Viața și moartea lui Corneliu Codreanu au rodit

intr-o generație de martiri şi sfinții

Articol de Vasile Posteucă:

CĂPITANUL

PRINTRE NOI

 (Fragment din Vasile Posteucă,  Desgroparea Căpitanului, Editura Mișcării Legionare, Madrid 1977, I.S.B.N.: 84-400-4923-4)

 Sub semnul acesta înalt al eternitătii neamului românesc, al chemării lui la o superbă împlinire de omenie şi dragoste creştină, la un fel românesc de a interpreta şi viziona viaţa şi lumea, am înteles noi venirea Căpitanului, petrecerea lui printre noi, împlinirea sfintei lui misiuni şi purtarea Crucii spre Golgota ispăşirii şi învierii româneşti. Cine noi?, se va întreba. Noi, contemporanii lui. Noi, puii de români, care ne-am văzut la 1918 visul unirii geografice împlinit şi ne-am deschis ochii inimii spre dimensiunea istoriei. Poate nici istoria nu-i adevăratul termen al ridicării noastre fanatice, mistice, paroxiste. N’am visat o istorie de forţă şi glorie pământeană, de cuceriri şi averi, de imperii de mii de ani care, din cauza trufiei şi a îndepărtării de cer, să se prăbuşească lamentabil in zece.

Intâlnindu-l, ascultându-i cuvântul de foc, noi ne-am dat seama de semnificaţia lui de Trimis, de profet, de Căpitan. In felul acesta l-am văzut şi primit între noi. In felul aces ta, de mit şi legendă, a trecut el printre noi. El, luceafărul adevărului şi omenei noastre, şi noi ostaşii lui, adesea petrecuti de noroc, in cerc străin, incapabili de trezie şi vedere.

Căpitanul printre noi! Vor trece deceniile şi veacurile, ni se vor vântura vietile in moriştele eternităţii şi el va deveni tot mai depărtat, tot mai mare, tot mai divin. Nu va avea praguri omeneşti. Nici biografie precisă, nici mormânt. Va fi o pretutindenie românească. Un fel precis al dorului. O splendidă şi mângâietoare nuantă de lumină lină, un reproş plin de dragoste şi un îndemn la trezie, la plinirea lui Hristos in povestea unui neam.  (*…)

 * * *

 Căpitanul a ştiut de puterea misterioasă a rugăciunii. A ştiut să se roage. A practicat cu smerenie, cu ardoare, cu severă disciplină, rugăciunea. Se scula dimineata, înainte de răsăritul soarelui şi se retrăgea pentru meditaţie şi cetitul rugăciunilor. Se ruga. Indelung. Intens. Se ruga nu numai pentru sine ca suflet de om, ci şi pentru mişcare, pentru neam. In vederile sale, individul nu are dreptul de a actiona dacă ceeace face şi plănuieşte el nu este bun şi pentru societate, pentru neam. Si mai mult, actiunile acestea trebuie să placă lui Dumnezeu.

Pentru a înţelege nevoile şi chemările neamului, ca şi pentru a cunoaşte şi descifra voia lui Dumnezeu, (more…)