Despre Codreanu, pro sau contra

Un interviu cu Răzvan Codrescu  

„Despre Codreanu se vorbeste, pro sau contra, adeseori anapoda”

Claudiu Tarziu: Observam ca orice referire cu un dram de obiectivitate la Corneliu Codreanu sau legionarism te face dintr-o data suspect. De pilda, Ion Cristoiu a fost acuzat de simpatii legionare pentru ca i-a recunoscut „Capitanului” charisma si bunele intentii. Iar realizatoarea de televiziune Eugenia Voda a primit aceeasi eticheta doar pentru ca i-a permis lui Ion Cristoiu sa faca acele afirmatii in emisiunea ei.

Pe de alta parte, simpatizantii se raporteaza necritic la Miscare si la fondatorul ei. De ce credeti ca se intimpla asa? si totodata de ce-am mai vorbi astazi despre Codreanu si despre legionarism?

Razvan Codrescu: Nu numai faptul ca a reusit sa mobilizeze pina la jertfelnicie elita unei generatii (studenti, intelectuali, preoti, aristocrati etc.), dar si faptul acesta de a fi adulat sau contestat cu patima dupa atitia ani, si dupa ce s-au facut toate eforturile pentru a i se diminua creditul si a i se sterge urmele, arata importanta personajului, care, indiferent de cum ar fi judecat, nu a fost unul de mina a doua.

Indaratnicia aceasta de a ramine viu/prezent si dupa trei sferturi de veac, dupa ce a fost haituit, asasinat, ingropat la opt metri sub pamint si denigrat ca nici un alt personaj al istoriei noastre, impre una cu toata miscarea pe care a generat-o, mai arata si calegionarismul a picat pe niste probleme vitale si inca nerezolvate ale existentei si destinului nostru ca neam, atit in ordinea seculara, purtatoare de sabie, cit si in ordinea spirituala, purtatoare de cruce.

S-ar putea spune ca, cel putin in lumea romaneasca, personajul este inca prea fierbinte si chestiunile legate de el prea arzatoare pentru a admite tratamentul „la rece”. De aceea, mai „obiectivi” si mai „masurati” au reusit sa fie adeseori, atit in privinta lui Codreanu, cit si a „fenomenului legionar” in genere, cercetatorii sau observatorii straini. (si, in paranteza fie spus, nici o alta miscare, politica sau spirituala, din viata publica romaneasca, mai veche sau mai noua, nu a mai atras in asemenea masura atentia strainatatii; bibliografia straina a legionarismului – consemnata doar partial in amplul dosar bibliografic din cartea mea in cautarea Legiunii pierdute – este uriasa si extrem de diversa, din epoca si pina in vremea din urma – sa zicem, de la articolele lui Julius Evola de la sfirsitul anilor ‘30 si pina la ultima sinteza straina de care am eu cunostinta, aparuta in 2010, in Franta: Michel Bertrand, Codreanu et la Garde de Fer. Histoire d’une tragedie: 1920-1945.) Ma intrebati „de ce am mai vorbi despre Codreanu”? Pai, daca asa stau lucrurile, s-ar putea spune mai degraba ca daca nu s-ar mai gasi nimeni sa vorbeasca, atunci „pietrele ar striga”.

Ce-i drept, se intimpla ca despre Codreanu se vorbeste, pro sau contra, adeseori anapoda: fie din lipsa de informare corecta, fie din partizanat ideologic si propagandistic. E si multa ignoranta, si multa naivitate, dar si multa rea-credinta sau necinste sufleteasca. As putea spune ca exista un regim mostenit al mistificarilor manipulatorii, carora le cad prada nu numai ageamii si jurnalistii de mina a doua, dar si o anumita istoriografie ideologizata.

Am mai spus-o: propaganda antinationala si anticrestina constituie probabil singura forma de continuitate din viata publica romaneasca a ultimelor sapte-opt decenii, iar din acest punct de vedere intre regimul democratic (antebelic sau postdecembrist) si regimul comunist nu exista nici o deosebire semnificativa.

Romania contemporana s-a miscat constant (cu exceptia anilor tulburi ai razboiului) in cercul vicios al stingii, in care nici o in-dreptare nu este cu putinta. Legionarii – care tocmai de aceea au deranjat si deranjeaza atit de mult establishment-ul, direct sau indirect – incercasera sa rupa acest cerc, in contextul efemer al unei Europe de dreapta; tentativa lor a esuat in mod tragic, dar amintirea fermitatii lor continua sa tulbure “linistea” oamenilor de stinga, care au dus – si continua sa duca – tara la ruina. Spaima de legionarism reprezinta, in adinc, spaima politicianismului de propriile lui pacate, pe care le-ar putea plati cindva, la o dreapta judecata a Istoriei.

Una peste alta, a fost impusa cu consecventa o adevarata dogma ideologica, fundamentata pe mitul propagandistic al “salbaticiei” legionare. Este, intr-un fel, povestea cu hotul care striga: “Prindeti hotul!”… Legionarismul a devenit astfel imaginea publica a tuturor relelor de ieri si de azi (“sperietoarea” fiind folosita pina la saturatie si dupa 22 decembrie 1989), iar Corneliu Codreanu, ca sef al Miscarii, e considerat de regula drept “capul rautatilor”. Ei bine, atit de mult au fost repetate aceste lucruri, atita cerneala s-a varsat si atita patima a fost investita in aceasta denigrare concertata, incit pentru anumite minti comode problema e ca si clasata! Cind se rosteste numele lui Codreanu sau al Miscarii Legionare, multora li se pare ca stiu totul dinainte…      

(more…)