Nimeni: Nimic!  Tăcerea m(u)ieilor

Un articol de Patrick Andre de Hillerin / catavencii.ro

Zilele trecute, un neglijent, un împrăștiat, a scăpat un ac de cusut pe podeaua Internetului din România. În alte vremuri, evenimentul ar fi trecut neobservat. Dar nu și atunci. Era atât de liniște, încât atunci când acul a ajuns pe jos a făcut un zgomot de parcă s-ar fi izbit un baros de marmura dintr-o bibliotecă.

Și, totuși, n-a protestat nimeni. Nu s-a auzit nici o admonestare, nimeni n-a sărit speriat, nimeni n-a cerut liniște. Căci liniște era deja. Mormântală, abisală, de început de veac.

Vuvuzelele, fluierele, tobele și boxele portabile adastă, pline de praf, prin cămări, lângă steaguri tricolore și lângă steagurile UE, lângă mânuțe galbene cu mesaje mobilizatoare, lângă proiectoare, pungulițe cu rahat și lanterne de telefon mobil.

Este cumva uluitor ce se întâmplă cu simpatizanții dreptei, oameni care în ultimii trei ani au agitat apele mai ceva decât niște maeștri de ceremonii. Au luptat pentru principii, spun ei. Au luptat pentru a scăpa țara de Ciuma Roșie, spun ei. Au luptat pentru un viitor mult mai bun, spun ei. Și, iată, viitorul mai bun, normal, aspirațional, a intrat pe ușă pe 4 noiembrie, de mânuță cu președintele Iohannis. Iar ei nu mai spun nimic. Pentru că viitorul ăla nu e nici luminos, nici aspirațional, nici măcar normal sau de bun-simț. E cumplit, e arogant, e nesimțit și sfidător. Iar ăsta nu este decât preview-ul, varianta demo a ceea ce ne așteaptă în următorii patru ani, cu PNL cuibărit sub pulpana prezidențială.

Echipa Iohannis are catedrala ei a mântuirii: achizițiile de armament. Prima măsură a guvernului tranzitoriu Orban a fost să plătească mult în avans două miliarde de lei unor producători americani de rachete. Cheltuiala asta și multe altele asemeni, nenecesare, a dat peste cap bugetul, împingându-l înspre deficit. Și au venit, desigur, și împrumuturile. În cascadă. Grămezi de împrumuturi. Brusc, nici unul dintre specialiștii fără cinci minute de pe Internet nu s-a mai priceput la economie. Se pricepeau pe vremuri, acum nici patru luni, dar au uitat tot. Habar nu mai au, nu mai deschid gura să vorbească despre investiții, infrastructură, macroeconomie, curs leu-ero. Nimica-nimicuța. Tăcere totată.

Au ieșit la iveală mașinațiunile ministrului Sănătății. Omul, plătit ani buni de un spital privat, s-a grăbit să favorizeze acel spital în chiar începutul mandatului său ministerial. Pe față. Prins și în stare de incompatibilitate, ministrul a pur și simplu mințit, cu majestuoasă nerușinare, spunând că, de fapt, el operează pro bono. Pro bono, bre, adică moca, gratis, pe degeaba. Unde, în lumea plină de citate rafinate în care a crescut ministrul Costache, gratisul ăsta înseamnă vreo 20.000 de lei pe lună pentru 40 de ore de muncă. Și iar n-a zis nimeni nimic. Nu în lumea fedainilor Justiției, nu în lumea vărsătorilor de sânge pentru dreptate. Băi, iar nimica-nimicuța. O mare de muți disciplinați mărșăluiește resemnată spre victoria finală.   (more…)