Un articol de Alexandra Bellea-Noury, decembrie 2020 / romania2118.org

Sursa: Paul Ghițiu – Blog
Dacă tot suntem acum familiarizați cu manipularea modelelor predictive din timpul crizei COVID-19, trebuie să știm că o rețea de malthusieni puternici a folosit aceleași tactici în cea mai mare parte a secolului trecut pentru a-și vinde și impune agenda.
CEL MAI BUN MIJLOC PENTRU A PREVEDEA VIITORUL ESTE ACELA DE A-L CREA – Abraham Lincoln
Printr-o propagandă amplă şi susţinută, lumea a fost convinsă că eugenia a dispărut odată cu înfrângerea lui Hitler în 1945, dar realitatea, așa cum am discutat în articolul meu anterior Răzbunarea malthusienilor și știința limitelor, este foarte departe de această fantezie populară.
În acel articol, am trecut în revistă originile ciberneticii ca o nouă „știință a controlului” creată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către un cuib de adepți ai lordului Bertrand Russell care aveau o singură misiune în minte. Această misiune era de a modela gândirea atât a publicului, cât și a unei noi clase de elită managerială care să servească drept instrumente pentru o putere pe care erau incapabili să o înțeleagă.(1)
Am explorat, de asemenea, știința limitelor care a fost infuzată în comunitatea științifică la începutul secolului al XX-lea, odată cu impunerea presupunerii că umanitatea, biosfera și chiar universul însuși erau sisteme închise, definite de cea de-a doua lege a termodinamicii (entropia) și, prin urmare, guvernate de tendința spre descompunere, moarte termică și potențial de schimbare creativă din ce în ce mai scăzut. Domeniul ciberneticii va deveni, de asemenea, instrumentul folosit pentru a promova o nouă mișcare eugenică globală care a dat naștere mai târziu transumanismului, o ideologie care se află astăzi în centrul celei de-a patra revoluții industriale, precum și al „Marii resetări”.
În acest articol, vom evalua modul în care a avut loc această prestidigitație și modul în care mințile populației și ale clasei conducătoare deopotrivă au fost induse să participe la propria noastră anihilare. Să sperăm că, în cursul acestui exercițiu, vom aprecia mai bine ce moduri de gândire mai pot fi reînviate pentru a asigura un viitor mai bun, mai potrivit unei specii demne.
Șiretlicul lui Neil Ferguson
În mai 2020, Neil Ferguson, de la Imperial College, a fost forțat să demisioneze din funcția de șef al Grupului consultativ științific pentru situații de urgență (SAGE) din Regatul Unit. Motivul public invocat a fost escapadele sexuale ale lui Neil cu o femeie căsătorită în timpul unui blocaj draconic în Marea Britanie, la apogeul primului val de isterie. Neil ar fi trebuit, de asemenea, să fie demis din toate funcțiile sale de la ONU, OMS și Imperial College (majoritatea pe care continuă să le ocupe) și, probabil, să fie încarcerat pentru rolul său în comiterea cu bună știință a unei fraude timp de două decenii.
De ce Club of Rome este periculos
Proiectul Călin Georgescu, somnul verde aurit al României
Un articol de Alexandra Bellea-Noury, decembrie 2020 / romania2118.org
Nota Bucovina Profundă:
Amintim că numitul Mugur Isărescu este membru de marcă in mai multe instituţii oculte de guvernare mondială, cum ar fi Clubul de la Roma, Comisia Trilaterală şi Bank of International Settlements, reprezentând interesele acestora in România, fapt ce îl face să fie singurul om neschimbat din funcţie din ’89 până azi.
autor: Răzvan Marinescu, ActiveNews.ro
Banca Națională a României este un aprig contestatar al promulgării legii dării în plată, care urmează să fie trimisă de Klaus Iohannis din nou în Parlament pentru revizuire.
Gheorghe Piperea, unul dintre inițiatorii acestei legi face câteva dezvăluiri despre cum BNR nu este subordonată vreunei instituții a statului, iar ”membri CA ai BNR au imunitate penală totală și necondiționată”.
Avocatul susține că statutul BNR este foarte ciudat, mai ales că spre deosebire de parlamentari sau chiar de președintele țării care pot fi pedepsiți conform Constituției dacă încalcă legea, membrii BNR au o ”imunitate care nu poate fi ridicată sub nicio formă, de nicio autoritate publică a României.”
”E bine de stiut. Poate ca, pas cu pas, ajungem sa constientizam ca BNR este o autoritate publica ignorata de Constitutie si cu un statut legal foarte, foarte ciudat.
Ca sa va cruciti, va rog sa observati ca legea statutului BNR spune ca aceasta institutie a Statului roman (???) nu primeste instructiuni de la nicio alta autoritate publica; nu exista o procedura de raportare in Parlament (ci doar una de numire si revocare a membrilor CA ai BNR), iar membri CA ai BNR au imunitate penala totala si neconditionata. E o imunitate care nu poate fi ridicata sub nicio forma, de nicio autoritate publica a Romaniei. Asadar, orice ar face dnii Isarescu & co in exercitiul mandatului lor, ei nu pot fi trasi la raspundere penala. (more…)
Un comisar de politie a deschis festivitatea in timp ce elevi ai scolii de politie fraternizau cu noi, chipurile, facand ordine. Singura si cea mai normala reactie ar fi fost plecarea imediata. N-am facut-o (si regret), din respect pentru domnul doctor Pavel Chirila, o victima ca si noi, si pentru a nu starni rumoare. Regret, mea culpa, cu atat mai mult cu cat pe Facebook intr-un mesaj mi-am exprimat dezamagirea si scarba fara sa dau explicatii, anuntandu-mi retragerea. Acum cateva zile am auzit un protestatar pomenind numele lui Calin Georgescu, ilustra personalitate a masoneriei, care de nenumarate ori a cochetat prin diversii sai agenti, mercenari din elita intelectuala, cu intentia de a obtine functia suprema. Si nu m-am mirat vazandu-l pe Dan Puric ferm, aparand pe sticla, nu stiu in ce calitate, aducand elogii, sustinand si recomandandu-l elogios pe acest Calin Georgescu. Sunt comentarii pe care le-a facut in repetate randuri incercand sa incite si alte personalitati cu greutate.
Din fericire, domnul Dan Puric azi nu ii mai poate reprezenta pe cei cu care a reusit sa se urce pe soclul patriotismului, caci azi soclul pe care il asezase iubirea noastra s-a prefacut in scrum. (more…)
Editura Compania, Bucureşti, 2012
Motto: „Un intelectual este persoana a cărei minte se veghează pe ea însăşi” Albert Camus
Anul trecut mi-am asumat provocarea de a realiza, în cadrul colaborării cu Filme-Carti.ro, o recenzie a cărţii „Pentru un ideal comun”, de Călin Georgescu. A rezultat o recenzie foarte amplă, pe care, din raţiuni de spaţiu, am publicat-o pe Discerne, şi care este, după părerea mea, cel mai reuşit articol pe care l-am scris şi publicat anul trecut. Aşadar, am hotărât să public un rezumat al acestei recenzii.
Vă invit să urmăriţi cu răbdare argumentele pe care vi le ofer, întrucât consider că volumul dr. Călin Georgescu este un veritabil contra-exemplu despre cum se scrie o carte. Sunt deschis la orice fel de interpelări argumentate şi civilizate pe marginea conţinutului, din partea autorului, a editurii şi a cititorilor. Am avut grijă ca argumentele mele şi concluziile pe care le trag să fie acoperite prin referinţe şi lucrări de specialitate. Vă invit să consultaţi în detaliu secţiunea de referinţe, bibliografie şi documentare, aici (format PDF cu linkuri).
Care este cea mai bună modalitate de abordare a acestei cărţi?
Judecând după stilul şi conţinutul său, precum şi după modul în care autorul este prezentat, am decis să abordez această carte ca una care îşi propune să fie de specialitate. Ideea centrală pe care autorul pare să o formuleze este: comunitatea românească, în ansamblul ei, trebuie să facă demersuri pentru a stabili ca obiective comune ceea ce vrea UE de la România, precum şi ei (am abordat în a doua parte a articolului ce cred eu că vrea să zică autorul prin acest noi în care se include)
Cum scrie dr. Călin Georgescu
Cartea citează masiv şi imprecis informaţii preluate din surse necunoscute, parţial sau greşit citate. Cartea pare incompletă, nefinalizată.
Manipularea cititorului prin omisie şi imprecizie
Autorul foleşte cifre în afara contextului, mistifică istoria, face relaţii cauză-efect ilogice, face afirmaţii greu de crezut şi greu de verificat, utilizează termeni de specialitate pe care nu îi explică, preia statistici în mod greşit şi incomplet şi prezintă statistici depăşite.
Ficţiune prezentată drept realitate
Autorul argumentează teorii care au fost demonstrate ca fiind greşite, perimate, depăşite şi care au constituit baza unor ideologii politice periculoase la adresa umanităţii, cum sunt malthusianismul şi credinţa în combaterea încălzirii globale. Dr. Călin Georgescu crede că omenirea este un virus. Cel puţin, aşa scrie în The Matrix (1999). Astfel, din punct de vedere ideologic, autorul se declară de acord cu convingeri care au servit în trecut la exterminarea a milioane de oameni şi genocid şi, mai mult, descalifică preferinţele celor care nu sunt de acord cu el. În argumentaţia sa, autorul foloseşte citate pe care probabil le-a auzit la televizor, dar nici el nu mai ştie exact pe unde.
Ştire de pe mediafax.ro plus comentarii de pe cuvantul-ortodox.ro :
Comitetul ONU pentru drepturile economice, sociale şi culturale a cerut României revizuirea legilor pentru asigurarea accesului la îngrijiri de sănătate sexuală, dar şi adoptarea unei strategii naţionale în domeniu, arătând că este ţara cu cel mai mare număr de naşteri la adolescente sub 15 ani.
Comitetul ONU pentru drepturile economice, sociale şi culturale (Comitetul ONU) a cerut Guvernului României să-şi revizuiască legile şi politicile pentru a asigura accesul la îngrijiri de sănătate sexuală şi a reproducerii pentru femeile şi adolescentele din ţară.
În recomandările emise în 28 noiembrie, Comitetul a arătat că România ar trebui să adopte o strategie naţională privind sănătatea şi drepturile sexuale şi ale reproducerii şi să introducă în mod obligatoriu în şcoli un program cuprinzător de educaţie sexuală, pentru a reduce numărul de sarcini la adolescente.
Comitetul ONU a subliniat că România a rămas în urma celorlalte state membre în ceea ce priveşte promovarea sănătaţii şi drepturilor sexuale şi reproductive ale adolescenţilor şi femeilor, statisticile oficiale arătând că rata mortalităţii materne este de două ori mai mare decât media UE, iar România înregistrează cel mai mare număr de naşteri la adolescentele sub 15 ani dintre statele membre.
De asemenea, Comitetul ONU şi-a exprimat îngrijorarea şi faţă de creşterea numărului de cadre medicale care refuză efectuarea serviciului medical de întrerupere legală de sarcină, ceea ce, în opinia specialiştilor, duce la limitarea accesului la avort în condiţii de siguranţă.
Comitetul este îngrijorat şi de faptul că resursele alocate pentru sectoarele sociale (sănătate, protecţie socială şi educaţie) rămân inadecvate şi regretă că România nu a fost în măsură să absoarbă pe deplin şi să utilizeze fondurile alocate de UE, din cauza capacităţii administrative limitate, birocraţia excesivă şi cazuri de corupţie.
În raport, Comitetul notează că rămâne preocupat de gradul ridicat de corupţie din România şi de impactul acesteia asupra respectării depline a drepturilor economice, sociale şi culturale ale populaţiei, în ciuda numeroaselor măsuri luate pentru combaterea ei, dar şi de faptul că salariile mici ale funcţionarilor publici, ale personalului medical, din educaţie, precum şi sancţiunile prea indulgente în cazurile de corupţie pot împiedica punerea în aplicare eficientă a acestor măsuri de combatere a corupţiei.
Comitetul este îngrijorat şi de faptul că părinţii sunt împovăraţi cu plăţile suplimentare şcolare pentru diverse scopuri, deşi învăţământul primar ar trebui să fie gratuit, şi, deşi a menţionat progresele recente, constată că calitatea educaţiei şi formării ar trebui îmbunătăţite considerabil.
O altă îngrijorare vizează procentul mare de copii (more…)
METODA LOR: PROBLEMĂ, REACŢIE, SOLUŢIE
Cine conduce de fapt lumea? Cine detine puterea absoluta pe planeta? Statele Unite? Rusia, China, Japonia, U.E? Toate aceste puteri economice si militare nu sunt decat niste piese de joc, manuite din umbra de adevaratii stapani ai planetei. Cei care conduc cu adevarat planeta sunt un grup de oameni extrem de bogati, foarte bine organizati si care nu apar niciodata in vazul tuturor. De acolo, din anonimat, ei leaga si dezleaga mersul lucrurilor.
Cei care au auzit de ei, ii numesc Oculta Mondiala sau Illuminati. Cine sunt acesti oameni? Cum sunt ei organizati? Cum conduc planeta? Ce scopuri au?
Sunt intrebari la care incercam sa dam un raspuns in cele ce urmeaza.
De la cel mai inalt nivel imaginabil al puterii, acesti Illuminati necunoscuti celor multi, guverneaza aproape nestingherit. Ei fac legi si revolutii, ei instaureaza guverne, ei hotarasc ce tari dispar pentru ca altele sa le ia locul. Ei „fabrica” noi ideologii si chiar religii. Se spune ca ei au creat oranduirea capitalista, tot ei au creat-o si pe cea comunista. Ei fauresc tratatele militare si economice internationale, ei schimba regimuri politice si presedinti de state, ca pe niste simple piese uzate ale unei masini.
Metoda lor de lucru este simpla dar eficienta si poate fi descrisa in 3 pasi: PROBLEMA, REACTIE, SOLUTIE.
1. In primul rand ei creaza o PROBLEMA (conflicte, razboaie, revolutii, dezastre, etc.) Creaza conflicte si razboaie in care cele doua parti provocate, lupta una impotriva celeilalte si nu contra adevaratului instigator. Tot ei finateaza toate partile implicate in conflict.
2. Apoi prin intermediul mass-media si a manipularii determina o REACTIE in randul populatiei, care solicita o rezolvare a PROBLEMEI aparute.
3. In final tot ei vin cu SOLUTIA care aproape intotdeauna se lasa cu efecte dure asupra populatiei (saracie, restrangerea unor drepturi si libertati, etc. – vezi atentatele din 9/11, armele lui Saddam, criza financiara…) Ei trec intotdeauna drept instanta impaciuitoare care pune capat conflictelor.
Practic scopul lor este sa controleze si sa conduca intreaga planeta prin crearea unei Noi Ordini Mondiale si a unui Guvern Mondial unic. Acesti oameni nu sunt interesati sa castige bani, deoarece „fabrica de bani” este a lor. Ei pot avea oricati bani doresc. Ce isi mai poate dori cineva care are toti banii din lume? PUTERE si CONTROL (petru subjugarea sufleteasca, impatimirea si demonizarea oamenilor – nota BP)! Acesta este scopul lor.
De ce doresc ei sa stapaneasca lumea? Pentru ca avand putere si bogatie, pot face asta. Peste 90% din oamenii din prezent ar face acelasi lucru daca ar avea acces la bogatie si putere.
Pentru a detine puterea absoluta si controlul intregii planete ei intentioneaza sa realizeze urmatoarele obiective:
1. Stabilirea unui Guvern Mondial unic si a unei Noi Ordini Mondiale.
2. Distrugerea identitatii nationale a statelor lumii.
3. Distrugerea tuturor religiilor lumii (in special a crestinismului) si inlocuirea lor cu o religie unica de tip New Age.
4. Controlul total al populatiei globului si a fiecarui individ in parte precum si transformarea lor in „sclavi de tip modern”.
5. Reducerea masiva a populatiei globului pana la o limita usor de sustinut de catre mediul si resursele planetei.
6. Promovarea depravarii si a obiceiurilor rele pentru indepartarea moralei crestine.
7. Distrugerea modelului actual de societate si a celulei ei de baza, familia.
8. Distrugerea libertatii de exprimare si restrangerea unor drepturi fundamentale ale indivizilor.
Toate acestea se intampla chiar ACUM si intr-un ritm (more…)
(sursa: Florin Mătrescu – HOLOCAUSTUL ROŞU, Ed. IRECSON, Bucureşti, 2008, vol. I, p. 462-466 )
Afiş malthusinist al Clubului de la Roma
– Denumirea sa nu are nimic comun cu oraşul Roma, Vaticanul, sau Biserica catolică. Ovin Demaris a calificat preocupările acestei organizaţii secrete drept o”afacere murdară” (Dirty Business), în spatele său stau „Comitetul celor 300” („Clubul” fiind considerat ca unul din instrumentele de lucru cele mai puternice ale acestuia)”Black Nobility” (în acest sens, unii atribuie ideea „Clubului” reginei luliana a Olandei) , „Marshall Fund” (vom reveni asupra lui) şi clanul Rockefeller care a şi donat, dealtfel, „Clubului” terenul unde-şi are sediul general (Bellago, Italia).
– În fondarea sa în 1968, un rol major i se acordă lui Aurelio Peccei, cel mai vechi preşedinte al concernului Fiat (un multi-conglomerat gigantic, aflat în mâna Comitetului celor 300″), în care „Black Nobility” deţine cote importante din acţiuni şi profit (Ex. Agnellis şi alţii). Spre a-şi realiza „misiunea” Peccei a absolvit cursurile la „Tavistock Institute” (considerat „mama” institutelor de „spălat creierul” din lume, fondat cu sprijinul lordului Bertrand Russel, fratele lui Aldous Huxley, Kurt Levin şi Eric Trist), sub bagheta vestitului general maior John Rawlings Rees. Următorul pas în „finisarea” cunoştinţelor sale 1-a reprezentat „cartierul general al NATO” de unde Peccei a selecţionat oameni de primă mână; n-au lipsit, desigur, nici conexiunile cu celelalte organizaţii ale iluminaţilor, Bilderberg, Trilaterala etc.
Componenţa „Clubului” este identică cu a unui grup internaţional aparţinând „Establishment”-ului, cu membri din 25 de ţări, înglobând între 50 şi 100 de persoane.Eisunt oameni de ştiinţă, educatori, economişti, industriaşi etc., cu funcţii în guverne naţionale, sau asimilaţi deja de „guvernul internaţional” („international civil servants”), mulţi dintre ei fiind membri ai CFR şi ai familiei Rockefeller.
Obiectivele „Clubului din Roma” sunt de-a dreptul terifiante, între ele înscriindu-se:
– Unificarea lumii şi constituirea unui „Guvern Mondial” format dintr-o elită (n.a. – masonă) care va acţiona asupra unui număr de „10 regiuni administrative” (numite astfel în cadrul unui raport al clubului, datat din 1973) care se află în stare de „flux” (adică cu graniţe deplasabile, ceea ce are ca efect conflicte etnice şi războaie aducătoare de bani bancherilor internaţionali ce finanţează confruntările şi vând armamentul părţilor beligerante şi, în al doilea rând, contribuie substanţial la reducerea populaţiei; în sfârşit, introduce în capul oamenilor ideea că naţionalismul şi patriotismul sunt cauza tuturor relelor, inclusiv a războaielor, făcându-i tot mai apţi să renunţe la suveranitatea naţională şi să accepte „noua ordine” şi „guvernul mondial”, aducătoare de pace!), (more…)
(sursa: Pr. Victor Moise – Problema evreiască, vol.I, p. 339-345)
Deşi acest ordin a fost înfiinţat de un neevreu, a devenit un instrument al evreilor, finanţat şi manipulat de bancherii francmasoni evrei.
Acest ordin a fost fondat la l mai în anul 1776 de către Adam Weishaupt (1748- 1830), fiind însărcinat să creeze şi să organizeze acest ordin de către evreul bancher Rotschild. Adam Weishaupt n-a fost evreu dar a lucrat pentru interesele generale ale iudaismului, motiv pentru care unii cercetători 1-au socotit chiar că este evreu (Taguieff, p.l20).
Ralph Emmerson (1803-1882) scrie că „Adam Weishaupt a fondat Iluminismul cu scopul de a distruge integral creştinismul”.
Adam Weishaupt a fost profesor universitar la Ingelstadt până în anul 1770, dată după care timp de şase ani a conceput un „plan mondialist” a cărei realizare trebuia să se împlinească prin intermediul revoluţiilor pe care iluminaţii nu numai că trebuiau să le declanşeze cişi să le dirijeze în secret. (more…)
John F. Kennedy, in discursul “The president and the press“ din 1961, spunea:
“Doamnelor si domnilor
Cuvantul “secret“ este inadmisibil intr-o societate libera si deschisa iar noi ca popor, intrinsec cat si din punct de vedere istoric suntem impotriva societatilor secrete, a juramintelor secrete si a procedurilor secrete. Pentru ca exista impotriva noastra o conspiratie monolitica si crunta care se bazeaza in principal pe modalitati ascunse pentru a-si extinde sfera de influenta se bazeaza pe infiltrare in loc de invadare, pe subversiune in loc de alegeri, pe intimidare in loc de libera alegere. Este un sistem care a comasat vaste resurse umane si materiale pentru cladirea unei masinarii strans unite si foarte eficienta ce uneste operatiuni militare, diplomatice, de informatii, economice, stiintifice si politice. Operatiunile sale sunt ascunse, nu publicate, greselile sale sunt ingropate, nu puse pe prima pagina, criticii sai sunt redusi la tacere, nu laudati. Nici o cheltuiala nu este pusa sub semnul intrebarii, nici un secret nu este dezvaluit. De aceea judecatorul atenian Solon, a decretat ca fiind ilegal pentru orice cetatean sa se sustraga unei controverse. Va cer ajutorul pentru sarcina foarte grea de a informa si alerta poporul american, increzator ca impreuna cu ajutorul vostru, omul va fi ce a fost destinat sa fie, liber si independent.“
In 1963 este asasinat …
N-a fost singurul politician care a vorbit. Iata alte doua celebre exemple:
Winston Churchill, Illustrated Sunday Herald, 8 februarie 1920:
“Din zilele lui Weishaupt ,Karl Marx,Trotki, Bela Kuhn,Rosa Luxemburg siEma Goldman,conspiratia acestei lumi a luat amploare. Aceasta conspiratie a jucat un rol recunoscut în Revolutia Franceza. A fost izvorul (more…)