Bucovina Profundă

3 decembrie 2021

Brâncuși: Arta e o taină – o credință, nu e o formulă

Filed under: Brâncuși,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 00:03

Brâncuși: Arta e o taină – o credință, nu e o formulă

Interviu cu Constantin Brâncuşi realizat de Apriliana Medianu, 6 octombrie 1930

brancusi ScreenHunter_40338 Jun. 06 19.39E în București. A venit să aranjeze vreo expoziție? A adus cu el ceva din operele lui? Nu. A venit pentru nepoții lui, ajunși pe băncile universitare. După ce îi va ști cu un rost – se reîntoarce la Paris.

Brâncuși e o mână de om însuflețit. Două fărâme de soare strălucesc în privirile lui de român cu cugetul limpede și drept. A început să încărunțească.

Mai rămâneți mult prin țară?

Să văd copilul ăsta înscris la facultate și plec. Ce să mai fac pe aici?

Dacă nu ați fost niciodată pe la Brebu – duceți-vă acum. Preotul de acolo a colecționat niște pietre interesante.

Le știu. Am fost. Sunt modelate de apă.

Cum și când v-ați gândit să începeți sculptură?

Nu a fost o idee. A fost o necesitate de a mă elibera de mine însumi.

Ce material modelați cu plăcere?

Trebuie să te faci prieten cu materia, să o faci să vorbească în sensul binelui și al frumosului.

A fost o noutate sculptura dumneavoastră. Ați avut multe dificultăți la început?

Dificultățile nu se sfârșesc niciodată.

Cum ați ajuns la formula aceasta a artei? Ce maeștri v-au călăuzit în începuturi?

Nici unul. Toate au pornit din mine. M-am pomenit făcând sculptură. Arta e o taină – o credință, nu e o formulă. Când se face după o teorie e falsă. Trebuie să ne distrugem pe noi, să ne degajăm de toată impertinența omenească. Numai astfel izbutim să descoperim frumosul.

Care a fost prima dv. operă?

Un monument lui Petre Stănescu, la Buzău. O comandă obișnuită, ca orice comandă. Dar era prima mea ciocnire cu responsabilitatea.

Monumentul trebuia să reprezinte o femeie plângând. Cum era să fac o femeie goală într-un cimitir… Am făcut atunci din materia ce mi se pusese la dispoziție o rugăciune.

O interpretare modernă…

Arta nu e nici modernă, nici veche, e artă. Numai că timpul perfecționează spiritul omenesc – și spiritul cere el însuși aceasta. Aud azi vorbindu-se despre tot felul de curente în artă. E un fel de balamuc universal. Arta nu s-a dezvoltat decât în epocile mari religioase. Când sentimentul religios scade urmează o decadență. Tot ce se creează prin filozofie și religie e bucurie, lumină, libertate. Tot ce este pornit în alt sens e lucru pierdut.

Folclorul slujește la ceva?

E singurul care e artă, se face prin el însuși. Toate artele superioare trec pe acolo.

Dacă ați încerca să reveniți în țară definitiv? (more…)

22 februarie 2020

Constantin Brâncuși: „Îl voi aștepta pe Bunul Dumnezeu în atelierul meu”

Filed under: Brâncuși,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:34

Constantin Brâncuși:

„Îl voi aștepta pe Bunul Dumnezeu în atelierul meu”

Articol de arhim. Mihail Daniliuc

​Cu câteva zile înainte de epilogul vieții sale pământești, Brâncuşi a refuzat să fie transportat la spital, zicând că îl aşteaptă pe Dumnezeu acasă. Apoi a cerut ca patul din camera de dormit, deasupra căruia se afla o icoană ortodoxă, să fie mutat în atelierul său, așezat lângă sobă, așa cum, probabil, era în casa părintească de la Hobița. Acolo, în atelier, Brâncuşi a trecut la Domnul, în ziua de 16 martie 1957, sâmbătă noaptea, la ora două.

Mântuitoare și înduioșătoare așteptare, căreia Dumnezeu i-a răspuns pe 16 martie 1957, când a chemat sufletul genialului sculptor român să urce către Cer, pe „coloana nemuririi”. Cu greu se pot găsi cuvinte potrivite pentru a reda în cuprinsul unui articol uriașa personalitate a lui Brâncuși. Însă, cu nesfârșită recunoștință, mulțumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar făcut neamului românesc, amintim în prezenta scriere câteva date de referință din viața și activitatea sa, ce se vor a fi un pios omagiu adus celui care, prin a lui daltă, a împărţit istoria artei în două etape: una clasică şi alta modernă, înnoind limbajul și viziunea plastică în sculptura contemporană, prin valorificarea artei populare arhaice. (more…)

Întâlnirea dintre ȚUȚEA și BRÂNCUȘI. Text publicat sub pseudonim, București, 1985

Filed under: Brâncuși,Petre Țuțea,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 13:14

Întâlnirea dintre ȚUȚEA și BRÂNCUȘI. Text publicat sub pseudonim, București, 1985

tutea si brancusi

PETRE ŢUŢEA după întâlnirea cu BRÂNCUŞI:

„Este neliniştit de realul intangibil, ca orice mare artist care nu poate fi mulţumit de jocul ipotezelor”


Mă servesc de amintire, de această formă afectivă a memoriei – cum a definit-o Kierkegaard, după cît mi-amintesc – cu toate imperfecţiunile ei. De altfel, istoria, memoriile şi jurnalele, aceste alcătuiri din fapte şi reflecţii, nu sînt mai aproape de adevăr. Chiar ideea platonică, considerată ca arhetip, dacă nu este revelată, ci numai închipuită, este o plăsmuire mitică mai aproape de adevăr.

Într-o zi, înaintea ultimului război, căutam, cu prietenul meu Haig Acterian, un tip de om pe care să clădim poziţia noastră în frămîntarea vremii. Căutam o certitudine spirituală. Am examinat toate tipurile, de la omul religios la omul tehnic şi n-am putut citi în om decît preaomenescul – folosind un termen al lui Nietzsche – în care omenescul, neomenescul şi supraomenescul se amestecau haotic. Am renunţat la căutarea certitudinii în om. Eram stăpîniţi de ideea ordinii şi de neliniştile devenirii.

Căutam un artist, pentru a constata care sînt limitele artei

Aşa am ajuns la termenii gnoseologici: Divinitatea, omul, lumea, adevărul eroarea, frumosul, urîtul, sacrul, satanicul, absurdul şi sensul şi la oglindirea lor în artă, unde purul inspirat se împleteşte cu forma şi sensul, căutate în om şi-n natură, sau în om, ca-n expresionism. Aşadar, căutam un artist, pentru a constata care sînt limitele artei, în cunoaşterea vieţii şi lumii şi dacă limbajul artistic, alcătuit din imagini şi semne, este mai aproape de adevăr decît limbajul ştiinţei, alcătuit din semne neevocatoare. În treacăt fie zis, imaginea şi semnul alunecă, în artist şi-n omul de ştiinţă, peste obiect, artistul autonom nedepăşind frumosul închipuit, iar omul de ştiinţă autonom nedepăşind semnul util.

Atunci, Haig mi-a spus că Brâncuşi se află în Bucureşti şi locuieşte la hotel „Bulevard”. Haig mi-a propus să mergem la Brâncuşi „ca să constatăm cum se oglindesc în spiritul lui viaţa şi lumea”. Apoi a adăugat: „desigur, trebuie să ţinem seama că nu ne întîlnim cu un teolog, cu un filozof, sau cu un savant, ci cu un mare artist”. „Să mergem”, i-am răspuns, „fiindcă sînt curios să aflu conţinutul acestor termeni: vocaţie, inspiraţie, sens, căutare, expresie, imagine şi simbol. După cîte ştiu, Brâncuşi nu este un intuitiv, fiindcă tăcerea şi infinitul, chiar prin coborîrea lor în cuvînt sau materie, în sfera mijloacelor omului mărginit la jocul dintre imagine şi simbol, nu-şi pierd caracterul lor inefabil. Apoi, omul rămas aici, căutător de forme şi sensuri, se poate situa arbitrar dincolo de bine şi de rău, ca Nietzsche. Perspectivism estetic (Charles Andler)”. ”Un lucru este cert”, a spus Haig, „Brâncuşi este un artist adevărat, în stilul căruia se oglindeşte sufletul neamului său”.
„Vom afla”, am spus eu, „dacă arta este mimesis, plăsmuire autonomă, sau manifestare a inspiraţiei. Omul, această creatură, este un dat primordial, care se desfăşoară în timp şi-n spaţiu, în etape, ca un damnat, sau el stă sub semnul înnoirii, adică viaţa lui este constantă, sau pernanent neliniştită de cum ar trebui să fie. Cu alte cuvinte: totul se află în el din primordii – fixism, sau evoluţie ca desfăşurare dintr-un început – , sau evoluţia este creatoare (Bergson)? Prin viaţă, aşa cum trebuie să fie, omul se mişcă în lumea valorilor, cum au fost definite aceste poziţii comportamentale ale omului, determinate, sau presupus autonome”, am încheiat eu.

Două perspective ale sculpturii „Socrate” de Constantin Brâncuşi

BRÂNCUŞI: „Poate cineva să doarmă în cameră cu o statuie?”

Haig, acest eminent regizor, mi-a spus: „Vom merge la Brâncuşi, fiindcă artiştii se mişcă liberi între cer şi pămînt, neconstrînşi de limbajul ştiinţific sau comun”. Eu am adăugat: „În poziţia inactuală a artiştilor adevăraţi se pot întîlni: concretul, scopul, idealul, tristeţea, bucuria, paradoxul, rătăcirea, absurdul, abisul, speranţa, disperarea, ordinea, dezordinea, hazardul, trivialul şi purul. Ca să aflăm esenţele acestor stări, trebuie să mergem la artist. In fond, totul se reduce la semn, lucru, autonomie, heteronomie, etic, estetic, figurativ, nefigurativ, sugestie, evocare, inspiraţie şi căutare. Aşa ne putem apropia de conţinutul şi forma operei de artă”.

Haig a aranjat întîlnirea. Cînd am ajuns la Brâncuşi, seara, ne-a primit cu întrebarea: „De ce-aţi venit la mine?”

I-am răspuns eu: „Cînd vă aflaţi dumneavoastră în Bucureşti, numai două primiri sînt deosebite: la Palat şi la dumneavoastră. Şi-apoi, noi dorim să aflăm de la un mare artist dacă arta trebuie să aibă mesaj şi dacă mesajul ei este mai aproape de adevăr decît comunicările ştiinţei”.

„Luaţi loc”, ne-a poftit Brâncuşi.

(more…)

%d blogeri au apreciat: