Bucovina Profundă

29 octombrie 2022

Mircea Vulcănescu – Despre ce înseamnă a fi român

mircea-vulcanescu-2

Mircea Vulcănescu

Despre ce înseamnă a fi român

„Îmi ceri să cred?(…)Eu nu am nevoie să cred în neamul meu. Eu ştiu sau nu ştiu.

Problema nu e: ce trebuie să fac? Ci: sunt sau nu sunt în adevărul lui?

Dacă eşti în acest adevăr, dacă eşti cum se cade să fii, atunci lupta nu poate avea alt sens decât atât să împiedici irosirea a ceea ce e şi, prin faptul că este, are preţ. Conservare, deci, şi nicidecum revoluţie şi răsturnare.

Asta şi numai asta este: a fi român!”


Despre Neam:

”Ceea ce constituie un neam este o realitate care stă la încheietura metafizicii cu istoria, o unitate de soartă, de destin în timp, unitate pentru care pământ, sânge, trecut, lege, limbă, datini, obicei, cuget, credinţă, virtute, muncă, aşezăminte, port, dureri, bucurii şi semne de trăire laolaltă, stăpâniri şi asupriri constituiesc doar chezăşii, semne de recunoaştere, peceţi, temeiuri. Suportul principal al unui neam variază de la o vreme la alta, cu semnul principal de recunoaştere al celor ce-l alcătuiesc. …

A fi român înseamnă a fi om într-un anumit fel [s.a.]. Ca atare, noţiunea de român nu este o noţiune alterabilă. Şi totuşi, în realitate, fiecare dintre noi este alterabil. … I te poţi subsuma sau te poţi distruge, dar nu o poţi schimba. … Este …, dar numai virtual…, în putinţă. Actual, neamul nostru nu este decât în ceea ce vom fi noi în stare să facem din el. …

Dar un neam nu e niciodată o realitate închisă, sfârşită; ci o realitate vie. El nu e numai o realitate naturală, ci şi o realitate etică; destinul unui neam nu e dat o dată pentru totdeauna, el se actualizează problematic pentru fiecare generaţie şi pentru fiecare om.”

Din Dimensiunea românească a existenței

(+28 octombrie: Mircea Vulcănescu, martirul și filosoful)

14 mai 2022

14 mai – SFINȚII ÎNCHISORILOR

14 mai – SFINȚII ÎNCHISORILOR

sf inchisorilor

Sub aceasta denumire, de câțiva ani s-a incetățenit numirea de obște a celor ce au pătimit in secolul 20, dar si in timpul regimului antonescian si al dictaturii de sub Carol al II-lea, fie in inchisori, deportări, in luptele din munți, in exil sau oriunde. Aceștia sunt mucenicii si mărturisitorii români care au suferit pentru Hristos și au luptat pentru o așezare creștină a neamului românesc. Și astăzi sunt prigoniți și interziși de legi dictate de străini. 

Sub regimurile tiranice au fost intodeauna oameni care au pus cele ale lui Dumnezeu mai presus de viața proprie. Datele statistice, atât cat au fost dezvaluite, căci de comunism si de securitate nu am scapat după 1989  nici până azi, dar și mărturiile supraviețuitorilor, arată că dintre cei inchisi de comuniști în jur 75% au fost legionari. Mișcarea Legionară ca mișcare creștină de renaștere națională a pornit ”de la Icoana si de la Altar” și a deschis cu jertfa însângerată a celor vrednici un drum de lumină spre Împărăția lui Dumnezeu.

Desigur că au fost mulți dintre acești sfinți care nu au fost legionari, dar toți au fost animați de dragostea jertfitoare pentru renașterea creștină a nemului nostru și nimeni nu poate nega importanța lui Corneliu Codreanu, omul care in 1927 a inițiat mișcarea națională de apărare a neamului și a credinței în fața pericolului tăvălugului comunist care făcea ravagii in lume după Revoluția bolșevică din 1917.

Între 2.5 si 3 milioane de români au pătimit în cele 200 de inchisori și lagăre din România in timpul regimului comunist. Din aceștia peste 800 000 au murit în temnițe. Lor se adaugă și miile de români uciși in munți unde s-a constituit cea mai mare rezistență armată anticomunistă din lume, insumând aproximativ 11.000 de luptători.

Pentru jertfa și rugăciunile lor Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește acest neam prigonit și călcat in picioare chiar in aceste zile!

sf inchisorilor - crop - fabian


Sinaxar:  În luna mai, in ziua a paisprezecea, pomenirea sfintilor mucenici ce au patimit in temnitele din Romania.

Acesti sfinti mucenici s-au savarsit in temnitele din Romania in secolul XX, fiind chinuiti in multe feluri: cu foame, cu frig, cu batai, cu teroare continua, cu insulte si umiliri nenumarate si cu multe alte chinuri scornite de diavol si slugile lui pentru a le infrange credinta si a-i compromite. Unii de pe urma grelelor patimiri s-au imbolnavit, indoindu-li-se chinurile deoarece asistenta medicala era conditionata de compromitere. 

(more…)

9 martie 2022

Ciprian Voicilă: Ofrandă Sfinților, mucenicilor, mărturisitorilor din temnițele comuniste

Filed under: sfinti contemporani,sfintii inchisorilor,sfintii români — Mircea Puşcaşu @ 16:01

Ciprian Voicilă:

Ofrandă Sfinților, mucenicilor, mărturisitorilor din temnițele comuniste

sf-mart

Am citit dinaintea voastră atâtea condace, atâtea icoase încât rănile voastre s-au înscris, cu litere sângerii, în trupul meu. Am uitat de rănile mele, de foamea mea strecurată ca un șobolan hulpav în măruntaie. De setea mea, care-mi ardea nemilos buzele. Am lăsat în urmă singurătatea mea, singurătatea nebunului prins în chingile cămășii albe, de forță, cu viața albită de doruri, bucurii, năzuințe, prinsă în ghearele nemiloase ale destinului. Ce însemna singurătatea mea de bufniță ascunsă sub dărâmături, în fața singurătății voastre de criptă rece, zidită parcă-n veșnicie?

Am călătorit cu voi în duh. Am dormit pe priciul de gheață. Am mâncat zeama aia râncedă, cu voi, din gamelă. M.am îngropat cu voi sub pământ, în Casimca jilavei Jilava. Dorurile voastre, pentru mama părăsită, pentru iubita rămasă ca o mireasă vădană în noaptea nunții, pentru iubita abandonată pe malul celălalt al timpului, pentru copiii în urechile cărora nu erați altceva decât personaje în file de poveste, toate dorurile astea mi-au străpuns nemilos inima. V-am plâns, nopți în șir, când vă-ntorceați, cu trupurile zdrobite în celulă.

Viețile voastre le-am însemnat ca un scrib, uneori entuziast, alteori doar conștiincios, pe coala mototolită a sufletului meu. Vă port, deci, în mine, ca pe o icoană vie.

(more…)

2 noiembrie 2021

Sfantul care a dat foc portretului lui Lenin. Pe 2 noiembrie pomenim pe Cuviosul Marturisitor Gavriil Georgianul, harismatic înainte-văzător și luptător împotriva comunismului idolatru. Viața Sfântului Gavriil și înregistrări inedite. Fragmente din profețiile sfântului. Documentar VIDEO.

Sfântul care a dat foc portretului lui Lenin

Pe +2 noiembrie pomenim pe Cuviosul Mărturisitor Gavriil Georgianul, harismatic înainte-văzător și luptător împotriva comunismului idolatru

sf gavriil ge -199425.x

Cuviosul Gavriil Urgebadze (1929-1995) s-a arătat a fi un vas ales încă din pruncie. Născut în Georgia sovietică și lipsit fiind de cele sfinte, atunci când micul Vasiko – acesta fiindu-i numele de alint – a aflat cele despre Hristos, și-a construit o chilie de pământ în grădina părinților, unde se străduia să trăiască ascetic. Crescând, a transformat chilia într-o bisericuță pe care, în nenumărate rânduri, autoritățile comuniste s-au străduit să o dărâme, iar pe tânărul credincios să-l declare nebun.

În cele din urmă, Vasiko a devenit monah, cu numele Gavriil, apoi ieromonah la Mănăstirea Betania.

Adevărata nebunie, cea întru Hristos, și-a dat-o pe față cu ocazia marii sărbători tovărășești de 1 Mai 1965. Pe clădirea Comitetului Central din Tbilisi, în piața centrală a orașului, erau atârnate portretele marilor „părinți” ai comunismului, iar de la tribună înaltele oficialități ale vremii țineau discursuri înflăcărate. lenin-square-soviet-era

Deodată, giganticul portret al lui Lenin din spatele tribunei a început să ardă, apoi și celelate. Mulțimea din piață a amuțit. La o fereastră de la etajul al doilea al clădirii Comitetului Central, după ce dăduse foc portretelor, părintele Gavriil începuse să propovăduiască împotriva nebuniei sovietice:   Domnul zice: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine! Să nu-ţi faci chip cioplit… Să nu te închini lor, nici să le slujeşti!” (Ieșire 20, 3-5).

În cele din urmă a fost dat jos de acolo cu o mașină de pompieri cu scară, iar mulțimea înfuriată a rupt gardurile de siguranță și s-a năpustit asupra lui. Când pompierii l-au scos din mâinile oamenilor, Părintele Gavriil avea 18 fracturi, din care una craniană, iar fața îi era de nerecunoscut. O lună de zile a fost aproape inconșient, apoi a fost transferat la un spital de boli mintale, lucru care, probabil, l-a salvat de la pedeapsa capitală. Părintele Gavriil nu vorbit nimănui despre asta, ulterior. Se poate să fi scăpat după mai mulți ani, odată cu amnistiile lui Hrușciov, și a ajuns să cerșească în pragul biserilor, pentru că nimeni, nici preoții nu-l mai primeau, iar în satul lui, vecinii asmuțeau câinii pe el. Era miluit numai de cei care nu știau cine este.

Abia după 1989 s-a putut retrage la Mănăstirea Samtavro de lângă Mtshketa, unde a adunat o obște de maici. A fost împodobit cu harisma înainte-vederii. A adormit în ziua de 2 noiembrie a anului 1995. După îngropare, la mormântul său au avut loc foarte multe minuni, mai ales vindecări. A fost canonizat de Sinodul Bisericii Georgiei în anul 2012.

sf gavriil georgianul -Monk-Gabriel-5

Să avem parte de rugăciunile Cuviosului Mărturisitor Gavriil cel nebun pentru Hristos!  

(sursa: pemptousia.ro)


Viața Sfântului Gavriil Georgianul

Arhimandritul Gavriil, pe numele de mirean Goderdzi Urgebadze, s-a nascut pe 26 august 1929 la Tbilissi in Georgia sovietica, avand ca parinti pe Vassili si Varvara Urgebadze, care mai aveau doi copii, Emma si Mihai. A fost botezat la biserica Sfintei mucenite Varvara, in raionul Navtlughi.

Goderdzi avea doi ani cand tatal sau a fost asasinat in circumstante neclare. Dupa aceasta, membrii familiei l-au numit pe micut Vasiko, in memoria tatălui sau. Ramasa vaduva la varsta de 22 de ani, Varvara s-a recasatorit si a mai avut o fiica, Julieta.

Lipsit fiind de cele sfinte pana la varsta de 7 ani, Vasiko a aflat de Hristos cand doi vecini se certau, auzind ca unul ii spune celuilalt: „Ai vrea sa ma rastignesti ca pe Hristos!”. De atunci a cautat printre apropiati sa afle de ce Hristos a fost rastignit. Astfel ajunge ca, economisind bani, sa-si cumpere o Evanghelie pe care o citea cu ardoare si care l-a facut sa-si schimbe viata, dorind sa traiasca pentru Hristos. (more…)

11 octombrie 2021

Marin Răducă – 99 de ani pentru Hristos și neamul românesc

Marin Răducă – 99 de ani pentru Hristos și neamul românesc

Marin-Raduca-The-Ascetic-Experience-480x320

Domnul Marin Răducă, supraviețuitor al temnițelor, luptător mistic legionar, mărturisitor creștin, om duhovnicesc, rugător isihast, ascet experimentat, român jertfelnic, naționalist anticomunist, înțelept filocalic in viață, a plecat la Hristos in această noapte. (+11octombrie2021)

Marin Răducă s-a născut la 10 octombrie 1922 și a pătimit 19 ani de închisoare în urma a două condamnări. A fost coleg de celulă și temniță cu părintele Dimitrie Bejan, Ioan Ianolide şi Valeriu Gafencu, aproape de părinții Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae şi Benedict Ghiuş.

 Prima condamnare a primit-o la 20 de ani, pentru că intrase în Frația de Cruce încă de la 16 ani, în 1938, și activa împreună cu colegii din Liceul Andrei Șaguna din Brașov: 12 ani de temniță. Ajuns la Aiud, face mai întâi trei ani de izolare completă.

După eliberare, în 1954, se mută în comuna Poienari din Prahova, la părinții săi, unde se căsătorește. Pe când soția sa era însărcinată în luna a șasea, la trei ani după ieșirea din închisoare, este din nou arestat și mai face aproape opt ani de temniță. până la decretul din 1964. Soția îl așteaptă deși i se trimite geamantanul cu haine al soțului, pentru a-l crede mort. Când ajunge acasă își vede pentru prima oară fiica pe care o recunoaște imediat dintre copiii de la locul de joacă. Fiica pe care nu o văzuse niciodată avea acum deja 7 ani. Mărin Răducă a trăit mare parte a vieții de după temniță la Iași , iar în ultimul an se retrăsese la țară in Prahova natală, de unde a și plecat la Domnul.

A fost un trăitor profund al Ortodoxiei, un om duhovnicesc încercat, apreciat de mulți preoți, monahi și episcopi, care îl căutau pentru sfat și indrumare, mai ales in practica isihastă a rugăciunii neincetate, rugăciune pe care o dobândise incă din a doua detenție. Era un foarte bun cunoscător al scrierilor sfinților părinți filocalici, pe care îi citea mereu. Era un ascet redutabil și un  practicant incercat al isihiei. În numeroasele sale pelerinaje făcute la Sfântul Munte Athos, Marin Răducă era foarte bine primit de părinții athoniți, care il cercetau ca pe un veritabil avvă și ca pe un martir în viață.

Să ne invrednicim de rugăciunile acestui sfânt discret!

Prietenul și camaradul nostru, pe care îl plângem împreună cu luna printre ramuri! Marin Răducă, veșnic PREZENT! printre noi pentru a ne îmbărbăta și a lupta alături noi.




 

 

ISIHASTUL DIN TEMNIȚELE COMUNISTE

Un interviu cu Marin Răducă

„POLITICA NOASTRĂ ERA IUBIREA DE DUMNEZEU ȘI DE NEAM”
Domnule Marin Răducă, vă rugăm să ne spuneți ce v-a determinat să intrați în Frățiile de Cruce la doar 16 ani? (more…)

7 septembrie 2021

SERAFIM ROSE, UN SFÂNT AMERICAN. Vocea înregistrată a Părintelui Serafim Rose – un curs de 90 de minute despre raportarea ortodoxă față de semnele sfârșitului lumii

Filed under: sfinti contemporani — Mircea Puşcaşu @ 21:48

SERAFIM ROSE, UN SFÂNT AMERICAN

serafim download

Pe 2 septembrie 1982 trecea la Domnul părintele Serafim Rose, sfânt ridicat din pământurile americane, unul din marii sfinți ai secolului XX. Părintele Serafim Rose rămâne unul dintre marii apologeti ai Ortodoxiei, nu numai ai Americii, ci ai intregii lumi. Misiunea și lucrările sale au răsunat nu doar în SUA, ci și in Europa, din Marea Britanie in România si Grecia, ba chiar si in Rusia si alte parti ale lumii. El s-a dovedit un teolog desăvârșit, unul din marii mărturisitori ai Ortodoxiei. Să avem rugăciunile lui!

Viața Părintelui Serafim Rose

Serafim Rose, pe numele de mirean Eugene Dennis Rose, s-a nascut in San Diego, in vara anului 1934, in sanul unei familii protestante. Numele de Eugene, dat la nastere, care inseamna „nobil“ sau „nascut intr-o familie buna“, marturiseste nobletea acestui suflet avea sa devina un simbol al Ortodoxiei americane. Ca elev, atat in cadrul studiilor primare si medii cat si mai tarziu, a dovedit o seriozitate exceptionala, impresionandu-si deopotriva colegii si profesorii. Era deosebit de talentat in matematica, dar si in filosofie si limbi straine, in biologie si alte domenii.

Studiaza o vreme filosofia occidentala, dar descopera in ea o noua cale infundata. Mult mai esentiala se dovedeste intalnirea cu vechea intelepciune a Orientului, invata atat chineza veche, cat si chineza moderna; licentiat in limbi orientale, isi continua pregatirea la Academia de Studii Asiatice din San Francisco, in acest mediu academic il cunoaste pe filosoful taoist Giming Shien, cu care face munca de cercetare si traducere pe vechi texte chinezesti (Tao Te King). Obtine titlul de master la Berkeley – California si pare destinat unei stralucite cariere de orientalist.

Lipsa unei traditii autentice, vii, care sa dea sens existentei, filosofia lui Nietzsche, generatia beat, practicile zen si yoga l-au condus treptat pe Serafim Rose, dupa cum avea s-o marturisesca el insusi, la marginea prabusirii. A trecut prin diferite experimente si experiente pe care le-a considerat cumplite. In aceasta perioada cauta cu disperare Adevarul, nu un adevar oarecare, ci Adevarul absolut. Despre aceasta perioada cumplita si plina de pacat din viata sa insusi Serafim Rose avea sa spuna: „Am fost in iad. Stiu cum este iadul.”

Intre timp, o influenta puternica exercita asupra sa si opera lui Rene Guenon, de la care retine mai ales, dincolo de ideea unitatii polimorfice a Traditiei, valoarea aderarii la forma ortodoxa a unei religii, oricare ar fi acea religie. Astfel ajunge sa-si puna problema Ortodoxiei crestine (pe care, in mod destul de curios, Guenon insusi mai degraba o ignorase) si traieste revelatia unica a miracolului rasaritean. In acest sens, el marturisea „Cand am vizitat o biserica ortodoxa, a fost doar ca sa vad o alta traditie. Insa, cand am intrat pentru prima data intr-o biserica ortodoxa (una ruseasca, in San Francisco), ceva mi s-a intamplat, ceva ce nu mai traisem intr-un templu budist sau in alt templu oriental; ceva imi rostea in inima ca sunt acasa, ca intreaga mea cautare luase sfarsit.”

A fost primit in Biserica Ortodoxa in luna (more…)

CINE ESTE MIHAI LUNGEANU?

CINE ESTE MIHAI LUNGEANU?

Mihai Lungeanu este un sfânt ieșit din temniţele secolului XX , cu 16 ani de temniță in palmares.

A plecat la Domnul pe 2 septembrie 2012. A fost om al rugăciunii de foc, preot harismatic, mărturisitor neînfricat și luptător legionar. Un mare și foarte puțin cunoscut sfânt.

Interviu VIDEO – Despre prezența Harului, rugăciunea lăuntrică și atacurile demonice:

16 iunie 2021

PĂRINTELE JUSTIN, MĂRTURISITORUL

PĂRINTELE JUSTIN, MĂRTURISITORUL  +16 iunie

ÎPS PIMEN AL SUCEVEI: „PĂRINTELE JUSTIN ESTE UN MODEL FĂRĂ TĂGADĂ DE IUBIRE CREȘTINĂ”

parastasDESPRE IUBIREA VRĂJMAȘILOR

Nu trebuie să iubim doar pe cei care ne fac bine, ci pe toți, îndeosebi pe toată lumea și pe vrăjmașii noștri care ne fac rău în diferite feluri. Este greu să iubești pe vrăjmași. Omenește vorbind, este greu să-i ierți, dar ceea ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu. Și Dumnezeu dă har celor smeriți și dacă ne smerim, Dumnezeu ne dă harul, puterea Sa dumnezeiască ca să putem iubi pe vrăjmașii noștri. Sf. Ap. Pavel spune că iubirea vrăjmașului este asemenea focului pus pe capul cuiva. Care foc? Dragostea, pentru că văzând că tu îl iubești pe el, care te urăște, atunci se aprinde în el flacăra dragostei creștine. Am întrebat pe cineva: „Ce mai face familia respectivă?”, știind că sunt în vrăjmășie cu rudele. „Tot în vrăjmășie sunt, în ură mare”. Mi-a spus: „Am încercat să-l îndemn să ierte și nu vrea”. Și după un an, doi, trei, întreb din nou: „Cum este?”. „S-au împăcat”. „Cum?”. „Ca la Pateric”. De ziua de pomenire a moșilor, a strămoșilor este obiceiul ca să se ducă câte un blid de mâncare. Și a dus și la acel vrăjmaș, rudă fiind. Și atunci s-au împăcat. Și amintesc lucrul acesta pentru că în familia pe care am întrebat-o, sigur soțul a zis: „Ce fel de pomană este aceasta când duci la rude și rudele îți dau înapoi?”. Și soția a spus: „Taci! Așa e rânduiala”. Iată rostul acestei frumoase rânduieli de pomenire a morților și mai ales de dăruire a unui blid de mâncare. Deci, în felul acesta se restabilește comuniunea sufletească, dragostea între oameni și iertarea. Și așa se spune și în Pateric. Toate sunt cu putință celui care crede, nădăjduiește în Dumnezeu și iubește.

(more…)

2 iulie 2020

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici de Shanghai și San Francisco. Viața, icoana, acatistul, citate, documentar VIDEO

Filed under: sfinti contemporani,sinaxar,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 18:45

sf ioan maximovici - det

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici de Shanghai și San Francisco

Sfântul Ioan Maximovici (1896–1966) este unul din sfinții ierarhi al secolului XX. Manifestând diferite forme de sfințenie, el a fost în același timp un mare teolog inspirat de Dumnezeu și „nebun întru Hristos”, un zelos ierarh misionar și un apărător al săracilor, un ascet desăvârșit și un părinte iubitor pentru orfani. Asemenea lui Moise, el și-a scos turma din robie, conducând-o din China în lumea liberă. Urmaș al primilor apostoli, el a dobândit de la Dumnezeu puterea de a tămădui sufletele și trupurile suferinde. Străbătând prin vălul timpului și al spațiului, el cunoștea și răspundea gândurilor oamenilor înainte ca aceștia să le exprime. Fericitul Ioan răspândea o putere ce-i atrăgea pe oameni mai mult chiar decât nenumăratele sale minuni. Această era puterea iubirii lui Hristos – marea taină inaccesibilă înțelegerii lumești.

Acum în Ceruri el continuă să se roage și să-i viziteze pe cei ce-l cheamă în ajutor, după cum mărturisesc minunile și tămăduirile înregistrate peste tot în lume.

La 2 iulie 1994, în America a avut loc proslăvirea arhiepiscopului Ioan de San Francisco, ierarh al Bisericii Ruse din diaspora.

Viața Sfântului Ierarh Ioan Maximovici de Shanghai și San Francisco (more…)

15 iunie 2020

Părintele Justin Pârvu – Voievod al Ortodoxiei. Un portret teologic și duhovnicesc realizat de IPS Ierotheos Vlahos

+) 16 iunie in calendarul identității românești

Părintele Justin Pârvu – Voievod al Ortodoxiei

Un portret teologic și duhovnicesc realizat de IPS Ierotheos Vlahos

Material video este preluat de pe site -ul «ΠΕΜΠΤΟΥΣΙΑ», îngrijit de Mănăstirea Vatoped din Sfantul Munte Athos și tradus de Mănăstirea Paltin – Petru Vodă.


Articol :

De ce un neurochirurg de top, șef de secție la Stanford s-ar muta in România și ar dori să devină și preot ortodox ? (more…)

7 iunie 2020

Sfântul Iustin Popovici – Predică la Cincizecime: NAȘTEREA BISERICII LUI HRISTOS. Pogorârea în noi a Sfântului Duh este o condiție a mântuirii.

Filed under: apologetica,cuvintele sfintilor,sfinti contemporani,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 03:57

Sfântul Iustin Popovici – Predică la Cincizecime :  NAȘTEREA BISERICII LUI HRISTOS

Sfântul Simeon Noul Teolog : Pogorârea în noi a Sfântului Duh este o condiție a mântuirii.

cinzecimea

Predica a patra la Cincizecime, 1977

Iata fratilor, praznicul ce ne spune ce este acela omul: ce este acela sufletul omului, ce este aceea mintea omului, ce este aceea inima omului, ce este acela rostul omului.

Marele praznic de astazi ne spune aceasta taina. Domnul, creandu-ne ca oameni, pentru ce ne-a daruit Duh Sfant? Ne spune praznicul de astazi: pentru aceea ca noi sa ne desavarsim sufletul prin Sfantul Duh, sa crestem in Duh Sfant, sa mergem cu Sfantul Duh prin aceasta lume si prin toata vesnicia. Bre, omule, nu este de gluma! Dumnezeu nu a glumit atunci cand a creat omul. Omul este o taina profunda si mareata, cea mai mare taina dumnezeiasca in aceasta lume.

La Inaltare,  ce  am proslavit? Am proslavit pe Domnul Hristos, Care cu trupul S-a urcat si S-a inaltat la Ceruri (Luca 24,51). Ce a spus prin aceasta Domnul? Domnul a spus ca trupurile noastre, al meu si al tau si al fiecaruia, vor invia din morti si se vor inalta deasupra tuturor Cerurilor. Domnul a devenit om ca sa arate calea omului prin aceasta lume. Si ceea ce s-a intamplat cu trupul Sau, se va intampla cu trupul fiecaruia, cu trupul fiecarui om.

(more…)

20 octombrie 2019

Patru cuvioşi athoniţi vor fi canonizaţi de Patriarhia Ecumenică

Filed under: Sfântul Munte Athos,sfinti contemporani,sinaxar,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 23:35

Patru cuvioşi athoniţi vor fi canonizaţi de Patriarhia Ecumenică

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a anunţat înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe a patru monahi aghioriţi: Daniil Katunakiotul, Ieronim Simonopetritul, Iosif Isihastul şi Efrem Katunakiotul.

42

Anunţul a fost făcut duminică, 20 octombrie, în cadrul întâlnirii Patriarhului Ecumenic cu reprezentanţii mănăstirilor din Sfântul Munte Athos la Karyes.

Sanctitatea Sa a fost primit de Protepistatul Sfântului Munte, părintele Simeon Sionisiatul, şi de ceilalţi membri ai Sfintei Epistasii, la biserica mănăstirii Protaton unde se află icoana Maicii Domnului Axion Estin.

„Sfinţenia este chintesenţa acestui loc, iar Sfinţii noştri sunt ceea ce are Biserica mai de preţ”, a subliniat Patriarhul Constantinopolului în cuvântarea sa, potrivit Orthodoxia.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu se află în cea de-a şaptea vizită oficială în Sfântul Munte în calitate de Patriarh.  (sursa: basilica.ro)

 

Părintele Daniil Katunakiotul  (more…)

12 octombrie 2019

Temniţa, catedra de teologie a părintelui Dumitru Stăniloae. Mărturia părintelui Liviu Brânzaș

5 octombrie – pomenirea părintelui Stăniloae

Temniţa, catedra de teologie a părintelui Dumitru Stăniloae. Mărturia părintelui Liviu Brânzaș din Raza din catacombă

parintele-dumitru-staniloae-de-dinu-lazar-11_0

Colonelul Crăciun vorbea celor prezenţi cu obişnuitul lui aer plin de importanţă. Peste puţin timp, mai apar doi – ultimii. Unul este un tip solid, cu o figură masivă, cu trăsături parcă de tătar, bronzat (adus, probabil, de la muncă în plin soare), contrastând cu paliditatea şi debilitatea majorităţii celor prezenţi.

Celălalt este un om înalt, cu păr cărunt, cu un chip blajin, zâmbind cu sfiiciune. Colonelul Crăciun îi prezintă:

– Domnul Petre Pandrea, marxist de-al nostru, ajuns printre dumneavoastră datorită unei erori. Dânsul, adaugă Crăciun, arătând spre celălalt, este Părintele Stăniloae.

Numele Părintelui Stăniloae mi-a izbit timpanul cu rezonanţa unui tunet. Acum câţiva ani, când a sosit vestea că Părintele Stăniloae a fost arestat şi condamnat, şi că se află la Aiud, a fost o mare emoţie în toată închisoarea. Marele teolog român în lanţuri! Pătimeşte împreună cu cei mai hotărâţi creştini care se împotriviseră Fiarei apocaliptice! Prin 1960, când eram în celulă cu Daniel Roman şi Mircea Dumitrescu, am aflat că Părintele Profesor este într-o celulă la parter, cu nişte ţărani. Atunci le-am spus celor doi prieteni cât de mult doream să ajung în aceeaşi celulă cu Părintele Stăniloae. Acum, dorinţa mea s-a împlinit. Ce bucurie pentru mine! Inima îmi bate cu putere. Este neîndoielnic că Dumnezeu a auzit dorinţa mea fierbinte şi a rânduit împlinirea ei în chiar ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. (…)

(more…)

23 iulie 2019

Despre Experimentul Pitești. Trei documentare

Despre Experimentul Pitești. Trei documentare

Film documentar „Demascarea”

Interviuri cu supraviețuitori ai reeducării prin tortură

.

Memorialul Durerii – Episodul 11 – Experimentul Pitești 

(more…)

13 iulie 2019

+) 12 iulie – Sfântul Paisie Aghioritul – 8 sfaturi pentru omul contemporan și o filmare inedită

Filed under: Cuviosul Paisie Aghioritul,sfinti contemporani,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 17:52

sf paisie aghioritul - 8 sfaturi


Filmare inedită cu Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

 

16 martie 2019

Despre post și inima bună – Părintele Sofian Boghiu

Despre post și inima bună – Părintele Sofian Boghiu

sofian boghiu - post

Postul, dacă nu este făcut cu dreaptă socoteală, ca să fie într-adevăr de folos, neunit cu bunătatea inimii, cu paza gurii, cu abținerea de a osândi pe altul – lucru foarte vinovat înaintea Lui Dumnezeu – nu folosește, ba chiar vatămă.

Poți să te usuci și să mori de foame, dar dacă ai răutate împotriva aproapelui tău și-l vorbești de rău când el nu e de față, zadarnic îți este postul!

În post contează foarte mult să vă iertați unul pe altul. Poți să mori de foame, nu are niciun rost postul tău până nu te împaci cu celălalt. 

Unii nu-și vorbesc cu anii, dar postesc fiecare post… (more…)

18 februarie 2019

Valeriu Gafencu: Despre comunitate. Despre rolul creștinismului. Despre actualitate

Valeriu Gafencu: Despre comunitate. Despre rolul creștinismului. Despre actualitate

valeriu gafencu - citat

Despre comunitate

 – Am impresia, Valeriu, i-a zis un prieten, ca tu te concentrezi asupra problemelor sufletesti, a vietii interioare personale, si neglijezi aspectul social al crestinismului.

Valeriu a raspuns:

– Solutia pe care o dau omenirii crestinii este spiritualitatea crestina, si ea este o conceptie integrala de viata. Nu e ingaduit a ne rezuma la o viata launtrica neglijandu-ne semenii, dar nu se poate nici croi o lumea fara a avea o viata duhovniceasca. Spiritualitea crestina inseamna guvernarea Duhului Sfant. Stradaniile noastre duhovnicesti launtrice sunt o pregatire pentru o vietuire duhovniceasca in societate. A sari peste ele inseamna a merge spre dezastru, caci Il parasim pe Hristos. Daca crestinismul n-ar fi si viata launtrica, el n-ar respecta omul si n-ar cunoaste libertatea lui. Trairea launtrica se ingemaneaza cu oranduirea sociala. Acum insa suntem in ceas de mare cumpana. Sa ne pregatim pentru moarte, ca sa castigam viata.   (more…)

12 februarie 2019

Fragmente din copilăria Părintelui Justin

Fragmente din copilăria Părintelui Justin

10 februarie – 100 DE ANI DE LA NAȘTEREA PĂRINTELUI JUSTIN

pr justin 000024

M-am născut într-o familie de oameni de la munte, cu obiceiuri frumoase, şi am fost educat într-un duh de evlavie. Aveam o icoană cu care mă culcam şi mă trezeam înaintea ochilor: Sfântul Munte al Athosului, scăldat de Marea Egee, pe care se vedeau bărcile, iar pe munte se vedeau mănăstirile şi chiliile sihaştrilor, şi în înălţime era Sfânta Treime binecuvântându-i pe nevoitori. Şi acolo mi-era veşnic gândul, în copilărie. Îi spuneam mamei, din când în când: Trebuie să ajung la Sfântul Munte! Şi au trebuit să treacă ani şi ani de-a rândul şi să trec printr-o mulţime de încercări, ca până la urmă să ajung în Sfântul Munte şi să văd locul atât de visat al copilăriei.

Spuneam mai sus că deprinderile şi firea se alcătuiesc în copilărie, cresc odată cu copilul şi mor o dată cu omul. După 25 de ani de încercări, m-am întors pe meleagurile satului natal şi m-am dus la un arbore, unde ne adă­posteam noi, copiii; ne aşezam sau mâncam ceva sau ne odihneam, pe care crestam Sfânta Cruce şi scriam numele nostru dedesubt. Firesc, arborele acela crescuse acum: dacă atunci era subţirel, acum avea jumătate de metru în grosime şi se mai vedeau pe coaja lui, ca o cicatrice, integrate în arbore, numele şi Sfânta Cruce. Ei, cam aşa este şi viaţa noastră în trupul acesta mare al creştinătăţii, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „suntem mădulare unii altora”. Nu numai noi, oamenii, suntem părtaşi unii altora, ca mădularele unui singur trup – Biserica, ci suntem înrudiţi, prin firea pământească, şi cu animalele, cu plantele, cu pomii, cu pietrele, cu pământul, cu aerul şi cu apa. Trăim în ele şi ele trăiesc în noi. Tot aşa, mănăstirile sunt nişte oaze pentru rugăciune, mân­gâiere şi mântuire a poporului creştin ortodox. Mă­năstirile înseamnă rugăciune. Mănăstirile au fost şi rămân un loc unde s-a făcut educaţia şi formarea creştinului care îşi realizează idealul şi care îşi apără Biserica, îşi apără familia, îşi apără Patria, îşi apără şi neamul.

Părinte, ce v-a format cel mai mult duhovniceşte în copilăria Sfinţiei Voastre?

În viaţa de familie a mea, din zona asta a munţilor, ca de obicei, mamele joacă rolul cel mai important. Părinţii, fraţii sunt plecaţi mai mult în dreapta, în stânga; ei sunt pe terenul de luptă. Iar mamele sunt acelea care se ostenesc cu naşterea, cu creşterea, cu formarea caracterelor şi cu in­fluenţa şi viaţa spirituală pe care o are ea. Mie mi-a fost uşor să înclin înspre viaţa monahală, pentru că mama, Dumnezeu s-o ierte, aproape în fiecare zi de duminici şi sărbători, ne lua la Durău, la mănăstirea Secu, Sihăstria, pe la mănăstirea Neamţ; nu erau maşini, se întovărăşeau doi- trei vecini, puneau caii la căruţă, merinde în traistă şi hai la mănăstire, 20 de Km, 25, 30. Şi aşa, adeseori, înnoptam pe la bătrâni, pe la mănăstirea Durău (pe atunci era m-re de călugări). Mănăstirea Durău era un punct mare de atracţie şi important, cu deschidere spre Bucovina şi Ardeal. Era o mănăstire rară, cu cântăreţi şi slujitori buni şi dacă ai fi fost de piatră, tot dădeai o lacrimă. La o priveghere de săr­bătorile acestea mari eram impresionat adânc mai ales când am văzut copilaşi de anii mei îmbrăcaţi în veşminte, ieşeau la vohod acolo cu preoţii, cu lumânări înainte, ipodiaconi. Ei, şi aşa s-a imprimat viaţa asta a lor, încât când veneam acasă trăiam toată săptămâna viaţa Durăului sau a Secului. Acolo am luat legătura cu nişte bătrâni, Părintele Dometian, Părintele Pahomie. Aşa am intrat eu în mănăstire, dar până atunci multe năzdrăvănii am mai făcut, că şi Creangă s-ar minuna de istorisirile mele.  (more…)

16 iunie 2018

Părintele Serafim Bădilă: Părintele Justin Pârvu, medicamentul mântuirii multor suflete

16 iunie – Pomenirea Părintelui Justin cel sfânt de la Petru Vodă

Părintele Serafim Bădilă: Părintele Justin Pârvu, medicamentul mântuirii multor suflete

pr justin pv

Ei bine, dragii mei, mi se pare că nu mi se cuvine mie să vorbesc despre sfinți, pentru că trebuie să fii sfânt ca să poți vorbi corect și cu folos despre sfinți. Și de aceea îmi cer iertare de la bunul Dumnezeu și de la Părintele Justin că îndrăznesc să rostesc câteva cuvinte despre acest sfânt al închisorilor, despre Părintele Justin, pentru care sâmbătă s-a făcut parastasul de 4 ani de la trecerea lui la cer între Sfinții Mărturisitori. Îmi vine în minte o istorioară pe care v-am mai spus-o. Erau doi bărbați, cu familie și când se întâlneau, se plângeau de necazurile pe care le aveau cu oamenii și în familie. Iar pe de altă parte cârteau că: „Uite cutare e fără Dumnezeu în lume, creează atâtea necazuri, face atâtea rele”. Își vărsau oarecum păsul și unul și altul. Dar în general erau practicanți ai Ortodoxiei, erau oameni care mergeau la biserică, care își mărturiseau greșelile, păcatele, oameni care se sileau cu rugăciunea, cu postul, cu faptele bune, ca să fie în lumină. Totuși, ăsta era păcătuțul lor. Și și-au încheiat amândoi viața vremelnică cum ni se va întâmpla și nouă care suntem aici și tuturor care ne-am născut. Iar Dumnezeu pe cumpănă a pus și cele bune și cele rele care au fost mărturisite și părăsite și i-a rânduit în Împărăția Cerului, în «frumusețile pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inimă nu s-au suit», cum spune Sf. Apostol Pavel, știți și dumneavoastră. Și uimiți de ce minunăție i-a învrednicit Dumnezeu să moștenească și încă veșnic, în bucuria aceasta, în fericirea aceasta, aud ei o poruncă dumnezeiască: „Vine un slujitor al Tatălui, să se facă pregătirea cuviincioasă!”, și imediat se întind covoarele, se presară flori, se așază îngerii cu trâmbițe și cu cântări, ca să-L întâmpine cum se cuvine. Și când văd ei toată pregătirea aceasta, cei doi își dau coate unul altuia: „Vezi, mă, și aici e ca pe pământ. Nouă nu ni s-a făcut primire din asta”. Dar un înger din cer se desparte de ceata lui care era acolo și zice: „Nu cârtiți aici în rai, că de ăștia ca voi vin cu sutele, dar un slujitor al altarului foarte rar”.
Ei bine, eu cred și mărturisesc că o primire deosebită i s-a făcut Părintelui Justin. După 94 de ani de viață pământească, așa întâmpinare cred că i s-a făcut. De ce? Dați-mi voie să încerc să vă spun, ca să susțin ceea ce am spus. Păi, Părintele care s-a născut în localitatea Petru-Vodă, a construit acolo două mănăstiri, de călugări și de călugărițe. Atunci când a fost operat la Cluj, zicea către medicul care l-a întrebat: „Părinte, vrei să te operez?”, „Da, dar numai să nu fiu mucenicit cu cuțitul, că am 150 de fete și 80 de băieți și mă așteaptă”.
Ei bine, două mănăstiri pe locul ales, dar până să ajungă la acestea, Părintele a slujit lui Dumnezeu de mic. La 17 ani a părăsit casa părintească și fiind copil curat a intrat la mănăstirea Durău. La 23 de ani pentru viața lui exemplară a fost sfințit ca preot. A urmat războiul și a fost cu armata până în Odessa. La Oglinzi, lângă Târgu-Neamț, mi-a spus că s-a dat o bătălie, 400 de oameni mi-a zis Părintele că a spovedit, a împărtășit și a doua oară au venit bombardamentele. Atâția au plecat dezlegați de păcate și cu „medicamentul” mântuirii. Iată la ce misiune l-a chemat Dumnezeu pe Părintele, de tânăr! Venind din război a fost pe lista celor periculoși pentru regimul ateist instalat și a fost condamnat la 12 ani de închisoare, unde cea mai mare satisfacție o avea când făcea Sf. Liturghie în celulă și chiar spunea: „Nicio Liturghie cu trăire și cu atâta har n-am săvârșit ca acolo în închisoare”. A fost în închisoare și la Aiud și la Periprava și la Canal și la Baia Sprie. Deci, a răbdat mult, dar acolo a avut parte de oameni cu cultură și trăire: generali, ofițeri, medici, ingineri, de toate felurile, care își împărtășeau unul altuia, fel de fel de cunoștințe. Și acolo știa pe de rost Paraclisul și Acatiste și rostea mereu Doamne Iisuse. A ajuns la mari trăiri, fiind acolo în închisoare. Legătura cu Dumnezeu l-a făcut să facă față tuturor necazurilor și când să iasă, cu puțin înainte de termen, i s-a pus întrebarea: „Acum, care mai credeți în Dumnezeu?” și a făcut 

(more…)

Din relatările Maicii starețe Justina Bujor despre viețuirea minunată a Părintelui Justin

16 iunie – Pomenirea Părintelui Justin cel sfânt de la Petru Vodă

Din relatările Maicii starețe Justina Bujor despre viețuirea minunată a Părintelui Justin

Maica stareță, sfinția voastră ați stat mult în preajma Părintelui Justin Pârvu, fiind cea mai apropiată dintre ucenicii săi, pentru început ne puteți spune cum l-ați întâlnit pe Părintele?

Parinetele Justin PârvuNu pot spune că eu am fost cea mai apropiată din ucenicii săi, pentru că în primul rând cu duhul trebuie să fii aproape de sfinți, așa că poate sunt mulți alții care i-au fost mult mai apropiați decât mine, chiar dacă eu mai toată ziua stăteam lângă sfinția sa, dar contează cât de mult te-ai apropiat de virtuțile sale, cât de mult a putut vasul tău încăpea să se umple cu duhul său.

Prima oara l-am cunoscut pe părintele Justin în ianuarie 1998, în perioada când eram studentă în anul V la medicină în Iași. Scopul venirii mele la Petru Vodă era strict pentru a vizita mănăstirea și a ajuta o persoană (unul din prietenii mei) să se apropie de Dumnezeu. Nici nu aveam măcar în gând să intru la părintele Justin, considerând că nu am nicio problemă importantă. La timpul respectiv nu cunoșteam foarte multe despre părintele Justin, pentru că nu era mediatizat deloc, știam doar că făcuse ani grei de temniță și că e luminat de Dumnezeu. Printr-o întâmplare, o fată care se afla la arhondaric[1] m-a întrebat dacă am intrat la părintele Justin și mi-a arătat unde e chilia, insistând să merg chiar în clipa aceea. Am intrat în chilia părintelui. Eram fascinată, Părintele m-a întâmpinat cu un zâmbet larg și simțeam că parcă ne cunoaștem de o viață. M-a întrebat de unde sunt, ce fac. Eu i-am explicat că voiam o viață mai simplă, eventual la țară, la munte, ca nu vreau carieră medicală într-un mare spital. Și sfinția sa a început să-mi spună ca acest cabinet modest pe care îl caut eu, trebuie să fie ca o chilie de maică și după câteva minute a zis că vrea să facă un spital în Petru Vodă și atunci când termin facultatea să vin direct la el să lucrez la acest spital. Eu i-am răspuns fără nicio șovăire: Da, părinte! Am plecat cu o bucurie imensă în suflet, încredințată fiind în sufletul meu că va trebui să dau ascultare acestui Părinte, care îmi părea mai cunoscut decât proprii mei părinți.

După această primă întâlnire am plecat așadar cu traseul vieții schimbat. Am început să vin foarte des la Petru Vodă, atât în anul V, cât și în anul VI de facultate.
(more…)

12 mai 2018

Părintele Justin cel Sfânt de la Petru Vodă. Ultimile sale pătimiri – Istorisite cu smerenie, evlavie și recunoștință  de doctorul său

Parintele-Justin-Parvu-1440x1080

Părintele Justin cel Sfânt de la Petru Vodă. Ultimile sale pătimiri 

Istorisite cu smerenie, evlavie și recunoștință  de doctorul său


BINECUVÂNTAREA DE A TRATA ŞI ÎNGRIJI UN SFÂNT. MĂRTURIA MEA

Dr. Dan Tudor ENIU

dr Eniu-Dan1În general, credincioşii caută, cu eforturi mari şi cu orice sacrificii, să ajungă la duhovnici buni, părinţi duhovniceşti cu har, călugări vestiţi, mai ales atunci când au probleme. La marii părinţi este coadă permanent, lumea se înghesuie. Sau eu nu am avut probleme atât de mari, sau nu am ştiut unde să caut, dar, deşi aveam credinţă în Dumnezeu de mic, înrădăcinată de bunicii mei – oameni buni şi credincioşi, nu am umblat după mari duhovnici. În schimb, pot spune că Părintele Justin m‑a căutat pe mine, ca să mă ajute, m‑a chemat, spre binele meu. Dar de atunci mi‑a marcat şi schimbat viaţa. Cred că asta a fost voia lui Dumnezeu, ca eu să‑L descopăr, să mă apropii mai mult de credinţa adevărată, să găsesc Calea şi Adevărul, prin mijlocirea Părintelui Justin Pârvu.

Sunt medic, chirurg oncolog. Acum 6‑7 ani am tratat în mai multe rânduri măicuţe de la Petru Vodă, care mi‑au spus că au primit binecuvântarea Părintelui Justin să vină la mine. M‑am bucurat, deşi, plin de ruşine, dar cu sinceritate, recunosc că nu ştiam cine este Părintele Justin. Fusesem de mai multe ori pe la mănăstirile din Bucovina, am cunoscut mai mulţi părinţi, dar la Petru Vodă încă nu ajunsesem. Am făcut tot ce trebuia, mi‑am făcut datoria şi meseria, a ieşit bine. Una dintre maici m‑a invitat la Petru Vodă, să mă ducă la Părintele Justin. După câteva luni, fiind în excursie prin Bucovina cu familia, am dat curs invitaţiei şi am trecut pe la Petru Vodă. Maica ne‑a introdus la Părinte.

Am intrat în chilia mică, cu soţia mea şi cu copiii, şi atunci l‑am cunoscut. Din prima clipă m‑a impresionat liniştea, siguranţa, energia şi căldura pe care o răspândea, în ciuda vârstei, în ciuda orei târzii, oboselii, presiunii oamenilor de afară. Ni s‑a adresat ca unor vechi şi dragi cunoştinţe, ne‑a copleşit cu iubire, ne‑a făcut câteva recomandări scurte, ne‑a dat câte un cadou şi am ieşit mult mai uşori, mai liniştiţi, mai relaxaţi, parcă eliberaţi de o povară de care nu ştiusem. Nu a trebuit să‑i spunem sau să îi cerem nimic, ştia totul. Ne‑a răspuns la întrebări fără să i le punem. Atunci am înţeles ce har are Părintele, am înţeles de ce veşnic sunt sute de oameni care aşteaptă să fie primiţi la sfinţia sa şi am început să descopăr puterea lui Dumnezeu.

Din acel moment nu am mai putut să fac rău. Am acceptat tot ce a venit aşa cum a venit, pentru că am înţeles că asta mi se cere. Mi‑am descoperit, cred, menirea, am înţeles rolul meu. Şi nu prididesc să‑I mulţumesc lui Dumnezeu, pentru tot ce mi‑a dat, şi Părintelui Justin pentru felul în care a schimbat viaţa mea.

De atunci am mers periodic la Petru Vodă pentru binecuvântarea Părintelui Justin. S‑a creat o legătură foarte puternică, pe care nu o pot explica, dar care îmi dădea permanent putere. De câte ori mi‑a fost greu sau am avut necazuri, am apelat la Părinte şi m‑a liniştit. Am tratat cu succes mai mulţi vieţuitori ai mănăstirii, cu binecuvântarea părintelui. Am simţit în permanenţă descărcarea harului părintelui asupra mea şi familiei mele.

În urmă cu trei ani, Părintele Justin s‑a îmbolnăvit grav la plămâni şi a fost adus la Cluj. Am fost solicitat şi eu de către apropiaţii părintelui, la cererea sfinţiei sale, să‑mi aduc aportul la diagnostic şi tratament, alături de echipa de la Spitalul Clujana. Simţeam şi atunci, cum am mai simţit de fiecare dată în prezenţa Părintelui, că sunt un fel de actor care face un rol după un scenariu scris dinainte, simţeam că părintele ştie ce va urma şi ce vom face fiecare, ce se va întâmpla, şi oarecum noi suntem la un examen, noi vom demonstra de câtă iubire şi dăruire suntem capabili. Noi încercam fiecare să facem cât mai mult şi mai bine medical, după cum ne dictau cunoştinţele noastre şi experienţa profesională, situaţia era foarte gravă, parcă fără speranţă, cu atâtea puncte slabe, încât nu vedeam un sfârşit bun. Părintele Justin ne asculta de fiecare dată cu interes, încuviinţa tot şi ne binecuvânta. A fost greu, a durat destul de mult, dar, în final,   

(more…)

22 iunie 2017

Părintele Iachint de la Putna. 23 iunie 1998 – Nașterea sa întru Veșnicie

Filed under: Bucovina profundă,sfinti contemporani,sfintii români,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 13:30

pr IACHINT de la Putna -UNCIULEAC

Mari duhovnici ai neamului românesc

Părintele Iachint de la Putna

23 iunie 1998 – Nașterea sa întru Veșnicie

Un articol de Stelian Gomboș
 
Preacuviosul Părinte Arhimandrit
Iachint Unciuleac de la Mănăstirea Putna
– ctitor şi ziditor, doctor şi tămăduitor al inimilor…
 
 
Părintele Stareţ şi Arhimandrit Iachint Unciuleac a sfârşit în scaunul de spovedanie. Ca o statuie vie a rugaciunii mărturisind în moarte ceea ce făcuse întreaga viaţă. I-am văzut chipul pe care se aşternuse bucuria marii întâlniri şi vă mărturisesc faptul că arareori am văzut figuri atât de luminoase la cei în viaţă…
Mânăstirea Putna, de a cărei reînoire s-a legat şi Părintele Arhimandrit şi Stareţ Iachint Unciuleac, îşi prăsnuieşte, annual, hramul de Adormirea Maicii Domnului. Este un bun prilej şi pentru noi să ne aducem aminte de stareţul ei, răbdătorul Iachint, printr-un buchet de amintiri care vor să redescopere mireasma sufletului său frumos. Ele au fost culese de Părintele Ieromonah Ioasaf Unciuleac, nepotul său, care a şi publicat un volum, dedicate şi închinat avvei de la picioarele mormântului Voievodului şi Dreptmăritorului Ştefan cel Mare şi Sfânt.
 
Elogioasă introducere
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Iachint Unciuleac s-a născut în anul 1924 în comuna Dagâţa Iaşiului, satul Mănăstirea, într-o familie de credincioşi ortodocşi. După absolvirea Şcolii de cântăreţi bisericeşti de la Roman, în anul 1951 a intrat pe poarta vestitei mănăstiri sucevene Slatina, acolo unde stareţ era marele Părinte Cleopa Ilie. În anii 1951-1955, tânărul monah Iachint a fost condus să urmeze Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ şi să fie hirotonit ca ierodiacon. În primăvara anului 1956, monahul Iachint s-a numărat printre cei 16 vieţuitori care l-au urmat pe arhimandritul Dosoftei Moraru să redea viaţă mănăstirii ştefaniene de la Putna. Cu toate greutăţile provocate de autorităţile statului, tânărul cuvios a reuşit să-şi găsească liniştea sufletească atât de necesară rugăciunii, ajungând să fie printre cei cercetaţi de pelerinii închinători la mormântul marelui voievod moldav. În timpul aplicării decretului 410, atunci când mulţi monahi, inclusiv din Mănăstirea Putna, au fost scoşi, Preacuviosul Părinte Iachint Unciuleac a rămas numai pentru faptul că avea studii teologice. După acest moment, aproape că Putna Domnitorului Ştefan cel Mare a rămas pustie, dar tânărul Iachint, hirotonit ca ieromonah şi numit ca duhovnic, a fost cel care a perpetuat viaţa monahicească în acest aşezământ. Treptat a devenit unul dintre duhovnicii cercetaţi din nordul Moldovei şi eclesiarh al bisericii. În anul 1973, pe când urma cursurile Institutului Teologic din Bucureşti, a fost numit stareţ, funcţie pe care a slujit-o vreme de aproape 20 de ani. În anii 80 a fost ghid al mănăstirii, dar pentru că avea darul vorbirii, de fiecare dată oferind sfaturi duhovniceşti celor care vizitau mănăstirea ştefaniană, mereu era şicanat de organele Securităţii. Autorităţile statului vedeau în Mănăstirea Putna un obiectiv turistic, dar credincioşii veneau la mormântul lui Ştefan pentru liniştea sufletului. În anul 1992, Părintele Iachint Unciuleac s-a retras din stăreţie, spovedind în continuare şi sfătuindu-şi permanent ucenicii. La 23 iunie 1998, Părintele Iachint Duhovnicul a trecut la cele veşnice din al său scaun de spovedanie.
În persoana Părintelui Iachint se îngemănau armonios monahul, duhovnicul şi stareţul, dar mai mult parcă duhovnicul şi monahul, într-o vreme în care monahii nu erau prea mulţi, iar duhovnicii îndelung căutaţi.
Monahul Iachint era un iubitor al rugăciunii. Nelipsit de la rânduiala liturgică a mănăstirii, mai ales de la Sfânta Liturghie, cuvioşia sa era un exemplu pentru mai tinerii discipoli, unii dintre ei devenind peste ani aidoma învăţătorului lor. În popasurile de la Mănăstirea Putna îl vedeam pe cuviosul monah Iachint participând dis-de-dimineaţă la Utrenie şi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, chiar dacă în mănăstire se aflau oaspeţi aleşi. Ziua începea, aşadar, pentru Cuvioşia Sa, prin întâlnirea cu Dumnezeu în rugăciune. Aşa s-a format Monahul Iachint, într-un duh de rugăciune, continuând în veacul XX tradiţia cuvioşilor de demult, care l-au iubit pe Dumnezeu mai mult decât s-au iubit pe ei înşişi.
Duhovnicul Iachint era cunoscut

(more…)

17 iunie 2017

Părintele Benedict Ghiuş, cuviosul mărturisitor

Pr Benedict-Ghius_w1217_h1499_q100

12 iunie 1990 – nașterea întru Veșnicie a celui intre sfinți părintele nostru

Părintele Benedict Ghiuş,

cuviosul mărturisitor

 

Ioan Ianolide: ”Figură luminoasă, suflet blând, om de perfect echilibru, deopotrivă duhovnic şi teolog, poate puţin naiv a fost arhimandritul Benedict, care a dat prestigiu monahismului românesc prin participarea sa la rezistenţa credinţei, mărturisită în temniţă şi martiriu.”

Părintele Benedict s-a născut la 21 octombrie 1904 la Domneşti, Vrancea, primind la botez numele de Vasile.

A făcut studii de teologie la Bucureşti şi doctoratul la Strasbourg, susţinând valoroasa şi spirituala lucrare „Taina răscumpărării în imnografia ortodoxă”. A intrat în monahism la mănăstirea Noul Neamţ.

A fost membru al Mişcării Legionare, contrar afirmaţiilor duşmanilor ei şi ale unor creştini slabi de înger care văd în aceasta un mare „pericol” (a făcut parte alături de: arhim. Roman Braga, ierom. Adrian Făgeţeanu, ierom. Arsenie Papacioc, , poetul Ion Barbu, compozitorul Paul Constantinescu (evreu), arhitectul Constantin Joja, ierom. Petroniu Tănase, dr. Nicolae Nicolau, cu toţii membri şi ai Rugului Aprins).

Refugiat în 1940 în România, a fost asistent la facultatea de Teologie din Bucureşti şi profesor la Seminarul teologic din Neamţ, slujitor la Catedrala Patriarhală. A fost ales episcop de Hotin (1943), dar autorităţile nu l-au dorit. El însuşi a refuzat în trei rânduri sfinţirea ca episcop. După anii de închisoare a trăit retras şi discret la Mănăstirea Cernica.

A fost arestat în 1958 şi condamnat în lotul „Rugului Aprins” prin sentinţa nr. 125/1958 a Tribunalului Militar Bucureşti, la 15 ani închisoare. Deţinut la Aiud şi Salcia, a fost eliberat în 1964. Va trăi apoi retras şi discret la mănăstirea Cernica, unde trece la cele veşnice în 12 iunie 1990. (cf. C. Ioniţoiu, „Martiri şi mărturisitori…”)

„Părintele acesta practica, de mai multă vreme, rugăciunea inimii… Soarele nu pătrundea în biserică, aşa că era destul de întuneric. La un moment dat, o lumină dulce a început să se răspândească din colţul în care era aşezat părintele Ghiuş. Fără a se întinde în tot altarul, lumina aceasta înconjura chipul surâzător şi transfigurat al părintelui. Această lumină a durat pe tot parcursul liturghiei, iar în momentul în care părintele a luat Sfânta împărtăşanie, mâinile i-au devenit luminoase.

Cu toate acestea, părintele nu realiza ce se întâmpla. Atunci, fiecare s-a închinat înaintea sa, dar părintele s-a întristat, simţindu-se prea onorat, şi se retrase timid în colţul său. ”. (more…)

28 ianuarie 2017

Părintele Proclu a plecat la Domnul

Filed under: cuvintele sfintilor,Părintele Proclu,sfinti contemporani,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:34

proclu-parintelePărintele Proclu a plecat la Domnul, astăzi 28 ianuarie 2017, la ora 16.15, în ziua de pomenirea Sfinților Isaac și Efrem Sirul.

Suntem triști pentru că am pierdut un sfătuitor și un părinte duhovnicesc harismatic, dar suntem și plini de nădejde că am dobândit un sfânt rugător în Împărăția Cerurilor, un sfânt care ne cunoaște frământările și necazurile.

Ne rugăm lui Hristos, Dumnezeul nostru, să-l așeze cu sfinții și pe noi să ne miluiască pentru rugăciunile Părintelui Proclu!

Înmormântarea va avea loc marți dimineața la 10.30 la Sihăstria Putnei.


„Nimica sunt, nimica pot, nimica am”

Un cuvânt al Părintelui Proclu

„Până la urmă, tot smerenia este vârful tuturor virtuţilor. Dacă cineva are fapte bune şi n-are smerenie, se răstoarnă din căruţă; este în primejdie. Unii n-au fapte bune, dar au smerenie, căinţă, păreri de rău, pe aceia îi mântuieşte Bunul Dumnezeu mai mult ca pe aceia care au fapte bune şi li se pare că au ceva.

Un bătrân s-a rugat Bunului Dumnezeu întrebând ce fapte să mai facă, ca să se mântuiască. Şi i s-a arătat îngerul şi i-a zis: „Aşa să te mântuieşti, dacă cugeţi astea: nimica sunt, nimica pot, nimica am”. Şi aceste cuvinte, tot un cuvânt sunt: smerenia. Şi cine se smereşte, caută să fugă de tulburări… (more…)

14 septembrie 2016

14 septembrie: pomenit in inimile noastre Cuviosul Mărturisitor Sofian Boghiu (1912-2002)

parintele-sofian-boghiu

14 septembrie:

pomenit in inimile noastre

Cuviosul Mărturisitor

Sofian Boghiu

(1912-2002)

 

Născut la 7 octombrie 1912 în Cuconeştii Vechi, jud. Bălţi, Basarabia. A trecut la cele veşnice după o îndelungată suferinţă de Înălţarea Sf. Cruci, la 14 septembrie 2002 în Mănăstirea Antim, Bucureşti. Mare duhovnic ortodox şi pictor bisericesc, membru al „Rugului Aprins”, deţinut politic între 1958-1964.

Mare duhovnic şi îndreptător al sufletelor, prin cuvânt tainic şi prin săvârşirea Sf. Liturghii dăruia tuturor puterea de ridicare spirituală, iar prin predicarea Cuvântului dumnezeiesc i-a adus pe foarte mulţi oameni pe drumul mântuirii.

În anii ’30, când îşi făcea studiile medii la Seminarul monahal de la Cernica (venit din Basarabia unde se închinoviase de tânăr la mănăstirea Dobruşa), a făcut parte din Frăţia de Cruce. Acest fapt l-a ajutat în hotărârea de a îmbrăţişa monahismul, cum au făcut şi alţi legionari (monahul Marcu Dumitrescu de la Sihăstria, monahul Nectarie Ciolacu de la Sâmbăta, monahul Atanasie Ştefănescu de la Petru Vodă, ieromonahul Ioan Negruţiu de la Timişeni etc).

Datorită condiţiei sale de monah a ţinut discret acest lucru (încadrarea în Mişcarea Legionară), dar n-a rămas necunoscut securităţii. A fost osândit la 18 ani temniţă grea în procesul „Rugului Aprins”. Această (more…)

Pagina următoare »

%d blogeri au apreciat: