Bucovina Profundă

8 septembrie 2021

Din cuvintele părintelui Liviu Brânzaș

Filed under: Miscarea Legionara,pr Liviu Branzas,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 01:02

Din cuvintele părintelui Liviu Brânzaș

 

Liviu Branzas - 2img

Pr. Liviu Brânzaș – Fragment din discursul de la Gherla, 9 sept. 1993, după sfinţirea monumentului de la cimitirul închisorii

„De ce, în această epocă în care se vorbeşte atât de zgomotos despre „drepturile omului” şi despre „crimele făcute împotriva umanităţii”, crimele şi ororile săvârşite de comunişti sunt îngropate în mormântul tăcerii? Ni se aminteşte cu insistenţă despre un anumit holocaust, dar se uită în schimb valul de sânge şi uriaşul morman de cadavre pe care s-a clădit bolşevismul, pretutindenea unde a biruit în numele diavolului… Când vor veni reprezentanţii ţărilor care ne-au vândut spre tăiere măcelarului roşu de la Kremlin, să depună flori şi pe mormântul creştinilor asasinaţi, sub diverse forme, de comunişti? Sau în concepţia acestora, numai cei morţi în lagărele naziste sunt victime?”.

 

Pr. Liviu Branzaș – Despre slujitorii urii

Foştii slujitori ai ideologiei urii nu se sfiesc să vorbească despre spiritul nostru de răzbunare, deşi ştie toată ţara că după 22 Decembrie 1989 nimeni dintre noi nu a schiţat nici cel mai mic gest de agresiune împotriva celor care ne-au torturat şi ucis; nu am sărit în beregata niciunuia dintre schingiuitorii şi călăii noştri. Ce pot ei să înţeleagă din sublimul versurilor în care s-a imortalizat crezul nostru creştin din închisori? „Prin inimi negre de păduri cu fiare/Trec mucenici cu frunţile în soare/Cerşind pentru călăii lor iertare”…

Această atitudine reprezintă culmea generozităţii cu care ne-a înnobilat suferinţa. Aceasta este răzbunarea noastră! Această lecţie de totală nonviolenţă, pe care le-am dat-o, i-a făcut pe foştii temniceri ai poporului român mai îndrăzneţi. Unii chiar ne ameninţă. Nu este nici inexplicabil şi nici surprinzător. Până nu dispare ultimul martor al crimelor, ei nu au odihnă. Ei nu s-au lepădat de crimele lor şi nu au făcut nici un act de pocăinţă. Ei nu s-au prezentat în faţa naţiunii a cărei viaţă, credinţă şi libertate au fost călcate în picioare de partidul pe care l-au slujit – şi pe care l-au părăsit numai obligaţi de evenimente, dar neputându-se debarasa de spiritul lui malefic – cu atitudinea de reală căinţă şi voinţă de îndreptare a fiului risipitor, spre a fi iertaţi şi restauraţi la demnitatea de oameni. Ei ne privesc în continuare prin lentilele roşii prin care au privit neîndurători timp de o jumătate de veac zvârcolirile acestui popor îngenuncheat de ei.

Nu pot, însă, să nu dau glas regretului că o parte dintre românii ce se consideră acum adversari ai comunismului, dar care atunci nu au fost împreună cu noi la Aiud, folosesc faţă de luptătorii anticomunişti cei mai redutabili aceeaşi terminologie pe care au folosit-o foştii anchetatori şi schingiuitori! Să bănuim la unii dintre aceştia o stare de ocultă satisfacţie că suntem insultaţi şi loviţi în continuare?

Pare paradoxal, dar consider că ar trebui să ne bucurăm că începe un război împotriva noastră. Prea am stat pasivi şi amorţiţi. Acest atac ocult sau direct împotriva ne va trezi – ne va retrezi – la datoria noastră fundamentală. Poate că nedreptatea care se săvârşeşte împotriva noastră va răni inima acestui tineret al ţării, care stă blazat în faţa catastrofei materiale şi morale în care ne scufundăm, şi se va uni cu noi în luptă, pentru o adevărată renaştere românească. (cf. Puncte cardinale, ian. 1994; Gazeta de Vest, nr. 30 (94)/feb. 1994)

 

Pr. Liviu Brânzaș – Despre marea misiune apostolică a creștinismului contemporan

Nu este niciodată prea târziu pentru un om cu vocaţie misionară să realizeze o mare misiune apostolică în creştinismul contemporan. Refluxul actual al credinţei creştine are drept cauză absenţa marilor apostoli de tip paulin. Renaşterea spiritualităţii şi vieţii creştine va fi posibilă numai prin apariţia unor mari personalităţi apostolice care să concentreze în fiinţa lor calităţile Sfântului Apostol Pavel: spirit vizionar, profunzime de gândire, voinţă energică, elan eroic, spirit de sacrificiu, trăire mistică.

Nimic nu trebuie să ne împiedice să aspirăm spre acest suprem ideal!

Hristos ne cheamă spre două culmi: spre Tabor, spre desăvârşirea spirituală după pilda Sfinţilor Părinţi (idealul filocalic) şi spre Golgota, spre jertfa supremă pentru biruinţa lui Hristos (idealul martiric).

Doamne, ajută! Acum şi până în ceasul morţii! Amin! (Suceagu, 29 nov. 1984)

 

Din punct de vedere creştin, toate valorile de existenţă se judecă raportate la mântuire. Nu există o autonomie estetică absolută. Trebuie arătat clar că arta şi cultura aşa cum sunt, ele nu ajută la mântuirea prin Hristos.

În acest act de clarificare trebuie stabilit ce este tendinţa inconştientă a omului lipsit de temei interior creştin şi ce este acţiune camuflată a unei conspiraţii anticreştine.

Toată cultura modernă este opera “împrăştierii”. Acum încep să înţeleg mai bine insistenţa Sfinţilor Părinţi asupra “împrăştierii”, adică a devierii în superficial şi neesenţial. În toate domeniile vieţii (religioase, sociale etc.) există această tendinţă. Sunt rari oamenii profunzi, adică concentraţi în esenţial.

Pentru noi creştinii, esenţialul este Hristos şi mântuirea prin El. (dec. 1987)           

 

Pr. Liviu Brânzaş – Despre compromisurile Bisericii Ortodoxe:

„Este regretabil că au fost clerici (dintre care unii tronează încă pe înalte scaune) care erau dispuşi la orice compromis (uneori supralicitând!) numai să promoveze sau să se menţină acolo unde au fost înălţaţi. Ştim că în Biserică sunt şi nechemaţi şi impostori, oameni lipsiţi de vocaţie şi spirit de sacrificiu, şi chiar lupi deghizaţi, care au fost infiltraţi special în staulul Bisericii. Este dezonorantă încercarea de a justifica abdicarea de la marea datorie lamentându-ne că «nu era voie». Pentru această datorie fundamentală nu trebuia să se ceară voie de la nimeni. Sau cum poate fi considerată altfel decât ca o impietate aproape impardonabilă faptul că ierarhii BOR au stat departe de cimitirele închisorilor, acolo unde zac martirii lui Hristos răpuşi în timpul domniei sângeroase a lui Antihrist? … Dar când se fac afirmaţii neadevărate şi nedrepte, nu putem sta cu braţele încrucişate mai ales când se aduc acuzaţii grave la adresa unor oameni care nu se mai pot apăra. … De ce când e vorba de greşelile unor clerici ortodocşi se condamnă Biserica în totalitate? Apostaţi şi eretici au existat în toate veacurile, dar nu ei au constituit Biserica eternă…

Pentru mine, ca preot activ în Biserica luptătoare din timpul prigoanei ateiste din România, Biserica Ortodoxă era reprezentată de ierarhul meu direct, PS Iustinian Chira – Maramureşanul, care ne îndemna, cu înţelepciune şi curaj, să ne facem datoria apostolică fără nici o şovăire, în acel moment istoric dificil pentru Biserică şi întreg neamul…

Toată lumea avea un reazem undeva: catolicii, la Roma, protestanţii şi neoprotestanţii, la Casa Albă. Numai ortodocşii nu aveau pe nimeni, decât pe Atotbunul Dumnezeu şi pe românii care nu părăsiseră Biserica strămoşească.

Tineretul trebuie să ştie că demnitatea apostolică în închisori nu a fost apanajul exclusiv al preoţilor catolici… sau al pastorilor protestanţi (cum lasă să se înţeleagă pastorul Wurmbrand). Cât despre rabinii mozaici, nu am cunoscut nici unul şi nici nu am auzit ca vreunul să fi fost pedepsit în temniţele comuniste, deşi am trecut prin patru închisori şi un lagăr de muncă forţată…

Nu văzând atitudini şi fapte infamante la preoţii ortodocşi din închisori s-a convertit la creştinism scriitorul evreu Nicolae Steinhardt şi a primit botezul ortodox. Dacă mi se îngăduie să fac şi eu o mărturisire, voi preciza că am studiat Teologia şi am devenit preot numai după ce am frecventat (la Jilava, Cavnic, Gherla şi Aiud) şcoala marilor teologi şi misionari ai credinţei ortodoxe, cu care am avut şansa providenţială de a sta în celulă.

Este bine ştiut că trădarea lui Iuda nu a umbrit cu nimic lupta şi martiriul celorlalţi Apostoli…În încheiere, ne întrebăm: cine are interesul să arunce cu noroi peste chipul martirizat al sutelor de preoţi ortodocşi români care au trecut prin infernul închisorilor comuniste? Tuturor celor vinovaţi de această impietate, le transmitem rugămintea: dacă nu sunteţi capabili să depuneţi o floare, cel puţin nu călcaţi pe morminte! Şi gestul este cu atât mai de neiertat, cu cât mulţi dintre aceşti martiri ai credinţei strămoşeşti zac în morminte neştiute”. ( Pr. Liviu Brânzaş, Martor într-un proces moral, p. 41, 101 ş.u.)

 

Pr. Liviu Brânzaş – Despre martiriul lui Moța și Marin:

„13 ianuarie 1952. Ziua când au căzut în luptă Moţa şi Marin, pentru Hristos şi Biserica Sa. Cuvintele lui Moţa din Testamentul său sunt copleşitoare: “Eu aşa am înţeles datoria vieţii mele. Am iubit pe Hristos şi am mers fericit la moarte pentru El”. Iată un ideal mai presus decât toate: a lupta şi a muri pentru Hristos. Jertfirea vieţii în plină tinereţe. În această epocă de prigoană împotriva lui Hristos, a trăi până la adânci bătrâneţe înseamnă o dezertare de la datoria creştină. Moţa a considerat actul său nu o simplă datorie, ci “datoria vieţii”. Până acum n-am pătruns sensul deplin al acestor cuvinte. Când slujirea lui Hristos este doar o “datorie” oarecare, nu poţi atinge hotarele eroismului. De-abia când ea devine “datoria vieţii”, numai atunci poţi fi capabil de fapte mari şi mai ales de jertfa supremă.

În lumea aceasta zbuciumată, plină de mistere şi contradicţii, sufletul omenesc caută un adevăr.

Da! Adevărul există! El este Hristos!…

Creştinul luptător trebuie să-şi formeze atitudinea şi aspiraţia sufletească astfel încât sfârşitul vieţii lui să fie martiriul, mucenicia pentru Hristos, încadrat astfel în rândul zecilor de mii de martiri ai primelor prigoane!” („Raza din catacombă”, cap. 1).

 

Citiți și:

Apel către tineretul român – Pr. Liviu Brânzaș, Brașov 1991

3 septembrie: pomenirea părintelui Liviu Brânzaș, sfințit mărturisitor, luptător legionar, supraviețuitor al temnițelor comuniste, neobosit dascăl al legii creștine și iubirii de neam

Document: Preot Liviu Brânzas: Horia Sima, Comandantul – Scrisoare deschisã cãtre dr. Serban Milcoveanu, martie 1998

3 septembrie: pomenirea sfintitului marturisitor Părintele Liviu Brânzaş (1930-1998). Mărturii despre viața și lucrarea sa

Un comentariu »

  1. De ce nu publici?
    https://www.bitchute.com/video/HicwyD5SBrCk/

    Apreciază

    Comentariu de Radu Humor — 8 septembrie 2021 @ 22:00 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: