MARTIRUL, ICOANA LUI HRISTOS
Conferința susținută de
Prof. Ion Pătrulescu – monahul Ieronim
Timișoara, 10 noiembrie 1998:
13 ianuarie 2022
15 august 2021
Semnul lui Antihrist. Un text de Radu Iliescu
Semnul lui Antihrist
Un text de Radu Iliescu
Semnul lui Antihrist este materializarea unui mai vechi jurământ de supunere şi credinţă (în fond, unul şi acelaşi lucru). Un marcaj vizual (este epoca imaginilor!), pentru a ne reaminti permanent şi a confirma celorlalţi că suntem în poveste. O îndatorire de recunoştinţă faţă de sistemul care, generos, se oferă să se îngijească pentru sufletul nostru ce vom mânca, pentru trupul nostru cu ce ne vom îmbrăca, astfel încât noi să fim în sfârşit în siguranţă. O bagatelă care vine la pachet cu libertatea supremă de a dispune cum vrem de vieţile noastre, cu condiţia de a respecta maşinăria însetată de nesfârşite reglementări.
Fireşte, trebuie să părăsim pentru totdeauna vechea poveste, în care El ne-a spus să fim ca păsările câmpului, care nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţi, şi care sunt hrănite de Tatăl. Că oricât ne-am îngrijora şi am fi de bogaţi, n-am putea să ne îmbrăcăm precum crinii câmpului, doar slava Tatălui poate. Acum nu mai e nevoie de toată această predică, sistemul antihrist se ocupă de tot, noi putem să nu ne îngrijorăm dar fără să ne punem nădejdea în Dumnezeu. Trebuie doar să acceptăm marcarea noastră, şi totul ne este oferit: venitul minim garantat fără să facem nimic, sănătate perpetuă şi tinereţe veşnică. Nu mai e nevoie de concentrarea rugăciunii, de şlefuirea virtuţilor, de asceză şi de cunoaştere sacră. Sistemul poate neutraliza pentru noi natura umană, vetustă va deveni Cartea lui Iov.
Un idol cu pretenţii de putere nesfârşită a ieşit din adâncuri. Spre binele nostru, desigur. Nu vrea mare lucru, doar ceea ce e a lui Dumnezeu. Dar nu asta vor toţi idolii dintotdeauna? În schimb, este gata să ne dea tot ce de fapt nu ne-a lipsit niciodată. Musulmanii îl numesc pe Antihrist chiar aşa: al-Dajjal, Escrocul, cel care promite ceea ce nu-i aparţine şi ia de la fraier tot ce poate fi mai valoros. “Şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta” – iată povestea în care trebuie să intrăm. Ca să fie bine. După ce-i convingi pe oameni că motivaţiile economice sunt cele mai importante, le condiţionezi accesul la comerţ. Dacă nu cumpărăm şi nu vindem (inclusiv sub forma tranzacţionării timpului nostru, marfa proletarului), vom muri. Adică vom fi cetăţeni de mâna a doua, nu vom mai beneficia de recunoaşterea celorlalţi, vom rătăci la marginea sistemului, ceea ce e acelaşi lucru cu moartea.
Există viaţă în afara antihristului? Aceasta este întrebarea. Ne putem lipsi de toate ale lui, de bufoneria cleioasă care ne oferă ceea ce ea însăşi nu are, adică siguranţă şi certitudini? Câtă vreme mai avem încă cuvintele Scripturii cu care să exprimăm ideile eterne, vedem cu claritate ceea ce este negru şi se pretinde alb, şi avem resursele necesare pentru a arunca o flegmă în gura sistemului. Pentru că nu doar cu pâinea (cumpărată) se va hrăni omul, spune povestea lui Hristos, incompatibilă cu idolatria zilelor de azi.
30 iunie 2021
Tenebrele civilizației europene, Raportul Matic și transumanismul
Tenebrele civilizației europene, Raportul Matic și transumanismul
Cultura morții și viitorul Europei
Raportul Matic reprezintă nu doar un triumf în hegemonia culturală a Stângii neomarxiste, ci și o lovitură de ciocan dată celor care iubesc libertatea. Documentul ne spune, negru pe alb, că orice „clauză de conștiință a unei persoane (i.e., medicul) nu poate aduce atingere dreptului pacientului de a avea acces deplin la asistență medicală și servicii (avort, schimbare de sex, asistența la naștere a bărbaților trans și a persoanelor non-binare, etc).” Ceea ce pentru Părinții fondatori ai Americii reprezentau drepturi inalienabile (viața și libertatea), azi au devenit niște mofturi pentru birocrații de la Bruxelles…
Un text de Mihail Neamțu
În toată dezbaterea iscată de Raportul Matic m-a uimit, pur și simplu, opinia frivolă a unui fizician inteligent pe care-l respect: dl Cristian Presură a comparat schimbarea de sex cu dobândirea unui pașaport străin (fie el american, elvețian sau britanic) de către un cetățean român. Cu alte cuvinte, un om de știință riguros ajunge să confunde natura și cultura, biologia cu psihologia.
O face deliberat, din conformism ideologic sau dintr-o eroare de judecată? Nu știu, dar îi reamintesc savantului nostru vorba apostolului Pavel: nu tot ce-i posibil e dezirabil și nu tot ce-i dezirabil e necesar sau folositor.
Pe vremuri, păgâni înțelepți precum Marcus Aurelius propovăduiau viețuirea simplă în acord cu legile firii. Să nu tulburi armonia naturii. Să nu trăiești viața prin comparație. Să ai mereu cugetul cumpătat. Să accepți limita și suferința vieții. Azi e la modă altceva: transumanismul (în speță, transgenderismul).
A promova la nivel de politică europeană schimbarea de sex în rândul adolescenților (fără sancțiunea părinților și fără condiționări financiar-medicale) e o decizie gravă, cu incalculabile consecințe.
Dragă domnule Presură: ca să ajung în Elveția nu-mi schimb numărul de cromozomi, nu-mi injectez hormoni în corp și nu-mi tai penisul pentru a face loc unui vagin artificial. Înlocuirea de sex oare chiar seamănă cu mutarea-n altă țară? Păi sunt 27 de state-membre UE unde pot decide să locuiesc mâine. Câte genuri sunt pe lume? Cum le-ați stabilit științific? Câte ne propuneți să testăm? Cine, în ultimă instanță, va plăti pentru această nouă dezordine identitară și amoroasă?
Pentru toți contorsioniștii care vă spun că Parlamentul European a votat un document progresist care salvează vieți , eu am un singur mesaj: mințiți tovarăși, mințiți.
Sub raport filozofic, Raportul Matic echivalează sarcina cu o boală, avortul cu un serviciu medical și femeia însărcinată cu un pacient care trebuie să solicite la spital chiuretajul așa cum un șofer cere unui mecanic înlocuirea unui pneu stricat. Viața copilului? Nu există decât țesut celular. Trauma părinților? O prejudecată. (more…)
22 ianuarie 2021
Demistificarea vaccinului anti Corona virus. Pavel Aghioritul, doctor în biologie moleculară și biomedicină
Demistificarea vaccinului anti Corona virus
Monahul Pavel Aghioritul, doctor în biologie moleculară și biomedicină
Cu tristețe și mirare asistăm la un experiment fără precedent în istoria lumii. [1] În numele „iubirii” pentru persoanele în vârstă și cele mai vulnerabile, vaccinarea este programată pentru toți oamenii din întreaga lume, pentru a extermina implacabilul „dușman invizibil”, cunoscut sub numele de virusul Corona, SARS-Cov2 . Programul de vaccinare anti-Covid19 implică:
-
Un cadru juridic necesar care va restrânge dreptul la alegere individuală și va da întâietate presupusului ”bine colectiv”, în detrimentul drepturilor fundamentale individuale ;
-
Autoritarism guvernamental pentru a pune in aplicare cadrul juridic;
-
Presiune mass-media, crearea cererii și așteptărilor pentru vaccin, inducerea falsei dileme: „vaccin sau izolarea socială”;
-
Finanțare unilaterală pentru producția de vaccinuri, în cantități mari și pentru livrarea lor în fiecare colț al planetei – în detrimentul cercetărilor pentru găsirea și producerea de tratamente eficiente.
Aceștia sunt doar câțiva pași din protocolul deja implementat pentru a realiza acest nou experiment. Oamenii de afaceri, jurnaliștii, oficialii guvernamentali și ONG-uri internaționale fac propagandă zilnic vaccinului, prezentat ca o baghetă magică care ar permite omenirii să se întoarcă la era pre-COVID.
Pe de altă parte, comunitatea științifică în loc să denunțe această dezinformare, a păstrat o „tăcere de pește” cu privire la ceea ce oamenii ar trebui să se aștepte cu adevărat de la vaccin, cu excepția câtorva cazuri inspirate, cum ar fi profesorul Dr. Ioannis Ioannidis [3]. De fapt pandemia actuală NU justifică vaccinarea globală, din mai multe motive:
1. Rata de mortalitate deosebit de scăzută a bolii Covid 19[15], dar și distribuția acesteia în funcție de vârstă, indică în mod clar că vaccinarea, pentru a fi fezabilă, trebuie să fie țintită . Mortalitatea a fost fictiv supraevaluată oficial (~ 2,5%): pe de o parte, datorită supra-reprezentării cazurilor grav pozitive ale virusului [4] și, pe de altă parte, având în vedere că numărul morților din COVID a inclus, de asemenea, decesele de cazuri găsite pozitive pentru COVID, dar cu alte boli subiacente (nu sindromul respirator SARS) [5]. Studii recente care au estimat numărul de decese în raport cu numărul real de persoane expuse la virus – pe baza testelor serologice (teste de anticorpi) într-o anumită zonă geografică – au stabilit că acest procent este de același ordin de mărime ca cel al gripei sezoniere (cu siguranță <1%) [6].
Pe baza celor de mai sus, chiar dacă se produce un vaccin sigur și eficient (ceva deosebit de dificil pentru biologia virușilor corona), poate fi justificată administrarea acestuia numai grupurilor cu risc ridicat, așa cum se face cu vaccinul antigripal sezonier. Inutil să spun că nu este justificată administrarea acestuia la copii – care sunt în marea lor majoritate asimptomatici, nici la persoanele care au fost expuse și sunt imune la virus (test pozitiv de anticorpi), având în vedere că au deja ceea ce ar face vaccinul le-am dat. (more…)
16 ianuarie 2021
Așa-zisul vaccin nu încalcă nici o dogmă?! Replică la cuvântul unui părinte celebru dată de Elena Dulgheru
Așa-zisul vaccin nu încalcă nici o dogmă?! Replică la cuvântul unui părinte celebru dată de Elena Dulgheru
Folosirea v.i.p.-urilor și a instituțiilor celor mai respectate de societate (ca televiziunea, școala și Biserica) pentru impunerea în masă a unei ideologii periculoase, străine maselor, este o rețetă veche, care exploatează psihologia mulțimilor. A fost folosită intensiv de marxiști, care erau capabili de orice violență sau vicleșug pentru a smulge unor intelectuali, preoți sau artiști respectați o declarație de aderență ori chiar partizanatul; metoda este reactualizată acum de urmașii marxiștilor.
Simona Halep… părintele cutare… cutare ierarh… Evident, ierarhia bisericească este extrem de vizată acum de tirurile încrucișate ale presei, politicienilor, factorilor de decizie văzuți și nevăzuți. Și cea mai șantajată. Nu e de mirare, așadar, că declarațiile clericilor sunt contradictorii. Nu îi vom judeca – doar Dumnezeu are dreptul s-o facă -, dar suntem datori să le înțelegem mesajul și conținutul declarațiilor publice.
A devenit virală declarația de duminică 10 ianuarie 2021 pentru Digi24.ro a părintelui Constantin Necula, cel mai popular cleric al ultimului deceniu, de susținere a campaniei guvernamentale de vaccinare. Miniinterviul său, scurt de un minut și ceva, amabil și superficial, a fost preluat de presă cu titlul: ”A crede că vaccinul e o încălcare a unei dogme e periculos. În mâna lui Dumnezeu stau și astfel de vaccinuri”. Frazele sale, lipsite de spirit analitic și de o corectitudine politică impecabilă, au fost circulate fulgerător de toate cotidienele importante, tocmai de cele care obstrucționează sistematic vocile docte, competente și responsabile, precum cea a părintelui prof. Vasile Mihoc, pus la zid de curând pentru adevărul avertismentelor sale din Scrisoarea deschisă către guvernul României, Ministerul Sănătății și întreaga societate română, referitoare la abuzurile vaccinării.
„E momentul să-i lăsăm pe profesioniști să vorbească” – susține părintele Necula, confundând specialiștii cu medicii fără pregătire în domeniu, acreditați de guvern, care se bâlbâie și gafează repetat la fiecare interviu, și ignorând că tocmai adevăraților specialiști, cu operă și rezultate practice în imunologie, li se pune sistematic călușul în gură. Desigur că e bine să-i lăsăm pe profesioniști să vorbească, dar pe care dintre profesioniști? Pe cei care și-au vândut profesia și sunt incapabili de o argumentare serioasă, ori pe cei fideli adevărului științific, pe care îl exprimă logic și coerent și, fideli, implicit, și lui Dumnezeu?
(more…)
15 ianuarie 2021
Embrionul – colecție de celule sau ființă umană? Un articol de Vasile Astărăstoae
Embrionul – colecție de celule sau ființă umană?
Un articol de Vasile Astărăstoae
Unul dintre domeniile în care se evidențiază cu claritate conflicte etice determinate de progresul tehnologic este reproducerea umană asistată medical.
Anul 1978 a marcat un reper în tehnologia reproducerii, deoarece în acel an s-a născut primul copil urmare a fertilizarii in vitro (FIV). Personajele principale au fost Robert Geoffrey Edwards, (1925-2013) – Premiul Nobel pentru Medicină, Patrick Steptoe (cei care au realizat fertilizarea, au urmărit sarcina și au asistat nașterea) și copilul conceput “în eprubetă”- Louise Brown. Pentru Edwards, în acel moment, problemele etice au fost de importanță minoră, deoarece a existat un singur scop: „cel mai important lucru în viață este să ai un copil”. Apariția FIV în practica clinică a dezvaluit însă modalitățile prin care oamenii de știință și clinicienii intervin nemijlocit în dezvoltarea embrionilor umani în laborator, iar faptul că un numar tot mai mare de cercetări sunt direcționate spre embrioni, implicând frecvent distrugerea lor, a creat o problema etică.
Din acel moment, vehemența dezbaterii privind avortul a fost transferată în dezbaterea privind embrionii. Există însă deosebiri între avort și FIV. În clinicile de avort, se pune capăt unei vieți (fetale) la cererea femeilor însărcinate. Clinicile de fertilitate au rolul de a aduce o viață nouă la existență. Acest lucru este însă însoțit de pierderea altor embrioni, care se dovedesc a fi improprii implantării sau care sunt în plus față de cerințele mamei / cuplului.
Prin urmare, interesul etic s-a concentrat către fertilizarea în sine sau a concepției (așa cum este frecvent menționată în cercurile teologice). O problema în mare măsură metafizică – statutul moral al embrionului –, a devenit o problema practică, și anume: modul în care embrionii sunt tratați in vitro. Acest lucru i-a pus pe eticieni, medici, cercetători, teologi și întreaga societate în fața a două întrebări: (more…)
7 iunie 2020
Sfântul Iustin Popovici – Predică la Cincizecime: NAȘTEREA BISERICII LUI HRISTOS. Pogorârea în noi a Sfântului Duh este o condiție a mântuirii.
Sfântul Iustin Popovici – Predică la Cincizecime : NAȘTEREA BISERICII LUI HRISTOS
Sfântul Simeon Noul Teolog : Pogorârea în noi a Sfântului Duh este o condiție a mântuirii.
Predica a patra la Cincizecime, 1977
Iata fratilor, praznicul ce ne spune ce este acela omul: ce este acela sufletul omului, ce este aceea mintea omului, ce este aceea inima omului, ce este acela rostul omului.
Marele praznic de astazi ne spune aceasta taina. Domnul, creandu-ne ca oameni, pentru ce ne-a daruit Duh Sfant? Ne spune praznicul de astazi: pentru aceea ca noi sa ne desavarsim sufletul prin Sfantul Duh, sa crestem in Duh Sfant, sa mergem cu Sfantul Duh prin aceasta lume si prin toata vesnicia. Bre, omule, nu este de gluma! Dumnezeu nu a glumit atunci cand a creat omul. Omul este o taina profunda si mareata, cea mai mare taina dumnezeiasca in aceasta lume.
La Inaltare, ce am proslavit? Am proslavit pe Domnul Hristos, Care cu trupul S-a urcat si S-a inaltat la Ceruri (Luca 24,51). Ce a spus prin aceasta Domnul? Domnul a spus ca trupurile noastre, al meu si al tau si al fiecaruia, vor invia din morti si se vor inalta deasupra tuturor Cerurilor. Domnul a devenit om ca sa arate calea omului prin aceasta lume. Si ceea ce s-a intamplat cu trupul Sau, se va intampla cu trupul fiecaruia, cu trupul fiecarui om.
14 mai 2020
Episcopul Ignatie al Hușilor depre Despotismul Sanitar inept față de Sfintele Taine
Episcopul Ignatie al Hușilor depre Despotismul Sanitar inept față de Sfintele Taine
EPISCOPUL IGNATIE al Hușilor afirmă “instalarea unui DESPOTISM SANITAR, care se traduce printr-o IMIXTIUNE hilară şi ineptă în ceea ce priveşte practica liturgică a Bisericii”.
Despre “MINȚILE DRILL LOCKDOWN” ale seculariștilor care doresc să reconfigureze cultul ortodox, pornind de la LINGURIȚELE DE UNICĂ FOLOSINȚĂ
”Ne aflăm încă în recluziunea impusă de un agent patogen nanometric. Efectele directe ale prezenţei şi manifestării acestui virus le simţim din plin. Probabil că peste ceva vreme, după anularea restricţiilor legale, totul va fi ca înainte. Ceea ce s-a schimbat însă fundamental este ceva legat de mintea noastră. Se pare că unii întrupează din plin acel drill lockdown din lumea anglofonă pe vreme de pandemie. Adică, toate căile de acces ale unei clădiri sunt închise, încât nimeni nu mai poate pătrunde din afară înăuntru şi nici ieşi dinăuntru afară. Transpunând pe plan uman, mintea drill lockdown este o minte care nu se mai sfătuieşte cu nimeni, nu are nevoie să fie validată de nimic şi de nimeni din exterior, se crede, în ignoranţa ei, autosuficientă şi îşi bagă nasul, prin păreri şi recomandări, unde nu-i fierbe oala, ca să mă exprim mai pe româneşte. Cu alte cuvinte, este o minte inflexibilă.
Această impresie mi-au dat-o „recomandările privind activitatea de cult”, mai ales „precauţiunile speciale” ale Institului Naţional de Sănătate publică, care, probabil, vor intra în vigoare după 15 mai.
Nu cred că este foarte greşit dacă spun că prin aceste „recomandări” se ţine isonul seculariştilor, care vor să reconfigureze tradiţia liturgică a Bisericii, chiar dacă mulţi dintre ei nu au niciun contact direct cu modul concret de trăire a credinţei, fiind profund infectaţi de virusul „evlaviei profilactice” a cărei replicare virală se vede în haterismul lor neadormit şi diabolic, lansat de pe poziţiile unei mentalităţi neomarxiste.
Până în prezent nu am întâlnit niciun apostol al progresismului ateu care să(-mi) mărturisească că are un ritm al împărtăşirii cu Trupul şi Sângele lui Hristos, iar acum, în vreme de pandemie, nu poate dormi de grija că este privat de accesul la această bucurie spirituală, din cauza unei iminente şi ineluctabile contaminări cu Covid-19.
De aceea, sfatul meu este următorul: dragi secularişti intoleranţi şi alergici la credinţă, dacă nu vă priveşte, în mod direct, maniera în care ne trăim viaţa spirituală şi liturgică, adică nu sunteţi parte integrantă a ei, nu duceţi grija noastră că ne descurcăm cât se poate de bine şi fără minţile dumneavoastră luminate de neonul Iluminismului şi al ateismului feroce de factură neocomunistă.
Pentru minţile drill lockdown linguriţa este aprioric virusoforă, deşi nimeni nu a putut demonstra, obiectiv vorbind, cel puţin până acum, cu argumente ştiinţifice, (more…)
Lucrurile sunt mai grave decât par. Îndemn la unitate. Pr Savatie Baștovoi
Lucrurile sunt mai grave decât par. Îndemn la unitate
Pr Savatie Baștovoi
Dragii mei,
Lucrurile sînt mult mai serioase decît par. Biserica și statul s-au lovit la nivel instituțional, adică la nivel de cancelarii și coridoare. Dacă vreți cu adevărat să avem biserica așa cum am moștenit-o, lăsați feisbucăreala și faceți corp comun cu Patriarhul și Sinodul în lupta pentru Liturghie.
Presiunea este foarte mare și brutală, iar lumea este proastă. Aveți răbdare și înțelepciune. Nu rupeți cămașa pe voi ca Petru, strigînd: „Doamne, dacă toți Te vor părăsi, eu nu!”
Uniți-vă într-un corp comun mare și greu ca o piatră de care se vor sfărîma toți cei care ne lovesc.
Niciodată nu a mai fost o astfel de presiune pe Biserica Ortodoxă, niciodată nu am fost loviți în chiar inima Bisericii, adică să ni se impună profanarea Sfîntului potir. Pînă acum Biserica era văzută de statele ateiste doar ca o mare adunare de oameni cu aceleași idei, dar acum cineva acolo „sus” a înțeles că Biserica este Hristos și că Hristos este în Potir.
Aveți răbdare și dragoste. Lupta noastră nu este împotriva trupurilor acestor trecătoare, ci împotriva duhurilor răutății care sînt în văzduhuri și care le insuflă unor conducători atei ideile prin care să ne risipească.
Fiți tari și smeriți.
Nu este adevărat că războiul e pe sfîrșite, războiul abia începe. Ce ați văzut pînă acum a fost doar alinierea taberelor de luptă.
Așteptați-vă rîndul, toți veți fi chemați, fiecare în slujirea în care se află: arcași la arcași, călăreți la călăreți, pedestrași la pedestrași.
Iubiți-vă unii pe alții, primiți sfaturile și învățătura în duhul smereniei și al blîndeții, căci celor smeriți Dumnezeu le dă har, iar celor mîndri le stă împotrivă.
Hristos a înviat!
9 mai 2020
DESCHIDEȚI BISERICILE!
DESCHIDEȚI BISERICILE!
Bucovina Profundă, ca organizație românească de confesiune ortodoxă solicităm ca MĂCAR ACUM, la ridicarea stării de urgență, să fie respectate prevederile art. 53 din Constituția României, conform căruia „Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege” și DOAR pe o perioadă limitată (stăre de urgență), conform Hotărârii Parlamentului României nr. 4/2020, conform căreia „Durata restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi nu poate depăşi durata stării de urgenţă.” Ordonanțele de urgență, ordonanțele militare și decretele prezidențiale NU SUNT LEGI!
De la începutul stării de urgență libertatea religioasă în România, drept constituțional, este practic suprimată, prin interzicerea participării la actul liturgic.
DESCHIDEȚI BISERICILE!
Respectați autonomia Bisericii de a-și face singură regulile liturgice. Scoateți afară autoritățile Statului din Sfintele altare!
RESPECTAȚI CONSTITUȚIA ȘI LEGEA!
18 aprilie 2020
Creștini sau superstițioși? O mărturisire creștină a profesorului, doctorului și omului de conștiință Vasile Astărăstoae
Creștini sau superstițioși?
O mărturisire creștină a profesorului, doctorului și omului de conștiință
Vasile Astărăstoae
Un sondaj realizat în Franța, în 2016, arată că doar 18% dintre respondenți se declarau creștini, iar 14% de altă religie; în rest, atei/agnostici (61 %) sau nu au vrut să răspundă. Este o estimare realistă într-un stat puternic marcat de Revoluția iacobină, secular și anticlerical. Paradoxul apare atunci când 69% dintre respondenți afirmă că sunt convinși de existența stafiilor și a altor ființe supranaturale (inclusiv extratereștri), cred în puterea magiei și în alte forme de superstiții. Cu alte cuvinte, atei, dar superstițioși.
În România, la recensământului din 2011, 86.45% din populația țării s-a declarat creștin ortodoxă. La “referendumul pentru familie” din 2018 (asumat de toate cultele religioase recunoscute în România, cu o singură excepție – biserica din care face parte președintele Johannis), participarea a fost sub 30% . Am descoperit atunci că realitatea este alta: creștinii, în general, și deci și creștinii ortodocși sunt minoritari. Modul de reacție la decizia de a interzice accesul credincioșilor în biserici – inclusiv în noaptea de Înviere (motivat de faptul că virusul ucigaș e cantonat acolo) vine să confirme acest lucru…
S-a format o majoritate consistentă, care a susținut și aplaudat această măsură. Majoritate formată din “progresiști “ atei/agnostici și așa-ziși “creștini”. Într-un glas această “coaliție” afirmă că trebuie să stăm în case pentru că românii nu sunt educați, nu vor respecta regulile de distanțare socială și vor declanșa apocalipsa coronavirus. O asemenea abordare dezvoltă și accentuează o adevărată psihopatologie de masă susținută de frică /panică. Dacă îndrăznești să vii cu argumentul că (la fel ca în toate țările) o nesemnificativă parte din populație nu respectă regulile, sar să prezinte cazuri punctuale. Când arăți că statistic sunt nesemnificative apelează la clișee: ești retrograd, mistic, incult și omul rușilor.
Nu doresc să comentez atitudinea ateilor/agnosticilor. E dreptul lor la opinie, e dreptul lor la alegere. Țin doar să le semnalez că în decursul istoriei mitologiile și marile religii au un punct comun: viața nu se sfârșește odată cu moartea trupului, ea continuă (bineînțeles sub altă formă) și după acest moment. Doar materialiștii consideră că suntem o simplă formă de existență a materiei, care după moarte revine la starea de atomi și molecule. Panica isterică s-a dezvoltat în societăți puternic secularizate (pragmatice, materialiste) în care speranța a fost doar în noul idol – știința (care însă nu a găsit o soluție până în prezent). Modul agresiv, intolerant în care se interzice altora viața religioasă nu se bazează pe adevăr, ci pe teroarea în fața bolii și a morții.
Doresc să comentez atitudinea așa-zișilor creștini. Avem aici două categorii:
a. Ideologi, care încearcă să justifice la nivel teoretic măsura. Sunt intelectuali apropiați ca esență de doctrina “progresistă“, cu o singură diferență: se declară creștini. Ei afirmă că nu poate exista o analogie între mersul la magazine, piețe, la cules sparanghel în Germania și deplasarea (cu măsuri de distanțare socială și de protecție) la Biserică. Sunt aceeași care la referendumul pentru familie “nu au înțeles întrebarea” și au militat pentru ca lumea să stea acasă. Spun ei că nevoile materiale nu pot fi satisfăcute fără deplasări în comunitate, în timp ce spiritualitatea poate fi înlocuită cu surogate acasă. Ba își permit să-i pună la punct pe ierarhii și preoții Bisericii Ortodoxe, care solicită o excepție pentru noaptea Învierii. Nu mă miră atitudinea lor (date fiind antecedentele), mă miră faptul că sunt validați, cultivați și promovați de bisericile creștine. Pe motiv că sunt inteligenți, culți, au operă. Asta îmi amintește de spusele Vrednicului întru Adormire IPS Bartolomeu în Pastorala de Paști din 2005: ”Iuda se plimbă nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar și prin creștinătate. Iuda de astăzi cunoaște bine Biblia, are studii universitare, vorbește câteva limbi străine”.
b. Creștini, care nu pot înțelege esența credinței așa cum ne-a dezvăluit-o Mântuitorul la Cina cea de Taină. Grupul e eterogen. Unii sunt cei care declară “Sunt ortodox, dar anti BOR”. Dar BOR este Biserica Ortodoxă Română. Să înțelegem că ar fi ortodocși ce aparțin de alte biserici (rusă, greacă, ucraineană etc.)? Sau, de fapt, și-au făcut o biserică proprie pe care vor să o promoveze, folosind cuvântul “ortodox”. Alții sunt cei care practică formalismul credinței fără să ajungă la esența ei. De aici și teama care îi domină. În această pandemie ei spun: ”Nu am nevoie să merg la Biserică, stau acasă, citesc rugăciuni, aprind o lumânare, nu trebuie să mă împărtășesc și nici nu am nevoie de Lumina Învierii din Biserică pentru că s-ar putea ca cel care o aduce să mă infecteze cu “virusul ucigaș”. Pot să o aprind singur, mai ales că s-ar putea ca pe drumul spre casă să se stingă”. Aceste afirmații dovedesc superstiții și nu credința creștină. Pentru un credincios, Sfânta Euharistie nu este un simplu ritual, nu este un simbol prozaic. Este întâlnirea cu Hristos. Sfânta Împărtășanie, nu e o fărâmă de azimă și o picătură de vin ea este trupul și sângele lui Hristos, care te vindecă, nu te îmbolnăvește. Lumina pe care o luăm (nu o aprindem noi) spiritualizează, sfințește suportul (lumânarea) și ne adună pe toți în credință. De aceea păstrăm lumânarea și o reaprindem în clipe grele. Creștinii nu se sperie de Boală și Moarte. Ei cred în Înviere. (more…)
24 martie 2020
Arhim. Irineu Curtescu: Vai de cei ce asupresc Biserica! Duminica Sfintei Cruci – 22 martie 2020
Arhim. Irineu Curtescu:
Vai de cei ce asupresc Biserica!
Duminica Sfintei Cruci – 22 martie 2020
14 martie 2020
PS Damaschin despre epidemie, frica de moarte și lumea recentă. Ascultați cuvânt bun și duh de pace!
PS Damaschin despre epidemie, frica de moarte și lumea recentă
Ascultați cuvânt bun și duh de pace!
2 martie 2020
Despre postul adevărat. Un interviu cu părintele Petru Pruteanu
Despre postul adevărat. Un interviu cu părintele Petru Pruteanu
De fiecare dată când începe o perioadă de post, Biserica ne aminteşte că postul corect nu înseamnă o simplă abţinere de la anumite bucate, ci şi abţinerea de la anumite patimi şi obiceiuri urâte. Sectarii chiar ne critică pentru abstinenţa de la bucate, spunând că Biblia învaţă cu totul altceva despre post. Ce ne spuneţi sfinţia voastră despre acest lucru?
Întrebările sunt foarte complexe şi voi încerca să răspund la ele pe rând.
De la bun început vreau să subliniez că posturile n-ar trebui să fie nişte perioade cu totul speciale în viaţa noastră, ci doar o intensificare a luptei fiecăruia cu păcatul şi patimile din el. După căderea în păcat a protopărinţilor, omul este chemat la o continuă postire şi înfrânare, la trezvie şi contemplaţie, numai că această lucrare duhovnicească este realizată cu o intensitate diferită în perioadele anului bisericesc, dar care nu trebuie să înceteze niciodată.
Haideţi să facem o comparaţie. Un student bun învaţă tot timpul, iar în sesiune doar intensifică studiul şi completează golurile care i-au rămas; iar dacă a trecut cu bine examenul, nu se relaxează definitiv, ci numai se odihneşte puţin, apoi îşi continuă drumul său în lumea cunoştinţelor. Tot aşa este conceput şi anul bisericesc. Ne nevoim pe parcursul întregului an, inclusiv prin posturile de miercuri şi vineri din fiecare săptămână, iar în „sesiunile” de post intensificăm şi completăm golurile ascezei noastre, ca să putem trăi mai intens bucuria şi teologia(!) sărbătorilor. Apoi ne odihnim puţin, dând dezlegare la de toate, bineînţeles cu măsură, după care reluăm nevoinţa noastră. Şi asta toată viaţa…
Despre raportul dintre postul alimentar şi cel duhovnicesc se pot spune foarte multe, dar aş dori să încep prin a răspunde la întrebarea despre abordarea sectară a postului. De obicei, neoprotestanţii invocă textul de la Isaia, capitolul 58, unde profetul vorbeşte despre „postul cel adevărat”. Acest text este bine cunoscut şi de ortodocşi, iar cântările din Postul Mare fac numeroase trimiteri la legătura dintre înfrânarea de la bucate şi iubirea de săraci. Biserica Ortodoxă niciodată n-a văzut postul prin prisma unor interdicţii: „ce este permis” şi „ce nu este permis”, ci cheamă în permanenţă la o repoziţionare a priorităţilor în viaţa noastră, la o revizuire a scării valorice. Renunţând la unele bucate, acest exerciţiu duhovnicesc este mult mai eficient. Iată de ce, „postul adevărat” de care vorbeşte profetul Isaia nu exclude, ci include în mod obligatoriu şi abstinenţa de la bucate. Întrebaţi-i pe sectari de ce Moise, Ilie, David, Ioan Botezătorul, Apostolii şi chiar însuşi Mântuitorul Hristos au ţinut posturi alimentare foarte stricte şi de durată? Oare nu ştiau ei de textul de la Isaia? Bineînţeles ştiau şi chiar îl aplicau, numai că nu aşa cum îşi închipuie sectarii care, având burţile pline de carne, strigă în microfoane „Aliluia”. Nu aşa se intră în Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Romani 14:17).
Dar aceiaşi sectari spun că nu-i nevoie să ţinem postul toţi odată şi anume atunci când spun preoţii, ci fiecare poate ţine postul atunci când vrea şi cum vrea.
Ei spun asta pentru că liberalismul vieţii lor ascetice nu le permite să postească perioade atât de lungi. Nu mai au nici posturi, nici monahism, nici metanii, ci numai muzică şi dansuri. Biserica Ortodoxă este însă una ascetică, după modelul de asceză pe care Însuşi Hristos şi Apostolii ni l-au lăsat. Deci preoţii nu spun ceva de la ei înşişi.
Iar faptul că ortodocşii ţin posturile toţi odată, este pentru că şi sărbătorile le avem toţi odată şi ne pregătim pentru ele după o rânduială pe care sute de generaţii de sfinţi au experimentat-o. Deci avem o „Universitate” (a se citi „Biserică”) serioasă, cu „sesiuni” serioase şi avem încrederea că şi „diploma” va fi una „recunoscută” în cer.
Bineînţeles, nu se vor bucura de „diplomă” cei care prin botez s-au înscris la „Universitate”, dar nici măcar n-au mers la „ore”, nemaivorbind de trecerea „sesiunilor de examinare”. Dar slavă Domnului, avem şi mulţi „studenţi” serioşi…
Cred că comparaţia aceasta a explicat multe lucruri, dar mulţi se întreabă totuşi cum ar trebui să postească omul contemporan din punct de vedere alimentar, având în vedere că trăieşte în lume şi munceşte mult?
În primul rând, reiau ideea că postul alimentar trebuie să fie însoţit de înfrânarea simţurilor şi a celor mai ascunse şi (aparent) „nevinovate” pofte, iar nevoinţa în sine trebuie să fie trăită ca o jertfă de curăţire adusă din iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Iată de ce postul presupune multă rugăciune şi contemplare duhovnicească, dar şi o lucrare mai intensă a faptelor bune. La sfârşitul secolului al IV-lea, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea să alegem în post mâncărurile cele mai ieftine şi mai simple, iar diferenţa de preţ faţă de produsele consumate de obicei, trebuie să o împărţim la săraci, şi numai aşa postul va fi primit înaintea lui Dumnezeu. Acest sfat al Sfântului Ioan Gură de Aur a fost tot timpul o „piatră de poticneală” pentru creştini, mai ales atunci când aceştia s-au legat mai mult de litera rânduielilor de post şi nu de duhul acestora.
29 februarie 2020
Notă de lectură pentru funcționarii slabi în credință de la biroul de presă al Patriarhiei! Un articol de Ionuț Țene. + Comunicatul Părintelui Patriarh Daniel
Notă de lectură pentru funcționarii slabi în credință de la biroul de presă al Patriarhiei!
Un articol de Ionuț Țene
În sfârșit, așa cum m-am așteptat de la Patriarhul Daniel, s-a pus punct zavistiei morale puse în spațiul public de comunicatorii de la biroul de presă al Patriarhiei. Într-un comunicat semnat chiar de Prea Fericit se desființează teologic absolut tot ce au spus cu o zi înainte angajații de la biroul de presă.
Patriarhul susține împărtășania colectivă în biserică din singura linguriță sfințită, iar cei ”slabi de înger” sunt trimiși acasă la duhovnic ca să se reîntoarcă la biserică mai întăriți și să se bucure de Taina Euharistiei din același pocal cu credincioșii ortodocși. Icoanele, cum este firesc pentru cei care cred, se sărută în Biserică, ca și Casa Domnului, nu pe ascuns, pe furiș, acasă.
Patriarhul restaurează tradiția Sfinților Părinți privind epicleza în ciuda unui comunicat dat de funcționarii de la biroul de presă al Patriarhiei ”slabi în credință” și livrat parcă de structurile din ”noua securitate”.
Ciudat este că public pe rețelele de socializare și pe bloguri sau site-uri s-au revoltat, pe bună dreptate, în special mireni sau formatori de opinie creștini arhicunoscuți. Din păcate, ca să se pună bine cu Patriarhia (de fapt numai cu biroul de presă) în viziunea lor destul de ”slabă de înger”, au fost și preoți care au salutat un comunicat care se contrazicea cu sfintele canoane privind Euharistia și tradiția ortodoxă. Poate unii dintre preoți, doar dintr-o solidaritate greșită față de funcționarii biroului de presă al Patriarhiei, au închis ochii la o erezie de fapt. Lucru inadmisibil moral.
Personal, nu am avut nicio îndoială că PF Daniel va veni să clarifice lucrurile și să desființeze un comunicat emis de niște funcționari patriarhali cuprinși suspect de tare de duhul lumii, secularizare și neo-marxism. (more…)
Cu frică de viruși, cu panică și în deplină igienă să vă apropiați?! Articol de Mircea Pușcașu
Cu frică de viruși, cu panică și în deplină igienă să vă apropiați?!
Articol de Mircea Pușcașu
Oamenii sunt chemați la Sfântul Potir să se împărtășească cu Sfântul Trup și Sânge ale lui Hristos: „Cu frică de DUMNEZEU , cu CREDINȚĂ și cu DRAGOSTE să vă apropiați!”
Dacă îi chemi (sau doar îi îngădui) cu lingurițe de plastic sigilate oare nu ar fi ca și cum ei ar fi auzit altceva: „cu frică de viruși, cu panică, cu îndoială și în deplină igienă să vă apropiați”? (Să ne apropiem de cine, de ce, cum, dacă suntem așa de departe?…)
Există și un moment in Sfânta Liturghie care constituie o triere a celor credincioși, față de cei încă in proces de cultivare a credinței (catehumeni), moment in care se atrage atenția asupra ușilor bisericii care trebuie să fie păzite să nu intre cei încă slabi în credinţă. După acest moment se declamă Crezul, care conține esența credinței și lucruri greu de acceptat pentru un om nefamiliarizat, cum ar fi că Dumnezeu e unul și trei in același timp; e și Dumnezeu din eternitate, e și om; s-a născut de două ori, din Tatăl mai inainte de timp și apoi dintr-o fecioară(!) acum 2000 de ani; noi așteptăm o înviere a morților, o altă împărăție fără sfârșit etc.
Oricum, toate sunt lucruri mai greu de crezut decât faptul că poți să folosești o singură linguriță pentru a hrăni mai mulți oameni fără nici un risc epidemiologic (fapt probat in sute de ani, cu milioane de oameni, in zeci de molime, ciume, holere, cu leproși sau bolnavi de HIV).
Abia după această afirmare a celor pe care le credem, cei pregătiți spiritual merg să se împărtășească din Potir, iar cei care nu pot crede cele declamate in comun în Crez (și cei care nu s-au pregătit două-trei zile pentru asta, din lene sau neputință), aceia nu merg spre Potir la acea Liturghie.
Pentru că știu cu toții că împărtășirea fără evlavia ce se cuvine cu Sfintele Taine poate fi spre osândă, spre prihanirea noastră, ca faptă acuzatoare la Judecata Finală și o formă malignă de cultivare a indiferenței față de lucrurile sfinte. (more…)
31 ianuarie 2020
Actele elecronice versus libertatea umană și demnitatea creștină
Actele elecronice versus libertatea umană și demnitatea creștină
Sistemul de supraveghere prin acte electronice este un atentat la libertatea, autodeterminarea și intimitatea fiecărui om
Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului s-a pronunțat impotriva actelor electronice sau biometrice în februarie 2009. Apoi administrația patriarhală a bolmojit formulările și a afirmat că nu vede care sunt problemele morale in acest caz și că ortodocșii creștini care au nelămuriri ar trebui să intrebe la… minister!
Redăm aici comunicatul Sinodului Mitropolitan de la Cluj pe care il considerăm un model de reacție demnă, curajoasă in fața autorităților seculare, izvorâtă din grija față de semeni.
COMUNICAT DE PRESĂ
<< Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, luând act de reacţiile unor medii monahale si teologice fată de introducerea sistemului de supraveghere biometrică în România, consideră că acestea sunt îndreptăţite, ele urmând însă să fie supuse unor analize şi nuanţări, atât la nivelul Sinoadelor locale cât şi la acela al Sfântului Sinod plenar.
Oficial, semnalul a fost dat prin Hotărârea de Guvern nr. 557 din 26 aprilie 2006 privitoare la introducerea paşapoartelor electronice, în care sunt stocate datele biometrice ale persoanei, adică imaginea facială, impresiunea digitală, precum şi alte elemente de identificare.
Mai mult, deşi Hotărârea îi priveşte pe toţi cetăţenii României, ea nu a fost precedată de o dezbatere publică, aşa cum s-ar fi cuvenit într-o ţară democratică.
Pentru 1 ianuarie 2011 este programată introducerea noilor cărţi electronice de identitate cu cip. Acesta are forma şi dimensiunea unei aşchiuţe în care se stochează datele biometrice ale unei persoane; el poate fi implantat nu doar într-un act de identitate (buletin, paşaport, card comercial sau sanitar), ci şi în corpul uman, sub pielea palmei, a unui deget sau a cefei, iar conţinutul său poate fi citit de la distanţă şi de către oricine, cu ajutorul unui calculator sau a unui aparat de receptare anume construit. Nu există nici o lege naţională sau internaţională care să garanteze discreţia sau securitatea absolută a datelor înscrise în cip, acestea fiind, practic, la dispoziţia oricărui factor instituţional sau privat şi constituind un sistem de supraveghere a cetăţenilor pe toată durata vieţii lor, şi chiar după moarte.
Argumentul că acest sistem de supraveghere contribuie la identificarea şi urmărirea delicvenţilor constituie o ofensă la adresa întregului popor român, care nu poate fi tratat ca o bandă de infractori.
Dimpotrivă, acest sistem de supraveghere e un atentat la libertatea şi intimitatea oamenilor, drepturi consfinţite nu numai de legile civile, ci şi de normele religioase. E ca şi cum un duhovnic ar divulga secretul spovedaniei, fapt aspru pedepsit în rânduielile bisericeşti, dar cu drept de cetăţenie în sistemul transparenţei fără perdea. Biometria nu numai că nu o sancţionează, dar, dimpotrivă, o legiferează, omul fiind tratat nu ca făptură a lui Dumnezeu, înzestrată cu suflet, inteligenţă şi libertate. (more…)
12 octombrie 2019
Șoc și Groază! Un turc musulman, profesor de istorie, s-a făcut „pupător de moaște”!
Șoc și Groază! Un turc musulman, profesor de istorie, s-a făcut „pupător de moaște”!
Mustafa, musulman din Istanbul și pelerin la Iași:
„O iubesc pe Sfânta Parascheva foarte mult”
Mustafa Yakup Diktaș are 34 de ani și locuiește în Istambul. E musulman, profesor de istorie și se află pentru al patrulea an consecutiv la Iași la Hramul Sfintei Parascheva, după o minune trăită pe pielea lui.
11 octombrie 2019
Elogiul unei îmbulzeli
doxologia.ro / Pr. Constantin Sturzu
Elogiul unei îmbulzeli
Foto: pr. Silviu Cluci
Pelerinajul de la Iași, la moaștele Sfintei Parascheva, este reflectat în presa ultimilor ani cu preponderență obiectiv, insistându-se pe aspectele esențiale – adică frumoase! – ale sărbătorii.
Cu toate acestea, există un aspect asupra căruia încă se mai insistă obsesiv, uneori fiind prezentat ca atare, alteori într-o lumină negativă. Este vorba despre aşa-numita îmbulzeală care se regăseşte fie în mişcarea pelerinilor spre sfintele moaşte, fie în elanul credincioşilor spre a primi binecuvântare de la un ierarh sau de la un preot. A devenit chiar un clişeu să se insiste asupra „mulţimii care s-a îmbulzit să…”, chiar dacă fenomenul este pe cale de dispariție. Spun asta pentru că, printr-o tot mai bună organizare şi prin implicarea forţelor de ordine, rareori şi pe durate extrem de scurte se mai produce o astfel de aglomerare dezordonată de persoane. Am urmărit, la un moment dat, cum cameramanul unei televiziuni naționale a zăbovit zeci de minute pe lângă pelerini, căutând parcă să filmeze ceva. În momentul în care a fost o uşoară busculadă la transferul pelerinilor de la un punct de ordine la altul, a pornit imediat camera de filmat şi a fixat în memoria acesteia cele câteva secunde de dezordine. Ulterior, la ştirile de seară, când s-au transmis informaţii despre pelerinajul de la Iaşi, acele imagini au constituit singurele ilustraţii, ca şi cum ar fi fost reprezentative pentru felul în care se desfăşoară pelerinajul în ansamblul său.
Sigur că, iniţial, te revolţi la vederea unei astfel de manipulări a realităţii şi te întrebi, la modul foarte serios, ce încredere poți să mai ai în acurateţea informaţiilor pe care le transmite acea televiziune. Nu cumva şi în cazul altor evenimente, din varii domenii, se manipulează realitatea astfel încât ceea ce ajunge pe ecran devine nu doar nereprezentativ, ci chiar opusul a ceea ce s-a întâmplat de fapt? Gustul amar se îndulceşte însă când realizez că, în pofida unei intenţii vădite de a umbri bunăcuviinţa şi evlavia pelerinilor prin instantanee needificatoare, de fapt realizatorii (sau fabricanţii) unor astfel de ştiri nu reuşesc să facă – cum ar dori – un deserviciu Bisericii. Şi nu mă refer aici la cinicul, dar pragmaticul „o reclamă proastă e tot o reclamă şi ăsta e singurul lucru care contează”. Biserica nu are nevoie de nici un fel de reclamă. Între modul în care îşi prezintă „oferta” religioasă unele grupări pe spaţii de emisie plătite şi propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu în lume de către Ortodoxie, inclusiv prin propriile canale media, nu se pot găsi similitudini. Mă refer la faptul că, involuntar, cei ce evidenţiază şi lipesc de credincioşii cultului ortodox eticheta de „îmbulziţi” nu fac decât să ateste rădăcinile scripturistice de netăgăduit ale comportamentului lor. Să mă explic.
Persoane, nu „mase de oameni”
Există mai multe locuri în Scriptură în care este menţionată reacţia mulţimilor când căutau să se afle în preajma Celui ce vindeca „orice boală şi orice neputinţă în popor”. Nu vom găsi niciodată menţionat faptul că mulţimea aştepta în deplină ordine – civilizat, nu? – să ajungă Domnul la ei, să vorbească fiecăruia şi să-l vindece. Ci fiecare căuta, nerăbdător, să ajungă cât mai repede şi cât mai aproape de Hristos. Când era imposibil de pătruns până lângă Dânsul, unii erau nevoiţi să desfacă acoperişul casei în care predica, pentru a-i pune în faţă câte un bolnav (v. Luca 5, 19).
Ceea ce m-a uimit la fiecare pasaj scripturistic din care poţi deduce, direct sau indirect, îmbulzeala care era de fiecare dată în jurul Său a fost că Domnul nu i-a certat sau disciplinat în vreun fel. (more…)
20 august 2019
Adormirea Maicii Domnului – Omilia Sfântului Nicolae Cabasila
Adormirea Maicii Domnului
Omilia Sfântului Nicolae Cabasila
(Nicolae Cabasila – Viaţa Maicii Domnului. Omilii, Editura Anestis, 2008, pp. 46-59, traducere: Prof. Paul Bălan)
Omilie cu privire la Sfânta adormire a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria
Nimeni, cred, nu ignoră faptul că nimic nu este mai greu decât de a respecta ceea ce trebuie făcut în lucrarea de faţă. În ceea ce mă priveşte, îmi găsesc cu greu cuvintele, în aceste vremuri când cred că toţi oamenii sunt îndatoraţi Fecioarei cu astfel de fapte, căci nu este cu putinţă a nădăjdui ca aceste cuvinte ale noastre să se apropie de măreţia realităţilor. Că nimeni nu nădăjduieşte deci să ne convingă de trufie? N-ar fi lucru raţional a se feri de înfrângere după ce vei fi atacat lucruri atât de măreţe fiindcă acolo unde nimeni nu poate reuşi, nimeni nu poate fi acuzat nici de nepăsare.
Şi întrucât eu mi-am cântărit prelegerea după puterile mele, ajung acum la imnele de laudă, adăugând doar ceea ce eu nu le-am încercat pentru a-i încunoştiinţa pe cei ce mă ascultă de harurile celei pe care eu o cânt, pe care ei le-ar fi putut scăpa din vedere
– căci nimeni nu ignoră ceea ce este spre binele tuturor
– dar mai ales ceea ce este spre binele sufletului meu ca să încerc a-mi reaminti, pe cât îmi stă în putere, pricina mântuirii mele; fiindcă şi cred că din această pricină toţi o prea măresc pe Preacurata. Nimeni n-a putut să-şi ia asupra sa această faptă fără să fi putut atinge acest ţel mai mult sau mai puţin, că ea nu este vrednică de toate cântările noastre pentru Cel pe care ea L-a născut, ci ea era vrednică de toate acestea chiar mai înainte de a-L fi dăruit oamenilor.
Căci Fecioara este aceea pe care au cântat-o proorocii în cântările lor inspirate – oricare ar fi fost acel lucru vrednic de veneraţie, templul, arca lui Noe sau cortul sfinţit al lui Moise, fie unul sau altul dintre aceste lucruri cu care s-au fălit evreii – indiferent care le-ar fi numele, tocmai Fecioara e cea care anunţă aceste minuni; şi dacă aceste lucruri au existat, dacă ele au fost socotite sfinte de la început, aceasta este doar pentru a o vesti şi pentru a o anunţa de mai înainte oamenilor.
Dar ce spun eu? Toate laudele care au putut fi vreodată adresate de către oameni, care au fost aduse laolaltă de neamul nostru sau măcar de către unii dintre noi, i se cuvin Fecioarei. Căci nu există şi nici nu poate exista vreun bine mai de preţ, nici mic şi nici mare, care să nu fi fost adus de către această nouă Maică şi de această nouă naştere şi nu numai din acel moment, ci chiar de atunci înainte spre viitor. (more…)
16 februarie 2019
O perspectivă sociologică asupra proiectului legii Parteneriatului civil (uniunii consensuale)
În contextul reluării dezbaterilor privind uniunile consensuale (parteneriatele civile), cu două noi propuneri legislative aflate pe rolul comisiilor Senatului (una asumată de USR și UDMR, a doua de ALDE), preluăm această analiză a proiectelor de lege semnată de doamna sociolog Teodora Mîndru, analiză publicată pe siteul Cultura Vieții.
O perspectivă sociologică
asupra proiectului legii
Parteneriatului civil
(uniunii consensuale)
Prin intenția manifestă de asimilare a partenerilor cu soții și a grupului social astfel format cu familia întemeiată prin căsătorie, cu scopul de a obține aceeași recunoaștere juridică și socială, aceeași ocrotire din partea statului și aceleași drepturi – dar fără aceleași obligații și contribuții la binele social general – apreciem că inițiatorii urmăresc în fapt un scop similar cu legiferarea „căsătoriei” între persoane de același sex.
Acest demers legislativ urmărește:
- schimbarea naturii juridice a căsătoriei de la act juridic nepatrimonial bilateral al cărui conținut este fix la un contract negociabil, deschis permanentei alterări.
- deplasarea scopului familiei dinspre nașterea și creșterea copiilor, dinspre asigurarea interesului superior al acestora, către satisfacerea interesului partenerilor.
- înlocuirea criteriului generozității față de societate prin asigurarea continuității biologice a acesteia cu criteriul satisfacerii interesului propriu al partenerilor.
- introducerea în practica juridică a ideii că un grup social care „nu dorește” să se încadreze în legislația existentă poate pretinde o lege care să-i satisfacă dorințele, indiferent de circumstanțe.
Nu este demonstrată necesitatea legiferării propuse
În România nu s-a efectuat nicio cercetare privind necesitatea și suportul populației pentru reglementarea uniunilor consensuale, iar conform datelor disponibile, concubinajul este o în general situație provizorie (amânarea/probarea căsătoriei), nu o opțiune de viață. Din acest punct de vedere, Expunerea de motive la propunerea legislativă este serios viciată.
Motivul principal invocat în expunerea de motive ar fi acela că, întrucât „românii aleg din ce în ce mai mult să trăiască în familii de facto, dar fără protecția juridică aferentă unei relații recunoscute legal și înregistrate” atunci „este necesară adoptarea unui cadru legal special care să reglementeze parteneriatul civil.”
În continuare sunt furnizate ca argumente o serie de motive vagi, fără surse și date concrete, precum „anchetele sociologice apreciază un număr cel puțin dublu, între 7-10%.” sau „Conform datelor înregistrate de INS, în societatea românească există, alături de familia standard și alte tipuri de familie. Acestea din urmă sunt destul de des întâlnite, deși sunt nerecunoscute și neînregistrate legal”.
În realitate, potrivit datelor INS [1] de la ultimul recensământ, populația care trăiește în parteneriate neînregistrate reprezintă 3,5% din populație (723.168), în scădere cu 0,3% față de recensământul anterior. Prin comparație, 48% din populația României este căsătorită.
Acest concubinaj reprezintă, în general, o situație provizorie raportată la căsătorie (amânarea/probarea căsătoriei), nu o opțiune de viață; dintre concubini, numai 2,8% nu au fost niciodată căsătoriți, restul fiind văduvi sau divorțați. Totodată, până la finalul vieții, sub 0,2% aleg drept unic mod de conviețuire concubinajul.
Notăm că în România nu s-a efectuat nicio cercetare privind necesitatea și suportul populației pentru reglementarea uniunilor consensuale, aceasta fiind de altfel o contradicție în termenii sociologiei. „Necesitatea” legiferării este așadar exclusiv opinia inițiatorilor.
Nu există schimbări majore în societate după 1990 în ce privește familia
14 octombrie 2018
ÎN APĂRAREA MITROPOLITULUI IOAN AL BANATULUI. Patru răspunsuri
ÎN APĂRAREA MITROPOLITULUI IOAN AL BANATULUI
1. Dan Negru, în apărarea Mitropolitului Ioan al Banatului: La acuzații, el întoarce și celălalt obraz, încălcând regulile de marketing și PR (activenews.ro)
Așa cum s-a putut observa în ultimele zile, susținătorii Referendumului pentru Căsătorie și cei care au votat, persoane publice sau oameni simpli, au fost „mitraliați” pe rețelele de socializare, fiind etichetați în toate felurile. De atacurile post Referendum ale progresiștilor nu au scăpat în primul rând reprezentanții Bisericii Ortodoxe, blamați pentru că au susținut cauza modificării Constituției pentru protejarea familiei. Așa cum s-a întâmplat în cazul Mitropolitului Banatului, căruia un diplomat român i-a cerut demisia pentru că s-a implicat în Referendum.
Într-un comentariu postat pe Facebook, cunoscutul prezentator de televiziune Dan Negru îl apără pe Mitropolitului Banatului, scriinnd că, mai mult decât oricând, în aceste zile „lipsa marketingului și a P.R-ului laic costă biserica”. „La acuzatii, Mitropolitul Banatului întoarce si celălalt obraz, încălcând regulile de marketing și pr.”, scrie Dan Negru.
Acesta este textul postat de Dan Negru:
”Lipsa marketingului, a P.R-ului laic costă biserica in zilele astea.
La marginea unui sat de lăngă Timisoara știam că trăiesc cateva familii sărace.
Cand acolo a început construcția unei case și nici măcar sătenii nu știau ca biserica o construiește.
Au aflat doar când l-au văzut pe Mitropolitul Ioan pe șantier.
Azi, Mitropolitului i se cere demisia și pentru ca „nu se dedă la fapte caritabile” !
Am fost atunci cu Mitropolitul pe șantier și l-am întrebat de ce nu-și promovează biserica faptele caritabile .
A tăcut…
Eu -vanitosul- faceam fotografii.
La acuzatii, Mitropolitul Banatului întoarce si celalat obraz, încălcând regulile de marketing și pr.
Si dacă un CMO (chief marketing officer) ar putea arăta celor îndoiți că biserica nu e despre Dragnea, Mercedesuri si popi pedofili?
Habar n-am cum ar arăta o biserică marketizată.
O fi venit vremea?”
2. Katya Kelaro – Răspuns la scrisoarea deschisă a deputatului Vasile Popovici către Mitropolitul Ioan al Banatului
La mai puțin de două ore de la anunțarea rezultatului referendumului pentru familie, tratat cu defetism de către decoctul social românesc, împărțit în tabere ce își serbau victoria ori își înghițeau cu întîrziată demnitate lacrimile, s-au auzit voci căutînd vinovații ce trebuie să răspundă în fața mulțimii instigate. Am remarcat un nume în capul listei vinovaților, un nume ce are o rezonanță de rug aprins, un nume cu rezonanță de stejar, în jurul mîinilor căruia s-a așternut un lanț al acuzării, la fel de greu ca al condamnaților la galeră. Marile talazuri ale amenințărilor cu excluderea din UE au încetat subit, teama că Alianța pentru Familie va deveni partid s-a topit, vuvuzelele și petardele aruncate în timpanul nostru, legate de indecenta sumă cheltuită pentru organizare, din care s-ar fi putut face restul autostrăzii abandonate de Bechtel, spitalele și școlile închise, au încetat, agitatorii de profesie au folosit mașina de fum, reclamele și-au făcut efectul. Circul s-a terminat, iar rezultatul i-a surprins pe toți, mai puțin pe cei care au pregătit minuțios scenariile pentru deturnarea unui moment în care decența putea să își ia revanșa în cartea românească de istorie.
Cineva trebuia să plătească pentru asta, cineva important, al cărui nume e nepătat, pentru ca, o dată cu lovitura în coaste dată corabiei, să fie lovită și pe punte, și catargul ei uman, sprijinul, scripetele de care se lega speranța, să fie smuls și aruncat în adînc.
Scena acestei scrisori deschise parcă e desprinsă dintr-un film antologic, „Țarul”, în regia lui Pavel Lunghin, în care Mitropolitul Filip, interpretat magistral de Oleg Iankovski, e lăsat pe mîna opricinicilor care îi vor reproșa, îl vor condamna și vor executa sentința, în numele țarului. Între Mitropolitul Ioan al Munților și Mitropolitul Filip, personajul din film, există numeroase asemănări de conduită. Le vom analiza pe rînd, la vremea potrivită. Pe fondul comunicării sociale debreiate de informațiile contradictorii și presiunile media, referendumul generat de Coaliția pentru Familie a eșuat într-un banc de nisip, ironii și indiferență, revelînd mai multe aspecte ce au fost ignorate în timp.
Ce anume i-a reproșat Vasile Popovici, semnatarul scrisorii deschise, Mitropolitului Ioan al Banatului? Faptul de a fi fost printre inițiatorii referendumului, citez, ,,deși rolul dvs. ca ierarh nu e cîtuși de puțin să inițiați legi.Căderea referendumului ar trebui să fie un moment de reflecție profundă – pentru dvs ca și pentru acei preoți care s-au implicat în politică și-n treburi lumești, de aici și din toată țara. Mesajul pe care l-au transmis cetățenii români ieri și azi e clar ca lumina zilei pentru ierarhii bisericii noastre ortodoxe: e momentul renunțării la lux, la iubirea de arginți, la legătura veche cu un partid anume și cu toate partidele. E de multă vreme momentul să uitați de milioanele de la buget. E momentul, Părinte, să redescoperiți creștinismul, care înseamnă iubire necondiționată pentru aproapele, și mai ales pentru aproapele în nevoie. E momentul, Părinte, să vă reîntoarceți la operele sociale, cu modestie și dedicație curată. E momentul, Părinte, o tot repet, să vă lepădați ca de Necuratul de tentația politică. La ora bilanțului nu numai liderii politici trebuie să-și prezinte demisiile, ci și preoții implicați în această făcătură. Dvs. cel dintîi. Să vă luați haina călugăriei și să vă retrageți în meditație și penitență lungă. Mai ales pentru dvs. sună acest îndemn, Părinte, ca Mitropolit al Banatului, naționalist într-o regiune multiculturală, închistat într-o societate locală deschisă la minte, anti-ecumenic într-o Timișoară ecumenică. Să faceți bine, ca inițiator al demersului, să vă puneți întrebarea grea, grea de tot, de unde returnați la vistieria statului cele 35 de milioane de euro, cît ne-a costat fantezia dvs de aventurier în lumea legilor lumești. Și nu uitați: e momentul, Părinte, să vă retrageți la mănăstire, spre iertarea păcatelor și îndreptarea minții!”.
Înainte de a răspunde acestor acuzații, să vedem cine sînt cei doi, acuzator și acuzat, intrați sub lupa analizei.
(more…)
18 iunie 2018
NOUA STRATEGIE NAȚIONALĂ DE (re)EDUCARE A PĂRINȚILOR
NOUA STRATEGIE NAȚIONALĂ DE (re)EDUCARE A PĂRINȚILOR
REEDUCA, vb. I. Tranz. A îndrepta educația (greșită) a cuiva; a da cuiva o nouă educație.
Ministerul Educației Naționale a publicat zilele trecute o propunere privind Strategia Națională de Educație Parentală. Ea este supusă dezbaterii publice până în data de 10 iulie 2018.
Motivul acestei strategii: rezolvarea problemelor copiilor din România. Soluția? Implementarea unui sistem național de educare a părintilor și implicit a copiilor. Totul sună bine, până la viziunea centrala ce se desprinde din strategie: o NOUĂ concepție despre FAMILIE și valorile ce urmează a fi transmise către părinți si copii.
Se sugerează că toate problemele existente sunt generate de o viziune actuală eronată, o educației greșită, ce trebuie eradicată, urmând a fundamenta FAMILIA pe un nou set de valori și principii.
SE PREFIGUEAZĂ O NOUĂ (RE)EDUCARE A SOCIETĂȚII ÎN CEEA CE PRIVEȘTE VALORILE ESENȚIALE DIN JURUL INSTITUȚIEI FAMILEI?
Ce consideră Ministerul că este ERONAT în EDUCAȚIA FAMILIALĂ prezentă?
* Modelul familiei naturale (mama, tata și copiii), în care tatăl se dăruiește mamei, mama se dăruiește tatălui și aceștia își dăruiresc viața copiilor lor, nu trebuie să le mai fie prezentat noilor generatii ca fiind modelul ideal, care poate genera cel mai înalt grad de relaționare interpersonală (Pagina 4 a Strategiei)
* Părinții trebuie să renunțe la mentalitătile conservatoare. La nivelul percepției largi, în accepțiunea conservatoare, respectarea legilor morale produce efecte pozitive, nerespectarea lor produce efecte negative. Această viziune trebuie eliminată. (Pagina 3)
* Valorile transmise în mod tradițional, în interiorul familiei, trebuie revizuite și înlocuite, putând fi perimate în contextul actual. În opinia multora, printre valorile transmise în mod tradițional se pot înțelege inclusiv cele legate de viziunea existentială creștină. (Pagina 3)
Care sunt punctele cheie ale NOII EDUCAȚII FAMILIALE propuse?
* Copiilor li se va prezenta o nouă idee de familie, care poate insemna ORICE combinație de persoane, eliminând modelul natural, întrucat familia este “o constelație de idei, imagini si terminologii, creată si recreată permanent de practicile socio-culturale”. (Pagina 3)
* Se va pune accent pe respectarea și promovarea “drepturilor omului”, în conformitate cu standardele ONU. Aria fiind extinsă, drepturile legate de sexualitate, care în viziunea organizației internaționale implică și educatia sexuală intensivă, de la varste mici, probabil vor veni și ele la pachet. În noua viziune internațională, plăcerea sexuală este un drept, fiind normal a fi experimentată de oricine, la orice vârstă. (Pagina 23)
* Copiii trebuie sa aibă “respect pentru diversitate”. Prin conceptul extins de diversitate se va putea înțelege și mult vehiculata idee de diversitate sexuală: comportamentul heterosexual si homosexual vor fi prezentate ca două alegeri valide de viață, fără nici o diferentă între ele. (Pagina 23).
* Este necesară o încurajare activă a “egalității de gen” si “eliminarea stereotipurilor de gen”. Prin eliminarea stereotipurilor de gen se înțelege crearea de personalității ‘androgine”, teorie prin care se neagă diferențele de aptitudini native între femeie și bărbat. Apoi, de la eliminarea stereotipurilor de gen până la acceptarea treoriei identității de gen (să devii din femeie bărbat și din bărbat femeie) nu mai e decât un singur pas. (Pagina 23)
CONCLUZII
Strategia propusă pune în centrul ei o viziune asupra familiei total decuplată de valorile firești, validate istoric și larg acceptate de societatea românească.
Primul și cel mai important element în stabilirea unei strategii de educație parentală, este direcția / viziunea existențială pe care ea o promovează. Avem 2 opțiuni:
* viziunea fireasca, naturala, conservatoare: există legi morale, obiective, există modele universale, validate istoric; omul este liber să aleagă dacă dorește să le urmeze sau nu; dacă le va urma, există consecințe pozitive, dacă nu le va urma, există consecințe negative
* viziunea progresistă: omul și valorile sociale sunt concepte care se scriu și rescriu în functie de stadiul istoric; omul are capacitatea de a “re-inventa” legile existenței, făurindu-și singur viziunea existențială; nu există “tabuuri”, nu există moralitate.
21 noiembrie 2017
Intrarea Maicii Domnului in Biserica (+21 noiembrie). Predica Părintelui Cleopa
Intrarea Maicii Domnului in Biserica
(+21 noiembrie)
Predica Părintelui Cleopa
În biserica slavei Tale stând, in cer a sta ni se pare, Născătoare de Dumnezeu,ceea ce esti ușă cerească, deschide nouă ușa milei tale. (Slujba Utreniei)
Astazi inainte insemnarea bunavointei lui Dumnezeu si propovaduirea mântuirii oamenilor, in Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arata si pe Hristos mai inainte Il vesteste. Acesteia si noi cu mare glas sa-i cântăm: Bucură-te plinirea rânduielii Ziditorului. (Intrarea Maicii Domnului in Biserică – Troparul)
Am pus troparul sarbatorii de azi mai inainte de predica, pentru ca in el dumnezeiestii Parinti au adunat invataturile acestui mare praznic imparatesc. Troparul sau condacul unui praznic sau al unui sfant aduna pe scurt ori viata acelui sfant, ori insemnatatea acelui praznic despre care se vorbeste. Deci precum ati auzit, inceputul troparului este: „Astazi inainte insemnarea bunavointei lui Dumnezeu”.
Intrarea Maicii Domnului in Biserica a fost primul semn din randuiala bunavointei lui Dumnezeu de a mântui neamul omenesc. Dar sa vedem in ce fel s-a implinit acest semn, in ce fel s-a desfasurat el si cum s-a aratat pe pamant aceasta bunavointa a lui Dumnezeu de a mantui lumea prin nasterea Maicii Domnului si prin intrarea ei in Biserica.
Iată in cel fel a fost Intrarea Maicii Domnului in Biserică
Implinindu-se trei ani de la nasterea Maicii Domnului, dumnezeiestii parinti Ioachim si Ana si-au adus aminte de fagaduinta pe care au facut-o lui Dumnezeu mai inainte de a se naste fiica lor, Fecioara Maria. Caci ei, (more…)
5 aprilie 2017
NICOLAE STEINHARDT – CUVINTE ALESE PENTRU CEI ALEȘI
NICOLAE STEINHARDT – CUVINTE ALESE PENTRU CEI ALEȘI
„Soluția în fața injustițiilor e una singură: eroismul. Să nu taci!”
AXIOMELE CREȘTINISMULUI
Creștinismul nu ne oferă un mijloc miraculos de a scăpa de suferință, ci ne pune la îndemână miraculosul mijloc de a o îndura. Ceea ce deloc nu vrea să însemne identificarea creștinismului cu suferința. Prin suferință se poate ajunge la adevăr și lepădare de sine, însă Albert Camus arată că desprinderea de cele lumești inima vrednică o poate afla și prin fericire. Mai ales prin fericire ne putem înălța până la treptele cele mai de sus ale Scării. Durerea, de fapt, e „fața mai puțin nobilă a strădaniei”. Ținta rămâne fericirea, pe care se cuvine să ne-o însușim, dincolo de nenorociri, necazuri și încercări. Esența învățăturii creștine e această deprindere, această descoperire a fericirii…
Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi (Numai despre păcatele noastre spune la Pateric „să le tâmpim”). Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne dă sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinşi de satana? Şi-apoi, tot la I Cor. (14:33) stă scris că „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînţelegerii obtuze. Domnul iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea…
Nu-i de ajuns creştinului să meargă duminica şi în zilele de sărbătoare la biserică, să aprindă una ori câteva lumânări, să se închine la icoane şi, eventual, să bată una ori mai multe metanii. Bune sunt acestea toate şi frumoase. Dar cred că nu-s destul. Creştinismul nu-i numai slujbă, cult şi ritual. Creştinismul înseamnă trăire creştină liberă, zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă. Domnul nu a venit pe pământ spre a întemeia o nouă religie ci pentru a ne da un nou mod de viaţă, a ne chema la înduhovnicire şi îndumnezeire”.
Scoaterea lemnului crucii din locaşurile de cult creştin, evitarea tăcerii semnului sfintei cruci, tăcerea în jurul jertfei supreme sunt tot atâtea dovezi de nerecunoştinţă flagrantă, de ipocrizie istorică şi de complexă (psiho-patologică) voinţă de a uita finalitatea vieţii pământeşti a lui Hristos, Care neîncetat şi în cele mai diverse prilejuri S-a referit la moartea de care avea să aibă parte. Un creştinism fără cruce este identic celui propus într-una din cele mai teribile povestiri ale Martorilor Patimilor de Giovanni Papini: (Marele rabin oferă Papei convertirea tuturor evreilor cerând în schimb ştergerea din Evanghelii a episodului Răstignirii). Prin jertfa Sa pe cruce S-a dovedit Iisus Hristos Fiu al lui Dumnezeu şi Fiu al Omului.
Nebunia Evangheliei e o nebunie calmă şi modestă. Creştinismul recunoaşte existenţa unor taine şi nu se străduieşte să le rezolve cu cifre a căror valabilitate nu poate stârni unei minţi câtuşi de puţin raţionale decât nevoia să ordone muşchilor motori schiţarea unui zâmbet.
Dumnezeu, la sfârşit, îi va chema în rai şi pe toţi păcătoşii: «Hai intraţi şi voi porcilor, şi voi beţivilor»… Pentru că nu s-au încrezut. Ceea ce e iremediabil de antipatic şi respingător la farisei este necurmata conştiinţă a propriei valori şi dreptăţi; ispita de înfumurare a omului drept. Pe necreştini tocmai iertarea păcătoşilor şi a beţivilor îi jigneşte (e o greşeală pe undeva în evidenţa contabilă, nu iese soldul). Dar creştinii ştiu mai mult: că păcatul trufiei e mai grav decât darul beţiei (Zice: porcilor, dar nu zice: sadicilor, torţionarilor, denunţătorilor…)”.
Trecem prea repede cu vederea asupra uriaşelor rezerve de nobleţe şi înaltă seniorie din creştinism. Aceste tendinţe de a-ţi recunoaşte greşeala, de a lua asupră-ţi răspun¬derea, de a fi gata să ierţi, de a nu consimţi să te răzbuni şi să le creezi vrăjmaşilor tăi o situaţie aparte (e aici, recunosc, o doză de mândrie, dar şi plină de farmec detaşare), de a nu fi bănuitor şi a nu atribui altuia urâtele tale gânduri, dovedesc prezenţa în religia creştină a spiritului aris¬tocratic celui mai subţire.
Bucovina Profundă 