Bucovina Profundă

17 februarie 2023

Un om cu caracter de diamant. Mircea Vulcănescu în cuvintele lui Ioan Ianolide

Filed under: Mircea Vulcănescu,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 14:47

mircea-vulcanescu-2

UN OM CU CARACTER DE DIAMANT
Mircea Vulcănescu în cuvintele lui Ioan Ianolide:

Era un bărbat înalt, frumos, demn, impozant, plin de prestigiu şi cu o remarcabilă personalitate.

A fost asistentul lui Nae Ionescu, filozoful ortodox român care a creat şcoală.

A fost el însuşi un profund gânditor care nu a reuşit să scrie tot ce cugetase din pricina temniţei şi a morţii premature.

În temniţă vorbea şi cuvântul lui era ascultat. Îi învăţa să gândească pe cei ce fuseseră conducători ai ţării. Concepţia sa era una profund creştină de pe poziţii politice democratice.

Îl vedeam adesea la biserică, atunci când biserica din Aiud nu fusese încă transformată în WC .

Întreţinând o febrilă activitate intelectuală în rândul deţinuţilor, Mircea Vulcănescu era un inamic declarat al marxiştilor.

Din cauza unor prelegeri ţinute la Jilava a fost dus la camera neagră, aproape dezbrăcat, împreună cu alţi „bandiţi”. Ţinuţi flămânzi, neavând pe ce să se odihnească, au început să cadă pe mâzga rece, care aducea îmbolnăvirea şi moartea.

Mircea Vulcănescu s-a aşezat jos, ca să poată sta alţii pe el şi le-a zis:

(more…)

29 octombrie 2022

Mircea Vulcănescu – Despre ce înseamnă a fi român

mircea-vulcanescu-2

Mircea Vulcănescu

Despre ce înseamnă a fi român

„Îmi ceri să cred?(…)Eu nu am nevoie să cred în neamul meu. Eu ştiu sau nu ştiu.

Problema nu e: ce trebuie să fac? Ci: sunt sau nu sunt în adevărul lui?

Dacă eşti în acest adevăr, dacă eşti cum se cade să fii, atunci lupta nu poate avea alt sens decât atât să împiedici irosirea a ceea ce e şi, prin faptul că este, are preţ. Conservare, deci, şi nicidecum revoluţie şi răsturnare.

Asta şi numai asta este: a fi român!”


Despre Neam:

”Ceea ce constituie un neam este o realitate care stă la încheietura metafizicii cu istoria, o unitate de soartă, de destin în timp, unitate pentru care pământ, sânge, trecut, lege, limbă, datini, obicei, cuget, credinţă, virtute, muncă, aşezăminte, port, dureri, bucurii şi semne de trăire laolaltă, stăpâniri şi asupriri constituiesc doar chezăşii, semne de recunoaştere, peceţi, temeiuri. Suportul principal al unui neam variază de la o vreme la alta, cu semnul principal de recunoaştere al celor ce-l alcătuiesc. …

A fi român înseamnă a fi om într-un anumit fel [s.a.]. Ca atare, noţiunea de român nu este o noţiune alterabilă. Şi totuşi, în realitate, fiecare dintre noi este alterabil. … I te poţi subsuma sau te poţi distruge, dar nu o poţi schimba. … Este …, dar numai virtual…, în putinţă. Actual, neamul nostru nu este decât în ceea ce vom fi noi în stare să facem din el. …

Dar un neam nu e niciodată o realitate închisă, sfârşită; ci o realitate vie. El nu e numai o realitate naturală, ci şi o realitate etică; destinul unui neam nu e dat o dată pentru totdeauna, el se actualizează problematic pentru fiecare generaţie şi pentru fiecare om.”

Din Dimensiunea românească a existenței

(+28 octombrie: Mircea Vulcănescu, martirul și filosoful)

1 noiembrie 2021

Mircea Vulcănescu, martirul, filosoful, românul

Filed under: Mircea Vulcănescu,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 10:42

 

+ 28 octombrie – Mircea Vulcănescuvulcanescu

Mircea Vulcănescu, martirul, filosoful, românul

Pagini de jurnal din temniță

18 mai 1946

Adorm îngrijorat de soarta alor mei de acasă. Azi am cheltuit ultimul ban. Dacă mi se întâmplă ceva, cu ce voi putea face faţă? Eu port răspunderea lor. Am adus fetele-n lume: două fete ca două minuni. Şi o a treia… Dar de Vivi are grijă mai ales mama ei. Va trebui să am şi eu, odată! Cum? Că avere n-am decât casa părintească moştenită de la tata. Tot ce am putut agonisi am pus în ea. Biblioteca, lucrurile dinr-însa, din care multe sunt ale Mărgăritei. Mă gândesc că sunt acum ameninţate. Şi Mărgărita şi copiii riscă să rămână acum pe drumuri. Legea care înfiinţează „tribunalul poporului” prevede confiscarea averii dobândită după 1940 şi pentru copii şi pentru soţie, afară de cele moştenite. Şi un text din legea aceasta arată că nici moartea vinovatului nu-i scuteşte de pedeapsa confiscării.

Ce minte talmudică se va fi îndârjit să întreţină învrăjbirea de-a lungul mai multor generaţii, persecutând şi copiii?

Şi totuşi, nu ştiu de ce, nu mi-e grijă pentru ei. O mână nevăzută stă parcă asupra lor şi îi veghează spunându-mi: „Priviţi crinii câmpului!…”. Da, desigur! Nu am făcut niciodată rău nimănui decât fără să vreau. Poate numai Mărgăritei! Dar nici ei. Şi apoi, pe ea am iubit-o. Şi pe cine ai iubit, trebuie să ştie să sufere. Asta e demnitatea ei. Şi ştiu că ţine la dânsa. Şi iar mă copleşeşte grija lor, care în ultimul timp, văzându-le cum slăbesc, atunci când leafa nu-mi ajungea să le hrănesc cum voiam, luase forme paroxistice. Am făcut bine că am cheltuit tot ce am ca să le hrănesc în ultimul timp, îmi spun. Presimţeam parcă iminenţa unui timp când n-o voi mai putea face. Şi iarăşi îmi spun: n-am făcut rău nimănui, ci tuturor numai bine. Nu se poate să nu-i ajute cineva şi pe ei! Dar cine? Hm! Asta nu prea văd bine. Şi Mărgărita şi Radu au fost săraci, de copii. Şi Mărgărita a crescut şi Radu a crescut-o pe Ioana, mare ca o minune. E bine că s-au deprins cu sărăcia. Bunăstarea în care i-am crescut pe copiii mei în primii ani, în care s-au complăcut desigur, le-a învăluit în caracterul aerian, diafan al vieţii. Faptul că suntem toţi „pasăre pe cracă”. Şi totuşi! Casa asta plăcea Sandrei atât de mult! Şi-şi făcuse din ea un loc de basm! Şi Măriuca, cu greu s-a hotărât să se-mpace cu gândul că e nevoită să muncească. O face totuşi cu râvnă de câtva timp, din virtute şi emulaţie, deşi bombănind, de acum câteva luni, de când n-avem servitoare!

Mă gândesc la spusa lui Nae Ionescu iar: „N-a trăit cu adevărat, măi băieţi, cel care n-a trăit din expediente, cel care n-a tremurat măcar o dată, neştiind ce va mânca a doua zi”! Desigur aşa e. Şi totuşi,

(more…)

29 octombrie 2020

Mircea Vulcănescu, martirul și filosoful

Mircea Vulcănescu, martirul și filosoful

Dimensiunea românească a existenței

Mircea Vulcănescu – Despre neam

mircea-vulcanescu-randuiala

Ceea ce constituie un neam este o realitate care stă la încheietura metafizicii cu istoria, o unitate de soartă, de destin în timp, unitate pentru care pământ, sânge, trecut, lege, limbă, datini, obicei, cuget, credinţă, virtute, muncă, aşezăminte, port, dureri, bucurii şi semne de trăire laolaltă, stăpâniri şi asupriri constituiesc doar chezăşii, semne de recunoaştere, peceţi, temeiuri. Suportul principal al unui neam variază de la o vreme la alta, cu semnul principal de recunoaştere al celor ce-l alcătuiesc. …

A fi român înseamnă a fi om într-un anumit fel [s.a.]. Ca atare, noţiunea de român nu este o noţiune alterabilă. Şi totuşi, în realitate, fiecare dintre noi este alterabil. … I te poţi subsuma sau te poţi distruge, dar nu o poţi schimba. … Este …, dar numai virtual…, în putinţă. Actual, neamul nostru nu este decât în ceea ce vom fi noi în stare să facem din el. …

Dar un neam nu e niciodată o realitate închisă, sfârşită; ci o realitate vie. El nu e numai o realitate naturală, ci şi o realitate etică; destinul unui neam nu e dat o dată pentru totdeauna, el se actualizează problematic pentru fiecare generaţie şi pentru fiecare om.”

(Mircea Vulcănescu – Dimensiunea românească a existenței)

Mircea Vulcănescu –  Autoportret   (more…)

20 iunie 2017

Mari români prigoniți in țara lor: Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Vintilă Horia, gen. Jienescu

Mari români prigoniți in țara lor:

Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Vintilă Horia, gen. Jienescu

radu gyr gen jienescu m vulcanescuVintilă_Horia

Consilierii din Cluj Napoca, presați să schimbe numele străzii care-i poartă numele lui Radu Gyr. Institutul Wiesel pregătește asaltul la Mircea Vulcănescu și Vintilă Horia, dar și la generalul Jienescu, erou al Primului Război Mondial

Consilierii din Cluj Napoca vor trebui să decidă dacă strada care-i poartă numele lui Radu Gyr își va schimba numele, după ce Institutul „Elie Wiesel” a trimis o adresă în acest sens Ministerului de Interne.

La rândul său, instituția condusă de Carmen Dan s-a adresat Prefectului Gheorghe Ioan Vușcan, iar instituția Prefectului a scris Primăriei conduse de Emil Boc.

Luând act de sesizarea MAI, făcută prin Instituția Prefectului Cluj, Direcția de Urbanism, Biroul Strategii Urbane a propus înlocuirea numelui străzii „Radu Gyr”, cu numele sculptorului clujean Szervatius Jeno. Artistul, de origine maghiară, a fost decorat regimul comunist, fiindu-i atribuit titlul de „Artist emerit”, dar și Premiul de stat. Szervatius Jeno s-a stins în 1983 la Budapesta, în Ungaria.

Hotărârea finală va fi luată în ședința din 22 iunie, dar proiectul schimbării a fost deja avizat de către Primarul Emil Boc.

Radu Gyr nu este singurul luat în colimator de către Institutul „Elie Wiesel”. Conform sesizării Ministerului de Interne, Instituția condusă de Radu Florian, a trimis MAI o listă cu alte străzi sau monumente ce poartă numele unor persoane „vinovate de săvârșirea de infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război”, conform OUG 31/2002: este vorba despre strada Mircea Vulcănescu din Sectorul 1 al Capitalei, strada Gheorghe Jienescu, din comuna Rast, județul Dolj, strada Horia Vintilă, din Mangalia.
(more…)

6 martie 2017

Mircea Vulcănescu, martirul şi filosoful – 113 ani de la naşterea sa. Mircea Vulcănescu – Autoportret

Filed under: Mircea Vulcănescu,România Profundă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 17:48

Mircea Vulcănescu, martirul şi filosoful – 113 ani de la naşterea sa

(n.3 martie 1904, București – +28 octombrie 1952, Aiud)
Citiți aici despre viața sa, pe scurt:  Mucenicul Mircea Vulcănescu (1905-1952)
 mircea-vulcanescu

Mircea Vulcănescu –  Autoportret

“[…] Nu sunt un om de partid. Am fost, personal, şi înţeleg să rămân ce-am fost: un naţionalist creştin, situat foarte la dreapta politică şi relativ la stânga socială. Sunt, cu alte cuvinte, mai curând demo-fil decât democrat şi am mai multă simpatie pentru persoana lăuntrică a omului decât respect pentru demnitatea lui. Consider proprietatea o obligaţie – ca un dar de la Dumnezeu, pe care trebuie să-l justifici, la fel cu talentul, prin rodul lui – mai curând decât un drept sacrosant care să îngăduie omului să-l ascundă în pământ.

De aceea, socotesc burghezia care-şi face din „respectul pentru persoane şi pentru proprietate“ un cult – nu ca pe un lucru bun în sine, ci ca pe un bun condiţionat de rodul ei – putând deveni uneori, când le preface fetişizat, în prejudecăţi opresive, o adevărată primejdie spirituală (ce e „filistinismul“ altceva decât burghezia în această ipostază a ei sinistră?).

Format într-o vreme care credea în libertăţi, dar care le-a călcat singură-n picioare, proclamând în primul ceas greu legea marţială (eram de 13 ani când înfiinţarea „stării de asediu“, m-a trezit din vis, lăsându-mă pentru întâia oară perplex în faţa minciunii pioase a doctrinei celor care mă crescuseră!) – am ajuns să privesc realist (cu Hobbes) temeiurile adevărate ale convieţuirii umane şi autoritar (cu Bonald, Maurras şi Joseph de Maistre) fundamentele aşezării de stat. Şi tot aşa, am ajuns să judec, cu un surâs, alături de Nietzsche, pretenţiile celor care proclamă idealuri pentru alţii şi jertfesc omul concret pentru ceea ce li se pare a fi „demn“ ori „drept“.

Kantianul dicton „fiat justitia, pereat mundus“ şi idealismul în genere mi-au apărut – cu cât am gândit mai mult asupra lor – patronii tuturor ipocriziilor. Şi, subconştientul ajutând, chiar şi al celor care se cred sinceri; ceea ce mi s-a părut tragic.

(more…)

Mircea Vulcănescu – Despre neam. Dimensiunea românească a existenței

Filed under: Mircea Vulcănescu,România Profundă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 17:23

Mircea Vulcănescu – Despre neam

Dimensiunea românească a existenței

mircea-vulcanescu-randuiala

„Ceea ce constituie un neam este o realitate care stă la încheietura metafizicii cu istoria, o unitate de soartă, de destin în timp, unitate pentru care pământ, sânge, trecut, lege, limbă, datini, obicei, cuget, credinţă, virtute, muncă, aşezăminte, port, dureri, bucurii şi semne de trăire laolaltă, stăpâniri şi asupriri constituiesc doar chezăşii, semne de recunoaştere, peceţi, temeiuri. Suportul principal al unui neam variază de la o vreme la alta, cu semnul principal de recunoaştere al celor ce-l alcătuiesc. …

A fi român înseamnă a fi om într-un anumit fel [s.a.]. Ca atare, noţiunea de român nu este o noţiune alterabilă. Şi totuşi, în realitate, fiecare dintre noi este alterabil. … I te poţi subsuma sau te poţi distruge, dar nu o poţi schimba. … Este …, dar numai virtual…, în putinţă. Actual, neamul nostru nu este decât în ceea ce vom fi noi în stare să facem din el. …

Dar un neam nu e niciodată o realitate închisă, sfârşită; ci o realitate vie. El nu e numai o realitate naturală, ci şi o realitate etică; destinul unui neam nu e dat o dată pentru totdeauna, el se actualizează problematic pentru fiecare generaţie şi pentru fiecare om.”

Mircea Vulcănescu – Dimensiunea românească a existenței (more…)

7 aprilie 2014

Nu demolaţi statuia lui Mircea Vulcănescu! – Prof. Mihai FLOAREA. Pe cine deranjează Mircea Vulcănescu?

„Există o Românie pe care

trebuie s-o regăsim

cu orice preţ.

România românilor.

România viziunii românești.

Ea singură contează.” 

Mircea Vulcănescu

 


Pe cine deranjează Mircea Vulcănescu?

Petiţie: Nu demolaţi statuia lui Mircea Vulcănescu!

Aflu de la doamna Măriuca Vulcănescu, fiica unuia dintre cei mai strălucitori intelectuali interbelici români – Mircea Vulcănescu (născut în 1904, în București – decedat în 1952, în închisoarea din Aiud) – despre o enormitate: intenția de a se demola, ca urmare a unei reclamaţii din partea cuiva, statuia gînditorului căruia potrivniciile istorice nu i-au lăsat timpul necesar transpunerii în realitate a planurilor sale grandioase…

Nici șase luni n-au trecut de la inaugurarea statuii sale amplasate în preajma locuinței familiei Vulcănescu, anume pe strada Popa Soare, nr. 13, că ea a și intrat în vizorul distructiv al cuiva căruia i-o fi creat, probabil, insomnii!

Mă întreb al cui somn să-l mai deranjeze oare Mircea Vulcănescu? Cumva pe acela al (urmașilor) torționarilor de la Aiud?…

Fac apel la rațiunea celor care conduc vremelnic destinele culturii române, la autoritățile locale, în special la primarul Neculai Onțanu, să nu ia în seamă reclamația nefondată referitoare la demolarea statuii lui Mircea Vulcănescu, deoarece acesta n-a fost antisemit, ci un creștin ortodox patriot, discipol al profesorului Dimitrie Gusti, autor al unei monumentale opere abia recent puse la dispoziția publicului larg (a se vedea ediția în două volume însumînd aproape 3000 de pagini îngrijită de Marin Diaconu și prefațată de academician Eugen Simion, apărută în colecția „Opere fundamentale” a Fundației Naționale pentru Știință și Artă din cadrul Academiei Române, în 2005).

Să medităm la îndemnurile de o tulburătoare actualitate ale lui Mircea Vulcănescu: Există o Românie pe care trebuie s-o regăsim cu orice preț. România românilor. România viziunii românești. Ea singură contează. (Există o Românie…, în op. cit., vol. I, p. 953).

Să ne recunoaștem și să ne cinstim valorile măcar post-mortem!

Prof. Mihai FLOAREA

 

Semnaţi urgent petiţia !

 

Nov. 2009: Dezvelirea monumentului Mircea Vulcănescu: Mihai Şora. Ion Papuc, Romulus Rusan, Ana Blandiana, Maruca Vulcănescu, Dan Hăulică, Neculai Onţanu (sursa foto: ilazu.blogspot.ro)

 

28 octombrie 2011

28 octombrie: Pomenirea mucenicului Mircea Vulcănescu (1904-1952)

Filed under: Mircea Vulcănescu,sfintii inchisorilor,sinaxar — Mircea Puşcaşu @ 14:29
Tags:

Mircea Vulcănescu (1904-1952)

S-a născut la 3 martie 1904 în Bucureşti. Şcoala primară a făcut-o în Bucureşti, gimnaziul la Iaşi şi Tecuci, familia sa refugiindu-se din Capitală după ce aceasta a fost ocupată de armata germană. În 1921 se înscrie la Facultatea de Filosofie şi Litere şi la cea de Drept din Bucureşti pe care le termină în 1925. A fost profund impresionat de Nae Ionescu şi Dimitrie Gusti pe care i-a avut profesori. Vulcănescu a plecat în 1925 la Paris pentru studii, dorind să-şi dea un doctorat în drept şi altul în sociologie, lucru nerealizat în final. A colaborat la cele mai renumite reviste de cultură ale vremii, dintre care: Cuvântul, Criterion, Floare de Foc, Familia etc.

Din iunie 1935 a fost director general al Vămilor până în septembrie 1937, când a fost demis. Numit director al Datoriei Publice în acelaşi Minister al Finanţelor. În anii următori a ocupat poziţii importante în administraţia naţională: 1940-1941, director la Casei Autonome de Finanţare şi Amortizare şi preşedinte al Casei Autonome a Fondului Apărării Naţionale, iar din 27 ianuarie 1941 subsecretar de stat la Finanţe, până la 23 august 1944.

După lovitura de stat din 23 august 1944, a revenit la postul de şef al Datoriei Publice, până la 30 august 1946, când a fost arestat în lotul al doilea al foştilor membri ai guvernului Antonescu, „criminalii de război”. La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniţă grea. Judecarea recursului s-a prelungit până în ianuarie 1948, când instanţa a menţinut pedeapsa.

De la arestare până la pronunţarea sentinţei, trece prin Văcăreşti şi Jilava. La Văcăreşti a fost consultat de guvernul comunist în pregătirea pentru negocierile României la Conferinţa de Pace de la Paris (1947). La Jilava ne arată măsura credinţei sale printr-o faptă demnă de Pateric. Era într-o celulă de exterminare, din beton, fără nimic, deţinuţii fiind nevoiţi să doarmă direct pe jos. Pe timpul iernii geamul era ţinut deschis intenţionat. Într-un frig cumplit, fără mâncare şi apă, îmbrăcaţi doar într-o zeghe ponosită şi dormind direct pe beton, supravieţuirea ţinea de ordinul miracolului. Au fost deţinuţi care au rezistat şi timp de trei săptămâni. În acest context, un tânăr deţinut nu a mai rezistat şi s-a prăbuşit din picioare. Asistenţa medicală i-a fost refuzată. Încă o noapte de dormit direct pe beton i-ar fi adus cu siguranţă moartea. Filosoful s-a aşezat jos şi l-a culcat pe deţinutul bolnav peste el. Acesta avea să-şi revină, dar Vulcănescu se va îmbolnăvi de pneumonie şi ulterior de TBC. A fost bătut cumplit trei zile cu un sac de nisip la Jilava (cf. Traian Popescu, „Experimentul Piteşti”).

Transferat ulterior la Aiud, suferind de tuberculoză în stadiu avansat, asistenţa medicală îi este refuzată şi este (more…)

%d blogeri au apreciat: