Bucovina Profundă

9 martie 2023

FILOCALIA – Cel mai important tratat de vindecare sufletească

Filed under: carte,cuvintele sfintilor,filocalia,Parintele Staniloae — Mircea Puşcaşu @ 10:12

filocalia coperta nouă

FILOCALIA – Cel mai important tratat de vindecare sufletească. Și cel mai ignorat!

Psihologia (și filosofia) din ultimii 200 de ani nu au descoperit apa caldă.

Conștient, inconștient, subconștient, rațional, irațional erau cunoscute și descrise foarte bine de scriitorii filocalici, încă din primele secole.

Scriitorii filocalici, acești atleți spirituali, asceți încercați ai primelor secole, oameni extraordinari retrași în deșert, în munți sau în mijlocul cetății, au exersat, observat și scris despre luptele omului cu el însuși.
Despre lucrarea de vindecare a sufletului, despre creșterea spirituală, despre împlinirea umanului, despre transfigurare și comuniunea cu Dumnezeu.

Pe multe din aceste subiecte, titani ai psihologiei contemporane precum Jung, Freud, Adler, Erikson, pot părea niște copii orbecâind în întuneric.

Este incredibil că avem azi acces la scrieri din secolele 1-14 ale unor astfel de asceți și sfinți, doar că aproape nimeni nu le citește.

Astfel de scriere e Filocalia. O comoară necunoscută. O moștenire colosală îngropată în uitare.  (gr. Filocalia = iubirea -filos  de frumos -kalos )

Filocalia nu este o carte, e o bibliotecă, o colecție de scrieri care adună autori întinși pe mai mult de un mileniu. Și care în ciuda depărtării lor în timp sunt în perfectă unitate de gândire.

E impresionantă această unitate. Cele 12 volume sunt un întreg în mozaic, ca un fractal. Filocalia este un veritabil manual de vindecare și înfrumusețare sufletească.

Sunt cuprinse veritabile cursuri și lecții de așezare a sufletului. De mindset, cum ar zice contemporanii sau de  phronema și euthymia cum ar zice cei vechi.
De exerciții (askesis) spirituale, care sunt complexe și firești în același timp.

Cele 12 volume au fost traduse în limba română de părintele Dumitru Stăniloae, el însuși un colos (more…)

11 august 2022

STEINHARDT – Călătoria unui fiu risipitor

Filed under: carte,sfintii inchisorilor,Steinhardt — Mircea Puşcaşu @ 00:34

STEINHARDT – Călătoria unui fiu risipitor

q steinhardt - cred in Dumnezeu - detaliu

Şi atunci mă apucă o ură grozavă împotriva exactităţii. Aş vrea ca în desfăşurarea normală a lucrurilor, un fapt neobişnuit să se întâmple. Aş vrea să apară o zână şi să tragă o palmă Ştiinţei şi Plictiselii. Sunt sătul de tot ceea ce se produce pentru că aşa trebuie. De oamenii care au luptat zeci de ani de zile ca să reducă lumea la câteva legi necesare şi trjste. În numele aflării ne-au obligat să găsim fiecărui lucru o explicaţie, să aflăm ce va fi din ceea ce a fost, fără de speranţă pentru noi că la un moment dat va fi altfel. Disciplina şi plictiseala au ieşit împreună în lume şi ne-au înconjurat. Vreau să cred că uneori monotonia lucrurilor e întreruptă, şi deodată ceva miraculos se întâmplă.  Îmi afirm cu tărie că nu mi-e ruşine să spun:

Cred în Dumnezeu.

Cred în Duhul Sfânt, care suflă unde şi când vrea, spre scandalul şi zăpăceala fariseilor, angeliştilor şi habotnicilor, care, ca şi Tatăl şi Fiul, vrea altceva decât numai forme, filosofic, dovezi istorice şi scripturale. Căruia îi este lehamite de ţapi şi viţei sub orice chip, pricepându-se a-i desluşi şi identifica în formele lor cele mai moderne şi mai neaşteptate.

(fragment din Călătoria unui fiu risipitor)

PDF: Nicolae Steinhardt – Călătoria unui fiu risipitor

17 decembrie 2021

OPȚIUNEA BENEDICT – Rod Dreher. O strategie pentru creștini într-o lume post creștină

Filed under: carte — Mircea Puşcaşu @ 02:49

OPȚIUNEA BENEDICT – Rod Dreher

O strategie pentru creștini într-o lume post creștinădreher-op-benedict

Autorul Rod Dreher este un gânditor și scriitor american recent convertit la Ortodoxie.

„Opțiunea Benedict este deja cea mai discutată și importantă carte religioasă a deceniului”
David Brooks, The New York Times

„Cred că fiecare creștin ar trebui să citească această carte. Rod Dreher este strălucitor, profetic și înțelept. Chiar dacă nu sunteți de acord cu tot ce scrie în această carte, sunt multe avertismente de care să țineți seamă, și obiceiuri de pus în practică”
Russell Moore, președintele Comisiei de Etică și Libertate Religioasă a Convenției Baptiste din Sud

„Este genul de carte pe care o voi folosi pentru a-i face pe oamenii din parohia mea să o citească și să o discute. Va fi foarte utilă pentru aceia care vor trebui să se afle în prima linie.”
Carl R. Trueman, Seminarul Teologic Westminster

„Un plan de acțiune inteligent și optimist pentru creștinii care încep să-și dea seama cât de ostilă este cultura americană pentru credința lor.”
Mollie Ziegler Hemingway, senior editor, The Federalist

Cartea se poate comanda de pe site-ul editurii Contra Mundum:  (more…)

11 februarie 2020

Ioan Ianolide – Deținutul Profet. Inteligența artificială și dictatura tehnologiei

ioan-ianolide-ultima-poza

Ioan Ianolide – Deținutul Profet

Inteligența artificială și dictatura tehnologiei

 

Deţinutul simte că într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată. Şi totuşi el e trist şi îngrijorat. Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării ţării se profilează ca stăpâni şi ai lumii ce va veni.


Este îngrijorat pentru că înţelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale fără oponenţi şi fără precedent. Viţelul de aur, zeul străvechi se arată azi ca o uzină atotputernică în spiritul omenirii. Lumea se închină maşinii. E o pseudo-religie a dogmelor materiale, a sensului material şi a finalităţii neantice. Statul care va avea monopolul armelor sofisticate, al ingineriei genetice şi al tehnicii de determinare a conştiinţelor va fi atotputernic şi va nimici omenirea. Nimeni nu garantează libertatea oamenilor în această civilizaţie, nimeni nu poate guverna forţele tehnologice în această civilizaţie.


De aceea omenirea trăieşte pe culmile disperării. Toate problemele lumii se află în Crucea lui Hristos şi a creştinilor, câte ori vom rătăci drumul, ori vom lenevi pe cale, să ne înapoiem la Evanghelie şi la Duhul Sfânt. Suferinţele ce ni se pricinuiesc au menirea biciuiască lenea noastră şi să ne lumineze minţile.

Ioan Ianolide, 1985


Pentru a înțelege cât de incredibile sunt profețiile făcute in 1985 de Ioan Ianolide, urmăriți clipul de 20 de minute despre ce se intâmplă astăzi în China și în lume. Clipul este in limba română și se găsește aici:

 


Alte fragmente din Deținutul Profet:     (more…)

8 noiembrie 2016

Chipuri ale demnității românești. Eroi ai neamului și sfinți ai închisorilor. Fundația George Manu la Târgul Național de Carte și Revista Religioasă

Chipuri ale demnității românești. Eroi ai neamului și sfinți ai închisorilor

Fundația George Manu la Târgul Național de Carte și Revista Religioasă de la Sibiu din noiembrie 2016

fgm-afis_lansare_sibiu16

Fundația George Manu și Editura Evdokimos-București  Lansarea cărților:

Sfinții Închisorilor – 28 de biografii exemplare de Cezarina Condurache,

Chipuri ale demnității românești. Eroi ai neamului și sfinți ai închisorilor de Cezarina Condurache

Lacrimi și morminte de Petru C. Baciu

Memorii – Secvențe din anii vieții mele de Alexandru Pantea

Pelerin prin iadul roşu. Calvarul unui ofiţer român în Gulagul sovietic de Ioan Teodorescu


Curriculumul ascuns al învățământului obligatoriu. Cum suntem imbecilizați- John Taylor Gatto, Ed. Anacronic

Filed under: carte,inginerie sociala,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:17

curiculumul-ascuns-gatto-coperta1-detCurriculumul ascuns al învățământului obligatoriu

Cum suntem imbecilizați. Curriculum ul ascuns al învățământului obligatoriu – John Taylor Gatto, Ed. Anacronic

Cea mai radicală critică a învățământului public, în care John Taylor Gatto ajunge la concluzia ca școlarizarea obligatorie produce oameni care sa asculte și să urmeze comenzi ca niște roboți industriali. Iată câteva fragmente:

„Eu predau cum toate lucrurile nu sunt legate între ele, o fragmentare fără margini, opusul coeziunii; ceea ce fac este mai aproape de haosul programelor de televiziune decât de un sistem al ordinii. Într-o lume în care acasă este doar o fantomă, din cauza ca ambii parinți lucrează, sau din cauza prea multor mutări, ori prea multor schimbări ale locului de muncă, ori ambițiilor prea mari, sau fiindcă altceva i-a făcut pe toți să cadă într-o confuzie mult prea mare ca să mai fie capabili să întrețină relația cu familia, eu vin și îi învăț pe elevi cum să accepte confuzia ca pe destinul lor. Aceasta este prima lecție pe care o predau.”

„Școala, așa cum a fost ea concepută, este un sistem esențial de sprijin pentru un model de inginerie socială, care îi condamnă pe cei mai mulți oameni sa fie pietre auxiliare într-o piramidă care se îngustează în sus, având punctul de control în vârf. Școala este un artificiu care face ca o astfel de ordine socială de tip piramidal să pară inevitabilă.”

„Tipul de școală obligatorie pe care îl avem este o invenție a statului Massachussets din jurul anului 1850. A întâmpinat rezistența – uneori armata – a aproximativ optzeci la sută din populația Massachussets-ului, cu un ultim avanpost în Barnstable, pe Cape Cod, unde nu și-au predat copiii până în anii 1880, când locul a fost ocupat de armată, iar copiii au trebuit sa mărșăluiască, sub pază, spre școală.”

„Școlile au fost concepute de Horace Mann, de Sears și Harper de la Universitatea din Chicago, de Thorndyke de la Colegiul pentru Profesori al Universității Columbia și de alții în așa fel încât sa fie instrumente pentru o conducere științifică a maselor. S-a intenționat ca școlile să producă, prin aplicarea de șabloane, ființe umane șablon, al căror comportament să fie previzibil și controlabil.” (more…)

4 iunie 2016

Vaccinurile și autoimunitatea – tratat de imunologie aplicată. Lansare de carte. Autori: Dr. Yehuda Shoenfeld, dr. Nancy Agmon Levin, dr. Lucija Tomljenovic

Filed under: antivaccin,carte,conferinte,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:44

Vaccinurile și autoimunitatea 

tratat de imunologie aplicată

Lansare de carte

Autori: Dr. Yehuda Shoenfeld, dr. Nancy Agmon Levin, dr. Lucija Tomljenovic

lansare carte shoenfeld

 

Vaccinurile si autoimunitatea 

Dr. Yehuda Shoenfeld, dr. Nancy Agmon Levin, dr. Lucija Tomljenovic

Carte eveniment

…cartea este necesară şi curajoasă. Autorii sunt personalităţi cu o expertiză de necontestat in domeniul imunologiei fundamentale şi clinice.
Spunem că este necesară, deoarece vaccinologia este o ştiinţă plină de contradicţii care trebuie eliminate. Vaccinurile se adresează oamenilor sănătoşi, adică unui grup imens de persoane; prospectul elaborat de fabricant menţionează reacţii adverse, uneori dintre cele mai grave, şi, în ciuda acestui fapt, vaccinurile sunt recomandate cu căldură de oficialii instituţiilor de sănătate publică şi cu multă uşurinţă de medicii de familie şi de pediatri.
Dar cartea este (more…)

15 mai 2016

Mihai EMINESCU vine miercuri la Suceava. Vedeti cine îl aduce!

Mihai EMINESCU vine miercuri la Suceava

Vedeți cine îl aduce!

afis Eminescu dupa marea scanare - Nae Georgescu - Mugur Vasiliu - -

5 decembrie 2015

EMINESCU ÎNTRU ADEVĂR – Theodor Codreanu şi Mugur Vasiliu la Suceava

EMINESCU ÎNTRU ADEVĂR

Theodor Codreanu şi Mugur Vasiliu la Suceava

Afiș 2 lansare de carte Suceava dec 2015 - mic

Conferinţa cu tema  EMINESCU ÎNTRU ADEVĂR va fi susţinută de

eminescologul Theodor Codreanu şi scriitorul Mugur Vasiliu

Se vor lansa cărţile:

  • Eminescu incorect politic, A doua schimbare la față şi Dialogurile unui „provincial” de Theodor Codreanu
  • Refuzul sfințeniei şi Raportul orbului de Mugur Vasiliu.

Organizatori sunt asociaţia Bucovina Profundă, asociaţia Sfinţii Români, editura Scara si ASCOR – Suceava.

Evenimentul va avea loc la Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava, Corpul E , în Aulă, joi, 10 decembrie 2015, ora 18.00 .

 NOU! Filmări de la eveniment:

Cartea «Eminescu incorect politic»

scrisă de Theodor Codreanu

ARGUMENTUL AUTORULUI

Se cuvine să-i aduc mulțumiri pentru titlul acestei cărți d-lui Horia-Roman Patapievici, care, într-un articol, publicat în revista Flacăra (nr. 1-2/2002), intitulat, provocator, Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale, scria adânc: „pentru noua tablă de valori acceptate, Caragiale a fost găsit «corect politic», în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon importat din «țările progresiste» a arătat fără dubiu că fostul poet național al României clasice e «politic incorect». Cum ar fi putut fi altfel? Ca poet național Eminescu nu mai poate supraviețui deoarece noi azi ieșim din zodia naționalului.“
Indubitabil, opinia eminentului eseist al Grupului pentru Dialog Social este o mostră emblematică de „corectitudine politică“ pe care, altminteri, i-o cunoșteam de multă vreme, ideologia aceasta făcând gloria imposturii intelectuale postdecembriste, ceea ce le-a înlesnit noilor ariviști ocuparea nu numai a instituțiilor culturale, dar și privilegiul unic de a prăbuși vertiginos România.
Dincolo de precaritatea stilistică a textului patapievician, izbesc două mistificări specifice „inteligențelor” confuze. Fenomenul a fost descris, percutant, încă din 1935, de Mihai Ralea. Într-un eseu inclus în volumul Valori, Ralea definea inteligența (more…)

20 noiembrie 2015

Fundatia George Manu la Targul international de carte Gaudeamus

Fundatia George Manu la Targul international de carte Gaudeamus

Fundatia George Manu va astepta la standul Editurii Evdokimos (stand 381, deasupra intrarii in Targ) cu o intreaga oferta de carti anticomuniste!

Pana la inchiderea Targului Gaudeamus (duminica 22 noiembrie 2015) puteti achizitiona in exculsivitate o serie de carti la pret de lansare.

# Eroii anticomunisti si sfintii inchisorilor reincriminati prin Legea 217/2015
Coord. Cezarina Condurache, prefata de Sorin Lavric
Pret targ: 25 ron

# Sfintii inchisorilor. 28 de biografii exemplare
Coord. Cezarina Condurache, prefata de Ciprian Voicila
Pret targ: 20 ron

# Chipuri ale demnitatii romanesti. Eroi ai neamului si sfinti ai inchisorilor
Autor Cezarina Condurache, prefata de Ciprian Voicila
Pret targ: 15 ron

# Cealalta fata a exilului
Autor Erast Calinescu, prefata de Marcel Petrisor
Pret targ: 20 ron

4 Carti anticomuniste

Preturile promotionale raman valabile pana pe data de 1 decembrie 2015 pentru comenzile efectuate direct la (more…)

14 martie 2015

Prezentare de carte: Pentru un ideal comun, de Călin Georgescu

Filed under: carte,Clubul de la Roma,iudeo-masonerie,marea minciuna — Mircea Puşcaşu @ 03:22

Prezentare de carte:

Pentru un ideal comun, de Călin Georgescu

Articol de Stefan Alexandrescu, autor al blogului Discerne, sursa: blogatu.ro
.
Nota BucovinaProfundă: Călin Georgescu este preşedinte pe Europa al Clubului de la Roma, club ocult de putere şi influenţă, organizaţie masonică, în spatele căruia stau elitele întunecate ale lumii din vârful piramidei puterii oculte, (Comitetul celor 300, Black Nobility etc.) Despre acest personaj vom reveni cu amănunte.
.

Pentru un ideal comun, de Călin Georgescu

Editura Compania, Bucureşti, 2012

Motto:  „Un intelectual este persoana a cărei minte se veghează pe ea însăşi”  Albert Camus

Anul trecut mi-am asumat provocarea de a realiza, în cadrul colaborării cu Filme-Carti.ro, o recenzie a cărţii „Pentru un ideal comun”, de Călin Georgescu. A rezultat o recenzie foarte amplă, pe care, din raţiuni de spaţiu, am publicat-o pe Discerne, şi care este, după părerea mea, cel mai reuşit articol pe care l-am scris şi publicat anul trecut. Aşadar, am hotărât să public un rezumat al acestei recenzii.

Vă invit să urmăriţi cu răbdare argumentele pe care vi le ofer, întrucât consider că volumul dr. Călin Georgescu este un veritabil contra-exemplu despre cum se scrie o carte. Sunt deschis la orice fel de interpelări argumentate şi civilizate pe marginea conţinutului, din partea autorului, a editurii şi a cititorilor. Am avut grijă ca argumentele mele şi concluziile pe care le trag să fie acoperite prin referinţe şi lucrări de specialitate. Vă invit să consultaţi în detaliu secţiunea de referinţe, bibliografie şi documentare, aici (format PDF cu linkuri).

Partea I

Care este cea mai bună modalitate de abordare a acestei cărţi?

Judecând după stilul şi conţinutul său, precum şi după modul în care autorul este prezentat, am decis să abordez această carte ca una care îşi propune să fie de specialitate. Ideea centrală pe care autorul pare să o formuleze este: comunitatea românească, în ansamblul ei, trebuie să facă demersuri pentru a stabili ca obiective comune ceea ce vrea UE de la România, precum şi ei (am abordat în a doua parte a articolului ce cred eu că vrea să zică autorul prin acest noi în care se include)

Cum scrie dr. Călin Georgescu

Cartea citează masiv şi imprecis informaţii preluate din surse necunoscute, parţial sau greşit citate. Cartea pare incompletă, nefinalizată.

Manipularea cititorului prin omisie şi imprecizie

Autorul foleşte cifre în afara contextului, mistifică istoria, face relaţii cauză-efect ilogice, face afirmaţii greu de crezut şi greu de verificat, utilizează termeni de specialitate pe care nu îi explică, preia statistici în mod greşit şi incomplet şi prezintă statistici depăşite.

Ficţiune prezentată drept realitate

Autorul argumentează teorii care au fost demonstrate ca fiind greşite, perimate, depăşite şi care au constituit baza unor ideologii politice periculoase la adresa umanităţii, cum sunt malthusianismul şi credinţa în combaterea încălzirii globale. Dr. Călin Georgescu crede că omenirea este un virus. Cel puţin, aşa scrie în The Matrix (1999). Astfel, din punct de vedere ideologic, autorul se declară de acord cu convingeri care au servit în trecut la exterminarea a milioane de oameni şi genocid şi, mai mult, descalifică preferinţele celor care nu sunt de acord cu el. În argumentaţia sa, autorul foloseşte citate pe care probabil le-a auzit la televizor, dar nici el nu mai ştie exact pe unde.

(more…)

19 februarie 2015

Lansarea şi prezentarea cărţii prigonite – VIDEO. Faţa nevăzută a homosexualităţii. Autori: Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău. Tulburarea identităţii de gen şi viitorul omenirii + Cuvântul editorului – Scurtă prezentare.

Lansarea şi prezentarea cărţii prigonite – VIDEO

Faţa nevăzută a homosexualităţii

autori: Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău

Tulburarea identităţii de gen şi viitorul omenirii

O carte năucitoare:

Faţa nevăzută a homosexualităţii 

autori: Virgiliu Gheorghe, Andrei Dîrlău

Editura Christiana, București, 2014

Cuvîntul Editorului – Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă

fata-nevazuta-homosexualitatiiVolumul de faţă constituie un nou semnal de alarmă pentru lumea românească, dar şi pentru restul lumii. O excepţională monografie a fenomenului homosexualităţii şi a mişcărilor pro-homosexualitate din ultimele patru decenii, cartea Faţa nevăzută a homosexualităţii, printr-o minuţioasă documentare, scoate la iveală adevăruri ştiinţifice care aruncă în aer întregul edificiu ideologic pe care se sprijină propaganda homosexualităţii astăzi.

Lucrarea se justifică mai ales în contextul actual, în care homosexualitatea nu mai poate fi considerată doar o problemă a unui grup de persoane, ci constituie deja unul dintre elementele dominante ale ideologiei zilei, impus legislativ în tot mai multe ţări ale lumii, într-o polemică deschisă faţă de familie şi credinţa creştină.

Cel mai îngrijorător ni se pare însă faptul că tot mai mulţi copii şi tineri din familiile creştine, botezaţi în numele lui Hristos, riscă azi să adopte un comportament homosexual, pătîndu-şi haina botezului, căzînd din sistemul moral al Bisericii creştine şi riscînd, de asemenea, toate bolile şi suferinţele descrise în această carte. Ei devin astfel victime ale unui context ce favorizează şi chiar cultivă tulburările identităţii de gen (atac frontal şi lipsit de scrupule la adresa antropologiei creştine), abuzurile sexuale şi homosexuale şi alte asemenea fenomene prezentate cu multă acribie ştiinţifică pe parcursul cărţii. Spunem că aceşti tineri pot ajunge victime în primul rînd pentru că, sub presiunea dezinformării şi a manipulării mediatice, ei nu au nicio idee despre bolile şi suferinţele ce-i aşteaptă dacă vor urma calea homosexualităţii. În acest sens, prezenta carte putem spune că li se adresează în primul rînd lor, ca şi tuturor celor care şi-au însuşit deja acest stil de viaţă, cu tot ceea ce presupune el. Iată cîteva doar dintre consecinţele comportamentului homosexual ce rezultă din studiile citate în carte:

– în medie, homosexualii care trăiesc în cuplu întreţin relaţii sexuale cu 8 parteneri pe an, iar cei care nu trăiesc în cuplu cu aproximativ 20 de parteneri pe an;

– dintre homosexuali, 43% întreţin relaţii sexuale cu peste 500 de bărbaţi pe parcursul vieţii, iar 28% cu peste 1.000 de parteneri;

între 70% şi 78% din homosexuali raportează că au contractat o boală cu transmitere sexuală (BTS);

probabilitatea ca un homosexual să dezvolte cancer anal este de 38,8 ori mai mare decît în cazul unui heterosexual;

homosexualii prezintă o probabilitate de cel puţin 160 de ori (cu 15.900%) mai mare de contaminare cu HIV decît heterosexualii;

rata consumului de droguri şi (more…)

CONFERINŢĂ INTERZISĂ. Faţa nevăzută a homosexualităţii. Conferinţa pe care CENZURA corect politică a dorit să o interzică

Filed under: apologetica,atitudine,bioetica,boicot,carte,dictatura,homosexualitate — Mircea Puşcaşu @ 22:35

CONFERINŢĂ  INTERZISĂ

Faţa nevăzută a homosexualităţii. Conferinţa pe care CENZURA corect politică a dorit să o interzică

 Conferinţa „Tulburarea identităţii de gen şi viitorul omenirii” a avut loc, totuşi, miercuri 19 februarie sala de conferinţe a Hotelului Siqua din Bucureşti. La eveniment au participat aproximativ 200 de persoane, înghesuite într-o sală de 50 de locuri, inclusiv persoane homosexuale.

De remarcat este că iniţial, organizatorii au cerut acordul Universităţii Bucureşti pentru ca evenimentul să aibă loc în Aula Facultăţii de Drept, dar au fost refuzaţi fără a li se oferi o motivaţie.

A urmat apoi Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, dar la presiunile activiştilor pro-homosexualitate, Ministerul Tineretului şi Sportului a interzis în ultima clipă această dezbatere.

Presiunile au continuat şi la Hotelul Siqua, gazdele fiind presaţi să nu permită desfăşurarea evenimentului, activiştii sosind la faţa locului pentru a bloca conferinţa şi lansarea cărţii „Faţa nevăzută a homosexualităţii” scrisă de Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău.

 Cartea se găseşte în librării, inclusiv online la Sophia şi Librărie.net.

CITEŞTE ŞI

(more…)

13 februarie 2015

EMINESCU ÎNTRU ADEVĂR. Conferinţă la Suceava: Theodor Codreanu, Ion Filipciuc, Mugur Vasiliu

Filed under: atitudine,Bucovina profundă,carte,conferinte,Eminescu,Mugur Vasiliu — Mircea Puşcaşu @ 13:36

EMINESCU ÎNTRU ADEVĂRDocument1-page-0

Conferinţă şi lansare de carte la Suceava

Vor vorbi despre Eminescu:

eminescologul Theodor Codreanu

scriitorul Ion Filipciuc

scriitorul Mugur Vasiliu

miercuri, 18 februarie 2015, ora 18.00,

la Universitatea Ştefan cel Mare Suceava, în Corpul F, Sala AUDITORIUM.

Eminescu - Scara - feb2015 - F -mic

 

 

 

7 septembrie 2013

S-a terminat Piteştiul?

Nicolae PurcăreaUrlă haita…

Fundaţia Sfinţii Închisorilor, 2012

S-a terminat Piteştiul?

Nu. Nu s-a terminat. El contiunuă în societatea civilă. Îl găseşti la tot pasul. Te loveşti de el la orice răspântie, ca de nişte colţuri pe care nu le doreşti.

Piteştiul apare şi în multiplele jocuri politice.

Astăzi, alţii au suferit, nu tu. Tu eşti dat la lada de gunoi! Copiii nu ştiu nimic despre pătimirile poporului român, despre rezistenţa anticomunistă din munţi, despre Piteşti, Gherla, Canal şi altele, dar trebuie să înveţe că a existat un holocaust al poporului evreu…

Ne doare orice suferinţă, iar suferinţa altora ar trebui să ne unească, nu să ne dezbine, să ne învrăjbească. Însă evreii, prin Partidul Comunist, nu au făcut altceva decât să verse sânge, să răstigneasca poporul român, iar acum nu vor să fie cunoscute suferinţele generaţiei de la 1948 şi aşteaptă ca timpul să le estompeze, să le dea uitării, şi noi, singurii care am rămas ultimi mărturisitori, să trecem în lumea cealaltă.

Rămâne ca analiştii altor timpuri să cerceteze, să disece, să felieze multiplele aspecte ale fenomenului Piteşti şi, bineînţeles, să dea sentinţa cea mai obiectivă asupra jertfei noastre.

Căci sângele vărsat pe lespezile Piteştiului a fost dramul de jertfă adus de noi pe altarul patriei. (more…)

23 octombrie 2012

VACCINURILE: PREVENŢIE SAU BOALĂ? O nouă patologie pediatrică Dr. Christa Todea – Gross

Filed under: antivaccin,carte,Dr. Christa Todea-Gross — Mircea Puşcaşu @ 01:44

VACCINURILE: PREVENŢIE SAU BOALĂ?

O nouă patologie pediatrică

Dr. Christa Todea – Gross

 O carte foarte aşteptată, o carte foarte documentată, senzaţională, unică, revoluţionară, şocantă şi foarte curajoasă.

Cartea se poate citi sau comanda si online, pe site-ul de autor, aici: pentruviatacluj.ro

SUMAR

Cap. 1 – Sistemul imun sănătos și dezechilibrul provocat de vaccinuri
Cap. 2 – Cum au dispărut epidemiile în lume. Apariția primelor vaccinuri: prevenție sau experiment?
Cap. 3 – Reacții adverse, boli și complicații postvaccinale
Cap. 4 – Vaccinuri vechi și noi. Bolile pe care nu le previn
Cap. 5 – Ce soluții avem?
Anexă – Cum se poate refuza vaccinarea copiilor

Introducere

(fragmente)

De peste 100 de ani, numeroase studii medicale şi experienţa practică demonstrează că vaccinurilor din copilărie reprezintă un atac grav asupra imunităţii imature a copilului, provocând numeroase boli cronice grave, nevindecabile, urmate uneori de deces.

Ne confruntăm la ora actuală cu o adevărată avalanşă de boli cronice grave la copii, dar mai ales cu o patologie pediatrică nouă, apărută în urma vaccinării în masă din ultimii ani, şi la care medicina ”modernă” asistă neputincioasăşi, deseori, dureros de indiferent. Avem sindroame noi şi boli noi, pentru care nu există tratament. Despre etiologia lor se spune doar că este necunoscută. În felul acesta, medicina nu mai este obligată să dea niciun fel de explicaţii, ci în cel mai bun caz, ipoteze, menite deseori ”să ne ţină în ceaţă”.

Manipularea parintilor a fost necesara si usor de realizat. Bolile contagioase sau “bolile copilariei” au devenit afectiunile cele mai de temut si trebuiau prevenite cu orice pret. Nimeni nu le-a explicat  parintilor ca banalele infectii si “bolile copilariei” sunt necesare in viata unui copil, pentru a-si dezvolta o imunitate naturala si sanatoasa […]

In “incercarea” de a preveni bolile banale, acute si contagioase la copii (vaccinarea a esuat si in acest caz, fiindca nu sunt prevenite bolile copilariei, ci doar amanate, pana la o varsta mai mare, cand pot fi cu adevarat grave), s-a ajuns la distrugerea lenta, sistematica a sistemului lor imun, cu provocarea unei game variate de boli cronice, grave si nevindecabile: encefalite, meningite, paralizii, boli autoimune, autism, ADHD, leucemie, cancer, sindromul mortii subite la sugar, diabet zaharat, astm bronsic, artrita juvenila etc.[…]

Prin intermediul acestei carti nu doresc sa aduc un prejudiciu vreunui medic, profesor, om de stiinta sau oricarei alte persoane din sistemul medical sau din vreun alt domeniu, ci nadajduiesc sa trezesc interesul oamenilor, al parintilor si mai ales al medicilor, pentru acest subiect, pentru un studiu mai aprofundat al sistemului imun si al efectului devastator al vaccinurilor asupra acestuia.

Se preconizeaza ca, in decurs de 30 de ani, toti copiii vor suferi de o boala alergica. Nu vor mai suferi de banalele boli eruptive, infectio-contagioase (rubeola, rujeola etc), tratabile si vindecabile in 3-7 zile, si care au menirea sa le intreasca sistemul imun, ci vor suferi o viata intreaga de boli cronice, ireversibile, de cele mai multe ori debilizante.

In ceea ce ii priveste pe parinti, am speranta ca vor avea mai mult curaj de acum incolo de a lupta pentru drepturile lor si ale copiilor lor, ca astfel, prin renuntarea la vaccinuri, sa-i creasca sanatosi, fara sa-i expuna la cele mai grave boli cronice (more…)

24 iulie 2012

Carti recomandate – carti necesare: SBORNICUL – Lucrarea minţii – DESPRE RUGĂCIUNEA LUI IISUS – fragment

Filed under: carte,cuvintele sfintilor,România Profundă,rugaciune — Mircea Puşcaşu @ 13:14

Carti recomandate – carti necesare:

SBORNICUL

Lucrarea minţii

DESPRE RUGĂCIUNEA LUI IISUS

 Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi  şi din îndrumările oamenilor încercaţi, care au pus rugăciunea în lucrare.  (fragment,  pp. 4 si urm.)

DESPRE RUGĂCIUNEA OMULUI CARE  S-A ÎNSINGURAT ÎN CĂMARA INIMII SALE,  ÎNVĂŢÂNDU-SE ŞI RUGÂNDU-SE  ÎN TAINĂ

 Printre dumneavoastră se află mulţi, care nu ştiu în ce anume stă lucrarea cea lăuntrică a omului cugetător de Dumnezeu precum nu înţeleg nici ce este cugetarea de Dumnezeu. Aceştia nu  ştiu nimic despre rugăciunea ce se face cu mintea, socotind că se cuvine să ne rugăm numai cu acele rugăciuni care se  află scrise în cărţile bisericeşti. Cât despre tainica vorbire pe care o săvârşeşte omul cu Dumnezeu  în adâncul inimii sale şi despre foloasele care decurg dintr-însa, aceştia, câtuşi de puţin nu le cunosc şi nici n-au gustat această dulceaţă duhovnicească. Precum este un orb din naştere care doar aude despre lumina soarelui, dar nu ştie ce anume este această lumină, asemenea sunt şi cei care numai aud despre învăţăturile cele cugetătoare de Dumnezeu  şi despre rugăciune, dar de înţeles nu le înţeleg. Din pricina grosimii simţirii lor, ei se lipsesc de multe bunătăţi duhovniceşti  şi rămân în urmă pe calea acestor fapte bune, care duc spre o stare desăvârşită, bineplăcută lui Dumnezeu. De aceea, spre îndrumarea celor simpli, înfăţişăm aici câteva lămuriri despre învăţătura lăuntrică  şi  despre rugăciunea cea cugetătoare de Dumnezeu, pentru ca  doritorul unor asemenea lucruri să înceapă, cu ajutorul Celui Prea Înalt, să le înveţe, fie câtuşi de puţin. Învăţătura duhovnicească a omului celui dinlăuntru începe cu următoarele cuvinte ale lui Hristos:  „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi închizând uşa ta, roagă-te Tatălui tău Celui într-ascuns” (Mat. VI, 6).

CAPITOLUL I

DESPRE ÎNDOITUL ÎNŢELES AL OMULUI, AL ÎNVĂŢĂTURII, AL RUGĂCIUNII  ŞI AL  CĂMĂRII

Omul este o doime: cel din afară şi cel lăuntric, al trupului şi al duhului. Cel din afară este văzut, trupesc, iar cel lăuntric este nevăzut, duhovnicesc sau potrivit cuvântului Apostolului Petru: „omul cel ascuns al inimii, întru nestricăcioasă podoabă a duhului blând şi liniştit” (I Petru 3, 4). şi Sfântul Pavel lămureşte îndoita fire omenească, spunând: „cu toate că omul nostru cel dinafară se strică, omul nostru cel  dinlăuntru se înnoieşte zi de zi” (II Cor.  4,16). Aici Apostolul vorbeşte lămurit despre omul cel dinafară  şi cel dinlăuntru. Astfel, omul cel dinafară se întocmeşte din mai multe mădulare, pe câtă vreme cel lăuntric ajunge la desăvârşire prin minte, prin luarea aminte la sine, prin frica lui Dumnezeu şi prin darul Domnului. Faptele omului cel dinafară sunt văzute, iar cele ale celui dinlăuntru rămân nevăzute; potrivit Psalmistului: „o prăpastie este lăuntrul şi inima omului!” (Psalm 63, 7). Tot astfel vorbeşte  şi Apostolul: „cine dintre oameni  ştie ale omului, fără numai duhul omului care este întru el?” (I Cor. 2,11). Singur doară Cela ce ispiteşte inima  şi rărunchii, cunoaşte toate tainele omului lăuntric.

De aceea şi învăţătura este o doime; cea dinafară şi cea lăuntrică întru cugetarea de Dumnezeu; de afară în înfloriturile meşteşugului vorbirii, dinlăuntru în rugăciuni; dinafară în minte ascuţită, dinlăuntru în focul duhului, de afară în lucrări iscusite ale frumuseţii, dinlăuntru în privirea celor nevăzute; de afară cunoştinţa care îngâmfă (I Cor. 8, 1), pe cînd dinlăuntru cea care se smereşte; într-adevăr, cunoştinţa cea dinafară este iscoditoare, vrând să afle toate, pe când cea lăuntrică ia aminte de sine  şi nimic altceva nu doreşte, decât să-L cunoască pe Dumnezeu, Căruia poate să-I spună ca David: „ţie inima mea pururea  ţi-a vorbit; pentru Tine căuta-tu-te-a faţa mea; faţa Ta, Doamne neîncetat o caut” (Psalm 26, 13). şi apoi: „precum cerboaica doreşte apa izvoarelor, tot aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” (Psalm 41,1).

Rugăciunea de asemenea este o doime – dinafară şi lăuntrică; cea care se face la arătare şi cea care se face în taină; cea care se săvârşeşte în adunare şi cea care se rosteşte în singurătate; rugăciunea făcută ca o (more…)

27 iunie 2012

Conferinta la Suceava: Marcel Petrisor si Demostene Andronescu – Marturii din Temnita Prigoanei

Filed under: carte,conferinte,crimele comunismului,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 14:04

6 iunie 2012

A aparut revista FAMILIA ORTODOXA, nr.41

Filed under: carte,Familia Ortodoxa,România Profundă,Virgiliu Gheorghe — Mircea Puşcaşu @ 22:58

(more…)

16 mai 2012

16 mai – 200 de ani de la primul rapt al Basarabiei de către Imperiul Rus

16 mai – 200 de ani de la primul rapt al Basarabiei de către Imperiul Rus

Lansarea cărţii “Să nu ne răzbunaţi! Mărturii despre suferinţele românilor din Basarabia” (VIDEO)

Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava a găzduit ieri, 14 mai, coferinţa “Să nu ne răzbunaţi! Mărturii despre suferinţele românilor din Basarabia” organizată de BUCOVINA PROFUNDĂ şi ASCOR Suceava. Evenimentul a cuprins şi lansarea cărţii cu acelaşi nume, carte care conţine şi un DVD cu filmele “Deportările în Siberia”, “Deţinuţii politici din Basarabia” şi “Foametea din Basarabia”.

În cadrul manifestării, cei prezenţi au avut ocazia de a viziona filmul documentar “Deportările în Siberia”, iar după proiecţie au avut parte de o discuţie cu autorul cărţii şi al documentarelor – monahul Moise Iorgovan.

Monahul a povestit despre (more…)

15 mai 2012

Să nu ne răzbunati! Mărturii despre suferințele românilor din Basarabia

Filed under: carte — Mircea Puşcaşu @ 23:28

Să nu ne răzbunati!

Mărturii despre suferințele românilor din Basarabia

Rezumat:
Primul volum dintr-o serie de 10 cărți, parte a celui mai vast proiect privat de cercetare şi popularizare a istoriei recente realizat de Monahul Moise Iorgovan, singurul de o asemenea anvergură care pune accentul pe partea spirituală a acestei istorii.
Conține DVD cu 3 filme documentare:
  • „Deportările în Siberia”

  • „Deținuții politici din Basarabia” 

  • „Foametea din Basarabia (1946-1947)”

Cartea (+ dvd) se poate comanda

 si de pe net, la 12 lei, aici:

publicatiiortodoxe.ro

„Cu ani în urmă, m-am gândit să alcătuiesc un fel de Pateric cu figuri și întâmplări deosebite din temnițele comuniste. Am citit memoriile celor trecuți prin pușcării, am stat de vorbă cu foștii deținuți politici și am cercetat, săptămâni la rând, dosarele de la CNSAS.

Ulterior, un grup de oameni inimoși a avut ideea constituirii unei arhive video, cu filmări de nivel profesional, cu foștii deținuți politici. După aproape un an și jumătate, s-au adunat sute de ore de filmare, cu mărturii foarte interesante.

Viziunea Patericului s-a modificat substanțial și cititorul are acum în mână o primă apariție din seria „Să nu ne răzbunați!”.

Sub acest titlu vor fi renunite cărți cu mărturii (din interviurile filmate și din ceea ce am adunat înainte) și DVD-uri cu filme documentare.

Acest prim volum ne pune în față drama celei mai pătimite părți a pământului românesc, Basarabia.”

monahul Moise

Redăm, în continuare,  scurte selecții din filmul documentar „Deportările în Siberia”: (more…)

11 mai 2012

A aparut revista FAMILIA ORTODOXĂ, Nr. 40

Filed under: carte,Familia Ortodoxa — Mircea Puşcaşu @ 14:19
Tags:

A aparut revista FAMILIA ORTODOXĂ, Nr. 40

Cuprins  : (more…)

22 aprilie 2012

Prezentare de carte: Părintele Atanasie Ştefănescu – Oameni şi fapte din vatra Aiudului

Prezentare de carte:

Părintele Atanasie Ştefănescu

Oameni şi fapte din vatra Aiudului

Sunt Alexandru Ştefănescu, actualmente monahul Atanasie de la mănăstirea Petru Vodă. Numele meu de „copertă” este Sandu Lăutaru, „Corăbieru”, pentru că sunt din Corabia. Vreau să consemnăm nişte elemente despre care n-au vorbit alţii. Avem cel puţin 250 de titluri de carte despre viaţa concentraţionară, cel puţin câteva zeci de periodice în care se descriu aceste lucruri. Aproape toţi fac sociologie: date, evenimente, activitate; nu descriu procese interioare. Eu vreau să spun de aceste procese interioare. N-am talent, n-am stil, n-am nimic – dar am o infor­maţie bogată şi vorbesc de lucruri despre care n-au vorbit alţii. Ofer acum o câtime din ceea ce am de spus. Dar aceste câtimi, legate, pot să formeze un tot, să exprime ideea despre care vorbesc.

Vedeţi, obsesia este boală psihică catalogată. Şi nebunia este tot boală psihică. Dar aşa cum există nebunii sublime pentru Hristos şi pentru Cruce, există şi obsesii sublime. Eu am ase­menea obsesii: o să ziceţi că sunt nebun; treaba dumnea­voastră. Trebuie să mă ascultaţi ca să vedeţi dacă sunt sau nu nebun. Când ai de gând să scrii ceva sau să creezi ceva, o operă orice ar fi, dacă nu pleci de la ideea că ce spui tu n-a spus nimeni până la tine şi nici după tine, n-ai să creezi ceva. Eu o să fac o afirmaţie: că tot ce am de spus depăşeşte tot ce a spus Homer, care nu se ştie dacă a existat. Eu voi da fapte reale care depăşesc imaginaţia.

Pentru comenzi, completați formularul de pe pagina de Comenzi. (Preţ: 8 lei)

Prezentare de carte: Despre vindecările paranormale – Ioan Vlăducă

Filed under: apologetica,bioetica,carte,Ioan VLĂDUCĂ — Mircea Puşcaşu @ 23:23
Tags: , , , ,

Prezentare de carte:

Despre vindecările paranormale 

Ioan Vlăducă

După revoluția din 1989, țara noastră a fost invadată de o mulțime impresionantă de „vindecători” și „călăuzitori spirituali”, adepți ai doctrinelor extrem-orientale.

După două milenii de Ortodoxie, mulți români se întorc la practicile păgâne: acupunctura, ayurveda, homeopatia, radiestezia, clarviziunea, yoga, ezoterism ș.a.
Consecințele acestor doctrine și practici extrem-orientale sunt foarte grave: îndepărtarea de Ortodoxie, posedarea demonică, îmbolnăvirea psihică, destrămarea familiilor.
Necunoașterea învățăturii ortodoxe despre sănătate, boală și vindecare este una dintre cauzele răspândirii practicilor păgâne în teritoriile ortodoxe.

Pentru comenzi, completați formularul de pe pagina de Comenzi. (Pret: 5 lei)

23 martie 2012

ERNEST BERNEA – ÎNNOITORII. POETUL

Filed under: articol,carte,Ernest BERNEA,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 01:51

ERNEST BERNEA

ÎNNOITORII. POETUL

Unii oameni cred că este adevărat numai ceea ce ating simţurilor lor. Dincolo totul e „poezie.” Se feresc să cadă în apele nemărginite ale unui cer spiritual pentru a nu fi nevoiţi să suporte decepţii.

Sânt oameni pe care niciodată nu îi atrage necuprinsul lumii şi tainele vieţii, nu-i încântă o armonie interioară sau o idee pură.

Aceştia se socotesc oameni „realişti.”

Sânt oameni poeţi şi oameni „realişti.” Cei din a doua categorie îi dispreţuiesc pe cei dintâi. Credem că dispreţul vine din incapacitate.

A fi dăruit cu o structură poetică nu este o infirmitate cum se crede, ci dimpotrivă este o însuşire aleasă. Omul poet este un idealist – sau poate adevăratul realist – pentru că el este un creator de valori noui pe care în realitate nu le-a aflat încă, dar care pot deveni reale. Pentru ca noi să putem progresa, să putem merge către un mai bine, trebuie să anticipăm acest viitor într’o viziune superioară de viaţă. Numai trăind această viziune intens o putem traduce în faptă; o realitate dacă nu este, poate să fie.

În acest fel poetul este un adevărat creator şi deschizător de drumuri. Cugetul său străbate distanţe în necunoscut, luminează căile şi face posibilă fapta. Cei ce dispreţuiesc evadarea din ceea ce este de fapt, nu cunosc frumuseţea şi nici putinţa unui viitor mai bun, pentru că nu cunosc creaţia. Ei suferă de o miopie pronunţată pe care o numesc „realism.” Această poziţie înseamnă stagnare şi moarte.

Omenirea datorează totul acestor poeţi care i-au îmbogăţit viaţa şi i-au făcut-o mai luminată. În arte, în ştiinţă, în filosofie, în politică, în noistică, poeţii s’au exprimat şi au dus omenirea de mână în zări tot mai limpezi.

„Realiştii” spun în faţa unei murdării: aşa e viaţa. Poeţii răspund: nu este aşa pentru că poate fi altfel, poate fi mai bună. Primii trăiesc într’o zodie animală şi rămân în ea pentru că le este îndeajuns, iar ceilalţi trăiesc înaripat şi vor o lume mai frumoasă, mai curată, mai cerească şi o viaţă descătuşată cât mai mult de poverile fondului subuman. (more…)

Pagina următoare »

%d blogeri au apreciat: