Bucovina Profundă

24 ianuarie 2022

EMINESCU ȘI UNIREA

Filed under: Eminescu,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 20:07

eminescu membru carpatii - 164867.jpg-600x394

EMINESCU ȘI UNIREA

La 24 ianuarie 1882, aniversând Unirea Principatelor Române, Mihai Eminescu fonda, împreună cu alți militanți pentru „Dacia Mare”, Societatea „CARPAȚII”, o organizație naționalistă cu caracter semi-secret, ce-și propunea – conform Statutului scos la lumină de Augustin Z. N. Pop – „sprijinirea după puteri a oricărui scop și a oricărei întreprinderi românesci” (Augustin Z. N. Pop, Noi contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1969, P. 301 – 305 – După broșura rară, cu acest titlu – Statutele Societății „Carpații” – apărută la București în 1883, în tipografia Ștefan Mihăilescu din București, str. Covaci 14, imprimerie în care se culegea din 1881 ziarul Timpul  [unde era prim-redactor Eminescu] – n.a.).  Integral la Mihai-Eminescu.Ro – Eminescu urmărit de agenții austro-ungari pentru „Dacia Mare” și Societatea „Carpații”. DOCUMENTE de la Cernăuți și Viena

Maria Filipoiu:

Mihai Eminescu – Promotor al Unirii Principatelor

În Unire e tăria” – Mihai Eminescu

Simbolul culturii naționale – Mihai Eminescu – rămâne un reper fundamental în istorie, unire, tradiție, limbă și neam, cultura națională și universală, valori ce reprezintă poporul roman ca fiind creator de valori spirituale, prin opere de dimensiune cosmică, ce străbat veșnicia.

Ca poet național și mare jurnalist din istoria neamului, remarcabil prin profunzimea gândirii, Eminescu a depășit granițele patriei în care s-a născut, încă din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, fiind în același timp imaginea-simbol a zbuciumului pentru idealul unirii provinciilor istorice românești, care se aflau sub stăpânire străină. Identificat cu însuși sufletul poporului roman, din sânul căruia a ieșit ca un miracol spre a se înălța în cultura universală, poetul de geniu a cuprins în potențialul său creativ, spiritul critic și patriotic la toate problemele majore ale epocii în care a trăit – o perioadă istorică de mari frământări – când națiunile europene își conturau statalitatea.

Eminescu este o conștiinţă de cultură completă.” – Constantin Noica (more…)

15 ianuarie 2022

Valeriu Anania – IMN EMINESCULUI în nouasprezece cânturi cu acrostih

Filed under: Eminescu,poezie,România Profundă,sfintii inchisorilor,sfintii români — Mircea Puşcaşu @ 20:31

Mihai-Eminescu-1

Valeriu Anania:

IMN EMINESCULUI  

în nouasprezece cânturi cu acrostih

Starea întâi

E mult de când te’nsinguri spre nopţile de-apoi
Mişcându-ţi veşnicia prin spaţii şi prin noi.
Intrăm cu tine’n lume şi parcă ieri ne-au fost
Năvoadele din care-ţi făcurăm adăpost.
Enciclica serbare. Ne’nvălui în rotund.
Stâlpări de foc se-adună şi’n tine se pătrund.
Cenuşile’nserării pe slove ni le cerni
Umplându-le cu arderi din zorii tăi eterni.

Treapta întâi

Minunea lumii toată-i în ochii tăi oglindă.
Ies taine din vitralii şi’n soare se’nfloresc.
Hotar cu ne’nceputul, văzduhul pământesc
Aprinde roi de patimi când visul tău colindă
Imperii de tăcere din care cânturi cresc:
bucură-te’ntrariparea gândului de-abia’ntrupat
bucură-te somn în care munţii’n capete se bat
bucură-te corn de seară când se pleacă’n vad gorunii
bucură-te logodirea lacului cu raza lunii
bucură-te cel ce nu ştii ceasul bun pe unde-apucă
bucură-te Dor-de-Ducă!
bucură-te chip al ierbii îndrăgit de cer şi ape
bucură-te unda’n care stelele te simt aproape
bucură-te cutezanţa vântului de-a fi subţire
bucură-te că’nainte-ţi neguri prind să se desfire
bucură-te’nmugurire din gândire şi din grai
bucură-te’nveşnicirea Eminescului Mihai!

Starea a doua (more…)

Nichita Stănescu către Eminescu:  ”Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești”

Filed under: Eminescu,Nichita Stanescu,poezie,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 20:10

Nichita Stănescu către Eminescu 

nichita eminescu 646x404

Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești

Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbește cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești
ca și ochilor, ca și pietrelor și curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaști
și nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de față.
Mihai, tu care ești mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înțelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
și miezoasă
Creierul sâmburos al acestei apoi
nu este creier descreierat.
Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat
ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia
ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu
ca dovadă singurătatea mea
care nu credeam să învăț a muri vreodată.


Articole din Bucovina Profundă despre  (more…)

VOIEVOZII SUFLETULUI ROMÂNESC. Sfântul Eminescu. Pătimirile și martiriul 

Filed under: Eminescu,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 19:47

VOIEVOZII SUFLETULUI ROMÂNESC

Sfântul Eminescu. Pătimirile și martiriul 

Un film de Constantin Ghiţă, 15 ianuarie 2019.

Alte articole :

13 ianuarie 2022

Jertfa este măsura creştinătăţii noastre – Ion Moța

Filed under: Ionel Moţa,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 16:05

Jertfa este măsura creştinătăţii noastre – Ion Moța

mota - ml

Articolul Măsura creştinătăţii noastre publicat in Cuvântul Studențesc din 1 ianuarie 1936:

 
Stăm iarăși în preajma Crăciunului. Ne-am apropiat oare noi sufletește de el? Asemenea măsuratori de distanțe sufletești nu ne pot fi indiferente, dacă avem o cât de mică credință în Dumnezeu și în adevărul că rosturile și bucuriile vieții nu pot fi temeinic împlinite decât în măsura apropierii de Dumnezeu, in măsura in care procesul de asimilare cerească a facut ceva spor inlăuntrul ființei noastre omenești.

Să ne intrebăm, cum bogatul din Evanghelie întreba pe Mântuitorul: ce trebuie să fi făcut noi pentru a putea zice azi că de Craciunul acesta ne-am apropiat nu numai prin epuizarea foilor calendarului din acest an și prin isprăvile gastronomice de care ne pregătim, ci și printr-o orânduire nouă a sufletului, a adevăratei noastre vieți?

Iar răspunsul nu poate fi numai un interogatoriu asupra formelor și legilor respectate, un examen tehnic asupra conformării la ceea ce e mai mult exteriorul doctrinei creștine: ai furat, ai nedreptățit, ai respectat poruncile in ceea ce au ele oarecum formal, normativ, de reglementare a raporturilor cu semenii? Ci vom fi intrebați dacă a fost ceva viu sufletește în noi, vom fi intrebați ce disoluții sufletești adânci s-au întâmplat în noi și ce reconstrucții interioare pe un alt plan, de jertfa și de prefacere vie.

Cineva care ar cerceta apropierea noastră sufletească de Mântuitorul, ne-ar coborî în acele adâncuri de rană vie în care a fost coborât bogatul căruia Mântuitorul îi cerea o totală disoluție a structurii lui lăuntrice, vânzarea tuturor bogățiilor, arătându-i că simpla conformare oarecum contractuală față de porunci, simpla atitudine aparent corectă dar lipsită de prefacerea vie interioară, nu poate apropia pe om de cer și de mântuire.

Viu, sufletește viu, ce s-a elaborat în viața noastră interioară? Ce biruințe asupra poverilor omenești am repurtat noi, spre a putea să ne simțim astăzi mai apropiați de Mântuitorul care se naște?

Nu știu ce vor zice teologii, despre a căror știință n-am multă cunoștință, dar măsura creștinătații noastre vii eu o văd mai ales în măsura jertfei pentru binele altora; a unei jertfe personale, liber, cu dragoste și cu elan consimțite, fără gând la respectarea formală a nu știu căror reglemente bilaterale dintre noi și Dumnezeu.

Jertfa aceea care e dezlănțuită în noi din dragoste, dintr-o dragoste pentru altceva decât ființa noastră, jertfa aceea care ne inundă pustiindu-ne așezarea omenească a vieții dar ne încălzește totodată cu satisfacții pe care nu le poate cuprinde graiul omenesc, această jertfa e faptul care smulge de pe ființa noastră omenească carapacea nesimțirii față de cele dumnezeiești, și transformându-ne în rană vie (de „soare și sânge”, cum ar zice Radu Gyr), ne pune în directa comuniune cu Dumnezeirea care pătrunde năvalnic și de-a dreptul în sufletul nostru. Și devenim astfel vii sufletește, mai vii, mai creștini.

Jertfa este astfel măsura crestinătații noastre. Cine a jertfit ceva, în acest fel, înțelege și vede mai bine pe Mântuitorul care se naște, și se bucură mai mult, căci simte o apropiere, o comunitate intre o părticică a structurii lui și Dumnezeul cel viu care coboară printre noi.

(more…)

MOȚA ȘI MARIN. MARTIRII

MM

MOȚA ȘI MARIN. MARTIRII

Părintele Dumitru Stăniloae – cuvânt rostit în anul 1992:

“Jertfa acestor doi băieţi viteji are semnificaţia unei ofrande aduse lui Dumnezeu de poporul român. (…)

Această faptă de jertfă supremă pentru creştinism a lui Ion Moţa şi Vasile Marin a meritat să fie cinstită – destul de târziu, la trei ani de la înlăturarea comunismului – printr-un parastas prin care să se pomenească sufletele celor doi martiri ai Crucii şi să se atragă atenţia poporului nostru asupra semnificaţiei majore a acestei jertfe”.

Nicolae Iorga –  Doi băieţi viteji

articol publicat în revista “Lumea nouă”, nr. 1, 1937

„Când, în zilele din urmă, îndepărtam ştirile de o monotonie desăvârsită, în ciuda măcelului zilnic, cu privire la ce se petrece, în miez de iarnă, acolo în nenorocita Spanie, nu ne gândeam că între aceia care şi-au dat viaţa luptând pentru cauza cea bună erau şi aceşti doi fii ai ţării noastre.

Prinşi de un entuziasm care se cere condus şi nu înăbuşit, pentru că altfel rămâne celălat entuziasm, contra căruia Statul nu poate lupta îndeajuns şimai ales singur, încălziţi de o ideie căreia i se închinaseră întregi, ei şi-au zis că e preferabil, decât să facă în România însăşi o agitaţie care nu-i aduce totdeauna bine, să meargă acolo unde nu sunt discursuri şi demonstraţii de stradă, ci omul stă în fiecare clipă în faţa morţii pentru ce crede el că e sfânt şi mare. Şi-au căzut.

Cine ştie ce va ieşi din cumplita furtună care s’a abătut asupra depărtatului pământ latin unde se varsă sânge din toate rănile unui nobil neam. Dar, dacă vreodată vom vedea Spania cum a fost, cum trebuie să fie, se va putea spune la noi, cu înduioşată mândrie, că pentru aceasta au curs câteva picături din sângele scump al tineretului nostru.”

Tatăl lui Petre Roman, bolşevicul Walter Neulender, se lăuda că el a furnizat bateriei de artilerie a armatei bolşevice coordonatele legionarilor români, pe care i-ar fi auzit vorbind româneşte în tranşee.

sursa onlineFlorin Palas / fb

Mircea Eliade – Comentarii la un jurământ

 Vremea, 21 Februarie 1937, nr. 476: (more…)

11 ianuarie 2022

Suflet de român lângă suflet: BUCOVINA PROFUNDĂ

Filed under: Bucovina profundă,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:01

Suflet de român lângă suflet:

BUCOVINA PROFUNDĂ

Sigla BP

 

Am mai trecut un an nebun și, Slavă Domnului!, am reușit să rezistăm întregi la cap (cei mai mulți dintre noi). Sutem pe Telegram t.me/bucovinaprofunda de 2 ani și s-au adunat peste 5 mii de abonați. Site-ul bucovinaprofunda.com există de vreo 12 ani și pe Facebook suntem prezenți de vreo 10. Tranșee digitale, pentru războaiele recente care luptă pentru teritorii din mințile și inimile voastre.

Vreau să mulțumesc vouă, tuturor cititorilor noștri inteligenți pentru contribuțiile voastre valoroase din acest an, fie că au fost traduceri, link-uri, observații, comentarii, donații, cuvinte de încurajare, rugăciuni sau gânduri bune! Voi sunteți Bucovina Profundă!

Cer iertare pentru lipsuri, stângăcii, scăpări, exagerări sau deznădejdile mele!

Mă rog ca Dumnezeu Preabunul să ne dăruiască tuturor in noul an
– tihnă in mijlocul furtunii,
– luminarea minții,
– inimă plină de dragoste,
– grijă duioasă pentru ceilalți,
– gânduri și cuvinte care să alunge fricile, din noi și din ceilalți, și să semene curaj și dragoste frățească!
Plus încredere totală și liniștită în Dumnezeu, așa cum are încredere pruncul de țâță în mama lui!

Mulțumesc tuturor celor care au trimis donații și au contribuit astfel, umăr la umăr și inimă la inimă, la acțiunile asociației Bucovina Profundă.
Pentru cei ce vor să ne susțină las aici numărul de cont  (more…)

31 decembrie 2021

Să vă fie anul-an,/ suplu ca pe râuri unda,/ să nu fie bolovan/ peste suflete secunda…

Filed under: Nichita Stanescu,poezie,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 12:55

Nichita Stănescu:

Caută să nu rănești

făptura lui pretutindeni, – gândul,

făptura spiritului, – cuvântul,

făptura făpturii, dragostea;

îți zic!


Să vă fie anul-an,/ suplu ca pe râuri unda,/ să nu fie bolovan/ peste suflete secunda…

”Clopotele norilor,

cu ding-danguri de ninsoare,

la-nceputul orelor,

iată-le, bat ora mare.

Crugul anului se schimbă,

un cuvânt rămâne-n urmă,

însă prea frumoasa limbă

niciodată nu se curmă,

ci azvârle înainte noi urări,

numai de bine,

prevestite de cuvinte

ninse sus, în înălțime:

Să vă fie anul-an,

suplu ca pe râuri unda,

să nu fie bolovan

peste suflete secunda,

(more…)

3 decembrie 2021

PETRE ȚUȚEA – MAIEUTICA ROMÂNISMULUI. VIDEO documentar TVR, realizat de Radu Găină. Articole conexe

PETRE ȚUȚEA – MAIEUTICA ROMÂNISMULUI

VIDEO documentar TVR, realizat de Radu Găină

Alte articole :

PETRE ȚUȚEA – ROMÂNUL ABSOLUT

Filed under: Miscarea Legionara,Petre Țuțea,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 12:09

PETRE ȚUȚEA – ROMÂNUL ABSOLUT

„UN COLOS INTELECTUAL ÎNTR-UN SUFLET DE COPIL”tutea +

Moto: „Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu”.

COPILĂRIA ȘI ANII DE ȘCOALĂ

Fiul Anei Simon Țuțea și al preotului Petre Bădescu, Petre Țuțea se naşte la 6 octombrie 1902, în satul Botenii de Muscel, (judeţul Argeş). Crescut în spațiul tradițional al satului românesc de mama sa, analfabetă, pe care avea să o numească, de fiecare dată cu mândrie, „ţăranca din Boteni” – copilul Petre Ţuţea începe să vorbească abia la 4 ani.

După absolvirea Școlii primare din Boteni (1913), Petre Țuțea urmează cursurile Gimnaziului „Dinicu Golescu” din Câm­pulung Muscel între 1913 – 1917. Din 1917 își va petrece trei ani la Boteni în casa părintească din cauza războiului în timpul căruia școlile funcționau cu intermitență, iar profesorii erau sub arme. În 1920, la sugestia consăteanului și a colegului său Ion Chelcea, cunoscut etnograf mai târziu, se duce la Cluj, se înscrie în clasa a V-a la Liceul „George Barițiu” – pe atunci cea mai bună şcoală din principat – și, în 1923, promovând ultimele două clase ale cursului superior (a VII-a și a VIII-a, pe atunci) într-un singur an, absolvă liceul și își susține examenul de bacalaureat.

Fosta capitală a Transilvaniei îl cucereşte cu insolitul ei. Hotărât să-și continue studiile aici, în toamna lui 1923 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Cluj și acceptă să-l mediteze pe Sevastian Ciupagea, un căpitan de armată ca să se poată întreţine. Ca student, Țuțea excelează la istorie și filosofie impresionând cercurile intelectuale ale vremii prin stilul oratoric de excepție cu care reușește de fiecare dată să-și îmbrace discursul inedit: „O namilă de om, cu verb potopitor de gigant. Nu exagerez. Cei care l-au ascultat trei, patru, cinci ore vorbind încontinuu de toate cele, fără să dea voie altuia să strecoare vreun cuvânt, vor recunoaște că n-am exagerat cu nimic în caracterizarea de mai sus. Petre Țuțea era un geniu verbal, singular în generația lui, care n-a dus lipsă de vorbitori străluciți. El și-a revărsat cu generozitate geniul, fără niciun gând de răsplată materială”[1]. Frământat o viață întreagă să înțeleagă procesul cognitiv al omului și dorința lui de a crea lucruri noi, originale, ajunge să afirme la amurgul vieții că: „Omul gândește predicativ sau, mai precis propozițional și sistemic. Când este autonom, nu pune pecetea originalității nici pe afirmațiile, nici pe negațiile lui. Originali sunt numai idioții, că nu seamănă cu nimeni”[2]. Deși a fost de la bun început un fenomen, Țuțea s-a socotit mereu un „om construit, iar nu inspirat”. În 1929 absolvă cursurile Universității din Cluj, obținând licența și docto­ratul în drept cu calificativul Magna cum Laudae, cu o lucrare privind contenciosul administrativ.

ÎN ARENA POLITICĂ (more…)

Mărturii despre Corneliu Codreanu

Mărturii despre Corneliu Codreanu

czc nunta

Nicolae Steinhardt:

”Eu nu l-am cunoscut pe Codreanu. Însa dupa informatiile pe care le-am cules de pretutindeni era un om de caracter, cinstit si capabil. Uciderea lui monstruoasa de barbarii de oameni platiti ai lui Carol al II-lea, strangularea si impuscarea in ceafa, fiind legat de maini si de picioare cu lanturi, facand din el un martir, trebuie sa impresioneze orice om cu constiinta civica si sa-i dea de gandit asupra unei singure atitudini de viata: respectul mortii, spre a nu-i mai intina memoria cu acuzatii superflue cand nu mai era in viata.” (Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii (1959-1989). Selecţia documentelor: Clara Cosmineanu şi Silviu B. Moldovan, Ed. Nemira, 2005, p.395;  Arhivele CNSAS, fond informativ, dosar nr. 207, volum 5, ff. 100-101, P 191 – 195)

Nicholas Nagy-Talavera, scriitor ungur, de origine evreiasca :

”Deodată s-a produs o rumoare prin mulţime. Un bărbat chipeş, smead, înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte călărind un cal alb. S-a oprit aproape de mine. N-am putut vedea nimic monstros sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilaros, sincer, radia asupra mulţimii celor săraci şi părea să fie una cu mulţimea şi totodată în mod misterios, departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forţa stranie emanată de acest om. Poate el aparţinea pur si simplu pădurilor, munţilor, furtunilor de pe culmile Carpaţilor acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi vânturilor. Şi astfel stătea în mijlocul mulţimii în tăcere. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească. O ţărancă bătrână şi ofilită şi-a făcut cruce şi ne-a şoptit: “E trimis de Arhanghelul Mihail”. Apoi clopotul trist al bisericii se porni să bată şi slujba, care preceda întotdeauna adunările legionare, începu. Impresiile adânci, create în sufletul unui copil, dispar cu greu. De mai mult de un sfert de veac n-am uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu.” (Nagy- Talavera, Nicholas, O istorie a fascismului în Ungaria şi România. Ed. (evreiasca) Hasefer, Bucuresti, 1996; ed. orig. 1971, în engl.).

Andreas Hillgruber, istoric evreu-german:

”Legiunea Arhanghelului Mihail, întemeiată în 1927, era creaţia exclusivă a lui Corneliu Zelea Codreanu, un om plin de pasiune politico-religioasă. Antisemitismul Mişcării era de natură religioasă şi naţională, nu rasistă. Obiectivul lui Codreanu era înlăturarea pseudo-democraţiei din România şi reînnoirea statului român printr-o conducere autoritară, înrădăcinată solid în creştinismul ortodox. Principiile Mişcării izvorau,fără îndoială, dintr-un profund patriotism autentic.” (Andreas Hillgruber, Hitler, Konig Carol und Marschall Antonescu, Ed. Franz Steiner Verlag Gmbh, Wiesbaden, 1954).

Zigu Ornea, istoric evreu: (more…)

Brâncuși: Arta e o taină – o credință, nu e o formulă

Filed under: Brâncuși,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 00:03

Brâncuși: Arta e o taină – o credință, nu e o formulă

Interviu cu Constantin Brâncuşi realizat de Apriliana Medianu, 6 octombrie 1930

brancusi ScreenHunter_40338 Jun. 06 19.39E în București. A venit să aranjeze vreo expoziție? A adus cu el ceva din operele lui? Nu. A venit pentru nepoții lui, ajunși pe băncile universitare. După ce îi va ști cu un rost – se reîntoarce la Paris.

Brâncuși e o mână de om însuflețit. Două fărâme de soare strălucesc în privirile lui de român cu cugetul limpede și drept. A început să încărunțească.

Mai rămâneți mult prin țară?

Să văd copilul ăsta înscris la facultate și plec. Ce să mai fac pe aici?

Dacă nu ați fost niciodată pe la Brebu – duceți-vă acum. Preotul de acolo a colecționat niște pietre interesante.

Le știu. Am fost. Sunt modelate de apă.

Cum și când v-ați gândit să începeți sculptură?

Nu a fost o idee. A fost o necesitate de a mă elibera de mine însumi.

Ce material modelați cu plăcere?

Trebuie să te faci prieten cu materia, să o faci să vorbească în sensul binelui și al frumosului.

A fost o noutate sculptura dumneavoastră. Ați avut multe dificultăți la început?

Dificultățile nu se sfârșesc niciodată.

Cum ați ajuns la formula aceasta a artei? Ce maeștri v-au călăuzit în începuturi?

Nici unul. Toate au pornit din mine. M-am pomenit făcând sculptură. Arta e o taină – o credință, nu e o formulă. Când se face după o teorie e falsă. Trebuie să ne distrugem pe noi, să ne degajăm de toată impertinența omenească. Numai astfel izbutim să descoperim frumosul.

Care a fost prima dv. operă?

Un monument lui Petre Stănescu, la Buzău. O comandă obișnuită, ca orice comandă. Dar era prima mea ciocnire cu responsabilitatea.

Monumentul trebuia să reprezinte o femeie plângând. Cum era să fac o femeie goală într-un cimitir… Am făcut atunci din materia ce mi se pusese la dispoziție o rugăciune.

O interpretare modernă…

Arta nu e nici modernă, nici veche, e artă. Numai că timpul perfecționează spiritul omenesc – și spiritul cere el însuși aceasta. Aud azi vorbindu-se despre tot felul de curente în artă. E un fel de balamuc universal. Arta nu s-a dezvoltat decât în epocile mari religioase. Când sentimentul religios scade urmează o decadență. Tot ce se creează prin filozofie și religie e bucurie, lumină, libertate. Tot ce este pornit în alt sens e lucru pierdut.

Folclorul slujește la ceva?

E singurul care e artă, se face prin el însuși. Toate artele superioare trec pe acolo.

Dacă ați încerca să reveniți în țară definitiv? (more…)

28 noiembrie 2021

Ziua Bucovinei. 28 noiembrie 1918 – Unirea Bucovinei cu România. Documentar istoric – TVR

Filed under: Bucovina profundă,documentar,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 23:00

ZIUA BUCOVINEI

28 noiembrie 1918 – Unirea Bucovinei cu România

Un documentar istoric din Arhiva TVR cu participarea istoricilor Ion Aurel Pop, Florin Pintescu, Mihai Iacobescu ,Dorin Dobrincu, Ioan Scurtu, Kazimierz Jurczak, Petre Otu, protos. Dosoftei Dijmărescu și m. Alexie Cojocaru

ZIUA BUCOVINEI

Filed under: Bucovina profundă,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 22:04

ZIUA BUCOVINEI

28 noiembrie – Ziua Bucovinei. 1918 – 2021 = 103 ani de la Unirea Bucovinei cu România

BUCOVINA este o stare de spirit, este o esență de România

Bucovina Profundă EȘTI TU ! La mulți ani, BUCOVINA! La mulți ani, R O M Â N I A !

Mihai Eminescu:

”…Bucovina este partea cea mai veche și mai frumoasă a țării noastre, este Raiul Moldovei. Este țara presărată cu biserici și mănăstiri zidite de luminații domni ai Moldovei. …Bucovina este pământul nostru cel mai scump, este obârșia Moldovei și pământul cel mai înfloritor unde trăia odinioară poporul cel mai liber. Bucovina este pământ sfânt, a cărui apărare ne-au costat râuri de sânge, veacuri de muncă, toată inteligența noastră trecută, toate mișcările cele mai sfinte ale inimii noastre…”


BUCOVINA

Denumirea ca nume propriu a intrat oficial în uz în 1774, odată cu anexarea de către Imperiul Habsburgic. Alte nume folosite pentru o scurta perioadă au fost  Arboroasa,  Plonina sau Cordun.  Numele de „Bukowina” provine din cuvântul slav pentru fag („buk”) și a sufixelor slave „-ov” și „-ina”, astfel termenul „Bucovina” se poate traduce prin „Țara fagilor”. Termenul bucovina ca nume comun, în sensul de pădure de fagi, apare prima dată într-un document emis de domnul Moldovei, Roman I Mușat, la 30 martie 1392, (more…)

1 noiembrie 2021

Mircea Vulcănescu, martirul, filosoful, românul

Filed under: Mircea Vulcănescu,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 10:42

 

+ 28 octombrie – Mircea Vulcănescuvulcanescu

Mircea Vulcănescu, martirul, filosoful, românul

Pagini de jurnal din temniță

18 mai 1946

Adorm îngrijorat de soarta alor mei de acasă. Azi am cheltuit ultimul ban. Dacă mi se întâmplă ceva, cu ce voi putea face faţă? Eu port răspunderea lor. Am adus fetele-n lume: două fete ca două minuni. Şi o a treia… Dar de Vivi are grijă mai ales mama ei. Va trebui să am şi eu, odată! Cum? Că avere n-am decât casa părintească moştenită de la tata. Tot ce am putut agonisi am pus în ea. Biblioteca, lucrurile dinr-însa, din care multe sunt ale Mărgăritei. Mă gândesc că sunt acum ameninţate. Şi Mărgărita şi copiii riscă să rămână acum pe drumuri. Legea care înfiinţează „tribunalul poporului” prevede confiscarea averii dobândită după 1940 şi pentru copii şi pentru soţie, afară de cele moştenite. Şi un text din legea aceasta arată că nici moartea vinovatului nu-i scuteşte de pedeapsa confiscării.

Ce minte talmudică se va fi îndârjit să întreţină învrăjbirea de-a lungul mai multor generaţii, persecutând şi copiii?

Şi totuşi, nu ştiu de ce, nu mi-e grijă pentru ei. O mână nevăzută stă parcă asupra lor şi îi veghează spunându-mi: „Priviţi crinii câmpului!…”. Da, desigur! Nu am făcut niciodată rău nimănui decât fără să vreau. Poate numai Mărgăritei! Dar nici ei. Şi apoi, pe ea am iubit-o. Şi pe cine ai iubit, trebuie să ştie să sufere. Asta e demnitatea ei. Şi ştiu că ţine la dânsa. Şi iar mă copleşeşte grija lor, care în ultimul timp, văzându-le cum slăbesc, atunci când leafa nu-mi ajungea să le hrănesc cum voiam, luase forme paroxistice. Am făcut bine că am cheltuit tot ce am ca să le hrănesc în ultimul timp, îmi spun. Presimţeam parcă iminenţa unui timp când n-o voi mai putea face. Şi iarăşi îmi spun: n-am făcut rău nimănui, ci tuturor numai bine. Nu se poate să nu-i ajute cineva şi pe ei! Dar cine? Hm! Asta nu prea văd bine. Şi Mărgărita şi Radu au fost săraci, de copii. Şi Mărgărita a crescut şi Radu a crescut-o pe Ioana, mare ca o minune. E bine că s-au deprins cu sărăcia. Bunăstarea în care i-am crescut pe copiii mei în primii ani, în care s-au complăcut desigur, le-a învăluit în caracterul aerian, diafan al vieţii. Faptul că suntem toţi „pasăre pe cracă”. Şi totuşi! Casa asta plăcea Sandrei atât de mult! Şi-şi făcuse din ea un loc de basm! Şi Măriuca, cu greu s-a hotărât să se-mpace cu gândul că e nevoită să muncească. O face totuşi cu râvnă de câtva timp, din virtute şi emulaţie, deşi bombănind, de acum câteva luni, de când n-avem servitoare!

Mă gândesc la spusa lui Nae Ionescu iar: „N-a trăit cu adevărat, măi băieţi, cel care n-a trăit din expediente, cel care n-a tremurat măcar o dată, neştiind ce va mânca a doua zi”! Desigur aşa e. Şi totuşi,

(more…)

21 octombrie 2021

Octombrie, Stupca, Dumitru Oniga

Filed under: Dumitru Oniga,Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 12:01

Octombrie, Stupca, Dumitru Oniga

Dumitru Oniga - ROST coperti_93 qxp - nr093 pdf(3)

Pomenim în fiecare an la 20/21 octombrie pe Dumitru Oniga, poetul de mare sensibilitate, mărturisitorul discret și sfânt,  naționalist român plin de bunătate, monument de bun-simț, legionar gata să-și dea viața pentru neam, luptător împotriva ideilor comuniste din toate timpurile, supraviețuitor al temnițelor antonesciene și comuniste, peste 20 de ani de temniță,   prozator, memorialist, om vertical de plină conștiință românească.

Nu am înțeles niciodată cum de ne-a dăruit cu prietenia sa un om așa de mare, un român monumental deghizat în pensionar smerit.  Am fost aseară împreună cu câțiva prieteni la mormântul său de la Stupca, am văzut peste dealuri cum iese luna printre ramurile copacilor și am ridicat spre Lumea Cealaltă gânduri și nădejdi. Am simțit că a fost și el prezent alături de noi, discret ca întotdeauna.

Pentru cei ce nu știu, Dumitru Oniga, a fost deţinut politic în timpul regimului comunist și antonescian, coleg de ideal și de temniță cu Radu Gyr și Nichifor Crainic, pe lângă care a ucenicit ca poet, a plecat la Domnul  în noaptea de 20 spre 21 octombrie 2016, în vârstă de 91 de ani, fiind înmormântat la Stupca.

Împlinindu-se 5 ani de la plecarea sa, ridicăm un salut, un gând pios și o rugăciune, cu nădejdea că astfel ne va răspunde și el de dincolo. Să avem rugăciunile lui!

Citiți și :

Interviu cu poetul mărturisitor Dumitru Oniga. +Galerie FOTO

Dumitru Oniga –  Fragmente inedite de jurnal

20 septembrie 2021

Anton Golopenția, un român de geniu ucis în temnițele comuniste

Filed under: crimele comunismului,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 08:33

Anton Golopenția, un român de geniu ucis în temnițele comuniste

anton-golopentia

Sociologul de geniu Anton Golopenția, născut pe 12 mai 1909 la Caraș-Severin, unul din fondatorii școlii românești de geopolitică, și-a găsit sfârșitul în închisoarea Văcărești la numai 42 de ani (9 septembrie 1951) după un temniță nedreaptă.

Anton Golopenția: „Trebuie să ne vedem ţara între alte ţări… şi să ne acceptăm misiunea cu inima pătimaş sfâşiată de grija ei… Să ne întoarcem la temele primordiale ale vieţii noastre de oameni din neamul românesc, disciplinaţi, severi şi răbdători… Fiecare din noi îşi are partea lui de răspundere.”


Din amintirile lui Henri Stahl despre Anton Golopenția

„Îl socotesc și astăzi ca pe cel mai dotat sociolog din câți au luat parte la campaniile noastre monografice.”

Cu totul alta era formația lui Anton Golopenția, bănățean ca și el, ca și Octavian Neamțu. L-am cunoscut în același an 1930, când mi-a scris o emoționantă scrisoare prin care îmi cerea sprijinul ca să poată ocupa postul de custode al bibliotecii Seminarului de Sociologie. Era încă un foarte tânăr, timid și modest licențiat în drept. Se arăta însă a fi și altceva decât un jurist; anume un pasionat al șiințelor sociale, având încă de pe atunci o lectură bogată, cu mult dincolo de cea a codurilor, deschis atât problemelor filozofice, cât și celor istorice și sociologice.

Îmi aducea deci aminte de mine, așa cum fusesem cu 6-8 ani în urmă, el având în plus de rezolvat și problema lipsei mijloacelor de întreținere, fiind fiul unui văduve sărmane. Am stat de vorbă cu el și m-am convins repede că avea în el ceea ce lipsește multora: viermele neadormit al frământării personale. Sunt și acum mândru că, după o singură convorbire, mi-am dat seama de valoarea lui; și, mai ales, că am reușit să-l conving pe profesor să-l numească custode, deși postul era solicitat de mulți vechi monografiști.

(more…)

18 august 2021

Mai sunt români, mai sunt! Cuvinte de foc – Călin Șoș, Neamunit. Putna, 16 august 2021

Filed under: Bucovina profundă,Proiectul ARCUS,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 08:22

Mai sunt români, mai sunt!

Cuvinte de foc – Călin Șoș, Neamunit

Putna, 16 august 2021

Luni, 16 august, la Putna a avut loc Congresul studențesc aniversar din cadrul Serbării cu același nume, dedicate împlinirii a 150 de ani de la Congresul similar organizat de Mihai Eminescu și ceilalți patrioți români ai secolului XIX. În cadrul evenimentului, tinerii participanți au vorbit despre viziunea lor asupra rostului acestei țări.

Unul din cele mai puternice discursuri a fost cel al lui Călin Șoș, reprezentantul asociației NEAMUNIT. Cu astfel de tineri inimoși, neamul nostru românesc își poate împlini rosturile.

Sus inima, români!

(Călin Șoș este bucovinean la origine și ne mândrim că a făcut parte din Proiectul ARCUS al asociației Bucovina Profundă.)

17 august 2021

Discurs fulminant. Silvian Emanuel Man – Putna, 16 august 2021

Filed under: România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 10:37

Discurs fulminant – Silvian Emanuel Man

Putna, 16 august 2021

Luni, 16 august, la Putna a avut loc Congresul studențesc aniversar din cadrul Serbării cu același nume, dedicate împlinirii a 150 de ani de la Congresul similar organizat de Mihai Eminescu și ceilalți patrioți români ai secolului XIX. În cadrul evenimentului, tinerii participanți au vorbit despre viziunea lor asupra rostului acestei țări.

Printre aceștia s-a aflat și Silvian Emanuel Man, istoric, președinte de onoare al Ligii Studenților Iași. Discursul său a fost printre cele mai apreciate de cei prezenți, iar la final, inclusiv Patriarhul Daniel și președintele Academiei, prof. Ioan-Aurel Pop, s-au arătat vizibil impresionați.

Iată discursul integral:

Preafericite Părinte Patriarh,
Domnule președinte al Academiei Române,

Pentru idealul de la 1871 Eminescu a fost urmărit de serviciile austro-ungare și marginalizat spre finalul vieții sale, iar Ciprian Porumbescu a stat în închisoare unde (more…)

15 august 2021

Între timp în România Profundă. Prohodul Maicii Domnului. Dragostea peste moarte. Putna, Nicula, București, Humor, Galați sau Cluj

Filed under: Fotografie,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 21:52

8 august 2021

Viața maicii Teodosia Zorica Lațcu (17 martie 1917 – 8 august 1990)

Filed under: poezie,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 19:51

(17 martie 1917 – 8 august 1990)

Copilăria şi începuturile vieţii literare portret-maica-teodosia

Monahia Teodosia Laţcu, după numele de botez Zorica şi cel de călugărie Teodosia, s-a născut la 17 martie 1917 în Ungaria, în oraşul Mezötúr, ca primul copil în familia avocatului ardelean Ion și Cornelia Lațcu, creştină, dar nu într-un mod deosebit evlavioasă, care se refugiase în timpul primului război mondial în Ungaria. După războiul de reîntregire, familia revine în oraşul Braşov, unde maica îşi petrece copilăria şi tinereţea. Imediat după război, familia Laţcu s-a mutat înapoi, la Braşov, unde avocatul a fost ales şef al Baroului, iar mai tîrziu, numit prefect al oraşului. În familie se mai naşte o fetiţă, care la rândul ei după căsătorie, va avea tot o fetiţă. Din copilărie Zorica este diagnosticată cu o suferinţă fizică, un handicap pe care îl va purta toată viața, care nu-i permitea să se mişte şi să vorbească normal, chiar dacă avea o inteligenţă deosebită, afecţiune cunoscută astăzi a avea cauză genetică.

În Brașov absolvă şcoala primară (1924 – 1928) şi liceul (1928 – 1936), obținând diploma de bacalaureat cu rezultate deosebite la Liceul “Principesa Elena“, fosta Şcoală Superioară de Fete, actualul Colegiu Naţional Unirea.

Plecând la Cluj, între anii 1936 – 1940 urmează cursurile Facultăţii de Filologie, Secţia Limbi Clasice – greacă şi latină, în paralel urmând şi Filologia Modernă – limba şi literatura franceză. După absolvire, în anul 1941, a fost numită preparator universitar și, vreme de șapte ani, a lucrat la Institutul Român de Lingvistică și Istorie Literară din Cluj, pe atunci Muzeul Limbii Române, unde, lucrează alături de marii profesori ai timpului cercetare filologică, iar împreună cu Sextil Puşcariu, colaborează la editarea „Dicţionarului Limbii Române“.

Începe prin a scrie poezii de o deosebită sensibilitate, închinate mamei, care au fost premiate. Cu un talent literar înnăscut, publică primele poezii cu teme inspirate din mitologia greacă, în revista Gândirea” începând din anul 1941, acestea fiind apreciate de mentorul revistei, Nichifor Crainic.

Poeziile apărute în revista Gândirea” sunt relativ puține, printre ele numărându-se ciclul de poezii „Epitafuri Antice”: Captivul, Trecătoarea, Atheniana, Pescarul, precum şi Vergilius, Melissa către Diodor, Lydia către Caius şi, nu în ultimul rând, Epithalam, Ectenie.

Primul volum de poezii “Insula Albă” apare în 1944 la Sibiu, la Tipografia Dacia Traiana”, volum reeditat în 1999.

Deschiderea spre Dumnezeu 

(more…)

30 iulie 2021

Vasile Motrescu: “Vă spun răspicat că iubesc mai mult Libertatea decât viața.”

Filed under: Bucovina profundă,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 23:07

Vasile Motrescu: “Vă spun răspicat că iubesc mai mult Libertatea decât viața.”

vasile motrescu

Un țăran bucovinean sărac, Vasile Motrescu, este constrâns să ia calea codrului și să pună mâna pe armă datorită amenințării bolșevice.

Este un caz unic în istoria rezistenței anticomuniste din România.  Acesta avea o cultură generală și o educație foarte bine dezvoltată, în ciuda puținei școli făcute, de educația lui ocupându-se părinții săi. Era un iubitor și un excelent cunoscător al istoriei românilor, îndeosebi a Moldovei.

Este de asemenea singurul partizan care a păstrat un jurnal din perioada în care a activat. Acesta și-a scris preocupările, suferințele și gândurile care îl frământau. A mai scris și nouă scrisori pline de patriotism trimise către autoritățile comuniste și șase poezii.

Este capturat în urma trădării lui Toader Șfichi în ianuarie 1958.

”Da, stau prigonit de frații mei trădători, care și-au vândut țara și sufletele lor dracilor din Rusia, pe un kg de zahăr și un litru de ulei și au dus țara în suferință, căci acum simte și pruncul din fașă că trăiește în <<raiul>> bolșevic”

Câteva date biografice:

  • Născut: 11 octombrie 1920

  • Locul nașterii: Vicovu de Jos, Suceava

  • Ocupația: agricultor

  • A murit la: 29 iulie 1958, orele 21:30 la Botoșani, fiind executat în urma trădării

  • Participă la război pe frontul de est între anii 1942 și 1944, după care pleacă în haiducie odată cu reocuparea Bucovinei de Nord de către comuniști

„Eu, partizanul Vasile Motrescu, sunt executorul testamentului voievodului de la Putna, Ștefan Vodă când a lăsat cu limbă de moarte țării și urmașului său Bogdan aceste cuvinte: „Iar dacă vrăjmașul vostru vor (vă va) strâmtora prin rușinoase închinări, atunci mai bine muriți prin paloșul lui decât să (fiți) privitori împilării și ticăloșirii țării voastre, că Dumnezeul părinților voștri se va îndura de lacrimile slugilor sale și va scula dintre voi pe cineva care va pune pe urmașii voștri în libertate pe puterea de mai înainte.” Aceste cuvinte jur eu, partizanul Vasile Motrescu, că le voi ține până la cea din urmă suflare de viață. (…)” (more…)

25 iunie 2021

24 iunie 1927 – Nașterea Mișcării Legionare

24 iunie 1927 – Nașterea Mișcării Legionare

94 de ani de la nașterea unei generații jertfitoare

”Mergând împreună uniți, cu Dumnezeu înainte și cu dreptatea neamului românesc”

Mărturia lui Corneliu Codreanu, inițiatorul și Căpitanul acestei Mișcări:

czc corneliu-zelea-codreanu

”Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea a fost aceasta: nu ne intereseaza daca vom birui, daca vom cadea infranti sau daca vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge inainte, uniti. Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta ne-ar fi daruita, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul nostru. Sunt infrangeri si sunt morti care trezesc un neam la viata, dupa cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odata. Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei.  Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Arhanghelului Mihail si la umbra sabiei lui. El nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoana, ci il simteam viu. Acolo la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa.” (Corneliu Codreanu)

“In fata situatiei de mai sus, m-am hotarat sa nu merg nici cu o tabara, nici cu cealalta. Nici sa ma resemnez, ci sa incep organizarea tineretului pe raspunderea mea, dupa sufletul si capul meu si sa continui lupta, iar nu sa capitulez.

In mijlocul acestor framantari si ceasuri de rascruce ne-am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit in inchisoarea Vacaresti. Ne-am hotarat sa strangem randurile si sa continuam lupta sub protectia aceleiasi Sfinte Icoane. In acest scop, ea a fost adusa la caminul nostru din Iasi, din altarul bisericii Sfantul Spiridon, unde o lasasem cu trei ani in urma. La aceste ganduri, grupul “Vacaresti” s-a alaturat imediat. Peste cateva zile am convocat la Iasi, pentru Vineri, 24 Iunie 1927, ora zece, in camera mea din str. Florilor No. 20, pe Vacaresteni si pe putinii studenti care mai ramasesera legati de noi.

Intr-o condica, cu cateva minute inainte, scrisesem urmatorul ordin de zi, numerorat cu No. 1:

“Astazi, Vineri, 24 Iunie 1927 (Sf. Ion Botezatorul), ora zece seara, se infiinteaza: Legiunea Arhanghelului Mihail, sub conducerea mea. Sa vina in aceste randuri cel ce crede nelimitat. Sa ramana in afara cel ce are indoieli. Fixez ca sef al garzii de la Icoana pe Radu Mironovici”.

Aceasta prima sedinta a durat un minut, adica atat cat am citit ordinul de mai sus, dupa care cei prezenti s-au retras, ramanand ca sa cugete daca se simt destul de hotarati si tari sufleteste, pentru a pasi intr-o asemenea organizatie unde nu era nici un program, singurul program fiind viata mea de lupte de pana atunci si a camarazilor din inchisoare. Chiar si pentru cei din grupul “Vacaresti” am lasat timp de gandire si de cercetare a constiintei lor, pentru a vedea daca nu au vreo indoiala sau rezerva deoarece pasind aici vor trebui toata viata lor sa mearga inainte fara nici o sovaire.

Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea a fost aceasta: nu ne intereseaza daca vom birui, daca vom cadea infranti sau daca vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge inainte, uniti. Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta ne-ar fi daruita, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul nostru. Sunt infrangeri si sunt morti care trezesc un neam la viata, dupa cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odata. Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei.

Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Arhanghelului Mihail si la umbra sabiei lui. El nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoana, ci il simteam viu. Acolo la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa.”

Corneliu Codreanu


 

Trei veterani ai Mișcării Legionare: Gheorghe Grecu, Constantin Iulian si Dumitru Comșa, vorbind despre lupta cu gândurile ca esență a trăirii legionare: (more…)

Mugur Vasiliu: SCRISOARE CĂTRE CĂPITAN

Filed under: Corneliu Codreanu,Miscarea Legionara,Mugur Vasiliu,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 09:37

Mugur Vasiliu: SCRISOARE CĂTRE CĂPITAN

RAPORTUL ORBULUI XVICorneliu_Codreanu_Profile

Să ne ierţi Căpitane că nu ne-am învrednicit, până acum, să-ţi scriem.

De când aţi plecat, pentru românii nevoitori în Hristos, timpul parcă a înţepenit. De atunci s-au petrecut multe şi păgubitoare pentru neamul nostru. După cum ai prevăzut, bestia roşie s-a năpustit asupra noastră – ne-a orbit sufletele, apoi ni le-a colectivizat. N-am fost pregătiţi – cei pregătiţi, voi, nu mai erau printre noi. Mulţi muriserăţi, iar o mare parte se muceniceau în temniţele de pe tot cuprinsul ţării. Ceilalţi s-au născut prevăzători. De urâciunea urâciunilor n-am scăpat nici astăzi. În timp năpârca bolşevică a fătat; astăzi puii de lighioană ne conduc – ei spun că nu au nici o legătură cu mama lor şi se numesc exact ca pe vremea voastră: democraţi. După 20 de ani de terorism ateu, progeniturile și-au aranjat viitorul democrat: în 1989 l-au executat pe Ceaușescu și au preluat puterea. Copiii își înlocuiau părinții la distrugerea țării – acest lucru este cu mult mai rău decât putea fi prevăzut. Acela a fost momentul când în Piața Universității o mână de tineri studenți au încercat desprinderea de comunismul care se arăta fără sfârșit. Piața a eșuat, boala a continuat. 

În ceea ce vă priveşte, însă, lucrurile au rămas neschimbate, tot aşa cum steagurile voastre şi frontul pe care l-aţi deschis şi pe care aţi căzut, sunt neatinse, în locul în care le-aţi lăsat. Nici mână de voinic să le ridice şi nici curaj de ticălos să le fure, nu s-au aflat. Dar, ca să nu le fie nici o primejdie, şi pentru că vitejia le este la fel de străină cum le este şi crucea, hidoşeniile pământului au ales să ne orbească pe toţi, ca să nu vă mai vedem nici pe voi şi nici lupta voastră mântuitoare; n-au îndrăznit să atingă nimic – au găsit o modalitate foarte eficientă de a rezolva în felul lor problema: ne-au orbit pe noi. V-au ascuns de noi, orbindu-ne. Ne-au orbit pe toţi, ne-au orbit şi ne-au colectivizat sufletele. Am ajuns să vedem şi să nu înţelegem – vedem doar cu ochii de carne, iar ochii sufletului nu-şi mai pot ridica pleoapa.

Unii spun că sunteţi cei mai mari criminali ai istoriei – ştim, sigur că noi ştim că nu este nici cea mai mică legătutră între voi; de altfel, şi cei care fac aceste asemănări ştiu adevărul foarte bine, dar acesta le este slujba murdară. Ne străduim să arătăm lucrurile aşa cum au fost – însă, în cea mai mare măsură efortul nostru merge în gol. 

(more…)

16 iunie 2021

Viața lui Eminescu. O serie de 16 scurte colocvii

Filed under: Eminescu,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 16:49

Viața lui Eminescu. O serie de 16 scurte colocvii

Viața lui Eminescu. Ep. 1 – Copilăria și familia. Destinul fraților săi

Viața lui Eminescu. Ep. 2 – Exuberanța adolescenței. Începuturile poetice și jurnalistice

(more…)

Pagina următoare »

%d blogeri au apreciat: