Duhovnicul Ioan Şişmanian despre Parintele Justin, suferinta si Inviere

 „Să ne naştem din nou spre Învierea de la Paşte“

Părintele Ioan Şişmanian, de la Mănăstirea Petru Vodă, vorbeşte despre ce mai înseamnă Învierea în societatea contemporană, despre iubirea ca jertfă, despre boală şi depresie, despre valorile predeterminării şi pericolul mersului la ghicitoare. Ieroschimonahul îi face un portret emoţionant părintelui Iustin Pârvu, mentorul său spiritual.

Mănăstirea Petru-Vodă, din judeţul Neamţ, se pregăteşte de primul Paşte fără ctitorul ei, Părintele Iustin (1919-2013). Părintele Iustin Pârvu, unul dintre cei mai mari duhovnici, a pus piatra de temelie a mănăstirii Petru Vodă în 1991. Unul dintre cei mai apropiaţi de marele duhovnic, mâna sa dreaptă, a fost ieroschimonahul Ioan Şişmanian. Născut în Bucureşti, absovent de Cibernetică, după ce a studiat şapte ani limba chineză, sistemul taoist, acupunctura, Laureţiu Şişmanian l-a întâlnit în 1988 pe Părintele Constantin Galeriu (1918-2003), paroh din al bisericii Sfântul Silvestru din Bucureşti. „De ce îl porţi pe Buddha la gât?“, l-a întrebat părintele Galeriu, care i-a devenit şi primul duhovnic. Şi de atunci, a început pentru Laurenţiu, armean după tată, vremea descoperiri lui Dumnezeu în ortodoxie, vremea adevăratelor răspunsuri şi mai ales a schimbărilor radicale din viaţa sa.

După şapte de ani de căsnicie, a divorţat, s-a angajat în 1990 la „Viaţa Spirituală“ la TVR, după care a plecat într-un concediu la o mănăstire din Moldova. Nu avea să se mai întoarcă vreodată ca mirean în Capitală, unde are totuşi o mamă iubitoare, un frate şi mulţi prieteni.

S-a călugărit în 1990, la 34 de ani, fără să se uite în urmă. Doi ani mai târziu, întâlnirea cu părintele Iustin Pârvu i-a schimbat întreaga perspectivă asupra ortodoxiei. În 1997, a depus jurămintele de schivnicie, a devenit ieroschimonah (preot schivnic, ultima şi cea mai grea treaptă monahală) şi a primit numele de Ioan de la însuşi Iustin Pârvu.

Ioan, „călugărul din vechiul schit“, despre care s-a mai scris că poate arde cu privirea lui o întreagă pădure de fagi, recunoaşte că la Petru Vodă nu mai există forţa prezenţei Părintelui Iustin, însă spiritul marelui duhovnic a rămas prezent în mănăstirea din inima Moldovei şi ne veghează în continuare pe toţi.

„Weekend Adevărul“: Cât de important este postul în pregătirea Învierii?

Ioan Şişmanian: Postul e foarte important, pentru că fără post nu te poţi aşeza. Postul nu este o restricţie, postul este un mod de viaţă, o stare de fapt a sufletului.  De exemplu, ca atunci când un om are pe cineva apropiat de suflet, bolnav, în spital şi după zile de stat la căpătâiul lui, când intră în operaţie aşteaptă în continuare pe hol. Cei din jur insistă să facă o pauză de la vegherea lui, să se odihnească, să mănânce ceva, iar el răspunde: „Nu pot, cel mai bine în clipa asta e să stau aici, mă simt mai liniştit aşa“. Aşa e şi cu postul: nu poţi mânca.

Atunci când te gândeşti că Iisus e pe cruce sau în drum către cruce, nu poţi mânca. Sau poţi mânca… dar măcar partea ta conştientă să te îndemne să o faci cu măsură, să eviţi îmbuibarea.

Şi aş mai da un exemplu. O fetiţă de 6 anişori îmi spunea la spovedanie, la Paştele trecut, că într-o zi la grădiniţă a văzut că unii din colegii ei nu au ce mânca şi le-a dat pacheţelul ei. La Liturghie auzise de pilda cu înmulţirea peştilor şi a pâinii, şi i-a zis lui Dumnezeu: „Îţi dau sendvişul meu şi tu îl vei împărţi la toţi.” Copilul credea lucrul acesta. Unde era restricţia? Nu exista, era doar convingerea, credinţa. Asta e perspectiva, de fapt, a postului. Din păcate, nu ştim, nu cunoaştem bogăţiile lui, nu cunoaştem… Iubirea. Iar asta este ceva dincolo de viaţa creştină. E în adâncul chipului nostru existenţial.

Ce înseamnă Învierea?

Învierea înseamnă părtăşia la ieşirea din timp şi din spaţiu. Până la Învierea Domnului noi am trăit într-un ritm hebdomadar, de 7 zile, 6 de muncă şi una de odihnă. Dar odihna de care vorbeam atunci nu era (more…)