7 februarie 2022
9 februarie 2021
Ioan Ianolide – cronica unei vieţi răstignite
Ioan Ianolide – cronica unei vieţi răstignite
Se face pomenirea sa pe 5 februarie.
„La sfârşitul acestei amarnice experienţe, numai Hristos rămâne viu, întreg şi veşnic în mine. Bucuria mea e deplină: Hristos”
Copilăria
„Dumnezeu voia să-L descopăr pe Dumnezeu duhovniceşte”
27 ianuarie 1919, comuna Dobroteşti, jud. Teleorman – este ziua în care se naşte Ioan Ianolide, cel de-al doilea fiu al lui Nicolae şi al Ispasiei Ianolide. Tatăl, macedonean de neam, administra moşia Berindeilor, locuind cu familia la Lunca, în apropiere de Dobroteşti. Sora lui, pe nume Maria, profund legată de satul natal, devine profesoară şi se căsătoreşte cu un basarabean, rămânând până la moarte în casa părintească de la Dobroteşti.
Ca orice copil crescut la ţară în vremea aceea a gustat din bucuriile vieţii creştineşti ale satului românesc de la început de veac al XX-lea: „M-am născut român şi trăind în atmosfera religioasă autohtonă, cu slujbele bisericeşti şi tradiţiile obşteşti ale poporului (colinde, irozi, pomeni, denii, Rusalii, mucenici), cu bunici credincioşi şi o mamă evlavioasă s-au format în mine sentimentul şi convingerea că Iisus este prezent pretutindeni, că atât în altar cât şi în suflete oamenii se întâlnesc cu El, că El pluteşte în văzduh cu toţi îngerii Lui, ajutându-ne să ne sfinţim şi să ne mântuim” .
Copilăria i-a fost liniştită. Însă vremurile tulburi în care s-a născut, între dictatura lui Hitller şi a lui Stalin, pecetluiesc destinul mucenicesc al lui Ioan. Sensibil la provocările veacului său, intră în anul 1937, ca majoritatea tinerilor cu idealuri înalte din perioada interbelică, în Frăţiile de Cruce, organizaţie naţionalistă de educaţie moral-religioasă. Suflet curat, însetat de adevăr şi de dreptate, se avântă într-o luptă care îi va schimba definitiv cursul vieţii. După absolvirea liceului, datorită situaţiei materiale bune de acasă, merge să studieze Dreptul la Bucureşti, sperând într-o Românie mântuită de păcatele politicianismului burghez şi de ateismul bolşevic: „Deci până la majorat am fost un creştin tradiţionalist, dar viu, Iisus fiind taina şi izvorul vieţii mele. Dar Dumnezeu nu voia să mă opresc aici. El voia să-L descopăr pe Iisus duhovniceşte. Aşa se face că la 21 de ani am intrat în temniţă” .
Arestarea
Student în anul I de Facultate este martorul unor schimbări istorice şi sociale majore: România intrase efectiv în cel de-al doilea război mondial pentru recuperarea teritoriilor răpite de URSS. „Evenimentele istorice care se abătuseră atunci asupra României erau tragice. Răpirea Basarabiei şi a Bucovinei, pierderea sudului Dobrogei (Cadrilaterul) şi cedarea Ardealului de Nord ciuntiseră ţara şi făceau ca oraşele şi satele noastre să fie pline de refugiaţi cu sufletele sfâşiate pentru ceea ce lăsaseră în urma lor, în teritoriile ocupate. (…) Tinerii care nu se puteau resemna să accepte o asemenea perspectivă s-au ridicat la luptă. Printre ei, în primele rânduri, Ionel Ianolide, care era şef de grup în Frăţiile de Cruce. În toamna anului 1941, după intrarea României în război, a fost arestat (more…)
11 februarie 2020
Ioan Ianolide – Deținutul Profet. Inteligența artificială și dictatura tehnologiei
Ioan Ianolide – Deținutul Profet
Inteligența artificială și dictatura tehnologiei
Deţinutul simte că într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată. Şi totuşi el e trist şi îngrijorat. Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării ţării se profilează ca stăpâni şi ai lumii ce va veni.
Este îngrijorat pentru că înţelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale fără oponenţi şi fără precedent. Viţelul de aur, zeul străvechi se arată azi ca o uzină atotputernică în spiritul omenirii. Lumea se închină maşinii. E o pseudo-religie a dogmelor materiale, a sensului material şi a finalităţii neantice. Statul care va avea monopolul armelor sofisticate, al ingineriei genetice şi al tehnicii de determinare a conştiinţelor va fi atotputernic şi va nimici omenirea. Nimeni nu garantează libertatea oamenilor în această civilizaţie, nimeni nu poate guverna forţele tehnologice în această civilizaţie.
De aceea omenirea trăieşte pe culmile disperării. Toate problemele lumii se află în Crucea lui Hristos şi a creştinilor, câte ori vom rătăci drumul, ori vom lenevi pe cale, să ne înapoiem la Evanghelie şi la Duhul Sfânt. Suferinţele ce ni se pricinuiesc au menirea biciuiască lenea noastră şi să ne lumineze minţile.
Ioan Ianolide, 1985
Pentru a înțelege cât de incredibile sunt profețiile făcute in 1985 de Ioan Ianolide, urmăriți clipul de 20 de minute despre ce se intâmplă astăzi în China și în lume. Clipul este in limba română și se găsește aici:
Alte fragmente din Deținutul Profet: (more…)
20 iulie 2019
Uriașii între ei. Părintele Arsenie Papacioc văzut de Ioan Ianolide
Uriașii între ei. Părintele Arsenie Papacioc văzut de Ioan Ianolide
Ieromonahul Arsenie: mărunt, slab, ager şi viu, mare duhovnic, om fără compromisuri. Micul cel mare. S-a călugărit din vocaţie. Suflet şi trup feciorelnic, caracter integru. Energie necurmată şi imensă putere de iubire. Om de luptă şi sacrificiu. Conştiinţă şi capacitate misionară.
A făcut prozeliţi înainte şi după ce a depus votul monahal. S-a zbătut să
impună adevărata conştiinţă creştinilor şi a reuşit. Luptător încercat, el spunea: „Noi înfruntăm pe atei la ei acasă.” Este un far al lui Hristos.
18 februarie 2019
Valeriu Gafencu: Despre comunitate. Despre rolul creștinismului. Despre actualitate
Valeriu Gafencu: Despre comunitate. Despre rolul creștinismului. Despre actualitate
Despre comunitate
– Am impresia, Valeriu, i-a zis un prieten, ca tu te concentrezi asupra problemelor sufletesti, a vietii interioare personale, si neglijezi aspectul social al crestinismului.
Valeriu a raspuns:
– Solutia pe care o dau omenirii crestinii este spiritualitatea crestina, si ea este o conceptie integrala de viata. Nu e ingaduit a ne rezuma la o viata launtrica neglijandu-ne semenii, dar nu se poate nici croi o lumea fara a avea o viata duhovniceasca. Spiritualitea crestina inseamna guvernarea Duhului Sfant. Stradaniile noastre duhovnicesti launtrice sunt o pregatire pentru o vietuire duhovniceasca in societate. A sari peste ele inseamna a merge spre dezastru, caci Il parasim pe Hristos. Daca crestinismul n-ar fi si viata launtrica, el n-ar respecta omul si n-ar cunoaste libertatea lui. Trairea launtrica se ingemaneaza cu oranduirea sociala. Acum insa suntem in ceas de mare cumpana. Sa ne pregatim pentru moarte, ca sa castigam viata. (more…)
Ioan Ianolide despre Valeriu Gafencu
În calendarul neamului românesc:
18 februarie – pomenirea lui Valeriu Gafencu
Ioan Ianolide despre Valeriu Gafencu
Valeriu Gafencu (în dreapta) cu mama sa si Ioan Ianolide (în stânga) în lagărul de muncă de la Galda, 1946
Viaţa îşi continua cursul între zidurile masive ale închisorii. Valeriu se ruga mult. Adesea cădea cu faţa la pământ şi plângea cerând mila, ajutorul şi luminarea cerească. Treptat a înlocuit studiul cu rugăciunea.
Noaptea citea Paraclisul Maicii Domnului, iar ziua acatiste. Mergea regulat la slujbe, se spovedea smerit, se cumineca cu bucurie. Respecta preoţii, deşi n-a găsit un duhovnic pe potriva dimensiunilor sufletului său. Ii plăcea să cânte rugăciuni şi psalmi. Bătea multe metanii, în funcţie şi de starea fizică. Liniştea era deplină, izolarea de lume aproape totală, deci condiţii prielnice lucrării duhovniceşti.
Dragostea îl făcea să se reverse către prieteni la un nivel sufletesc adânc şi sincer. Se străduia să plinească în sine virtuţile, proces care avea să se desăvârşească pe parcursul anilor. Se sfătuia mereu cu cei de un cuget cu el şi împreună au luptat să se curăţească.
Zi de zi făcea ordine în sufletul său, devenea altul, se deprindea să trăiască în Duhul, potrivit învăţăturii creştine. Sporirea îi era armonioasă, tinzând să realizeze omul cel nou. Prin harul lui Dumnezeu, el a străbătut calea celei mai autentice spiritualităţi ortodoxe.
Prin 1943 Valeriu a fost izolat, împreună cu alţii, în Zarca cu regim sever, fără cărţi, fără contact cu familia şi cu o raţie de hrană insuficientă, care l-a distrofiat. Aici s-a dedicat în întregime Rugăciunii inimii, spunând neîncetat „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!“. Inceputul bun era pus, orientarea era limpede, aşa încât această perioadă i-a adus un spor duhovnicesc însemnat.
Primii ani fuseseră de căutare, următorii de lacrimi şi pocăinţă, iar acum erau ani de vorbire cu Dumnezeu, de trăire cu Dumnezeu şi unire cu Dumnezeu pe calea rugăciunii. Indrumatorul care i-a stat la dispoziţie a fost acea carte mică scrisă de un anonim, intitulată Pelerinul rus.
Toate celelalte preocupări au dispărut, pentru a fi înlocuite cu rugăciunea. Dar ea, o dată cu descoperirea luminii interioare, o dată cu ordinea sufletească, o dată cu lumina harică, i-a revelat în minte toate problemele ce l-au preocupat, evident nu ca o aflare, ci ca o dăruire.
Şi astfel, în acel regim sever de temniţă căruia el îi dăduse rol duhovnicesc, Valeriu era plin de bucurie şi de cântec. Impetuozitatea tinereţii sale era acum tradusă în neostenită lucrare lăuntrică. Iar darurile cereşti nu încetau să sosească. Lumina era tot mai cuprinzătoare. Hristos îi devenise Prieten şi de aici înainte nu se vor mai despărţi niciodată.
(din Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)
Alte articole:
3 decembrie 2016
Petre Ţuţea – Un colos intelectual
„Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.” – Petre Țuțea
Petre Ţuţea – Un colos intelectual
Fragment din Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos
Un colos intelectual într-un suflet de copil. Un enciclopedist care nu a reuşit să scrie mai nimic. Un filozof care şi-a rotunjit concepţia în focul temniţelor. A vorbit toată viaţa strălucitor, conştient că se dăruie. Adesea îşi citea prin reviste ideile expuse şi era mulţumit, căci nu pe el, ci credinţa lui voia să o răspândească.
Întâlnind la Jilava mai toate vârfurile culturale şi politice româneşti, ca M. Manoilescu, Bejan, Bentoiu, Istrate Micescu, Petre Pandrea, Ţuţea s-a impus între ei cu autoritate necontestată. Dacă s-ar putea reproduce discuţiile dintre zidurile Jilavei, ar rezulta o nemaipomenită şi ascuţită întâlnire de opinii.
Gândirea sa era profund creştină. Formulările lui erau savante. Şi totuşi în intimitate era simplu, cald sufleteşte şi blând ca un copil. El nu făcea simplă teorie filozofică, ci îmbrăţişa toată viaţa într-o viziune optimistă şi maiestuoasă.
A suferit cu demnitate ani mulţi de temniţă, apoi a trăit ca un fel de nimeni, al nimănui, un nimic. Nu numai neamul românesc, ci toată lumea a pierdut în el un mare gânditor.
Trăiască Petre Ţuţea! (more…)
22 noiembrie 2016
Preotul Gheorghe Calciu – ”Un simbol al sfințeniei”. Din Ioan Ianolide, ”Întoarcerea la Hristos”
Preotul Gheorghe Calciu – ”Un simbol al sfințeniei”
din Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos
În cercul strâmt al elitei politice comuniste de la mijlocul veacului erau două curente: Ana Pauker voia exterminarea adversarilor prin forţă iar Gheorghe Gheorghiu-Dej prin muncă. Temniţele, lagărele şi „reeducarea” anilor ’50 sunt expresia politicii de ură şi crimă a Anei Pauker.
Când ea a ordonat „reeducarea” marxist-leninistă a deţinuţilor politici din penitenciarul Piteşti, nu a crezut în formularea ei ideală, ci crud şi sec a dorit exterminarea prin forţă a „duşmanilor de clasă”. Nu a crezut nici în definirea ideală a duşmanilor de clasă, ci în definirea politică a tuturor adversarilor. În general comuniştii nu cred în nici un principiu comunist în definirea lui pură şi ideală, ci numai în substratul şi urcuşul lor politic.
„Reeducarea” însemna terorizarea deţinuţilor prin ei înşişi până la „şocul revoluţionar” prin care se trecea la „conştiinţa comunistă”. Tortura era necontenită, oribilă, iresponsabilă şi fără ieşire. Nu exista dreptul la moarte, ci numai la viaţă monstruoasă. Câţiva deţinuţi au acceptat să facă acest început, apoi avalanşa a crescut, fiecare victimă devenind un criminal al prietenilor săi. „Sinceritatea” se dovedea prin delaţiune absolută, apoi prin autodefăimare absolută şi în fine prin „angajamentul” absolut de a fi „reeducat” şi de a „reeduca” pe toţi „duşmanii poporului”. Mutilaţi, oamenii ajungeau în cele din urmă „revoluţionari”. Era o nebunie de la care nu s-a putut sustrage nimeni. Fiecare a avut căderea lui în aşa-zisele „ture ale reeducării”. Acolo au fost batjocorite credinţa, idealul, naţiunea, familia, virtutea, onoarea, eroismul şi, în ultimă analiză, omenia. Toţi au fost cobai. Unii ai cedat uşor, alţii după incredibile chinuri.
5 februarie 2016
Calendarul inimilor noastre: 5 februarie – pomenirea celui intre sfinți Ioan Ianolide Mărturisitorul. Mărturia lui Virgil Maxim
Calendarul inimilor noastre:
5 februarie – pomenirea celui intre sfinți
Ioan Ianolide Mărturisitorul
Mărturia lui Virgil Maxim
La Aiud, în 1945, când Ioan Ianolide a venit în celula în care mă aflam cu Marin Naidim şi ne-a spus, aproape plângând, că simte nevoia să fie aproape de noi, să se împărtăşească de aceleaşi bucurii tainice ale Mantuitorului Hristos – deşi avusese până atunci o atitudine niţel de bravadă faţă de provocările administraţiei şi suferise consecinţele – pentru că nu ştiam cum să procedăm, l-am rugat să meargă la Valeriu şi să-i împartăşească starea şi dorinţa sufletului lui.
Ioan a crezut că în felul acesta vrem să scăpăm de el, neacordându-i încredere. Totuşi şi-a destăinuit toate stările sufleteşti cu toate frământările de conștiinţă. Valeriu nu l-a lăsat să vorbească. L-a îmbrăţişat ca pe un frate pe care de mult îl aştepta la poarta sufletului său. L-a ridicat cu dragostea lui pe treapta depăşirii prea marii scrupulozităţi de constiinţă, pe care se afla ca pe o muchie de cuţit, nehotărât încă dacă să rupă cu o formă şi un stil de viaţă întâmplătoare şi închipuită, pentru a opta pentru viaţa traită în Hristos, în ascultare faţă de Cuvântul şi Biserica Lui.
Ioan Ianolide se încleşta ca un cruciat urcând dealul Golgotei, stropit cu propriu-I sânge. (…)
După eliberare, Ioan Ianolide, grav bolnav, îngrijit de părinţi şi de soţia lui, a lucrat tot timpul, sculptând în os medalioane şi cruciulițe pe care le împărţea celor din jur. Nea Doncea, unul dintre muncitorii legionari bucureşteni arestat şi eliberat de mai multe ori de-a lungul anilor, a luat parte la înmormantarea lui. Ne-a spus că un săculeţ cu astfel de medalioane si cruciuliţe, sculptate până ce vederea nu l-a mai ajutat, au ramas de la Ioan, cu dorinţa de a fi dăruite celor ce vor să le primească. Era cel mai mare discurs al său pentru neamul nostru: ”Purtaţi-vă crucea!”
5 februarie 2014
Marturisitorul Ioan Ianolide – 28 de ani de la adormire
Marturisitorul Ioan Ianolide – 28 de ani de la adormire
10 mai 2013
Profetismul lui Ioan Ianolide: document pentru o lume nouă
Profetismul lui Ioan Ianolide:
document pentru o lume nouă
Faptul că scrierile lui Ioan Ianolide îşi asumă şi un caracter profetic reiese limpede atât din cartea “Deţinutul profet”, dar şi din titlul celei de-a doua părţi a volumului “Întoarcerea la Hristos”, anume “Document pentru o lume nouă”. Din prefaţa acestei cărţi am putut afla care a fost soarta manuscriselor lui Ianolide, redactate în condiţii dramatice, ele fiind stilizate şi prelucrate pentru tipar (conform rugăminţii autorului) la mănăstirea Diaconeşti. Cu siguranţă că în cursul acestui proces s-au operat şi unele selecţii din vastul material conţinut în manuscrisele originale.
Cine a citit cartea “Mărturisirea unui creştin – părintele Marcu de la Sihăstria” de monahul Filoteu Bălan poate face o comparaţie. Anume, începând cu p.137 aici sunt citate fără omisiuni câteva fragmente din acel “Document pentru o lume nouă”, în care Ioan Ioanlide relatează o întâlnire cu părintele Cleopa. Pasajele scoase în evidenţă în textul care urmează sunt cele care lipsesc din cartea “Întoarcerea la Hristos”, fiind prezente doar în cea mai sus amintită. Restul textului este comun celor două versiuni, el putând fi citit începând cu pagina 344 a mult mai cunoscutei cărţi “Întoarcerea la Hristos”.
*
Ioan Ianolide – Document pentru o lume nouă
Au trecut câţiva ani. Mă dusesem în creierii munţilor la un schit, să consult un vestit duhovnic şi aspru ascet. M-a impresionat puterea cu care vorbea cât şi vastele sale cunoştinţe teologice şi mistice. Se plimba cu uşurinţă prin toţi Sfinţii Părinţi şi-i tâlcuia atât de personal încât părea că de la sine vorbeşte. Se situa la înălţimi greu de urmărit, vorbind despre comuniunea cu Dumnezeu. L-am ascultat câteva zile şi apoi l-am întrebat despre libertate, comuniune şi comunitate, despre unitate, solidaritate şi har şi despre Ierusalimul cel ceresc, Împărăţia lui Dumnezeu şi mesianism. Ascetul s-a uitat la mine şi mi-a spus:
–În tinereţe am crezut că pe Hristos Îl pot afla în rugăciune, în aspre nevoinţe şi singurătate, azi am înţeles că El este în lume, în fapte şi în “nebunia” credinţei. Nu trăim vremuri de contemplare, ci de acţiune, deşi fără Harul primit prin comuniunea cu Dumnezeu nici mărturisirea Lui în lume nu va fi puternică. Există un aspect tehnico-economic al lumii moderne care a cucerit masele populare, dar le-a şi obosit şi acum oamenii revin spre peşteri şi pustii în căutarea rugătorilor celor sfinţi. Dar mai este şi un aspect satanic-ateu, care se propagă cu putere mare şi a pustiit sufletele, ori aceasta cere o ripostă a Duhului Sfânt. Este vremea marilor mărturisitori. Trebuie să ştim ce vrea Dumnezeu cu noi, căci oamenii (more…)
11 februarie 2013
Ioan Ianolide despre IUDAIZAREA LUMII
IUDAIZAREA LUMII
Ioan Ianolide
Poziţia pe care mă situez este pur creştină. Adevărul trebuie mărturisit spre mântuire; acum o facem cu dragoste, dar va veni ziua pedepsei.
Nu mă consider antisemit, ci iubesc poporul evreu, aşa cum îl iubeşte Dumnezeu însuşi. Doresc cu ardoare mântuirea poporului evreu.
*
Să fim perfect conştienţi de puterea la care au ajuns evreii la sfârşitul acestui 
secol, încât procesul de iudaizare al lumii se produce astăzi atât prin comunism cât şi prin capitalism.
Am zis „iudaizare” şi nu „mozaizare” a lumii întrucât mozaismul este parte integrantă a spiritualităţii creştine şi este străin iudaismului de azi, iudaism ce-şi are originea în păcat şi neascultare, în crima lui Cain, în viţelul de aur, în ucigaşii prorocilor, în Iuda vânzătorul, în cărturarii şi fariseii făţarnici, în crima lui Caiafa. E o ieşire a evreilor din harul dumnezeiesc, care s-a agravat în ultimele două milenii prin lupta împotriva Duhului Sfânt, încât iudaismul despre care vorbim şi cu care suntem confruntaţi se caracterizează prin: satanism, minciună, ură, tiranie, materialism, ateism, senzualism, rasism, patima dominaţiei mondiale.
Iudaismul a închis lumea în materie, în teluric, în efemer, în relativ, în trup, căci a golit-o de frumuseţile, bogăţiile şi puterile spiritualităţii mozaic-creştine. Evreii lucrează cu un duh rău, căci nu acceptat ispita pe care a respins-o Hristos, şi tocmai de aceea îl şi urăsc, fiindcă ei nu pot pricepe modalitatea dragostei, a libertaţii, a adevărului date prin Duhul Sfânt, ci ei vor puterea pentru putere, materia pentru materie, viaţa pentru dominaţia lor.
Cu mijloace economice, politice şi raţionale au ajuns să domine lumea, căci ei deţin cheia economiei mondiale, cheia mijloacelor de informare a maselor pe glob, cheia revoluţiei comuniste, cheia democraţiilor occidentale, centrele tehnicii moderne, o bună parte din învăţământul de pe mapamond, punctele nevralgice ale culturii şi artei, ordinea în francmasonerie, spiritul în socialismul internaţionalist, o înrâurire a sindicalismului, o „colorare” a umanismului şi progresismului, o bună presa in neoprotestantism şi (more…)
22 iunie 2010
Valeriu Gafencu – Despre criza
– Valeriu, care este fondul crizei de azi?
– Ateismul.
– Ce vezi in lumea de azi?
– Vad un haos interior, o descompunere care merge spre nihilism, caci oamenii sunt obsedati de nimicul materiei, de fictiunea formelor, de epuizarea senzuala, de istoricismul fara transcendenta, de ceremonialitatea fara Dumnezeu, de consumatorismul fara spiritualitate, de falsitatea ce se ascunde sub autozeificarea omului. Dezastrul se desfasoara pe toate liniile de forta ale vietii omenesti. E necesara multa suferinta pentru reorientarea spirituala a lumii si pentru schimbarea modului ei de viata.(…)
– Care ar fi modalitatile de iesire din criza?
– Intoarcerea la Hristos. Este necesara o elita crestina care sa nu paraseasca poporul, ci sa lupte cu indrazneala contra tuturor formelor de impilare si inrobire a lui. Poporul nu poate fi aparat numai prin rugaciuni si pomeni, adica prin formalism sec, ci si prin lupta, indrazneala si putere. Lumea asta e in stapanirea lui Hristos si crestinii nu au voie sa o paraseasca. Nu exista nici o acuzatie mai grava decat sa se spuna ca Biserica a parasit poporul, caci atunci L-a parasit pe Hristos, oricate dogme ar fi stabilit si respectat ea.(…)
– Cum se poate iesi din criza materialista?
– Prin Hristos, numai ca El nu e primit in lumea de azi; nimeni nu e dispus azi sa-si modifice viziunea si modul de viata, cu toate ca se merge spre dezastru. Evenimentele sunt in curs si nu mai pot fi oprite nici de crestini. Totusi avem datoria sa strigam oamenilor: “Opriti-va din dezmat, renuntati la tiranie, puneti ordine in voi insiva, puneti limite nesatiului vostru, intoarceti-va la natura, renuntati la orgolii, distrugeti armele atomice; daca sunteti rationali, renuntati la rationalism, daca sunteti realisti, vedeti realitatea spirituala; daca aveti cunoastere, ancorati-va in transcendent! Dati sufletului vostru sfintenie de sus, caci numai asa va veti mantui. Pocaiti-va! Chemati pe Dumnezeu sa puna ordine in voi si in lumea voastra, pe pamantul vostru si in cerul vostru!” Toate acestea sa nu fie insa numai indemnuri abstracte si moralizatoare. Crestinii sunt chemati sa fie treji. Lumea are nevoie de Hristos, de credinta si de autentic crestinism.
(Ioan Ianolide – Intoarcerea la Hristos)
14 iunie 2010
28 mai 2010
Detinutul profet- Ioan Ianolide- Ca toti bunicii- 1985
Ca toti bunicii, si detinutul nostru e atasat de nepoti si-si petrece o buna parte din viata spre a le transmite dragostea si intelepciunea lui. I-a crescut frumos, in contrast cu obraznicia odraslelor de azi. Sunt respectuosi, ascultatori si nevinovati. Langa ei, el se topeste si creste in acelasi timp. El le da din el si primeste din ei. Le spune povesti, se joaca cu ei, ii plimba si se roaga impreuna. E uimit de istetimea varstei lor prescolare.
– Tataie, cine a facut soarele?
– Dumnezeu.
– Dar stelele?
– Tot Dumnezeu!
– Dar copacii?
– Dumnezeu!
– El le-a facut toate?
– Toate.
– Dar pe mine cine m-a facut?
– Tu esti copilul lui taticu si al lui mamica, dar taticu e copilul meu si pe stramosul meu tot Dumnezeu l-a facut.
– Dar casa cine a facut-o?
– Casa e facuta de oameni, dar pamantul, lemnul si fierul din care s-a facut casa sunt opera lui Dumnezeu.
– Dar pe Dumnezeu cine L-a facut?
– El e fara inceput si fara sfarsit, El singur le-a facut toate.
– Dar cum este Dumnezeu? E ca un om?
– Domnul Iisus este asemeni cu omul, dar Dumnezeu este asa, cam ca sufletul din om. Pe om il vezi, dar sufletul din om nu se vede.
– Dar satana cine este?
– El este gandul rautatii din oameni.
– Atunci Dumnezeu este gandul bunatatii din oameni..
– Bravo, asa este! Va trebui sa fiti atenti, ca sa nu primiti in mintea voastra nici un gand al rautatii, ci numai pe cele ale bunatatii, caci ele vin de la Dumnezeu.
Viata interioara se deschidea pentru cei micuti din frageda copilarie. (more…)
20 mai 2010
Ioan Ianolide – O lume fara suflet si fara Dumnezeu
In acest secol eroismul a fost invins de lasitate, calitatea coplesita de cantitate, omul dominat de tehnica; duhul a fost subordonat materiei, adevarul rastalmacit dialectic, binele uitat de atata rautate, iar crestinii prigoniti de anticrestini.
Lumea actuala este in plina invalmaseala, caci coordonatele ei principale fac viata insuportabila. Bogatii nu se mai satura de bogatii si vor sa stapaneasca pamantul, iar puternicii nu mai au limita in putere si reteaza orice opozitie din lume. Tehnica ne copleseste si pe noi si natura, devenind un cosmar. Nu vrem sa mai murim, din care cauza ucidem pruncii ce-si anunta aparitia la portile vietii. Ne uram intre noi, incat am devenit insensibili la suferinta reciproca ce ne-o cauzam. Simturile declansate, epuizate, denaturate au pus stapanire pe mintea oamenilor. Valorile acestei lumi izvorasc din egoism, materialism si ateism.
Crestinatatea isi imparte istoria in doua epoci, caracterizate prin doua cai: apostolatul si rugaciunea. Biserica noastra se cheama apostolica, si totusi ea a inlocuit calea apostolica prin calea rugaciunii. Cand, unde si de ce s-a produs aceasta schimbare?
Fara indoiala ca Apostolii au reprezentat cel mai autentic crestinism istoric. (more…)
Bucovina Profundă 