintr-o ramură a vechii familii Manno. El însuşi semnează teza de doctorat „Mano” (cu un singur „n”), făcând legătura peste timp cu acei Manno din republicile Veneţia şi Genova, care se stabiliseră la Constantinopol în secolele XV-XVI. Cel mai vechi Manno (conform studiului foarte amănunţit – de sute de pagini – al lui Constantin George Manu) este Conrad, citat la 1267 comandant de oşti al regelui Siciliei, cu titlul „condotiere di armi”. În 1343 găsim în Sciacea pe Nicolo Manno „barone militare della cita”. În 1595, Mihail Manno ajunge la Constantinopol, la Patriarhia ecumenică. Acolo, din tată-n fiu urmaşii săi vor îndeplini timp de două secole demnităţile de Mare logofăt şi Mare eclesiarh al Bisericii de Răsărit.

În 1818, într-un incendiu la Therapia arde un edificiu al familiei, cu toată arhiva şi cu 17 membri, mulţi dintre ei copii şi adolescenţi. După acest dezastru şi după evenimentele din 1821, familia se împarte în trei ramuri: cea moldavă (astăzi stinsă), cea valahă şi cea greacă.
Ramurii valahe, înrudită prin Văcăreşti, Ghiculeşti şi Cantacuzini cu cele mai importante familii românesti, îi aparţine generalul Manu (bunicul lui George), ministru de război în timpul conflictului româno-turc, autorul declaraţiei de independenţă a României.

Până la sfârşitul secolului XIX, numărăm printre membrii familiei: un mare ban, patru mari vornici, cinci mari logofeţi, patru mari postelnici, trei mari hatmani. Între aceşti boieri veliţi îl amintim şi pe marele vornic şi caimacam (locţiitor domnesc) Mihail Manu (1762-1838) care alături de fraţii Dinicu şi Iordache Golescu şi de „pământenii” Ion Câmpineanu, Filipescu şi Văcărescu sprijină mişcarea antifanariotă a lui Tudor Vladimirescu. Bunica soţiei lui, Smaranda Văcărescu, este Safta (căsătorită Kretzulescu), fiica domnitorului Constantin Brâncoveanu. Nepotul acestui Mihail Manu şi al Smarandei este generalul George Manu (1833-1911), fost şef al Statului Major al Armatei Române, ministru de război şi la un moment dat prim-ministru. Fiul lui, Ion, consilier la curtea de casaţie, este tatăl lui George Manu.

Pe linie maternă, George Manu se trage din „ramura Şerban-Vodă” a familiei Cantacuzino. Mama lui, Elisabeta (Zetta) Cantacuzino este fiica unuia dintre primii industriaşi români, inginerul Iancu Cantacuzino (1847-1911), constructorul căii ferate Bucureşti-Predeal şi fondatorul primei fabrici de ciment din România, la Comarnic. Unul dintre fraţii Zettei, generalul Gheorghe (Zizi) Cantacuzino – viitor preşedinte al Partidului Totul pentru Ţară – va determina opţiunea politică a nepotului său.

STUDIILE ŞI ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ

George Manu îşi începe pregătirea şcolară ca elev particular, după un program făcut de bunicul său, generalul Manu. Instrucţia tânărului Manu, bazată pe memoria sa prodigioasă, este astfel completă, chiar enciclopedică, şi la cel mai înalt nivel.

Profesori străluciţi – savantul chimist Longinescu sau părintele Chiricuţă – erau aduşi cu trăsura la casa Manu, „o superbă vilă, clădită după modelul muzeului Rodin de la Paris, de care tatăl său şi mama sa s-au îndrăgostit în timpul călătoriei lor de nuntă. După exproprierea moşiei, nu şi-au mai putut însă permite luxul de a o întreţine şi astfel a fost cumpărată de Auşnit, care în calitate de cel mai mare industriaş al ţării, putea susţine cheltuielile ei. Azi ea este casă de oaspeţi pentru şefi de guverne şi capete încoronate. George Manu nu s-a plâns totuşi nicicând de faptul că din o atare vilă superbă a ajuns la zarca din Aiud, unde dormea pe o jumătate de rogojină ruptă, acoperit cu o jumătate de pătură, ferfeniţă şi ea, răbdând nu numai foamea neumamă, ci şi frigul cumplit”[1].

(more…)

3 aprilie 2021

Profesorul teolog Teodor M Popescu, prigonit de bolşevici şi deținut politic între anii 1959-1963 la Jilava și Aiud (+4 aprilie 1973)

Filed under: crimele comunismului,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 23:47

Profesorul teolog Teodor M Popescu, prigonit de bolşevici şi deținut politic între anii 1959-1963 la Jilava și Aiud (+4 aprilie 1973)

Teodor_M_Popescu-inainte-si-dupa-arestare

Mărturisitori ai temnițelor comuniste: profesorul teolog Teodor M Popescu, prigonit de bolşevici şi deținut politic între anii 1959-1963 la Jilava și Aiud. Rechizitoriu teologic ACTUAL împotriva bolşevismului: „Satan în Sfânta Sfintelor”!

A fost eliberat din închisoare la 71 de ani, dar prigoana împotriva Profesorului a continuat. În 14 februarie 1972 a fost bătut și aruncat într-un parc din București. Un an mai târziu, în 4 aprilie 1973, grav bolnav, mărturisitorul credinței ortodoxe a plecat la Domnul, pe care l-a slujit de-a lungul întregii sale vieți.

Teologul Teodor M Popescu a fost acuzat că a militat împotriva bolșevismului ateu și, de neiertat pentru regimul de ocupație sovietică, a reprezentat România în Comisia internaţională de constatare a masacrului de la Winnitza (unde au fost uciși 10.000 de ucraineni), calitate în care a conchis că vina pentru masacre o poartă în mod cert Rusia sovietică. (Florin Palas)

Fragment din conferinţa “De la Nero la Stalin”, susţinută de Profesorul Teodor M Popescu în 1942: „Este primul război organizat și propagat de o parte din omenire împotriva nu numai a oamenilor care cred, ci a lui Dumnezeu Însuși, în Care cred aceștia. Este o răzvrătire luciferică împotriva Creatorului, cum n-a mai fost în veac; și este mai gravă decât cea demonică, pentru că se încearcă nu întrecerea, nu egalarea lui Dumnezeu de către făptura Lui, ci repudierea ingrată și ostentativă, negarea pătimașă, uitarea, scoaterea Lui din mintea creaturii, ștergerea Lui dintre realități, pălmuirea și dezmoștenirea Lui – de putem zice – de către om, coroana creației divine. Bolșevismul a întrecut cu mult, în această privință, tot ce s-a putut concepe până acum împotriva creștinismului și a lui Dumnezeu. Și pentru ca paradoxul și scandalul să fie depline, se întâmplă aceasta pe pământul evlavios și mistic al „sfintei” Rusii pravoslavnice, în forme care ar putea uimi pe persecutorii de totdeauna.

(more…)

11 martie 2021

O  moarte martirică

Filed under: crimele comunismului,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 16:05

O  moarte martirică

8 martie 2021 – 60 de ani de la moartea martirică a părintelui Liviu Galaction Munteanu în temnița Aiudului. Un articol de Dragoș Ursu

Pr Liviu ---„Nu îi este teamă că va fi condamnat, dacă se va întâmpla aceasta, deoarece numele său va intra în istoria creștinismului alături de ceilalți martiri.” (extras dintr-o notă informativă despre atitudinea părintelui Galaction Munteanu în timpul procesului)

Calendarul memoriei ni-l înfățișează astăzi pe părintele profesor Liviu Galaction Munteanu, născut în 1898 (Cristian-BV), absolvent la Liceului Andrei Șaguna (Brașov) și al Facultății de Teologie din Sibiu (1920), cu un doctorat în Teologie la Cernăuți (1924), colaborator apropiat al episcopilor Clujului (Nicolae Ivan, Nicolae Colan, Teofil Herineanu) și una din personalitățile sacerdotale de prim plan ale ortodoxiei ardelene.

Rămas în Cluj după Diktatul de la Viena, alături de Nicolae Colan, părintele Liviu Galaction Munteanu ajunge în atenția Securității, o dată cu instaurarea regimului comunist, datorită poziției sale ferme în slujirea Bisericii: „De la instaurarea regimului de democrație populară în țara noastră, Munteanu Liviu a refuzat orice colaborare cu regimul sub pretextul că nu a făcut niciodată politică […] Are o atitudine dușmănoasă față de regimul actual. El este centrul reacțiunii care există la Teologie.” (notă a Securității).

După reforma școlară din 1948 ajunge rector al Institutului Teologic din Cluj, pentru a cărui supraviețuire se luptă intens, fără sorți de izbândă, deoarece în 1952 acesta a fost desființat, prin comasare cu Institutul de la Sibiu. Această luptă l-a readus în atenția Securității, care se „îngrijește” să nu fie transferat ca profesor la Sibiu, astfel că, pentru a-l proteja, episcopul Nicolae Colan îl numește paroh la Catedrala din Bistrița.

Odată ajuns la Cluj (1957), episcopul Teofil Herineanu îl aduce pe părintele Galaction ca prim-colaborator al său (vicar-administrativ). Un loc central în planul de măsuri menite să îmbunătățească viața duhovnicească din eparhie era ocupat de educarea religioasă a tinerilor, pe care atât părintele Liviu Galaction, cât și episcopul Teofil, o considerau soluția pe termen lung pentru supraviețuirea Bisericii și contracararea politicii opresive a regimului ateu. În acest sens, pe 20 august 1958 este organizată o conferință cu protopopii eparhiei, la care se discută, printre alte subiecte, și problema catehizării credincioșilor – tineri și adulți. Pentru a sistematiza activitatea la nivelul întregii eparhii, se hotărăşte organizarea de ore speciale de cateheză în cadrul și perioada prevăzute de lege. Conform informațiilor din dosare și declarațiilor de la anchetă, unul din protopopi ar fi cerut un manual care să-i ajute în desfășurarea lucrării catehetice, la care episcopul Teofil l-a indicat expres pe părintele Liviu Galaction, spunând: „Avem omul cu știință care să vă pună la dispoziție acest material.”

(more…)

8 februarie 2021

 Mărturii despre Traian Popescu

Pe 27 ianuarie 2021 s-au implinit 11 ani de la plecarea sa la Dumnezeu.

Gelu Gheorghiu despre Traian Popescu

„N-ai dreptul să fii nefericit dacă nu ştii cu adevărat ce este durerea. În viaţă nu există decât o singură disperare: pierderea credinţei în Dumnezeu.”

Ne cunoscusem de multă vreme, dar ne-am înfrăţit sufleteşte în celula de la etajul 3, din Aiud, unde am stat împreună luni de zile şi ne-am dat seama că suntem din aceeaşi plămadă sufletească şi intelectuală. Traian s-a născut în Bucureşti şi era prâslea familiei, căci după două fete, mecanicul de locomotivă, Ştefan, şi profesoara de germană, Cleopatra Popescu, s-au bucurat că au şi un băiat.

Deşi bucuria familiei, prâslea n-a fost un răsfăţat, ci a crescut în aceeaşi atmosferă de seriozitate, moralitate şi credinţă în Dumnezeu, care caracteriza întreaga viaţă a familiei Popescu. Clasele primare le-a făcut la Braşov, iar liceul “Aurel Vlaicu” în Bucureşti. Anii de liceu au fost pentru Traian “cei mai frumoşi ani de viaţă”. Şi-a trăit-o din plin, cum, de fapt, şi-a trăit toate activităţile vieţii. În liceu a intrat în “Mănunchiul de prieteni” şi apoi în “Frăţia de Cruce”, în care s-a simţit în elementele lui de educaţie morală, naţională, creştină şi de trăiri şi acţiuni frăţeşti în societate. Intrat în viaţa studenţească şi socială a fost un argint viu.

Între 1945-1947 tipăreşte, în casa lui, împreună cu câţiva fraţi de cruce, câteva pagini, “Neamul Românesc”, la Gestätner, în care erau prezentate atrocităţile trupelor sovietice şi comentate lozincile comuniste ce umpleau Bucureştiul, foi pe care tot ei le băgau în cutiile poştale ale diferiţilor cunoscuţi. Traian e în Piaţa Palatului după discursul lui Rădescu şi atunci când se răstoarnă camionul cu comunişti ce trăgeau în oameni. Este prezent la toate manifestaţiile pro-regaliste de 10 Mai, este activ în greva de solidaritate a politehnicienilor bucureşteni, făcută întru susţinerea studenţimii din Cluj, atacată în propriul cămin de muncitorimea maghiară. Îl găsim de pază şi la urnele de vot, în 1946.

După 1947, conform liniei Mişcării Legionare, îşi întrerupe manifestările publice şi intră în activităţi subversive, de lovire şi respingere a comunismului. Ia legătura cu Corneliu Decebal Andrei, absolvent mai vechi al liceului “Aurel Vlaicu” care organizase şi conducea un serviciu de informaţii privind activitatea politico-socială şi, în special, unităţile şi activităţile militare sovietice din ţară. Arestat în 15 Mai 1948, este dus la Malmaison, închisoare şi loc de anchetă a Serviciului de Informaţii, unde după o cercetare scurtă, dar dureroasă (bătăi la tălpi cu ranga), este trimis la Interne unde are un regim mai blând. A fost judecat în ianuarie 1949, în lot cu Corneliu Decebal Andrei, Gil Ioanid, Dinu Mateescu, Jenică Popescu ş.a. şi condamnat la 20 de ani pentru înaltă trădare. Aproape tot lotul este depus la Jilava, la Reduit, în camera 6 de unde se făcea repartizarea către închisorile de execuţie a pedepsei.

(more…)

22 noiembrie 2020

Gheorghe Calciu Dumitreasa, preotul mărturisitor

Filed under: crimele comunismului,Parintele Calciu,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 01:28

Gheorghe Calciu Dumitreasa, preotul mărturisitor

21 noiembrie – Pomenirea Sfințitului Mărturisitor (1925-2006)

 Se naşte în 23 noiembrie 1925, în localitatea Mahmudia din jud. Tulcea, într-o familie cu 11 copii. În 1945 absolvă liceul Principele Carol din Tulcea şi se înscrie la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Intră prima oară în atenţia regimului comunist în 1948 în anul 2 de medicină. Timp de 15 ani va trece prin închisorile comuniste: Jilava, Aiud şi reeducarea de la Piteşti. Nu există cuvinte care să poată descrie suferinţele îndurate în cei 16 ani cât a fost încarcerat. După cum el însuşi spunea: „Citesc acum la cărţile despre Piteşti… şi orice s-ar scrie despre aceste lucruri este fad pentru noi, cei care am trecut pe acolo… încerc să explic ceea ce nu se poate explica, ceea ce nici nu trebuie explicat”.

Este eliberat în urma amnistiei generale din 1964. Ieşind din închisoare porneşte spre împlinirea promisiunii făcute lui Dumnezeu: „Doamne, daca mă scoţi teafăr de aici, o sa-ţi slujesc Ţie!”. Absolvă mai întâi Facultatea de Filologie din Bucureşti, urmează cu ajutorul patriarhului Justinian Marina şi al ieromonahului Antonie Plămădeală (viitorul mitropolit), Facultatea de Teologie din Bucureşti. După absolvire predă limba franceză şi Noul Testament la Seminarul Teologic din Bucureşti, fiind unul din profesorii preferaţi ai elevilor teologi. Şi aici se loveşte de nedreptăţile regimului totalitar, fiind împiedicat să-şi susţină teza de doctorat, ale cărei cursuri le absolvise. În 1977 când este demolată Biserica Enei din Bucureşti, cu planul de a se construi în locul ei un restaurant, se opune făţiş. Fire puternică şi nesupusă nedreptăţii, la 8 martie 1978 – miercurea din Săptămâna brânzei – îşi începe seria predicilor „Cuvinte pentru tineri”, la biserica Radu Vodă din capitală. Citeşte Întâiul cuvânt pentru tineri, primul dintr-o serie de şapte predici care vor strânge laolaltă tineri din toate mediile universitare. Seminarişti, studenţi universitari şi politehnişti vor face neîncăpătoare biserica seminarului. Autorităţile se revoltă şi trec la represalii, încuind biserica şi pe seminarişti în dormitoare. Cu toate acestea părintele continuă să predice de pe treptele bisericii în mijlocul mulţimii.

După al şaptelea cuvânt, este supus unei campanii de intimidare care culminează cu arestarea sa în anul 1979. Biserica îl cateriseşte. Detenţia sa abuzivă va declanşa un val de proteste în cadrul comunităţii române din exil. Urmarea presiunilor internaţionale a fost că părintele Calciu este eliberat după 5 ani de detenţie, dar este expulzat din ţară.

(more…)

2 iulie 2020

Părintele Calciu la Europa Libera, august 1985. Interviu relevant pentru azi

Părintele Calciu la Europa Libera, august 1985. Interviu relevant pentru azi

Un interviu relevant pentru multe din cele care se petrec astăzi. Despre minciună, despre rostirea și apărarea adevărului, despre forța Bisericii, de multe ori nepusă in lucrare de slăbiciunea ierarhilor, preoților și a credincioşilor. Despre forța de coeziune in prigoană a celor care se opun puterii lumești. Despre soluții individuale și de masă, despre datoria de a apăra adevărul, țara, Biserica, Neamul și viitorul urmașilor.

Vlad Georgescu în dialog cu părintele Gheorghe Calciu, la emisiunea Actualitatea românească, Radio Europa Liberă – 28 august 1985.


20 noiembrie, pomenirea Parintelui Gheorghe Calciu, marturisitor in prigoana comunista

Cunoscut pentru rezistența sa din anii 70 și 80 împotriva regimului comunist, preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa a făcut 21 de ani de închisoare, între 1948 și 1964, la care se adugă cei din 1979-1984.

Cel care avea să devină mai târziu preotul Calciu-Dumitreasa a fost parte a experimentului Pitești, care transforma victimele în călăi și călăii în victime.

Un interviu cu preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa realizat de istoricul Vlad Georgescu, directorul departamentului românesc al postului de radio Europa Liberă, difuzat în 28 august 1985.

Cei mai mulți dintre cei care au trecut pe la Pitești au devenit torționari pentru colegii lor de suferință. Victima devenea mai fragilă, mai singură, mai lipsită de apărare și deci mai vulnerabilă.

Sistemul de la Pitești se baza pe universalizarea torturii în penitenciar și pe suspendarea voinței deținuților. „Ce s-a întâmplat la Piteşti întrece orice imaginaţie şi depăşeşte cu mult limita suferinţei. Nu aveai de ales: ori făceai ca ei, ori mureai. Nu putem judeca pe nimeni care a trecut pragul închisorii de la Piteşti“, a declarat Paul Andreescu, liderul Asociației Foștilor Deținuți Politici din Constanţa, care a avut tăria să reziste.

Născut în 1925 la Mahmudia, Gheorghe Calciu Dumitreasa moare în 2006 în Statele Unite. A fost arestat pentru prima data în 1942 pentru activitate legionară, iar la Pitești ajunge din același motiv, când era în anul doi la Medicină. (more…)

30 aprilie 2020

Condamnat la moarte pentru o poezie – Radu Gyr, poetul martir. Cuvânt al Părintelui Justin Pârvu despre generația sa

Condamnat la moarte pentru o poezie – Radu Gyr, poetul martir

Pe data de 29 aprilie sărbătorim ziua înveșnicirii marelui om de conștiință și mărturisire creștină, poetul martir Radu Gyr, iar pe 9 martie sunt comemoraţi oficial deţinuţii politic din perioada comunistă, dată stabilită prin Legea 247 din 5 decembrie 2011. Legionarul Radu Gyr este considerat unul dintre exponenţii luptei împotriva comunismului, poetul fiind condamnat la moarte pentru versurile-manifest  de către regimul care se temea de poezie și de rugăciune.

Poet, gazetar, doctor în litere, Radu Demetrescu Gyr s-a născut în anul 1905 la Câmpulung Muscel. A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic În munţi, publicat în revista liceului Carol I din Craiova, unde era elev. Radu Gyr a fost autorul textului Sfântă tinereţe legionară, imnul  Mişcării Legionare.    

Poetul şi-a petrecut aproape 20 de ani în închisoare. Prima perioadă de detenţie a fost în timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea. Atunci a fost închis în lagărul de la Miercurea Ciuc, alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu şi alţi intelectuali care împărtăşeau idealurile legionare ale renașterii creștine a României . După eliberarea din detenţie, a fost trimis, pentru „reabilitare”, în batalioanele de la Sărata. S-a întors din război rănit, dar cu o raniţă plină de poezii scrise pe front, pe care le-a publicat în 1942, în volumul Poeme de războiu, carte cenzurată de regimul comunist.

Radu-Gyr-Imediat-după-prima-eliberare-de-la-Aiud-cu-fiica-Monica-stânga-şi-soţia-Flora

Radu Gyr cu fiica Monica şi soţia sa, Flora, de abia revenit din închisoare, înainte de a fi rearestat pentru poezia  Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane! -FOTO: Mărturisitorii

 

Pedeapsa cu moartea pentru o poezie  

(more…)

20 aprilie 2020

Soljenițîn: Prețul pe care-l plătești când nu te opui culturii minciunii este nimic mai puțin decât sufletul tău

Soljenițîn: Prețul pe care-l plătești când nu te opui culturii minciunii este nimic mai puțin decât sufletul tău

„Minciunile nu pot să persiste decât prin violență. Cu cât minciuna e mai îndrăzneață și mai sfruntată, cu atât mai insistente vor fi apelurile la conformare și la eliminarea dezaprobării. Ca în anii în care alternativa o reprezenta Gulagul (deși ‘gulagul’ de astăzi îl constituie falimentul financiar personal și sinuciderea profesională), calea ușoară era să te supui, să accepți ordinul în ciuda absurdității lui, să mergi înainte conform regulilor stabilite de cei aflați la putere”.

soljenitin -

Aleksandr Soljenițîn, într-o culegere de eseuri din anii 1970, «Voci de sub dărâmături», scria că nu oprimarea materială era aspectul cel mai rău la sistemul sovietic: „Omul poate trăi în asemenea condiții fără să-i fie afectată esența spirituală”.

Pentru el, sistemul sovietic este unic în istoria lumii pentru că îi obligă pe toți să participe la „minciuna generală conștientă”. Prioritatea absolut esențială nu este obținerea libertății politice, ci câștigarea libertății interioare proprii din păienjenișul minciunii. Cei care „se duc de bunăvoie cu câinii neadevărului” nu vor putea să se justifice în fața vieții, a istoriei, a prietenilor lor sau a copiilor lor.

„Care este sacrificiul? Să reziști ani de zile fără să respiri cu adevărat, înghițind duhori? Sau să începi să respiri, așa cum are dreptul orișice om de pe acest pământ? Ce fel de cinic s-ar aventura să obiecteze cu voce tare în fața unei asemenea reguli de neparticipare la minciună?

Oh, vor fi oameni care vor obiecta, pe loc și cu nevinovăție: ce este minciuna? Unde se sfârșește minciuna și începe adevărul? În orice situație dialectică concretă istoric etc. – toate evaziunile de care mincinoșii s-au folosit în ultima jumătate de secol.

Dar răspunsul nici că poate fi mai simplu: hotărăște singur, după cum îți dictează conștiința. Și-ți va fi de ajuns pentru mult timp. În funcție de propriul orizont, de experiența de viață și de educație, fiecare persoană își va avea propria concepție asupra liniei dincolo de care începe minciuna publică și de stat: unii o vor vedea ca fiind întrutotul îndepărtată de ei, în timp ce alții o vor simți ca pe o frânghie care deja îi strânge de grumaz. Și acolo, în locul unde tu însuți, cu toată sinceritatea, vezi granița minciunii, este locul unde este necesar să refuzi să te supui acelei minciuni. Este necesar să alungi acea parte a minciunii care ție îți e limpede și evidentă.

Ce înseamnă să nu minți? Nu înseamnă neapărat să propovăduiești în stânga și-n dreapta adevărul, în gura mare (ferească sfântul!). Nu înseamnă nici măcar să mormăi abia auzit ce gândești. Înseamnă, pur și simplu: să nu spui ceea ce nu gândești, iar aici intră să nu șoptești aprobator, să nu deschizi gura, să nu ridici mâna, să nu-ți dai votul, să nu schițezi un zâmbet, să nu participi cu prezența, să nu te ridici în picioare și să nu aplauzi.   (more…)

22 februarie 2020

Un cavaler al dreptății, eurosceptic: Vladimir Bukovski

Un cavaler al dreptății, eurosceptic: Vladimir Bukovski

Un articol de Vasile Astărăstoae

bukowski - bannerfff

Vladimir Konstantinovici Bukovski (30 decembrie 1942 – 27 octombrie 2019) a fost un neurofiziolog, scriitor și activist pentru drepturile omului. De la sfârșitul anilor ’50, el a fost o figură proeminentă în mișcarea disidentă sovietică, bine cunoscută atât în URSS, cât și în străinătate. S-a născut în orașul Belebei din Republica Socialistă Sovietică Autonomă Baskira, unde familia sa a fost evacuată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După război, el și părinții săi s-au întors la Moscova, tatăl său, Konstantin (1908 – 1976), a fost un cunoscut jurnalist. În ultimul an de liceu, Vladimir a fost exmatriculat pentru crearea și editarea unei reviste neautorizate. Și-a încheiat studiile liceale la seral. În septembrie 1960, Bukovski a fost admis la Universitatea din Moscova, la facultatea de biologie. Acolo, el și câțiva prieteni au decis să revigoreze lecturile neautorizate de poezii interzise din Piața Maiakovski.

La 19 ani, a scris notele critice despre Komsomol („Teze despre prăbușirea Komsomolului”). A fost interogat de KGB și dat afară din universitate (în toamna anului 1961). A fost arestat prima dată la 1 iunie 1963 și a fost condamnat în temeiul articolului 70.1 („ Agitație și propagandă anti-sovietică ”) din Codul penalal RSFSR. Bukovski a fost examinat de psihiatri sovietici, declarat bolnav mintal („schizofrenie”) și trimis pentru tratament la Spitalul de Psihiatrie Specială din Leningrad, unde a rămas aproape doi ani, până în februarie 1965.   (more…)

11 februarie 2020

Ioan Ianolide – Deținutul Profet. Inteligența artificială și dictatura tehnologiei

ioan-ianolide-ultima-poza

Ioan Ianolide – Deținutul Profet

Inteligența artificială și dictatura tehnologiei

 

Deţinutul simte că într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată. Şi totuşi el e trist şi îngrijorat. Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării ţării se profilează ca stăpâni şi ai lumii ce va veni.


Este îngrijorat pentru că înţelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale fără oponenţi şi fără precedent. Viţelul de aur, zeul străvechi se arată azi ca o uzină atotputernică în spiritul omenirii. Lumea se închină maşinii. E o pseudo-religie a dogmelor materiale, a sensului material şi a finalităţii neantice. Statul care va avea monopolul armelor sofisticate, al ingineriei genetice şi al tehnicii de determinare a conştiinţelor va fi atotputernic şi va nimici omenirea. Nimeni nu garantează libertatea oamenilor în această civilizaţie, nimeni nu poate guverna forţele tehnologice în această civilizaţie.


De aceea omenirea trăieşte pe culmile disperării. Toate problemele lumii se află în Crucea lui Hristos şi a creştinilor, câte ori vom rătăci drumul, ori vom lenevi pe cale, să ne înapoiem la Evanghelie şi la Duhul Sfânt. Suferinţele ce ni se pricinuiesc au menirea biciuiască lenea noastră şi să ne lumineze minţile.

Ioan Ianolide, 1985


Pentru a înțelege cât de incredibile sunt profețiile făcute in 1985 de Ioan Ianolide, urmăriți clipul de 20 de minute despre ce se intâmplă astăzi în China și în lume. Clipul este in limba română și se găsește aici:

 


Alte fragmente din Deținutul Profet:     (more…)

Inteligența artificială, China și dictatura viitorului foarte apropiat

Inteligența artificială, China și dictatura viitorului foarte apropiat

Sau despre cum ne aflăm deja intr-o inchisoare chiar dacă nu ne dăm seama


De ce nu imi place inteligența artificială: (more…)

30 ianuarie 2020

Holocaustul pe care autorităţile se fac că nu-l văd: Holocaustul Neamului românesc din temniţele comuniste

Holocaustul pe care autorităţile se fac că nu-l văd: Holocaustul Neamului românesc din temniţele comuniste

Un articol de Iulian Iustin Melinte

Toată lumea, strânsă în pumnul globalizării vede un singur holocaust în istoria omenirii, acela al evreilor. NU neagă nimeni suferinţa fraţilor evrei, nicicând.

Dar oare cu ce este mai prejos, holocaustul împotriva neamului românesc, decât al altei seminţii? Cu ce sunt mai prejos românii ucişi la Ip, la Trăznea, la Moisei, în Siberia, la Fântâna Albă şi în temniţele comuniste decât morţii altor neamuri?

Popor român, copile, tinere, învaţă de la preoţii neamului şi du mai departe vestea adevărată, citeşte şi informează-te despre cum odinioară, tineri, elevi ca şi tine au fost luaţi de la casele lor, batjocoriţi şi umiliţi la Piteşti, la Aiud, la Jilava, Canal sau mai ştiu eu unde pe cuprinsul Pământului.

Frate român, împlântă-ţi degetele în arătura din spatele casei şi vei simţi sângele cald, niciodată uscat al bunicului tău ce s-a opus colectivizării, bolşevizării. Copile, tinere al zilelor noastre, când urci în munţii de azi, văduviţi de pădurile frumoase de altă dată, ascultă în linişte pasul partizanilor care au luptat cu arma în mână împotriva bolşevizării României. Suntem, noi românii cei mai blamaţi de antisemitism. De ce? Institute peste institute, pe teritoriul ţării care să arate ce antisemit este poporul român.   (more…)

15 ianuarie 2020

Părintele Dumitru Stăniloae şi istoricul Nicolae Iorga despre jertfa lui Moţa şi Marin

Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Se clătina aşezarea creştină a lumii! Puteam noi să stăm nepăsători? Nu e o mare binefacere sufletească pentru viaţa viitoare să fi căzut în apărarea lui Hristos?Testamentul lui Ionel Moţa


Părintele Dumitru Stăniloae şi istoricul Nicolae Iorga despre jertfa lui Moţa şi Marin

MM - comunisti spanioli impuscand statuia lui Hristos

Părintele Dumitru Stăniloae – cuvânt rostit în anul 1992:

“Jertfa acestor doi băieţi viteji are semnificaţia unei ofrande aduse lui Dumnezeu de poporul român. (…)

Această faptă de jertfă supremă pentru creştinism a lui Ion Moţa şi Vasile Marin a meritat să fie cinstită – destul de târziu, la trei ani de la înlăturarea comunismului – printr-un parastas prin care să se pomenească sufletele celor doi martiri ai Crucii şi să se atragă atenţia poporului nostru asupra semnificaţiei majore a acestei jertfe”.

 

Nicolae Iorga –  Doi băieţi viteji

articol publicat în revista “Lumea nouă”, nr. 1, 1937

„Când, în zilele din urmă, îndepărtam ştirile de o monotonie desăvârsită, în ciuda măcelului zilnic, cu privire la ce se petrece, în miez de iarnă, acolo în nenorocita Spanie, nu ne gândeam că între aceia care şi-au dat viaţa luptând pentru cauza cea bună erau şi aceşti doi fii ai ţării noastre. (more…)

13 ianuarie 2020

Înmormântarea lui Moța și Marin. Text de Nicolae Teban. Din volumul Ion Mota si Vasile Marin, Ed. Carpatii, Madrid, 1963

Înmormântarea lui Moța și Marin

Text de Nicolae Teban

Din volumul Ion Mota si Vasile Marin, Ed. Carpatii, Madrid, 1963

MM Capitanul-Corneliu-Zelea-Codreanu-la-Gara-de-Nord-la-venirea-lui-Mota-si-Marin-Feb-1937-Ziaristi-Online

Nu împlinisem încã opt ani când într’o Duminecã mama m’a luat de mânã sus pe dealul ce desparte comuna noastra de Pischiuti sã vãd pe Aurel cum sboarã. Aurel Vlaicu din Bintinti, sat aproape de râul Murãs, depãrtat de-al meu vreo 6 kilometri.

„Veniti, români, cã sboarã Vlaicu.”
Si au venit români din toate satele din jur, ba si mai de departe, sã vadã pe primul român din Ardeal care sboarã. Vestea nu s’a dus numai dela om la om prin târguri si sate, ci si prin foaia „Libertatea” a Pãrintelui Protopop Ion Mota din Orãstie. Nu exista familie româneascã mai rãsãritã de prin satele ardelene, care sã nu fie abonatã la aceasta foaie, care mai avea si un supliment, odata pe lunã, „Foaia Interesantã”, cu chipuri si vesti din lumea intreagã. Apoi revista „Bobârnacii” dela Cluj, redactatã de cãtre Bornemisa, neam de aproape cu familia Mota.

   Pe timpul acela, acum cincizeci de ani, Dumineca nu era numai zi de odihnã si de multumire Domnului, ci si zi asteptatã cu vestile ce priveau soarta noastrã, a românilor subjugati. Parca vãd cum sedeau batrâni si tineri in fata caselor pe câte o laghitã lungã si scaune de chiatrã, cum ascultau cu mare bãgare de seamã pe cel ce citea indrumarile din „Libertatea”, stirile din „Foaia Interesantã”, apoi glumele din „Bobârnacii”. La crâsmã nu prea mergea lumea cãci avea ghinars in casã, iar de sfadã sau de înceluialã se auzea rar de tot, nu ca azi când nu vezi doi insi veseli, ci tot timpul bosumflati, de parcã a tunat dihonia in ei. Pe atunci glasul preotului „pe pãmânt pace si între oameni bunã invoire” avea mai multã înrâurire, cãci zilele de sãrbãtoare crestineascã erau tinute cu mare evlavie. Asa au fost îndrumati copiii de atunci: cuviinciosi cu parintii si baatrânii, teamã de Dumnezeu, dragoste si iubire de Neamul Românesc. Asa a crescut si copilul Ionel al Parintelui Mota dela Orãstie.

   Personal l-am cunoscut târziu de tot, prin anul 1932, dar îl aveam în inimã de multi ani si-l iubeam cu acea dragoste a omului care îsi doreste neamul desrobit, liber si stãpân pe avutul lui. Lupta si suferintele prin care a trecut, dar mai ales jertfa lui cea din urmã si cea mai mare a ridicat din nou neamul românesc pe culmile de vitejie ale strãmosilor nostri. Atunci când pe pãmânt spaniol, fiarele comuniste vãrsau sânge crestinesc, necrutând nici preotii din altar, si nici mânâstirile, Ionel Mota, impreunã cu inginerul Clime, principele Alexandru Cantacuzino, Vasile Marin, Preotul Dumitrescu-Borsa, Totu Nicolae si Banica Dobre se duc sã lupte pentru Cruce si sã intoarcã lumea cu fata spre Dunmnezeu. Dupãce si-au facut datoria, Mota si Marin sunt adusi pe scut în tara de Generalul Cantacuzino si supravietuitorii legionari din crâncenele lupte dela Majadahonda.

   De când am auzit de moartea lor nu mai aveam astâmpãr. In fiecare seara dupã orele de lucru, mã duceam la sediu sã vãd ce ordine si dispozitii mai sunt. Ce-a fost in Tarã, am auzit si am citit. Ce s’a petrecut la Bucuresti, am trãit si vãzut cu ochii mei. Desi in ziare se scria putin, lumea bucuresteana lua parte adânc la durerea noastrã. Pe strãzi, in localuri, in familii, pretutindeni se vorbea de Mota…

   A murit Mota. Se poate? Dar cum a murit si pentruce? Cine l-a trimis si tocmai pe el? Nu putea merge si muri altul? L-a trimis Codreanu sã scape de el, sopteau rãuvoitorii. Nu! A mers singur, el a cerut sã meargã! A murit ca un sfânt, ca un erou, rãspundeau cei curati la suflet. Si ce tânãr era! Ce frumos si ce inteligent! Sã vedem ce va face Codreanu fãrã el… (more…)

12 ianuarie 2020

Care a fost ultimul cuvânt al prințului Alexandru Ghica adresat judecătorilor comuniști?

Ultimul cuvânt al prințului Alexandru Ghica adresat judecătorilor comuniști:

„Comunismul e o utopie! E cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc! Viitorul o va dovedi. Pe noi o să ne terminați, dar veți fi blestemați, din neam în neam, de copiii și nepoții voștri, cărora le-ați închis ochii de dragul unei idei sortită eșecului! Noi cei de aici vă iertăm, dar istoria nu iartă!”

printul alexandru ghica

 Prinţul Alexandru Ghica (8 februarie 1903 – 10 ianuarie 1982), o figură legendară a luptei anticomuniste, fost Șef al Siguranței în perioada Statului Național Legionar, septembrie 1940-ianuarie 1941, cavaler fără prihană al temniţelor, model exemplar al demnităţii şi al onoarei româneşti, sfânt al închisorilor.

 


Prințul Ghica, apărător al libertății, demnității și onoarei românești, în timpul reeducării de la Aiud

 

Colonelul Crăciun, comandantul închisorii Aiud: – “Deținut Ghica! Nu mai ești șeful siguranței statului! Când vorbești cu mine să stai în poziție de drepți!”

Prinţul Ghica: – “Tu ar trebui să stai în genunchi în fața acestei mulțimi de martiri, care duc crucea unui neam, pe care voi îl răstigniți în fiecare zi de peste 20 de ani!”

Se ridicase drept, alb, demn și în clipa următoare la un semn al lui Crăciun a fost ridicat.

A fost scos din adunare, dar din ușă s-a întors și a strigat:

“- Prefer să mor aici, decât în libertatea voastră!”

O mână i-a acoperit gura. Ca el au mai fost câțiva pe care nu i-au mai adus la mărturisirile ce se făceau. (more…)

4 ianuarie 2020

Cine a fost Vladimir Bukovski? Despre necesitatea eradicării comunismului

Filed under: crimele comunismului,dictatura,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 23:35

Cine a fost Vladimir Bukovski?

Despre necesitatea eradicării comunismului

Vladimir Bukovski se alătură lui  Aleksander Soljenițin în atitudinea lucidă până la capăt, în critica și opoziția față de regimurile abuzive sovietice de înainte și după 1990, in special față de regimul Putin,  dar și în denunțul complicității Occidentului la instaurarea, intreținerea și ocrotirea bolșevismului in Rusia și la replicarea lui in forme cosmetizate și remarketate la nivelul Uniunii Europene și în întreaga lume in general.

bukovski ue sovietic

Scriitorul şi disidentul rus anticomunist Vladimir Bukovski a murit în Cambridge, Anglia, pe 27 octombrie 2019, intr-o duminică. Vladimir Bukovski a fost, alături de Aleksander Soljeniţîn şi Andrei Saharov, unul din cei trei mari contestatari anticomunişti din Uniunea Sovietică.

A făcut cumulat 12 ani de detenţie în gulagul lui Hruşciov şi Brejnev. A fost expulzat în 1976 în Occident, mai precis schimbat cu un lider comunist chilian, pe pământul Elveţiei.

Vladimir Bukovski a întruchipat strălucit tipul de luptător intelectual care, după perioada de rezistenţă şi de detenţie în lagăre şi în închisori, a continuat, în libertate, să gândească lucid şi să analizeze critic și acid situaţia la zi atât din Rusia cât şi din paradigma ”democratică” internaţională, fiind un apologet și practician al libertății și un critic al abuzurilor politice și al totalitarismelor mai mult sau mai puțin camuflate.

În anii ’60-’70, Bukovski s-a remarcat în mişcarea disidentă din URSS. În 1972, el a fost condamnat la doi ani de închisoare şi la 5 ani de exil pentru „activism antisovietic”.    În 1976, Bukovsky a fost schimbat de autorităţile sovietice cu chilianul Luis Corvalan, secretarul general încarcerat al Partidului Comunist din Chile. Ulterior, Bukovski s-a stabilit în Cambridge, Marea Britanie.

 Vladimir Bukovski a devenit opozant al Uniunii Sovietice în anii 1960. A fost întemniţat fără proces în 1963 şi şi-a petrecut in total 12 ani în închisori, lagăre de muncă şi spitale psihiatrice.

În această perioadă, scriitorul a făcut greva foamei de 20 de ori. A fost cel care a denunţat în faţa Occidentului folosirea abuzivă a spitalelor de psihiatrie împotriva deţinuţilor politici.

Bukovski a fost cel care a condamnat, deopotrivă, atitudinea Occidentului în ceea ce el numeşte complicitatea cu Uniunea Sovietică şi succesorii acesteia. (more…)

12 decembrie 2019

Constantin Noica – Trei documentare TVR – VIDEO

Constantin Noica – Trei documentare TVR  – VIDEO

Constantin Noica: Filozofia este christică. Nu cunosc alt divin decât Iisus Christos. (Jurnal de idei)


Constantin Noica – Partea I – Documentar TVR – Realizator: Radu Găină

Constantin Noica – Partea II – Documentar TVR

(more…)

De ce l-au băgat comuniştii după gratii pe Constantin Noica. Filozoful a fost condamnat la 25 de ani pentru „uneltire contra orânduirii sociale“

De ce l-au băgat comuniştii după gratii pe Constantin Noica

Filozoful a fost condamnat la 25 de ani pentru „uneltire contra orânduirii sociale“

Noica-de-caelo-slider

La data de 11 decembrie 1958, filozoful Constantin Noica a fost arestat de către comunişti din ordinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Noica a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru „uneltire contra orânduirii sociale”.

Constantin Noica (1909 – 1987) a fost un filozof român născut în comuna Vităneşti, judeţul Teleorman. Acesta a fost elev al Liceului „Spiru Haret” din Bucureşti, în timp ce era elev de liceu, Noica debutând în revista unităţii de învăţământ cu mai multe eseuri. După terminarea liceului, Constantin Noica urmează cursurile Facultăţii de Filosofie şi Litere din Bucureşti, unde îl are ca şi profesor pe filozoful Nae Ionescu.

La scurt timp după obţinerea licenţei, el se înscrie în Asociaţia Criterion, din care făceau parte mai mulţi intelectuali ai vremii. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Constantin Noica s-a stabilit la Berlin, unde a predat filozofie la Institutul Româno – German.

La întoarcerea în ţară, filozoful român începe să fie persecutat de către comunişti. Astfel, între 1949 şi 1958, Constantin Noica nu are dreptul de a-şi părăsi domiciliul din Câmpulung Muscel. În acest timp, el şi-a format ideea sa filozifică, ce avea să o împărtăşească mai târziu în cărţile sale.

La data de 11 decembrie 1958, Constantin Noica a fost arestat, într-o perioadă în care mai mulţi intelectuali ai vremii, printre care îi amintim pe Dinu Pillat, Păstorel Teodoreanu, Alexandru Paleologu sau Nicu Steinhard, au fost băgaţi după gratii.

(more…)

28 noiembrie 2019

Despre moartea Părintelui Arsenie Boca. Mărturia lui Dan Lucinescu

Filed under: crimele comunismului,Pr Arsenie Boca,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:51

arseie_boca_indexDespre moartea Părintelui Arsenie Boca. Mărturia lui Dan Lucinescu

30 de ani de la moartea Părintelui Arsenie Boca

Citiți:  Martirajul părintelui Arsenie Boca în moara lui Kalusek

Părintele Arsenie a trăit ca un sfânt şi a murit ca un martir, asasinat prin maltratare criminală, în 28 noiembrie 1989, de către doi ofiţeri de securitate. Cu puterile lui deosebite de vizionar, el şi-a văzut moartea, prin pictarea premonitivă la biserica Drăgănescu, a unui călugăr răstignit. Trecerea lui din această viaţă s-a produs, conform unor martori, după ce avusese o discuţie cu mărimi ale vremii, cărora le-a spus greşelile ce le fac în acţiunea lor de guvernare. Discutând cu câţiva credincioşi apropiaţi lui, aceştia şi-au dat seama despre perceperea lui asupra morţii ce urma să vie, afirmând că ea va fi determinată de o „femeie”, probabil Elena Ceauşescu (mărturia aparţine Mariei Dumitraşcu).

Este greu să se afle cum a decurs maltratarea Părintelui, dar cert este că l-au supus la cele mai grele torturi, printre care şi ale degetelor, care probabil i-au fost distruse, cu excepţia arătătorului de la mâna dreaptă. Acesta a fost singurul scos la vedere din patrafir, în sicriul Părintelui, pentru a fi sărutat. În situaţii normale, mai ales la un duhovnic, iubit de credincioşii lui, se scoate întreaga mână.

Pe figura părintelui Arsenie, al cărui corp era aşezat în sicriu, la Mânăstirea Prislop unde a fost îngropat, se vedeau pe pomeţii obrazului arsuri circulare, cu mărimea diametrului de cca. 2 cm, iar pielea feţei avea urmele unor traumatisme, căpătând o transparenţă, a cărei culoare era galben verzuie.

Moartea Părintelui a avut loc la Sinaia, unde cadavrul său a fost predat de securitate maicilor de la mânăstirea din aceeaşi localitate. Preotul Bunescu l-a spălat, după care l-a îmbrăcat în haine preoţeşti, pe care nu le mai purtase din 1959, când i se interzisese practicarea preoţiei, aşezându-l în final în sicriu. Transportul sicriului fu făcut imediat la Mânăstirea Prislop, unde fu aşezat în biserică. Înmormântarea a avut loc în 4 decembrie 1989, în mormântul ales de părintele încă din viaţă, unde „urma să stea până la a doua înviere din morţi”.

Ceea ce este penibil, dureros şi regretabil, este încercarea aproape generalizată, de disculpare a vinovaţilor, prin broşuri şi fascicole din ziare, care demonstrează moartea naturală a părintelui, determinată de boală şi de o suferinţă îndelungată.

(more…)

Discretul isihast al Aiudului. Mărturii despre un sfânt uitat, Marin Naidim

Discretul isihast al Aiudului. Mărturii despre un sfânt uitat, Marin Naidim

Citește: 25 noiembrie: pomenirea mărturisitorului Marin Naidim (1922-1999)

Marin-Naidim-tanar-si-batranMarin Naidim domina prin comportament, cultură – făcută în închisoare – și o mare capacitate de iubire pentru toți cei din jur.  În dormitorul unde era Naidim era o atmosferă deosebită de a tuturor celorlalte dormitoare. Aceeași atmosferă era și în echipele unde lucra. Un conflict, lucru frecvent în închisoare, cu Marin Naidim era imposibil! Îl depășea cu o abilitate demnă de un diplomat de carieră.

Spre deosebire de alți frați de cruce cu închisoare îndelungată, Naidim era echilibrat și prin faptul că păstra o notă smerită a trăirii lui religioase. Numai un ochi foarte atent putea observa clipele de absență ale lui Naidim, când își făcea rugăciunea sau zilele când postea. În toate actele lui era de o extraordinară discreție, iar în discuțiile religioase nu căuta să-și impună punctul de vedere. Și-l impunea însă prin faptele lui lipsite de ostentație.

De altfel, așa era țăranul român. Marin Naidim avea toate atributele țăranului român, dublate de rafinament intelectual. În toate domeniile – filozofie, literatură, teologie, artă – Naidim avea informație precisă, pe care o rostea cu voce joasă, modest și gata să asculte o opinie contrară fără să intervină.

Citește: Suferinţele mărturisitorului Marin Naidim, articol de Adrian Nicolae Petcu

(more…)

20 noiembrie 2019

Lupta împotriva uitării forțate. VIDEO-Documentar cu supraviețuitorul George Cușa despre închisorile comuniste, reeducarea de la Pitești și salvarea prin credință și bunătate

Lupta împotriva uitării forțate

cusa

Citește, interesează-te, caută să afli ce s-a lucrat in comunism, ca să nu se repete și ție sau generației copiilor tăi istoria rușinoasă și criminală a crimelor împotriva umanității, care a vrut să îți dea impresia că s-a încheiat acum 30 de ani.

Pogresismul, corectura politică forțată (corectitudinea politică), neomarxismul, aberațiile ideologiei gender, tehnologia de comunicare utilizată pentru a urmări, analiza și sancționa comportamentul, gândirea și exprimarea nonconformă, răpirea copiilor din familii sub motive politico-ideologice(precum in cazul familiilor Smicală, Bodnariu), impunerea prin lege a actelor medicale forțate (vaccinarea obligatorie), plutocrația globală prin structuri supra statale (concrete sau discrete), cu arome (identic-naturale) democratice aparente, cenzura expresiei, marginalizarea fundamentelor creștine ale civilizației, toate sunt avataruri ale aceluiași demon ideologic care a produs reeducarea de la Pitești, lagărele de la Canal, pușcăriile ideoligice de la Jilava, Aiud, Gherla, Sighet, Târgu Ocna, de asemenea și arhipelagul gulagurilor sovietice și din întreaga lume.


VIDEO- Documentar cu supraviețuitorul George Cușa despre închisorile comuniste, reeducarea de la Pitești și salvarea prin credință și bunătate

Ediţia emisiunii Dosar România, difuzată la TVR1, în care Alina Grigore şi echipa emisiunii ne-au spun povestea extraordinară a unui om cât o lecţie de istorie, în reportajul Preţul libertăţii.

Visul lui George Cuşa a fost să fie profesor. Dar regimul comunist i l-a spulberat. Avea 22 de ani şi era student la Filosofie când a fost arestat. A fost întemniţat la Jilava, a supravieţuit Fenomenului Piteşti, a fost închis la Gherla, iar mai apoi la Aiud. A fost condamnat la 25 de ani de închisoare politică şi a stat după gratii 11 ani şi 3 luni. Acum are 93 de ani, iar viaţa sa rămâne o carte deschisă.

(more…)

14 noiembrie 2019

Între miile de sfinți martiri necunoscuți, uciși de comuniști: Părintele Ioan Gh. Berghianu

sf inchisorilor - 8 x 4

Între miile de sfinți martiri necunoscuți, uciși de comuniști:

Părintele Ioan Gh. Berghianu, pomenit pe 11 noiembrie 

 

Părintele Berghian s-a născut la 15 mai 1897 în comuna Secăşel, raionul Târnăveni, din părinţii Gheorghe şi Floarea. Licenţiat în Teologie, devine profesor de religie şi preot în Arad. Se căsătoreşte cu Victoria Filip. Aderă la Mişcarea Legionară. Este condamnat pentru „înaltă trădare” la 5 ianuarie 1949 ca făcând parte dintr-o organizaţie „subversivă” şi trece prin Bucureşti, Jilava, Aiud. Moare la Aiud în 11 nov. 1958. Viaţa sa e recunoscută de toţi colegii de suferinţă ca una de răbdare şi mucenicie.

Mărturii despre părintele Ioan Berghianu:

(după 23 aug. 1944) „A doua zi dimineaţa au ajuns la Arad, oraş care într-adevăr era ocupat de trupe maghiare. Au fost rău impresionate să vadă că una din primele preocupări ale trupelor de ocupaţie a fost să schimbe firmele româneşti ale prăvăliilor cu firme scrise în limba maghiară. Odată cu familiile noastre, a părăsit Bradul şi un grup de legionari din această localitate, în frunte cu profesorul Safta. Întreg grupul şi-a găsit repede adăpost pe la diferite cunoştinţe şi familii legionare. Soţia mea, împreună cu Doamna Iasinschi, au fost găzduite la Profesorul-preot Berghian. Această stare de aşteptare şi nelinişte a durat aproximativ o săptămână” (Horia Sima, Guvernul Naţional de la Viena).

„Cu părintele Berghianu am trăit o experienţă demnă de timpurile catacombelor. Înainte de greva generală a foamei de la Aiud, părintele Berghianu a transmis zecilor de celule din latura unde se afla, prin mijloacele specifice din închisoare, Sfânta Împărtăşanie şi, în ziua hotărâtă, noi toţi ne-am mărturisit de la distanţă părintelui, care ne-a dat dezlegarea şi ne-a împărtăşit. Părintele a făcut şi el o impresionantă mărturisire în auzul tuturor. A fost un moment extraordinar” (Pr. Liviu Brânzaş, Martor într-un proces moral, p. 13).

(more…)

1 noiembrie 2019

Securismul n-a murit, a făcut pui! Doi istorici CNSAS reiterează teoriile Securității. Victimele și urmașii acestora cer intervenția legii. Petiție on line

Securismul n-a murit, a făcut pui!

Publicăm un PROTEST față de ofensele la adresa memoriei victimelor experimentului de la Pitești.

Doi istorici CNSAS reiterează teoriile Securității. Victimele și urmașii acestora cer intervenția legii.

La inițiativa Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, foști deținuți politici, inclusiv victime ale experimentului de la Pitești, urmași ai acestora și personalități publice, s-au reunit susținând un protest față de ofensele aduse memoriei victimelor ororilor din teribilul experiment de către cei doi istorici cercetători CNSAS. Lista semnăturilor va rămâne deschisă până când instituțiile vizate vor lua în seamă cererile formulate în acest protest.

experimentul-pitesti

Protest față de ofensele la adresa memoriei victimelor experimentului de la Pitești. Doi istorici CNSAS reiterează teoriile Securității. Victimele și urmașii acestora cer intervenția legii.

Subsemnații, foști deținuți politici și victime ale terifiantului experiment al reeducării prin tortură de la Pitești, precum și urmași ai unor luptători anticomuniști, victime ale ororilor din temnițele comuniste, alături de personalități ale vieții publice românești, ne exprimăm pe această cale profunda indignare față de afirmațiile unor cercetători CNSAS, publicate de Radio France International sau promovate pe rețelele de socializare. Aceste declarații reprezintă o insultă adusă memoriei miilor de tineri torturați și uciși atunci, prin faptul că tezele din anii 1950 ale Securității și ale regimului ilegitim și criminal comunist sunt reiterate pentru prima oară după căderea comunismului în România.

Doi cercetători ai Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității – este vorba de Mihai Demetriade (într-un dialog cu Wiliam Totok) și Mădălin Hodor – plătiți din bani publici pentru a scoate la lumină adevărul istoric, nu pentru a-l mistifica – se pretează la o retorică prin care victimele celui mai diabolic fenomen de tortură din întregul lagăr comunist sunt prezentate drept inițiatori și făptuitori ai odioaselor acte de cruzime. Asistăm practic, pentru prima oară după 1989, la o reabilitare a versiunii prin care, după anul 1954, Securitatea – coordonată încă la acel moment de comisari sovietici – a încercat să atenueze scandalul internațional generat de scurgerea în Occident a informațiilor despre ororile din penitenciarul Pitești. S-a efectuat în acei ani o înscenare, o farsă judiciară prin care se încerca să se acrediteze teza aberantă conform căreia torturile și crimele fuseseră de fapt inițiate de deținuții politici, la ordine primite de la căpetenii ale Rezistenței din Apus, cu scopul de a compromite regimul comunist. Este uluitor să constați că punctul de vedere al celor doi istorici cu privire la victimele terorii de la Pitești nu diferă mult de cel al odiosului general de Securitate Alexandru Nicolschi (născut Boris Grunberg), unul dintre coordonatorii experimentului, expuse cu cinism în cadrul serialului Memorialul Durerii.

În ceea privește detaliile organizării, punerii în practică și desfășurării ororilor de la Pitești, acestea sunt deja clarificate de literatura de specialitate în termeni care nu lasă loc echivocului.

Cel mai mare și mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din întreaga Europă de Est, caracterizat de Soljenițîn drept “cea mai mare barbarie a lumii contemporane”, experimentul reeducării prin tortură desfășurat în perioada 1949-1951 la penitenciarul Pitești și exportat apoi în alte închisori și lagăre din România, a avut drept scop, conform principiilor leniniste, lepădarea convingerilor politice și religioase ale deținuților, precum și alterarea pesonalității acestora până la punctul obedienței absolute. Scopul torturilor, bătăilor continue, umilințelor, a fost, în primă instanță, continuarea obținerii de informații și după finalizarea anchetei de la deținuții condamnați deja, conform prevederilor directivelor NKVD pentru țările ocupate de URSS. Dar, spre deosebire de aplicarea acestora în celelalte țări comuniste, în România, la Pitești, obținerea informațiilor nu presupunea  oprirea cruzimilor, acestea continuând pana la anularea completă a personalității deținuților.

Occidentul a aflat despre ororile de la Pitești prin intermediul cărții lui Virgil Ierunca, care la rândul său fusese inspirat de lucrarea lui Dumitru Bacu. Dincolo de aspectele macabre ale metodelor de tortură, Ierunca a reușit să surprindă cu acuratețe obiectivele psihologice finale.

François Furet, membru al Academiei Franceze a vorbit despre fenomenul Pitești ca despre “una dintre cele mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”.

Reputatul istoric Stéphane Curtois, unul dintre cei mai prestigioși cercetători ai comunismului din Europa de Est, spulberă orice dubii în legătură cu faptul că la Pitești ar fi fost altceva decât un experiment bine instrumentat de represiunea comunistă: “În opinia mea, ceea ce s-a întâmplat la închisoarea din Piteşti la sfârşitul anilor ’40 şi începutul anilor ’50, a însemnat experimentul comunist care a fost dus cel mai departe, experimentarea unei inginerii psihologice. În acest caz avem un fel de experienţă în eprubetă ca într-un laborator, o experienţă de inginerie psihologică. Adică se iau studenţi care sunt naţionalişti şi creştini şi se încearcă, prin tortură fizică şi psihică adecvată, transformarea lor în oameni noi, în comunişti. Deci, după câte ştiu eu, este cu adevărat un experiment de necrezut, cel mai dus la extrem. S-au mai experimentat desigur inginerii psihologice, cum ar fi cea asupra populaţiei Cambodgiei de către khmerii roşii. Dar asta a fost ceva destul de banal: oamenii erau obligaţi după muncă să participe la mitinguri unde trebuiau să repete întruna lozinci. În timp ce la Piteşti se lucra zi şi noapte, fără întrerupere, asupra psihologiei tinerilor, pentru a o transforma total. ”

(more…)

ÎNTRE CHIN ȘI AMIN – un film artistic de Toma Enache despre dragoste, credință, tortură și reeducarea de la Pitești. Trailer, articol, emisiune – VIDEO

ÎNTRE CHIN ȘI AMIN – un film artistic de Toma Enache despre dragoste, credință, tortură și reeducarea de la Pitești

Primul film artistic inspirat din experimentul reeducarii de la Pitesti! Din octombrie in cinematografe.

Un tânăr compozitor, proaspăt logodit, ajunge in iadul reeducării de la inchisoarea Pitești. Teribilul experiment este condus de temutul comandant Ciumau. Prin credință, supravietuiește torturilor și după eliberare compune o Odă lui Dumnezeu. Muzica o va salva pe logodnica lui, Lia.

 


Oare cati tineri frumosi si liberi de azi au auzit despre Experimentul Pitesti?

Intre anii 1949 si 1952, in inchisorile Pitesti si Gherla, intre 1000 si 3000 de tineri studenti anticomunisti au fost supusi celui mai mare și cel mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est. Dintre acestia, majoritatea (statistic circa 80%) au fost membri ai organizatiilor Miscarii Legionare, iar restul de 20% membri ai organizatiilor de tineret ale Partidului National Taranesc, Partidului National Liberal, precum si ai altor grupari anticomuniste.   

(more…)

Pagina următoare »

%d blogeri au apreciat: