Mitropolitul Hierotheos Vlachos:
De dragul unității
„Erezia, iar nu adevărul sparge unitatea.”
Unitatea nu este un acord exterior de opinii și, mai ales, diferențiate de credința cea primită și de tradiția descoperită, ci este un rod al Sfântului Duh, împărtășirea Sfântului Duh este unitatea de credință. Prin urmare, în Biserică nu este posibil să fie distruse, „de dragul unității”, ecleziologia ortodoxă, teologia ortodoxă și, în final, să fie subminată toată credința descoperită. Când stăpânește abaterea de la credință, unitatea nu este de laudă. Dimpotrivă, acela care păzește credința descoperită păzește unitatea. La fel, pe subiecte bisericești nu poate nimeni să urmeze diplomația și să retracteze, să schimbe de fiecare dată opiniile și să caracterizeze această mentalitate drept contribuție la unitate.
De multe ori, la diferite întâlniri ale oamenilor, chiar și în Organismele sinodale bisericești, este formulată opinia că trebuie să fim de acord pe o temă, fie și dacă avem o părere diferită, „de dragul unității”. Și se poate întâmpla ca aceleași Organisme sinodale bisericești, din care fac parte aceiași oameni, să ia decizii diferite, lucru care este justificat că se face „de dragul unității” sau „pentru unitate”.
Dar există și oameni, politici sau bisericești, care susțin că se luptă pentru unitatea corpului din care fac parte, pe când ceilalți nu sunt interesați de unitate.
De la început, trebuie să fie notat că unitatea în societate și în Biserică este o țintă mai îndepărtată la care trebuie să privim. Îndeosebi în Biserică, acesta este scopul tuturor, deoarece el a fost atins în ziua Cincizecimii, conform Condacului praznicului: „Când Cel Preaînalt, coborându-Se, a amestecat limbile, a despărțit neamurile; când a împărțit limbile cele de foc, la o unire i-a chemat pe toți”. Acesta este lucrul Sfântului Duh, Care lucrează în Biserică. Astfel, unitatea în Biserică este experiența Cincizecimii, pentru care există unitatea Apostolilor și a Părinților în teologie.
Totuși, este necesar să fie notat că unitate pot să aibă și cei care lucrează răul și cei care compun o organizație bisericească, ce urmăresc dezbinarea și nenorocirea societății. Oamenii aceștia sunt interesați de unitatea lor ca să comită răul și să nu fie descoperiți. Drept pentru care scopul mai îndepărtat nu este unitatea, ci legătura unității cu adevărul. (more…)
Sinodul care s-a întrunit în Creta în intervalul 19-26 iunie a.c., deși inițial era caracterizat ca ”Sinod Ecumenic”, în cele din urmă s-a intitulat ”Sfânt și Mare Sinod”. Cele patru Biserici care nu au fost prezente la Sinod, în mod direct sau indirect au respins titlul de ”Sfânt și Mare Sinod”, și sunt încă așteptate deciziile lor asupra acestui Sinod. Astfel, adevărata denumire a acestui Sinod o va acorda conștiința Bisericii, care este exprimată prin Sfinții acesteia, cei ce alcătuiesc ceata văzătorilor de Dumnezeu în Biserică, după cuvântul Sfântului Dionisie Areopagitul. Vom vedea pe parcurs cum se va numi acest Sinod în cele din urmă – ”Sinod al Întâi-stătătorilor”, ”Sfânt și Mare Sinod”, ”Sinod Ecumenic”, ”Presinod” etc.
O analiză îngrijorătoare cu precizie chirurgicală: 
Publicăm și subscriem această scrisoare pe care o considerăm un foare bun și necesar punct de plecare in discuțiile ce vor urma.
Sinodul Bisericii Greciei, în ședințele sale plenare din 24-25 mai a.c., în virtutea dreptului și competenței pe care le deține, a studiat textele aprobate de Conferințele Panortodoxe Presinodale și de Sinaxele Întâistătătorilor, ca urmare a hotărârii și propunerii Sinodului Permanent al Bisericii Greciei. Pe baza articolului 11 al Regulamentului de Organizare și de Funcționare a ”Sfântului și Marelui Sinod”, a hotărât depunerea propunerilor, amendamentelor, corecturilor și adaosurilor, care au și fost depuse competent și în intervalul de timp prevăzut la Secretariatul Panortodox al ”Sfântului și Marelui Sinod”.