Bucovina Profundă

23 iulie 2019

Despre Experimentul Pitești. Trei documentare

Despre Experimentul Pitești. Trei documentare

Film documentar „Demascarea”

Interviuri cu supraviețuitori ai reeducării prin tortură

.

Memorialul Durerii – Episodul 11 – Experimentul Pitești 

(more…)

Reclame

13 iulie 2019

+) 12 iulie – Sfântul Paisie Aghioritul – 8 sfaturi pentru omul contemporan și o filmare inedită

Filed under: Cuviosul Paisie Aghioritul,sfinti contemporani,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 17:52

sf paisie aghioritul - 8 sfaturi


Filmare inedită cu Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

 

16 martie 2019

Despre post și inima bună – Părintele Sofian Boghiu

Despre post și inima bună – Părintele Sofian Boghiu

sofian boghiu - post

Postul, dacă nu este făcut cu dreaptă socoteală, ca să fie într-adevăr de folos, neunit cu bunătatea inimii, cu paza gurii, cu abținerea de a osândi pe altul – lucru foarte vinovat înaintea Lui Dumnezeu – nu folosește, ba chiar vatămă.

Poți să te usuci și să mori de foame, dar dacă ai răutate împotriva aproapelui tău și-l vorbești de rău când el nu e de față, zadarnic îți este postul!

În post contează foarte mult să vă iertați unul pe altul. Poți să mori de foame, nu are niciun rost postul tău până nu te împaci cu celălalt. 

Unii nu-și vorbesc cu anii, dar postesc fiecare post… (more…)

18 februarie 2019

Valeriu Gafencu: Despre comunitate. Despre rolul creștinismului. Despre actualitate

Valeriu Gafencu: Despre comunitate. Despre rolul creștinismului. Despre actualitate

valeriu gafencu - citat

Despre comunitate

 – Am impresia, Valeriu, i-a zis un prieten, ca tu te concentrezi asupra problemelor sufletesti, a vietii interioare personale, si neglijezi aspectul social al crestinismului.

Valeriu a raspuns:

– Solutia pe care o dau omenirii crestinii este spiritualitatea crestina, si ea este o conceptie integrala de viata. Nu e ingaduit a ne rezuma la o viata launtrica neglijandu-ne semenii, dar nu se poate nici croi o lumea fara a avea o viata duhovniceasca. Spiritualitea crestina inseamna guvernarea Duhului Sfant. Stradaniile noastre duhovnicesti launtrice sunt o pregatire pentru o vietuire duhovniceasca in societate. A sari peste ele inseamna a merge spre dezastru, caci Il parasim pe Hristos. Daca crestinismul n-ar fi si viata launtrica, el n-ar respecta omul si n-ar cunoaste libertatea lui. Trairea launtrica se ingemaneaza cu oranduirea sociala. Acum insa suntem in ceas de mare cumpana. Sa ne pregatim pentru moarte, ca sa castigam viata.   (more…)

12 februarie 2019

Fragmente din copilăria Părintelui Justin

Fragmente din copilăria Părintelui Justin

10 februarie – 100 DE ANI DE LA NAȘTEREA PĂRINTELUI JUSTIN

pr justin 000024

M-am născut într-o familie de oameni de la munte, cu obiceiuri frumoase, şi am fost educat într-un duh de evlavie. Aveam o icoană cu care mă culcam şi mă trezeam înaintea ochilor: Sfântul Munte al Athosului, scăldat de Marea Egee, pe care se vedeau bărcile, iar pe munte se vedeau mănăstirile şi chiliile sihaştrilor, şi în înălţime era Sfânta Treime binecuvântându-i pe nevoitori. Şi acolo mi-era veşnic gândul, în copilărie. Îi spuneam mamei, din când în când: Trebuie să ajung la Sfântul Munte! Şi au trebuit să treacă ani şi ani de-a rândul şi să trec printr-o mulţime de încercări, ca până la urmă să ajung în Sfântul Munte şi să văd locul atât de visat al copilăriei.

Spuneam mai sus că deprinderile şi firea se alcătuiesc în copilărie, cresc odată cu copilul şi mor o dată cu omul. După 25 de ani de încercări, m-am întors pe meleagurile satului natal şi m-am dus la un arbore, unde ne adă­posteam noi, copiii; ne aşezam sau mâncam ceva sau ne odihneam, pe care crestam Sfânta Cruce şi scriam numele nostru dedesubt. Firesc, arborele acela crescuse acum: dacă atunci era subţirel, acum avea jumătate de metru în grosime şi se mai vedeau pe coaja lui, ca o cicatrice, integrate în arbore, numele şi Sfânta Cruce. Ei, cam aşa este şi viaţa noastră în trupul acesta mare al creştinătăţii, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „suntem mădulare unii altora”. Nu numai noi, oamenii, suntem părtaşi unii altora, ca mădularele unui singur trup – Biserica, ci suntem înrudiţi, prin firea pământească, şi cu animalele, cu plantele, cu pomii, cu pietrele, cu pământul, cu aerul şi cu apa. Trăim în ele şi ele trăiesc în noi. Tot aşa, mănăstirile sunt nişte oaze pentru rugăciune, mân­gâiere şi mântuire a poporului creştin ortodox. Mă­năstirile înseamnă rugăciune. Mănăstirile au fost şi rămân un loc unde s-a făcut educaţia şi formarea creştinului care îşi realizează idealul şi care îşi apără Biserica, îşi apără familia, îşi apără Patria, îşi apără şi neamul.

Părinte, ce v-a format cel mai mult duhovniceşte în copilăria Sfinţiei Voastre?

În viaţa de familie a mea, din zona asta a munţilor, ca de obicei, mamele joacă rolul cel mai important. Părinţii, fraţii sunt plecaţi mai mult în dreapta, în stânga; ei sunt pe terenul de luptă. Iar mamele sunt acelea care se ostenesc cu naşterea, cu creşterea, cu formarea caracterelor şi cu in­fluenţa şi viaţa spirituală pe care o are ea. Mie mi-a fost uşor să înclin înspre viaţa monahală, pentru că mama, Dumnezeu s-o ierte, aproape în fiecare zi de duminici şi sărbători, ne lua la Durău, la mănăstirea Secu, Sihăstria, pe la mănăstirea Neamţ; nu erau maşini, se întovărăşeau doi- trei vecini, puneau caii la căruţă, merinde în traistă şi hai la mănăstire, 20 de Km, 25, 30. Şi aşa, adeseori, înnoptam pe la bătrâni, pe la mănăstirea Durău (pe atunci era m-re de călugări). Mănăstirea Durău era un punct mare de atracţie şi important, cu deschidere spre Bucovina şi Ardeal. Era o mănăstire rară, cu cântăreţi şi slujitori buni şi dacă ai fi fost de piatră, tot dădeai o lacrimă. La o priveghere de săr­bătorile acestea mari eram impresionat adânc mai ales când am văzut copilaşi de anii mei îmbrăcaţi în veşminte, ieşeau la vohod acolo cu preoţii, cu lumânări înainte, ipodiaconi. Ei, şi aşa s-a imprimat viaţa asta a lor, încât când veneam acasă trăiam toată săptămâna viaţa Durăului sau a Secului. Acolo am luat legătura cu nişte bătrâni, Părintele Dometian, Părintele Pahomie. Aşa am intrat eu în mănăstire, dar până atunci multe năzdrăvănii am mai făcut, că şi Creangă s-ar minuna de istorisirile mele.  (more…)

28 octombrie 2018

Mircea Vulcănescu – Despre ce înseamnă a fi român

mircea-vulcanescu-2

Mircea Vulcănescu

Despre ce înseamnă a fi român

„Îmi ceri să cred? Să cred în ce? În ce nu ştii nici dumneata, în amorful în care te vânzoleşti veleitar şi steril? Eu nu am nevoie să cred în neamul meu. Eu ştiu sau nu ştiu.

Problema nu e: ce trebuie să fac? Ci: sunt sau nu sunt în adevărul lui?

Dacă eşti în acest adevăr, dacă eşti cum se cade să fii, atunci lupta nu poate avea alt sens decât atât să împiedici irosirea a ceea ce e şi, prin faptul că este, are preţ. Conservare, deci, şi nicidecum revoluţie şi răsturnare.

Asta şi numai asta este: a fi român!”

16 iunie 2018

Părintele Serafim Bădilă: Părintele Justin Pârvu, medicamentul mântuirii multor suflete

16 iunie – Pomenirea Părintelui Justin cel sfânt de la Petru Vodă

Părintele Serafim Bădilă: Părintele Justin Pârvu, medicamentul mântuirii multor suflete

pr justin pv

Ei bine, dragii mei, mi se pare că nu mi se cuvine mie să vorbesc despre sfinți, pentru că trebuie să fii sfânt ca să poți vorbi corect și cu folos despre sfinți. Și de aceea îmi cer iertare de la bunul Dumnezeu și de la Părintele Justin că îndrăznesc să rostesc câteva cuvinte despre acest sfânt al închisorilor, despre Părintele Justin, pentru care sâmbătă s-a făcut parastasul de 4 ani de la trecerea lui la cer între Sfinții Mărturisitori. Îmi vine în minte o istorioară pe care v-am mai spus-o. Erau doi bărbați, cu familie și când se întâlneau, se plângeau de necazurile pe care le aveau cu oamenii și în familie. Iar pe de altă parte cârteau că: „Uite cutare e fără Dumnezeu în lume, creează atâtea necazuri, face atâtea rele”. Își vărsau oarecum păsul și unul și altul. Dar în general erau practicanți ai Ortodoxiei, erau oameni care mergeau la biserică, care își mărturiseau greșelile, păcatele, oameni care se sileau cu rugăciunea, cu postul, cu faptele bune, ca să fie în lumină. Totuși, ăsta era păcătuțul lor. Și și-au încheiat amândoi viața vremelnică cum ni se va întâmpla și nouă care suntem aici și tuturor care ne-am născut. Iar Dumnezeu pe cumpănă a pus și cele bune și cele rele care au fost mărturisite și părăsite și i-a rânduit în Împărăția Cerului, în «frumusețile pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inimă nu s-au suit», cum spune Sf. Apostol Pavel, știți și dumneavoastră. Și uimiți de ce minunăție i-a învrednicit Dumnezeu să moștenească și încă veșnic, în bucuria aceasta, în fericirea aceasta, aud ei o poruncă dumnezeiască: „Vine un slujitor al Tatălui, să se facă pregătirea cuviincioasă!”, și imediat se întind covoarele, se presară flori, se așază îngerii cu trâmbițe și cu cântări, ca să-L întâmpine cum se cuvine. Și când văd ei toată pregătirea aceasta, cei doi își dau coate unul altuia: „Vezi, mă, și aici e ca pe pământ. Nouă nu ni s-a făcut primire din asta”. Dar un înger din cer se desparte de ceata lui care era acolo și zice: „Nu cârtiți aici în rai, că de ăștia ca voi vin cu sutele, dar un slujitor al altarului foarte rar”.
Ei bine, eu cred și mărturisesc că o primire deosebită i s-a făcut Părintelui Justin. După 94 de ani de viață pământească, așa întâmpinare cred că i s-a făcut. De ce? Dați-mi voie să încerc să vă spun, ca să susțin ceea ce am spus. Păi, Părintele care s-a născut în localitatea Petru-Vodă, a construit acolo două mănăstiri, de călugări și de călugărițe. Atunci când a fost operat la Cluj, zicea către medicul care l-a întrebat: „Părinte, vrei să te operez?”, „Da, dar numai să nu fiu mucenicit cu cuțitul, că am 150 de fete și 80 de băieți și mă așteaptă”.
Ei bine, două mănăstiri pe locul ales, dar până să ajungă la acestea, Părintele a slujit lui Dumnezeu de mic. La 17 ani a părăsit casa părintească și fiind copil curat a intrat la mănăstirea Durău. La 23 de ani pentru viața lui exemplară a fost sfințit ca preot. A urmat războiul și a fost cu armata până în Odessa. La Oglinzi, lângă Târgu-Neamț, mi-a spus că s-a dat o bătălie, 400 de oameni mi-a zis Părintele că a spovedit, a împărtășit și a doua oară au venit bombardamentele. Atâția au plecat dezlegați de păcate și cu „medicamentul” mântuirii. Iată la ce misiune l-a chemat Dumnezeu pe Părintele, de tânăr! Venind din război a fost pe lista celor periculoși pentru regimul ateist instalat și a fost condamnat la 12 ani de închisoare, unde cea mai mare satisfacție o avea când făcea Sf. Liturghie în celulă și chiar spunea: „Nicio Liturghie cu trăire și cu atâta har n-am săvârșit ca acolo în închisoare”. A fost în închisoare și la Aiud și la Periprava și la Canal și la Baia Sprie. Deci, a răbdat mult, dar acolo a avut parte de oameni cu cultură și trăire: generali, ofițeri, medici, ingineri, de toate felurile, care își împărtășeau unul altuia, fel de fel de cunoștințe. Și acolo știa pe de rost Paraclisul și Acatiste și rostea mereu Doamne Iisuse. A ajuns la mari trăiri, fiind acolo în închisoare. Legătura cu Dumnezeu l-a făcut să facă față tuturor necazurilor și când să iasă, cu puțin înainte de termen, i s-a pus întrebarea: „Acum, care mai credeți în Dumnezeu?” și a făcut 

(more…)

Din relatările Maicii starețe Justina Bujor despre viețuirea minunată a Părintelui Justin

16 iunie – Pomenirea Părintelui Justin cel sfânt de la Petru Vodă

Din relatările Maicii starețe Justina Bujor despre viețuirea minunată a Părintelui Justin

Maica stareță, sfinția voastră ați stat mult în preajma Părintelui Justin Pârvu, fiind cea mai apropiată dintre ucenicii săi, pentru început ne puteți spune cum l-ați întâlnit pe Părintele?

Parinetele Justin PârvuNu pot spune că eu am fost cea mai apropiată din ucenicii săi, pentru că în primul rând cu duhul trebuie să fii aproape de sfinți, așa că poate sunt mulți alții care i-au fost mult mai apropiați decât mine, chiar dacă eu mai toată ziua stăteam lângă sfinția sa, dar contează cât de mult te-ai apropiat de virtuțile sale, cât de mult a putut vasul tău încăpea să se umple cu duhul său.

Prima oara l-am cunoscut pe părintele Justin în ianuarie 1998, în perioada când eram studentă în anul V la medicină în Iași. Scopul venirii mele la Petru Vodă era strict pentru a vizita mănăstirea și a ajuta o persoană (unul din prietenii mei) să se apropie de Dumnezeu. Nici nu aveam măcar în gând să intru la părintele Justin, considerând că nu am nicio problemă importantă. La timpul respectiv nu cunoșteam foarte multe despre părintele Justin, pentru că nu era mediatizat deloc, știam doar că făcuse ani grei de temniță și că e luminat de Dumnezeu. Printr-o întâmplare, o fată care se afla la arhondaric[1] m-a întrebat dacă am intrat la părintele Justin și mi-a arătat unde e chilia, insistând să merg chiar în clipa aceea. Am intrat în chilia părintelui. Eram fascinată, Părintele m-a întâmpinat cu un zâmbet larg și simțeam că parcă ne cunoaștem de o viață. M-a întrebat de unde sunt, ce fac. Eu i-am explicat că voiam o viață mai simplă, eventual la țară, la munte, ca nu vreau carieră medicală într-un mare spital. Și sfinția sa a început să-mi spună ca acest cabinet modest pe care îl caut eu, trebuie să fie ca o chilie de maică și după câteva minute a zis că vrea să facă un spital în Petru Vodă și atunci când termin facultatea să vin direct la el să lucrez la acest spital. Eu i-am răspuns fără nicio șovăire: Da, părinte! Am plecat cu o bucurie imensă în suflet, încredințată fiind în sufletul meu că va trebui să dau ascultare acestui Părinte, care îmi părea mai cunoscut decât proprii mei părinți.

După această primă întâlnire am plecat așadar cu traseul vieții schimbat. Am început să vin foarte des la Petru Vodă, atât în anul V, cât și în anul VI de facultate.
(more…)

12 mai 2018

Părintele Justin cel Sfânt de la Petru Vodă. Ultimile sale pătimiri – Istorisite cu smerenie, evlavie și recunoștință  de doctorul său

Parintele-Justin-Parvu-1440x1080

Părintele Justin cel Sfânt de la Petru Vodă. Ultimile sale pătimiri 

Istorisite cu smerenie, evlavie și recunoștință  de doctorul său


BINECUVÂNTAREA DE A TRATA ŞI ÎNGRIJI UN SFÂNT. MĂRTURIA MEA

Dr. Dan Tudor ENIU

dr Eniu-Dan1În general, credincioşii caută, cu eforturi mari şi cu orice sacrificii, să ajungă la duhovnici buni, părinţi duhovniceşti cu har, călugări vestiţi, mai ales atunci când au probleme. La marii părinţi este coadă permanent, lumea se înghesuie. Sau eu nu am avut probleme atât de mari, sau nu am ştiut unde să caut, dar, deşi aveam credinţă în Dumnezeu de mic, înrădăcinată de bunicii mei – oameni buni şi credincioşi, nu am umblat după mari duhovnici. În schimb, pot spune că Părintele Justin m‑a căutat pe mine, ca să mă ajute, m‑a chemat, spre binele meu. Dar de atunci mi‑a marcat şi schimbat viaţa. Cred că asta a fost voia lui Dumnezeu, ca eu să‑L descopăr, să mă apropii mai mult de credinţa adevărată, să găsesc Calea şi Adevărul, prin mijlocirea Părintelui Justin Pârvu.

Sunt medic, chirurg oncolog. Acum 6‑7 ani am tratat în mai multe rânduri măicuţe de la Petru Vodă, care mi‑au spus că au primit binecuvântarea Părintelui Justin să vină la mine. M‑am bucurat, deşi, plin de ruşine, dar cu sinceritate, recunosc că nu ştiam cine este Părintele Justin. Fusesem de mai multe ori pe la mănăstirile din Bucovina, am cunoscut mai mulţi părinţi, dar la Petru Vodă încă nu ajunsesem. Am făcut tot ce trebuia, mi‑am făcut datoria şi meseria, a ieşit bine. Una dintre maici m‑a invitat la Petru Vodă, să mă ducă la Părintele Justin. După câteva luni, fiind în excursie prin Bucovina cu familia, am dat curs invitaţiei şi am trecut pe la Petru Vodă. Maica ne‑a introdus la Părinte.

Am intrat în chilia mică, cu soţia mea şi cu copiii, şi atunci l‑am cunoscut. Din prima clipă m‑a impresionat liniştea, siguranţa, energia şi căldura pe care o răspândea, în ciuda vârstei, în ciuda orei târzii, oboselii, presiunii oamenilor de afară. Ni s‑a adresat ca unor vechi şi dragi cunoştinţe, ne‑a copleşit cu iubire, ne‑a făcut câteva recomandări scurte, ne‑a dat câte un cadou şi am ieşit mult mai uşori, mai liniştiţi, mai relaxaţi, parcă eliberaţi de o povară de care nu ştiusem. Nu a trebuit să‑i spunem sau să îi cerem nimic, ştia totul. Ne‑a răspuns la întrebări fără să i le punem. Atunci am înţeles ce har are Părintele, am înţeles de ce veşnic sunt sute de oameni care aşteaptă să fie primiţi la sfinţia sa şi am început să descopăr puterea lui Dumnezeu.

Din acel moment nu am mai putut să fac rău. Am acceptat tot ce a venit aşa cum a venit, pentru că am înţeles că asta mi se cere. Mi‑am descoperit, cred, menirea, am înţeles rolul meu. Şi nu prididesc să‑I mulţumesc lui Dumnezeu, pentru tot ce mi‑a dat, şi Părintelui Justin pentru felul în care a schimbat viaţa mea.

De atunci am mers periodic la Petru Vodă pentru binecuvântarea Părintelui Justin. S‑a creat o legătură foarte puternică, pe care nu o pot explica, dar care îmi dădea permanent putere. De câte ori mi‑a fost greu sau am avut necazuri, am apelat la Părinte şi m‑a liniştit. Am tratat cu succes mai mulţi vieţuitori ai mănăstirii, cu binecuvântarea părintelui. Am simţit în permanenţă descărcarea harului părintelui asupra mea şi familiei mele.

În urmă cu trei ani, Părintele Justin s‑a îmbolnăvit grav la plămâni şi a fost adus la Cluj. Am fost solicitat şi eu de către apropiaţii părintelui, la cererea sfinţiei sale, să‑mi aduc aportul la diagnostic şi tratament, alături de echipa de la Spitalul Clujana. Simţeam şi atunci, cum am mai simţit de fiecare dată în prezenţa Părintelui, că sunt un fel de actor care face un rol după un scenariu scris dinainte, simţeam că părintele ştie ce va urma şi ce vom face fiecare, ce se va întâmpla, şi oarecum noi suntem la un examen, noi vom demonstra de câtă iubire şi dăruire suntem capabili. Noi încercam fiecare să facem cât mai mult şi mai bine medical, după cum ne dictau cunoştinţele noastre şi experienţa profesională, situaţia era foarte gravă, parcă fără speranţă, cu atâtea puncte slabe, încât nu vedeam un sfârşit bun. Părintele Justin ne asculta de fiecare dată cu interes, încuviinţa tot şi ne binecuvânta. A fost greu, a durat destul de mult, dar, în final,   

(more…)

2 noiembrie 2017

Sfantul care a dat foc portretului lui Lenin. Pe 2 noiembrie pomenim pe Cuviosul Marturisitor Gavriil Georgianul, harismatic înainte-văzător și luptător împotriva comunismului idolatru. Viața Sfântului Gavriil și înregistrări inedite. Fragmente din profețiile sfântului. Documentar VIDEO.

Sfântul care a dat foc portretului lui Lenin

Pe +2 noiembrie pomenim pe Cuviosul Mărturisitor Gavriil Georgianul, harismatic înainte-văzător și luptător împotriva comunismului idolatru

sf gavriil ge -199425.x

Cuviosul Gavriil Urgebadze (1929-1995) s-a arătat a fi un vas ales încă din pruncie. Născut în Georgia sovietică și lipsit fiind de cele sfinte, atunci când micul Vasiko – acesta fiindu-i numele de alint – a aflat cele despre Hristos, și-a construit o chilie de pământ în grădina părinților, unde se străduia să trăiască ascetic. Crescând, a transformat chilia într-o bisericuță pe care, în nenumărate rânduri, autoritățile comuniste s-au străduit să o dărâme, iar pe tânărul credincios să-l declare nebun.

În cele din urmă, Vasiko a devenit monah, cu numele Gavriil, apoi ieromonah la Mănăstirea Betania.

Adevărata nebunie, cea întru Hristos, și-a dat-o pe față cu ocazia marii sărbători tovărășești de 1 Mai 1965. Pe clădirea Comitetului Central din Tbilisi, în piața centrală a orașului, erau atârnate portretele marilor „părinți” ai comunismului, iar de la tribună înaltele oficialități ale vremii țineau discursuri înflăcărate. lenin-square-soviet-era

Deodată, giganticul portret al lui Lenin din spatele tribunei a început să ardă, apoi și celelate. Mulțimea din piață a amuțit. La o fereastră de la etajul al doilea al clădirii Comitetului Central, după ce dăduse foc portretelor, părintele Gavriil începuse să propovăduiască împotriva nebuniei sovietice:   Domnul zice: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine! Să nu-ţi faci chip cioplit… Să nu te închini lor, nici să le slujeşti!” (Ieșire 20, 3-5).

În cele din urmă a fost dat jos de acolo cu o mașină de pompieri cu scară, iar mulțimea înfuriată a rupt gardurile de siguranță și s-a năpustit asupra lui. Când pompierii l-au scos din mâinile oamenilor, Părintele Gavriil avea 18 fracturi, din care una craniană, iar fața îi era de nerecunoscut. O lună de zile a fost aproape inconșient, apoi a fost transferat la un spital de boli mintale, lucru care, probabil, l-a salvat de la pedeapsa capitală. Părintele Gavriil nu vorbit nimănui despre asta, ulterior. Se poate să fi scăpat după mai mulți ani, odată cu amnistiile lui Hrușciov, și a ajuns să cerșească în pragul biserilor, pentru că nimeni, nici preoții nu-l mai primeau, iar în satul lui, vecinii asmuțeau câinii pe el. Era miluit numai de cei care nu știau cine este.

Abia după 1989 s-a putut retrage la Mănăstirea Samtavro de lângă Mtshketa, unde a adunat o obște de maici. A fost împodobit cu harisma înainte-vederii. A adormit în ziua de 2 noiembrie a anului 1995. După îngropare, la mormântul său au avut loc foarte multe minuni, mai ales vindecări. A fost canonizat de Sinodul Bisericii Georgiei în anul 2012.

sf gavriil georgianul -Monk-Gabriel-5

Să avem parte de rugăciunile Cuviosului Mărturisitor Gavriil cel nebun pentru Hristos!  

(sursa: pemptousia.ro)


Viața Sfântului Gavriil Georgianul

Arhimandritul Gavriil, pe numele de mirean Goderdzi Urgebadze, s-a nascut pe 26 august 1929 la Tbilissi in Georgia sovietica, avand ca parinti pe Vassili si Varvara Urgebadze, care mai aveau doi copii, Emma si Mihai. A fost botezat la biserica Sfintei mucenite Varvara, in raionul Navtlughi.

Goderdzi avea doi ani cand tatal sau a fost asasinat in circumstante neclare. Dupa aceasta, membrii familiei l-au numit pe micut Vasiko, in memoria tatălui sau. Ramasa vaduva la varsta de 22 de ani, Varvara s-a recasatorit si a mai avut o fiica, Julieta.

Lipsit fiind de cele sfinte pana la varsta de 7 ani, Vasiko a aflat de Hristos cand doi vecini se certau, auzind ca unul ii spune celuilalt: „Ai vrea sa ma rastignesti ca pe Hristos!”. De atunci a cautat printre apropiati sa afle de ce Hristos a fost rastignit. Astfel ajunge ca, economisind bani, sa-si cumpere o Evanghelie pe care o citea cu ardoare si care l-a facut sa-si schimbe viata, dorind sa traiasca pentru Hristos. (more…)

22 iunie 2017

Părintele Iachint de la Putna. 23 iunie 1998 – Nașterea sa întru Veșnicie

Filed under: Bucovina profundă,sfinti contemporani,sfintii români,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 13:30

pr IACHINT de la Putna -UNCIULEAC

Mari duhovnici ai neamului românesc

Părintele Iachint de la Putna

23 iunie 1998 – Nașterea sa întru Veșnicie

Un articol de Stelian Gomboș
 
Preacuviosul Părinte Arhimandrit
Iachint Unciuleac de la Mănăstirea Putna
– ctitor şi ziditor, doctor şi tămăduitor al inimilor…
 
 
Părintele Stareţ şi Arhimandrit Iachint Unciuleac a sfârşit în scaunul de spovedanie. Ca o statuie vie a rugaciunii mărturisind în moarte ceea ce făcuse întreaga viaţă. I-am văzut chipul pe care se aşternuse bucuria marii întâlniri şi vă mărturisesc faptul că arareori am văzut figuri atât de luminoase la cei în viaţă…
Mânăstirea Putna, de a cărei reînoire s-a legat şi Părintele Arhimandrit şi Stareţ Iachint Unciuleac, îşi prăsnuieşte, annual, hramul de Adormirea Maicii Domnului. Este un bun prilej şi pentru noi să ne aducem aminte de stareţul ei, răbdătorul Iachint, printr-un buchet de amintiri care vor să redescopere mireasma sufletului său frumos. Ele au fost culese de Părintele Ieromonah Ioasaf Unciuleac, nepotul său, care a şi publicat un volum, dedicate şi închinat avvei de la picioarele mormântului Voievodului şi Dreptmăritorului Ştefan cel Mare şi Sfânt.
 
Elogioasă introducere
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Iachint Unciuleac s-a născut în anul 1924 în comuna Dagâţa Iaşiului, satul Mănăstirea, într-o familie de credincioşi ortodocşi. După absolvirea Şcolii de cântăreţi bisericeşti de la Roman, în anul 1951 a intrat pe poarta vestitei mănăstiri sucevene Slatina, acolo unde stareţ era marele Părinte Cleopa Ilie. În anii 1951-1955, tânărul monah Iachint a fost condus să urmeze Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ şi să fie hirotonit ca ierodiacon. În primăvara anului 1956, monahul Iachint s-a numărat printre cei 16 vieţuitori care l-au urmat pe arhimandritul Dosoftei Moraru să redea viaţă mănăstirii ştefaniene de la Putna. Cu toate greutăţile provocate de autorităţile statului, tânărul cuvios a reuşit să-şi găsească liniştea sufletească atât de necesară rugăciunii, ajungând să fie printre cei cercetaţi de pelerinii închinători la mormântul marelui voievod moldav. În timpul aplicării decretului 410, atunci când mulţi monahi, inclusiv din Mănăstirea Putna, au fost scoşi, Preacuviosul Părinte Iachint Unciuleac a rămas numai pentru faptul că avea studii teologice. După acest moment, aproape că Putna Domnitorului Ştefan cel Mare a rămas pustie, dar tânărul Iachint, hirotonit ca ieromonah şi numit ca duhovnic, a fost cel care a perpetuat viaţa monahicească în acest aşezământ. Treptat a devenit unul dintre duhovnicii cercetaţi din nordul Moldovei şi eclesiarh al bisericii. În anul 1973, pe când urma cursurile Institutului Teologic din Bucureşti, a fost numit stareţ, funcţie pe care a slujit-o vreme de aproape 20 de ani. În anii 80 a fost ghid al mănăstirii, dar pentru că avea darul vorbirii, de fiecare dată oferind sfaturi duhovniceşti celor care vizitau mănăstirea ştefaniană, mereu era şicanat de organele Securităţii. Autorităţile statului vedeau în Mănăstirea Putna un obiectiv turistic, dar credincioşii veneau la mormântul lui Ştefan pentru liniştea sufletului. În anul 1992, Părintele Iachint Unciuleac s-a retras din stăreţie, spovedind în continuare şi sfătuindu-şi permanent ucenicii. La 23 iunie 1998, Părintele Iachint Duhovnicul a trecut la cele veşnice din al său scaun de spovedanie.
În persoana Părintelui Iachint se îngemănau armonios monahul, duhovnicul şi stareţul, dar mai mult parcă duhovnicul şi monahul, într-o vreme în care monahii nu erau prea mulţi, iar duhovnicii îndelung căutaţi.
Monahul Iachint era un iubitor al rugăciunii. Nelipsit de la rânduiala liturgică a mănăstirii, mai ales de la Sfânta Liturghie, cuvioşia sa era un exemplu pentru mai tinerii discipoli, unii dintre ei devenind peste ani aidoma învăţătorului lor. În popasurile de la Mănăstirea Putna îl vedeam pe cuviosul monah Iachint participând dis-de-dimineaţă la Utrenie şi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, chiar dacă în mănăstire se aflau oaspeţi aleşi. Ziua începea, aşadar, pentru Cuvioşia Sa, prin întâlnirea cu Dumnezeu în rugăciune. Aşa s-a format Monahul Iachint, într-un duh de rugăciune, continuând în veacul XX tradiţia cuvioşilor de demult, care l-au iubit pe Dumnezeu mai mult decât s-au iubit pe ei înşişi.
Duhovnicul Iachint era cunoscut

(more…)

17 iunie 2017

Părintele Benedict Ghiuş, cuviosul mărturisitor

Pr Benedict-Ghius_w1217_h1499_q100

12 iunie 1990 – nașterea întru Veșnicie a celui intre sfinți părintele nostru

Părintele Benedict Ghiuş,

cuviosul mărturisitor

 

Ioan Ianolide: ”Figură luminoasă, suflet blând, om de perfect echilibru, deopotrivă duhovnic şi teolog, poate puţin naiv a fost arhimandritul Benedict, care a dat prestigiu monahismului românesc prin participarea sa la rezistenţa credinţei, mărturisită în temniţă şi martiriu.”

Părintele Benedict s-a născut la 21 octombrie 1904 la Domneşti, Vrancea, primind la botez numele de Vasile.

A făcut studii de teologie la Bucureşti şi doctoratul la Strasbourg, susţinând valoroasa şi spirituala lucrare „Taina răscumpărării în imnografia ortodoxă”. A intrat în monahism la mănăstirea Noul Neamţ.

A fost membru al Mişcării Legionare, contrar afirmaţiilor duşmanilor ei şi ale unor creştini slabi de înger care văd în aceasta un mare „pericol” (a făcut parte alături de: arhim. Roman Braga, ierom. Adrian Făgeţeanu, ierom. Arsenie Papacioc, , poetul Ion Barbu, compozitorul Paul Constantinescu (evreu), arhitectul Constantin Joja, ierom. Petroniu Tănase, dr. Nicolae Nicolau, cu toţii membri şi ai Rugului Aprins).

Refugiat în 1940 în România, a fost asistent la facultatea de Teologie din Bucureşti şi profesor la Seminarul teologic din Neamţ, slujitor la Catedrala Patriarhală. A fost ales episcop de Hotin (1943), dar autorităţile nu l-au dorit. El însuşi a refuzat în trei rânduri sfinţirea ca episcop. După anii de închisoare a trăit retras şi discret la Mănăstirea Cernica.

A fost arestat în 1958 şi condamnat în lotul „Rugului Aprins” prin sentinţa nr. 125/1958 a Tribunalului Militar Bucureşti, la 15 ani închisoare. Deţinut la Aiud şi Salcia, a fost eliberat în 1964. Va trăi apoi retras şi discret la mănăstirea Cernica, unde trece la cele veşnice în 12 iunie 1990. (cf. C. Ioniţoiu, „Martiri şi mărturisitori…”)

„Părintele acesta practica, de mai multă vreme, rugăciunea inimii… Soarele nu pătrundea în biserică, aşa că era destul de întuneric. La un moment dat, o lumină dulce a început să se răspândească din colţul în care era aşezat părintele Ghiuş. Fără a se întinde în tot altarul, lumina aceasta înconjura chipul surâzător şi transfigurat al părintelui. Această lumină a durat pe tot parcursul liturghiei, iar în momentul în care părintele a luat Sfânta împărtăşanie, mâinile i-au devenit luminoase.

Cu toate acestea, părintele nu realiza ce se întâmpla. Atunci, fiecare s-a închinat înaintea sa, dar părintele s-a întristat, simţindu-se prea onorat, şi se retrase timid în colţul său. ”. (more…)

28 ianuarie 2017

Părintele Proclu a plecat la Domnul

Filed under: cuvintele sfintilor,Părintele Proclu,sfinti contemporani,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:34

proclu-parintelePărintele Proclu a plecat la Domnul, astăzi 28 ianuarie 2017, la ora 16.15, în ziua de pomenirea Sfinților Isaac și Efrem Sirul.

Suntem triști pentru că am pierdut un sfătuitor și un părinte duhovnicesc harismatic, dar suntem și plini de nădejde că am dobândit un sfânt rugător în Împărăția Cerurilor, un sfânt care ne cunoaște frământările și necazurile.

Ne rugăm lui Hristos, Dumnezeul nostru, să-l așeze cu sfinții și pe noi să ne miluiască pentru rugăciunile Părintelui Proclu!

Înmormântarea va avea loc marți dimineața la 10.30 la Sihăstria Putnei.


„Nimica sunt, nimica pot, nimica am”

Un cuvânt al Părintelui Proclu

„Până la urmă, tot smerenia este vârful tuturor virtuţilor. Dacă cineva are fapte bune şi n-are smerenie, se răstoarnă din căruţă; este în primejdie. Unii n-au fapte bune, dar au smerenie, căinţă, păreri de rău, pe aceia îi mântuieşte Bunul Dumnezeu mai mult ca pe aceia care au fapte bune şi li se pare că au ceva.

Un bătrân s-a rugat Bunului Dumnezeu întrebând ce fapte să mai facă, ca să se mântuiască. Şi i s-a arătat îngerul şi i-a zis: „Aşa să te mântuieşti, dacă cugeţi astea: nimica sunt, nimica pot, nimica am”. Şi aceste cuvinte, tot un cuvânt sunt: smerenia. Şi cine se smereşte, caută să fugă de tulburări… (more…)

14 septembrie 2016

14 septembrie: pomenit in inimile noastre Cuviosul Mărturisitor Sofian Boghiu (1912-2002)

parintele-sofian-boghiu

14 septembrie:

pomenit in inimile noastre

Cuviosul Mărturisitor

Sofian Boghiu

(1912-2002)

 

Născut la 7 octombrie 1912 în Cuconeştii Vechi, jud. Bălţi, Basarabia. A trecut la cele veşnice după o îndelungată suferinţă de Înălţarea Sf. Cruci, la 14 septembrie 2002 în Mănăstirea Antim, Bucureşti. Mare duhovnic ortodox şi pictor bisericesc, membru al „Rugului Aprins”, deţinut politic între 1958-1964.

Mare duhovnic şi îndreptător al sufletelor, prin cuvânt tainic şi prin săvârşirea Sf. Liturghii dăruia tuturor puterea de ridicare spirituală, iar prin predicarea Cuvântului dumnezeiesc i-a adus pe foarte mulţi oameni pe drumul mântuirii.

În anii ’30, când îşi făcea studiile medii la Seminarul monahal de la Cernica (venit din Basarabia unde se închinoviase de tânăr la mănăstirea Dobruşa), a făcut parte din Frăţia de Cruce. Acest fapt l-a ajutat în hotărârea de a îmbrăţişa monahismul, cum au făcut şi alţi legionari (monahul Marcu Dumitrescu de la Sihăstria, monahul Nectarie Ciolacu de la Sâmbăta, monahul Atanasie Ştefănescu de la Petru Vodă, ieromonahul Ioan Negruţiu de la Timişeni etc).

Datorită condiţiei sale de monah a ţinut discret acest lucru (încadrarea în Mişcarea Legionară), dar n-a rămas necunoscut securităţii. A fost osândit la 18 ani temniţă grea în procesul „Rugului Aprins”. Această (more…)

9 iulie 2016

Mitr. Neofit de Morfou: “SUSȚIN CU SMERENIE CĂ TEXTUL SUFERĂ DE AMBIGUITATE TEOLOGICĂ INTENȚIONATĂ”

Mitr. Neofit de Morfou:

“SUSȚIN CU SMERENIE CĂ TEXTUL SUFERĂ DE AMBIGUITATE TEOLOGICĂ INTENȚIONATĂ”

MARTURISIREA MITROPOLITULUI NEOFIT de Morfou, care a refuzat semnarea documentului panortodox “RELATIILE BISERICII ORTODOXE CU ANSAMBLUL LUMII CRESTINE”, intemeiata pe marturiile Sfintilor contemporani PORFIRIE KAVSOKALIVITUL, PAISIE AGHIORITUL, SOFRONIE SAHAROV si altii. “SUSTIN CU SMERENIE CA TEXTUL SUFERA DE AMBIGUITATE TEOLOGICA INTENTIONATA”

“Nu este cu putinta ca deciziile unui Sinod Panortodox sa fie reprezentate in termeni tehnici sau sa fie rezultatul unor negocieri diplomatice”

synodos_morfoy

BISERICA SI ETERODOCSII

romfea.gr

Mitropolitul Neofit de Morfou, după întoarcerea sa din Creta, unde a participat la Sfântul Sinod al Ortodoxiei, a inteles că are o obligație fața de clerul și poporul binecredincios din Mitropolia sa, pe care de altfel i-a si reprezentat în cadrul Sinodului și spre cunoaștere a toate, de a comunica, pe calea publicarii pe pagina oficiala a Mitropoliei sale, declaratia pe care a elaborat-o și a prezentat-o în cadrul Sinodului, referindu-se la “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine.”

Suplimentar si spre informarea tuturor care care sunt interesati de ce se intampla in sanul Bisericii, dar si de dragul adevărului istoric, declară următoarele:

Singurul text, pe care nu l-am semnat în timpul lucrarilor Marelui Sinod, este ultimul text discutat și aprobat de către majoritatea ierarhilor care au participat la Sinod, referitor la “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine.”

Lectura cuvantului de mai jos publicat de Mitropolitul de Morfou, dă un răspuns elocvent referitor la motivul pentru care el nu a semnat textul de mai sus.

Sfintii Parintii ai zilelor noastre, Părintele Porfirie Kafsokalivitul, Paisie Aghioritul, Iacov Tsalikis, Eumenios Saridakis și Sofronie Saharov, pe care Mitropolitul de Morfou i-a cunoscut personal in viață si la a căror învățătură și experiență duhovnicească se referă în memoriul publicat, sunt foarte fermi cand definesc ceea ce este si cine este Biserica Una, Sfântă, Catolică/Sobornicească și Apostolică și care este poziția corectă față de creștinii eterodocși. Învățătura Bisericii Ortodoxe este întotdeauna clară.

Mitropolitul de Morfou, asadar, următor al Sfinților Parinti, a marturisit înaintea Marelui Sinod credinta Parintilor nostri atat prin cuvant, cat si ca marturie scrisa. Deoarece atunci cand vine vorba de credința trebuie să “marturisim adevarul in iubire”. Caci, dupa cuvantul Domnului, “veti cunoaşte adevarul, iar adevărul vă va face liberi.”

Într-o mare adunare, așa cum a fost cea din Creta, se cere claritate dogmatica cand vorbim de ceea ce este Biserica si ce sunt crestinii eterodocsi. Sustinem cu umilinta ca textul de mai sus suferă de ambiguitate teologică intenționată.

Aceasta lipsa de precizie, pastorii au obligația ca, atat față de ortodocși, cat și față de eterodocsi, sa o clarifice, nu doar din punct de vedere istoric, ci în primul rând si mai ales din punct de vedere teologic. Nadajduim si ne rugam ca acest lucru sa fie realizat la următorul Sinod al Uneia, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică.

 

***

Memoriu adresat Sfantului si Marelui Sinod din Creta al Bisericii Ortodoxe, referitor la adunarea speciala pe tema “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”

Preasfintite Parinte si Stapane, Patriarh Ecumenic al Constantinopolului, kir Bartolomeu si Presedinte al Sfantului Sinod,
Sfintiti Intaistatatori ai Bisericilor Ortodoxe locale,
Sfintiti Arhierei,
Iubiti frati intru Hristos,

Referintor la tema prezentului Sinod , “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, dam mulțumire din suflet proniei parintesti a Prea Sfintei Treimi care ne-a invrednicit sa aseze inaintea noastra experienta unor oameni Sfinti despre ce este Biserica si cum a imbratisat Biserica in Teologia ei experienta de viata si experienta duhovniceasca a unor mari teologi recunoscuti in lumea contemporana ortodoxa. Și acestea, din moment ce, dupa Sfintii Părinti, teolog adevărat și neinselat este acela care a ajuns la despatimire prin ascultarea poruncilor dumnezeiesti, care a fost curatat si luminat de stralucirea Sfintei Treimi si care prin harul dumnezeiesc a ajuns la rugaciunea curata in Sfantul Duh.

„Înalță-te prin viață! Agonisește curăție prin curățire! Vrei să devii teolog cândva și vrednic de îndumnezeire? Păzește poruncile! Călătorește cu ajutorul poruncilor! Căci făptuirea este temelia contemplației. Trudește-te de la trup la suflet!”, după marele în teologie Grigorie de Nazianz.

Iar după sentința Cuviosului și de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru Nil Ascetul, „Dacă ești teolog, te rogi cu adevărat; și, dacă te rogi cu adevărat, ești teolog”.

In continuare, voi vorbi asadar din prisma experientei teologice referitoare la tema de mai sus, citand fragmente relevante dintr-o lucrare importanta, “Dogmatica Empirica a Bisericii Ortodoxe Universale (Catolice) din traditia orala dupa parintele Ioannis Romanidis, asa cum a consemnat-o si editat-o fratele in Duhul Sfant si impreuna lucrator, Mitropolitul de Nafpaktos și Agiou Vlasios, Kir Ierotheos (more…)

27 iunie 2016

Sinod Ecumenic sau adunarea necredincioşilor? Actualitatea unei scrisori vechi. Sfântul Iustin Popovici către Sinodul Bisericii Sârbe, 6 mai 1977

Sinod Ecumenic sau adunarea necredincioşilor?

Actualitatea unei scrisori vechi

Sfântul Iustin Popovici către Sinodul Bisericii Sârbe, 6 mai 1977

 Referitor la convocarea aşa-zisului Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe,  Sfântul Iustin Popovici, pe atunci arhimandrit și duhovnic al mănăstirii Celie-Valievo (Serbia), a trimis următoarea scrisoare Sinodului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Sârbe. În prezent, la cele mai înalte foruri reprezentanţii aşa-numitei Ortodoxii oficiale fac iarăşi declaraţii asupra necesităţii convocării unui nou Sinod Ecumenic, anunţând şi termenii convocării acestuia, în legătură cu aceasta scrisoarea reprodusă mai jos devine iarăşi actuală.

Scrisoarea Sfântului Iustin Popovici către Sinodul Bisericii Sârbe

6 mai 1977

justin-popovici-7

La Chambesy, lângă Geneva, recent a avut loc „întâia conferinţă presinodală” (21 – 28 noiembrie 1976). Luând cunoştinţă de protocoalele şi hotărârile acestei conferinţe, publicate de Secretariatul însărcinat cu pregătirea sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe la Geneva, am resimţit o necesitate evanghelică imperioasă, izvorâtă din conştiinţa mea de mădular al Sfintei Biserici Ortodoxe Soborniceşti, deşi nu sunt decât un umil slujitor al ei. Iată de ce mă adresez cu următoarea petiţie către sfântul Sinod Arhieresc al Bisericii Sârbe, pentru a înfăţişa dezolantele mele opinii, amarele mele constatări, cât şi neliniştea privitoare la pregătirea viitorului Sinod. Rog pe Sanctitatea Voastră şi Preasfintiţii Arhierei să mă asculte cu toată râvna evanghelică şi să cerceteze acest strigăt al unei conştiinţe pravoslavnice, care, slavă Domnului, în zilele noastre nu e singurul şi nici răzleţ în lumea ortodoxă, atunci când vine vorba de Sinod.

  1. Din protocoalele şi hotărârile aşa-numitei „Prime conferinţe ortodoxe presinodale”, întrunită nu se ştie de ce la Geneva, unde cu greu pot fi adunate câteva sute de credincioşi ortodocşi, se observă că aceasta a pregătit şi a stabilit deja noul catalog tematic al viitorului „Mare Sinod” al Bisericii Ortodoxe. Această conferinţă n-a fost una din aşa-numitele Conferinţe pan-ortodoxe, ca cea din Rodos şi cele ce au urmat; n-a fost nici sinodul premergător, despre care s-a tot discutat până în prezent, ci întâia conferinţă presinodală, care a inaugurat faza pregătirii nemijlocite a convocării Sinodului ecumenic. De altfel, conferinţa nu şi-a început lucrările, reieşind din catalogul tematic din Rodos, 1961 şi prelucrat până în 1971, ci l-a revizuit pe acesta, înaintând noul său catalog tematic pentru Sinod. După cum se vede însă, acest catalog nu a fost definitivat, şi urmează a fi modificat şi completat mai departe. Conferinţa deasemeni a reexaminat metodologia elaborării catalogului adoptată până acum, cât şi a definitivării tematicii pentru Sinod, prescurtând întregul „proces” din cauza celor ce se grăbesc să convoace Sinodul cât mai repede. Deoarece, conform declaraţiei mitropolitului Meliton, preşedintele acestei conferinţe, Patriarhia Constantinopolului şi mulţi alţii „se grăbesc să convoace” şi să conducă viitorul Sinod. Pe lângă aceasta, după spusele lui Meliton: „Sinodul va fi de «scurtă durată» şi se va ocupa de «un număr limitat de întrebări»”; „Sinodul trebuie să studieze chestiunile arzătoare ce împiedică un şir de structuri ale Bisericilor locale să funcţioneze ca o singură Biserică Ortodoxă…” („Protocoale…”; pag. 55). Toată această febrilă activitate ne obligă să ne punem întrebarea: ce vor să însemne aceste proiecte? De ce atâta grabă şi, în sfârşit, unde-o să ajungem?
  2. Chestiunea pregătirii şi convocării unui nou Sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe nu este de dată recentă, nefiind nici ultima încercare de acest gen în secolul nostru de istorie bisericească. Ea fusese propusă pe când trăia încă nefericitul patriarh al Constantinopolului Meletie (Metaxakis), cunoscutul modernist şi reformator [1] , cel care a provocat schisma în Ortodoxie, la aşa-zisul Congres pan-ortodox de la Constantinopol, în 1923. (Pe atunci (more…)

25 iunie 2016

24 iunie 1927: Corneliu Codreanu înființează Mișcarea Legionară. Un studiu al istoricului Ioan Scurtu

corneliu-zelea-codreanu - sel

24 iunie 1927:

Corneliu Codreanu înființează Mișcarea Legionară

Un studiu al istoricului Ioan Scurtu

„Mişcarea Legiunii are dreptul să se revendice ca singura mistică creştină, revoluţie spirituală, ascetică şi bărbătească, cum încă n-a cunoscut istoria României… Promovarea bărbăţiei şi a spiritului ofensiv – valori europene aristocratice – a adus de la sine o altă prefacere a spiritului tinerei generaţii româneşti“. Oricât de ciudat ar putea părea, rândurile de mai sus sunt scrise de unul dintre cei mai mari intelectuali ai secolului XX, celebrul profesor titular şi coordonator al Catedrei de Istoria Religiilor a Universităţii din Chicago, Mircea Eliade.

Crearea Mişcării Legionare, în urma cu 87 de ani, a produs schimbări majore în istoria României, cu reverberaţii europene şi universale până în zilele noastre, dacă avem în vedere numarul important de intelectuali de marcă care au aderat la idealurilor acestei organizaţii, ale căror opere sunt cunoscute şi apreciate în întreaga lume. Ne referim, ca să dăm doar câteva exemple, la Mircea Eliade, Lucian Blaga, Constantin Noica, Emil Cioran, Vintilă Horia, Petre Ţuţea, Nae Ionescu, Mihail Manoilescu, Radu Gyr, George Manu şi alţii. Cu toate acestea, istoria acestei formaţiuni de dreapta rămâne controversată şi neclară pentru generaţiile de azi, deşi optica de tip comunist ar fi trebuit să dispară din cărţile de istorie şi discursul public după 1989. O iniţiativă legislativă recentă propune chiar interzicerea “apologiei legionare”, cum ar putea fi considerat citatul lui Mircea Eliade de mai sus.

Legiunea Arhanghelului Mihail a fost o creație românească, cu origini mult înaintea fascismului și nazismului, cu sursele doctrinare în naționalismul clasic român, care a fost întotdeauna de Dreapta, și s-a constituit într-un strigăt al conștientizării degradării ființei naționale. Ea a fost reacția la prea lungul conflict organic dintre societatea românescă și suprastatul său artificial. Legiunea Arhanghelului Mihail a căutat să reconstruiască de jos societatea românească prin elementul său cel mai înaintat, tinerii, readucînd-o la principii morale, la credință autentică și în jurul instituțiilor sale tradiționale.Alex M. Stoenescu, istoric

Pentru a intra în subiectul unei necesare dezbateri, (more…)

14 mai 2016

Comunismul terorist în acţiune. Arestările din 14 mai 1948

Comunismul terorist în acţiune

Arestările din 14 mai 1948

articol de Silviu ARONEŢ

Inchisoarea-Ramnicu-Sarat1

Ziua de 14 mai, mai exact noaptea de 14/15 mai 1948 marchează începutul altei prigoane – a câta oare? – îndreptată împotriva neamului românesc. Aceasta a fost începutul unui val de arestări, care viza Mişcarea Legionară, studenţimea, organizaţiile subversive (subversive pentru România erau de fapt guvernul comunist, securitatea care se năştea şi celelalte din arcul guvernamental), dar şi Biserica, cultele religioase şi partidele politice. Iar arestările au continuat pe tot parcursul anului ’48, când loturi masive de oameni au fost aduşi în aresturile miliţiei şi securităţii, apoi la anchete, condamnaţi şi vărsaţi sinistrelor închisori.

Putem spune că pregătirea listelor cu opozanţii regimului au fost întocmite încă din 1947, cu multe luni înainte şi au fost folosite chiar pentru a forţa abdicarea Regelui Mihai. Astfel, în ziua de 30 Decembrie 1947 primul ministru, Petru Groza şi secretarul PCdR, Gheorghiu Dej folosesc în scop de şantaj politic listele cu opozanţii comuniştilor. Nicoletta Franck, în articolul Coroana secerată consemnează momentul:

„- Şi dacă refuz să semnez?

– Dv. aţi văzut – totul a fost prevăzut! Ordinele sunt date, noi deţinem poziţii cheie. Dacă noi nu părăsim deîndată această casă ducând cu noi actul semnat al abdicării, Guvernul va pedepsi cu străşnicie. Înainte de lăsatul serii. Lista cu miile de oameni care vor fi arestaţi este deja întocmită (subl. mea). Poate vom avea un război civil. Eu nu pot răspunde de securitatea nimănui. Nici chiar de aceea a Reginei-mamă. Va curge sânge. Şi Dv. veţi purta responsabilitatea!”, a răspuns Groza1.

Lista, listele, adnotate şi completate vor fi puse în aplicare ceva mai târziu, în primăvara anului următor şi va însemna arestarea într-o singură noapte a 10-15 mii de oameni, potrivit diferitelor surse. Acestora se vor adăuga (more…)

12 aprilie 2016

Sfinţii Închisorilor sub Legea 217. Conferință organizată de LS Iași. NOU! Inregistrarea VIDEO este disponibilă

afis sf inchisorilor IS apr 2016

Sfinţii Închisorilor sub Legea 217

Conferință organizată de LS Iași

  • dr. Corneliu Ciucanu, istoric, cercetător ştiinţific la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Academiei Române – filiala Iaşi,

  • profesorul Constantin Străchinaru, fost deţinut politic timp de 14 ani,

  • părintele ieroschimonah Ioan Şişmanian de la mănăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Petru-Vodă

Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (LS IAŞI) organizează conferinţa cu tema Sfinţii Închisorilor sub Legea 217, care va avea loc

joi, 14 aprilie, de la ora 18:00, la Teatrul de Copii „Luceafărul” (zona Palas).

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2017 să fie închinat apărătorilor Ortodoxiei din timpul prigoanei comuniste, având în vedere ataşamentul şi evlavia credincioşilor faţă de cei care sunt numiţi astăzi sfinţii închisorilor. În acelaşi timp, începând de vara trecută, în mass-media şi în mediile academice există o dezbatere constantă asupra aplicării controversatei Legi 217/2015, cunoscută drept „legea memoriei” sau „legea antilegionară”.

Care sunt implicaţiile legale ale cinstirii eroilor anticomunişti? Sunt ei sau nu criminali de război? Afectează într-un fel Legea 217 procesul de canonizare al mărturisitorilor din închisorile comuniste? Mai avem voie să-i citim pe filosoful Mircea Vulcănescu sau pe poetul Radu Gyr?

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vor răspunde invitaţii conferinţei: dr. Corneliu Ciucanu, istoric, cercetător ştiinţific la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Academiei Române – filiala Iaşi, profesorul Constantin Străchinaru, fost deţinut politic timp de 14 ani, părintele ieroschimonah Ioan Şişmanian de la mănăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Petru-Vodă din judeţul Neamţ şi alţi invitaţi.

NOU! Puteti vedea aici și inregistrarea integrală a conferinței:

(more…)

12 ianuarie 2016

Moţa – Marin, martirii de la Majadohonda

ionel-mota-si-vasile-marin

Moţa – Marin,

martirii de la Majadohonda

articol de Silviu ARONEŢ

 

Motto:

Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Se clătina aşezarea creştină a lumii! Putem noi să stăm nepăsători? […] Eu aşa am înţeles datoria vieţii mele.  Am iubit pe Hristos şi am mers fericit la moarte pentru El!

(Ion I. Moţa)

N-am făcut actul acesta din disperare sau aventură, ci perfect lucid.

Era o datorie de onoare care apăsa pe umerii generaţiei noastre.

L-am făcut cu acelaşi drag ca şi când ar fi fost vorba de ţara mea.”

(Vasile Marin)

 

De ce nevoia de a ne cinsti înaintaşii? De ce nevoia de a-i cinsti pe cei care au sfinţit cu suferinţele şi jertfele lor însângeratul şi greu încercatul veac al XX lea?

Pentru că trăim într-o lume a minciunii şi dezinformării, a minciunii oficializate, deşi se clamează sus şi tare că poporul românesc se poate împăca cu el însuşi doar pornind de la adevăr, de la cunoaşterea adevărului istoric.

Pentru că nu trebuie să ne facem părtaşi la o altă ucidere a lor, a sfinţilor mucenici şi mărturisitori ai neamului românesc din al XX lea veac, „în cel mai oribil abator: cel al uciderii spirituale”, după cum spunea vrednicul de pomenire Părintele Gheorghe Calciu.

Pentru că nu Sinodul Bisericii face sfinţi ci Dumnezeu şi poporul. „Dumnezeu pentru că le recunoaşte sfinţenia şi poporul pentru că păstrează în memoria sa faptele lor”, spunea PS. Sebastian, episcopul Slatinei şi Romanaţilor.

Dar până să vedem cine erau Moţa şi Marin şi cei care au fost şi au luptat cu ei în Spania, şi au murit în apropiere de Madrid, să vedem pe scurt, care era contextul european al vremii. După ce poporul rus a căzut în robia comunistă1 – „experimentul cel mai nimicitor care a fost vreodată altoit pe trupul şi sufletul vreunei comunităţi omeneşti”2 -, la sfârşitul Primului Război Mondial, ideologii, teoreticienii şi practicienii comunismului au încercat să preia puterea în Ungaria (Bela Kun), în Germania (Republica de la Weimer) şi, după eşecul acestor tentative, în Spania.

În anul 1930, după (more…)

Pagina următoare »

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: