Bucovina Profundă

16 martie 2019

Vasile Astărăstoae – Dragostea dintre mamă și copil se percepe intrauterin. VIDEO

Filed under: interviu,pro-vita,prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 13:24

Vasile Astărăstoae – Dragostea dintre mamă și copil se percepe intrauterin. VIDEO

Prof. Univ. Dr. Vasile Astărăstoae explică:

Dragostea dintre mamă și copil se percepe intrauterin, iar copilul este influențat extrauterin.
Cea mai importantă pentru un copil este afecțiunea maternă – din pântecele mamei și până la îmbrățișarea oferită după naștere, în timpul alăptării. 

Interviu realizat în cadrul Lunii pentru Viață, (more…)

Reclame

13 septembrie 2018

UN INTERVIU EXTRAORDINAR CU MARIN RĂDUCĂ, supraviețuitor al temnițelor, mărturisitor creștin, om duhovnicesc, rugător isihast

Filed under: interviu,Marin Răducă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 02:02

UN INTERVIU EXTRAORDINAR CU MARIN RĂDUCĂ, supraviețuitor al temnițelor, mărturisitor creștin, om duhovnicesc, rugător isihast, ascet experimentat, român jertfelnic, mistic legionar, naționalist anticomunist, înțelept filocalic in viață

INTERVIU CU DOMNUL MARIN RĂDUCĂ, ISIHASTUL DIN TEMNIȚELE COMUNISTE, publicat în Revista Atitudini, Nr. 56

„POLITICA NOASTRĂ ERA IUBIREA DE DUMNEZEU ȘI DE NEAM”
Domnule Marin Răducă, vă rugăm să ne spuneți ce v-a determinat să intrați în Frățiile de Cruce la doar 16 ani?
N-am premeditat intrarea mea în Frăție. Ca să cunoașteți cum se recruta un membru în mănunchiul de prieteni, mai întâi trebuia să fii într-o perioadă de pregătire de un an, doi – depinde de cum răspundea cerințelor, respectivul – deci de la mănunchiul de prieteni urma să depui legământul de frate de cruce. În perioada aceea la care vă referiți, nu știu dacă am premeditat ceva. Am intrat în Frăție prin cei mai apropiați prieteni, prin discuții din care se vedea credința ta în Dumnezeu, dacă mergi la biserică sau nu. Deci, erai încercat în toate felurile.

Vorbiți-ne puțin despre credința oamenilor de atunci. În satul dvs. toată lumea mergea la biserică? Toți erau practicanți?
Nu.

Dvs., de unde aveați credința?
Din familie. Și n-aș putea să spun că era ceva ieșit din comun în familia mea în ceea ce privește credința, dar mergeam la biserică, se făcea religie în școală și aveam ore cu preotul din sat în școala elementară. După aceea, am plecat în Brașov, la vârsta de 14-15 ani. Acolo, bineînțeles, te întâlneai cu mediul în care te învârteai. N-aș putea să spun că credința era pe primul plan, deși fără credință în Dumnezeu nu erai recrutat, erai abandonat. Pot să spun că Mișcarea Legionară s-a născut în prigoană și în prigoană este încă. Ce au fost cele trei luni de zile în 1940, a fost foarte puțin. Deci, curiozitatea asta m-a dus ca să văd cum se țineau ședințele. În adâncul pădurii se făcea un foc mare, apoi se deschidea ședința cu rugăciune. Acesta era primul punct, deși Mișcarea Legionară nu era una exclusiv duhovnicească. Era o Mișcare care cuprindea toată viața omului. Însă, se punea accent pe sinceritate, pe corectitudine, pe credință. Apoi se continua cu cântece legionare, cu marșuri, cu teme de luptă. M-au ținut cam un an de zile în pregătire și după aceea am văzut și celelalte lucruri și m-am atașat de Mișcare care avea și această Frăție pentru tineret care se ocupa exclusiv de educație. Propriu-zis nu aveam nimic în comun cu politica. Politica noastră era iubirea de Dumnezeu și de neam și în jurul acestor valori era și activitatea noastră. Și așa ne întâlneam la o lună, la două luni când veneau nu numai din județ, ci și din țară.

V-ați gândit atunci că exista pericolul să faceți temniță pentru apartenența la Frăția de Cruce?
Oh, cum să nu! Ce ni se făcea? Ne făceau educația morții, a sacrificiului, a jertfei. Dacă ne-ar fi fotografiat cineva, ne-ar fi văzut că după ce am fost arestați și condamnați, noi toți râdeam.  (more…)

21 iunie 2018

Genderismul este o amenințare la adresa familiei și a societății. Revoluția sexuală globală și distrugerea libertății în numele libertății. Un interviu cu Gabriele Kuby

Genderismul este o amenințare la adresa familiei și a societății

Revoluția sexuală globală și distrugerea libertății în numele libertății

Un interviu cu Gabriele Kuby

 30919743

 

Sociologul german Gabriele Kuby a venit în România in noiembrie 2014 pentru a-și promova carte proaspăt lansată, Revoluția sexuală globală: Distrugerea libertăți în numele libertățiiprintr-o serie de conferințe susținute la Iași, Bacău, Constanța și București. Stiripentruviata.ro a avut privilegiul unui interviu în exclusivitate cu această autoare catolică și mamă a trei copii.

 

kuby_0Cartea dumneavoastră despre revoluția sexuală a fost caracterizată în Germania de către unii cititori drept „un șoc”. Ce anume este atât de șocant în ea?

Pentru majoritatea oamenilor este un șoc, deoarece prezintă întregul tablou al revoluției sexuale globale care are loc la ora actuală. Majoritatea oamenilor văd că nu mai avem valori stabile, că nu mai avem familii stabile, că homosexualitatea este prezentă pretutindeni, dar nu văd ce se ascunde în spatele acestor lucruri. În cartea mea sper că am reușit să ofer o imagine completă a revoluției sexuale globale. Aceasta se ascunde în spatele conceptului de gen, despre care majoritatea oamenilor nu știu ce este. În conceptul de gen se ascunde sămânța de-reglementării tuturor standardelor sexuale. Aceasta se întâmplă în toate țările occidentale și se extinde în toată lumea.

Unii ar putea să vă râdă în nas, reproșându-vă că vă place teoria conspirației.

Am 18 pagini de surse care argumentează ceea ce spun. Sunt conștientă că scriu împotriva curentului. Mă aflu acum aici, într-o țară care până în 1989 a fost sub dictatură comunistă, deci voi știți mai multe decât mine despre rezistență, despre propaganda oficială, despre a impune lucruri societății.

Puteți face o comparație între felul în care comunismul a afectat familia și felul în care o afectează feminismul anti-familie și ideologia de gen? Vorbiți-ne puțin, vă rugăm, despre noul totalitarism, care promite, cum au făcut toate regimurile totalitare, fericirea și libertatea.

Aceste ideologii au multe în comun, cu toate că aceasta nu este vizibil imediat. Ambele sunt împotriva familiei, ambele fac foarte dificilă – dacă nu imposibilă – sarcina părinților de a-și educa propriii copii, de a-i ține într-o zonă în care oamenii se dezvoltă puternici, având o identitatea puternică prin intermediul familiei. Dictaturile totalitare luptă împotriva acestui lucru. Ideologia de gen, sau genderismul, face exact aceasta, doar că într-un fel mult mai subversiv. Nu este vorba de o presiune pe care să o detectăm imediat, ci ne este „vândută” sub pretextul libertății. Subtitlul cărții mele este „Distrugerea libertății în numele libertății”. Și cred că mai există o asemănare pe care trebuie să o detectăm. Pentru toate regimurile totalitare, nu numai pentru comuniști, ci și pentru naziști, Biserica este întotdeauna cel mai mare dușman. Dictaturile au distrus biserici, le-au dărâmat, au ucis preoți și episcopi, i-au închis și i-au torturat și așa mai departe. Naziștii au făcut asta, comuniștii au făcut asta. Această nouă mișcare nu torturează încă, dar începe să trimită oamenii la închisoare – se întâmplă deja – și luptă pe față împotriva Bisericii Catolice, de exemplu, împotriva reprezentării acesteia la Națiunile Unite și în instituțiile Uniunii Europene. Aceasta este principalul lor dușman.

Există asemănări cu regimurile totalitare. Deși acum pare a se promova libertatea, toleranța, anti-discriminarea și alte asemenea vorbe, acestea sunt de fapt găunoase și sunt în realitate folosite pentru a răsturna valorile și a induce oamenii în eroare, manipulându-le mintea – așadar iată că sunt destule asemănări cu ideologiile totalitare. O altă asemănare stă în faptul că se încearcă să li se refuze părinților puterea de decizie cu privire la copiii lor (n.r.: și educația acestora). Vor să distrugă familia, să dezrădăcineze oamenii, să le distrugă identitatea, iar această distrugere merge mai profund ca niciodată.

Am avut marele privilegiu și onoarea și ocazia să îl vizitez pe Papa Benedict al XVI-lea anul acesta. El numește ceea ce se întâmplă o „revoluție antropologică”. Vorbește despre profundul neadevăr al acestei ideologii. În timpul acelei vizite private, mi-a spus: „Anticrist ajunge acum mai adânc ca niciodată în inima omului”. Ca ființe umane, noi am schimbat rădăcina propriei umanități, care se găsește acum sub atacul unei ideologii ce spune că nu există bărbați și femei. Ne propunem disoluția identității bărbatului și a identității femeii. Se mai spune că orice orientare sexuală este bună și trebuie respectată, tolerată. Și, dacă nu ne declarăm de acord cu ea, suntem puși la zid ca „homofobi” care discriminează.

Deja se pregătesc legi care vor trimite oamenii la închisoare și li se vor aplica amenzi foarte mari dacă își exprimă părerea că nu este bine.   (more…)

24 februarie 2018

Despre suferință, confort, dragoste, Dumnezeu și iad. Interviu cu Jim Caviezel – „Dumnezeu nu trimite pe nimeni in iad, este alegerea noastră să mergem acolo.”

Filed under: interviu,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:39

Despre suferință, confort, dragoste, Dumnezeu și iad

Interviu cu Jim Caviezel

„Dumnezeu nu trimite pe nimeni in iad, este alegerea noastră să mergem acolo.”

Interviu cu Jim Caviezel – actorul principal in filmul „Patimile lui Hristos” regizat de Mel Gibson.

..

1 iunie 2017

DE CE VACCINAREA OBLIGATORIE FRIZEAZĂ ABSURDUL TOTALITAR. Câteva informații mai puțin cunoscute pe marginea siguranței și eficienței vaccinărilor explicate pe înțelesul publicului larg

Filed under: antivaccin,Bucovina profundă,interviu,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:06

DE CE VACCINAREA OBLIGATORIE FRIZEAZĂ ABSURDUL TOTALITAR

Câteva informații mai puțin cunoscute pe marginea siguranței și eficienței vaccinărilor explicate pe înțelesul publicului larg

Bucovina Profundă mulțumește blogului MATRICS și Domnului Cătălin Dumitriu pentru ideea și realizarea acestui interviu.

(more…)

2 decembrie 2016

Despre sensul mistic al Neamului – Părintele Gheorghe Calciu. Memorialul Durerii -VIDEO

Filed under: interviu,Parintele Calciu,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 13:21

Despre sensul mistic al Neamului 

Părintele Gheorghe Calciu50-2det-parintele-gheorghe-calciu-marturisitorii-ro

“Naționalismul este convingerea că neamul tău are o misiune sfântă dată de Dumnezeu (…) că neamul are o misiune în această lume și că dacă își îndeplinește misiunea se salvează – și tu cu el. Dacă nu își îndeplinește misiunea piere – și tu poți să pieri cu el sau, în orice caz, mântuirea ta nu este completă. Sfântul Apostol Pavel spune că la Judecată ne prezentăm ca neamuri, nu ca indivizi. Mântuitorul spune așa: “iar când va suna Îngerul trâmbița se vor aduna neamurile din toate părțile pământului. Neamurile. Putea să spună “oamenii”. N-a spus-o! Deci, pentru mine neamul este înțelegerea aspectului metafizic al Neamului, al ființei neamului. Nu adunarea de oameni, nu poporul. Ăstea sunt lucruri care țin de aspectul juridic sau social. Pentru mine, Neamul are un sens absolut mistic. Și așa am înțeles naționalismul și așa îl practic și azi. De aceea spun cu tărie: sunt naționalist. În sensul creștin al cuvântului. Și înțeleg că acțiunea aceasta de desființare a neamurilor, de desființare a entității naționale este o acțiune pusă de satana pentru dizolvarea ființei naționale a popoarelor, este o acțiune diavolească.  (more…)

Părintele Adrian Făgețeanu – Despre Iubirea de Neam cea iubită de Dumnezeu, despre Căpitanul Corneliu Codreanu, despre sfințenie ca jertfă pentru Neam

Părintele Adrian Făgețeanu – Despre Iubirea de Neam cea iubită de Dumnezeu, despre Căpitanul Corneliu Codreanu, despre sfințenie ca jertfă pentru Neam

14 noiembrie 2016

Ultimul interviu a lui Ernest BERNEA. Cu Banu Rădulescu, din Revista Memoria nr. 2, august 1990

Ultimul interviu a lui Ernest BERNEA

Cu Banu Rădulescu, din  Revista Memoria nr. 2, pp. 26-33, august 1990

Textul alăturat e transcris după un interviu dat de profesorul Ernest Bernea la data de 12 august 1990 și el se află înregistrat pe casetă. La puțin timp după asta, profesorul s-a îmbolnăvit, a trebuit să se interneze în diverse spitale, de unde n-a mai ieșit. A murit la 14 XI 1990 și a fost înmormântat la Cernica.

ernest-bernea-indemn

Bine cunoscut în generația sa ca unul din sociologii și etnologii de frunte ai țării, această personalitate de vastă cultură era în aceeași măsură filozof și prozator și poet.

Opera lui ramificată în multe direcții de gândire, nu e nici pe departe cunoscută; nici de cei mai în vârstă chiar – și cu atât mai mult de cei tineri. Tomuri și tomuri de manuscrise refuzate sistematic de necruțătoarea cenzură comunistă au rămas în urma sa, încă nepublicate. Abia atunci când aceste lucrări vor ajunge la tipar, se va vedea că, în pofida detractorilor săi, esența gândirii profesorului Ernest Bernea nu s-a abătut de la creștinism, cu nici o iotă. Mai mult, nici în propria-i trăire n-a fost altfel.

Semnatarul acestei scurte note a avut privilegiul de a-l cunoaște în una din închisorile comuniste, la sinistrul Canal, în lagărul Peninsula. Zi de zi, unul lângă altul spărgeam împreună piatră. Un loc de iad, dar și un loc în care oamenii erau forțați să-și lepede aparențele și – vrând-nevrând – să-și dezvăluie bun sau rău, miezul gândirii și simțirii lor. Marele meu noroc (și există un noroc și în nenorocire) a fost că l-am cunoscut pe profesor. Lumina venea în sufletul meu seara, când alături unul de altul pe priciul neîncăpător, înainte de-a mă afunda în abrutizantul somn, ascultam glasul unui înger cu numele Ernest Bernea. Prin el ajungeau de la profesor la mine – învățăcelul, marile spirite ale lumii. Evocarea lor îmi dădea curajul și forța de-a nu dispera. Vorbea frumos, neînchipuit de frumos. Dar însăși ființa lui iradia bunătatea, cu neclintitul său îndemn – rostit de multe ori pe mutește, din priviri – de a nu ne prăbuși nicicând și nicicum în neomenia ce ne asalta de peste tot.

Acei ani au însemnat anii apropierii noastre, o prietenie – îndrăznesc să spun – care mai apoi, n-a încetat nici o clipă. Ne căutam reciproc , mai ales eu pe dânsul.

Și iată, că viața – ciudata viață – a făcut ca tocmai eu să fiu cel căruia profesorul să-i acorde ultimul interviu. Publicându-l într-o revistă pe care am proiectat-o împreună acolo, la Canal. Nu bănuiam atunci, când i-am luat interviul, că va fi ultimul.

Eram sigur că, mai înainte de a da textul la tipar, i-l voi putea supune atenției, cum și convenisem. El – exigent ca totdeauna – niciodată mulțumit cu ceea ce face. Dar … n-a fost să fie așa.

Iată, de ce acum, din interviu am suprimat întrebările mele (care se deduc totuși lesne din spusele profesorului), lăsându-l doar pe el să vorbească. Cititorul va înțelege de ce fac acest lucru. Am totuși, un mare regret: că nu l-am iscodit mai mult, fiind convins că mai avea multe și multe de spus, în argumentarea neobositului său … „îndemn la simplitate”.  (Banu Rădulescu)


 

… desigur, greu să-ți povestești viața într-un interviu. Pentru așa ceva ar trebui paginile unui roman. Se și spune asta, nu ? Că viața unui om e un roman. Ori mai multe romane. În cazul meu… știu și eu ?… un roman în mai multe volume. Poate, nu știu. Oricum, o să încerc să mă opresc asupra unor amintiri mai semnificative. Vreau să spun, cele din care să mă recunoască într-o oarecare măsură cititorul.

Sunt brăilean, născut în 1905. Tatăl meu era moldovean, din județul Galați, zis pe vremea aceea Covurlui, iar mama era venită din Ardeal. A coborât fiecare din părțile lui și s-au întâlnit la Brăila. S-au căsătorit și au avut copii. Dintre frații și surorile mele… majoritatea s-au dus. Interesant este însă, altceva: faptul că s-au întâlnit aici, la Brăila, două neamuri de oameni: mama ardeleancă și tata moldovean. Mama era o femeie exceptional de interesantă; deosebit de deșteaptă și pe deasupra și foarte frumoasă; avea numai patru clase primare. Ca și tata, de altfel. Oameni simpli, dar cu mare respect pentru cei instruiți, cei cu carte. Așa îmi explic eu, cum noi copiii am iubit cartea și am fost în școală – majoritatea – premianți. Tata a fost la început militar, reangajat cadru inferior; pe urmă a intrat să lucreze ca magazioner în port, la docurile Brăilei. (more…)

14 septembrie 2016

Părintele Sofian Boghiu – Interviuri cu un sfânt

Filed under: interviu,Parintele Sofian Boghiu,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:04

Părintele Sofian Boghiu – Interviuri cu un sfânt

„Ce m-a impresionat la Părintele Sofian, încă de la venirea mea la mănăstirea Antim acum peste 60 de ani, era acrivia cu care citea pomelnicele credincioşilor. Se identifica aproape cu omul necăjit care-i cerea să se roage pentru el sau pentru cei apropiaţi. Întâmpina pe fiecare cu multă înţelegere şi dragoste, şi-şi asuma durerea lui.

Am fost şi eu în obştea Rugului Aprins, mai mult făceam treaba Martei decât a Mariei, dar observam la Părinţii Daniil şi Sofian râvna lor de a deprinde rugăciunea, liniştirea şi trezvia minţii de la Părintele Ivan Kulâghin. Erau sporiţi şi statornici de pe atunci în această lucrare lăuntrică.

Uneori mi se părea că Părintele Sofian era exagerat când făcea milostenie, sau când prelungea timpul spovedaniei până după miezul nopţii, dăruind tuturor un ajutor, un sfat, o încurajare… L-am preţuit mult, el fiindu-mi duhovnic de atunci din anii ’46-’47. M-a primit din nou cu bucurie în obşte la Antim după ce am fost în puşcărie şi m-a sfătuit mereu cu înţelepciune, temperându-mi de fiecare dată revoltele şi firea mea iute. Cred că Dumnezeu i-a primit osteneala şi rugăciunile în care eram cuprins şi eu şi în care nădăjduiesc să fiu cuprins şi acum. Dumnezeu să-l aşeze între Sfinţii Lui… Iar pe noi să ne lumineze Domnul (more…)

31 mai 2016

IPS Serafim de Pireu despre adunarea din Creta din 19 iunie 2016 – intreviu VIDEO

IPS Serafim de Pireu despre

adunarea din Creta din 19 iunie 2016

intreviu VIDEO

Intr-un interviu pentru TVR1, Mitropolitul Serafim de Pireu din cadrul Bisericii Ortodoxe a Greciei a sintetizat problemele teologice si dogmatice cu care se confrunta astazi Biserica Ortodoxa Universala. Inaltul prelat considera ca Marele Sinod care va avea loc in Creta luna viitoare trebuie sa abordeze cateva chestuni de maxima importanta teologica pentru Biserica Ortodoxa. Intre acestea: alegerea unui papa ortodox al Romei, acordarea autocefaliei bisericilor locale din Europa Occidentala, America si Canada si rezolvarea problemei calendarului.

.

– Inaltpreasfintia voastra, privitor la Marele Sinod care urmeaza sa aibe loc in Creta, intrebarea mea este: vedeti necesare modificari, fie referitor la subiectele ce vor fi abordate, fie la modul de organizare, asa incat acest Mare Sinod sa se bucure de statutul si autoritatea unui Sinod Ecumenic?

IPS Serafim de Pireu:

As dori, pentru inceput, sa-mi exprim marea recunostinta fata de Televiziunea tarii surori, Romania, pentru cinstea pe care mi-o face, dorind sa auda smeritele mele pareri referitoare la un subiect atat de grav si insemnat care priveste intreaga Biserica Ortodoxa Soborniceasca a lui Hristos. (more…)

7 iulie 2015

Dialoguri de suflet românesc. Marcel Petrişor şi Demostene Andronescu l-au vizitat pe ÎPS Justinian la Rohia

Dialoguri de suflet românesc

Marcel Petrişor şi Demostene Andronescu l-au vizitat pe ÎPS Justinian la Rohia

Se spune că, întâlnirea dintre oameni este precum contactul dintre două substanţe chimice: dacă există o reacţie, fiecare suferă o transformare. Întâlnirea dintre Oameni este altfel: dacă există o reacţie, noi, ceilalţi, suferim o transformare. Iar ÎPS Justinian, Marcel Petrişor şi Demostene Andronescu sunt nişte Oameni adevăraţi, cu majuscule. Nişte oameni care s-au înălţat, fie prin sfinţenie, fie prin eroism. Şi nu degeaba grecii folosesc acelaşi cuvânt pentru erou şi sfânt – heroes, pentru că ei, vorbesc aceeaşi limbă – cea a curajului şi sacrificiului. Foştii deţinuţi politici şi scriitori Marcel Petrişor şi Demostene Andronescu l-au vizitat pe ÎPS Justinian la Rohia, în 13 iunie 2015. O întâlnire istorică şi un dialog monumental, pe care îl redăm integral şi care are rolul să ne transforme: să ne scoată din micisme şi mediocritate. Reacţia transfomării omului în OM.

Marcel Petrişor: Ştim că aveţi mulţi musafiri, dar am venit şi noi, în primul rând să vă vedem.

 
ÎPS Justinian: Mi-aţi făcut cea mai mare bucurie!
 

Marcel Petrişor: După câte bucurii vi se fac, cred că şi a noastră mai încape pe undeva, numai că ştim că e obositor.

 

ÎPS Justinian: Nu! Întâlnirea unui om cu un om este un mare eveniment.

 

Marcel Petrişor: Da, este adevărat! În cazul de faţă, dumneavoastră sunteţi OM şi, presupunem că şi noi suntem „om”, deşi noi avem şi aureolă de „bandiţi” (apelativ dat de comunişti n.red.).

 

ÎPS Justinian: Este însă un titlu ce vă onorează, domnule Marcel Petrişor! Depinde cine vă spune „bandiţi” şi cine vă spune OM! De multe ori mi-e ruşine că unor oameni le spune „om”. Dar să ştiţi că nici eu n-am scăpat de batjocuri, toată viaţa am avut parte de ele.

 

Marcel Petrişor: Ştiu, că ne-aţi povestit. Am venit să vă spunem că se pregătesc lucruri de mare prigoană împotriva naţionalismului şi a creştinismului. Aşa că, vă rugăm să puneţi gândul bun la Dumnezeu, că eu am pus, dar, ştiind de dumneavoastră, m-am gândit ca nu cumva rugăciunile mele să ajungă numai până în pod. De aceea venim la dumneavoastră, pentru că ale dumneavoastră se suie până mai sus.

 

ÎPS Justinian: Aşa voi face! Ştiţi de ce se întâmplă asta? Pentru că din stejar, stejar răsare, dar din drac răsare drac şi mai mare. Avem încă un examen de dat, dar să ne încredem în Dumnezeu! Mi-e teamă că răul rămâne rău. Noi nu avem răbdare, dar avem ceva: Speranţă! Speranţa este Cuvântul lui Hristos.

 

Marcel Petrişor: Da, am văzut asta, că eu mă apropii de 90 de ani, iar Demostene are 90.

 

ÎPS Justinian: Pentru om depinde cum trăieşti. Pentru că poţi să ai 100 de ani şi să nu aibă valoare nici un an, sau poţi să trăieşti într-un an cum trăiesc alţii în 100 de ani. Nu depinde cantitatea, ci calitatea, cum îţi trăieşti viaţa. Dumneavoastră, slavă Domnului, aţi trăit cât pentru 1000 de ani.

 
Demostene Andronescu: Nu avem niciun merit pentru asta.
 
ÎPS Justinian: Dar nici vină!

(more…)

13 februarie 2015

Părintele Justin despre România şi geopolitica duhului

Filed under: interviu,Parintele Iustin — Mircea Puşcaşu @ 13:00

Părintele Justin despre România şi geopolitica duhului

Părintele Justin Pârvu: „Noi nu ne-am sprijinit niciodată nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei şi în nicio putere din lumea aceasta decât numai în acoperământul Maicii Domnului”

 

Ce ne dă nouă Europa? Ne dă sărăcie, ne dă mizerie, globalizare, otravă. Europa pentru noi e mormântul Ortodoxiei, Europa pentru noi este moartea noastră şi spirituală şi materială. Noi nu avem nevoie de Europa aceasta, care s-a transformat în noul socialism… Noi avem impresia că Europa are un sistem democratic la bază, dar Europa este tot sovietizată, o Europă sovietică. Este acelaşi mare lagăr sovietic al Moscovei decât cu altă şapcă, iar dincolo, în Occident, avem de-a face cu lagărul capitalismului.

 

În cazul în care va izbucni un nou război mondial, credeţi că România va fi afectată?

Sigur că şi noi vom fi implicaţi, pentru că statele acestea mari îşi protejează întotdeauna teritoriul şi nu deschid un câmp de luptă pe terenul lor. Îl deschid pe la români, pe la bulgari şi alte state mai puţin însemnate în ochii lor. Ei intervin doar când au un interes anume. Să nu credem că ne vrea cineva binele, să ne ocrotească pe noi vreun stat. Păi, cât de greu s-a făcut unitatea aceasta a noastră, a românilor, că ne-au sfâşiat şi ungurii şi ruşii? Ei nu au niciun interes ca noi să fim independenţi şi puternici… Dragii mei, eu nu spun că acum sau mai târziu începe sau nu războiul, pentru că, de altfel, creştinul trebuie să fie mereu pregătit pentru sfârşitul său. Dar atunci când Dumnezeu arată semne clare prin care ne anunţă cumva să ne pregătească, iar noi nu le luăm în seamă, înseamnă că am ajuns la o nebunie a patimilor în care nu mai distingem ce e bine de ce e rău. Orbirea patimilor în care e cuprinsă această generaţie este aşa de mare încât nici dacă văd bombardamente sub nasul lor, nici atunci nu pot lua aminte la ei înşişi, ca să se pocăiască. Pentru că Domnul a închis ochii lor ca să nu vadă şi urechile lor ca să nu audă. Aceasta datorită obişnuinţei lor în patimi. Îmi aduc aminte şi pe vremea mea, în timpul celui de al doilea război mondial, noi eram în linia întâi şi luptam faţă-n faţă cu inamicul înfruntând moartea, iar în spatele nostru la un kilometru se petrecea şi se chefuia într-o nebunie; ţăranul murea cu sticla de țuică sub pat. Era parcă o nebunie, ofiţeri împreună cu fermieri, armata, ostaşii, toţi o ţineau într-o chefuială şi puţini se gândeau la sufletele lor, cum să se pocăiască măcar în al 11-lea ceas. Acum gândesc la fel: preferă să mai chefuiască şi să se mai distrează încă o dată decât să cugete la moarte. Aşa, după cuvântul Scripturii, fiecare în ce patimă e prins de aceea e stăpânit. Şi chiar de vom vedea foc peste noi, tot nu vom avea puterea de a ne pocăi. Fiecare în ce a rămas, aceea cugetă: unul la sticla cu băutură, altul la friptura de pe plită, altul la coroana lui, iar alţii nici măcar nu au capacitatea să se mai gândească, la o aşa împietrire sufletească ajungând. Fiecare este stăpânit de patimile lui, iar cel care nu s-a luptat cu ele din timp, acela nu va găsi ajutor dumnezeiesc în vreme de prigoană. De aceea, Dumnezeu ne dă semne ca să venim în noi înşine şi să ne pocăim. Să mergem la duhovnici să ne spovedim, să fim împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos care să ne dea puterea de a căuta viaţa cea veşnică. Aşa ca atunci, aşa e şi acum: în faţă mirosea a puşcă, în spate a crâşmă. Am ajuns la o aşa stare de lucru încât toate aceste nebunii nu le mai poţi opri. Mânia lui Dumnezeu va veni asupra noastră spre a ne aduce la pocăinţă.

Nu credeţi că este periculoasă poziţia României atâta timp cât suntem aliaţii Statelor Unite şi îi avem în coastă pe ruşi?

Asupra României se abate exact acelaşi pericol ca în secolul precedent. Vecinii noştri vor să ne sfâşie în bucăţi: Ungaria să ia Ardealul, Rusia Moldova. …Dumnezeu va îngădui să fim sărăciţi, să fim daţi pe mâna altor popoare, pentru că noi nu am ştiut să cultivăm via acestui neam şi va lua via şi o va da altor lucrători care vor aduce roadă. …Un conducător, fiu al Bisericii, nu se aliază niciodată cu păgânii, sau împotriva unor state ortodoxe. Îl vedeţi pe Ştefan cel Mare, pe Mihai Viteazul sau pe Constantin Brâncoveanu aliindu-se cu turcii? Asta înseamnă să îţi vinzi credinţa şi neamul. Nu că ceilalţi ar fi mai ortodocşi. Pentru că ruşii, vă mai povesteam eu, din războiul trecut, tocmai de Paşti ne atacau sau de sărbătorile mai importante, chiar dacă era o convenţie între noi să nu atacăm în perioada sărbătorilor. Dar

(more…)

Film documentar despre Parintele Calciu – 7 CUVINTE. Prezentare, trailer, afis

Film documentar despre Parintele Calciu

7 CUVINTE

Prezentare:

„7 Cuvinte” este povestea unui om care a petrecut 21 de ani după gratii.
Gheorghe Calciu, student la Medicină, intră în închisoare în 1948, pentru „vina” de a-şi fi iubit ţara şi credinţa. Timp de 16 ani trece prin experienţe – limită: reeducarea de la Piteşti, cavoul morţii din Jilava, „ispitirile” de la Aiud.
După eliberare, într-o ţară îngrozită de teroarea Securităţii, rosteşte în Bucureşti, 7 Cuvinte către tineri, un îndemn la un „zbor înalt”, eliberator din sclavia materiei.  Este arestat şi condamnat la moarte, apoi expulzat în America.
Un destin cu pogorâri la iad, gesturi „nebuneşti” de jertfă şi înălţări taborice. Peste 30 de oameni depun mărturie despre viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, într-un documentar artistic căruia nu-i lipsesc verva, sensibilitatea şi umorul.

Trailer:

Afis eveniment:

16 decembrie 2014

Revoluţia sexuală globală – Gabriele Kuby: „Vor să ajungă la copiii voştri! Îi vor sexualiza, iar sexualizarea copiilor va prăbuşi civilizaţia.”

Revoluţia sexuală globală

Gabriele Kuby: „Vor să ajungă la copiii voştri! Îi vor sexualiza, iar sexualizarea copiilor va prăbuşi civilizaţia.”

Anul acesta, în noiembrie, sociologul german Gabriele Kuby a venit în România pentru a-şi promova carte proaspăt lansată, Revoluţia sexuală globală: Distrugerea libertăţi în numele libertăţii, printr-o serie de conferinţe susţinute la Iaşi, Bacău, Constanţa şi Bucureşti. Prezentam aici un interviu cu autoarea cartii:

Cartea dumneavoastră despre revoluţia sexuală a fost caracterizată în Germania de către unii cititori drept „un şoc”. Ce anume este atât de şocant în ea?

Pentru majoritatea oamenilor este un şoc, deoarece prezintă întregul tablou al revoluţiei sexuale globale care are loc la ora actuală. Majoritatea oamenilor văd că nu mai avem valori stabile, că nu mai avem familii stabile, că homosexualitatea este prezentă pretutindeni, dar nu văd ce se ascunde în spatele acestor lucruri. În cartea mea sper că am reuşit să ofer o imagine completă a revoluţiei sexuale globale. Aceasta se ascunde în spatele conceptului de gen, despre care majoritatea oamenilor nu ştiu ce este. În conceptul de gen se ascunde sămânţa de-reglementării tuturor standardelor sexuale. Aceasta se întâmplă în toate ţările occidentale şi se extinde în toată lumea.

Unii ar putea să vă râdă în nas, reproşându-vă că vă place teoria conspiraţiei.

Am 18 pagini de surse care argumentează ceea ce spun. Sunt conştientă că scriu împotriva curentului. Mă aflu acum aici, într-o ţară care până în 1989 a fost sub dictatură comunistă, deci voi ştiţi mai multe decât mine despre rezistenţă, despre propaganda oficială, despre a impune lucruri societăţii.

Puteţi face o comparaţie între felul în care comunismul a afectat familia şi felul în care o afectează feminismul anti-familie şi ideologia de gen? Vorbiţi-ne puţin, vă rugăm, despre noul totalitarism, care promite, cum au făcut toate regimurile totalitare, fericirea şi libertatea.

Aceste ideologii au multe în comun, cu toate că aceasta nu este vizibil imediat. Ambele sunt împotriva familiei, ambele fac foarte dificilă – dacă nu imposibilă – sarcina părinţilor de a-şi educa propriii copii, de a-i ţine într-o zonă în care oamenii se dezvoltă puternici, având o identitatea puternică prin intermediul familiei. Dictaturile totalitare luptă împotriva acestui lucru. Ideologia de gen, sau genderismul, face exact aceasta, doar că într-un fel mult mai subversiv. Nu este vorba de o presiune pe care să o detectăm imediat, ci ne este „vândută” sub pretextul libertăţii. Subtitlul cărţii mele este „Distrugerea libertăţii în numele libertăţii”. Şi cred că mai există o asemănare pe care trebuie să o detectăm. Pentru toate regimurile totalitare, nu numai pentru comunişti, ci şi pentru (more…)

23 septembrie 2014

Harul în cătuşe: Părintele Dimitrie Bejan – 3 episoade, Universul Credinţei, TVR

Harul în cătuşe: Părintele Dimitrie Bejan

3 episoade, Universul Credinţei, TVR

Episodul 1

Episodul 2 (more…)

18 iunie 2014

Duhovnicul Ioan Şişmanian despre Parintele Justin, suferinta si Inviere

Duhovnicul Ioan Şişmanian despre Parintele Justin, suferinta si Inviere

 „Să ne naştem din nou spre Învierea de la Paşte“

Simona Chiţan | Adevarul.ro

 

Părintele Ioan Şişmanian, de la Mănăstirea Petru Vodă, vorbeşte despre ce mai înseamnă Învierea în societatea contemporană, despre iubirea ca jertfă, despre boală şi depresie, despre valorile predeterminării şi pericolul mersului la ghicitoare. Ieroschimonahul îi face un portret emoţionant părintelui Iustin Pârvu, mentorul său spiritual.

Mănăstirea Petru-Vodă, din judeţul Neamţ, se pregăteşte de primul Paşte fără ctitorul ei, Părintele Iustin (1919-2013). Părintele Iustin Pârvu, unul dintre cei mai mari duhovnici, a pus piatra de temelie a mănăstirii Petru Vodă în 1991. Unul dintre cei mai apropiaţi de marele duhovnic, mâna sa dreaptă, a fost ieroschimonahul Ioan Şişmanian. Născut în Bucureşti, absovent de Cibernetică, după ce a studiat şapte ani limba chineză, sistemul taoist, acupunctura, Laureţiu Şişmanian l-a întâlnit în 1988 pe Părintele Constantin Galeriu (1918-2003), paroh din al bisericii Sfântul Silvestru din Bucureşti. „De ce îl porţi pe Buddha la gât?“, l-a întrebat părintele Galeriu, care i-a devenit şi primul duhovnic. Şi de atunci, a început pentru Laurenţiu, armean după tată, vremea descoperiri lui Dumnezeu în ortodoxie, vremea adevăratelor răspunsuri şi mai ales a schimbărilor radicale din viaţa sa.

După şapte de ani de căsnicie, a divorţat, s-a angajat în 1990 la „Viaţa Spirituală“ la TVR, după care a plecat într-un concediu la o mănăstire din Moldova. Nu avea să se mai întoarcă vreodată ca mirean în Capitală, unde are totuşi o mamă iubitoare, un frate şi mulţi prieteni.

S-a călugărit în 1990, la 34 de ani, fără să se uite în urmă. Doi ani mai târziu, întâlnirea cu părintele Iustin Pârvu i-a schimbat întreaga perspectivă asupra ortodoxiei. În 1997, a depus jurămintele de schivnicie, a devenit ieroschimonah (preot schivnic, ultima şi cea mai grea treaptă monahală) şi a primit numele de Ioan de la însuşi Iustin Pârvu.

Ioan, „călugărul din vechiul schit“, despre care s-a mai scris că poate arde cu privirea lui o întreagă pădure de fagi, recunoaşte că la Petru Vodă nu mai există forţa prezenţei Părintelui Iustin, însă spiritul marelui duhovnic a rămas prezent în mănăstirea din inima Moldovei şi ne veghează în continuare pe toţi.

„Weekend Adevărul“: Cât de important este postul în pregătirea Învierii?

Ioan Şişmanian: Postul e foarte important, pentru că fără post nu te poţi aşeza. Postul nu este o restricţie, postul este un mod de viaţă, o stare de fapt a sufletului.  De exemplu, ca atunci când un om are pe cineva apropiat de suflet, bolnav, în spital şi după zile de stat la căpătâiul lui, când intră în operaţie aşteaptă în continuare pe hol. Cei din jur insistă să facă o pauză de la vegherea lui, să se odihnească, să mănânce ceva, iar el răspunde: „Nu pot, cel mai bine în clipa asta e să stau aici, mă simt mai liniştit aşa“. Aşa e şi cu postul: nu poţi mânca.

Atunci când te gândeşti că Iisus e pe cruce sau în drum către cruce, nu poţi mânca. Sau poţi mânca… dar măcar partea ta conştientă să te îndemne să o faci cu măsură, să eviţi îmbuibarea.

Şi aş mai da un exemplu. O fetiţă de 6 anişori îmi spunea la spovedanie, la Paştele trecut, că într-o zi la grădiniţă a văzut că unii din colegii ei nu au ce mânca şi le-a dat pacheţelul ei. La Liturghie auzise de pilda cu înmulţirea peştilor şi a pâinii, şi i-a zis lui Dumnezeu: „Îţi dau sendvişul meu şi tu îl vei împărţi la toţi.” Copilul credea lucrul acesta. Unde era restricţia? Nu exista, era doar convingerea, credinţa. Asta e perspectiva, de fapt, a postului. Din păcate, nu ştim, nu cunoaştem bogăţiile lui, nu cunoaştem… Iubirea. Iar asta este ceva dincolo de viaţa creştină. E în adâncul chipului nostru existenţial.

Ce înseamnă Învierea?

Învierea înseamnă părtăşia la ieşirea din timp şi din spaţiu. Până la Învierea Domnului noi am trăit într-un ritm hebdomadar, de 7 zile, 6 de muncă şi una de odihnă. Dar odihna de care vorbeam atunci nu era (more…)

24 aprilie 2014

Reînhumarea Părintelui Gheorghe Calciu – Monahul Teodot

Filed under: interviu,lupta impotriva uitarii,monahul Teodot,Parintele Calciu — Mircea Puşcaşu @ 00:11

Reînhumarea Părintelui Gheorghe Calciu

Monahul Teodot

<<Sa nu fim de partea arhiereilor care au afirmat acum 2000 de ani: „Puneti strajă la mormânt ca sa nu fie rātacirea de pe urmă mai mare decît cea din tai” >> Monahul Teodot despre reînhumarea Părintelui Gheorghe Calciu.

Operator Imagine Editor Montaj : Dacian Aniţei.

28 septembrie 2013

Vaccinul, mit și adevăr – România, te iubesc – 9 iunie 2013

Vaccinul, mit și adevăr

ProTv – România, te iubesc

9 iunie 2013

2 septembrie 2013

Despre Părintele IUSTIN PÂRVU, cu Ieromonahul Siluan Antoci, de la Agafton

Filed under: interviu,Parintele Iustin — Mircea Puşcaşu @ 00:46

„Acum, după ce a plecat la cele veșnice, tot el să se roage, tot el să facă?! Și noi așteptăm… Ce așteptăm? Trebuie să punem în practică ce ne-a învățat. Cei care l-am cunoscut avem mare răspundere, în fața lui Dumnezeu în primul rând. Toți cei care l-am cunoscut trebuie să împlinim milimetru ce ne-a învățat Părintele! Adică TOT. Altfel nu ne putem numi nici ucenici, nici fii duhovnicești, nu ne putem numi nici măcar români! Prin viața lui, prin trăirea lui, Părintele Iustin a arătat ce înseamnă să fii român adevărat: iertând, iubind, miluind, rugându-te…”. (Ieromonah Siluan Antoci, Mănăstirea Agafton)

Milostenie pentru Maica Domnului!

Înainte de 1990, pe când era la Mănăstirea Bistrița, la ușa chiliei Părintelui Iustin Pârvu a bătut o femeie sărmană. Venise la Părintele să ceară milostenie și bătrânul călugăr, în bunătatea sa, a milostivit-o pe femeie. „Povestea Părintele Iustin că, imediat ce i-a dat milostenie femeii, l-a cuprins o bucurie nemaisimțită până atunci, o pace și o liniște totală”, mărturisește astăzi Ierom. Siluan Antoci, de la Mănăstirea Agafton. Părintele Iustin a înțeles, în acea clipă, că femeia care îi intrase în chilie era chiar Maica Domnului. Dar femeia se făcuse nevăzută. A povestit Părintele apoi că i-a căutat îndelung urma, în chilii, în mănăstire, chiar și pe cărările din apropiere. Femeia nu a fost de găsit… Iată cum Părintele Iustin i-a dat milostenie Maicii Domnului, care probabil a vrut să îl încerce pe bunul nostru călugăr….

-Care este prima imagine pe care o aveți cu Părintele Iustin Pârvu? Ce impact a avut prezența acestui mare om asupra Sfinției Voastre?

-Ieromonah Siluan Antoci: Cu mare bucurie vorbim despre Părintele Iustin și gândul la el ne face să ne smerim, privind la el ca la un stejar, privind la el ca la un munte, privind la el ca la un mare Avvă pe care l-a avut Moldova noastră. Despre Părintele Iustin am auzit de la o vârstă fragedă – aveam 15 ani – de la un bătrân din satul Sulița, de la noi din Botoșani, moșul Toader Crețu. El mi-a spus: „Măi copile, în Neamț sunt mari părinți, sunt și din Botoșani, Părintele Cleopa… Dar la Petru Vodă este un părinte căruia călugării din obște îi spun Bătrânul. A făcut mulți ani de pușcărie”. Și am rămas cu gândul la Bătrânul, cum mi-a spus moșul Toader…

-În ce an se întâmpla asta?

-În anul 1995.

– Părintele Iustin era deja la Petru Vodă, era înființată mănăstirea…

– Era înființată mănăstirea… Era acolo, cu câțiva părinți. După ce am ajuns la Mănăstirea Pângărați, bineînțeles că am vrut să îl văd și eu pe Bătrânul de la Petru Vodă. Și imaginea despre Părintele Iustin este imaginea aceea despre Marele Bătrân luminos, dar în același timp privea la noi, copiii care eram de 15-16 ani, cu mult drag. Cred că privea la noi și se vedea pe Sfinția Sa. Pentru că și el a început călugăria foarte de tânăr, cum ne-a spus el, și o mare bucurie a avut când ne-a văzut în hainele călugărești. Nouă nu prea ne stăteau hainele călugărești bine, eram micuți, dar nu pot să uit chipul Părintelui plin de bucurie și de dragoste. Începând din acea toamnă – pentru că într-o toamnă am fost prima dată la Părintele Iustin, împreună cu părintele nostru stareț, Părintele Teofil, care era fiu duhovnicesc al Părintelui Iustin – din acea toamnă am început să merg mereu la Părintele, fiind și la Seminar mergeam de câte ori aveam ocazia. Și întotdeauna, Părintele fiind atunci și mai tânăr, am descoperit și am văzut la el pe Marele Bătrân și pe copilul fără de răutate. Asta este prima imagine. Au urmat multe discuții folositoare, multe întâlniri duhovnicești. Multe lucruri am învățat de la Părintele, în primul rând aplecarea spre jertfă și dragostea de om. Atâta răbdare întruchipată, atâta iubire, atâta îngăduință… Puteam să stăm la el o oră, două, trei… și nu se ridica să spună „Părinților, gata!”. Se bucura ca un copil, ne lua la trapeză, ne binecuvânta, ne mai făcea câte o rugăciune… Și toată starea de prezență a Părintelui Iustin ne făcea să fim ca în Grădina Raiului! Uitai de tine, uitai de timp, uitai de toate. Aproape uitai de ce ai venit. Numai ascultându-l, numai uitându-te la el, numai gândindu-te că undeva în Neamț, în munți, trăiește un Mare Bătrân care are deschisă ușa pentru tot omul! Care are bucuria jertfei… Pentru că bucuria jertfei pentru aproapele este o mare Taină a lui Dumnezeu. Părintele avea această bucurie. Și spunea un părinte odată: „Nu știu cum se face, că de câte ori mă apropii de Părintele Iustin Rugaciunea minții începe să curgă în inima mea! Numai cât mă apropii!”. Atunci nu mi-am dat seama, dar mai târziu am înțeles că Părintele avea această rugăciune pe care o rostea tot timpul și pe care, bineînțeles, a învățat-o în marea Academie a suferințelor – temnițele comuniste…


  „Măăăi, aici e ca în sânul lui Avraam!  Și căței, și purcei, și curcani, și copii, și bătrâni, și tineri, toți vin la Părintele Iustin!” 

-Era ca picătura aceea din ocean – care era în Părintele – și care se împrăștia, se manifesta în tot ce era în jurul lui?

-Adevărat. Nu uit un cuvânt al Părintelui Ioanichie Bălan… (Am avut fericita ocazie să merg la Părintele Iustin cu Părintele Ioanichie Bălan, cu Părintele Teofil, starețul Mănăstirii Pângărați, cu Părintele Vichentie de la Manastirea Secu, mai mergea Părintele Antim, care astăzi este la Bistrița…). Și la un moment dat, când am coborât din mașină, zice Părintele Ioanichie: „Măăăi, aici e ca în sânul lui Avraam!  Și căței, și purcei, și curcani, și copii, și bătrâni, și tineri, toți vin la Părintele Iustin”. Și cu adevărat, rugăciunea Părintelui Iustin însuflețea totul, împrietenea totul. Părintele Iustin era ca patriarhul Avraam… Un călugăr dacă era scos din mănăstire, știa că la dânsul găsește o bucată de pâine, găsește o chiliuță, găsește un cuvânt de întărire. Și îi dă nădejde. Mare lucru cineva să îți dea nădejde! O măicuță, un om bolnav, o femeie cu copii… Toți! Părintele Iustin, și cu dreapta și cu stânga împărțea. Un om al milosteniei extraordinar! Nu se uita când dădea. Zeci de cazuri am văzut când Părintele punea mâna în buzunar și cât scotea atât dădea. Nu se uita, scotea și punea în mâna ta. Eram la seminar și nu duceam lipsă, dar el tot timpul ne dădea un bănuț. Faptul că el avea dragostea asta pentru noi, de a fi ca noi. Deși îl priveam ca un munte, el era ca un frate, era printre noi, trăia tinerețea noastră, trăia începutul monahismului. Și vedeți că în jurul lui s-au dunat atâția părinți și atâtea măicuțe, pentru că Părintele s-a pus în viața fiecăruia. Și fiecare dintre părinți, dintre maici și chiar dintre credincioși l-a simțit pe Părintele prezent în necazul lui, prin rugăciune, l-a simțit pe Părintele Iustin prezent în nevoința fiecărui călugăr. Pentru că viața monahală este o viață care îl slujește pe Dumnezeu, și o viață frumoasă, și gândindu-te la Părintele Iustin mergeai mai departe. Chiar dacă mai scăpai Sfânta Cruce jos, o luai din nou numai gândindu-te la Părintele care atâția ani de zile a dus cu sine Crucea atâtor greutăți și atâtor nevoințe fără să cârtească. Părintele a fost acel stejar la umbra căruia am crescut cu toții și ne-am bucurat de umbra lui, de măreția lui, de trăinicia lui. Părintele era omul pe care l-aș putea numi un erou. Pentru că avea un eroism continuu al nevoințelor, al iubirii de neam, al iubirii de Hristos…

-Un eroism care ar trebui să fie starea noastră firească, a tuturor… 

-Lumea are nevoie de eroi! Trebuie să  (more…)

26 iunie 2013

Monahul Teodot – Manastirea Petru Voda – Adevaruri tulburatoare

Monahul Teodot – Manastirea Petru Voda

Adevaruri tulburatoare 

Pagina următoare »

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: