Bucovina Profundă

1 mai 2021

Radu Gyr, apostolul poet 

Filed under: Miscarea Legionara,Radu Gyr,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 08:28

Radu Gyr, apostolul poet 

Când noaptea mă prindea de caraulă,
Însâ
ngerat de-al dorurilor șir,
Iisus venea la mine în celulă,
Adus de mucenicul Radu Gyr 

(Andrei Ciurunga)

„Dacă Iisus a spus că oricine întoarce pe cineva în numele Lui de pe o cale greşită, Apostol se va numi, oare cum se va numi Radu Gyr care a scos atâtea suflete din disperare? De câte ori trebuie să se numească Apostol numai pentru acest fapt? Pentru că el a ajutat „n” număr („n” înseamnă infinitul în fond, un număr de necuprins cu imaginația). Un număr de necuprins de deținuți au aflat în poezia „Iisus în celulă” posibilitatea de a-şi găsi în palme urmele cuielor Lui. Oare puțin lucru este acesta?”(Aspazia Oțel Petrescu).

Copilăria

Radu Gyr, pe adevăratul său nume, Radu Ştefan Demetrescu, s-a născut la 2 martie 1905, la poalele Gruiului din Câmpulung Muscel, de unde şi pseudonimul literar Gyr, prin derivație. Aceasta s-a făcut astfel: „g”-ul a rămas la început, „r”-ul s-a dus la sfârşit, iar „y”-ul este de fapt un semn care reprezintă contopirea „i”-ului cu „u”-ul, formând acest diftong ce se pronunță „gir”.

Radu Gyr descinde dintr-o familie de intelectuali, fiind fiu al renumitul actor Ştefan Coco Demitrescu şi al Eugeniei Gherghel, muziciană provenită dintr-o veche familie botăşăneană, cu origini germane. La vârsta de 3 ani Radu se va muta împreună cu părinții săi în oraşul Craiova, unde tatăl său lucra la Teatrul Național al oraşului. Micul Radu primeşte o aleasă educație culturală, însuşindu-şi cultura germană de la mama sa, cât şi talentul muzical. Despre mama sa, Radu Gyr consemna în memoriile sale: „inteligentă, spirituală şi îndrăgostită de tot ce este artă, mama a fost cel mai bun sfetnic al artei tatălui meu, repetând cu el acasă rolurile lui, sugerându-i tonul şi gesturile personajelor pe care urma să le interpreteze pe scenă. În acelaşi timp, ea mi-a trezit şi stimulat dragostea pentru poveşti şi poezie”. Crescând în şoaptele basmelor mamei şi dinamismul pieselor de teatru ale tatălui, micul Radu îşi formează propriul orizont literar, din care începe să compună, oferind celor dragi câte o mică epigramă. Începe să scrie versuri la vârsta de 10 ani, dedicând profesorilor săi epigrame. Copilăria sa, Gyr şi-o descrie astfel: „Am fost un copil blând şi iubitor, deloc zburdalnic, puțin cam încăpățânat, timid şi dispus către visătorie. Temperamentul meu, dovedindu-se integral mai târziu, a păstrat din trăsăturile sufleteşti ale copilului de odinioară sfiiciunea şi înclinația spre reverie”. (more…)

24 septembrie 2020

Peste 250 de români uciși fără proces din ordinul regelui Carol al II-lea. Masacrul din 21-22 septembrie 1939

Masacrul din 21-22 septembrie 1939

Peste 250 de români uciși fără proces din ordinul regelui Carol al II-lea

136688.jpg-573x276

În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi mişeleşte, fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui călău Carol al II-lea, 252 de legionari. În zorii zilei de 22 septembrie, fiecare judeţ prezenta trecătorilor cadavrele a trei legionari, pe care poliţiştii şi jandarmii, în plină noapte, i-au ridicat din mijlocul familiilor, i-au scos în stradă şi i-au împuşcat, iar trupurile lor au fost lăsate ca lumea să le vadă vreme de trei zile. Elevii de şcoală generală şi liceu erau duşi în mod organizat să vadă cadavrele aruncate pe caldarâm şi păzite de jandarmi! Prigoana împotriva legionarilor a continuat cu sălbăticie până în toamna anului 1940, când regele Mihai a proclamat Statul Naţional Legionar.

Pretextul masacrului

Pretextul acestui pogrom, care a distrus o bună parte a elitei Mişcării Legionare, a fost pedepsirea premierului Armand Călinescu în 21 septembrie 1939, la Bucureşti, de către o echipă legionară. Acesta a fost împuşcat pentru responsabilitatea sa în asasinarea banditească, prin strangulare, a lui Corneliu Codreanu, fondatorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, şi a Nicadorilor şi Decemvirilor, din ordinul lui Carol al II-lea. 

Călinescu a fost membru în Partidul Național Țărănesc şi a fost ales deputat în parlament între 1926 și 1937. Atitudinea sa obsesivă față de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de Ministru de Interne. În 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare, inclusiv pentru „cârdășie cu șeful unei puteri străine”. Poartă responsabilitatea comenzii asasinării ilegale şi barbare a liderilor legionari arestaţi, inclusiv a lui Codreanu, în 30 noiembrie 1938. În decembrie acelaşi an, este membru fondator al partidului regal, Frontul Renașterii Naționale. După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea îl numește Prim Ministru al României. Este pedepsit pentru crimele sale de echipa legionară denumită “Răzbunătorii“, condusă de Miti Dumitrescu.

După pedepsirea lui Călinescu, “Răzbunătorii” au intrat în clădirea Radioului, au intrat in direct, anunţând “pieirea tiranului”. Apoi s-au predat Poliţiei, fiind omorâţi a doua zi în locul atacului.

Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii     (more…)

22 septembrie 2019

Terorism de stat: Masacrul din septembrie 1939

Terorism de stat: Masacrul din septembrie 1939

21 sept 1939
În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi mişeleşte, fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui călău Carol al II-lea, 252 de legionari. În zorii zilei de 22 septembrie, fiecare judeţ prezenta trecătorilor cadavrele a trei legionari, pe care poliţiştii şi jandarmii, în plină noapte, i-au ridicat din mijlocul familiilor, i-au scos în stradă şi i-au împuşcat, iar trupurile lor au fost lăsate ca lumea să le vadă vreme de trei zile. Elevii de şcoală generală şi liceu erau duşi în mod organizat să vadă cadavrele aruncate pe caldarâm şi păzite de jandarmi! Prigoana împotriva legionarilor a continuat cu sălbăticie până în toamna anului 1940, când regele Mihai a proclamat Statul Naţional Legionar.

Pretextul              masacrului

Pretextul acestui pogrom, care a distrus o bună parte a elitei Mişcării, a fost pedepsirea premierului Armand Călinescu în 21 septembrie 1939, la Bucureşti, de către o echipă legionară. Acesta a fost împuşcat pentru responsabilitatea sa în asasinarea banditească, prin strangulare, a lui Corneliu Codreanu, fondatorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, şi a Nicadorilor şi Decemvirilor, din ordinul lui Carol al II-lea.

Armand Călinescu a fost membru în Partidul Național Țărănesc şi a fost ales deputat în parlament între 1926 și 1937. Atitudinea sa obsesivă față de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de Ministru de Interne. În 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare, inclusiv pentru „cârdășie cu șeful unei puteri străine”. Poartă responsabilitatea comenzii asasinării ilegale şi barbare a liderilor legionari arestaţi, inclusiv a lui Codreanu, în 30 noiembrie 1938. În decembrie acelaşi an, este membru fondator al partidului regal, Frontul Renașterii Naționale. După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea îl numește Prim Ministru al României. Este pedepsit pentru crimele sale de echipa legionară denumită “Răzbunătorii“, condusă de Miti Dumitrescu.

După pedepsirea lui Călinescu, “Răzbunătorii” au intrat în clădirea Radioului, au intrat in direct, anunţând “pieirea tiranului”. Apoi s-au predat Poliţiei, fiind omorâţi a doua zi în locul atacului.

Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii 

(more…)

27 ianuarie 2017

O scrisoare veche la probleme noi. Traian Golea -RASPUNS Declaratiei Presedintelui Emil Constantinescu cu privire la holocaustul evreilor în România -12 Mai 1997

ROMANIAN HISTORICAL STUDIES

Traian GoleaRASPUNS Declaratiei Presedintelui Emil Constantinescu

cu privire la holocaustul evreilor în România

traian-golea12 Mai 1997,  Traian Golea, ROMANIAN HISTORICAL STUDIES, 901 NE 14th Ave., Apt. 601, Hallandale, FL 33009, U.S.A.

Excelentei Sale Emil Constantinescu, Presedinte al Romaniei, Palatul Cotroceni, Bucuresti, Romania, Europe

Stimate Domnule Presedinte

Cu mare consternare am luat la cunostinta declaratia Excelentei Voastre „trimisa unei sinagogi din Bucuresti”, cum reiese din articolul aparut In ziarul „USA Today” , 8 Mai 1997, declaratie In care pentru prima data, dupa 55 de ani, o Inalta autoritate romaneasca, Presedintele tarii, „recunoaste ” ca In Romania ar fi avut loc un holocaustImpotriva evreilor. Dar formularea In care Domniia-Voastra Imbraca aceasta „recunoastere” merge chiar mai departe de o simpla recunoastere si face afirmatia ca: „orbiti de o pasiune criminala, (cativa) romani s’au angajat In a aplica infamul proiect nazist al solutiei finale .

Prin aceasta scrisoare Incercam sa raspundem la aceasta acuzatie:

Pe plan international:

1. Catre sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, cand a Inceput sa se raspandeasca minciuna gazarii evreilor In lagare, guvernul german a invitat atat Crucea Rosie Internationala cat si Vaticanul sa inspecteze aceste lagare. Delegatiile sosite au gasit multi bolnavi, pentru ca lumea In general era slabita de subnutritie, si cei din lagare cu atat mai mult, din cauza ca bombardamentele asupra Germaniei au distrus caile de aprovizionare. Apoi si sursele de alimente In sine erau Imputinate din cauza conditiilor grele de razboi prelungit.

2. In lagarul Buchenwald din Germania, printre detinutii politici, (comunisti, care In majoritate erau evrei), era si Paul Rassinier, francez, socialist, profesor de istorie. Era deci adversar al Germaniei national-socialiste atat ca francez cat si ca orientare politica. A fost arestat pentru ca activase In Maquis, o organizatie franceza din acel timp care lupta Impotriva ocupatiei Germane. In paralel Maquis-ul ajuta si pe evrei sa fuga In Elvetia ca sa nu fie arestati de Gestapo. Dupa terminarea razboiului Paul Rassinier a fost eliberat si a ajuns acasa, unde aude povestea cu gazarea evreilor In lagarul din care scapase. „Cu toate ca sanatatea sa era subrezita din lagar, acest socialist francez, pacifist si cu Inalte decoratii ale rezistentei franceze, nu vroia sa depuna marturie mincinoasa Impotriva celor care l-au capturat prin a le exagera crima. Nici nu putea Insa sa pastreze tacere In fataminciunilor fabricate de fostii sai tovarasi de suferinta despre pretinse camere de gazare si alte atrocitati la care ar fi fost supusi de catre cei care i-au tinut In captivitate. Devotiunea lui Rassinier pentru adevar, chiar si atunci cand era avantajos fostilor sai adversari, l-au determinat sa Intreprinda primul studiu sistematic despre pretinsul „holocaiust” nazist. Formatia sa profesionala de istoric si experienta castigata In lagare l-au ajutat sa formuleze o critica ucigatoare a ” marturiilor oculare”, si a istoricilor holocaustului (din prezentarea cartii pe coperta din dos). Asa a ajuns Rassinier sa scrie cartea „Povestea holocaustului si Minciuna lui Ulisse , prin care a devenit parintele revizionismului istoriei , In care dovedeste cu statistici si documente din arhivele de razboi capturate de Aliati, ca pretinsul holocaust este „Minciuna lui Ulise „. In limba engleza cartea a aparut In 1978 la „Institut for Historical Review”, 1822 1/2 Newport Boulevard, Suite 191, Costa Mesa, CA , 92637.  (more…)

14 noiembrie 2016

Ernest BERNEA – Interviul din Sala Luminoasă

Filed under: Ernest BERNEA,România Profundă,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:59

Ernest BERNEA – Interviul din Sala Luminoasă

cu  Zoltán Rostás

e-bernea-vulcanescu-monografisti-gusti-isr-prel-e1378738648265-770x470

De la stanga la dreapta: Zizi Constante, Xenia Costa-Foru, Mircea Vulcanescu, Dimitrie Gusti, Vladescu-Racoasa, H.H. Stahl, Ernest Bernea.

Ernest Bernea: „Eu eram mai puţin năist decât alţii”

[extras al interviului din Sala Luminoasa – partea I-a]

Când m-am decis să cercetez Şcoala lui Gusti, am încercat să aflu pe cine mai pot aborda dintre primii ei membri. Cei pe care îi cunoscusem înainte m-au ajutat într-un fel sau altul să iau legătura cu apropiaţii lor, dar nici unul nu m-a îndrumat spre Ernest Bernea. Am aflat el din alte surse, şi fiindcă pe mine mă interesa Şcoala, şi nu un grup sau altul, m-am grăbit să-l caut. Cunoscându-i trecutul legionar eram cu atât mai mult interesat de „construcţia” lui despre Şcoală, despre propria sa viaţă. M-a primit, în 1986, cu destulă circumspecţie, dar nevoia de a povesti i-a învins suspiciunea de la început – pe care, cunoscându-i biografia o consideram firească. Poate şi modul rezervat de a-mi formula întrebările l-a încurajat să-şi creioneze fără prea mari reţineri parcursul.

– V-aţi ocupat de sociologie încă din liceu?

– Da, şi de ce? Pentru că eram bibliotecar neplătit, voluntar la o mare bibliotecă din Brăila. Şi chiar când eram eu acolo, a sosit un stoc de 30 de mii de volume. Şi sigur că… mare lucru n-oi fi priceput eu, dar mi-am băgat nasul în toate.

– Erau cărţi şi în limbi străine?

– Şi în limbi străine, mai ales în franceză, fireşte, că asta era moda epocii. Şi aşa am făcut eu cunoştinţă cu sociologia, prin această bibliotecă comunală a Brăilei, care se chema Petre Armencea. El a înfiinţat-o, o bibliotecă mică, şi pe urmă s-a ajuns la o bibliotecă impresionantă.

– Când v-aţi înscris la facultate?

– Eu am pierdut doi ani din cauza războiului. În timpul războiului eu am fost copil de trupă. A plătit un frate al meu, săracul, care a făcut o fractură şi de acolo o septicemie, şi el s-a prăpădit la 19 ani, când a luat bacalaureatul. Şi era uluitor de dotat. Un matematician excepţional în primul rând. Eu am scăpat teafăr. M-am reîntors când s-au retras nemţii. Şi acei ani i-am pierdut. Atuncea la facultate am venit cu doi ani mai târziu decât colegii mei. N-am venit la 19 ani, ci am venit la 21. (more…)

26 ianuarie 2016

21-23 ianuarie 1941: Rebeliune legionară sau lovitură de stat antonesciană? Audiatur Et Altera Pars: Horia Sima – Era Libertății. + Mircea Nicolau despre rebeliunea ”legionară”

Mircea Nicolau despre rebeliunea ”legionară”

 

21-23 ianuarie 1941:

Rebeliune legionară sau lovitură de stat antonesciană?

Audiatur Et Altera Pars

Horia Sima – Era Libertății

LOVITURA DE STAT A GENERALULUI ANTONESCU

1. Originile loviturii de Stat

N-a existat o rebeliune legionara, cum au difuzat „urbi et orbi” sursele antonesciene. A fost o lovitura de Stat a Generalului Antonescu contra Actului Constitutional din 14 Septembrie 1940. Ce-a urmat dupa aceea, rezistenta maselor populare, n-a fost decât reactia natiunii la lovitura de Stat a Generalului Antonescu. Poporul, neîndemnat de nimeni, a sarit în ajutorul Legiunii, pentru a apara fiinta Statului National-Legionar.

Cauzele care l-au determinat pe Generalul Antonescu sa recurga la forta pentru a-i expulza pe legionari din incinta Statului, calcând ordinea constitutionala în vigoare, sunt multiple si variate. Enumeram cele mai importante:

1. Firea lui orgolioasa. Nu putea suporta pe nimeni lânga el care sa-i îngradeasca exercitiul puterii lui. Nu era capabil de o colaborare loiala, de o împartire a raspunderilor, caci odata ajuns la un rang în Stat, tintea la o pozitie mai înalta. Pentru a-si atinge telul, n-avea nici un scrupul. Era capabil de toate crimele si tradarile. Pactul cu Miscarea era o solutie provizorie, impusa de necesitatea de a-si consolida puterea, dar, din primul moment, s-a gândit sa depaseasca aceasta faza, fie aservind Miscarea, fie înlaturând-o.

2. O cruzime înnascuta. Nu iubea poporul si varsa sângele lui cu usurinta. El credea numai în stat, iar poporul nu era altceva decât un fel de materie prima, destinata sa întretina Statul cu sacrificiile lui. Era un patriot sui-generis, întelegând prin patriotism supunerea celorlalti propriei lui persoane.

3. Bun militar, dar nu om politic. Nu era capabil sa se orienteze în timp, sa vada dincolo de interesele imediate, care se confundau cu propriile lui interese de dominatie personala. A mers în 1940 cu Axa, pentru ca numai cu sprijinul german putea sa ajunga la putere si sa se mentina. Dar când frontul din rasarit a început sa se clatine, si-a uitat de vechile lui declaratii de loialitate fata de Hitler si a început sa sondeze partea cealalta, pentru a se desprinde de Axa la momentul oportun.

4. O noua camarila. În jurul Generalului Antonescu s-a constituit un alt anturaj, de aceeasi extractie infama ca si a Regelui Carol II. Camarila îl împingea la o ruptura cu Miscarea. Setea de putere, banii si alte interese s-au întretesut, formând platforma politica a noii camarile. Între anturajul antonescian si Miscare s-a produs o rivalitate crescânda, care nu putea duce decât la otravirea relatiilor noastre cu Conducatorul.

5. O camarila înstrainata de neam. Anturajul Generalului Antonescu nu era animat de sentimente nationale ca sa-si dea seama de raul ce-l poate face tarii. Era o camarila deschisa infiltratiilor straine, din care n-au lipsit nici agentii puterilor ostile Axei: englezi, americani, bolsevici. Obiectivul acestor infiltratii din imediata apropiere a Generalului era sa provoace ruptura Generalului de Miscare, caci odata ramas singur în fruntea Statului, usor putea fi manevrat.

 

2. O formidabila coaliție

Pentru a patrunde în esenta evenimentelor de la 21-23 Ianuarie 1941, trebuie sa luam în considerare fortele care în acel moment s-au coalizat, pentru a provoca darâmarea Statului National-Legionar. (more…)

2 septembrie 2015

Memoria Holocaustului interzice memoriile concurente

Filed under: sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 01:13

Memoria Holocaustului interzice memoriile concurente

articol de Cezarina Condurache

Am citit zilele trecute un text semnat de dl Alexandru Florian în revista Timpul – „O lege pentru o societate civilă nepregătită?”. Din momentul în care legea 217 a început să fie dezbătută şi comentată în media, dl Florian, dar şi domnii Vainer, Cioflâncă, Climescu etc au susţinut că în ciuda scandalului generat în mod gratuit de către legionari, legea 217 nu este una antilegionară, nu este una antiromânească, nu este una procomunistă şi nu este o lege a cenzurii… Cu toate astea dl Florian face o declaraţie profund antidemocratică, ca să nu mai spun lipsită de inspiraţie.

„Legea a avut şi are ca obiectiv redarea corectă a memoriei Holocaustului în spaţiul public. Pentru aceasta, având în vedere realitatea, legiuitorul a considerat necesar să prevină şi să limiteze, cum altfel prin interdicţii dacă societatea civilă nu are reacţii?, memoriile concurente. Pe acelea care, direct sau indirect, întinează memoria Holocaustului: negaţionismul, eroizarea lui Ion Antonescu, a simbolurilor sau elitei fasciste etc. În 2015, completările au în vedere: definirea instituţională şi a simbolurilor legionare ca fiind fascismul din România. De asemenea, deşi drama evreilor şi romilor din România în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial este parte a Holocaustului european, pentru mai multă precizie acum se defineşte Holocaustul din România.”

Aşadar pentru că societatea românească nu doreşte să integreze în memoria sa publică Holocaustul, la un nivel care să convină INSHR, statul român a acţionat în favoarea memoriei Holocaustului prin interzicerea memoriilor concurente. Incredibil, deşi e clar pentru toată lumea că istoria este scrisă de cei aflaţi la putere, nu mă aşteptam să ni se spună în faţă că ni se falsifică istoria după bunul plac al legiuitorului. Memoria publică este de fapt o memorie corectă politic modelată de învingători în funcţie de interesele de moment.
Acestă acţiune profund antidemocratică este identică cu cea impusă de regimul comunist care a rescris istoria României pe calapod sovietic şi a încercat să îi remodeleze memoria publică. Cum au făcut asta? Păi cum o face şi astăzi legea 217, prin interdicţie legiuitorul a eliminat memoriile concurente. Legionarii, membri partidelor istorice, luptătorii anticomunişti, armata română, burghezia şi ţăranii neobedienţi au fost aruncaţi în temniţe sau executaţi în munţi şi pe uliţele satelor. Au fost  (more…)

30 ianuarie 2015

Mărturie! Asasinarea economistului Virgil Madgearu executată de Biroul de Siguranţă al Reich-ului

Mărturie! Asasinarea economistului Virgil Madgearu executată de Biroul de Siguranţă al Reich-ului

madgearu-iorga-asasinati

Toţi am învăţat la şcoală despre asasinarea marelui universitar şi economis ţărănist Virgil Madgearu de către legionari şi ne-au rămas întipărite în memorie filmele de mistificare ale istoriei realizate de Sergiu Nicolaescu, comandate de către comunişti. „Legenda” asasinării de către legionari a fostului ministru PNŢ şi economist de renume mondial a continuat şi după 1990. Recent a văzut lumina tiparului „jurnalul interzis” al lui Corneliu Coposu, păstrat peste 50 de ani ascuns în „podul” unui coteţ pentru porci dintr-o gospodărie dobrogeană ce aparţinea unui prieten intim al Seniorului, poreclit Vagonel. Jurnalul lui Corneliu Coposu este un document cutremurător, a unui martor ocular al tragicelor evenimente din anii 30/40, când era secretarul personal al lui Iuliu Maniu. Jurnalul musteşte de informaţii cu totul inedite şi surprinzătoare despre o epocă în care ne-au rămas doar mărturiile unor istorici comunişti sau documentele reci şi seci ale arhivei politice, militare sau siguranţei. Mă opresc doar la un singur caz: asasinarea profesorului Virgil Madgearu, secretarul general al PNŢ, şi ideologul doctrinei ţărăniste. Asasinarea lui Virgil Madgearu este opera directă a Reichssicherheitshauptamt, adică Biroul Principal de Securitate al Reichului German subordonat SS-ului lui H. Himmler şi R. Heydrich. În cadrul acestui organism funcţiona celebrul Gestapo şi în România acţiona la ordinele Legaţiei Germane de la Bucureşti. Cum s-a ajuns la asasinarea lui Virgil Madgearu, un economist anti-german încă de la începutul anilor 30, care se opunea expansiunii economice al Reichului şi în special proiectului Grossraumwirtschaft, un proiect hitlerist de unire, prin canale navigabile, a Dunării de Rin pentru a scoate (more…)

Evenimentele din 21-23 ianuarie 1941. Cauze permergătoare, responsabilităţi şi desfăşurare

Evenimentele din 21-23 ianuarie 1941

Cauze permergătoare, responsabilităţi şi desfăşurare

Scurta participare a Mişcării Legionare la guvernarea României (septembrie 1940-ianuarie 1941) nu a reprezentat decât un intermezzo între prigoana carlistă şi cea antonesciană. Ciocnirile sângeroase din 21-23 ianuarie 1941 au avut drept rezultat eliminarea legionarilor de la putere şi începutul unei noi epoci de prigoană, majoritatea legionarilor urmând să-şi petreacă anii următori fie în închisorile antonesciene, fie în lagărele germane. Rândurile care urmează încearcă o prezentare a cauzelor şi a evenimentelor care au dus la acest divorţ politic între legionari şi şeful statului, generalul Antonescu, care în acest conflict a beneficiat de susţinerea decisivă a Germaniei hitleriste.

Statul Naţional-Legionar

Statul Naţional-Legionar s-a instituit în urma abdicării regelui Carol al II-lea, provocată de manifestaţiile populare amorsate de legionari. O ţară întreagă era revoltată ca urmare a politicii sale externe falimentare şi duplicitare, soldată cu sfârtecarea teritoriului naţional în vara lui 1940. Basarabia şi Bucovina de Nord au fost încorporate Uniunii Sovietice, în vreme ce Ardealul de Nord a fost cedat Ungariei, în urma dictatului Puterilor Axei pronunţat la Viena. Odată cu alungarea regelui s-a prăbuşit şi regimul său de dictatură, care avea pe conştiinţă vieţile a sute de legionari din elita Mişcării ucişi cu bestialitate, în frunte cu însuşi Corneliu Codreanu, fondatorul acesteia. În acel moment, integritatea teritorială şi chiar existenţa însăşi a unui stat român suveran păreau serios periclitate fără o schimbare fundamentală a politicii sale externe, orientată conform noilor realităţi de pe un continent european care se afla sub dominaţia Puterilor Axei, de la Atlantic până la periferia sa estică, la graniţa cu imperiul bolşevic. (Aici se impune deschiderea unei paranteze înspre actualitate. Nu e lipsită de semnificaţie observaţia privind existenţa unor constante istorice, care transcend regimurile politice şi ideologiile temporare. Astfel, “Noua Europă” a acelei vremi acoperea practic aceeaşi zonă cu Uniunea Europeană continentală a zilelor noastre, plus ţări precum Ucraina, care încearcă acum, ca şi în timpul războiului, o eliberare din chingile ruseşti şi o orientare spre vest. Fireşte, se cuvine să amintim şi unele deosebiri importante, dar care ţin mai degrabă de structuri exterioare decât de o esenţă profundă. Astăzi continentul european nu mai este dominat de naţionalisme exacerbate, ci de regimuri democratice care se încadrează în standardele comune ale Uniunii Europene. Privind poziţia Marii Britanii de atunci şi de acum, există atât diferenţe, dar şi unele asemănări datorate aceloraşi constante istorice. Dacă în 1940 ea era în stare de război cu Europa continentală, astăzi face parte şi ea din aceeaşi Uniune Europeană, unde însă nu se simte deloc confortabil şi face în permanenţă o notă discordantă faţă de restul statelor.)
Deşi în mod principial trebuie respins caracterul de “nazist” sau “fascist” atribuit unei mişcări de înnoire fundamentată creştin cum era Mişcarea Legionară, existau totuşi o serie de puncte comune cu tendinţele naţionaliste care erau dominante la acea oră în Europa. Într-o discuţie din septembrie 1940, Horia Sima întrevedea pentru România un rol suveran în preconizata “Nouă Europă”, nicidecum acela de marionetă a Germaniei, şi punea aceste puncte comune, naţionalismul şi anticomunismul, mai presus de diferenţele de substanţă, cum ar fi raportarea la religia creştină [GK], p.45. (more…)

10 iulie 2012

10 iulie – pomenirea marturisitorului Traian Braileanu, care in temnita Aiudului in chinuri s-a savarsit

10 iulie – pomenirea marturisitorului

Traian Brăileanu

care in temnita Aiudului in chinuri s-a savarsit

Traian Braileanu se naste la 14 septembrie 1882 in comuna Bilca, judetul Suceava, intr-o familie de dascali romani. Inca de pe bancile gimnaziului – pe care il sfarseste la Radauti – a fost remarcat pentru puterea inteligentei lui. Si-a facut studiile universitare la Cernauti (doctorat 1908), licentiat al Facultatii de Filosofie din Cernauti si Viena unde a audiat cursuri de flosofe moderna (in special despre Kant; e unul din principalii traducatori romani ai filosofului german), si cursuri de Drept (in special de Drept Roman).

Refuza catedra oferita de Universitatea din Viena pentru a veni in tara

Renumitul profesor de la Universitatea din Cernauti, Richard Wahle, autor de valoroase lucrari de filosofie, l-a considerat pe Traian Braileanu cel mai talentat elev al sau din tot cursul carierei lui. In 1919 Consiliul profesoral al Universitatii de la Viena i-a oferit o catedra de filosofie, pe care o refuza si revine in tara.

Se casatoreste cu o romanca din Bucovina, Ecaterina Sileon, cu care intemeiaza o numeroasa si fericita familie. Este profesor la Liceul „Aron Pumnul“. Curand, ajunge fost profesor de Sociologie, Politica si Istoria Filozofiei la Universitatea din Cernauti intre anii 1920-1940, unde studentii il numeau Socrate. Devine decan al Facultatii de Litere si Filosofie din aceeasi localitate, membru al Academiei de Stiinte Politice de pe langa Columbia University din New York.

Traian Braileanu: Teoreticianul fundamentarii metafizice a sociologiei

Gandirea sociologica. Unul dintre cei mai mari sociologi ai Romaniei 

 Buna administrare a Statului se face prin crearea unei clase functionaresti bine pregatite din punct de vedere profesional si bine retribuite. Nu se poate aştepta cinste si corectitudine de la niste functionari muritori de foame. Cu sistemul întrebuinţat pana acum, de a ţine pe servitorii lui în permanentă mizerie, însusi Statul impinge pe funcţionari in bratele coruptiei.
 Este cunoscut ca unul dintre cei mai mari sociologi ai Romaniei, facand scoala sociologica la Cernauti; a desfasurat o bogata activitate publicistica. Teoretician al nationalitatii in sociologie, Traian Braileanu a initiat infiintarea Grupului Iconar la Cernauti, in 1931 (membrii marcanti: Mircea Streinul, Ion Rosca, George Drumur s.a.), iar intre anii 1935-1940 a fost Directorul revistei Insemnari Sociologice din acelasi oras; a condus la Sibiu (refugiat din Bucovina ocupata de bolsevici) revista Inaltarea (1940-1941). Ideea desavarsirii nationale – in perspectiva mantuirii  – este in centrul preocuparilor sale.

Statul national, spune Braileanu, este forma ideala de convietuire umana si repezinta incheierea unei evolutii in care se face trecerea de la starea nedeslusita a unei natiuni la o lamurire a personalitatii ei. Crearea Statului National Roman, dupa unirea teritoriala, trebuie sa inceapa cu procesul de nationalizare al paturii conducatoare. El vede in fiecare familie o citadela a patriei. (more…)

11 octombrie 2011

Un interbelic uitat: Ilariu Dobridor

Filed under: articol,istoria ascunsa,iudeo-masonerie — Mircea Puşcaşu @ 01:03

Un interbelic uitat:  Ilariu Dobridor

 

Printre figurile pe nedrept uitate ale „noii generaţii” interbelice se numără şi olteanul Constantin Florea Cioroianu, cunoscut în epocă sub pseudonimul Ilariu Dobridor (Dobridorul – toponim cu rezonanţă de basm – este satul din Dolj în care scriitorul a văzut lumina zilei, se pare la 1 noiembrie 19091).

Era fiu de ţărani mijlocaşi (tatăl, Florea Cioroianu, ştia o brumă de carte, pe cînd mama, Maria, era analfabetă), al doilea dintre cei opt copii ai familiei rămaşi în viaţă (trei băieţi şi cinci fete).

A făcut clasele elementare în satul natal, avîndu-l ca prim dascăl pe învăţătorul Ioachim Negriţescu. Dincolo de aspra viaţă cîmpenească, satul se întemeia sufleteşte pe tradiţia folclorică încă vie şi pe rînduielile bisericeşti ale Ortodoxiei (preotul satului era pe atunci Ion Bercea, iar cîntăreţ – iscusitul Mitiţă Negreţ). Această matcă patriarhală şi-a pus adîncă pecete pe sufletul viitorului poet, iar opera lui o va mărturisi cu vădită înfiorare. Dobridorul pierdut între lanuri, salcîmi şi sălcii plîngătoare, „gura de rai” a Fîntînii Suhatului (islazul unde păşteau oile şi vitele), şipotul molcom al pîrîului Balasan – toate acestea vor constitui un fond de inepuizabilă nostalgie, transparent în multe dintre poemele sale („Nostalgie”, „Chemare”, „Tristeţe”, „Reverie”, „Visare” etc.).

Recomandat de învăţătorul satului, va urma, ca bursier, Liceul Militar din Craiova, fără să fie însă atras de viaţa cazonă. După absolvire, răspunzînd chemării sale celei mai intime, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie, unde va fi unul dintre studenţii preferaţi ai profesorului Nicolae Cartojan, vestitul istoric al literaturii noastre vechi2. Va fi frecventat, fascinat, ca mai toată elita generaţiei lui, măcar o parte din strălucitele cursuri ale profesorului Nae Ionescu (a cărui influenţă se face destul de mult simţită în scrisul său (more…)

%d blogeri au apreciat: