Bucovina Profundă

7 mai 2020

COVID-19 – o încercare de analiză etică – Vasile Astărăstoae

masca coronavirus-cenzura

COVID-19 – o încercare de analiză etică

Vasile Astărăstoae

A fost suficient ca în universul biotic să-și facă simțită prezența un nou membru (microscopic) pentru ca viața noastră să se schimbe fundamental. De la senzația că omul a devenit stăpân al gândirii și al naturii, de la confortul individual și imaginea de maximă securitate (induse de progresul științific și de tehnologiile moderne) a trecut brusc la sentimente de neputință și frică irațională. COVID-19 a devenit nu (numai) o problemă de sănătate publică, dar mai ales o problemă de filozofie existențială cu implicații majore economico-sociale, culturale și religioase. În acest context, este de neînțeles de ce în elaborarea măsurilor de combatere a pandemiei, organismele internaționale (OMS) și cele naționale nu au implicat și specialiști în bioetică. Aceasta cu atât mai mult cu cât în științele vieții numai cunoașterea nu este suficientă; ea trebuie înconjurată de umanism și controlată de valorile moralei, care sunt supreme. Achizițiile medicinei științifice, inclusiv politicile de sănătate publică, s-au dezvoltat în concordanță cu scopurile tradiționale ale eticii individualiste (bazată pe jurământul lui Hippocrates), care plasează interesele individuale ale pacienților /cetățenilor deasupra intereselor colective ale societății și ale statului. Abia în secolul XX (în perioada de instalare a regimurilor totalitare/dictatoriale), politicile de sănătate au ales să urmeze o etică colectivistă și utilitaristă, care pune interesele colective ale societății și ale statului deasupra intereselor individuale ale pacientului/cetățeanului. Pentru a preveni derapajele nedemocratice și abuzurile este necesar un control etic al măsurilor propuse. Cu atât mai mult cu cât avem criterii de evaluare a programelor încă din 2000 (Nancy Kass. AmJPH 2001;91:1776-82). Adaptându-le la situația actuală, criteriile ar fi:

1.  Necesitatea măsurilor

Politicile de sănătate publică și implicit măsurile trebuie să fie necesare pentru a diminua un risc semnificativ pentru sănătatea populației. În prezența unei pandemii există o obligație a statelor de a elabora și implementa măsuri care să diminueze efectele și să protejeze cetățenii. COVID-19 nu face excepție de la o astfel de abordare. În concluzie, putem spune că măsurile sunt necesare.

2.  Eficiența măsurilor

Politicile de sănătate trebuie evaluate în termeni de capacitate de atingere a obiectivelor, iar măsurile trebuie evaluate în termeni de cost/ eficiență. Pentru aceasta trebuie să cunoaștem impactul și caracteristicele bolii (contagiozitate, morbiditate, mortalitate, leziunile anatomice și fiziopatologice induse etc.), strategia de implementare, acceptabilitatea, fezabilitatea măsurilor și, un lucru esențial, evaluare continuă a eficacității măsurilor. În COVID-19, am asistat la o bâlbâială continuă și la estimări fanteziste, care se modificau de la zi la zi; bâlbâială determinată în primul rând de acest colhoz globalist numit OMS. De aici au plecat mesaje contradictorii, ideologizante și partizane: pe de o parte, o viziune apocaliptică (al treilea război mondial, introduceți carantina, izolarea socială etc.) pe de alta parte, critici la adresa SUA pentru că au suspendat zborurile spre și dinspre China. În februarie, după declararea pandemiei, preocuparea domnului Tedros Adhanom Ghebreyesus era de a lăuda China (deși China a ascuns la început epidemia și apoi a încălcat cu brutalitate drepturile omului) și de a solicita să nu se utilizeze termenul “virusul din Wuhan” pentru că stigmatizează. Guvernele (cu puține excepții) au mers pe acest drum. De la bagatelizare la “apocalipsa Covid”. În aplauzele mulțimii, cuprinsă de o panică isterică, au luat măsuri care nu au fost evaluate ca impact. Dacă la început o asemenea atitudine era explicabilă, acum nu se mai justifică. Nici acum nu știm morbiditatea, mortalitatea reală, contagiunea (datorită modalităților diferite de raportare și a politicilor diferite de testare) știm însă că (până în prezent) mortalitatea prin Covid-19 reprezintă 0,8% din mortalitatea generală (puțin peste gripa sezonieră). Deși gradul de urgență biologică impus de OMS a descurajat efectuarea examenului anatomo-patologic necroptic au început să apară rezultatele necroptice din Italia, Germania și SUA, care pun la îndoială tratamentul impus prin protocol bolnavilor Covid-19. Acestea sunt câteva exemple. În luarea măsurilor, nu a contat raportul cost/eficiență și nici evaluarea impactului economico-social. A contat doar imaginea publică.

3.  Proporționalitatea în limitarea drepturile omului.  

(more…)

Vasile Astărăstoae: De ce nu se fac necropsii în pandemia Covid-19?

Necropsy-Laboratory-by-Graphite

Vasile Astărăstoae:

De ce nu se fac necropsii în pandemia Covid-19?

În 1761, la optzeci de ani, Giovanni Battista Morgagni (25 februarie 1682 – 6 decembrie 1771) a publicat lucrarea De Sedibus et causis morborum per anatomem indagatis, care a făcut din anatomia patologică o știință. Anatomia patologică a introdus în medicină o abordare bazată pe exactitate și precizie. Astăzi, nu există manual de medicină, care să nu aibă (la descrierea unei boli) un capitol consistent de anatomie patologică, iar, în practica medicală, terapia (în majoritatea cazurilor) este condusă pe baza rezultatelor explorării anatomo-patologice. Astăzi, anatomia patologică poate contribui la caracterizarea unor modificări care pot fi specifice (patognomonice) pentru o anumită maladie sau generale (nespecifice) – prezente în mai multe afecțiuni.

Întotdeauna, la apariția unei noi afecțiuni, pentru a stabili un protocol terapeutic eficient, se studiază modificările macro- și microscopice, imunologice, citogenetice etc. determinate de noua boală. Acest lucru a fost valabil până la apariția pandemiei COVID-19. În această pandemie, avem studii cu privire la structura noului coronavirus, avem studii epidemiologice, studii clinice etc. și aproape deloc cercetări anatomopatologice. Aceasta deoarece nu s-au efectuat necropsii. Pare cel puțin bizar ca OMS și autoritățile sanitare, printre numeroasele recomandări, au “uitat” să solicite efectuarea necropsiei la cei declarați decedați ca urmare a COVID-19.

Explicații date de autorități (inclusiv de cele române):

a. Pericolul de infectare al personalului medical care efectuează necropsia. Argumentul nu stă în picioare. Medicii anatomo-patologi și legiști sunt instruiți încă din perioada rezidențiatului cum să procedeze (ce măsuri de siguranță se aplică) în situațiile cu înalt risc biologic. Chiar în afara pandemiei, ei au lucrat cu produse biologice infectate de diferite bacterii și viruși. Au echipamente de protecție și știu să le utilizeze. Am lucrat peste 49 de ani în domeniu, am efectuat peste 1000 de necropsii și pot afirma că riscul de infectare este substanțial mai mic decât pentru medicii de familie, urgentiști sau anesteziști. Mai ales că, atunci când se face necropsia, se știe că a fost pozitiv la testare și se pot lua măsurile de diminuare a riscului. În plus, decedatul nu respiră, nu tușește, nu strănută ca să transmită virusul pe cale aeriană.

b. Nu există capacitate și logistică pentru a efectua necropsiile. Poate în perioada de vârf acest argument să fie valabil. Dar nu este obligatoriu să se efectueze necropsia absolut la toate decesele. Se poate efectua la capacitatea maximă a țării respective. În România, acest argument nu funcționează. La numărul de decese înregistrate se puteau efectua necropsia cu un efort minim. Mai mult, modul de dispersie a cazurilor permitea detașarea unui număr de anatomo-patologi și legiști în focarele epidemice.

Recomandarea de a nu se efectua necropsia la decedații COVID-19 lasă loc liber la diferite speculații care circulă în spațiul public:

  1. Nu se dorește a se preciza cauza reală a morții, deoarece nu se diferențiază între cei care au murit din cauza coronavirusului și cei care au murit din cauza altei patologii, dar au fost pozitivi la testare. În acest mod se exagerează gravitatea pandemiei, se justifică, pe de o parte, limitarea drepturilor civile (și implicit criza economico-socială indusă), iar pe de alta parte, se amplifică profitul corporațiilor din domeniul medical.  (more…)

18 aprilie 2020

Creștini sau superstițioși? O mărturisire creștină a profesorului, doctorului și omului de conștiință Vasile Astărăstoae

crosses -media-158711990156030900

Creștini sau superstițioși?

O mărturisire creștină a profesorului, doctorului și omului de conștiință

Vasile Astărăstoae

Un sondaj realizat în Franța, în 2016, arată că doar 18% dintre respondenți se declarau creștini, iar 14% de altă religie; în rest, atei/agnostici (61 %) sau nu au vrut să răspundă. Este o estimare realistă într-un stat puternic marcat de Revoluția iacobină, secular și anticlerical. Paradoxul apare atunci când 69% dintre respondenți afirmă că sunt convinși de existența stafiilor și a altor ființe supranaturale (inclusiv extratereștri), cred în puterea magiei și în alte forme de superstiții. Cu alte cuvinte, atei, dar superstițioși.

În România, la recensământului din 2011, 86.45% din populația țării s-a declarat creștin ortodoxă. La “referendumul pentru familie” din 2018 (asumat de toate cultele religioase recunoscute în România, cu o singură excepție – biserica din care face parte președintele Johannis), participarea a fost sub 30% . Am descoperit atunci că realitatea este alta: creștinii, în general, și deci și creștinii ortodocși sunt minoritari. Modul de reacție la decizia de a interzice accesul credincioșilor în biserici – inclusiv în noaptea de Înviere (motivat de faptul că virusul ucigaș e cantonat acolo) vine să confirme acest lucru…

S-a format o majoritate consistentă, care a susținut și aplaudat această măsură. Majoritate formată din “progresiști “ atei/agnostici și așa-ziși “creștini”. Într-un glas această “coaliție” afirmă că trebuie să stăm în case pentru că românii nu sunt educați, nu vor respecta regulile de distanțare socială și vor declanșa apocalipsa coronavirus. O asemenea abordare dezvoltă și accentuează o adevărată psihopatologie de masă susținută de frică /panică. Dacă îndrăznești să vii cu argumentul că (la fel ca în toate țările) o nesemnificativă parte din populație nu respectă regulile, sar să prezinte cazuri punctuale. Când arăți că statistic sunt nesemnificative apelează la clișee: ești retrograd, mistic, incult și omul rușilor.

Nu doresc să comentez atitudinea ateilor/agnosticilor. E dreptul lor la opinie, e dreptul lor la alegere. Țin doar să le semnalez că în decursul istoriei mitologiile și marile religii au un punct comun: viața nu se sfârșește odată cu moartea trupului, ea continuă (bineînțeles sub altă formă) și după acest moment. Doar materialiștii consideră că suntem o simplă formă de existență a materiei, care după moarte revine la starea de atomi și molecule. Panica isterică s-a dezvoltat în societăți puternic secularizate (pragmatice, materialiste) în care speranța a fost doar în noul idol – știința (care însă nu a găsit o soluție până în prezent). Modul agresiv, intolerant în care se interzice altora viața religioasă nu se bazează pe adevăr, ci pe teroarea în fața bolii și a morții.

Doresc să comentez atitudinea așa-zișilor creștini. Avem aici două categorii:

a. Ideologi, care încearcă să justifice la nivel teoretic măsura. Sunt intelectuali apropiați ca esență de doctrina “progresistă“, cu o singură diferență: se declară creștini. Ei afirmă că nu poate exista o analogie între mersul la magazine, piețe, la cules sparanghel în Germania și deplasarea (cu măsuri de distanțare socială și de protecție) la Biserică. Sunt aceeași care la referendumul pentru familie “nu au înțeles întrebarea” și au militat pentru ca lumea să stea acasă. Spun ei că nevoile materiale nu pot fi satisfăcute fără deplasări în comunitate, în timp ce spiritualitatea poate fi înlocuită cu surogate acasă. Ba își permit să-i pună la punct pe ierarhii și preoții Bisericii Ortodoxe, care solicită o excepție pentru noaptea Învierii. Nu mă miră atitudinea lor (date fiind antecedentele), mă miră faptul că sunt validați, cultivați și promovați de bisericile creștine. Pe motiv că sunt inteligenți, culți, au operă. Asta îmi amintește de spusele Vrednicului întru Adormire IPS Bartolomeu în Pastorala de Paști din 2005: ”Iuda se plimbă nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar și prin creștinătate. Iuda de astăzi cunoaște bine Biblia, are studii universitare, vorbește câteva limbi străine”.

b. Creștini, care nu pot înțelege esența credinței așa cum ne-a dezvăluit-o Mântuitorul la Cina cea de Taină. Grupul e eterogen. Unii sunt cei care declară “Sunt ortodox, dar anti BOR”. Dar BOR este Biserica Ortodoxă Română. Să înțelegem că ar fi ortodocși ce aparțin de alte biserici (rusă, greacă, ucraineană etc.)? Sau, de fapt, și-au făcut o biserică proprie pe care vor să o promoveze, folosind cuvântul “ortodox”. Alții sunt cei care practică formalismul credinței fără să ajungă la esența ei. De aici și teama care îi domină. În această pandemie ei spun: ”Nu am nevoie să merg la Biserică, stau acasă, citesc rugăciuni, aprind o lumânare, nu trebuie să mă împărtășesc și nici nu am nevoie de Lumina Învierii din Biserică pentru că s-ar putea ca cel care o aduce să mă infecteze cu “virusul ucigaș”. Pot să o aprind singur, mai ales că s-ar putea ca pe drumul spre casă să se stingă”. Aceste afirmații dovedesc superstiții și nu credința creștină. Pentru un credincios, Sfânta Euharistie nu este un simplu ritual, nu este un simbol prozaic. Este întâlnirea cu Hristos. Sfânta Împărtășanie, nu e o fărâmă de azimă și o picătură de vin ea este trupul și sângele lui Hristos, care te vindecă, nu te îmbolnăvește. Lumina pe care o luăm (nu o aprindem noi) spiritualizează, sfințește suportul (lumânarea) și ne adună pe toți în credință. De aceea păstrăm lumânarea și o reaprindem în clipe grele. Creștinii nu se sperie de Boală și Moarte. Ei cred în Înviere. (more…)

12 martie 2020

Învățăminte (la cald) ce decurg din epidemia cu coronavirus – Vasile Astărăstoae

Învățăminte (la cald) ce decurg din epidemia cu coronavirus

Vasile Astărăstoae

APTOPIX Italy China Outbreak Europe

Deși este mult prea devreme pentru a elabora concluzii legate de epidemia (poate în curând pandemia) cu COVID-19, putem, totuși, evidenția, din modul de reacție al populației și, mai ales, al autorităților, câteva caracteristici. Este o sinteză a ceea ce am scris anterior.

  1. A fost desființat mitul infailibilității științei oficiale. Știința oficială încearcă să-și impună punctul de vedere prin intermediul statului. De aceea știința devine necontrolabilă și tiranică. Și-a abandonat scopul, și anume: acela al cunoașterii reale a naturii și de a integra omul, a-l împăca cu natura. Pe măsură ce a devenit treptat tot mai oficială, a devenit tot mai puțin științifică. Pe de o parte pentru că a selectat metodele de cercetare, a minimalizat efectele vătămătoare, a supraestimat beneficiile etc., iar pe de altă parte, pentru că pe “dizidenți” i-a îngrădit, marginalizat, boicotat și i-a împiedicat prin toate mijloacele să-și susțină punctul de vedere. Știința oficială a devenit o nouă religie,care este impusă prin amenzi și închisoare, care proclamă adevărul nu în predici, ci în legi și statute, care este răspândită nu de predicatori, ci de polițiști. Știința oficială și-a pierdut conștiința. Am asistat la o revigorare a curentului scienticist potrivit căruia tot ce este valabil științific este acceptabil din punct de vedere moral. Dar adevărul științific este parțial și dual. De aici neputința științei oficiale de a face față provocărilor actuale.

  2. Isteria colectivă și panica s-a instalat, mai ales, în socetăți secularizate, acolo unde s-a încetățenit ideea că omul este stăpânul naturii și nu că el face parte din natură. Progresul științific și tehnologiile moderne au crescut confortul individului, conferind omului o falsă imagine de maximă securitate. Omul are senzația că a devenit stăpân al naturii și a ales să înlocuiască spiritualitatea și sacralitatea vieții cu un idol nou: știința. Nu s-a ținut cont de faptul că în științele vieții numai cunoașterea nu este suficientă; ea trebuie înconjurată de umanism și controlată de valorile morale. În momentul în care a constat că idolul este fals, omul s-a simțit dezarmat și vulnerabil. Speriați de epidemie, oamenii par să se fi resemnat cu noile intruziuni ale autorităților în viața lor și, uneori, chiar acceptă cu bucurie limitarea drepturilor.

  3. Incapacitatea organismelor globalizante internaționale (de exemplu, OMS) de a gestiona criza. Birocrații de la OMS nu au fost capabili până în prezent să elaboreze o strategie eficentă și coerentă de combatere a epidemiei. Apelează la modelul chinezesc și fetișizează carantina ca mijloc de control al epidemiei deși în tot cursul istoriei ea nu a putut să juguleze nicio epidemie.

  4. Infrastructura sanitară s-a dovedit deficitară, nepregătită în probleme de sănătate publică. În fața amenințării sănătății a sute de milioane de oameni, sistemul sanitar fost copleșit, sufocat și în pofida abnegației personalului medical, care a muncit până la epuizare fizică și psihică, a reacționat haotic.

  5. Influența comercială a industriei farmaceutice s-a afirmat ca un factor care condiționează direct starea de sănătate. Și nu întotdeauna în bine. Astfel, industria farmaceutică a promovat difuzarea numai a acelor știri care-i erau favorabile și care conduceau la creștera profitului. Profitând de panică, suntem bombardați cu informații despre vaccinul pentru COVID-19, creându-se o stare de așteptare așa încât atunci când va fi pus pe piață se va vinde repede și nimeni nu o să se intereseze de condițiile de siguranță. Acest lucru este evident și în România. De exemplu, deși la mitingurile împotriva legii vaccinării obligatorii (a vaccinării obligatorii nu împotriva vaccinării) au participat zeci de mii de oameni, în presă nu a apărut nicio știre. Întâmplător sau nu, legea permite societăților comerciale din domeniu să desfășoare activități de informare (?!) a populației, iar cel mai mare cumpărător de publicitate este industria farmaceutică.

  6. Procentul cel mai mare de victime a fost în rândul personalului medical, care a fost vulnerabil din cauza numărului mare de contacți consultați și tratați, dar și din cauza muncii epuizante. Legea vaccinării “cu forța” va adauga și victime “juridice”: medicii vaccinatori. Legea stipulează că tipurile de reacții adverse postvaccinare se vor stabili prin hotărâre a Guvernului (!?). Prevederea aceasta reprezintă, practic, o metodă de a limita numărul reacțiilor adverse eligibile pentru despăgubiri bănești din partea statului. Prin urmare, orice altă reacție postvaccinală va deschide calea în instanță a celui vătămat împotriva medicului vaccinator. Expierența ne arată că medicii din România au fost condamnați pentru apariția șocului anafilactic la diferite medicamente, motivându-se că ar fi trebuit să testeze pacientul. Aceasta în condițiile în care practic este imposibil să faci testări pentru toate medicamentele și, mai mult, testarea poate sensibiliza organismul. Prevăd că, în cazul vaccinărilor, instanțele românești vor proceda identic: medicul nu a depistat o stare, o contraindicație care impunea evitarea vaccinării.

  7. Impactul economic va fi major mai ales din cauza măsurilor disproporționate și, uneori, aberante luate de autoritățiile din țările atinse de COVID-19. Țări intrate în carantină totală, închiderea școlilor, închiderea aeroporturilor, perturbarea circulației aeriene, navale, rutiere și terestre, sute de mii de persoane izolate la domiciliu etc. La noi după un interval de timp în care autoritățile sanitare au acționat cu calm și profesionalism, la presiunea opiniei publice și mai ales a presei, a început isteria generalizată. În fiecare zi, autoritățile ne anunță noi măsuri, multe nejustificate de situația epidemiologică din România. Profitând de frica oamenilor, s-a trecut prin Comisia de sănătate legea vaccinării “cu forța”, care cel mai probabil va trece și în plen, pentru că așa vor PSD-ul și PNL-ul. Mă aștept ca în curând să fie lansate rachetele de la Deveselu împotriva virusului. Nu a spus OMS că ne aflăm în stare de război?! Ne așteaptă însă o recesiune globală și o criză economică mondială. Bursele deja au reacționat. Grav este că va afecta sistemele de sănătate. Sume enorme vor fi redirijate blocând alte programe de sănătate. Aceasta în condițiile în care mortalitatea în alte boli este de zeci de ori mai mare decât în infecția cu COVID-19.

În concluzie, epidemia cu COVID-19 ne-a demostrat că nu suntem capabili să ne păstrăm calmul și să acționăm rațional. Aceasta pentru că nu vrem să acceptăm că trăim într-un mediu în care pericolele vin de peste tot. Vrem să fim stăpânii naturii fără a ne asuma responsabilitatea integrării cu natura. Vrem să fim zei în loc să fim oameni.

P.S.: Mi s-a reproșat că ma opun unei legi (legea vaccinării “cu forța”) care a fost redactată de cei mai mari specialiști în domeniu. Departe de mine gândul de a contesta pregătirea profesională în epidemiologie, microbiologie, boli infecțioase a celor care au redactat legea. Însă impactul acestei legi asupra drepturilor și libertăților cetățenești impunea și prezența unor specialiști în domeniul drepturilor omului și al bioeticii. Absența lor se reflectă în slăbiciunile majore ale legii.

(more…)

Capcanele cunoașterii adevărului. Un articol de Vasile Astărăstoae

Filed under: antivaccin,articol,bio-wars,bioetica,prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 15:55

Capcanele cunoașterii adevărului

Un articol de Vasile Astărăstoae

lab

Scriam recent „Problema științei oficiale este aceea că ea pe măsură ce devine treptat tot mai oficială, este tot mai puțin științifică. Renunță la îndoială (dubito) ca atitudine epistemologică, așa cum este descrisă de Descartes. Ajunge la un grad de suficiență încât orice îndoială este considerată blasfemie”. Pentru că știința, care renunță la epistemologie, este nonștiință. Epistemologia este, în fapt, tot o știință, știința cunoașterii adevărului sau, după Karl Popper, o “teoretizare a cunoașterii științifice”. Epistemologia, ca logică științifică, are dublu rol: de a oferi reguli de descoperire a adevărului (matrice epistemice) și de a fi judecătorul validității lor. Prin urmare, are nu numai caracter explicativ și probant, dar și caracter prospectiv. Promovează integrarea și caracterul unitar al cunoașterii atât pe orizontală, cât și pe verticală – ca o condiție indispensabilă a adevărului științific. În aflarea adevărului științific există numeroase piedici și capcane.

Capcanele / riscurile pe drumul cunoașterii (adaptat după G. Bachelard)

  1. a avea convingeri preconcepute în loc de a avea îndoieli rezonabile, “știința nefiind altceva decât adevărul însoțit de îndoială” (Bachelard).

  2. a da obiectului de cercetat o imagine conformă dorinței tale;

  3. a crede mai întâi în intuiție personală înainte de a cerceta;

  4. a iubi mai mult ceea ce se confirmă decât ceea ce contrazice;

  5. a manifesta atașament față de ceea ce este mai familiar și a respinge de la început orice opinie contrară;

  6. a fi seduși de hipertehnicizare, care poate să ne conducă la o încredere necontrolată în tehnică;

  7. a nu crede că adevărul științific este viciat nu atât de erorile grosiere, cât de erorile subtile;

  8. a trişa cu idei sau fapte din orgoliu sau, mai ales, din interes.

Cu alte cuvinte, în căutarea adevărului nu ne putem baza numai pe știința seculară, pentru că ea ne dezvăluie doar un adevăr parțial. Întregul adevăr îl aflăm când cunoașterea științifică este completată de cunoașterea spirituală și de principiile morale.

În concluzie, atunci când, în numele științei seculare (idolul lumii moderne), sunt justificate măsuri polițienești, autoritare și arbitrare, trebuie să vedem dacă nu cumva în spate există una dintre capcane..

P.S.1. Am aflat că persoanele, care se opun legii vaccinării cu forța (și nu vaccinării ca metodă de prevenție), sunt troglodiți, pupători de moaște și icoane etc. Fac parte din categoria pupătorilor de moaște și icoane. Sunt creștin, o mărturisesc ori de câte ori am ocazia. Cred într-unul Dumnezeu și mă rog la Tatăl Nostru oricât ar încerca unii să-mi inducă sentimente de inferioritate sau de frică. Iar în noaptea de Înviere, voi fi prezent în Biserică, voi săruta icoanele și voi lua Lumină indiferent ce măsuri absurde vor lua decidenții în războiul cu virușii. Cât despre troglodit, sunt un troglodit care a scris peste 30 de cărți, care a publicat peste 200 de articole în reviste științifice, care a fost invitat să conferențieze în Universități străine de la Taipei (Taiwan) până la Paris și Londra.

(more…)

29 februarie 2020

Coronavirusul, OMS-ul și modelul chinezesc. Un articol de Vasile Astărăstoae

Filed under: prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:23

Coronavirusul, OMS-ul și modelul chinezesc

Un articol de Vasile Astărăstoae

wuhan coronavirus-cdc

Într-o postare anterioară, afirmam – legat de epidemia cu coronavirus – că există o isterie globalizată. Scriam “Această panică isterică se explică prin faptul că nu avem studii legate de noul coronavirus (oamenii se tem de necunoscut), de viteza de propagare a epidemiei și de faptul că nu există un vaccin.” Astăzi, adaug un al patrulea motiv: atitudinea OMS.

Pe 11 februarie 2020, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că focarul de coronavirus din China reprezintăo amenințare foarte gravă pentru restul lumii. Ca să fiu sincer, un virus este mai eficient în a genera tulburări politice, economice și sociale decât orice atac terorist… Un virus poate avea consecințe mai puternice decât orice acțiune teroristă…”

Mai mult, OMS a lăudat China, care s-a remarcat în opinia organizației pozitiv. Pentru birocrații de la OMS, luarea unor măsuri, care afectează zeci de milioane de oameni (pentru că sunt bolnave câteva mii) pare un lucru nu doar necesar, ci și binevenit, de aplaudat. OMS-ul o spune cu un ton admirativ-apreciativ, fără niciun semn că, totuși, un asemenea comportament hiperautoritar (ca să nu spun dictatorial) ar comporta niște riscuri. Riscuri legate de o încălcare fără limite a drepturilor cetățenești.

În realitate, ce nu observă birocrații de la OMS, e că liderii Partidului Comunist Chinez au folosit combaterea epidemiei ca pe o ocazie de a demonstra superioritatea sistemului lor social și politic. Ce s-a întâmplat și se întâmplă acum în China șocheaza prin proporțiile acestei desfășurări incredibile de măsuri discreționare (luate sub pretextul controlului epidemiei) și aplaudate de regimurile democratice.  (more…)

24 februarie 2020

Coronavirusul și tirania… științei. Un articol de Vasile Astărăstoae

Coronavirusul și tirania… științei

Un articol de Vasile Astărăstoae

wuhan corona

Până acum câteva zile nu am acordat nicio atenție știrilor legate de epidemia cu coronavirus. Am fost ocupat, nu am urmărit știrile. Dar, nici în cele mai sumbre scenarii, nu puteam să-mi imaginez isteria colectivă și globală, care s-a declanșat. După mai multe zile, când am deschis televizorul, am crezut că fie a început al III-lea război mondial, fie a venit sfârșitul lumii. Spun isterie globală pentru că ea nu este numai în România. Ea se manifestă și în China, Italia, Austria etc. Nu mi-am imaginat că nu se vor analiza parametrii epidemiei. Dacă suntem cât de cât raționali, putem să observăm că mortalitatea (raportata la numărul de îmbolnăviri declarate, și nu la populația generală) este de aproximativ 2,4%, apropiată de cea prin gripă în 2018 și că coronavirusul are o patogenie scăzută. Cei care au decedat în Italia aveau comorbidități majore (neoplasm, BPOC, insuficență cardiacă stadiul III). Chiar dacă măsurile autorităților din Italia au trezit admirația unor oficiali români, în realitate, multe sunt absurde, între care carantina și arestarea celor care nu o respectă.

Această panică isterică se explică prin faptul că nu avem studii legate de coronavirus (oamenii se tem de necunoscut), de viteza de propagare a epidemiei și de faptul că nu există un vaccin (ca și cum vaccinarea ar fi panaceu universal). Se știe că, unul dintre efectele perverse ale idolatrizării vaccinării (și propaganda în acest sens) este că se creează un sentiment de siguranță și nu se mai iau alte măsuri protective împotriva bolii, măsuri care sunt deseori mai eficiente decât vaccinarea. În absența unui vaccin, în loc să luăm măsurile simple și verificate, apelăm la alt idol (ineficient), și anume: carantina.   (more…)

22 februarie 2020

Un cavaler al dreptății, eurosceptic: Vladimir Bukovski

Un cavaler al dreptății, eurosceptic: Vladimir Bukovski

Un articol de Vasile Astărăstoae

bukowski - bannerfff

Vladimir Konstantinovici Bukovski (30 decembrie 1942 – 27 octombrie 2019) a fost un neurofiziolog, scriitor și activist pentru drepturile omului. De la sfârșitul anilor ’50, el a fost o figură proeminentă în mișcarea disidentă sovietică, bine cunoscută atât în URSS, cât și în străinătate. S-a născut în orașul Belebei din Republica Socialistă Sovietică Autonomă Baskira, unde familia sa a fost evacuată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După război, el și părinții săi s-au întors la Moscova, tatăl său, Konstantin (1908 – 1976), a fost un cunoscut jurnalist. În ultimul an de liceu, Vladimir a fost exmatriculat pentru crearea și editarea unei reviste neautorizate. Și-a încheiat studiile liceale la seral. În septembrie 1960, Bukovski a fost admis la Universitatea din Moscova, la facultatea de biologie. Acolo, el și câțiva prieteni au decis să revigoreze lecturile neautorizate de poezii interzise din Piața Maiakovski.

La 19 ani, a scris notele critice despre Komsomol („Teze despre prăbușirea Komsomolului”). A fost interogat de KGB și dat afară din universitate (în toamna anului 1961). A fost arestat prima dată la 1 iunie 1963 și a fost condamnat în temeiul articolului 70.1 („ Agitație și propagandă anti-sovietică ”) din Codul penalal RSFSR. Bukovski a fost examinat de psihiatri sovietici, declarat bolnav mintal („schizofrenie”) și trimis pentru tratament la Spitalul de Psihiatrie Specială din Leningrad, unde a rămas aproape doi ani, până în februarie 1965.   (more…)

20 februarie 2020

Despre lege și tortură. Serviciile secrete și drepturile omului. Un articol de Vasile Astărăstoae

Filed under: articol,bioetica,dictatura,prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 11:44

Despre  lege  și  tortură

Serviciile secrete și drepturile omului

Un articol de Vasile Astărăstoae

the report

Istoria ne arată cât de periculoasă este pentru societate acordarea de puteri sporite serviciilor secrete. Filmul The Report (2019) ne prezintă o astfel de situație. Faptele sunt reale, mai mult sau mai puțin cunoscute.

Imediat după atentatele din 11 septembrie 2001, oficialii administrației Bush au decis să trateze atacurile ca acte de război. A apărut întrebarea firească: cei prinși vor fi tratați ca prizonieri de război? Funcționarii Administrației, inclusiv avocatul Departamentului Justiției, John Yoo, au recomandat clasificarea lor ca „deținuți” și, prin urmare, în afara protecției Convențiilor de la Geneva sau a oricărei alte legi interne sau internaționale și să fie încarcerați în închisori speciale administrate de servicii secrete. La 17 septembrie 2001, președintele Bush a semnat o directivă (încă clasificată), care oferea CIA puterea de a închide în secret și de a interoga deținuții.

Astfel, a apărut programul „Enhanced interrogation techniques” (EIT) sau „enhanced interrogation„, eufemisme pentru tortură. Termenii nu erau originali. Prima utilizare a unui termen comparabil cu „interogarea îmbunătățită” a fost într-o notă din 1937 a șefului Gestapo, Heinrich Müller, care a alcătuit sintagma „Verschärfte Vernehmung” pentru a descrie supunerea la frig extrem, privarea de somn, suspendarea în poziții dureroase și epuizarea deliberată printre alte tehnici.

CIA a contactat doi psihologi (John „Bruce” Jessen și James Mitchell) pentru a dezvolta tehnici alternative de interogare dure. Cu toate că niciunul dintre cei doi psihologi nu avea experiență si expertiză în efectuarea interogatoriilor, au acceptat și au fost plătiți cu 1000 de dolari pe zi plus cheltuieli, scutiți de taxe, realizând, în final, venituri de peste 80 milioane de dolari. Metodele propuse și utilizate au inclus bătaia, legarea în poziții contorsionate, supunerea la zgomot asurzitor, perturbarea somnului, privarea de somn până la punctul de halucinație, lipsire de mâncare și/sau apă, neacordarea îngrijirii medicale pentru răni, tortura cu apă, umilința sexuală, supunerea la căldură extremă sau frig extrem, plasarea în cutii mici de tip sicriu, experimente medicale non voluntare („rehidratare rectală”, „reanimare cu lichid rectal” și „hrănire rectală ”) etc. Majoritatea metodelor erau declarate crime de război încă din 1948. De exemplu, Statele Unite, după cel de-al Doilea Război Mondial, au pus sub acuzare pentru astfel de fapte oficiali militari japonezi și naziști și au obținut pedeapsa cu moartea. În plus, din 1930, Statele Unite au definit privarea de somn ca fiind o formă ilegală de tortură. (more…)

1 noiembrie 2019

Dreptul de a nu te naște. Un articol de Vasile Astărăstoae

Dreptul de a nu te naște

Un articol de Vasile Astărăstoae

baby-4-facebook.800w.tn

Una dintre invențiile periculoase ale sfârșitului secolului XX a fost noțiunea de „drept de a nu te naște”. În Franța și SUA, mai mulți medici au fost condamnați să plătească daune părinților pentru că nu au stabilit ante-natal existența unui handicap la naștere. Aceasta deși handicapul/vătămarea nu era urmare a activității medicale. Daunele au fost plătite pe baza „dreptului de a nu se naște”. Dar există un „drept să nu te naști”? A fost corect să plătească medicii pentru că un copil s-a născut cu malformații congenitale după rubeolă sau s-a născut cu sindrom Down?

„Dreptul de a nu te naște” a fost invocat prima dată în cazul Nicholas Perruche.

În 1982, Josette Perruche era însărcinată, iar fiica ei de patru ani a făcut rubeolă. Cunoscându-se faptul că dacă ea se înbolnăvește, viitorul copil s-ar putea naște cu grave defecte, Josette a fost supusă unui test și s-a concluzionat că este imunizată împotriva rubeolei. Cu toate acestea, Josette a făcut o formă ușoară (fără semne clinice) de rubeolă. Pe 14 ianuarie 1983, s-a născut Nicholas Perruche, surd, mut și parțial orb, cu probleme cardiace și retard mental. Părinții au dat în judecată medicii. Acțiunea a fost facută în numele copilului. După cincisprezece ani de litigii, s-a ajuns în fața Curții de Casație. Avocații au susținut în instanță că Josette și-ar fi întrerupt sarcina dacă ar fi știut că a contractat rubeolă. Avocații au susținut că Nicholas avea tot dreptul de a-i da în judecată pe medici, deoarece diagnosticarea greșită a avut ca rezultat nașterea sa cu defecte și, în consecință, a fost obligat să ducă “o viață inutilă, greșită, viață care nu merită trăită” când putea să nu se nască. Curtea fost de acord și a considerat că Nicholas poate fi despăgubit din cauză că neglijența medicilor a avut ca rezultat pierderea dreptului lui Nicholas de a fi avortat, a dreptului de a nu se naște. În iulie 2001, Curtea de casație și-a reafirmat decizia din cazul Perruche, permițând altor trei copii cu dizabilități să primească despăgubiri de la medicii care nu au reușit să identifice dizabilitățile acestora când erau fetuși.

În aceeași perioadă, în Regatul Unit, instanțele au refuzat constant să recunoască “dreptul de a nu te naște”, atitudine menținută și în prezent. În McKay et all versus Essex Area Health Authority et all, instanța britanică s-a confruntat cu un dosar identic cu cel din Franța. McKay, reclamantul, era copilul care se născuse cu defecte și care susținea (prin mama sa) că medicii au fost neglijenți, nu au stabilit că va suferi de defecte grave la naștere și l-au împiedicat să beneficieze de un avort. În respingerea acțiunii, Curtea britanică a motivat că „din moment ce dizabilitatea copilului a fost cauzată de rubeolă și nu de neglijența inculpaților, aceștia nu sunt responsabili”. Curtea a argumentat că deoarece „plângere reală” a reclamantului este că i s-a permis „să fie născut” acțiunea nu poate fi admisă, deoarece nu este „recunoscută în drept”. Curtea a constatat că nu este vorba de dreptul unei femei la un avort (care este recunoscut în Marea Britanie prin Legea avortului din 1967), ci despre dreptul la viață. Curtea a notat „ar fi contrar politicii publice să recunoască o cerere care încalcă sanctitatea vieții umane… [pentru că] în ochii legii, o viață cu dizabilități este mai bună decât fără viață. Prin urmare, nu este nicio obligație datorată unui făt de a-și pune capăt existenței”.

Se impun câteva comentarii.

  1. Exită un „drept de a nu te naște”? Pentru a răspunde la întrebare trebuie să vedem cum se definește un drept. În cea mai simplă interpretare, drepturile protejează interesele Aceasta implică faptul că un drept de a nu se naște ar exista dacă un copil ar fi interesat să nu se nască. Este vreodată în interesul copilului să nu se fi născut? Are discernământ pentru a-și cunoaște interesele? Dacă ar fi așa, ar însemna că un embrion/făt știe că este mai bine mort decât viu. De exemplu, este mai bine să fii mort decât să ai sindromul Down? Există percepția în public că sindromul Down constituie o viață care nu merită trăită. Dar această părere este falsă. Copiii cu sindromul Down pot duce vieți fericite și demne. De aceea existența unei dizabilități nu poate fi o bază pentru un raționament de genul fie să fie avortat, fie să primească compensări din partea medicilor.

  2. Există afirmația că suferința este asociată cu dizabilitatea. Nu se poate nega faptul că persoanele cu dizabilități suferă. Dar și persoanele fără dizabilități suferă. Ar trebui să fim compensați cu toții pentru că suferim din cauza că părinții noștri au ales să nu ne avorteze? În cadrul acestei abordări radicale, orice persoană, care nu a fost avortată și care dezvoltă o boală sau suferă o vătămare în timpul vieții, ar trebui să primească compensații de la medici. Absurd. În fapt se confundă intenționat compensațiile cu serviciile sociale sau cu ajutorul social. Nu există nicio îndoială că pot există adesea suporturi sociale inadecvate pentru copiii cu dizabilități. Cu toate acestea, nu este potrivit să alegi în mod arbitrar o compensație medicală pentru a remedia o situație socială. Medicii trebuie să-i compenseze pe copii doar atunci când acțiunile sau omisiunile lor îi afectează direct pe copii. În rest, comunitatea trebuie să acorde suport (inclusiv financiar) copiilor cu dizabilități, pentru ca aceștia să-și fructifice dreptul la viață.

  3. Copilul născut cu o dizabilitate este o persoană. Morala și legea nu permite să i se facă rău numai pentru că s-a născut cu această condiție. Viața sa cu acel handicap merită trăită deoarece alternativa pentru acești copii ar fi doar inexistența.

  4. Pentru părinți a avea un copil cu un handicap este o mare provocare mai ales atunci când unul sau ambii părinți își „sacrifică viața” pentru a fi alături de copilul cu handicap sever. Dar mulți părinți consideră, în mod corect, că îngrijirea copilului cu handicap este o experiență pozitivă și plină de satisfacții. Alții părinți nu au o astfel de abordare. Acestora comunitatea trebuie să le acorde sprijin constant și nu o compensație din partea medicilor care nu au descoperit handicapul.

  5. Cazurile din Franța nu se referă în realitate la un „drept de a nu se naște”. Se referă, de fapt, la avort, la determinarea femeilor să îl practice. În această concepție „progresistă” se consideră că un confort al părinților justifică eliminarea copiilor cu handicap. Se promovează discriminarea nu numai împotriva persoanelor cu handicap, dar și a părinților care pot fi „condamnați” social și priviți ca iresponsabili, deoarece au lăsat să se nască un copil cu handicap.

În concluzie, noțiunile de „drept de a nu te naște”, „viață nelegală”, „viață inutilă, greșită, viață care nu merită trăită” sunt expresia darwinismului social și al eugenismului instituțional.   

(more…)

10 septembrie 2019

”Școala este agenția de publicitate care te face să crezi că ai nevoie de societate așa cum este.” Ivan Illich și deșcolarizarea societății. Un articol de Vasile Astărăstoae

Filed under: prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:56

Școala este agenția de publicitate care te face să crezi că ai nevoie de societate așa cum este.” – Ivan Illich

Ivan Illich

Ivan Illich și deșcolarizarea societății

Un articol de Vasile Astărăstoae

Ca de obicei, la început de an școlar, românii devin specialiști în pedagogie și în științele educației, mai ales politicenii, ziariștii și prompteristele. Toți, într-un limbaj de lemn fie laudă, fie deplâng starea sistemului educațional românesc. Până și o făcătură stângistă de inspirație franceză intitulată pompos Consiliul Național al Elevilor își dă cu părerea. Trebuie să precizez de la început că sistemul românesc nu este nici mai rău, nici mai bun decât sistemele educaționale din celelalte țări membre ale Uniunii Europene. Are calități și defecte. Ceea ce lipsește sistemului educațional european este individualizarea educației și existența unor rețele alternative. Ele sunt descrise de unul dintre cei mai fascinanți filozofi ai secolului XX, Ivan Illich.

Ivan Illich, filosof libertarian austriac și preot romano-catolic, s-a născut la 4 septembrie 1926, în Viena. Tatăl, inginerul Ivan Peter Illich, era catolic croat, iar mama, Ellen născută Regenstreif-Ortlieb, era evreică sefardă. Bunica sa maternă era din Texas. A studiat la Universitatea din Florența (biologie și mineralogie), teologie și filozofie la Universitatea Pontificală din Roma (1942 – 1946) și istoria medievală la Universitatea din Salzburg. A obținut un doctorat cu o disertație despre istoricul britanic Arnold Toynbee. În 1951, a devenit preot paroh într-unul dintre cele mai sărace cartiere din New York – Washington Heights, la acea vreme un loc al imigranților din Puerto Rico. La 30 de ani, a fost numit vice-rector al Universității Catolice din Puerto Rico, poziție pe care a reușit să o păstreze câțiva ani înainte de a intra în conflict cu Vaticanul. În 1959, a călătorit în toată America de Sud pe jos sau cu autobuzul. În 1960, s-a stabilit la Cuernavaca, Mexic, și a fondat în 1961 Centrul Intercultural de Documentare, unde a organizat cursuri de limbă și cultură dintr-o perspectivă antiimperialistă pentru misionari și alți studenți. Illich vorbea fluent din copilărie, fără accent, italiana, spaniolă, franceză și germană. Ulterior a învățat la fel de bine limba croată, greaca veche, latina, portugheză, hindi, engleză, arabă și rusă.

A murit la 2 decembrie 2002, la Bremen, Germania. Illich a avut o mare influență ca lector și profesor în anii ’70 -’80; popularitatea sa a fost determinată de demersul critic radical, privind educația de masă și sistemul de sănătate, argumentând că beneficiile multor tehnologii moderne și aranjamente sociale erau iluzorii și că, în continuare, astfel de evoluții au subminat prin auto-suficiență libertatea și demnitatea oamenilor. El a acuzat atât instituționalizarea, cât și manipularea aspectelor de bază ale vieții.

(more…)

16 martie 2019

Vasile Astărăstoae – Dragostea dintre mamă și copil se percepe intrauterin. VIDEO

Filed under: interviu,pro-vita,prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 13:24

Vasile Astărăstoae – Dragostea dintre mamă și copil se percepe intrauterin. VIDEO

Prof. Univ. Dr. Vasile Astărăstoae explică:

Dragostea dintre mamă și copil se percepe intrauterin, iar copilul este influențat extrauterin.
Cea mai importantă pentru un copil este afecțiunea maternă – din pântecele mamei și până la îmbrățișarea oferită după naștere, în timpul alăptării. 

Interviu realizat în cadrul Lunii pentru Viață, (more…)

9 octombrie 2018

Prima mea întâlnire cu… corectitudinea politică. Articol de Vasile Astărastoae

Filed under: dictatura,prof.dr.Vasile Astarastoae,REFERENDUM,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 16:10

 

Prima mea întâlnire cu…

corectitudinea politică

political correctness is a t

Articol de Vasile Astărastoae

Pentru cei care idealizează tot ce vine din vest și bagatelizeaza tot ce este autohton m-am decis (deși nu o fac frecvent) să relatez o amintire.

Prin 1995 – 1996, nu rețin exact data, am fost invitat la o sesiune de dezbateri cu tema Bioetică și genetică în Luxemburg. Organizatorii, (un centru catolic afiliat Universității din Luxembourg), asigurau taxa de congres și masa. Bineînțeles, fiind la începutul carierei mele în Bioetică, m-a onorat invitația și am făcut toate eforturile pentru a participa. La acea conferință, au fost prezenți 60 de participanți din Uniunea Europeană, noi românii, fiind singurii din afara ”spațiului european”. În prima zi, printre vorbitori a fost și un genetician francez, (nu un nume recunoscut, de aceea pentru a-l identifica ar trebui să caut în arhivă și chiar nu merită acest efort), care, cu aroganța caracteristică francezilor, și-a început expunerea în felul următor: ”Deși sentimentele mele de ateu sunt jignite de faptul că în această sală este afișat un crucifix și sunt persoane îmbrăcate în preoți, totuși am să vă spun câteva lucruri.”. Expunerea sa era plină de platitudini și, în același timp, dovedea că nu are nici cele mai elementare cunoștințe de etică și bioetică. Am așteptat o reacție a sălii. Liniște. Nimeni nu a luat cuvântul. Nici măcar pe marginea prezentării. Atunci, am cerut cuvântul și am spus că: ”Sentimentele mele de creștin sunt jignite de afirmațiile vorbitorului și mă aștept ca în spiritul politeței franceze să-și ceară scuze. Cu atât mai mult cu cât într-o sală, aparținând unui centru catolic, vorbitorul știa că va găsi un crucifix și nu portretul lui Marx.”. Am mai făcut câteva comentarii cu privire la conținutul științific al prezentării, (pentru cei care nu știu, începutul carierei mele universitare a fost la Genetică), după care m-am așezat. Aceeași liniște în sală. A urmat pauza de masă. Nu cunoșteam pe niciunul dintre participanți și de aceea am fost uimit când absolut toți s-au înghesuit în jurul meu și m-au invitat să stau cu ei la masă. A făcut ordine decanul Facultății de Teologie din Luxembourg, care a spus că voi sta cu staff-ul la masă. În timpul mesei, toți m-au felicitat pentru intervenție, dar m-au întrebat un lucru, care atunci m-a siderat: ”Nu vă este frică de repercursiunile din universitate pentru intervenția dumneavoastră? Oricare dintre noi, dacă am fi avut o asemenea intervenție, am fi fost raportați și a doua zi am fi fost excluși din universitate, chiar si dintr-o universitate catolică.” Am rămas uimit. Am răspuns ”aceasta a fost opinia mea și nu văd de ce universitatea trebuie să mă cenzureze.”. Și am primit următoarea replică ”Ce fericiți sunteți că puteți să vă susțineți deschis opiniile. Asta deoarece încă nu știți ce înseamnă corectitudinea politică.”.

Acest episod m-a marcat mai mult decât am conștientizat și de aceea peste tot unde am fost am militat pentru libertatea de opinie și împotriva așa-zisei corectitudini politice.

P.S.1: Celor dezamăgiți de rezultatul referendumului le transmit că ar trebui să fie mândri. O inițiativă civică a adunat în jurul ei peste 3 milioane jumătate de aderenți. Niciun partid politic, în ultimul timp, nu a avut un număr de simpatizanți atât de mare.   (more…)

3 mai 2018

Cazul Alfie și „umanismul”secolului XXI. Articol de Vasile Astărăstoae

dir

Cazul Alfie și „umanismul”secolului XXI

articol de Vasile Astărăstoae

O știre: „După ce Alfie a fost deconectat luni de la aparatele, care îi susţineau viaţa, s-a stins din viață în noaptea de vineri spre sâmbătă”. Ce se ascunde în spatele acestei știri? „Umanismul” secolului XXI.

Alfie era un copil, care era ținut în viață prin suport artificial. La un moment dat, spitalul și medicii au decis că e prea costisitor și inutil să-l trateze și au propus deconectarea. Părinții s-au opus și au apelat la justiție. Justiţia britanică a respins solicitarea părinţilor lui Alfie, Kate James şi Tom Evans, de a obliga spitalul să continue îngrijirile medicale și a hotărât ca Alfie trebuie să moară. Părinții au solicitat atunci externarea. Justiția a respins această solicitare. Părinții au primit susținerea guvernului italian, care i-a oferit cetățenia lui Alfie pentru a facilita transferul său la spitalul pentru copii Bambino Gesu din Roma, unde medicii catolici italieni doreau să continue gratis efortul de a-l salva. Dar Justiția le-a interzis să-l transfere. Astfel, Kate și Tom au epuizat toate instanțele britanice și deși au apelat chiar și la CEDO, nimeni nu i-a ascultat. S-a făcut dreptate. Alfie a murit.

Cum au fost motivate deciziile?

Au fost invocate dreptul la o moarte demnă, interesul minorului și interesele societății. Din punct de vedere juridic este o pseudo-argumentație. Cu excepția țărilor care au legalizaat euthanasia (și Marea Britanie nu se găsește printe acestea) nu există legislație, care să consacre un drept la moarte. Dimpotrivă, se protejează dreptul la viață.

Cazul Nancy Cruzan, SUA. Nancy Cruzan se afla de şapte ani în stare vegetativă permanentă, după un accident de automobil suferit în 1983. Era menţinută în viaţă prin alimentaţie artificială prin tub. În 1987, s-a cerut să i se scoată tubul de alimentare ca ea să poată muri. În 1988, Curtea Supremă a Statului Missouri a respins cererea pe baza interesului absolut al statului în menţinerea vieţii. În 1990 Curtea Supremă a SUA a susţinut opinia celei din Missouri cu un vot de cinci la patru.

Dar să spunem că acceptam că există un drept la moarte. Cine îl exercită? Cine hotărăşte când să mori? Medicii, judecătorii, administrația, legislaţia, individul, familia? Ce se întâmplă când persoana este în comă sau nu are discernământ? Întrebările acestea nu sunt noi și au fost puse în anii 1960, când tehnologia medicală a fost revoluţionată astfel încât funcţiile vitale ale organismului uman au putut fi susţinute artificial pentru perioade îndelungate de timp (dar cu costuri foarte mari). Răspunsul a fost dat din 1991. Cazul de referință (care a devenit izvor de drept) a fost cazul Helga Wanglie.

Helga Wanglie, o bătrână de 87 de ani, se afla de peste un an în stare vegetativă permanentă, conectată la un respirator. Spitalul, unde era internată pacienta, a făcut apel la justiţie, în ianuarie 1991, pentru a decide asupra oportunităţii prelungirii îngrijirilor medicale. Curtea de Justiţie a hotărât că numai familia poate hotărî în această privinţă. Statul și Justiția pot interveni doar prin adoptarea de garanţii procedurale, ţinând cont de posibilitate unor excese în care familiile lipsite de scrupule să dorească să întrerupă tratamentul în mod nejudicios. Cu alte cuvinte, doar părinții lui Alfie puteau decide.

Viața și sănătatea sunt drepturi naturale care țin de intimitatea și autonomia persoanei. În sec. XIX, John Stuart Mill, în eseul său „Despre libertate” (On Liberty), apăra valori ca intimitatea și autonomia personală în opoziție cu puterea din ce în ce mai mare a guvernelor asupra cetățenilor; intimitatea și autonomia personală devin condiții de limitare a ceea ce guvernele pot sau nu pot impune cetățenilor. Stuart Mill susține că singurul scop pentru care poate fi exercitată puterea asupra unui membru al societății, împotriva voinţei sale, este pentru a preveni lezarea drepturilor altora. Prin ce lezau Alfie și părinții săi drepturile altora?

S-a spus că sumele mari utilizate pentru al ține în viață pe Alfie ar putea fi utilizate în alte proiecte cu un număr mai mare de beneficiari și cu o eficență superioară. Dar chiar daca acceptăm utilitarismul (o cota cât mai mare de fericire pentru cât mai mulți) acesta se poate aplica doar pentru fonduri publice. În cazul lui Alfie cheltuielile erau suportate din fonduri private. Și în plus cu o asfel de gândire putem cădea în capcana unor concepte promovate de naziști – eutanasia economică și darwinismul social.   

(more…)

28 aprilie 2018

Vasile Astărăstoae – Olivia Steer și cenzura

Filed under: antivaccin,atitudine,cenzura,prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 17:38

Un articol excepțional al unui om excepțional despre o situație deplorabilă (deloc excepțională):

dialog 150536

Olivia Steer și cenzura

 Articol de  Vasile Astărăstoae (Prof.univ. Dr. etc.)

Mi-a atras atenția una dintre cele mai recente dezbateri de pe Facebook. O organizație non-guvernamentală (Asociația pentru o Viață Sănătoasă din România) a organizat o gală la care urma să acorde premii unor persoane, care s-au afirmat în diferite domenii. Unul dintre premii a fost acordat Oliviei Steer.

Au apărut imediat numeroase reacții. Inițiați și mai puțin inițiați și-au spus părerea. În general, mai agresivi au fost cei care nu agreează pozițiile Oliviei Steer. Este dreptul lor la opinie și, dacă lucrurile s-ar fi oprit aici, am fi fost în prezența unei dezbateri obișnuite. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. A intervenit unul dintre sponsori, care a șantajat cu retragerea sponsorizării, dacă Olivia Steer își păstrează premiul. Fiind puși în situația de a rămâne faliți, organizatorii au retras premiul.

(more…)

3 februarie 2018

Transplantul și consimțământul prezumat. Un articol de Vasile Astărăstoae

Filed under: articol,atitudine,bioetica,prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 02:24

Asociația Bucovina Profundă se declară categoric împotriva introducerii in lege a consimțământului prezumat, fie că este vorba de vaccinare, de transplant sau de orice interventie in sfera sănătații unui om. Pentru a înțelege motivele și implicațiile vă recomandăm să citiți articolul ce urmează. Un articol magistral, marca Vasile Astărăstoae.

heart doc

Transplantul și consimțământul prezumat

Un articol de Vasile Astărăstoae

Am văzut că în programul noului Ministru al Sănătății este specificată și o lege a transplantului. Deși, după părerea mea, actuala lege este bună și poate fi doar amendată totuși dacă aceasta este decizia, aș vrea să atrag atenția asupra unei probleme cruciale în transplantul de la donator-mort, și anume consimțământul.

În prezent în lume există două sisteme de donare a organelor în funcție de exprimarea consimțământului, și anume: sistemul opt-in (SUA, Marea Britanie, Germania, Australia, România etc.), în care recoltarea se face doar cu consimțământul informat al donatorului sau al familiei și sistemul opt-out, care permite donarea în baza consimțământului prezumat (Spania, Austria, Belgia etc.).

În sistemul opt-in se pleacă de la premiza că deminitatea persoanei se respectă și după moarte și că aceasta nu dorește să-şi doneze organele după moarte. Recoltarea este permisă doar în baza dorinţei de a dona exprimată anterior decesului prin consimțământ informat sau de către membrii familiei după deces. Aceasta nu înseamnă că membrii familiei sunt ”proprietarii” cadavrului, ci că ei cunosc mai bine dorința decedatului (consimțământ substituit).

Sistemul opt-out se bazează pe premiza că dupa moarte corpul aparține statului și într-o etică materialist-utilitaristă exista o datorie de a fi utili altora(more…)

19 aprilie 2012

Opozitie VEHEMENTA fata de proiectul introducerii CONSILIERII ANTE-AVORT

Opozitie VEHEMENTA fata de proiectul introducerii CONSILIERII ANTE-AVORT

un grupaj de stiri realizat de Razboi întru Cuvânt

Hotnews: Dezbatere pe tema legii consilierii femeilor ce vor sa faca avort. ONG-uri: Cerem retragerea proiectului / Mircea Toader: S-a modificat legea adoptiilor, procedurile sunt mult simplificate

Propunerea legislativa privind infiintarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcina a fost tema unei dezbateri organizate miercuri de Grupul parlamentar al PDL. La discutii au participat ONG-uri care au cerut retragerea proiectului legislativ, precum si medici sustinatori ai acestuia. “Consecintele aplicarii legii asupra femeilor din mediul rural sunt dramatice“, au sustinut reprezentantii ONG-urilor, precizand ca “drepturile nu sunt ale copilului nenascut, cum se invoca in text, ci sunt in primul rand ale femeii. Dreptul la viata nu este recunoscut din momentul conceptiei“. De cealalta parte, sustinatorii proiectului au declarat ca “ceva neuman nu se poate schimba in ceva uman pe masura ce creste. Dreptul la viata nu creste odata cu varsta sau cu marimea omului, altfel bebelusii si adolescentii ar avea mai putin dreptul la viata fata de adulti”.

Proiectul de lege privind infiintarea, functionarea si organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcina a fost initiat de deputatii Marius Dugulescu si Sulfina Barbu si semnata de alti 49 de parlamentari PDL, PSD si ai grupului minoritatilor. El prevede obligatia femeilor de a fi consiliate intr-un cabinet specializat cu cel putin cinci zile inainte de a se hotari daca pastreaza sau nu sarcina.

Vezi care sunt argumentele pro si contra consilierii femeilor ce vor sa faca avort

Marius Dugulescu, initiator al proiectului de lege:

  • Aceasta lege este perfectibila, este o propunere legislativa care va suferi modificari in procesul legislativ prin amendamentele aduse in comisii
  • Constatand numarul mare al avorturilor din Romania si faptul ca femeile nu sunt informate asupra deciziei cruciale pe care urmeaza sa o ia, am considerat normal acest proiect prin care nu incercam sa interzicem avortul.
  • Nu imi propun interzicerea avortului, dar cred ca un prim pas pentru constientizarea optiunilor ar fi un proiect de lege astfel incat femeile sa ia decizia in cunostinta de cauza
  • Asistam uneori la presiuni pentru ca femeia sa ia decizia repede si necugetat
  • Mi-am propus ca femeia sa informata astfel incat, daca este posibil, rata avorturilor in Romania sa scada, acele fiinte nenascute sa aiba o sansa la viata
  • Se poate gasi varianta adoptiei, sunt atatea cupluri care nu pot sa faca copii, sunt atatea variante

Mircea Toader, deputat PDL si initiator al legii:

  • Am solicitat la nivelul grupului o dezbatere pe aceasta lege si motivat de discutiile televizate
  • As vrea sa adaug ca s-a modificat legea adoptiilor, termenele de adoptie s-au micsorat foarte mult, procedurile sunt mult simplificate si cred ca, in afara de partea medicala, aceasta comisie ar putea sa explice daca este o solutie sa pastreze sau nu sarcina

Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania:

  • Aici problema tine de demnitatea fiintei umane. Astazi este ziua europeana privind apararea drepturilor pacientilor, iar printre cele 14 drepturi, dreptul cel mai important este dreptul la informare, deci consimtamantul informat cu privire la toate consecintele morale, fizice
  • Avortul este un act medical fara valente terapeutice; singurul moment cand are valente terapeutice este atunci cand sarcina pune in pericol viata femeii
  • Sarcina nu este o boala, de aceea pozitia noastra este aceea de echilibru; de aceea noi vedem acest proiect de lege nu ca pe unul care ar putea sa determine o scadere a numarului de avorturi, ci ca pe un proiect care reda demnitate fiintei
  • Se pune insa problema egalitatii de sanse, cine plateste aceasta consiliere? O persoana care nu poate sa plateasca consilierea nu va putea sa dispuna de dreptul la informare si va fi discriminata
  • Trebuie ca in lege sa se prevada accesul liber, nediscriminatoriu si egal pentru aceasta consiliere
  • Sexualitatea umana nu este o simpla reproducere, are valori morale, axiologice, e corticalizata, ceea ce diferentiaza specia umana de alte specii. Asta impune reguli morale si responsabilitatea fata de sarcina
  • A trata sarcina ca o aglomerare de celule este un atac la demnitatea persoanei umane

Diana Hatneanu, director APADOR-CH:

  • Reprezentam 22 de organizatii neguvernamentale de drepturile omului, de drepturile femeilor, care se ocupa cu accesul la serviciile medicale
  • Nu suntem pentru amendarea acestui proiect de lege, ci pentru retragerea lui (more…)

6 martie 2012

Bunker Roy – Colegiul Barefoot / Desculţ

Filed under: articol,daravele,prof.dr.Vasile Astarastoae — Mircea Puşcaşu @ 05:04

Bunker Roy: Învăţând de la mişcarea desculţilor

Colegiul Barefoot / Desculţ

În Rajasthan, India, o şcoală extraordinară învaţă femeile şi bărbaţii din mediul rural – mulţi dintre ei analfabeţi – să devenină ingineri specialişti în exploatarea energiei solare, artizani, stomatologi şi medici în propriile lor sate. Se numeşte Colegiul Barefoot (Desculţ), şi fondatorul ei, Bunker Roy, explică modul în care funcţionează.

Sanjit “Bunker” Roy is the founder of Barefoot College, which helps rural communities becomes self-sufficient.

Transcript:

Deci in 1965 M-am dus la ceea ce a fost numit cea mai rea foamete, localitatea Bihar din India, şi am văzut foametea, moartea, oameni care mureau de foame, pentru prima dată. Mi-a schimbat viaţa. M-am întors acasă şi i-am spus mamei „Aş vrea să trăiesc şi să muncesc într-un sat” Mama a intrat în comă. (Râsete) „Ce este asta? Întreaga lume ţi se întinde la picioare, cele mai bune locuri de muncă sunt aranjate pentru tine, şi tu vrei să mergi să munceşti într-un sat? (more…)

19 ianuarie 2011

Prof.Dr. Vasile Astarastoae critica cardul cu cip si minciuna gripei porcine

via Saccsiv:

emisiunea intreaga la  medicalnet.ro/blog/astarastoae

Un foarte util rezumat al ideilor din emisiune, realizat de razbointrucuvant.ro :

– Cardul este numai APARENT in favoarea asiguratilor.

– Cardul nu ar putea contine acordul prezumat pentru transplant de organe, decat daca legea va fi schimbata; in actuala forma a Legii si a proiectului, precum si potrivit declaratiilor ministrului Sanatatii, acordul este de tip informat.

– Este periculos sa fie puse informatiile medicale personale pe cip, deoarece acesta nu este protejat. Oricine are un cititor de cipuri compatibil poate afla tot. Acest lucru violeaza drepturile la intimitate si la demnitate ale persoanei si poate aduce mari prejudicii. – La Consiliul Europei exista o imensa presiune din partea angajatorilor si a firmelor de asigurari pentru a deveni licita predictibilitatea ca cineva sa se poata imbolnavi de o anumita boala sau sa evolueze intr-un anumit fel, pe baza unui prognostic. Dar o persoana poate sa aiba un risc de o anumita boala, pe care sa n-o faca. Forta financiara pe care o fac marile societati de asigurare asupra expertilor de la C.E., ii fac pe unii dintre acestia sa cedeze, in sensul acceptarii principiului predictibilitatii bolii, iar persoana sa nu mai poata incheia un contract de asigurare, sau i se dubleaza ori tripleaza prima de asigurare.

– Exista riscul discriminarii persoanelor pe baza informatiilor personale asupra starii de sanatate, atata vreme cat acestea nu mai sunt protejate.

– Datele medicale pot fi utilizate inclusiv pentru a distruge o anumita persoana, mai ales intr-o societate conflictuala ca a noastra.

– Devenim vulnerabili fata de Stat si fata de anumite institutii care (more…)

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: