Bucovina Profundă

13 ianuarie 2021

Arhim. Partenie, Starețul Mănăstirii Sf.Pavel din Sf.Munte Athos: VACCINUL ESTE O ÎNȘELĂCIUNE

Filed under: apocalipsa,bio-wars,Sfântul Munte Athos,taina faradelegii,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 02:30

Parthenios 072-1024x682

Arhim. Partenie, Starețul Mănăstirii Sf.Pavel din Sf.Munte Athos:

VACCINUL ESTE O ÎNȘELĂCIUNE

Părintele Partenie nu dă binecuvântare niciunuia dintre ucenicii săi să și-l facă, pentru că se potrivește prea mult cu cele spuse în Apocalipsa, în capitolul 13, unde se vorbește despre pecetluire și despre faptul că cei care nu se pecetluiesc nu vor mai putea să facă nimic, nici să cumpere, nici să vândă. Ne îndreptămspre un Guvern unic mondial cu o moneda unică.

Din Sfântul Munte Athos primim o veste importantă. Monahii de la Schitul Sfântul Dimitrie – Lacu ne redau un fragment din cuvântul rostit în data de 7 ianuarie 2021 de Arhimandritul Partenie, Starețul Sfintei Mănăstiri a Sfântului Pavel, din Sfântul Munte Athos, cu privire la vaccin și la Covid.

Născut în 1931, Părintele Partenie este starețul Mănăstirii Sfântul Pavel din Muntele Athos de aproape 40 de ani. S-a lepădat de lume în urmă cu 70 de ani, iar în prezent este socotit una dintre cele mai de seamă figuri duhovnicești din „Grădina Maicii Domnului”. Redăm ca atare relatarea primită de la Sfântul Munte Athos cu filmarea cuvântului duhovnicesc al Arhimandritului în baza textului:

Extras din cuvântul rostit în data de 7 ianuarie 2021, de Arhim. Partenie, Starețul Sf. Mănăstiri a Sfântului Pavel, din Sfântul Munte Athos.

Arhim. Partenie se roagă lui Dumnezeu și Maicii Domnului să ne acopere și să ne ajute pe toți, acum, la început de An Nou și să se liniștească lumea de aceste încercări care sunt și care vor mai veni asupra ei.

Deși spune despre Sfinția Sa că nu este învățat sau cu multe cărți citite, totuși, fiind în Sfântul Munte Athos de atâta vreme, cu experiența viețuirii monahale de acolo și din cele ce aude că se zic și din ce spun cei care se pricep și cu care a mai vorbit (Sfinția Sa fiind de fapt foarte cunoscut și apreciat în Sfântul Munte Athos și în lumea ortodoxă, ca un Stareț și părinte foarte duhovnicesc), le vorbește acum, cu dragoste și cu credința pe care o are, monahilor și celor care vor să îl asculte și îi îndeamnă pe toți să rămână statornici în credința în Dumnezeu și în mărturisirea lui Iisus Hristos, ca Domn și Mântuitor al nostru.

Referitor la vaccin, Arhim. Partenie spune că este o înșelăciune, că Sfinția Sa nu și-l va face și nici nu da binecuvântare niciunuia dintre ucenicii săi să și-l facă, pentru că se potrivește prea mult cu cele spuse în Apocalipsa, în capitolul 13, unde se vorbește despre pecetluire și despre faptul că cei care nu se pecetluiesc nu vor mai putea să facă nimic, nici să cumpere, nici să vândă. Deși nu se întâmpla chiar la fel, dar nu se poate să nu vezi asemănările cu cele spuse acolo. (more…)

20 octombrie 2019

Patru cuvioşi athoniţi vor fi canonizaţi de Patriarhia Ecumenică

Filed under: Sfântul Munte Athos,sfinti contemporani,sinaxar,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 23:35

Patru cuvioşi athoniţi vor fi canonizaţi de Patriarhia Ecumenică

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a anunţat înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe a patru monahi aghioriţi: Daniil Katunakiotul, Ieronim Simonopetritul, Iosif Isihastul şi Efrem Katunakiotul.

42

Anunţul a fost făcut duminică, 20 octombrie, în cadrul întâlnirii Patriarhului Ecumenic cu reprezentanţii mănăstirilor din Sfântul Munte Athos la Karyes.

Sanctitatea Sa a fost primit de Protepistatul Sfântului Munte, părintele Simeon Sionisiatul, şi de ceilalţi membri ai Sfintei Epistasii, la biserica mănăstirii Protaton unde se află icoana Maicii Domnului Axion Estin.

„Sfinţenia este chintesenţa acestui loc, iar Sfinţii noştri sunt ceea ce are Biserica mai de preţ”, a subliniat Patriarhul Constantinopolului în cuvântarea sa, potrivit Orthodoxia.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu se află în cea de-a şaptea vizită oficială în Sfântul Munte în calitate de Patriarh.  (sursa: basilica.ro)

 

Părintele Daniil Katunakiotul  (more…)

%d blogeri au apreciat: