Bucovina Profundă

6 iunie 2018

Declaraţia de la Paris. O Europă în care să credem

Filed under: articol,atitudine,permanențe,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 00:27

 Declaratia-de-la-Paris-o-Europa-in-care-sa-credem-300x160

Declaraţia de la Paris

O Europă în care să credem

(The Paris statement. A Europe we can believe in)

Contemporanul.ro

Adevărata Europă este o comunitate de naţiuni. Avem propriile noastre limbi, tradiţii şi graniţe. Cu toate acestea, am recunoscut întotdeauna înrudirea noastră, chiar şi atunci când am fost în conflict – sau în război. Această unitate în diversitate ne pare naturală.

1. Europa ne aparţine, iar noi aparţinem Europei. Aceste tărâmuri sunt casa noastră, nu avem alta. Motivele pentru care îndrăgim Europa depăşesc capacitatea noastră de a ne explica sau justifica loialitatea. Aceasta ţine de cutume, de încercările prin care am trecut şi de momente dureroase. Este vorba de însufleţitoare iniţiative de reconciliere şi de făgăduinţa unui viitor comun. Privelişti şi evenimente obişnuite au pentru noi înţelesuri aparte – accesibile nouă, nu şi altora. Casa este locul unde lucrurile ne sunt familiare şi unde suntem recunoscuţi, indiferent de cât de departe ne-⁠au purtat paşii. Aceasta este Europa, civilizaţia noastră preţioasă şi de neînlocuit.
Europa ne este casa.

2. Europa, cu toată bogăţia şi măreţia ei, este ameninţată de o falsă conştiinţă despre sine. Această falsă Europă se închipuie ca o culme a civilizaţiei, dar, în realitate, ne va răpi casa. Ea face caz de exagerările şi distorsiunile valorilor europene autentice în vreme ce rămâne oarbă la propriile vicii. Mulţumită de sine, această falsă Europă vehiculează imagini reducţioniste, caricaturale, ale istoriei noastre, fiind iremediabil prejudiciată împotriva trecutului. Corifeii ei sunt prin elecţiune orfani şi-⁠şi imaginează că a fi orfan – a nu avea casă – e o nobilă realizare. În felul acesta, falsa Europă se mândreşte a fi precursoarea unei comunităţi universale, care nu e nici universală şi nici comunitară.
O falsă Europă ne ameninţă.

3. Patronii falsei Europe sunt fermecaţi de superstiţiile progresului inevitabil. Ei îşi închipuie că Istoria e de partea lor, ceea ce îi face trufaşi şi dispreţuitori, incapabili să recunoască defectele lumii post-⁠naţionale şi post-⁠culturale pe care o construiesc. Mai mult, ei nu cunosc izvoarele valorilor umaniste pe care ei înşişi le respectă – aşa cum facem noi. Ei ignoră, ba chiar repudiază rădăcinile creştine ale Europei. În acelaşi timp, au mare grijă să nu-⁠i ofenseze pe musulmani, despre care îşi imaginează că îşi vor însuşi cu plăcere viziunea lor seculară, multiculturală. Cufundată în prejudecăţi, superstiţii şi ignoranţă şi orbită de zadarnice, suficiente proiecţii ale unui viitor utopic, falsa Europă înăbuşă implicit opoziţia. Aceasta se face, desigur, în numele libertăţii şi toleranţei.
Falsa Europă este utopică şi tiranică.   

adevarata_europa-slide-1023x279

4. Ajungem într-⁠un punct mort. Cea mai mare ameninţare la adresa viitorului Europei nu este nici aventurismul rusesc, nici imigraţia musulmană. Europa adevărată este în pericol din cauza presiunii sufocante exercitate de falsa Europă asupra imaginaţiei noastre. Naţiunile noastre şi cultura noastră comună sunt pustiite de iluzii şi amăgiri privitoare la ceea ce este şi ar trebui să fie Europa. Promitem solemn să rezistăm acestei ameninţări pentru viitorul nostru. Vom apăra, susţine şi promova Europa reală, Europa căreia aparţinem toţi cu adevărat. Trebuie să apăram adevărata Europă.      (more…)

9 iunie 2017

Ernest Bernea – Despre educație. Citate inedite

Filed under: Ernest BERNEA,permanențe,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 00:41

ernest bernea - despre educatie -citat

Ernest Bernea – Despre educație. Citate inedite

Redăm aici citate inedite despre educație și învățământ din Ernest Bernea – Studii de pedagogie, un volum reper (inedit) pentru un sistem de învățământ care formează caractere, într-un context de colaps al educației. Volumul urmează să apară la Editura Predania.

„Exerciţiul intelectual, ca şi acela profesional pot avea contribuţii însemnate, fiecare după natura şi locullor în ierarhia activităţilor omului, dar luate în parte şi izolate sînt insuficiente pentru o desvoltare armonioasă a omului. Singure, aceste activităţi nu pot defini omul şi nu pot reprezenta cultura şi educaţia.
Dincolo de predarea unor cunoştinţe necesare, educaţia trebuie să se ocupe cu deosebită atenţie de ceea ce numim: conştiinţă, atitudine, gust, caracter, stil de viaţă.
Educaţia trebuie în primul rând să aibă în vedere omul viu şi omul întreg; aceasta înseamnă omul real, concret, nu omul idee sau cifră, mai înseamnă omul complex, nu unul parţial, redus; actul pedagogic trebuie purtat direct şi pe întreg cuprinsul condiţiei umane.
În concluzie: nu educaţie dedicată exclusiv exerciţiului abstract al inteligenţii şi cu atât mai puţin al memoriei, ci o educaţie integrală a tuturor funcţiunilor sufleteşti, care să însemne promovarea tuturor virtuţilor intelectuale şi morale. 
Pentru ca ceva nou să se întâmple (more…)

21 decembrie 2016

Un pic de filosofie. Sursele moralei

Filed under: permanențe,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:47

Un pic de filosofie. Sursele moralei

 Peter Kreeft, Professor of Philosophy, Boston College

 

 

26 iulie 2010

SOLJENIŢÎN LA HARVARD -IUNIE 1978 – discursul

DISCURSUL LUI ALEKSANDR SOLJENIŢÎN LA UNIVERSITATEA HARVARD

8 IUNIE 1978

soljenitin
Sincer, sunt foarte fericit că mă aflu aici, în mijlocul vostru, cu prilejul celei de-a 327-a aniversări de la înfiinţarea acestei atât de vechi şi de ilustre universităţi. Deviza Harvard-ului este VERITAS. Adevărul însă e foarte rar plăcut auzului; el este mai întotdeauna amar. Discursul meu de astăzi conţine o parte de adevăr. Vi-l aduc fiindu-vă prieten, nu adversar. Acum 3 ani am fost adus în S.U.A. să spun lucruri care au fost respinse, care au părut inacceptabile. Astăzi sunt numeroşi cei care le consimt…

Căderea „elitelor”

Pentru un observator din exterior, declinul curajului este, poate, caracteristica cea mai puternică a Apusului. Lumea occidentală şi-a pierdut curajul civic, atât în ansamblu, cât mai cu seamă în fiecare ţară, în fiecare guvern şi, desigur, în Organizaţia Naţiunilor Unite. Acest declin al curajului este sensibil mai cu seamă în pătura conducătoare şi predominant în pătura intelectuală, de unde senzaţia că întreaga societate este lipsită de curaj. Politicienii şi intelectualii în mod deosebit manifestă această slăbiciune, această şovăială, în acţiunile lor, în discursuri şi mai ales în consideraţiile teoretice pe care le oferă cu solicitudine, tocmai pentru a demonstra că acest fel al lor de a acţiona, care fundamentează politica unui stat pe laşitate şi servilism, este unul pragmatic, raţional, legitim, situându-se chiar la o anume altitudine intelectuală şi chiar morală. Acest declin al curajului, care, pe ici pe colo, merge până la pierderea oricărei urme de bărbăţie, este subliniat cu o ironie aparte de cazurile politicienilor şi/sau intelectualilor cuprinşi de un acces subit de vitejie şi de intransingenţă, în faţa guvernelor slabe, a ţărilor slabe pe care nu le susţine nimeni sau ale mişcărilor condamnate de toţi şi incapabile de orice ripostă. În schimb, limbile li se usucă şi mâinile le înţepenesc atunci când se află în faţa guvernelor puternice, a forţelor amenin-ţătoare, în faţa agresorilor şi a Internaţionalei terorii. Mai este cazul să amintim că declinul curajului a fost întotdeauna socotit ca semnul premergător al sfârşitului?

Atunci când s-au format statele occidentale moderne, a fost stipulat ca principiu faptul că guvernele se află în slujba omului, a cărui viaţă este orientată spre libertate şi căutarea fericirii (lucruri evidenţiate de către americani în Declaraţia de Independenţă). Astăzi, în sfârşit, după atâtea decenii de progres social şi tehnic, s-a ajuns la îndeplinirea acestei aspiraţii: un Stat care să asigure bunăstarea generală. Fiecare cetăţean şi-a văzut libertatea atât de mult dorită, calitatea şi cantitatea bunurilor materiale ce-i stau la dispoziţie, pe care oricând poate să şi le procure, cel puţin teoretic, o fericire completă, dar o fericire în sensul unei sărăciri, dacă avem în vedere felul în care s-au scurs aceste decenii.

O societate în depresie

În tot acest timp a fost neglijat un detaliu psihologic: dorinţa de a poseda mereu mai mult şi de a avea o viaţă şi mai bună, iar lupta permanentă pentru acestea a întipărit pe numeroşi obraji din Apus, trăsăturile adânci ale anxietăţii şi chiar ale depresiei, cu toate că e obişnuit fireşte, să ascundă cu grijă astfel de sentimente. Această competiţie intensă şi activă sfârşeşte prin a acapara gândirea umană, nedeschizând deloc lumii calea spre libertatea unei creşteri spirituale.
Independenţa individuală în faţa mai multor forme de presiune (more…)

%d blogeri au apreciat: