Bucovina Profundă

16 septembrie 2020

Imbecilul și Academia română

5G-ofl7pv76j8vhjig7gv2kcwcg1ia50r3fgwgb67dmr4

Imbecilul și Academia română

Din start vreau să precizez că nu este intenția mea să jignesc pe nimeni. De aceea definesc termenul ”imbecil” în accepțiunea dată de Carlo Cipolla, în a sa lucrare “Legile fundamentale ale imbecilității umane” (apărută și la noi în 2014 la editura Humanitas).

Așadar imbecilul nostru este un om cu carte (Cipolla găsește imbecili și printre laureații premiului Nobel, așa că nu este o contradicție în termeni), care, de câte ori are ocazia, trage câte “un băț în baltă” de împroașcă tot în jurul lui, inclusiv pe el însuși. Ăsta e imbecilul: cel care le face rău altora și lui însuși în același timp, cu seninătate și perseverență.

Ultima apariție la scenă deschisă a imbecilului de care vorbim a avut loc cu ocazia unui comunicat emanat de Academia Română la adresa 5G, în care, cel mai înalt for științific român, atrăgea atenția că implementarea acestei tehnologii cu o prezență prezumtiv agresivă în cotidianul urban, nu poate avea loc fără a se ține seama de posibilele influențe asupra sănătății umane și, în consecință, fără studii riguroase, independente, care să demonstreze fără echivoc caracterul benign al acestui pas important înainte pe calea tehnologiei.

Vezi aici comunicatul Academiei:

Academia_Tehnologia5G-page-001_2

Sigur că o astfel de poziție, de la o așa instituție, a stârnit rumoare în turma de imbecili (despre care tot Cipolla ne spune că se găsesc în proporții constante în interiorul fiecărei pături/categorii sociale), care până acum îi cataloga din toți bojogii media main-stream drept conspiraționiști, inculți și inepți, pe toți cei care îndrăzneau să ridice vocea în templul progresismului mondial în general, legat de baby favorit 5G în particular.

Fie că au decis că nu-i bine să te pui cu imbecilul, pentru că riști să cobori la nivelul lui, fie că a intrat în scenă și proporția de imbecili a Academiei (în caz că Cipolla are dreptate), imediat ce a apărut corul de bocitoare 5G, secondat de “omul de știință”, articolul cu pricina a fost retras de pe pagina Academiei.

Ciudată capitulare pe un tărâm pe care Academia e “la ea acasă”. Și-or fi simțit academicienii apelul într-adevăr “desființat”, cum titrează un articol de pe Edupedu.ro, site mai corect politic decât vrea să pară ?

Mărturisesc că nu am avut nici o tresărire când am citit că imbecilul “desființează” apelul Academiei în problematica 5G. Îi știam argumentele de toată jena și din clipul mai vechi cu aceeași temă, dar și din alte ieșiri la rampă pe teme controversate, în care nu are nici o competență, dar pe care le întoarce sofist, arătând cum se poate prostitua renumele de om de știință pentru a atinge obiective de doctrină progresistă.

Nu aș fi reacționat nici acum, pentru că, spre deosebire de el, care nu se sfiește să scuipe în sus, înspre Academie, eu nu vreau să risc o polemică cu un așa îndrăgit imbecil printre imbecili. M-a șocat însă Academia cu retragerea articolului, care, pe de o parte este un abandon grav pentru prestigiul acestei instituții, iar pe de altă parte îl favorizează la scor complet nemeritat pe imbecil.

În pornirea inițială am vrut să iau punct cu punct contra-argumentele, care “fac praf” scrisoarea Academiei și să contra-contra-argumentez. Un elev de liceu, bunicel la fizică, o poate face însă rapid, așa că nu voi lungi inutil ce am de spus, invitând pe cei pasionați de argument, știință și bun-simț, să cerceteze lucrurile cu acribie și sinceritate și să demaște farsorul.

Doar câteva idei de sprijin pentru “tema pentru acasă”:

Imbecilul reproșează Academiei că aceasta nu are referințe în comunicatul său. Păi nici nu e nevoie, pentru că e un apel și nu un referat științific pe temă. Mai mult, e o invitație la dialog și împreună lucrare, în care incriminatele referințe își vor fi făcut datoria în cadrul unei rigori științifice specifice instituției.

(more…)

Nichifor Crainic – Românism și Biserică – Revista Sfarmă-Piatră, 1937

Filed under: articol,Nichifor Crainic,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 10:34

n crianic

Nichifor Crainic – Românism și Biserică 

Revista Sfarmă-Piatră, 1937

Universală în dogmă şi naţională în mijloacele de a întrupa dogma în viaţă, Biserica ortodoxă e cea mai potrivită formă de creştinism pentru dezvoltarea morală şi spirituală a unui popor. Ea nu-i sileşte natura etnică, ci i-o desăvârşeşte. Pacea si buna învoire între oameni, adică scopul ei social, se realizează prin ridicarea oamenilor la un nivel spiritual, acelaşi pentru toţi. Dar în aceasta operă de transformare si de omogenizare socială pe un plan superior, Biserica ortodoxă ţine seama de toate elementele pe care natura însăşi le pune la dispoziţie. Neamul e unitate socială naturală. Ca organizaţie militantă, Biserica porneşte de la această unitate, potrivindu-şi forma pe măsura ei. Câte neamuri sunt ortodoxe, atâtea forme naţionale creează Biserica. Aceasta plasticitate formală o deosebeşte fundamental de romano-catolicism care, peste unităţile naturale popoarelor si nevrând să ţină seama de ele, impune forma unică, universală, juridică şi rigidă a statului papal. Istoria Occidentului e plină de conflictele războinice dintre puterea papala şi diversele naţiuni, care refuzau pe rând să adere la statul juridic universal şi căutau să-şi întemeieze state naţionale independente.. Aceste conflicte durează acolo din Evul Mediu până în zilele noastre, când le actualizează într-o formă atât de răsunătoare statul hitlerist în luptă cu Vaticanul.

În ortodoxie, asemenea conflicte sunt necunoscute. Biserica ortodoxă nu concepe un Stat juridic supranaţional, pe care să-l impună popoarelor. În această privinţă ea nu e rigidă, ci plastică, adică se organizează după unităţile naturale ale neamului. Biserica ortodoxă e una în dogmă, şi în spirit, dar multiplă în formele de organizaţie socială. Sub acest raport, ea e cu totul apolitică, pe când romano-catolicismul are un caracter politic acuzat. Pacea pe care o urmăreşte ortodoxia nu e uniformitatea juridică a statului papal (Pax ro­mana), ci armonia liber consimţită a diversităţilor naţionale în sfera sublimă a ecumenicităţii spirituale.

Noi avem un Patriarhat ecumenic la Constantinopol. Dar faţă de el, din punct de vedere al organizaţiei formate, fiecare Biserică naţională e independentă sau autocefală. Această autocefalie se obţine cu uşurinţă când respectiva naţiune ortodoxă a ajuns la un stadiu de conştiinţă independentă. Regimul acesta e necunoscut în romano-catolicism. În locul principiului autocefal, romano-catolicismul cunoaşte compromisul concordatelor.

Din imperiul medieval, fărâmiţat prin războaiele de independenţă ale naţiunilor occidentale, statul papal e redus azi la petecul de pământ al cetăţii Vaticanului. El n-a renunţat însă la universalismul juridic. În această pers­pectivă, el îşi revendică pe catolicii din toate statele unde trăiesc. Peste calitatea lui naturală de cetăţean naţional al statului unde trăieşte, un catolic e cetăţean al statului juridic roman. Regimul concordatelor dintre Vatican şi diferitele state naţionale unde trăiesc catolici e un compromis între putere politică şi putere politică, prin care se recunoaşte, pe plan juridic, existenţa statului papal §i dreptul lui de imixtiune înlăuntrul graniţelor statelor naţionale.

Pentru noi, ortodocşii, e greu de conceput un aseme­nea regim. E ca si cum am fi odată cetăţeni ai statului românesc, iar pe deasupra cetăţeni ai Patriarhatului de Constantinopol. Dacă guvernul român, bunăoară, ar lua anume măsuri, care n-ar stânjeni întru nimic interesele noastre religioase, dar ar stânjeni interesele politice ale Patriarhatului de Constantinopol, am primi imediat ordin să luam atitudine împotriva statului nostru naţional. E cam ceea ce se întâmplă azi intre Vatican şi statul german. Pentru mentalitatea noastră ortodoxă ar fi o situaţie absurdă. Principiul de la care pleacă ortodoxia în acţiunea ei pământească e respectarea unităţii naturale a colectivităţii naţionale, a neamului. Idealul ei social de pace şi de bunăvoire între oameni îşi găseşte elementele naturale în alcătuirea omogenă a neamului: sângele comun, sufletul comun, organizaţia politică comună. Toate aceste elemente sociale naturale alcătuiesc baza organică de la care porneşte acţiunea de spiritualizare sau de perfecţionare a ortodoxiei. Departe de a stingheri aceste elemente ale vieţii naţionale, ortodoxia le ajută, să se perfecţioneze.

Tocmai din această pricină, naţionalismul, ca tendinţă de afirmare amplă şi intensă a geniului etnic, nu se găseşte niciodată în conflict cu ortodoxia. El se găseşte însă in conflict aproape inevitabil cu catolicismul: atunci când se întâlneşte cu interesele supranaţionale ale statului juridic papal. Pentru ortodoxie, naţionalismul nu e decât lucrarea firească de perfecţionare a unităţii etnice, pe care Biserica e chemata s-o spiritualizeze. Astfel, naţionalismul e regimul politic care, cultivând şi intensificând principiile de omogenitate ale neamului, convine de minune ortodoxiei, care are de ridicat aceasta omogenitate la nivelul spiritual al dragostei creştine. Între naţionalism şi ortodoxie nu poate exista decât cea mai strânsă colaborare în vederea operei de solidarizare socială şi de înnobilare a sufletului etnic în lumina idealului creştin.

(more…)

7 iunie 2020

Cifrele și scopurile reale ale pandemiei. Pentru o judecată limpede

justice

Cifrele și scopurile reale ale pandemiei. Pentru o judecată limpede

Articol de Mircea Pușcașu

Au ieșit la iveală. CDC a dat publicității cifrele recente ale epidemiei. Astfel oficialii americani afirmă că mortalitatea Covid 19 in rândul simptomaticilor este de 0.4%. Foarte mică, dar mai trebuie să ținem cont de faptul că mortalitatea se calculează la numărul de infectați, nu de simptomatici.

Astfel adăugându-se și infectații asimptomatici, care conform estimărilor minime emise de CDC ar fi 36%, atunci mortalitatea se arată a fi in jur de 0.26%.  Iar dacă luăm in calcul estimările specialiștilor independenți care afirmă că asimptomatici sunt in jur de 80%, mortalitatea Covid19 este sub 0.1%.

Asta in condițiile în care la numărul morților Covid 19 au fost băgați paușal toți morții care aveau și Sars-Cov-2 forme ușoare, medii sau asimptomatice, dar care au murit din cauza unor afecțiuni terminale, ba chiar cazuri de accidente, sinucideri sau decedați trecuți la Covid19 din motive birocratice sau pecuniare.

Pentru o afecțiune cu mortalitate mai mică decât gripa s-au dat ordine de arest la domiciliu (#staiincasă! ) pentru peste 3 miliarde de oameni, s-a dispus încălcarea drepturilor fundamentale, s-a instalat statul polițienesc și dictaturi politico-sanitare arafatice, s-a reiterat aberația vaccinărilor obligatorii prin lege, s-au inchis biserici, oamenii au fost tratați ca niște ciumați, Netanyahu a propus ciparea copiilor evrei până în toamnă, OMS-ul lui Bill și trompetele sale rafiloide au decretat cifre cercelonomice, cifre care au fost nu de 3 ori mai mari, nu de 10 ori, ci de 30 până la 50 de ori mai mari, previziuni care au fost imediat infirmate de oamenii de știință onești și de bun simț și mai apoi de realitatea însăși.

OMS-ul lui Bill a emis recomandări și protocoale care (sunt indicii că in mod intenționat) au împiedicat înțelegerea mecanismelor bolii, au indus in eroare, au distras atenția sau au fost denigrate tratamene eficiente și ieftine și au dus la amplificarea numărului de morți și a panicii globale.

Asistăm la o operațiune de bioterorism mondial care a dus la crime împotriva umanității și care, prin frica amplificată de mass-media și de oficialitățile din fiecare țară, încearcă o lovitură de stat globală pentru instaurarea unei Noi „Normalități” Mondiale, care nu este altceva decât un regim global despotic și totalitar, in care o mână de oameni centralizează întreaga putere politică globală sub pretexte de siguranță sanitară in fața unei amenințări tot de ei create și umflate prin propagandă.

Dacă pandemia de Covid19 nu va fi suficientă pentru a reuși această răsturnare de paradigmă globală, sunt convins că arhitecții ei au deja in buzunare și alte catastrofe, de care apoi tot ei să ne „salveze”, fie că e vorba de valul 2, Covid-20, Sars-Cov-3 cu mutații ce cresc gravitatea sau de alte născociri ingenioase și „bine-voitoare”, pregătite pentru toamna aceasta sau pentru la anul.  (more…)

26 mai 2020

Cel mai iubit dintre bucovineni

Filed under: articol,Bucovina profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 10:37

Cel mai iubit dintre bucovineni

pimen 30307627

            Despre Pimen Arhiepiscopul se pot scrie volume. Personalitatea lui nu poate fi cuprinsă în câteva cuvinte sterpe, dar scriu având conștiința că trebuie să rămână în catastiful istoriei și mărturii ale oamenilor de rând.

            Scriu din postura de bucovinean, așa cum l-am văzut și simțit noi. Nu l-am cunoscut îndeaproape, am avut doar câteva ocazii în care i-am fost prin preajmă.

            A fost cel mai iubit dintre bucovineni, prafrazând romanul lui Marin Preda. Nu e vreo figură de stil. Trecând înaintea minții chipurile bucovinene de când mă știu, nu văd să fie vreun om mai iubit.

            Oamenii îi purtau o dragoste voievodală. Nu era nimic fanatic, nimic pătimaș. Era o iubire profundă țesută în fibra noastă genetică. Ne-am născut cu „Înaltul”, am crescut cu „Înaltul”, era acolo, parcă nemuritor. Veșnic bătrân. Arhetipul Omului Bucovinean. Născut în Buzău, adoptat de Bucovina, devine voievodul Bucovinei. Un om providențial. Oamenii ascultau de el, căci îl cunoșteau cu inima ca păstor al lor:

(more…)

12 martie 2020

Învățăminte (la cald) ce decurg din epidemia cu coronavirus – Vasile Astărăstoae

Învățăminte (la cald) ce decurg din epidemia cu coronavirus

Vasile Astărăstoae

APTOPIX Italy China Outbreak Europe

Deși este mult prea devreme pentru a elabora concluzii legate de epidemia (poate în curând pandemia) cu COVID-19, putem, totuși, evidenția, din modul de reacție al populației și, mai ales, al autorităților, câteva caracteristici. Este o sinteză a ceea ce am scris anterior.

  1. A fost desființat mitul infailibilității științei oficiale. Știința oficială încearcă să-și impună punctul de vedere prin intermediul statului. De aceea știința devine necontrolabilă și tiranică. Și-a abandonat scopul, și anume: acela al cunoașterii reale a naturii și de a integra omul, a-l împăca cu natura. Pe măsură ce a devenit treptat tot mai oficială, a devenit tot mai puțin științifică. Pe de o parte pentru că a selectat metodele de cercetare, a minimalizat efectele vătămătoare, a supraestimat beneficiile etc., iar pe de altă parte, pentru că pe “dizidenți” i-a îngrădit, marginalizat, boicotat și i-a împiedicat prin toate mijloacele să-și susțină punctul de vedere. Știința oficială a devenit o nouă religie,care este impusă prin amenzi și închisoare, care proclamă adevărul nu în predici, ci în legi și statute, care este răspândită nu de predicatori, ci de polițiști. Știința oficială și-a pierdut conștiința. Am asistat la o revigorare a curentului scienticist potrivit căruia tot ce este valabil științific este acceptabil din punct de vedere moral. Dar adevărul științific este parțial și dual. De aici neputința științei oficiale de a face față provocărilor actuale.

  2. Isteria colectivă și panica s-a instalat, mai ales, în socetăți secularizate, acolo unde s-a încetățenit ideea că omul este stăpânul naturii și nu că el face parte din natură. Progresul științific și tehnologiile moderne au crescut confortul individului, conferind omului o falsă imagine de maximă securitate. Omul are senzația că a devenit stăpân al naturii și a ales să înlocuiască spiritualitatea și sacralitatea vieții cu un idol nou: știința. Nu s-a ținut cont de faptul că în științele vieții numai cunoașterea nu este suficientă; ea trebuie înconjurată de umanism și controlată de valorile morale. În momentul în care a constat că idolul este fals, omul s-a simțit dezarmat și vulnerabil. Speriați de epidemie, oamenii par să se fi resemnat cu noile intruziuni ale autorităților în viața lor și, uneori, chiar acceptă cu bucurie limitarea drepturilor.

  3. Incapacitatea organismelor globalizante internaționale (de exemplu, OMS) de a gestiona criza. Birocrații de la OMS nu au fost capabili până în prezent să elaboreze o strategie eficentă și coerentă de combatere a epidemiei. Apelează la modelul chinezesc și fetișizează carantina ca mijloc de control al epidemiei deși în tot cursul istoriei ea nu a putut să juguleze nicio epidemie.

  4. Infrastructura sanitară s-a dovedit deficitară, nepregătită în probleme de sănătate publică. În fața amenințării sănătății a sute de milioane de oameni, sistemul sanitar fost copleșit, sufocat și în pofida abnegației personalului medical, care a muncit până la epuizare fizică și psihică, a reacționat haotic.

  5. Influența comercială a industriei farmaceutice s-a afirmat ca un factor care condiționează direct starea de sănătate. Și nu întotdeauna în bine. Astfel, industria farmaceutică a promovat difuzarea numai a acelor știri care-i erau favorabile și care conduceau la creștera profitului. Profitând de panică, suntem bombardați cu informații despre vaccinul pentru COVID-19, creându-se o stare de așteptare așa încât atunci când va fi pus pe piață se va vinde repede și nimeni nu o să se intereseze de condițiile de siguranță. Acest lucru este evident și în România. De exemplu, deși la mitingurile împotriva legii vaccinării obligatorii (a vaccinării obligatorii nu împotriva vaccinării) au participat zeci de mii de oameni, în presă nu a apărut nicio știre. Întâmplător sau nu, legea permite societăților comerciale din domeniu să desfășoare activități de informare (?!) a populației, iar cel mai mare cumpărător de publicitate este industria farmaceutică.

  6. Procentul cel mai mare de victime a fost în rândul personalului medical, care a fost vulnerabil din cauza numărului mare de contacți consultați și tratați, dar și din cauza muncii epuizante. Legea vaccinării “cu forța” va adauga și victime “juridice”: medicii vaccinatori. Legea stipulează că tipurile de reacții adverse postvaccinare se vor stabili prin hotărâre a Guvernului (!?). Prevederea aceasta reprezintă, practic, o metodă de a limita numărul reacțiilor adverse eligibile pentru despăgubiri bănești din partea statului. Prin urmare, orice altă reacție postvaccinală va deschide calea în instanță a celui vătămat împotriva medicului vaccinator. Expierența ne arată că medicii din România au fost condamnați pentru apariția șocului anafilactic la diferite medicamente, motivându-se că ar fi trebuit să testeze pacientul. Aceasta în condițiile în care practic este imposibil să faci testări pentru toate medicamentele și, mai mult, testarea poate sensibiliza organismul. Prevăd că, în cazul vaccinărilor, instanțele românești vor proceda identic: medicul nu a depistat o stare, o contraindicație care impunea evitarea vaccinării.

  7. Impactul economic va fi major mai ales din cauza măsurilor disproporționate și, uneori, aberante luate de autoritățiile din țările atinse de COVID-19. Țări intrate în carantină totală, închiderea școlilor, închiderea aeroporturilor, perturbarea circulației aeriene, navale, rutiere și terestre, sute de mii de persoane izolate la domiciliu etc. La noi după un interval de timp în care autoritățile sanitare au acționat cu calm și profesionalism, la presiunea opiniei publice și mai ales a presei, a început isteria generalizată. În fiecare zi, autoritățile ne anunță noi măsuri, multe nejustificate de situația epidemiologică din România. Profitând de frica oamenilor, s-a trecut prin Comisia de sănătate legea vaccinării “cu forța”, care cel mai probabil va trece și în plen, pentru că așa vor PSD-ul și PNL-ul. Mă aștept ca în curând să fie lansate rachetele de la Deveselu împotriva virusului. Nu a spus OMS că ne aflăm în stare de război?! Ne așteaptă însă o recesiune globală și o criză economică mondială. Bursele deja au reacționat. Grav este că va afecta sistemele de sănătate. Sume enorme vor fi redirijate blocând alte programe de sănătate. Aceasta în condițiile în care mortalitatea în alte boli este de zeci de ori mai mare decât în infecția cu COVID-19.

În concluzie, epidemia cu COVID-19 ne-a demostrat că nu suntem capabili să ne păstrăm calmul și să acționăm rațional. Aceasta pentru că nu vrem să acceptăm că trăim într-un mediu în care pericolele vin de peste tot. Vrem să fim stăpânii naturii fără a ne asuma responsabilitatea integrării cu natura. Vrem să fim zei în loc să fim oameni.

P.S.: Mi s-a reproșat că ma opun unei legi (legea vaccinării “cu forța”) care a fost redactată de cei mai mari specialiști în domeniu. Departe de mine gândul de a contesta pregătirea profesională în epidemiologie, microbiologie, boli infecțioase a celor care au redactat legea. Însă impactul acestei legi asupra drepturilor și libertăților cetățenești impunea și prezența unor specialiști în domeniul drepturilor omului și al bioeticii. Absența lor se reflectă în slăbiciunile majore ale legii.

(more…)

Capcanele cunoașterii adevărului. Un articol de Vasile Astărăstoae

Filed under: antivaccin,articol,bio-wars,bioetica,prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 15:55

Capcanele cunoașterii adevărului

Un articol de Vasile Astărăstoae

lab

Scriam recent „Problema științei oficiale este aceea că ea pe măsură ce devine treptat tot mai oficială, este tot mai puțin științifică. Renunță la îndoială (dubito) ca atitudine epistemologică, așa cum este descrisă de Descartes. Ajunge la un grad de suficiență încât orice îndoială este considerată blasfemie”. Pentru că știința, care renunță la epistemologie, este nonștiință. Epistemologia este, în fapt, tot o știință, știința cunoașterii adevărului sau, după Karl Popper, o “teoretizare a cunoașterii științifice”. Epistemologia, ca logică științifică, are dublu rol: de a oferi reguli de descoperire a adevărului (matrice epistemice) și de a fi judecătorul validității lor. Prin urmare, are nu numai caracter explicativ și probant, dar și caracter prospectiv. Promovează integrarea și caracterul unitar al cunoașterii atât pe orizontală, cât și pe verticală – ca o condiție indispensabilă a adevărului științific. În aflarea adevărului științific există numeroase piedici și capcane.

Capcanele / riscurile pe drumul cunoașterii (adaptat după G. Bachelard)

  1. a avea convingeri preconcepute în loc de a avea îndoieli rezonabile, “știința nefiind altceva decât adevărul însoțit de îndoială” (Bachelard).

  2. a da obiectului de cercetat o imagine conformă dorinței tale;

  3. a crede mai întâi în intuiție personală înainte de a cerceta;

  4. a iubi mai mult ceea ce se confirmă decât ceea ce contrazice;

  5. a manifesta atașament față de ceea ce este mai familiar și a respinge de la început orice opinie contrară;

  6. a fi seduși de hipertehnicizare, care poate să ne conducă la o încredere necontrolată în tehnică;

  7. a nu crede că adevărul științific este viciat nu atât de erorile grosiere, cât de erorile subtile;

  8. a trişa cu idei sau fapte din orgoliu sau, mai ales, din interes.

Cu alte cuvinte, în căutarea adevărului nu ne putem baza numai pe știința seculară, pentru că ea ne dezvăluie doar un adevăr parțial. Întregul adevăr îl aflăm când cunoașterea științifică este completată de cunoașterea spirituală și de principiile morale.

În concluzie, atunci când, în numele științei seculare (idolul lumii moderne), sunt justificate măsuri polițienești, autoritare și arbitrare, trebuie să vedem dacă nu cumva în spate există una dintre capcane..

P.S.1. Am aflat că persoanele, care se opun legii vaccinării cu forța (și nu vaccinării ca metodă de prevenție), sunt troglodiți, pupători de moaște și icoane etc. Fac parte din categoria pupătorilor de moaște și icoane. Sunt creștin, o mărturisesc ori de câte ori am ocazia. Cred într-unul Dumnezeu și mă rog la Tatăl Nostru oricât ar încerca unii să-mi inducă sentimente de inferioritate sau de frică. Iar în noaptea de Înviere, voi fi prezent în Biserică, voi săruta icoanele și voi lua Lumină indiferent ce măsuri absurde vor lua decidenții în războiul cu virușii. Cât despre troglodit, sunt un troglodit care a scris peste 30 de cărți, care a publicat peste 200 de articole în reviste științifice, care a fost invitat să conferențieze în Universități străine de la Taipei (Taiwan) până la Paris și Londra.

(more…)

29 februarie 2020

Notă de lectură pentru funcționarii slabi în credință de la biroul de presă al Patriarhiei! Un articol de Ionuț Țene. + Comunicatul Părintelui Patriarh Daniel

Filed under: apologetica,articol,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 17:50

Notă de lectură pentru funcționarii slabi în credință de la biroul de presă al Patriarhiei!

Un articol de Ionuț Țene

ionut-tene-liga-scriitorilor1

În sfârșit, așa cum m-am așteptat de la Patriarhul Daniel, s-a pus punct zavistiei morale puse în spațiul public de comunicatorii de la biroul de presă al Patriarhiei. Într-un comunicat semnat chiar de Prea Fericit se desființează teologic absolut tot ce au spus cu o zi înainte angajații de la biroul de presă.

Patriarhul susține împărtășania colectivă în biserică din singura linguriță sfințită, iar cei ”slabi de înger” sunt trimiși acasă la duhovnic ca să se reîntoarcă la biserică mai întăriți și să se bucure de Taina Euharistiei din același pocal cu credincioșii ortodocși. Icoanele, cum este firesc pentru cei care cred, se sărută în Biserică, ca și Casa Domnului, nu pe ascuns, pe furiș, acasă.

Patriarhul restaurează tradiția Sfinților Părinți privind epicleza în ciuda unui comunicat dat de funcționarii de la biroul de presă al Patriarhiei ”slabi în credință” și livrat parcă de structurile din ”noua securitate”.

Ciudat este că public pe rețelele de socializare și pe bloguri sau site-uri s-au revoltat, pe bună dreptate, în special mireni sau formatori de opinie creștini arhicunoscuți. Din păcate, ca să se pună bine cu Patriarhia (de fapt numai cu biroul de presă) în viziunea lor destul de ”slabă de înger”, au fost și preoți care au salutat un comunicat care se contrazicea cu sfintele canoane privind Euharistia și tradiția ortodoxă. Poate unii dintre preoți, doar dintr-o solidaritate greșită față de funcționarii biroului de presă al Patriarhiei, au închis ochii la o erezie de fapt. Lucru inadmisibil moral.

Personal, nu am avut nicio îndoială că PF Daniel va veni să clarifice lucrurile și să desființeze un comunicat emis de niște funcționari patriarhali cuprinși suspect de tare de duhul lumii, secularizare și neo-marxism. (more…)

Cu frică de viruși, cu panică și în deplină igienă să vă apropiați?! Articol de Mircea Pușcașu

Filed under: apologetica,articol,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 17:01

Cu frică de viruși, cu panică și în deplină igienă să vă apropiați?!

Articol de Mircea Pușcașu

MP 20 - gri IMG_0057

Oamenii sunt chemați la Sfântul Potir să se împărtășească cu Sfântul Trup și Sânge ale lui Hristos: „Cu frică de DUMNEZEU , cu CREDINȚĂ și cu DRAGOSTE să vă apropiați!”

Dacă îi chemi (sau doar îi îngădui) cu lingurițe de plastic sigilate oare nu ar fi ca și cum ei ar fi auzit altceva: „cu frică de viruși, cu panică, cu îndoială și în deplină igienă să vă apropiați”? (Să ne apropiem de cine, de ce, cum, dacă suntem așa de departe?…)

Există și un moment in Sfânta Liturghie care constituie o triere a celor credincioși, față de cei încă in proces de cultivare a credinței (catehumeni), moment in care se atrage atenția asupra ușilor bisericii care trebuie să fie păzite să nu intre cei încă slabi în credinţă. După acest moment se declamă Crezul, care conține esența credinței și lucruri greu de acceptat pentru un om nefamiliarizat, cum ar fi că Dumnezeu e unul și trei in același timp; e și Dumnezeu din eternitate, e și om; s-a născut de două ori, din Tatăl mai inainte de timp și apoi dintr-o fecioară(!) acum 2000 de ani; noi așteptăm o înviere a morților, o altă împărăție fără sfârșit etc.

Oricum, toate sunt lucruri mai greu de crezut decât faptul că poți să folosești o singură linguriță pentru a hrăni mai mulți oameni fără nici un risc epidemiologic (fapt probat in sute de ani, cu milioane de oameni, in zeci de molime, ciume, holere, cu leproși sau bolnavi de HIV).

Abia după această afirmare a celor pe care le credem, cei pregătiți spiritual merg să se împărtășească din Potir, iar cei care nu pot crede cele declamate in comun în Crez (și cei care nu s-au pregătit două-trei zile pentru asta, din lene sau neputință), aceia nu merg spre Potir la acea Liturghie.

Pentru că știu cu toții că împărtășirea fără evlavia ce se cuvine cu Sfintele Taine poate fi spre osândă, spre prihanirea noastră, ca faptă acuzatoare la Judecata Finală și o formă malignă de cultivare a indiferenței față de lucrurile sfinte. (more…)

Opiniile polițiste despre rânduieli liturgice. Un articol de Savatie Baștovoi

Filed under: articol,Savatie Bastovoi,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 15:34

Opiniile polițiste despre rânduieli liturgice

Un articol de Savatie Baștovoi

savatie-1

Cînd un ofițer de poliție (Berbeceanu, n.n.) cere cu umilință Patriarhiei să dea fiecăruia liber la propria linguriță pentru împărtășanie, pentru a fi mai aproape de popor, este tot una cum ar cere un popă de țară Ministerului de Interne să elibereze doritorilor cîte un pistol încărcat pentru că la televizor arată că s-au înmulțit golanii.

Explic:

1. Împărtășania nu este un lucru comun, adică nu intră cine vrea, scoate lingura din buzunar și se împărtășește. Nu e un bufet suedez în care fiecare se servește după cum poftește. La împărtășanie omul ajunge după spovedanie, adică preotul știe pe cine împărtășește, știe și dacă e bolnav. E un lucru de mare responsabilitate împărtășania, iar pentru un polițist aș zice că e chiar mai ceva decît a-i pierde gloanțe din dotare. Deci nu poate un om infectat să intre chiar așa direct la potir. Credincioșii ei înșiși se opresc de la împărtășanie dacă au stări rele, de pildă de vomă, pentru a nu vomita sfintele taine. E un lucru cît se poate de cinstit să admiți că în altar nu stau căpcăuni și la împărtășit nu vin maniaci puși să-i contamineze pe ceilalți. Credincioșii se împărtășesc cu Hristos și orice gînd rău și ascuns nu își are locul în această taină mare.

2. Preoții și diaconii se împărtășesc în altar fără linguriță, sorbind Sfîntul Sînge direct din potir. Probabilitatea ca cineva din ei să fie purtător de virus este la fel de mare ca și în cazul oricărui credincios. Unele potire au zeci și poate sute de ani și niciodată nu au fost spălate cu altceva decît apă călduță. Deci fiecare preot și patriarhul însuși, care, mai ales el, slujește în sobor, se împărtășesc din același potir, bînd Sfîntul Sînge după sute de guri. Credeți că e cazul ca fiecare popă și diacon să vină cu potirul lui de acasă?

3. Biserica are rînduială de afierosire a vaselor de slujbă, adică și a linguriței tot. Sfintele vase se sfințesc prin atigerea Sfîntului Trup și sînge. O linguriță înmuiată în Sîngele Domnului nu mai este un obiect casnic bun de pus în mașina de spălat vase, ci este un obiect liturgic care trebuie să rămînă în altar.

(more…)

SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE ÎN FAȚA CORONAVIRUSULUI. Articol de Iulian Capsali

Filed under: articol,Capsali,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 15:20

SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE ÎN FAȚA CORONAVIRUSULUI

Articol de Iulian Capsaliiulian-capsali-interviu-725x350

Comunicatul* dat de Biroul de Presă al Patriarhiei Române în chestiunea recomandărilor legate de epidemia de gripă nouă (coronavirus/covid-19) este un precedent extrem de periculos, un punct de cotitură în introducerea temelor și temerilor seculariste în Biserică.

Se dă apă la moară unor repere tefeliste (progresiste) ca milițianul Berbeceanu și imbecilul patent A. Caramitru, cei care au făcut presiuni publice pentru închiderea bisericilor și modificarea ritualurilor care de acum, prin acest comunicat, vor fi tratate ca exterioare Tainelor Bisericii, în afara ierugiilor.

Cum poți să recomanzi, ca Patriarhie, asemenea măsuri:

„Persoanele care au teama de îmbolnăvire prin împărtășirea din Sfântul Potir cu lingurița comună pot cere preotului, în mod excepţional, împărtășirea, în orice moment al zilei, din Sfânta Euharistie pentru bolnavi, care le poate fi oferită într-o linguriță adusă de acasă și folosită exclusiv în acest scop, de o singură persoană(…)”

Cum e posibil ca „persoanele care nu se pot împărtăși pentru că sunt deja bolnave li se recomandă să guste acasă din Agheasma Mare…”. Cum e posibil ca să nu împărtășești un OM BOLNAV, UNDE S-A MAI POMENIT AȘA CEVA ÎN ISTORIA BISERICII?! La Tichilești sunt împărtășiți leproșii, iar ultimul consumă Sfintele preotul comunității. (more…)

22 februarie 2020

Un cavaler al dreptății, eurosceptic: Vladimir Bukovski

Un cavaler al dreptății, eurosceptic: Vladimir Bukovski

Un articol de Vasile Astărăstoae

bukowski - bannerfff

Vladimir Konstantinovici Bukovski (30 decembrie 1942 – 27 octombrie 2019) a fost un neurofiziolog, scriitor și activist pentru drepturile omului. De la sfârșitul anilor ’50, el a fost o figură proeminentă în mișcarea disidentă sovietică, bine cunoscută atât în URSS, cât și în străinătate. S-a născut în orașul Belebei din Republica Socialistă Sovietică Autonomă Baskira, unde familia sa a fost evacuată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După război, el și părinții săi s-au întors la Moscova, tatăl său, Konstantin (1908 – 1976), a fost un cunoscut jurnalist. În ultimul an de liceu, Vladimir a fost exmatriculat pentru crearea și editarea unei reviste neautorizate. Și-a încheiat studiile liceale la seral. În septembrie 1960, Bukovski a fost admis la Universitatea din Moscova, la facultatea de biologie. Acolo, el și câțiva prieteni au decis să revigoreze lecturile neautorizate de poezii interzise din Piața Maiakovski.

La 19 ani, a scris notele critice despre Komsomol („Teze despre prăbușirea Komsomolului”). A fost interogat de KGB și dat afară din universitate (în toamna anului 1961). A fost arestat prima dată la 1 iunie 1963 și a fost condamnat în temeiul articolului 70.1 („ Agitație și propagandă anti-sovietică ”) din Codul penalal RSFSR. Bukovski a fost examinat de psihiatri sovietici, declarat bolnav mintal („schizofrenie”) și trimis pentru tratament la Spitalul de Psihiatrie Specială din Leningrad, unde a rămas aproape doi ani, până în februarie 1965.   (more…)

20 februarie 2020

Despre lege și tortură. Serviciile secrete și drepturile omului. Un articol de Vasile Astărăstoae

Filed under: articol,bioetica,dictatura,prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 11:44

Despre  lege  și  tortură

Serviciile secrete și drepturile omului

Un articol de Vasile Astărăstoae

the report

Istoria ne arată cât de periculoasă este pentru societate acordarea de puteri sporite serviciilor secrete. Filmul The Report (2019) ne prezintă o astfel de situație. Faptele sunt reale, mai mult sau mai puțin cunoscute.

Imediat după atentatele din 11 septembrie 2001, oficialii administrației Bush au decis să trateze atacurile ca acte de război. A apărut întrebarea firească: cei prinși vor fi tratați ca prizonieri de război? Funcționarii Administrației, inclusiv avocatul Departamentului Justiției, John Yoo, au recomandat clasificarea lor ca „deținuți” și, prin urmare, în afara protecției Convențiilor de la Geneva sau a oricărei alte legi interne sau internaționale și să fie încarcerați în închisori speciale administrate de servicii secrete. La 17 septembrie 2001, președintele Bush a semnat o directivă (încă clasificată), care oferea CIA puterea de a închide în secret și de a interoga deținuții.

Astfel, a apărut programul „Enhanced interrogation techniques” (EIT) sau „enhanced interrogation„, eufemisme pentru tortură. Termenii nu erau originali. Prima utilizare a unui termen comparabil cu „interogarea îmbunătățită” a fost într-o notă din 1937 a șefului Gestapo, Heinrich Müller, care a alcătuit sintagma „Verschärfte Vernehmung” pentru a descrie supunerea la frig extrem, privarea de somn, suspendarea în poziții dureroase și epuizarea deliberată printre alte tehnici.

CIA a contactat doi psihologi (John „Bruce” Jessen și James Mitchell) pentru a dezvolta tehnici alternative de interogare dure. Cu toate că niciunul dintre cei doi psihologi nu avea experiență si expertiză în efectuarea interogatoriilor, au acceptat și au fost plătiți cu 1000 de dolari pe zi plus cheltuieli, scutiți de taxe, realizând, în final, venituri de peste 80 milioane de dolari. Metodele propuse și utilizate au inclus bătaia, legarea în poziții contorsionate, supunerea la zgomot asurzitor, perturbarea somnului, privarea de somn până la punctul de halucinație, lipsire de mâncare și/sau apă, neacordarea îngrijirii medicale pentru răni, tortura cu apă, umilința sexuală, supunerea la căldură extremă sau frig extrem, plasarea în cutii mici de tip sicriu, experimente medicale non voluntare („rehidratare rectală”, „reanimare cu lichid rectal” și „hrănire rectală ”) etc. Majoritatea metodelor erau declarate crime de război încă din 1948. De exemplu, Statele Unite, după cel de-al Doilea Război Mondial, au pus sub acuzare pentru astfel de fapte oficiali militari japonezi și naziști și au obținut pedeapsa cu moartea. În plus, din 1930, Statele Unite au definit privarea de somn ca fiind o formă ilegală de tortură. (more…)

11 februarie 2020

Cum să schimbi lumea din jur. O povestire șocantă

Filed under: articol,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 15:41

Cum să schimbi lumea din jur

O povestire șocantă

lampa-de-birou-patric-4208-rabalux-e14-40w-verde-crom

La noi în scară trăia o bunică de 97 de ani. O femeie draguță, plăcută, mereu cu dispoziție, zâmbet și atitudine prietenoasă. Pentru mine ea a fost un idol. Să vă explic de ce.

La început această femeie a împodobit pervazurile de la noi din scară cu flori. S-a primit frumos. Ziua următoare aceste flori au fost furate, iar lângă stația de autobuz puteai vedea vânzători cu aceste flori.

Vecinii noștri au deciz să pună lacăt și interfon la ușa de la intrare. Apoi bunicuța a pus din nou flori pe pervaz, iar pe pereți a agățat iconițe. Frumos.

În scară au început să intre adolescenți gălăgioși. Bunicuța a ieșit în scară și… le-a propus apă sau ceai. Ei au râs îndelungat, iar apoi au rupt florile și au întors icoanele.

Următoarea zi bunicuța a pus din nou flori pe pervaz, a întors icoanele în poziția de dinainte și a pus cărți ale autorilor clasici pe pervaz. Din nou au venit adolescenții. Făceau gălăgie, vorbeau urât. A ieșit și le-a propus ceai și de-ale gurii. Băieții nu au putut refuza. Ba chiar au luat cu ei cărți și au promis că le vor citi. Nu s-au atins de flori sau icoane.

Următoarea zi ea a scos o sticluță de plastic cu apă, pentru ca fiecare să poată uda florile dacă va vrea. Și cărți noi. Seara au venit adolescenții din nou, s-au udat unul pe altul cu apă și au râs. Bunicuța a ieșit la ei din nou, le-a propus ceai, a umplut sticlele cu apă și i-a rugat să ude florile.  (more…)

Ultima zi din viaţa lui Dostoievski. Din Nichifor Crainic – Dostoievski şi creştinismul rus

Filed under: articol,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 00:44

Ultima zi din viaţa lui Dostoievski

Din Nichifor Crainic – Dostoievski şi creştinismul rus

dostoievski
La începutul anului 1881, în ziua de 9 februarie, Dostoievski moare pe neaşteptate, în vârstă de 60 de ani. O hemoragie puternică şi subită l-a trântit la pat pentru câteva zile. Simţea că moare; a chemat-o pe Ana Grigorievna, i-a spus să deschidă la întâmplare Sfânta Evanghelie, Biblia lui de care nu se despărţise nici în acea epocă de goană după noroc prin Apus. Ana Grigorievna a deschis-o la întâmplare, acolo unde Mântuitorul merge să Se boteze la Ioan. Acesta refuză la început, dar Mântuitorul îi spune: „Nu mă opri, ci îndeplineşte ceea ce trebuie”. Atunci Dostoievski se adresează soţiei lui, care plângea, spunându-i: „Nu mă opri, ceasul meu ca să mă duc a sosit”.

A strâns copiii în jurul patului, a rugat-o pe Ana Grigorievna să citească parabola „Fiului risipitor” şi, după ce a citit-o, el a ţinut copiilor săi o cuvântare în care le spunea că suprema bucurie a vieţii şi supremul bine pe care poate să-l aibă un om în viaţă e să nu-şi piardă credinţa în Dumnezeu. „Chiar dacă nenorocul v-ar paşte să fiţi criminali în viaţă – le spune copiilor lui –, nici atunci să nu pierdeți încrederea în Dumnezeu, care e bun şi vă va ierta”. Cu aceste cuvinte a chemat preotul, s-a împărtăşit şi şi-a dat sfârșitul.

Domnilor, înmormântarea lui a fost o înmormântare ca de ţar. Peste 100.000 de oameni din toate straturile sociale de pe tot cuprinsul Rusiei, reprezentanţii tuturor societăţilor ruseşti, de toate felurile, au ţinut să participe la această înmormântare. Călugării de la Alexandr Nevski, unde erau înmormântaţi numai ţarii şi aristocraţii, au oferit un loc unde să fie înmormântat, iar slujba au dăruit-o familiei, adică i-au slujit pe gratis. O noapte întreagă studenţimea din Petersburg a vegheat în jurul sicriului, citind psalmi şi rostind cântări bisericeşti.

Iată, domnilor, acest om care trecuse prin cele mai abominabile patimi, care fusese chiar ocnaş, modelat de credinţa din el, de misiunea pe care a crezut el că e chemat s-o îndeplinească în poporul rus, a ajuns la acest prestigiu, la această veneraţie de care numai regii se bucurau în Rusia vremii lui.

(more…)

10 februarie 2020

Premiile Oscar, tribună a ipocriziilor stângiste

Filed under: articol,atitudine,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:43

Premiile Oscar, tribună a ipocriziilor stângiste

joker-jared-leto-joaquin-phoenix-dc-universe-1579084246

Un articol de Anghel Buturugă

Joker e revoluționar Woke cu subsolul plin de deplorabili exploatați

Fu Oscarul. Deloc interesat. Apoi văz că s-a creat ceva turmoil pentru că Oscar goes to un coreean, pentru prima oară în istoria acestor premii. Și că cică filmul care a câștigat este despre lupta de clasă (Parazitul se numește). A luat și Joaquin Phoenix pentru rolul din Joker (bifat și ăsta). Nu o să comentez aici filmele, însă mă refer la discursurile celor doi premiați.

Coreeanul, ca un om normal, s-a dus să-și ia premiul, a vorbit în limba lui (evident că știe engleză) spunând câteva propoziții despre regizorii mari pe care-i admira și care erau acolo și mai adaugă că se va îmbăta la noapte. Adică, nah, reacție de om care tocmai a câștigat premiul cel mare. Fără discursuri emoționale, fără ideologie, fără tezisme, fără Woke, fără justice, fără race, chiar și fără luptă de clasă. Ci: uraaa și la gară să mă-mbăt de fericire.

Și vine și Phoenix, Jokerul. Aici cu totul altceva. Interpretul psihoticului sadic și criminal în serie ține un speech foarte woke și justițiar. I-auzi-l: „cred că, fie că vorbim despre inegalitatea de gen, rasism, drepturi queer sau pentru indigeni, drepturi ale animalelor, vorbim despre lupta împotriva nedreptății. Vorbim despre lupta împotriva credinței că o națiune, un popor, o rasă, un gen, o specie are dreptul de a domina, folosi și controla o alta cu impunitate”. Înălțător, așa-i?

Stați să vedeți mai departe: „credem că suntem centrul universului. Mergem în lumea naturii și o jefuim de resurse. Ne simțim îndreptățiți să inseminăm o vacă și să-i furăm copilul chiar dacă strigătele sale de angoasă nu lasă loc la îndoială. Apoi îi luăm laptele care era destinat vițelușului său și îl punem în cafea și la cereralele noastre.”

Ha? Ce tocmai am citit? (more…)

3 ianuarie 2020

Cum și-a pierdut o generație cultura comună

Filed under: articol,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:04

Cum și-a pierdut o generație cultura comună

Patrick J. Deenen este un profesor de științe politice care a predat la diverse universități americane de prim rang. Eseul care urmează a fost publicat în 2016 și sintetizează drama umană și civilizațională observată de acest dascăl la elevii săi. Cea mai afluentă generație tânără din istorie, cea care va forma elitele și conducerea Americii viitoare, este și cea mai oarbă generație. Această orbire tragică nu este o scăpare, sau o alegere conștientă, ci provine din amnezia inculcată intenționat de către sistemul educațional, pe parcursul deceniilor recente. Cum se spune în cercurile programatorilor de software: it’s not a bug, it’s a feature (Articol preluat de pe periscop.org)

tabularasa-768x432

CUM ȘI-A PIERDUT O GENERAȚIE CULTURA COMUNĂ

Patrick J. Deneen

Studenții mei nu știu nimic. Ei sunt extrem de drăguți, agreabili, demni de încredere, în general onești, bine intenționați și cât se poate de cuviincioși. Dar creierul lor este în mare parte gol, lipsit de cunoștințe substanțiale care ar putea fi rodul unei educații moștenite sau un dar al generației anterioare. Ei sunt culminarea civilizației occidentale, o civilizație care a uitat aproape totul despre sine și care, în consecință, a ajuns la o indiferență aproape perfectă față de propria sa cultură.

Este greu să fii admis la universitățile unde am predat – Princeton, Georgetown și acum Notre Dame. Studenții de la aceste instituții au făcut ceea ce li s-a cerut: se pricep foarte bine să treacă un examen, știu exact ce este necesar pentru a obține nota maximă la fiecare materie (ceea ce înseamnă că rar devin pasionați de un subiect anume) și își construiesc CV-uri superbe. Ei sunt respectuoși și cordiali față de cei mai în vârstă, deși ușor indolenți și uneori chiar bădărani față de colegii lor. Ei respectă diversitatea (fără a avea nici cea mai mică idee despre ce este diversitatea) și sunt experți în arta de a nu judeca pe nimeni (cel puțin în public). Ei sunt crema generației lor, stăpânii universului, generația în așteptare care va conduce America și lumea. (more…)

1 noiembrie 2019

Dreptul de a nu te naște. Un articol de Vasile Astărăstoae

Dreptul de a nu te naște

Un articol de Vasile Astărăstoae

baby-4-facebook.800w.tn

Una dintre invențiile periculoase ale sfârșitului secolului XX a fost noțiunea de „drept de a nu te naște”. În Franța și SUA, mai mulți medici au fost condamnați să plătească daune părinților pentru că nu au stabilit ante-natal existența unui handicap la naștere. Aceasta deși handicapul/vătămarea nu era urmare a activității medicale. Daunele au fost plătite pe baza „dreptului de a nu se naște”. Dar există un „drept să nu te naști”? A fost corect să plătească medicii pentru că un copil s-a născut cu malformații congenitale după rubeolă sau s-a născut cu sindrom Down?

„Dreptul de a nu te naște” a fost invocat prima dată în cazul Nicholas Perruche.

În 1982, Josette Perruche era însărcinată, iar fiica ei de patru ani a făcut rubeolă. Cunoscându-se faptul că dacă ea se înbolnăvește, viitorul copil s-ar putea naște cu grave defecte, Josette a fost supusă unui test și s-a concluzionat că este imunizată împotriva rubeolei. Cu toate acestea, Josette a făcut o formă ușoară (fără semne clinice) de rubeolă. Pe 14 ianuarie 1983, s-a născut Nicholas Perruche, surd, mut și parțial orb, cu probleme cardiace și retard mental. Părinții au dat în judecată medicii. Acțiunea a fost facută în numele copilului. După cincisprezece ani de litigii, s-a ajuns în fața Curții de Casație. Avocații au susținut în instanță că Josette și-ar fi întrerupt sarcina dacă ar fi știut că a contractat rubeolă. Avocații au susținut că Nicholas avea tot dreptul de a-i da în judecată pe medici, deoarece diagnosticarea greșită a avut ca rezultat nașterea sa cu defecte și, în consecință, a fost obligat să ducă “o viață inutilă, greșită, viață care nu merită trăită” când putea să nu se nască. Curtea fost de acord și a considerat că Nicholas poate fi despăgubit din cauză că neglijența medicilor a avut ca rezultat pierderea dreptului lui Nicholas de a fi avortat, a dreptului de a nu se naște. În iulie 2001, Curtea de casație și-a reafirmat decizia din cazul Perruche, permițând altor trei copii cu dizabilități să primească despăgubiri de la medicii care nu au reușit să identifice dizabilitățile acestora când erau fetuși.

În aceeași perioadă, în Regatul Unit, instanțele au refuzat constant să recunoască “dreptul de a nu te naște”, atitudine menținută și în prezent. În McKay et all versus Essex Area Health Authority et all, instanța britanică s-a confruntat cu un dosar identic cu cel din Franța. McKay, reclamantul, era copilul care se născuse cu defecte și care susținea (prin mama sa) că medicii au fost neglijenți, nu au stabilit că va suferi de defecte grave la naștere și l-au împiedicat să beneficieze de un avort. În respingerea acțiunii, Curtea britanică a motivat că „din moment ce dizabilitatea copilului a fost cauzată de rubeolă și nu de neglijența inculpaților, aceștia nu sunt responsabili”. Curtea a argumentat că deoarece „plângere reală” a reclamantului este că i s-a permis „să fie născut” acțiunea nu poate fi admisă, deoarece nu este „recunoscută în drept”. Curtea a constatat că nu este vorba de dreptul unei femei la un avort (care este recunoscut în Marea Britanie prin Legea avortului din 1967), ci despre dreptul la viață. Curtea a notat „ar fi contrar politicii publice să recunoască o cerere care încalcă sanctitatea vieții umane… [pentru că] în ochii legii, o viață cu dizabilități este mai bună decât fără viață. Prin urmare, nu este nicio obligație datorată unui făt de a-și pune capăt existenței”.

Se impun câteva comentarii.

  1. Exită un „drept de a nu te naște”? Pentru a răspunde la întrebare trebuie să vedem cum se definește un drept. În cea mai simplă interpretare, drepturile protejează interesele Aceasta implică faptul că un drept de a nu se naște ar exista dacă un copil ar fi interesat să nu se nască. Este vreodată în interesul copilului să nu se fi născut? Are discernământ pentru a-și cunoaște interesele? Dacă ar fi așa, ar însemna că un embrion/făt știe că este mai bine mort decât viu. De exemplu, este mai bine să fii mort decât să ai sindromul Down? Există percepția în public că sindromul Down constituie o viață care nu merită trăită. Dar această părere este falsă. Copiii cu sindromul Down pot duce vieți fericite și demne. De aceea existența unei dizabilități nu poate fi o bază pentru un raționament de genul fie să fie avortat, fie să primească compensări din partea medicilor.

  2. Există afirmația că suferința este asociată cu dizabilitatea. Nu se poate nega faptul că persoanele cu dizabilități suferă. Dar și persoanele fără dizabilități suferă. Ar trebui să fim compensați cu toții pentru că suferim din cauza că părinții noștri au ales să nu ne avorteze? În cadrul acestei abordări radicale, orice persoană, care nu a fost avortată și care dezvoltă o boală sau suferă o vătămare în timpul vieții, ar trebui să primească compensații de la medici. Absurd. În fapt se confundă intenționat compensațiile cu serviciile sociale sau cu ajutorul social. Nu există nicio îndoială că pot există adesea suporturi sociale inadecvate pentru copiii cu dizabilități. Cu toate acestea, nu este potrivit să alegi în mod arbitrar o compensație medicală pentru a remedia o situație socială. Medicii trebuie să-i compenseze pe copii doar atunci când acțiunile sau omisiunile lor îi afectează direct pe copii. În rest, comunitatea trebuie să acorde suport (inclusiv financiar) copiilor cu dizabilități, pentru ca aceștia să-și fructifice dreptul la viață.

  3. Copilul născut cu o dizabilitate este o persoană. Morala și legea nu permite să i se facă rău numai pentru că s-a născut cu această condiție. Viața sa cu acel handicap merită trăită deoarece alternativa pentru acești copii ar fi doar inexistența.

  4. Pentru părinți a avea un copil cu un handicap este o mare provocare mai ales atunci când unul sau ambii părinți își „sacrifică viața” pentru a fi alături de copilul cu handicap sever. Dar mulți părinți consideră, în mod corect, că îngrijirea copilului cu handicap este o experiență pozitivă și plină de satisfacții. Alții părinți nu au o astfel de abordare. Acestora comunitatea trebuie să le acorde sprijin constant și nu o compensație din partea medicilor care nu au descoperit handicapul.

  5. Cazurile din Franța nu se referă în realitate la un „drept de a nu se naște”. Se referă, de fapt, la avort, la determinarea femeilor să îl practice. În această concepție „progresistă” se consideră că un confort al părinților justifică eliminarea copiilor cu handicap. Se promovează discriminarea nu numai împotriva persoanelor cu handicap, dar și a părinților care pot fi „condamnați” social și priviți ca iresponsabili, deoarece au lăsat să se nască un copil cu handicap.

În concluzie, noțiunile de „drept de a nu te naște”, „viață nelegală”, „viață inutilă, greșită, viață care nu merită trăită” sunt expresia darwinismului social și al eugenismului instituțional.   

(more…)

19 octombrie 2019

O conferință recentă a părintelui Mihai Valică : Lăcașurile de cult străbune – Piloni de stabilitate și perenitate a comunităților montane românești, Vatra Dornei, septembrie 2019

Filed under: articol,Pr Prof Mihai Valica,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:58

Lăcașurile de cult străbune – Piloni de stabilitate și perenitate a comunităților montane românești

Pr. dr. doc.  Mihai Valică

pr-prof-mihai-valica

Introducere

În jurul lăcașului de cult s-a format cultura. Spiritualitatea și cultura unui popor reprezintă pilonii de stabilitate, de putere și perenitate socială. Omul cult, cu adevărat, este și un om spiritual, așa cum un om spiritual autentic este și un om cult.

            „Omul cult interpune între mediul extern și organismul său fizic o dublă armătură: una sufletească […] și una materială, care constă în transformările materiale ale mediului […], ceea ce omul incult și animalul nu știu” să-și construiască o astfel de  „casă”, pe când omul spiritual și cult adaptează mediul cosmic la mediul social, spune Constantin Rădulescu Motru.

            Pe om dacă „îl scoți din religie devine o ființă neisprăvită […] în care totul țipă a provizorat, a neputință ori în care patologia umblă pe aproape”; „[…] omul devine ființă isprăvită prin religie. Omul se completează prin religie […] și se cade din destin fără religie […], pentru că „trupul nu e trup dacă n-are cap, sufletul nu e suflet dacă n-are Dumnezeu”; astfel, „omul este ființă completă prin religie: aceasta e poate cea mai potrivită definiție a omului”, spune   marele filosof Vasile Băncilă. (more…)

27 septembrie 2019

Riscul conformismului la premianți. De ce poate deveni învățământul de masă uzină de propagandiști? Tocilarul de ieri, activistul dintotdeauna. Un articol de Ninel Ganea

Filed under: articol,inginerie sociala,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 08:45

Riscul conformismului la premianți. De ce poate deveni învățământul de masă uzină de propagandiști?

Tocilarul de ieri, activistul dintotdeauna

Un articol de Ninel Ganea / Karamazov.ro

nerd

Nu trebuie subestimată niciodată capacitatea oamenilor de a face observații valoroase atunci când te aștepți mai puțin. Zilele trecute m-am întâlnit cu un fost coleg de liceu pe care nu-l mai văzusem de ceva timp. Am discutat vrute și nevrute, ne-am reamintit, bineînțeles, de vremurile bune de altădată. Apoi discuția a degenerat în politică. A degenerat nu pentru că ne-am fi luat la bătaie sau la harță. Dimpotrivă, aveam, în mare, cam aceleași păreri. Însă de fiecare dată când discuția se colorează politic, conversația se acrește instantaneu și nu tragi nici vreun folos, nici vreo plăcere de pe urma ei. Totuși, amicul meu a avut în timpul acestui dialog steril o remarcă prin care a salvat toată vorbăria mea inutilă și care m-a pus pe gânduri. 

El a observat că mai toți premianții clasei din care el a făcut parte, copii conformiști, cuminți și silitori la învățătură, adică tocilarii, au devenit astăzi activiști și propagandiști ai stilurilor de viață alternative, susținători ai aberațiilor sexuale și promotori ai relativismului cultural. Pe de altă parte, remarca amicul, loazele clasei, printre care se includea pe nedrept și el, adică aceia care aveau note mici, sfidau regulile oficiale și se comportau mai dezmățat, s-au transformat în conservatori. Fără să o ia neapărat pe drumul spre biserică sau să-și facă exagerat de multă ordine în viață, „loazele” s-au poziționat aproape din reflex împotriva noilor ideologii adoptate acum de foștii tocilari.

Amicul meu punea această schimbare pe seama conformismului. Tocilarii au continuat să fie de partea establishmentului, chiar dacă, între timp, substanța sa ideologică s-a modificat, fără să apeleze pentru o clipă la discernământ, încercând doar să se plieze la poziția dominantă și comodă. În schimb, băieții veseli, dornici să conteste autoritatea și linia oficială, au rămas în opoziție, devenind chiar și mai vehemenți decât în liceu, când fronda lor era în mare parte juvenilă.

Logica sa prindea mult. Ceea ce rămâne însă neexplicat este de ce școala produce astfel de tipuri umane, și nu de azi, de ieri. (În treacăt fie spus, observația amicului mi-a fost întărită de un profesor de modă veche care, de curând, mi-a arătat mândru prima carte scoasă de cea mai bună elevă din carieră. Cartea se numea „Gen și identitate în …” )

Cred că există mai multe răspunsuri la problema școlii moderne și a eșecului de „a produce” ființe umane înzestrate cu un discernământ rezonabil.

Una dintre explicațiile convingătoare susține că școala modernă creează, de fapt, mercenari – oameni pentru care cartea nu reprezintă decât un mijloc prin care se poate obține o notă mare și nimic altceva. Copiii învață doar pentru a lua note mari, care le permit să intre la facultăți unde vor urmări tot notele mari pentru a-și atinge obiectivul final: o carieră profitabilă financiar și social. Plăcerea lecturii și a cunoașterii nu apare niciodată. În termenii filosofului Alasdair MacIntyre, atenția exclusivă asupra bunurilor externe va afecta atât dezvoltarea virtuților, cât și aprecierea bunurilor interne ale practicii (bucuria cititului). Cu alte cuvinte, cine urmărește cu predilecție notele nu își va îngriji  virtuțile, ba dimpotrivă, și nici nu va dobândi  gustul cărților. Iar un mercenar va merge întotdeauna de partea celui care îl recompensează cu mai mult sau de pe urma căruia nu va pierde. Așa că, în vremurile noastre, mercenarii vor fi de partea corectitudinii politice și a raznelor conexe. 

(more…)

10 septembrie 2019

Ziua în care România a devenit oficial colonie

Filed under: articol,marea minciuna,taina faradelegii,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 09:32

Ziua în care România a devenit oficial colonie

Articol de Gelu Vișan | JUSTITIARUL.ro

Asta au primit românii prin declararea lui Dragnea și a familiei lui ca persona non grata pe teritoriul SUA. România este pierdută. A vândut-o Iohannis pe o șapcă și pe un nou mandat. Dar nu despre Iohannis este vorba în acest material, el este trădător de țară, ci despre ExxonMobil din SUA și nu numai. Țin să fac precizarea că aceasta nu este o postare antiamericană, nici pro-rusă, ci este pur și simplu o postare românească, atât cât mai contează România în ochii unui popor divizat și profund bolnav.

USA_flag-600x350

Atunci când a fost executat Dragnea, toate informațiile mă duceau către ideea că a fost executat de către americani cu sprijinul consilierilor săi israeliți, care l-au dus într-o direcție greșită. Iohannis și Hellvig nu ar fi avut, totuși, curajul de a executa liderul celui mai mare partid din România și de a falsifica grosolan alegerile. Informațiile erau atât de șocante, încât pur și simplu nu am vrut să le cred până nu vom fi avut o confirmare oficială. A venit și confirmarea. Totul a început cu Bechtel, a continuat cu închisorile CIA, cu Scutul de la Deveselu, cu cazul Caracal și a culminat cu Afacerea ExxonMobil. Dar, să le luăm pe rând.

Prima greșeală a fost Bechtel, una din companiile americane pentru care SUA a declanșat războaie, a comis asasinate, a impus lovituri de stat în America Latină și în alte locuri din lume, a dat jos guverne și a pus în loc altele fidele. Pentru a intra în NATO și a obține sprijinul americanilor, României i s-a impus să dea o șpagă pe față americanilor, prin compania Bechtel, iar aceștia s-au conformat. A fost prima greșeală, urmată de acceptarea PSAL 1 și PSAL 2, de distrugerea la ordin a economiei românești pentru a putea fi preluată pe nimic de către corporațiile străine.

Înainte de a vă înfierbânta, vă spun că nici pe departe România nu este prima țară care este astfel ocupată, decenii întregi, CIA și administrația americană făcând lucrul acesta în țările Americii Latine, metodele fiind mult mai sângeroase decât în România. Unele dintre crime au fost chiar recunoscute de CIA, care și-a asumat astfel deciziile, încercând să salveze administrația: o gogoașă umflată, pentru că administrația americană a fost implicată până-n gât, și o palmă deasupra.

A doua greșeală a României a fost acceptarea pe teritoriul țării a închisorilor CIA. Cea care a „salvat” SUA în fața comunității internaționale a fost…Laura Codruța Kovesi. Da, afirm răspicat: Pe teritoriul României au fost închisori ale CIA, iar cea care a mințit Congresul American și comunitatea internațională a fost Procurorul General al României, Laura Codruța Kovesi, care, cu știința FBI și CIA a semnat, fără a avea acest drept, comițând un fals de o gravitate excepțională, un document… ÎN NUMELE STATULUI ROMÂN!!! Doar Președintele și Primul Ministru au voie să angajeze Statul într-un document de o asemenea gravitate, acest document fiind un act de trădare națională, dar și un act de uzurpare de funcție și fals în acte la nivelul cel mai înalt.

Ca să fiu mai explicit, Congresul American a fost mințit printr-un document fals semnat de un înalt funcționar care nu avea și nu are dreptul, conform legislației naționale, să angajeze Statul Român. Reprezentanții Congresului American au fost mințiți că Procurorul General are această calitate, iar ei au concluzionat că Statul Român(?!) confirmă că pe teritoriul României nu au fost închisori CIA(!!!) Ca urmare a semnării acestui document, Laura Codruța Kovesi a fost numită de către americani șefa DNA și a fost mandatată să demareze Lupta Anticorupție, primii care trebuiau executați fiind cei care aveau cunoștință de acest document.

Fiind ultimul dintre cei care știu de existența documentului și care încă nu am fost executat, cu toate încercările lui Coldea, Kovesi și Hellvig, fac următoarea DECLARAȚIE către opinia publică națională și internațională: Acest document, acest fals de o gravitate excepțională există și acum: El este în arhiva Ministerului Justiției din România și nu este clasificat. Solicit Ministerului Justiției din România și Guvernului României să facă public acest document!

„Cazul Caracal”: Ați tot citit și ați auzit tot felul de băsmeli în ultima vreme: Tot ceea ce se întâmplă acum în zonă, inclusiv băsmelile cu rețele perorate de Cumpănașu, au un singur scop, acela de a ascunde cruntul adevăr:În Oltenia există o Singură Rețea, care în nici un caz nu este condusă de la Caracal, ci din altă parte. O să scriu la un moment dat, dar informațiile sunt cutremurătoare. Această rețea este aceeași cu cea care „aprovizionează” militarii de la Deveselu, este practic una și aceeași rețea, de care are cunoștință SRI, DIICOT, BCCO, Parchetul, Poliția și Justiția din zonă. Există o încercare disperată de a duce discuția către așa zise rețele din Caracal, care sunt de fapt ramuri ale Rețelei care acționează în Oltenia, sub oblăduirea și chiar sprijinul Statului Român. La întâlnirea Trump-Iohannis, în deschiderea întâlnirii, Trump l-a șocat pe Iohannis cu o întrebare: „Domnule președinte, ce se întâmplă la Craiova?” Informația este 100% reală, reprodusă integral și este inclusă în stenograma discuției. Iohannis a fost atât de șocat încât nu a putut articula nici un răspuns.Răspunsul la această întrebare desface misterul a ceea ce înseamnă „Cazul Caracal” și nu numai.

(more…)

Pagina următoare »

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: