Bucovina Profundă

30 noiembrie 2022

Scrisoarea lui Corneliu Codreanu scrisă cu o lună înainte de a fi asasinat

Corneliu-Zelea-Codreanu-Procesiune-Miscarea-Legionara-Documente-din-Arhiva-Buzatu-Roncea-Tipo-Moldova-2012

84 de ani de la un asasinat ce a zguduit România
Uciderea lui Corneliu Codreanu

Scrisoarea lui Corneliu Codreanu

Rânduri scrise cu o lună înainte de a fi asasinat

„Din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa Învierii”

”Dragii mei,

Incontestabil că de peste 6 luni, am suferit dureri şi umiliri pe care nu le-am întâlnit nici odată până acum. Din prima zi când am intrat pe acest făgaş, altfel în continuarea atitudinei mele anterioare, am căutat să-mi impun ca linie: acceptarea totală a jertfei care mi se cere, fără nici un fel de reacţiune am încercat un singur răspuns: dragostea.

„Dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea nu se mânie, nu pune în socoteală răul, dragostea suferă toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate”.

În aceste zile cuvintele de mai sus pot părea stranii. E greu. Şi totuşi acesta este adevărul suprem! Este foarte greu ca de sub ploaia de lovituri, de sub umerii cari se apleacă tot mai mult, de sub carnea care te doare, sufletul tău să mai arunce, măcar din când în când, câte o rază de dragoste celor ce te lovesc. E greu. Pare că sfarmă orice logică pământească. Şi totuşi e ceva uriaş de mare. Nu simţiţi că o atare atitudine, vă`nalţă pe culmi pe care nici o răzbunare din lume nu v-ar putea ridica?

Nu mi-e teamă de nimeni (cel ce pentru un vârf de viaţă se mai teme, este un laş de ultimă speţă). Nu am cerut dela nimeni nimic. Orice bună voinţă care mi s`ar arăta astăzi mă jigneşte, o consider ca pe o ironie care mi se aruncă şi de aceea o refuz. Dar, din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: urmaţi linia de mai sus, acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa învierii. Nu tulburaţi cu nimic jertfa care se face şi nu cereţi încetarea ei. Am auzit că vă agitaţi. Greşit. Ca români, vă îndemn la linişte desăvârşită aşa cum întotdeauna v`am spus.

În politica internă şi externă, eu am cu totul alte păreri, decât cei ce guvernează azi. Dar ei au asumat răspunderea şi incontestabil vor răspunde. Noi însă trebuie să fim cavaleri, şi atâta vreme cât poartă pe umerii lor soarta ţării, să nu-i tulburăm cu nimic, ci să le spunem: „Dumnezeu să vă ajute”.

Încă o dată răbdare. Şi dacă totuşi nu putem să urcăm pe cea mai înaltă culme creştină, eu cred că sunt destul de înţelept, dacă vă dau sfatul să amânaţi pe mai târziu orice certuri dintre noi Românii, căci timpul va lămuri mult în decursul său.

Trimit aceste rânduri după 200 de zile.

Cu îmbrăţişări
Corneliu Z. Codreanu

Vineri 28 Octombrie 1938”

(Rânduri scrise cu o lună înainte de a fi asasinat in noaptea Sfântului Andrei, 30 noiembrie 1938.)

(more…)

29 octombrie 2022

Mircea Vulcănescu – Despre ce înseamnă a fi român

mircea-vulcanescu-2

Mircea Vulcănescu

Despre ce înseamnă a fi român

„Îmi ceri să cred?(…)Eu nu am nevoie să cred în neamul meu. Eu ştiu sau nu ştiu.

Problema nu e: ce trebuie să fac? Ci: sunt sau nu sunt în adevărul lui?

Dacă eşti în acest adevăr, dacă eşti cum se cade să fii, atunci lupta nu poate avea alt sens decât atât să împiedici irosirea a ceea ce e şi, prin faptul că este, are preţ. Conservare, deci, şi nicidecum revoluţie şi răsturnare.

Asta şi numai asta este: a fi român!”


Despre Neam:

”Ceea ce constituie un neam este o realitate care stă la încheietura metafizicii cu istoria, o unitate de soartă, de destin în timp, unitate pentru care pământ, sânge, trecut, lege, limbă, datini, obicei, cuget, credinţă, virtute, muncă, aşezăminte, port, dureri, bucurii şi semne de trăire laolaltă, stăpâniri şi asupriri constituiesc doar chezăşii, semne de recunoaştere, peceţi, temeiuri. Suportul principal al unui neam variază de la o vreme la alta, cu semnul principal de recunoaştere al celor ce-l alcătuiesc. …

A fi român înseamnă a fi om într-un anumit fel [s.a.]. Ca atare, noţiunea de român nu este o noţiune alterabilă. Şi totuşi, în realitate, fiecare dintre noi este alterabil. … I te poţi subsuma sau te poţi distruge, dar nu o poţi schimba. … Este …, dar numai virtual…, în putinţă. Actual, neamul nostru nu este decât în ceea ce vom fi noi în stare să facem din el. …

Dar un neam nu e niciodată o realitate închisă, sfârşită; ci o realitate vie. El nu e numai o realitate naturală, ci şi o realitate etică; destinul unui neam nu e dat o dată pentru totdeauna, el se actualizează problematic pentru fiecare generaţie şi pentru fiecare om.”

Din Dimensiunea românească a existenței

(+28 octombrie: Mircea Vulcănescu, martirul și filosoful)

10 august 2022

Săptămâna Sfinților Martiri Brâncoveni la Școala Brâncovenească

Filed under: Brancovenii,conferinte,film,FSMB,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 23:17

prezentare Image 2022-08-10 at 16.54.57

Școala Brâncovenească comemorează

Săptămâna Sfinților Martiri Brâncoveni

(16 – 20 august 2022)

cu ciclul de filme istorice:

Eroismul creștin și patriotic – fundament al identității naționale

prezentate și comentate de criticul de film Lect. Univ. Dr. Elena Dulgheru


 

Ciclu de filme istorice dedicat comemorării Sfinților Martiri Brâncoveni

Programul este compus dintr-un medalion de filme recente de Nicolae Mărgineanu – un veteran și maestru inegalabil al filmului istoric și patriotic, precum și de o selecție de capodopere cinematografice ale spațiului cultural ortodox est-european, filme istorice și de artă de rezonanță internațională, care propun o meditație creștină și existențială asupra condiției eroului și a sacrificiului în numele credinței și al ființei naționale.

Nume ca Andrei Tarkovski și Tenghiz Abuladze nu vor lipsi din această selecție; dar publicul constănțean va avea ocazia să vizioneze și un film istoric care evocă personalitatea sfântului cneaz Alexandr Nevski și care arată relația strînsă dintre sfinții ocrotitori ai unei națiuni și prezentul istoric al acesteia, pe care sfinții îl modelează în chip nevăzut. 

(more…)

19 iulie 2022

Părintele Arsenie Papacioc – cuviosul, mărturisitorul, înțeleptul, luptătorul

Părintele Arsenie Papacioc văzut de Ioan Ianolide:

”Ieromonahul Arsenie: mărunt, slab, ager şi viu, mare duhovnic, om fără compromisuri. Micul cel mare. S-a călugărit din vocaţie. Suflet şi trup feciorelnic, caracter integru. Energie necurmată şi imensă putere de iubire. Om de luptă şi sacrificiu. Conştiinţă şi capacitate misionară.
A făcut prozeliţi înainte şi după ce a depus votul monahal. S-a zbătut să
impună adevărata conştiinţă creştinilor şi a reuşit. Luptător încercat, el spunea: „Noi înfruntăm pe atei la ei acasă.” Este un far al lui Hristos.”

parintele-arsenie-papacioc-feriti-va-de-visul-maicii-domnului-442127

19 iulie in calendarul neamului românesc:

Părintele Arsenie Papacioc – cuviosul, mărturisitorul, înțeleptul, luptătorul 

(1914-2011)

Părintele Arsenie (Anghel Papacioc) s-a născut la 15 august 1914 în satul Misleanu, com. Perieţi, Ialomiţa şi este unul din cei mai de frunte duhovnici români. De mic, Anghel avea o memorie bogată şi o vie inteligenţă. Membru în cercul literar constituit în jurul revistei Vraja, are aptitudini atât intelectuale, cât şi fizice. La întrecerile interşcolare sportive organizate în Bucureşti, obţine locul I la viteză şi locul II la sărituri.

A fost instructor legionar, în 1941 fiind arestat şi condamnat, după ce fusese închis anterior şi în lagărele carliste. Eliberat în 1946, intră în mănăstire în acelaşi an, la Antim. Părintele a ajuns şi pe la mănăstirea Cozia, unde a primit ascultarea de paraclisier şi preda educaţia civică elevilor. Deoarece vorbea copiilor despre Hristos, comuniştii din Râmnicu Vâlcea i-au interzis să mai propovăduiască învăţătura creştină. A fost nevoit să părăsească mănăstirea şi s-a retras la o moşie pe care călugării de la Cozia o aveau aproape de Caracal. Acolo a rămas un an şi jumătate, de unde a fost luat de părintele Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana. Acesta l-a ascuns la Cioclovina. În 1949 ajunge la Sihăstria, revine la Antim unde este tuns în monahism în acelaşi an (25 septembrie). La slujbă au participat părintele Sofian Boghiu, părintele Benedict Ghiuş, iar naş de călugărie a fost părintele Petroniu Tănase. În 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ.

Între 1952-1958 a fost preot (şi egumen) la Mănăstirea Slatina. A făcut parte şi din mişcarea Rugul Aprins. La 14 iunie 1958 este arestat, dus la Suceava, ţinut în anchetă 90 de zile, bătut şi chinuit. Condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti, sentinţa 125, la 20 de ani muncă silnică şi 20 de ani detenţie grea pentru „crima de activitate intensă contra clasei  muncitoare şi a mişcării revoluţionare”. A fost dus la Vaslui şi alte centre de interminabile anchete şi bătăi, iar cea mai mare parte a detenţiei o petrece la Aiud.

(more…)

Povestea lui Toma Arnăuţoiu și a celei mai intense rezistențe anticomuniste

Povestea lui Toma Arnăuţoiu și a celei mai intense rezistențe anticomuniste


În noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, Toma Arnauțoiu, alături de grupul lui de luptători, era împușcat la Jilava. Cum am putea sa-l uităm?


Felicităm TVR1 și pe Rafael Udriște pentru ediţia emisiunii Omul şi timpul, din 26 mai 2022!

Rafael Udrişte şi invitaţii lui au discutat despre Toma Arnăuţoiu şi rezistenţa anticomunistă din munţi.

Au fost în studioul TVR1:

Ioana Voicu Arnăuţoiu, fiica liderului grupării anticomuniste de la Nucşoara,

Cosmin Budeancă, cercetător IICCMER şi redactor-şef al revistei Memoria, respectiv

Cristina Chirvasie, regizor.

Cum arată un erou. TOMA ARNĂUȚOIU

Filed under: Rezistenţa din munţi,România Profundă,sfintii români — Mircea Puşcaşu @ 12:23

Cum arată un erou. TOMA ARNĂUȚOIU


Toma Arnăuțoiu, locotenent de cavalerie, (n. 14 februarie 1921, Nucșoara, județul Muscel, în prezent județul Argeș – d. 18 iulie 1959 (executat în penitenciarul din Jilava), a fost liderul grupului de rezistență anti-comunistă de la Nucșoara, format în primăvara anului 1949.

Înainte de a fi liderul grupului de rezistenţă anticomunistă de la Nucşoara, Toma Arnăuţoiu a făcut parte din garda regală. În 1947, când comuniştii l-au forţat să abdice şi să plece din ţară, Regele Mihai i-a propus să îl însoţească, însă Toma a preferat să rămână şi să încerce să ţină piept noului regim.


 

toma arnautoiu

Date biografice: (more…)

14 iulie 2022

MARIN SORESCU: Muzeul Satului – Poeme, 1965

Filed under: poezie,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 08:36


MARIN SORESCU :

Muzeul Satului

Din viaţa acestor oameni
Lipsesc mai multe secţii,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea şi norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.

Nu întâlneşti aici nici o monedă,
Pentru că, neavând aur şi argint,
Ţăranii şi-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.

Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla şi cucul,
Care le cântau fără bani toată viaţa,
Şi toată moartea.

Era primitivă,
Antică, mcdievală
Apar ca una singură,
Fiindcă, neştiind carte, ţăranii
N-au băgat de seamă că între aceste epoci
Există deosebiri
Fundamentale.

Aici exponatele cele mai numeroase
Sunt bordeiele.
De la munca pământului
Ţăranii intrau direct în pământ,
Să se odihnească.

Din loc în loc între bordeie
Sunt intercalate răscoalele:
A lui Doja, a lui Horia, Cloşca
şi Crişan, a lui Tudor,
Construite de data asta la suprafaţă
Cu un uimitor simţ al simetriei
Arhitectonice.

Vizitatori,
Nu atingeţi sărăcia şi tristeţea
Aflate-n muzeu.
Sunt exponate originate,
Ieşite din mâna, din sufletul şi din rărunchii acestui popor
Într-o clipă de încordare şi spontaneitate
Care a durat
2000 de ani.

(more…)

23 iunie 2022

24 iunie 1927 – Nașterea Mișcării Legionare

24 iunie 1927 – Nașterea Mișcării Legionare

Începutul unei generații jertfitoare

”Mergând împreună uniți, cu Dumnezeu înainte și cu dreptatea neamului românesc”

Mărturia lui Corneliu Codreanu, inițiatorul și Căpitanul acestei Mișcări:

czc corneliu-zelea-codreanu
”Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea a fost aceasta: nu ne intereseaza daca vom birui, daca vom cadea infranti sau daca vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge inainte, uniti. Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta ne-ar fi daruita, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul nostru. Sunt infrangeri si sunt morti care trezesc un neam la viata, dupa cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odata. Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei. Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Arhanghelului Mihail si la umbra sabiei lui. El nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoana, ci il simteam viu. Acolo la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa.” (Corneliu Codreanu)

“In fata situatiei de mai sus, m-am hotarat sa nu merg nici cu o tabara, nici cu cealalta. Nici sa ma resemnez, ci sa incep organizarea tineretului pe raspunderea mea, dupa sufletul si capul meu si sa continui lupta, iar nu sa capitulez.

In mijlocul acestor framantari si ceasuri de rascruce ne-am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit in inchisoarea Vacaresti. Ne-am hotarat sa strangem randurile si sa continuam lupta sub protectia aceleiasi Sfinte Icoane. In acest scop, ea a fost adusa la caminul nostru din Iasi, din altarul bisericii Sfantul Spiridon, unde o lasasem cu trei ani in urma. La aceste ganduri, grupul “Vacaresti” s-a alaturat imediat. Peste cateva zile am convocat la Iasi, pentru Vineri, 24 Iunie 1927, ora zece, in camera mea din str. Florilor No. 20, pe Vacaresteni si pe putinii studenti care mai ramasesera legati de noi.

Intr-o condica, cu cateva minute inainte, scrisesem urmatorul ordin de zi, numerorat cu No. 1:

“Astazi, Vineri, 24 Iunie 1927 (Sf. Ion Botezatorul), ora zece seara, se infiinteaza: Legiunea Arhanghelului Mihail, sub conducerea mea. Sa vina in aceste randuri cel ce crede nelimitat. Sa ramana in afara cel ce are indoieli. Fixez ca sef al garzii de la Icoana pe Radu Mironovici”.

(more…)

14 iunie 2022

Radu Gyr – Baladă pentru Eminescu

Filed under: Eminescu,poezie,Radu Gyr,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 21:55

Baladă pentru Eminescu

de Radu Gyreminescu-

Te-au slăvit în cărţi şi în poeme
Şi te-au înălţat iconostas,
Ca să fulgeri tânăr peste vreme,
Cu vecii de cremene sub pas.

Te-au văzut voevodând voroave,
Ciobănind genune şi zăpezi,
Potcovar de fum bătând potcoave
Negurilor strânse în cirezi.

Te-au crezut gigantic Sfarmă-Piatră
Care sparge piscul viforos,
Şi fierar înfierbântând pe vatră,
Mările călite sub baros.

Împărat, ţi-au scris pe tâmple steme.
Făt-Frumos, ţi-au pus în mâini hanger.
Şi-au cules, din pana ta, blesteme,
Viscole şi răzvrătiri în cer.

Ci, netrebnic, eu adulmec zării,
Paşii tăi pe unde te-au fost dus,
Şi-nsetat pe drumurile Ţării
Dibui urma ta de blând Iisus.

Caut picurii de sânge, neşterşi încă,8060e-radu_gyr
Ai crucificării pe furtuni
Şi sărut lumina lor adâncă
Şi-i ating cu mâini de rugăciuni.

Trist Iisus cu umbra de tămâie
Dăruind azur din mâini subţiri,
Sfânt, bătut, pe veacul tău, în cuie,
Scânteind, înalt, din răstigniri.

Frânt de-o stea şi-ngenuncheat de-o floare,
Biruit de ramuri de arin,
Îndulcit cu dor de moarte-alinătoare,
Ars ca Nesus în cămaşă de venin…

Nu, tu nu eşti meşterul, ci cneazul,
Nu eşti înstelatul împărat.
Sfâşiat ţi-i pieptul şi obrazul.
Tu eşti marele însângerat!

Te-ncrustăm, zadarnic, în agată

(more…)

Voievozi ai sufletului românesc. Mihai Eminescu

Voievozi ai sufletului românesc. Mihai Eminescu

”Eminescu este românul absolut, este sumă lirică de voievozi.” – Petre Țuțeaeminescu

Mircea Eliade despre Eminescu – Paris, septembrie 1949

Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru și cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele și cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăși a acestui cer și a acestui pământ, cu toate frumusețile, durerile și nădejdile crescute din ele.”

„Ce înseamnă pentru noi toți, poezia, literatura și gândirea politica a lui Eminescu, o știm, și ar fi zadarnic s-o amintim încă o dată. Tot ce s-a creat după el, de la Nicolae Iorga și Tudor Arghezi până la Vasile Pârvan, Nae Ionescu și Lucian Blaga, poartă pecetea geniului sau măcar a limbii eminesciene. Rareori un neam întreg s-a regăsit într-un poet cu atâta spontaneitate și atâta fervoare cu care neamul românesc s-a regăsit în opera lui Eminescu.”

Eminescu către Zamfir Arbore, în 1882:

„- Știi ce, dragul meu, hai să demisionăm, tu de la Românul, eu de la Timpul, și hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuți să trăim printre lupi. La mănăstire, în chiliile solitare, să scriem letopisețe în cari să înșirăm tot ce îndură nenorocitul neam românesc, pentru ca să se știe cât amar a suferit românul cât a trăit pe acest pământ”.

Dintr-o însemnare descoperită  pe o carte de rugăciuni de la Neamț – de Paul Miron:

(more…)

3 mai 2022

TRAIAN TRIFAN (+27 aprilie) – Un colos ascuns. Reperul sfinților din închisori

Filed under: Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor,Traian Trifan — Mircea Puşcaşu @ 08:48

TRAIAN TRIFAN (+27 aprilie) – Un colos ascuns. Reperul sfinților din închisori

Perioada de închisoare 1954-1964, a fost pentru noi, tineretul legionar, una de armonie, înțelegere, împărtășire de cunoștințe şi de dragoste, spre deosebire de anii 1949-l954, (cinci ani de inactivitate intelectuală), cei mai întunecați din viața noastră.  Celulele se transformaseră în săli de cursuri, de liceu şi universitate. Ţăranii şi muncitorii învățaseră limbi străine, memoraseră sute de poezii, știau matematică, fizică, chimie etc. şi, nu rareori, se angajau în discuții filosofico-religioase. Fiecare deținut punea la dispoziția celorlalți tot ceea ce acumulase cu timpul. Meritul pentru această armonie şi pentru revenirea celor tineri în sânul Legiunii a fost mai ales al Bădiei Trifan, veteran în închisoare, cu patrusprezece ani deja executați.(..)  Badea Trifan, aparținea generației eroice a Căpitanului. De aceea era privit de noi, tinerii, ca un mit; cuvântul lui (şi al prinţului Alexandru Ghica, cu care iar am stat în celulă) era pentru noi lege.

Învierea Domnului în celulă cu Badea Trifan. Din amintirile lui Dimitrie Bordeianu (1)

Celulele – săli universitare

Pe avocatul Trifan l-am cunoscut în celula 32, la Gherla. Auzisem în închisoare de grupul Marian, fostul sef al județului Brașov şi de Trifan, fost prefect legionar de Brașov, condamnați la ani grei de închisoare încă de pe timpul lui Antonescu. Un alt grup de legionari condamnați atunci se strânsese în jurul lui Biriş. Cele două grupuri aveau două atitudini diferite însă. Unul trăia şi simțea în spiritul Părinților răsăriteni, iar altul trăia şi gândea în spiritul Părinților apuseni.

Ceea ce m-a impresionat plăcut acolo, a fost înțelegerea cu care cei mai în vârstă îi primeau pe tinerii care trecuseră prin demascări. Pentru aceștia, integrarea în Mişcare a fost foarte prudentă şi smerită, pentru că duceam în spate tragedia trăită la Pitești şi Gherla, o revenire bruscă riscând să ne azvârle într-o extremă periculoasă. Şi totuși, majoritatea şi-au revenit, în raport direct cu cuantumul suferinței din decursul demascărilor.

Perioada de închisoare 1954-l964, a fost pentru noi, tineretul legionar, una de armonie, înțelegere, împărtășire de cunoștințe şi de dragoste, spre deosebire de anii 1949-l954, (cinci ani de inactivitate intelectuală), cei mai întunecați din viața noastră.

Celulele se transformaseră în săli de cursuri, de liceu şi universitate. Ţăranii şi muncitorii învățaseră limbi străine, memoraseră sute de poezii, știau matematică, fizică, chimie etc. şi, nu rareori, se angajau în discuții filosofico-religioase. Fiecare deținut punea la dispoziția celorlalți tot ceea ce acumulase cu timpul.

Deținuții – adevărați trăitori ai Ortodoxiei (more…)

31 martie 2022

Viața Părintelui Nicolae Steinhardt

Filed under: România Profundă,sfintii inchisorilor,Steinhardt — Mircea Puşcaşu @ 22:17

Viața Părintelui Nicolae Steinhardt

Alcătuită de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă

NICOLAE STEINHARDT, EVREUL GENIAL CONVERTIT LA ORTODOXIE

Motto: „Degeaba suferi, dacă eşti în afara Bisericii nu ţi-e de niciun folos. Câţi eretici n-au riscat moartea? Câţi nu au dorit-o şi care acum ard în foc? Diavolul are şi el martirii lui”.

ITINERARII BIOGRAFICE

Monahul Nicolae (Nicu-Aurelian) Steinhardt, scriitor, publicist, critic literar, eseist, filosof și adânc trăitor creștin, de origine evreu, se naște la 12 iulie 1912, în comuna Pantelimon, lângă București. Tatăl său, inginerul și arhitectul Oscar Steinhardt, rănit la Mărăști și decorat cu „Virtutea militară”, pentru că a luptat în primul război mondial, conducea o fabrică de mobile și cherestea la marginea Bucureștiului. Mama excela în blândețe și bunătate, calități descrise de N. Steinhardt într-o cromatică tentă de nostalgie: „Maică-mea era poreclită «Bunătate». Mi-o amintesc dând bucăţele de zahăr cailor înhămaţi la trăsurile care, pe vremuri, îşi aşteptau muşteriii de-a lungul trotuarelor. Model i-am avut pe amândoi părinţii”. Urmează exclamația cu nuanțe de amărăciune a celui care, neînduplecat cu propria fire, își va face mereu o intransigentă autoanaliză: „Dar, vai, n-am nici curajul tatei, nici bunătatea mamei! Cum de pot fi atât de altul decât ei? Ce minunat lucru ar fi fost să pot împreuna calităţile amândurora! N-a fost să fie!”. Din scurta autobiografie pe care Nicolae Steinhardt și-a alcătuit-o la îndemnul IPS Teofil Herineanu și al părintelui duhovnic, Arhim. Serafim Man, spre a fi păstrată în arhiva Mănăstirii Rohia, spicuim următoarea mărturisire, semnificativă pentru lucrarea pe care pronia lui Dumnezeu a avut-o cu sufletul lui Steinhardt, adus la creștinism asemenea convertirii minunate a lui Saul: „Din copilărie m-au atras clopotele și obiceiurile creștinești. Părinții mei erau în bune relații cu preotul Mărculescu de la Biserica locală, Capra, unde am mers și eu”.

După clasele primare pe care le face în parte acasă, parte la Școala Clementa din București, urmează cursurile Liceului Spiru Haret, unde „am fost singurul dintre cei patru elevi israeliți care nu am venit cu certificat de la rabin, ci am învățat religia creștină, avându-l drept dascăl pe preotul Gheorghe Georgescu, de la biserica Sfântul Silvestru, om de ispravă, care mă simpatiza și-mi da note mari” .

„Afecțiunea mea pentru Neamul românesc s-a întărit” (more…)

24 ianuarie 2022

EMINESCU ȘI UNIREA

Filed under: Eminescu,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 20:07

eminescu membru carpatii - 164867.jpg-600x394

EMINESCU ȘI UNIREA

La 24 ianuarie 1882, aniversând Unirea Principatelor Române, Mihai Eminescu fonda, împreună cu alți militanți pentru „Dacia Mare”, Societatea „CARPAȚII”, o organizație naționalistă cu caracter semi-secret, ce-și propunea – conform Statutului scos la lumină de Augustin Z. N. Pop – „sprijinirea după puteri a oricărui scop și a oricărei întreprinderi românesci” (Augustin Z. N. Pop, Noi contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1969, P. 301 – 305 – După broșura rară, cu acest titlu – Statutele Societății „Carpații” – apărută la București în 1883, în tipografia Ștefan Mihăilescu din București, str. Covaci 14, imprimerie în care se culegea din 1881 ziarul Timpul  [unde era prim-redactor Eminescu] – n.a.).  Integral la Mihai-Eminescu.Ro – Eminescu urmărit de agenții austro-ungari pentru „Dacia Mare” și Societatea „Carpații”. DOCUMENTE de la Cernăuți și Viena

Maria Filipoiu:

Mihai Eminescu – Promotor al Unirii Principatelor

În Unire e tăria” – Mihai Eminescu

Simbolul culturii naționale – Mihai Eminescu – rămâne un reper fundamental în istorie, unire, tradiție, limbă și neam, cultura națională și universală, valori ce reprezintă poporul roman ca fiind creator de valori spirituale, prin opere de dimensiune cosmică, ce străbat veșnicia.

Ca poet național și mare jurnalist din istoria neamului, remarcabil prin profunzimea gândirii, Eminescu a depășit granițele patriei în care s-a născut, încă din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, fiind în același timp imaginea-simbol a zbuciumului pentru idealul unirii provinciilor istorice românești, care se aflau sub stăpânire străină. Identificat cu însuși sufletul poporului roman, din sânul căruia a ieșit ca un miracol spre a se înălța în cultura universală, poetul de geniu a cuprins în potențialul său creativ, spiritul critic și patriotic la toate problemele majore ale epocii în care a trăit – o perioadă istorică de mari frământări – când națiunile europene își conturau statalitatea.

Eminescu este o conștiinţă de cultură completă.” – Constantin Noica (more…)

15 ianuarie 2022

Valeriu Anania – IMN EMINESCULUI în nouasprezece cânturi cu acrostih

Filed under: Eminescu,poezie,România Profundă,sfintii inchisorilor,sfintii români — Mircea Puşcaşu @ 20:31

Mihai-Eminescu-1

Valeriu Anania:

IMN EMINESCULUI  

în nouasprezece cânturi cu acrostih

Starea întâi

E mult de când te’nsinguri spre nopţile de-apoi
Mişcându-ţi veşnicia prin spaţii şi prin noi.
Intrăm cu tine’n lume şi parcă ieri ne-au fost
Năvoadele din care-ţi făcurăm adăpost.
Enciclica serbare. Ne’nvălui în rotund.
Stâlpări de foc se-adună şi’n tine se pătrund.
Cenuşile’nserării pe slove ni le cerni
Umplându-le cu arderi din zorii tăi eterni.

Treapta întâi

Minunea lumii toată-i în ochii tăi oglindă.
Ies taine din vitralii şi’n soare se’nfloresc.
Hotar cu ne’nceputul, văzduhul pământesc
Aprinde roi de patimi când visul tău colindă
Imperii de tăcere din care cânturi cresc:
bucură-te’ntrariparea gândului de-abia’ntrupat
bucură-te somn în care munţii’n capete se bat
bucură-te corn de seară când se pleacă’n vad gorunii
bucură-te logodirea lacului cu raza lunii
bucură-te cel ce nu ştii ceasul bun pe unde-apucă
bucură-te Dor-de-Ducă!
bucură-te chip al ierbii îndrăgit de cer şi ape
bucură-te unda’n care stelele te simt aproape
bucură-te cutezanţa vântului de-a fi subţire
bucură-te că’nainte-ţi neguri prind să se desfire
bucură-te’nmugurire din gândire şi din grai
bucură-te’nveşnicirea Eminescului Mihai!

Starea a doua (more…)

Nichita Stănescu către Eminescu:  ”Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești”

Filed under: Eminescu,Nichita Stanescu,poezie,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 20:10

Nichita Stănescu către Eminescu 

nichita eminescu 646x404

Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești

Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbește cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești
ca și ochilor, ca și pietrelor și curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaști
și nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de față.
Mihai, tu care ești mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înțelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
și miezoasă
Creierul sâmburos al acestei apoi
nu este creier descreierat.
Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat
ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia
ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu
ca dovadă singurătatea mea
care nu credeam să învăț a muri vreodată.


Articole din Bucovina Profundă despre  (more…)

VOIEVOZII SUFLETULUI ROMÂNESC. Sfântul Eminescu. Pătimirile și martiriul 

Filed under: Eminescu,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 19:47

VOIEVOZII SUFLETULUI ROMÂNESC

Sfântul Eminescu. Pătimirile și martiriul 

Un film de Constantin Ghiţă, 15 ianuarie 2019.

Alte articole :

13 ianuarie 2022

Jertfa este măsura creştinătăţii noastre – Ion Moța

Filed under: Ionel Moţa,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 16:05

Jertfa este măsura creştinătăţii noastre – Ion Moța

mota - ml

Articolul Măsura creştinătăţii noastre publicat in Cuvântul Studențesc din 1 ianuarie 1936:

 
Stăm iarăși în preajma Crăciunului. Ne-am apropiat oare noi sufletește de el? Asemenea măsuratori de distanțe sufletești nu ne pot fi indiferente, dacă avem o cât de mică credință în Dumnezeu și în adevărul că rosturile și bucuriile vieții nu pot fi temeinic împlinite decât în măsura apropierii de Dumnezeu, in măsura in care procesul de asimilare cerească a facut ceva spor inlăuntrul ființei noastre omenești.

Să ne intrebăm, cum bogatul din Evanghelie întreba pe Mântuitorul: ce trebuie să fi făcut noi pentru a putea zice azi că de Craciunul acesta ne-am apropiat nu numai prin epuizarea foilor calendarului din acest an și prin isprăvile gastronomice de care ne pregătim, ci și printr-o orânduire nouă a sufletului, a adevăratei noastre vieți?

Iar răspunsul nu poate fi numai un interogatoriu asupra formelor și legilor respectate, un examen tehnic asupra conformării la ceea ce e mai mult exteriorul doctrinei creștine: ai furat, ai nedreptățit, ai respectat poruncile in ceea ce au ele oarecum formal, normativ, de reglementare a raporturilor cu semenii? Ci vom fi intrebați dacă a fost ceva viu sufletește în noi, vom fi intrebați ce disoluții sufletești adânci s-au întâmplat în noi și ce reconstrucții interioare pe un alt plan, de jertfa și de prefacere vie.

Cineva care ar cerceta apropierea noastră sufletească de Mântuitorul, ne-ar coborî în acele adâncuri de rană vie în care a fost coborât bogatul căruia Mântuitorul îi cerea o totală disoluție a structurii lui lăuntrice, vânzarea tuturor bogățiilor, arătându-i că simpla conformare oarecum contractuală față de porunci, simpla atitudine aparent corectă dar lipsită de prefacerea vie interioară, nu poate apropia pe om de cer și de mântuire.

Viu, sufletește viu, ce s-a elaborat în viața noastră interioară? Ce biruințe asupra poverilor omenești am repurtat noi, spre a putea să ne simțim astăzi mai apropiați de Mântuitorul care se naște?

Nu știu ce vor zice teologii, despre a căror știință n-am multă cunoștință, dar măsura creștinătații noastre vii eu o văd mai ales în măsura jertfei pentru binele altora; a unei jertfe personale, liber, cu dragoste și cu elan consimțite, fără gând la respectarea formală a nu știu căror reglemente bilaterale dintre noi și Dumnezeu.

Jertfa aceea care e dezlănțuită în noi din dragoste, dintr-o dragoste pentru altceva decât ființa noastră, jertfa aceea care ne inundă pustiindu-ne așezarea omenească a vieții dar ne încălzește totodată cu satisfacții pe care nu le poate cuprinde graiul omenesc, această jertfa e faptul care smulge de pe ființa noastră omenească carapacea nesimțirii față de cele dumnezeiești, și transformându-ne în rană vie (de „soare și sânge”, cum ar zice Radu Gyr), ne pune în directa comuniune cu Dumnezeirea care pătrunde năvalnic și de-a dreptul în sufletul nostru. Și devenim astfel vii sufletește, mai vii, mai creștini.

Jertfa este astfel măsura crestinătații noastre. Cine a jertfit ceva, în acest fel, înțelege și vede mai bine pe Mântuitorul care se naște, și se bucură mai mult, căci simte o apropiere, o comunitate intre o părticică a structurii lui și Dumnezeul cel viu care coboară printre noi.

(more…)

MOȚA ȘI MARIN. MARTIRII

MM

MOȚA ȘI MARIN. MARTIRII

Părintele Dumitru Stăniloae – cuvânt rostit în anul 1992:

“Jertfa acestor doi băieţi viteji are semnificaţia unei ofrande aduse lui Dumnezeu de poporul român. (…)

Această faptă de jertfă supremă pentru creştinism a lui Ion Moţa şi Vasile Marin a meritat să fie cinstită – destul de târziu, la trei ani de la înlăturarea comunismului – printr-un parastas prin care să se pomenească sufletele celor doi martiri ai Crucii şi să se atragă atenţia poporului nostru asupra semnificaţiei majore a acestei jertfe”.

Nicolae Iorga –  Doi băieţi viteji

articol publicat în revista “Lumea nouă”, nr. 1, 1937

„Când, în zilele din urmă, îndepărtam ştirile de o monotonie desăvârsită, în ciuda măcelului zilnic, cu privire la ce se petrece, în miez de iarnă, acolo în nenorocita Spanie, nu ne gândeam că între aceia care şi-au dat viaţa luptând pentru cauza cea bună erau şi aceşti doi fii ai ţării noastre.

Prinşi de un entuziasm care se cere condus şi nu înăbuşit, pentru că altfel rămâne celălat entuziasm, contra căruia Statul nu poate lupta îndeajuns şimai ales singur, încălziţi de o ideie căreia i se închinaseră întregi, ei şi-au zis că e preferabil, decât să facă în România însăşi o agitaţie care nu-i aduce totdeauna bine, să meargă acolo unde nu sunt discursuri şi demonstraţii de stradă, ci omul stă în fiecare clipă în faţa morţii pentru ce crede el că e sfânt şi mare. Şi-au căzut.

Cine ştie ce va ieşi din cumplita furtună care s’a abătut asupra depărtatului pământ latin unde se varsă sânge din toate rănile unui nobil neam. Dar, dacă vreodată vom vedea Spania cum a fost, cum trebuie să fie, se va putea spune la noi, cu înduioşată mândrie, că pentru aceasta au curs câteva picături din sângele scump al tineretului nostru.”

Tatăl lui Petre Roman, bolşevicul Walter Neulender, se lăuda că el a furnizat bateriei de artilerie a armatei bolşevice coordonatele legionarilor români, pe care i-ar fi auzit vorbind româneşte în tranşee.

sursa onlineFlorin Palas / fb

Mircea Eliade – Comentarii la un jurământ

 Vremea, 21 Februarie 1937, nr. 476: (more…)

11 ianuarie 2022

Suflet de român lângă suflet: BUCOVINA PROFUNDĂ

Filed under: Bucovina profundă,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:01

Suflet de român lângă suflet:

BUCOVINA PROFUNDĂ

Sigla BP

 

Am mai trecut un an nebun și, Slavă Domnului!, am reușit să rezistăm întregi la cap (cei mai mulți dintre noi). Sutem pe Telegram t.me/bucovinaprofunda de 2 ani și s-au adunat peste 5 mii de abonați. Site-ul bucovinaprofunda.com există de vreo 12 ani și pe Facebook suntem prezenți de vreo 10. Tranșee digitale, pentru războaiele recente care luptă pentru teritorii din mințile și inimile voastre.

Vreau să mulțumesc vouă, tuturor cititorilor noștri inteligenți pentru contribuțiile voastre valoroase din acest an, fie că au fost traduceri, link-uri, observații, comentarii, donații, cuvinte de încurajare, rugăciuni sau gânduri bune! Voi sunteți Bucovina Profundă!

Cer iertare pentru lipsuri, stângăcii, scăpări, exagerări sau deznădejdile mele!

Mă rog ca Dumnezeu Preabunul să ne dăruiască tuturor in noul an
– tihnă in mijlocul furtunii,
– luminarea minții,
– inimă plină de dragoste,
– grijă duioasă pentru ceilalți,
– gânduri și cuvinte care să alunge fricile, din noi și din ceilalți, și să semene curaj și dragoste frățească!
Plus încredere totală și liniștită în Dumnezeu, așa cum are încredere pruncul de țâță în mama lui!

Mulțumesc tuturor celor care au trimis donații și au contribuit astfel, umăr la umăr și inimă la inimă, la acțiunile asociației Bucovina Profundă.
Pentru cei ce vor să ne susțină las aici numărul de cont  (more…)

31 decembrie 2021

Să vă fie anul-an,/ suplu ca pe râuri unda,/ să nu fie bolovan/ peste suflete secunda…

Filed under: Nichita Stanescu,poezie,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 12:55

Nichita Stănescu:

Caută să nu rănești

făptura lui pretutindeni, – gândul,

făptura spiritului, – cuvântul,

făptura făpturii, dragostea;

îți zic!


Să vă fie anul-an,/ suplu ca pe râuri unda,/ să nu fie bolovan/ peste suflete secunda…

”Clopotele norilor,

cu ding-danguri de ninsoare,

la-nceputul orelor,

iată-le, bat ora mare.

Crugul anului se schimbă,

un cuvânt rămâne-n urmă,

însă prea frumoasa limbă

niciodată nu se curmă,

ci azvârle înainte noi urări,

numai de bine,

prevestite de cuvinte

ninse sus, în înălțime:

Să vă fie anul-an,

suplu ca pe râuri unda,

să nu fie bolovan

peste suflete secunda,

(more…)

3 decembrie 2021

PETRE ȚUȚEA – MAIEUTICA ROMÂNISMULUI. VIDEO documentar TVR, realizat de Radu Găină. Articole conexe

PETRE ȚUȚEA – MAIEUTICA ROMÂNISMULUI

VIDEO documentar TVR, realizat de Radu Găină

Alte articole :

PETRE ȚUȚEA – ROMÂNUL ABSOLUT

Filed under: Miscarea Legionara,Petre Țuțea,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 12:09

PETRE ȚUȚEA – ROMÂNUL ABSOLUT

„UN COLOS INTELECTUAL ÎNTR-UN SUFLET DE COPIL”tutea +

Moto: „Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu”.

COPILĂRIA ȘI ANII DE ȘCOALĂ

Fiul Anei Simon Țuțea și al preotului Petre Bădescu, Petre Țuțea se naşte la 6 octombrie 1902, în satul Botenii de Muscel, (judeţul Argeş). Crescut în spațiul tradițional al satului românesc de mama sa, analfabetă, pe care avea să o numească, de fiecare dată cu mândrie, „ţăranca din Boteni” – copilul Petre Ţuţea începe să vorbească abia la 4 ani.

După absolvirea Școlii primare din Boteni (1913), Petre Țuțea urmează cursurile Gimnaziului „Dinicu Golescu” din Câm­pulung Muscel între 1913 – 1917. Din 1917 își va petrece trei ani la Boteni în casa părintească din cauza războiului în timpul căruia școlile funcționau cu intermitență, iar profesorii erau sub arme. În 1920, la sugestia consăteanului și a colegului său Ion Chelcea, cunoscut etnograf mai târziu, se duce la Cluj, se înscrie în clasa a V-a la Liceul „George Barițiu” – pe atunci cea mai bună şcoală din principat – și, în 1923, promovând ultimele două clase ale cursului superior (a VII-a și a VIII-a, pe atunci) într-un singur an, absolvă liceul și își susține examenul de bacalaureat.

Fosta capitală a Transilvaniei îl cucereşte cu insolitul ei. Hotărât să-și continue studiile aici, în toamna lui 1923 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Cluj și acceptă să-l mediteze pe Sevastian Ciupagea, un căpitan de armată ca să se poată întreţine. Ca student, Țuțea excelează la istorie și filosofie impresionând cercurile intelectuale ale vremii prin stilul oratoric de excepție cu care reușește de fiecare dată să-și îmbrace discursul inedit: „O namilă de om, cu verb potopitor de gigant. Nu exagerez. Cei care l-au ascultat trei, patru, cinci ore vorbind încontinuu de toate cele, fără să dea voie altuia să strecoare vreun cuvânt, vor recunoaște că n-am exagerat cu nimic în caracterizarea de mai sus. Petre Țuțea era un geniu verbal, singular în generația lui, care n-a dus lipsă de vorbitori străluciți. El și-a revărsat cu generozitate geniul, fără niciun gând de răsplată materială”[1]. Frământat o viață întreagă să înțeleagă procesul cognitiv al omului și dorința lui de a crea lucruri noi, originale, ajunge să afirme la amurgul vieții că: „Omul gândește predicativ sau, mai precis propozițional și sistemic. Când este autonom, nu pune pecetea originalității nici pe afirmațiile, nici pe negațiile lui. Originali sunt numai idioții, că nu seamănă cu nimeni”[2]. Deși a fost de la bun început un fenomen, Țuțea s-a socotit mereu un „om construit, iar nu inspirat”. În 1929 absolvă cursurile Universității din Cluj, obținând licența și docto­ratul în drept cu calificativul Magna cum Laudae, cu o lucrare privind contenciosul administrativ.

ÎN ARENA POLITICĂ (more…)

Mărturii despre Corneliu Codreanu

Mărturii despre Corneliu Codreanu

czc nunta

Nicolae Steinhardt:

”Eu nu l-am cunoscut pe Codreanu. Însa dupa informatiile pe care le-am cules de pretutindeni era un om de caracter, cinstit si capabil. Uciderea lui monstruoasa de barbarii de oameni platiti ai lui Carol al II-lea, strangularea si impuscarea in ceafa, fiind legat de maini si de picioare cu lanturi, facand din el un martir, trebuie sa impresioneze orice om cu constiinta civica si sa-i dea de gandit asupra unei singure atitudini de viata: respectul mortii, spre a nu-i mai intina memoria cu acuzatii superflue cand nu mai era in viata.” (Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii (1959-1989). Selecţia documentelor: Clara Cosmineanu şi Silviu B. Moldovan, Ed. Nemira, 2005, p.395;  Arhivele CNSAS, fond informativ, dosar nr. 207, volum 5, ff. 100-101, P 191 – 195)

Nicholas Nagy-Talavera, scriitor ungur, de origine evreiasca :

”Deodată s-a produs o rumoare prin mulţime. Un bărbat chipeş, smead, înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte călărind un cal alb. S-a oprit aproape de mine. N-am putut vedea nimic monstros sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilaros, sincer, radia asupra mulţimii celor săraci şi părea să fie una cu mulţimea şi totodată în mod misterios, departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forţa stranie emanată de acest om. Poate el aparţinea pur si simplu pădurilor, munţilor, furtunilor de pe culmile Carpaţilor acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi vânturilor. Şi astfel stătea în mijlocul mulţimii în tăcere. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească. O ţărancă bătrână şi ofilită şi-a făcut cruce şi ne-a şoptit: “E trimis de Arhanghelul Mihail”. Apoi clopotul trist al bisericii se porni să bată şi slujba, care preceda întotdeauna adunările legionare, începu. Impresiile adânci, create în sufletul unui copil, dispar cu greu. De mai mult de un sfert de veac n-am uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu.” (Nagy- Talavera, Nicholas, O istorie a fascismului în Ungaria şi România. Ed. (evreiasca) Hasefer, Bucuresti, 1996; ed. orig. 1971, în engl.).

Andreas Hillgruber, istoric evreu-german:

”Legiunea Arhanghelului Mihail, întemeiată în 1927, era creaţia exclusivă a lui Corneliu Zelea Codreanu, un om plin de pasiune politico-religioasă. Antisemitismul Mişcării era de natură religioasă şi naţională, nu rasistă. Obiectivul lui Codreanu era înlăturarea pseudo-democraţiei din România şi reînnoirea statului român printr-o conducere autoritară, înrădăcinată solid în creştinismul ortodox. Principiile Mişcării izvorau,fără îndoială, dintr-un profund patriotism autentic.” (Andreas Hillgruber, Hitler, Konig Carol und Marschall Antonescu, Ed. Franz Steiner Verlag Gmbh, Wiesbaden, 1954).

Zigu Ornea, istoric evreu: (more…)

Brâncuși: Arta e o taină – o credință, nu e o formulă

Filed under: Brâncuși,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 00:03

Brâncuși: Arta e o taină – o credință, nu e o formulă

Interviu cu Constantin Brâncuşi realizat de Apriliana Medianu, 6 octombrie 1930

brancusi ScreenHunter_40338 Jun. 06 19.39E în București. A venit să aranjeze vreo expoziție? A adus cu el ceva din operele lui? Nu. A venit pentru nepoții lui, ajunși pe băncile universitare. După ce îi va ști cu un rost – se reîntoarce la Paris.

Brâncuși e o mână de om însuflețit. Două fărâme de soare strălucesc în privirile lui de român cu cugetul limpede și drept. A început să încărunțească.

Mai rămâneți mult prin țară?

Să văd copilul ăsta înscris la facultate și plec. Ce să mai fac pe aici?

Dacă nu ați fost niciodată pe la Brebu – duceți-vă acum. Preotul de acolo a colecționat niște pietre interesante.

Le știu. Am fost. Sunt modelate de apă.

Cum și când v-ați gândit să începeți sculptură?

Nu a fost o idee. A fost o necesitate de a mă elibera de mine însumi.

Ce material modelați cu plăcere?

Trebuie să te faci prieten cu materia, să o faci să vorbească în sensul binelui și al frumosului.

A fost o noutate sculptura dumneavoastră. Ați avut multe dificultăți la început?

Dificultățile nu se sfârșesc niciodată.

Cum ați ajuns la formula aceasta a artei? Ce maeștri v-au călăuzit în începuturi?

Nici unul. Toate au pornit din mine. M-am pomenit făcând sculptură. Arta e o taină – o credință, nu e o formulă. Când se face după o teorie e falsă. Trebuie să ne distrugem pe noi, să ne degajăm de toată impertinența omenească. Numai astfel izbutim să descoperim frumosul.

Care a fost prima dv. operă?

Un monument lui Petre Stănescu, la Buzău. O comandă obișnuită, ca orice comandă. Dar era prima mea ciocnire cu responsabilitatea.

Monumentul trebuia să reprezinte o femeie plângând. Cum era să fac o femeie goală într-un cimitir… Am făcut atunci din materia ce mi se pusese la dispoziție o rugăciune.

O interpretare modernă…

Arta nu e nici modernă, nici veche, e artă. Numai că timpul perfecționează spiritul omenesc – și spiritul cere el însuși aceasta. Aud azi vorbindu-se despre tot felul de curente în artă. E un fel de balamuc universal. Arta nu s-a dezvoltat decât în epocile mari religioase. Când sentimentul religios scade urmează o decadență. Tot ce se creează prin filozofie și religie e bucurie, lumină, libertate. Tot ce este pornit în alt sens e lucru pierdut.

Folclorul slujește la ceva?

E singurul care e artă, se face prin el însuși. Toate artele superioare trec pe acolo.

Dacă ați încerca să reveniți în țară definitiv? (more…)

28 noiembrie 2021

Ziua Bucovinei. 28 noiembrie 1918 – Unirea Bucovinei cu România. Documentar istoric – TVR

Filed under: Bucovina profundă,documentar,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 23:00

ZIUA BUCOVINEI

28 noiembrie 1918 – Unirea Bucovinei cu România

Un documentar istoric din Arhiva TVR cu participarea istoricilor Ion Aurel Pop, Florin Pintescu, Mihai Iacobescu ,Dorin Dobrincu, Ioan Scurtu, Kazimierz Jurczak, Petre Otu, protos. Dosoftei Dijmărescu și m. Alexie Cojocaru

Pagina următoare »

%d blogeri au apreciat: