Bucovina Profundă

3 august 2022

SOLJENIȚÎN despre PREȚUL MINCIUNII

Filed under: Soljenitin — Mircea Puşcaşu @ 22:35

SOLJENIȚÎN despre PREȚUL MINCIUNIISOLJENIŢÎN - Vendeea, septembrie 1993

”Prețul pe care-l plătești când nu te opui culturii minciunii este nimic mai puțin decât sufletul tău”

„Minciunile nu pot să persiste decât prin violență. Cu cât minciuna e mai îndrăzneață și mai sfruntată, cu atât mai insistente vor fi apelurile la conformare și la eliminarea dezaprobării. Ca în anii în care alternativa o reprezenta Gulagul (deși ‘gulagul’ de astăzi îl constituie falimentul financiar personal și sinuciderea profesională), calea ușoară era să te supui, să accepți ordinul în ciuda absurdității lui, să mergi înainte conform regulilor stabilite de cei aflați la putere”.

Într-o culegere de eseuri din anii 1970, «Voci de sub dărâmături», Soljenițîn scria că nu oprimarea materială era aspectul cel mai rău la sistemul sovietic: „Omul poate trăi în asemenea condiții fără să-i fie afectată esența spirituală”.

”Pasul cel mai simplu pe care îl poate face un individ curajos este să nu ia parte la o minciună.

Un cuvânt adevărat cântărește mai mult decât întreaga lume.”

„Gestul simplu pe care îl poate face omul de rând care are curaj este să nu participe la minciuni și să nu sprijine acțiunile false!

Regula lui: minciuna poate să intre în lume, poate chiar să domine întreaga lume – însă nu prin intermediul meu.”

Aleksandr Soljenițîn, 11 Decembrie 1918 – 3 August 2008

Articole conexe:

22 noiembrie 2020

Alexandr Soljenițîn – Despre curaj și adevăr

Filed under: dictatura,marea minciuna,Soljenitin,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 03:01

Alexandr Soljenițîn – Despre curaj și adevăr

soljenitin 126258675_10158816048142179_2862892755731955738_n

„Pasul cel mai simplu pe care îl poate face un individ curajos este să nu ia parte la o minciună.

Un cuvânt adevărat cântărește mai mult decât întreaga lume.”

„Gestul simplu pe care îl poate face omul de rând care are curaj este să nu participe la minciuni și să nu sprijine acțiunile false!

Regula lui: minciuna poate să intre în lume, poate chiar să domine întreaga lume – însă nu prin intermediul meu.”

20 aprilie 2020

Soljenițîn: Prețul pe care-l plătești când nu te opui culturii minciunii este nimic mai puțin decât sufletul tău

Filed under: atitudine,cenzura,crimele comunismului,criza,dictatura,globalizarea,inginerie sociala,istoria ascunsa,Soljenitin,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 19:35

Soljenițîn: Prețul pe care-l plătești când nu te opui culturii minciunii este nimic mai puțin decât sufletul tău

„Minciunile nu pot să persiste decât prin violență. Cu cât minciuna e mai îndrăzneață și mai sfruntată, cu atât mai insistente vor fi apelurile la conformare și la eliminarea dezaprobării. Ca în anii în care alternativa o reprezenta Gulagul (deși ‘gulagul’ de astăzi îl constituie falimentul financiar personal și sinuciderea profesională), calea ușoară era să te supui, să accepți ordinul în ciuda absurdității lui, să mergi înainte conform regulilor stabilite de cei aflați la putere”.

soljenitin -

Aleksandr Soljenițîn, într-o culegere de eseuri din anii 1970, «Voci de sub dărâmături», scria că nu oprimarea materială era aspectul cel mai rău la sistemul sovietic: „Omul poate trăi în asemenea condiții fără să-i fie afectată esența spirituală”.

Pentru el, sistemul sovietic este unic în istoria lumii pentru că îi obligă pe toți să participe la „minciuna generală conștientă”. Prioritatea absolut esențială nu este obținerea libertății politice, ci câștigarea libertății interioare proprii din păienjenișul minciunii. Cei care „se duc de bunăvoie cu câinii neadevărului” nu vor putea să se justifice în fața vieții, a istoriei, a prietenilor lor sau a copiilor lor.

„Care este sacrificiul? Să reziști ani de zile fără să respiri cu adevărat, înghițind duhori? Sau să începi să respiri, așa cum are dreptul orișice om de pe acest pământ? Ce fel de cinic s-ar aventura să obiecteze cu voce tare în fața unei asemenea reguli de neparticipare la minciună?

Oh, vor fi oameni care vor obiecta, pe loc și cu nevinovăție: ce este minciuna? Unde se sfârșește minciuna și începe adevărul? În orice situație dialectică concretă istoric etc. – toate evaziunile de care mincinoșii s-au folosit în ultima jumătate de secol.

Dar răspunsul nici că poate fi mai simplu: hotărăște singur, după cum îți dictează conștiința. Și-ți va fi de ajuns pentru mult timp. În funcție de propriul orizont, de experiența de viață și de educație, fiecare persoană își va avea propria concepție asupra liniei dincolo de care începe minciuna publică și de stat: unii o vor vedea ca fiind întrutotul îndepărtată de ei, în timp ce alții o vor simți ca pe o frânghie care deja îi strânge de grumaz. Și acolo, în locul unde tu însuți, cu toată sinceritatea, vezi granița minciunii, este locul unde este necesar să refuzi să te supui acelei minciuni. Este necesar să alungi acea parte a minciunii care ție îți e limpede și evidentă.

Ce înseamnă să nu minți? Nu înseamnă neapărat să propovăduiești în stânga și-n dreapta adevărul, în gura mare (ferească sfântul!). Nu înseamnă nici măcar să mormăi abia auzit ce gândești. Înseamnă, pur și simplu: să nu spui ceea ce nu gândești, iar aici intră să nu șoptești aprobator, să nu deschizi gura, să nu ridici mâna, să nu-ți dai votul, să nu schițezi un zâmbet, să nu participi cu prezența, să nu te ridici în picioare și să nu aplauzi.   (more…)

27 august 2019

Aleksandr Soljeniţîn – Discursul rostit la Academia Internațională de Filozofie din Lichtenstein – septembrie, 1993

Filed under: articol,atitudine,crimele comunismului,Soljenitin,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 01:54

SOLJENIŢÎN - Vendeea, septembrie 1993

Aleksandr Soljeniţîn – Discursul rostit la Academia Internațională de Filozofie din Lichtenstein – septembrie, 1993

 

De fiecare dată când ajung în principatul Lichtenstein, îmi amintesc cu emoție excepționala lecție de curaj pe care acest minuscul stat și principele său, răposatul Franz-Josef al II-lea, au dat-o lumii în 1945: rezistând implacabilei amenințări militare sovietice, ei nu au ezitat să ofere adăpost unui detașament de anti-comuniști ruși, care căutau refugiu din cauza tiraniei lui Stalin. Acest exemplu este cu atât mai instructiv cu cât în același moment, pentru a intra în grațiile victoriosului Stalin, marile puteri democratice, semnatare ale Cartei Atlanticului – promisiune vibrantă de libertate pentru toți oprimații lumii – i-au dat lui Stalin în sclavie, fără să murmure, întreaga Europă de Est. Ca și sute și sute de mii de cetățeni sovietici, pe care i-au trimis înapoi de pe propriile teritorii, contra voinței lor. Unii au preferat să se sinucidă. Nu s-a ținut cont de nimic.

Sub amenințarea baionetelor, cu o violență infamă, ei au fost literarmente împinși în mâinile asasine ale lui Stalin, spre torturile lagărelor de concentrare și spre moarte. Că sovieticii au sacrificat milioane de vieți alături de Occident, pentru victoria comună, este indiscutabil; dar odată obiectivul atins, ei nu au avut dreptul nici măcar la libertate. (Este, de altfel, surprinzător că presa liberă occidentală a contribuit la disimularea acestei crime, vreme de de 25 de ani. Nici atunci, nici mai târziu nimeni nu i-a tratat pe generalii și comisarii britanici și americani implicați în aceste acțiuni, drept criminali de război – ca să nu mai vorbim de a-i traduce în justiție.) 

(more…)

27 august 2010

Se poate trăi sub tăvălug sau în mlaştina disperării? – Marcel Bouros

Filed under: acte cu cip,apocalipsa,articol,atitudine,boicot,Brancovenii,carte,lupta impotriva uitarii,Soljenitin,taina faradelegii — Mircea Puşcaşu @ 16:06

Se poate trăi sub tăvălug sau în mlaştina disperării?

Marcel Bouroş

(Din cuvantul introductiv la cartea „De sub tăvălug” a domnului Ilie Tudor, apărută in a treia sa ediţie, în 2010 la Curtea Brâncovenească)

„De sub tăvălug” e un titlu optimist!

Domnule, a fost groaznic, dar a trecut! În realitate am ieşit de sub tăvălug asemeni firului de iarbă prin asfalt, dar datorită păcatelor noastre nu am ieşit la lumina soarelui, ci în mlaştina disperării, în mlaştina plăcerilor ieftine şi a sângelui copiilor omorâţi în pântece.

În vremurile crâncene de ieri, Nichifor Crainic a propus soluţia statului etnocratic, astăzi în pragul disoluţiei statului naţional român şi în furtuna antihristică mai avem o singură soluţie- singura valabilă ieri, astăzi şi mâine- întoarcerea la Hristos!

O vom face sau vom pieri!

Soluţia statului etnocratic este astăzi utopică.

Dacă tot trebuie să existe un stat, propunem statul hristocratic propus de profeţi.

Cine-i profetul? Asta ne va arăta Dumnezeu, dar numai după ce noi vom fi ascultat de porunca Sa: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru din ceruri desăvârşit este.”

Am moştenit o lume rea a cărei hidoşenie a fost vădită de mărturisitorii Adevărului. Deoarece nu vrem să ne sfinţim, nu vom reuşi prin puterile noastre să schimbăm lumea, vom lăsa copiilor noştri o lume şi mai rea! Avem însă la rândul nostru datoria mărturisirii astfel încât copiii noştri să nu confunde Lumina cu întunericul.

În zadar căutăm soluţii orizontale, nu există! Există o singură salvare: verticala crucii, să zburăm pe cruce!

În marea Sa dragoste, Dumnezeu aproape că vrea să-şi calce cuvântul, să ne anuleze liberul arbitru şi să ne mântuiască cu forţa, să ne determine să ţâşnim pe cruce! Şi, cu toate acestea, noi rămânem lipiţi pe orizontala morţii!

Săracul Dumnezeu! Săracul tată care-şi vede fiul prins în ghearele morţii. Mai de plâns e Dumnezeu- Tatăl decât omul- tată, deoarece Dumnezeu n-a greşit cu nimic, pe când noi singuri ne aruncăm fiii în ghearele morţii.

În faţa atâtor agresiuni şi minciuni- criza, buletinul, creditul, încălzirea globală, drogurile etc, etc, etc, omul contemporan pare a nu mai avea nicio soluţie! Nimic mai fals! A murit oare Dumnezeu?

Trăim într-un univers concentraţionar, Aiudul, Piteştiul, Peripava, Jilava, Sighet, Salcia, Canal… poartă azi un singur nume: România!

Cunoaştem soluţiile propuse de Pr. Iustin Pîrvu şi Pr. Nicolaie Steinhardt în Jurnalul Fericirii. Citindu.i pe cei doi Părinţi am înţeles următoarele:

  1. cerem harul lui Dumnezeu prin rugăciunea şi trăirea noastră.
  2. luptăm asemeni (more…)

5 august 2010

SOLJENIŢÎN – Vendeea, septembrie 1993

Filed under: articol,crimele comunismului,istoria ascunsa,lupta impotriva uitarii,Soljenitin — Mircea Puşcaşu @ 23:35

+3 august. 2008-2010: doi ani de la trecerea sa la Domnul

DISCURSUL LUI ALEKSANDR SOLJENIŢÎN LA INAUGURAREA MEMORIALULUI VENDEEA

Lucs-sur-Boulogne, sâmbătă 25 septembrie 1993

Domnule preşedinte al Consiliului General al Vendeei, dragi vendeeni,

Cu două treimi de secol în urmă, copil fiind, citeam deja cu admiraţie povestirile care evocau revolta din Vendeea, atât de curajoasă, atât de disperată. Dar niciodată nu mi-aş fi putut închipui, nici măcar în vis, că, în zilele bătrâneţii mele, voi avea onoarea de a inaugura monumentul în cinstea eroilor, în cinstea victimelor acestei revolte.

Douăzeci de decenii s-au scurs de atunci, timp în care fiecare ţară a evoluat diferit. Nu numai în Franţa, ci şi în alte părţi, revolta din Vendeea şi represiunea sa sângeroasă şi-au găsit alte şi alte lămuriri, mereu reînnoite. Aceasta deoarece evenimentele istorice nu sunt niciodată cu adevărat înţelese în incandescenţa pasiunilor care le însoţesc, ci de departe, atunci când trecerea timpului le-a mai răcit.

Multă vreme, am refuzat să auzim şi să acceptăm ceea ce strigau cei ce piereau, cei ce erau arşi de vii, ţăranii dintr-un ţinut de oameni harnici, pentru care Revoluţia părea să fi fost făcută şi pe care aceeaşi Revoluţie i-a oprimat şi umilit în modul cel mai îngrozitor.

Ei bine, da, aceşti ţărani s-au revoltat împotriva Revoluţiei. Toate revoluţiile dezlănţuiesc în oameni instinctele barbariei celei mai elementare, forţele opace ale invidiei, lăcomiei şi urii; contemporanii înţeleseseră foarte bine acest lucru. Au plătit un tribut greu psihozei generale, într-o perioadă în care (more…)

26 iulie 2010

SOLJENIŢÎN LA HARVARD -IUNIE 1978 – discursul

Filed under: atitudine,conferinte,crimele comunismului,dictatura,istoria ascunsa,lupta impotriva uitarii,permanențe,Soljenitin — Mircea Puşcaşu @ 19:53

DISCURSUL LUI ALEKSANDR SOLJENIŢÎN LA UNIVERSITATEA HARVARD

8 IUNIE 1978

soljenitin
Sincer, sunt foarte fericit că mă aflu aici, în mijlocul vostru, cu prilejul celei de-a 327-a aniversări de la înfiinţarea acestei atât de vechi şi de ilustre universităţi. Deviza Harvard-ului este VERITAS. Adevărul însă e foarte rar plăcut auzului; el este mai întotdeauna amar. Discursul meu de astăzi conţine o parte de adevăr. Vi-l aduc fiindu-vă prieten, nu adversar. Acum 3 ani am fost adus în S.U.A. să spun lucruri care au fost respinse, care au părut inacceptabile. Astăzi sunt numeroşi cei care le consimt…

Căderea „elitelor”

Pentru un observator din exterior, declinul curajului este, poate, caracteristica cea mai puternică a Apusului. Lumea occidentală şi-a pierdut curajul civic, atât în ansamblu, cât mai cu seamă în fiecare ţară, în fiecare guvern şi, desigur, în Organizaţia Naţiunilor Unite. Acest declin al curajului este sensibil mai cu seamă în pătura conducătoare şi predominant în pătura intelectuală, de unde senzaţia că întreaga societate este lipsită de curaj. Politicienii şi intelectualii în mod deosebit manifestă această slăbiciune, această şovăială, în acţiunile lor, în discursuri şi mai ales în consideraţiile teoretice pe care le oferă cu solicitudine, tocmai pentru a demonstra că acest fel al lor de a acţiona, care fundamentează politica unui stat pe laşitate şi servilism, este unul pragmatic, raţional, legitim, situându-se chiar la o anume altitudine intelectuală şi chiar morală. Acest declin al curajului, care, pe ici pe colo, merge până la pierderea oricărei urme de bărbăţie, este subliniat cu o ironie aparte de cazurile politicienilor şi/sau intelectualilor cuprinşi de un acces subit de vitejie şi de intransingenţă, în faţa guvernelor slabe, a ţărilor slabe pe care nu le susţine nimeni sau ale mişcărilor condamnate de toţi şi incapabile de orice ripostă. În schimb, limbile li se usucă şi mâinile le înţepenesc atunci când se află în faţa guvernelor puternice, a forţelor amenin-ţătoare, în faţa agresorilor şi a Internaţionalei terorii. Mai este cazul să amintim că declinul curajului a fost întotdeauna socotit ca semnul premergător al sfârşitului?

Atunci când s-au format statele occidentale moderne, a fost stipulat ca principiu faptul că guvernele se află în slujba omului, a cărui viaţă este orientată spre libertate şi căutarea fericirii (lucruri evidenţiate de către americani în Declaraţia de Independenţă). Astăzi, în sfârşit, după atâtea decenii de progres social şi tehnic, s-a ajuns la îndeplinirea acestei aspiraţii: un Stat care să asigure bunăstarea generală. Fiecare cetăţean şi-a văzut libertatea atât de mult dorită, calitatea şi cantitatea bunurilor materiale ce-i stau la dispoziţie, pe care oricând poate să şi le procure, cel puţin teoretic, o fericire completă, dar o fericire în sensul unei sărăciri, dacă avem în vedere felul în care s-au scurs aceste decenii.

O societate în depresie

În tot acest timp a fost neglijat un detaliu psihologic: dorinţa de a poseda mereu mai mult şi de a avea o viaţă şi mai bună, iar lupta permanentă pentru acestea a întipărit pe numeroşi obraji din Apus, trăsăturile adânci ale anxietăţii şi chiar ale depresiei, cu toate că e obişnuit fireşte, să ascundă cu grijă astfel de sentimente. Această competiţie intensă şi activă sfârşeşte prin a acapara gândirea umană, nedeschizând deloc lumii calea spre libertatea unei creşteri spirituale.
Independenţa individuală în faţa mai multor forme de presiune (more…)

%d blogeri au apreciat: