28 octombrie 2018
20 iunie 2017
Mari români prigoniți in țara lor: Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Vintilă Horia, gen. Jienescu
Mari români prigoniți in țara lor:
Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Vintilă Horia, gen. Jienescu
Consilierii din Cluj Napoca, presați să schimbe numele străzii care-i poartă numele lui Radu Gyr. Institutul Wiesel pregătește asaltul la Mircea Vulcănescu și Vintilă Horia, dar și la generalul Jienescu, erou al Primului Război Mondial
Consilierii din Cluj Napoca vor trebui să decidă dacă strada care-i poartă numele lui Radu Gyr își va schimba numele, după ce Institutul „Elie Wiesel” a trimis o adresă în acest sens Ministerului de Interne.
La rândul său, instituția condusă de Carmen Dan s-a adresat Prefectului Gheorghe Ioan Vușcan, iar instituția Prefectului a scris Primăriei conduse de Emil Boc.
Luând act de sesizarea MAI, făcută prin Instituția Prefectului Cluj, Direcția de Urbanism, Biroul Strategii Urbane a propus înlocuirea numelui străzii „Radu Gyr”, cu numele sculptorului clujean Szervatius Jeno. Artistul, de origine maghiară, a fost decorat regimul comunist, fiindu-i atribuit titlul de „Artist emerit”, dar și Premiul de stat. Szervatius Jeno s-a stins în 1983 la Budapesta, în Ungaria.
Hotărârea finală va fi luată în ședința din 22 iunie, dar proiectul schimbării a fost deja avizat de către Primarul Emil Boc.
Radu Gyr nu este singurul luat în colimator de către Institutul „Elie Wiesel”. Conform sesizării Ministerului de Interne, Instituția condusă de Radu Florian, a trimis MAI o listă cu alte străzi sau monumente ce poartă numele unor persoane „vinovate de săvârșirea de infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război”, conform OUG 31/2002: este vorba despre strada Mircea Vulcănescu din Sectorul 1 al Capitalei, strada Gheorghe Jienescu, din comuna Rast, județul Dolj, strada Horia Vintilă, din Mangalia.
(more…)
6 martie 2017
Mircea Vulcănescu, martirul şi filosoful – 113 ani de la naşterea sa. Mircea Vulcănescu – Autoportret
Mircea Vulcănescu, martirul şi filosoful – 113 ani de la naşterea sa
(n.3 martie 1904, București – +28 octombrie 1952, Aiud)
Citiți aici despre viața sa, pe scurt: Mucenicul Mircea Vulcănescu (1905-1952)
Mircea Vulcănescu – Autoportret
“[…] Nu sunt un om de partid. Am fost, personal, şi înţeleg să rămân ce-am fost: un naţionalist creştin, situat foarte la dreapta politică şi relativ la stânga socială. Sunt, cu alte cuvinte, mai curând demo-fil decât democrat şi am mai multă simpatie pentru persoana lăuntrică a omului decât respect pentru demnitatea lui. Consider proprietatea o obligaţie – ca un dar de la Dumnezeu, pe care trebuie să-l justifici, la fel cu talentul, prin rodul lui – mai curând decât un drept sacrosant care să îngăduie omului să-l ascundă în pământ.
De aceea, socotesc burghezia care-şi face din „respectul pentru persoane şi pentru proprietate“ un cult – nu ca pe un lucru bun în sine, ci ca pe un bun condiţionat de rodul ei – putând deveni uneori, când le preface fetişizat, în prejudecăţi opresive, o adevărată primejdie spirituală (ce e „filistinismul“ altceva decât burghezia în această ipostază a ei sinistră?).
Format într-o vreme care credea în libertăţi, dar care le-a călcat singură-n picioare, proclamând în primul ceas greu legea marţială (eram de 13 ani când înfiinţarea „stării de asediu“, m-a trezit din vis, lăsându-mă pentru întâia oară perplex în faţa minciunii pioase a doctrinei celor care mă crescuseră!) – am ajuns să privesc realist (cu Hobbes) temeiurile adevărate ale convieţuirii umane şi autoritar (cu Bonald, Maurras şi Joseph de Maistre) fundamentele aşezării de stat. Şi tot aşa, am ajuns să judec, cu un surâs, alături de Nietzsche, pretenţiile celor care proclamă idealuri pentru alţii şi jertfesc omul concret pentru ceea ce li se pare a fi „demn“ ori „drept“.
Kantianul dicton „fiat justitia, pereat mundus“ şi idealismul în genere mi-au apărut – cu cât am gândit mai mult asupra lor – patronii tuturor ipocriziilor. Şi, subconştientul ajutând, chiar şi al celor care se cred sinceri; ceea ce mi s-a părut tragic.
Mircea Vulcănescu – Despre neam. Dimensiunea românească a existenței
Mircea Vulcănescu – Despre neam
Dimensiunea românească a existenței
„Ceea ce constituie un neam este o realitate care stă la încheietura metafizicii cu istoria, o unitate de soartă, de destin în timp, unitate pentru care pământ, sânge, trecut, lege, limbă, datini, obicei, cuget, credinţă, virtute, muncă, aşezăminte, port, dureri, bucurii şi semne de trăire laolaltă, stăpâniri şi asupriri constituiesc doar chezăşii, semne de recunoaştere, peceţi, temeiuri. Suportul principal al unui neam variază de la o vreme la alta, cu semnul principal de recunoaştere al celor ce-l alcătuiesc. …
A fi român înseamnă a fi om într-un anumit fel [s.a.]. Ca atare, noţiunea de român nu este o noţiune alterabilă. Şi totuşi, în realitate, fiecare dintre noi este alterabil. … I te poţi subsuma sau te poţi distruge, dar nu o poţi schimba. … Este …, dar numai virtual…, în putinţă. Actual, neamul nostru nu este decât în ceea ce vom fi noi în stare să facem din el. …
Dar un neam nu e niciodată o realitate închisă, sfârşită; ci o realitate vie. El nu e numai o realitate naturală, ci şi o realitate etică; destinul unui neam nu e dat o dată pentru totdeauna, el se actualizează problematic pentru fiecare generaţie şi pentru fiecare om.”
Mircea Vulcănescu – Dimensiunea românească a existenței (more…)
7 aprilie 2014
Nu demolaţi statuia lui Mircea Vulcănescu! – Prof. Mihai FLOAREA. Pe cine deranjează Mircea Vulcănescu?
„Există o Românie pe care
trebuie s-o regăsim
cu orice preţ.
România românilor.
România viziunii românești.
Ea singură contează.”
Mircea Vulcănescu
Pe cine deranjează Mircea Vulcănescu?
Petiţie: Nu demolaţi statuia lui Mircea Vulcănescu!
Aflu de la doamna Măriuca Vulcănescu, fiica unuia dintre cei mai strălucitori intelectuali interbelici români – Mircea Vulcănescu (născut în 1904, în București – decedat în 1952, în închisoarea din Aiud) – despre o enormitate: intenția de a se demola, ca urmare a unei reclamaţii din partea cuiva, statuia gînditorului căruia potrivniciile istorice nu i-au lăsat timpul necesar transpunerii în realitate a planurilor sale grandioase…
Nici șase luni n-au trecut de la inaugurarea statuii sale amplasate în preajma locuinței familiei Vulcănescu, anume pe strada Popa Soare, nr. 13, că ea a și intrat în vizorul distructiv al cuiva căruia i-o fi creat, probabil, insomnii!
Mă întreb al cui somn să-l mai deranjeze oare Mircea Vulcănescu? Cumva pe acela al (urmașilor) torționarilor de la Aiud?…
Fac apel la rațiunea celor care conduc vremelnic destinele culturii române, la autoritățile locale, în special la primarul Neculai Onțanu, să nu ia în seamă reclamația nefondată referitoare la demolarea statuii lui Mircea Vulcănescu, deoarece acesta n-a fost antisemit, ci un creștin ortodox patriot, discipol al profesorului Dimitrie Gusti, autor al unei monumentale opere abia recent puse la dispoziția publicului larg (a se vedea ediția în două volume însumînd aproape 3000 de pagini îngrijită de Marin Diaconu și prefațată de academician Eugen Simion, apărută în colecția „Opere fundamentale” a Fundației Naționale pentru Știință și Artă din cadrul Academiei Române, în 2005).
Să medităm la îndemnurile de o tulburătoare actualitate ale lui Mircea Vulcănescu: Există o Românie pe care trebuie s-o regăsim cu orice preț. România românilor. România viziunii românești. Ea singură contează. (Există o Românie…, în op. cit., vol. I, p. 953).
Să ne recunoaștem și să ne cinstim valorile măcar post-mortem!
Semnaţi urgent petiţia !
Nov. 2009: Dezvelirea monumentului Mircea Vulcănescu: Mihai Şora. Ion Papuc, Romulus Rusan, Ana Blandiana, Maruca Vulcănescu, Dan Hăulică, Neculai Onţanu (sursa foto: ilazu.blogspot.ro)
28 octombrie 2011
28 octombrie: Pomenirea mucenicului Mircea Vulcănescu (1904-1952)
Mircea Vulcănescu (1904-1952)
S-a născut la 3 martie 1904 în Bucureşti. Şcoala primară a făcut-o în Bucureşti, gimnaziul la Iaşi şi Tecuci, familia sa refugiindu-se din Capitală după ce aceasta a fost ocupată de armata germană. În 1921 se înscrie la Facultatea de Filosofie şi Litere şi la cea de Drept din Bucureşti pe care le termină în 1925. A fost profund impresionat de Nae Ionescu şi Dimitrie Gusti pe care i-a avut profesori. Vulcănescu a plecat în 1925 la Paris pentru studii, dorind să-şi dea un doctorat în drept şi altul în sociologie, lucru nerealizat în final. A colaborat la cele mai renumite reviste de cultură ale vremii, dintre care: Cuvântul, Criterion, Floare de Foc, Familia etc.
Din iunie 1935 a fost director general al Vămilor până în septembrie 1937, când a fost demis. Numit director al Datoriei Publice în acelaşi Minister al Finanţelor. În anii următori a ocupat poziţii importante în administraţia naţională: 1940-1941, director la Casei Autonome de Finanţare şi Amortizare şi preşedinte al Casei Autonome a Fondului Apărării Naţionale, iar din 27 ianuarie 1941 subsecretar de stat la Finanţe, până la 23 august 1944.
După lovitura de stat din 23 august 1944, a revenit la postul de şef al Datoriei Publice, până la 30 august 1946, când a fost arestat în lotul al doilea al foştilor membri ai guvernului Antonescu, „criminalii de război”. La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniţă grea. Judecarea recursului s-a prelungit până în ianuarie 1948, când instanţa a menţinut pedeapsa.
De la arestare până la pronunţarea sentinţei, trece prin Văcăreşti şi Jilava. La Văcăreşti a fost consultat de guvernul comunist în pregătirea pentru negocierile României la Conferinţa de Pace de la Paris (1947). La Jilava ne arată măsura credinţei sale printr-o faptă demnă de Pateric. Era într-o celulă de exterminare, din beton, fără nimic, deţinuţii fiind nevoiţi să doarmă direct pe jos. Pe timpul iernii geamul era ţinut deschis intenţionat. Într-un frig cumplit, fără mâncare şi apă, îmbrăcaţi doar într-o zeghe ponosită şi dormind direct pe beton, supravieţuirea ţinea de ordinul miracolului. Au fost deţinuţi care au rezistat şi timp de trei săptămâni. În acest context, un tânăr deţinut nu a mai rezistat şi s-a prăbuşit din picioare. Asistenţa medicală i-a fost refuzată. Încă o noapte de dormit direct pe beton i-ar fi adus cu siguranţă moartea. Filosoful s-a aşezat jos şi l-a culcat pe deţinutul bolnav peste el. Acesta avea să-şi revină, dar Vulcănescu se va îmbolnăvi de pneumonie şi ulterior de TBC. A fost bătut cumplit trei zile cu un sac de nisip la Jilava (cf. Traian Popescu, „Experimentul Piteşti”).
Transferat ulterior la Aiud, suferind de tuberculoză în stadiu avansat, asistenţa medicală îi este refuzată şi este (more…)
