Bucovina Profundă

24 martie 2020

Arhim. Irineu Curtescu: Vai de cei ce asupresc Biserica! Duminica Sfintei Cruci – 22 martie 2020 

Filed under: apologetica,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:07

Arhim. Irineu Curtescu:

Vai de cei ce asupresc Biserica!

Duminica Sfintei Cruci – 22 martie 2020 

Din Duminica Sfintei Cruci

Filed under: Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 20:55

22 martie 2020

Din Duminica Sfintei Cruci

90157189_10221344230372484_8459803216144498688_o.jpg

A nins și a viscolit oblic azi la Suceava, lacrima fiecăruia a ars obrazul înghețat.

Lacrima mea a fost azi pentru acest neam cuminte și (prea) blând care a stat răstignit in frig in duminica Sfintei Cruci.

Am văzut mame cu copii de țâță in brațe in viscol, bătrâni in cârje veniți să se împărtășească, bărbăți ingândurați, nemișcați, ca niște piscuri ninse, toți prigoniți de nebunia demoniacă a acestui veac absurd.

Doamne, care nu treci cu vederea niciun oftat, nici din lacrimă vreo parte, primește, Doamne, jertfa acestui neam blând ca mielul la tăiere.

Mircea Pușcașu


 

Și dacă într-o zi Dumnezeu Se va milostivi spre noi, să nu uităm că a fost cândva așa. (Roxana Batariuc)

90388643_2802852753169180_4575892297853435904_n.jpg

Duminică, 22 martie 2020 – Sfânta Liturghie la Schitul Sf. Ilie Berzunți

(more…)

14 martie 2020

PS Damaschin despre epidemie, frica de moarte și lumea recentă. Ascultați cuvânt bun și duh de pace!

Filed under: antivaccin,apocalipsa,apologetica,conferinte,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 23:11

PS Damaschin despre epidemie, frica de moarte și lumea recentă

Ascultați cuvânt bun și duh de pace!

Cine a fost Elena Poli? (1 mai 1929 – 13 martie 2020)

Filed under: România Profundă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:55

Cine a fost Elena Poli?89719118_2876002102460965_3517646823231586304_o

(1 mai 1929 – 12 martie 2020)

Cu adâncă durere vă anunțăm că doamna Elena Poli (născ. Oprișan), fost deținut politic timp de trei ani (1948-1951) a trecut la Domnul în seara zilei de joi.

Născută la 1 mai 1929 în comuna Oncești, jud. Tecuci interbelic (astăzi în jud. Bacău), în familia Vasile și Natalia Oprișan, cunoscuți drept cei mai mari gospodari ai satului. A urmat cursurile liceale în orașul Bacău, unde l-a cunoscut îndeaproape pe Petru Baciu (1922-2017), cel care avea să conducă rezistența armată anticomunistă în munții Bacăului. Doamna Poli a fost arestată în ultimul an de liceu, trecând prin închisorile Suceava și Mislea, unde a stat alături de loturile de studente de la Iași și Cluj, dar și alături de soțiile demnitarilor și intelectualilor arestați de către comuniști.

Întreaga ei familie va avea de suferit în timpul perioadei comuniste. Tatăl ei, Vasile Oprișan, va fi arestat, iar averea a familiei va fi confiscată, fiind considerați „chiaburi”, deși ajutaseră toate familiile sat în perioada foametei de după cel de-al Doilea Război Mondial. Pentru anchetatori a fost imposibil să găsească o persoană care să îi vorbească de rău pentru a-i putea „turna” la Securitate.

Au fost arestați mai mulți frați de-ai ei, cel mai cunoscut fiind Constantin (Costache) Oprișan, șef al frățiilor de cruce pe țară, student la filosofie în Cluj, renumit pentru atitudinea sa în timpul grevei anticomuniste din primăvara anului 1946 și pentru înalta sa ținută morală și creștină în rândul colegilor. Arestat la 15 mai 1948, avea să ajungă la Pitești, unde va fi unul dintre cei mai torturați studenți, murind în Casimca Jilavei, în celulă cu Iosif V. Iosif, Gheorghe Calciu-Dumitreasa și Marcel Petrișor. Din versurile sale compuse în închisoare, cu un profund înțeles filosofic, s-a alcătuit volumul Cărțile spiritului și alte poezii (Editura Christiana, 2009).    (…) (more…)

12 martie 2020

Învățăminte (la cald) ce decurg din epidemia cu coronavirus – Vasile Astărăstoae

Învățăminte (la cald) ce decurg din epidemia cu coronavirus

Vasile Astărăstoae

APTOPIX Italy China Outbreak Europe

Deși este mult prea devreme pentru a elabora concluzii legate de epidemia (poate în curând pandemia) cu COVID-19, putem, totuși, evidenția, din modul de reacție al populației și, mai ales, al autorităților, câteva caracteristici. Este o sinteză a ceea ce am scris anterior.

  1. A fost desființat mitul infailibilității științei oficiale. Știința oficială încearcă să-și impună punctul de vedere prin intermediul statului. De aceea știința devine necontrolabilă și tiranică. Și-a abandonat scopul, și anume: acela al cunoașterii reale a naturii și de a integra omul, a-l împăca cu natura. Pe măsură ce a devenit treptat tot mai oficială, a devenit tot mai puțin științifică. Pe de o parte pentru că a selectat metodele de cercetare, a minimalizat efectele vătămătoare, a supraestimat beneficiile etc., iar pe de altă parte, pentru că pe “dizidenți” i-a îngrădit, marginalizat, boicotat și i-a împiedicat prin toate mijloacele să-și susțină punctul de vedere. Știința oficială a devenit o nouă religie,care este impusă prin amenzi și închisoare, care proclamă adevărul nu în predici, ci în legi și statute, care este răspândită nu de predicatori, ci de polițiști. Știința oficială și-a pierdut conștiința. Am asistat la o revigorare a curentului scienticist potrivit căruia tot ce este valabil științific este acceptabil din punct de vedere moral. Dar adevărul științific este parțial și dual. De aici neputința științei oficiale de a face față provocărilor actuale.

  2. Isteria colectivă și panica s-a instalat, mai ales, în socetăți secularizate, acolo unde s-a încetățenit ideea că omul este stăpânul naturii și nu că el face parte din natură. Progresul științific și tehnologiile moderne au crescut confortul individului, conferind omului o falsă imagine de maximă securitate. Omul are senzația că a devenit stăpân al naturii și a ales să înlocuiască spiritualitatea și sacralitatea vieții cu un idol nou: știința. Nu s-a ținut cont de faptul că în științele vieții numai cunoașterea nu este suficientă; ea trebuie înconjurată de umanism și controlată de valorile morale. În momentul în care a constat că idolul este fals, omul s-a simțit dezarmat și vulnerabil. Speriați de epidemie, oamenii par să se fi resemnat cu noile intruziuni ale autorităților în viața lor și, uneori, chiar acceptă cu bucurie limitarea drepturilor.

  3. Incapacitatea organismelor globalizante internaționale (de exemplu, OMS) de a gestiona criza. Birocrații de la OMS nu au fost capabili până în prezent să elaboreze o strategie eficentă și coerentă de combatere a epidemiei. Apelează la modelul chinezesc și fetișizează carantina ca mijloc de control al epidemiei deși în tot cursul istoriei ea nu a putut să juguleze nicio epidemie.

  4. Infrastructura sanitară s-a dovedit deficitară, nepregătită în probleme de sănătate publică. În fața amenințării sănătății a sute de milioane de oameni, sistemul sanitar fost copleșit, sufocat și în pofida abnegației personalului medical, care a muncit până la epuizare fizică și psihică, a reacționat haotic.

  5. Influența comercială a industriei farmaceutice s-a afirmat ca un factor care condiționează direct starea de sănătate. Și nu întotdeauna în bine. Astfel, industria farmaceutică a promovat difuzarea numai a acelor știri care-i erau favorabile și care conduceau la creștera profitului. Profitând de panică, suntem bombardați cu informații despre vaccinul pentru COVID-19, creându-se o stare de așteptare așa încât atunci când va fi pus pe piață se va vinde repede și nimeni nu o să se intereseze de condițiile de siguranță. Acest lucru este evident și în România. De exemplu, deși la mitingurile împotriva legii vaccinării obligatorii (a vaccinării obligatorii nu împotriva vaccinării) au participat zeci de mii de oameni, în presă nu a apărut nicio știre. Întâmplător sau nu, legea permite societăților comerciale din domeniu să desfășoare activități de informare (?!) a populației, iar cel mai mare cumpărător de publicitate este industria farmaceutică.

  6. Procentul cel mai mare de victime a fost în rândul personalului medical, care a fost vulnerabil din cauza numărului mare de contacți consultați și tratați, dar și din cauza muncii epuizante. Legea vaccinării “cu forța” va adauga și victime “juridice”: medicii vaccinatori. Legea stipulează că tipurile de reacții adverse postvaccinare se vor stabili prin hotărâre a Guvernului (!?). Prevederea aceasta reprezintă, practic, o metodă de a limita numărul reacțiilor adverse eligibile pentru despăgubiri bănești din partea statului. Prin urmare, orice altă reacție postvaccinală va deschide calea în instanță a celui vătămat împotriva medicului vaccinator. Expierența ne arată că medicii din România au fost condamnați pentru apariția șocului anafilactic la diferite medicamente, motivându-se că ar fi trebuit să testeze pacientul. Aceasta în condițiile în care practic este imposibil să faci testări pentru toate medicamentele și, mai mult, testarea poate sensibiliza organismul. Prevăd că, în cazul vaccinărilor, instanțele românești vor proceda identic: medicul nu a depistat o stare, o contraindicație care impunea evitarea vaccinării.

  7. Impactul economic va fi major mai ales din cauza măsurilor disproporționate și, uneori, aberante luate de autoritățiile din țările atinse de COVID-19. Țări intrate în carantină totală, închiderea școlilor, închiderea aeroporturilor, perturbarea circulației aeriene, navale, rutiere și terestre, sute de mii de persoane izolate la domiciliu etc. La noi după un interval de timp în care autoritățile sanitare au acționat cu calm și profesionalism, la presiunea opiniei publice și mai ales a presei, a început isteria generalizată. În fiecare zi, autoritățile ne anunță noi măsuri, multe nejustificate de situația epidemiologică din România. Profitând de frica oamenilor, s-a trecut prin Comisia de sănătate legea vaccinării “cu forța”, care cel mai probabil va trece și în plen, pentru că așa vor PSD-ul și PNL-ul. Mă aștept ca în curând să fie lansate rachetele de la Deveselu împotriva virusului. Nu a spus OMS că ne aflăm în stare de război?! Ne așteaptă însă o recesiune globală și o criză economică mondială. Bursele deja au reacționat. Grav este că va afecta sistemele de sănătate. Sume enorme vor fi redirijate blocând alte programe de sănătate. Aceasta în condițiile în care mortalitatea în alte boli este de zeci de ori mai mare decât în infecția cu COVID-19.

În concluzie, epidemia cu COVID-19 ne-a demostrat că nu suntem capabili să ne păstrăm calmul și să acționăm rațional. Aceasta pentru că nu vrem să acceptăm că trăim într-un mediu în care pericolele vin de peste tot. Vrem să fim stăpânii naturii fără a ne asuma responsabilitatea integrării cu natura. Vrem să fim zei în loc să fim oameni.

P.S.: Mi s-a reproșat că ma opun unei legi (legea vaccinării “cu forța”) care a fost redactată de cei mai mari specialiști în domeniu. Departe de mine gândul de a contesta pregătirea profesională în epidemiologie, microbiologie, boli infecțioase a celor care au redactat legea. Însă impactul acestei legi asupra drepturilor și libertăților cetățenești impunea și prezența unor specialiști în domeniul drepturilor omului și al bioeticii. Absența lor se reflectă în slăbiciunile majore ale legii.

(more…)

Capcanele cunoașterii adevărului. Un articol de Vasile Astărăstoae

Filed under: antivaccin,articol,bio-wars,bioetica,prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 15:55

Capcanele cunoașterii adevărului

Un articol de Vasile Astărăstoae

lab

Scriam recent „Problema științei oficiale este aceea că ea pe măsură ce devine treptat tot mai oficială, este tot mai puțin științifică. Renunță la îndoială (dubito) ca atitudine epistemologică, așa cum este descrisă de Descartes. Ajunge la un grad de suficiență încât orice îndoială este considerată blasfemie”. Pentru că știința, care renunță la epistemologie, este nonștiință. Epistemologia este, în fapt, tot o știință, știința cunoașterii adevărului sau, după Karl Popper, o “teoretizare a cunoașterii științifice”. Epistemologia, ca logică științifică, are dublu rol: de a oferi reguli de descoperire a adevărului (matrice epistemice) și de a fi judecătorul validității lor. Prin urmare, are nu numai caracter explicativ și probant, dar și caracter prospectiv. Promovează integrarea și caracterul unitar al cunoașterii atât pe orizontală, cât și pe verticală – ca o condiție indispensabilă a adevărului științific. În aflarea adevărului științific există numeroase piedici și capcane.

Capcanele / riscurile pe drumul cunoașterii (adaptat după G. Bachelard)

  1. a avea convingeri preconcepute în loc de a avea îndoieli rezonabile, “știința nefiind altceva decât adevărul însoțit de îndoială” (Bachelard).

  2. a da obiectului de cercetat o imagine conformă dorinței tale;

  3. a crede mai întâi în intuiție personală înainte de a cerceta;

  4. a iubi mai mult ceea ce se confirmă decât ceea ce contrazice;

  5. a manifesta atașament față de ceea ce este mai familiar și a respinge de la început orice opinie contrară;

  6. a fi seduși de hipertehnicizare, care poate să ne conducă la o încredere necontrolată în tehnică;

  7. a nu crede că adevărul științific este viciat nu atât de erorile grosiere, cât de erorile subtile;

  8. a trişa cu idei sau fapte din orgoliu sau, mai ales, din interes.

Cu alte cuvinte, în căutarea adevărului nu ne putem baza numai pe știința seculară, pentru că ea ne dezvăluie doar un adevăr parțial. Întregul adevăr îl aflăm când cunoașterea științifică este completată de cunoașterea spirituală și de principiile morale.

În concluzie, atunci când, în numele științei seculare (idolul lumii moderne), sunt justificate măsuri polițienești, autoritare și arbitrare, trebuie să vedem dacă nu cumva în spate există una dintre capcane..

P.S.1. Am aflat că persoanele, care se opun legii vaccinării cu forța (și nu vaccinării ca metodă de prevenție), sunt troglodiți, pupători de moaște și icoane etc. Fac parte din categoria pupătorilor de moaște și icoane. Sunt creștin, o mărturisesc ori de câte ori am ocazia. Cred într-unul Dumnezeu și mă rog la Tatăl Nostru oricât ar încerca unii să-mi inducă sentimente de inferioritate sau de frică. Iar în noaptea de Înviere, voi fi prezent în Biserică, voi săruta icoanele și voi lua Lumină indiferent ce măsuri absurde vor lua decidenții în războiul cu virușii. Cât despre troglodit, sunt un troglodit care a scris peste 30 de cărți, care a publicat peste 200 de articole în reviste științifice, care a fost invitat să conferențieze în Universități străine de la Taipei (Taiwan) până la Paris și Londra.

(more…)

5 martie 2020

Proteste împotriva OBLIGATIVITĂȚII vaccinărilor în toată țara

Filed under: antivaccin,boicot,dictatura,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 16:03

Proteste împotriva OBLIGATIVITĂȚII vaccinărilor în toată țara

impotriva

BUCUREȘTI, 7 martie ora 14.00 la Palatul Parlamentului

CLUJ, 7 martie ora 14.00 la Monumentul Memorandistilor

BRAȘOV, 7 martie , in fata Prefecturii Brasov

CHIȘINĂU, 7 martie, ora 14, in fata Ambasadei Romaniei, str. Bucuresti 66/1

IAȘI – sambata 7 martie ora 14:00, Piata Unirii

PIATRA NEAMȚ – sambata, 7 martie, in intervalul 16.00-19.00, in fata Teatrului Tineretului. Se va face si un mars prin centrul orasului.

ARAD – marți 10 martie, Ora 17:00, Piața Avram Iancu

(more…)

2 martie 2020

Isteria corona și visul dintotdeauna al oricărui tiran

Filed under: marea minciuna,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:49

Isteria corona și visul dintotdeauna al oricărui tiran

Atenție! Conspirația de mai jos nu este in stadiul de teorie (conspiracy theory), ci în faza de implementare.

wuhan virus_outbreak_south_korea_89164_c0-54-4959-2945_s885x516

Isteria Coronavirus este gândită ca vehicol pentru acceptarea globală a ideii de vaccinare obligatorie a tuturor oamenilor, de creare a unui precedent, de renunțare la autonomia și suveranitatea persoanei, visul dintotdeauna a oricărui tiran.

Nu le-a ieșit prea bine epidemia în laborator, de aceea sunt nevoiți să o inginerească augmentativ in mass-media și prin măsuri autoritare cu totul exagerate, fără altă justificare epidemiologică legală sau logică decât insuflarea panicii, prin acest spectacol absurd al autorităților și mass-mediei, spectacol care ar face invidios pe Eugen Ionescu. Sau aceasta este doar faza intermediară, pregătitoare.

Așa putem înțelege declarațiile* lui Alexandru Rafila, in calitatea sa de prim-rinocer, despre cum vor trebui peste vreun an să fie obligatoriu vaccinați anti corona virus toți oamenii de pe pământ, miliarde de oameni. Să devină toți rinoceri.

Vă recomand cu căldură, pentru aprofundare, editorialul  Ce ascunde Mascarada epidemiei cu Covid-19? scris zilele trecute de onorabilul Adrian Pătrușcă.


*MEDIAFAX:  Alexandru Rafila: Un an este un orizont rezonabil pentru crearea unui vaccin pentru coronavirus. Miliarde de oameni ar trebui vaccinați împotriva coronavirusului

(more…)

Despre postul adevărat. Un interviu  cu părintele Petru Pruteanu

Filed under: apologetica,interviu,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 09:34

Despre postul adevărat. Un interviu  cu părintele Petru Pruteanu

pr_petru_pruteanu

De fiecare dată când începe o perioadă de post, Biserica ne aminteşte că postul corect nu înseamnă o simplă abţinere de la anumite bucate, ci şi abţinerea de la anumite patimi şi obiceiuri urâte. Sectarii chiar ne critică pentru abstinenţa de la bucate, spunând că Biblia învaţă cu totul altceva despre post. Ce ne spuneţi sfinţia voastră despre acest lucru?

Întrebările sunt foarte complexe şi voi încerca să răspund la ele pe rând.

De la bun început vreau să subliniez că posturile n-ar trebui să fie nişte perioade cu totul speciale în viaţa noastră, ci doar o intensificare a luptei fiecăruia cu păcatul şi patimile din el. După căderea în păcat a protopărinţilor, omul este chemat la o continuă postire şi înfrânare, la trezvie şi contemplaţie, numai că această lucrare duhovnicească este realizată cu o intensitate diferită în perioadele anului bisericesc, dar care nu trebuie să înceteze niciodată.

Haideţi să facem o comparaţie. Un student bun învaţă tot timpul, iar în sesiune doar intensifică studiul şi completează golurile care i-au rămas; iar dacă a trecut cu bine examenul, nu se relaxează definitiv, ci numai se odihneşte puţin, apoi îşi continuă drumul său în lumea cunoştinţelor. Tot aşa este conceput şi anul bisericesc. Ne nevoim pe parcursul întregului an, inclusiv prin posturile de miercuri şi vineri din fiecare săptămână, iar în „sesiunile” de post intensificăm şi completăm golurile ascezei noastre, ca să putem trăi mai intens bucuria şi teologia(!) sărbătorilor. Apoi ne odihnim puţin, dând dezlegare la de toate, bineînţeles cu măsură, după care reluăm nevoinţa noastră. Şi asta toată viaţa…

Despre raportul dintre postul alimentar şi cel duhovnicesc se pot spune foarte multe, dar aş dori să încep prin a răspunde la întrebarea despre abordarea sectară a postului. De obicei, neoprotestanţii invocă textul de la Isaia, capitolul 58, unde profetul vorbeşte despre „postul cel adevărat”. Acest text este bine cunoscut şi de ortodocşi, iar cântările din Postul Mare fac numeroase trimiteri la legătura dintre înfrânarea de la bucate şi iubirea de săraci. Biserica Ortodoxă niciodată n-a văzut postul prin prisma unor interdicţii: „ce este permis” şi „ce nu este permis”, ci cheamă în permanenţă la o repoziţionare a priorităţilor în viaţa noastră, la o revizuire a scării valorice. Renunţând la unele bucate, acest exerciţiu duhovnicesc este mult mai eficient. Iată de ce, „postul adevărat” de care vorbeşte profetul Isaia nu exclude, ci include în mod obligatoriu şi abstinenţa de la bucate. Întrebaţi-i pe sectari de ce Moise, Ilie, David, Ioan Botezătorul, Apostolii şi chiar însuşi Mântuitorul Hristos au ţinut posturi alimentare foarte stricte şi de durată? Oare nu ştiau ei de textul de la Isaia? Bineînţeles ştiau şi chiar îl aplicau, numai că nu aşa cum îşi închipuie sectarii care, având burţile pline de carne, strigă în microfoane „Aliluia”. Nu aşa se intră în Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Romani 14:17).

 Dar aceiaşi sectari spun că nu-i nevoie să ţinem postul toţi odată şi anume atunci când spun preoţii, ci fiecare poate ţine postul atunci când vrea şi cum vrea.

Ei spun asta pentru că liberalismul vieţii lor ascetice nu le permite să postească perioade atât de lungi. Nu mai au nici posturi, nici monahism, nici metanii, ci numai muzică şi dansuri. Biserica Ortodoxă este însă una ascetică, după modelul de asceză pe care Însuşi Hristos şi Apostolii ni l-au lăsat. Deci preoţii nu spun ceva de la ei înşişi.

Iar faptul că ortodocşii ţin posturile toţi odată, este pentru că şi sărbătorile le avem toţi odată şi ne pregătim pentru ele după o rânduială pe care sute de generaţii de sfinţi au experimentat-o. Deci avem o „Universitate” (a se citi „Biserică”) serioasă, cu „sesiuni” serioase şi avem încrederea că şi „diploma” va fi una „recunoscută” în cer.

Bineînţeles, nu se vor bucura de „diplomă” cei care prin botez s-au înscris la „Universitate”, dar nici măcar n-au mers la „ore”, nemaivorbind de trecerea „sesiunilor de examinare”. Dar slavă Domnului, avem şi mulţi „studenţi” serioşi…

 Cred că comparaţia aceasta a explicat multe lucruri, dar mulţi se întreabă totuşi cum ar trebui să postească omul contemporan din punct de vedere alimentar, având în vedere că trăieşte în lume şi munceşte mult?

În primul rând, reiau ideea că postul alimentar trebuie să fie însoţit de înfrânarea simţurilor şi a celor mai ascunse şi (aparent) „nevinovate” pofte, iar nevoinţa în sine trebuie să fie trăită ca o jertfă de curăţire adusă din iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Iată de ce postul presupune multă rugăciune şi contemplare duhovnicească, dar şi o lucrare mai intensă a faptelor bune. La sfârşitul secolului al IV-lea, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea să alegem în post mâncărurile cele mai ieftine şi mai simple, iar diferenţa de preţ faţă de produsele consumate de obicei, trebuie să o împărţim la săraci, şi numai aşa postul va fi primit înaintea lui Dumnezeu. Acest sfat al Sfântului Ioan Gură de Aur a fost tot timpul o „piatră de poticneală” pentru creştini, mai ales atunci când aceştia s-au legat mai mult de litera rânduielilor de post şi nu de duhul acestora.

(more…)

29 februarie 2020

Notă de lectură pentru funcționarii slabi în credință de la biroul de presă al Patriarhiei! Un articol de Ionuț Țene. + Comunicatul Părintelui Patriarh Daniel

Filed under: apologetica,articol,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 17:50

Notă de lectură pentru funcționarii slabi în credință de la biroul de presă al Patriarhiei!

Un articol de Ionuț Țene

ionut-tene-liga-scriitorilor1

În sfârșit, așa cum m-am așteptat de la Patriarhul Daniel, s-a pus punct zavistiei morale puse în spațiul public de comunicatorii de la biroul de presă al Patriarhiei. Într-un comunicat semnat chiar de Prea Fericit se desființează teologic absolut tot ce au spus cu o zi înainte angajații de la biroul de presă.

Patriarhul susține împărtășania colectivă în biserică din singura linguriță sfințită, iar cei ”slabi de înger” sunt trimiși acasă la duhovnic ca să se reîntoarcă la biserică mai întăriți și să se bucure de Taina Euharistiei din același pocal cu credincioșii ortodocși. Icoanele, cum este firesc pentru cei care cred, se sărută în Biserică, ca și Casa Domnului, nu pe ascuns, pe furiș, acasă.

Patriarhul restaurează tradiția Sfinților Părinți privind epicleza în ciuda unui comunicat dat de funcționarii de la biroul de presă al Patriarhiei ”slabi în credință” și livrat parcă de structurile din ”noua securitate”.

Ciudat este că public pe rețelele de socializare și pe bloguri sau site-uri s-au revoltat, pe bună dreptate, în special mireni sau formatori de opinie creștini arhicunoscuți. Din păcate, ca să se pună bine cu Patriarhia (de fapt numai cu biroul de presă) în viziunea lor destul de ”slabă de înger”, au fost și preoți care au salutat un comunicat care se contrazicea cu sfintele canoane privind Euharistia și tradiția ortodoxă. Poate unii dintre preoți, doar dintr-o solidaritate greșită față de funcționarii biroului de presă al Patriarhiei, au închis ochii la o erezie de fapt. Lucru inadmisibil moral.

Personal, nu am avut nicio îndoială că PF Daniel va veni să clarifice lucrurile și să desființeze un comunicat emis de niște funcționari patriarhali cuprinși suspect de tare de duhul lumii, secularizare și neo-marxism. (more…)

Cu frică de viruși, cu panică și în deplină igienă să vă apropiați?! Articol de Mircea Pușcașu

Filed under: apologetica,articol,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 17:01

Cu frică de viruși, cu panică și în deplină igienă să vă apropiați?!

Articol de Mircea Pușcașu

MP 20 - gri IMG_0057

Oamenii sunt chemați la Sfântul Potir să se împărtășească cu Sfântul Trup și Sânge ale lui Hristos: „Cu frică de DUMNEZEU , cu CREDINȚĂ și cu DRAGOSTE să vă apropiați!”

Dacă îi chemi (sau doar îi îngădui) cu lingurițe de plastic sigilate oare nu ar fi ca și cum ei ar fi auzit altceva: „cu frică de viruși, cu panică, cu îndoială și în deplină igienă să vă apropiați”? (Să ne apropiem de cine, de ce, cum, dacă suntem așa de departe?…)

Există și un moment in Sfânta Liturghie care constituie o triere a celor credincioși, față de cei încă in proces de cultivare a credinței (catehumeni), moment in care se atrage atenția asupra ușilor bisericii care trebuie să fie păzite să nu intre cei încă slabi în credinţă. După acest moment se declamă Crezul, care conține esența credinței și lucruri greu de acceptat pentru un om nefamiliarizat, cum ar fi că Dumnezeu e unul și trei in același timp; e și Dumnezeu din eternitate, e și om; s-a născut de două ori, din Tatăl mai inainte de timp și apoi dintr-o fecioară(!) acum 2000 de ani; noi așteptăm o înviere a morților, o altă împărăție fără sfârșit etc.

Oricum, toate sunt lucruri mai greu de crezut decât faptul că poți să folosești o singură linguriță pentru a hrăni mai mulți oameni fără nici un risc epidemiologic (fapt probat in sute de ani, cu milioane de oameni, in zeci de molime, ciume, holere, cu leproși sau bolnavi de HIV).

Abia după această afirmare a celor pe care le credem, cei pregătiți spiritual merg să se împărtășească din Potir, iar cei care nu pot crede cele declamate in comun în Crez (și cei care nu s-au pregătit două-trei zile pentru asta, din lene sau neputință), aceia nu merg spre Potir la acea Liturghie.

Pentru că știu cu toții că împărtășirea fără evlavia ce se cuvine cu Sfintele Taine poate fi spre osândă, spre prihanirea noastră, ca faptă acuzatoare la Judecata Finală și o formă malignă de cultivare a indiferenței față de lucrurile sfinte. (more…)

Creștinul între Sfântul Potir și lingurița necredinței. Un articol de Pr. Dr. Docent Mihai VALICĂ

Filed under: Pr Prof Mihai Valica,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 16:24

Creștinul între Sfântul Potir și lingurița necredinței

Un articol de Pr. Dr. Docent Mihai VALICĂ

pr-prof-mihai-valica

Slujirea ca preot sau episcop a Sf. Liturghii fără credința puternică a prezenței reale a lui Iisus Hristos sub forma pâinii și a vinului nu este altceva decât o ceremonie de ruinare a sufletului personal și comunitar, ba chiar a universului, dacă ne gândim la aspectul cosmic al Sf. Liturghii.

Acolo unde este Hristos real euharistic, nici un microb sau boală molipsitoare nu-și are locul, întrucât Sf. Împărtășanie este foc mistuitor, deci „sterilizator dumnezeiesc”.

Cel care gândește altfel este clar, că a eșuat în necredință și reduce ființa teologică a omului doar la conținutul său fizic, material devalorizându-l astfel din ontologia sa iconică, liturgic-eclezială și-l transformă într-un subiect de biologie, de epidemiologie, deci, într-o problemă medicală.

În acest context, creștinul în fața Sf. Potir este văzut exclusiv ca un rezultat al reacțiilor psihico-fizico-chimice ale creierului și ale pântecelui. Privit din această perspectivă, orice activitate spirituală a omului devine la fel de inteligibilă și previzibilă precum mecanismul digestiei. Conform acestei gândiri, înseamnă că creierul produce inteligența, rațiunea și mintea, la fel cum ficatul secretă bila. Dispare complect taina Persoanei și prezența proniatoare a harului lui Hristos și chiar dragostea lui Dumnezeu Tatăl, iar de împărtășirea Sf. Duh prin Sf. Taine nici nu mai poate fi vorba…!

Eșecul unei astfel de gândiri – strict de igienă medicală – corespunde unei gândiri seculare acute. Dacă sunt și preoți care consimt pastoral la astfel de propuneri de igienă liturgică, atunci eșecul unei educații teologice post-revoluție este vizibil, erodarea conștiinței preoțești este catastrofală, egală cu pierderea credinței și cu transformarea Bisericii într-o instituție de prevenție epidemiologică.  (more…)

Opiniile polițiste despre rânduieli liturgice. Un articol de Savatie Baștovoi

Filed under: articol,Savatie Bastovoi,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 15:34

Opiniile polițiste despre rânduieli liturgice

Un articol de Savatie Baștovoi

savatie-1

Cînd un ofițer de poliție (Berbeceanu, n.n.) cere cu umilință Patriarhiei să dea fiecăruia liber la propria linguriță pentru împărtășanie, pentru a fi mai aproape de popor, este tot una cum ar cere un popă de țară Ministerului de Interne să elibereze doritorilor cîte un pistol încărcat pentru că la televizor arată că s-au înmulțit golanii.

Explic:

1. Împărtășania nu este un lucru comun, adică nu intră cine vrea, scoate lingura din buzunar și se împărtășește. Nu e un bufet suedez în care fiecare se servește după cum poftește. La împărtășanie omul ajunge după spovedanie, adică preotul știe pe cine împărtășește, știe și dacă e bolnav. E un lucru de mare responsabilitate împărtășania, iar pentru un polițist aș zice că e chiar mai ceva decît a-i pierde gloanțe din dotare. Deci nu poate un om infectat să intre chiar așa direct la potir. Credincioșii ei înșiși se opresc de la împărtășanie dacă au stări rele, de pildă de vomă, pentru a nu vomita sfintele taine. E un lucru cît se poate de cinstit să admiți că în altar nu stau căpcăuni și la împărtășit nu vin maniaci puși să-i contamineze pe ceilalți. Credincioșii se împărtășesc cu Hristos și orice gînd rău și ascuns nu își are locul în această taină mare.

2. Preoții și diaconii se împărtășesc în altar fără linguriță, sorbind Sfîntul Sînge direct din potir. Probabilitatea ca cineva din ei să fie purtător de virus este la fel de mare ca și în cazul oricărui credincios. Unele potire au zeci și poate sute de ani și niciodată nu au fost spălate cu altceva decît apă călduță. Deci fiecare preot și patriarhul însuși, care, mai ales el, slujește în sobor, se împărtășesc din același potir, bînd Sfîntul Sînge după sute de guri. Credeți că e cazul ca fiecare popă și diacon să vină cu potirul lui de acasă?

3. Biserica are rînduială de afierosire a vaselor de slujbă, adică și a linguriței tot. Sfintele vase se sfințesc prin atigerea Sfîntului Trup și sînge. O linguriță înmuiată în Sîngele Domnului nu mai este un obiect casnic bun de pus în mașina de spălat vase, ci este un obiect liturgic care trebuie să rămînă în altar.

(more…)

SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE ÎN FAȚA CORONAVIRUSULUI. Articol de Iulian Capsali

Filed under: articol,Capsali,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 15:20

SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE ÎN FAȚA CORONAVIRUSULUI

Articol de Iulian Capsaliiulian-capsali-interviu-725x350

Comunicatul* dat de Biroul de Presă al Patriarhiei Române în chestiunea recomandărilor legate de epidemia de gripă nouă (coronavirus/covid-19) este un precedent extrem de periculos, un punct de cotitură în introducerea temelor și temerilor seculariste în Biserică.

Se dă apă la moară unor repere tefeliste (progresiste) ca milițianul Berbeceanu și imbecilul patent A. Caramitru, cei care au făcut presiuni publice pentru închiderea bisericilor și modificarea ritualurilor care de acum, prin acest comunicat, vor fi tratate ca exterioare Tainelor Bisericii, în afara ierugiilor.

Cum poți să recomanzi, ca Patriarhie, asemenea măsuri:

„Persoanele care au teama de îmbolnăvire prin împărtășirea din Sfântul Potir cu lingurița comună pot cere preotului, în mod excepţional, împărtășirea, în orice moment al zilei, din Sfânta Euharistie pentru bolnavi, care le poate fi oferită într-o linguriță adusă de acasă și folosită exclusiv în acest scop, de o singură persoană(…)”

Cum e posibil ca „persoanele care nu se pot împărtăși pentru că sunt deja bolnave li se recomandă să guste acasă din Agheasma Mare…”. Cum e posibil ca să nu împărtășești un OM BOLNAV, UNDE S-A MAI POMENIT AȘA CEVA ÎN ISTORIA BISERICII?! La Tichilești sunt împărtășiți leproșii, iar ultimul consumă Sfintele preotul comunității. (more…)

Coronavirusul, OMS-ul și modelul chinezesc. Un articol de Vasile Astărăstoae

Filed under: prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:23

Coronavirusul, OMS-ul și modelul chinezesc

Un articol de Vasile Astărăstoae

wuhan coronavirus-cdc

Într-o postare anterioară, afirmam – legat de epidemia cu coronavirus – că există o isterie globalizată. Scriam “Această panică isterică se explică prin faptul că nu avem studii legate de noul coronavirus (oamenii se tem de necunoscut), de viteza de propagare a epidemiei și de faptul că nu există un vaccin.” Astăzi, adaug un al patrulea motiv: atitudinea OMS.

Pe 11 februarie 2020, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că focarul de coronavirus din China reprezintăo amenințare foarte gravă pentru restul lumii. Ca să fiu sincer, un virus este mai eficient în a genera tulburări politice, economice și sociale decât orice atac terorist… Un virus poate avea consecințe mai puternice decât orice acțiune teroristă…”

Mai mult, OMS a lăudat China, care s-a remarcat în opinia organizației pozitiv. Pentru birocrații de la OMS, luarea unor măsuri, care afectează zeci de milioane de oameni (pentru că sunt bolnave câteva mii) pare un lucru nu doar necesar, ci și binevenit, de aplaudat. OMS-ul o spune cu un ton admirativ-apreciativ, fără niciun semn că, totuși, un asemenea comportament hiperautoritar (ca să nu spun dictatorial) ar comporta niște riscuri. Riscuri legate de o încălcare fără limite a drepturilor cetățenești.

În realitate, ce nu observă birocrații de la OMS, e că liderii Partidului Comunist Chinez au folosit combaterea epidemiei ca pe o ocazie de a demonstra superioritatea sistemului lor social și politic. Ce s-a întâmplat și se întâmplă acum în China șocheaza prin proporțiile acestei desfășurări incredibile de măsuri discreționare (luate sub pretextul controlului epidemiei) și aplaudate de regimurile democratice.  (more…)

24 februarie 2020

Coronavirusul și tirania… științei. Un articol de Vasile Astărăstoae

Coronavirusul și tirania… științei

Un articol de Vasile Astărăstoae

wuhan corona

Până acum câteva zile nu am acordat nicio atenție știrilor legate de epidemia cu coronavirus. Am fost ocupat, nu am urmărit știrile. Dar, nici în cele mai sumbre scenarii, nu puteam să-mi imaginez isteria colectivă și globală, care s-a declanșat. După mai multe zile, când am deschis televizorul, am crezut că fie a început al III-lea război mondial, fie a venit sfârșitul lumii. Spun isterie globală pentru că ea nu este numai în România. Ea se manifestă și în China, Italia, Austria etc. Nu mi-am imaginat că nu se vor analiza parametrii epidemiei. Dacă suntem cât de cât raționali, putem să observăm că mortalitatea (raportata la numărul de îmbolnăviri declarate, și nu la populația generală) este de aproximativ 2,4%, apropiată de cea prin gripă în 2018 și că coronavirusul are o patogenie scăzută. Cei care au decedat în Italia aveau comorbidități majore (neoplasm, BPOC, insuficență cardiacă stadiul III). Chiar dacă măsurile autorităților din Italia au trezit admirația unor oficiali români, în realitate, multe sunt absurde, între care carantina și arestarea celor care nu o respectă.

Această panică isterică se explică prin faptul că nu avem studii legate de coronavirus (oamenii se tem de necunoscut), de viteza de propagare a epidemiei și de faptul că nu există un vaccin (ca și cum vaccinarea ar fi panaceu universal). Se știe că, unul dintre efectele perverse ale idolatrizării vaccinării (și propaganda în acest sens) este că se creează un sentiment de siguranță și nu se mai iau alte măsuri protective împotriva bolii, măsuri care sunt deseori mai eficiente decât vaccinarea. În absența unui vaccin, în loc să luăm măsurile simple și verificate, apelăm la alt idol (ineficient), și anume: carantina.   (more…)

22 februarie 2020

Constantin Brâncuși: „Îl voi aștepta pe Bunul Dumnezeu în atelierul meu”

Filed under: Brâncuși,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:34

Constantin Brâncuși:

„Îl voi aștepta pe Bunul Dumnezeu în atelierul meu”

Articol de arhim. Mihail Daniliuc

​Cu câteva zile înainte de epilogul vieții sale pământești, Brâncuşi a refuzat să fie transportat la spital, zicând că îl aşteaptă pe Dumnezeu acasă. Apoi a cerut ca patul din camera de dormit, deasupra căruia se afla o icoană ortodoxă, să fie mutat în atelierul său, așezat lângă sobă, așa cum, probabil, era în casa părintească de la Hobița. Acolo, în atelier, Brâncuşi a trecut la Domnul, în ziua de 16 martie 1957, sâmbătă noaptea, la ora două.

Mântuitoare și înduioșătoare așteptare, căreia Dumnezeu i-a răspuns pe 16 martie 1957, când a chemat sufletul genialului sculptor român să urce către Cer, pe „coloana nemuririi”. Cu greu se pot găsi cuvinte potrivite pentru a reda în cuprinsul unui articol uriașa personalitate a lui Brâncuși. Însă, cu nesfârșită recunoștință, mulțumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar făcut neamului românesc, amintim în prezenta scriere câteva date de referință din viața și activitatea sa, ce se vor a fi un pios omagiu adus celui care, prin a lui daltă, a împărţit istoria artei în două etape: una clasică şi alta modernă, înnoind limbajul și viziunea plastică în sculptura contemporană, prin valorificarea artei populare arhaice. (more…)

Întâlnirea dintre ȚUȚEA și BRÂNCUȘI. Text publicat sub pseudonim, București, 1985

Filed under: Brâncuși,Petre Țuțea,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 13:14

Întâlnirea dintre ȚUȚEA și BRÂNCUȘI. Text publicat sub pseudonim, București, 1985

tutea si brancusi

PETRE ŢUŢEA după întâlnirea cu BRÂNCUŞI:

„Este neliniştit de realul intangibil, ca orice mare artist care nu poate fi mulţumit de jocul ipotezelor”


Mă servesc de amintire, de această formă afectivă a memoriei – cum a definit-o Kierkegaard, după cît mi-amintesc – cu toate imperfecţiunile ei. De altfel, istoria, memoriile şi jurnalele, aceste alcătuiri din fapte şi reflecţii, nu sînt mai aproape de adevăr. Chiar ideea platonică, considerată ca arhetip, dacă nu este revelată, ci numai închipuită, este o plăsmuire mitică mai aproape de adevăr.

Într-o zi, înaintea ultimului război, căutam, cu prietenul meu Haig Acterian, un tip de om pe care să clădim poziţia noastră în frămîntarea vremii. Căutam o certitudine spirituală. Am examinat toate tipurile, de la omul religios la omul tehnic şi n-am putut citi în om decît preaomenescul – folosind un termen al lui Nietzsche – în care omenescul, neomenescul şi supraomenescul se amestecau haotic. Am renunţat la căutarea certitudinii în om. Eram stăpîniţi de ideea ordinii şi de neliniştile devenirii.

Căutam un artist, pentru a constata care sînt limitele artei

Aşa am ajuns la termenii gnoseologici: Divinitatea, omul, lumea, adevărul eroarea, frumosul, urîtul, sacrul, satanicul, absurdul şi sensul şi la oglindirea lor în artă, unde purul inspirat se împleteşte cu forma şi sensul, căutate în om şi-n natură, sau în om, ca-n expresionism. Aşadar, căutam un artist, pentru a constata care sînt limitele artei, în cunoaşterea vieţii şi lumii şi dacă limbajul artistic, alcătuit din imagini şi semne, este mai aproape de adevăr decît limbajul ştiinţei, alcătuit din semne neevocatoare. În treacăt fie zis, imaginea şi semnul alunecă, în artist şi-n omul de ştiinţă, peste obiect, artistul autonom nedepăşind frumosul închipuit, iar omul de ştiinţă autonom nedepăşind semnul util.

Atunci, Haig mi-a spus că Brâncuşi se află în Bucureşti şi locuieşte la hotel „Bulevard”. Haig mi-a propus să mergem la Brâncuşi „ca să constatăm cum se oglindesc în spiritul lui viaţa şi lumea”. Apoi a adăugat: „desigur, trebuie să ţinem seama că nu ne întîlnim cu un teolog, cu un filozof, sau cu un savant, ci cu un mare artist”. „Să mergem”, i-am răspuns, „fiindcă sînt curios să aflu conţinutul acestor termeni: vocaţie, inspiraţie, sens, căutare, expresie, imagine şi simbol. După cîte ştiu, Brâncuşi nu este un intuitiv, fiindcă tăcerea şi infinitul, chiar prin coborîrea lor în cuvînt sau materie, în sfera mijloacelor omului mărginit la jocul dintre imagine şi simbol, nu-şi pierd caracterul lor inefabil. Apoi, omul rămas aici, căutător de forme şi sensuri, se poate situa arbitrar dincolo de bine şi de rău, ca Nietzsche. Perspectivism estetic (Charles Andler)”. ”Un lucru este cert”, a spus Haig, „Brâncuşi este un artist adevărat, în stilul căruia se oglindeşte sufletul neamului său”.
„Vom afla”, am spus eu, „dacă arta este mimesis, plăsmuire autonomă, sau manifestare a inspiraţiei. Omul, această creatură, este un dat primordial, care se desfăşoară în timp şi-n spaţiu, în etape, ca un damnat, sau el stă sub semnul înnoirii, adică viaţa lui este constantă, sau pernanent neliniştită de cum ar trebui să fie. Cu alte cuvinte: totul se află în el din primordii – fixism, sau evoluţie ca desfăşurare dintr-un început – , sau evoluţia este creatoare (Bergson)? Prin viaţă, aşa cum trebuie să fie, omul se mişcă în lumea valorilor, cum au fost definite aceste poziţii comportamentale ale omului, determinate, sau presupus autonome”, am încheiat eu.

Două perspective ale sculpturii „Socrate” de Constantin Brâncuşi

BRÂNCUŞI: „Poate cineva să doarmă în cameră cu o statuie?”

Haig, acest eminent regizor, mi-a spus: „Vom merge la Brâncuşi, fiindcă artiştii se mişcă liberi între cer şi pămînt, neconstrînşi de limbajul ştiinţific sau comun”. Eu am adăugat: „În poziţia inactuală a artiştilor adevăraţi se pot întîlni: concretul, scopul, idealul, tristeţea, bucuria, paradoxul, rătăcirea, absurdul, abisul, speranţa, disperarea, ordinea, dezordinea, hazardul, trivialul şi purul. Ca să aflăm esenţele acestor stări, trebuie să mergem la artist. In fond, totul se reduce la semn, lucru, autonomie, heteronomie, etic, estetic, figurativ, nefigurativ, sugestie, evocare, inspiraţie şi căutare. Aşa ne putem apropia de conţinutul şi forma operei de artă”.

Haig a aranjat întîlnirea. Cînd am ajuns la Brâncuşi, seara, ne-a primit cu întrebarea: „De ce-aţi venit la mine?”

I-am răspuns eu: „Cînd vă aflaţi dumneavoastră în Bucureşti, numai două primiri sînt deosebite: la Palat şi la dumneavoastră. Şi-apoi, noi dorim să aflăm de la un mare artist dacă arta trebuie să aibă mesaj şi dacă mesajul ei este mai aproape de adevăr decît comunicările ştiinţei”.

„Luaţi loc”, ne-a poftit Brâncuşi.

(more…)

Un cavaler al dreptății, eurosceptic: Vladimir Bukovski

Un cavaler al dreptății, eurosceptic: Vladimir Bukovski

Un articol de Vasile Astărăstoae

bukowski - bannerfff

Vladimir Konstantinovici Bukovski (30 decembrie 1942 – 27 octombrie 2019) a fost un neurofiziolog, scriitor și activist pentru drepturile omului. De la sfârșitul anilor ’50, el a fost o figură proeminentă în mișcarea disidentă sovietică, bine cunoscută atât în URSS, cât și în străinătate. S-a născut în orașul Belebei din Republica Socialistă Sovietică Autonomă Baskira, unde familia sa a fost evacuată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După război, el și părinții săi s-au întors la Moscova, tatăl său, Konstantin (1908 – 1976), a fost un cunoscut jurnalist. În ultimul an de liceu, Vladimir a fost exmatriculat pentru crearea și editarea unei reviste neautorizate. Și-a încheiat studiile liceale la seral. În septembrie 1960, Bukovski a fost admis la Universitatea din Moscova, la facultatea de biologie. Acolo, el și câțiva prieteni au decis să revigoreze lecturile neautorizate de poezii interzise din Piața Maiakovski.

La 19 ani, a scris notele critice despre Komsomol („Teze despre prăbușirea Komsomolului”). A fost interogat de KGB și dat afară din universitate (în toamna anului 1961). A fost arestat prima dată la 1 iunie 1963 și a fost condamnat în temeiul articolului 70.1 („ Agitație și propagandă anti-sovietică ”) din Codul penalal RSFSR. Bukovski a fost examinat de psihiatri sovietici, declarat bolnav mintal („schizofrenie”) și trimis pentru tratament la Spitalul de Psihiatrie Specială din Leningrad, unde a rămas aproape doi ani, până în februarie 1965.   (more…)

Wuhan-400, o idee din 1981. Războiul biologic și profețiile construite

Filed under: bio-wars,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 10:25

wuhan400

Wuhan-400, o idee din 1981

Războiul biologic și profețiile construite

Un articol de Andrei Dîrlău

În romanul său „The Eyes of Darkness” din 1996 (nu ediția din 1981, vezi in nota* de mai jos) scriitorul american Dean Koontz prevestea că în China, exact în orașul Wuhan, va izbucni o epidemie cauzată de un virus numit „Wuhan-400″.

wuhan 81 koontz

În carte virusul e o armă biologică produsă de un laborator din Wuhan în cadrul unui program militar. Virusul cu ADN recombinat e produs în China, unde scapă accidental, dar „rețeta” lui e dusă în SUA de un savant chinez și în final americanii produc antidotul pe care chinezii nu-l pot crea.

Până aici e ficțiunea. Urmează realitatea, care are asemănări stranii cu cartea: un articol din „South China Morning Post” afirmă că Institutul de Virusologie din Wuhan are singurul laborator din China de maximă clasificare („grad 4 de biosafety”) dotat pentru studiul virușilor letali. Laboratorul se află la 32 km de epicentrul epidemiei de azi.
Acest laborator a fost unul dintre primele care „au secvenționat coronavirusul” (the lab was one of the first to sequence the coronavirus).

Wuhan e în centrul Chinei, la răscrucea principalelor artere de transport – linia ferată de mare viteză nord-sud (Beijing-Canton-Hong Kong) și fluviul Yangtze care curge est-vest până la Pacific. „Unde mai bine decât la Wuhan poți plasa o epidemie (ficțională sau chiar reală)?” scrie articolul.
Pe vremuri și japonezii au depozitat arme chimice în Wuhan.

Văd 3 scenarii posibile:

1) totul e o coincidență, actualul virus a apărut pe căi naturale (improbabil, nu cred);

2) e un virus scăpat accidental din laboratorul din Wuhan, ca în cartea din 1996 (e foarte posibil); (more…)

Pagina următoare »

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: