Bucovina Profundă

20 octombrie 2019

Patru cuvioşi athoniţi vor fi canonizaţi de Patriarhia Ecumenică

Filed under: Sfântul Munte Athos,sfinti contemporani,sinaxar,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 23:35

Patru cuvioşi athoniţi vor fi canonizaţi de Patriarhia Ecumenică

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a anunţat înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe a patru monahi aghioriţi: Daniil Katunakiotul, Ieronim Simonopetritul, Iosif Isihastul şi Efrem Katunakiotul.

42

Anunţul a fost făcut duminică, 20 octombrie, în cadrul întâlnirii Patriarhului Ecumenic cu reprezentanţii mănăstirilor din Sfântul Munte Athos la Karyes.

Sanctitatea Sa a fost primit de Protepistatul Sfântului Munte, părintele Simeon Sionisiatul, şi de ceilalţi membri ai Sfintei Epistasii, la biserica mănăstirii Protaton unde se află icoana Maicii Domnului Axion Estin.

„Sfinţenia este chintesenţa acestui loc, iar Sfinţii noştri sunt ceea ce are Biserica mai de preţ”, a subliniat Patriarhul Constantinopolului în cuvântarea sa, potrivit Orthodoxia.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu se află în cea de-a şaptea vizită oficială în Sfântul Munte în calitate de Patriarh.  (sursa: basilica.ro)

 

Părintele Daniil Katunakiotul  daniil-katunakiotul

 

Părintele Daniil Katunakiotul a fost originar din Smirna şi s-a născut în 1846.

A fost tuns în monahism în 1866 la mănăstirea Sfântul Pantelimon (Rossikon) la vârsta de 20 de ani. Ulterior a fost trimis de Patriarhul Ecumenic să înnoiască viaţa duhovnicească a mănăstirii Sf. Anastasia Izbăvitoarea de Farmece din Tesalonic.

După ce s-a întors în Sfântul Munte, s-a nevoit la Mănăstirea Vatoped pentru cinci ani, iar după încă nouă luni în Smirna, s-a întors în Grădina Maicii Domnului, unde a pus bazele obştii Danieleilor din Katunakia. Părintele Daniil a fost iconograf.

 


Parintele Daniil Katunakiotul a fost unul din marii duhovnici athoniti ai secolului trecut. S-a mutat la cele vesnice pe 8 septembrie 1929. Inzestrat cu o neobisnuita inteligenta si dorinta de a invata, dar si cu intelepciune, parintele Daniil s-a aplecat mult asupra studiului cartilor Sfintilor Parinti si a cules din ele florile cele duhovnicesti ale Duhului.

A devenit cunoscut ca duhovnic in randul multor monahi, pustnici si mireni, datorita harismei discernamantului duhovnicesc pe care a primit-o de la Dumnezeu.

Parintele Daniel Katunakiotul

Multi oameni cazuti in inselare au fost ajutati prin interventia parintelui Daniel Katunakiotul. Asemenea Prorocului Daniel, parintele avea cu adevarat „un duh inalt, o stiinta si o pricepere de a talcui visele, de a dezlega lucrurile greu de inteles si de a descoperi tainele …” (Daniel 5,12)

Parintele Daniel Katunakiotul si Sfantul Nectarie din Eghina

In 1875, Parintele Daniel a intemeiat in Katunakia chilia numita astazi „a Danieleilor”. La ridicarea acestei chilii si-a adus aportul – material si spiritual – si Sfantul Nectarie din Eghina, care avea sa devina unul din prietenii apropiati ai parintelui Daniel si a micii comunitati intemeiate de acesta.

S-au pastrat numeroase scrisori trimise de parintele Daniel si Sfantul Nectarie, pline de invataturi duhovnicesti. Sfantul Nectarie l-a rugat de asemenea pe parintele Daniel sa scrie epistole duhovnicesti pentru a le intari in lupta duhovniceasca pe maicile din cadrul comunitatii monahale intemeiate de acesta in Eghina.

Parintele Daniel Katunakiotul si Sfantul Nectarie din Eghina

Intr-una din epistole batranul Daniel din Katounakia se adresa astfel calugaritelor: “Cand o sora cufundata in rugaciune este cuprinsa de durere si-i vin lacrimi din belsug, sa fie foarte atenta ca sa nu-i dea dracul slavei desarte gandul ca ea practica virtutea, ci sa o roage pe Imparateasa, Maica a lui Dumnezeu, sa-i dea smerenia cunoasterii de sine. Caci durerea este datoria celor ce se pocaiesc. Daca in timpul rugaciunii simte un parfum sau vede o lumina, sau un inger, sa nu cumva sa fie atrasa de asemenea contemplatii!”

Parintele Daniil Katunakiotul vindecat de Maica Domnului

In cartea „Personalitati contemporane din Muntele Athos”, v. 4, Arhimandritul Heruvim descrie cum parintele Daniel a fost vindecat de Maica Domnului in timp ce suferea de nefrita. Parintele era aproape ajuns in Manastirea Vatoped cand a suferit o severa criza de nefrita. „Ghimpele din trup” a facut ca parintele sa aiba o foarte mare durere de indurat, fiind tinut la pat pentru cateva saptamani. Staretul manastirii l-a tratat multa iubire. Insa parintele avea credinta puternica in Maica Domnului. S-a rugat Nascatoarei de Dumnezeu cu lacrimi fiind sigur de raspunsul ei. In ziua in care manastirea praznuia Cinstitul Brau al Maicii Domnului (31 august) parintele Daniel a fost vindecat deplin si defintiv de aceasta boala. De atunci inainte nu a mai avut niciodata astfel de crize, chiar daca acestea vreme de zece ani ii cauzasera multa suferinta.

Discernamantul duhovnicesc al parintelui Daniel Katounakiotul

Inspirat de Duhul Sfant, parintele Daniel era capabil sa discearna ce piedici si ispite sunt de la diavol si care nu. Aceste ispite includ mai ales toate faptele afiseaza ipocrizie, false virtuti, exagerari, lucrari fara binecuvantare, slava desarta, inselare diavoleasca.

Printre cei salvati de la inselare de catre parintele Daniel se numara un profesor din insula Kerkyra, care afima ca are o stransa legatura cu Sfantul Spiridon. Acest om se intemeia pe un amestec intre crestinism si spiritism, astfel incat ajunsese sa creda ca sfantul lucreaza minuni prin el.

Diavolul i se arata acestuia in chipul Sfantului Spiridon spunandu-i sa tina o lumanare aprinsa in mana in timpul rugaciunii si sa nu o stinga ci sa indure cu rabdare durerea chiar daca aceasta ajunge sa-i arda pielea pentru ca asa va simti si el ceva din suferinta mucenicilor. De asmenea i-a spus sa nu mai primeasca Sfanta Euharistie in biserica, ci sa guste din ceea ce se scurge din mana sa care arde pentru ca are aceeasi valoare cu Impartasania. In acest felm omul ajunsese sa-si desfigureze mainile. Ajunsese chiar sa spuna rugaciuni pentrua indeparta norii sau pentru a aduce ploaia.

Ajuns intr-o stare de deznadejde cumplita barbatul i-a cerut unei alte presoane sa il ajute. Acesta l-a indreptat catre Katunakia unde parintele Daniel i-a aratat cum minunile dumnezeiesti difera de cele ale diavolului. Prin rugaciune parintele Daniel l-a eliberat pe profesor de posesia demonica.

Parintele Daniel Katunakiotul

Alta data, pe cand se afla parintele Daniel Katunakiotul in Manastirea Rusa, a observat ca un anume calugar traia in asceza intr-o chilie dinafara Manastirii juca rolul unui mare ascet. El postea aspru, purta cele mai prapadite haine, mergea descult chiar si iarna etc. Pe langa alte lucruri, in timp ce randuiala era sa se faca 300 de matanii pe zi, el facea 3000. Din acest motiv, alti calugari se minunau de el.

Parintele Daniel, chiar daca era mai tanar la vremea respectiva, nu a dat nici un semn de entuziasm. Ochii sai clar-vazatori au deslusit o randuiala care nu era placuta lui Dumnezeu. El a observat ca usa chiliei monahului avea o crapatura care permitea trecatorii sa priveasca inauntru si sa laude ascetismul sau maret.

Dragostea sa l-a impins sa-l atentioneze pe staret, si tocmai de aceea l-a salvat pe acest frate de la inselare. Staretul a plecat catre chilia „super-ascetului”.

„Cum o duci aici, frate?”

„Cu rugaciunile tale, Parinte, bine. Eu ma lupt si imi plang pacatele.”

„Doar ca nu vii niciodata sa-mi zici gandurile tale.”

„Ce as putea sa spun, parinte? Le cunosti pe toate. Sunt un pacatos ce se lupta.”

„Cum te lupti? Spune-mi, faci matanii?”

„Da, parinte, fac cateva.”

„Cate?”

„Cu rugaciunile tale, 3000 pe zi.”

„Cum! De ce 3000? Cine ti-a dat binecuvantarea sa faci atatea? Nu, sa nu mai faci niciodata 3000. Ce vrei sa intruchipezi – un „super-ascet”? De acum incolo vei face doar 50, ca sa nu devii mandru.”

Cu spusele acestea, staretul a plecat. Incizia a fost facuta si buba si-a dezvaluit in curand continutul spurcat. Caci fostul „super-ascet” s-a intors la 180 de grade. Nu putea sa faca nici 50 de matanii. In loc de haine rupte, el purta acum ce era mai scump si avea cele mai alese mancaruri aduse la masa lui saraca. Evident, ceilalti monahi erau uluiti si au inteles ca practicile sale ascetice exagerate erau hranite de duhul mandriei. Asta explica aceasta schimbare surprinzatoare, caci duhul inselarii alearga dupa extreme. Potrivit intelepciunii patristice, extremele, cele inutile si cele exagerate sunt „ale demonilor”.

Parintele Daniel Katunakiotul

In incheiere, amintim un cuvant de invatatura pe care batranul Daniel din Katounakia il spunea deseori ucenicilor si tuturor celor care veneau sa-i ceara sfat: “Diavolul nu se bucura nicicand mai mult decat atunci cand sta de vorba cu omul care-si cultiva propria sa mandrie, fie acesta teolog, erudit sau mare ascet. Dimpotriva, se teme de omul smerit si ascultator”.

Radu Alexandru / crestinortodox.ro

 

 

Părintele Ieronim Simonopetritul

Ieronymos-Simonopetritis1-e1389106726141

Părintele Ieronim Simonopetritul s-a născut în 1871 în Asia Mică. La vârsta de 17 ani a intrat ca novice la mănăstirea Simonopetra din Sfântul Munte şi a fost tuns în monahism cinci am mai târziu.

În 1920 a fost instalat stareţ al mănăstirii. În 1937 a fost numit stareţ al Mănăstirii Înălţării Domnului din Atena, pe care a condus-o timp de 20 de ani. A trecut la Domnul în data de 7 ianuarie 1957.


 

Detalii despre Cuviosul Ieronim:

PEMTOUSIA.ro – Gheron Ieronim Simonopetritul – 7 ianuarie – partea I

 

 

 

Părintele Efrem Katunakiotul

efraim_ieromonahos_katounakiotis14

Părintele Efrem Katunakiotul s-a născut în data de 6 decembrie 1912, primind la botez numele de Evanghel.

Considerat unul din cei mai mari părinţi aghioriţi ai secolului trecut, părintele Efrem Katunakiotul a fost ucenicul cuviosului Iosif Isihastul.

A trecut la cele veşnice în 1998.


Parintele Efrem Katunakiotul (1912 – 1998) este considerat  ca unul din cei mai mari duhovnici ai Sfantului Munte Athos si unul din cei mai mari isihasti ai epocii noastre. Parintele Efrem a fost ucenicul lui Gheron Iosif Isihastul, si de aceea, experienta si invaturile sale duhovnicesti se inscriu pe linia parintelui sau duhovnicesc. Daca ceilalti ucenici ai lui Gheron Iosif au preluat conducerea unei manastiri aghiorite, parintele Efrem a preferat isihia, ramanand retras in pustia Katounakiei unde a vietuit cu trei ucenici.

Parintele Efrem Katunakiotul – Viata

Parintele Efrem s-a nascut la data de 6 decembrie 1912, in sanul unei familii modeste din Amvelohori, purtand numele de botez Evanghel Ioan. Copilaria si-a petrecut-o in satul natal iar mai apoi, in localitatea Tiva. Inca din copilarie, tanarul Ioan cauta permanent apropierea de Dumnezeu, frecventand bisericile, monahii si monahiile din jurul Tivei. In anul 1930 a absolvit gimnaziul. Dupa trei ani, ajunge in pustiul Katunakiei, din Muntele Athos.

A fost tuns rasofor in anul 1934, cu numele Longhin, iar un an mai tarziu, la data de 28 ianuarie 1935, este tuns in monahism, sub numele Efrem. Dupa un an a fost hirotonit preot de catre mitropolitul Gherman al Cicladelor.

In Sfantul Munte a intalnit multi monahi imbunatatiti, precum monahul Nichifor, Iosif si Procopie dar cea mai stransa legatura a avut-o cu Gheron Iosif Isihastul, din 1936 pana la moartea parintelui sau duhovnicesc, in 1959.

Parintele Efrem, in toata vremea era preocupat de rugaciune si de rucodelie. El a povestit ucenicilor sai despre vizita neasteptata a Sfantului Teodor. Astfel, el marturisea ca odata a fost cuprins de durerile de mijloc, din cauza muncilor fizice pe care le practica. Dintr-odata, ca printr-o minune, a povestit batranul Efrem ca un tanar l-a ajutat sa care bustenii de plop, folositi pentru fabricarea pecetilor pentru prescura. Apoi, acel tanar care l-a ajutat a disparut intr-o clipita, nu inainte de a-i spune ca este Teodor. Intreaga sa viata, monahul Efrem s-a intrebat care dintre cei doi Sfinti Teodor l-a ajutat: Teodor Tiron sau Teodor Stratilat?

Parintele Efrem Katunakiotul

Batranul Efrem a avut parte de bucuria de-asi vedea propriul tata tuns ca monah, sub numele de Iov, iar mama facuta schimonahie chiar pe patul de moarte.

Parintele Efrem Katunakiotul nu a fost un scriitor, ci un ascet, un vas ales care a cautat permanent drumul Crucii si al Invierii. Multi crestini, printre care episcopi, egumeni, calugari sau simpli credinciosi veneau la parintele Efrem pentru a-i povatui pe calea vietii launtrice, si, nu in ultimul rand, pentru a se ruga pentru ei.

Odata cu trecerea timpului, starea de sanatate a batranului Efrem a inceput sa se inrautateasca. In noiembrie 1996, a fost imobilizat la pat, in urma unei comotii cerebrale. El a adormit intru Domnul nostru Iisus Hristos in 27 februarie 1998.

Parintele Efrem Katunakiotul – Despre ascultarea de duhovnic

Ascultarea fata de duhovnic le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai mica neascultare alunga harul. Duhovnicul este, oarecum, in locul lui Dumnezeu. Orice spune duhovnicul e ca din gura lui Dumnezeu. Sa-l ai pe duhovnic ca pe chipul lui Dumnezeu. Toate patimile, putin cate putin, se vindeca prin ascultare. Nu mantuie nici preotia, nici postul, nici asceza, ci doar ascultarea de duhovnic.

Parintele Efrem Katunakiotul

Ascultarea face minuni: ascultarea va aduce toate harismele. Prin ascultare Hristos da rugaciunea. Nu ne mantuie rugaciunea; ci ascultarea de duhovnic ne mantuie.”
Nu trebuie sa tolerezi sa-l judece cineva pe duhovnicul tau. Sa te opui, sa te impotrivesti cand auzi ca se spune ceva impotriva duhovnicului tau. Asa e corect si asa trebuie sa faci. O intamplare asemanatoare cu cea in care acel monah a zis: „am duhovnic” si prin aceasta au disparut dracii, i s-a intamplat si tatalui parintelui Amfilohie.

Parintele Amfilohie si-a adus tatal la Sfantul Munte, l-a facut monah si-l ingrijea. Ca sa vezi, copilul si-a facut tatal calugar!… Cand tatal lui tragea sa moara, parintele Amfilohie a intrat in camera muribundului si vazandu-l foarte tulburat il intreba:
– De ce esti, tata, atata de tulburat?
– Au venit diavolii si mi-au spus, inspaimantandu-ma, ca-mi vor lua sufletul. Iar parintele Amfilohie i-a spus:
– Nu-ti fie frica pentru ca nu-ti pot face nimic, pentru ca esti sub ascultare. Daca mai vin la tine sa le zici: Ce aveti cu mine? Am duhovnic. Eu sunt ascultator”.
Au venit din nou demonii in ziua urmatoare cu mai mult zgomot, cu sabii, cu topoare, cu furci, speriindu-l ca-l vor lua. Cum le-a zis ca are duhovnic, demonii s-au fãcut nevazuti. Numai diavolul stie ce putere are duhovnicul, ce zice duhovnicul.

Parintele Efrem Katunakiotul – Despre sfintenie, virtute si nevointa

Omul care il lauda pe aproapele sau si se judeca pe sine ajunge la masura sfinteniei. Daca tu ceri de la altul care te-a intristat sa-ti puna metanie inseamna ca nu ai o stare duhovniceasca buna si nu pasesti pe drumul calugariei.

Parintele Efrem Katunakiotul

Omul, atat timp cat traieste, trebuie sa se nevoiasca. Iar cea dintai nevointa este sa se biruiasca pe sine insusi. Primul si cel mai mare vrajmas al omului nu este diavolul. Nu, ci este omul insusi cu sinea lui vicleana. Si aceasta deoarece nu asculta de cel care il poate sfatui, ci face ceea ce ii spune gandul sau. Si desi avem atatia Sfinti Parinti carora le putem urma, citindu-le scrierile, cu toate acestea egoismul nostru ne stapaneste de multe ori. Atunci cand omul se biruieste pe sine inaintea lui Dumnezeu, el este cel mai mare mucenic si purtator de biruinta.

Suferinta Crucii nu va lipsi niciodata din viata fiecaruia. De ce? Pentru ca de vreme ce Incepatorul nostru a urcat pe Cruce, si noi vom urca. Pe de o parte ea este dulce si usoara, iar pe de alta parte este amara si grea. Daca ridici cu dragoste Crucea lui Hristos, este foarte usoara, este ca un burete, ca pluta. Daca nu o primesti astfel, este grea si de neridicat.

Parintele Efrem Katunakiotul – Despre rugaciune

Cea mai buna rugaciune este cea pe care o descoperi tu insuti in acea clipa. Nu ajunge numai sa citesti rugaciunile Sfintei Impartasanii pentru a te impartasi a doua zi. Citim: „Din buze necurate, din inima pamgarita…”, dar nici macar nu intelegem ce zicem. Tu insa sa te silesti sa te afli la rugaciune intr-o stare de umilinta si atunci vei intelege cuvintele rugaciunii pe care o rostesti catre Dumnezeu. Aceasta are mare putere! Da, mare putere!

Parintele Efrem Katunakiotul

Sa presupunem ca maine ne vom impartasi. Va veni insusi Mangaietorul sa sfinteasca Sfintele Daruri! Cum Il vei intampina? „Alerg la mila si milostivirea Ta. Iarta-ma! Om sunt si eu, iarta-ma!”

Aceasta rugaciune pe care o spui din adancul sufletului tau are mare putere, pentru ca o intelegi. Caci de multe ori citim, dar mintea fuge in alta parte, pe cand cea care iese dinlauntrul tau o intelegi.   (sursa: CrestinOrtodox.ro)

Haralambie, fratele Părintelui Efrem Katunakiotul, povestea că odată a venit părintele Nichifor acasă la ei şi i-a spus mamei lor: „Să nu-i cereţi lui Efrem să coboare în lume. Este un ucenic desăvârşit. Este foarte bun. Dacă va veni, îl vor lua cu sila şi îi vor da imediat parohie, şi va pierde cele pe care le trăieşte acum în Sfântul Munte.
Efrem trăieşte şi vede de pe acum raiul”. Şi a început să povestească: „Odată Părintele Efrem slujea Sfânta Liturghie, iar eu şi Procopie cântam la strană. La un moment dat, noi aşteptam să rostească ecteniile, dar el stătea tăcut. Am mai aşteptat puţin, dar nici un răspuns. Atunci am intrat în Sfântul Altar să văd ce se întâmplă şi am rămas uimit când l-am văzut căzut în faţa Sfintei Mese. Abia după ce l-am scuturat bine şi-a revenit. S-a uitat în dreapta şi în stânga, încercând să-şi dea seama unde se află. Era ud de lacrimi. Fără a spune nimic, a continuat Sfânta Liturghie. Când a terminat, s-a apropiat de mine şi mi-a spus plângând: «Părinte, iartă-mă! Dacă se poate, altă dată când o să mă mai vedeţi într-o astfel de stare, să mă lăsaţi şi nu mă mai scuturaţi ca să-mi revin. Părinte, vă mărturisesc ce mi s-a întâmplat astăzi, nu ştiu cum s-a făcut că am ieşit din mine însumi şi vedeam îngeri care coborau pe jertfelnic şi urcau la cer cântând. Mă găseam într-o stare de negrăită fericire; îmi ieşisem din sine. Vocile şi scuturăturile sfinţiilor voastre m-au făcut să-mi revin. Vă rog, părinte, dacă mi se va mai întâmpla aceasta şi altă dată, lăsaţi-mă aşa cum sunt»”.

Ierom. Iosif Agioritul, Stareţul EfremKatunakiotul Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, pp. 64-65)

 

 

 

Părintele Iosif Isihastul

iosif isihastul

Cuviosul Iosif Isihastul s-a născut în anul 1898 în Insula Paros (Arhipelagul Ciclade) din Grecia, fiind botezat cu numele de Francisc.

Orfan de tată încă de mic, tânărul Francisc a plecat la vârsta adolescenţei să lucreze în portul Pireu, iar apoi s-a înrolat în armată.

După împlinirea stagiul militar, a întâlnit în Atena pe un monah aghiorit de la o chilie din Karyes, pe care l-a rugat să îl ia cu sine atunci când se va întoarce în Sfântul Munte Athos.

A împărţit toată averea sa săracilor şi celor din casa lui şi a luat hotărârea definitivă de a pleca în Sfântul Munte.

A trecut la cele veşnice în 1959.


Gheron Iosif Isihastul

Gheron Iosif Isihastul (1898-1959), cunoscut si ca Iosif al Pesterii, este unul dintre cei mai reprezentativi parinti duhovnicesti ai secolului trecut. Dimensiunea sa exceptionala rezulta din inaltimea spirituala a vietii si lucrarii sale, dar si din remarcabila rodnicie a ucenicilor, sase manastiri din Sfantul Munte Athos (Filoteu, Dionisiu, Vatoped, Xiropotamu, Costamonitu si Caracalu) fiind astazi conduse de catre fiii sai duhovnicesti, unii dintre ei intemeind numeroase manastiri in Grecia si America de Nord. Chiar daca a dus o viata retrasa, discreta, inchinata renuntarii de sine, rugaciunii si contemplatiei, Gheron Iosif a avut, totodata, o influenta imensa asupra vietii duhovnicesti din Sfantul Munte, ale carei efecte continua si astazi sa se faca simtite.

Gheron Iosif Isihastul – Viata

Gheron Iosif Isihastul s-a nascut in Insula Paros din Grecia, in anul 1898, din parintii Gheorghe si Maria, purtand numele de botez Francisc. Pana la varsta adolescentei, ramane in satul natal, dupa care va pleca in portul Pireu, unde lucreaza pentru un timp. Este inrolat in armata iar dupa ce incheie stagiul militar activeaza pentru un timp ca negustor. Dupa varsta de 23 de ani descopera frumusetea scrierilor patristice si in mod particular frumusetea scrierilor ascetice. Aceste scrieri precum si un vis al sau, au contribuit la sporirea dorintei tanarului Francisc de a intra in monahism.

Gheron Iosif Isihastul

In Atena va intalni un monah aghiorit de la o chilie din Careea, pe care l-a rugat sa il ia cu sine atunci cand se va intoarce in Sfantul Munte Athos. A impartit toata averea sa saracilor si celor din casa lui si a luat hotararea definitiva de a pleca in Sfantul Munte.

Primul sau popas in Athos a fost la chilia fericitului monah Daniil Batranul, din Katunakia. De aici, simtind ravna fierbinte pentru singuratate, a plecat in cautarea vestitului monah Calinic Katunakiotul, care din motive necunoscute nu l-a primit insa ca ucenic pe tanarul Francisc. A plecat apoi spre Vigla, in apropierea Marei Lavre, prima manastire a Athosului.

Tanarul Francisc tanjea dupa rugaciunea neincetata, insa avea mari necazuri – din pricina ca nu putea gasi un parinte duhovnicesc si fiindca multi monahi erau nepasatori fata de rugaciunea neincetata: „Eram nemangaiat pentru ca imi doream atat de fierbinte sa aflu ce trebuie sa fac pentru a-L afla pe Dumnezeu; si nu numai ca nu-l gaseam, ci nimeni nu ma ajuta catusi de putin.”

Gheron Iosif Isihastul si ucenicii

Lupta duhovniceasca a inceput pentru el impotriva patimilor trupesti, impotriva desfranarii. Ucenicii apropiati spun despre avva ca se autoflagela cu o nuia pentru a scapa de aceasta patima cumplita a desfranarii, iar avva Iosif o numea drept „bataie binefacatoare“. Trupul Cuviosului era de la jumatate in jos plin numai de vanatai. Cu scurgerea timpului, razboiul duhovnicesc devenea mai aspru si aproape continuu. Pentru a se elibera de aceasta patima si-a confectionat un scaun, pe care a dormit vreme de opt ani. Dupa aceasta perioada, duhul desfranarii l-a parasit. De multe ori a simtit ajutorul harului dumnezeiesc care lucra in el.

De la Vigla va cutreiera multe pesteri si locuri, unde au trait multi oameni duhovnicesti. In cele din urma, s-a intalnit cu Parintele Arsenie, care va deveni impreuna-nevoitor cu dansul, si a aflat ca impartasesc aceeasi dorinta de isihie, asa ca au hotarat sa gaseasca un Staret incercat. L-au gasit pe Staretul Efrem Dogarul, si si-au randuit vietile pentru a dobandi un maxim de tacere necesara lucrarii rugaciunii inimii.

Pe langa nevointa si randuiala sa de rugaciune, Parintele Iosif mergea la rasarit intr-o pestera, unde rostea Rugaciunea lui Iisus vreme de sase ceasuri. Dupa multe incercari si nevointe duhovnicesti s-a invrednicit de vederea lumini necreate, si a primit darul rugaciunii neincetate: „Dintr-odata, m-am schimbat deplin si am uitat de mine. M-am umplut de lumina in inima, si in afara, si peste tot, fara sa mai stiu daca am trup. Rugaciunea a inceput sa se rosteasca de la sine in launtrul meu… ”

Batranul Iosif - Iosif al Pesterii

Gheron Iosif a nutrit o evlavie deosebita fata de Scrierile ascetice ale Sfantului Isaac Sirul. Capitole intregi le spunea pe de rost, mai ales cele care despre faptele monahilor si despre cum trebuie sa fie monahul exemplu pentru ceilalti. Pasajul cel mai important din scrierile ascetice, pe care smeritul monah Iosif il spunea tot timpul, era calauzit de dorinta de-al sluji pe cel de langa el: „Oriunde te-ai afla, socoteste-te cel mai mic si slujeste pe toti fratii tai“.

In luna ianuarie a anului 1938, batranul Iosif impreuna cu monahul Arsenie au plecat de la chilia Sfantului Vasile la Sfanta Ana mica, unde locul era total departat si ascuns in munti. Aici au intemeiat o mica biserica in cinstea Sfantului Ioan Botezatorul, Inaintemergatorul Domnului, precum si trei mici chilii. Dupa o perioada anume, Iosif Isihastul s-a retras intr-o alta chilie, la circa 200 de metri, pe care el insusi a zidit-o. Treptat-treptat obstea condusa de Gheron Iosif a ajuns la sapte suflete.

Dupa aproape 13 ani, cantitatea mare de munca fizica, necesara vietuirii in acel loc, i-a coplesit, cea mai mare parte a parintilor imbolnavindu-se. Acesta a fost principalul motiv care-l va determina pe staretul Iosif, in iunie 1951, sa se mute impreuna cu obstea la Nea Skiti, la Chilia Sfintilor Fara de Arginti.

La data de 15 august 1959, dupa o perioada de dureri fizice grave, sufletul batranului Iosif s-a mutat la Domnul.

Traditia isihasta, continuata de ucenici

In timpul vietii sale a avut putini ucenici, dar remarcabili. Ucenicul care a scris viata lui Gheron Iosif, parintele Iosif cel Tanar, a devenit ulterior parintele duhonic al Manastirii Vatoped, una din cele mai mari din Athos. Un alt ucenic direct al lui Gheron Iosif, Arhimandritul Efrem de le Filoteu, a intemeiat opt manastiri in Grecia si saisprezece in Statele Unite si in Canada.

Sase din cele douazeci de manastiri ale Muntelui Athos – reprezentand un sfert din numarul vietuitorilor din Sfantului Munte – sunt astazi condusi de catre ucenici ai parintelui.

Gheron Iosif Isihastul - Pictura Paraclisului Sfantul Grigorie Palama - Politehnica

In timp ce manastirile pe care acestia le conduc devenisera idioritmice, nefiind locuite decat de cativa monahi si fiind marcate de o decadere a vietii duhovnicesti‚ ucenicii lui Gheron Iosif, inspirati de modul sau de viata si de invataturile sale, au restaurat nu numai modul de viata cenobitic (mai potrivit marilor comunitati) dar si traditia autentica isihasta, care nu mai era reprezentata in Athos decat prin cativa pustnici sau de mici comunitati izolate.

Acesta intoarcere la traditia autentica ortodoxa, in intregime conforma cu experienta vietii si invatatura Sfintilor Parinti, nu a fost in intregime o intorcere la trecut, ci, din contra, ocazia unei innoiri, care a atras catre viata monahala numerosi tineri de toate conditiile sociale, dintre care foarte multi urmasera studii universitare si exercitasera in lume profesii diverse.

Putem vorbi, in ultimul sfert al secolului XX si la inceputul sec al XXI-lea, de un adevarat „miracol atonit”, pe care Gheron Iosif Isihastul nu ar fi putut sa-l indeplineasca de unul singur, dar la care a contribuit intr-o mare masura.

Gheron Iosif Isihastul – un sfant contemporan

Arhimadritul Sofronie Saharov l-a cunoscut pe Gheron Iosif si, in cartea despre Sfantul Siluan Atonitul, acesta este amintit intre calugarii care s-au invrednicit de darul vederii luminii dumnezeiesti necreate.

Multi din cei care l-au cunscut pe batranul Iosif au dat marturii despre el, dupa moartea sa. Astfel, unul din monahii de la obstea din Nea Skiti, care nu a putut participa la slujba inmormantarii sale, a fost vizitat la 40 de zile de insusi batranul Iosif, iar locul unde se afla s-a umplut de buna mireasma.

Sfantul Iosif Isihastul Moastele Sfantului Iosif Isihastul

Un alt semn nemincinos sfinteniei este mireasma bineplacuta a moastelor lui, dar si multimea de minuni marturisite atat de monahi, cat si de laici. Gheron Iosif Isihastul se bucura insa de o desebita evlavie din partea monahilor din Athos dar si a credinciosilor ortodocsi din Grecia si Romania.

O parte din moastele lui Gheron Iosif sunt pastrate in manastirea Sfantul Antonie din Arizona, in timp ce cea mai mare parte a acestora se gasesc in Manastirea Vatoped.

(Radu Alexandru / crestinortodox.ro)


42

 

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: