M O Ț A ‘S A S H E S
By Mike Rienzi
15 ianuarie 2022
13 ianuarie 2022
Jertfa este măsura creştinătăţii noastre – Ion Moța
Jertfa este măsura creştinătăţii noastre – Ion Moța
Articolul Măsura creştinătăţii noastre publicat in Cuvântul Studențesc din 1 ianuarie 1936:
Stăm iarăși în preajma Crăciunului. Ne-am apropiat oare noi sufletește de el? Asemenea măsuratori de distanțe sufletești nu ne pot fi indiferente, dacă avem o cât de mică credință în Dumnezeu și în adevărul că rosturile și bucuriile vieții nu pot fi temeinic împlinite decât în măsura apropierii de Dumnezeu, in măsura in care procesul de asimilare cerească a facut ceva spor inlăuntrul ființei noastre omenești.
Să ne intrebăm, cum bogatul din Evanghelie întreba pe Mântuitorul: ce trebuie să fi făcut noi pentru a putea zice azi că de Craciunul acesta ne-am apropiat nu numai prin epuizarea foilor calendarului din acest an și prin isprăvile gastronomice de care ne pregătim, ci și printr-o orânduire nouă a sufletului, a adevăratei noastre vieți?
Iar răspunsul nu poate fi numai un interogatoriu asupra formelor și legilor respectate, un examen tehnic asupra conformării la ceea ce e mai mult exteriorul doctrinei creștine: ai furat, ai nedreptățit, ai respectat poruncile in ceea ce au ele oarecum formal, normativ, de reglementare a raporturilor cu semenii? Ci vom fi intrebați dacă a fost ceva viu sufletește în noi, vom fi intrebați ce disoluții sufletești adânci s-au întâmplat în noi și ce reconstrucții interioare pe un alt plan, de jertfa și de prefacere vie.
Cineva care ar cerceta apropierea noastră sufletească de Mântuitorul, ne-ar coborî în acele adâncuri de rană vie în care a fost coborât bogatul căruia Mântuitorul îi cerea o totală disoluție a structurii lui lăuntrice, vânzarea tuturor bogățiilor, arătându-i că simpla conformare oarecum contractuală față de porunci, simpla atitudine aparent corectă dar lipsită de prefacerea vie interioară, nu poate apropia pe om de cer și de mântuire.
Viu, sufletește viu, ce s-a elaborat în viața noastră interioară? Ce biruințe asupra poverilor omenești am repurtat noi, spre a putea să ne simțim astăzi mai apropiați de Mântuitorul care se naște?
Nu știu ce vor zice teologii, despre a căror știință n-am multă cunoștință, dar măsura creștinătații noastre vii eu o văd mai ales în măsura jertfei pentru binele altora; a unei jertfe personale, liber, cu dragoste și cu elan consimțite, fără gând la respectarea formală a nu știu căror reglemente bilaterale dintre noi și Dumnezeu.
Jertfa aceea care e dezlănțuită în noi din dragoste, dintr-o dragoste pentru altceva decât ființa noastră, jertfa aceea care ne inundă pustiindu-ne așezarea omenească a vieții dar ne încălzește totodată cu satisfacții pe care nu le poate cuprinde graiul omenesc, această jertfa e faptul care smulge de pe ființa noastră omenească carapacea nesimțirii față de cele dumnezeiești, și transformându-ne în rană vie (de „soare și sânge”, cum ar zice Radu Gyr), ne pune în directa comuniune cu Dumnezeirea care pătrunde năvalnic și de-a dreptul în sufletul nostru. Și devenim astfel vii sufletește, mai vii, mai creștini.
Jertfa este astfel măsura crestinătații noastre. Cine a jertfit ceva, în acest fel, înțelege și vede mai bine pe Mântuitorul care se naște, și se bucură mai mult, căci simte o apropiere, o comunitate intre o părticică a structurii lui și Dumnezeul cel viu care coboară printre noi.
MOȚA ȘI MARIN. MARTIRII
MOȚA ȘI MARIN. MARTIRII
Părintele Dumitru Stăniloae – cuvânt rostit în anul 1992:
“Jertfa acestor doi băieţi viteji are semnificaţia unei ofrande aduse lui Dumnezeu de poporul român. (…)
Această faptă de jertfă supremă pentru creştinism a lui Ion Moţa şi Vasile Marin a meritat să fie cinstită – destul de târziu, la trei ani de la înlăturarea comunismului – printr-un parastas prin care să se pomenească sufletele celor doi martiri ai Crucii şi să se atragă atenţia poporului nostru asupra semnificaţiei majore a acestei jertfe”.
Nicolae Iorga – Doi băieţi viteji
articol publicat în revista “Lumea nouă”, nr. 1, 1937
„Când, în zilele din urmă, îndepărtam ştirile de o monotonie desăvârsită, în ciuda măcelului zilnic, cu privire la ce se petrece, în miez de iarnă, acolo în nenorocita Spanie, nu ne gândeam că între aceia care şi-au dat viaţa luptând pentru cauza cea bună erau şi aceşti doi fii ai ţării noastre.
Prinşi de un entuziasm care se cere condus şi nu înăbuşit, pentru că altfel rămâne celălat entuziasm, contra căruia Statul nu poate lupta îndeajuns şimai ales singur, încălziţi de o ideie căreia i se închinaseră întregi, ei şi-au zis că e preferabil, decât să facă în România însăşi o agitaţie care nu-i aduce totdeauna bine, să meargă acolo unde nu sunt discursuri şi demonstraţii de stradă, ci omul stă în fiecare clipă în faţa morţii pentru ce crede el că e sfânt şi mare. Şi-au căzut.
Cine ştie ce va ieşi din cumplita furtună care s’a abătut asupra depărtatului pământ latin unde se varsă sânge din toate rănile unui nobil neam. Dar, dacă vreodată vom vedea Spania cum a fost, cum trebuie să fie, se va putea spune la noi, cu înduioşată mândrie, că pentru aceasta au curs câteva picături din sângele scump al tineretului nostru.”
Tatăl lui Petre Roman, bolşevicul Walter Neulender, se lăuda că el a furnizat bateriei de artilerie a armatei bolşevice coordonatele legionarilor români, pe care i-ar fi auzit vorbind româneşte în tranşee.
sursa online: Florin Palas / fb
Mircea Eliade – Comentarii la un jurământ
Vremea, 21 Februarie 1937, nr. 476: (more…)
15 ianuarie 2021
13 ianuarie 2021
Mircea Eliade – Comentarii la un jurământ
Mircea Eliade – Comentarii la un jurământ
Vremea, 21 Februarie 1937, nr. 476
De la frontieră si până la mausoleul din Bucurestii Noi, multe zeci de mii de oameni, întâmpinând sicriele lui Ion Mota si Vasile Marin, au ascultat si s-au legat prin acest jurământ: Mota si Marin, jur în fata lui Dumnezeu, în fata jertfei voastre sfinte, pentru Hristos si Legiune, să rup din mine bucuriile pământesti, să mă smulg din dragostea omenească si, pentru învierea Neamului meu, în orice clipă să stau gata de moarte!
Rareori o miscare tinerească, născută din vointa de a face istorie, iar nu politică – s-a exprimat atât de total ca în jurământul acesta. Cine crede că s-a schimbat ceva în tara românească, si că ne apropiem de timpul când vom putea face istorie pentru că actiunea noastră este controlată si orientată de către spiritualitate, iar nu de politică – de la acest jurământ trebuie să se inspire. Sensul politic al luptei cade pe un plan cu totul secundar. Lupta, actiunea, efortul – toate gesturile care implicau „politicul”, pentru că nu se puteau înfăptui decât renuntând la ceea ce se numeste contemplatie – îsi capătă acum un sens nou, crestin, mistic. Primatul actiunii, desigur – dar nu primatul politicului. Actiune înteleasă ca o luptă dârză pentru desăvârsirea de sine, adică pentru renuntarea de sine. Actiune în sens mistic: luptă împotriva omenescului, pregătire de moarte. Semnificatia acestui jurământ este coplesitoare. (more…)
Dumitru Stăniloae şi Nicolae Iorga despre jertfa lui Ion Moţa şi a lui Vasile Marin
Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Se clătina aşezarea creştină a lumii! Puteam noi să stăm nepăsători? Nu e o mare binefacere sufletească pentru viaţa viitoare să fi căzut în apărarea lui Hristos? – Testamentul lui Ionel Moţa
Dumitru Stăniloae şi Nicolae Iorga despre jertfa lui Ion Moţa şi a lui Vasile Marin
Părintele Dumitru Stăniloae – cuvânt rostit în anul 1992:
“Jertfa acestor doi băieţi viteji are semnificaţia unei ofrande aduse lui Dumnezeu de poporul român. (…)
Această faptă de jertfă supremă pentru creştinism a lui Ion Moţa şi Vasile Marin a meritat să fie cinstită – destul de târziu, la trei ani de la înlăturarea comunismului – printr-un parastas prin care să se pomenească sufletele celor doi martiri ai Crucii şi să se atragă atenţia poporului nostru asupra semnificaţiei majore a acestei jertfe”.
Nicolae Iorga – Doi băieţi viteji
articol publicat în revista “Lumea nouă”, nr. 1, 1937
„Când, în zilele din urmă, îndepărtam ştirile de o monotonie desăvârsită, în ciuda măcelului zilnic, cu privire la ce se petrece, în miez de iarnă, acolo în nenorocita Spanie, nu ne gândeam că între aceia care şi-au dat viaţa luptând pentru cauza cea bună erau şi aceşti doi fii ai ţării noastre.
Prinşi de un entuziasm care se cere condus şi nu înăbuşit, pentru că altfel rămâne celălat entuziasm, contra căruia Statul nu poate lupta îndeajuns şimai ales singur, încălziţi de o ideie căreia i se închinaseră întregi, ei şi-au zis că e preferabil, decât să facă în România însăşi o agitaţie care nu-i aduce totdeauna bine, să meargă acolo unde nu sunt discursuri şi demonstraţii de stradă, ci omul stă în fiecare clipă în faţa morţii pentru ce crede el că e sfânt şi mare. Şi-au căzut.
Cine ştie ce va ieşi din cumplita furtună care s’a abătut asupra depărtatului pământ latin unde se varsă sânge din toate rănile unui nobil neam. Dar, dacă vreodată vom vedea Spania cum a fost, cum trebuie să fie, se va putea spune la noi, cu înduioşată mândrie, că pentru aceasta au curs câteva picături din sângele scump al tineretului nostru.”
Ionel Moța: Liga Națiunilor – idealul, viciile și primejdia ei
IONEL MOȚA:
Liga Națiunilor – idealul, viciile și primejdia ei
Conferință ținută la Cercul de Studii al Centrului Studențesc București 15 dec. 1929
Cu o valoroasă Introducere de MUGUR VASILIU, scrisă în septembrie 2013
Textul conferinței, ce a fost ținută cu 83 de ani în urmă, este și astăzi un text-reper pentru înțelegerea situației internaționale și interne în care viețuim noi, cei de astăzi. Sigur că Liga Națiunilor sau Societatea Națiunilor și-a schimbat între timp numele – în Organizația Națiunilor Unite, ONU – și, tot așa de sigur că între timp conducătorii acestui organism supra-statal (aceiași de la înființarea acestei societăți și până în prezent) au creat un cadru butaforic de legalitate și au făcut pași importanți spre atingerea scopului lor. Ceea ce ne apare, însă, ca deosebit de important este faptul că textul lui Ionel Moța și-a păstrat actualitatea – scopul lor este același de la înființare până acum, este scopul enunțat cu mare luciditate, în textul de față. Mai mult, cred că se poate spune, fără pericolul de a greși, că această conferință este fundamentală pentru înțelegerea mecanismelor care generează mișcările internaționale de astăzi, și care explică și clarifică asupra mobilului și scopului pentru care a fost creată și în care funcționează Uniunea Europeană – în textele iudeofrancmasoneriei apare cu numele Statele Unite ale Europei, fiindcă așa se vorbea și se scria în actele interne ale societăților oculte, referitor la acest pseudoconstruct dizolvant pentru națiile care intră în colaborare, sau mai bine spus, care intră sub sclavia acestei organizații politice iudeofrancmasonice supra-statale.Analiza pe care o face unul dintre eroii de la Majadahonda – cel care împreună cu avocatul Vasile Marin și-a dat viața pentru Hristos, pe front, în războiul civil din Spania – este fără replică: ce este? și ce pretinde a fi, fără să fie, Liga Națiunilor?; de ce nu este ceea ce pretinde a fi? Care este scopul și cine se află în spatele acestei organizații?, precum și ce este de făcut acum? – este vorba atât despre acum-ul din 15 decembrie 1929, precum și despre acel acum al momentului, în care citim noi rândurile de mai jos; acestea sunt întrebările la care răspunde conferențiarul. Claritatea și obiectivitatea cu care pledează doctorul în drept Ionel Moța, nu mai dau loc la nici un fel de comentarii: este prezentată și analizată din punct de vedere principial și din punct de vedere de drept, Liga Națiunilor, care s-a dovedit că este nimic altceva decât o stafie, o nouă păcăleală a unui sistem care inițiază și susține lupta împotriva Bisericii lui Hristos și care pregătește înființarea statului mondial, deasupra căruia se va așeza Antihrist.
Lucru care ni se pare, deasemenea, foarte important de observat este că paralizia sufletească și intelectuală – despre care vorbește Ionel Moța referindu-se la perioada contemporană lui – caracterizează întru totul și perioada noastră, astăzi, după 83 de ani.
Dintr-o altă perspectivă, acest text surprinde prin spulberarea raportului temporal linear, cu care am fost obișnuiți, între noi și cei dinaintea noastră: pare că Ionel Moța a ținut această conferință ieri, pentru noi, pentru aceia dintre noi care nu pun mai presus de Hristos propriul lor confort sau „echilibrul”– cât va fi fiind el.
Pe 13 ianuarie se împlinesc 75 de ani de la plecarea la Hristos a celor doi eroi – Ionel Moța și Vasile Marin – de pe frontul din Spania, unde Mișcarea Legionară a înțeles să își trimită spre sacrificiu cei mai buni români – spălând astfel rușinea și pata de sânge pe care alți „români” care luptau împotriva lui Hristos, le-au adus asupra noastră.
Dumnezeu să-i odihnească!
Mugur Vasiliu
septembrie, 2013
Liga Națiunilor – idealul, viciile și primejdia ei
Doamnelor și Domnilor,
Cu riscul de a părea exagerat, voi începe făcând clar și categoric o afirmație, mai bine zis repetând o afirmație făcută înaintea mea de alții mai competenți, ca de pildă Vasile Conta – și anume: națiunea noastră merge spre pieire, dacă nu ne vom opri de pe calea pe care o batem azi. Am spus că e foarte probabil ca asemenea cuvinte să vă pară exagerate, cu toată realitatea ce ne stă zilnic în fața ochilor. Căci mă gândesc la un adevăr psihologic asupra căruia ne-a atras atenția, nouă creștinilor europeni, miraculosul predicator creștin indian Sadhu Sundar Singh, când ne-a caracterizat spunând că-i facem impresia unor leproși. Într-adevăr, spune acesta, e îndeobște știut că leprosul, deși e năpăstuit de cea mai cumplită nenorocire și-și vede corpul hidos acoperit de bube și putrezindu-i lent, an de an, totuși el nu-și dă seama de grozăvia realității, iar hâzenia lui, prin banalizare, i se pare ceva aproape normal și, în orice caz, suportabil. Iar noi creștinii, spune neofitul misionar indian, tot astfel, facem impresia că nu suntem prea emoționați și deranjați de pierzania morală a materialismului, a dominației cărnii suverane, în care am ajuns. Ni se pare că așa e normal, așa trebuie să fie omul și suntem foarte severi față de exagerările „maniacilor unei morale creștine perimate”. Aceeași psihologie caracterizează pe om și în raporturile sale cu sentimentul național, cu realitatea vieții naționale. E drept că în toate orașele noii Românii, suntem sistematic și progresiv înlocuiți de către străini, îndeosebi jidani, care au ajuns să stăpânească aproape în întregime comerțul, industria și băncile, să domine presa și indirect politica, iar prin numărul lor mare din Universități să constituie un real pericol pentru cultura noastră.
(more…)
15 ianuarie 2020
Părintele Dumitru Stăniloae şi istoricul Nicolae Iorga despre jertfa lui Moţa şi Marin
Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Se clătina aşezarea creştină a lumii! Puteam noi să stăm nepăsători? Nu e o mare binefacere sufletească pentru viaţa viitoare să fi căzut în apărarea lui Hristos? – Testamentul lui Ionel Moţa
Părintele Dumitru Stăniloae şi istoricul Nicolae Iorga despre jertfa lui Moţa şi Marin
Părintele Dumitru Stăniloae – cuvânt rostit în anul 1992:
“Jertfa acestor doi băieţi viteji are semnificaţia unei ofrande aduse lui Dumnezeu de poporul român. (…)
Această faptă de jertfă supremă pentru creştinism a lui Ion Moţa şi Vasile Marin a meritat să fie cinstită – destul de târziu, la trei ani de la înlăturarea comunismului – printr-un parastas prin care să se pomenească sufletele celor doi martiri ai Crucii şi să se atragă atenţia poporului nostru asupra semnificaţiei majore a acestei jertfe”.
Nicolae Iorga – Doi băieţi viteji
articol publicat în revista “Lumea nouă”, nr. 1, 1937
„Când, în zilele din urmă, îndepărtam ştirile de o monotonie desăvârsită, în ciuda măcelului zilnic, cu privire la ce se petrece, în miez de iarnă, acolo în nenorocita Spanie, nu ne gândeam că între aceia care şi-au dat viaţa luptând pentru cauza cea bună erau şi aceşti doi fii ai ţării noastre. (more…)
13 ianuarie 2020
Înmormântarea lui Moța și Marin. Text de Nicolae Teban. Din volumul Ion Mota si Vasile Marin, Ed. Carpatii, Madrid, 1963
Înmormântarea lui Moța și Marin
Text de Nicolae Teban
Din volumul Ion Mota si Vasile Marin, Ed. Carpatii, Madrid, 1963
Nu împlinisem încã opt ani când într’o Duminecã mama m’a luat de mânã sus pe dealul ce desparte comuna noastra de Pischiuti sã vãd pe Aurel cum sboarã. Aurel Vlaicu din Bintinti, sat aproape de râul Murãs, depãrtat de-al meu vreo 6 kilometri.
„Veniti, români, cã sboarã Vlaicu.”
Si au venit români din toate satele din jur, ba si mai de departe, sã vadã pe primul român din Ardeal care sboarã. Vestea nu s’a dus numai dela om la om prin târguri si sate, ci si prin foaia „Libertatea” a Pãrintelui Protopop Ion Mota din Orãstie. Nu exista familie româneascã mai rãsãritã de prin satele ardelene, care sã nu fie abonatã la aceasta foaie, care mai avea si un supliment, odata pe lunã, „Foaia Interesantã”, cu chipuri si vesti din lumea intreagã. Apoi revista „Bobârnacii” dela Cluj, redactatã de cãtre Bornemisa, neam de aproape cu familia Mota.
Pe timpul acela, acum cincizeci de ani, Dumineca nu era numai zi de odihnã si de multumire Domnului, ci si zi asteptatã cu vestile ce priveau soarta noastrã, a românilor subjugati. Parca vãd cum sedeau batrâni si tineri in fata caselor pe câte o laghitã lungã si scaune de chiatrã, cum ascultau cu mare bãgare de seamã pe cel ce citea indrumarile din „Libertatea”, stirile din „Foaia Interesantã”, apoi glumele din „Bobârnacii”. La crâsmã nu prea mergea lumea cãci avea ghinars in casã, iar de sfadã sau de înceluialã se auzea rar de tot, nu ca azi când nu vezi doi insi veseli, ci tot timpul bosumflati, de parcã a tunat dihonia in ei. Pe atunci glasul preotului „pe pãmânt pace si între oameni bunã invoire” avea mai multã înrâurire, cãci zilele de sãrbãtoare crestineascã erau tinute cu mare evlavie. Asa au fost îndrumati copiii de atunci: cuviinciosi cu parintii si baatrânii, teamã de Dumnezeu, dragoste si iubire de Neamul Românesc. Asa a crescut si copilul Ionel al Parintelui Mota dela Orãstie.
Personal l-am cunoscut târziu de tot, prin anul 1932, dar îl aveam în inimã de multi ani si-l iubeam cu acea dragoste a omului care îsi doreste neamul desrobit, liber si stãpân pe avutul lui. Lupta si suferintele prin care a trecut, dar mai ales jertfa lui cea din urmã si cea mai mare a ridicat din nou neamul românesc pe culmile de vitejie ale strãmosilor nostri. Atunci când pe pãmânt spaniol, fiarele comuniste vãrsau sânge crestinesc, necrutând nici preotii din altar, si nici mânâstirile, Ionel Mota, impreunã cu inginerul Clime, principele Alexandru Cantacuzino, Vasile Marin, Preotul Dumitrescu-Borsa, Totu Nicolae si Banica Dobre se duc sã lupte pentru Cruce si sã intoarcã lumea cu fata spre Dunmnezeu. Dupãce si-au facut datoria, Mota si Marin sunt adusi pe scut în tara de Generalul Cantacuzino si supravietuitorii legionari din crâncenele lupte dela Majadahonda.
De când am auzit de moartea lor nu mai aveam astâmpãr. In fiecare seara dupã orele de lucru, mã duceam la sediu sã vãd ce ordine si dispozitii mai sunt. Ce-a fost in Tarã, am auzit si am citit. Ce s’a petrecut la Bucuresti, am trãit si vãzut cu ochii mei. Desi in ziare se scria putin, lumea bucuresteana lua parte adânc la durerea noastrã. Pe strãzi, in localuri, in familii, pretutindeni se vorbea de Mota…
A murit Mota. Se poate? Dar cum a murit si pentruce? Cine l-a trimis si tocmai pe el? Nu putea merge si muri altul? L-a trimis Codreanu sã scape de el, sopteau rãuvoitorii. Nu! A mers singur, el a cerut sã meargã! A murit ca un sfânt, ca un erou, rãspundeau cei curati la suflet. Si ce tânãr era! Ce frumos si ce inteligent! Sã vedem ce va face Codreanu fãrã el… (more…)
1 noiembrie 2019
Protocoalele înțelepților Sionului – pdf GRATUIT în limba română și FREE audiobook în engleză. Manifestul programatic al talmudiștilor sioniști scris inainte de 1900 și implinit aproape in totalitate
Protocoalele înțelepților Sionului – pdf GRATUIT în limba română și FREE audiobook în engleză
Manifestul programatic al talmudiștilor sioniști scris inainte de 1900 și implinit aproape in totalitate.
Traducere și comentat in limba română de Ionel Moța în 1925.
Cartea in format pdf se poate găsi aici: Protocoalele Întelepților Sionului
Audio book în limba engleză:
Savatie Baștovoi despre Protocoalele înțelepților Sionului:
(more…)
10 ianuarie 2019
Două modele actuale, doi intelectuali care și-au dat viața in apărarea așezării creștine a Europei. Ion Moța si Vasile Marin, 82 de ani de la jertfa lor
Simpozion cu participare internatională la Majadahonda
Pomenirea martirilor Ion Moța si Vasile Marin. 82 de ani de la jertfa lor
Cei doi eroi români sunt mai cinstiți in Spania decât in România
Două modele actuale, doi tineri intelectuali care și-au dat viața in apărarea așezării creștine a Europei
Programul activităților comemorative 11-13 ianuarie 2019
Vineri, 11 ianuarie 2019, Valle de los Caidos
Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, Majadahonda
Ora 12 – Comemorare la Monumentul Moța-Marin/Majadahonda, slujba parastasului, discursuri
Ora 15 – Masă la Hotel Majadahonda (se plătește individual)
Ora 17 – Conferința „Ion Mota y Vasile Marin, Caidos por Dios y por La Patria ¡PRESENTES!” – Especial homenaje al Generalísimo Franco y a Blas Piñar, la Hotel Majadahonda
Conferențiază:
Francisco Torres – profesor universitar, istoric şi ziarist
Vasile Jacques Iamandi – fost deţinut politic şi luptător anticomunist
José Luis Jerez Riesco – avocat, președinte de onoare al Asociației pentru Custodierea Monumentului Moța-Marin
Juan Chicharro Ortega – diplomat, general de divizie al Armatei Spaniole, Preşedintele Fundaţiei Naţionale Francisco Franco
Blas Piñar Gutiérrez – avocat și general de brigadă al Armatei Spaniole
Manuel Andrino – șeful național al Falangei Spaniole
Miguel Menendez Piñar – președinte al Asociației pentru Custodierea Monumentului Moța-Marin
Părintele Marius Vișovan – reprezentantul Fundației Profesor George Manu
Călin Gabor – moderator, reprezentantul Fundației Profesor George Manu (more…)
14 ianuarie 2018
IONEL MOȚA: Liga Națiunilor – idealul, viciile și primejdia ei. Conferință ținută la Cercul de Studii al Centrului Studențesc București 15 dec. 1929. Cu o valoroasă Introducere de MUGUR VASILIU, scrisă în septembrie 2013
IONEL MOȚA:
Liga Națiunilor – idealul, viciile și primejdia ei
Conferință ținută la Cercul de Studii al Centrului Studențesc București 15 dec. 1929
Cu o valoroasă Introducere de MUGUR VASILIU, scrisă în septembrie 2013
Textul conferinței, ce a fost ținută cu 83 de ani în urmă, este și astăzi un text-reper pentru înțelegerea situației internaționale și interne în care viețuim noi, cei de astăzi. Sigur că Liga Națiunilor sau Societatea Națiunilor și-a schimbat între timp numele – în Organizația Națiunilor Unite, ONU – și, tot așa de sigur că între timp conducătorii acestui organism supra-statal (aceiași de la înființarea acestei societăți și până în prezent) au creat un cadru butaforic de legalitate și au făcut pași importanți spre atingerea scopului lor. Ceea ce ne apare, însă, ca deosebit de important este faptul că textul lui Ionel Moța și-a păstrat actualitatea – scopul lor este același de la înființare până acum, este scopul enunțat cu mare luciditate, în textul de față. Mai mult, cred că se poate spune, fără pericolul de a greși, că această conferință este fundamentală pentru înțelegerea mecanismelor care generează mișcările internaționale de astăzi, și care explică și clarifică asupra mobilului și scopului pentru care a fost creată și în care funcționează Uniunea Europeană – în textele iudeofrancmasoneriei apare cu numele Statele Unite ale Europei, fiindcă așa se vorbea și se scria în actele interne ale societăților oculte, referitor la acest pseudoconstruct dizolvant pentru națiile care intră în colaborare, sau mai bine spus, care intră sub sclavia acestei organizații politice iudeofrancmasonice supra-statale.Analiza pe care o face unul dintre eroii de la Majadahonda – cel care împreună cu avocatul Vasile Marin și-a dat viața pentru Hristos, pe front, în războiul civil din Spania – este fără replică: ce este? și ce pretinde a fi, fără să fie, Liga Națiunilor?; de ce nu este ceea ce pretinde a fi? Care este scopul și cine se află în spatele acestei organizații?, precum și ce este de făcut acum? – este vorba atât despre acum-ul din 15 decembrie 1929, precum și despre acel acum al momentului, în care citim noi rândurile de mai jos; acestea sunt întrebările la care răspunde conferențiarul. Claritatea și obiectivitatea cu care pledează doctorul în drept Ionel Moța, nu mai dau loc la nici un fel de comentarii: este prezentată și analizată din punct de vedere principial și din punct de vedere de drept, Liga Națiunilor, care s-a dovedit că este nimic altceva decât o stafie, o nouă păcăleală a unui sistem care inițiază și susține lupta împotriva Bisericii lui Hristos și care pregătește înființarea statului mondial, deasupra căruia se va așeza Antihrist.
Lucru care ni se pare, deasemenea, foarte important de observat este că paralizia sufletească și intelectuală – despre care vorbește Ionel Moța referindu-se la perioada contemporană lui – caracterizează întru totul și perioada noastră, astăzi, după 83 de ani.
Dintr-o altă perspectivă, acest text surprinde prin spulberarea raportului temporal linear, cu care am fost obișnuiți, între noi și cei dinaintea noastră: pare că Ionel Moța a ținut această conferință ieri, pentru noi, pentru aceia dintre noi care nu pun mai presus de Hristos propriul lor confort sau „echilibrul”– cât va fi fiind el.
Pe 13 ianuarie se împlinesc 75 de ani de la plecarea la Hristos a celor doi eroi – Ionel Moța și Vasile Marin – de pe frontul din Spania, unde Mișcarea Legionară a înțeles să își trimită spre sacrificiu cei mai buni români – spălând astfel rușinea și pata de sânge pe care alți „români” care luptau împotriva lui Hristos, le-au adus asupra noastră.
Dumnezeu să-i odihnească!
Mugur Vasiliu
Liga Națiunilor – idealul, viciile și primejdia ei
Doamnelor și Domnilor,
Cu riscul de a părea exagerat, voi începe făcând clar și categoric o afirmație, mai bine zis repetând o afirmație făcută înaintea mea de alții mai competenți, ca de pildă Vasile Conta – și anume: națiunea noastră merge spre pieire, dacă nu ne vom opri de pe calea pe care o batem azi. Am spus că e foarte probabil ca asemenea cuvinte să vă pară exagerate, cu toată realitatea ce ne stă zilnic în fața ochilor. Căci mă gândesc la un adevăr psihologic asupra căruia ne-a atras atenția, nouă creștinilor europeni, miraculosul predicator creștin indian Sadhu Sundar Singh, când ne-a caracterizat spunând că-i facem impresia unor leproși. Într-adevăr, spune acesta, e îndeobște știut că leprosul, deși e năpăstuit de cea mai cumplită nenorocire și-și vede corpul hidos acoperit de bube și putrezindu-i lent, an de an, totuși el nu-și dă seama de grozăvia realității, iar hâzenia lui, prin banalizare, i se pare ceva aproape normal și, în orice caz, suportabil. Iar noi creștinii, spune neofitul misionar indian, tot astfel, facem impresia că nu suntem prea emoționați și deranjați de pierzania morală a materialismului, a dominației cărnii suverane, în care am ajuns. Ni se pare că așa e normal, așa trebuie să fie omul și suntem foarte severi față de exagerările „maniacilor unei morale creștine perimate”. Aceeași psihologie caracterizează pe om și în raporturile sale cu sentimentul național, cu realitatea vieții naționale. E drept că în toate orașele noii Românii, suntem sistematic și progresiv înlocuiți de către străini, îndeosebi jidani, care au ajuns să stăpânească aproape în întregime comerțul, industria și băncile, să domine presa și indirect politica, iar prin numărul lor mare din Universități să constituie un real pericol pentru cultura noastră.
13 ianuarie 2018
CE NU ȘTIM DESPRE CE ȘTIM. În căutarea adevărului istoric. Din Dosarul Moța-Marin. Texte de Răzvan Codrescu
CE NU ȘTIM DESPRE CE ȘTIM
În căutarea adevărului istoric
Din Dosarul Moța-Marin. Texte de Răzvan Codrescu
Un monument in paragină curățat și renovat in fiecare an de români
„Cînd au plecat să împuşte comunişti şi intelectuali de stînga în Spania, e posibil ca legionarii Moţa şi Marin să fi călătorit în acelaşi vagon de tren cu tatăl lui Petre Roman, plecat şi el spre Madrid să cosească preoţi şi regalişti. […] Prinşi sub un bombardament la o cîrciumă andaluză [sic], puşcaşul Marin şi colegul său Moţa fost-au aduşi în ţară în două sicrie pompoase şi, în Gara de Nord, Garda şi Căpitanul au pus la cale un măreţ spectacol sportivo-religios […], de parcă pe catafalc ar fi zăcut doi mieluşei nevinovaţi, nu doi terorişti mioritici“, scria mai demult, cu suficiență urechistă, „revoluționarul” Mircea Dinescu, într-o tabletă întitulată „Ce știm despre ce nu știm”.
Pentru corecta informare a celor care ignoră ce s-a petrecut acum peste 80 de ani, postez aici un mic documentar – intitulat, prin parafrază, „Ce nu știm despre ce știm” – cu privire la evenimentele tragice din anii ’30 ai secolului trecut. Primele extrase privesc Războiul Civil din Spania (1936-39) şi arată cu ce se îndeletniceau pe acolo „comuniştii şi intelectualii de stînga“, iar celelalte îi au în vedere pe tinerii avocaţi Ion I. Moţa (n. 1902, Orăştie) şi Vasile Marin (n. 1904, Bucureşti), căzuţi amîndoi nu în Andaluzia, ci la poarta Madridului, nu „într-o cîrciumă“, ci în tranșeea de la Majadahonda, la 13 ianuarie 1937*. (R. C.)
1. Din „Scrisoarea colectivă a episcopilor spanioli către cei din lumea întreagă”, cu privire la Războiul Civil din Spania: „Judecînd excesele revoluţiei comuniste spaniole, se poate afirma că în istoria popoarelor apusene nu se mai întîlneşte nici un fenomen asemănător de sălbăticie colectivă… Hecatomba săvîrşită de revoluţia comunistă a fost premeditată. Cu puţin înainte de izbucnirea revoluţiei, au sosit din Rusia 79 de agitatori de profesie… Pentru înlăturarea persoanelor considerate duşmănoase revoluţiei se stabiliseră în prealabil liste negre. În ele, pe primul loc figurau Episcopii… Cu toate că cifrele nu sînt încă definitive, putem socoti că aproape 20.000 de biserici au fost distruse sau prădate. Numărul preoţilor asasinaţi de ridică la aproape 16.000… Revoluţia aceasta a fost mai presus de toate crudă, masacrul a îmbrăcat forme de barbarie îngrozitoare. Se evaluează la peste 300.000 numărul mirenilor civili care au pierit asasinaţi pentru ideile lor politice, şi mai ales religioase…“ (apud G. Constantinescu, „Gîlceava anticomunistului cu lumea…”, Bucureşti, 2002, pp. 192-193). (more…)
11 ianuarie 2017
80 de ani de la jertfa Moța-Marin. Majadahonda 2017 – programul manifestărilor
80 de ani de la jertfa Moța-Marin
Majadahonda 2017 – programul manifestărilor
Activitățile comemorative închinate lui Ionel Moța și Vasile Marin se vor desfășura după cum urmează:
Sâmbătă, 14 ianuarie 2017, Majadahonda
Ora 12 – Comemorare la Monumentul Moța-Marin/Majadahonda
Ora 15 – Masa la Hotel Majadahonda
Ora 17 – Conferința „Espíritu Majadahonda. El legado de una generación”, Hotel Majadahonda
Duminică, 15 ianuarie 2017, Biserica Sfântul Ioan Casian Guadalajara
Ora 09:00 – Utrenie și Sfânta Liturghie
Ora 12:00 – Parastas pentru Ionel Moța și Vasile Marin
Ora 12:30 – „Modele de jertfă pentru Hristos” – prezentarea cărților editate de Fundația George Manu și Editura Evdokimos
Agapă
În București parastasul pentru Ionel Moța și Vasile Marin, va avea loc sâmbătă 14 ianuarie 2017, ora 09:30, la Biserica Sfântul Ilie Gorgani.
Vă așteptăm!
Fundaţia George Manu
(more…)
12 ianuarie 2016
Moţa – Marin, martirii de la Majadohonda
Moţa – Marin,
martirii de la Majadohonda
articol de Silviu ARONEŢ
Motto:
„Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Se clătina aşezarea creştină a lumii! Putem noi să stăm nepăsători? […] Eu aşa am înţeles datoria vieţii mele. Am iubit pe Hristos şi am mers fericit la moarte pentru El!”
(Ion I. Moţa)
„N-am făcut actul acesta din disperare sau aventură, ci perfect lucid.
Era o datorie de onoare care apăsa pe umerii generaţiei noastre.
L-am făcut cu acelaşi drag ca şi când ar fi fost vorba de ţara mea.”
(Vasile Marin)
De ce nevoia de a ne cinsti înaintaşii? De ce nevoia de a-i cinsti pe cei care au sfinţit cu suferinţele şi jertfele lor însângeratul şi greu încercatul veac al XX lea?
Pentru că trăim într-o lume a minciunii şi dezinformării, a minciunii oficializate, deşi se clamează sus şi tare că poporul românesc se poate împăca cu el însuşi doar pornind de la adevăr, de la cunoaşterea adevărului istoric.
Pentru că nu trebuie să ne facem părtaşi la o altă ucidere a lor, a sfinţilor mucenici şi mărturisitori ai neamului românesc din al XX lea veac, „în cel mai oribil abator: cel al uciderii spirituale”, după cum spunea vrednicul de pomenire Părintele Gheorghe Calciu.
Pentru că nu Sinodul Bisericii face sfinţi ci Dumnezeu şi poporul. „Dumnezeu pentru că le recunoaşte sfinţenia şi poporul pentru că păstrează în memoria sa faptele lor”, spunea PS. Sebastian, episcopul Slatinei şi Romanaţilor.
Dar până să vedem cine erau Moţa şi Marin şi cei care au fost şi au luptat cu ei în Spania, şi au murit în apropiere de Madrid, să vedem pe scurt, care era contextul european al vremii. După ce poporul rus a căzut în robia comunistă1 – „experimentul cel mai nimicitor care a fost vreodată altoit pe trupul şi sufletul vreunei comunităţi omeneşti”2 -, la sfârşitul Primului Război Mondial, ideologii, teoreticienii şi practicienii comunismului au încercat să preia puterea în Ungaria (Bela Kun), în Germania (Republica de la Weimer) şi, după eşecul acestor tentative, în Spania.
În anul 1930, după (more…)
30 septembrie 2015
Primăria Majadahonda a decis demolarea Monumentului Moţa-Marin
Primăria Majadahonda a decis demolarea Monumentului Moţa-Marin
Marţi, 29 septembrie 2015, Consiliul Local al Primăriei Majadahonda, Spania, a hotărât demolarea Monumentului ridicat în memoria eroilor martiri Ionel Moţa şi Vasile Marin.
Potrivit articolelor apărute în presa spaniolă şi a postărilor de pe site-ul Primăriei solicitarea demolării Monumentului a fost făcută de către reprezentanţii PSOE (Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol), Somos Majadahonda (Suntem Majadahonda) şi Izquierda Unida (Stânga Unită). Reprezentanţii locali ai Partidului Popular, aflat încă la guvernare, deşi majoritari în componenţa Consiliului Local, au hotărât să se abţină de la votarea acestei moţiuni. Astfel, prin voturile grupărilor de stânga propunerea a fost adoptată.
În textul solicitării se cere demolarea Monumentului în cel mai scurt timp posibil, cel târziu până la finele anului 2015. Totodată se vorbeşte despre construirea unui alt monument sau despre amplasarea unei plăci comemorative închinate „păcii” într-un alt loc, mai potrivit.
Monumentul se află într-o
16 ianuarie 2015
Majadahonda, 10-11 ianuarie 2015 – Manifestări comemorative – Ion Moţa si Vasile Marin – FOTO – Fundaţia”George Manu” – Mişcarea Legionară
Majadahonda, 10-11 ianuarie 2015
Manifestări comemorative – Ion Moţa si Vasile Marin
Fundaţia”George Manu” – Mişcarea Legionară
Manifestările comemorative anuale din Spania menite să evoce jertfa celor doi 
martiri căzuţi pentru Hristos, Ion Moţa şi Vasile Marin, au avut de data aceasta, din mai multe puncte de vedere, un caracter aparte. Spre deosebire de anii anteriori, s-au adus şi o serie de elemente noi. Dată fiind istoria acestor comemorări din ultimul deceniu şi chiar mai mult (prezentarea fiecăreia putând fi citită în revista „Permanenţe“ sau pe pagina de internet a Fundaţiei „George Manu“), cei care le-am organizat anul acesta în zilele de 10-11 ianuarie considerăm că avem toată îndreptăţirea morală de a ne transmite în continuare mesajul, aşa cum am făcut-o până acum ani de-a rândul. Dar apelând şi la cadre noi, dacă realităţile concrete o impun.
Pe de-o parte au existat unele împrejurări obiective, a căror acceptare ne-ar fi pus în situaţia de a deveni simpli spectatori la un eveniment pe care până acum l-am considerat a fi, în chip firesc, “al nostru”. Dar aceste amănunte sunt secundare şi nu mai insistăm pe seama lor.
Ceea ce ne-a determinat să alcătuim programul despre care vom relata în continuare sunt de fapt noile realităţi de la faţa locului. Ele ţin de prezenţa unei numeroase comunităţi româneşti, cu înfiinţarea de noi şi noi parohii, care în contextul exilului nu sunt doar centre de viaţă religioasă, ci şi focare de păstrare a identităţii şi a culturii româneşti. Pe de altă parte, sunt şi numeroşi tineri spanioli interesaţi de valorile creştine şi de adevărul istoric de multe ori ocultat la nivel oficial. Iată elemente care ar fi impus oricum cu necesitate extinderea şi completarea comemorării tradiţionale de la monumentul Moţa-Marin şi cu alte forme de manifestare. Organizarea acestora a fost posibilă tocmai datorită implicării cu trup şi suflet a unor români din comunitatea de acolo, alături de prietenii lor spanioli. Tuturor acestora le mulţumim pe această cale din tot sufletul pentru concursul pe care şi l-au dat. Efortul şi implicarea lor a fost o formă de jertfă personală şi un gest nobil de cinstire a jertfei supreme a celor doi martiri ai creştinătăţii.
Şirul manifestărilor a început sâmbătă 10 ianuarie în Majadahonda, la monumentul înălţat de către Mişcarea Legionară în memoria lui Ion Moţa şi Vasile Marin. Ne-am bucurat să constatăm o numeroasă prezenţă românească, mult mai consistentă ca în alţi ani. La eveniment au participat în jur de 30 de membri şi prieteni ai Fundaţiei “George Manu” din ţară, din Spania, cât şi veniţi din alte zări. Ni s-au alăturat câteva zeci de prieteni spanioli, în prezenţa d-lui José Luis Jerez Riesco, preşedintele de onoare al Asociaţiei pentru custodierea Monumentului de la Majadahonda.
După un moment religios, de pomenire şi rugăciune, au urmat câteva cuvântări. Şirul acestora a fost deschis de dl Pedro Pablo Peña, liderul grupării spaniole Alianza Nacional. Într-o exprimare de o deosebită claritate şi precizie, cuvântul său a trasat o paralelă –cu asemănări şi diferenţe- între situaţia de acum opt decenii, când creştinismul era atacat într-un mod brutal, şi cea de azi, când atacurile nu mai sunt violente, dar nu mai puţin intense şi concertate. E acelaşi spirit al iluminismului ateu care a bântuit atunci şi care bântuie şi acum, însă doar în haine şi în forme schimbate. În contextul tragicelor evenimente din Franţa, vorbitorul a menţionat că acest ateism agresiv este de fapt mult mai ostil la adresa valorilor creştine decât chiar religia islamică. (more…)
2 ianuarie 2015
Cuvânt cu putere multă : „Jertfa este măsura creştinătăţii noastre.” Ion Moţa – Măsura creştinătăţii noastre – Articol publicat in „Cuvantul Studentesc”, 1 ianuarie 1936
Cuvânt cu putere multă: „Jertfa este masura creştinătăţii noastre.„
Măsura creştinătăţii noastre
Ion Moţa
Articol publicat in „Cuvantul Studentesc”, 1 ianuarie 1936
Stam iarasi in preajma Craciunului.
Ne-am apropiat oare noi sufleteste de el?
Asemenea masuratori de distante sufletesti nu ne pot fi indiferente, daca avem o cat de mica credinta in Dumnezeu si in adevarul ca rosturile si bucuriile vietii nu pot fi temeinic implinite decat in masura apropierii de Dumnezeu, in masura in care procesul de asimilare cereasca a facut ceva spor inlautrul fiintei noastre omenesti.
Sa ne intrebam, cum bogatul din Evanghelie intreba pe Mantuitorul: ce trebuie sa fi facut noi pentru a putea zice azi ca de Craciunul acesta ne-am apropiat nu numai prin epuizarea foilor calendarului din acest an si prin ispravile gastronomice de care ne pregatim, ci si printr-o oranduire noua a sufletului, a adevaratei noastre vieti?
Iar raspunsul nu poate fi numai un interogatoriu asupra formelor si legilor respectate, un examen tehnic asupra conformarii la ceea ce e mia mult exteriorul doctrinei crestine: ai furat, ai nedreptatit, ai respectat poruncile in ceea ce au ele oarecum formal, normativ, de reglementare a raporturilor cu semenii? Ci vom fi intrebati daca a fost ceva viu sufleteste in noi, vom fi intrebati ce disolutii sufletesti adanci s-au intamplat in noi si ce reconstructii interioare pe un alt plan, de jertfa si de prefacere vie. Cineva care ar cerceta apropierea noastra sufleteasca de Mantuitorul, ne-ar cobori in acele adancuri de rana vie in care a fost coborat bogatul caruia Mantuitorul ii cerea o totala disolutie a structurii lui launtrice, vanzarea tuturor bogatiilor, aratandu-i ca simpla conformare oarecum contractuala fata de porunci, simpla atitudine aparent corecta dar lipsita de prefacerea vie interioara, nu poate apropia pe om de cer si de mantuire.
Viu, sufleteste viu, ce s-a elaborat in viata noastra interioara? Ce biruinte asupra poverilor omenesti am repurtat noi, spre a putea sa ne simtim astazi mai apropiati de Mantuitorul care se naste?
Nu stiu ce vor zice teologii, despre a caror stiinta n-am multa cunostinta, dar masura crestinatatii noastre vii eu o vad mai ales in masura jertfei pentru binele altora; a unei jertfe personale, liber, cu dragoste si cu elan consimtite, fara gand la respectarea formala a nu stiu caror reglemente bilaterale dintre noi si Dumnezeu.
Jertfa aceea care e dezlantuita in noi din dragoste, dintr-o dragoste pentru altceva decat fiinta noastra, jertfa aceea care ne inunda pustiindu-ne asezarea omeneasca a vietii dar ne incalzeste totodata cu satisfactii pe care nu le poate cuprinde graiul omenesc, aceasta jertfa e faptul care smulge de pe fiinta noastra omeneasca carapacea nesimtirii fata de cele dumnezeiesti, si transformandu-ne in rana vie (de „soare si sange”, cum ar zice Radu Gyr), ne pune in directa comuniune cu Dumnezeirea care patrunde navalnic si deadreptul in sufletul nostru. Si devenim astfel vii sufleteste, mai vii, mai crestini.
Jertfa este astfel masura crestinatatii noastre.
Cine a jertfit ceva, in acest fel, intelege si vede mai bine pe Mantuitorul care se naste, si se bucura mai mult, caci simte o apropiere, o comunitate intre o particica a structurii lui si Dumnezeul cel viu care coboara printre (more…)
Majadahonda 2015 – Comemorarea sfinţilor martiri Ion Moţa şi Vasile Marin
Majadahonda 2015
Comemorarea sfinţilor martiri Ion Moţa şi Vasile Marin
Programul manifestărilor în memoria martirilor Ion Moţa şi Vasile Marin, Majadahonda, ianuarie 2015:
Sâmbătă, 10 ianuarie 2015
ora 17.30: Omagiu la monumentul Moţa-Marin, în prezenţa dlui José Luis Jerez Riesco, Preşedintele de Onoare al Asociaţiei pentru custodierea Monumentului de la Majadahonda.
ora 19: Conferinţa „Jertfă, istorie tradiţie” în sala Jazmín, Hotel Majadahonda, Parcul comercial El Carralero, Majadahonda.
Oratori:
–Marcel Petrişor, Preşedintele Asociaţiei foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti
–José Luis Jerez Riesco, Preşedintele de Onoare al Asociaţiei pentru custodierea Monumentului de la Majadahonda
–Pr. Mircea Bejenar, Fundaţia „George Manu”
–Jules Dufresne, editor „La diffusion du Lore” (ladiffusiondulore.fr), Franta
Duminică, 11 ianuarie 2015
ora 10: Sfânta Liturghie arhierească urmată de slujba parastasului (ora 12) în memoria celor doi martiri ai neamului, oficiată la parohia românească din Villanueva de Cañada (în apropiere de Majadahonda) de un sobor de preoţi în frunte cu PS Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei.
După sfintele slujbe va urma o agapă creştinească în cadrul parohiei.
Mişcarea Legionară – Fundaţia “George Manu”
1 ianuarie 2015
Actualitatea lui Moţa: NECESITATEA NAŢIONALISMULUI RADICAL – Articol publicat in „Dacia Nouă” din 20 nov. 1923
Actualitatea lui Moţa:
NECESITATEA NAŢIONALISMULUI RADICAL
Articol publicat in „Dacia Nouă” din 20 nov. 1923
Sa nu se creada – în urma faptului ca noi combatem ideile de umanitarism, de libertate, egalitate si fratie în felul cum le interpreteaza si cauta sa le aplice Jidanii – ca noi am fi dusmanii acestor nobile idei în acceptiunea lor ideala.
Toate aceste idei sunt derivate ale învataturilor lui Iisus. A le respinge înseamna a te lepada de Hristos. Noi le admitem si le primim, însa numai vazute prin prisma posibilitatii lor de realizare folositoare în împrejurarile de astazi.
E cu totul deosebit felul de interpretare si aplicare ce-l dau jidanii acestor idei, pe care le-au batjocorit, folosindu-le ca o arma pentru cucerirea puterii mondiale jidanesti. Ei s-au servit în mod neonest de aceste idealuri nobile bazându-se pe puterea fascinatoare care se leaga de ele si pe care, printr-o interpretare gresita, o faceau sa actioneze tocmai împotriva scopului pe care-l urmareste acceptiunea lor just interpretata.
Astfel, în loc sa spuna ca libertate însemneaza putinta de a te manifesta liber atâta timp cât nu atingi egala libertate a altuia, ei atâtau poporul la revendicarea unei libertati tot mai neînfrânate, tot mai injuste si mai periculoase. În loc sa spuna ca egalitate însemneaza dreapta retribuire a recompenselor dupa merite, ei atâtau pe cei mai putin merituosi sa ceara recompense „egale” cu cei mai merituosi, uitând ca în orice organism exista o talpa si un creer, un brat vânjos si un ochi fin si ca unul fara altul nu poate trai (si mai ales cel de la extremitati nu poate trai fara cel din centru însarcinat cu o munca mai putin musculara). Exploatând în acest fel frumoasa idee a egalitatii ei au adus organismul social într-o stare de nemultumire haotica, a mâinii contra stomacului, a piciorului contra creerului, distrugând armonia necesara unei bune functionari colective bazate pe justa recunoastere a valorii fiecarui organ deosebit. De aceasta stare de lucruri profitau apoi numai ei, Jidanii, înaintând în mod vertiginos spre realizarea planului lor criminal de stapânire mondiala. E prea banal sa mai spunem ca atunci când doi se cearta totdeauna al treilea câstiga. Nu e nici prea greu de înteles metoda aceasta, simplista dar foarte rodnica, a Izraelitilor.
În fata acestei stari de lucruri ce atitudine urmeaza sa luam noi? Una destul de grea: trebuie dintâi sa descoperim lumii intentiunile ascunse si criminale ale Jidanilor, falsitatea operei lor sociale de suprafata, sa demonstram apoi multimii gresala în care a cazut, sa trezim din betia salbatica pe cei ametiti de posibilitatea unei potoliri imediate a egoismelor vesnic nesatisfacute, sa oprim din calea lor pe cei porniti sa ucida pe „cel de sus” si sa se puna el în locul lor, sa oprim talpa de a distruge capul crezând apoi ca se poate pune ea în locul lui. O reactiune, o stavila se impune deci împotriva raului stârnit de interpretarea perfida a acestor idei.
Nu e mica dificultatea operei noastre. Trebuie sa dezvatam ce au învatat rau altii. Suntem pusi în contact cu mentalitati aproape înnebunite de excitatia patimii injectate de catre Jidani si se vor cere multe jertfe si multa staruinta pentru a birui definitiv. Dar ce lucru bun nu cere jertfe?
Aceasta reactiune nu se poate înjgheba decât pastrând cu gelozie si fanatism cadrele sanatoase nationale, adica o clasa conducatoare româneasca. Nu ne putem supune mai bine învataturilor crestine decât luptând pentru ridicarea morala a natiunii.
Nationalismul radical trebuie sa ne fie calauzitorul.
De aceea pentru noi e o fala iubirea de neam, e vrednic de lauda eroismul celui ce moare aparându-si neamul si credem ca nu ne calcam datoria de crestini adevarati aparându-ne natiunea cu cea mai mare ardoare.
Pe cei care contravin acestui nationalism radical, fie abuzând de el, fie lepadându-se de el, fie uneltind împotriva lui, îi socotim ca vrajmasi si vom întrebuinta în lupta contra lor armele necesare. (more…)
13 ianuarie 2014
Mircea Eliade – Comentarii la un jurământ – Vremea, 21 Februarie 1937, nr. 476
Mircea Eliade
Comentarii la un jurământ
Vremea, 21 Februarie 1937, nr. 476
De la frontieră si până la mausoleul din Bucurestii Noi, multe zeci de mii de oameni, întâmpinând sicriele lui Ion Mota si Vasile Marin, au ascultat si s-au legat prin acest jurământ: Mota si Marin, jur în fata lui Dumnezeu, în fata jertfei voastre sfinte, pentru Hristos si Legiune, să rup din mine bucuriile pământesti, să mă smulg din dragostea omenească si, pentru învierea Neamului meu, în orice clipă să stau gata de moarte!
Rareori o miscare tinerească, născută din vointa de a face istorie, iar nu politică – s-a exprimat atât de total ca în jurământul acesta. Cine crede că s-a schimbat ceva în tara românească, si că ne apropiem de timpul când vom putea face istorie pentru că actiunea noastră este controlată si orientată de către spiritualitate, iar nu de politică – de la acest jurământ trebuie să se inspire. Sensul politic al luptei cade pe un plan cu totul secundar. Lupta, actiunea, efortul – toate gesturile care implicau „politicul”, pentru că nu se puteau înfăptui decât renuntând la ceea ce se numeste contemplatie – îsi capătă acum un sens nou, crestin, mistic. Primatul actiunii, desigur – dar nu primatul politicului. Actiune înteleasă ca o luptă dârză pentru desăvârsirea de sine, adică pentru renuntarea de sine. Actiune în sens mistic: luptă împotriva omenescului, pregătire de moarte. Semnificatia acestui jurământ este coplesitoare. Măsura în care va fi el împlinit si fructificat va dovedi si capacitatea de înnoire spirituală a României. Ceea ce loveste în primul rând pe (more…)
13 ianuarie: pomenirea martirilor Ion MOŢA şi Vasile MARIN – 77 DE ANI DE LA MAREA JERTFA
13 ianuarie: pomenirea martirilor
Ion MOŢA şi Vasile MARIN
77 DE ANI DE LA MAREA JERTFA
Sambata 11 ianuarie si duminica 12 ianuarie vor fi comemorati in Romania si Spania cei doi martiri crestini cazuti in 1937 in lupta cu fiara rosie bolsevica. Cati dintre romani cunosc ca in Spania exista un monument grandios la Majadahonda, langa Madrid construit in cinstea lor?
Redam mai jos cateva citate zguduitoare ale celor doi eroi si a catorva personalitati impunatoare ale spiritualitatii si culturii romane:
“Caci iata, mânia Diavolului a pornit în zilele noastre cel mai crâncen razboi împotriva Bisericii întemeiate de Domnul nostru Iisus Hristos. Niciodata, de când a coborât Mântuitorul printre noi, nu s-a ridicat o parte a omenirii, cu atâta ura si pornire, pentru a darâma asezarea, rânduiala crestina a lumii, ca în zilele noastre. Mor oameni cu zecile de mii, unii pentru a izbuti sa darâme altarele Bisericilor lui Hristos, iar altii pentru a le apara. Comunismul este ca cea fiara rosie din Apocalips, care se ridica pentru a izgoni pe Hristos din lume.” Ion Mota – Testament
“Simple cranii de lemn.Dar si fariseii spuneau la fel despre Mântuitorul rãstignit: Sã mai pofteascã! Sã pofteascã acum si sã mai facã ce a fãcut, sã se coboare de pe cruce si sã se învie pe el însusi! Apoi râdeau satisfãcuti de isprava lor; erau siguri cã pe aceastã cale l-au biruit pe Dumnezeu, cã sistemul a fost bun: sã mai pofteascã el acum! Nouã ni se spume azi tot asa: sã mai poftiti! Cu toatã infinita distantã dintre jertfa lui Dumnezeu-Iisus si a noastrã, bieti oameni cari, prin pãcatele omenesti, isbutim însã a ne mentine într’o luptã pentru binele altora, – mentalitatea celor cari ne spun: sã mai poftiti! este aceeasi cu a Fariseilor ucigasi ai lui Cristos: siguranta cã, prin violentã si prin desfiintarea fizicã a adversarului, va fi strivitã ideea lui, lumea nouã si mai bunã pe care el o doreste, pentru care el luptã si moare.
Si ar avea biruintã adversarul nostru pe aceastã cale, dacã n’ar fi cu noi adevãrul si dreptatea româneasca, daca noi am fi, cum ni se spune, distrugatorii unui viitor mai bun al acestui scump neam românesc.
Dar nu suntem.” Ion Mota
“Mormintele lor sunt pretutindeni; ele alcatuiesc punctele cardinale pentru geografia spiritualitatii romanesti. La capataiul lor, sub umbra crucii stramosesti, vin zilnic pelerinii legionari ca sa reinnoiasca legamantul de jertfa si sa se improspateze cu forte noi de viata. (more…)
14 ianuarie 2013
Nicolae Iorga: DOI BÃIETI VITEJI – 13 ianuarie 1937: Jertfa neomartirilor Ioan Mota si Vasile Marin
13 ianuarie 1937: Jertfa neomartirilor
Ioan Mota si Vasile Marin
Cu toate supãrãrile sale trecãtoare care îl fac sã fie câteodatã nedrept, Nicolae Iorga rãmâne marea autoritate a neamului. Cuvintele sale grele ca acele pe care le scrie istoria însãsi, recunosc si consacrã totdeauna orice faptã mare si nobilã româneascã…
Iatã rândurile pe care le-a scris Nicolae Iorga despre „cei doi bãieti viteji” din Spania în „Neamul Românesc” dela 19 Ianuarie:
DOI BÃIETI VITEJI
Nicolae Iorga
Ianuarie 1937
Luptând pentru credinta lor crestinã si pentru cinstea poporului lor, pentru ce este etern, scump si curat în latinitatea nebolsevisatã, doi tineri Români, doi bãieti viteji, Mota si Marin, au cãzut înaintea Madridului apãrat de Rosii.
Când, în zilele din urmã, îndepãrtam stirile de o monotonie desãvârsitã, în ciuda mãcelului zilnic, cu privire la ce se petrece, în miez de iarnã, acolo în nenorocita Spanie, nu ne gândeam cã între aceia care si-au dat viata luptând pentru cauza cea bunã erau si acesti doi fii ai tãrii noastre.
Prinsi de un entusiasm care se cere condus si nu înãbusit, pentru cã altfel rãmâne celalt entusiasm, contra cãruia Statul nu poate lupta îndeajuns si mai ales singur, încãlziti de o ideie cãreia i se închinaserã întregi, ei si-au zis cã e preferabil, decât sã facã în România însãsi o agitatie care nu-i aduce totdeauna bine, sã meargã acolo unde nu sunt discursuri si demonstratii de stradã, ci omul stã în fiecare clipã în fata mortii pentru ce crede el cã e sfânt si mare. Si -au cãzut.
Cine stie ce va iesi din cumplita furtunã care s’a abãtut asupra depãrtatului pãmânt latin unde se varsã sânge din toate rãnile unui nobil neam. Dar, dacã vre-o datã vom vedea Spania cum a fost, cum trebuie sã fie, se va putea spune la noi, cu înduiosatã mândrie, cã pentru aceasta au curs câteva picãturi din sângele scump al tineretului nostru. (more…)
25 ianuarie 2011
Cale spre mântuire – 17 Ianuarie 2011 – Comemorare la Majadahonda
17 Ianuarie 2011 – Comemorare la Majadahonda
Cale spre mântuire
articol de Bogdan Munteanu
Şi în acest an, la monumentul de la Majadahonda, ridicat pe locul jertfei lui Ion Moţa şi Vasile Marin, s-au adunat pe data de 16 ianuarie legionari şi nelegionari, români şi spanioli, alături oaspeţi de alte naţionalităţi, pentru a cinsti aniversarea unui eveniment care a însemnat o piatră de temelie în istoria României din secolul trecut. Cei doi legionari români căzuţi pentru Hristos au fost înaintemergătorii unui lung şir de martiri creştini aduşi ca jertfă de neamul românesc în lupta sa cu molohul comunist. La comemorare au participat şi preoţii Mircea Bejenar şi Marius Vişovan, care a deschis şirul cuvântărilor. L-a urmat comandantul legionar Nicolae Roşca, a cărui lungă existenţă în exilul spaniol s-a identificat de la bun început cu implicarea sa alături de Horia Sima pe întregul front al luptei legionare. Participarea sa la această manifestare a fost şi mai este o constantă a unei vieţi ajunsă la o vârstă venerabilă, a cărei energie iradiază încă nestinsă şi azi, după atâtea decenii de luptă dusă pentru neam şi Legiune. Blas Pinar, o adevarată legendă vie a naţionalismului creştin spaniol, care în anii trecuţi electriza asistenţa prin cuvântările sale de o intensitate remarcabilă, şi-a trimis de data aceasta cuvântul spre a fi citit adunării de către nepotul său. Chiar şi aşa, printre rândurile scrise, s-a mai transmis, şi încă nu puţin, ceva din vigoarea şi convingerea cu care acest mare prieten al Legiunii s-a implicat dintotdeauna de partea valorilor spirituale, într-o luptă neîntreruptă pentru afirmarea lor fermă în răspărul curentului dizolvant al societăţii moderne a viţelului de aur. La final s-au intonat, ca de fiecare dată, imnurile Legiunii şi a Falangei Spaniole, într-o atmosferă solemnă, străjuită de drapele.
Caracterul de unicitate şi de piatră de temelie pe care îl are jertfa lui Ion Moţa şi Vasile Marin nu poate să nu ne smulgă din orice fel de ispită de a reduce amintirea ei la rutina unui simplu ritual fără miez. Jertfa lor ne pune în faţă un model pe care nu ştim cine sau câţi îl vor mai putea urma vreodată.
Sunt învăţaţi în ale teologiei, chiar (more…)
20 ianuarie 2011
Remember Majadahonda!
Majadahonda, pildă şi reper
Fiecare început de an calendaristic este străjuit de figura profilată în veşnicie a eroilor martiri români, prin jertfa lor deveniţi universali, Ion Moţa şi Vasile Marin. Căzuţi în Spania la 13 ianuarie 1937 în războiul civil pentru apărarea crucii Lui Hristos împotriva hoardelor întunericului bolşevic, cei doi reprezentanţi ai tineretului interbelic românesc ne sunt până astăzi pildă şi reper.
A vrut Dumnezeu ca neamul nostru să nu rămână anonim în istorie şi după ce l-a proslăvit cu domnitori viteji şi gânditori evlavioşi presăraţi în cam fiecare secol al existenţei sale, i-a dăruit apoi o întreagă generaţie de tineri de excepţie sub scutul Arhanghelului Mihail şi povaţa unui Căpitan desprins parcă din armatele marelui Arhistrateg Ceresc. Iar acestei generaţii şi celor de după ea i-a dat pe Moţa şi Marin.
Sacrificiul suprem de pe câmpul de lupta de la Majadahonda al celor doi a produs instantaneu, aşa cum fulgerul se năpusteşte din cer şi arde tot ce întâlneşte în cale, o reacţie nemaiîntâlnită probabil nicăieri în lume şi niciodată în istorie: cei mai buni dintre cei buni de acasă au jurat a-şi urma eroii şi a muri odată cu ei pentru lume. Au jurat în faţa Lui Dumnezeu să se rupă de bucuriile pământeşti, să se smulgă din dragostea omenească şi să fie gata oricând de moarte pentru neamul românesc.
La aproape trei sferturi de secol de la acel moment măreţ şi în acelaşi timp tragic (more…)
Bucovina Profundă 