Valeriu Gafencu: Despre comunitate. Despre rolul creștinismului. Despre actualitate

Despre comunitate

 – Am impresia, Valeriu, i-a zis un prieten, ca tu te concentrezi asupra problemelor sufletesti, a vietii interioare personale, si neglijezi aspectul social al crestinismului.

Valeriu a raspuns:

– Solutia pe care o dau omenirii crestinii este spiritualitatea crestina, si ea este o conceptie integrala de viata. Nu e ingaduit a ne rezuma la o viata launtrica neglijandu-ne semenii, dar nu se poate nici croi o lumea fara a avea o viata duhovniceasca. Spiritualitea crestina inseamna guvernarea Duhului Sfant. Stradaniile noastre duhovnicesti launtrice sunt o pregatire pentru o vietuire duhovniceasca in societate. A sari peste ele inseamna a merge spre dezastru, caci Il parasim pe Hristos. Daca crestinismul n-ar fi si viata launtrica, el n-ar respecta omul si n-ar cunoaste libertatea lui. Trairea launtrica se ingemaneaza cu oranduirea sociala. Acum insa suntem in ceas de mare cumpana. Sa ne pregatim pentru moarte, ca sa castigam viata.  

 – Care este deosebirea dintre comunitatea crestina si celelalte societati?

 – Comunitatea crestina e bazata pe Duhul Sfant si pe dragoste. Ea e libera. Ea asigura desavarsirea omului, precum si infratirea dintre oameni. Comunitatea crestina nu e nici fictiune colectivista, nici tiranie individualista, ci e adevar si iubire, libertate si munca.

– Care este ideea de proprietate crestina?

 – Obsteasca.

 – Crestinismul este proprietar?

 – Este administrator.

– E bine a trai din mila?

– Mila nu va pieri niciodata, dar nu e bine ca societatea sa se imparta in milostivi si miluiti, caci cei miluiti pot fi umiliti in demnitatea lor de oameni. Mila este un act individual. Comunitatii ii este specific ajutorul reciproc. Dreptatea si justitia sunt ale politicii. Dar si in cea mai perfecta umanitate mila va continua sa fie o caracteristica a relatiilor dintre oameni. 

 – Ce zici de expluatarea omului de catre om?

 – E cumplita expluatarea omului de catre om; aceata presupune o societate individualist-burgheza materialista si egoista, si ea nu are nici o tangenta cu crestinismul. Dar omul poate fi expluatat si mai cumplit de stat; aceasta presupune o societate tiranica, determinista, materialista si anticrestina. 

 – Se dovedeste insa ca productivitatea si creatia sunt superioare in societatile individualiste tocmai prin instinctele materiale si prin egoismul lor. Ce zici de asta?

– Numai constransi de imprejurari capitalistii au tinut cont de sensul social al profiturilor; altfel ar fi exploatat fara mila pe muncitori. Individualismul poate fi un corectiv, o alternativa a colectivismului, dupa cum si colectivismul poate fi un corectiv si o alternativa a individualismului. Jocul libertatii trebuie sa fie moral, jocul autoritatii, de asemeni, sa fie moral. Numai comunitatea libera, constienta, dominata de valori sfinte poate impaca conflictul dintre individualism si colectivism.

– Comunitatea este o problema de interese ori de generozitate?

– Este o problema de constiinta, de cunoastere, de luciditate; caci e unica formula care da si satisfactie sufleteasca si rezolva si aspectele materiale ale vietii. Prin comunitate viata si societatea se dezvolta solidar si armonios. 

– Are individul libertate, initiativa, dinamism in comunitate?

 – Pe de o parte individul daruieste totul comunitatii, pe de alta comunitatea ii ofera libertatea deplina de lucru si creatie. Comunitatea nu poate fi vie si rodnica decat prin elanul tuturor persoanelor care o compun. 

– Cine decide in comunitate?

 – Cred ca deciziile trebuie sa fie sobornicesti. Comunitatea e in slujba poporului si poporul trebuie sa decida. Conducatorii si elitele trebuie sa aiba deci adeziunea poporului. 

– Comunitatea universala trebuie sa fie centralizata?

– Comunitatile trebuie sa se dezvolte natural. E nevoie insa si de o constiinta a comunitatii universale si de un mod de participare la ea, dar nu prin dirijare si planificare centralizata, caci astfel se ajunge la tiranie. 

 – Care sunt dusmanii spirituali ai comunitatii crestine?

 – Raul, pacatul, patima, egoismul, lacomia, avaritia, orgoliul, invidia, tendinta de dominare, lenea, indiferenta, ignoranta, angoasa, neascultarea, incorectitudinea, necredinta. 

– Care sunt dusmanii materiali ai comunitatii crestine?

 – Dusman nu este materia, ci intelegerea si folosirea gresita a materiei; nu este necesitatea vitala, ci denaturarea necesitatilor. Nu sunt rele legile si formele, ci absolutizarea lor, nici ideile, caci ideile sunt bune, dar la locul si la vremea lor; dusman nu este viata, fiindca viata este scopul existentei noastre, ci viata rau inteleasa si egoista. 

– Care sunt dusmanii din afara ai comunitatii crestine?

– Sunt interesele individuale care se opun comunitatii din egoism ori orgoliu, sunt interesele care se organizeaza colectiv pentru a-i apara egoismul si orgoliul, si, in fine, sunt orgoliile si egoismul care se organizeaza politic si care mineaza comunitatea crestina.

 – In fata atator dusmani, ce trebuie sa faca crestinii?

– Sa lupte, sa indrazneasca, sa infrunte pe toti cei ce se opun binelui si adevarului, raspunzand deopotriva indivizilor, organizatiilor si tuturor formelor politice anticrestine.

 – Trebuie sa ajunga, deci, la puterea politica?

– Trebuie sa impuna respect si libertate din partea puterii politice! Un popor cu o vie constiinta crestina va avea si o guvernare pe principii crestine. Comunitatea insa sa nu se confunde cu statul, pentru a nu se ajunge la tiranie si la abuzuri. 

– Ce e deci de facut?

– Sa formam constiinta crestina a oamenilor.

 – Dar sunt prea multi crestini care nu pricep sensul si rostul comunitatii crestine!

– Din pacate acesta este adevarul. Crestinii botezati de azi nu au nici pregatirea sufleteasca a cartehumenilor ori a penitentilor de odinioara.

 – Oare vinul cel nou al Evangheliei a avut candva burdufuri noi pe potriva lui?

– Au fost oameni care au trait sfintenia, au fost si societati ce s-au straduit intru dreptate, dar mai e mult de facut. Crestinismul nu se poate declara satisfacut cu un numar de sfinti, nici ci un numar de manastiri, ci cu un mod de viata si cu o societate crestina.

– Acorzi incredere oamenilor?

 – Da, dar si raspundere.

 – Incercand sa schimbam lumea, nu exista riscul sa cadem in istoricitate si omenitate?

– Omul nu se poate salva fara Dumnezeu. Istoria nu se poate desavarsi fara aspiratia transcedentala, de aceea credinta este baza intregii lumi crestine. Avem nevoie de har, multumim lui Dumnezeu ca ne-a dat har, cautam la randul nostru sa ne indeplinim rolul de oameni. Am fost mantuiti prin Hristos, ramane sa ne mantuim si prin faptele noastre.

---

 

Despre rolul crestinismului

– Care sunt Valeriu, nazuintele crestine de azi?

– Acum si in viitor sunt necesare doua procese crestine: unul de reincrestinare a crestinismului si altul de increstinare a necrestinilor. Prin reincrestinare intelegem intrarirea creditei crestine, efortul de traire autentic crestina, trepte de desavarsire duhovniceasca, comunitate crestina activa, solidara, frateasca, si definirea formulelor de viata crestina. Dar crestinatatea a pierdut rolul ei mesianic si nu mai are forta istorica necesara de polarizare, de indumnezeirea lumii. In acest fel, ea lasa spatiu liber pentru pagani, atei, iudei. Cine crede fara a fi si un misionar, acela inca n-a cunoscut frumusetea credintei. 

– Crezi, Valeriu, ca traditionalismul, deci si crestinismul, inseamna traire in trecut?

– Nicidecum. Crestinismul e actualitate, e Hristos in actualitate. Daca viata e unica si mereu noua, cum am putea trai in trecut? Si daca viata a ajuns la formele actuale, cum ar putea sa nege trecutul? Prin traditie nu traim in trecut, ci dam continuitate Duhului Sfant, acum si in vecii vecilor. Cu discernamant, cu grija, cu intelepciune trebuie sa invatam din traditie cele necesare in actualitate si in viitor.

– Crezi, Valeriu, ca putem trai in perspectiva eshatologica, rupti de lume, de istorie, de actualitate?

– O astfel de teorie este pe cat de absurda, pe atat de ipocrita. Vesnicia incepe acum. Numai daca traim vesnicia acum o vom avea eshatologic, altfel o pierdem. Deci crestinii fac istorie, dar nu se confunda cu istoria, caci numai nazuind spre vesnicie vom avea lumina si puterea de a face din istorie trepte mereu noi, mereu mai sus catre Imparatia lui Dumnezeu. 

– Ce este necesar pentur a zidi lumea crestina?

– Este bine sa ne orentam dupa exemplul clasic al comunitatii apostolice: sa cunoastm bine invatatura crestina pentru a-i vedea aplicabilitea in actualitate; sa ne unim intr-o lucrare solida, in lumina si sub calauzirea Duhului Sfant; sa traim intr-o comunitate obsteasca a dragsotei, care sa fie dupa voia lui Dumnezeu; sa ne rugam, sa liturghisim, sa ne unim cu Hristos, ca prin harul si darul Lui sa fim in Imparatia Lui.

– Valeriu, care sunt factorii care mantuiesc lumea?

– Am putea spune ca este unul singur: Dumnezeu; si n-am gresi, caci de la El este totul si prin El se va desavarsi lumea. Dar procedand astfel, n-am intelege bine omul, viata natura. Deci sunt doi factori care decid destinul lumii: Dumnezeu si omul, pogorarea lui Dumnezeu si nazuinta omului spre cer, harul dumnezeiesc si vointa omului. Conlucrarea lui Dumnezeu cu omul este cheia mantuirii lumii. 

 – Putem prezenta lumii un plan crestin concret de viata si guvernare? 

– Crestinii propun lumii o spiritualitate, iar lumea trebuie sa gaseasca formele de viata corespunzatoare ei in actualitate. Fundamentarea lumii pe credinta este o reimprospatare necurmata a Evangheliei. Duhul apostolic si martiric trebuie sa ramana mereu viu. Nazuintele sfinte trebuie sa vibreze necontenit in lume; Nazuim spre o lume crestina, arzand in flacara credintei si a iubirii, urmand patimile si martiriul, preamarind Invierea, Schimbarea la Fata si Inalatarea.

---

 

Despre actualitate

 

– Valeriu, adesea vorbesti despre actualitatea crestinismului. Cum o vezi?

– Hristos este prezent de-a pururi si pretutindeni in istorie, in mod mistic, tainic si prin constiinta si lucrarea credinciosilor.

– Care ar fi mijloacele de actualizare a credintei?

– Sunt mijloace spirituale, cum ar fi viata launtrica, stradaniile duhovnicesti, morala, virtutea, lupta cu pacatul, innoirea launtrica, atmosfera duhovniceasca, la care se adauga invatatura, cuvantul, creatia, studiul, stiinta, artele, munca si altele. Sunt insa si mijloace de ordin organizatoric, care decurg din primele.

– Mai sunt sfinti in lumea noastra?

– Acest secol a dat noian de sfinti si de martiri, numai ca nu-i cunoastem. Hristos este prezent si activ in lumea de azi prin sfinti, martiri, marturisitori si eroi. Dar lumea crestina de azi nu e solidara cu sfintii ei, caci nu le putem urma exemplul. Daca sfintii de acum ar fi fost la inceputurile crestinismului, toata suflarea crestina ar fi trait cu ei, prin ei, catre ei. Noi nu suntem crestini si de aceea nu ne cunoastem sfintii.

– Ce intelegi prin sfant si sfintenie?

– Sfant poate fi tot omul. Avem sfinti rugatori din pustie, avem sfinti marturisitori din arenele romane, avem sfinti din catacombe si temnite, avem sfinti imparati si eroi, atleti ai lui Hristos, avem sfinti ai milosteniei, avem sfinti clerici si laici, si din popor si din elite. Toti oamenii, in toate domeniile de viata, sunt chemati la sfintenie, adica la o viata traita in lumina Duhului Sfant. Si o precizare: sfintitii nu sunt neaparat si sfinti, ci numai investiti cu iconomia harului dumnezeiesc. Lumea are nevoie si de sfinti, si de sfintiti.

– Crezi ca exista ipocrizii ascunse in crestinism?

– Din pacate, omeneste privind lucrurile, adesea crestinii si-au explicat propriile neputinte si lasitati prin tot felul de filosofii ori principii. Nu e admisibil sa spui: “Eu ma rog, tu poti sa mori de foame”, sau “Eu contemplu pe Dumnezeu, lumea poate sa ramana in mizerie”. Credinta fara fapte e moarta.

– Atunci cum trebuie sa intrelegem cuvintele: “Dati Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”?

– Atata vreme cat “Cezarul” e pagan si necrestin, crestinismul convietuieste cu el pasnic, respectandu-i domeniul, dar pastrand intacta autenticitatea credintei. De pilda, in Imperiul Roman nu s-a facut nici un compromis de credinta in fata Cezarului asupritor, chiar daca asta a dus la rastigniri in arene cu fiare salbatice. Deci acei oameni care fac in istorie compromisuri cu paturile politice, ascunzandu-se adesea sub amintita invatatura a Domnului, parasesc de fapt si pe Dumnezeu, si pe oameni. Trebuie pastrata identitatea crestinismului si afirmata cu intelepciune.

– Va izbuti lumea sa inteleaga si sa primeasca crestinismul autentic?

– Cu greu, dar va izbuti, caci aceasta este o impreuna-lucrare a lui Dumnezeu cu oamenii.

 

(din volumul  Valeriu Gafencu – Sfântul inchisorilor , editat de Moise monahul, Ed. Reintregirea)

---

 

Alte articole:

• VALERIU GAFENCU – DESPRE PACE

• Valeriu Gafencu – Despre criza

• Marin Naidim despre Valeriu Gafencu: Valeriu ne-a arătat calea ce duce la mântuire

• Virgil Maxim despre Valeriu Gafencu: „”Dumnezeu revărsase asupra lui harul frumuseţii sub toate aspectele”

• Ioan Ianolide despre Valeriu Gafencu