Bucovina Profundă

12 octombrie 2019

Petre Țuțea – Maieutica românismului

6 octombrie 1902 – nașterea marelui Petre Țuțea

Petre Țuțea – Maieutica românismului

Petre Ţutea – Maieutica românismului – Documentar TVR,  Realizator Radu Găină


 

Alte articole conexe:

 

2 octombrie 2019

Paul Goma la 84 de ani – În privința primirii cetățeniei române cred că Orwell şi Kafka sunt mici copii

 Paul Goma la 84 de ani

În privința primirii cetățeniei române cred că Orwell şi Kafka sunt mici copii

 

 

 

Scriitorul, jurnalistul și disidentul Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935, în localitatea Mana,- Orhei, România, azi această comună fiind în Moldova de peste Prut. Este un scriitor român, stabilit la Paris, În tinerețe a cochetat cu comunismul, indus în eroare de propaganda sistemului comunist-criminal. Apoi este cunoscut pentru atitudinile anticomuniste și naționaliste. Datorită atitudinii anticomuniste și anti ceaușiste este expulzat din ţară în noiembrie 1977, împreună cu soţia şi copilul. Fiind un luptător cu “arma” scrisului a continuat lupta împotriva regimului comunist. Eşecurile spionajului în epoca lui Nicolae Plesiţă care a organizat atentate cu colete a făcut să scape cu viață. La 2 octombrie, Paul Goma împlineşte 84 de ani. Statutul său a rămas în ultimii 42 de ani cel de azilant politic, spune Flori Bălănescu, reprezentanta editorială a lui Paul Goma în România. Acelaşi statut a avut şi Ana Maria, care a murit acum câțiva ani, acelaşi statut îl are şi fiul lor – Filip Ieronim. „Am atins o cotă de saturaţie insuportabilă la textele „de atitudine” despre Goma. Oamenii cred că o aniversare trebuie să fie mereu motiv de bucurie. Pentru mine, ziua de 2 octombrie este una de covârşitoare tristeţe, aş spune că – dacă n-ar suna prea medieval pentru urechile prea progresiste – este ziua în care retrăiesc cu inima în gât toată istoria lui Goma, aşa cum am aflat-o şi înţeles-o din cărţile lui şi din tonele de documente pe care le-am citit. Îi urez sănătate şi «mulţi ani!», cu îndemnul pentru noi să fim mai conştienţi de lumea în care trăim, să ne lepădăm de superficialităţi“, transmite Flori Bălănescu, cercetător ştiinţific la “Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului”. Scriitorul Paul Goma avea deja un trecut revoluţionar notoriu atunci când, în anul 1977, a reuşit să trimită la postul de radio „Europa Liberă“ o scrisoare deschisă adresată lui Nicolae Ceauşescu în care vorbea despre nerespectarea drepturilor omului în România. Anterior, el a trimis o scrisoare deschisă şi lui Pavel Kohout, lider al „Chartei 77“(n.r. – mişcare disidentă care a luat naştere în Cehoslovacia la începutul anului 1977, din care a făcut parte şi Vaclav Havel).

(more…)

13 septembrie 2019

Corneliu Codreanu, voievodul temut și prigonit și după moarte. 13 septembrie 2019 – 120 de ani de la nașterea lui

Corneliu Codreanu, voievodul temut și prigonit și după moarte

13 septembrie 2019 – 120 de ani de la nașterea lui

Ţelul final, sensul ultim al neamului este învierea. Învierea în numele Mântuitorului Iisus Hristos. Creaţia, cultura, sunt doar mijloacele pentru aceasta, nu scop în sine. Sunt mijloace pentru această înviere. Dar cultura este rodul capacităţilor şi dispoziţiilor pe care Dumnezeu le-a pus neamului nostru. Pentru aceasta purtăm toată răspunderea. Va veni o vreme în care neamurile pământului se vor întrece pentru această ultimă înviere; toate neamurile, cu toţi regii pe care i-au avut. Atunci se va da fiecărui popor locul hotărât lui înaintea Tronului lui Dumnezeu. Această clipă covârşitoare, această înviere din morţi, este cel mai înalt şi mai strălucit ţel spre care se poate pregăti o naţiune.(Corneliu Codreanu – Pentru Legionari)

secretele-mortii-lui-corneliu-zelea-codreanu-cum-a-murit-de-fapt-seful-legiunii-404071-725x350

Voievodul prigonit

articol de Mircea Puşcaşu

Hulit de unii, urât de alții, chiar și acum la 80 de ani de la moartea sa, Corneliu Codreanu este o personalitate providenţială pentru neamul românesc şi pentru întreaga creştinătate prin puterea exemplului său. Acest lucru este relevat, cred eu, şi de câteva coincidenţe proniatoare şi întâmplări neintâmplătoare legate de viaţa sa.

Astăzi, 12 septembrie, in preziua naşterii lui Coreneliu Codreanu, iniţiatorul Legiunii Arhanghelul Mihail, există o coincidenţă interesantă ce merită remarcată. În sinaxarul acestei zile este pomenit Sfântul mucenic Autonom, episcop in timpul prigoanei lui Diocleţian (284-305), păstor cu râvnă de apostol. In cronica hagiografică este menţionat un singur ucenic al sfântului Autonom, ucenic numit Corneliu care a păstorit mai întâi ca diacon, apoi ca preot şi mai târziu ca episcop, în biserica din Soreus, zidită acolo de sfântul Autonom special pentru păstorirea ucenicului său Corneliu, biserică cu hramul Sfântul Arhanghel Mihail, hram ce-l va avea peste veacuri şi Mişcarea întemeiată de alt bărbat vitaz cu acelaşinume: Corneliu.

Corneliu Zelea Codreanu s-a născut pe 13 septembrie, iar pentru creştini data are multiple semnificaţii între care: pomenirea Sfântului Corneliu Sutaşul, căpitan de oşti, centurion roman ce a ajuns in final episcop al Bisericii primare, şi ajunul praznicului Înălţării Sfintei Cruci cinstit pe 14 septembrie, praznic ce readuce in prezent biruinţa Crucii asupra lumii, începutul primei împărăţii creştine, începutul creştinării tuturor aspectelor vieţii cotidiene a cetăţii.

Aceste semnificaţii creştine ale datei sale de naştere au rodit însutit în viaţa sa, în mod minunat şi legat de nevăzute fire, înţelese mai mult acum, post factum, ca o cheie de interpretare a sensurilor vieţii sale, cheie nu de om determinată, ci de Dumnezeu dăruită prin alegerea acestei zile pentru naşterea acestui om, ştiind noi că nimic nu e intâmplător la Dumnezeu, nici un fir de praf, cu atât mai puţin naşterea şi adormirea celor plăcuţi ai Săi.

Asemenea sfântului Corneliu Sutaşul, Corneliu Codreanu a fost voievod, Căpitan peste oaste mare de români, în lupta de aşezare a vieţii româneşti pe fundamente creştine, luptă pentru înălţarea Sfintei Cruci şi peste viaţa neamului românesc, pentru o deplină încreştinare a tuturor aspectelor vieţii cotidiene contemporane, de la comerţ şi administraţie, la economie şi politică, de la forme de organizare, la educaţie şi cultură.

Acest ultim voievod sfânt al românilor a sfârşit muceniceşte în prigoana unor forţe oculte care şi astăzi sunt la putere în lume și foarte influente și la noi în țară, de aceea este şi astăzi hulit și prigonit, pentru că aceste forţe aplică principiul talmudic al uciderii continue, al prigonirii şi după moarte, al răzbunării ca datorie lăsată moştenire urmaşilor, al urii considerate ”sacră” în mistica lor răsturnată.

Cine vrea să înţeleagă acestea nu trebuie neapărat să cunoscă Talmudul, pentru că e suficient de explicită Pilda lucrătorilor viei din Evanghelie (Luca 20, 9-19). De asemenea sunt elocvente și capitolele 15 şi 16 din Sfânta Evanghelia după Ioan, unde sunt scrise şi acestea:

(more…)

9 septembrie 2019

Nichifor Crainic despre Avram Iancu

Filed under: România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 23:45

Avram_Iancu

10 septembrie – pomenirea lui Avram Iancu

Nichifor Crainic despre Avram Iancu

Avea numai 24 de ani şi cobora din munţii lui Horia. Era înalt şi ochenat, de o frumuseţe răpitoare dacă n-ar fi fost oarecum înăsprită de grava seriozitate a cugetului. Bărnuţiu aducea în pelerină argumente juridice; el purta pistoale în chimirul care îi strângea cămaşa moţească. Vorbea rar, dar când deschidea gura, din toată fiinţa lui emana o putere magică, nefirească, de care nici el nu-şi dădea seama de unde vine.

Contemporanii spun că avea un temperament vijelios, pe care, totuşi, ştia să-l strunească în frâna minţii. La studii, în şcolile ungureşti, se remarcase printr-o inteligenţă eminentă. Avea tot ce trebuie pentru a domina; frumuseţe de Făt-Frumos pe gustul românesc, care fermeca mulţimile, şi energie gravă în glas şi-n gest pentru a se face ascultat.

Un asemenea exemplar nimbat de geniul rasei, … nu devine căpetenie prin deliberare şi prin vot; instinctul gloatelor îl simte fulgerător şi i se supune cu voluptatea înnăscută în firea oamenilor de a se preda unei voinţe superioare să facă din ei orice-ar crede de cuviinţă. Puterea de fascinaţie a lui Avram Iancu sporea înmiit la gândul că el întrupează marea răzbunare a unui neam ţinut în veacuri în subteranele pline de caznă ale istoriei… Iancu e cel care a vărsat în sufletul Ardealului conştiinţa de stăpâni din neamul împărătesc, care a strălucit odinioară în Dacia…

Avram Iancu e chipul spiritual al mândrului şi îndureratului Ardeal…

(more…)

27 august 2019

Paris, 1951 – HORIA SIMA despre unitatea europeană – Menirea naționalismului

Filed under: crimele comunismului,Horia Sima,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 01:42

Paris, 1951 – HORIA SIMA despre unitatea europeană – Menirea naționalismului

horia sima gri

Soluţiile care caută să rezolve problema maselor, fără participarea naţiunii, sunt cele mai frecvente şi mai aplaudate astăzi. După cel de-al doilea război mondial, naţionalismul n-a ieşit numai înfrânt pe plan polilic. A ieşit surghiunit şi pe planul gândirii teoretice. S-a creat prejudecata că această concepţie e definitiv scoasă din circulaţie. A evita naţionalismul înseamnă a evita naţiunea, a nu lua act de realitatea primară a istoriei, de substratul care susţine întregul proces al creaţiei umane.

Socialismul şi statul european supranaţional – două mari concepţii care îşi dispută astăzi favoarea opiniei publice – sunt proiecte de planificare umană. Ele tind să şteargă şi diversitatea etnică a maselor, care e sursa însăşi a posibilităţilor lor de reînnoire. Nu înţelegem ce ridicare a nivelului lor spiritual poate să urmeze când masele naţionale vor fi devorate de un bloc inform de 400-500 milioane de suflete ? Nu vedem cum omul  mijlociu, caracteristic masei, îşi va reface fiinţa interioară când va fi smuls din cadrul naţiunii sale şi vărsat într-o gloată fără nume. Dimpotrivă, azvârlirea lui într-un spaţiu social nedefinit îl va deposeda de toate punctele dc sprijin ale conştiinţei sale.

Chiar şi ideea libertăţii personale, considerată şi de Tocqueville ca singura garanţie contra nivelării totale a societăţii, nu poate schimba sensibil înfăţişarea brutală a maselor, dacă nu se asociază cu naţionalismul. Suportul libertăţii este creaţia. Dacă omul n-ar fi înzestrat cu impuls creator, sau dacă acest impuls se atrofiază prin teroare, atunci nici nu s-ar zbate să-şi câştige libertatea exterioară. Aceasta înseamnă că nu-i destul să creăm şi să menţinem climatul libertăţii politice, dacă nu creăm concomitent şi un climat al creaţiei. Libertatea exterioară, în sine, rămâne un mare semn de întrebare, cel mult o condiţie favorabilă, dacă nu e întovărăşită de libertatea  interioară, dacă individul nu e îndrumat să umple cadrul social  al libertăţii cu rodnicia persoanei sale.

Există o creaţie tehnică şi o creaţie culturală. Creaţia tehnică oferă produse în serie, negociabile şi transmisibile în toate ţările. Cultura e opusul nivelării, al imitaţiei, al transplantării valorilor dintr-o ţară într-alta. Ea întotdeauna îmbracă un caracter naţional şi răspândirea ei la alte popoare nu joacă decât rolul unui stimulent. Individul, ca să se valorifice în domeniul culturii, trebuie să urmeze acelaşi drum : să utilizeze energia specifică unei culturi, care emană întotdeauna dintr-un spaţiu naţional. A fi om de cultură înseamnă în primul rând a stăpâni coordonatele spirituale ale naţiunii. 

(more…)

22 august 2019

Nichita Stănescu Către Eminescu –  ”Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești”

Filed under: Eminescu,Nichita Stanescu,poezie,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 10:19

Nichita Stănescu Către Eminescu 

nichita eminescu 646x404

”Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești”

Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbește cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești
ca și ochilor, ca și pietrelor și curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaști
și nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de față.
Mihai, tu care ești mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înțelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
și miezoasă
Creierul sâmburos al acestei apoi
nu este creier descreierat.
Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat
ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia
ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu
ca dovadă singurătatea mea
care nu credeam să învăț a muri vreodată.

(more…)

3 august 2019

Doctorul Teofil Mija, dârzul luptător. VIDEO – 90 de minute cu Teofil Mija și Nicolae Purcărea – emisiune tv. Demostene Andronescu: ”Teofil Mija, doctorul fără de arginți”

Doctorul Teofil Mija, dârzul luptător

 11 septembrie 1923 – 3 august 2010

 

Dr Teofil MijaS-a născut în comuna Bratei, judeţul Târnava Mare (Sibiu), la 11 septembrie 1923, fiind fiu de ţărani români. Este absolvent al Institutului Medico-Farmaceutic şi al Facultăţii de Biologie-Geografie, devenind Doctor în ştiinţe medicale în 1983.

În 1936 devine membru al Frăţiei de Cruce organizate la Liceul „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni. Între 1942-1948 a desfăşurat activităţi educative în cadrul centrelor studenţeşti din Iaşi şi Cluj.

După 23 august 1944, împreună cu Ionel Golea, Aurel Ursu, Axente Păcuraru şi alţi studenţi târnăveni, înfiinţează Centrul de Rezistenţă Armată din Codrul Fetea. În 1948 s-a sustras arestărilor masive făcute în rândul studenţilor legionari şi s-a refugiat în Bucureşti. A fost condamnat în lipsă, în Săptămâna Patimilor din anul 1949, la 15 ani muncă silnică. Arestat în mai 1950, într-o casă-capcană a Securităţii, a fost anchetat de şeful securităţii MAI, colonelul Dulgheru, şi de generalul Nicolski, sprijiniţi de Brânzaru, poreclit Tarzan, pe atunci şeful laboratorului de torturi din MAI. A fost rejudecat pentru condamnarea în lipsă ce o suferise anterior, împreună cu membrii Centrului Studenţesc Cluj. La proces nu a recunoscut niciuna dintre acuzaţiile ce i-au fost aduse şi a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţională. La expirarea acestei pedepse nu a fost pus în liberate, Procurorul General al Republicii făcând recurs. Drept urmare, condamnarea i s-a schimbat în 15 ani muncă silnică. A participat la greva generală a foamei din închisoarea Aiud, în primăvara anului 1957, fiind acuzat, alături de alţi 12 deţinuţi politic, de instigare şi organizare de revoltă în închisoare. A primit o pedeapsă disciplinară de izolare pe timp de un an de zile, la “Zarca” din Gherla. După un an a fost dus la Zarca din Aiud, bolnav de tuberculoză. După două tentative de “reeducare”, monstruoasa operaţiune de schilodire a sufletelor concepută de bolşevici, doctorul Teofil Mija refuză să mai vorbească cu reeducatorii. S-a încercat atunci o ultimă metodă de asasinare a doctorului Mija, fiind „băgat” dezbrăcat la izolare, în luna ianuarie 1964. 

(more…)

20 iulie 2019

Viața necenzurată a Părintelui Arsenie Papacioc

Viața necenzurată a Părintelui Arsenie Papacioc


Copilăria – „Eram eu mic, dar gândeam mai bătrâneşte”

Părintele Arsenie, pe numele de botez Anghel, s-a născut în anul 1914, într-o zi de mare praznic, la 15 august, praznicul Adormirii Maicii Domnului. S-a născut din părinții binecredincioşi,Vasile şi Stanca, în comuna Perieți, satul Misleanu, județul Ialomița. Tatăl, Vasile, era agent sanitar peste şase sate şi unul dintre principalii ctitori ai bisericii din sat. Numele de Papacioc i se trage de la tatăl bunicului, care a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei. Şi pentru că era „popă” cu cioc, i s-a spus Papacioc, dar numele original era Albu.

Încă din copilărie Părintele Arsenie era foarte evlavios, fiind atras de bogăția spirituală a Bisericii. Părintele însuşi mărturiseşte: „Datorită educației din familie am conştientizat încă de mic prezența lui Dumnezeu lângă noi. Şi asta mi-a ajutat enorm. Eram eu mic, dar gândeam mai bătrâneşte. Mergeam la biserică, eram singur din familie care postea”[1].

Micul Anghel nu era un copil ca oricare, el se deosebea de ceilalți printr-un comportament smerit şi care nu căuta să iasă în evidență cu nimic, ba de cele mai multe ori cedând în fața lor. Părintele povesteşte cum într-una din zile, copiii din satele vecine, care obişnuiau să sară la bătaie, l-au încolțit şi cu o crenguță de salcâm cu ghimpi i-au însângerat picioarele. Cu toate că putea să profite de autoritatea tatălui său, micul Anghel nu s-a grăbit să-i pârască pe rău-făcătorii lui. Şi-a zis întru sine că mai bine să rabde decât să se îndreptățească, simțind, de la acea tânără vârstă, că răzbunarea nu este plăcută lui Dumnezeu. Talentul său de artist i se conturează încă de pe acum. Căci fiind în clasa I a şcolii primare, unde a luat premiul I, compune poezii şi învața meşteşugul sculpturii. Tot în şcoala primară este primit ca membru al revistei Vraja unde fratele său mai mare era redactor.

Până la vârsta de 20 de ani, tânărul Anghel practică diverse sporturi şi obține unele medalii la întrecerile interşcolare din Bucureşti, fiind primul la viteză şi al doilea la sărituri. Părintele mărturiseşte că mişcarea din tinerețe l-a ajutat foarte mult în viață, antrenându-i spiritul vigilent şi o stare de prezență continuă pe care o recomanda tuturor. Renumit fiind pentru viteza sa la alergări, Anghel este poreclit Pantera blondă deoarece într-un meci de fotbal, fiind în mare viteză, a sărit peste un jucător neputând să-l ocolească altfel.

Tinerețe legionară

După ce absolvă Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti, pătruns de un puternic sentiment naționalist, înflăcăratul Anghel intră în Mişcare a Legionară, fiind captivat de personalitatea căpitanului Corneliu Codreanu şi de mulți alți intelectuali mistici ai Mişcării. Doritor de luptă pentru frumusețea unui adevăr, în fruntea căruia se afla Arhanghelul Mihail, Părintele Arsenie se implică trup şi suflet în cadrul Mişcării Legionare, evidențiindu-se printr-un deosebit simț organizatoric şi calități de bun strateg. Este repede remarcat de Codreanu, căpitanul Mişcării, şi primeşte rang de instructor legionar. Adeseori când era întrebat despre Mişcarea Legionară, Părintele Arsenie obişnuia să răspundă: „N-ai să pricepi, dar un lucru trebuie să înțelegi şi să te temi: patronul Mişcării Legionare este Arhanghelul Mihail şi i-am spus troparul: Unde umbrează darul tău, Mihaile Arhanghele, de acolo se goneşte toată lucrarea diavolului, că nu suferă să rămână lângă lumina ta Lucifer, care a căzut din cer. De aceea ne rugăm ție: săgețile lui cele de foc îndreptate cu vicleşug împotriva noastră, stinge-le prin mijlocirea ta, vrednicule de laudă, Mihaile Arhanghele”.

Răspunderea de român îl costă

(more…)

Uriașii între ei. Părintele Arsenie Papacioc văzut de Ioan Ianolide

PARINTELE-Arsenie-Papacioc-la-tinerete-si-la-batranete-1024x648

Uriașii între ei. Părintele Arsenie Papacioc văzut de Ioan Ianolide

Ieromonahul Arsenie: mărunt, slab, ager şi viu, mare duhovnic, om fără compromisuri. Micul cel mare. S-a călugărit din vocaţie. Suflet şi trup feciorelnic, caracter integru. Energie necurmată şi imensă putere de iubire. Om de luptă şi sacrificiu. Conştiinţă şi capacitate misionară.
A făcut prozeliţi înainte şi după ce a depus votul monahal. S-a zbătut să
impună adevărata conştiinţă creştinilor şi a reuşit. Luptător încercat, el spunea: „Noi înfruntăm pe atei la ei acasă.” Este un far al lui Hristos.

ioan-ianolide-23-de-ani-de-inchisoare-cu-hristos-in-inima-40685

Părintele Arsenie Papacioc în temnița Aiudului. Mărturia lui Virgil Maxim

anghel papacioc

Părintele Arsenie Papacioc în temnița Aiudului

Mărturia lui Virgil Maxim

Până la 15 Noiembrie ne-am bucurat de un regim „suplimentar”, am făcut chiar rezerve pentru iarnă, cartofi şi fructe, mere în special, având voie să pregătim în celulă cartofi fierţi sau mămăligă la lămpile cu gaz improvizate de camarazii noştri.

Am lucrat la cartofi şi la cules de struguri doar două săptămâni. Şedeam în celulă cu Anghel Papacioc, acum arhimandritul Arsenie de la Techirghiol. Pentru că dânsul avea nevoie de un ajutor permanent, am rămas să-l îngrijesc.

Din rezerve puteam să-i fierb unul sau doi cartofi zilnic, mai mult nici nu putea mânca. Timpul îl petreceam în rugăciuni şi convorbiri duhovniceşti. Dânsul fusese în lagărul de la Miercurea Ciuc (1938-1939 sub Carol II), unde fratele său, Radu Papacioc, fusese ucis într-o noapte sângeroasă ca a Sfântului Bartolomeu, reeditată pe pământul ţării noastre de Carol II şi camarila lui.

Fiinţa sa, ca a altor legionari, era marcată fizic de privaţiuni şi suferinţe, sufletele însă li se luminaseră şi mai mult. De la dânsul am învăţat nu numai să mă rog mai bine, ci mai ales să pătrund cu lama sabiei „Cuvântului Adevărului Dumnezeiesc” până în „rărunchi”, în adâncul duhului, scoţându-mi pe altarul arderii în pocăinţă faptele, cuvintele, gândurile, cugetele şi cele mai mici intenţii, voite sau nevoite, întâmplătoare sau permanente, izvorâte din inconştienţă, prostie sau venite din afară şi primite cu bunăvoinţă în casa sufletului meu.

Aveam multe scrieri teologice – în afară de Sfânta Scriptură pe care o avea fiecare – care constituiau hrana şi îndrumarea pe drumul hotărât de Mântuitor prin Apostolii şi Părinţii Bisericii.

Anghel Papacioc era monah în haina laică. Ca el erau mulţi, unii complet necunoscuţi celor din jur. Când am închinat unele poeme isihaste „cinului călugăresc şi monahicesc”, am îndrăznit să adaug: „Nu toţi cei cărora le-am dedicat poeme erau preoţi sau călugări, dar toţi cei cărora le-am dedicat poeme erau preoţi sau călugări”: Valeriu Gafencu, Trifan Traian, Marian Traian, Schiau Ion, Naidim Marin, Mazăre Nicolae, Bălan Iulian, Foti Petru, Avram Sebastian, Jacotă Vasile, Pascu Constantin… În închisoare erau numiţi ”mistici”. Pentru unii înţelesul era ironic, altora le arăta că aceia nu puteau fi atinşi căci depăşeau stadiile comune de vieţuire. Şi astăzi virtuţile celor buni sunt de unii hulite, de alţii venerate. „Oricum, zice Apostolul neamurilor, fie din pizmă, fie din credinţă, Hristos este vestit, este făcut cunoscut prin lanţul meu”.

*

Anghel Papacioc, iertaţi-mă pentru această destăinuire, când se ruga nu mai auzea şi nu mai vedea nimic în jur.

*

În Martie, Anghel Papacioc s-a mutat în celulă cu domnul Trifan, iar Naidim a venit la noi. Domnul Trifan, un „săpător cu mintea”, simţea nevoia unei complementarităţi în actul trăirii afective, practice, al sensibilizării acute, iar Anghel Papacioc şi-a completat şi împlinit sensibilitatea, şi-a însuşit o metodă de investigaţie spirituală. 

(more…)

19 iulie 2019

Părintele Arsenie Papacioc – cuviosul, mărturisitorul, înțeleptul, luptătorul

19 iulie in calendarul neamului românesc:

Părintele Arsenie Papacioc – cuviosul, mărturisitorul, înțeleptul, luptătorul 

(1914-2011)

Părintele Arsenie (Anghel Papacioc) s-a născut la 15 august 1914 în satul Misleanu, com. Perieţi, Ialomiţa şi este unul din cei mai de frunte duhovnici români. De mic, Anghel avea o memorie bogată şi o vie inteligenţă. Membru în cercul literar constituit în jurul revistei Vraja, are aptitudini atât intelectuale, cât şi fizice. La întrecerile interşcolare sportive organizate în Bucureşti, obţine locul I la viteză şi locul II la sărituri.

A fost instructor legionar, în 1941 fiind arestat şi condamnat, după ce fusese închis anterior şi în lagărele carliste. Eliberat în 1946, intră în mănăstire în acelaşi an, la Antim. Părintele a ajuns şi pe la mănăstirea Cozia, unde a primit ascultarea de paraclisier şi preda educaţia civică elevilor. Deoarece vorbea copiilor despre Hristos, comuniştii din Râmnicu Vâlcea i-au interzis să mai propovăduiască învăţătura creştină. A fost nevoit să părăsească mănăstirea şi s-a retras la o moşie pe care călugării de la Cozia o aveau aproape de Caracal. Acolo a rămas un an şi jumătate, de unde a fost luat de părintele Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana. Acesta l-a ascuns la Cioclovina. În 1949 ajunge la Sihăstria, revine la Antim unde este tuns în monahism în acelaşi an (25 septembrie). La slujbă au participat părintele Sofian Boghiu, părintele Benedict Ghiuş, iar naş de călugărie a fost părintele Petroniu Tănase. În 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ.

Între 1952-1958 a fost preot (şi egumen) la Mănăstirea Slatina. A făcut parte şi din mişcarea Rugul Aprins. La 14 iunie 1958 este arestat, dus la Suceava, ţinut în anchetă 90 de zile, bătut şi chinuit. Condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti, sentinţa 125, la 20 de ani muncă silnică şi 20 de ani detenţie grea pentru „crima de activitate intensă contra clasei  muncitoare şi a mişcării revoluţionare”. A fost dus la Vaslui şi alte centre de interminabile anchete şi bătăi, iar cea mai mare parte a detenţiei o petrece la Aiud.

(more…)

26 iunie 2019

Responsabilitatea de a-l (re)citi integral pe Mihai Eminescu. Articol scris de profesorul Mihai Floarea

Filed under: Eminescu,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 16:42

Responsabilitatea de a-l (re)citi integral pe Mihai Eminescu

Articol scris de profesorul Mihai Floarea

Eminescu_1

M-am obișnuit ca la fiecare început de an să observ cum Mihai Eminescu reține, o zi, două, atenția unui anume public, îndeobște ocupat cu alte aspecte ale realității decît cultura. Diversiunea „corect politică“ de acum cîțiva ani a unora de a amesteca aniversarea nașterii genialului român cu tot ce ține de cultură, decretînd „15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale“, în speranța, probabilă, că Mihai Eminescu va fi adumbrit de ceilalți creatori născuți oarecînd pe pămîntul sfințit de suferințe al Daciei constat amuzat că a eșuat: principalele manifestări prilejuite de acest miez de gerar gravitează precum fluturii și gîzele noptatice în jurul unei surse luminoase (uneori bezmetic, alteori sinucigaș!). Pletora de clișee („luceafărul poeziei românești“, „poetul nepereche“, „poetul nostru național“ etc. și, mai nou, „sumă lirică de voievozi“ alături de „românul absolut“) este scoasă de la naftalină și, fie cu emoționantă sinceritate, fie cu acel păcătos instinct narcisiac al trufiei înfierat cu amărăciune de însuși poetul în Scrisoarea I (Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, / Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el / Sub a numelui tău umbră!), e afișată în alocuțiuni, discursuri, lecții ori conferințe inspirate din opera excepțională și din viața sfîrșită prematur și tragic a lui Mihai Eminescu.

Unii țin la un sufix onomastic facil – nu Mihai, ci Mihail; trec fără comentarii peste aceasta și încerc să-mi analizez propria nevoie de a mă apleca îngenunchind, iar și iar, sub patrafirul scrisului eminescian:

(more…)

24 iunie 2019

Profilul interior al Căpitanului – Emil Cioran, noiembrie 1940

Filed under: Corneliu Codreanu,Miscarea Legionara,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:17

Mărturia lui Emil Cioran despre  Corneliu Codreanu

Profilul interior al Căpitanului

 Emil Cioran, noiembrie 1940

corneliu-zelea-codreanu - sel

 

Înainte de Corneliu Codreanu, România era o  Sahară populată. Cei aflaţi între cer şi pământ, n-aveau niciun conţinut, decât aşteptarea. Cineva trebuia să vină.

Treceam cu toţii prin deşertul românesc, incapabili de orice. Până şi dispreţul ni se părea un efort.

Ţara nu ne putea fi o problemă decât negativă. În cele mai necontrolate speranţe, îi acordam o justificare de moment, ca unei farse reuşite. Şi România nu era mai mult decât o farsă reuşită.

Te învârteai în aer liber, vacant de trecut şi de prezent, îndrăznind dispreţul dulce al lipsei de menire.

Biata ţară, era o pauză vastă între un început fără măreţie şi un posibil vag.

În noi, gemea viitorul. În unul, clocotea. Şi el a rupt tăcerea blândă a existenţei noastre şi ne-a obligat să fim. Virtuţile unui neam s-au întruchipat în el.

(more…)

Voi ce părere aveți despre Mișcarea Legionară?

Voi ce părere aveți despre Mișcarea Legionară?

24 iunie 1927: Corneliu Codreanu înființează Mișcarea Legionară. Un studiu al istoricului Ioan Scurtu

Un articol de Alexandru Anghel și Andrei Nicolae  Sursa: activenews.ro

czc mota  „Mișcarea Legiunii are dreptul să se revendice ca singura mistică creștină, revoluție spirituală, ascetică și bărbătească, cum încă n-a cunoscut istoria României… Promovarea bărbăției și a spiritului ofensiv – valori europene aristocratice – a adus de la sine o altă prefacere a spiritului tinerei generații românești”. Oricât de ciudat ar putea părea, rândurile de mai sus sunt scrise de unul dintre cei mai mari intelectuali ai secolului XX, celebrul profesor titular și coordonator al Catedrei de Istoria Religiilor a Universității din Chicago, Mircea Eliade.

Crearea Mișcării Legionare, în urma cu 90 de ani, a produs schimbări majore în istoria României, cu reverberații europene și universale până în zilele noastre, dacă avem în vedere numarul important de intelectuali de marcă care au aderat la idealurilor acestei organizații, ale căror opere sunt cunoscute și apreciate în întreaga lume. Ne referim, ca să dăm doar câteva exemple, la Mircea Eliade, Lucian Blaga, Constantin Noica, Emil Cioran, Vintilă Horia, Petre Țuțea, Nae Ionescu, Mihail Manoilescu, Radu Gyr, George Manu și alții. Cu toate acestea, istoria acestei formațiuni de dreapta rămâne controversată și neclară pentru generațiile de azi, deși optica de tip comunist ar fi trebuit să dispară din cărțile de istorie și discursul public după 1989. O inițiativă legislativă recentă propune chiar interzicerea „apologiei legionare”, cum ar putea fi considerat citatul lui Mircea Eliade de mai sus.

Istoricul recent Alex M. Stoenescu afirmă: „Legiunea Arhanghelului Mihail a fost o creație românească, cu origini mult înaintea fascismului și nazismului, cu sursele doctrinare în naționalismul clasic român, care a fost întotdeauna de Dreapta, și s-a constituit într-un strigăt al conștientizării degradării ființei naționale. Ea a fost reacția la prea lungul conflict organic dintre societatea românescă și suprastatul său artificial. Legiunea Arhanghelului Mihail a căutat să reconstruiască de jos societatea românească prin elementul său cel mai înaintat, tinerii, readucînd-o la principii morale, la credință autentică și în jurul instituțiilor sale tradiționale”.

 

Pentru a intra în subiectul unei necesare (dar inexistente și nedorite) dezbateri,

(more…)

3 mai 2019

BIRUITORII – OAMENII CARE S-AU HRĂNIT DIN DUMNEZEU. Povestea Mucenicului Constantin Oprișan

BIRUITORII – OAMENII CARE S-AU HRĂNIT DIN DUMNEZEU

1-constantin-oprisan-martir

Povestea Mucenicului Constantin Oprișan

Emisiunea „BIRUITORII – OAMENII CARE SE HRĂNESC DIN DUMNEZEU” este o producţie destinată televiziunii publice, pentru canalele TVR Târgu-Mures, TVR3 şi TVR 1. Iși propune aducerea în prim plan a adevărurilor legate de identitatea poporului român, adevăruri care sunt ascunse din diferite motive.


BIRUITORII – Povestea Mucenicului Constantin Oprișan

Partea I

 

 

 

 

Partea a II-a

(more…)

2 mai 2019

Cum își petreceau eroii anticomuniști Sfintele Sărbători de Paști. Din jurnalul unui erou al munților, Vasile Motrescu 

Cum își petreceau eroii anticomuniști Sfintele Sărbători de Paști.

Din jurnalul unui erou al munților, Vasile Motrescu 

motrescu 658x0_rezi

Timpul s-a răcit vântul rece, ora 3,30 dimineața când a înserat am pornit spre sat când a întunecat am fost la punctul IV, a venit F.2 și mi-a adus pască, făină, slănină, un urcior cu untură, zahăr, bomboane prăjituri și altele de ale mâncării și două cămăși curate și o izmană atâta bucurie am și eu la sufletul meu de Sfintele Paști, dacă am ce mânca și o cămașă curată parcă toată lumea e a mea simt și eu că sunt pe la Sfintele Paști. Numai a uitat să-mi aducă ou roșu, nu am mai avut răbdare să stau mult cu el când am văzut că mi-a umplut cu bunătăți rucsacul și o traistă, mi-am luat merindele și m-am dus pe groapa Ploștei și mi-am împachetat din nou și am mâncat și eu pe săturate pască, smântână mi-a adus și miere și săpun de spălat, acestea sunt cele mai bogate din cele cinci Paști petrecute în prigoană cred că acestea sunt cele din urmă.

Am pornit pe groapa Ploștei a început să plouă și e întuneric de nu vezi nimic, mă duc plută înotând prin glod, secând băltoacele și făcând salturi prin șanțuri și gropi, nu țin seama de acestea sunt fericit că sunt sătul și am două traiste cu mâncare în spate. La G.C. m-am dus de am băut apă și i-am făcut un semn pe fereastră, dormea creștinul așa că nu l-am mai sculat. De la el m-am dus la bordei la Ciuntu la Slatina să stau de ploaie cu creștinul acolo și m-am ferit să nu fac zgomot și am plecat mai departe spre Stânișoara mai poposind din loc în loc și clipocind pe sub copaci atâta era de întuneric că m-a trezit lângă Cosoaia din Pietroiu lângă gardul grădinii încet m-am retras să nu fac zgomot să nu mă simtă câinii. Foarte greu am ieșit de la deal de Onari în drum și am luat-o pe drum cu popasuri, la Găvan am stat o oră și m-am odihnit, am făcut foc și iarăși am mâncat căci se apropie de zi. S-a făcut ziuă am ajuns în Stânișoara. Aceasta este noaptea Învierii a Domnului nostru Isus Hristos – Paștele anului 1953.

Toată noaptea m-a plouat și am făcut salturi prin glod, sărituri și gropi. Dar totuși mă simt fericit când mă gândesc la cei de prin temnițe căci mulți ar dori să aibă fericirea aceasta cu toate căci eu nu o doresc nici vrăjmașilor mei.

 

Duminică 5 aprilie 1953 (Sfintele Paști)

Din Stânișoara mi-am continuat drumul pe Obcina Hacigului până la Arsița m-am coborât în vale la colibă cu toate că ploua și sunt obosit și nu mă lasă inima să mă duc și totodată nici nu e lucru curat cu cobilița de la A.H. căci când am trecut pe lângă ea, mi-a venit miros de tutun și astăzi în ziua de Paști și chiar în zori de zi și pe vreme așa de grea, e imposibil să fie cineva în pădure. Lucru hotărât că este post fix în preajma colibei, așteaptă să mă duc pe la ea, să-mi dea Hristos a înviat Securitatea.

Bănuiesc că ori a dat cineva de colibiță astă iarnă căci am făcut multă urmă pe zăpadă și tot în trecere am dat pe la colibă de am făcut foc și am stat câte o zi două. Să păzească până or înnebuni până la anul pe la Paști tot în coliba de la Arsița Haciumului să stea. M-am coborât pe la Preluca Grofului în cracii prislofului, e zăpadă mare și nu e nici o urmă așa că trebuie să ocolesc prin Scoru din Cracii Prislofului m-am suit în cărarea Grofului și merg pe cărare. A început să ningă îi dau zor, am trecut iarăși pârâului Prislofului pe unde am trecut și ieri. La ora 9 dimineața am ajuns cu Paștele la coliba Gruetul stâncii. Cum am ajuns am făcut foc și am mâncat și m-am culcat iar și am adormit până dimineața. Peste noapte am visat că m-a luat miliția într-o mașină, dar am scăpat și că soția mea mi-a ieșit înainte și mi-a spus că e bolnavă tare.

Astăzi am împlinit 4 ani de când sunt prigonit şi nu ştiu cum e viaţa liberă. La ora 10:30 am plecat spre Vicov să duc mai bine de jumătate din carnea de capră să o dau pe făină, vreau să mă duc la U.T. De la colibă am coborât pe drumul Prislopului şi am venit pe drum până la grădină, m-am suit în păr…. am trecut în Dealul Slateni şi fiind seară, am mâncat, mi-am făcut rugăciunile de seară şi când a înserat am plecat către sat. Pe drumul din Criveţe peste toloaca ca la o ½ oră după ce am înnoptat am ajuns la U.T., m-a primit cu bunăvoinţă, m-a dus în casă la căldură. Dar nefiind obişnuit cu căldura a început să mă doară capul, mi-a spus noutăţi, veşti şi încurajare, i-am dat carnea de capră şi în schimb mi-a dat 10 kg de făină, 5 ouă, o bucată de slănină, mâncare de drum, poame uscate şi cartofi aşa că am făcut o încărcătură de peste 20 kg. La ora 24 am plecat de la U.T. Cum am ieşit de la el a început să plouă, e foarte întuneric, cad în gropi şi şanţuri, şi sec bălţile de apă în Criveţe am stat sub un brădănel, dar tot mă plouă, am plecat mai departe şi pe Dealul Babii am tras de am stat de ploaie la un bordei părăsit, într-un sopron şi m-am băgat într-o grămadă de gunoaie şi nu ştiu ce gângănii se suiau pe mine şi mă înţepau de parcă stau în furnicar. Înspre ziuă a venit şi un dihor şi s-a cuibărit lângă mine, dar când m-a simţit a fugit speriat şi revoltat că i-am ocupat locuinţa. (…)

Oare de ce nu am fericirea sa traiesc cel putin in sat sau sa mai am pe cineva cu mine, sa nu fiu singur, sa stau in pustiu impreuna cu fiarele padurii, sa duc viata de pustnic la varsta de 32 ani, sa ma conformez regulilor partizanatului,…greu de suportat? Caci sunt foarte greu de imaginat toate lipsurile, suferinta, durerea sufletesca si trupeasca caci nici bolnav n-am timp sa fiu. Frigul, foamea, lipsa de imbracaminte si toate cele ce are nevoie un om… pentru cine le suferi? (…)”

“Va spun raspicat ca iubesc mai mult Libertatea decat viata”.

(more…)

22 aprilie 2019

Mircea Eliade. Unul din românii care au schimbat fața lumii

Filed under: Eliade,Miscarea Legionara,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:23

Mircea Eliade

Unul din românii care au schimbat fața lumii

33 de ani de la plecare 

(+22 aprilie 1986)

Citește și:

30 martie 2019

Vasile Lupaşc la Suceava. Despre eroi, modele, martiri

Filed under: conferinte,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 03:07

Istorii Despre Vlad Voievod Drăculea (Trailer oficial)

 


EROI. MODELE. MARTIRI
Vasile Lupaşc la Suceava

Eveniment cultural. Prezentare de carte. Serie de autor. Conferință. Moment dramatic. Teatru scurt. Trupa Din Pridvor, piesa „Vlad și solii turci”

Vasile Lupașc este scriitor, istoric, profesor, campion de arte marțiale, regizor, actor, promotor de seamă al valorilor culturale românești, patriot înflăcărat si neobosit lucrător in apărarea adevărului istoric si in afirmarea importanței si nobleții neamului românesc.

afis vasile lupasc

Intrarea este liberă.

Organizatori:

Muzeul Bucovinei
Asociația Culturală Brațe penru Cer
Asociația Culturală LER
Platforma ÎMPREUNĂ
Bucovina Profundă


Interviuri, emisiuni >

Povestea spectaculoasa a vietii lui Vlad Tepes.

Alături de istoricul și scriitorul Vasile Lupașc, vă invit să urmăriți acest episod al emisiunii Adevăruri tulburătoare unde vom vorbi despre povestea spectaculoasă a vieții lui Vlad Țepeș. Cu siguranță unele dintre evenimentele relatate sunt necunoscute majorității românilor, ele neajungând vreodată în cărțile de istorie.


 

16 martie 2019

Mihai Gheorghiu – Reversul istoriei. Eseu despre opera lui Mircea Eliade

Filed under: Eliade,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:08

Mihai Gheorghiu – Reversul istoriei. Eseu despre opera lui Mircea Eliade

 

„Mesajul potrivit căruia omul este o ființă spirituală care nu poate exista lipsită de centrul său, centru care este origine și dat al unei transcendențe, este mesajul ultim al lui Eliade, relevare a ceea ce el a numit „umanismul” său, gândire care lasă umanității omului șansa de a accede la esența propriei sale ființări.” Mihai Gheorghiu


Reversul istoriei. Eseu despre opera lui Mircea Eliade

 „Ultimul Eliade este aceasta figura a singuratatii si a indepartarii, intr-o epoca pentru care spiritul nu este decat un epifenomen sau, cel mult, o metafora suspecta a unui umanism crestin desuet. Eliade, prin opera sa, se dedica unei comprehensiuni a religiosului ca loc al transcendentei. Mesajul potrivit caruia omul este o fiinta spirituala fiinta spirituala care nu poate exista lipsit de centrul fiintei sale, centru care este origine si dat al unei transcendente, este mesajul ultim al lui Eliade, relevare a ceea ce el a numit umanismul sau, gandire care lasa umanitatii omului sansa de a accede la esenta propriei sale fiintari. intelegem astfel ca ceea ce pune in joc umanismul eliadian este tocmai o definitie a umanului. impotriva definitiilor reductioniste succesive ale marxismului si freudismului, Eliade a avut ca tinta redefinirea conditiei umane, recentrarea acestei conditii in elementul sacrului. A reusit?! Poate ca nu, dar este un pariu care a intemeiat o opera si o existenta paradigmatice. Citindu-l astazi pe Eliade, de orice parte te-ai situa, nu poti sa nu recunosti grandoarea personajului si umanitatea profunda a acestei incercari. in ultima instanta mitul eliadian este mitul culturii insesi, mit al culturii care incearca sa construiasca neincetat o poveste a omului, a sensului existentei sale. Ultimul Eliade ne orienteaza spre orizontul unei asteptari, al unei sperante pentru care Dumnezeu este inca Cel care va veni, iar omul este fiintarea pentru care inca Dumnezeu poate veni.”   – Mihai Gheorghiu

     Fragment din volum:  (more…)

3 martie 2019

Radu Gyr  – Ne vom întoarce într-o zi 

Filed under: poezie,Radu Gyr,România Profundă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 01:08

Radu Gyr 

Ne vom întoarce într-o zi 72b87-radugyrsepia

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc din nori
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi…
Și cei de azi cu pașii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simți
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Ușori, ținându-ne de mâni,
Toți cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
în toate dragostele noi
Și-n cântecul pe care și-l
Vor spune alții, după noi.

În zâmbetul ce va miji
Și-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sămânță-n taina lor.

Noi, cei pierduți, re-ntorși din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem și-n disperări,
Și-n răni ce-n piepturi se ascund.

Și-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge, zi de zi,
în tot ce mâine, ca și ieri,
Va sângera sau va iubi.

 

Cântat de Tronos și Orchestra Ministerului Apărării Naționale (more…)

Pagina următoare »

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: