Bucovina Profundă

3 septembrie 2019

Părintele Mihai Lungeanu, un sfânt din temniţele prigoanei. Interviu VIDEO Despre prezența Harului, rugăciunea lăuntrică și atacurile demonice  

Filed under: Miscarea Legionara,Pr Mihai Lungeanu,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 12:25

Părintele Mihai Lungeanu, un sfânt din temniţele prigoanei

Interviu VIDEO Despre prezența Harului, rugăciunea lăuntrică și atacurile demonice

Șapte ani de la plecarea sa în Veșnicie

Pe 2 septembrie 2012, într-o duminică, după o viață de sfânt, a plecat la Dumnezeu Părintele Mihai Lungeanu. Atunci trupul său fost depus la Biserica “Buna Vestire” în Iași, unde părintele slujise 13 ani ca preot.  Înmormântarea trupului său a avut loc  pe 6 septembrie, in ziua de pomenire a minunii din Colose a Sfântului Arhanghel Mihail, în a cărui Legiune părintele Mihai Lungeanu a luptat și a suferit din tinerete, şi în a cărui Legiune s-a alăturat acum întru slavă, alături de sfântul ei voievod, Corneliu Codreanu şi de muţimea camarazilor care s-au sfinţit. Să ne întărească Dumnezeu pentru rugăciunile lor!


DSC03291---mic

Din viaţa Părintelui Mihai Lungeanu

Născut în 1924. Tatăl său era preot, iar mama învăţătoare. Urmează Medicina, întreruptă în anul IV, 1947, când este arestat şi condamnat 4 ani ca frate de Cruce. Va executa însă 6 ani şi trei luni. Trece prin reeducarea de la Piteşti unde promite lui Dumnezeu că de va scăpa de aici, toată viaţa o va pune la picioarele Lui. Ajunge la Tg. Ocna unde era suspect de tuberculoză renală. Alături de doamna doctor Margareta şi de ceilalţi medici (Banu, Ghiţulescu, Floricel, Lefa, Georgescu) ajută la tratarea bolnavilor. Eliberat, ocupă doar un post de sanitar pe Salvare şi în timpul acesta practică Rugăciunea inimii, vizitează mănăstiri, cunoaşte pe ieromonahii Arsenie Papacioc, Antonie Plămădeală, Petroniu Tănase, Roman Braga, Sandu Tudor, Ioan Iovan, pe maica Mihaela sau maica Veronica de la Vladimireşti.

În august 1954 este rearestat şi condamnat 15 ani muncă silnică.

(more…)

27 august 2019

Aleksandr Soljeniţîn – Discursul rostit la Academia Internațională de Filozofie din Lichtenstein – septembrie, 1993

Filed under: articol,atitudine,crimele comunismului,Soljenitin,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 01:54

SOLJENIŢÎN - Vendeea, septembrie 1993

Aleksandr Soljeniţîn – Discursul rostit la Academia Internațională de Filozofie din Lichtenstein – septembrie, 1993

 

De fiecare dată când ajung în principatul Lichtenstein, îmi amintesc cu emoție excepționala lecție de curaj pe care acest minuscul stat și principele său, răposatul Franz-Josef al II-lea, au dat-o lumii în 1945: rezistând implacabilei amenințări militare sovietice, ei nu au ezitat să ofere adăpost unui detașament de anti-comuniști ruși, care căutau refugiu din cauza tiraniei lui Stalin. Acest exemplu este cu atât mai instructiv cu cât în același moment, pentru a intra în grațiile victoriosului Stalin, marile puteri democratice, semnatare ale Cartei Atlanticului – promisiune vibrantă de libertate pentru toți oprimații lumii – i-au dat lui Stalin în sclavie, fără să murmure, întreaga Europă de Est. Ca și sute și sute de mii de cetățeni sovietici, pe care i-au trimis înapoi de pe propriile teritorii, contra voinței lor. Unii au preferat să se sinucidă. Nu s-a ținut cont de nimic.

Sub amenințarea baionetelor, cu o violență infamă, ei au fost literarmente împinși în mâinile asasine ale lui Stalin, spre torturile lagărelor de concentrare și spre moarte. Că sovieticii au sacrificat milioane de vieți alături de Occident, pentru victoria comună, este indiscutabil; dar odată obiectivul atins, ei nu au avut dreptul nici măcar la libertate. (Este, de altfel, surprinzător că presa liberă occidentală a contribuit la disimularea acestei crime, vreme de de 25 de ani. Nici atunci, nici mai târziu nimeni nu i-a tratat pe generalii și comisarii britanici și americani implicați în aceste acțiuni, drept criminali de război – ca să nu mai vorbim de a-i traduce în justiție.) 

(more…)

Paris, 1951 – HORIA SIMA despre unitatea europeană – Menirea naționalismului

Filed under: crimele comunismului,Horia Sima,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 01:42

Paris, 1951 – HORIA SIMA despre unitatea europeană – Menirea naționalismului

horia sima gri

Soluţiile care caută să rezolve problema maselor, fără participarea naţiunii, sunt cele mai frecvente şi mai aplaudate astăzi. După cel de-al doilea război mondial, naţionalismul n-a ieşit numai înfrânt pe plan polilic. A ieşit surghiunit şi pe planul gândirii teoretice. S-a creat prejudecata că această concepţie e definitiv scoasă din circulaţie. A evita naţionalismul înseamnă a evita naţiunea, a nu lua act de realitatea primară a istoriei, de substratul care susţine întregul proces al creaţiei umane.

Socialismul şi statul european supranaţional – două mari concepţii care îşi dispută astăzi favoarea opiniei publice – sunt proiecte de planificare umană. Ele tind să şteargă şi diversitatea etnică a maselor, care e sursa însăşi a posibilităţilor lor de reînnoire. Nu înţelegem ce ridicare a nivelului lor spiritual poate să urmeze când masele naţionale vor fi devorate de un bloc inform de 400-500 milioane de suflete ? Nu vedem cum omul  mijlociu, caracteristic masei, îşi va reface fiinţa interioară când va fi smuls din cadrul naţiunii sale şi vărsat într-o gloată fără nume. Dimpotrivă, azvârlirea lui într-un spaţiu social nedefinit îl va deposeda de toate punctele dc sprijin ale conştiinţei sale.

Chiar şi ideea libertăţii personale, considerată şi de Tocqueville ca singura garanţie contra nivelării totale a societăţii, nu poate schimba sensibil înfăţişarea brutală a maselor, dacă nu se asociază cu naţionalismul. Suportul libertăţii este creaţia. Dacă omul n-ar fi înzestrat cu impuls creator, sau dacă acest impuls se atrofiază prin teroare, atunci nici nu s-ar zbate să-şi câştige libertatea exterioară. Aceasta înseamnă că nu-i destul să creăm şi să menţinem climatul libertăţii politice, dacă nu creăm concomitent şi un climat al creaţiei. Libertatea exterioară, în sine, rămâne un mare semn de întrebare, cel mult o condiţie favorabilă, dacă nu e întovărăşită de libertatea  interioară, dacă individul nu e îndrumat să umple cadrul social  al libertăţii cu rodnicia persoanei sale.

Există o creaţie tehnică şi o creaţie culturală. Creaţia tehnică oferă produse în serie, negociabile şi transmisibile în toate ţările. Cultura e opusul nivelării, al imitaţiei, al transplantării valorilor dintr-o ţară într-alta. Ea întotdeauna îmbracă un caracter naţional şi răspândirea ei la alte popoare nu joacă decât rolul unui stimulent. Individul, ca să se valorifice în domeniul culturii, trebuie să urmeze acelaşi drum : să utilizeze energia specifică unei culturi, care emană întotdeauna dintr-un spaţiu naţional. A fi om de cultură înseamnă în primul rând a stăpâni coordonatele spirituale ale naţiunii. 

(more…)

Vaclav Havel, ianuarie 1990 – mesaj peste decenii. De citit și recitit

Filed under: articol,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 00:01

Vaclav Havel, ianuarie 1990 – mesaj peste decenii. De citit și recitit

Disident anticomunist, fost deținut politic, intelectual de mare fineţe, dramaturg talentat, Vaclav Havel a devenit preşedinte al Cehoslovaciei imediat după căderea comunismului, simbol al rectitudinii morale şi al luptei fără concesii împotriva răului, a brutalităţii, a utopiilor sângeroase.

În prima zi a anului 1990, Vaclav Havel a rostit un discurs considerat “fără vârstă”, un mesaj epocal care a fost tradus în toate limbile de circulaţie internaţională.

Textul se regăseşte în limba franceză în volumul Ces grands discours qui ont changé le monde, Ed. Dunod, 2010. 

Citat-Vaclav-Havel

”Trăim într-un mediu moral corupt.
Moralmente suntem bolnavi, căci ne-am deprins să afirmăm altceva decât gândim.

Ne-am învăţat să nu credem în nimic, să nu ne luăm în seamă unii pe ceilalţi, să fim atenţi doar la propria persoană, la nimeni altcineva. Au fost pervertite înţelesul şi specificul unor concepte precum iubirea, prietenia, compasiunea, modestia sau iertarea şi, pentru mulţi dintre noi, mai înseamnă doar ciudăţenii de natură psihologică sau sentimente caracteristice unui timp revolut, oarecum ridicole, la urma urmelor, în epoca navelor spaţiale şi calculatoarelor.

Puţine sunt vocile capabile să spună răspicat că deţinătorii puterii nu ar trebui să fie atotputernici şi că fermele care dau produse bio de calitate superioară, destinate doar deţinătorilor puterii, ar trebui să-şi distribuie producţia cel puţin către şcoli, către orfelinate şi către spitale dacă nu au capacitatea necesară să aprovizioneze întreaga populaţie.

Fostul regim – sprijinindu-se pe ideologia sa sfidătoare şi intolerantă – a transformat omul într-o simplă forţă de producţie şi natura într-un simplu mijloc de producţie. Prin aceasta, a lovit chiar în substanţa omului şi a naturii şi în legătura ce o au ca parte a aceluiaşi întreg.

A constrâns un popor înzestrat şi liber, apt să muncească pentru ţara sa, la condiţia unei rotiţe oarecare dintr-un angrenaj zgomotos şi respingător, despre care nu este limpede de ce a fost nevoie să existe. O maşinărie ale cărei piese sunt sortite, fără greş, degradării, desigur,  treptate, dar inexorabile.

Ne-am deprins, toţi, cu regimul totalitar.
Şi l-am admis ca pe un dat (more…)

22 august 2019

Nichita Stănescu Către Eminescu –  ”Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești”

Filed under: Eminescu,Nichita Stanescu,poezie,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 10:19

Nichita Stănescu Către Eminescu 

nichita eminescu 646x404

”Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești”

Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbește cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești
ca și ochilor, ca și pietrelor și curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaști
și nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de față.
Mihai, tu care ești mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înțelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
și miezoasă
Creierul sâmburos al acestei apoi
nu este creier descreierat.
Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat
ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia
ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu
ca dovadă singurătatea mea
care nu credeam să învăț a muri vreodată.

(more…)

21 august 2019

Nichifor Crainic, profesor de mistică în Zarca Aiudului. Mărturia părintelui Nicolae Grebenea

Filed under: Miscarea Legionara,Nichifor Crainic,sfintii inchisorilor,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:24

Doream mult să stau cu Nichifor Crainic. Prestigiul lui cultural era imens. Citisem regulat ”Gândirea”, cea mai bună revistă de la noi, dintre cele două războaie, condusă de el. Şi mai fusese și profesor de mistică la București, la Teologie.

Iată-mă acum cu el, dar nu singuri. Mai era și distinsul doctor Aurel Marin cu care mă revedeam acum, un profesor doctor în filosofie, și încă cineva, ale căror nume le-am uitat.

Crainic mă socotea un apropiat de el. La baie, unde timp de 20-25 minute eram mai mulți laolaltă, venea sub dușul meu să-mi mai spună ce a mai compus. Era foarte comunicativ.

Pe când ne plimbam liberi prin curtea temniței el mi-a spus că a stat de vorbă cu contele Betlen asupra Ardealului într-o seară și, peste noapte, ca răspuns, a făcut minunata poezie „Eu”, care mi-a spus-o si mie. Era ceva splendid.

Crainic era la mâncare de regim, la care seara primea și puțin lapte. Îmi propunea să-i dau ceva din mâncarea mea, ca să aibă ceva „balast”, la schimb cu ceva din mâncarea lui. Am primit, bineînțeles.

Era comunicativ și povestea frumos. El a spus că George Călinescu, marele critic literar, la el și-a început publicatiile, la Gândirea. Dar Gândirea neputându-l plăti cum ar fi dorit el, s-a mutat la gazetele evreiești: Dimineața, Adevărul, Lupta, gazete cu nuanțe de stânga, susținute de finanța evreiască, fapt ce a influențat gândirea lui.

(more…)

20 august 2019

Adormirea Maicii Domnului – Omilia Sfântului Nicolae Cabasila

Filed under: apologetica,cuvintele sfintilor,praznicar,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 13:53

 

Adormirea Maicii Domnului

Omilia Sfântului Nicolae Cabasila

 

palermo-martorana-adormirea-maicii-domnului-600x372

(Nicolae Cabasila – Viaţa Maicii Domnului. Omilii, Editura Anestis, 2008, pp. 46-59, traducere: Prof. Paul Bălan)

Omilie cu privire la Sfânta adormire a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria

 

Nimeni, cred, nu ignoră faptul că nimic nu este mai greu decât de a respecta ceea ce trebuie făcut în lucrarea de faţă. În ceea ce mă priveşte, îmi găsesc cu greu cuvintele, în aceste vremuri când cred că toţi oamenii sunt îndatoraţi Fecioarei cu astfel de fapte, căci nu este cu putinţă a nădăjdui ca aceste cuvinte ale noastre să se apropie de măreţia realităţilor. Că nimeni nu nădăjduieşte deci să ne convingă de trufie? N-ar fi lucru raţional a se feri de înfrângere după ce vei fi atacat lucruri atât de măreţe fiindcă acolo unde nimeni nu poate reuşi, nimeni nu poate fi acuzat nici de nepăsare.

 

Şi întrucât eu mi-am cântărit prelegerea după puterile mele, ajung acum la imnele de laudă, adăugând doar ceea ce eu nu le-am încercat pentru a-i încunoştiinţa pe cei ce mă ascultă de harurile celei pe care eu o cânt, pe care ei le-ar fi putut scăpa din vedere

– căci nimeni nu ignoră ceea ce este spre binele tuturor

– dar mai ales ceea ce este spre binele sufletului meu ca să încerc a-mi reaminti, pe cât îmi stă în putere, pricina mântuirii mele; fiindcă şi cred că din această pricină toţi o prea măresc pe Preacurata. Nimeni n-a putut să-şi ia asupra sa această faptă fără să fi putut atinge acest ţel mai mult sau mai puţin, că ea nu este vrednică de toate cântările noastre pentru Cel pe care ea L-a născut, ci ea era vrednică de toate acestea chiar mai înainte de a-L fi dăruit oamenilor.

 

Căci Fecioara este aceea pe care au cântat-o proorocii în cântările lor inspirate – oricare ar fi fost acel lucru vrednic de veneraţie, templul, arca lui Noe sau cortul sfinţit al lui Moise, fie unul sau altul dintre aceste lucruri cu care s-au fălit evreii – indiferent care le-ar fi numele, tocmai Fecioara e cea care anunţă aceste minuni; şi dacă aceste lucruri au existat, dacă ele au fost socotite sfinte de la început, aceasta este doar pentru a o vesti şi pentru a o anunţa de mai înainte oamenilor.

 

Dar ce spun eu? Toate laudele care au putut fi vreodată adresate de către oameni, care au fost aduse laolaltă de neamul nostru sau măcar de către unii dintre noi, i se cuvin Fecioarei. Căci nu există şi nici nu poate exista vreun bine mai de preţ, nici mic şi nici mare, care să nu fi fost adus de către această nouă Maică şi de această nouă naştere şi nu numai din acel moment, ci chiar de atunci înainte spre viitor. (more…)

10 august 2019

Pitești, Colectiv, Finlanda, Caracal. Ce au ele în comun. Siluirea curăției și clivajul demoniac de tip Overton

Filed under: Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 11:03

Pitești, Colectiv, Finlanda, Caracal. Ce au ele în comun.

Siluirea curăției și clivajul demoniac de tip Overton

1a-Fereastra-OVERTON-cu-explicatii

Cazul Caracal aduce în agenda publicului abominațiile unui sistem global mafiot, cu ramificații în cele mai înalte sfere de putere oficiale și oculte, sistem parazitar al civilizației umane așa cum o știm, sistem ce implică o largă serie de cruzimi de neacceptat, dintre care câteva aduse acum la cunoștința publicului larg:

  • vânătoare sexuală pedofilă, practici sexuale subumane, violente, pedofilie, demonice, uneori chiar explicit rituale

  • răpirea copiilor de pe stradă prin dereglați mintal, sau răpirea lor din familie, din propria casă, cu acte „în regulă”, cu mascații și procurori sau chiar de către autoritățile unui stat străin, fără acte, fără suport legal și ținuți în închisori de copii.

Amintesc aici tuturor de cei doi copii îngeri ai incredibilei doamne doctor Camelia Smicala, care suferă de câțiva ani precum Sfinții Macabei, precum Sfinții Brâncoveni sau mărturisitorii din temnițele sec. XX. Sunt convins că pentru oameni precum Camelia Smicală mai ține Dumnezeu acest neam, această lume. Nu sunt diferențe notabile între ei și mucenicii cu viețile scrise în Actele Martirice. Doar orbii și idioții nu pricep asta.

Totodată sunt convins că această expunere mediatică a cazului Caracal (și a altora asemănătoare) constituie un prim pas într-un traseu Overton. În această etapă abominabilul este expus ca atare, este hiper analizat, mintea publicului este coborâtă și plimbată în infernul cel mai grozav al întunecimilor umane, exersând astfel curiozități morbide, suspansuri macabre, dorința și foamea de a afla detalii naturaliste, picanterii scandaloase, revoltătoare, dar incitante și izvorâtoare de dopamină și adrenalină.

(more…)

3 august 2019

UN CARACAL GLOBAL. Documentar BBC -VIDEO. Originea demonică a pedofiliei. Câteva documentare: 60 MINUTES – Satan’s Children 

Filed under: documentar,ocult,pedofile,taina faradelegii,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 19:09

 UN CARACAL GLOBAL

Pentru a înțelege ce se petrece în România și cum poate fi mușamalizat un dosar cu ramificații internaționale

Un caz in oglindă petrecut acum câțiva ani in Belgia și care implică pedofilie, răpiri, tortură, ucideri, proxenetism, trafic de persoane, violuri și ucideri rituale, corupție la cel mai înalt nivel politic, uciderea martorilor, mușamalizarea instituțională a cazurilor, discreditarea victimelor, orgii cu pedofilie, droguri și sadism

 

Cazul Dutroux-Nihoul, Belgian X-Files  

An Olenka Frenkiel Investigation, corespondent BBC

Part 2

(more…)

Doctorul Teofil Mija, dârzul luptător. VIDEO – 90 de minute cu Teofil Mija și Nicolae Purcărea – emisiune tv. Demostene Andronescu: ”Teofil Mija, doctorul fără de arginți”

Doctorul Teofil Mija, dârzul luptător

 11 septembrie 1923 – 3 august 2010

 

Dr Teofil MijaS-a născut în comuna Bratei, judeţul Târnava Mare (Sibiu), la 11 septembrie 1923, fiind fiu de ţărani români. Este absolvent al Institutului Medico-Farmaceutic şi al Facultăţii de Biologie-Geografie, devenind Doctor în ştiinţe medicale în 1983.

În 1936 devine membru al Frăţiei de Cruce organizate la Liceul „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni. Între 1942-1948 a desfăşurat activităţi educative în cadrul centrelor studenţeşti din Iaşi şi Cluj.

După 23 august 1944, împreună cu Ionel Golea, Aurel Ursu, Axente Păcuraru şi alţi studenţi târnăveni, înfiinţează Centrul de Rezistenţă Armată din Codrul Fetea. În 1948 s-a sustras arestărilor masive făcute în rândul studenţilor legionari şi s-a refugiat în Bucureşti. A fost condamnat în lipsă, în Săptămâna Patimilor din anul 1949, la 15 ani muncă silnică. Arestat în mai 1950, într-o casă-capcană a Securităţii, a fost anchetat de şeful securităţii MAI, colonelul Dulgheru, şi de generalul Nicolski, sprijiniţi de Brânzaru, poreclit Tarzan, pe atunci şeful laboratorului de torturi din MAI. A fost rejudecat pentru condamnarea în lipsă ce o suferise anterior, împreună cu membrii Centrului Studenţesc Cluj. La proces nu a recunoscut niciuna dintre acuzaţiile ce i-au fost aduse şi a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţională. La expirarea acestei pedepse nu a fost pus în liberate, Procurorul General al Republicii făcând recurs. Drept urmare, condamnarea i s-a schimbat în 15 ani muncă silnică. A participat la greva generală a foamei din închisoarea Aiud, în primăvara anului 1957, fiind acuzat, alături de alţi 12 deţinuţi politic, de instigare şi organizare de revoltă în închisoare. A primit o pedeapsă disciplinară de izolare pe timp de un an de zile, la “Zarca” din Gherla. După un an a fost dus la Zarca din Aiud, bolnav de tuberculoză. După două tentative de “reeducare”, monstruoasa operaţiune de schilodire a sufletelor concepută de bolşevici, doctorul Teofil Mija refuză să mai vorbească cu reeducatorii. S-a încercat atunci o ultimă metodă de asasinare a doctorului Mija, fiind „băgat” dezbrăcat la izolare, în luna ianuarie 1964. 

(more…)

30 iulie 2019

Copiii români răpiți de statul finlandez. Platforma civică ÎMPREUNĂ în apărarea copiilor Cameliei Smicală. VIDEO – Filmarea răpirii. Minunata lume nouă in acțiune. Brute finlandeze spălate ideologic pe creier. Așa arătă mult lăudatul model al țărilor nordice?

Filed under: atitudine,dictatura,pedofile,Platforma ÎMPREUNĂ,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 19:38

Copiii români răpiți de statul finlandez

Platforma civică ÎMPREUNĂ în apărarea copiilor Cameliei Smicală

smicala-copiii-video-3

CĂTRE, 
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE DIN ROMÂNIA
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, DL. KLAUS WERNER IOHANNIS

Subsemnații JALASKOSKI JOHAN MIHAIL născut la data de 06.01.2006 și JALASKOSKI MARIA ALEKSANDRA născută la data de 25.01.2007, în nume personal, vă înaintăm prezenta

NOTIFICARE
prin care vă solicităm să procedați de urgență la repatrierea noastră, având în vedere condițiile umilitoare la care suntem supuși în Finlanda, unde subsemnații Jalaskoski Johan Mihai și Jalaskoski Maria Aleksandra suntem închiși împotriva voinței noastre în centre de plasament și suntem separați în mod forțat și împotriva voinței noastre de mamă și familia maternă. 

În fapt, în data de 15.06.2016, instanța de judecată din Finlanda a reținut în mod definitiv că domiciliul nostru este la mamă – Jalaskoski Mihaela Camelia – însă, în ciuda acestei hotărâri judecătorești, în vigoare și nemodificată nici în prezent, serviciul de asistență socială din cadrul Primăriei Tampere – localitatea din Finlanda unde aveam la acel moment reședința – ne ridică forțat în condiții de violență extremă, lucru probat și de înregistrarea video de la acel moment, și ne internează, împotriva voinței noastre și a mamei noastre ce deține drepturi depline în relația cu noi, în centre de copii diferite.

(more…)

23 iulie 2019

Despre Experimentul Pitești. Trei documentare

Despre Experimentul Pitești. Trei documentare

Film documentar „Demascarea”

Interviuri cu supraviețuitori ai reeducării prin tortură

.

Memorialul Durerii – Episodul 11 – Experimentul Pitești 

(more…)

Cine este cel care l-a înfruntat pe Țurcanu la Reeducarea de la Pitești? Mărturia lui Dumitru Bordeianu despre curajul lui Gelu Gheorghiu

Cine este cel care l-a înfruntat pe Țurcanu la Reeducarea de la Pitești?

Mărturia lui Dumitru Bordeianu despre curajul lui Gelu Gheorghiu, cel care l-a înfruntat pe Ţurcanu în reeducarea de la închisoarea Piteşti

gelu gheorghiu poza

„Ţurcanu, cu o lista în mâna, desigur înmânata de Măgirescu si Păvăloaia, a strigat apoi cât îl tinea gura ca fiecare „bandit” care îsi auzea numele sa se aseze pe prici. Gelu Gheorghiu, care facuse parte din grupul lui Obreja, a fost strigat al doilea, probabil în legatura cu culpa mea. Când Ţurcanu s-a uitat la el si a vazut ca nu era ranit ca ceilalti, l-a întrebat cine s-a ocupat de el. La auzul numelui meu, pronuntat de Gelu, Ţurcanu mi-a întins un ciomag si mi-a ordonat: „Deci tu, banditule, ti-ai gâdilat camaradul. Ia sa te vad acum, cum îl mângâi cu ciomagul pe banditul pe care l-ai menajat”.
Am luat ciomagul în mâna si, cu un curaj care nu era al meu, venind parca din alta lume, l-am înfruntat pe Ţurcanu, spunându-i ca nu pot sa bat, pentru ca mi-e mila. Ţurcanu mi-a luat ciomagul din mâini, l-a întins lui Gheorghiu si i-a ordonat să mă bată.
Gheorghiu, om bun din fire, care nu cred sa fi facut vreun rau cuiva, i-a raspuns lui Ţurcanu cu un curaj care a cutremurat camera întreagă: „Eu sunt împotriva violentei, nu am lovit pe nimeni în viaţa mea şi nici nu voi lovi, şi nimeni nu mă poate judeca fiindcă nu vreau să-mi lovesc semenul”. Gelu trăieşte înca şi poate mărturisi că toate acestea sunt adevărate.
El terminase anul V la Politehnica din Bucureşti. Era originar din Constanţa şi, rămas orfan de mamă, fusese crescut de tatăl său. A fost una din figurile cele mai luminoase şi mai pline de bunătate, cu toate cumplitele degradări şi torturi prin care a trecut. În cele mai îngrozitoare torturi, faţa lui radia bunătate şi milă, privindu-şi camarazii chinuiţi.
În fata acestei situatii, eram convins că Ţurcanu, care mai văzuse pe multi refuzând sa-si tortureze camarazii si colegii, unii platind cu viata, altii cu schilodirea, nu va ramâne cu bratele încrucisate.
Si într-adevar, Ţurcanu a început sa-l loveasca pe Gelu pe unde apuca, de parca dădea într-un sac de nuci, pâna când, aruncând ciomagul, l-a desfigurat cu pumnii. Când s-a oprit, Gelu nu mai misca. Le-a ordonat apoi lui Măgirescu şi Păvăloaia sa-l arunce pe prici lânga Reus”.

sursa: Dumitru Bordeianu – MĂRTURISIRI DIN MLAŞTINA DISPERĂRII

22 iulie 2019

Fostul deţinut politic Gelu Gheorghiu a plecat la Domnul ieri, 22 iulie, in ziua de pomenire a Sfântului Ilie Lăcătușu. Gelu Gheorghiu – PREZENT!

Gelu Gheorghiu – PREZENT!

Fostul deţinut politic Gelu Gheorghiu a plecat la Domnul ieri, 22 iulie, in ziua de pomenire a Sfântului Ilie Lăcătușu

Dumnezeu să-l odihnească împreună cu ceilalți sfinți ai închisorilor!

gelu gheorghiu

Cezarina Condurache: „După o lungă şi dureroasă pătimire, legionarul Gheorghe (Gelu) Gheorghiu, părintele nostru sufletesc şi ultima autoritate legionară în spatele căreia am crescut şi ne-am format, a trecut astăzi la Domnul, întregind rândurile Legiunii Cereşti.

Gelu Gheorghiu s-a născut la 29 mai 1922, la Galaţi. A urmat studiile liceale la Constanţa unde, prin intermediul fratelui său mai mare, a luat contact pentru prima dată cu Frăţiile de Cruce. Activează constant întâi în cadrul FDC, apoi în Mişcarea Legionară. Student la Facultatea Politehnică din Bucureşti, este cooptat în 1944 ca membru în ultimul Comandament Legionar care a activat în clandestinitate în ţară, alaturi de Ionuţ Stoica, Şerban Secu, Spiru Obreja, Puiu Florescu, Nelu Jijie etc. Activitatea lor consta în reorganizarea legionarilor nearestaţi pentru angajarea lor în Mişcarea Naţională de Rezistenţă, procurarea de arme şi muniţii, asigurarea unei reţele de case şi gazde sigure etc.   (more…)

VIDEO: Sfântul Ilie Lăcătușu nu este canonizat pentru că a fost legionar. Mărturia Părintelui Justin Pârvu. Sfânta Împărtășanie dată de Sfântul Ilie Lăcătușu în temniță. Mărturia lui Emanoil Paraschivaș

<< În timp ce aşteptam „îndrumătorul” un domn s-a apropiat de mine şi mi-a spus: „Domnule Emanoil Pindu! Am ascuns, cu mult timp înainte de a mă aresta, în tivul de la mâneca cămăşii, o fărâmă de Sfântă Împărtăşanie (era luni, prima zi din Săptămâna Mare). Pregătiţi-vă, căci Sâmbătă, de Sfânta Înviere, v-o dau”. Normal trebuia să-l întreb: de unde ştie cine sunt, deoarece puteam să bag mâna în foc că nu l-am văzut în viaţa mea. Şi în al doilea rând de unde ştie unde voi fi repartizat, cum a aflat unde va fi dânsul pironit şi… cum va izbuti să-mi dea Sfânta Cuminecătură?

Din toate acestea, nimic. Am luat totul în serios şi a doua zi, stăteam singur într-o celulă, am început să execut pregătirea… Molcomit de acest adevăr, m-am spovedit Ziditorului, spunând în fiecare zi tot răul de care mi-am amintit. Sâmbătă, când au început să cânte clopotele de la Biserica apropiată Puşcăriei, am auzit, prin MORSE aplicat în plafonul celulei mele: GATA. M-am dus la fereastră şi în dreptul unei găurele făcute de cineva la oblonul ce oprea soarele să-mi dea bineţe, am văzut atârnând o sforicică ce mi-a adus LUMINA CEA ADEVĂRATĂ.

Tulburarea mea, care căpătase forme alarmante: „dacă Sfânta Împărtăşanie mi-a fost dată de Sfântul Ilie Lăcătuşu sau cel rău îşi bate joc de mine făcându-mă să mă laud că un sfânt m-a împărtăşit”, a fost limpezită de Prea Cucernicul Stareţ de la Mănăstirea Petru Vodă, Iustin Pârvu. Aflând că Sfinţia Sa a fost prieten apropiat cu Sfântul Ilie Lăcătuşu şi că au îndurat împreună terorile comuniste la Aiud şi Periprava, în perioada când şi eu mă târam pe acolo, m-am dus la Cinstitul Stareț. Acesta mi-a luat perdeaua de clătinare, asigurându-mă că Sfânta Împărtăşanie dată de Sfântul Ilie Lăcătuşu reprezintă o realitate. De atunci am realizat că Mâna Domnului îl ocroteşte pe fiecare om, când se roagă. Doamne, iartă-mă şi mă miluieşte! >>

sursa: Emanoil Paraschivaș, Jocul destinului, Ed. Brad

sursa foto: ATITUDINI.com


VIDEO: Sfântul Ilie Lăcătușu nu este canonizat pentru că a fost legionar. Mărturia Părintelui Justin Pârvu

(more…)

20 iulie 2019

Când vaccinările pot deveni un dezastru pentru sănătatea publică

Filed under: antivaccin,bioetica,ROR,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 21:13

Breastfeeding_a_baby

Când vaccinările pot deveni un dezastru pentru sănătatea publică


Este vorba de vaccinarea ROR, cea legată de panica epidemică indusă prin mecanisme corporatist-guvernamental-mediatice, panica ce vizează atingerea de target-uri de marketing pharma și nu obiective de sănătate publică. (Am scris ceva despre subiect in Epidemia de epidemii. Construcția isteriilor profitable )

Acest vaccin iți propune/promite să te scape câțiva ani (între 5 și 9 ani) de rujeolă, oreion și rubeolă, expunându-te în schimb la reacții adverse grave și ireversibile precum diabet tip II (autoimun), pancreatită, sindrom Guillain Barre, autism, encefalită, sindrom Kawasaki, meningită, nevrite periferice, mielite etc.

Pe lângă faptul inadmisibil și incredibil că aceste vaccinuri conțin  componente virale crescute pe celule umane (fibroblaști pulmonari) obținute de la copii avortați, iar medicii vaccinatori care sunt neglijenți nu îți spun asta, mulți neștiind nici ei această informație aflată chiar în prospect (și care s-ar asorta și cu informarea completă a pacientului și obținerea unui acord limpede exprimat înainte de vaccinare) , există și niște inadvertențe logice care nu explică utilizarea vaccinului ROR pe scară largă. Redau mai jos câteva aspecte pe care le consider bizare: 

(more…)

Viața necenzurată a Părintelui Arsenie Papacioc

Viața necenzurată a Părintelui Arsenie Papacioc


Copilăria – „Eram eu mic, dar gândeam mai bătrâneşte”

Părintele Arsenie, pe numele de botez Anghel, s-a născut în anul 1914, într-o zi de mare praznic, la 15 august, praznicul Adormirii Maicii Domnului. S-a născut din părinții binecredincioşi,Vasile şi Stanca, în comuna Perieți, satul Misleanu, județul Ialomița. Tatăl, Vasile, era agent sanitar peste şase sate şi unul dintre principalii ctitori ai bisericii din sat. Numele de Papacioc i se trage de la tatăl bunicului, care a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei. Şi pentru că era „popă” cu cioc, i s-a spus Papacioc, dar numele original era Albu.

Încă din copilărie Părintele Arsenie era foarte evlavios, fiind atras de bogăția spirituală a Bisericii. Părintele însuşi mărturiseşte: „Datorită educației din familie am conştientizat încă de mic prezența lui Dumnezeu lângă noi. Şi asta mi-a ajutat enorm. Eram eu mic, dar gândeam mai bătrâneşte. Mergeam la biserică, eram singur din familie care postea”[1].

Micul Anghel nu era un copil ca oricare, el se deosebea de ceilalți printr-un comportament smerit şi care nu căuta să iasă în evidență cu nimic, ba de cele mai multe ori cedând în fața lor. Părintele povesteşte cum într-una din zile, copiii din satele vecine, care obişnuiau să sară la bătaie, l-au încolțit şi cu o crenguță de salcâm cu ghimpi i-au însângerat picioarele. Cu toate că putea să profite de autoritatea tatălui său, micul Anghel nu s-a grăbit să-i pârască pe rău-făcătorii lui. Şi-a zis întru sine că mai bine să rabde decât să se îndreptățească, simțind, de la acea tânără vârstă, că răzbunarea nu este plăcută lui Dumnezeu. Talentul său de artist i se conturează încă de pe acum. Căci fiind în clasa I a şcolii primare, unde a luat premiul I, compune poezii şi învața meşteşugul sculpturii. Tot în şcoala primară este primit ca membru al revistei Vraja unde fratele său mai mare era redactor.

Până la vârsta de 20 de ani, tânărul Anghel practică diverse sporturi şi obține unele medalii la întrecerile interşcolare din Bucureşti, fiind primul la viteză şi al doilea la sărituri. Părintele mărturiseşte că mişcarea din tinerețe l-a ajutat foarte mult în viață, antrenându-i spiritul vigilent şi o stare de prezență continuă pe care o recomanda tuturor. Renumit fiind pentru viteza sa la alergări, Anghel este poreclit Pantera blondă deoarece într-un meci de fotbal, fiind în mare viteză, a sărit peste un jucător neputând să-l ocolească altfel.

Tinerețe legionară

După ce absolvă Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti, pătruns de un puternic sentiment naționalist, înflăcăratul Anghel intră în Mişcare a Legionară, fiind captivat de personalitatea căpitanului Corneliu Codreanu şi de mulți alți intelectuali mistici ai Mişcării. Doritor de luptă pentru frumusețea unui adevăr, în fruntea căruia se afla Arhanghelul Mihail, Părintele Arsenie se implică trup şi suflet în cadrul Mişcării Legionare, evidențiindu-se printr-un deosebit simț organizatoric şi calități de bun strateg. Este repede remarcat de Codreanu, căpitanul Mişcării, şi primeşte rang de instructor legionar. Adeseori când era întrebat despre Mişcarea Legionară, Părintele Arsenie obişnuia să răspundă: „N-ai să pricepi, dar un lucru trebuie să înțelegi şi să te temi: patronul Mişcării Legionare este Arhanghelul Mihail şi i-am spus troparul: Unde umbrează darul tău, Mihaile Arhanghele, de acolo se goneşte toată lucrarea diavolului, că nu suferă să rămână lângă lumina ta Lucifer, care a căzut din cer. De aceea ne rugăm ție: săgețile lui cele de foc îndreptate cu vicleşug împotriva noastră, stinge-le prin mijlocirea ta, vrednicule de laudă, Mihaile Arhanghele”.

Răspunderea de român îl costă

(more…)

Uriașii între ei. Părintele Arsenie Papacioc văzut de Ioan Ianolide

PARINTELE-Arsenie-Papacioc-la-tinerete-si-la-batranete-1024x648

Uriașii între ei. Părintele Arsenie Papacioc văzut de Ioan Ianolide

Ieromonahul Arsenie: mărunt, slab, ager şi viu, mare duhovnic, om fără compromisuri. Micul cel mare. S-a călugărit din vocaţie. Suflet şi trup feciorelnic, caracter integru. Energie necurmată şi imensă putere de iubire. Om de luptă şi sacrificiu. Conştiinţă şi capacitate misionară.
A făcut prozeliţi înainte şi după ce a depus votul monahal. S-a zbătut să
impună adevărata conştiinţă creştinilor şi a reuşit. Luptător încercat, el spunea: „Noi înfruntăm pe atei la ei acasă.” Este un far al lui Hristos.

ioan-ianolide-23-de-ani-de-inchisoare-cu-hristos-in-inima-40685

Părintele Arsenie Papacioc în temnița Aiudului. Mărturia lui Virgil Maxim

anghel papacioc

Părintele Arsenie Papacioc în temnița Aiudului

Mărturia lui Virgil Maxim

Până la 15 Noiembrie ne-am bucurat de un regim „suplimentar”, am făcut chiar rezerve pentru iarnă, cartofi şi fructe, mere în special, având voie să pregătim în celulă cartofi fierţi sau mămăligă la lămpile cu gaz improvizate de camarazii noştri.

Am lucrat la cartofi şi la cules de struguri doar două săptămâni. Şedeam în celulă cu Anghel Papacioc, acum arhimandritul Arsenie de la Techirghiol. Pentru că dânsul avea nevoie de un ajutor permanent, am rămas să-l îngrijesc.

Din rezerve puteam să-i fierb unul sau doi cartofi zilnic, mai mult nici nu putea mânca. Timpul îl petreceam în rugăciuni şi convorbiri duhovniceşti. Dânsul fusese în lagărul de la Miercurea Ciuc (1938-1939 sub Carol II), unde fratele său, Radu Papacioc, fusese ucis într-o noapte sângeroasă ca a Sfântului Bartolomeu, reeditată pe pământul ţării noastre de Carol II şi camarila lui.

Fiinţa sa, ca a altor legionari, era marcată fizic de privaţiuni şi suferinţe, sufletele însă li se luminaseră şi mai mult. De la dânsul am învăţat nu numai să mă rog mai bine, ci mai ales să pătrund cu lama sabiei „Cuvântului Adevărului Dumnezeiesc” până în „rărunchi”, în adâncul duhului, scoţându-mi pe altarul arderii în pocăinţă faptele, cuvintele, gândurile, cugetele şi cele mai mici intenţii, voite sau nevoite, întâmplătoare sau permanente, izvorâte din inconştienţă, prostie sau venite din afară şi primite cu bunăvoinţă în casa sufletului meu.

Aveam multe scrieri teologice – în afară de Sfânta Scriptură pe care o avea fiecare – care constituiau hrana şi îndrumarea pe drumul hotărât de Mântuitor prin Apostolii şi Părinţii Bisericii.

Anghel Papacioc era monah în haina laică. Ca el erau mulţi, unii complet necunoscuţi celor din jur. Când am închinat unele poeme isihaste „cinului călugăresc şi monahicesc”, am îndrăznit să adaug: „Nu toţi cei cărora le-am dedicat poeme erau preoţi sau călugări, dar toţi cei cărora le-am dedicat poeme erau preoţi sau călugări”: Valeriu Gafencu, Trifan Traian, Marian Traian, Schiau Ion, Naidim Marin, Mazăre Nicolae, Bălan Iulian, Foti Petru, Avram Sebastian, Jacotă Vasile, Pascu Constantin… În închisoare erau numiţi ”mistici”. Pentru unii înţelesul era ironic, altora le arăta că aceia nu puteau fi atinşi căci depăşeau stadiile comune de vieţuire. Şi astăzi virtuţile celor buni sunt de unii hulite, de alţii venerate. „Oricum, zice Apostolul neamurilor, fie din pizmă, fie din credinţă, Hristos este vestit, este făcut cunoscut prin lanţul meu”.

*

Anghel Papacioc, iertaţi-mă pentru această destăinuire, când se ruga nu mai auzea şi nu mai vedea nimic în jur.

*

În Martie, Anghel Papacioc s-a mutat în celulă cu domnul Trifan, iar Naidim a venit la noi. Domnul Trifan, un „săpător cu mintea”, simţea nevoia unei complementarităţi în actul trăirii afective, practice, al sensibilizării acute, iar Anghel Papacioc şi-a completat şi împlinit sensibilitatea, şi-a însuşit o metodă de investigaţie spirituală. 

(more…)

19 iulie 2019

Părintele Arsenie Papacioc – cuviosul, mărturisitorul, înțeleptul, luptătorul

19 iulie in calendarul neamului românesc:

Părintele Arsenie Papacioc – cuviosul, mărturisitorul, înțeleptul, luptătorul 

(1914-2011)

Părintele Arsenie (Anghel Papacioc) s-a născut la 15 august 1914 în satul Misleanu, com. Perieţi, Ialomiţa şi este unul din cei mai de frunte duhovnici români. De mic, Anghel avea o memorie bogată şi o vie inteligenţă. Membru în cercul literar constituit în jurul revistei Vraja, are aptitudini atât intelectuale, cât şi fizice. La întrecerile interşcolare sportive organizate în Bucureşti, obţine locul I la viteză şi locul II la sărituri.

A fost instructor legionar, în 1941 fiind arestat şi condamnat, după ce fusese închis anterior şi în lagărele carliste. Eliberat în 1946, intră în mănăstire în acelaşi an, la Antim. Părintele a ajuns şi pe la mănăstirea Cozia, unde a primit ascultarea de paraclisier şi preda educaţia civică elevilor. Deoarece vorbea copiilor despre Hristos, comuniştii din Râmnicu Vâlcea i-au interzis să mai propovăduiască învăţătura creştină. A fost nevoit să părăsească mănăstirea şi s-a retras la o moşie pe care călugării de la Cozia o aveau aproape de Caracal. Acolo a rămas un an şi jumătate, de unde a fost luat de părintele Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana. Acesta l-a ascuns la Cioclovina. În 1949 ajunge la Sihăstria, revine la Antim unde este tuns în monahism în acelaşi an (25 septembrie). La slujbă au participat părintele Sofian Boghiu, părintele Benedict Ghiuş, iar naş de călugărie a fost părintele Petroniu Tănase. În 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ.

Între 1952-1958 a fost preot (şi egumen) la Mănăstirea Slatina. A făcut parte şi din mişcarea Rugul Aprins. La 14 iunie 1958 este arestat, dus la Suceava, ţinut în anchetă 90 de zile, bătut şi chinuit. Condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti, sentinţa 125, la 20 de ani muncă silnică şi 20 de ani detenţie grea pentru „crima de activitate intensă contra clasei  muncitoare şi a mişcării revoluţionare”. A fost dus la Vaslui şi alte centre de interminabile anchete şi bătăi, iar cea mai mare parte a detenţiei o petrece la Aiud.

(more…)

« Pagina anterioarăPagina următoare »

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: