Bucovina Profundă

2 iulie 2020

Ce a făcut Ștefan după incredibila victorie de la Podul Înalt?

Filed under: România Profundă,sfintii români,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 16:34

Ce a făcut Ștefan după incredibila victorie de la Podul Înalt?

106193072_2588146801410184_4678113347578905246_o

Vezi mai multe pe :  StefanCelMare.ro

 

25 iunie 2020

Horia Sima despre Corneliu Codreanu și începutul Mișcării Legionare. Document istoric. Discurs rostit pe 13 septembrie 1940

Horia Sima despre Corneliu Codreanu și începutul Mișcării Legionare

Document istoric. Discurs rostit pe 13 septembrie 1940

ML - 646x404

„În ziua de 24 Iunie 1927, cinci tineri luptători din viaţa studenţească, trecuţi prin grele încercări pentru credinţa lor naţională, s-au adunat la Iaşi, în Căminul ridicat prin braţele studenţimii, şi acolo, în faţa icoanei Arhanghelului Mihail, s-au legat să lupte pentru dezrobirea neamului românesc.

Astfel s-a întemeiat Legiunea Arhanghelului Mihail, care, mai târziu, s-a numit Garda de Fier.

Conducătorul lor era Corneliu Zelea Codreanu. Ochii albaştri, înlăcrimaţi pentru durerile neamului şi iluminaţi de credinţe şi nădejdi care îi stăpânesc numai pe marii conducători de popoare, trecutul lui aspru de luptător încercat, voinţa lui masivă şi veşnic trează, constituiau garanţia că la capătul drumului lor nu poate fi decât biruinţa.

Au pornit la drum aceşti flăcăi, în surâsul dispreţuitor al oamenilor „cuminţi” şi în mocnetul de ură al duşmanilor din adâncuri.

De atunci au trecut 13 ani de luptă, de chinuri, de jertfe şi de eroism. Rând pe rând, sub conducerea înţeleaptă a Căpitanului, toate piedicile au fost înlăturate, toate poziţiile au fost cucerite până în inima duşmanului.

Lupta nu a fost uşoară. La conducerea Statului se afla o clasă egoistă şi înstrăinată de poporul românesc, subjugată forţelor iudeo-masonice, o clasă de conducători care îşi aflau fericirea în arginţi şi în trădarea patriei acelora care vroiau nimicirea ei.

În faţa acestor suflete pline de ură şi viclenie, s-a ridicat El, Căpitanul, cavalerul medieval, fără frică şi fără prihană.  (more…)

15 iunie 2020

Părintele Justin Pârvu – Voievod al Ortodoxiei. Un portret teologic și duhovnicesc realizat de IPS Ierotheos Vlahos

+) 16 iunie in calendarul identității românești

Părintele Justin Pârvu – Voievod al Ortodoxiei

Un portret teologic și duhovnicesc realizat de IPS Ierotheos Vlahos

Material video este preluat de pe site -ul «ΠΕΜΠΤΟΥΣΙΑ», îngrijit de Mănăstirea Vatoped din Sfantul Munte Athos și tradus de Mănăstirea Paltin – Petru Vodă.


Articol :

De ce un neurochirurg de top, șef de secție la Stanford s-ar muta in România și ar dori să devină și preot ortodox ? (more…)

Adevărul despre cum a murit Mihai Eminescu, ucis la comandă

Filed under: Eminescu,istoria ascunsa,România Profundă,sfintii români,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 12:31

Adevărul despre cum a murit

Mihai Eminescu, ucis la comandă

Cele-patru-fotografii-ale-lui-Eminescu-1018x460

Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informaţii oficiale, ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice. 

Zoe Dumitrescu Buşulenga


Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic.

Istoria sa reală este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator.

Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti”. Mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor.

Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri, şi de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate în afara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.

„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”

„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”Acesta este mesajul pe care francmasonul şi junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda va fi executată întocmai de cei din ţară pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani. (more…)

29 mai 2020

Mugur Vasiliu – Curs de Tradiție. Naționalism vs. patriotism

Mugur Vasiliu – Curs de Tradiție

Naționalism vs. patriotism

Acum 3 ani, pe 28 mai 2017, Mugur Vasiliu a plecat la Domnul. Am pierdut un prieten, un Român, un om de conștiință și de atitudine, un neobosit mărturisitor al sfinților mucenici și mărturisitori români din veacul XX, un frate, o voce, un condei, o minte ascuțită, un om frumos și vertical. S-a dus alături de cei ce i-a iubit și in preajma cărora a stat și pe care i-a mărturisit: Mihai Eminescu, Petre Țuțea, filosoful și mărturisitorul, Părintele Justin Pârvu, Corneliu Codreanu, Ionel Moța, Vasile Marin, Dumitru Bordeianu și cei împreună cu ei. Vă propunem o reinîntâlnire cu Mugur Vasiliu, printr-o înregistrare din 2011. Veșnică să fie pomenirea sa!

 

Biografie: (more…)

14 martie 2020

Cine a fost Elena Poli? (1 mai 1929 – 13 martie 2020)

Filed under: România Profundă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:55

Cine a fost Elena Poli?89719118_2876002102460965_3517646823231586304_o

(1 mai 1929 – 12 martie 2020)

Cu adâncă durere vă anunțăm că doamna Elena Poli (născ. Oprișan), fost deținut politic timp de trei ani (1948-1951) a trecut la Domnul în seara zilei de joi.

Născută la 1 mai 1929 în comuna Oncești, jud. Tecuci interbelic (astăzi în jud. Bacău), în familia Vasile și Natalia Oprișan, cunoscuți drept cei mai mari gospodari ai satului. A urmat cursurile liceale în orașul Bacău, unde l-a cunoscut îndeaproape pe Petru Baciu (1922-2017), cel care avea să conducă rezistența armată anticomunistă în munții Bacăului. Doamna Poli a fost arestată în ultimul an de liceu, trecând prin închisorile Suceava și Mislea, unde a stat alături de loturile de studente de la Iași și Cluj, dar și alături de soțiile demnitarilor și intelectualilor arestați de către comuniști.

Întreaga ei familie va avea de suferit în timpul perioadei comuniste. Tatăl ei, Vasile Oprișan, va fi arestat, iar averea a familiei va fi confiscată, fiind considerați „chiaburi”, deși ajutaseră toate familiile sat în perioada foametei de după cel de-al Doilea Război Mondial. Pentru anchetatori a fost imposibil să găsească o persoană care să îi vorbească de rău pentru a-i putea „turna” la Securitate.

Au fost arestați mai mulți frați de-ai ei, cel mai cunoscut fiind Constantin (Costache) Oprișan, șef al frățiilor de cruce pe țară, student la filosofie în Cluj, renumit pentru atitudinea sa în timpul grevei anticomuniste din primăvara anului 1946 și pentru înalta sa ținută morală și creștină în rândul colegilor. Arestat la 15 mai 1948, avea să ajungă la Pitești, unde va fi unul dintre cei mai torturați studenți, murind în Casimca Jilavei, în celulă cu Iosif V. Iosif, Gheorghe Calciu-Dumitreasa și Marcel Petrișor. Din versurile sale compuse în închisoare, cu un profund înțeles filosofic, s-a alcătuit volumul Cărțile spiritului și alte poezii (Editura Christiana, 2009).    (…) (more…)

22 februarie 2020

Constantin Brâncuși: „Îl voi aștepta pe Bunul Dumnezeu în atelierul meu”

Filed under: Brâncuși,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:34

Constantin Brâncuși:

„Îl voi aștepta pe Bunul Dumnezeu în atelierul meu”

Articol de arhim. Mihail Daniliuc

​Cu câteva zile înainte de epilogul vieții sale pământești, Brâncuşi a refuzat să fie transportat la spital, zicând că îl aşteaptă pe Dumnezeu acasă. Apoi a cerut ca patul din camera de dormit, deasupra căruia se afla o icoană ortodoxă, să fie mutat în atelierul său, așezat lângă sobă, așa cum, probabil, era în casa părintească de la Hobița. Acolo, în atelier, Brâncuşi a trecut la Domnul, în ziua de 16 martie 1957, sâmbătă noaptea, la ora două.

Mântuitoare și înduioșătoare așteptare, căreia Dumnezeu i-a răspuns pe 16 martie 1957, când a chemat sufletul genialului sculptor român să urce către Cer, pe „coloana nemuririi”. Cu greu se pot găsi cuvinte potrivite pentru a reda în cuprinsul unui articol uriașa personalitate a lui Brâncuși. Însă, cu nesfârșită recunoștință, mulțumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar făcut neamului românesc, amintim în prezenta scriere câteva date de referință din viața și activitatea sa, ce se vor a fi un pios omagiu adus celui care, prin a lui daltă, a împărţit istoria artei în două etape: una clasică şi alta modernă, înnoind limbajul și viziunea plastică în sculptura contemporană, prin valorificarea artei populare arhaice. (more…)

Întâlnirea dintre ȚUȚEA și BRÂNCUȘI. Text publicat sub pseudonim, București, 1985

Filed under: Brâncuși,Petre Țuțea,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 13:14

Întâlnirea dintre ȚUȚEA și BRÂNCUȘI. Text publicat sub pseudonim, București, 1985

tutea si brancusi

PETRE ŢUŢEA după întâlnirea cu BRÂNCUŞI:

„Este neliniştit de realul intangibil, ca orice mare artist care nu poate fi mulţumit de jocul ipotezelor”


Mă servesc de amintire, de această formă afectivă a memoriei – cum a definit-o Kierkegaard, după cît mi-amintesc – cu toate imperfecţiunile ei. De altfel, istoria, memoriile şi jurnalele, aceste alcătuiri din fapte şi reflecţii, nu sînt mai aproape de adevăr. Chiar ideea platonică, considerată ca arhetip, dacă nu este revelată, ci numai închipuită, este o plăsmuire mitică mai aproape de adevăr.

Într-o zi, înaintea ultimului război, căutam, cu prietenul meu Haig Acterian, un tip de om pe care să clădim poziţia noastră în frămîntarea vremii. Căutam o certitudine spirituală. Am examinat toate tipurile, de la omul religios la omul tehnic şi n-am putut citi în om decît preaomenescul – folosind un termen al lui Nietzsche – în care omenescul, neomenescul şi supraomenescul se amestecau haotic. Am renunţat la căutarea certitudinii în om. Eram stăpîniţi de ideea ordinii şi de neliniştile devenirii.

Căutam un artist, pentru a constata care sînt limitele artei

Aşa am ajuns la termenii gnoseologici: Divinitatea, omul, lumea, adevărul eroarea, frumosul, urîtul, sacrul, satanicul, absurdul şi sensul şi la oglindirea lor în artă, unde purul inspirat se împleteşte cu forma şi sensul, căutate în om şi-n natură, sau în om, ca-n expresionism. Aşadar, căutam un artist, pentru a constata care sînt limitele artei, în cunoaşterea vieţii şi lumii şi dacă limbajul artistic, alcătuit din imagini şi semne, este mai aproape de adevăr decît limbajul ştiinţei, alcătuit din semne neevocatoare. În treacăt fie zis, imaginea şi semnul alunecă, în artist şi-n omul de ştiinţă, peste obiect, artistul autonom nedepăşind frumosul închipuit, iar omul de ştiinţă autonom nedepăşind semnul util.

Atunci, Haig mi-a spus că Brâncuşi se află în Bucureşti şi locuieşte la hotel „Bulevard”. Haig mi-a propus să mergem la Brâncuşi „ca să constatăm cum se oglindesc în spiritul lui viaţa şi lumea”. Apoi a adăugat: „desigur, trebuie să ţinem seama că nu ne întîlnim cu un teolog, cu un filozof, sau cu un savant, ci cu un mare artist”. „Să mergem”, i-am răspuns, „fiindcă sînt curios să aflu conţinutul acestor termeni: vocaţie, inspiraţie, sens, căutare, expresie, imagine şi simbol. După cîte ştiu, Brâncuşi nu este un intuitiv, fiindcă tăcerea şi infinitul, chiar prin coborîrea lor în cuvînt sau materie, în sfera mijloacelor omului mărginit la jocul dintre imagine şi simbol, nu-şi pierd caracterul lor inefabil. Apoi, omul rămas aici, căutător de forme şi sensuri, se poate situa arbitrar dincolo de bine şi de rău, ca Nietzsche. Perspectivism estetic (Charles Andler)”. ”Un lucru este cert”, a spus Haig, „Brâncuşi este un artist adevărat, în stilul căruia se oglindeşte sufletul neamului său”.
„Vom afla”, am spus eu, „dacă arta este mimesis, plăsmuire autonomă, sau manifestare a inspiraţiei. Omul, această creatură, este un dat primordial, care se desfăşoară în timp şi-n spaţiu, în etape, ca un damnat, sau el stă sub semnul înnoirii, adică viaţa lui este constantă, sau pernanent neliniştită de cum ar trebui să fie. Cu alte cuvinte: totul se află în el din primordii – fixism, sau evoluţie ca desfăşurare dintr-un început – , sau evoluţia este creatoare (Bergson)? Prin viaţă, aşa cum trebuie să fie, omul se mişcă în lumea valorilor, cum au fost definite aceste poziţii comportamentale ale omului, determinate, sau presupus autonome”, am încheiat eu.

Două perspective ale sculpturii „Socrate” de Constantin Brâncuşi

BRÂNCUŞI: „Poate cineva să doarmă în cameră cu o statuie?”

Haig, acest eminent regizor, mi-a spus: „Vom merge la Brâncuşi, fiindcă artiştii se mişcă liberi între cer şi pămînt, neconstrînşi de limbajul ştiinţific sau comun”. Eu am adăugat: „În poziţia inactuală a artiştilor adevăraţi se pot întîlni: concretul, scopul, idealul, tristeţea, bucuria, paradoxul, rătăcirea, absurdul, abisul, speranţa, disperarea, ordinea, dezordinea, hazardul, trivialul şi purul. Ca să aflăm esenţele acestor stări, trebuie să mergem la artist. In fond, totul se reduce la semn, lucru, autonomie, heteronomie, etic, estetic, figurativ, nefigurativ, sugestie, evocare, inspiraţie şi căutare. Aşa ne putem apropia de conţinutul şi forma operei de artă”.

Haig a aranjat întîlnirea. Cînd am ajuns la Brâncuşi, seara, ne-a primit cu întrebarea: „De ce-aţi venit la mine?”

I-am răspuns eu: „Cînd vă aflaţi dumneavoastră în Bucureşti, numai două primiri sînt deosebite: la Palat şi la dumneavoastră. Şi-apoi, noi dorim să aflăm de la un mare artist dacă arta trebuie să aibă mesaj şi dacă mesajul ei este mai aproape de adevăr decît comunicările ştiinţei”.

„Luaţi loc”, ne-a poftit Brâncuşi.

(more…)

2 februarie 2020

Doamnele închisorilor comuniste – modele de viaţă care lipsesc din manualele şcolare

Filed under: Miscarea Legionara,România Profundă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:41

Doamnele închisorilor comuniste – modele de viaţă care lipsesc din manualele şcolare

Articol de Szilvia Trez / The Epoch Times

 

Arlette Coposu
Arlette Coposu (Memorial Sighet)

„Aş vrea să-mi cresc fetiţa într-un alt spirit decât cel al Elsei din „Frozen”, sau a tot felul de prinţese care au nu ştiu ce maşini… Aş vrea altfel de modele pentru copiii noştri. Aş vrea ca ei să trăiască în confruntarea cu o altă imagine a femeii”, spunea, pe 8 martie, Radu Preda, preşedintele Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), la o dezbatere despre femeile din comunism.

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a trei invitate deosebite – Nina Moică (fostă deţinută politic), cu a sa evocare a unor momente din viaţa de coşmar a temniţei comuniste, arestată pe când era o liceană de 15 ani; scriitoarea Ioana Pârvulescu cu o proză scurtă pe motivul „ultimului tren” al plecării spre Franţa a Monicăi Lovinescu şi Clara Mareş (istoric IICCMER) cu o remarcabilă rememorare a Elizabetei Sârbu, sprijinul şi alinarea scriitorului I.D. Sârbu, încarcerat şi apoi hărţuit mereu de securitate. Pe lângă portretele principale au mai fost amintite şi alte figuri ale gulagului românesc feminin, strălucitoare prin nobleţea caracterului lor, în contrast cu vremurile cel mai puţin nobile – anii întunecaţi ai comunismului.

Cine sunt aceste femei care au suportat ani întregi, nu doar torturile şi chinurile instrumentate de diabolicele minţi ale experimentului comunist, ci şi povara gândului la suferinţele celor pe care i-au lăsat fie acasă, fie în alte închisori – copii, soţi, părinţi, de lângă care au fost smulse în toiul nopţii?

Cine erau doamnele închisorilor de care se temea regimul?

(more…)

15 ianuarie 2020

De ce a fost ucis Eminescu? Răspunsul lui Virgil Maxim

Filed under: Eminescu,România Profundă,Uncategorized,Virgil Maxim — Mircea Puşcaşu @ 19:12

„Acestei icoane i se cuvine cinstire! Luaţi aminte, voi care vreţi să fiţi învăţători şi doctori trupeşti şi sufleteşti ai neamului românesc şi voi care loviţi acest neam sfinţit prin aceşti drepţi. Şi sunt foarte mulţi! La “Marea Judecată” îi veţi putea privi în ochi?!” (Virgil Maxim – Despre Eminescu)

Cele-patru-fotografii-ale-lui-Eminescu-1018x460

De ce a fost ucis Eminescu? Răspunsul lui Virgil Maxim

Despre Mihai Eminescu se spune că a murit nebun. Nu, domnilor, Eminescu nu a murit nebun. Aici e necinste sufletească. Eminescu a murit ucis. I s-a dat cu o cărămidă în cap! De ce? Procesul acestei crime încă nu este pe rol. Dar va fi pus!

Ştim cu anticipaţie că Eminescu era “piatră de poticnire” a tuturor, repet, a tuturor politicienilor zilei.

Tâlharul de pe cruce e primul creştin care moare în actul jertfei supreme, împreună cu Hristos. E primul care recunoaşte, mărturiseşte şi acceptă suferinţa ca ispăşire, transferând-o lui Hristos, şi de aceea şi primeşte răspunsul prompt: “Astăzi vei fi cu Mine în rai!”

Analizându-se opera lui Eminescu (de fapt nepublicată vreodată integral, căci altfel ar fi fost condamnat la moarte post-mortem), nu se spune nimic despre acest spirit creştin. Dar ştiţi dumneavoastră “Rugăciunea către Maica Domnului: Rugămu-ne’ndurărilor/ Luceafărului mărilor ”? etc… Aceasta este caracteristica sufletului lui Eminescu: Rugăciunea.

Toate aceste flori, acele minuni ale creaţiei, versificate, împodobite ca nişte icoane, iradiind de lumină, sunt expresii ale sufletului lui contemplativ.
O să-mi răspundeţi că Rugăciunea propriu-zisă e numai una, e un accident. Nu, domnilor, e fondul de cinste spirituală, de prosternare în faţa atotputerniciei divinului, izbucnit ca o mărturisire a vieţii lui zbuciumate dornică de Absolut.

Şi aceasta se vede mai ales în Articolele lui Politice, care de fapt sunt teme integral tratate şi elucidate, unde comuniunea de idei şi sentimente cu Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Horia, Tudor Vladimirescu, Brâncoveanu etc… îl pun pe acelaşi perete sfânt în casele românilor.

Eminescu e un “drept” al neamului românesc ca şi Ştefan, Tudor, Horia, care nu mor pentru dorinţa de a deţine funcţii politice, ci pentru dreptatea care trebuie instituită în viaţa societăţii şi a celei de stat. “Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor”. Căci nu a te intitula creştin, socialist, democrat sau combinaţiile acestor numiri îţi dă dreptul să deţii autoritatea în stat, ci conştiinţa responsabilităţii în faţa lui Dumnezeu, pentru tot ce faci în calitate de conducător. (more…)

13 ianuarie 2020

Înmormântarea lui Moța și Marin. Text de Nicolae Teban. Din volumul Ion Mota si Vasile Marin, Ed. Carpatii, Madrid, 1963

Înmormântarea lui Moța și Marin

Text de Nicolae Teban

Din volumul Ion Mota si Vasile Marin, Ed. Carpatii, Madrid, 1963

MM Capitanul-Corneliu-Zelea-Codreanu-la-Gara-de-Nord-la-venirea-lui-Mota-si-Marin-Feb-1937-Ziaristi-Online

Nu împlinisem încã opt ani când într’o Duminecã mama m’a luat de mânã sus pe dealul ce desparte comuna noastra de Pischiuti sã vãd pe Aurel cum sboarã. Aurel Vlaicu din Bintinti, sat aproape de râul Murãs, depãrtat de-al meu vreo 6 kilometri.

„Veniti, români, cã sboarã Vlaicu.”
Si au venit români din toate satele din jur, ba si mai de departe, sã vadã pe primul român din Ardeal care sboarã. Vestea nu s’a dus numai dela om la om prin târguri si sate, ci si prin foaia „Libertatea” a Pãrintelui Protopop Ion Mota din Orãstie. Nu exista familie româneascã mai rãsãritã de prin satele ardelene, care sã nu fie abonatã la aceasta foaie, care mai avea si un supliment, odata pe lunã, „Foaia Interesantã”, cu chipuri si vesti din lumea intreagã. Apoi revista „Bobârnacii” dela Cluj, redactatã de cãtre Bornemisa, neam de aproape cu familia Mota.

   Pe timpul acela, acum cincizeci de ani, Dumineca nu era numai zi de odihnã si de multumire Domnului, ci si zi asteptatã cu vestile ce priveau soarta noastrã, a românilor subjugati. Parca vãd cum sedeau batrâni si tineri in fata caselor pe câte o laghitã lungã si scaune de chiatrã, cum ascultau cu mare bãgare de seamã pe cel ce citea indrumarile din „Libertatea”, stirile din „Foaia Interesantã”, apoi glumele din „Bobârnacii”. La crâsmã nu prea mergea lumea cãci avea ghinars in casã, iar de sfadã sau de înceluialã se auzea rar de tot, nu ca azi când nu vezi doi insi veseli, ci tot timpul bosumflati, de parcã a tunat dihonia in ei. Pe atunci glasul preotului „pe pãmânt pace si între oameni bunã invoire” avea mai multã înrâurire, cãci zilele de sãrbãtoare crestineascã erau tinute cu mare evlavie. Asa au fost îndrumati copiii de atunci: cuviinciosi cu parintii si baatrânii, teamã de Dumnezeu, dragoste si iubire de Neamul Românesc. Asa a crescut si copilul Ionel al Parintelui Mota dela Orãstie.

   Personal l-am cunoscut târziu de tot, prin anul 1932, dar îl aveam în inimã de multi ani si-l iubeam cu acea dragoste a omului care îsi doreste neamul desrobit, liber si stãpân pe avutul lui. Lupta si suferintele prin care a trecut, dar mai ales jertfa lui cea din urmã si cea mai mare a ridicat din nou neamul românesc pe culmile de vitejie ale strãmosilor nostri. Atunci când pe pãmânt spaniol, fiarele comuniste vãrsau sânge crestinesc, necrutând nici preotii din altar, si nici mânâstirile, Ionel Mota, impreunã cu inginerul Clime, principele Alexandru Cantacuzino, Vasile Marin, Preotul Dumitrescu-Borsa, Totu Nicolae si Banica Dobre se duc sã lupte pentru Cruce si sã intoarcã lumea cu fata spre Dunmnezeu. Dupãce si-au facut datoria, Mota si Marin sunt adusi pe scut în tara de Generalul Cantacuzino si supravietuitorii legionari din crâncenele lupte dela Majadahonda.

   De când am auzit de moartea lor nu mai aveam astâmpãr. In fiecare seara dupã orele de lucru, mã duceam la sediu sã vãd ce ordine si dispozitii mai sunt. Ce-a fost in Tarã, am auzit si am citit. Ce s’a petrecut la Bucuresti, am trãit si vãzut cu ochii mei. Desi in ziare se scria putin, lumea bucuresteana lua parte adânc la durerea noastrã. Pe strãzi, in localuri, in familii, pretutindeni se vorbea de Mota…

   A murit Mota. Se poate? Dar cum a murit si pentruce? Cine l-a trimis si tocmai pe el? Nu putea merge si muri altul? L-a trimis Codreanu sã scape de el, sopteau rãuvoitorii. Nu! A mers singur, el a cerut sã meargã! A murit ca un sfânt, ca un erou, rãspundeau cei curati la suflet. Si ce tânãr era! Ce frumos si ce inteligent! Sã vedem ce va face Codreanu fãrã el… (more…)

12 ianuarie 2020

Care a fost ultimul cuvânt al prințului Alexandru Ghica adresat judecătorilor comuniști?

Ultimul cuvânt al prințului Alexandru Ghica adresat judecătorilor comuniști:

„Comunismul e o utopie! E cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc! Viitorul o va dovedi. Pe noi o să ne terminați, dar veți fi blestemați, din neam în neam, de copiii și nepoții voștri, cărora le-ați închis ochii de dragul unei idei sortită eșecului! Noi cei de aici vă iertăm, dar istoria nu iartă!”

printul alexandru ghica

 Prinţul Alexandru Ghica (8 februarie 1903 – 10 ianuarie 1982), o figură legendară a luptei anticomuniste, fost Șef al Siguranței în perioada Statului Național Legionar, septembrie 1940-ianuarie 1941, cavaler fără prihană al temniţelor, model exemplar al demnităţii şi al onoarei româneşti, sfânt al închisorilor.

 


Prințul Ghica, apărător al libertății, demnității și onoarei românești, în timpul reeducării de la Aiud

 

Colonelul Crăciun, comandantul închisorii Aiud: – “Deținut Ghica! Nu mai ești șeful siguranței statului! Când vorbești cu mine să stai în poziție de drepți!”

Prinţul Ghica: – “Tu ar trebui să stai în genunchi în fața acestei mulțimi de martiri, care duc crucea unui neam, pe care voi îl răstigniți în fiecare zi de peste 20 de ani!”

Se ridicase drept, alb, demn și în clipa următoare la un semn al lui Crăciun a fost ridicat.

A fost scos din adunare, dar din ușă s-a întors și a strigat:

“- Prefer să mor aici, decât în libertatea voastră!”

O mână i-a acoperit gura. Ca el au mai fost câțiva pe care nu i-au mai adus la mărturisirile ce se făceau. (more…)

3 ianuarie 2020

Părintele Justin Pârvu – Cum ne înfrățim cu trecutul?

Filed under: Parintele Iustin,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 13:31

Părintele Justin Pârvu – Cum ne înfrățim cu trecutul?

pr justin p
Dacă urcăm astăzi, de pildă, muntele acela de suferință al Golgotei, el este determinat numai pentru că suntem ortodocși. Am ajuns la starea aceasta financiară, am ajuns la părăsirea vetrelor noastre românești, am lăsat părinți, mamă, copii și ne-am dus servitori prin Germania, prin Franța, Canada și în toată lumea, am împânzit lumea de români. Oare nu cumva este aici un scop? Nu cumva purtăm noi o cruce că suntem ortodocși? Da, sunt sigur că dacă am fi protestanți sau romano-catolici sau greco-catolici, ar fi alta soarta noastră financiară. Dar românul nu și-a vândut conștiința pe bani sau pe confesiuni. A rămas în crezul lui: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat”. Această haină a Ortodoxiei în care este îmbrăcat neamul nostru ne duce pe noi departe în istorie și astfel ne înfrățim cu tot trecutul, așa frumos al strămoșului nostru Ștefan cel Mare, Petru Rareș, sau Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, unde este cu adevărat rădăcina noastră. (more…)

2 ianuarie 2020

Să vă fie anul-an,/ suplu ca pe râuri unda,/ să nu fie bolovan/ peste suflete secunda…

Filed under: Nichita Stanescu,poezie,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:24

Nichita Stănescu:

Caută să nu rănești

făptura lui pretutindeni, – gândul,

făptura spiritului, – cuvântul,

făptura făpturii, dragostea;

îți zic!


Să vă fie anul-an,/ suplu ca pe râuri unda,/ să nu fie bolovan/ peste suflete secunda…

”Clopotele norilor,

cu ding-danguri de ninsoare,

la-nceputul orelor,

iată-le, bat ora mare.

Crugul anului se schimbă,

un cuvânt rămâne-n urmă,

însă prea frumoasa limbă

niciodată nu se curmă,

ci azvârle înainte noi urări,

numai de bine,

prevestite de cuvinte

ninse sus, în înălțime:

Să vă fie anul-an,

suplu ca pe râuri unda,

să nu fie bolovan

peste suflete secunda,

(more…)

14 decembrie 2019

Nichita Stănescu: „Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînţeles.”

Filed under: Nichita Stanescu,poezie,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 20:15

Nichita Stănescu: „Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînţeles.”

(31 martie 1933 – 13 decembrie 1983)

nichita s

„Întunecând întunericul, iată porţile luminii!”

„Am să vă spun un lucru, cu riscul de a mă repeta. Eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie.”

„Dragii mei, feriţi-vă să aveţi dreptate prea repede, prea devreme – ca să aveţi la ce visa!”

„Sunt un om viu. Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.”

„Singura bogăţie a unui om este spiritul.”

„Fii atent cum vorbesti, cuvintele atrag faptele.”

„Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zănatic.”

„Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru.”

„Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!”

„Pe pământ tot ce există are nevoie din când în când să plângă.”

„Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant.”

„Curăţă câmpul ca să aibă unde să aterizeze îngerii.”

„Noi suntem clipa care trece prin poarta existenței.”

„Suntem ceea ce iubim.”


 

Cititi și :

(more…)

Nichita Stănescu: Eu nu mă spăl de poporul meu. +10 minute cu Nichita Stănescu – interviu VIDEO

Filed under: Nichita Stanescu,poezie,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 19:20

Eu nu mă spăl de poporul meu

Nichita Stănescu

(31 martie 1933 – 13 decembrie 1983)

Doamne, apără poporul român.nichita_stanescu1

Ai grijă de el şi

apără-l!

El este al tău

cu blândeţea lui de miel

şi cu răbdarea lui de taur

cu omenia lui

de floare de zăpadă

ce se vede pe geam, Doamne,

pe fereastră şi pe libertate!

Doamne!

poporul meu nu se spală de mine!

Eu nu mă spăl

de poporul meu!

Dacă-mi vine alt miros

decât mirosul lui,

mă spăl pe mâini

numai de propriile mele mâini

şi mă las legat

de boarea de zăpadă

a poporului meu.

Mărul se poate spăla

numai de măr,

de pomul mărului nu! De pom nu!

Apără, Doamne, poporul român

şi nu te spăla de el!

Pe maica mea

care m-a născut pe mine

am dăruit-o poporului român.

Dăruieşte-ţi, Doamne,

pe maica Ta, care te-a născut pe Tine,

poporului român!


 

10 minute cu Nichita Stănescu – interviu VIDEO:

(more…)

Constantin Noica: Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături

Filed under: Constantin Noica,România Profundă,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 14:13

Constantin Noica: Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături

Pe 4 decembrie 1987, la Sibiu, pleca la Domnul un mare român: Constantin Noica – filosof, poet, eseist, publicist și scriitor român, membru post-mortem al Academiei Române – și el victimă a regimului criminal comunist, închis între 1958 și 1964, după ce 10 ani avusese domiciliu obligatoriu la Câmpulung Muscel.

noica - ochelari

„Când mă laudă cineva, mă cuprinde panica: dacă ar afla tot ce nu ştiu, tot ce nu sunt? Când mă condamnă, mă simt liniştit: sunt totuşi mai bun decât atât.”

„Creştinismul este pentru cele ale sufletului, nu pentru cele ale minții.”

„Să fii rudă cu oamenii. Să ai atâta omenesc în tine încât să te recunoască toţi oamenii.”

„Nimic nu e bun, dacă nu are în el infinitatea, partea lui Dumnezeu.”

„Când un tânăr creşte frumos, iese parcă din strâmbătate o întreagă lume.”

„În viaţă trebuie să alergi şi după mingile pe care nu eşti sigur că le prinzi.”

„O şcoală în care profesorul nu învaţă şi el e o absurditate.”

„În actul de învăţare, nu se ştie cine dă şi cine primeşte.”

„Am văzut ceva neaşteptat: un om milos care mulţumea cerşetorului pentru că-i primise dania. În fond, avea dreptate s-o facă. Fiindcă binefăcătorul există prin cel care primeşte. Cât de recunoscător trebuie să fie medicul bolnavului pe care l-a vindecat! Nu se ştie cine dă şi cine primeşte.”

„«Suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos… de la viaţă spre viaţă.» Ce extraordinar scriitor apostolul Pavel. Încerc să mi-l închipui fără creştinism. Ar fi fost unul din „marii autori profani”, pe care l-ar fi citat cu voluptate Montaigne, Voltaire şi Anatole France.”

„Toată viaţa noastră morală începe aici: între fiul risipitor şi fratele lui. Ne pierdem şi ne căim, sau ne păstrăm şi ne împietrim inima. E rău să nu asculţi, dar e la fel de rău să ştii să asculţi şi să ţii minte.”

„Îmi plac curbele căilor ferate. Sunt îndeajuns de plecate pentru ca un tren în viteză să nu cadă în afară, dar şi îndeajuns de puţin plecate pentru ca un tren fără viteză să nu cadă înăuntru. Coexistenţa contrariilor. Ştiu şi inginerii ceva. Dar tot mai mult ştie viaţa.”

„Mulţumeşte-i şi zilei care nu ţi-a dat nimic!”

„Este suficient un surâs al vieţii pentru ca totul să recapete sens.”

„Vreau să întreb: să fii în istorie sau să fii în adevăr?”

(more…)

12 decembrie 2019

Constantin Noica – Trei documentare TVR – VIDEO

Constantin Noica – Trei documentare TVR  – VIDEO

Constantin Noica: Filozofia este christică. Nu cunosc alt divin decât Iisus Christos. (Jurnal de idei)


Constantin Noica – Partea I – Documentar TVR – Realizator: Radu Găină

Constantin Noica – Partea II – Documentar TVR

(more…)

EUROPA LUI NOICA. Niceea, 325. CÂND INCEPE CULTURA EUROPEANĂ. Fragmente din lucrarea Modelul cultural european de Constantin NOICA

Filed under: Constantin Noica,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 19:04

EUROPA LUI NOICA. Niceea, 325. CÂND INCEPE CULTURA EUROPEANĂ

Fragmente din lucrarea Modelul cultural european de Constantin NOICA

Oricit de bine am cunoaste celelalte culturi, nu putem determina ceasul lor de nastere. Ele nu par a se fi ivit sub o ruptura, de vreme ce s au desprins lent de natura, ca o prelungire a ei.

In schimb, cultura europeana se naste printr o categorica ruptura: fata de natura in primul rind, fata de ratiunea obisnuit cunoscatoare, in al doilea rind, si in ultimul rind fata de antichitate. Se naste anume in anul 325 al erei noastre, la Niceea.

Daca vom putea intemeia cum trebuie, in cele ce urmeaza, o asemenea afirmatie, atunci teza lui Spengler privitoare la inceputul culturii noastre pretins „faustice”, in jurul lui 900-1000, isi va arata intreaga ei inanitate. Totul s ar ivi in nebulozitatea Nordului, dupa Spengler, o data cu nibelungii cei stapiniti de ceata. Dar cine merge astazi in locul unde s ar fi nascut atunci Siegfried, anume la Xanten (de la ad SanctoS) in nord vestul Germaniei, nu afla nici o urma a eroului nibelungic; gaseste in schimb o arena romana datind cu 1000 de ani inainte. Iar la fel de vag si nebulos va fi si conceptul de „faustic” aplicat culturii europene, cu un tip de om reprezentat, dupa acelasi Spengler, de eroi ca: Parsifal, Tristan, Hamlet, Don Quijote, Don Juan, Faust, Werther si eroul romanului urban modern (v. Untergang des Abendlandes, München, 1923, vol. I, p. l8, notA). O asemenea cultura, cu indragostiti nefericiti si cu pseudostiutori exaltati, nu putea incepe decit in ceturi.

Ca nordicii au dinamizat Europa, in jurul anului 1000, si ca apoi, dupa secole intregi, i au dat prin englezi civilizatia specifica astazi si prin germani arta de a gindi, specifica si ea, este adevarat numai in masura in care se accepta ca Europa exista dinainte. Ea exista in tipare latine (nordicii nu au avut teologii constituite si nu au reusit sa faca nici state si istorie decit dupa ce i au modelat latinii, cum este cazul Angliei, careia i au trebuit 300 de ani de dinastie franceza ca sa iasa din pastoriT) si exista dinainte, in primele secole ale culturii celei noi, in tipare bizantine. Din nefericire, a lipsit pina acum carturarul care sa glorifice sau macar sa contureze Bizantul, asa cum a conturat Jacob Burckhardt Renasterea. Si tot din nefericire, trufia latinilor din Vest – care a dus, in confruntare cu trufia grecilor, la o incredibila schisma religioasa – a obnubilat pe marii istorici ai Apusului, si ii intuneca inca, facindu i sa minimalizeze rolul european al Bizantului si sa ignore pina si aleasa gindire, esentiala pentru credinta lor, a marilor Parinti din Rasarit.

Lipsita de traditia bizantina, cultura europeana isi cauta inceputurile, dupa filozofii occidentali ai istoriei, in haosul germanic initial – sau cel mult in ecourile culturii antice prin manastirile din Irlanda. Golul culturii europene de aproape un mileniu, la care se ajungea astfel, ramine sa fie umplut de ceva, iar Spengler

(more…)

De ce l-au băgat comuniştii după gratii pe Constantin Noica. Filozoful a fost condamnat la 25 de ani pentru „uneltire contra orânduirii sociale“

De ce l-au băgat comuniştii după gratii pe Constantin Noica

Filozoful a fost condamnat la 25 de ani pentru „uneltire contra orânduirii sociale“

Noica-de-caelo-slider

La data de 11 decembrie 1958, filozoful Constantin Noica a fost arestat de către comunişti din ordinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Noica a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru „uneltire contra orânduirii sociale”.

Constantin Noica (1909 – 1987) a fost un filozof român născut în comuna Vităneşti, judeţul Teleorman. Acesta a fost elev al Liceului „Spiru Haret” din Bucureşti, în timp ce era elev de liceu, Noica debutând în revista unităţii de învăţământ cu mai multe eseuri. După terminarea liceului, Constantin Noica urmează cursurile Facultăţii de Filosofie şi Litere din Bucureşti, unde îl are ca şi profesor pe filozoful Nae Ionescu.

La scurt timp după obţinerea licenţei, el se înscrie în Asociaţia Criterion, din care făceau parte mai mulţi intelectuali ai vremii. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Constantin Noica s-a stabilit la Berlin, unde a predat filozofie la Institutul Româno – German.

La întoarcerea în ţară, filozoful român începe să fie persecutat de către comunişti. Astfel, între 1949 şi 1958, Constantin Noica nu are dreptul de a-şi părăsi domiciliul din Câmpulung Muscel. În acest timp, el şi-a format ideea sa filozifică, ce avea să o împărtăşească mai târziu în cărţile sale.

La data de 11 decembrie 1958, Constantin Noica a fost arestat, într-o perioadă în care mai mulţi intelectuali ai vremii, printre care îi amintim pe Dinu Pillat, Păstorel Teodoreanu, Alexandru Paleologu sau Nicu Steinhard, au fost băgaţi după gratii.

(more…)

Pagina următoare »

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: