Bucovina Profundă

22 februarie 2020

Un cavaler al dreptății, eurosceptic: Vladimir Bukovski

Un cavaler al dreptății, eurosceptic: Vladimir Bukovski

Un articol de Vasile Astărăstoae

bukowski - bannerfff

Vladimir Konstantinovici Bukovski (30 decembrie 1942 – 27 octombrie 2019) a fost un neurofiziolog, scriitor și activist pentru drepturile omului. De la sfârșitul anilor ’50, el a fost o figură proeminentă în mișcarea disidentă sovietică, bine cunoscută atât în URSS, cât și în străinătate. S-a născut în orașul Belebei din Republica Socialistă Sovietică Autonomă Baskira, unde familia sa a fost evacuată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După război, el și părinții săi s-au întors la Moscova, tatăl său, Konstantin (1908 – 1976), a fost un cunoscut jurnalist. În ultimul an de liceu, Vladimir a fost exmatriculat pentru crearea și editarea unei reviste neautorizate. Și-a încheiat studiile liceale la seral. În septembrie 1960, Bukovski a fost admis la Universitatea din Moscova, la facultatea de biologie. Acolo, el și câțiva prieteni au decis să revigoreze lecturile neautorizate de poezii interzise din Piața Maiakovski.

La 19 ani, a scris notele critice despre Komsomol („Teze despre prăbușirea Komsomolului”). A fost interogat de KGB și dat afară din universitate (în toamna anului 1961). A fost arestat prima dată la 1 iunie 1963 și a fost condamnat în temeiul articolului 70.1 („ Agitație și propagandă anti-sovietică ”) din Codul penalal RSFSR. Bukovski a fost examinat de psihiatri sovietici, declarat bolnav mintal („schizofrenie”) și trimis pentru tratament la Spitalul de Psihiatrie Specială din Leningrad, unde a rămas aproape doi ani, până în februarie 1965.   (more…)

20 februarie 2020

Despre lege și tortură. Serviciile secrete și drepturile omului. Un articol de Vasile Astărăstoae

Filed under: articol,bioetica,dictatura,prof.dr.Vasile Astarastoae,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 11:44

Despre  lege  și  tortură

Serviciile secrete și drepturile omului

Un articol de Vasile Astărăstoae

the report

Istoria ne arată cât de periculoasă este pentru societate acordarea de puteri sporite serviciilor secrete. Filmul The Report (2019) ne prezintă o astfel de situație. Faptele sunt reale, mai mult sau mai puțin cunoscute.

Imediat după atentatele din 11 septembrie 2001, oficialii administrației Bush au decis să trateze atacurile ca acte de război. A apărut întrebarea firească: cei prinși vor fi tratați ca prizonieri de război? Funcționarii Administrației, inclusiv avocatul Departamentului Justiției, John Yoo, au recomandat clasificarea lor ca „deținuți” și, prin urmare, în afara protecției Convențiilor de la Geneva sau a oricărei alte legi interne sau internaționale și să fie încarcerați în închisori speciale administrate de servicii secrete. La 17 septembrie 2001, președintele Bush a semnat o directivă (încă clasificată), care oferea CIA puterea de a închide în secret și de a interoga deținuții.

Astfel, a apărut programul „Enhanced interrogation techniques” (EIT) sau „enhanced interrogation„, eufemisme pentru tortură. Termenii nu erau originali. Prima utilizare a unui termen comparabil cu „interogarea îmbunătățită” a fost într-o notă din 1937 a șefului Gestapo, Heinrich Müller, care a alcătuit sintagma „Verschärfte Vernehmung” pentru a descrie supunerea la frig extrem, privarea de somn, suspendarea în poziții dureroase și epuizarea deliberată printre alte tehnici.

CIA a contactat doi psihologi (John „Bruce” Jessen și James Mitchell) pentru a dezvolta tehnici alternative de interogare dure. Cu toate că niciunul dintre cei doi psihologi nu avea experiență si expertiză în efectuarea interogatoriilor, au acceptat și au fost plătiți cu 1000 de dolari pe zi plus cheltuieli, scutiți de taxe, realizând, în final, venituri de peste 80 milioane de dolari. Metodele propuse și utilizate au inclus bătaia, legarea în poziții contorsionate, supunerea la zgomot asurzitor, perturbarea somnului, privarea de somn până la punctul de halucinație, lipsire de mâncare și/sau apă, neacordarea îngrijirii medicale pentru răni, tortura cu apă, umilința sexuală, supunerea la căldură extremă sau frig extrem, plasarea în cutii mici de tip sicriu, experimente medicale non voluntare („rehidratare rectală”, „reanimare cu lichid rectal” și „hrănire rectală ”) etc. Majoritatea metodelor erau declarate crime de război încă din 1948. De exemplu, Statele Unite, după cel de-al Doilea Război Mondial, au pus sub acuzare pentru astfel de fapte oficiali militari japonezi și naziști și au obținut pedeapsa cu moartea. În plus, din 1930, Statele Unite au definit privarea de somn ca fiind o formă ilegală de tortură. (more…)

11 februarie 2020

Cum să schimbi lumea din jur. O povestire șocantă

Filed under: articol,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 15:41

Cum să schimbi lumea din jur

O povestire șocantă

lampa-de-birou-patric-4208-rabalux-e14-40w-verde-crom

La noi în scară trăia o bunică de 97 de ani. O femeie draguță, plăcută, mereu cu dispoziție, zâmbet și atitudine prietenoasă. Pentru mine ea a fost un idol. Să vă explic de ce.

La început această femeie a împodobit pervazurile de la noi din scară cu flori. S-a primit frumos. Ziua următoare aceste flori au fost furate, iar lângă stația de autobuz puteai vedea vânzători cu aceste flori.

Vecinii noștri au deciz să pună lacăt și interfon la ușa de la intrare. Apoi bunicuța a pus din nou flori pe pervaz, iar pe pereți a agățat iconițe. Frumos.

În scară au început să intre adolescenți gălăgioși. Bunicuța a ieșit în scară și… le-a propus apă sau ceai. Ei au râs îndelungat, iar apoi au rupt florile și au întors icoanele.

Următoarea zi bunicuța a pus din nou flori pe pervaz, a întors icoanele în poziția de dinainte și a pus cărți ale autorilor clasici pe pervaz. Din nou au venit adolescenții. Făceau gălăgie, vorbeau urât. A ieșit și le-a propus ceai și de-ale gurii. Băieții nu au putut refuza. Ba chiar au luat cu ei cărți și au promis că le vor citi. Nu s-au atins de flori sau icoane.

Următoarea zi ea a scos o sticluță de plastic cu apă, pentru ca fiecare să poată uda florile dacă va vrea. Și cărți noi. Seara au venit adolescenții din nou, s-au udat unul pe altul cu apă și au râs. Bunicuța a ieșit la ei din nou, le-a propus ceai, a umplut sticlele cu apă și i-a rugat să ude florile.  (more…)

Ultima zi din viaţa lui Dostoievski. Din Nichifor Crainic – Dostoievski şi creştinismul rus

Filed under: articol,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 00:44

Ultima zi din viaţa lui Dostoievski

Din Nichifor Crainic – Dostoievski şi creştinismul rus

dostoievski
La începutul anului 1881, în ziua de 9 februarie, Dostoievski moare pe neaşteptate, în vârstă de 60 de ani. O hemoragie puternică şi subită l-a trântit la pat pentru câteva zile. Simţea că moare; a chemat-o pe Ana Grigorievna, i-a spus să deschidă la întâmplare Sfânta Evanghelie, Biblia lui de care nu se despărţise nici în acea epocă de goană după noroc prin Apus. Ana Grigorievna a deschis-o la întâmplare, acolo unde Mântuitorul merge să Se boteze la Ioan. Acesta refuză la început, dar Mântuitorul îi spune: „Nu mă opri, ci îndeplineşte ceea ce trebuie”. Atunci Dostoievski se adresează soţiei lui, care plângea, spunându-i: „Nu mă opri, ceasul meu ca să mă duc a sosit”.

A strâns copiii în jurul patului, a rugat-o pe Ana Grigorievna să citească parabola „Fiului risipitor” şi, după ce a citit-o, el a ţinut copiilor săi o cuvântare în care le spunea că suprema bucurie a vieţii şi supremul bine pe care poate să-l aibă un om în viaţă e să nu-şi piardă credinţa în Dumnezeu. „Chiar dacă nenorocul v-ar paşte să fiţi criminali în viaţă – le spune copiilor lui –, nici atunci să nu pierdeți încrederea în Dumnezeu, care e bun şi vă va ierta”. Cu aceste cuvinte a chemat preotul, s-a împărtăşit şi şi-a dat sfârșitul.

Domnilor, înmormântarea lui a fost o înmormântare ca de ţar. Peste 100.000 de oameni din toate straturile sociale de pe tot cuprinsul Rusiei, reprezentanţii tuturor societăţilor ruseşti, de toate felurile, au ţinut să participe la această înmormântare. Călugării de la Alexandr Nevski, unde erau înmormântaţi numai ţarii şi aristocraţii, au oferit un loc unde să fie înmormântat, iar slujba au dăruit-o familiei, adică i-au slujit pe gratis. O noapte întreagă studenţimea din Petersburg a vegheat în jurul sicriului, citind psalmi şi rostind cântări bisericeşti.

Iată, domnilor, acest om care trecuse prin cele mai abominabile patimi, care fusese chiar ocnaş, modelat de credinţa din el, de misiunea pe care a crezut el că e chemat s-o îndeplinească în poporul rus, a ajuns la acest prestigiu, la această veneraţie de care numai regii se bucurau în Rusia vremii lui.

(more…)

10 februarie 2020

Premiile Oscar, tribună a ipocriziilor stângiste

Filed under: articol,atitudine,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:43

Premiile Oscar, tribună a ipocriziilor stângiste

joker-jared-leto-joaquin-phoenix-dc-universe-1579084246

Un articol de Anghel Buturugă

Joker e revoluționar Woke cu subsolul plin de deplorabili exploatați

Fu Oscarul. Deloc interesat. Apoi văz că s-a creat ceva turmoil pentru că Oscar goes to un coreean, pentru prima oară în istoria acestor premii. Și că cică filmul care a câștigat este despre lupta de clasă (Parazitul se numește). A luat și Joaquin Phoenix pentru rolul din Joker (bifat și ăsta). Nu o să comentez aici filmele, însă mă refer la discursurile celor doi premiați.

Coreeanul, ca un om normal, s-a dus să-și ia premiul, a vorbit în limba lui (evident că știe engleză) spunând câteva propoziții despre regizorii mari pe care-i admira și care erau acolo și mai adaugă că se va îmbăta la noapte. Adică, nah, reacție de om care tocmai a câștigat premiul cel mare. Fără discursuri emoționale, fără ideologie, fără tezisme, fără Woke, fără justice, fără race, chiar și fără luptă de clasă. Ci: uraaa și la gară să mă-mbăt de fericire.

Și vine și Phoenix, Jokerul. Aici cu totul altceva. Interpretul psihoticului sadic și criminal în serie ține un speech foarte woke și justițiar. I-auzi-l: „cred că, fie că vorbim despre inegalitatea de gen, rasism, drepturi queer sau pentru indigeni, drepturi ale animalelor, vorbim despre lupta împotriva nedreptății. Vorbim despre lupta împotriva credinței că o națiune, un popor, o rasă, un gen, o specie are dreptul de a domina, folosi și controla o alta cu impunitate”. Înălțător, așa-i?

Stați să vedeți mai departe: „credem că suntem centrul universului. Mergem în lumea naturii și o jefuim de resurse. Ne simțim îndreptățiți să inseminăm o vacă și să-i furăm copilul chiar dacă strigătele sale de angoasă nu lasă loc la îndoială. Apoi îi luăm laptele care era destinat vițelușului său și îl punem în cafea și la cereralele noastre.”

Ha? Ce tocmai am citit? (more…)

3 ianuarie 2020

Cum și-a pierdut o generație cultura comună

Filed under: articol,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:04

Cum și-a pierdut o generație cultura comună

Patrick J. Deenen este un profesor de științe politice care a predat la diverse universități americane de prim rang. Eseul care urmează a fost publicat în 2016 și sintetizează drama umană și civilizațională observată de acest dascăl la elevii săi. Cea mai afluentă generație tânără din istorie, cea care va forma elitele și conducerea Americii viitoare, este și cea mai oarbă generație. Această orbire tragică nu este o scăpare, sau o alegere conștientă, ci provine din amnezia inculcată intenționat de către sistemul educațional, pe parcursul deceniilor recente. Cum se spune în cercurile programatorilor de software: it’s not a bug, it’s a feature (Articol preluat de pe periscop.org)

tabularasa-768x432

CUM ȘI-A PIERDUT O GENERAȚIE CULTURA COMUNĂ

Patrick J. Deneen

Studenții mei nu știu nimic. Ei sunt extrem de drăguți, agreabili, demni de încredere, în general onești, bine intenționați și cât se poate de cuviincioși. Dar creierul lor este în mare parte gol, lipsit de cunoștințe substanțiale care ar putea fi rodul unei educații moștenite sau un dar al generației anterioare. Ei sunt culminarea civilizației occidentale, o civilizație care a uitat aproape totul despre sine și care, în consecință, a ajuns la o indiferență aproape perfectă față de propria sa cultură.

Este greu să fii admis la universitățile unde am predat – Princeton, Georgetown și acum Notre Dame. Studenții de la aceste instituții au făcut ceea ce li s-a cerut: se pricep foarte bine să treacă un examen, știu exact ce este necesar pentru a obține nota maximă la fiecare materie (ceea ce înseamnă că rar devin pasionați de un subiect anume) și își construiesc CV-uri superbe. Ei sunt respectuoși și cordiali față de cei mai în vârstă, deși ușor indolenți și uneori chiar bădărani față de colegii lor. Ei respectă diversitatea (fără a avea nici cea mai mică idee despre ce este diversitatea) și sunt experți în arta de a nu judeca pe nimeni (cel puțin în public). Ei sunt crema generației lor, stăpânii universului, generația în așteptare care va conduce America și lumea. (more…)

1 noiembrie 2019

Dreptul de a nu te naște. Un articol de Vasile Astărăstoae

Dreptul de a nu te naște

Un articol de Vasile Astărăstoae

baby-4-facebook.800w.tn

Una dintre invențiile periculoase ale sfârșitului secolului XX a fost noțiunea de „drept de a nu te naște”. În Franța și SUA, mai mulți medici au fost condamnați să plătească daune părinților pentru că nu au stabilit ante-natal existența unui handicap la naștere. Aceasta deși handicapul/vătămarea nu era urmare a activității medicale. Daunele au fost plătite pe baza „dreptului de a nu se naște”. Dar există un „drept să nu te naști”? A fost corect să plătească medicii pentru că un copil s-a născut cu malformații congenitale după rubeolă sau s-a născut cu sindrom Down?

„Dreptul de a nu te naște” a fost invocat prima dată în cazul Nicholas Perruche.

În 1982, Josette Perruche era însărcinată, iar fiica ei de patru ani a făcut rubeolă. Cunoscându-se faptul că dacă ea se înbolnăvește, viitorul copil s-ar putea naște cu grave defecte, Josette a fost supusă unui test și s-a concluzionat că este imunizată împotriva rubeolei. Cu toate acestea, Josette a făcut o formă ușoară (fără semne clinice) de rubeolă. Pe 14 ianuarie 1983, s-a născut Nicholas Perruche, surd, mut și parțial orb, cu probleme cardiace și retard mental. Părinții au dat în judecată medicii. Acțiunea a fost facută în numele copilului. După cincisprezece ani de litigii, s-a ajuns în fața Curții de Casație. Avocații au susținut în instanță că Josette și-ar fi întrerupt sarcina dacă ar fi știut că a contractat rubeolă. Avocații au susținut că Nicholas avea tot dreptul de a-i da în judecată pe medici, deoarece diagnosticarea greșită a avut ca rezultat nașterea sa cu defecte și, în consecință, a fost obligat să ducă “o viață inutilă, greșită, viață care nu merită trăită” când putea să nu se nască. Curtea fost de acord și a considerat că Nicholas poate fi despăgubit din cauză că neglijența medicilor a avut ca rezultat pierderea dreptului lui Nicholas de a fi avortat, a dreptului de a nu se naște. În iulie 2001, Curtea de casație și-a reafirmat decizia din cazul Perruche, permițând altor trei copii cu dizabilități să primească despăgubiri de la medicii care nu au reușit să identifice dizabilitățile acestora când erau fetuși.

În aceeași perioadă, în Regatul Unit, instanțele au refuzat constant să recunoască “dreptul de a nu te naște”, atitudine menținută și în prezent. În McKay et all versus Essex Area Health Authority et all, instanța britanică s-a confruntat cu un dosar identic cu cel din Franța. McKay, reclamantul, era copilul care se născuse cu defecte și care susținea (prin mama sa) că medicii au fost neglijenți, nu au stabilit că va suferi de defecte grave la naștere și l-au împiedicat să beneficieze de un avort. În respingerea acțiunii, Curtea britanică a motivat că „din moment ce dizabilitatea copilului a fost cauzată de rubeolă și nu de neglijența inculpaților, aceștia nu sunt responsabili”. Curtea a argumentat că deoarece „plângere reală” a reclamantului este că i s-a permis „să fie născut” acțiunea nu poate fi admisă, deoarece nu este „recunoscută în drept”. Curtea a constatat că nu este vorba de dreptul unei femei la un avort (care este recunoscut în Marea Britanie prin Legea avortului din 1967), ci despre dreptul la viață. Curtea a notat „ar fi contrar politicii publice să recunoască o cerere care încalcă sanctitatea vieții umane… [pentru că] în ochii legii, o viață cu dizabilități este mai bună decât fără viață. Prin urmare, nu este nicio obligație datorată unui făt de a-și pune capăt existenței”.

Se impun câteva comentarii.

  1. Exită un „drept de a nu te naște”? Pentru a răspunde la întrebare trebuie să vedem cum se definește un drept. În cea mai simplă interpretare, drepturile protejează interesele Aceasta implică faptul că un drept de a nu se naște ar exista dacă un copil ar fi interesat să nu se nască. Este vreodată în interesul copilului să nu se fi născut? Are discernământ pentru a-și cunoaște interesele? Dacă ar fi așa, ar însemna că un embrion/făt știe că este mai bine mort decât viu. De exemplu, este mai bine să fii mort decât să ai sindromul Down? Există percepția în public că sindromul Down constituie o viață care nu merită trăită. Dar această părere este falsă. Copiii cu sindromul Down pot duce vieți fericite și demne. De aceea existența unei dizabilități nu poate fi o bază pentru un raționament de genul fie să fie avortat, fie să primească compensări din partea medicilor.

  2. Există afirmația că suferința este asociată cu dizabilitatea. Nu se poate nega faptul că persoanele cu dizabilități suferă. Dar și persoanele fără dizabilități suferă. Ar trebui să fim compensați cu toții pentru că suferim din cauza că părinții noștri au ales să nu ne avorteze? În cadrul acestei abordări radicale, orice persoană, care nu a fost avortată și care dezvoltă o boală sau suferă o vătămare în timpul vieții, ar trebui să primească compensații de la medici. Absurd. În fapt se confundă intenționat compensațiile cu serviciile sociale sau cu ajutorul social. Nu există nicio îndoială că pot există adesea suporturi sociale inadecvate pentru copiii cu dizabilități. Cu toate acestea, nu este potrivit să alegi în mod arbitrar o compensație medicală pentru a remedia o situație socială. Medicii trebuie să-i compenseze pe copii doar atunci când acțiunile sau omisiunile lor îi afectează direct pe copii. În rest, comunitatea trebuie să acorde suport (inclusiv financiar) copiilor cu dizabilități, pentru ca aceștia să-și fructifice dreptul la viață.

  3. Copilul născut cu o dizabilitate este o persoană. Morala și legea nu permite să i se facă rău numai pentru că s-a născut cu această condiție. Viața sa cu acel handicap merită trăită deoarece alternativa pentru acești copii ar fi doar inexistența.

  4. Pentru părinți a avea un copil cu un handicap este o mare provocare mai ales atunci când unul sau ambii părinți își „sacrifică viața” pentru a fi alături de copilul cu handicap sever. Dar mulți părinți consideră, în mod corect, că îngrijirea copilului cu handicap este o experiență pozitivă și plină de satisfacții. Alții părinți nu au o astfel de abordare. Acestora comunitatea trebuie să le acorde sprijin constant și nu o compensație din partea medicilor care nu au descoperit handicapul.

  5. Cazurile din Franța nu se referă în realitate la un „drept de a nu se naște”. Se referă, de fapt, la avort, la determinarea femeilor să îl practice. În această concepție „progresistă” se consideră că un confort al părinților justifică eliminarea copiilor cu handicap. Se promovează discriminarea nu numai împotriva persoanelor cu handicap, dar și a părinților care pot fi „condamnați” social și priviți ca iresponsabili, deoarece au lăsat să se nască un copil cu handicap.

În concluzie, noțiunile de „drept de a nu te naște”, „viață nelegală”, „viață inutilă, greșită, viață care nu merită trăită” sunt expresia darwinismului social și al eugenismului instituțional.   

(more…)

19 octombrie 2019

O conferință recentă a părintelui Mihai Valică : Lăcașurile de cult străbune – Piloni de stabilitate și perenitate a comunităților montane românești, Vatra Dornei, septembrie 2019

Filed under: articol,Pr Prof Mihai Valica,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:58

Lăcașurile de cult străbune – Piloni de stabilitate și perenitate a comunităților montane românești

Pr. dr. doc.  Mihai Valică

pr-prof-mihai-valica

Introducere

În jurul lăcașului de cult s-a format cultura. Spiritualitatea și cultura unui popor reprezintă pilonii de stabilitate, de putere și perenitate socială. Omul cult, cu adevărat, este și un om spiritual, așa cum un om spiritual autentic este și un om cult.

            „Omul cult interpune între mediul extern și organismul său fizic o dublă armătură: una sufletească […] și una materială, care constă în transformările materiale ale mediului […], ceea ce omul incult și animalul nu știu” să-și construiască o astfel de  „casă”, pe când omul spiritual și cult adaptează mediul cosmic la mediul social, spune Constantin Rădulescu Motru.

            Pe om dacă „îl scoți din religie devine o ființă neisprăvită […] în care totul țipă a provizorat, a neputință ori în care patologia umblă pe aproape”; „[…] omul devine ființă isprăvită prin religie. Omul se completează prin religie […] și se cade din destin fără religie […], pentru că „trupul nu e trup dacă n-are cap, sufletul nu e suflet dacă n-are Dumnezeu”; astfel, „omul este ființă completă prin religie: aceasta e poate cea mai potrivită definiție a omului”, spune   marele filosof Vasile Băncilă. (more…)

27 septembrie 2019

Riscul conformismului la premianți. De ce poate deveni învățământul de masă uzină de propagandiști? Tocilarul de ieri, activistul dintotdeauna. Un articol de Ninel Ganea

Filed under: articol,inginerie sociala,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 08:45

Riscul conformismului la premianți. De ce poate deveni învățământul de masă uzină de propagandiști?

Tocilarul de ieri, activistul dintotdeauna

Un articol de Ninel Ganea / Karamazov.ro

nerd

Nu trebuie subestimată niciodată capacitatea oamenilor de a face observații valoroase atunci când te aștepți mai puțin. Zilele trecute m-am întâlnit cu un fost coleg de liceu pe care nu-l mai văzusem de ceva timp. Am discutat vrute și nevrute, ne-am reamintit, bineînțeles, de vremurile bune de altădată. Apoi discuția a degenerat în politică. A degenerat nu pentru că ne-am fi luat la bătaie sau la harță. Dimpotrivă, aveam, în mare, cam aceleași păreri. Însă de fiecare dată când discuția se colorează politic, conversația se acrește instantaneu și nu tragi nici vreun folos, nici vreo plăcere de pe urma ei. Totuși, amicul meu a avut în timpul acestui dialog steril o remarcă prin care a salvat toată vorbăria mea inutilă și care m-a pus pe gânduri. 

El a observat că mai toți premianții clasei din care el a făcut parte, copii conformiști, cuminți și silitori la învățătură, adică tocilarii, au devenit astăzi activiști și propagandiști ai stilurilor de viață alternative, susținători ai aberațiilor sexuale și promotori ai relativismului cultural. Pe de altă parte, remarca amicul, loazele clasei, printre care se includea pe nedrept și el, adică aceia care aveau note mici, sfidau regulile oficiale și se comportau mai dezmățat, s-au transformat în conservatori. Fără să o ia neapărat pe drumul spre biserică sau să-și facă exagerat de multă ordine în viață, „loazele” s-au poziționat aproape din reflex împotriva noilor ideologii adoptate acum de foștii tocilari.

Amicul meu punea această schimbare pe seama conformismului. Tocilarii au continuat să fie de partea establishmentului, chiar dacă, între timp, substanța sa ideologică s-a modificat, fără să apeleze pentru o clipă la discernământ, încercând doar să se plieze la poziția dominantă și comodă. În schimb, băieții veseli, dornici să conteste autoritatea și linia oficială, au rămas în opoziție, devenind chiar și mai vehemenți decât în liceu, când fronda lor era în mare parte juvenilă.

Logica sa prindea mult. Ceea ce rămâne însă neexplicat este de ce școala produce astfel de tipuri umane, și nu de azi, de ieri. (În treacăt fie spus, observația amicului mi-a fost întărită de un profesor de modă veche care, de curând, mi-a arătat mândru prima carte scoasă de cea mai bună elevă din carieră. Cartea se numea „Gen și identitate în …” )

Cred că există mai multe răspunsuri la problema școlii moderne și a eșecului de „a produce” ființe umane înzestrate cu un discernământ rezonabil.

Una dintre explicațiile convingătoare susține că școala modernă creează, de fapt, mercenari – oameni pentru care cartea nu reprezintă decât un mijloc prin care se poate obține o notă mare și nimic altceva. Copiii învață doar pentru a lua note mari, care le permit să intre la facultăți unde vor urmări tot notele mari pentru a-și atinge obiectivul final: o carieră profitabilă financiar și social. Plăcerea lecturii și a cunoașterii nu apare niciodată. În termenii filosofului Alasdair MacIntyre, atenția exclusivă asupra bunurilor externe va afecta atât dezvoltarea virtuților, cât și aprecierea bunurilor interne ale practicii (bucuria cititului). Cu alte cuvinte, cine urmărește cu predilecție notele nu își va îngriji  virtuțile, ba dimpotrivă, și nici nu va dobândi  gustul cărților. Iar un mercenar va merge întotdeauna de partea celui care îl recompensează cu mai mult sau de pe urma căruia nu va pierde. Așa că, în vremurile noastre, mercenarii vor fi de partea corectitudinii politice și a raznelor conexe. 

(more…)

10 septembrie 2019

Ziua în care România a devenit oficial colonie

Filed under: articol,marea minciuna,taina faradelegii,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 09:32

Ziua în care România a devenit oficial colonie

Articol de Gelu Vișan | JUSTITIARUL.ro

Asta au primit românii prin declararea lui Dragnea și a familiei lui ca persona non grata pe teritoriul SUA. România este pierdută. A vândut-o Iohannis pe o șapcă și pe un nou mandat. Dar nu despre Iohannis este vorba în acest material, el este trădător de țară, ci despre ExxonMobil din SUA și nu numai. Țin să fac precizarea că aceasta nu este o postare antiamericană, nici pro-rusă, ci este pur și simplu o postare românească, atât cât mai contează România în ochii unui popor divizat și profund bolnav.

USA_flag-600x350

Atunci când a fost executat Dragnea, toate informațiile mă duceau către ideea că a fost executat de către americani cu sprijinul consilierilor săi israeliți, care l-au dus într-o direcție greșită. Iohannis și Hellvig nu ar fi avut, totuși, curajul de a executa liderul celui mai mare partid din România și de a falsifica grosolan alegerile. Informațiile erau atât de șocante, încât pur și simplu nu am vrut să le cred până nu vom fi avut o confirmare oficială. A venit și confirmarea. Totul a început cu Bechtel, a continuat cu închisorile CIA, cu Scutul de la Deveselu, cu cazul Caracal și a culminat cu Afacerea ExxonMobil. Dar, să le luăm pe rând.

Prima greșeală a fost Bechtel, una din companiile americane pentru care SUA a declanșat războaie, a comis asasinate, a impus lovituri de stat în America Latină și în alte locuri din lume, a dat jos guverne și a pus în loc altele fidele. Pentru a intra în NATO și a obține sprijinul americanilor, României i s-a impus să dea o șpagă pe față americanilor, prin compania Bechtel, iar aceștia s-au conformat. A fost prima greșeală, urmată de acceptarea PSAL 1 și PSAL 2, de distrugerea la ordin a economiei românești pentru a putea fi preluată pe nimic de către corporațiile străine.

Înainte de a vă înfierbânta, vă spun că nici pe departe România nu este prima țară care este astfel ocupată, decenii întregi, CIA și administrația americană făcând lucrul acesta în țările Americii Latine, metodele fiind mult mai sângeroase decât în România. Unele dintre crime au fost chiar recunoscute de CIA, care și-a asumat astfel deciziile, încercând să salveze administrația: o gogoașă umflată, pentru că administrația americană a fost implicată până-n gât, și o palmă deasupra.

A doua greșeală a României a fost acceptarea pe teritoriul țării a închisorilor CIA. Cea care a „salvat” SUA în fața comunității internaționale a fost…Laura Codruța Kovesi. Da, afirm răspicat: Pe teritoriul României au fost închisori ale CIA, iar cea care a mințit Congresul American și comunitatea internațională a fost Procurorul General al României, Laura Codruța Kovesi, care, cu știința FBI și CIA a semnat, fără a avea acest drept, comițând un fals de o gravitate excepțională, un document… ÎN NUMELE STATULUI ROMÂN!!! Doar Președintele și Primul Ministru au voie să angajeze Statul într-un document de o asemenea gravitate, acest document fiind un act de trădare națională, dar și un act de uzurpare de funcție și fals în acte la nivelul cel mai înalt.

Ca să fiu mai explicit, Congresul American a fost mințit printr-un document fals semnat de un înalt funcționar care nu avea și nu are dreptul, conform legislației naționale, să angajeze Statul Român. Reprezentanții Congresului American au fost mințiți că Procurorul General are această calitate, iar ei au concluzionat că Statul Român(?!) confirmă că pe teritoriul României nu au fost închisori CIA(!!!) Ca urmare a semnării acestui document, Laura Codruța Kovesi a fost numită de către americani șefa DNA și a fost mandatată să demareze Lupta Anticorupție, primii care trebuiau executați fiind cei care aveau cunoștință de acest document.

Fiind ultimul dintre cei care știu de existența documentului și care încă nu am fost executat, cu toate încercările lui Coldea, Kovesi și Hellvig, fac următoarea DECLARAȚIE către opinia publică națională și internațională: Acest document, acest fals de o gravitate excepțională există și acum: El este în arhiva Ministerului Justiției din România și nu este clasificat. Solicit Ministerului Justiției din România și Guvernului României să facă public acest document!

„Cazul Caracal”: Ați tot citit și ați auzit tot felul de băsmeli în ultima vreme: Tot ceea ce se întâmplă acum în zonă, inclusiv băsmelile cu rețele perorate de Cumpănașu, au un singur scop, acela de a ascunde cruntul adevăr:În Oltenia există o Singură Rețea, care în nici un caz nu este condusă de la Caracal, ci din altă parte. O să scriu la un moment dat, dar informațiile sunt cutremurătoare. Această rețea este aceeași cu cea care „aprovizionează” militarii de la Deveselu, este practic una și aceeași rețea, de care are cunoștință SRI, DIICOT, BCCO, Parchetul, Poliția și Justiția din zonă. Există o încercare disperată de a duce discuția către așa zise rețele din Caracal, care sunt de fapt ramuri ale Rețelei care acționează în Oltenia, sub oblăduirea și chiar sprijinul Statului Român. La întâlnirea Trump-Iohannis, în deschiderea întâlnirii, Trump l-a șocat pe Iohannis cu o întrebare: „Domnule președinte, ce se întâmplă la Craiova?” Informația este 100% reală, reprodusă integral și este inclusă în stenograma discuției. Iohannis a fost atât de șocat încât nu a putut articula nici un răspuns.Răspunsul la această întrebare desface misterul a ceea ce înseamnă „Cazul Caracal” și nu numai.

(more…)

27 august 2019

Aleksandr Soljeniţîn – Discursul rostit la Academia Internațională de Filozofie din Lichtenstein – septembrie, 1993

Filed under: articol,atitudine,crimele comunismului,Soljenitin,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 01:54

SOLJENIŢÎN - Vendeea, septembrie 1993

Aleksandr Soljeniţîn – Discursul rostit la Academia Internațională de Filozofie din Lichtenstein – septembrie, 1993

 

De fiecare dată când ajung în principatul Lichtenstein, îmi amintesc cu emoție excepționala lecție de curaj pe care acest minuscul stat și principele său, răposatul Franz-Josef al II-lea, au dat-o lumii în 1945: rezistând implacabilei amenințări militare sovietice, ei nu au ezitat să ofere adăpost unui detașament de anti-comuniști ruși, care căutau refugiu din cauza tiraniei lui Stalin. Acest exemplu este cu atât mai instructiv cu cât în același moment, pentru a intra în grațiile victoriosului Stalin, marile puteri democratice, semnatare ale Cartei Atlanticului – promisiune vibrantă de libertate pentru toți oprimații lumii – i-au dat lui Stalin în sclavie, fără să murmure, întreaga Europă de Est. Ca și sute și sute de mii de cetățeni sovietici, pe care i-au trimis înapoi de pe propriile teritorii, contra voinței lor. Unii au preferat să se sinucidă. Nu s-a ținut cont de nimic.

Sub amenințarea baionetelor, cu o violență infamă, ei au fost literarmente împinși în mâinile asasine ale lui Stalin, spre torturile lagărelor de concentrare și spre moarte. Că sovieticii au sacrificat milioane de vieți alături de Occident, pentru victoria comună, este indiscutabil; dar odată obiectivul atins, ei nu au avut dreptul nici măcar la libertate. (Este, de altfel, surprinzător că presa liberă occidentală a contribuit la disimularea acestei crime, vreme de de 25 de ani. Nici atunci, nici mai târziu nimeni nu i-a tratat pe generalii și comisarii britanici și americani implicați în aceste acțiuni, drept criminali de război – ca să nu mai vorbim de a-i traduce în justiție.) 

(more…)

Vaclav Havel, ianuarie 1990 – mesaj peste decenii. De citit și recitit

Filed under: articol,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 00:01

Vaclav Havel, ianuarie 1990 – mesaj peste decenii. De citit și recitit

Disident anticomunist, fost deținut politic, intelectual de mare fineţe, dramaturg talentat, Vaclav Havel a devenit preşedinte al Cehoslovaciei imediat după căderea comunismului, simbol al rectitudinii morale şi al luptei fără concesii împotriva răului, a brutalităţii, a utopiilor sângeroase.

În prima zi a anului 1990, Vaclav Havel a rostit un discurs considerat “fără vârstă”, un mesaj epocal care a fost tradus în toate limbile de circulaţie internaţională.

Textul se regăseşte în limba franceză în volumul Ces grands discours qui ont changé le monde, Ed. Dunod, 2010. 

Citat-Vaclav-Havel

”Trăim într-un mediu moral corupt.
Moralmente suntem bolnavi, căci ne-am deprins să afirmăm altceva decât gândim.

Ne-am învăţat să nu credem în nimic, să nu ne luăm în seamă unii pe ceilalţi, să fim atenţi doar la propria persoană, la nimeni altcineva. Au fost pervertite înţelesul şi specificul unor concepte precum iubirea, prietenia, compasiunea, modestia sau iertarea şi, pentru mulţi dintre noi, mai înseamnă doar ciudăţenii de natură psihologică sau sentimente caracteristice unui timp revolut, oarecum ridicole, la urma urmelor, în epoca navelor spaţiale şi calculatoarelor.

Puţine sunt vocile capabile să spună răspicat că deţinătorii puterii nu ar trebui să fie atotputernici şi că fermele care dau produse bio de calitate superioară, destinate doar deţinătorilor puterii, ar trebui să-şi distribuie producţia cel puţin către şcoli, către orfelinate şi către spitale dacă nu au capacitatea necesară să aprovizioneze întreaga populaţie.

Fostul regim – sprijinindu-se pe ideologia sa sfidătoare şi intolerantă – a transformat omul într-o simplă forţă de producţie şi natura într-un simplu mijloc de producţie. Prin aceasta, a lovit chiar în substanţa omului şi a naturii şi în legătura ce o au ca parte a aceluiaşi întreg.

A constrâns un popor înzestrat şi liber, apt să muncească pentru ţara sa, la condiţia unei rotiţe oarecare dintr-un angrenaj zgomotos şi respingător, despre care nu este limpede de ce a fost nevoie să existe. O maşinărie ale cărei piese sunt sortite, fără greş, degradării, desigur,  treptate, dar inexorabile.

Ne-am deprins, toţi, cu regimul totalitar.
Şi l-am admis ca pe un dat (more…)

13 aprilie 2019

Tăcerea asurzitoare a procurorilor in scandalul implicării Procurorului General Augustin Lazăr în aparatul de represiune comunistă

Filed under: articol,crimele comunismului,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 13:55

Tăcerea asurzitoare a procurorilor in scandalul implicării Procurorului General Augustin Lazăr în aparatul de represiune comunistă

Dana Gîrbovan

dana-girbovan-la-ntt-2-660x330

Tăcerea procurorilor in scandalul implicării Procurorului General Augustin Lazăr in aparatul de represiune comunistă este asurzitoare

Mai multe asociatii nou infiintate ale procurorilor isi revendica cu aplomb si energie apartenenta europeana, aratand ca apara valorile democratiei si ale statului de drept in Romania.

Sunt deja aproape doua saptamani de cand in spatiul public au aparut date despre participarea Procurorului General Augustin Lazar la represiunea dizidentei anti-comuniste din anii ‘80, iar aceste asociatii tac.

Nu spun nimic in apararea Procurorului General, care sustine ca este victima unei actiuni concertate, ce urmareste „destabilizarea Ministerului Public”.

Nu spun nici ca actiunile sale din perioada comunista ar trebui sa il impiedice in prezent sa mai ocupe scaunul de procuror general, cel putin din considerente ce tin de respectul datorat victimelor comunismului.

Pur si simplu aceste asociatii ce invoca apararea valorilor europene, a statului de drept si a democratiei in Romania nu au nimic de spus despre rolul pe care Procurorul General Augustin Lazar l-a avut in reprimarea putinilor dizidenti anti-comunisti ai anilor ‘80.

Pentru comparatie, UNJR solicita in 2010 demisia TUTUROR membrilor CSM care au votat ca presedinte un judecator ce a recunoscut colaborarea cu fostele structuri comuniste de represiune.

UNJR a spus ca acest simplu fapt, chiar daca nu a reprezentat politie politica, nu ii mai da acelei persoane moralmente dreptul de a conduce Consiliul Superior al Magistraturii.

UNJR a aratat atunci ca „o justiţie independentă este în primul rând o justiţie demnă şi curată, ce îşi recunoaşte şi îşi asumă greşelile trecutului”.

Citește aici :   UNJR solicita demisia membrilor CSM

Dupa 9 ani, suntem din nou in situatia in care aflam despre participarea sau sustinerea represiunii comuniste anti-romanesti de catre un procuror aflat in varful sistemului judiciar.

Care este reactia din partea procurorilor pe care ii conduce?

Nimic. Nici de acceptare, nici de respingere. Doar pura indiferenta.

Actualul procuror general Augustin Lazar este cel care, in perioada comunista, a vegheat ca unul din putinii dizidenti din anii ‘80 sa nu paraseasca temnitele comuniste inainte de a-si ispasi si ultima zi de pedeapsa.

La 9 iulie 1985, procurorul Augustin Lazar conducea Comisia de propuneri pentru liberare conditionata a Penitenciarului Aiud. La acea data, condamnatul politic Iulius Filip facuse cerere de eliberare din penitenciar, indeplinind fractia de pedeapsa ceruta de lege.

Comisia condusa de Augustin Lazar, insa, a respins cererea, motivand ca Iulius Filip nu a dat dovada temeinica de indreptare, „purtand discutii dusmanoase” la adresa RSR.

In prezent, in Romania statului de drept si a democratiei, Augustin Lazar este procuror general si candidat pentru un al doilea mandat. A uitat, insa, dupa cum singur spune, faptele din perioada comunista, peste care trece cu usurinta si nepasare scuzandu-se ca asa au fost vremurile, asa a fost legea.

Raspunsul dat de Procurorul General Augustin Lazar la acuzele legate de mentinerea in puscarie a dizidentului anti-comunist Iulius Filip dovedeste, mai mult ca orice, indiferenta acestuia fata de crimele comunismului si dispretul fata de victimele acestuia.

Acestuia i se adauga indiferenta corpului de procurori, pentru care aceste dezvaluiri nu reprezinta un subiect de interes, care sa le determine o reactie.

(more…)

Vaccinarea in masă este mijloc de profit și distrugere?

Filed under: antivaccin,articol,bioetica,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 12:42

Vaccinarea in masă este mijloc de profit și distrugere?

money

Sunt vaccinurile, sub acoprirea imunizării, de fapt un mijloc pentru profit şi distrugere? Urmăriţi banii!

Un articol de Paul Ghițiu

Companiile de medicamente au deturnat vaccinurile de la menirea iniţială de apărare a oamenilor faţă de maladii epidemice către obţinerea unor profituri inimaginabile prin afectarea permanentă a persoanelor injectate în copilărie cu alte maladii pe care tot ele le tratează. O ipoteză susţinută convingăîtor de Kristina Kristen, de la Robert Kennedy, Jr.’s World Mercury Project în articolul “Vaccines: Gateway Drugs by Design,”.

Iată pe scurt afirmaţiile autoarei:

Prospectele vaccinurilor, ca şi cele ale altor medicamente, enumeră şi un număr de efecte adverse. Principalele companii producătoare de vaccinuri, cunoscute şi ca „BIG-4” sunt Merck, GSK, Pfizer, Sanofi. În realitate ele fac toate vaccinurile pentru copii. Efectele adverse enumerate în prospectele lor sunt exact bolile pe care copiii de astăzi le prezintă într-o proporţie epidemică.

Proporţia de medicamente pentru tratamentul acestor maladii este, în veniturile BIG 4 mult mai consistentă decât cea a vaccinurilor, care oricum sunt monopolul lor.

În felul acesta, vaccinurile devin poarta de intrare pentru maladii, care îi aduc pe copii din nou la BIG 4 în vederea tratamentelor, după cum arată tabelul de mai jos în care sunt listate pe prima coloană medicamente, pe a doua boala căreia îi sunt destinate, pe a treia producătorul şi pe a patra veniturile realizate în diverşi ani în miliarde de dolari.

Greu de crezut că este doar o coincidenţă faptul că cele patru mari companii farmaceutice sunt cele care produc de asemenea medicamentele pentru maladiile provocate de vaccinuri: autoimunitatea, astmul, anafilaxia, alergiile, ADHD, artrita reumatoidă, epilepsia etc.

În topul celor mai vândute medicamente prezentate şi în tabel, conduce Advair (de la GSK) care a totalizat până în prezent aproape 100 miliarde dolari, fiind al treilea cel mai vândut medicament din istorie. Remicade (MERCK) şi Enbrel (PFIZER) intră şi ele în topul celor mai bine vândute 10, cu 90,3 şi 81,2 miliarde. Singulair (MERCK), cu 47,9 miliarde intră în top 20 ale medicamentelor din toate timpurile (top 20 drugs of all time).

Spirala vicioasă a profiturilor nu se opreşte însă aici: medicamentele produse pentru a trata efectele vaccinurilor produc, la rândul lor, efecte pentru al căror tratament e nevoie de alte medicamente, care pot avea alte efecte tratate cu alte medicamente…

Şi astfel, veniturile BIGPHARMA ajung la cifre astronomice şi procentul celor care trebuie trataţi de una sau de alta dintre maladiile din prospecte, dacă au scăpat cu viaţă, tot mai aproape de 100 %.

Kristina Kristen afirmă că industria farmaceutică a preluat tactica celor din industria de tutun, care nu numai că au creat ţigări cancerigene adictive, ci au făcut alte miliarde producând medicamentele pentru cancer (susţinând în tot acest timp, ca şi producătorii de medicamente, că ţigările lor sunt sigure, după cum o dovedesc studii contrafăcute, răsplătite cu sume importante) şi a perfecţionat-o într-o spirală fără sfârşit.

(more…)

8 aprilie 2019

Nae Ionescu – FEMEI ȘI FEMINISTE – 19 octombrie 1932

Filed under: articol,Nae Ionescu,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 17:35

nae

Nae Ionescu 

FEMEI ȘI FEMINISTE 

19 octombrie 1932

Eu am văzut multe feministe în viaţa mea. Şi mi-a fost dat să surprind şi resortul intim al mişcării acesteia: feminismul decurge din lipsa de feminitate . Încercarea – ridicolă în pretenţiile ei şi generatoare de milă în lipsa ei de mijloace – de a expropria pe bărbat din funcţiile lui politic-sociale, în beneficiul femeilor, nu a fost niciodată întreprinsă de femei propriu zise; ci, în chip normal, de biete fiinţe aruncate, printr-o lipsă sau alta, în afară de putinţa acţiunilor lor fireşti, scoase, printr-o deformaţie sau alta, de sub raza de valabilitate a legilor lor fireşti.

Veleităţile de stăpânire ale femeilor? Nimeni nu ar avea, la urma urmelor, dreptul să le nege sau să le duşmănească. Căci nu ar însemna decât să ne facem iluzii. Stăpânirea aceasta a fost întotdeauna un fapt. Ea e mai slabă astăzi, de când femeile au încercat să o exercite direct, la egalitate cu bărbaţii, după aceleaşi norme şi poziţii ca şi bărbaţii – şi, evident, au fost înfrânte. Ceea ce şi explică, de altfel, lipsa oricărei femei ca element hotărâtor de declanşare a acţiunii în toate marile prefaceri actuale. Dar întâmplările istorice au stat prea întotdeauna şi prea sub stăpânirea – adesea dură şi tiranică – a femeilor, pentru a se putea nega acesteia drepturile la existenţă.

A fost o stăpânire deci, – însă s-a exercitat altfel. După legile fireşti ale femeii. Care, orice ar spune feministele, este totuşi altceva decât un bărbat. Altceva, nu numai ca organism şi sensibilitate; ci altceva ca structură spirituală. Mai aproape de realităţi, – în contact mai nemijlocit cu viaţa. Mai identificate cu ea. Nedepăşind-o cu gândul; dar fiind această viaţă. Şi redând-o. Într-un gest sau într-o vorbă. Încercarea noastră conceptual-analitică de a despica realităţile după liniile lor fireşti, de a le grupa şi sistematiza pentru a le cunoaşte, se dovedeşte a fi o penibilă trudă pe lângă îndemnarea instinctivă, de animal aproape, cu care o femeie mai mult jucându-se, fixează elementele esenţiale ale unei situaţii, precizează punctele nevralgice, ignoră într-o problemă tot ce e lipsit de relevanţă.

Pe această linie, deci, a vieţii, şi mai departe a răsfrângerii vieţii, a reprezentării ei simbolice, şi nu pe cea a cunoaşterii şi acţiunii analitic-discursiv trebuie să se mişte activitatea feminină – dacă vrea să fie rodnică. Pe linia feminităţii adică, şi nu a feminismului. […]

(more…)

16 februarie 2019

O perspectivă sociologică asupra proiectului legii Parteneriatului civil (uniunii consensuale)

Filed under: apologetica,articol,atitudine,homosexualitate,pro-vita,REFERENDUM,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:45

linii-tren


În contextul reluării dezbaterilor privind uniunile consensuale (parteneriatele civile), cu două noi propuneri legislative aflate pe rolul comisiilor Senatului (una asumată de USR și UDMR, a doua de ALDE), preluăm această analiză a proiectelor de lege semnată  de doamna sociolog Teodora Mîndru, analiză publicată pe siteul Cultura Vieții.


O perspectivă sociologică

asupra proiectului legii

Parteneriatului civil

(uniunii consensuale)

 

Prin intenția manifestă de asimilare a partenerilor cu soții și a grupului social astfel format cu familia întemeiată prin căsătorie, cu scopul de a obține aceeași recunoaștere juridică și socială, aceeași ocrotire din partea statului și aceleași drepturi – dar fără aceleași obligații și contribuții la binele social general – apreciem că inițiatorii urmăresc în fapt un scop similar cu legiferarea „căsătoriei” între persoane de același sex.

Acest demers legislativ urmărește:

  • schimbarea naturii juridice a căsătoriei de la act juridic nepatrimonial bilateral al cărui conținut este fix la un contract negociabil, deschis permanentei alterări.
  • deplasarea scopului familiei dinspre nașterea și creșterea copiilor, dinspre asigurarea interesului superior al acestora, către satisfacerea interesului partenerilor.
  • înlocuirea criteriului generozității față de societate prin asigurarea continuității biologice a acesteia cu criteriul satisfacerii interesului propriu al partenerilor.
  • introducerea în practica juridică a ideii că un grup social care „nu dorește” să se încadreze în legislația existentă poate pretinde o lege care să-i satisfacă dorințele, indiferent de circumstanțe.

 

Nu este demonstrată necesitatea legiferării propuse

În România nu s-a efectuat nicio cercetare privind necesitatea și suportul populației pentru reglementarea uniunilor consensuale, iar conform datelor disponibile, concubinajul este o în general situație provizorie (amânarea/probarea căsătoriei), nu o opțiune de viață. Din acest punct de vedere, Expunerea de motive la propunerea legislativă este serios viciată.

Motivul principal invocat în expunerea de motive ar fi acela că, întrucât „românii aleg din ce în ce mai mult să trăiască în familii de facto, dar fără protecția juridică aferentă unei relații recunoscute legal și înregistrate” atunci „este necesară adoptarea unui cadru legal special care să reglementeze parteneriatul civil.”

În continuare sunt furnizate ca argumente o serie de motive vagi, fără surse și date concrete, precum „anchetele sociologice apreciază un număr cel puțin dublu, între 7-10%.” sau „Conform datelor înregistrate de INS, în societatea românească există, alături de familia standard și alte tipuri de familie. Acestea din urmă sunt destul de des întâlnite, deși sunt nerecunoscute și neînregistrate legal”.

În realitate, potrivit datelor INS [1] de la ultimul recensământ, populația care trăiește în parteneriate neînregistrate reprezintă 3,5% din populație (723.168), în scădere cu 0,3% față de recensământul anterior. Prin comparație, 48% din populația României este căsătorită.

Acest concubinaj reprezintă, în general, o situație provizorie raportată la căsătorie (amânarea/probarea căsătoriei), nu o opțiune de viață; dintre concubini, numai 2,8% nu au fost niciodată căsătoriți, restul fiind văduvi sau divorțați. Totodată, până la finalul vieții, sub 0,2% aleg drept unic mod de conviețuire concubinajul.

Notăm că în România nu s-a efectuat nicio cercetare privind necesitatea și suportul populației pentru reglementarea uniunilor consensuale, aceasta fiind de altfel o contradicție în termenii sociologiei. „Necesitatea” legiferării este așadar exclusiv opinia inițiatorilor.

 

Nu există schimbări majore în societate după 1990 în ce privește familia    

(more…)

17 august 2018

DREPTATEA ȘI MIJLOACELE STÂNGII RADICALE. Scrisoare către un prieten furat de lupta resist-anarhismului recent 

Filed under: articol,atitudine,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 00:41

DREPTATEA ȘI MIJLOACELE STÂNGII RADICALE

Scrisoare către un prieten furat de lupta resist-anarhismului recent 

(Prin resist-anarhism ințeleg acest avatar provizoriu, recent și tranzitoriu al polului extrem al stângii radicale internaționaliste, care utilizează cauze emoțional juste pentru a polariza societățile vizate, prin haos și anarhie, vizând de facto Putere ideologică și politică, având drept singură (auto)justificare morală parazitarea unor cauze emoțional-justițiare conjuncturale, față de care nu ar avea nici un interes dacă nu ar genera Putere și aparența legitimității prin iluzia unui prestigiu moral transferat de la cauza parazitată.)


Frate, ne ştim de mult timp, am luptat împreună pe multe fronturi de idei și de aceea iti pot spune lucruri grele ştiind că nu mă vei disprețui, vei avea răbdare  si vei asculta ce am să-ți spun, din interiorul cuvintelor mele si nu din perspectiva paradigmelor belicoase prin care multiplele tabere ideologice vor atât de mult să ne invrăjbească pe toți cu toți. 

Iată ce indrăznesc să zic: frontul ridicat acum de mișcarea anarhistă internationalistă #resist NU ESTE frontul nostru, orcât de justă ar fi cauza invocată de ei, pentru că ei NU au căderea morală să facă dreptatea ce o invocă. Televiziunile sunt polarizate conjunctural politic, iar site-uri gen VICE, Decât o revistă, Recorder, Casa Jurnalistului etc nu merită citate sau creditate. Fac toate parte din aceeasi tabără globalistă care a produs la nivel internațional mișcarea anarhistă #resist , de extremă stângă. Răsfoiește-le paginile si vei gasi elgebetism, anarhism, anticreştinism, barnevernetism etc. Reprezintă întruparea recentă a ideii de „revoluție continuă” formulată conceptual de Lenin, își schimbă fața, se re-branduiește periodic, a fost Occupy, a fost UnițiSalvăm, a avut diverse cauze-slogan juste, pentru a putea capacita oameni drepți și activi sau măcar niște resentimentari mereu dornici de (orice fel de) protest. 

E clar, și eu vreau sa vad la pușcărie pe Iliescu si pe urmasii lui si toti infractorii din intreg spectrul politic (nu doar din psd, desi acolo cred ca ponderea este mai mare), pe toti din 90 până azi. Dar mi-e la fel de clar că nu vreau tribunale ale „poporului” cu judecători neo-bolșevici din  curentul resist și nu mai vreau să văd bieții noștri frați creștini lăsându-se inoculați cu fantasme violent-anihilant sexuale pe post de slogane izvorâtoare de „justiție” populară. 

Cred că e absolut necesar să ne intoarcem toți la icoană și de acolo să aducem lumină, dreptate și dragoste in sufletele noastre, celor din jur și țării intregi. Cuvintele părintelui Justin sunt și aici profetice: 

”Măi băiete, nu-ți face iluzii! Numai niște suflete curate mai pot schimba ceva în țara asta… De nu vei birui mai întâi vrăjmășiile din tine, nu le vei putea înfrânge nici pe cele din jurul tău… Trebuie să devii tu întâi lumină, ca să-i poți lumina și pe ceilalți…” (more…)

16 august 2018

Protestul cel adevărat

Filed under: articol,atitudine,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:22

biserica - badia vasile

Protestul cel adevărat

Mesajul de protest rostit astăzi în fiecare biserica Ortodoxa din cuprinsul Patriarhie Române sau cine are urechi de auzit sa audă!

Astăzi, în fiecare biserica parohială, de mănăstire sau de caritate a fost rostit un puternic mesaj de protest! Da, de protest!!! Dacă ieri multe persoane spuneau că mesajul Patriarhiei referitor la evenimentele din Piața Victoriei a fost mult prea vag exprimat și că Biserica nu ia atitudine, iată că astăzi a protestat alături de popor!

Prin cuvintele „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh” ni s-a propus ieșirea din coordonatele spațial temporale ale existentei noastre pământești… Prin ieșirea din acest interval ne detașam de cele lumești (cel puțin pe durata Sf. Liturghii)… Apoi, imediat fiecare preot a protestat! Da, a protestat! Cum?

Primele cuvinte rostite au fost: „Cu pace, Domnului sa ne rugăm!” Acestea sunt cuvinte de protest la adresa risipirii și răutății cu care fiecare dintre noi ne luptam zilnic; sunt cuvinte care ne îndeamnă să protestă împotriva căderilor noastre prin cercetare propriei conștiințe… Astfel, fiecare dintre noi am fost invitați sa ne schimba starea. Sa nu mai rămânem ancorați în tot ceea ce ne tine prizonieri intervalului (acestei vieți care pare guvernată de determinism și care este dominată de consumerismul egocentric al „libertăților” societății actuale)!

Apoi protestul a continuat! Fiecare preot a rostit: „Pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugam!” Cu alte cuvinte am fost invitați, ca după ce am ieșit din interval, după ce am părăsit învrăjbirea și răutatea, după ne-am cercetat conștiința și am dobândit pacea interioară (fără de care nu putem schimba nimic în exteriorul nostru); atunci am fost invitați să conștientizăm ca fără Dumnezeu nu putem niciodată sa dobândim pacea adevărată! Ba mai mult Biserica ne-a invitat să Îi cerem Lui ajutor pentru obținerea acestei păci!

Dar asta nu e tot.. Următoarele cuvinte rostite de preot au fost: „Pentru pacea a toată lumea și pentru mântuirea tuturor Domnului sa ne rugam!” deci, ieșind din interval, cerând pacea de la Dumnezeu, trebuie apoi sa ne asumam această stare de pace și sa o împărtășim celorlalți prin atitudinea noastră, indiferent de culoarea politica, de etnie, de rasă, de grad de educație sau de poziție socială!

Astăzi am luat parte la cel mai frumos protest față de ura din lume și de situația trista în care se găsește România! Un protest al dragostei divine împotriva urii, a hoției, a autosuficienței, a manipulării și a determinismului acestei lumi! Un protest care nu strigă împotriva cuiva, ci care ii cheamă pe toți la pace și unire! Un protest care nu ne divide in categorii (în manifestanți, în jandarmi, în PSD-iști, în liberali, în instigator s. a.) ci care cheamă la unitate și dragoste!

De ce a protestat Biserica așa și nu altfel: Căci numai lui Dumnezeu I „se cuvine toată slava și cinstea și închinăciunea!”   (more…)

Efectul Rashomon și salvarea României

Filed under: articol,atitudine,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:02

Efectul Rashomon și salvarea României

medien-manipulation-fernsehen-tv-luegen-propaganda-hetze-1

In Rashomon (1950), Kurosawa face poate cel mai bun film al sau. In templul parasit, pe ploaie puternica, un taran povesteste unui calugar si unui vagabond evenimentele bulversante la care a fost martor: o crima si un viol.

Faptele: un cuplu, un samurai cu sotia sa, traverseaza o padure. Se intersecteaza cu un talhar vestit. Are loc o incaierare. Femeia violata. Samuraiul e ucis. Un taran vede totul. Cazul ajunge in fata judecatorului. Incep marturiile.

Faptele par simple, nu? Evidente? Ce poate fi asa complicat intr-o poveste soldata cu o crima si un viol?

Totul e complicat. Marturiile celor implicati, inclusiv a mortului, invocat samanic, sunt tot atatea filme diferite asupra acelorasi evenimente. Fiecare participant: samuraiul, sotia lui, talharul, taranul, are propria varianta, RADICAL diferita fata de a tuturor celorlalti.

Fiecare a vazut ce a vrut. Ce au vrut sentimentele, resentimentele, angoasele, interesele, patimile sale intr-un cuvant. Fiecare depune marturie sa-si salveze „fata”, chipul social.

Femeia cauta disperata sa-si salveze onoarea si spune ca, dupa viol, l-a implorat pe sot sa o ucida, pentru ca acesta o privea cu dispret. Samuraiul, resentimentar, simtindu-se tradat, da o marturie in care sotia apare complice a talharului. Talharul da o marturie in care apare ca un luptator curajos, epopeic, confruntandu-se eroic cu samuraiul, pe care-l ucide, dupa ce, anterior, ii sedusese sotia.

Poate taranul, saracul care nu are nimic de ascuns, niciun interes, sa dea o marturie dreapta? Nu. Pentru ca el da marturia, reala, nu in fata judecatorului, ci a tovarasilor sai de circumstanta. Povestea reala este ca, dupa ce talharul il leaga pe samurai, violeaza femeia, pentru a o cere, ulterior, de sotie, implorand. Ea refuza si il dezleaga pe sot, cerandu-i sa-l pedepseasca pe talhar. Samuraiul refuza, insa. Femeia, disperata, ii incita pe cei doi la duel, care are, pana la urma, loc, insa nu epopeic ca in varianta talharului, caci celor doi le era frica… de moarte. Are loc un duel penibil, cu maini tremurande, care se decide in urma unui noroc chior pe care il are talharul.    (more…)

6 iunie 2018

Declaraţia de la Paris. O Europă în care să credem

Filed under: articol,atitudine,permanențe,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 00:27

 Declaratia-de-la-Paris-o-Europa-in-care-sa-credem-300x160

Declaraţia de la Paris

O Europă în care să credem

(The Paris statement. A Europe we can believe in)

Contemporanul.ro

Adevărata Europă este o comunitate de naţiuni. Avem propriile noastre limbi, tradiţii şi graniţe. Cu toate acestea, am recunoscut întotdeauna înrudirea noastră, chiar şi atunci când am fost în conflict – sau în război. Această unitate în diversitate ne pare naturală.

1. Europa ne aparţine, iar noi aparţinem Europei. Aceste tărâmuri sunt casa noastră, nu avem alta. Motivele pentru care îndrăgim Europa depăşesc capacitatea noastră de a ne explica sau justifica loialitatea. Aceasta ţine de cutume, de încercările prin care am trecut şi de momente dureroase. Este vorba de însufleţitoare iniţiative de reconciliere şi de făgăduinţa unui viitor comun. Privelişti şi evenimente obişnuite au pentru noi înţelesuri aparte – accesibile nouă, nu şi altora. Casa este locul unde lucrurile ne sunt familiare şi unde suntem recunoscuţi, indiferent de cât de departe ne-⁠au purtat paşii. Aceasta este Europa, civilizaţia noastră preţioasă şi de neînlocuit.
Europa ne este casa.

2. Europa, cu toată bogăţia şi măreţia ei, este ameninţată de o falsă conştiinţă despre sine. Această falsă Europă se închipuie ca o culme a civilizaţiei, dar, în realitate, ne va răpi casa. Ea face caz de exagerările şi distorsiunile valorilor europene autentice în vreme ce rămâne oarbă la propriile vicii. Mulţumită de sine, această falsă Europă vehiculează imagini reducţioniste, caricaturale, ale istoriei noastre, fiind iremediabil prejudiciată împotriva trecutului. Corifeii ei sunt prin elecţiune orfani şi-⁠şi imaginează că a fi orfan – a nu avea casă – e o nobilă realizare. În felul acesta, falsa Europă se mândreşte a fi precursoarea unei comunităţi universale, care nu e nici universală şi nici comunitară.
O falsă Europă ne ameninţă.

3. Patronii falsei Europe sunt fermecaţi de superstiţiile progresului inevitabil. Ei îşi închipuie că Istoria e de partea lor, ceea ce îi face trufaşi şi dispreţuitori, incapabili să recunoască defectele lumii post-⁠naţionale şi post-⁠culturale pe care o construiesc. Mai mult, ei nu cunosc izvoarele valorilor umaniste pe care ei înşişi le respectă – aşa cum facem noi. Ei ignoră, ba chiar repudiază rădăcinile creştine ale Europei. În acelaşi timp, au mare grijă să nu-⁠i ofenseze pe musulmani, despre care îşi imaginează că îşi vor însuşi cu plăcere viziunea lor seculară, multiculturală. Cufundată în prejudecăţi, superstiţii şi ignoranţă şi orbită de zadarnice, suficiente proiecţii ale unui viitor utopic, falsa Europă înăbuşă implicit opoziţia. Aceasta se face, desigur, în numele libertăţii şi toleranţei.
Falsa Europă este utopică şi tiranică.   

adevarata_europa-slide-1023x279

4. Ajungem într-⁠un punct mort. Cea mai mare ameninţare la adresa viitorului Europei nu este nici aventurismul rusesc, nici imigraţia musulmană. Europa adevărată este în pericol din cauza presiunii sufocante exercitate de falsa Europă asupra imaginaţiei noastre. Naţiunile noastre şi cultura noastră comună sunt pustiite de iluzii şi amăgiri privitoare la ceea ce este şi ar trebui să fie Europa. Promitem solemn să rezistăm acestei ameninţări pentru viitorul nostru. Vom apăra, susţine şi promova Europa reală, Europa căreia aparţinem toţi cu adevărat. Trebuie să apăram adevărata Europă.      (more…)

Pagina următoare »

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: