Dărâmarea dogmelor neștiințifice ale Științei
Un om de ştiinţă britanic aruncă în aer DOGMELE celor care afirmă: „Nu cred în Dumnezeu. Cred în ştiinţă”. Discursul său a fost CENZURAT de TEDx
Acest discurs a fost şters din arhivele TEDx. Detalii, AICI.
Transcrierea discursului:
Înșelarea știinţifică se amăgeşte cu credinţa că, în principiu, știința înţelege deja natura realităţii, și că doar detaliile mai trebuie completate. Această credinţă e larg răspândită în societatea noastră. E genul de credinţă al oamenilor care spun: „Nu cred în D-zeu. Cred în ştiinţă.” Este o credinţă ce s-a răspândit azi în întreaga lume. Dar există un conflict la baza ştiinţei între știința ca metodă de cercetare bazată pe raţiune, dovezi, ipoteze şi cercetare colectivă şi ştiinţa ca sistem de credinţe sau concepție despre lume. Din păcate, aspectul de concepție despre lume al ştiinţei a ajuns să inhibe şi să constrângă libera cercetare, care e chiar rostul și sensul ştiinţei.
Încă de la sfârșitul secolului XIX, ştiinţa s-a efectuat sub aspectul unei credinţe sau unei conceptii despre lume esentialmente materialista. Materialismul filozofic. Azi stiintele sunt cu totul subsidiare ale concepției materialiste despre lume. Cred că, dacă ne debarasăm de acest mod de gândire, ştiinţele se vor regenera.
În cartea mea „The Science Delusion”1 – numită în SUA „Science Set Free”2, am luat cele 10 dogme sau presupuneri ştiinţifice şi le-am transformat în întrebări, ca să văd cum rezistă la o analiză ştiinţifică. Niciuna nu rezistă prea bine. Am să trec în revistă cele 10 dogme la care mă refer, apoi voi avea timp să discut doar 1-2 amănunţit.
La modul esențial, cele 10 dogme care formează concepția de viață standard a celor mai instruiți oameni din lumea întreagă sunt:
Dogma 1: – că natura e mecanică sau că funcţionează ca un mecanism, universul e ca o maşinărie, animalele şi plantele sunt nişte maşinării, noi suntem nişte maşinării. De fapt, noi suntem maşini. Suntem „roboţi de tăiat lemne”, după cum plastic afirma Richard Dawkins, cu creiere care sunt computere programate genetic.