Din cuvintele părintelui Liviu Brânzaș
8 septembrie 2021
Un model de luptă spirituală: Părintele Liviu Brânzaș
Un model de luptă spirituală: Părintele Liviu Brânzaș
Liviu Brânzaș s-a născut în comuna Sâniob, județul Bihor, la 16 decembrie 1930. La vârsta de 10 ani, după Dictatul de la Viena, familia sa s-a refugiat în localitatea Finiș. Părintele s-a mutat la Domnul în 3 septembrie 1998, în urma unui cancer apărut subit. Apropiați ai Părintelui sunt de părere că moartea sa a fost provocată de cei deranjați de atitudinile sale anticomuniste, așa cum s-a întâmplat și în cazul multor incomozi, precum părintele Ioan Negruțiu sau părintele Constantin Voicescu.
Despre resorturile spirituale ale luptei sale anticomuniste, Părintele Brânzaș spunea: „Am fost condamnat de către regimul comunist, pentru împotrivire la instaurarea lui în România. Motivele care m-au determinat la această atitudine nu au fost de ordin social (la ora aceea eram o familie de oameni modești, săraci chiar, după patru ani de refugiu), ci erau integral de natură spirituală. În familia noastră s-a cultivat un spirit antibolșevic încă din copilăria mea. Bunicul meu, Moise Brânzaș, cunoscuse ororile bandelor bolșevice ale lui Bela Kuhn, din 1918 și vorbea de bolșevici așa cum ar vorbi un pustnic despre diavoli: întruchiparea maximă a răului. Pentru familia noastră, aderarea la comunism și înscrierea în P.C.R. echivala cu o lepădare de Hristos și o unire cu satana! După familie, a urmat școala. Învățătorul meu, preotul Vasile Bucur, naționalist și creștin, m-a învățat de asemenea, să urăsc bolșevismul. În timpul războiului antisovietic a scris un „poem dramatic” intitulat „Jertfa Basarabiei”, în care îi prezenta pe bolșevici drept dușmanii lui Dumnezeu și ai Neamului. Apoi a urmat educația de la liceul „Samuil Vulcan”, educație preponderent creștină și românească, deci anticomunistă”.
A fost arestat la 15 noiembrie 1951, în comuna Sudrigiu, județul Bihor, împreună cu alte 28 de persoane, fiind judecat de Tribunalul Militar Timișoara, deplasat la Oradea. A primit o condamnare de 25 ani muncă silnică (sentința nr. 1/3 ianuarie 1953), din care a ispășit 13 ani. Era acuzat de activitate legionară și implicare în rezistența anticomunistă, fiind condamnat pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Alături de tânărul Liviu Brânzaș au mai fost condamnați la 25 de ani de muncă silnică fratele său, Virgil Brânzaș, Petre Stanciu și Adrian Mărăscu. Au primit sentința ca pe o decorație, așa cum avea să scrie Părintele Brânzaș: „La sfârșit zâmbim. Parcă am fi fost decorați. Într-un sens, această condamnare poate fi considerată un fel de decorație. Mai exact, un titlu de onoare”.
Părintele Liviu Brânzaș a trecut prin închisorile Oradea, Jilava, Minele Baia Sprie și Cavnic, Gherla și Aiud. A participat la greva foamei de la Aiud, din care cauză a fost transferat la închisoarea Gherla, unde a fost hrănit forțat și izolat în Zarcă timp de 30 de zile (între 19 ianuarie și 19 februarie 1955). Reîntors la penitenciarul Aiud, a refuzat reeducarea. A fost izolat timp îndelungat, peste trei luni de zile, în înfricoșătoarea Zarcă a închisori.
În închisoarea Aiud s-a rugat Domnului să ajungă în aceeași celulă cu Părintele Dumitru Stăniloae. Dumnezeu i-a împlinit ruga. La prima întâlnire, Părintele Stăniloae i-a spus: „Neamul românesc a trecut prin multe momente grele în istoria sa, dar a răzbit și a biruit întotdeauna prin credința în Dumnezeu și prin speranța în triumful final al binelui. Așa se va întâmpla acum. Să răbdăm cu tărie și smerenie suferința ce ni s-a dat”. Liviu Brânzaș a audiat zilnic cursurile marelui teolog timp de câteva luni, în celula (more…)
3 septembrie 2019
Drumul unui cruciat din temniță până în altar. Virgil Maxim despre Pr. Liviu Brânzaș
Sănătatea morală a unui popor
se probează prin gradul de respect
şi pietate pe care îl manifestă
faţă de eroii şi sfinţii săi.
Pr Liviu Brânzaș, pomenit pe +3 septembrie
Drumul unui cruciat din temniță până în altar
Virgil Maxim despre Pr. Liviu Brânzaș
Liviu Brânzaş fugea de relaţii exterioare, căutându-şi un alt eu în fiinţa sa nevăzută. Am reuşit să ne apropiem şi să realizăm o corespondenţă sufletească. Nu ştiam atunci ce ne va rezerva viaţa, ce rânduială este în planul lui Dumnezeu. Dorinţa de a ne apropia mai mult de El, de a-L simţi viu în fiinţa noastră, ne dădea prilejul să împărtăşim stări sufleteşti şi năzuinţe spre vârful Crucii, pe care voiam s-o urcăm fără să cârtim. Apetitul pe care-l avea pentru actul cunoașterii duhovniceşti, îmi dădea prilejul, ca şi la Târgşor, să scot din desagă darurile sfinte pe care Patericul, Filocalia şi toate celelalte lucrări ale Sfinților Părinţi mi-o umpluseră şi să pun pe masa sufletului său însetat.
Două sau trei luni s-au scurs repede. Despărţirea aducea, în plan divin, câştiguri duhovniceşti, mai mari, mai frumoase pentru Liviu Brânzaş: Părintele Stăniloae, Părintele Ioan, Părintele Ioan Ageu, Părintele Ioan de la Vladimireşti şi alţi duhovnici, pe care Dumnezeu dinadins îi trimisese în temniţă, l-au crescut în duhul ortodoxiei strămoşeşti.
Aveam să aflu cu mare bucurie că mirul preoției se pogorâse pe capul lui “ca roua Hermonului pe Munţii Sionului”. (more…)
3 decembrie 2016
Petre Ţuţea – Una din cele mai mari personalități contemporane. Un fragment din Raza din catacombă – Pr. Liviu Brânzaș
Calendarul Neamului Românesc:
+ 3 decembrie, pomenirea marelui filosof mărturisitor PETRE ȚUȚEA
Citiți și: Petre Ţuţea (1902-1991) – 3 decembrie, pomenirea marelui filosof mărturisitor
Petre Ţuţea – Una din cele mai mari personalități contemporane
Un fragment din Raza din catacombă – Pr. Liviu Brânzaș
În compartimentul mare al dubei ne aşezăm lângă domnul Pupeza. Este o încântare să-l asculţi vorbind. Ne spune că s-a despărţit de curând de Petre Ţuţea, despre care vorbeşte în termeni superlativi. Auzisem vag până acum despre Ţuţea. Acum aud vorbindu-se despre el, ca despre una din cele mai mari personalităţi contemporane. Timpul va confirma ceea ce admiraţia domnului Pupeza îi acorda cu anticipaţie. (…)
Ne apropiem de închisoare. Când apare în raza noastră vizuală, o privim cu toată atenţia. Privind-o din exterior, închisoarea nu pare aşa fioroasă. De la distanţă, nici nu-ţi poţi imagina iadul din interior. Într-adevăr, chinul acestui infern nu-l cauzează nici zidurile şi nici gratiile, ci răutatea şi cruzimea gardienilor şi a politrucilor. Or, acestea nu se văd, ci numai se simt. Trecem peste podul pe care îl vedeam, cu ani în urmă, în zilele de Duminică, pe colonelul Koller, mergând în ţinută de paradă şi şchiopătând, spre stadion. Era, cică, invalid de război. Din războiul civil din Spania. Ca zelos ucenic al Talmudului şi bun bolşevic, a luptat în Spania pentru dărâmarea Creştinismului.
Când ajungem în curtea închisorii, suntem încunoştinţaţi de către colonelul Crăciun că am fost aduşi în penitenciar ca să-l ascultăm vorbind pe Petre Ţuţea.
– Te-am adus în special pe dumneata – zice Crăciun, adresându-se mie – ca să vezi şi să auzi că şi Ţuţea s-a convins de adevărul celor spuse de noi.
Mă înclin zâmbind, copleşit – chipurile – de atâta onoare. Nu pot să nu mă întreb: de ce caută colonelul Crăciun atât de stăruitor să mă determine să vorbesc şi eu. Până la urmă ajung la concluzia că insistenţa lui ţinteşte departe. Legionarii bătrâni pe care i-a convins să-şi facă ”mea culpa” vor dispare, unul câte unul, cât de curând, sub acţiunea implacabilă a timpului. În schimb, noi, tinerii, deşi ne-a trecut prin furcile caudine ale Zărcii, vom rezista mai mult în viaţă şi vom constitui o primejdie în viitor. (…)
Discursul lui Petre Ţuţea, deşi lung de cel puţin două ore, nu aduce mult aşteptata dovadă că s-a convins de “adevărurile” lui Crăciun. Dimpotrivă, Crăciun a trebuit să recunoască profunzimea adevărurilor rostite de marele gânditor român. (more…)
3 septembrie 2016
Apel către tineretul român – Pr. Liviu Brânzaș, Brașov 1991
Apel către tineretul român
Pr. Liviu Brânzaș, Brașov 1991
Pentru orice creştin de bună credinţă este evident că cea mai mare lacună a vieţii bisericeşti a fost absenţa iubirii de adevăr şi, mai ales, a capacităţii de jertfă. În vremuri dificile pentru destinul creştin, a nu suferi pentru Hristos echivalează, de fapt, cu o abdicare de la marile imperative şi constituie o impietate. Jertfa este cea mai sigură şi importantă contribuţie la întărirea credinţei şi a Bisericii.
Nu este permis ca un apostol să devină, sub nicio formă, colaborator voluntar al minciunii şi imposturii. Spiritul apostolic şi patriotic este categoric împotriva ideii de a servi credinţa prin compromis. Acest principiu a fost formulat atât de profund de Pascal, în timpul sublimei sale lupte pentru apărarea purităţii moralei creştine: „Nu este permis a se săvârşi nici cel mai mic rău ca să facă să triumfe cel mai mare bine, şi adevărul divin nu are nevoie de minciuna noastră”.
Nu putem să afirmăm că nu am avut libertatea de a ne realiza misiunea. Creştinul, şi în primul rând apostolul, are la dispoziţie, în orice condiţii, o stare de maximă libertate: libertatea de a refuza orice faptă care ar fi împotriva intereselor fundamentale ale credinţei, libertatea de a suporta consecinţele demnităţii şi fidelităţii apostolice şi libertatea – suprema libertate! – de a lupta pentru credinţă până la martiriu. Numai aşa se face dovada credinţei în înviere şi în triumful final.
Nimeni nu este obligat să-şi asume o misiune grea în vremuri de cumpănă, dar odată asumată, se impune datoria de a o împlini cu onoare până la capăt. Este greu de acceptat pentru comoditatea şi laşitatea noastră, că, în momentele de prigoană, locul aspiranţilor spre culmi este în temniţă. Nu se poate crede cu adevărat decât în apostolii pe care îi urăsc şi îi persecută duşmanii lui Hristos!
Lipsa capacităţii de jertfă a determinat slăbirea prestigiului Bisericii şi are în prezent drept consecinţă inadmisibila ruşine, ca în străvechea noastră patrie creştină, presupusă a fi de acum liberă, creştinii, care formează zdrobitoarea majoritate a populaţiei, să ajungă în situaţia paradoxală de a cerşi de la o minoritate de atei şi liberi-cugetători dreptul de a face instrucţie religioasă tineretului. (more…)
3 septembrie: pomenirea părintelui Liviu Brânzaș, sfințit mărturisitor, luptător legionar, supraviețuitor al temnițelor comuniste, neobosit dascăl al legii creștine și iubirii de neam
3 septembrie: pomenirea părintelui Liviu Brânzaș, sfințit mărturisitor, luptător legionar, supraviețuitor al temnițelor comuniste, neobosit dascăl al legii creștine și iubirii de neam
„Omul va realiza fericirea în viaţă atunci când va accepta suferinţa cu bucurie.”
„Sănătatea morală a unui popor se probează prin gradul de respect şi pietate pe care îl manifestă faţă de eroii şi sfinţii săi.”
Scurtă biografie a părintelui Liviu Brânzaș
Liviu Brânzaş s-a născut la 16 decembrie 1930, în satul Sâniob, judeţul Bihor, fiind al treilea din cei patru copii (Virgil, Sabina, Liviu şi Cornelia) ai lui Ioan şi Ecaterina Brânzaş.
Primele clase primare le-a urmat la şcoala din Sâniob, până în anul 1940, când în urma Dictatului de la Viena, s-a refugiat cu familia în localitatea Finiş. Aici a continuat şcoala primară.
A urmat cursurile liceului “Samuil Vulcan” din Beiuş, un liceu de tradiţie românească şi creştină.
În data de 15 noiembrie 1951 a fost arestat pentru activitate anticomunistă, după ce fusese ascuns în satele din munţi timp de doi ani.
În urma unui simulacru de proces, a fost condamnat la 25 de ani muncă silnică pentru “uneltire contra ordinei sociale”, aceeaşi condamnare primind şi fratele său Virgil (n.:25 dec.1926 ; d.:apr.1998). Astfel, au fost în închisoare tatăl, Ioan Brânzaş, şi cei doi fii: Virgil şi Liviu, asemeni altor familii de români, având “vinovăţia” de a fi crezut în Dumnezeu şi de a-şi fi voit liber neamul.
Va suferi, la fel ca fratele său Virgil, timp de 13 ani supliciul închisorilor comuniste: Oradea, Jilava, mina de plumb Cavnic, Gherla şi Aiud. Participă la marea grevă a foamei de la Aiud, în urma căreia sunt trimişi disciplinar la Gherla, în Zarcă.
La Aiud, a avut prilejul de a sta câteva luni, în aceeaşi celulă cu Părintele Dumitru Stăniloae, cu care a păstrat legătura şi după eliberarea din închisoare. Părintele (more…)
26 mai 2014
Document: Preot Liviu Brânzas: Horia Sima, Comandantul – Scrisoare deschisã cãtre dr. Serban Milcoveanu, martie 1998
Preot Liviu Brânzas: 
Horia Sima, Comandantul
Scrisoare deschisã cãtre dr. Serban Milcoveanu
martie 1998
Domnule Serban Milcoveanu,
De curând, am gãsit pe un stand trei cãrti semnate de dvs: Corneliu Codreanu altceva decât Horia Sima – douã volume – si Partidul Comunist si Miscarea Legionarã – un volum. Am stat în cumpãnã dacã ar trebui sã vi se rãspundã sau nu. O primã atitudine fatã de atacurile dvs. la adresa Comandantului Miscãrii Legionare ar putea fi cea de ignorare totalã. Într’adevãr, pe legionarii încercati prin lupte si închisori – în care multi au intrat încã din adolescentã -nu-i intereseazã obsesiile, resentimentele, calomniile si fanteziile dvs. Dar întrucât actiunea dvs. este pubilcã, a nu tine cont de ea este ca si cum am gãsi pe stradã flacoane de otravã, împachetate în ambalaj îmbietor, sub titlul de medicament tonic si le-am ignora, neavertizând pe tinerii care ar fi tentati sã le ia ca atare. Pentru ei scriem, de fapt, rândurile ce urmeazã.
***
Întrucât tot ceea ce ati scris dvs. este o însiruire de idei si întâmplãri prezentate de-a valma, este foarte dificil de a vi se rãspunde într’un mod care sã pãstreze o anumitã ordine si continuitate. Voi încerca sã fac, totusi, câteva puneri la punct privind unele probleme fundamentale, pornind de la afirmatiile dvs. Citatele din scrisul dvs. le-am pus între ghilimele. Voi cita acuzatiile dvs. – oricât de grave -fãrã nici o teamã, cãci din comentarea lor se va dovedi cât sunt de subrede si ireale, unele fiind doar interpretãri fortate, iar majoritatea calomnii, niciodatã dovedite, sau pur si simplu afirmatii gratuite si insinuãri revoltãtoare. Pentru a facilita dialogul cu dvs. voi scrie Horia Sima si nu Comandantul, asa cum mi-ar fi dictat inima.
***
Dintru început frapeazã strania dvs. (more…)
5 septembrie 2013
3 septembrie: pomenirea sfintitului marturisitor Părintele Liviu Brânzaş (1930-1998). Mărturii despre viața și lucrarea sa
3 septembrie:
pomenirea sfintitului marturisitor
Părintele Liviu Brânzaş
(1930-1998)
Părintele Liviu s-a născut la 16 decembrie 1930 în comuna Sâniob, Bihor, al treilea din cei patru copii ai lui Ioan şi Ecaterina. Va primi la botez un nume latin, Liviu, ca în cazul celorlalţi trei: Virgil, Sabina şi Cornelia – nume ce nu puteau fi maghiarizate. Grija părinţilor se va accentua în educaţia celor 4 fraţi, imprimându-le dragostea pentru Biserică şi Neam. Era firesc aşadar să intre în conflict cu stăpânirea atee.
Primele clase primare le-a urmat la Sâniob până în 1940, când în urma Dictatului de la Viena s-a refugiat cu familia în localitatea Finiş. Aici a continuat şcoala. A urmat liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş, un liceu de tradiţie românească şi creştină. A făcut parte dintr-o organizaţie anticomunistă la care au aderat 24 de tineri, elevi şi studenţi, printre care 5 fete. La 19 ani era deja fugar prin satele şi munţii bihoreni.
A terminat liceul, iar în 15 noiembrie 1951 (la nici 21 de ani!) este arestat şi condamnat (3 ian. 1953) de către Tribunalul Militar Cluj la 25 ani închisoare pentru „uneltire împotriva ordinei sociale”. Procesul având loc în 27-28 dec. 1952. Aceeaşi condamnare a primit-o şi fratele său Virgil (25 dec.1926 – apr.1998).
Alături de el au fost în închisoare: tatăl Ioan şi fratele Virgil, având „vinovăţia” de a fi crezut în Dumnezeu şi de a-şi fi iubit neamul. Cum au primit sentinţa? Foarte senini şi mulţumiţi, ca de o ispravă. Era o cinste să suferi pentru credinţă şi neam, cum scrie: „La sfârşit zâmbim. Parcă am fi fost decoraţi. Într-un sens, această condamnare poate fi considerată un fel de decoraţie. Mai exact, un titlu de onoare”.
A trecut prin închisorile de la Oradea, Jilava, mina de plumb Cavnic, Gherla (17 martie 1954-31 iulie 1955, izolat în Zarcă 30 zile, 19 ian.-19 feb. 1955) şi Aiud, de unde a fost eliberat în 1964, după 13 ani de supliciu. Participă la marea grevă a foamei din Aiud, în urma căreia sunt trimişi disciplinar la Gherla, în Zarcă.
Fire domoală, era iertător şi se ruga profund. În închisoare a cunoscut mari teologi şi duhovnici, printre care părintele Stăniloae, care a fost închis între anii 1958-1963 sau părintele Iustin Pârvu. Cu părintele Stăniloae a păstrat legătura şi după eliberare. Acesta, la fel ca şi alţi preoţi întâlniţi, i-a adus imense câştiguri duhovniceşti, călăuze în duhul ortodoxiei strămoşeşti.
Memoriile din această perioadă le-a adunat după Revoluţie, în volumul „Raza din catacombă” (Ed. Scara, 2001), prefaţată de acelaşi părinte Iustin. În carte evocă peste 300 de nume. Deasupra tuturor apar străluciţii rectori şi mentori ai ortodoxiei: pr. prof. Ioan Ageu, păr. Ioan Iovan, păr. Arsenie Papacioc, pr. prof. Dumitru Stăniloae. În iadul al nouălea, Liviu Brânzaş făgăduieşte înaintea lui Hristos ca la ieşirea din temniţă să urmeze studiul teologiei şi să se preoţească.
Un colonel de securitate venit din Bucureşti îl anchetează:
„- Se vede că ai citit literatură legionară”. Liviu îi răspunde:
„- Eu nu ştiu ce fel de literatură am citit, dar vă pot spune criteriul după care ne orientam lectura: Indexul cărţilor interzise”.
În 1968 este admis pe primul loc la Institutul Teologic din Sibiu, iar după primul an este (more…)
Bucovina Profundă 