GEORGE MANU – RECTORUL „UNIVERSITĂŢII” AIUD

SINAXAR 2 APRILIE:

„ERA VEŞNIC CU MÂNA ÎNTINSĂ SĂ DEA ŞI CU SUFLETUL DESCHIS” 

Motto: „Trăim într-un veac al ştiinței şi credem că totul se rezolvă prin ştiință. Vă spun eu, un om care am stat pe microscop: nu prin știință, nu prin laborator, ci prin credință”.

GENEALOGIE. RECURS LA ISTORIE

Născut la 13 februarie 1903, George Manu se trage, după tradiţie şi unele apropieri de nume, dintr-o ramură a vechii familii Manno. El însuşi semnează teza de doctorat „Mano” (cu un singur „n”), făcând legătura peste timp cu acei Manno din republicile Veneţia şi Genova, care se stabiliseră la Constantinopol în secolele XV-XVI. Cel mai vechi Manno (conform studiului foarte amănunţit – de sute de pagini – al lui Constantin George Manu) este Conrad, citat la 1267 comandant de oşti al regelui Siciliei, cu titlul „condotiere di armi”. În 1343 găsim în Sciacea pe Nicolo Manno „barone militare della cita”. În 1595, Mihail Manno ajunge la Constantinopol, la Patriarhia ecumenică. Acolo, din tată-n fiu urmaşii săi vor îndeplini timp de două secole demnităţile de Mare logofăt şi Mare eclesiarh al Bisericii de Răsărit.

În 1818, într-un incendiu la Therapia arde un edificiu al familiei, cu toată arhiva şi cu 17 membri, mulţi dintre ei copii şi adolescenţi. După acest dezastru şi după evenimentele din 1821, familia se împarte în trei ramuri: cea moldavă (astăzi stinsă), cea valahă şi cea greacă.
Ramurii valahe, înrudită prin Văcăreşti, Ghiculeşti şi Cantacuzini cu cele mai importante familii românesti, îi aparţine generalul Manu (bunicul lui George), ministru de război în timpul conflictului româno-turc, autorul declaraţiei de independenţă a României.

Până la sfârşitul secolului XIX, numărăm printre membrii familiei: un mare ban, patru mari vornici, cinci mari logofeţi, patru mari postelnici, trei mari hatmani. Între aceşti boieri veliţi îl amintim şi pe marele vornic şi caimacam (locţiitor domnesc) Mihail Manu (1762-1838) care alături de fraţii Dinicu şi Iordache Golescu şi de „pământenii” Ion Câmpineanu, Filipescu şi Văcărescu sprijină mişcarea antifanariotă a lui Tudor Vladimirescu. Bunica soţiei lui, Smaranda Văcărescu, este Safta (căsătorită Kretzulescu), fiica domnitorului Constantin Brâncoveanu. Nepotul acestui Mihail Manu şi al Smarandei este generalul George Manu (1833-1911), fost şef al Statului Major al Armatei Române, ministru de război şi la un moment dat prim-ministru. Fiul lui, Ion, consilier la curtea de casaţie, este tatăl lui George Manu.

Pe linie maternă, George Manu se trage din „ramura Şerban-Vodă” a familiei Cantacuzino. Mama lui, Elisabeta (Zetta) Cantacuzino este fiica unuia dintre primii industriaşi români, inginerul Iancu Cantacuzino (1847-1911), constructorul căii ferate Bucureşti-Predeal şi fondatorul primei fabrici de ciment din România, la Comarnic. Unul dintre fraţii Zettei, generalul Gheorghe (Zizi) Cantacuzino – viitor preşedinte al Partidului Totul pentru Ţară – va determina opţiunea politică a nepotului său.

STUDIILE ŞI ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ

George Manu îşi începe pregătirea şcolară ca elev particular, după un program făcut de bunicul său, generalul Manu. Instrucţia tânărului Manu, bazată pe memoria sa prodigioasă, este astfel completă, chiar enciclopedică, şi la cel mai înalt nivel.

Profesori străluciţi – savantul chimist Longinescu sau părintele Chiricuţă – erau aduşi cu trăsura la casa Manu, „o superbă vilă, clădită după modelul muzeului Rodin de la Paris, de care tatăl său şi mama sa s-au îndrăgostit în timpul călătoriei lor de nuntă. După exproprierea moşiei, nu şi-au mai putut însă permite luxul de a o întreţine şi astfel a fost cumpărată de Auşnit, care în calitate de cel mai mare industriaş al ţării, putea susţine cheltuielile ei. Azi ea este casă de oaspeţi pentru şefi de guverne şi capete încoronate. George Manu nu s-a plâns totuşi nicicând de faptul că din o atare vilă superbă a ajuns la zarca din Aiud, unde dormea pe o jumătate de rogojină ruptă, acoperit cu o jumătate de pătură, ferfeniţă şi ea, răbdând nu numai foamea neumamă, ci şi frigul cumplit”[1].

(more…)