Bucovina Profundă

16 iunie 2021

Viața lui Eminescu. O serie de 16 scurte colocvii

Filed under: Eminescu,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 16:49

Viața lui Eminescu. O serie de 16 scurte colocvii

Viața lui Eminescu. Ep. 1 – Copilăria și familia. Destinul fraților săi

Viața lui Eminescu. Ep. 2 – Exuberanța adolescenței. Începuturile poetice și jurnalistice

(more…)

PĂRINTELE JUSTIN, MĂRTURISITORUL

PĂRINTELE JUSTIN, MĂRTURISITORUL  +16 iunie

ÎPS PIMEN AL SUCEVEI: „PĂRINTELE JUSTIN ESTE UN MODEL FĂRĂ TĂGADĂ DE IUBIRE CREȘTINĂ”

parastasDESPRE IUBIREA VRĂJMAȘILOR

Nu trebuie să iubim doar pe cei care ne fac bine, ci pe toți, îndeosebi pe toată lumea și pe vrăjmașii noștri care ne fac rău în diferite feluri. Este greu să iubești pe vrăjmași. Omenește vorbind, este greu să-i ierți, dar ceea ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu. Și Dumnezeu dă har celor smeriți și dacă ne smerim, Dumnezeu ne dă harul, puterea Sa dumnezeiască ca să putem iubi pe vrăjmașii noștri. Sf. Ap. Pavel spune că iubirea vrăjmașului este asemenea focului pus pe capul cuiva. Care foc? Dragostea, pentru că văzând că tu îl iubești pe el, care te urăște, atunci se aprinde în el flacăra dragostei creștine. Am întrebat pe cineva: „Ce mai face familia respectivă?”, știind că sunt în vrăjmășie cu rudele. „Tot în vrăjmășie sunt, în ură mare”. Mi-a spus: „Am încercat să-l îndemn să ierte și nu vrea”. Și după un an, doi, trei, întreb din nou: „Cum este?”. „S-au împăcat”. „Cum?”. „Ca la Pateric”. De ziua de pomenire a moșilor, a strămoșilor este obiceiul ca să se ducă câte un blid de mâncare. Și a dus și la acel vrăjmaș, rudă fiind. Și atunci s-au împăcat. Și amintesc lucrul acesta pentru că în familia pe care am întrebat-o, sigur soțul a zis: „Ce fel de pomană este aceasta când duci la rude și rudele îți dau înapoi?”. Și soția a spus: „Taci! Așa e rânduiala”. Iată rostul acestei frumoase rânduieli de pomenire a morților și mai ales de dăruire a unui blid de mâncare. Deci, în felul acesta se restabilește comuniunea sufletească, dragostea între oameni și iertarea. Și așa se spune și în Pateric. Toate sunt cu putință celui care crede, nădăjduiește în Dumnezeu și iubește.

(more…)

29 mai 2021

Mugur Vasiliu – Curs de Tradiție. Naționalism vs. patriotism

Filed under: Miscarea Legionara,Mugur Vasiliu,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 11:25

Mugur Vasiliu – Curs de Tradiție

Naționalism vs. patriotism

Acum 4 ani, pe 28 mai 2017, Mugur Vasiliu a plecat la Domnul. Aparent am pierdut un prieten, un Român, un om de conștiință și de atitudine, un neobosit mărturisitor al sfinților mucenici și mărturisitori români din veacul XX, un frate, o voce, un condei, o minte ascuțită, un om frumos și vertical. S-a dus alături de cei ce i-a iubit și in preajma cărora a stat și pe care i-a mărturisit: Mihai Eminescu, Petre Țuțea, Părintele Justin, Corneliu Codreanu, Ionel Moța, Dumitru Bordeianu și cei împreună cu ei. În realitate nu l-am pierdut deloc, ci l-am câștigat Dincolo. Veșnică să-i fie pomenirea!


Vă propunem o reinîntâlnire cu Mugur Vasiliu, printr-o înregistrare din 2011.


Biografie pe sărite: (more…)

27 mai 2021

CONSTANTIN BARBU LA TOMIS

Filed under: atitudine,Constantin Barbu,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 11:20

CONSTANTIN BARBU LA TOMIS

Despre MITROPOLIA Tomisului și scrisoarea administrației patriarhale

Scrisoarea veninoasă a administrației patriarhale va intra probabil in antologia documentelor contondente a războaielor politicoase diplomatice de proastă tradiție „bizantină” , atât pentru recomandarea „iubirii frățești” într-o scrisoare de blam, cât și pentru utilizarea argumentelor sofistic-administrative și minor-pecuniare pentru a nega realități fondatoare istorice și .
Administrația patriarhală nici nu bănuia în ce mocirlă se bagă transpirând către presă scrisoarea de blam la adresa lui Teodosie. Credeau că îl fac praf! Când colo, s-au trezit cu Profesorul Barbu analizând mucalit scrisorica!  Ce se întâmplă când sapi groapa altuia…

26 mai 2021

Un interviu luat în aceeași zi de Pompiliu Diplan – Starea de Libertate : (more…)

1 mai 2021

Radu Gyr, apostolul poet 

Filed under: Miscarea Legionara,Radu Gyr,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 08:28

Radu Gyr, apostolul poet 

Când noaptea mă prindea de caraulă,
Însâ
ngerat de-al dorurilor șir,
Iisus venea la mine în celulă,
Adus de mucenicul Radu Gyr 

(Andrei Ciurunga)

„Dacă Iisus a spus că oricine întoarce pe cineva în numele Lui de pe o cale greşită, Apostol se va numi, oare cum se va numi Radu Gyr care a scos atâtea suflete din disperare? De câte ori trebuie să se numească Apostol numai pentru acest fapt? Pentru că el a ajutat „n” număr („n” înseamnă infinitul în fond, un număr de necuprins cu imaginația). Un număr de necuprins de deținuți au aflat în poezia „Iisus în celulă” posibilitatea de a-şi găsi în palme urmele cuielor Lui. Oare puțin lucru este acesta?”(Aspazia Oțel Petrescu).

Copilăria

Radu Gyr, pe adevăratul său nume, Radu Ştefan Demetrescu, s-a născut la 2 martie 1905, la poalele Gruiului din Câmpulung Muscel, de unde şi pseudonimul literar Gyr, prin derivație. Aceasta s-a făcut astfel: „g”-ul a rămas la început, „r”-ul s-a dus la sfârşit, iar „y”-ul este de fapt un semn care reprezintă contopirea „i”-ului cu „u”-ul, formând acest diftong ce se pronunță „gir”.

Radu Gyr descinde dintr-o familie de intelectuali, fiind fiu al renumitul actor Ştefan Coco Demitrescu şi al Eugeniei Gherghel, muziciană provenită dintr-o veche familie botăşăneană, cu origini germane. La vârsta de 3 ani Radu se va muta împreună cu părinții săi în oraşul Craiova, unde tatăl său lucra la Teatrul Național al oraşului. Micul Radu primeşte o aleasă educație culturală, însuşindu-şi cultura germană de la mama sa, cât şi talentul muzical. Despre mama sa, Radu Gyr consemna în memoriile sale: „inteligentă, spirituală şi îndrăgostită de tot ce este artă, mama a fost cel mai bun sfetnic al artei tatălui meu, repetând cu el acasă rolurile lui, sugerându-i tonul şi gesturile personajelor pe care urma să le interpreteze pe scenă. În acelaşi timp, ea mi-a trezit şi stimulat dragostea pentru poveşti şi poezie”. Crescând în şoaptele basmelor mamei şi dinamismul pieselor de teatru ale tatălui, micul Radu îşi formează propriul orizont literar, din care începe să compună, oferind celor dragi câte o mică epigramă. Începe să scrie versuri la vârsta de 10 ani, dedicând profesorilor săi epigrame. Copilăria sa, Gyr şi-o descrie astfel: „Am fost un copil blând şi iubitor, deloc zburdalnic, puțin cam încăpățânat, timid şi dispus către visătorie. Temperamentul meu, dovedindu-se integral mai târziu, a păstrat din trăsăturile sufleteşti ale copilului de odinioară sfiiciunea şi înclinația spre reverie”. (more…)

30 aprilie 2021

Traian Trifan – Sfânt al închisorilor, luptător legionar, mistic filocalic

Filed under: Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor,Traian Trifan — Mircea Puşcaşu @ 08:13

Traian Trifan – Sfânt al închisorilor, luptător legionar, mistic filocalic

3 noiembrie 1899 – 12 aprilie 1990

Traian_Trifan-768x535

Traian Trifan s-a născut la 3 noiembrie 1899, în Lancrăm, jud. Alba. Şcoala a urmat-o la Liceul evanghelic nemţesc din Sebeş; din clasa a IV-a de liceu face câte un an la Liceele ungureşti de stat din Sibiu şi Blaj, un an la Liceul românesc Şaguna din Braşov; oraşul fiind ocupat în timpul războiului, îşi încheie studiile (făcând doi ani în octombrie-aprilie) şi-şi ia diploma la Blaj, în 1916. În vara lui 1917 este recrutat în armata austro-ungară şi trimis pe front în Albania, unde e telefonist (cunoştea 3 limbi). Se îmbolnăveşte de malarie, e internat în Slovacia, apoi la Viena; e retrimis pe front în Muntenegru, când războiul se termină. Cu peripeţii revine în ţară; participă la Adunarea de la Alba Iulia şi-şi vede patria întregită. Absolvă Şcoala militară de artilerie din Bucureşti; e avansat sublocotenent. Se înscrie la Facultatea de Drept din Cluj, e vicepreşedinte al Centrului Studenţesc, participând activ la frământările studenţeşti. Îşi ia doctoratul în drept şi face practica în avocatura la Sibiu, Sebeş şi Satu Mare, fiind ultimul avocat din Braşov care a dat examen de cenzură, în 1926 (după 8 ani de studii şi praxa).

În 1927 deschide un birou de avocatură la Braşov. În 1933 se căsătoreşte cu Elena Scholtz, cu care are două fete: Ileana şi Maria. Ion Moţa (cunoscut din studenţie) îl convinge să intre în Mişcarea Legionară. Pledează în procesele: Duca, Bratu, al „complotului studenţesc” de la Târgu Mureş, proces ţinut la Braşov. Datorită adeziunii sale la Mişcare, e închis la Jilava (1934) şi lagărul Vaslui (1938). Eliberat şi concentrat în armată, va părăsi Basarabia fără luptă. După instalarea Statului Naţional Legionar, în toamna anului 1940, lt. Trifan este numit prefect al judeţului Braşov; îşi asumă funcţia, deşi situaţia era dificilă (graniţa mutându-se la Sfântu Gheorghe): „Mă găsesc în acest loc din ordin şi voi face ce pot”. După lovitura de stat a lui Antonescu din ianuarie 1941 e somat de col. Filip Agricola, comandant al regimentului de infanterie din Braşov, să predea Prefectura. Refuză şi cere să fie înlocuit prin decret de stat, aşa cum fusese numit. În urma discuţiilor cu gen. Dragalina, a consultărilor cu Bucureştiul şi a ameninţărilor armatei germane de a interveni, împreună cu Marian Traian, şeful judeţului, predau autoritatea şi sunt arestaţi. Urmează ancheta şi procesul. Deşi col. Agricola confirmă că a fost ordine în judeţ şi prezenţa armatei la prefectură era nejustificată, totuşi dr. Trifan este condamnat la 16 ani închisoare.  (more…)

21 aprilie 2021

SINAXAR 20 APRILIE: MAICA MIHAELA IORDACHE

Filed under: Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 10:21

SINAXAR 20 APRILIE: MAICA MIHAELA IORDACHE

MUCENIȚA LUI HRISTOS, A TEMNIŢELOR ROMÂNEŞTI DUHOVNICEASCĂ FLOARE

Condamnată la 25 de ani de închisoare, din care a reușit să execute doar 8, fiind încununată cu cununa muceniciei la 20 aprilie 1963, în închisoarea Miercurea Ciuc.

„Am vorbit despre Hristos şi am mers, în parte, după puteri, pe urmele Lui. Acum suntem total ai lui Hristos şi, alături de El, drumul nostru înseamnă dragoste, numai dragoste şi lăsarea tuturor celorlalte şi a răzbunării în seama lui Dumnezeu. Iar grija noastră să fie una singură, aceea de a cunoaşte voia Lui şi apoi de a o îndeplini întocmai”

„REFUZ ORICE APĂRARE. EU MI-ADUC PE DUMNEZEU SĂ MĂ APERE ŞI N-AM NEVOIE DE NICIO APĂRARE A OAMENILOR”.

Dârzenia şi spiritul de jertfă care o caracterizau, o fac să apere cu propriile braţe altarul mănăstirii într-o zi a anului 1944, când soldaţii ruşi dau năvală în biserica mănăstirii, vrând să o prade: „Aceştia voiau să tragă cu arma în icoana Maicii Domnului din biserică. Fără nicio ezitare, gata de sacrificiu în orice clipă, curaj născut din profunda-i credinţă, maica Mihaela s-a aşezat în faţa icoanei, preferând să fie împuşcată ea decât să vadă chipul Maicii Domnului şi al Pruncului Iisus batjocorit”

MAICA MIHAELA IORDACHE

MAICA MIHAELA

ZORII COPILĂRIEI. PORTRET DE TINEREŢE

Maria (Marieta) Iordache, fiica lui Alexandru şi Elena Iordache, s-a născut în ziua de 14 noiembrie 1914, în localitatea Nicoreşti (judeţul Galaţi) – ţinut emblematic pentru pleiada mărturisitorilor pe care i-a dat neamului românesc: Pr. Tănăsache Alexandrescu, Pr. Costache Olaru, pr. Ion Filotei Movileanu, Toma Bârlădeanu) – trecuţi cu toţii prin calvarul temniţelor comuniste. Din cei cinci copii ai săi: Nicolae (Nicoară), Ana, Sultana, Maria (Marieta) şi Eugenia, familia Iordache va jertfi pe altarul neamului pe trei dintre ei (Nicoară, Maria şi Ana), aleşi de pronia lui Dumnezeu să poarte pe trupul şi în sufletul lor însemnele pătimirilor muceniceşti. Tatăl, Alexandru Iordache, de profesie funcţionar şi membru al Mişcării Legionare, după moartea soţiei (1949), trece şi el prin experienţa detenţiei în temniţele comuniste, vreme de doi ani (1952-1954). Rămas văduv, pe umeri purtând durerile bolilor şi ale bătrâneţii solitare, va trăi până la sfârşitul vieţii cu nădejdea neîmplinită însă, că o va revedea pe Marieta acasă, slobozită din chinurile închisorii. (more…)

4 aprilie 2021

GEORGE MANU – RECTORUL „UNIVERSITĂŢII” AIUD

GEORGE MANU – RECTORUL „UNIVERSITĂŢII” AIUD

SINAXAR 2 APRILIE:

Sfintii inchisorilor„ERA VEŞNIC CU MÂNA ÎNTINSĂ SĂ DEA ŞI CU SUFLETUL DESCHIS” 

Motto: „Trăim într-un veac al ştiinței şi credem că totul se rezolvă prin ştiință. Vă spun eu, un om care am stat pe microscop: nu prin știință, nu prin laborator, ci prin credință”.

GENEALOGIE. RECURS LA ISTORIE

Născut la 13 februarie 1903, George Manu se trage, după tradiţie şi unele apropieri de nume, dintr-o ramură a vechii familii Manno. El însuşi semnează teza de doctorat „Mano” (cu un singur „n”), făcând legătura peste timp cu acei Manno din republicile Veneţia şi Genova, care se stabiliseră la Constantinopol în secolele XV-XVI. Cel mai vechi Manno (conform studiului foarte amănunţit – de sute de pagini – al lui Constantin George Manu) este Conrad, citat la 1267 comandant de oşti al regelui Siciliei, cu titlul „condotiere di armi”. În 1343 găsim în Sciacea pe Nicolo Manno „barone militare della cita”. În 1595, Mihail Manno ajunge la Constantinopol, la Patriarhia ecumenică. Acolo, din tată-n fiu urmaşii săi vor îndeplini timp de două secole demnităţile de Mare logofăt şi Mare eclesiarh al Bisericii de Răsărit.

În 1818, într-un incendiu la Therapia arde un edificiu al familiei, cu toată arhiva şi cu 17 membri, mulţi dintre ei copii şi adolescenţi. După acest dezastru şi după evenimentele din 1821, familia se împarte în trei ramuri: cea moldavă (astăzi stinsă), cea valahă şi cea greacă.
Ramurii valahe, înrudită prin Văcăreşti, Ghiculeşti şi Cantacuzini cu cele mai importante familii românesti, îi aparţine generalul Manu (bunicul lui George), ministru de război în timpul conflictului româno-turc, autorul declaraţiei de independenţă a României.

Până la sfârşitul secolului XIX, numărăm printre membrii familiei: un mare ban, patru mari vornici, cinci mari logofeţi, patru mari postelnici, trei mari hatmani. Între aceşti boieri veliţi îl amintim şi pe marele vornic şi caimacam (locţiitor domnesc) Mihail Manu (1762-1838) care alături de fraţii Dinicu şi Iordache Golescu şi de „pământenii” Ion Câmpineanu, Filipescu şi Văcărescu sprijină mişcarea antifanariotă a lui Tudor Vladimirescu. Bunica soţiei lui, Smaranda Văcărescu, este Safta (căsătorită Kretzulescu), fiica domnitorului Constantin Brâncoveanu. Nepotul acestui Mihail Manu şi al Smarandei este generalul George Manu (1833-1911), fost şef al Statului Major al Armatei Române, ministru de război şi la un moment dat prim-ministru. Fiul lui, Ion, consilier la curtea de casaţie, este tatăl lui George Manu.

Pe linie maternă, George Manu se trage din „ramura Şerban-Vodă” a familiei Cantacuzino. Mama lui, Elisabeta (Zetta) Cantacuzino este fiica unuia dintre primii industriaşi români, inginerul Iancu Cantacuzino (1847-1911), constructorul căii ferate Bucureşti-Predeal şi fondatorul primei fabrici de ciment din România, la Comarnic. Unul dintre fraţii Zettei, generalul Gheorghe (Zizi) Cantacuzino – viitor preşedinte al Partidului Totul pentru Ţară – va determina opţiunea politică a nepotului său.

STUDIILE ŞI ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ

George Manu îşi începe pregătirea şcolară ca elev particular, după un program făcut de bunicul său, generalul Manu. Instrucţia tânărului Manu, bazată pe memoria sa prodigioasă, este astfel completă, chiar enciclopedică, şi la cel mai înalt nivel.

Profesori străluciţi – savantul chimist Longinescu sau părintele Chiricuţă – erau aduşi cu trăsura la casa Manu, „o superbă vilă, clădită după modelul muzeului Rodin de la Paris, de care tatăl său şi mama sa s-au îndrăgostit în timpul călătoriei lor de nuntă. După exproprierea moşiei, nu şi-au mai putut însă permite luxul de a o întreţine şi astfel a fost cumpărată de Auşnit, care în calitate de cel mai mare industriaş al ţării, putea susţine cheltuielile ei. Azi ea este casă de oaspeţi pentru şefi de guverne şi capete încoronate. George Manu nu s-a plâns totuşi nicicând de faptul că din o atare vilă superbă a ajuns la zarca din Aiud, unde dormea pe o jumătate de rogojină ruptă, acoperit cu o jumătate de pătură, ferfeniţă şi ea, răbdând nu numai foamea neumamă, ci şi frigul cumplit”[1].

(more…)

3 aprilie 2021

Profesorul teolog Teodor M Popescu, prigonit de bolşevici şi deținut politic între anii 1959-1963 la Jilava și Aiud (+4 aprilie 1973)

Filed under: crimele comunismului,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 23:47

Profesorul teolog Teodor M Popescu, prigonit de bolşevici şi deținut politic între anii 1959-1963 la Jilava și Aiud (+4 aprilie 1973)

Teodor_M_Popescu-inainte-si-dupa-arestare

Mărturisitori ai temnițelor comuniste: profesorul teolog Teodor M Popescu, prigonit de bolşevici şi deținut politic între anii 1959-1963 la Jilava și Aiud. Rechizitoriu teologic ACTUAL împotriva bolşevismului: „Satan în Sfânta Sfintelor”!

A fost eliberat din închisoare la 71 de ani, dar prigoana împotriva Profesorului a continuat. În 14 februarie 1972 a fost bătut și aruncat într-un parc din București. Un an mai târziu, în 4 aprilie 1973, grav bolnav, mărturisitorul credinței ortodoxe a plecat la Domnul, pe care l-a slujit de-a lungul întregii sale vieți.

Teologul Teodor M Popescu a fost acuzat că a militat împotriva bolșevismului ateu și, de neiertat pentru regimul de ocupație sovietică, a reprezentat România în Comisia internaţională de constatare a masacrului de la Winnitza (unde au fost uciși 10.000 de ucraineni), calitate în care a conchis că vina pentru masacre o poartă în mod cert Rusia sovietică. (Florin Palas)

Fragment din conferinţa “De la Nero la Stalin”, susţinută de Profesorul Teodor M Popescu în 1942: „Este primul război organizat și propagat de o parte din omenire împotriva nu numai a oamenilor care cred, ci a lui Dumnezeu Însuși, în Care cred aceștia. Este o răzvrătire luciferică împotriva Creatorului, cum n-a mai fost în veac; și este mai gravă decât cea demonică, pentru că se încearcă nu întrecerea, nu egalarea lui Dumnezeu de către făptura Lui, ci repudierea ingrată și ostentativă, negarea pătimașă, uitarea, scoaterea Lui din mintea creaturii, ștergerea Lui dintre realități, pălmuirea și dezmoștenirea Lui – de putem zice – de către om, coroana creației divine. Bolșevismul a întrecut cu mult, în această privință, tot ce s-a putut concepe până acum împotriva creștinismului și a lui Dumnezeu. Și pentru ca paradoxul și scandalul să fie depline, se întâmplă aceasta pe pământul evlavios și mistic al „sfintei” Rusii pravoslavnice, în forme care ar putea uimi pe persecutorii de totdeauna.

(more…)

11 martie 2021

O  moarte martirică

Filed under: crimele comunismului,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 16:05

O  moarte martirică

8 martie 2021 – 60 de ani de la moartea martirică a părintelui Liviu Galaction Munteanu în temnița Aiudului. Un articol de Dragoș Ursu

Pr Liviu ---„Nu îi este teamă că va fi condamnat, dacă se va întâmpla aceasta, deoarece numele său va intra în istoria creștinismului alături de ceilalți martiri.” (extras dintr-o notă informativă despre atitudinea părintelui Galaction Munteanu în timpul procesului)

Calendarul memoriei ni-l înfățișează astăzi pe părintele profesor Liviu Galaction Munteanu, născut în 1898 (Cristian-BV), absolvent la Liceului Andrei Șaguna (Brașov) și al Facultății de Teologie din Sibiu (1920), cu un doctorat în Teologie la Cernăuți (1924), colaborator apropiat al episcopilor Clujului (Nicolae Ivan, Nicolae Colan, Teofil Herineanu) și una din personalitățile sacerdotale de prim plan ale ortodoxiei ardelene.

Rămas în Cluj după Diktatul de la Viena, alături de Nicolae Colan, părintele Liviu Galaction Munteanu ajunge în atenția Securității, o dată cu instaurarea regimului comunist, datorită poziției sale ferme în slujirea Bisericii: „De la instaurarea regimului de democrație populară în țara noastră, Munteanu Liviu a refuzat orice colaborare cu regimul sub pretextul că nu a făcut niciodată politică […] Are o atitudine dușmănoasă față de regimul actual. El este centrul reacțiunii care există la Teologie.” (notă a Securității).

După reforma școlară din 1948 ajunge rector al Institutului Teologic din Cluj, pentru a cărui supraviețuire se luptă intens, fără sorți de izbândă, deoarece în 1952 acesta a fost desființat, prin comasare cu Institutul de la Sibiu. Această luptă l-a readus în atenția Securității, care se „îngrijește” să nu fie transferat ca profesor la Sibiu, astfel că, pentru a-l proteja, episcopul Nicolae Colan îl numește paroh la Catedrala din Bistrița.

Odată ajuns la Cluj (1957), episcopul Teofil Herineanu îl aduce pe părintele Galaction ca prim-colaborator al său (vicar-administrativ). Un loc central în planul de măsuri menite să îmbunătățească viața duhovnicească din eparhie era ocupat de educarea religioasă a tinerilor, pe care atât părintele Liviu Galaction, cât și episcopul Teofil, o considerau soluția pe termen lung pentru supraviețuirea Bisericii și contracararea politicii opresive a regimului ateu. În acest sens, pe 20 august 1958 este organizată o conferință cu protopopii eparhiei, la care se discută, printre alte subiecte, și problema catehizării credincioșilor – tineri și adulți. Pentru a sistematiza activitatea la nivelul întregii eparhii, se hotărăşte organizarea de ore speciale de cateheză în cadrul și perioada prevăzute de lege. Conform informațiilor din dosare și declarațiilor de la anchetă, unul din protopopi ar fi cerut un manual care să-i ajute în desfășurarea lucrării catehetice, la care episcopul Teofil l-a indicat expres pe părintele Liviu Galaction, spunând: „Avem omul cu știință care să vă pună la dispoziție acest material.”

(more…)

9 februarie 2021

Părintele Justin Pârvu sau cum să te sfințești în vremea noastră. Un articol de Monahia Fotini

 

Părintele Justin Pârvu sauPărintele Justin_Parvu_de_la_Petru_Voda

cum să te sfințești în vremea noastră

Un articol de Monahia Fotini

Pentru mulți dintre noi dezideratul sfințeniei a devenit un mit iar nu o realitate, uitând de chemarea Mântuitorului, adresată nouă, tuturor: Fiți sfinți, precum Tatăl vostru Sfânt este!” (Mt. 5:48). Mântuitorul nu a făcut acest apel la sfințenie doar apostolilor sau celor din vremea Lui, ci atâta timp cât vremea Lui este veșnică, acest apel, această poruncă evanghelică are valoare nemuritoare, veșnică, fiind adresată omului, indiferent de vremea în care s-a născut. Acest cuvânt dumnezeiesc este plin de iubire și de nădejde totodată, deoarece arată dorința Domnului nostru Iisus Hristos de a fi cât mai aproape de El, de a fi ca El, oferindu-ne dumnezeirea Sa, doar să credem și să alergăm după ea. Chiar dacă de multe ori noi nu credem în puterea Sa, iată că Dumnezeu crede în noi, El crede că noi putem fi Sfinți, crede că noi putem birui toate luptele acestui veac, iar ca să ne învedereze și mai mult de acest adevăr, ne face această chemare sub forma unei porunci. Mântuitorul ne poruncește, în altă ordine de idei: Fiți sfinți, precum Tatăl vostru Sfânt este!

Și dacă nu credem că și pentru noi este valabilă această chemare sfântă, să aruncăm o privire asupra vieții unui om, contemporan cu noi, dar care a crezut în cuvântul lui Dumnezeu și a reușit – Justin Pârvu. Îmi amintesc o întâmplare când, împreună cu maica stareță, ne plângeam la Părintele Justin pentru slăbiciunile și neputințele noastre, justificându-ne și văitându-ne ca niște copii: „Părinte, dar noi nu suntem sfinți ca sfinția voastră, ca să putem”. Chiar dacă în acel moment Părintele se purta cu noi ca un bunic bun și glumeț față de nepoțeii lui, deodată și-a înăsprit glasul și foarte serios ne spune: „Dar voi ați încercat, măi, să fiți sfinți? Ia încercați și luptați-vă și veți putea și voi! Dumnezeu ne vrea sfinți pe toți, dar noi nu ne luptăm și repede renunțăm la luptă”. Acel cuvânt (more…)

Ioan Ianolide – cronica unei vieţi răstignite

Ioan Ianolide – cronica unei vieţi răstignite

Se face pomenirea sa pe 5 februarie.

ioan-ianolide-inainte-de-trecerea-in-vesnicie„La sfârşitul acestei amarnice experienţe, numai Hristos rămâne viu, întreg şi veşnic în mine. Bucuria mea e deplină: Hristos”

Copilăria
„Dumnezeu voia să-L descopăr pe Dumnezeu duhovniceşte”
27 ianuarie 1919, comuna Dobroteşti, jud. Teleorman – este ziua în care se naşte Ioan Ianolide, cel de-al doilea fiu al lui Nicolae şi al Ispasiei Ianolide. Tatăl, macedonean de neam, administra moşia Berindeilor, locuind cu familia la Lunca, în apropiere de Dobroteşti. Sora lui, pe nume Maria, profund legată de satul natal, devine profesoară şi se căsătoreşte cu un basarabean, rămânând până la moarte în casa părintească de la Dobroteşti.
Ca orice copil crescut la ţară în vremea aceea a gustat din bucuriile vieţii creştineşti ale satului românesc de la început de veac al XX-lea: „M-am născut român şi trăind în atmosfera religioasă autohtonă, cu slujbele bisericeşti şi tradiţiile obşteşti ale poporului (colinde, irozi, pomeni, denii, Rusalii, mucenici), cu bunici credincioşi şi o mamă evlavioasă s-au format în mine sentimentul şi convingerea că Iisus este prezent pretutindeni, că atât în altar cât şi în suflete oamenii se întâlnesc cu El, că El pluteşte în văzduh cu toţi îngerii Lui, ajutându-ne să ne sfinţim şi să ne mântuim” .
Copilăria i-a fost liniştită. Însă vremurile tulburi în care s-a născut, între dictatura lui Hitller şi a lui Stalin, pecetluiesc destinul mucenicesc al lui Ioan. Sensibil la provocările veacului său, intră în anul 1937, ca majoritatea tinerilor cu idealuri înalte din perioada interbelică, în Frăţiile de Cruce, organizaţie naţionalistă de educaţie moral-religioasă. Suflet curat, însetat de adevăr şi de dreptate, se avântă într-o luptă care îi va schimba definitiv cursul vieţii. După absolvirea liceului, datorită situaţiei materiale bune de acasă, merge să studieze Dreptul la Bucureşti, sperând într-o Românie mântuită de păcatele politicianismului burghez şi de ateismul bolşevic: „Deci până la majorat am fost un creştin tradiţionalist, dar viu, Iisus fiind taina şi izvorul vieţii mele. Dar Dumnezeu nu voia să mă opresc aici. El voia să-L descopăr pe Iisus duhovniceşte. Aşa se face că la 21 de ani am intrat în temniţă” .

Arestarea
Student în anul I de Facultate este martorul unor schimbări istorice şi sociale majore: România intrase efectiv în cel de-al doilea război mondial pentru recuperarea teritoriilor răpite de URSS. „Evenimentele istorice care se abătuseră atunci asupra României erau tragice. Răpirea Basarabiei şi a Bucovinei, pierderea sudului Dobrogei (Cadrilaterul) şi cedarea Ardealului de Nord ciuntiseră ţara şi făceau ca oraşele şi satele noastre să fie pline de refugiaţi cu sufletele sfâşiate pentru ceea ce lăsaseră în urma lor, în teritoriile ocupate. (…) Tinerii care nu se puteau resemna să accepte o asemenea perspectivă s-au ridicat la luptă. Printre ei, în primele rânduri, Ionel Ianolide, care era şef de grup în Frăţiile de Cruce. În toamna anului 1941, după intrarea României în război, a fost arestat (more…)

15 ianuarie 2021

Mugur Vasiliu: Cât ne mai batem joc de Eminescu?

Filed under: Eminescu,Mugur Vasiliu,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 23:02

Mugur Vasiliu:

Cât ne mai batem joc de Eminescu?

Articole:

(more…)

MIHAI EMINESCU – MĂRTURIE DESPRE MINE ÎNSUMI. Un film de Mugur Vasiliu

Filed under: Eminescu,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 10:57

MIHAI EMINESCU – MĂRTURIE DESPRE MINE ÎNSUMI. Un film de Mugur Vasiliu

Din cuprins:

# Despre NEBUNIE, SIFILIS, ALCOOLISM ȘI ALTE… NEBUNII – în care medicul legist Vladimir Beliș ne arată că nu există temei pentru a-l considera pe Eminescu nebun, sifilitic, alcoolic și…

# Despre PUBLICISTICĂ –  unde academicianul Dimitrie Vatamaniuc ne prezintă concepțiile fundamentale ale lui Eminescu cu totul diferit de cel pe care îl cunoaștem

# Despre SOCIETATEA CARPAȚII ȘI TRĂDARE –  în care profesorul Ion Filipciuc ni-l arată ca luptător pentru recucerirea Transilvaniei

# Despre DUBLA SACRIFICARE A LUI EMINESCU – unde profesorul Theodor Codreanu ne arată că Eminescu și-a asumat propriul sacrificiu

# Despre RĂZBOIUL PUNCTUAȚIEI – unde eminescologul Nae Georgescu ne face o dezvăluire gravă: poezia lui Eminescu a fost ”rescrisă”… din punctuație

# Despre EMINESCU GÂNDITORUL ECONOMIC ȘI POLITIC – unde profesorul Ilie Bădescu arată clar că fără Eminescu pentru români nimic nu-i cu putință

# Despre LICHIDAREA CHESTIUNII EMINESCU – în care profesorul Mihai Ungheanu ne spune că viața lui Mihai Eminescu a fost îngustată de urzelile politice ale momentului

# Cuvânt de VEȘNICĂ POMENIRE – PF Patriarh Teoctist

MIHAI EMINESCU – MĂRTURIE DESPRE MINE ÎNSUMI (2002), un film de: Mugur Vasiliu, producători: B1TV, SCARA şi Asociaţia Română pentru Cultură şi Ortodoxie, imaginea: Andi Ioniţă, editor imagine: Cristian Păscăluţă, scenariul: Rafael Udrişte şi Mugur Vasiliu.

Invitaţi: Vladimir Beliş, Dimitrie Vatamaniuc, Ion Filipciuc, Theodor Codreanu, Nae Georgescu, Ilie Bădescu, Mihai Ungheanu, P.F. Teoctist.

Articole:

(more…)

13 ianuarie 2021

Ionel Moța: Liga Națiunilor – idealul, viciile și primejdia ei

Filed under: Ionel Moţa,România Profundă,sfintii inchisorilor,sfintii români — Mircea Puşcaşu @ 00:52

IONEL MOȚA:

Liga Națiunilor – idealul, viciile și primejdia ei

Conferință ținută la Cercul de Studii al Centrului Studențesc București 15 dec. 1929

Cu o valoroasă Introducere de MUGUR VASILIU, scrisă în septembrie 2013

mugur vasiliu -sepiaTextul conferinței, ce a fost ținută cu 83 de ani în urmă, este și astăzi un text-reper pentru înțelegerea situației internaționale și interne în care viețuim noi, cei de astăzi. Sigur că Liga Națiunilor sau Societatea Națiunilor și-a schimbat între timp numele – în Organizația Națiunilor Unite, ONU – și, tot așa de sigur că între timp conducătorii acestui organism supra-statal (aceiași de la înființarea acestei societăți și până în prezent) au creat un cadru butaforic de legalitate și au făcut pași importanți spre atingerea scopului lor. Ceea ce ne apare, însă, ca deosebit de important este faptul că textul lui Ionel Moța și-a păstrat actualitatea – scopul lor este același de la înființare până acum, este scopul enunțat cu mare luciditate, în textul de față. Mai mult, cred că se poate spune, fără pericolul de a greși, că această conferință este fundamentală pentru înțelegerea mecanismelor care generează mișcările internaționale de astăzi, și care explică și clarifică asupra mobilului și scopului pentru care a fost creată și în care funcționează Uniunea Europeană – în textele iudeofrancmasoneriei apare cu numele Statele Unite ale Europei, fiindcă așa se vorbea și se scria în actele interne ale societăților oculte, referitor la acest pseudoconstruct dizolvant pentru națiile care intră în colaborare, sau mai bine spus, care intră sub sclavia acestei organizații politice iudeofrancmasonice supra-statale.Analiza pe care o face unul dintre eroii de la Majadahonda – cel care împreună cu avocatul Vasile Marin și-a dat viața pentru Hristos, pe front, în războiul civil din Spania – este fără replică: ce este? și ce pretinde a fi, fără să fie, Liga Națiunilor?; de ce nu este ceea ce pretinde a fi? Care este scopul și cine se află în spatele acestei organizații?, precum și ce este de făcut acum? – este vorba atât despre acum-ul din 15 decembrie 1929, precum și despre acel acum al momentului, în care citim noi rândurile de mai jos; acestea sunt întrebările la care răspunde conferențiarul. Claritatea și obiectivitatea cu care pledează doctorul în drept Ionel Moța, nu mai dau loc la nici un fel de comentarii: este prezentată și analizată din punct de vedere principial și din punct de vedere de drept, Liga Națiunilor, care s-a dovedit că este nimic altceva decât o stafie, o nouă păcăleală a unui sistem care inițiază și susține lupta împotriva Bisericii lui Hristos și care pregătește înființarea statului mondial, deasupra căruia se va așeza Antihrist.

Lucru care ni se pare, deasemenea, foarte important de observat este că paralizia sufletească și intelectuală – despre care vorbește Ionel Moța referindu-se la perioada contemporană lui – caracterizează întru totul și perioada noastră, astăzi, după 83 de ani.

Dintr-o altă perspectivă, acest text surprinde prin spulberarea raportului temporal linear, cu care am fost obișnuiți, între noi și cei dinaintea noastră: pare că Ionel Moța a ținut această conferință ieri, pentru noi, pentru aceia dintre noi care nu pun mai presus de Hristos propriul lor confort sau „echilibrul”– cât va fi fiind el.

Pe 13 ianuarie se împlinesc 75 de ani de la plecarea la Hristos a celor doi eroi – Ionel Moța și Vasile Marin – de pe frontul din Spania, unde Mișcarea Legionară a înțeles să își trimită spre sacrificiu cei mai buni români – spălând astfel rușinea și pata de sânge pe care alți „români” care luptau împotriva lui Hristos, le-au adus asupra noastră.

Dumnezeu să-i odihnească!

Mugur Vasiliu

septembrie, 2013



Liga Națiunilor – idealul, viciile și primejdia ei

Doamnelor și Domnilor,

Ion_MotaCu riscul de a părea exagerat, voi începe făcând clar și categoric o afirmație, mai bine zis repetând o afirmație făcută înaintea mea de alții mai competenți, ca de pildă Vasile Conta – și anume: națiunea noastră merge spre pieire, dacă nu ne vom opri de pe calea pe care o batem azi. Am spus că e foarte probabil ca asemenea cuvinte să vă pară exagerate, cu toată realitatea ce ne stă zilnic în fața ochilor. Căci mă gândesc la un adevăr psihologic asupra căruia ne-a atras atenția, nouă creștinilor europeni, miraculosul predicator creștin indian Sadhu Sundar Singh, când ne-a caracterizat spunând că-i facem impresia unor leproși. Într-adevăr, spune acesta, e îndeobște știut că leprosul, deși e năpăstuit de cea mai cumplită nenorocire și-și vede corpul hidos acoperit de bube și putrezindu-i lent, an de an, totuși el nu-și dă seama de grozăvia realității, iar hâzenia lui, prin banalizare, i se pare ceva aproape normal și, în orice caz, suportabil. Iar noi creștinii, spune neofitul misionar indian, tot astfel, facem impresia că nu suntem prea emoționați și deranjați de pierzania morală a materialismului, a dominației cărnii suverane, în care am ajuns. Ni se pare că așa e normal, așa trebuie să fie omul și suntem foarte severi față de exagerările „maniacilor unei morale creștine perimate”. Aceeași psihologie caracterizează pe om și în raporturile sale cu sentimentul național, cu realitatea vieții naționale. E drept că în toate orașele noii Românii, suntem sistematic și progresiv înlocuiți de către străini, îndeosebi jidani, care au ajuns să stăpânească aproape în întregime comerțul, industria și băncile, să domine presa și indirect politica, iar prin numărul lor mare din Universități să constituie un real pericol pentru cultura noastră.

(more…)

27 decembrie 2020

Temnițele domnului Turtureanu

Filed under: Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 01:20

Temnițele domnului Turtureanu

534366_664067490290309_1086054140_n (1)

Vasile Turtureanu, mistic legionar și naționalist isihast

A fost condamnat la 25 ani închisoare, din care a făcut 23! A fost arestat încă din 1941. A trecut printre altele, prin Suceava, iar cel mai mult a stat la Aiud.

Era un om foarte intransigent. Trebuia să se ducă la Piteşti pentru reeducare. A făcut Dumnezeu însă la Piteşti o minune: chiar deasupra lui a căzut tavanul, deci tone de piatră. Dar două lespezi mari s-au proptit una într-alta şi sub ele a rămas el. A avut coloana fisurată, dar a scăpat. A stat şapte luni în ghips şi povesteşte că a fost cumplit, pentru că era singur şi, la un moment dat, când vertebrele dislocate se puneau la loc, avea ca nişte curenţi, nişte scuturături groaznice şi dureri cumplite. Fiind în ghips, nu s-a mai dus la reeducare. Şi a scăpat de reeducarea de la Piteşti.

El mărturiseşte: „În închisoare mi-au mai făcut un proces şi m-au condamnat la 20 de ani pentru activitate legionară în temniţă: făceam şedinţe, cântam şi altele. Considerat fanatic, am fost dus la spitalul de nebuni, drogat, pus în lanţuri, izolat – de foame şi de frig nu mai vorbesc – pentru afirmarea directă a legionarismului. Dar n-am făcut nici un compromis. Nu am nimic de ascuns. Pe aceeaşi poziţie, afirmând deschis că sunt legionar, am rămas şi astăzi… Accidentul de la mină (Baia Sprie) m-a scăpat de reeducarea de la Piteşti. Mă cereau la Piteşti, dar cum eram în ghips nu m-au transferat. Am avut un înger bun care m-a păzit. În închisoare nu am stat degeaba. Totdeauna am fost atent la mine însumi, la îmbunătăţirea mea sufletească. Am căutat să realizez în mine omul nou, care trebuie să fie adevăratul legionar. Acesta nu este altceva decât omul nou în Hristos. Omul nou legionar, aşa cum l-am înţeles eu, se naşte din durere şi renunţări, creşte în strălucire udat de lacrimi de pocăinţă – spovedania şi  Sfânta Împărtăşanie – are dragoste sinceră faţă de aproapele şi credinţă nelimitată în biruinţa şi învierea neamului românesc, în lumina sfintei învăţături a blândului Iisus. Legionarul de elită este un erou cu suflet de sfânt. El luptă din credinţă, jertfeşte din dragoste şi primeşte cu seninătate chinurile morţii în nădejdea Învierii”. („Sfântul închisorilor”, Alba Iulia, 2007, p.58)   (more…)

3 decembrie 2020

Petre Țuțea. Vocația filosofală și puterea mărturisitoare a românului

Petre Țuțea. Vocația filosofală și puterea mărturisitoare a românului


Petre Ţuţea – 3 decembrie, pomenirea filosofului mărturisitor 

Petre Ţuţea s-a născut la 6 octombrie 1902 în Boteni, Muscel, jud. Argeş. Eseist, filosof, economist şi om politic român, dar mai presus de toate un mărturisitor al adevărului, al lui Hristos în plin veac ateu XX. Născut în familia unui preot, a studiat la liceul „Neagoe Basarab” din Câmpulung-Muscel şi la „George Bariţiu” din Cluj. A urmat Facultatea de Drept la Cluj, devine doctor în Drept administrativ, „Magna cum laude” (1929).

În anul 1932 fondează revista „Stânga: linia generală a vremii”, unde semnează cu pseudonimul Petre Boteanu. În 1933 este referent în Ministerul Comerţului şi Industriei. Între anii 1933-1934 a fost ataşat la Legaţia Economică Română din Berlin, unde se întâlneşte cu Nae Ionescu. Între anii 1936-1939 a fost şef de secţie în Ministerul Economiei Naţionale, Biroul de publicaţii economice şi propagandă. În 1940 a fost şef de secţie în Ministerul Comerţului Exterior. Colaborează la diverse publicaţii, în special la „Cuvântul”, condus de Nae Ionescu, cu articole de economie politică. Între 1940-1944 a fost şef de secţie în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost director de studii în Ministerul Economiei Naţionale.

A fost prieten cu Nae Ionescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr şi Emil Cioran.

Arestat de comunişti şi anchetat fără condamnare timp de 5 ani (1948-1953), apoi arestat din nou la 22 decembrie 1956 şi condamnat la 10 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”, 1957. I se intentează un nou proces în 1959 şi este condamnat la 18 ani muncă silnică, din care a făcut 8 ani (1956-1964), la Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari şi mai ales la Aiud. În total, 13 ani de închisoare. (more…)

29 octombrie 2020

Mircea Vulcănescu, martirul și filosoful

Mircea Vulcănescu, martirul și filosoful

Dimensiunea românească a existenței

Mircea Vulcănescu – Despre neam

mircea-vulcanescu-randuiala

Ceea ce constituie un neam este o realitate care stă la încheietura metafizicii cu istoria, o unitate de soartă, de destin în timp, unitate pentru care pământ, sânge, trecut, lege, limbă, datini, obicei, cuget, credinţă, virtute, muncă, aşezăminte, port, dureri, bucurii şi semne de trăire laolaltă, stăpâniri şi asupriri constituiesc doar chezăşii, semne de recunoaştere, peceţi, temeiuri. Suportul principal al unui neam variază de la o vreme la alta, cu semnul principal de recunoaştere al celor ce-l alcătuiesc. …

A fi român înseamnă a fi om într-un anumit fel [s.a.]. Ca atare, noţiunea de român nu este o noţiune alterabilă. Şi totuşi, în realitate, fiecare dintre noi este alterabil. … I te poţi subsuma sau te poţi distruge, dar nu o poţi schimba. … Este …, dar numai virtual…, în putinţă. Actual, neamul nostru nu este decât în ceea ce vom fi noi în stare să facem din el. …

Dar un neam nu e niciodată o realitate închisă, sfârşită; ci o realitate vie. El nu e numai o realitate naturală, ci şi o realitate etică; destinul unui neam nu e dat o dată pentru totdeauna, el se actualizează problematic pentru fiecare generaţie şi pentru fiecare om.”

(Mircea Vulcănescu – Dimensiunea românească a existenței)

Mircea Vulcănescu –  Autoportret   (more…)

20 octombrie 2020

Dumitru Oniga –  Fragmente inedite de jurnal

Filed under: Dumitru Oniga,Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 14:54

Dumitru Oniga –  Fragmente inedite de jurnal

Dumitru Oniga -dumitru-oniga-6-febr-2016-img_20160206_144251-detDumitru Oniga – românul poet, prozator de mare sensibilitate, supraviețuitor al temnițelor antonesciene și comuniste, peste 20 de ani de temniță,  mărturisitorul discret și sfânt,  naționalist român plin de bunătate, monument de bun-simț, legionar gata să-și dea viața pentru neam, luptător împotriva ideilor comuniste din toate timpurile, memorialist, om vertical de plină conștiință românească.

A fost o binecuvântare să-l cunosc pe domnul Dumitru Oniga și un inexplicabil privilegiu să mă bucur de prietenia lui. Un om de o înaltă talie intelectuală și spirituală care a trăit într-o ilustră anonimitate și într-o smerenie sfințitoare, acest om a fost deţinut politic în timpul regimului comunist și antonescian, coleg de ideal și de temniță cu oameni mari de la care se molipsise de o noblețe smerită și foarte lucidă, cu Radu Gyr și Nichifor Crainic, pe lângă care a ucenicit ca poet. A plecat la Domnul  în noaptea de 20 spre 21 octombrie 2016, în vârstă de 91 de ani și a fost înmormântat în satul natal, la Stupca.

Împlinindu-se 4 ani de la plecarea sa, ridicăm un salut, un gând pios și o rugăciune, cu nădejdea că astfel ne va răspunde și el de dincolo. Să avem rugăciunile lui!


Dumitru Oniga –  Fragmente inedite de jurnal

1.

Toată viaţa am fost printre cei învinşi. Secolul în care am trăit m-a condamnat şi mi-a hărăzit cel mai de jos şi mai umil mod de viaţă. Sclavii din trecut aveau mult mai multe drepturi. Aceasta a fost condiţia deţinutului politic în comunism. Totdeauna spectrul morţii plana deasupra capetelor noastre, toate orizonturile ne erau închise, orice şansă în viaţă anulată.

          Târziu, când anii s-au adunat tot mai mulţi, eu, supravieţuitorul atâtor abuzuri şi nedreptăţi ce au vrut să mă desfiinţeze ca om, privesc în urmă la prigonitorii mei şi le văd nimicnicia, inutilitatea acţiunilor şi cât de găunoasă a rămas viaţa lor. Ce au folosit că şi-au încărcat conştiinţa cu atâtea crime şi nedreptăţi? Trupurile noastre au fost înfrânte dar până la urmă spiritul a rămas biruitor. Ce moştenire a lăsat comunismul?

(more…)

16 septembrie 2020

Nichifor Crainic – Românism și Biserică – Revista Sfarmă-Piatră, 1937

Filed under: articol,Nichifor Crainic,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 10:34

n crianic

Nichifor Crainic – Românism și Biserică 

Revista Sfarmă-Piatră, 1937

Universală în dogmă şi naţională în mijloacele de a întrupa dogma în viaţă, Biserica ortodoxă e cea mai potrivită formă de creştinism pentru dezvoltarea morală şi spirituală a unui popor. Ea nu-i sileşte natura etnică, ci i-o desăvârşeşte. Pacea si buna învoire între oameni, adică scopul ei social, se realizează prin ridicarea oamenilor la un nivel spiritual, acelaşi pentru toţi. Dar în aceasta operă de transformare si de omogenizare socială pe un plan superior, Biserica ortodoxă ţine seama de toate elementele pe care natura însăşi le pune la dispoziţie. Neamul e unitate socială naturală. Ca organizaţie militantă, Biserica porneşte de la această unitate, potrivindu-şi forma pe măsura ei. Câte neamuri sunt ortodoxe, atâtea forme naţionale creează Biserica. Aceasta plasticitate formală o deosebeşte fundamental de romano-catolicism care, peste unităţile naturale popoarelor si nevrând să ţină seama de ele, impune forma unică, universală, juridică şi rigidă a statului papal. Istoria Occidentului e plină de conflictele războinice dintre puterea papala şi diversele naţiuni, care refuzau pe rând să adere la statul juridic universal şi căutau să-şi întemeieze state naţionale independente.. Aceste conflicte durează acolo din Evul Mediu până în zilele noastre, când le actualizează într-o formă atât de răsunătoare statul hitlerist în luptă cu Vaticanul.

În ortodoxie, asemenea conflicte sunt necunoscute. Biserica ortodoxă nu concepe un Stat juridic supranaţional, pe care să-l impună popoarelor. În această privinţă ea nu e rigidă, ci plastică, adică se organizează după unităţile naturale ale neamului. Biserica ortodoxă e una în dogmă, şi în spirit, dar multiplă în formele de organizaţie socială. Sub acest raport, ea e cu totul apolitică, pe când romano-catolicismul are un caracter politic acuzat. Pacea pe care o urmăreşte ortodoxia nu e uniformitatea juridică a statului papal (Pax ro­mana), ci armonia liber consimţită a diversităţilor naţionale în sfera sublimă a ecumenicităţii spirituale.

Noi avem un Patriarhat ecumenic la Constantinopol. Dar faţă de el, din punct de vedere al organizaţiei formate, fiecare Biserică naţională e independentă sau autocefală. Această autocefalie se obţine cu uşurinţă când respectiva naţiune ortodoxă a ajuns la un stadiu de conştiinţă independentă. Regimul acesta e necunoscut în romano-catolicism. În locul principiului autocefal, romano-catolicismul cunoaşte compromisul concordatelor.

Din imperiul medieval, fărâmiţat prin războaiele de independenţă ale naţiunilor occidentale, statul papal e redus azi la petecul de pământ al cetăţii Vaticanului. El n-a renunţat însă la universalismul juridic. În această pers­pectivă, el îşi revendică pe catolicii din toate statele unde trăiesc. Peste calitatea lui naturală de cetăţean naţional al statului unde trăieşte, un catolic e cetăţean al statului juridic roman. Regimul concordatelor dintre Vatican şi diferitele state naţionale unde trăiesc catolici e un compromis între putere politică şi putere politică, prin care se recunoaşte, pe plan juridic, existenţa statului papal §i dreptul lui de imixtiune înlăuntrul graniţelor statelor naţionale.

Pentru noi, ortodocşii, e greu de conceput un aseme­nea regim. E ca si cum am fi odată cetăţeni ai statului românesc, iar pe deasupra cetăţeni ai Patriarhatului de Constantinopol. Dacă guvernul român, bunăoară, ar lua anume măsuri, care n-ar stânjeni întru nimic interesele noastre religioase, dar ar stânjeni interesele politice ale Patriarhatului de Constantinopol, am primi imediat ordin să luam atitudine împotriva statului nostru naţional. E cam ceea ce se întâmplă azi intre Vatican şi statul german. Pentru mentalitatea noastră ortodoxă ar fi o situaţie absurdă. Principiul de la care pleacă ortodoxia în acţiunea ei pământească e respectarea unităţii naturale a colectivităţii naţionale, a neamului. Idealul ei social de pace şi de bunăvoire între oameni îşi găseşte elementele naturale în alcătuirea omogenă a neamului: sângele comun, sufletul comun, organizaţia politică comună. Toate aceste elemente sociale naturale alcătuiesc baza organică de la care porneşte acţiunea de spiritualizare sau de perfecţionare a ortodoxiei. Departe de a stingheri aceste elemente ale vieţii naţionale, ortodoxia le ajută, să se perfecţioneze.

Tocmai din această pricină, naţionalismul, ca tendinţă de afirmare amplă şi intensă a geniului etnic, nu se găseşte niciodată în conflict cu ortodoxia. El se găseşte însă in conflict aproape inevitabil cu catolicismul: atunci când se întâlneşte cu interesele supranaţionale ale statului juridic papal. Pentru ortodoxie, naţionalismul nu e decât lucrarea firească de perfecţionare a unităţii etnice, pe care Biserica e chemata s-o spiritualizeze. Astfel, naţionalismul e regimul politic care, cultivând şi intensificând principiile de omogenitate ale neamului, convine de minune ortodoxiei, care are de ridicat aceasta omogenitate la nivelul spiritual al dragostei creştine. Între naţionalism şi ortodoxie nu poate exista decât cea mai strânsă colaborare în vederea operei de solidarizare socială şi de înnobilare a sufletului etnic în lumina idealului creştin.

(more…)

Voievodul prigonit

 

Voievodul prigonit

 

Corneliu_Codreanu_Profile

Hulit de unii, urât de alții, chiar și acum la atâția ani de la moartea sa, Corneliu Codreanu este o personalitate providenţială pentru neamul românesc şi pentru întreaga creştinătate prin puterea exemplului său. Acest lucru este relevat, cred eu, şi de câteva coincidenţe proniatoare şi întâmplări neintâmplătoare legate de viaţa sa.

Pe 12 septembrie, in preziua naşterii lui Codreanu, există o coincidenţă interesantă ce merită remarcată. În sinaxarul acestei zile este pomenit Sfântul mucenic Autonom, episcop in timpul prigoanei lui Diocleţian (284-305), păstor cu râvnă de apostol. In cronica hagiografică este menţionat un singur ucenic al sfântului Autonom, ucenic numit Corneliu care a păstorit mai întâi ca diacon, apoi ca preot şi mai târziu ca episcop, în biserica din Soreus, zidită acolo de sfântul Autonom special pentru păstorirea ucenicului său Corneliu, biserică cu hramul Sfântul Arhanghel Mihail, hram ce-l va avea peste veacuri şi Mişcarea întemeiată de alt bărbat viteaz cu acelaşi nume, Corneliu.

Corneliu Zelea Codreanu s-a născut pe 13 septembrie, iar pentru creştini data are multiple semnificaţii între care: pomenirea Sfântului Corneliu Sutaşul, căpitan de oşti, centurion roman ce a ajuns in final episcop al Bisericii primare, şi ajunul praznicului Înălţării Sfintei Cruci cinstit pe 14 septembrie, praznic ce readuce in prezent biruinţa Crucii asupra lumii, începutul primei împărăţii creştine, începutul creştinării tuturor aspectelor vieţii cotidiene a cetăţii.

Aceste semnificaţii creştine ale datei sale de naştere au rodit însutit în viaţa sa, în mod minunat şi legat de nevăzute fire, înţelese mai mult acum, post factum, ca o cheie de interpretare a sensurilor vieţii sale, cheie nu de om determinată, ci de Dumnezeu dăruită prin alegerea acestei zile pentru naşterea acestui om, ştiind noi că nimic nu e intâmplător la Dumnezeu, nici un fir de praf, cu atât mai puţin naşterea şi adormirea celor plăcuţi ai Săi.

Asemenea sfântului Corneliu Sutaşul, Corneliu Codreanu a fost voievod, Căpitan peste oaste mare de români, în lupta de aşezare a vieţii româneşti pe fundamente creştine, luptă pentru înălţarea Sfintei Cruci şi peste viaţa neamului românesc, pentru o deplină încreştinare a tuturor aspectelor vieţii cotidiene contemporane, de la comerţ şi administraţie, la economie şi politică, de la forme de organizare, la educaţie şi cultură.

Acest ultim voievod sfânt al românilor a sfârşit muceniceşte în prigoana unor forţe oculte care şi astăzi sunt la putere în lume și foarte influente și la noi în țară, de aceea este şi astăzi hulit și prigonit, pentru că aceste forţe aplică principiul talmudic al uciderii continue, al prigonirii şi după moarte, al răzbunării ca datorie lăsată moştenire urmaşilor, al urii considerate ”sacră” în mistica lor răsturnată. 

(more…)

3 septembrie 2020

Unde-s nebunii? de Demostene Andronescu & Cedry2k

Filed under: poezie,România Profundă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 11:40

 

Unde-s nebunii?Demostene-Andronescu_w1531_h2000_q100

de Demostene Andronescu

& Cedry2k

 

Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?

E, Doamne, lumea plină de cuminţi,

E plin pămîntul de martiri şi sfinţi

Atinşi de filoxera-nţelepciunii.

 

Tăcută-i gloata de-nţelepţi ca sfinxul

În faţa lumii şi-a nemărginirii

Şi-ascultător de rînduiala firii,

Cu un plăvan în jug trudeşte insul.

 

Scîncesc cuminţii-n chingile durerii

Şi, sîngerînd din răni adînci blîndeţe,

Lîngă neveste mor de bătrîneţe,

Necutezînd să tragă spada vrerii.

 

Boleşte omenirea ca o juncă

Şi nimeni nu-i ca să-i sloboadă sînge;

S-a-mpotmolit istoria şi plînge,

Cu prora-nfiptă într-un colţ de stîncă.

 

Nu se mai nasc nebuni care s-o mîne

Cu bîta de la spate, ca pe-o vită,

Acestui veac să-i pună dinamită

Şi evu-nţelepciunii să-l dărîme.

 

O! Doamne, Doamne, unde-s Don Quijoţii?

E lumea plină de-alde Sancho Panza

Ce nu-ndrăznesc să mînuiască lanza,

Ci scutieri cuminţi se vor cu toţii.

 

Unde-s nebunii? Unde-s Machedonii

Să tragă spada şi să taie nodul?

Tînjeşte după glorie norodul

Şi nu-s Cezari să-l treacă Rubiconii…

 

Sloboade, Doamne,-n lume nebunia,

S-o răvăşească şi să o răstoarne,

Ca un berbec să ia pămîntu-n coarne

Şi-acestui veac nebun să-i surpe temelia!

 


 

Sursa:  fericiticeiprigoniti.net

2 iulie 2020

Ce a făcut Ștefan după incredibila victorie de la Podul Înalt?

Filed under: România Profundă,sfintii români,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 16:34

Ce a făcut Ștefan după incredibila victorie de la Podul Înalt?

106193072_2588146801410184_4678113347578905246_o

Vezi mai multe pe :  StefanCelMare.ro

 

25 iunie 2020

Horia Sima despre Corneliu Codreanu și începutul Mișcării Legionare. Document istoric. Discurs rostit pe 13 septembrie 1940

Horia Sima despre Corneliu Codreanu și începutul Mișcării Legionare

Document istoric. Discurs rostit pe 13 septembrie 1940

ML - 646x404

„În ziua de 24 Iunie 1927, cinci tineri luptători din viaţa studenţească, trecuţi prin grele încercări pentru credinţa lor naţională, s-au adunat la Iaşi, în Căminul ridicat prin braţele studenţimii, şi acolo, în faţa icoanei Arhanghelului Mihail, s-au legat să lupte pentru dezrobirea neamului românesc.

Astfel s-a întemeiat Legiunea Arhanghelului Mihail, care, mai târziu, s-a numit Garda de Fier.

Conducătorul lor era Corneliu Zelea Codreanu. Ochii albaştri, înlăcrimaţi pentru durerile neamului şi iluminaţi de credinţe şi nădejdi care îi stăpânesc numai pe marii conducători de popoare, trecutul lui aspru de luptător încercat, voinţa lui masivă şi veşnic trează, constituiau garanţia că la capătul drumului lor nu poate fi decât biruinţa.

Au pornit la drum aceşti flăcăi, în surâsul dispreţuitor al oamenilor „cuminţi” şi în mocnetul de ură al duşmanilor din adâncuri.

De atunci au trecut 13 ani de luptă, de chinuri, de jertfe şi de eroism. Rând pe rând, sub conducerea înţeleaptă a Căpitanului, toate piedicile au fost înlăturate, toate poziţiile au fost cucerite până în inima duşmanului.

Lupta nu a fost uşoară. La conducerea Statului se afla o clasă egoistă şi înstrăinată de poporul românesc, subjugată forţelor iudeo-masonice, o clasă de conducători care îşi aflau fericirea în arginţi şi în trădarea patriei acelora care vroiau nimicirea ei.

În faţa acestor suflete pline de ură şi viclenie, s-a ridicat El, Căpitanul, cavalerul medieval, fără frică şi fără prihană.  (more…)

15 iunie 2020

Părintele Justin Pârvu – Voievod al Ortodoxiei. Un portret teologic și duhovnicesc realizat de IPS Ierotheos Vlahos

+) 16 iunie in calendarul identității românești

Părintele Justin Pârvu – Voievod al Ortodoxiei

Un portret teologic și duhovnicesc realizat de IPS Ierotheos Vlahos

Material video este preluat de pe site -ul «ΠΕΜΠΤΟΥΣΙΑ», îngrijit de Mănăstirea Vatoped din Sfantul Munte Athos și tradus de Mănăstirea Paltin – Petru Vodă.


Articol :

De ce un neurochirurg de top, șef de secție la Stanford s-ar muta in România și ar dori să devină și preot ortodox ? (more…)

Pagina următoare »

%d blogeri au apreciat: