Bucovina Profundă

2 august 2022

Vasile Astărăstoae – BIOETICA ÎNTR-O SOCIETATE ORFANĂ DE DUMNEZEU (I)

Filed under: bioetica,prof.dr.Vasile Astarastoae — Mircea Puşcaşu @ 09:31

astarastoae

Vasile Astărăstoae

BIOETICA ÎNTR-O SOCIETATE ORFANĂ DE DUMNEZEU (I)

La sfârșitul secolului al XIX-lea, filozoful Friedrich Nietzsche (1844-1900), în Die fröhliche Wissenschaft, a făcut un anunț: Dumnezeu este mort („Gott ist tot”) – exprimând ideea că Iluminismul a „ucis” posibilitatea credinței în Dumnezeu sau în orice zeu care a fost venerat vreodată. Cu alte cuvinte suntem orfani.

Pe măsură ce societatea este bântuită de tot felul de crize, iar cultura occidentală pătrunde din ce în ce mai adânc fie în ceea ce istoricul Christopher Henry Dawson (1889 – 1970) numea „creștinătate secularizată”, fie în secularism „progresist”, domeniul interdisciplinar, care din 1970 poartă numele de bioeticăpoate fi înțeles doar ca un microcosmos al întregului. De aici întrebarea: ce fel de bioetică este acceptabilă într-o lume orfană de Dumnezeu?

1.Context cultural-istoric

Cunoașterea este întotdeauna încorporata în anumite perspective condiționate din punct de vedere cultural și istoric.

În ultima sa carte, After God: Morality & Bioethics in a Secular Age/ După Dumnezeu: morală și bioetică într-o epocă seculară (2017), scrisă pe patul de spital, în timp ce urma un tratament pentru cancer, H. Tristam Engelhardt Jr.(1941-2018) a arătat implicațiile morale și epistemice ale trăirii într-o cultură, care a ajuns să-L respingă pe Dumnezeu. Este o lucrare profetică, strălucitoare și serioasă, scrisă știind că timpul îi era limitat. Engelhart ne atrage atenția asupra unei realități de necontestat – hipersecularizarea societății și consecințele acesteia.

Trebuie să acceptăm, vrem, nu vrem, că, până în secolul al XVIII-lea, întreaga istorie a civilizației europene s-a desfășurat sub semnul credinței creștine. Odată cu apariția Iluminismului are loc o schimbare semnificativă ale cărei urmări le simțim și în prezent.

Filozofii iluminiști nu constituiau un grup omogen în ceea ce privește credința: unii, precum Diderot, pun la îndoială existența lui Dumnezeu și se declară atei, alții, ca Voltaire, se proclamă deiști, dar anticlericali – refuzând riturile și dogmele religiei, și, în fine, cei precum Jean Jacques Rousseau, pentru care religia era esențială. Ce-i aduna la un loc erau ideologia și scopurile comune.

(more…)

7 iulie 2022

Vasile Astărăstoae – EMBRIONUL, ȘTIINȚA ȘI VIAȚA

Filed under: avort,bioetica,conferinte,pro-vita,prof.dr.Vasile Astarastoae — Mircea Puşcaşu @ 13:47

Vasile Astărăstoae

EMBRIONUL, ȘTIINȚA ȘI VIAȚA

Prea puțin se vorbește despre embrion, în schimb, fără argumente, fără nicio dezbatere, ni se spune că acesta nu ar avea importanță, că nu este ființă umană. Cum știm dacă este sau nu ființă umană? Ce alte lucruri ar trebui să luăm în calcul din punct de vedere al bioeticii?

Emisiunea: Puncte Cardinale, realizator: Maricica Pandele, Invitat: Prof. Univ. Dr. Vasile Astărăstoae

Citiți și :

Dreptul de a nu te naște. Un articol de Vasile Astărăstoae

ROE vs. WADE – 2022. Reglementarea avortului în SUA și propaganda mincinoasă. Articol de Vasile Astărăstoae

Vă invităm să vă alăturați comunității Bucovina Profundă pe Telegram:

JOIN ✅ t.me/bucovinaprofunda

ROE vs. WADE – 2022. Reglementarea avortului în SUA și propaganda mincinoasă. Articol de Vasile Astărăstoae

Filed under: avort,pro-vita,prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 13:40

hand

ROE vs. WADE – 2022

Reglementarea avortului în SUA și propaganda mincinoasă

Pe 24 iunie 2022Curtea Supremă a SUA a hotărât anularea deciziiei sale Roe v. Wade (1973) și a declarat constituțională o lege privind avortul din statul Mississippi. Imediat, propaganda progresist-globalistă a lansat un fakenewsCurtea Supremă a interzis avorturile în SUA. Preluată de democrații lui Joe Biden (care speră că în acest mod vor minimiza pierderele la alegerile din noiembrie 2022), minciuna a fost rostogolită în întreaga lume. În România, presa progresistă, superficială și isterică, a preluat știrea fără să o verifice și a chemat lumea la o cruciadă mondială pentru a apăra dreptul femeilor americane la avort. Până și experți ai OMS-ului (vă amintiți de aceea organizație care recomanda „vaccinul” anti-COVID „eficient și sigur”) au criticat decizia Curții Supreme a SUA fără să se uite în grădina proprie: în majoritate țărilor din care provin ei, avortul este reglementat similar sau mai restrictiv decât în legea incriminată.

Cum stau lucrurile în realitate?

În timpul ultimelor secole, oamenii au fost profund polarizați cu privire la problema avortului. Din moment ce dezbaterea despre avort implică atât seculariști, cât și oameni cu o trăire religioasă, problema a devenit deosebit de acută din cauza opiniilor puternice de ambele părți. În general, dezbaterea a fost prezentată în termenii de „pro-viață” și „pro-alegere”, deși este o problemă mult mai complexă. Ea depășește această dihotomizare simplistă datorită aspectelor spirituale, filozofice, morale, etice, legale și socio-economiceCurtea Supremă a SUA nu a făcut niciodată o declarație cu privire la aceste aspecte. Curtea pur și simplu s-a pronunțat cu privire la drepturi protejate de Constituția SUA.

Mulți consideră că Roe v. Wade a „legalizat avortul”. Acest lucru nu este adevărat. Ceea ce a făcut, a fost să schimbe modul în care statele pot reglementa avortul și a caracterizat avortul ca ceva care era acoperit de drepturile constituționale la viață privată.

Despre ce a fost vorba în Roe vs Wade?

În 1969, o femeie singură în vârstă de 25 de ani, Norma Leah Nelson McCorvey (22 septembrie 1947 – 18 februarie 2017), folosind pseudonimul „Jane Roe”, a contestat legile privind avortul din Texas. În acele timpuri, statul Texas a interzis avortul cu excepția cazurilor în care viața mamei era în pericol sau sarcina era urmare a unui viol sau incest. Apărător al legii anti-avort a fost Henry Wade – procurorul districtual al comitatului Dallas – de unde Roe vs. Wade.

Norma McCorvey era însărcinată cu al treilea copil când a depus dosarul pentru avort și a susținut că a fost violată. Cazul a fost respins și ea a fost nevoită să nască. În 1973, apelul ei a ajuns la Curtea Supremă a SUA, unde cazul ei a fost audiat alături de cel al unei femei din Georgia în vârstă de 20 de ani, Sandra Bensing. Un medic din Texas s-a alăturat procesului lui Roe, argumentând că legile statului privind avortul erau prea vagi pentru ca medicii să le respecte. El fusese arestat anterior pentru încălcarea legii.

În fața Curții, Henry Wade a adus următoarele argumente:

(more…)

21 iunie 2022

Un titan al Bioeticii – Tristam Engelhardt

Filed under: bioetica,prof.dr.Vasile Astarastoae — Mircea Puşcaşu @ 10:05

Un titan al Bioeticii – Tristam Engelhardt

Un articol de Vasile Astărăstoae

tristam engelhardt 15296805493753-1-856x630

Pe 21 iunie 2022 se împlinesc patru ani de când a plecat dintre noi și ne-a lasat pe toți mult mai săraci, un om generos și un savant de referință – Herman Tristam Engelhardt Jr. (1941-2018)

Pe Tristam Engelhardt l-am cunoscut personal printr-o întâmplare miraculoasă.

Prin anii ’90, pe când eram prodecan al Facultății de Medicină și mă ocupam și de cazările studenților în cămin, am primit o serie de cereri de cazare de la studenții și masteranzii Facultății de teologie ortodoxă – pe care le-am rezolvat. Peste ani, prin 2001-2002, primesc un e-mail de la unul dintre acei studenți, devenit preot, Iulian Aniței, care îmi comunica că a fost preot misionar în Alaska, dar se muta în Texas și ma întreba cu ce poate să mă ajute. Citisem recent Fundamentele Bioeticii așa că l-am rugat pe Iulian Aniței, dacă nu îi este prea greu, să facă rost de adresa de corespondență a lui Engelhardt – pe care doream să-l contactez. Răspunsul a fost prompt: „Îmi este foarte ușor, profesorul Engelhardt este socrul meu. Vine în pelerinaj, în octombrie, la Sfânta Parascheva la Iași și vă puteți întâlni”. Am așteptat cu emoție acel moment. Pe 14 octombrie, în timpul slujbei, l-am recunoscut imediat, deoarece pe lângă ținuta sa, a ieșit în evidență prin atitudine: a stat în genunchi sau în picioare (nici un moment nu s-a așezat pe scaun), a cântat împreună cu cei din cor și în final s-a împărtășit.

Ulterior, am avut șansa să ma întălnesc cu el în numeroase ocazii: la Iași (la lansarea traducerii cărții sale Fundamentele Bioeticii creștine – Perspectiva ortodoxă sau cu ocazia decernării titlului de doctor honoris causa la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”), la Bistrița, la București, la Paris, în Singapore etc. Conversațiile cu Tris (așa m-a rugat să-i spun) au fost întotdeauna o placere nu numai din punct de vedere intelectual, dar mai ales uman. Când ne-am întâlnit ultima oară îmi spunea cu mândrie că este bunicul a patru fetițe românce.

Descris ca fiind fie „copilul teribil al bioeticii”, fie unul dintre „întemeietorii bioeticii”, fie „apostolul creștinismului” în bioetică profesorul Engelhardt a avut o viață extaordinară.

H. Tristram Engelhardt Jr. s-a născut pe 27 aprilie 1941 într-o familie, care era la a șasea generație de medici. Strămoșii săi, romano-catolici germani, au emigrat în Texas pe când acesta făcea parte din Mexic. Tatăl său era profesor universitar de medicină internă, cu licență de liberă practică, dar era recunoscut mai ales ca fiind cel mai bun specialist și traducător din latina medievală din Statele Unite.

Tristam Engelhart a studiat filozofia la Universitatea din Austin (Texas). A obținut un doctorat în filozofie în 1969, scriind o teza despre Kant, Hegel și Husserl și problema minte-creier.

Medicina a studiat-o la Universitatea Tulane (în inima New Orleans-ului medicului, filosofului și scriitorului Walker Percy). La momentul și locul în care Engelhardt a intrat la medicină – anii 1960 – medicina încă se aplica la înțelegerea condiției umane și nu doar a bolilor și disfuncțiilor corpului uman. Deși a obținut dreptul de liberă practică în 1972 și se bucura de întâlnirile clinice cu pacienții, Engelhardt a decis să fie doctor în sensul cel mai larg al termenuluiSă exploreze, așa cum medicina le-a permis medicilor să facă în decursul istoriei, starea ființelor umane, natura lor finită și inevitabilitatea suferinței. A devenit profesor de filozofie la Universitatea Rice, din Houston, Texas, specializat în istoria și filosofia medicinei, profesor emerit la Colegiul de Medicină Baylor și membru al Centrului Baylor pentru Etică Medicală și Politici de sănătate.

A scris peste 400 de cărți, capitole și articole, care vizează personalitatea și identitatea, bioetica, genetica, umanismul secular, deprofesionalizarea medicinei, teologia și etica creștină, drepturile animalelor, politica de sănătate și multe altele. A fost senior editor la Christian Bioethics (înființată de el în 1995 – acum în al 27-lea an de apariție continuă) și la The Journal of Medicine and Philosophy (pe care la înființat în 1976 împreunăcu Edmund Pellegrino – acum în al 46-lea an de apariție continuă). În 1975, a fondat împreună cu Stuart Spicker colecția Philosophy and Medicine – cuprinzând peste 140 de titluri până acum – iar ulterior seria Philosophical Studies in Contemporary Culture.

Texanul Engelhardt a colindat în jurul lumii, în cizme de piele și cu pălaria de cowboy. Cel puțin 4 luni pe an era prezent în străinătate (din Australia până în Europa, din Japonia, Hong-Kong și China până în America centrală și de Sud) cucerind auditoriul cu prelegerile și cursurile sale despre istoria filozofiei, istoria și filosofia medicinei și mai ales despre bioetică. Lucrările sale au fost traduse în peste 14 limbi, inclusiv, chineză și japoneză.

Tristam Engelhart a fost catolic practicant, dar s-a convertit la ortodoxie. În Sâmbăta Mare a anului 1991, Hugo Tristram Engelhardt Jr. primea botezul orthodox, luând numele Sfântului Herman din Alaska. A spus că i s-a părut nesatisfăcătoare din punct de vedere spiritual scolastica romano-catolică. „ Creștinii catolicii scriu manuale despre dragoste; creștinii ortodocși traiesc dragostea”, așa a explicat el diferențele dintre cele două ramuri ale creștinismului.

În ultima sa carte, After God: Morality & Bioethics in a Secular Age/ După Dumnezeu: morală și bioetică într-o epocă seculară (2017), scrisă în timp ce urma un tratament pentru cancer, Engelhardt a arătat implicațiile morale și epistemice ale trăirii într-o cultură care a ajuns să-L respingă pe Dumnezeu. Este o lucrare perspicace, strălucitoare și serioasă, scrisă știind că timpul îi era limitat.

Statutul lui H. Tristram Engelhardt în domeniul bioeticii este unic, deoarece contribuțiile sale la discuțiile atât laice, cât și religioase despre probleme atât teoretice, cât și practice sunt de neegalat.

Este cunoscut mai ales prin două cărți fundamentale: The Foundations of Bioethics (1996) și The Foundations of Christian Bioethics (2000). Deși mulți s-ar putea să fi citit unul sau altul dintre acele volume, cel mai bine este să fie citite împreună; într-o manieră de iluminare reciprocă, ele atestă trăsăturile centrale ale viziunii lui Engelhardtrespingerea raționalității seculare ca bază adecvată pentru moralitate.

The Foundations of Bioethics oferă evaluarea erudită a lui Engelhardt a incapacității raționalității seculare de a oferi baza unei morale pline de conținut în diferite comunități, în fapt, relatarea sa despre eșecul eforturilor iluminismului de a oferi o baza rațională pentru o morală comună. Cartea a fost motivată de încercarea de a fundamenta o bioetică seculară pe o înțelegere universală a „vieții bune” – care ar putea fi justificată, folosind argumente raționale generale. Spre „consternarea și tristețea” lui, acel lucru s-a dovedit imposibil. De ce? Pentru că societățile iluministe moderne cuprind concepții multipledespre „bine”.

La baza acestui proiect se află condiția definitorie a lui Engelhardt, conform căreia moralitatea implică „o legătură pașnică între oameni”.Prin aceasta el înțelege că orice afirmare a canoanelor de probitate morală și de autoritate trebuie să evite recursul la forță.

Engelhardt a examinat de ce argumentele raționale solide nu sunt în măsură să ofere bazele necesare pentru a justifica o morală sau o bioetică seculară plină de conținut, cu atât mai puțin pentru asigurarea unei teorii politice, care să ghideze politica de sănătate. Engelhardt constata că morala seculară permite multe activități despre care se știa că sunt profund imorale, „păcătoase” (de ex. avortul la cerere, cercetarea celulelor stem embrionare umane, eutanasia ș.a.m.d.) sau imprudente.

The Foundations of Christian Bioethics repetă critica generală a raționalității seculare găsită în The Foundations of Bioethics, ca un preludiu al unei invitații adresată cititorilor săi să găsească comunitatea potrivită în care să-L cunoasca cu adevărat pe Dumnezeu, oferind astfel mintea și inima unor „prieteni morali” cu un discernământ moral adecvat în chestiuni bioetice și de altă natură. Bioetica creștină nu își are originea în rațiunea umană, ci în porunca lui Dumnezeu. Bioetica creștină nu este o bioetică, care poate fi cunoscută numai prin argumente raționale. Mai degrabă, bioetica creștină articulează un cadru spiritual și moral la un loc cu angajamentele, credințele și practicile creștine ale străvechilor părinți ai Bisericii Creștine, întemeiate în credința în Dumnezeu și în modurile în care El s-a descoperit omului. În lumea noastră secularizată, postmodernă, Fundamentele Bioeticii Creștine afirmă necesitatea unei etici creștine într-o posibilă lume post-creștină.

Ambele cărți au provocat dezbateri semnificative, ajungându-se la publicarea a zeci de volume și sute de articole ca răspuns la fiecare dintre ele. Dintre acestea:

Reading Engelhardt/ Citindu-l pe Engelhardt a adunat atât articole laudative, cât și critice (sau hibride), privind relatarea seculară a lui Engelhardt despre bioetica fundamentală (Editori Minogue, Palmer-Fernandez and Reagan1997). Autorii au apreciat atât puterea criticii lui Engelhardt la adresa eforturilor seculare de a dezvolta o moralitate substanțială, cât și răspunsurile însuflețite ale colegilor, care au încercat să se ridice la provocările sale necruțătoare.

At the Roots of Christian Bioethics: Critical Essays on the Thought of H. Tristram Engelhardt Jr./ La rădăcinile bioeticii creștine: Eseuri critice asupra gândirii lui H. Tristram Engelhardt Jr. (Editori Iltis and Cherry2010) constă în eseuri care răspund la The Foundations of Christian Bioethics a lui Engelhardt. Concluzia autorilor este că spre deosebire de vidul pe care îl identifică în centrul proiectului iluminist de a înlocui credința cu rațiunea ca bază pentru o morală comună, Engelhardt susține că,în absența unui punct ultim de orientare, nu există niciun punct final al rațiunii, funcție de care să putem stabili diversele condiții de facere a „binelui” și valorilor umane cardinale, care dau conținut moralei.

Iată și câteva recenzii:

Această carte de eseuri, care comentează lucrările lui Engelhardt, ajută la clarificarea despre ce este Engelhardt și de ce rămâne important. Engelhardt este un filosof al diferențelor, spre deosebire de mulți dintre marii filozofi ai secolului XX. Pentru cititorii care doresc să-l înțeleagă pe Engelhardt, eseurile din acest volum elucidează complexitatea gândirii sale”. Editorial JAMA, Jun.2010

Tris Engelhardt a făcut mai mult decât orice altă figură din bioetica contemporană pentru a aduce resursele întregii istorii a filozofiei pentru a aborda problemele etice care apar in biomedicina contemporană. Părerile sale sunt întotdeauna provocatoare și adesea inovatoare. Aceste eseuri oferă o privire proaspătă asupra multor dintre temele pe care le-a explorat de-a lungul carierei sale. Foarte recomandat celor care doresc să se împace cu opiniile acestui gigant al bioeticii contemporane.” David Solomon, Centrul pentru Etică și Cultură Notre Dame

Sunt acești doi Engelhardt și aceste două cărți radical diferite? Acest volum arată că cei doi Engelhardt sunt legați organic împreună. Engelhardt din The Foundations of Christian Bioethics abordează întrebările ridicate, (rămase fără răspuns) puse de către Engelhardt în The Foundations of Bioethics. Acest volum este indispensabil pentru oricine dorește să înțeleagă țesutul fenomenului contemporan al bioeticii.” Stephen A. Erickson, Profesor de filozofie, Colegiul Pomona, Claremont

În ceea ce privește învățarea și practicarea medicinei, Engelhardt era adeptul unei abordări complexe și conservatoare. Principalul motiv pentru care Engelhardt scria, preda și ținea prelegeri, în loc să-și petreacă zilele în tihnă, era pentru a readuce studiul medicinei la sensul său clasic. „Pur și simplu nu a existat nicio distanță între studierea medicinei ca mijloc de înțelegere a condiției umane și studierea ei ca știință” spunea Engelhardt. „Profesia a atras și a încurajat dezvoltarea unor bărbați și femei extraordinare, permițându-le – încurajându-le – să fie extrem de diferiți.” Medicina occidentală s-a dezvoltat într-o cultură creștină, care credea într-un creator divin, autor al naturii și al umanității. Drumul medicinii din a doua jumătate a secolului al XX-lea, așa cum îl vede Engelhardt, a fost unul de deprofesionalizare tot mai mare, trecând de la o profesie autonomă la o meserie guvernată de societate, legislativ și instanțe judecătorești. Cultura seculară a diminuat radical însemnătatea vieții și a morții. Odată ce moartea nu mai este văzută ca o poartă spre judecata lui Dumnezeu, gravitatea sa este radical diminuatăPreocupările morale sunt reduse la chestiuni de consimțământ liber și informat, de menținere a autonomiei persoanei, de asigurarea acelor intervenții medicale care să controleze durerea și să suprime conștiința de sine (făcând astfel pocăința imposibilă) și chiar să scurteze și să curme viața. Preocupările religioase sunt reduse fie la probleme de morală, fie la o dimensiune culturală, și nu la una transcendentă. Odată ce se pierde din vedere semnificația transcendentă a morții, semnificația morții este imanentizată, iar moartea este trivializată.

Poate medicina să recâștige ca o revendicare îndreptățită statutul de „profesie”?

Engelhardt vrea să spună da, dar nu vede prea multe dovezi încurajatoare. „Pentru ca medicina să redevină profesie, spunea el, medicii trebuie să reflecteze asupra puterii lor, nu să răspundă și să se adapteze necritic la moralitatea seculară. Și trebuie să înceapă prin a vorbi despre limitele vieții și despre inevitabilitatea suferinței și a morții. Atâta timp cât medicii întorc spatele acestor aspecte esențiale ale condiției umane în încercări sortite esecului de a prelungi viața cu orice preț, de a face să dispară orice suferință și de a remedia problemele tuturor cu medicina, ei propun o prostie pioasă, erodând și mai mult încrederea în profesie”. Dacă medicii ar începe să vorbească sincer despre ceea ce poate și ar trebui să facă medicina, Engelhardt crede că oamenii ar asculta și ar recăpata încrederea.

Prin intelectul și inteligența sa ascuțită, Tris a fost prin excelență un „provocator”, provocându-ne pe toți, să testăm rigoarea argumentației și a presupunerilor noastre. Poate cel mai bine l-a caracterizat Ronald Bailey Un domn, un filozof, un medic, un texan mândru, un povestitor strălucit și un apărător clar al libertății.” Un titan al filozofiei și medicinii.

P.S.1Fundamentele Bioeticii creștine – Perspectiva ortodoxă a fost editată în limba română la Sibiu, la editura Deisis, într-o excelentă traducere asigurată de Cezar Login, Ioan I. Ică Jr, Mihail Neamțu și cu un extraordinar studiu introductiv „Herman Tristram Engelhardt Jr și cheia biografică a bioeticii” scris de Profesorul Sebastian Moldovan.

P.S.2: Un fapt inedit din biografia lui Tristram Engelhardt. În tinerețe, a servit timp de 10 ani ca șerif adjunct în Lone Star State și a câștigat în două rânduri concursul la tir cu pistolul de pe cal al șerifilor.

P.S.3: Prelegerea de la Iași, din 2005, ținută de Tristram Engelhardt cu ocazia decernării titlului de doctor honoris cauza s-a intitulat Bioetica într-o epocă secularizată. Ea s-a aflat pe pagina Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași. Astăzi, la fel ca și prelegerea Ipostazele cuvântului a IPS Bartolomeu, nu mai există. Nu mai există nici lista celor care au primit titlul de doctor honoris causa în decursul timpului. Trist, dar adevărat.

sursa: Prof. Dr. Vasile Astărăstoae

Vasile Astărăstoae

Pe 21 iunie 2022 se împlinesc patru ani de când a plecat dintre noi și ne-a lasat pe toți mult mai săraci, un om generos și un savant de referință – Herman Tristam Enghelhardt Jr. (1941-2018)

Pe Tristam Engelhardt l-am cunoscut personal printr-o întâmplare miraculoasă.

Prin anii ’90, pe când eram prodecan al Facultății de Medicină și mă ocupam și de cazările studenților în cămin, am primit o serie de cereri de cazare de la studenții și masteranzii Facultății de teologie ortodoxă – pe care le-am rezolvat. Peste ani, prin 2001-2002, primesc un e-mail de la unul dintre acei studenți, devenit preot, Iulian Aniței, care îmi comunica că a fost preot misionar în Alaska, dar se muta în Texas și ma întreba cu ce poate să mă ajute. Citisem recent Fundamentele Bioeticii așa că l-am rugat pe Iulian Aniței, dacă nu îi este prea greu, să…

Vezi articolul original 2.310 cuvinte mai mult

29 iulie 2021

UN PARADOX

Filed under: antivaccin,articol,bio-wars,bioetica,cenzura,prof.dr.Vasile Astarastoae — Mircea Puşcaşu @ 12:54

ade-thumb-m

UN PARADOX

articol de Vasile Astărăstoae

Într-un interviu pentru documentarul „Hold-Up”, celebru virolog francez Luc Montagnier (Premiul Nobel pentru Medicină) declara că, după ce o persoană este vaccinată, virusul nu este ucis sau neutralizat. În schimb, virusul găsește „o altă soluție” sub formă de variante. Virologul ar mai fi spus: „În fiecare țară este la fel: curba vaccinărilor este urmată de curba deceselor.”. Imediat după această declarație, „experți în virologie, epidemiologie și sănătate publică” au sărit ca arși și au susținut că această afirmație este falsă, deoarece mutațiile fac parte din evoluția naturală a virușilor. Acest lucru nu explică însă evoluția paradoxală a pandemiei: țările cu o rată mare de vaccinare nu stăpânesc mai bine epidemia comparativ cu cele cu o rată mică de vaccinare. Dimpotrivă. De exemplu, dacă comparăm datele valabile la 24 iulie 2021 observăm că numărul de infecții, spitalizări, decese este în creștere semnificativă în țările „fruntașe” la vaccinări (Marea Britanie, Spania, Portugalia, Israel, Ungaria, Polonia etc.) comparativ cu țările care au vaccinat mai puțin (România, Bulgaria). Mai mult, apare și un paralelism inexplicabil: odată cu atingerea unui prag de 30% populație vaccinată, apare și o creștere a cazurilor de infectați. Unii cercetători încearcă să lege această evoluție de două fenomene cunoscute: antibody-dependent enhancement (ADE) și enhancement respiratory disease (ERD).Antibody-dependent enhancement (ADE) este un fenomen în care legarea unui virus la anticorpi îmbunătățește intrarea acestuia în celulele gazdă, urmată de replicarea acestuia. ADE poate provoca boli respiratorii grave și leziuni pulmonare acute după infecția cu virusul respirator (ERD) cu simptome de infiltrare monocitară și un exces de eozinofile în căile respiratorii. ADE împreună cu mecanismele dependente de celulele helper T de tip 2 pot contribui la dezvoltarea bolii asociate vaccinului (VADE)

Anticorpii (structurile în formă de Y) se leagă atât la viruși, cât și la receptorii Fc gamma (etichetați FcγRII), pe celulele imune care promovează infecția celulară (https://en.wikipedia.org/wiki/Antibody-dependent_enhancement)Altfel spus, ADE apare atunci când anticorpii generați în timpul unui răspuns imun recunosc și se leagă de un agent patogen, dar nu pot preveni infecția. În schimb, acești anticorpi acționează ca un „cal troian”, permițând agentului patogen să pătrundă în celule și să exacerbeze răspunsul imun determinând o patologie gravă.

(more…)

9 iulie 2021

Masca noastră cea de toate zilele – Articol de Vasile Astărăstoae 

Filed under: articol,atitudine,bio-wars,bioetica,dictatura,prof.dr.Vasile Astarastoae — Mircea Puşcaşu @ 10:24

Masca noastră cea de toate zilelemarionette-puppet-puppets

Articol de Vasile Astărăstoae 

Multe țări au introdus cerința de a purta măști în spațiile publice, în condițiile pandemiei, fără să existe date științifice explicite disponibile în acel moment, privind eficiența acesteia.

Presupunerea inițială a fost că aceasta poate reduce amenințarea acută a sistemului de sănătate publică, în mod eficient și rapid. Studiile ulterioare au arătat că există doar dovezi slabe, privind măști sigure și eficiente în utilizarea de zi cu zi (Chu D.K.; Akl E.A.; Duda S.; Solo K.; Yaacoub S.; Schünemann H.J.; Chu D.K.; Akl E.A.; El-harakeh A.; Bognanni A.; et al. Physical Distancing, Face Masks, and Eye Protection to Prevent Person-to-Person Transmission of SARS-CoV-2 and COVID-19: A Systematic Review and Meta-AnalysisLancet 2020395, 1973–1987).

O altă meta-analiză efectuată în 2020 a confirmat dovezile științifice slabe pentru eficiența măștilor (Jefferson T.; Jones M.; Ansari L.A.A.; Bawazeer G.; Beller E.; Clark J.; Conly J.; Mar C.D.; Dooley E.; Ferroni E.; et alPhysical Interventions to Interrupt or Reduce the Spread of Respiratory Viruses. Part 1-Face Masks, Eye Protection and Person Distancing: Systematic Review and Meta-AnalysismedRxiv 2020).

Cu toate acestea, sub presiunea creșterii numărului absolut de teste SARS-CoV-2 pozitive, mulți decidenți au extins purtarea măștii în funcție de anumite momente și situații, întotdeauna justificate de dorința de a limita răspândirea virusului. Mass-media, numeroase instituții și majoritatea populației au susținut această abordare.

În România, s-a dezvoltat o adevărata religie a măștii în care „profeții” apocalipsei COVID au devenit „preoți” ai noului cult. Cred că nu ați uitat propaganda deșănțată pro-mască, care trebuie purtată ziua și noaptea, nu numai în spații aglomerate, dar și pe străzile pustii, la masă, la școală, în parcuri, la ștrand, în orele de sport, în biserici etc. A fost încurajată delațiunea (cetățeni isterizați își reclamau vecinii, care nu purtau corect masca), poliția și jandarmeria erau cu ochii pe „delicvenții” fără mască (îi amendau, îi băteau și chiar le întocmeau dosare penale), iar reporterițele aveau grijă să ne „informeze” cu o voce pițigăiată de indignare, că la procesiuni religioase, la nunți, la botezuri sau înmormântări preoții nu purtau mască, iar credincioșii o scoteau când primeau Sfânta Împărtășanie sau când sărutau icoanele. Pe sticla televizorului se perindau politicieni, ziariști, experți în sănătate publică, epidemiologi, virusologi, clinicieni (unii sponsorizați de mult timp de firmele de medicamente) etc. care ne explicau cum „masca ne protejează pe noi și pe cei dragi”. Niciun cuvânt despre efectele nocive. Niciun cuvânt despre raportul risc/beneficiu, care era în defavoarea purtatului măștii.

Despre acest aspect doresc să vă sensibilizez. Deoarece am aflat de la comandantul acțiunii de la DSU că un profesor de oftalmologie sau un profesor de bioetică și medicină legală nu au competența să participe la dezbateri legate de actuala pandemie și tremur de frica anchetelor Colegiului Medicilor sau a altor comisii de etică locale, naționale, planetare sau intergalactice, mă rezum doar la a vă semnala (fără a comenta) trei articole apărute relativ recent în reviste științifice importante.

Primul este un systematic review intitulat Is a mask that covers the mouth and nose free from undesirable side effects in everyday use and free of potential hazards? Int J Environ Res Public Health. 2021; 18(8) publicat pe 21 aprilie 2021 și având autori pe Kisielinski K, Giboni P, et al. (https://www.mdpi.com/1660-4601/18/8/4344)

Autorii și-au propus sa găsească și să evalueze efectele secundare (dovedite științific) asociate purtării măștilor, analizând articolele indexate în PubMed. După excluderea a 1113 lucrări irelevante au fost găsite un total de 109 publicații relevante (pentru o evaluare cantitativă – 44 de studii experimentale, iar pentru o evaluare de fond – 65 de publicații).

Iată doar câteva constatări (citez din articol):  

– „Istoria timpurilor moderne arată că în pandemiile de gripă din anii 1918–1919, 1957–58, 1968, 2002, în SRAS 2004–2005, precum și în cazul gripei în 2009, măștile, în utilizarea de zi cu zi, nu au putut atinge speranța de succes în lupta împotriva scenariilor de infecție virală. Experiențele au condus la studii științifice, care au aratat, încă din 2009, că măștile nu prezintă niciun efect semnificativ cu privire la viruși…. Chiar și mai târziu, oamenii de știință și instituțiile au evaluat măștile ca nepotrivite pentru a proteja utilizatorul de infecțiile respiratorii și de protecție împotriva virușilor”;  (more…)

4 martie 2021

Mitul neutralității științei. Articol de Vasile Astărăstoae

Filed under: articol,bioetica,prof.dr.Vasile Astarastoae — Mircea Puşcaşu @ 19:38

Mitul neutralității științei. Articol de Vasile Astărăstoae

adn krf-postcard-2016_shutterstock_272178188_web2

În iunie 1999, UNESCO și Consiliul Internațional pentru Știință (ICSU) au organizat Conferința mondială despre știință la Budapesta. Pentru prima dată, guvernele lumii și comunitatea științifică internațională s-au adunat sub un singur acoperiș pentru a pregăti un nou „contract social” pentru știință în secolul XXI.

Rezultatele conferinței sunt cuprinse în două documente principale: Declarație privind știința și Utilizarea cunoștințelor științifice și agenda științifică – cadru de acțiune. Ambele documente subliniază importanța respectării principiilor etice și afirmă responsabilitatea factorilor politici, a comunității științifice și a cercetătorilor privind consecințele sociale și culturale ale aplicării rezultatelor cercetării în viața societății. Citez „19... cercetarea științifică și utilizarea cunoștințelor științifice trebuie să respecte drepturile omului și demnitatea ființelor umane…; 20… unele aplicații ale științei pot fi dăunătoare persoanelor și societății, mediului și sănătății umane, posibil chiar amenințând existența continuă a speciei umane; 21… oamenii de știință și alți actori importanți au o responsabilitate specială în încercarea de a evita aplicațiile științei, care sunt greșite din punct de vedere etic sau care au un impact negativ;… 23… eforturi interdisciplinare mai mari, care implică atât științele naturale, cât și cele sociale, sunt o condiție prealabilă pentru a face față problemelor etice, sociale, culturale, de mediu, economice și de sănătate. (worldscienceforum.org)

Declarațiile consfințeau sfârșitul unui mit – neutralitatea științei și falimentul (dar nu și sfârșitul) concepției scientifiste – tot ce este posibil din punct de vedere științific este acceptabil din punct de vedere moral. Declarațiile reafirmau necesitatea implementării principiilor etice în știință.

De ce a fost nevoie de un astfel de demers?

(more…)

15 ianuarie 2021

Embrionul – colecție de celule sau ființă umană? Un articol de Vasile Astărăstoae

Filed under: apologetica,avort,bioetica,pro-vita,prof.dr.Vasile Astarastoae — Mircea Puşcaşu @ 21:48

embryo

Embrionul – colecție de celule sau ființă umană?

Un articol de Vasile Astărăstoae

Unul dintre domeniile în care se evidențiază cu claritate conflicte etice determinate de progresul tehnologic este reproducerea umană asistată medical.

Anul 1978 a marcat un reper în tehnologia reproducerii, deoarece în acel an s-a născut primul copil urmare a fertilizarii in vitro (FIV). Personajele principale au fost Robert Geoffrey Edwards, (1925-2013) – Premiul Nobel pentru MedicinăPatrick Steptoe (cei care au realizat fertilizarea, au urmărit sarcina și au asistat nașterea) și copilul conceput “în eprubetă”- Louise Brown. Pentru Edwards, în acel moment, problemele etice au fost de importanță minoră, deoarece a existat un singur scop: „cel mai important lucru în viață este să ai un copil”. Apariția FIV în practica clinică a dezvaluit însă modalitățile prin care oamenii de știință și clinicienii intervin nemijlocit în dezvoltarea embrionilor umani în laborator, iar faptul că un numar tot mai mare de cercetări sunt direcționate spre embrioni, implicând frecvent distrugerea lor, a creat o problema etică.

Din acel moment, vehemența dezbaterii privind avortul a fost transferată în dezbaterea privind embrionii. Există însă deosebiri între avort și FIV. În clinicile de avort, se pune capăt unei vieți (fetale) la cererea femeilor însărcinate. Clinicile de fertilitate au rolul de a aduce o viață nouă la existență. Acest lucru este însă însoțit de pierderea altor embrioni, care se dovedesc a fi improprii implantării sau care sunt în plus față de cerințele mamei / cuplului.

Prin urmare, interesul etic s-a concentrat către fertilizarea în sine sau a concepției (așa cum este frecvent menționată în cercurile teologice). O problema în mare măsură metafizică – statutul moral al embrionului –, a devenit o problema practică, și anume: modul în care embrionii sunt tratați in vitro. Acest lucru i-a pus pe eticieni, medici, cercetători, teologi și întreaga societate în fața a două întrebări: (more…)

29 iunie 2020

Semantică epidemiologică. Articol de Vasile Astărăstoae

Filed under: bio-wars,bioetica,prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 23:15

semantica 162023.jpg-635x325

Articol de Vasile Astărăstoae

Semantică… epidemiologică

În secolul XXI, medicii și autoritățile folosesc frecvent sintagme insuficent definite pentru diferite măsuri non-farmacologice utilizate în prevenirea răspândirii unei boli contagioase.

Distanțarea socială, carantina, izolarea socială sunt termeni impuși de epidemiologie și sănătatea publică și care exprimă eforturile de a reduce contactul dintre oameni pentru prevenirea răspândirii unui agent patogen. Dacă se consultă dicționarele, se constată că definițiile carantinei și izolării sunt foarte apropiate ca sens, iar distanțarea socială încă nu e cuprinsă.

Definițiile sună astfel:

Carantínă sf – Izolare preventivă a unei persoane sau a unei colectivități care a fost în contact cu un bolnav sau care vine dintr-o regiune unde există o epidemie.

Izolare sf. 2 (Spc) Despărțire a unui bolnav contagios de oamenii sănătoși pentru a împiedica transmiterea bolii5. socială – îndepărtare a cuiva de semenii săi, de viața socială.

Distanțarea socială nu beneficiază (încă) de o definiție în dicționare. Găsim doar distanțare sf. 1. Îndepărtare față de un punct fix4. Lăsare a unui spațiu între două lucruri. 5. (Fig) Deosebire de idei sau de concepții față de cineva. Termenul distanțare socială a fost folosit la începutul secolului al XIX-lea cu semnificația „gradului de acceptare sau de respingere a interacțiunii sociale între indivizi și în special cei aparținând diferitelor grupuri sociale (precum cele bazate pe rasă, etnie, clasă sau sex).” Cu alte cuvinte, era asociat cu excluderea socială și psihologică și avea conotații negative.

După cum observăm, toate cele trei măsuri non-farmacologice de prevenire și combatere a bolilor infecțioase și parazitare au în comun distanțarea fizică, generând repercusiuni majore în viața socială.

Toți acești termeni sunt în contradicție cu esența naturii umane pentru că „omul este prin natură o ființă socială” (Aristotel). Omul nu poate să trăiască singur, trebuie să relaționeze cu semenii lui. Omul este o ființă socială și în sensul că „are nevoie de celălalt om”. Evoluția umanității a dovedit că în fața unor pericole – de la calamități naturale (cutremure, inundații, epidemii) până la războaie, ocupații militare sau regimuri tiranice –, comportamentul firesc este de apropiere interumană. Solidaritatea socială înseamnă în realitate „să facem împreună ce nu putem face individual”. Creierul uman se dezvoltă în direcția socializării, socializare care începe din copilărie și care necesită interacțiuni cu alții într-un proces de evaluare a ceea ce gândesc sau ce simt alții. Excluderea interrelaționării conduce la tulburări grave de comportament.

Distanțarea fizică stă (împreună cu alți factori) la baza distanțării sociale și a izolării sociale. Distanțarea fizică conduce la un sentiment de abandon și singuratate, la depresie sau nevroze grave. Se afirmă că în lumea de astăzi oamenii pot să interacționeze permanent și de la distanță (prin mijloacele moderne de comunicare, prin rețelele de socializare etc.) și deci socializează. Lucrurile nu stau chiar așa. Tehnologiile, dependența de acestea nu pot fi un înlocuitor pentru interacțiunile față în față. Tehnologia reproduce mai degrabă o experiență, dar nu poate să înlocuiască pe deplin intimitatea și apropierea între oameni, când se creează (și prin limbaj non-verbal) empatie și apropiere emoțională.

Distanțarea socială obligatorie, văzută ca o tactică permanentă în lupta împotriva „unui inamic invizibil”, are pe termen lung efecte nocive și nu numai psihologice/psihiatrice, dar și economico-sociale. De exemplu, impunând agenților economici să funcționeze sub capacitatea lor maximă (de exemplu, companii aeriene, unități industriale, terase, săli de gimnastică și baruri) sau interzicând unele activități (teatre, cinematografe, hoteluri, restaurante) pot avea drept rezultat recesiune economică, șomaj, scăderea veniturilor.

(more…)

7 iunie 2020

Vasile Astărăstoae: E de interes public informația dacă cei care au redactat legea vaccinării obligatorii au fost sponsorizați de industria farmaceutică

Filed under: antivaccin,bioetica,prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 02:23

Vasile Astărăstoae: E de interes public informația dacă cei care au redactat legea vaccinării obligatorii au fost sponsorizați de industria farmaceutică

vasile-astarastoae 5

Dezbateri în stil românesc

Discuțiile legate de proiectul legii vaccinării obligatorii au evidențiat modalitatea formală și lipsită de conținut a dezbaterilor în România. În trei ani de zile, au fost trei sau patru așa-zise dezbateri (de câte aproximativ 4 ore) în care fiecare vorbitor a avut la dispoziție 5 minute pentru a discuta legea.

Lipsa de conținut a dezbaterii mi-a fost confirmată de o întâlnire pe care am avut-o la un post de televiziune cu un senator PSD, aprig susținător al vaccinării cu forța. Mi-am expus la început punctul de vedere și am așteptat contraargumentele. În loc de acestea, discuția a fost deviată spre atacuri la persoană și pe afirmații ca de exemplu: „cum un profesor universitar susține asemenea lucruri”. Atacurile nu s-au oprit la mine și au continuat cu medicii care au semnat un memoriu trimis parlamentarilor. Am încercat să revin la argumente, dar la un moment dat mi-am pierdut cumpătul și am căzut în această capcană: am început și eu să acuz. Mi-am revenit repede, am retractat, dar oricât am insistat, nu am reușit să aduc dezbaterea pe făgașul normal. Am rămas cu un gust amar. Prin urmare, reiau argumentele pe care le-am mai prezentat, dar care nu au ajuns la urechile preopinentului prezent în studio.

1.Legea trebuie analizată nu numai din punct de vedere tehnic, cât mai ales din punct de vedere etic. Pentru că ea limitează drepturi civile și influențează absolut toată populația. Pe de alta parte, trebuie să recunoaștem că politicile de vaccinare au scăzut dramatic incidența unor boli invalidante și potențial letale precum poliomielita sau pertusis.

2.Vaccinarea atinge toate principiile etice fundamentale:
Autonomie: Vaccinare obligatorie sau vaccinare voluntară?
Datoria de a face bine: bine pentru persoană sau pentru colectivitate ?
Non-vătămare: Sunt vaccinurile sigure?
Dreptate distributivă: Sunt vaccinurile accesibile pentru fiecare cetățean?

3. Etica hipocratică sau etica colectivistă?  (more…)

7 mai 2020

COVID-19 – o încercare de analiză etică – Vasile Astărăstoae

masca coronavirus-cenzura

COVID-19 – o încercare de analiză etică

Vasile Astărăstoae

A fost suficient ca în universul biotic să-și facă simțită prezența un nou membru (microscopic) pentru ca viața noastră să se schimbe fundamental. De la senzația că omul a devenit stăpân al gândirii și al naturii, de la confortul individual și imaginea de maximă securitate (induse de progresul științific și de tehnologiile moderne) a trecut brusc la sentimente de neputință și frică irațională. COVID-19 a devenit nu (numai) o problemă de sănătate publică, dar mai ales o problemă de filozofie existențială cu implicații majore economico-sociale, culturale și religioase. În acest context, este de neînțeles de ce în elaborarea măsurilor de combatere a pandemiei, organismele internaționale (OMS) și cele naționale nu au implicat și specialiști în bioetică. Aceasta cu atât mai mult cu cât în științele vieții numai cunoașterea nu este suficientă; ea trebuie înconjurată de umanism și controlată de valorile moralei, care sunt supreme. Achizițiile medicinei științifice, inclusiv politicile de sănătate publică, s-au dezvoltat în concordanță cu scopurile tradiționale ale eticii individualiste (bazată pe jurământul lui Hippocrates), care plasează interesele individuale ale pacienților /cetățenilor deasupra intereselor colective ale societății și ale statului. Abia în secolul XX (în perioada de instalare a regimurilor totalitare/dictatoriale), politicile de sănătate au ales să urmeze o etică colectivistă și utilitaristă, care pune interesele colective ale societății și ale statului deasupra intereselor individuale ale pacientului/cetățeanului. Pentru a preveni derapajele nedemocratice și abuzurile este necesar un control etic al măsurilor propuse. Cu atât mai mult cu cât avem criterii de evaluare a programelor încă din 2000 (Nancy Kass. AmJPH 2001;91:1776-82). Adaptându-le la situația actuală, criteriile ar fi:

1.  Necesitatea măsurilor

Politicile de sănătate publică și implicit măsurile trebuie să fie necesare pentru a diminua un risc semnificativ pentru sănătatea populației. În prezența unei pandemii există o obligație a statelor de a elabora și implementa măsuri care să diminueze efectele și să protejeze cetățenii. COVID-19 nu face excepție de la o astfel de abordare. În concluzie, putem spune că măsurile sunt necesare.

2.  Eficiența măsurilor

Politicile de sănătate trebuie evaluate în termeni de capacitate de atingere a obiectivelor, iar măsurile trebuie evaluate în termeni de cost/ eficiență. Pentru aceasta trebuie să cunoaștem impactul și caracteristicele bolii (contagiozitate, morbiditate, mortalitate, leziunile anatomice și fiziopatologice induse etc.), strategia de implementare, acceptabilitatea, fezabilitatea măsurilor și, un lucru esențial, evaluare continuă a eficacității măsurilor. În COVID-19, am asistat la o bâlbâială continuă și la estimări fanteziste, care se modificau de la zi la zi; bâlbâială determinată în primul rând de acest colhoz globalist numit OMS. De aici au plecat mesaje contradictorii, ideologizante și partizane: pe de o parte, o viziune apocaliptică (al treilea război mondial, introduceți carantina, izolarea socială etc.) pe de alta parte, critici la adresa SUA pentru că au suspendat zborurile spre și dinspre China. În februarie, după declararea pandemiei, preocuparea domnului Tedros Adhanom Ghebreyesus era de a lăuda China (deși China a ascuns la început epidemia și apoi a încălcat cu brutalitate drepturile omului) și de a solicita să nu se utilizeze termenul “virusul din Wuhan” pentru că stigmatizează. Guvernele (cu puține excepții) au mers pe acest drum. De la bagatelizare la “apocalipsa Covid”. În aplauzele mulțimii, cuprinsă de o panică isterică, au luat măsuri care nu au fost evaluate ca impact. Dacă la început o asemenea atitudine era explicabilă, acum nu se mai justifică. Nici acum nu știm morbiditatea, mortalitatea reală, contagiunea (datorită modalităților diferite de raportare și a politicilor diferite de testare) știm însă că (până în prezent) mortalitatea prin Covid-19 reprezintă 0,8% din mortalitatea generală (puțin peste gripa sezonieră). Deși gradul de urgență biologică impus de OMS a descurajat efectuarea examenului anatomo-patologic necroptic au început să apară rezultatele necroptice din Italia, Germania și SUA, care pun la îndoială tratamentul impus prin protocol bolnavilor Covid-19. Acestea sunt câteva exemple. În luarea măsurilor, nu a contat raportul cost/eficiență și nici evaluarea impactului economico-social. A contat doar imaginea publică.

3.  Proporționalitatea în limitarea drepturile omului.  

(more…)

Vasile Astărăstoae: De ce nu se fac necropsii în pandemia Covid-19?

Necropsy-Laboratory-by-Graphite

Vasile Astărăstoae:

De ce nu se fac necropsii în pandemia Covid-19?

În 1761, la optzeci de ani, Giovanni Battista Morgagni (25 februarie 1682 – 6 decembrie 1771) a publicat lucrarea De Sedibus et causis morborum per anatomem indagatis, care a făcut din anatomia patologică o știință. Anatomia patologică a introdus în medicină o abordare bazată pe exactitate și precizie. Astăzi, nu există manual de medicină, care să nu aibă (la descrierea unei boli) un capitol consistent de anatomie patologică, iar, în practica medicală, terapia (în majoritatea cazurilor) este condusă pe baza rezultatelor explorării anatomo-patologice. Astăzi, anatomia patologică poate contribui la caracterizarea unor modificări care pot fi specifice (patognomonice) pentru o anumită maladie sau generale (nespecifice) – prezente în mai multe afecțiuni.

Întotdeauna, la apariția unei noi afecțiuni, pentru a stabili un protocol terapeutic eficient, se studiază modificările macro- și microscopice, imunologice, citogenetice etc. determinate de noua boală. Acest lucru a fost valabil până la apariția pandemiei COVID-19. În această pandemie, avem studii cu privire la structura noului coronavirus, avem studii epidemiologice, studii clinice etc. și aproape deloc cercetări anatomopatologice. Aceasta deoarece nu s-au efectuat necropsii. Pare cel puțin bizar ca OMS și autoritățile sanitare, printre numeroasele recomandări, au “uitat” să solicite efectuarea necropsiei la cei declarați decedați ca urmare a COVID-19.

Explicații date de autorități (inclusiv de cele române):

a. Pericolul de infectare al personalului medical care efectuează necropsia. Argumentul nu stă în picioare. Medicii anatomo-patologi și legiști sunt instruiți încă din perioada rezidențiatului cum să procedeze (ce măsuri de siguranță se aplică) în situațiile cu înalt risc biologic. Chiar în afara pandemiei, ei au lucrat cu produse biologice infectate de diferite bacterii și viruși. Au echipamente de protecție și știu să le utilizeze. Am lucrat peste 49 de ani în domeniu, am efectuat peste 1000 de necropsii și pot afirma că riscul de infectare este substanțial mai mic decât pentru medicii de familie, urgentiști sau anesteziști. Mai ales că, atunci când se face necropsia, se știe că a fost pozitiv la testare și se pot lua măsurile de diminuare a riscului. În plus, decedatul nu respiră, nu tușește, nu strănută ca să transmită virusul pe cale aeriană.

b. Nu există capacitate și logistică pentru a efectua necropsiile. Poate în perioada de vârf acest argument să fie valabil. Dar nu este obligatoriu să se efectueze necropsia absolut la toate decesele. Se poate efectua la capacitatea maximă a țării respective. În România, acest argument nu funcționează. La numărul de decese înregistrate se puteau efectua necropsia cu un efort minim. Mai mult, modul de dispersie a cazurilor permitea detașarea unui număr de anatomo-patologi și legiști în focarele epidemice.

Recomandarea de a nu se efectua necropsia la decedații COVID-19 lasă loc liber la diferite speculații care circulă în spațiul public:

  1. Nu se dorește a se preciza cauza reală a morții, deoarece nu se diferențiază între cei care au murit din cauza coronavirusului și cei care au murit din cauza altei patologii, dar au fost pozitivi la testare. În acest mod se exagerează gravitatea pandemiei, se justifică, pe de o parte, limitarea drepturilor civile (și implicit criza economico-socială indusă), iar pe de alta parte, se amplifică profitul corporațiilor din domeniul medical.  (more…)

18 aprilie 2020

Creștini sau superstițioși? O mărturisire creștină a profesorului, doctorului și omului de conștiință Vasile Astărăstoae

crosses -media-158711990156030900

Creștini sau superstițioși?

O mărturisire creștină a profesorului, doctorului și omului de conștiință

Vasile Astărăstoae

Un sondaj realizat în Franța, în 2016, arată că doar 18% dintre respondenți se declarau creștini, iar 14% de altă religie; în rest, atei/agnostici (61 %) sau nu au vrut să răspundă. Este o estimare realistă într-un stat puternic marcat de Revoluția iacobină, secular și anticlerical. Paradoxul apare atunci când 69% dintre respondenți afirmă că sunt convinși de existența stafiilor și a altor ființe supranaturale (inclusiv extratereștri), cred în puterea magiei și în alte forme de superstiții. Cu alte cuvinte, atei, dar superstițioși.

În România, la recensământului din 2011, 86.45% din populația țării s-a declarat creștin ortodoxă. La “referendumul pentru familie” din 2018 (asumat de toate cultele religioase recunoscute în România, cu o singură excepție – biserica din care face parte președintele Johannis), participarea a fost sub 30% . Am descoperit atunci că realitatea este alta: creștinii, în general, și deci și creștinii ortodocși sunt minoritari. Modul de reacție la decizia de a interzice accesul credincioșilor în biserici – inclusiv în noaptea de Înviere (motivat de faptul că virusul ucigaș e cantonat acolo) vine să confirme acest lucru…

S-a format o majoritate consistentă, care a susținut și aplaudat această măsură. Majoritate formată din “progresiști “ atei/agnostici și așa-ziși “creștini”. Într-un glas această “coaliție” afirmă că trebuie să stăm în case pentru că românii nu sunt educați, nu vor respecta regulile de distanțare socială și vor declanșa apocalipsa coronavirus. O asemenea abordare dezvoltă și accentuează o adevărată psihopatologie de masă susținută de frică /panică. Dacă îndrăznești să vii cu argumentul că (la fel ca în toate țările) o nesemnificativă parte din populație nu respectă regulile, sar să prezinte cazuri punctuale. Când arăți că statistic sunt nesemnificative apelează la clișee: ești retrograd, mistic, incult și omul rușilor.

Nu doresc să comentez atitudinea ateilor/agnosticilor. E dreptul lor la opinie, e dreptul lor la alegere. Țin doar să le semnalez că în decursul istoriei mitologiile și marile religii au un punct comun: viața nu se sfârșește odată cu moartea trupului, ea continuă (bineînțeles sub altă formă) și după acest moment. Doar materialiștii consideră că suntem o simplă formă de existență a materiei, care după moarte revine la starea de atomi și molecule. Panica isterică s-a dezvoltat în societăți puternic secularizate (pragmatice, materialiste) în care speranța a fost doar în noul idol – știința (care însă nu a găsit o soluție până în prezent). Modul agresiv, intolerant în care se interzice altora viața religioasă nu se bazează pe adevăr, ci pe teroarea în fața bolii și a morții.

Doresc să comentez atitudinea așa-zișilor creștini. Avem aici două categorii:

a. Ideologi, care încearcă să justifice la nivel teoretic măsura. Sunt intelectuali apropiați ca esență de doctrina “progresistă“, cu o singură diferență: se declară creștini. Ei afirmă că nu poate exista o analogie între mersul la magazine, piețe, la cules sparanghel în Germania și deplasarea (cu măsuri de distanțare socială și de protecție) la Biserică. Sunt aceeași care la referendumul pentru familie “nu au înțeles întrebarea” și au militat pentru ca lumea să stea acasă. Spun ei că nevoile materiale nu pot fi satisfăcute fără deplasări în comunitate, în timp ce spiritualitatea poate fi înlocuită cu surogate acasă. Ba își permit să-i pună la punct pe ierarhii și preoții Bisericii Ortodoxe, care solicită o excepție pentru noaptea Învierii. Nu mă miră atitudinea lor (date fiind antecedentele), mă miră faptul că sunt validați, cultivați și promovați de bisericile creștine. Pe motiv că sunt inteligenți, culți, au operă. Asta îmi amintește de spusele Vrednicului întru Adormire IPS Bartolomeu în Pastorala de Paști din 2005: ”Iuda se plimbă nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar și prin creștinătate. Iuda de astăzi cunoaște bine Biblia, are studii universitare, vorbește câteva limbi străine”.

b. Creștini, care nu pot înțelege esența credinței așa cum ne-a dezvăluit-o Mântuitorul la Cina cea de Taină. Grupul e eterogen. Unii sunt cei care declară “Sunt ortodox, dar anti BOR”. Dar BOR este Biserica Ortodoxă Română. Să înțelegem că ar fi ortodocși ce aparțin de alte biserici (rusă, greacă, ucraineană etc.)? Sau, de fapt, și-au făcut o biserică proprie pe care vor să o promoveze, folosind cuvântul “ortodox”. Alții sunt cei care practică formalismul credinței fără să ajungă la esența ei. De aici și teama care îi domină. În această pandemie ei spun: ”Nu am nevoie să merg la Biserică, stau acasă, citesc rugăciuni, aprind o lumânare, nu trebuie să mă împărtășesc și nici nu am nevoie de Lumina Învierii din Biserică pentru că s-ar putea ca cel care o aduce să mă infecteze cu “virusul ucigaș”. Pot să o aprind singur, mai ales că s-ar putea ca pe drumul spre casă să se stingă”. Aceste afirmații dovedesc superstiții și nu credința creștină. Pentru un credincios, Sfânta Euharistie nu este un simplu ritual, nu este un simbol prozaic. Este întâlnirea cu Hristos. Sfânta Împărtășanie, nu e o fărâmă de azimă și o picătură de vin ea este trupul și sângele lui Hristos, care te vindecă, nu te îmbolnăvește. Lumina pe care o luăm (nu o aprindem noi) spiritualizează, sfințește suportul (lumânarea) și ne adună pe toți în credință. De aceea păstrăm lumânarea și o reaprindem în clipe grele. Creștinii nu se sperie de Boală și Moarte. Ei cred în Înviere. (more…)

12 martie 2020

Învățăminte (la cald) ce decurg din epidemia cu coronavirus – Vasile Astărăstoae

Învățăminte (la cald) ce decurg din epidemia cu coronavirus

Vasile Astărăstoae

APTOPIX Italy China Outbreak Europe

Deși este mult prea devreme pentru a elabora concluzii legate de epidemia (poate în curând pandemia) cu COVID-19, putem, totuși, evidenția, din modul de reacție al populației și, mai ales, al autorităților, câteva caracteristici. Este o sinteză a ceea ce am scris anterior.

  1. A fost desființat mitul infailibilității științei oficiale. Știința oficială încearcă să-și impună punctul de vedere prin intermediul statului. De aceea știința devine necontrolabilă și tiranică. Și-a abandonat scopul, și anume: acela al cunoașterii reale a naturii și de a integra omul, a-l împăca cu natura. Pe măsură ce a devenit treptat tot mai oficială, a devenit tot mai puțin științifică. Pe de o parte pentru că a selectat metodele de cercetare, a minimalizat efectele vătămătoare, a supraestimat beneficiile etc., iar pe de altă parte, pentru că pe “dizidenți” i-a îngrădit, marginalizat, boicotat și i-a împiedicat prin toate mijloacele să-și susțină punctul de vedere. Știința oficială a devenit o nouă religie,care este impusă prin amenzi și închisoare, care proclamă adevărul nu în predici, ci în legi și statute, care este răspândită nu de predicatori, ci de polițiști. Știința oficială și-a pierdut conștiința. Am asistat la o revigorare a curentului scienticist potrivit căruia tot ce este valabil științific este acceptabil din punct de vedere moral. Dar adevărul științific este parțial și dual. De aici neputința științei oficiale de a face față provocărilor actuale.

  2. Isteria colectivă și panica s-a instalat, mai ales, în socetăți secularizate, acolo unde s-a încetățenit ideea că omul este stăpânul naturii și nu că el face parte din natură. Progresul științific și tehnologiile moderne au crescut confortul individului, conferind omului o falsă imagine de maximă securitate. Omul are senzația că a devenit stăpân al naturii și a ales să înlocuiască spiritualitatea și sacralitatea vieții cu un idol nou: știința. Nu s-a ținut cont de faptul că în științele vieții numai cunoașterea nu este suficientă; ea trebuie înconjurată de umanism și controlată de valorile morale. În momentul în care a constat că idolul este fals, omul s-a simțit dezarmat și vulnerabil. Speriați de epidemie, oamenii par să se fi resemnat cu noile intruziuni ale autorităților în viața lor și, uneori, chiar acceptă cu bucurie limitarea drepturilor.

  3. Incapacitatea organismelor globalizante internaționale (de exemplu, OMS) de a gestiona criza. Birocrații de la OMS nu au fost capabili până în prezent să elaboreze o strategie eficentă și coerentă de combatere a epidemiei. Apelează la modelul chinezesc și fetișizează carantina ca mijloc de control al epidemiei deși în tot cursul istoriei ea nu a putut să juguleze nicio epidemie.

  4. Infrastructura sanitară s-a dovedit deficitară, nepregătită în probleme de sănătate publică. În fața amenințării sănătății a sute de milioane de oameni, sistemul sanitar fost copleșit, sufocat și în pofida abnegației personalului medical, care a muncit până la epuizare fizică și psihică, a reacționat haotic.

  5. Influența comercială a industriei farmaceutice s-a afirmat ca un factor care condiționează direct starea de sănătate. Și nu întotdeauna în bine. Astfel, industria farmaceutică a promovat difuzarea numai a acelor știri care-i erau favorabile și care conduceau la creștera profitului. Profitând de panică, suntem bombardați cu informații despre vaccinul pentru COVID-19, creându-se o stare de așteptare așa încât atunci când va fi pus pe piață se va vinde repede și nimeni nu o să se intereseze de condițiile de siguranță. Acest lucru este evident și în România. De exemplu, deși la mitingurile împotriva legii vaccinării obligatorii (a vaccinării obligatorii nu împotriva vaccinării) au participat zeci de mii de oameni, în presă nu a apărut nicio știre. Întâmplător sau nu, legea permite societăților comerciale din domeniu să desfășoare activități de informare (?!) a populației, iar cel mai mare cumpărător de publicitate este industria farmaceutică.

  6. Procentul cel mai mare de victime a fost în rândul personalului medical, care a fost vulnerabil din cauza numărului mare de contacți consultați și tratați, dar și din cauza muncii epuizante. Legea vaccinării “cu forța” va adauga și victime “juridice”: medicii vaccinatori. Legea stipulează că tipurile de reacții adverse postvaccinare se vor stabili prin hotărâre a Guvernului (!?). Prevederea aceasta reprezintă, practic, o metodă de a limita numărul reacțiilor adverse eligibile pentru despăgubiri bănești din partea statului. Prin urmare, orice altă reacție postvaccinală va deschide calea în instanță a celui vătămat împotriva medicului vaccinator. Expierența ne arată că medicii din România au fost condamnați pentru apariția șocului anafilactic la diferite medicamente, motivându-se că ar fi trebuit să testeze pacientul. Aceasta în condițiile în care practic este imposibil să faci testări pentru toate medicamentele și, mai mult, testarea poate sensibiliza organismul. Prevăd că, în cazul vaccinărilor, instanțele românești vor proceda identic: medicul nu a depistat o stare, o contraindicație care impunea evitarea vaccinării.

  7. Impactul economic va fi major mai ales din cauza măsurilor disproporționate și, uneori, aberante luate de autoritățiile din țările atinse de COVID-19. Țări intrate în carantină totală, închiderea școlilor, închiderea aeroporturilor, perturbarea circulației aeriene, navale, rutiere și terestre, sute de mii de persoane izolate la domiciliu etc. La noi după un interval de timp în care autoritățile sanitare au acționat cu calm și profesionalism, la presiunea opiniei publice și mai ales a presei, a început isteria generalizată. În fiecare zi, autoritățile ne anunță noi măsuri, multe nejustificate de situația epidemiologică din România. Profitând de frica oamenilor, s-a trecut prin Comisia de sănătate legea vaccinării “cu forța”, care cel mai probabil va trece și în plen, pentru că așa vor PSD-ul și PNL-ul. Mă aștept ca în curând să fie lansate rachetele de la Deveselu împotriva virusului. Nu a spus OMS că ne aflăm în stare de război?! Ne așteaptă însă o recesiune globală și o criză economică mondială. Bursele deja au reacționat. Grav este că va afecta sistemele de sănătate. Sume enorme vor fi redirijate blocând alte programe de sănătate. Aceasta în condițiile în care mortalitatea în alte boli este de zeci de ori mai mare decât în infecția cu COVID-19.

În concluzie, epidemia cu COVID-19 ne-a demostrat că nu suntem capabili să ne păstrăm calmul și să acționăm rațional. Aceasta pentru că nu vrem să acceptăm că trăim într-un mediu în care pericolele vin de peste tot. Vrem să fim stăpânii naturii fără a ne asuma responsabilitatea integrării cu natura. Vrem să fim zei în loc să fim oameni.

P.S.: Mi s-a reproșat că ma opun unei legi (legea vaccinării “cu forța”) care a fost redactată de cei mai mari specialiști în domeniu. Departe de mine gândul de a contesta pregătirea profesională în epidemiologie, microbiologie, boli infecțioase a celor care au redactat legea. Însă impactul acestei legi asupra drepturilor și libertăților cetățenești impunea și prezența unor specialiști în domeniul drepturilor omului și al bioeticii. Absența lor se reflectă în slăbiciunile majore ale legii.

(more…)

Capcanele cunoașterii adevărului. Un articol de Vasile Astărăstoae

Filed under: antivaccin,articol,bio-wars,bioetica,prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 15:55

Capcanele cunoașterii adevărului

Un articol de Vasile Astărăstoae

lab

Scriam recent „Problema științei oficiale este aceea că ea pe măsură ce devine treptat tot mai oficială, este tot mai puțin științifică. Renunță la îndoială (dubito) ca atitudine epistemologică, așa cum este descrisă de Descartes. Ajunge la un grad de suficiență încât orice îndoială este considerată blasfemie”. Pentru că știința, care renunță la epistemologie, este nonștiință. Epistemologia este, în fapt, tot o știință, știința cunoașterii adevărului sau, după Karl Popper, o “teoretizare a cunoașterii științifice”. Epistemologia, ca logică științifică, are dublu rol: de a oferi reguli de descoperire a adevărului (matrice epistemice) și de a fi judecătorul validității lor. Prin urmare, are nu numai caracter explicativ și probant, dar și caracter prospectiv. Promovează integrarea și caracterul unitar al cunoașterii atât pe orizontală, cât și pe verticală – ca o condiție indispensabilă a adevărului științific. În aflarea adevărului științific există numeroase piedici și capcane.

Capcanele / riscurile pe drumul cunoașterii (adaptat după G. Bachelard)

  1. a avea convingeri preconcepute în loc de a avea îndoieli rezonabile, “știința nefiind altceva decât adevărul însoțit de îndoială” (Bachelard).

  2. a da obiectului de cercetat o imagine conformă dorinței tale;

  3. a crede mai întâi în intuiție personală înainte de a cerceta;

  4. a iubi mai mult ceea ce se confirmă decât ceea ce contrazice;

  5. a manifesta atașament față de ceea ce este mai familiar și a respinge de la început orice opinie contrară;

  6. a fi seduși de hipertehnicizare, care poate să ne conducă la o încredere necontrolată în tehnică;

  7. a nu crede că adevărul științific este viciat nu atât de erorile grosiere, cât de erorile subtile;

  8. a trişa cu idei sau fapte din orgoliu sau, mai ales, din interes.

Cu alte cuvinte, în căutarea adevărului nu ne putem baza numai pe știința seculară, pentru că ea ne dezvăluie doar un adevăr parțial. Întregul adevăr îl aflăm când cunoașterea științifică este completată de cunoașterea spirituală și de principiile morale.

În concluzie, atunci când, în numele științei seculare (idolul lumii moderne), sunt justificate măsuri polițienești, autoritare și arbitrare, trebuie să vedem dacă nu cumva în spate există una dintre capcane..

P.S.1. Am aflat că persoanele, care se opun legii vaccinării cu forța (și nu vaccinării ca metodă de prevenție), sunt troglodiți, pupători de moaște și icoane etc. Fac parte din categoria pupătorilor de moaște și icoane. Sunt creștin, o mărturisesc ori de câte ori am ocazia. Cred într-unul Dumnezeu și mă rog la Tatăl Nostru oricât ar încerca unii să-mi inducă sentimente de inferioritate sau de frică. Iar în noaptea de Înviere, voi fi prezent în Biserică, voi săruta icoanele și voi lua Lumină indiferent ce măsuri absurde vor lua decidenții în războiul cu virușii. Cât despre troglodit, sunt un troglodit care a scris peste 30 de cărți, care a publicat peste 200 de articole în reviste științifice, care a fost invitat să conferențieze în Universități străine de la Taipei (Taiwan) până la Paris și Londra.

(more…)

29 februarie 2020

Coronavirusul, OMS-ul și modelul chinezesc. Un articol de Vasile Astărăstoae

Filed under: prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:23

Coronavirusul, OMS-ul și modelul chinezesc

Un articol de Vasile Astărăstoae

wuhan coronavirus-cdc

Într-o postare anterioară, afirmam – legat de epidemia cu coronavirus – că există o isterie globalizată. Scriam “Această panică isterică se explică prin faptul că nu avem studii legate de noul coronavirus (oamenii se tem de necunoscut), de viteza de propagare a epidemiei și de faptul că nu există un vaccin.” Astăzi, adaug un al patrulea motiv: atitudinea OMS.

Pe 11 februarie 2020, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că focarul de coronavirus din China reprezintăo amenințare foarte gravă pentru restul lumii. Ca să fiu sincer, un virus este mai eficient în a genera tulburări politice, economice și sociale decât orice atac terorist… Un virus poate avea consecințe mai puternice decât orice acțiune teroristă…”

Mai mult, OMS a lăudat China, care s-a remarcat în opinia organizației pozitiv. Pentru birocrații de la OMS, luarea unor măsuri, care afectează zeci de milioane de oameni (pentru că sunt bolnave câteva mii) pare un lucru nu doar necesar, ci și binevenit, de aplaudat. OMS-ul o spune cu un ton admirativ-apreciativ, fără niciun semn că, totuși, un asemenea comportament hiperautoritar (ca să nu spun dictatorial) ar comporta niște riscuri. Riscuri legate de o încălcare fără limite a drepturilor cetățenești.

În realitate, ce nu observă birocrații de la OMS, e că liderii Partidului Comunist Chinez au folosit combaterea epidemiei ca pe o ocazie de a demonstra superioritatea sistemului lor social și politic. Ce s-a întâmplat și se întâmplă acum în China șocheaza prin proporțiile acestei desfășurări incredibile de măsuri discreționare (luate sub pretextul controlului epidemiei) și aplaudate de regimurile democratice.  (more…)

24 februarie 2020

Coronavirusul și tirania… științei. Un articol de Vasile Astărăstoae

Coronavirusul și tirania… științei

Un articol de Vasile Astărăstoae

wuhan corona

Până acum câteva zile nu am acordat nicio atenție știrilor legate de epidemia cu coronavirus. Am fost ocupat, nu am urmărit știrile. Dar, nici în cele mai sumbre scenarii, nu puteam să-mi imaginez isteria colectivă și globală, care s-a declanșat. După mai multe zile, când am deschis televizorul, am crezut că fie a început al III-lea război mondial, fie a venit sfârșitul lumii. Spun isterie globală pentru că ea nu este numai în România. Ea se manifestă și în China, Italia, Austria etc. Nu mi-am imaginat că nu se vor analiza parametrii epidemiei. Dacă suntem cât de cât raționali, putem să observăm că mortalitatea (raportata la numărul de îmbolnăviri declarate, și nu la populația generală) este de aproximativ 2,4%, apropiată de cea prin gripă în 2018 și că coronavirusul are o patogenie scăzută. Cei care au decedat în Italia aveau comorbidități majore (neoplasm, BPOC, insuficență cardiacă stadiul III). Chiar dacă măsurile autorităților din Italia au trezit admirația unor oficiali români, în realitate, multe sunt absurde, între care carantina și arestarea celor care nu o respectă.

Această panică isterică se explică prin faptul că nu avem studii legate de coronavirus (oamenii se tem de necunoscut), de viteza de propagare a epidemiei și de faptul că nu există un vaccin (ca și cum vaccinarea ar fi panaceu universal). Se știe că, unul dintre efectele perverse ale idolatrizării vaccinării (și propaganda în acest sens) este că se creează un sentiment de siguranță și nu se mai iau alte măsuri protective împotriva bolii, măsuri care sunt deseori mai eficiente decât vaccinarea. În absența unui vaccin, în loc să luăm măsurile simple și verificate, apelăm la alt idol (ineficient), și anume: carantina.   (more…)

22 februarie 2020

Un cavaler al dreptății, eurosceptic: Vladimir Bukovski

Un cavaler al dreptății, eurosceptic: Vladimir Bukovski

Un articol de Vasile Astărăstoae

bukowski - bannerfff

Vladimir Konstantinovici Bukovski (30 decembrie 1942 – 27 octombrie 2019) a fost un neurofiziolog, scriitor și activist pentru drepturile omului. De la sfârșitul anilor ’50, el a fost o figură proeminentă în mișcarea disidentă sovietică, bine cunoscută atât în URSS, cât și în străinătate. S-a născut în orașul Belebei din Republica Socialistă Sovietică Autonomă Baskira, unde familia sa a fost evacuată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După război, el și părinții săi s-au întors la Moscova, tatăl său, Konstantin (1908 – 1976), a fost un cunoscut jurnalist. În ultimul an de liceu, Vladimir a fost exmatriculat pentru crearea și editarea unei reviste neautorizate. Și-a încheiat studiile liceale la seral. În septembrie 1960, Bukovski a fost admis la Universitatea din Moscova, la facultatea de biologie. Acolo, el și câțiva prieteni au decis să revigoreze lecturile neautorizate de poezii interzise din Piața Maiakovski.

La 19 ani, a scris notele critice despre Komsomol („Teze despre prăbușirea Komsomolului”). A fost interogat de KGB și dat afară din universitate (în toamna anului 1961). A fost arestat prima dată la 1 iunie 1963 și a fost condamnat în temeiul articolului 70.1 („ Agitație și propagandă anti-sovietică ”) din Codul penalal RSFSR. Bukovski a fost examinat de psihiatri sovietici, declarat bolnav mintal („schizofrenie”) și trimis pentru tratament la Spitalul de Psihiatrie Specială din Leningrad, unde a rămas aproape doi ani, până în februarie 1965.   (more…)

20 februarie 2020

Despre lege și tortură. Serviciile secrete și drepturile omului. Un articol de Vasile Astărăstoae

Filed under: articol,bioetica,dictatura,prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 11:44

Despre  lege  și  tortură

Serviciile secrete și drepturile omului

Un articol de Vasile Astărăstoae

the report

Istoria ne arată cât de periculoasă este pentru societate acordarea de puteri sporite serviciilor secrete. Filmul The Report (2019) ne prezintă o astfel de situație. Faptele sunt reale, mai mult sau mai puțin cunoscute.

Imediat după atentatele din 11 septembrie 2001, oficialii administrației Bush au decis să trateze atacurile ca acte de război. A apărut întrebarea firească: cei prinși vor fi tratați ca prizonieri de război? Funcționarii Administrației, inclusiv avocatul Departamentului Justiției, John Yoo, au recomandat clasificarea lor ca „deținuți” și, prin urmare, în afara protecției Convențiilor de la Geneva sau a oricărei alte legi interne sau internaționale și să fie încarcerați în închisori speciale administrate de servicii secrete. La 17 septembrie 2001, președintele Bush a semnat o directivă (încă clasificată), care oferea CIA puterea de a închide în secret și de a interoga deținuții.

Astfel, a apărut programul „Enhanced interrogation techniques” (EIT) sau „enhanced interrogation„, eufemisme pentru tortură. Termenii nu erau originali. Prima utilizare a unui termen comparabil cu „interogarea îmbunătățită” a fost într-o notă din 1937 a șefului Gestapo, Heinrich Müller, care a alcătuit sintagma „Verschärfte Vernehmung” pentru a descrie supunerea la frig extrem, privarea de somn, suspendarea în poziții dureroase și epuizarea deliberată printre alte tehnici.

CIA a contactat doi psihologi (John „Bruce” Jessen și James Mitchell) pentru a dezvolta tehnici alternative de interogare dure. Cu toate că niciunul dintre cei doi psihologi nu avea experiență si expertiză în efectuarea interogatoriilor, au acceptat și au fost plătiți cu 1000 de dolari pe zi plus cheltuieli, scutiți de taxe, realizând, în final, venituri de peste 80 milioane de dolari. Metodele propuse și utilizate au inclus bătaia, legarea în poziții contorsionate, supunerea la zgomot asurzitor, perturbarea somnului, privarea de somn până la punctul de halucinație, lipsire de mâncare și/sau apă, neacordarea îngrijirii medicale pentru răni, tortura cu apă, umilința sexuală, supunerea la căldură extremă sau frig extrem, plasarea în cutii mici de tip sicriu, experimente medicale non voluntare („rehidratare rectală”, „reanimare cu lichid rectal” și „hrănire rectală ”) etc. Majoritatea metodelor erau declarate crime de război încă din 1948. De exemplu, Statele Unite, după cel de-al Doilea Război Mondial, au pus sub acuzare pentru astfel de fapte oficiali militari japonezi și naziști și au obținut pedeapsa cu moartea. În plus, din 1930, Statele Unite au definit privarea de somn ca fiind o formă ilegală de tortură. (more…)

1 noiembrie 2019

Dreptul de a nu te naște. Un articol de Vasile Astărăstoae

Dreptul de a nu te naște

Un articol de Vasile Astărăstoae

baby-4-facebook.800w.tn

Una dintre invențiile periculoase ale sfârșitului secolului XX a fost noțiunea de „drept de a nu te naște”. În Franța și SUA, mai mulți medici au fost condamnați să plătească daune părinților pentru că nu au stabilit ante-natal existența unui handicap la naștere. Aceasta deși handicapul/vătămarea nu era urmare a activității medicale. Daunele au fost plătite pe baza „dreptului de a nu se naște”. Dar există un „drept să nu te naști”? A fost corect să plătească medicii pentru că un copil s-a născut cu malformații congenitale după rubeolă sau s-a născut cu sindrom Down?

„Dreptul de a nu te naște” a fost invocat prima dată în cazul Nicholas Perruche.

În 1982, Josette Perruche era însărcinată, iar fiica ei de patru ani a făcut rubeolă. Cunoscându-se faptul că dacă ea se înbolnăvește, viitorul copil s-ar putea naște cu grave defecte, Josette a fost supusă unui test și s-a concluzionat că este imunizată împotriva rubeolei. Cu toate acestea, Josette a făcut o formă ușoară (fără semne clinice) de rubeolă. Pe 14 ianuarie 1983, s-a născut Nicholas Perruche, surd, mut și parțial orb, cu probleme cardiace și retard mental. Părinții au dat în judecată medicii. Acțiunea a fost facută în numele copilului. După cincisprezece ani de litigii, s-a ajuns în fața Curții de Casație. Avocații au susținut în instanță că Josette și-ar fi întrerupt sarcina dacă ar fi știut că a contractat rubeolă. Avocații au susținut că Nicholas avea tot dreptul de a-i da în judecată pe medici, deoarece diagnosticarea greșită a avut ca rezultat nașterea sa cu defecte și, în consecință, a fost obligat să ducă “o viață inutilă, greșită, viață care nu merită trăită” când putea să nu se nască. Curtea fost de acord și a considerat că Nicholas poate fi despăgubit din cauză că neglijența medicilor a avut ca rezultat pierderea dreptului lui Nicholas de a fi avortat, a dreptului de a nu se naște. În iulie 2001, Curtea de casație și-a reafirmat decizia din cazul Perruche, permițând altor trei copii cu dizabilități să primească despăgubiri de la medicii care nu au reușit să identifice dizabilitățile acestora când erau fetuși.

În aceeași perioadă, în Regatul Unit, instanțele au refuzat constant să recunoască “dreptul de a nu te naște”, atitudine menținută și în prezent. În McKay et all versus Essex Area Health Authority et all, instanța britanică s-a confruntat cu un dosar identic cu cel din Franța. McKay, reclamantul, era copilul care se născuse cu defecte și care susținea (prin mama sa) că medicii au fost neglijenți, nu au stabilit că va suferi de defecte grave la naștere și l-au împiedicat să beneficieze de un avort. În respingerea acțiunii, Curtea britanică a motivat că „din moment ce dizabilitatea copilului a fost cauzată de rubeolă și nu de neglijența inculpaților, aceștia nu sunt responsabili”. Curtea a argumentat că deoarece „plângere reală” a reclamantului este că i s-a permis „să fie născut” acțiunea nu poate fi admisă, deoarece nu este „recunoscută în drept”. Curtea a constatat că nu este vorba de dreptul unei femei la un avort (care este recunoscut în Marea Britanie prin Legea avortului din 1967), ci despre dreptul la viață. Curtea a notat „ar fi contrar politicii publice să recunoască o cerere care încalcă sanctitatea vieții umane… [pentru că] în ochii legii, o viață cu dizabilități este mai bună decât fără viață. Prin urmare, nu este nicio obligație datorată unui făt de a-și pune capăt existenței”.

Se impun câteva comentarii.

  1. Exită un „drept de a nu te naște”? Pentru a răspunde la întrebare trebuie să vedem cum se definește un drept. În cea mai simplă interpretare, drepturile protejează interesele Aceasta implică faptul că un drept de a nu se naște ar exista dacă un copil ar fi interesat să nu se nască. Este vreodată în interesul copilului să nu se fi născut? Are discernământ pentru a-și cunoaște interesele? Dacă ar fi așa, ar însemna că un embrion/făt știe că este mai bine mort decât viu. De exemplu, este mai bine să fii mort decât să ai sindromul Down? Există percepția în public că sindromul Down constituie o viață care nu merită trăită. Dar această părere este falsă. Copiii cu sindromul Down pot duce vieți fericite și demne. De aceea existența unei dizabilități nu poate fi o bază pentru un raționament de genul fie să fie avortat, fie să primească compensări din partea medicilor.

  2. Există afirmația că suferința este asociată cu dizabilitatea. Nu se poate nega faptul că persoanele cu dizabilități suferă. Dar și persoanele fără dizabilități suferă. Ar trebui să fim compensați cu toții pentru că suferim din cauza că părinții noștri au ales să nu ne avorteze? În cadrul acestei abordări radicale, orice persoană, care nu a fost avortată și care dezvoltă o boală sau suferă o vătămare în timpul vieții, ar trebui să primească compensații de la medici. Absurd. În fapt se confundă intenționat compensațiile cu serviciile sociale sau cu ajutorul social. Nu există nicio îndoială că pot există adesea suporturi sociale inadecvate pentru copiii cu dizabilități. Cu toate acestea, nu este potrivit să alegi în mod arbitrar o compensație medicală pentru a remedia o situație socială. Medicii trebuie să-i compenseze pe copii doar atunci când acțiunile sau omisiunile lor îi afectează direct pe copii. În rest, comunitatea trebuie să acorde suport (inclusiv financiar) copiilor cu dizabilități, pentru ca aceștia să-și fructifice dreptul la viață.

  3. Copilul născut cu o dizabilitate este o persoană. Morala și legea nu permite să i se facă rău numai pentru că s-a născut cu această condiție. Viața sa cu acel handicap merită trăită deoarece alternativa pentru acești copii ar fi doar inexistența.

  4. Pentru părinți a avea un copil cu un handicap este o mare provocare mai ales atunci când unul sau ambii părinți își „sacrifică viața” pentru a fi alături de copilul cu handicap sever. Dar mulți părinți consideră, în mod corect, că îngrijirea copilului cu handicap este o experiență pozitivă și plină de satisfacții. Alții părinți nu au o astfel de abordare. Acestora comunitatea trebuie să le acorde sprijin constant și nu o compensație din partea medicilor care nu au descoperit handicapul.

  5. Cazurile din Franța nu se referă în realitate la un „drept de a nu se naște”. Se referă, de fapt, la avort, la determinarea femeilor să îl practice. În această concepție „progresistă” se consideră că un confort al părinților justifică eliminarea copiilor cu handicap. Se promovează discriminarea nu numai împotriva persoanelor cu handicap, dar și a părinților care pot fi „condamnați” social și priviți ca iresponsabili, deoarece au lăsat să se nască un copil cu handicap.

În concluzie, noțiunile de „drept de a nu te naște”, „viață nelegală”, „viață inutilă, greșită, viață care nu merită trăită” sunt expresia darwinismului social și al eugenismului instituțional.   

(more…)

10 septembrie 2019

”Școala este agenția de publicitate care te face să crezi că ai nevoie de societate așa cum este.” Ivan Illich și deșcolarizarea societății. Un articol de Vasile Astărăstoae

Filed under: prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:56

Școala este agenția de publicitate care te face să crezi că ai nevoie de societate așa cum este.” – Ivan Illich

Ivan Illich

Ivan Illich și deșcolarizarea societății

Un articol de Vasile Astărăstoae

Ca de obicei, la început de an școlar, românii devin specialiști în pedagogie și în științele educației, mai ales politicenii, ziariștii și prompteristele. Toți, într-un limbaj de lemn fie laudă, fie deplâng starea sistemului educațional românesc. Până și o făcătură stângistă de inspirație franceză intitulată pompos Consiliul Național al Elevilor își dă cu părerea. Trebuie să precizez de la început că sistemul românesc nu este nici mai rău, nici mai bun decât sistemele educaționale din celelalte țări membre ale Uniunii Europene. Are calități și defecte. Ceea ce lipsește sistemului educațional european este individualizarea educației și existența unor rețele alternative. Ele sunt descrise de unul dintre cei mai fascinanți filozofi ai secolului XX, Ivan Illich.

Ivan Illich, filosof libertarian austriac și preot romano-catolic, s-a născut la 4 septembrie 1926, în Viena. Tatăl, inginerul Ivan Peter Illich, era catolic croat, iar mama, Ellen născută Regenstreif-Ortlieb, era evreică sefardă. Bunica sa maternă era din Texas. A studiat la Universitatea din Florența (biologie și mineralogie), teologie și filozofie la Universitatea Pontificală din Roma (1942 – 1946) și istoria medievală la Universitatea din Salzburg. A obținut un doctorat cu o disertație despre istoricul britanic Arnold Toynbee. În 1951, a devenit preot paroh într-unul dintre cele mai sărace cartiere din New York – Washington Heights, la acea vreme un loc al imigranților din Puerto Rico. La 30 de ani, a fost numit vice-rector al Universității Catolice din Puerto Rico, poziție pe care a reușit să o păstreze câțiva ani înainte de a intra în conflict cu Vaticanul. În 1959, a călătorit în toată America de Sud pe jos sau cu autobuzul. În 1960, s-a stabilit la Cuernavaca, Mexic, și a fondat în 1961 Centrul Intercultural de Documentare, unde a organizat cursuri de limbă și cultură dintr-o perspectivă antiimperialistă pentru misionari și alți studenți. Illich vorbea fluent din copilărie, fără accent, italiana, spaniolă, franceză și germană. Ulterior a învățat la fel de bine limba croată, greaca veche, latina, portugheză, hindi, engleză, arabă și rusă.

A murit la 2 decembrie 2002, la Bremen, Germania. Illich a avut o mare influență ca lector și profesor în anii ’70 -’80; popularitatea sa a fost determinată de demersul critic radical, privind educația de masă și sistemul de sănătate, argumentând că beneficiile multor tehnologii moderne și aranjamente sociale erau iluzorii și că, în continuare, astfel de evoluții au subminat prin auto-suficiență libertatea și demnitatea oamenilor. El a acuzat atât instituționalizarea, cât și manipularea aspectelor de bază ale vieții.

(more…)

16 martie 2019

Vasile Astărăstoae – Dragostea dintre mamă și copil se percepe intrauterin. VIDEO

Filed under: interviu,pro-vita,prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 13:24

Vasile Astărăstoae – Dragostea dintre mamă și copil se percepe intrauterin. VIDEO

Prof. Univ. Dr. Vasile Astărăstoae explică:

Dragostea dintre mamă și copil se percepe intrauterin, iar copilul este influențat extrauterin.
Cea mai importantă pentru un copil este afecțiunea maternă – din pântecele mamei și până la îmbrățișarea oferită după naștere, în timpul alăptării. 

Interviu realizat în cadrul Lunii pentru Viață, (more…)

9 octombrie 2018

Prima mea întâlnire cu… corectitudinea politică. Articol de Vasile Astărastoae

Filed under: dictatura,prof.dr.Vasile Astarastoae,REFERENDUM,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 16:10

 

Prima mea întâlnire cu…

corectitudinea politică

political correctness is a t

Articol de Vasile Astărastoae

Pentru cei care idealizează tot ce vine din vest și bagatelizeaza tot ce este autohton m-am decis (deși nu o fac frecvent) să relatez o amintire.

Prin 1995 – 1996, nu rețin exact data, am fost invitat la o sesiune de dezbateri cu tema Bioetică și genetică în Luxemburg. Organizatorii, (un centru catolic afiliat Universității din Luxembourg), asigurau taxa de congres și masa. Bineînțeles, fiind la începutul carierei mele în Bioetică, m-a onorat invitația și am făcut toate eforturile pentru a participa. La acea conferință, au fost prezenți 60 de participanți din Uniunea Europeană, noi românii, fiind singurii din afara ”spațiului european”. În prima zi, printre vorbitori a fost și un genetician francez, (nu un nume recunoscut, de aceea pentru a-l identifica ar trebui să caut în arhivă și chiar nu merită acest efort), care, cu aroganța caracteristică francezilor, și-a început expunerea în felul următor: ”Deși sentimentele mele de ateu sunt jignite de faptul că în această sală este afișat un crucifix și sunt persoane îmbrăcate în preoți, totuși am să vă spun câteva lucruri.”. Expunerea sa era plină de platitudini și, în același timp, dovedea că nu are nici cele mai elementare cunoștințe de etică și bioetică. Am așteptat o reacție a sălii. Liniște. Nimeni nu a luat cuvântul. Nici măcar pe marginea prezentării. Atunci, am cerut cuvântul și am spus că: ”Sentimentele mele de creștin sunt jignite de afirmațiile vorbitorului și mă aștept ca în spiritul politeței franceze să-și ceară scuze. Cu atât mai mult cu cât într-o sală, aparținând unui centru catolic, vorbitorul știa că va găsi un crucifix și nu portretul lui Marx.”. Am mai făcut câteva comentarii cu privire la conținutul științific al prezentării, (pentru cei care nu știu, începutul carierei mele universitare a fost la Genetică), după care m-am așezat. Aceeași liniște în sală. A urmat pauza de masă. Nu cunoșteam pe niciunul dintre participanți și de aceea am fost uimit când absolut toți s-au înghesuit în jurul meu și m-au invitat să stau cu ei la masă. A făcut ordine decanul Facultății de Teologie din Luxembourg, care a spus că voi sta cu staff-ul la masă. În timpul mesei, toți m-au felicitat pentru intervenție, dar m-au întrebat un lucru, care atunci m-a siderat: ”Nu vă este frică de repercursiunile din universitate pentru intervenția dumneavoastră? Oricare dintre noi, dacă am fi avut o asemenea intervenție, am fi fost raportați și a doua zi am fi fost excluși din universitate, chiar si dintr-o universitate catolică.” Am rămas uimit. Am răspuns ”aceasta a fost opinia mea și nu văd de ce universitatea trebuie să mă cenzureze.”. Și am primit următoarea replică ”Ce fericiți sunteți că puteți să vă susțineți deschis opiniile. Asta deoarece încă nu știți ce înseamnă corectitudinea politică.”.

Acest episod m-a marcat mai mult decât am conștientizat și de aceea peste tot unde am fost am militat pentru libertatea de opinie și împotriva așa-zisei corectitudini politice.

P.S.1: Celor dezamăgiți de rezultatul referendumului le transmit că ar trebui să fie mândri. O inițiativă civică a adunat în jurul ei peste 3 milioane jumătate de aderenți. Niciun partid politic, în ultimul timp, nu a avut un număr de simpatizanți atât de mare.   (more…)

3 mai 2018

Cazul Alfie și „umanismul”secolului XXI. Articol de Vasile Astărăstoae

dir

Cazul Alfie și „umanismul”secolului XXI

articol de Vasile Astărăstoae

O știre: „După ce Alfie a fost deconectat luni de la aparatele, care îi susţineau viaţa, s-a stins din viață în noaptea de vineri spre sâmbătă”. Ce se ascunde în spatele acestei știri? „Umanismul” secolului XXI.

Alfie era un copil, care era ținut în viață prin suport artificial. La un moment dat, spitalul și medicii au decis că e prea costisitor și inutil să-l trateze și au propus deconectarea. Părinții s-au opus și au apelat la justiție. Justiţia britanică a respins solicitarea părinţilor lui Alfie, Kate James şi Tom Evans, de a obliga spitalul să continue îngrijirile medicale și a hotărât ca Alfie trebuie să moară. Părinții au solicitat atunci externarea. Justiția a respins această solicitare. Părinții au primit susținerea guvernului italian, care i-a oferit cetățenia lui Alfie pentru a facilita transferul său la spitalul pentru copii Bambino Gesu din Roma, unde medicii catolici italieni doreau să continue gratis efortul de a-l salva. Dar Justiția le-a interzis să-l transfere. Astfel, Kate și Tom au epuizat toate instanțele britanice și deși au apelat chiar și la CEDO, nimeni nu i-a ascultat. S-a făcut dreptate. Alfie a murit.

Cum au fost motivate deciziile?

Au fost invocate dreptul la o moarte demnă, interesul minorului și interesele societății. Din punct de vedere juridic este o pseudo-argumentație. Cu excepția țărilor care au legalizaat euthanasia (și Marea Britanie nu se găsește printe acestea) nu există legislație, care să consacre un drept la moarte. Dimpotrivă, se protejează dreptul la viață.

Cazul Nancy Cruzan, SUA. Nancy Cruzan se afla de şapte ani în stare vegetativă permanentă, după un accident de automobil suferit în 1983. Era menţinută în viaţă prin alimentaţie artificială prin tub. În 1987, s-a cerut să i se scoată tubul de alimentare ca ea să poată muri. În 1988, Curtea Supremă a Statului Missouri a respins cererea pe baza interesului absolut al statului în menţinerea vieţii. În 1990 Curtea Supremă a SUA a susţinut opinia celei din Missouri cu un vot de cinci la patru.

Dar să spunem că acceptam că există un drept la moarte. Cine îl exercită? Cine hotărăşte când să mori? Medicii, judecătorii, administrația, legislaţia, individul, familia? Ce se întâmplă când persoana este în comă sau nu are discernământ? Întrebările acestea nu sunt noi și au fost puse în anii 1960, când tehnologia medicală a fost revoluţionată astfel încât funcţiile vitale ale organismului uman au putut fi susţinute artificial pentru perioade îndelungate de timp (dar cu costuri foarte mari). Răspunsul a fost dat din 1991. Cazul de referință (care a devenit izvor de drept) a fost cazul Helga Wanglie.

Helga Wanglie, o bătrână de 87 de ani, se afla de peste un an în stare vegetativă permanentă, conectată la un respirator. Spitalul, unde era internată pacienta, a făcut apel la justiţie, în ianuarie 1991, pentru a decide asupra oportunităţii prelungirii îngrijirilor medicale. Curtea de Justiţie a hotărât că numai familia poate hotărî în această privinţă. Statul și Justiția pot interveni doar prin adoptarea de garanţii procedurale, ţinând cont de posibilitate unor excese în care familiile lipsite de scrupule să dorească să întrerupă tratamentul în mod nejudicios. Cu alte cuvinte, doar părinții lui Alfie puteau decide.

Viața și sănătatea sunt drepturi naturale care țin de intimitatea și autonomia persoanei. În sec. XIX, John Stuart Mill, în eseul său „Despre libertate” (On Liberty), apăra valori ca intimitatea și autonomia personală în opoziție cu puterea din ce în ce mai mare a guvernelor asupra cetățenilor; intimitatea și autonomia personală devin condiții de limitare a ceea ce guvernele pot sau nu pot impune cetățenilor. Stuart Mill susține că singurul scop pentru care poate fi exercitată puterea asupra unui membru al societății, împotriva voinţei sale, este pentru a preveni lezarea drepturilor altora. Prin ce lezau Alfie și părinții săi drepturile altora?

S-a spus că sumele mari utilizate pentru al ține în viață pe Alfie ar putea fi utilizate în alte proiecte cu un număr mai mare de beneficiari și cu o eficență superioară. Dar chiar daca acceptăm utilitarismul (o cota cât mai mare de fericire pentru cât mai mulți) acesta se poate aplica doar pentru fonduri publice. În cazul lui Alfie cheltuielile erau suportate din fonduri private. Și în plus cu o asfel de gândire putem cădea în capcana unor concepte promovate de naziști – eutanasia economică și darwinismul social.   

(more…)

28 aprilie 2018

Vasile Astărăstoae – Olivia Steer și cenzura

Filed under: antivaccin,atitudine,cenzura,prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 17:38

Un articol excepțional al unui om excepțional despre o situație deplorabilă (deloc excepțională):

dialog 150536

Olivia Steer și cenzura

 Articol de  Vasile Astărăstoae (Prof.univ. Dr. etc.)

Mi-a atras atenția una dintre cele mai recente dezbateri de pe Facebook. O organizație non-guvernamentală (Asociația pentru o Viață Sănătoasă din România) a organizat o gală la care urma să acorde premii unor persoane, care s-au afirmat în diferite domenii. Unul dintre premii a fost acordat Oliviei Steer.

Au apărut imediat numeroase reacții. Inițiați și mai puțin inițiați și-au spus părerea. În general, mai agresivi au fost cei care nu agreează pozițiile Oliviei Steer. Este dreptul lor la opinie și, dacă lucrurile s-ar fi oprit aici, am fi fost în prezența unei dezbateri obișnuite. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. A intervenit unul dintre sponsori, care a șantajat cu retragerea sponsorizării, dacă Olivia Steer își păstrează premiul. Fiind puși în situația de a rămâne faliți, organizatorii au retras premiul.

(more…)

Pagina următoare »

%d blogeri au apreciat: