Mitropolitul Serafim de Pireu 
5 predici in Dobrogea
septembrie 2014:
1. «Noua Eră» cea veşnic tânără a lui Hristos şi vechea «Nouă Eră» a antihristului
2. Panerezia ecumenismului inter-creştin sincretist
3. Despre masonerie
4. Panerezia ecumenismului inter-religios sincretist
5. Infiltrarea «Noii Ere» a antihristului în învăţământ
«Noua Eră» cea veşnic tânără a lui Hristos
şi vechea «Nouă Eră» a antihristului
Predica Înaltpreasfinţitului Serafim al Pireului
la Vecernia de sâmbătă seara, 6 septembrie 2014, în Mangalia
Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului,
Prea Cucernici părinţi,
Excelenţa Voastră, domnule primar,
Iubiţi fraţi în Hristos,
Noua Eră a lui Hristos, noua creaţie şi oamenii cei noi. Lucrarea înnoitoare a Bisericii
Cu câteva zile în urmă, pe 1 septembrie, a început noul an bisericesc. În pericopa evanghelică a acestei sărbători este cuprinsă şi profeţia mesianică a proorocului Isaia, supranumit şi „al cincilea evanghelist.”1. La sfârşitul profeţiei este înfăţişat Mesia Iisus Hristos, care spune că printre multele aspecte ale lucrării Lui mântuitoare a fost şi aceea de „a binevesti anul bineprimit al Domnului”, de a predica începutul noului an al Domnului, care este bineplăcut lui Dumnezeu şi oamenilor.
Această referire la noul an, la „anul bineprimit al Domnului” este motivul pentru care Sfinţii Părinţi ai Bisericii au stabilit să se citească această pericopă evanghelică pe 1 septembrie, când începe noul an bisericesc. Însă, în afară de acest sens restrâns, care limitează temporal expresia „anul bineprimit al Domnului” la un an, majoritatea exegeţilor biblici, vechi şi noi, dau un sens mai larg acestei expresii, un sens cu caracter hristologic: „anul bineprimit al Domnului”, pe care l-a predicat Hristos, înseamnă era sau perioada cea nouă pe care o inaugurează Hristos, adică epoca mântuirii, ce durează de la Întruparea Lui şi până la cea de-a doua Sa Venire.
Aşadar, având ca bază această interpretare mai bună şi mai potrivită, învăţându-i Hristos pe oamenii din Nazaret că această profeţie a lui Isaia se referă la El Însuşi („Astăzi s-a împlinit această scriptură în urechile voastre”), a predicat începutul noii ere, al noii perioade din istoria umanităţii, al epocii mântuirii şi a izbăvirii oamenilor de păcat şi din moarte. Această nouă eră, care a început prin învăţătura şi prin lucrarea mântuitoare a lui Hristos, este continuată de-a lungul secolelor de către Biserica Ortodoxă, care, conform unei formulări foarte frumoase, este „Hristos extins peste veacuri.”
Biserica Ortodoxă este însufleţită, ţinută unită, luminată şi sfinţită de Sfântul Duh, Care e prezent permanent în ea şi Care transmite credincioşilor harul Lui cel necreat şi de viaţă făcător. Acest har al lui Dumnezeu, care se transmite prin lucrarea şi prin învăţătura lui Hristos şi prin acţiunea şi lucrarea Sfântului Duh, nu este creat, ci necreat, e energie dumnezeiască, aşa cum au învăţat toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii, în special Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului. Harul nu se învecheşte, nici nu îmbătrâneşte, aşa cum se uzează învăţăturile şi lucrările oamenilor creaţi.
Câte teorii şi învăţături au fost dezvoltate de filosofii antichităţii, de sociologi, moralişti, jurişti, politicieni reformatori şi care, ca lucrări şi produse ale oamenilor, au fost apoi depăşite şi s-au stins? Toate cele create se distrug şi se descompun. Însă harul, energia necreată a lui Dumnezeu, care lucrează în Biserică, e nestricăcios şi veşnic tânăr, nu are nevoie de reînnoire, cu atât mai puţin de înlocuire de invenţii omeneşti, care se învechesc şi îmbătrânesc repede, fiind înlocuite cu altele.
Iar această veşnicie şi permanenţă a lui dumnezeiască, caracterul lui mereu nou şi înnoitor îl face să răspundă la nevoile oamenilor tuturor epocilor, care au nevoie mereu de energia şi ajutorul dumnezeiesc, ca să se izbăvească de rău şi de moarte, care sunt legate de firea căzută a omului. Hristos Însuşi a declarat că cerul şi pământul vor avea un sfârşit, însă cuvintele Lui vor avea valoare veşnic2. Nici o literă, nici o virgulă, adică nici cel mai mic element din învăţătura Lui nu urmează să se schimbe3.
Şi Sfântul Apostol Pavel – cel numit şi gura lui Hristos, vasul cel ales – atrăgând atenţia asupra pericolele datorate posibilei încercări umane de schimbare sau de falsificare a Evangheliei lui Hristos, spune în Epistola către Galateni că chiar şi dacă un înger însuşi din cer vă va învăţa ceva diferit de cele pe care eu v-am învăţat, să fie anatematizat: „dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar propovădui altceva decât ce v-am binevestit noi, să fie anatema!”4
Hristos anunţă şi faptul că le va reînnoi pe toate. „Iată, Eu le fac pe toate noi.” Face să dispară toate cele vechi, lacrimile, durerea, moartea, stăpânirea răului, „căci cele dintâi lucruri au trecut.”5
Prin Hristos, potrivit învăţăturii Sfântului Apostol Pavel, „dacă este cineva întru Hristos, el este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată că toate au devenit noi.”6 Oamenii trebuie să se lepede de omul cel vechi, care este distrus de patimile şi de dorinţele lui şi să se îmbrace în omul cel nou, care a fost creat după voia lui Dumnezeu, din materie nouă: „Să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi al fostului vostru fel de viaţă, care se strică prin poftele înşelăciunii, să vă înnoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel zidit după Dumnezeu, în dreptatea şi în sfinţenia adevărului.”7
Din epoca când a predicat Hristos şi când a inaugurat această eră nouă, această nouă perioadă a mântuirii, potrivit profeţiei lui Isaia pe care Hristos Însuşi a citit-o în sinagoga din Nazaret, „a binevesti anul bineprimit al Domnului” până astăzi şi până la sfârşitul veacurilor lumea s-a umplut şi se va umple de „oameni noi”, de oameni sfinţi, zidiţi din materia cea nouă a harului cel necreat al lui Dumnezeu, materie care nu se distruge, nu se învecheşte, ci îi păstrează pe oameni într-o permanentă tinereţe duhovnicească, chiar dacă trupeşte îmbătrânesc şi mor: „chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinlăuntru se înnoieşte din zi în zi.”8
Omenirea cea stearpă, neroditoare şi nefertilă dinainte de întruparea lui Hristos, a început să rodească, să producă sfinţi. Biserica Ortodoxă ne prezintă în calendarul ei mii de sfinţi, iar alături de ei Biserica cea cerească numără alte milioane de oameni virtuoşi care s-au mântuit. Noi toţi, mult sau puţin, mai tineri sau mai bătrâni am avut şi avem binecuvântarea să îi vedem des pe astfel de oameni, să cunoaştem astfel de oameni cuvioşi în zilele noastre, bărbaţi şi femei, care dovedesc prezenţa permanentă a harului celui înnoitor al lui Dumnezeu.
„Noua Eră” (New Age) a masonilor, a sioniştilor, a ocultiştilor şi a altora se opune lucrării lui Hristos şi a Bisericii
Diavolul cel invidios a făcut şi face orice ca să împiedice această lucrare a lui Hristos şi a Bisericii, cu toate că Hristos Însuşi l-a biruit şi l-a umilit prin viaţa Lui sfântă, prin pătimirea Sa, prin răstignirea pe Cruce şi prin Învierea Lui. Toate puterile satanice ale întunericului, ale sistemului religios evreiesc şi roman s-au aliat împotriva Lui ca să Îl zdrobească. Era, însă, posibil, să Îl învingă pe Dumnezeu? Hristos, Dumnezeu-Omul, le-a arătat oamenilor pentru prima dată drumul libertăţii, al ieşirii din captivitatea şi robia răului şi îi distruge”ca pe vasele olarului”9 pe cei tari şi înverşunaţi. (more…)
Apreciază:
Apreciază Încarc...