Bucovina Profundă

2 noiembrie 2019

Proteste, dezbateri, memoriu, acțiune civică și juridică. Stop 5G în România! Peste 80 de asociații și fundații au semnat Memoriul împotriva tehnologiei 5G. VIDEO

Filed under: atitudine,bioetica,boicot,Uncategorized,ştiinţă - tehnologie — Mircea Puşcaşu @ 00:49

Proteste, dezbateri, memoriu, acțiune civică și juridică. Stop 5G în România! Peste 80 de asociații și fundații au semnat Memoriul împotriva tehnologiei 5G

Către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale

 Plângere prealabilă împotriva motivelor de expunere / fundamentare și a ordonanței cu privire la proiectul de OUG privind simplificarea procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construcții cu privire la infrastructura fizică necesară susținerii rețelelor de comunicații electronice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

 Cerem în mod imperativ anularea acestui proiect de OUG, suspendarea tuturor procedurilor legate de el și a oricăror acte subsecvente ce decurg ca efect din el!

Subscrisele:

1) Asociația PRO CONSUMATORI, reprezentată legal de dl. COSTEL STANCIU – Președinte;

2) Asociația ALIANȚA PĂRINȚILOR, reprezentată legal de dl. CRISTIAN FILIP – Președinte;

3) Asociația PRO VITA București, reprezentată legal de dl. BOGDAN STANCIU- Președinte.

Toate trei cu sediul procedural ales la CABINET DE AVOCAT „ALEXANDRU MARINA-IOANA”, din București, sector 2, str. Dimitrie Marinescu nr. 1 (unde solicităm să ne fie trimise toate documentele de corespondență și procedurale), prin Avocat ales ALEXANDRU MARINA-IOANA,

Plângere prealabilă împotriva motivelor de expunere și a ordonanței cu privire laproiectul de OUG privind simplificarea procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construcții cu privire la infrastructura fizică necesară susținerii rețelelor de comunicații electronice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în temeiul dispozițiilor art. 2 coroborat cu art. 7 și următoarele din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, actualizată, vă NOTIFICĂM următoarele:

            Având în vedere că subiectul în cauză este extrem de complex și necesită dezbateri ample, studii și analize de impact, precum și faptul că proiectul de OUG încalcă în mod flagrant atât Legea fundamentală a țării – Constituția României, precum și legile subsecvente care reglementează în mod imperativ exercitarea dreptului de proprietate precum și alte drepturi cetățenești, iar pe cale de consecință

VĂ ÎNVEDERĂM că atât legiferarea tehnologiei 5G prin OUG cât și textul propus sunt neîntemeiate, nelegale și anticonstituționale. Mai mult, la Referendumul din luna mai 2019 marea majoritate a românilor care au participat la vot și-au exprimat voința în sensul că NU mai vor ca legile importante să fie modificate prin ordonanțe de urgență. Faptul că dumneavoastră, reprezentanți ai guvernului încercați să modificați printr-un OUG nu mai puțin de nouă legi, dintre care unele foarte importante (Legea fondului funciar, Legea cadastrului, Legea de protecție a mediului, Legea asociațiilor de proprietari, Legea autorizării lucrărilor de construcții, Regulamentul general de urbanism etc.), reprezintă o sfidare fără precedent și inadmisibilă a voinței suverane a poporului român. Și pe toate acestea vreți să le modificați doar printr-o simplă ordonanță de urgență, fără dezbatere în Parlament, fără verificări de constituționalitate, fără corelare cu unele directive europene, fără studii de impact, fără nimic!

            În fapt, acest proiect de OUG nu este decât o lungă înșiruire de derogări de la legislația în vigoare, care ar putea produce un haos legislativ cu efecte ireversibile în plan legislativ și social, creându-se și o mare discriminare față de cetățeni. De exemplu, de ce proprietarii de rețele de comunicații sunt scutiți de la obținerea unor autorizații și de unele taxe iar toți ceilalți nu?Toate aceste derogări și încălcări ale legislației în vigoare se vor a fi făcute printr-o „lege specială” (art. 49, alin. 1), în condițiile în care Constituția României statuează că „Nimeni nu este mai presus de lege”!

            De asemenea, proiectul de OUG are nu mai puțin de 50 de articole, mult prea multe pentru o ordonanță de urgență! O eventuală modificare a legislației în domeniu trebuie să se facă prin Legea 159/2016, care reglementează acest domeniu și nu prin alt act normativ.

            CEREM ca subiectul tehnologiei 5G să fie analizat și dezbătut în Parlament – forul legislativ al statului.

            Pe cale de consecință aveți obligația să anulați acest proiect de OUG, având în vedere că nu se justifică o asemenea legiferare.

            Ordonanța de urgență este un act normativ care poate fi emis de Guvern numai într-o situație extraordinară, respectiv acea stare de fapt care pune în pericol interesul public (a se vedea Decizia nr. 1008 din 7 iulie 2009 a Curții Constituționale a României). Din nota de fundamentare a acestui OUG nu reies împrejurările care conferă urgența acestui act normativ! Ordonanța de urgență nu poate fi motivată pe criterii precum: nevoia armonizării legislației naționale cu cea comunitară, oportunitatea reglementării sau utilitatea reglementării, așa cum este stipulat în nota de fundamentare a acestui proiect de OUG.

            Înțelegem necesitatea și utilitatea dezvoltării tehnologice, însă nu în detrimentul deteriorării unui mediu de viață sănătos și echilibrat și nici prin încălcarea legilor sau a Constituției. Înainte de toate este obligatorie respectarea întocmai a prevederilor constituționale, legale și de drept internațional. De asemenea „ritmul avut în vedere în Statele Membre ale Uniunii Europene” nu prevalează în fața respectării legii. La fel, nici „eliminarea barierelor din calea dezvoltării rețelelor 5G” nu trebuie să se facă cu orice preț, respectiv împotriva populației!

 

            Deciziile insuficient verificate, cum este și cazul efectelor nocive a radiațiilor generate de tehnologia 5G, care nu au la bază studii de impact serioase, creează mari probleme când sunt implementate. Avem astăzi, din păcate, o listă lungă de eșecuri la nivelul Uniunii Europene în implementarea unor proiecte, ce au în comun câteva elemente definitorii. Toate au plecat de la premisa că aduc o îmbunătățire a calității vieții și a calității mediului și toate au sfârșit prin a afecta viața oamenilor și starea mediului înconjurător. Mai au însă în comun și faptul că pentru niciunul din cazurile respective nu s-a făcut un studiu consistent și responsabil asupra consecințelor implementării.

            Amintim aici experimentul eșuat cu motoarele diesel pentru autovehicule. În anii ’90, doar 14% din autovehiculele vândute în Europa erau cu motoare diesel. Însă Comisia Europeană a cerut guvernelor să ofere facilități pentru aceste motoare (taxe mai mici etc.), în speranța că se va reduce emisia de CO2, dar fără a lua în calcul emisiile de oxizi de azot.

            Astfel, am ajuns astăzi cu peste 50% autovehicule diesel, poluare accentuată și perspectiva sumbră pentru zeci de milioane de posesori de astfel de autovehicule să nu le mai poată folosi!

            Însă birocrații care iau decizii în Comisia Europeană nu au învățat nimic din acest caz și au continuat cu o serie de proiecte nefundamentate pe studii serioase. Au înregistrat astfel noi eșecuri în privința dezvoltării combustibililor biodiesel, care au fost finanțați degeaba cu miliarde de euro, cu biodieselul din ulei de palmier care s-a dovedit responsabil cu de trei ori mai multe gaze cu efect de seră decât motorina standard, cu peleții din lemn care au dus la defrișări masive, cu organismele modificate geneticcare produc diverse boliși lista poate continua.

            Aceste exemple arată clar că nu toate deciziile luate la nivelul Uniunii Europene sunt bune și corecte. S-au făcut și se fac multe greșeli, din diverse motive, dar mai ales atunci când se iau hotărâri fără analize temeinice și fără să se țină cont de vocea societății civice,care nu întâmplător este supranumită înțelepciunea poporului!

            În Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, la articolul 191 este stipulatPrincipiul precauției. Potrivit Comisiei Europene, principiul precauției poate fi invocat atunci când un fenomen, un produs sau un proces poate avea efecte periculoase, identificate printr-o evaluare științifică și obiectivă, iar această evaluare nu permite determinarea cu suficientă certitudine a riscului. Pentru a fi în concordanță cu prevederile Uniunii Europene, vă solicităm să aplicați principiul precauției, așa cum au procedat și alte state și orașe europene în privința tehnologiei 5G și să opriți orice demers în vederea realizării operabilității acestei tehnologii.

            O astfel de decizie ar fi în acord cu cele deja luate în numeroase alte țări. Astfel, pe 24 martie, în Statele Unite, oficialitățile din orașul Portland, Oregon, s-au opus ferm instalării rețelelor 5G. Pe 5 aprilie, Curtea Supremă de Justiție din California a validat în unanimitate o ordonanță conform căreia companiile de telecomunicații sunt obligate să obțină mai întâiautorizații de la nivel local, nu federal, înainte de a instala orice antenă.

            Patru zile mai târziu, în Italia, orașul Florența a invocatprincipiul precauției și a refuzat să dea undă verde pentru 5G, făcând referire la „ambiguitatea și incertitudinea organizațiilor supranaționale și private (cum ar fi ICNIRP)”, care au puncte de vedere care diferă foarte mult unele de altele, „în ciuda uriașei cantități de dovezi oferite de studiile publicate”, despre efectele asupra sănătății populației. Până acum,un district al Romei a votat împotriva testelor 5G. Datorită presiunii publice mari, în Italia sunt așteptate și alte voturi, din patru consilii regionale, un consiliu provincial și alte consilii municipale.

 

            În aceeași zi, în Rusia, ministrul Apărării a refuzat să transfere frecvențele necesare pentru operarea 5G, fapt care amână introducerea acestei tehnologii cu cel puțin câțiva ani.

            Pe 31 martie, în Belgia, ministrul Mediului a anunțat că orașul Bruxelles nu va implementa 5G, argumentând că nivelele radiațiilor sunt imposibil de estimat iar „locuitorii orașului Bruxelles nu sunt cobai, a căror sănătate să poată fi vândută pentru profit”.

            Germanii au semnat în masă o petiție, care a strâns un număr foarte mare de adeziuni, ce a fost înaintată Parlamentului țării în data de 4 aprilie, pentru a lansa o dezbatere pentru stoparea acordării licențelor 5G până la lămurirea impactului asupra sănătății.

            La aceeași dată, membrii Parlamentului din Olanda au insistat ca, înainte de orice aprobare dată instalării vreunei rețele 5G, să fie făcute suficiente studii științifice cu privire la efectele radiațiilor.

 

            De asemenea, în Elveția a fost o adevărată revoltă națională împotriva tehnologiei 5G, iar la data de 10 aprilie Geneva a adoptat o moțiune pentru un moratoriu asupra acestei tehnologii, prin care i se cere Organizației Mondiale a Sănătății să monitorizeze studii științifice independente (adică fără conflicte de interese, respectiv nefinanțate de industria telecomuni­cațiilor), care să evalueze efectele negative asupra sănătății, datorate sistemelor 5G. Această acțiune este puternic susținută de Federația Doctorilor Elvețieni, care spune că nu există niciun studiu și nicio dovadă științifică care să certifice siguranța noii tehnologii. Se anunță proteste masive ale populației până la eliminarea sistemelor 5G.

            Daniel Buchs, medic și parlamentar regional din partea Partidului Creștin Democrat, ce conduce acțiunile pentru renunțarea la 5G în Elveția, spune: „Așteptăm un studiu serios și independent referitor la tehnologia 5G, care ar putea duce la evitarea unui scandal similar cu cel pe care lumea l-a experimentat cu azbestul. Mult timp azbestul a fost considerat sigur, dar în prezent este responsabil pentru moartea a peste 100 000 de oameni în fiecare an”.

            Organizația Mondială a Sănătății a început studierea riscurilor ce pot proveni din expunerea la câmpuri radio.

 

            Organizația Mondială a Sănătății are în derulare un proiect de evaluare a efectelor câmpurilor electromagnetice asupra sănătății. Recent, a lansat procedura de selecție pentru atribuirea contractelor de cercetare pentru studii care să analizeze şi să sintetizeze dovezile existente până în prezent. Aceasta înseamnă că anul viitor vom avea primele rezultate ale unor studii medicale oficiale, care vor arăta fără echivoc efectele nocive asupra sănătății ale undelor radio cu frecvențe în spectrul 5G.

1) Efectele nocive asupra sănătății ale radiațiilor generate de tehnologia 5G

 

            În ciuda controverselor care se derulează în societate de mulți ani referitoare la acțiunea nocivă sau lipsa acțiunii nocive a radiației 5G asupra sănătății umane, există un adevăr științific fundamental care face lumină în această polemică: în lumea vie toate procesele biochimice de la nivel celular au la bază procese electromagnetice. Orice celulă este în esență o unitate bio-energetică vibratorie, cu câmp electromagnetic propriu. Putem spune că omul și toate ființele vii sunt, din această perspectivă, ființe electromagnetice. De aceea, schimbările nivelului și tipului de radiație electromagnetică din mediu influențează fără echivoc omul și toată lumea vie.

 

            Există la ora actuală suficient de multe studii care au detaliat acțiunea radiației 5G asupra sănătății umane. Efectele acesteia asupra omului se grupează în principal în trei arii de acțiune:

  1. Efecte asupra fertilității: scăderea numărului de spermatozoizi la bărbat, creșterea incidenței avortului la femei;

  1. Efecte complexe de tip neurologic și hormonal: oboseală cronică, dureri de cap, scăderea puterii de concentrare, insomnii, depresie, anxietate;

  2. Efecte de inducere a cancerului prin afectarea controlului multiplicării celulare. Cele mai frecvente anomalii de control ale replicării celulare care apar după expunerea la radiația 5G sunt cancerele de sânge (leucemiile, limfoamele).

            Aceste studii arată că tehnologia 5G are efecte negative asupra sănătății. Din acest motiv, folosirea ei trebuie analizată și prin prisma sănătății publice.

            În nota de fundamentare a proiectului de OUG, la rubrica cu efecte asupra sănătății (punctul doi din secțiunea a 7-a) nu se menționează nimic, ca și cum ele nu ar exista! Totuși, nu se poate face o lege referitoare la radiațiile emise de sistemele 5G fără să se țină cont, până la ultimul detaliu, de problemele de sănătate ce pot apărea.

            O greșeală foarte gravă de procedură este că inițiatorii acestui proiect de OUG NU au cerut aviz de la Ministerul Sănătății, deși cea mai importantă problemă este cea reprezentată de afectarea sănătății cauzată de dispozitivele 5G. Acest aviz a fost solicitat de la unsprezece ministere, dar exact de la cel care se ocupă cu sănătatea publică, nu.

            În ciuda faptului că multe studii științifice și medicale arată că tehnologia 5G este nocivă sănătății și chiar invazivă, nu s-a făcut un studiu de impact asupra sănătății publice.Nici în România și niciunde în lume.

            Avizul de la INSP, necesar operatorilor de telefonie nu este suficient,deoarece el reprezintă o simplă procedură, care solicită operatorilor de telefonie mobilă să se încadreze în niște norme. Numai că aceste norme nu sunt testate din punct de vedere medical. Iar avizul nu reprezintă un studiu medicalși nici nu se bazează pe un studiu de sănătate publică. Mai mult, cei de la INSP au spus clar că nu e treaba lor, pentru că nu au în atribuții să facă astfel de studii.

            Practic, în motivarea proiectului de OUG ați prezentat doar unele aspecte pozitive, dar nu ați menționat și consecințele negative asupra sănătății populației și alemediului înconjurător, generate de tehnologia 5G.Această informare nici nu poate fi făcută, deoarece Ministerul Comunicațiilor sau ANCOM nu au făcut studii pe acest subiect.

            În Comunicarea Comisiei Europene nr. 588/2016 se vorbește de implementarea rețelelor 5G printr-un „parteneriat între Comisie, statele membre și sectorul de profil”. Dar se omite aspectul cel mai important: OAMENII ȘI SĂNĂTATEA LOR! Acest parteneriat trebuie obligatoriu să cuprindă și societatea civică, pentru că asupra ei se răsfrâng toate efectele radiațiilor produse de rețeaua 5G.

            Întotdeauna, sănătatea oamenilor este mai importantă și mai presus decât dezvoltarea tehnologică. Din acest motiv închidem fabrici dacă poluează prea mult, renunțăm la orice aparent „progres” dacă îmbolnăvește populația etc. La fel trebuie procedat și cu radiațiile emise de sistemele 5G: dacă nu ne afectează sănătatea le folosim, iar dacă ne îmbolnăvesc, renunțăm la ele și folosim alte soluții pentru comunicații. Degeaba creăm un „internet al lucrurilor” dacă oamenii nu mai sunt în stare să beneficieze de el din cauza problemelor de sănătate!

            În nota de fundamentare se spune că actuala legislație ar avea un„potențial impact negativ asupra dezvoltării tehnologice”, dar nu se spune nimic de impactul negativ al acestei tehnologii asupra sănătății publice! Ne întrebăm retoric: Care din ele este mai importantă?

            Peste 10 000 de lucrări științifice de calitate (peer-reviewed) au arătat că radiațiile din domeniul de frecvențe folosite de tehnologia 5G afectează orice formă de viață, de la organisme simple – la om. Aceste referințe au fost publicate, în timp, de mulți oameni de știință onești, care nu au urmărit câștiguri personale din astfel de cercetări. Citarea acestor studii a fost făcută colectiv de peste26 000 de oameni de știință din comunitatea internațională, în apelul lor împotriva sistemelor nocive 5G, adresat forurilor UE, CE si WHO, în ianuarie 2019.

            În schimb, industriile care promovează ca business sistemele 5G – NU AU NICIUN STUDIU– care să arate că radiațiile 5G nu periclitează viața organismelor vii. Practic, promotorii tehnologiei 5G nu au niciun rezultat pozitiv al efectelor acestor radiații asupra oamenilor. Asta pentru că, în acord cu declarațiile lor publice, industria 5G nu a făcut studii asupra sănătății umane. Astfel, nimeni nu poate spune că radiațiile 5G sunt sănătoase, dacă nu a demonstrat aceasta!

            Mai mult, în audierile din februarie 2019 din Congresul american, reprezentanții corporațiilor au declarat că nici măcar nu plănuiesc să facă studii ale efectelor radiațiilor 5G asupra oamenilor. Asta în condițiile în care au la dispoziție nenumărate resurse umane și financiare.

            Ce înseamnă declarația publică a celor din industria 5G: anume că nu există nici măcar studii pe animale (Animal Studies)? Răspunsul e evident: implementarea în România a sistemelor 5G este echivalentă cu considerarea tuturor românilor drept cobaii pe care se testează această tehnologie!

            Refuzul sistematic de a face studii comparative, arată faptul că ei știu ce concluzii vor rezulta! De fapt, ei au făcut astfel de studii, dar nu le fac publice pentru că rezultatele nu sunt în avantajul lor, iar lumea ar înțelege consecințele nefaste ale tehnologiei 5G și ar respinge-o.

            O dovadă că radiațiile emise de sistemele 5G afectează sănătatea laolaltă cu tot ce este viu, reiese și din faptul că există tehnologii militare care operează, de zeci de ani, în benzile de frecvență cuprinse între 300 MHz și 300 GHz, cu lungimi de undă cuprinse între 1–1000 milimetri, numite directed energy weapon (DEW). Microundele pe care tehnologiile 5G ope­rează și vor opera sunt de obicei preferate de DEW, astfel încât, acest tip de dispozitiv este uneori numit armă cu microunde cu putere mare sau armă HPM.

            Un exemplu de studiu care examinează efectele produse de radiațiile 5G este Raportul BioInitiative din anul 2012, actualizat în 2014, care a analizat peste 1 800 de studii medicale și științifice recente, ce arată clar că radiația emisă de tehnologiile Wi-Fi poate induce efecte adverse asupra tuturor funcțiilor organismului uman.

http://bioinitiative.info/bioInitiativeReport2012.pdf?eid=xYTjq0qCPkIpupShnK3NWkJrWGteZMO13RO5JJ%2F8jIJ1NMQKexcUHxsogpXMh0HCAMzy53cxLmoH54b0MNprqznLTF%2FSwlDyUjG%2BsPwbhtoj0g96

            Printre efectele nocive ale radiațiilor electromagnetice asupra sănătății se numără: cancerul, bolile cardiovasculare, deficiențele cognitive, distrugerea ADN-ului, impact asupra stării generale, deficiențele de memorie şi de învățare, insomnia, afectarea fertilității, avort, afectare neurologică, ADHD, stresul oxidativ etc.

            Profesorul Olle Johansson de la Departamentul de Neuroștiințe al Universității Karolinska din Stockholm (Suedia) afirmă: „Până și despre câmpurile electromagnetice cu niveluri de doar 1/100 000 din cele la care suntem expuși în mod curent de la telefoanele mobile s-a descoperit că perturbă funcționarea complexă electrică desfășurată la nivel celular, producând vătămări ale ADN-ului, proteinelor, neuronilor și proceselor oxidative. Cu toate acestea, noi am permis dezvoltarea unui electrosmog[1] de proporții aproape de neimaginat!”

            O altă problemă de care nu se ține cont în proiectul de OUG este afectarea persoanelor din categoriile vulnerabile: copii, femei gravide, bătrâni, bolnavi etc. De exemplu, nu se prevede că în zona maternităților, a spitalelor, a școlilor și grădinițelor să nu se instaleze antene cu nivel mare de radiații.

            Abordarea tehnologiilor noi, despre care apar dovezi că sunt nesănătoase, trebuie făcută pe baza principiului precauției. Acesta a fost invocat în multe apeluri internaționale referitoare la dispozitivele 5G, semnate de un număr semnificativ de oameni, din diverse domenii. De exemplu, site-ul 5G Space Appeal (https://www.5gspaceappeal.org/) a primit până în lunaoctombrie 2019 un număr total de173 801 de semnături din 201 țări și teritorii, de la categorii de oameni care evaluează obiectiv impactul poluării electromagnetice asupra sănătății: 4 498 oameni de știință, 6 553 de medici, 7 737 de ingineri, 9 459 de psihologi, psihoterapeuți și asistenți sociali, 4 135 de asistente, 553 de farmaciști, 3 157 de arhitecți și constructori, 267 de persoane din domeniul biologiei construcțiilor, 329 de veterinari, 633 de apicultori, precum și numeroase persoane cu alte profesii sau oameni care nu și-au specificat profesia și peste 1857 de organizații.

            În România, zeci de mii de oameni au semnat pentru a-și exprima refuzul implementării sistemelornocive5G. Două astfel de petiții se găsesc aici:

1)https://campaniamea.declic.ro/petitions/cerem-ministerului-sanatatii-sa-evalueze-implementarea-tehnologiei-5g-in-romania

2)https://www.petitieonline.com/cerem_interzicerea_implementrii_i_dezvoltrii_reelei_5g_in_romania

            Poziție a luat și comunitatea academică românească, care, fiind în contact cu situația reală, obiectivă, a evoluției societății românești atât la nivel global cât și sectorial, este îngrijorată de iresponsabilitatea deciziei reprezentanților statului de a implementa tehnologiile 5G, în condițiile în care ramurile economice din România nu utilizează productiv spectrul actual de frecvențe și nici tehnologia existentă deja, la adevărata ei capacitate.

            Cităm din Manifestul Academiei Române:

            „În prezent, în societatea românească se cunosc doar parțial atât oportunitățile create de TIC şi IA, cât şi efectele folosirii nepotrivite şi chiar evoluțiile imprevizibile şi posibil necontro­labile ale acestor tehnologii. Tehnologiile oferite de furnizorii de produse TIC evoluează într-un ritm mult mai rapid decât cunoștințele şi mijloacele de acțiune ale multor potențiali utilizatori români. Nu există, încă, un program coerent, la nivel național, care să includă aspectele specifice noii revoluții industriale bazată esențialmente pe integrarea calculatoarelor, comunicațiilor și controlul obiectelor fizice.”

2) Impactul negativ asupra mediului al radiațiilor emise de rețelele 5G

 

            Consecințele asupra calității mediului nu au fost luate în considerare în nota de funda­mentare a proiectului de OUG. Totuși, numeroși cercetători au demonstrat că radiațiile electro­magnetice produse de sistemele de telefonie celulară afectează mediul înconjurător, fiind una din cauzele reducerii masive a numărului de insecte la nivel global (în special de albine) și a anumitor specii de păsări. Poluarea electromagnetică are același efect ca și pesticidele.

            Aceste probleme trebuie analizate atent, deoarece se vrea instalarea unui număr foarte mare de antene, relee și alte dispozitive fixe, precum și folosirea unui număr și mai mare de terminale mobile 5G, atât în locuri populate de oameni, cât și pe câmpuri, în păduri, în arii protejate, în zone turistice etc.

            Nu se pot face derogări de la legislația de protecție a mediului pentru a instala dispozitive care afectează mediul. Nu sacrificăm natura pentru ceva care ne îmbolnăvește și degradează mediul.

            Schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi sau reducerea suprafețelor acestora este interzisă indiferent de regimul juridic al acestora, fără excepție, inclusiv pentru operatorii de telefonie mobilă (art. 46, alin. 1).

            Un studiu al SCHEER din 2018 (Comitetul științific al Comisiei Europene pentru riscuri privind sănătatea și mediul) clasifică radiația electromagnetică 5G ca risc emergent pentru populație și mediu. În el se afirmă că: „Lipsa unor dovezi clare pentru informarea și dezvoltarea ghidurilor de expunere la tehnologia 5G lasă deschisă posibilitatea unor consecințe biologice nedorite.” (pag. 14, par. 4.4).

https://ec.europa.eu/health/sites/health/files/scientific_committees/scheer/docs/scheer_s_002.pdf

Tot mai multe studii recente demonstrează același lucru:

1) Wireless silent spring:

http://www.sccma-mcms.org/Portals/19/SilentSpringAticle_color_pr2.pdf?fbclid=IwAR0Of9cmpdDC19EDz5-u7wY0cZ-pB1kv-JZVheV5ipJ5cJVuPa2Tg_nPXtw;

2) Un studiu care demonstrează impactul negativ al radiațiilor electromagnetice asupra copacilor:

https://www.hindawi.com/journals/ijfr/2010/836278/;

3) O analiză a problemelor pe care le creează câmpurile electromagnetice asupra mediului, precum și asupra albinelor, a fluturilor și a animalelor sălbatice:

https://ehtrust.org/science/bees-butterflies-wildlife-research-electromagnetic-fields-environment/

 

3) Încălcarea legislației în proiectul de OUG

 

            Statul are obligația de a crea populației o situație de bunăstare fizică, mentală și socială completă. Legislația civilă transpune principiul constituțional al garantării ocrotirii sănătății, deoarece acesta face parte din valorile intrinseci ființei umane.

            În strânsă legătură cu dreptul la ocrotirea sănătății, statul este obligat să adopte și măsuri de ocrotire a dreptului la un mediu sănătos, așa cum prevede Constituția României:

Art. 34 – Dreptul la ocrotirea sănătății

(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat.

(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătății publice.

Art. 35– Dreptul la mediu sănătos

(1) Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.

(2) Statul asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.

(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.

Art. 115 – Delegarea legislativă

(6) Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile şi îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

            În proiectul de OUG se folosesc termeni și expresii utilizate generic (cum ar fi „infra­structură strategică”), care nu sunt definiți, sunt neexplicați, evazivi și care pot ascunde orice, dând naștere la multiple interpretări. Pe lângă faptul că s-au încălcat normele elementare de tehnică legislativă, învederăm că legea trebuie să fie întotdeauna clară, concisă și fără echivoc.

            Respingem încercarea autoritățilorde a desprinde autorizarea construirii în domeniul rețelelor de comunicații din legea construcțiilor 50/1991, cu modificările și completările ulte­rioare, deoarece s-ar crea o mare discriminare între cetățeni, prin faptul că proprietarii de rețele de comunicații ar fi scutiți de la obținerea unor autorizații și de unele taxe iar toți ceilalți nu!

 

               Exemple de prevederi nefirești din proiectul de OUG sunt la art. 4, alin. 3 și art. 9, alin. 1 care pretind că în cazul terenurilor unde nu se poate identifica proprietarul, altcineva poate lua decizii în locul lui! Această mențiune este o abordare superficială și eronată referitoare la dreptul la proprietate. De exemplu, cum se rezolvă situațiile în care proprietarul apare după un timp și constată că proprietatea lui a fost violată?

            Conform legislației naționale și internaționale, nicăieri nu pot fi amplasate elemente de infrastructură fizică fără aprobarea autorităților competente. Ceea ce înseamnă că, în mod implicit, autoritățile pot refuza în mod justificat efectuarea oricăror lucrări sau construcții, mai ales când siguranța cetățenilor și a mediului ar putea fi periclitate. O astfel de situație rezidă din abordarea incorectă de la art. 6, alin. 1 unde, prin mențiunile care se fac nu se lasă posibilitatea autorităților de a refuza autorizarea instalării elementelor de infrastructură fizică în ariile naturale protejate, în zonele-tampon, în zonele de conservare durabilă, de management durabil, precum și în zonele de dezvoltare durabilă.

            Prin art. 23, alin. 6 se elimină posibilitatea autorităților care reglementează instalarea rețelelor de comunicații de a refuza motivat cererile de autorizare. Practic, se menționează doar situația în care cererea se poate refuza din cauză că dosarul depus de solicitant este in­complet. Astfel, dacă autoritatea publică are motive întemeiate să nu acorde o autorizație și totuși o acordă, înseamnă că încalcă legea actuală ca să respecte prevederile acestui OUG. Iar dacă respectă legea actuală și nu acordă autorizația, încalcă prevederile acestui OUG! Cu alte cuvinte, se creează o situație absurdă în care, orice ar face, încalcă legea!

            De asemenea, autoritățile publice trebuie să poată opri oricând și legal funcționarea instalațiilor de comunicații, dacă au motive întemeiate, indiferent de natura acestora. De exemplu dacă oamenii acuză probleme de sănătate!

            Prevederile art. 43 sunt nelegale și discriminatorii, raportat la faptul că se favorizează afaceri private în detrimentul beneficiului populației de bunul public.

            Prin art. 50 este vădită intenția de a se modifica și Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, ca firmele de telecomunicații să poată face intervenții și lucrări asupra monumentelor istorice fără să aibă aprobarea specialiștilor sau a experților atestați, și fără să fie supravegheați și controlați de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național,după cum prevede legea.

            Mai mult, se vrea emiterea avizelor fără consultarea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, ceea ce ar fi foarte grav pentru patrimoniu național. Astfel s-ar crea un haos legislativ și procedural, ce ar urma să fie perpetuat prin nenumărate abuzuri.

            Bunurile de patrimoniu și lăcașurile de cult ale poporului român sunt de o valoare inestimabilă și nu pot fi degradate oricând și oricum de firmele care vor să instaleze dispozitive 5G.

            Într-o lege care reglementează domeniul rețelelor de comunicații mobile trebuie să se prevadă clar posibilitatea ca dispozitivele specifice să poate fi demontate dacă apar probleme, indiferent de natura lor și, mai ales, dacă sunt legate de sănătate. Altfel se ajunge în situația în care oamenii își vor căuta dreptatea în instanță, pentru a le înlătura. Iar astfel de cazuri sunt din ce în ce mai multe.

            Numeroase instanțe de judecată din străinătate și unele din Romania au dispus demon­tarea antenelor telecom de pe locuințe și școli, deoarece s-a dovedit fără echivoc impactul nociv al radiațiilor antenelor asupra sănătății oamenilor, mai ales apariția cancerului în rândurile locatarilor imobilelor și la elevii care frecventau acele școli.

            De exemplu, sentința obținută în anul 2013 de un orădean, prin care instanța îi dă dreptate și acceptă, pentru prima oară în România, că emisiile antenelor GSM sunt nocive şi pot provoca inclusiv cancer cerebral. Magistrații Judecătoriei și-au motivat astfel decizia: „Deși nu există o certitudine şi probe absolute privind efectul nociv al radiațiilor electromagnetice asupra sănătății umane, această posibilitate nici nu poate fi exclusă în mod cert şi absolut, motiv pentru care adoptarea unei atitudini prudențiale este recomandabilă, ținând cont de situația concretă în care se află reclamantul, care este o persoană mai sensibilă la aceste radiații, cu anumite antecedente medicale şi, ca urmare, raportat la persoana concretă a acestuia nu se poate exclude în mod cert şi absolut efectul dăunător al radiațiilor electromagnetice, chiar şi sub limita parametrilor legali admiși”.

            Într-un caz care s-a petrecut la Școala Elementară Weston din Ripon, opt copii cu vârsta sub 10 ani, din aceeași școală elementară, au fost diagnosticați cu cancer, confirmând temerile părinților că un turn cu antene de telecomunicații de lângă școală e de vină. Fiecare copil avea diferite tipuri de cancer: creier, rinichi, ficat și limfom. Antenele a fost oprite, deși proprietarul susținea că nivelurile frecvenței radio erau de 100 de ori sub limita federală!

4) Încălcarea unor drepturi fundamentale ale cetățenilor

 

            Se pune în discuție restricționarea unor drepturi fundamentale: dreptul la proprietate, dreptul de a fi informat cu privire la riscurile tehnologiei 5G etc.

            În expunerea de motive se folosește sintagma „exercitarea dreptului de acces pe proprie­tăți”! În România nu există dreptul de a construi ceva pe o proprietate privată fără acordul pro­prietarului. Legea fundamentală -Constituția României garantează dreptul la proprietate (art. 44, alin. 2 – Proprietatea privată este garantată și ocrotită de lege).

            În consecință, „exercitarea dreptului de acces pe proprietăți” nu se poate face indiferent de regimul juridic al terenurilor și în niciun caz fără acordul proprietarului. În caz contrar se săvârșește infracțiunea de tulburare de posesie.

            De asemenea, președintele ANCOM nu poate decide în locul proprietarilor de imobile sau terenuri și nici în locul autorităților locale sau al autorităților cu atribuții în diverse domenii, așa cum se menționează în mai multe articole din proiectul de OUG (art. 44, alin. 9 etc).

            Modificările pe care vreți să le aduceți la legea asociațiilor de proprietari, prin art. 16 din proiectul de OUG, sunt complet neavenite pentru că încalcă până și principiile care stau la baza funcționării asociațiilor de proprietari, ca să nu mai vorbim de dreptul fundamental la proprietate și la decizie asupra ei.

Un singur om nu poate decide în numele tuturor celorlalți proprietari, asupra proprietății acestora, deoarece aceștia nu l-au mandatat să facă aceasta, iar o ordonanță de urgență nu poate trece peste voința suverană a proprietarilor, considerând că are acordul lor prezumat.

            Mai mult, așa cum sunt formulate prevederile în proiectul de OUG se induce ideea că președintele asociației de proprietari nu poate refuza instalarea echipamentelor rețelelor de comunicații, considerându-se ca fiind un dat încheierea contractului între furnizorul de rețele de comunicații și asociația de proprietari. Acest lucru este complet inadmisibil și de neconceput deoarece nimeni și nimic nu te poate obliga să închei un contract referitor la proprietatea ta, dacă nu vrei acest lucru. Nimeni nu poate să-și dea consimțământul în locul altei persoane fără mandatul expres, în scris, al acesteia.

            Un astfel de contract nu poate avea orice durată, mai ales că nu se iau în considerare efectele pe termen lung ale radiațiilor emise de dispozitivele 5G asupra oamenilor. Contractul mai trebuie să cuprindă clauze clare și ferme prin care orice proprietar din imobil sau condominiu să-l poată rezilia oricând și imediat, atunci când apar probleme de sănătate sau de altă natură.

            De asemenea, un contract de închiriere a unui spațiu nu poate fi gratuit. El se negociază între părți, la prețul pieței. Contractul final, care include și prețul de închiriere va fi aprobat cu acordul majorității proprietarilor.

            Dacă cineva intră pe proprietatea ta fără să-ți ceară voie și instalează un echipament fără să plătească chirie, care te mai și iradiază, iar apoi pretinde ca tu să-i plătești lui dacă vrei să folosești acel echipament este o formă de dictatură! Faptul că ați putut concepe un asemeneasistem fraudulos și discriminatoriu arată că serviți doar interesele financiare ale corporațiilor străine și nicidecum pe cele ale cetățenilor acestei țări.

 

            Alineatul (2) de la art. 16 trebuie eliminat pentru că nu se poate ca o decizie de o așa mare importanță să fie luată numai de majoritatea celor prezenți, ei putând însemna doar un procent infim din numărul total de proprietari. Mai mult, se creează posibilitatea unui număr mare de abuzuri, făcute de cei puțini care vor să instaleze antene și care vor face ședințe și vor lua hotărâri în secret, fără cunoștința și acordul majorității proprietarilor. Astfel de acțiuni sunt ilegale și neconstituționale, deoarece se încalcă flagrant dreptul la proprietate și la decizia asupra ei.

            De asemenea, ideea de „vecinătate” trebuie reconsiderată în cazul antenelor care emit radiații nocive sănătății, deoarece ele acționează pe o distanță mare. De aceea, toți proprietarii din imobil trebuie să-și dea acordul scris, pentru că toți sunt afectați direct de aceste radiații. Toți cei de pe o rază de cel puțin câțiva zeci de metri în jurul antenei sunt „vecini” cu ea. Deoarece intensitatea radiațiilor este foarte mare în proximitatea ei.

            Informațiile menționate în alineatul (3) de la art. 16, cu privire la procedurile care urmează să se efectueze de către furnizorii de rețele de comunicații trebuie să fie complete și să cuprindă inclusiv explicații despre nivelul radiațiilor electromagnetice pe care le emit antenele, împreună cu referiri la cum afectează ele sănătatea. În cazul în care proprietarii care trebuie să ia decizia au nevoie de mai mult timp pentru a analiza aceste informații, pot amâna data adunării generale a proprietarilor.

            Precum am mai precizat, și la alineatul (5) de la art. 16 menționăm că toți proprietarii trebuie să-și dea acordul expres pentru instalarea antenelor, deoarece toți sunt afectați de radiațiile lor.

            Acest aliniat induce și ideea de consimțământ prezumat, care este exclus. Lipsa răspunsului scris al proprietarilor nu reprezintă un acord din partea lor. Absența răspunsului scris din partea proprietarilor, din indiferent ce motiv, nu poate fi substituită de un presupus acord prezumat.

            Este foarte important ca autoritățile să înțeleagă odată pentru totdeauna că proprietarii imobilelor au dreptul fundamental de a decide la ce se expun, și că același drept îl au și muncitorii din fabrici sau din diverse instituții, unde aceste dispozitive 5G ar putea fi instalate.

            Mai trebuie menționat că vreți să faceți toate aceste schimbări în legea asociațiilor de proprietari fără să vă consultați cu nimeni, nici măcar cu asociațiile de proprietari.

5) Renunțarea la introducerea în proiectul de OUG a unor proceduri ilicite

            Referitor la introducerea în proiectul de OUG a „invenției” legată de autorizarea lucrărilor după ce ele au fost făcute și date în funcțiune, învederăm că în legislație nu poate exista un sistem în care autoritățile administrației publice să verifice „ex-post” respectarea prevederilor legale, respectiv să se verifice legalitatea acțiunilor după efectuarea lor. Această propunere halucinantă încalcă toate normele naționale și internaționale în domeniu și anulează însăși ideea de prevenție pe care autoritățile trebuie obligatoriu să o aplice și să o respecte.

 

            O altă procedură nefirească care se vrea a fi introdusă prin proiectul de OUG este „adoptarea tacită a autorizațiilor”. Procedura de autorizare a unei lucrări este un proces complex, care diferă de la o situație la alta, adeseori în mod semnificativ. În procedura de autorizare, autoritățile publice fac mențiuni specifice atât situației cât și lucrării, iar toate acestea nu pot fi posibile dacă autorizarea se face tacit.

            Adoptarea tacită a autorizațiilor ar urma să aibă ca efect eludarea procedurilor legale, obligatorii, mai ales într-o lucrare de un asemenea calibru și complexitate, fiind afectat în primul rând mediul de viață sănătos și echilibrat.

            Drept exemplu poate fi considerată situația în care proprietarii de rețele de comunicații depun dintr-odată foarte multe cereri de autorizare, iar administrația publică nu poate să le soluționeze în timpul scurt stipulat în proiectul de OUG! În acest caz, în mod evident, vina nu este a administrației publice, deoarece nu are timpul efectiv să rezolve un număr așa mare de cereri, foarte repede, ceea ce înseamnă că nu poate fi pusă vreo culpă în sarcina autorității competente. În acest caz, ideea de adoptare tacită se îndepărtează de la spiritul Legii nr. 486/2003, care urmărește sancționarea funcționarilor publici care nu-și fac datoria, nu a autorităților publice care sunt în unele cazuri depășite de situație!

            În concluzie, este exclusă introducerea unor astfel de prevederi în acest act normativ.

6) Încălcarea legislației internaționale prin introducerea tehnologiei 5G

 

            Prin implementarea tehnologiei nocive 5G ni se încalcă dreptul la viață, prin afectarea sănătății, garantat de art. 2 din Convenția Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18.05.1994 și consacrat de art. 22, art. 34 si art. 35 din Constituția României, care implică și eliminarea din mediul biologic al individului a oricărui risc potențial pentru sănătatea și bunăstarea sa.

            Mai multe acorduri internaționale cer imperativ eliminarea oricăror factori nesănătoși și agresivi pentru populație și mediu:

  1. Declarația Universală a Drepturilor Omului stabilește în art. 2 și 3: „Fiecare are dreptul la viață, libertate și securitate personală”.

            Strategia ONU asupra sănătății femeilor, copiilor și adolescenților, ce se desfășoară în perioada 2016 – 2030, are ca obiective creșterea ratei de supraviețuire prin reducerea mortalității materne și infantile, a progresuluiîn asigurarea sănătății și stării de bine și reducerea numărului de decese și a bolilor generate de poluare.

            Convenția asupra drepturilor copilului a ONU stipulează că statele vor face demersuri să asigure copilului un nivel de protecție și grijă necesar pentru binele său (art. 3), să asigure supraviețuirea și dezvoltarea copilului (art. 6) și prin art. 24, lit. c- să ia măsuri corespunzătoare împotriva bolilor – luând în considerare pericolele și riscurile poluării mediului.

  1. Organizația Mondială a Sănătății statuează dreptul oricărei ființe la un mediu de viață cu minimum de riscuri pentru sănătate, precum și dreptul persoanei de fi sprijinită pentru menținerea și promovarea sănătății de-a lungul vieții sale.

  2. Orientările Strategice ale Națiunilor Unite din anul 2018,pentru sustenabilitate pe termen lung a activităților din spațiul cosmic afirmă la pct. 2.2: statele si organizațiile internaționale interguvernamentale trebuie să elimine riscurile asupra oamenilor, proprietăților, sănătății publice și a mediului, legate de lansarea, operarea pe orbită și reintrarea în spațiul terestru a obiectelor spațiale.

  3. Convenția Africană asupra Conservării Mediului și Resurselor Naturale din anul 2017,susține prin art. 13 că: „Părțile vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a preveni, ameliora și elimina cât de mult posibil efectele distructive asupra mediului, în special datorate substanțelor radioactive, toxice și a altor substanțe și deșeuri periculoase.”

  4. Consiliul Mondial al Uniunii Internaționale pentru Standardizarea Telecomunicațiilor spunea în anul 2012 înfelul următor: „Este necesar ca publicul să fie informat despre efectele posibile ale expunerii la câmpuri electromagnetice și invită statele membre să adopte măsuri potrivite în vederea respectării recomandărilor internaționalecorespunzătoare pentru protecția sănătății împotriva efectelor adverse ale radiațiilor electromagnetice.”

  5. Rezoluția 1815 CE, din anul 2011,referitoare la informarea cetăţenilor asupra riscurilor de sănătate generate de radiațiile RF, prevede că: „Trebuie luate toate măsurile rezonabile spre a se reduce expunerea la câmpuri electromagnetice”. În ea se explică din ce cauză trebuie și cum se pot evita comunicațiile wireless, în special în sau lângă creșe, grădinițe, școli, spitale, locuințe şi locuri de muncă.

  6. Summitul Mondial al Organizației Națiunilor Unitedin anul 2002, prin paragraful 54 lit. k, referindu-se la dezvoltarea durabilă, precizează că: „Există o nevoie urgentă de a crea măsuri mai eficiente în ceea ce privește politicile naționale și regionale legate de amenințările de mediu asupra sănătății oamenilor.”

  7. Declarația de la Rio privind mediul și dezvoltarea sa din anul 1992, în principiul 2 scrie:

„Statele au responsabilitatea de a se asigura că activitățile din jurisdicția lor sau care sunt sub controlul lor să nu cauzeze prejudicii mediului altor state sau dincolo de limitele jurisdicției proprii.”

  1. Cartea Mondială pentru Naturădin anul 1982, susține prin art. 11 că: „activitățile ce pot cauza o distrugere ireversibilă a naturii trebuie să fie evitate. Respectiv, dacă efectele adverse nu sunt înțelese în totalitate, activitățile trebuie să fie întrerupte.

  2. Tratatul Spațiului Cosmic din anul 1967, prin art. 9, cere ca: „Folosirea spațiului cosmic trebuie să fie făcută astfel încât să se evite contaminarea sa, precum și fără a produce schimbări adverse asupra pământului.”

  3. Codul adoptat la Nürnbergîn anul 1949 se referă la orice fel de experimente pe oameni și include astfel efectele radiațiilor 5G asupra oamenilor. Aceste radiații sunt mari și cu un timp de expunere continuu, ce nu a fost testat pentru siguranță înainte de a fi introdus pe piață. Codul de la Nürnbergstabilește clar, chiar din art. 1: „Aprobarea voluntară a oamenilor este absolut esențială”.

            În concluzie, trebuie luate măsuri ferme și imediate în vederea protejării umanității şi a mediului, în conformitate cu imperativele etice şi acordurile internaționale. Și în niciun caz nu trebuie folosite tehnologii devastatoare pentru ele, cum este 5G.

7) Alte probleme pe care le conține proiectul de OUG

 

            Sintagma „infrastructură strategică”, menționată în nota de fundamentare, este tenden­țios folosită, inducând populația în eroare deoarece rețeaua 5G nu este și nici nu poate fi strategică atâta timp cât ea este în proprietatea unor firme străine multinaționale și NU a statului român.

 

            Asta ne amintește de așa-zișii „investitori strategici” cărora li s-au dat fabrici și uzine pe un dolar și care apoi le-au distrus și le-au vândut la fier vechi, iar terenul l-au dat „rechinilor” (dezvoltatorii) imobiliari! Ne întrebăm: Cine are interesul să dețină și să controleze valorile strategice ale poporului român?

 

            Un exemplu este exploatarea minieră de la Roșia Montană, împotriva căreia o mare parte din populație a reacționat prompt și cu fermitate, atât față de încălcarea legilor cât și față de faptul că avuția țării ar fi fost jefuită, prin corupție și trădare la cel mai înalt nivel.

            Puse în această situație, autoritățile au fost obligate să se oprească. Ulterior, prin mijloace viclene, când au văzut că se încalcă legea și că nu se pot obține autorizațiile necesare, unii dintre cei foarte co-interesați de sumele mari de bani prefigurate, au revenit cu o tentativă înșelătoare, prin care au încercat să declare acel proiect „cauză de utilitate publică”! În condițiile în care nu resursele țării erau declarate de interes național, ci exploatarea lor de către o firmă străină! S-a încercat în mod ilicit folosirea tertipului declarării proiectului ca fiind de „interes național”, pentru că altfel firma nu ar fi obținut autorizațiile legale, obligatorii.

            Chiar dacă firma exploatatoare ne-ar fi luat aurul, argintul și alte metale prețioase iar statului i-ar fi dat doar o mică parte, deoarece redevențele sunt foarte mici, unii încercau să ne convingă, în mod manipulator, că totul este „în interesul României”!!!

Prin proiectul de OUG referitor la tehnologia 5G autoritățile vor să recurgă la aceleași tertipuri ilicite și manipulatoare, declarând o rețea privată ca fiind „infrastructură strategică”! Iar asta numai după ce au văzut că altfel nu pot obține aprobările necesare.

            Mai mult, beneficiarul real al tehnologiei 5G NU este populația, cum în mod eronat se induce această idee, prin manipulare, ci furnizorii de servicii de telecomunicații care câștigă foarte mulți bani din aceste rețele. Profiturile afacerii 5G estimate la nivelul UE se ridică la peste 62,5 miliarde euro pe an, în doar patru sectoare luate în calcul (autovehicule, transporturi, utilități și sănătate).

            De asemenea, trebuie precizat că utilizatorii nu ar resimți o mare diferență tehnică între sistemele care există acum pe piață și 5G. Specialiștii demonstrează că „magica” tehnologie 5G nu aduce o îmbunătățire semnificativă în domeniul comunicațiilor, nici măcar la viteza internetului. Benzile de frecvențe care s-ar folosi în primii ani sunt de la 600 MHz la 6 GHz, iar viteza rețelelor 5G în benzile sub 6 GHz este similară cu cea a 4G sau 4,5G.Viteza 4G LTE în anul 2019 este de sute de megabiți pe secundă, atingând un vârf de 1 gigabit/s. Aproximativ 90% din tehnologia 5G planificată pentru 2019-2021 este în benzile medii, adică aceleași sute de megabiți. În primii ani doar 10-20% din conexiuni ar fi pe frecvențe milimetrice, adesea cu viteze de un gigabit.

            Eric Xu, actualul președinte al Huawei, afirmă: „Clienții nu vor găsi nicio diferență materială între LTE și 5G. Deoarece 4G este robust, nu vedem multe cazuri de utilizare sau aplicații care să necesite ajutorul 5G.”

            Karri Kuoppamaki, VP Technology la T-Mobile, a dat următorul răspuns la întrebarea referitoare la creșterile așteptate de viteză: „Furnizorii mei îmi spun că 5G NR va fi cu 25% până la 50% mai rapid decât LTE.” O a doua sursă, cu informații similare, preconizează o creștere de aproximativ 20%. Nici măcar nu există prea multe date de testare efective, iar vânzătorii de echipamente sunt adesea prea optimiști.”

            Dar o îmbunătățire de 25% nu se numește „GENERAȚIE NOUĂ”!

            În concluzie, 5G pare mai mult o modificare de software, adăugată ușor și ieftin la multe stații de bază noi, denumite comercial „5G”. Standardul LTE a fost adesea atât de aproape de limita posibilă a lui Shannon, încât nu există prea mult loc pentru îmbunătățirea performanței primare. Tehnologia 5G este concepută pentru a utiliza mai mult spectru și mai multe antene, acestea fiind driverele principale în orice rețea de telecomunicații, dar asta înseamnă și mai multă putere de emisie și mai multă radiație electromagnetică generată. Singura diferență majoră față de 4G LTE este că 5G va permite blocuri de 400 MHz în benzile de frecvențe milimetrice, comparativ cu blocurile de 100 MHz în LTE.

Surse:

 http://wirelessone.news/10-r/1025-no-material-difference-between-5g-lte

http://wirelessone.news/10-r/1036-5g-nr-only-25-to-50-faster-not-truly-a-new-generation

            Tot de la producătorii de hardware pentrusistemele 5G aflăm că puterea consumată de dispozitivele fixe (antene) și mobile(telefoane) este cu mult mai mare decât la echipamentele 4G și apare în plus o supraîncălzire a acestor echipamente. Astfel, bateriile telefoanelor se epuizează mult mai repede iar temperatura crescută pune în pericol telefonul și utilizatorul.

            O altă problemă este suplimentarea nejustificată a cantității de spectru de frecvențe ce se atribuie spre utilizare serviciilor comerciale telecom. În România, în 2012 era alocat un spectru radio total de aproximativ 600 MHz în benzile de frecvențe utilizate pentru 2G, 3G și 4G pentru serviciile comerciale de telecomunicații mobile, spectru disponibil în totalitate în orice zonă geografică de acoperire a oricărei celule telecom.

            După licitarea spectrului radio pentru 5G din prezent, cantitatea de spectru va crește cu încă aproximativ 300 MHz, ajungându-se la un total de 900 MHz spectru disponibil și utilizabil comercial! Peste 5 ani, în 2025 este planificat ca spectrul disponibil comercial să fie suplimentat cu încă 400 MHz pentru 5G!

            Tot acest spectru suplimentar și poluarea electromagnetică aferentădensității conexiunilorsuntcumulative cu serviciile 2G, 3G și 4G existente, ce nu se vor desființa deoarece licențele de utilizare a spectrului vor fi valabile în paralel și pentru că vor exista în continuare utilizatori mobili cu terminale non-5G. Suplimentarea de spectru nu este justificată în contextul României, care are o bună infrastructură telecom (conexiuni fixe și mobile) și o cantitate de spectru care poate susține necesarul real de comunicații. Această creștere masivă a spectrului generează și o poluare electromagnetică proporțională, atât la nivel ambiental (infrastructură) cât și nivelul ocupațional (utilizatori).

            În contextul amenințărilor și al unei securități cibernetice aflate încă în dezbaterile forurilor internaționale și lipsită de cercetare și rigurozitate din partea Statului Român, infrastructura de telecomunicații 5G devine inclusiv o vulnerabilitate în fața terorismului. De aceea se impun măsuri suplimentare de reglementare, de monitorizare și precauție în ce privește implementarea tehnologiilor 5G, nu numai pe frecvențele disponibile în prezent ci și pe cele preconizate a se da în folosință în viitorul apropiat, pentru serviciile de telecomunicații comerciale, de către Statul Român.

            Un alt aspect prezentat eronat în nota de fundamentare a proiectului de OUG referitor la 5G este legat de sistemul RoAlert. Acesta funcționează cu ajutorul specificației Cell-Broadcast, prezentă în standardele de telefonie mobilă 2G, 3G, 4G și 5G, deci nu depinde eminamente de standardul 5G. Producătorii de terminale mobile au implementat selectiv această funcționalitate datorită utilizării ei selective. Au început recent să apară pe piață terminale compatibile, dar nu există o corelație sau dependență de 5G pentru a funcționa RoAlert. Așadar, sistemul RoAlert funcționează foarte bine și fără tehnologia 5G.

            Referitor la impactul bugetar preconizat și influența asupra locurilor de muncă, mențio­năm că ele sunt prezentate eronat în nota de fundamentare, fiind supraestimate, deoarece informațiile sunt rupte din contextul studiului la care se face referire. De exemplu, când se creează noi locuri de muncă în IT se angajează de regulă aceeași oameni care lucrau înainte pe funcții similare, ceea ce înseamnă că dispar o parte din locurile de muncă deja existente. Analiza ar trebui să precizeze nu doar câte locuri de muncă apar noi ci și câte se desființează, respectiv să arate bilanțul final al procesului.

 

8) Necesitatea unor noi standarde pentru protecția sănătății

            Poluarea câmpului electromagnetic, generată de antenele telecom, depinde de tipul antenei de emisie (unidirecțională, sectorială, omnidirecțională), de puterea de emisie (W) a echipamentului și câștigul antenei (dB), de gama de frecvențe (Hz) pe care le poate emite, de forma/tipul de undă și, poate cel mai important pentru protecția sănătății noastre, de modularea frecvențelor și caracterul pulsatoriu.

            Experți în radiația câmpurilor electromagnetice precum și ingineri din cadrul IEEE au atras atenția că normele de securitate actuale și metodologiile de măsurare/monitorizare a poluării electromagnetice nu sunt deloc adecvate și nu pot să confere protecție față de efectele subtile nefaste pe care le generează dispozitivele de telecomunicații.

            Mai ales că antenele și telefoanele utilizate în infrastructura de telecomunicații (telefonia mobilă 2G, 3G, 4G și 5G) sunt extrem de multe și necesită o acoperire teritorială foarte mare pentru a se justifica.

            Pe cale de consecință se impunecrearea unor noi standarde de siguranță bazate pe expuneri cumulative şi interferența frecvențelor de comunicație ale rețelei de telecomunicații cu frecvențele de comunicare celulară, nu doar pe puterea degajată la un moment dat (SAR).    Standardele trebuie să fie fundamentate pe durata expunerii, pe frecvență, pe lungimea de undă, pe modulația și mixarea frecvențelor, pe forma undelor, pe lățimea pulsului precum şi pe alte proprietăți semnificative din punct de vedere biologic. Chiar și cu actualele metodologii și standarde, limitele admise de expunere la EMF în anumite state ca Polonia, Bulgaria, China, Rusia, Franța și Belgia (cu limite regionale chiar mai mici, cum ar fi în Paris și Bruxelles) sunt stabilite la valori de până la ZECE ORI MAI STRICTE față de valorile admise în standardul internațional ICNIRP (valabil și în România, conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1193/2006), tocmai pentru a reduce din impactul negativ al rețelei de telecomunicații asupra populației și mediului. Limitele expunerii publicului la radiațiile electromagnetice în țările menționate mai sus sunt: China 12V/m, Rusia 25V/m, Bulgaria 6.13V/m, Polonia 6.14V/m, Belgia – diferă pentru fiecare regiune (Bruxelles 6 V/m, Flandra 20,6 V/m, Valonia 3 V/m),în timp ce în România limita expunerii cetățenilor la radiațiile câmpului electromagnetic este de 61V/m.

            Mai mult, se recunoaște într-un studiu european şi chiar în „Strategia 5G pentru România” elaborată de ANCOM, că vor apărea focalizări necontrolate, atunci când se menționează„hot spots” în zonele aglomerate din „smart cities” sau stadioane, dar aspectul e neglijat sau tratat superficial (vezi pag. 12 din studiul european).

http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/IDAN/2019/631060/IPOL_IDA(2019)631060_EN.pdf

 

            Autoritatea Națională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicații (ANCOM), deși are atribuții clare ca instituție publică, reglementate prin lege, nu le îndeplinește conform bunelor practici, sau chiar refuză să le facă întocmai în ceea ce privește protecția populației care folosește sau nu servicii de radiocomunicații și care este expusă la radiațiile electro­magnetice generate de serviciile comerciale și necomerciale de telecomunicații. Însă ANCOM, pentru a putea susține că realizează monitorizarea necesară pentru protejarea cetățenilor, face următoarele:

  • Măsurători mobile de emisii electromagnetice realizate FOARTE RAR. De exemplu, în București s-au făcut de-a lungul a 7 ani doar 518 măsurători, publicate aici:

http://www.ancom.ro/masuratori-efectuate-de-ancom_5075

Se poate observa că aceste măsurători sporadice nu înseamnă monitorizare, ci eșantionare!

  • Măsurători fixe continue (monitorizare), dar care NU sunt realizate la nivelul străzilor, unde este densitatea cea mai mare de oameni și unde se măsoară nivelul de expunere EMF. Senzorii sunt montați pe acoperișuri sau în balcoane, deasupra nivelului străzilor!

Informații din site-ul ANCOM:

http://www.monitor-emf.ro/en/station-list/

            În acest context al lipsei testărilor echipamentelor telecom și al monitorizării defectuoase ale emisiilor electromagnetice, reprezentanții ANCOM încearcă, în mod bizar, să dea asigurări că noile tehnologii 5G nu poluează electromagnetic!!! În condițiile în care expunerea populației la radiații, atât cea ambientală cât și cea ocupațională este în creștere exponențială, din cauza numărului și duratei crescute a conexiunilor la rețeaua telecom.

            Legislația națională este neactualizată în acest domeniu din anul 2006 (Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr. 1193 din 29.09.2006 – Normele privind limitareaexpunerii populației generale la câmpuri electromagnetice de la 0 Hz la 300 GHz),publicat în Monitorul Oficial al României nr. 895 din 03.11.2006, caretranspune prevederi ale unei Recomandări a Consiliului Uniunii Europene: 519/1999).

            Așadar, în anul 2006 s-au transpus pe plan național recomandări din anul 1999, când abia erau utilizabile comercial rețelele 2G şi 3G, nici vorbă de 5G. Tot din anul 2006 datează și Hotărârea nr. 1136 din 30/08/2006 privind cerințele minime de securitateşi sănătatereferitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de câmpuri electromagnetice.

https://www.iprotectiamuncii.ro/legi/hg-1136-2006.pdf

            Dacă lucrătorii expuși temporar câmpurilor electromagnetice beneficiază de cerințe minime de securitate şi sănătate, atunci locuitorii, care vor fi expuși permanent acestor câmpuri de la antenele din apropierea locuințelor (dacă se vor instala rețele de telecomunicații 5G), de ce să nu beneficieze de norme care să le garanteze protecția sănătății şi a mediului?

            Din aceste motive, cerem actualizarea de urgență a standardelor naționale privind sănătatea populației și a mediului.

9) Apelul internațional împotriva tehnologiei nocive 5G

 

            Pentru o mai bună înțelegere a aspectelor menționate anterior şi pentru luarea măsurilor legale care să protejeze cetățenii României, vă invităm să parcurgeți cu atenție acestApel internațional, la care subscriu foarte mulți oameni de știință.

            Apelul internațional intitulat „Stop 5G pe Pământ şi în Spațiu!”, adresat către Națiunile Unite, Organizația Mondială a Sănătății, Uniunea Europeană, Consiliul Europei și toate guvernele naționale, este semnat până acum de peste 48 de mii de persoane din 111 țări ale lumii și arăta consecințele nefaste ale implementării tehnologiei 5G asupra vieții de pe Pământ. Prezentăm mesajul acestui apel:

            „Noi, semnatarii, oameni de știință, doctori şi organizații de mediu precum și alte persoane […], solicităm oprirea de urgență a dezvoltării rețelelor wireless 5G (generația a cincea), incluzând 5G prin intermediul sateliților spațiali. 5G va crește masiv expunerea la radiații de frecvențe radio (RF), în plus față de rețelele de telecomunicații 2G, 3G şi 4G deja funcționale. Radiațiile RF s-au dovedit a fi periculoase pentru oameni şi mediu. Punerea în funcțiune a 5G reprezintă un experiment asupra umanității şi a mediului ce se definește în termeni de crimă în legislația internațională.”

            Apelul este tranșant: „Dacă planurile industriei de telecomunicații pentru 5G se concretizează, nicio persoană, animal, pasăre sau insectă de pe planetă nu va avea capacitatea de a evita expunerea, 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an, la nivele de radiație RF care sunt de zeci până la de sute de ori mai mari decât cele existente în acest moment, fără posibilitatea de a nu fi expus, nicăieri pe planetă. Aceste planuri legate de 5G amenință să provoace efecte serioase și ireversibile asupra oamenilor, precum şi distrugerea permanentă a tuturor ecosistemelor Pământului”.

https://static1.squarespace.com/static/5b8dbc1b7c9327d89d9428a4/t/5c0ad337f950b7766a640e4d/1544213310960/Apel+interna%C5%A3ional++Stop+5G+pe+P%C4%83m%C3%A2nt+%C5%9Fi+%C3%AEn+Spa%C5%A3iu.pdf?fbclid=IwAR1Bu-u4vpj4ZW9kawNXS5fXMckHcPV_7T02vrFAo G2HoKnWvhaZ1USQN0

10) Soluții alternative la tehnologia 5G, pentru o dezvoltare sustenabilă și sănătoasă

 

            Soluțiile pe care le propunem ca alternativă la implementarea infrastructurii de comunicații 5G sunt menite să asigure protecția sănătății oamenilor și a mediului precum și o dezvoltare durabilă, fără a epuiza resursele viitoarelor generații:

  1. Utilizarea conexiunilor fixe de date prin tehnologii existente non-radio (cabluri Ethernet, fibră optică etc.), în situațiile în care utilizarea este fixă (de exemplu ATM-uri, POS-uri bancare, roboți industriali, roboți medicali comandați de la distanță etc.) și acolo unde operează marii utilizatori de transmisiuni de date (providerii de servicii digitale, compa­niile/afacerile etc).

  2. IoT (Internet of Things) este un caz similar soluției de mai sus (conexiuni cu latență mică prin cabluri Ethernet, fibră optică etc.), marea majoritate a dispozitivelor IoT „conectabile” fiind prezente în locații fixe, ne-mobile (Smart Home, Smart City, senzori pe echipamente de utilitate publica etc). Excepție pot face cazurile gen Self-Driving Cars care trebuie să comunice între ele pentru a-și semnala prezența, dar această„tehnologie” poate fi dezvoltată și fără dependența de conexiuni la operatori telecom de date mobile, respectiv prin tehnologii standardizabile mai „curate”, similare Bluetooth, cu raza de acțiune strict necesară.

  3. Utilizatorii casnici și utilizatorii medii de transmisiuni de date pot folosi în continuare dispozitive ce funcționează exclusiv în spectrul de frecvențe deja existente și licențiate, necesarul lor de acoperire și viteza fiind foarte bine asigurat de tehnologiile 4G sau 4,5G, surplusul de viteză asigurat de 5G nefiind substanțial necesar acestor consumatori. Aceste lucruri sunt susținute inclusiv de marii producători de hardware din domeniul telecom, cu estimări de creștere cu 20-25% a ratei de date în benzi de frecvențe similare 4G și 4.5G.

  4. Utilizarea spectrului de frecvențe mmWave de zeci de GHz doar în cazuri excepționale (conexiuni fixe de date în zone unde cablarea este imposibilă și/sau utilizarea conexiunii de bandă largă este temporară) și sub control strict al noilor și corespunzătoarelor standarde de protecție a mediului și a sănătății omului, prin monitorizare continuă (măsurători fixe și mobile) a emisiilor de radiații EMF în toate zonele de acoperire 5G. Noile standarde trebuie create de entități independente de industria telecom, prin participarea grupurilor internaționale, a oamenilor de știință specializați în EMF şi sănătate, cu adevărat imparțiali şi fără conflicte de interese, ce iau în calcul toate noile coordonate ale contextului tehnologic 5G (noi frecvențe utilizate și densitate mult mai mare de conexiuni), urmărind parametrii suplimentari de evoluție a celulei vii expuse la câmpul electromagnetic 5G (momentan nimeni nu știe ce se întâmplă pe termen mediu și lung cu aceasta). În cazul omului, sunt influențați inclusiv parametrii psihologici, pe lângă cei fiziologi, respectiv nu crește doar temperatura (efectul termal al radiației electromagnetice).

  5. Crearea unor noi standarde de siguranță bazate pe expuneri cumulative şi nu doar pe puterea degajată la un moment dat şi, de asemenea,pe durata expunerii, pe frecvență, pe lungimea de bandă, pe modulația frecvențelor, forma undelor, lățimea pulsului precum şi pe alte proprietăți semnificative din punct de vedere biologic. Antenele trebuie restricționate în spații specifice și identificabile public. Pentru a proteja oamenii, antenele trebuie localizate departe de locuri în care oamenii locuiesc şi muncesc şi excluse de pe căile publice de deplasare ale oamenilor. Pentru a proteja animalele sălbatice, aceste antene trebuie excluse din parcuri naționale şi prezența lor să fie strict limitată în ariile îndepărtate ale Pământului. Pentru a proteja viața în ansamblul ei, sateliții pentru comunicații comerciale trebuie limitați ca număr şi interziși pe orbita joasă şi medie a Pământului. Rețelele fazate trebuie să fie interzise atât pe Pământ cât şi în Spațiu.

  6. Crearea și implementarea unor proceduri de planificare locală care să impună limite noi, specifice, ale emisiilor câmpului electromagnetic (EMF), în funcție de specificul zonei acoperite (densitatea și traficul de populație, arhitectura, potențialul de reflexie a undelor radio către zone sensibile etc).

  7. Elaborarea cadrului legislativ și a regimului legal agreat şi comprehensiv care să-i regle­menteze pe cei ce vor purta responsabilitatea legală pentru distrugerea sau afectareavieții sau a proprietății, rezultate din expunerea la 5G, fie terestră, fie spațială și moda­lități drastice de sancționare în cazul nerespectării legii.

  8. Educarea populațiilor cu privire la excesul utilizării tehnologiei și poluarea câmpurilor electromagnetice generate atât de antene cat și de orice dispozitiv portabil conectat la rețeaua de comunicații, informarea cetățenilor, inclusiv a profesorilor şi doctorilor, asupra riscurilor de sănătate (pentru adulți şi copii) produse de radiații RF şi de ce trebuie şi cum pot ei evita comunicațiile wireless şi stațiile de bază, în special în sau lângă creșe, grădinițe, școli, spitale, locuințe şi locuri de muncă.

  9. Crearea unor grupuri internaționale de oameni de știință specializați în EMF, sănătate, biologie şi fizică atmosferică, în scopul de a dezvolta un cadru de reglementare cuprinzător care să garanteze că folosirea spațiului cosmic este sigură pentru oameni şi mediu, luând în considerare radiațiile RF, gazele de evacuare ale rachetelor, funinginea neagră şi reziduurile spațiale precum şi impactul lor asupra stratului de ozon, a încălzirii globale, a atmosferei şi a conservării vieții pe Pământ. Nu doar tehno­logia terestră trebuie să fie sustenabilă, dar şi cea din spațiu, atât pentru adulți şi copii cât și pentru animale şi plante.

11) Concluzii

            Acest proiect de OUG ridică multe probleme, dintre care cele mai importante sunt cele legislative și de sănătate. Este imperios necesar să înțelegem că nu doar tehnologia contează ci în mod obligatoriu trebuie să ținem cont de toate celelalte aspecte implicate.

            Este imperios necesară o analiză amplă, în detaliu, a tuturor aspectelor problematice, o verificare de constituționalitate, şi corelarea cu alte directive europene, realizarea unor studii de impact asupra sănătății publice etc. Toate acestea trebuie realizate în Parlament, care este forul legislativ al statului și nu se pot face printr-o simplă ordonanță de urgență.

            Pe cale de consecință pentru toate motivele mai sus învederate și pentru nealterarea eticii și moralității, raportat la o justă cauză, în condiții de legalitate, vă solicităm anularea acestui proiect de OUG.

 

            Acest document reprezintă plângere prealabilă împotriva motivelor de expunere și a ordonanței cu privire la proiectul de OUG privind simplificarea procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construcții cu privire la infrastructura fizică necesară susținerii rețelelor de comunicații electronice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.Cerem în mod imperativ anularea acestui proiect de OUG și a oricăror acte subsecvente ce decurg ca efect din el.

               În cazul în care veți ignora această notificare, vom considera atitudinea dumneavoastră un act de rea credință, precum și dovada indubitabilă a faptului că ați avut și aveți intenția de a încălcaîn mod flagrant atât Legea fundamentală a țării – Constituția României, precum și legile subsecvente care reglementează în mod imperativ exercitarea dreptului de proprietate precum și alte drepturi cetățenești.

Acest fapt aduce grave prejudicii securității vieții umane și a mediului înconjurător, astfel obligându-ne, împotriva voinței noastre să declanșăm toate procedurile legale împotriva oricărei persoane și/sau instituții de stat sau private care se fac vinovate de această situație.

Prezenta notificare reprezintă atât înștiințarea dumneavoastră și punerea în întârziere cu privire la dispozițiile legale încălcate, situația de fapt creată precum și prejudiciul iminent ce poate fi generat asupra securității vieții și a mediului înconjurător, astfel încât să nu puteți să spuneți că nu aveți cunoștință de situația învederată.

            Totodată, prezenta notificare reprezintă plângere prealabilă împotriva proiectului de OUG și a motivelor de expunere /fundamentareprivind simplificarea procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construcții cu privire la infrastructura fizică necesară susținerii rețelelor de comunicații electronice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, prin care solicităm anularea de îndată a acestui proiect, iar în caz contrar, înțelegem să facem uz de toate căile prevăzute de lege pentru a cere suspendarea proiectului de OUG pentru care solicităm anularea și a tuturor procedurilor legate de el, precum și a oricăror acte ulterioare ce pot apărea ca efect al legiferării acestui proiect de act normativ.

Asociația PRO CONSUMATORI, reprezentată legal de dl. COSTEL STANCIU – Președinte;

Asociația ALIANȚA PĂRINȚILOR, reprezentată legal de dl. CRISTIAN FILIP – Președinte;

Asociația PRO VITA București, reprezentată legal de dl. BOGDAN STANCIU- Președinte.

Prin Avocat ales ALEXANDRU MARINA-IOANA

Data: 28.10.2019

Organizațiile semnatare ale memoriului STOP 5G:

  1. Colegiului Fizicienilor Medicali din România, prin reprezentant Loredana Gabriela Marcu;

  2. Federația Organizația Națională a Persoanelor cu Handicap din România, prin reprezentant Francisc Simon;

  3. Cooperativa Dacia Unită, prin reprezentant Valerică Bulboacă;

  4. Fundația de Dezvoltare Locală „Speranța”, prin reprezentant Elena Cucu;

  5. FundațiaInimă de Copil, prin reprezentant Anna Cristina Burtea;

  6. Fundația Institutul pentru cercetări psihosociale şi bioetică, prin reprezentant Gabriela Alexandru;

  7. Fundația pentru Copii „Sfântul Sava” de la Buzău, prin reprezentant Milea Mihail;

  8. Fundația pentru Cultură și Educație „Buna Vestire”, prin reprezentant Florin Dobrescu;

  9. Fundația Pentru Oameni, prin reprezentant Cornel Constantin;

  10. Fundația pentru Știință şi Sănătate, prin reprezentant Dorian Vorel;

  11. Fundația Romanian Children’s Appeal, prin reprezentant Mihai Tociu;

  12. Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni, prin reprezentant Marcel Bouroș;

  13. Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni – Suceava, prin reprezentant Nadia Pușcașu;

  14. Parohia ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh” – Silișcani, prin reprezentant Pr. Manolea Andrei;

  15. Asociația Adevăr și Dreptate,prin reprezentant Viorel Ene;

  16. Asociația Ajută Oamenii Prahova, prin reprezentant Pătrașcu Eduard Cătălin;

  17. Asociația Angel, prin reprezentant Eugen Lucan;

  18. Asociația APOR Suceava, prin reprezentant Valeriu Gavrilovici;

  19. Asociația ARHETIP, prin reprezentant Daniela Mihalache;

  20. Asociația Atitudinea Civică Iancu Mariana, prin reprezentant Iancu Mariana;

  21. Asociația de Atitudine și Acțiune Civică, prin reprezentant Cătălin Ioan Berenghi;

  22. Asociația Bioflora, prin reprezentant Ghetu Simona Maria;

  23. Asociația Brațe pentru CER, prin reprezentant Mircea Bejenar;

  24. Asociația Bucovina Profundă, prin reprezentant Constantin Barariu;

  25. Asociația Calea Neamului, prin reprezentant Mihai Tîrnoveanu;

  26. Asociația Cele Cinci Puncte Cardinale, prin reprezentant Alexandru Mazarache;

  27. Asociația Centrul de Cercetare și Dezvoltare AXIO, prin reprezentant Mădălina-Ștefania Apostol;

  28. Asociația Civică DREPTATE, prin reprezentant Tiberiu Galambos;

  29. Asociația Civică pentru Viață, prin reprezentant Adi-Maria Simoiu;

  30. Asociația Civitas Bacoviensis, prin reprezentant Petru Gabriel Puiu;

  31. Asociația Clubul de Turism și Ecologie Transmont Făgăraș, prin reprezentant Nicolae Mercurean;

  32. Asociația Consiliul Unirii, prin reprezentant Dragoș Șerban Popovici;

  33. Asociația Creștin Ortodoxă Mama Olga Piatra Neamț, prin reprezentant Arsene Ciprian;

  34. Asociația Creștină„Sfântul Arhanghel Mihail”, prin reprezentant Mihai Spirache;

  35. Asociația culturală„Sfântul Mitropolit Dosoftei”, prin reprezentant Remus Cojocar;

  36. Asociația Delfin – Educație și Cultură pentru Tineret, prin reprezentant Adriana Alexiu;

  37. AsociațiaEchilibria, prin reprezentant Maria Cristina Preda;

  38. Asociația Europa Veche – Asociația pentru Cultură, Educație și Valori Europene, prin reprezentant Mircea Pușcașu;

  39. AsociațiaFamilia Ortodoxă, prin reprezentant Ionel Ieremia;

  40. Asociația Familiilor Catolice Vladimir Ghika, prin reprezentant Iulian Oanță;

  41. Asociația FIREŞTE, prin reprezentant Preja Horea-Alexandru;

  42. Asociația Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, prin reprezentant Dan Grăjdeanu;

  43. Asociația Heidenroslein, prin reprezentant Payer Maria Magdalena;

  44. Asociația Institutul de Cercetare și Dezvoltare a Cunoașterii Umane, prin reprezentant Florian Colceag;

  45. Asociația IOANNIS, prin reprezentant Cezar Avarvarei;

  46. Asociația Învață să Zbori, prin reprezentant Ioana Huiduc Manolescu;

  47. Asociația Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților, prin reprezentant Marina-Ioana Alexandru;

  48. Asociația Liga Părinților pentru Educație, prin reprezentant Liviu Lupescu;

  49. Asociația Liga pentru Identitate Națională, prin reprezentant Paul Ghițiu;

  50. Asociația Medici pentru Consimțământ Informat, prin reprezentant Anca Nițulescu;

  51. Asociația Melidava, prin reprezentant Cristina Aoșan;

  52. Asociaţia Meșterilor Populari din Moldova,prin reprezentant Marcel Lutic;

  53. Asociația Mișcarea „Focul Dacic”, prin reprezentant Ioan Toroican;

  54. Asociația NEAMUNIT, prin reprezentant Aureliu Surulescu;

  55. Asociația Noua Dreaptă, prin reprezentant Tudor Ionescu;

  56. Asociația Oina, prin reprezentant Rodica Oltean;

  57. Asociaţia Orante, prin reprezentant Elena Dulgheru;

  58. Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative din România, prin reprezentant Cristina Vlădău;

  59. Asociația Patrioții Geto Daci, prin reprezentant Sever Sărmășan;

  60. Asociaţia Părinților pentru o educație sănătoasă, prin reprezentant Cătălin Stanciu;

  61. Asociaţia pentru Apărarea familiei şi copilului, prin reprezentant Virgiliu Vlăescu;

  62. Asociația pentru Apărarea Libertăților Publice, prin reprezentant Cătălin Georgescu;

  63. Asociația pentru Dezvoltare și Intervenție Socială și Educațională, prin reprezentant Ana Apopei;

  64. Asociația pentru Respectarea Drepturilor Omului, prin reprezentant Maria Pop;

  65. Asociația pentru Revigorarea Tradiției, prin reprezentant Andrei Boambeș;

  66. Asociația pentru Toleranță în Spațiul Public, prin reprezentant Gheorghe Poleucă;

  67. Asociația Pro Decizii Informate, prin reprezentant Stoian George-Daniel;

  68. Asociația Pro Vita Bucovina, prin reprezentant Marcel Balațchi;

  69. Asociația Psaltichia, prin reprezentant Constantin Magdalena;

  70. Asociația Quasar, prin reprezentant Katalin Borbath;

  71. Asociaţia Română de Drept Umanitar Filiala Prahova, prin reprezentant Codiță Dumitru;

  72. Asociația ROST, prin reprezentant Claudiu Târziu;

  73. Asociația Scut Botoșănean, prin reprezentant Bogdan Cărăușu;

  74. Asociația Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului Satu Mare, prin reprezentant Tiberiu Vălean;

  75. Asociația Străjerii Ortodoxiei, prin reprezentant Gabriel Apreutesei;

  76. Asociația Turism Verde-Green, prin reprezentant Constantin Șerban;

  77. C. Galeria BuharaS.R.L., prin reprezentant Norbert Hauser;

  78. C. SDGLC AUTO S.R.L., prin reprezentant Beniamin Andrei Lungu;

  79. C. SIMYBELL MON S.R.L., prin reprezentant Simona Clopoțel;

  80. C. Termochim Dezvoltare S.R.L., prin reprezentant Adrian Aciu;

  81. C.Urban Hairculture S.R.L.,prin reprezentant Bica Robert-Gabriel.

[1]Termen ce desemnează poluarea electromagnetică, datorată însumării tuturor radiațiilor emise în cadrul tehnologiilor wireless.


 

Fragmente de la dezbatere:

 

 

2 comentarii »

  1. off topic: Un nou documentar (2019) despre Cuviosul Gavriil Georgianul, cel Nebun pentru Hristos – prăznuit astăzi, pe 2 noiembrie

    Apreciază

    Comentariu de evtodiev — 2 noiembrie 2019 @ 11:59 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: