Bucovina Profundă

23 decembrie 2022

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin

Filed under: cuvintele sfintilor,praznicar,sinaxar — Mircea Puşcaşu @ 09:10

Cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin despre Nașterea Domnului

Când primăvara sosește și stihiile trupurilor se întorc iarăși către înnoire, atunci toți oamenii, simțind buna adiere a aerului, primesc sănătatea trupului. Atunci și pământul, înflorind cu frumusețea semănăturilor și înfrumusețându-se cu tot felul de flori ale ierburilor, își face pregătirea rodurilor sale. Atunci și vitele aflând pajiște verde de pășune se arată bine întremate cu trupurile. Atunci și neamurile păsărilor, ce zboară la înălțime, ciripesc de veselie. Privighetoarea și rândunica deschizându-și ciocușoarele dau glas, răsunând munții, văile și copacii; și astfel fac veselă primăvara dulce prin glasurile lor. Atunci și păstorii, glăsuind dulce cântare de fluier, pasc turma lor prin verdeața veselitoare, atunci și soarele revărsându-se pe pământ, peste văi, peste grădini și peste țarini, împlinind trebuința crinilor și a tot felul de trandafiri, dând mirosuri dulci, înaintând creșterea pomilor celor roditori și ale celor neroditori, cum și a florilor de tot felul și a răsadurilor. Atunci și lucrătorii ajung la secerișul ostenelilor lor; atunci și strugurii înflorind în vie, împodobesc via. Atunci și munții odrăslind frunzele copacilor, cu desimea crângurilor pădurii, toate neamurile ființelor celor sălbatice se păzesc în ele; atunci și marea, liniștindu-și valurile sale, se face lesne de plutit corăbierilor.

Așa și când s-a născut Domnul nostru din Fecioara Maria, ca o primăvară veselitoare a răsărit la toată lumea și către înnoire s-a întors. Căci a venit Unul Născut, Fiul lui Dumnezeu, raza măririi Lui, chipul cel de-a pururea al ipostasului Lui, hotarul și Cuvântul Tatălui, prin Care și veacurile s-au făcut, atât cele văzute cât și cele nevăzute. Cuvântul cel preasfânt al Tatălui s-a făcut trup fără schimbare, prin conlucrarea Duhului Sfânt, din Fecioara Maria. A fost mijlocitor între Dumnezeu și între oameni, Cel singur iubitor de oameni, Care nu din voie sau din dorință bărbătească s-a zămislit, în preacuratul pântece al Fecioarei, ci de la Duhul Sfânt. S-a făcut ascultător Părintelui Său, ca, prin trupul cel luat de la noi, să vindece neascultarea noastră. Pentru că Duhul Sfânt a venit peste dânsa și a curățit-o, dându-i puterea primitoare a Cuvântului, făcând-o și născătoare.

Atunci a umbrit peste Fecioara Maria înțelepciunea și puterea cea mare a lui Dumnezeu, adică Fiul lui Dumnezeu, cel deoființă cu Tatăl, ca o dumnezeiască sămânță și-a închegat trup însuflețit și suflet cuvântător din preacuratul și neîntinatul pântece, fiind ca o pârgă a frământăturii noastre, nu după asemănare, ci după naștere; apoi nu prin adăugirile cele câte puțin ale trupului împlinindu-se, ci deodată Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut trup. Nu prin închegarea trupului s-a unit cu dânsul Cuvântul lui Dumnezeu, ci sălășluindu-se în pântecele Fecioarei nescris împrejur, cu ipostasul Său, din preacuratul pântec al pururea Fecioarei s-a făcut trup însuflețit, cuvântător și gândit, luând pârga frământăturii omenești.

Când Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut ipostas trupului, în același timp s-a făcut și trup însuflețit, cuvântător și gândit. Pentru aceea îl numim nu om îndumnezeit, ci Dumnezeu înomenit. Fiind cu firea Dumnezeu desăvârșit s-a făcut cu firea și om desăvârșit, neschimbându-și firea, nici prefăcând iconomia. Ci cu trupul cel însuflețit, care s-a făcut cuvântător și gândit din Sfânta Fecioară și întru dânsa a luat ființa, unindu-se după ipostas, neamestecat, neschimbat, neîmpărțit, și nedespărțit Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit.

Pentru aceea cu dreaptă credință mărturisim pe Hristos din două firi deosebite, dar nici unirea nu o luăm ca amestecare, nici despărțirea ca deosebire. De unde mărturisim Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat pe Preasfânta Fecioară. Precum este Dumnezeu adevărat, Cel ce S-a născut dintr-însa, așa este adevărată Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce a născut pe adevăratul Dumnezeu dintr-însa. Născându-se Domnul și Dumnezeul nostru și izbăvindu-ne din iarna înșelăciunii și din frigul rătăcirii, ne-a întors către primăvara bucuriei, după ce a luat asupră-Și chipul nostru și l-a înnoit prin luarea trupului Său. Că îmbrăcându-se în toată firea noastră, afară de păcat, ne-a făcut după dar, ca fii ai Tatălui Său și moștenitori ai împărăției Sale.

Deci, de vreme ce am anunțat cuvântul, veniți toți și culegând ca niște flori din tot felul de trandafiri, să îndulcim auzurile voastre. Să ascultăm mai întâi pe Matei Evanghelistul, căci el povestind cu de-amănuntul nașterea lui Hristos, bine a zis: „Că nașterea lui Iisus Hristos așa a fost: logodită fiind mama Lui, Maria, cu Iosif, mai înainte de a se aduna ei, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iar Iosif, bărbatul ei, drept fiind și nevrând să o vădească pe ea, voia în taină să o lase. La aceasta gândind el, îngerul Domnului s-a arătat lui în vis, zicându-i: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, că ce s-a zămislit întru dânsa, din Duhul Sfânt este. Auzim astăzi luminat împlinirea lucrurilor, care aici cu de-amănuntul se tâlcuiesc. Că nu în deșert s-au făcut lucrurile cele pentru întruparea lui Hristos, Dumnezeul nostru, ci toate au oarecare însemnare ascunsă.

Ascultă deci, creștinule în chip minunat însemnarea lor: S-a logodit Maria cu Iosif ca și cu un bărbat, ca necunoscând diavolul scopul nașterii lui Hristos din Fecioara cea fără bărbat, să fugă de la luptă. Căci ai auzit acum pe evanghelistul Luca, zicând: Ieșit-a poruncă de la Cezarul August ca să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi, domnind în Siria, Cirineu, ca să se scrie fiecare întru a sa cetate. Și s-a dus și Iosif din Galileea din cetatea Nazaret la Iudeea, în cetatea lui David, care este Betleem – pentru că el era din casa și familia lui David, ca să se înscrie cu Maria, cea logodită lui femeie, fiind îngreuiată.

Caută de vezi aici iubirea de oameni a Stăpânului Dumnezeu, Care are scris în cer toată făptura și Care a zis către ucenicii Săi: Pentru aceasta mai vârtos vă bucurați, căci numele vostru s-a scris în ceruri. El a primit să se scrie Maica Sa în condicile romanilor; ca așa, pe noi, cei ce ne-am făcut de voie robi făpturilor, în dar să ne mântuiască, ca numele nostru în ceruri să se scrie și robi adevărați ai Săi să ne facă. Ca prin scrierea aceasta să se facă arvună de bună rânduială a lumii. Pentru aceea și El a dat voie stăpânirii romane să-L scrie și pe Dânsul spre adeverirea și întărirea legilor. Atunci legea împăratului stăpânește, când împăratul cel ce legiuiește, împlinește și el legea sa. Și ca să se împlinească cele zise de prooroc: În zilele lui va răsări dreptatea și mulțimea păcii. Deci, mergând ei să se scrie, se zice că două grupuri vedea Fecioara, unul de-a dreapta care era vesel și drăgălaș, adică duhurile proorocilor și ale sfinților – care sălta și se bucura de nașterea lui Hristos – iar altul de-a stânga, care în plângere se afla, adică cetele diavolilor, care plângeau și-și tânguiau pieirea lor.

Ascultă iarăși pe evanghelistul, zicând: Când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască și a născut pe Fiul ei cel întâi născut. O! ce lucruri preaslăvite, Făcătorul vremurilor a așteptat vremea cea de nouă luni hotărâtă firește, ca nu părere sau nălucire să se socotească, că este iconomia Lui. Când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca să nască și a născut pe Fiul ei Cel dintâi născut, L-a înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu aveau loc în casă, căci pustiu era locul și vremea către seară și nu aveau unde, decât numai o peșteră prea mică. Aceasta era bunăvoința Tatălui; căci într-o peșteră mică a primit a Se naște Stăpânul, Cel ce nicăieri nu este încăput și Care are scaun cerul, și pământul așternut picioarelor. Ca pe omul cel căzut în mare cădere și care s-a făcut peșteră tâlharilor, prin schimbarea chipului, prin lucrarea cea dumnezeiască să-l îmbrace în podoaba cea mai strălucită a frumuseții de a doua oară. Și s-a înfășat cu scutece de Maica Sa, Cel ce cu lumină, ca și cu o haină dumnezeiască, se îmbracă, ca lanțurile păcatelor noastre cele mult strângătoare să le dezlege.

Vedeți tainica naștere a Fecioarei, pentru că ispită bărbătească n-a cunoscut, și de cele ale maicilor a scăpat. Căci toată nașterea vatămă fecioria și se supune la dureri și chinuri, pentru potrivita certare a blestemului aceluia ce s-a zis: În dureri vei naște fii. Iar ea mai înainte de naștere, a fost Fecioară și după naștere a rămas Fecioară; căci Dumnezeu era Cel ce S-a născut. Aceasta s-a arătat maică fără de bărbat și fără de durere, slujitoare a nașterii și moașă neînvățată s-a făcut, fiindcă pe Cel dintr-însa mai presus de fire, fără de dureri L-a născut, L-a înfășat și în iesle L-a culcat. O! Doamne, ce înfricoșată Taină. În ieslea dobitoacelor s-a culcat Dumnezeu, Cel ce pe scaun de heruvimi se poartă, vrând să întoarcă din necuvântare pe oameni către cunoștința cea dumnezeiască. Căci dobitoacele înseamnă starea înaintea Stăpânului cea heruvimicească – după cum li se pare și celor ce bine judecă – care închipuia necuvântarea oamenilor și slujba cea nefolositoare și dureroasă către dumnezeiasca cunoștință, cum și întoarcerea către îngereasca buna rânduială, care s-a împrietenit cu Stăpânul, adică însemna chemarea neamurilor mai înainte.

Isaia proorocind pentru El, zicea: Cunoscut-a boul pe cel ce l-a câștigat pe el și asinul ieslea stăpânului Său. Iar Israel nu M-a cunoscut și poporul Meu n-a priceput. Moașa însemna biserica cea din neamuri, fiindcă a primit pe Stăpânul Care s-a născut; ca pe un mire potrivit, care în locul Salomeii, s-a roșit cu sângele Lui; iar în Betleem se înțelege în loc de Edem. Și din neîntinate și preacurate sângerări ale Fecioarei, care îi este roșeala hainelor din via Vosorului, adică din adevărata vie – Hristos Dumnezeu, fiindcă s-a vopsit cu scumpul și preacuratul Lui sânge. Mare bucurie a vestit îngerul păstorilor, zicându-le: Nu vă temeți căci, iată, vă vestesc bucurie mare, care va fi la tot poporul, căci vi s-a născut vouă astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Păstorul păstorilor, mai Marele turmei, Împărat și ocârmuitor, Care adunând turme cuvântătoare, pe păstorii cei înțelepți și învățați îi va pune peste dânsele, care își vor pune sufletul lor pentru oi; după cum Hristos, începătorul păstorilor, pentru toți Și l-a pus și către pajiștile gândite ale împărăției cerurilor vor porni turma lor. Pe lupii din staulul lor îi va scoate și-i va goni și cu toiagul cel de fier, adică cu Crucea Domnului, arma cea nebiruită, pe toți îi va zdrobi, prin care Hristos a atras neamurile către moștenire și chiar marginile pământului.

Acestea vestind îngerul păstorilor și de la dânșii ducându-se, altă oaste de îngeri a stat de față în peșteră, care a cântat, zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Slavă Celui ce a unit cele de sus cu cele de jos, cu preaslăvire. Slavă Celui ce a voit cu materiale fluiere, împreună să ne ospătăm. Slavă Celui ce prin buna voire s-a întrupat pentru oameni”. Acestea astfel săvârșindu-se și toată zidirea cea văzută și nevăzută dănțuind, de la răsărit a ieșit o stea prealuminată a cerescului Împărat Care S-a născut și care vestea nașterea Lui, a Celui ce săvârșea pe pământ minuni preaînfricoșate. Pe aceasta văzând-o magii, împărații și astronomii perșilor, strănepoții lui Valaam, și spăimântându-se de strălucirea cea luminoasă a stelei, au gândit la proorocia lui Valaam, adică: Va răsări o stea din Iacov și se va scula un om din Israel, care va sfărâma pe toți domnii Moabului.

Unii care au înțeles și au cunoscut, din strălucirea cea prea încuviințată a stelei celei neobișnuite, că mare Împărat S-a născut, au propovăduit că, El, are să stăpânească domnie mare peste tot pământul și peste toată lumea. Nu numai din proorocia lui Valaam au înțeles acest lucru, ci și din altă parte au primit adeverirea nașterii celei după trup a lui Hristos, Dumnezeul nostru, Celui ce S-a născut, adică din minunea cea înfricoșată care s-a făcut în țara lor.

Căci Casandros, săvârșindu-se, a lăsat pe sora sa Doriada, a lui Piliad, cel ce a fost ucis în Elada, pe care a poftit-o Atal, împăratul Lachedemonilor, și intrând în cămară ca să se culce și să doarmă cu dânsa, ea, având cuțit, l-a înfipt în inima lui și, după ce l-a înjunghiat, i-a stăpânit împărăția lui. Acest lucru săvârșindu-se, s-a făcut foarte înfricoșată multora. Iar fratele celui ucis, anume Filip, temându-se de Doriada, a fugit la elini și acolo, luând pe femeia lui Caliop, voievodul lor, care se numea Alsevida, căuta să dea război Doriadei și poporului său, dar se temea; căci cu mulți se luase la război și pe toți i-a pierdut.

Toate neamurile cele dimprejur, fiind biruite și robite de frumusețile ei, îi slujeau ei și pofteau, că doar s-o întâmpla să se dea pe sine lor, spre însoțire de nuntă. Deci se temeau toți de fața ei și au socotit atunci cei mari să trimită la Delfi și de acolo să ia proorocie pentru război. Și ducându-se aceia la preoteasa Evoptia, la apa Castalului, au rugat-o să le ghicească pentru ce au venit? Iar ea gustând din apa izvorului celui vrăjitor, le-a proorocit așa: „Cândva, după multe vremi, cineva va veni în pământul cel mult împărțit și, fără de păcat, se va naște cu trup și cu hotarele cele neobositoare ale dumnezeirii, va dezlega stricăciunea patimilor nevindecate. Acesta va fi pizmuit de poporul necredincios și întru înălțime se va spânzura, ca un osândit la moarte. Pe acestea toate le va pătimi, voind să le sufere, și murind, spre viața veșnică se va scula”.

Aceștia, batjocorind-o și blestemând-o, au zis: „De trei ori blestemato, noi pentru femeie te-am întrebat, oare pentru un bărbat ți-am zis ție ceva?” Ea le-a răspuns: „Vremi nebiruite au început să se ridice”. Apoi a zis că și pe ea și pe acela și pe bărbații cei împreună cu dânsul, pe toți îi vor birui. Iar ei s-au depărtat, după ce au necinstit pe proorociță. Și s-au mai dus și la capiștea Atenei, pentru care țesând haină preoțească și luând porfiră vestită și scumpă ei au sărit înăuntru, fără de veste, iar preoteasa Xantipi, mâniindu-se, a zis lor: „În ceas rău ați venit aici, voi cei ce sunteți neurmători”. Atunci au ocărât-o și pe aceasta, zicându-i că este vrednică de toată necinstea și străină de obiceiul preoțesc; căci defaimă porfira pe care zeii au dăruit-o împăraților, prin care dobândesc cinste și slavă cei ce o poartă pe dânsa.

Apoi îi ziceau: „Încetează cele străine și netrebnice, trufașo și mândro”. Iar ea le-a răspuns: „Acestea nu mi le aduceți mie, ci dumnezeilor celor nedefăimați. Însă, luând vrajă întemeiată, mergeți, căci un bărbat fără prihană S-a născut, iconom al lui Dumnezeu celui nebiruit, putere nebiruită având și lumea toată, ca pe un ou înconjurând-o, pe toți cu sulița îi va pierde”. Aceștia scuipând-o, s-au dus. Apoi au zis între dânșii: „Nu isprăvim nimic, fără numai să ne ducem la Apolon”. Deci venind ei în capiștea lui Apolon, au zis, rugându-se: „Biruitorilor, preacuraților, preabunilor zei, pentru ce faceți așa robilor voștri celor ce cer să biruiască războiul femeiesc? Pentru ce în loc de război, aduceți alt război înăuntru? Nu, o, nemuritorilor zei, nu, adevăraților stăpâni”. Atunci, deodată a venit un glas nevăzut și întorcându-se tripodul, proorocița a zis: „Întru întreita înconjurare a anului, un Luceafăr din cer trimis a venit, în pântece curat locuind și trup omenesc pentru milostivirea Lui plămădindu-Și; iar numele ei este de două ori șaptezeci și șase. Acesta surpând tirania și toată sfințita noastră cinstire, întru preafericită înțelepciune va purta cinstea a toată lauda”. Iar ei, auzind acestea, s-au dus mâhniți.

Cir, strănepotul lui Cir, împăratul perșilor, a făcut o capiște și a pus într-însa idolii zeilor de aur, de argint și i-au împodobit pe dânșii cu pietre scumpe. Iar în zilele acelea, după cum spun tablele cele scrise, intrând împăratul să primească dezlegarea visurilor, preotul Trupiptos a zis: „Mă bucur împreună cu tine, împărate, că Ira a luat în pântece”. Împăratul, zâmbind, a zis lui: „Ceea ce a murit a luat în pântece?” Iar el a zis: „Da, cea moartă a înviat și viază ca să nască”. Împăratul a întrebat: „Ce este aceasta? Descoperă-mi mie”. Iar el a răspuns: „Cu adevărat, stăpâne, la bună vreme ai venit aici. Că toată noaptea idolii au petrecut săltând, și cei bărbătești și cei femeiești, zicând unii către alții: „Veniți să ne bucurăm împreună cu Ira”. Și mi-au zis mie: „Vino, proorocule, și te bucură și tu împreună cu Ira”. Iar eu am zis: „Cum putea să fie ceea ce nu este?” Ei au zis: ” A înviat și nu se mai numește Ira, ci Urania. Căci soarele cel mare a iubit-o pe dânsa”.

Iar idolii cei femeiești au zis către cei bărbătești: „Este fântână ceea ce s-a iubit. Au doară Ira este? Căci cu teslarul s-a logodit”. Atunci au zis cei bărbătești: „Fântână după dreptate s-a numit, însă Maria este numele ei. Care în pântece ca într-un noian o poartă corabia cea aducătoare de nenumărate poveri. Iar dacă fântâna este aceeași, așa înțeleagă-se. Că fântână de apă este, fântână de-a pururea izvorâtoare a Duhului, care numai un pește are și care de undița dumnezeirii s-a prins. Pe toată lumea, ca și cum ar petrece într-o mare, o va hrăni cu trupul său. Bine a zis că aceea teslar are logodnic, însă nu din însoțire bărbătească este teslarul Acela pe Care Îl naște. Teslarul Acesta Care se naște, adică copilul, va fi începător teslarilor și întregul acoperământ al cerului l-a cioplit cu meșteșuguri preaînțelepte și întreit sălășluitul acesta acoperământ cu cuvântul l-a înfipt.

Deci idolii au vorbit pentru Ira și pentru fântână, apoi cu un glas au zis: „După ce se vor împlini zilele, toți și toate vom cunoaște lucrul cel arătat. Acum, stăpâne, îngăduiește și cealaltă parte a zilei că negreșit va fi lucrul și arătarea desăvârșit. Că lucrul ce s-a ivit nu este cum s-ar întâmpla”. Apoi rămânând împăratul acolo și privind idolii, au început cântărețele a cânta cu alăutele și muzele câte erau înăuntru de cele cu câte patru picioare, cum și păsările cele de aur și de argint, fiecare scoteau glasul cu jale. Iar împăratul, de frică cuprinzându-se și cu totul de groază umplându-se, a voit să se ducă, că nu suferea tulburarea făcută de idoli. Preotul Trupip i-a zis : „Îngăduiește, împărate, că a sosit descoperirea cea desăvârșită, pe care Dumnezeu a voit să ne-o arate nouă”.

Acestea în acest chip săvârșindu-se s-a deschis numaidecât acoperământul capiștei și s-a pogorât o stea preastrălucită și a stat deasupra stâlpului fântânii și s-a auzit un glas: „Stăpână fântână, Soarele cel mare m-a trimis să-ți vestesc ție și să-ți slujesc întru cele ce sunt pentru naștere. Nuntă neîntinată făcându-ți ție, căci maică a Făcătorului rânduielilor celor de sus te-ai făcut și mireasă ești a stăpânirii Celui cu trei nume. Și pruncul cel fără de sămânță se numește Început și Sfârșit. Început al mântuirii și sfârșit al pieirii”. După ce s-a dat glasul acesta, toți idolii au căzut și s-au zdrobit de tot, rămânând numai al fântânii în care se afla înfiptă o diademă împărătească, care avea deasupra o stea ferecată cu pietre scumpe de antrax și de smarald, iar deasupra ei era steaua din cer pogorâtă.

Împăratul a poruncit degrabă să se aducă toți înțelepții și ghicitorii de semne, câți vor fi în împărăția lui. Iar propovăduitorii și crainicii cu trâmbițele sârguindu-se și strigând, au venit toți la capiște. Dacă au văzut steaua deasupra fântânii și diadema, adică coroana cu steaua împodobită cu pietre scumpe, și pe idolii zdrobiți la pământ, au zis: „Împărate, o rădăcină dumnezeiască și împărătească a răsărit, Care poartă caracterul cerescului și pământescului împărat. Fântâna este a Mariei, fiica Betleemului, și coroana este închipuire împărătească, iar steaua este vestire cerească, care se lucrează cu minune pe pământ. Din Iuda s-a ridicat împărăție, care toate pomenirile iudeilor le va ridica din mijloc și le va șterge, iar dacă zeii au căzut la pământ, arată că a sosit sfârșitul cinstei lor, că Cel ce a venit, având mai multă vrednicie, cum va lăsa în vrednicia lor pe cei noi și de curând veniți? Deci acum o, împărate, trimite la Ierusalim, că vei afla pe Fiul Împăratului a toate, purtându-se în brațe trupești de femeie”. Și a îngăduit steaua deasupra fântânii care se numea Urania, până când au ieșit magii și au purces și împreună cu ei a mers și steaua.

Împăratul Persiei, nemaiașteptând, a chemat la sine pe magii de sub stăpânirea sa și i-a trimis cu daruri spre închinarea Împăratului, Care S-a născut, aducând pârga oamenilor. Iar ei făcând călătoria vreme de zile nenumărate, au ajuns la Ierusalim și au întrebat: Unde este Împăratul Iudeilor, Care S-a născut acum? Că spre închinăciunea Aceluia am venit, văzând steaua lui la răsărit și am venit să ne închinăm Lui. Irod auzind s-a tulburat și tot Ierusalimul cu dânsul și, chemând pe preoții și pe cărturarii poporului, i-a întrebat unde are să se nască Hristos? Ei au răspuns: „În Betleemul Iudeii, că așa este scris de prooroc: Și tu, Betleeme, pământul Iudeii, nu ești nicidecum mai mic între domnii Iudeii, că din tine va ieși Povățuitor, Care va paște pe poporul Meu Israel. Atunci Irod, chemând în ascuns pe magi, i-a întrebat cu dinadinsul despre vremea stelei care s-a arătat, iar ei au răspuns: „Un an de zile este astăzi de când vedem steaua și făcând călătoria până aici ne-am povățuit de dânsa”.

Irod căuta să afle vremea nașterii lui Hristos, nu ca să-L cinstească, ci spre a-L ucide. Atunci întrebau și iudeii pe magi, voind să afle lucrul ce va să vie și pentru ce au venit. Magii răspundeau: „Acela, pe Care voi Îl numiți Mesia, S-a născut”. Iudeii, auzind, s-au tulburat, însă n-au îndrăznit a le sta împotrivă; dar au zis către dânșii: „Pentru osânda cerească, spuneți-ne ce ați cunoscut?” Ei au răspuns: „Cu boala necredinței boliți și nici cu jurământ, nici fără jurământ nu credeți că s-a născut Hristos, Fiul Celui Preaînalt, Care va strica și va dezlega legea și sinagogile voastre”. Ei, sfătuindu-se între dânșii, i-au rugat să primească daruri și un lucru ca acesta să nu-l spună în țara lor, ca să nu se facă vreo zarvă între dânșii. Iar ei au răspuns: „Noi în cinstea Lui am adus daruri, ca să propovăduim minunile cele mari care s-au făcut în țara noastră când El s-a născut. Voi ziceți ca să luăm daruri, iar pe cele arătate de dumnezeirea cerească să le ascundem și să trecem cu vederea poruncile Împăratului cel de-a pururea vecuitor”. Iudeii, auzind acestea, s-au înfricoșat foarte și rugându-i prea mult, i-au liberat.

Ieșind ei din Ierusalim, s-au dus unde erau trimiși, arătându-le steaua pe Pruncul cel stăpânesc. Apoi văzând pe aceea care L-a născut și pe Cel ce Se născuse, deschizându-și visteriile lor, I-au dat daruri: aur, tămâie și smirnă; aur ca unui Împărat; tămâie ca unui Dumnezeu și smirnă ca unui muritor. Atunci s-a împlinit cuvântul cel zis prin prooroc:Împărații arabilor și Sava daruri vor aduce. Împărații Tarsisului și ostroavele vor aduce daruri și I se va da Lui din aurul Arabiei.

Magii au zis către Fecioară: „Cum îți este numele, o! prea vestită Fecioară și maică?” Ea a răspuns: „Maria”. Iar ei au zis: „De unde ești de neam?” Ea a răspuns: „Din această latura a Betleemului”. Apoi ei au zis: „Dar n-ai avut bărbat pe cineva?” Ea a răspuns: „M-am logodit numai făcându-se tocmelile de nuntă”. Magii au zis către dânsa: „De ce neam ești de ai născut un prunc ca acesta?” Ea a răspuns: „Sunt din neam împărătesc și preoțesc, din al lui David și al lui Aaron; acestora sunt strănepoată, din rădăcina Iudeii și fiică a lui Ioachim și a Anei”. Atunci ei au zis către dânsa cu blândețe: „O, maică a maicilor, toți zeii perșilor te-au fericit, lauda ta este mare, că ai covârșit pe toate femeile cele slăvite, și, decât toate împărătesele, mai mare împărăteasă te-ai arătat”. Pruncul, începând al doilea an, avea oarecare trăsături ale feței la fel cu ale celei ce L-a născut. Ea era puțin mai înaltă decât altele și cu trup gingaș, cu fața de culoarea grâului, având părul foarte bine și cu cuviință legat pe cap. Magii, având cu ei un tânăr zugrav, au dus în țara lor chipurile amândorura și au pus în biserică icoanele lor, ca să fie cinstite de toți și au scris pe table de aur cuvintele acestea: „În biserica Diopet a dumnezeului soarelui, pe acestea lui Dumnezeu, marele Împărat Iisus, împărăția perșilor le-a afierosit”. Și luând magii în brațe pe pruncul Iisus, sărutându-L fiecare și închinându-se Lui, au zis: „Ție, ale Tale Ți le dăruim cu osârdie, preaputernice Iisuse. Nu s-ar fi ocârmuit bine lucrurile lumii de n-ai fi venit. În alt chip nu s-ar fi unit cele de sus cu cele de jos, dacă nu Te-ai fi pogorât Tu. Se cădea aceasta înțeleptului Tău cuvânt, Stăpâne, ca pe cei potrivnici cu un trup ca acesta să-i amăgești și să-i surpi prin nașterea Ta”. Pruncul râdea și sălta de mângâierile magilor.

După aceasta, luându-și ziua bună de la mama sa, iar ea cinstindu-i și aceștia slăvind-o precum se cădea, s-au dus. Și dacă au sosit la locul în care poposise, povesteau unii către alții cele despre Prunc, adică cum S-a arătat lor. Cel dintâi a zis: „Eu Prunc Îl vedeam”; cel de al doilea a zis: „Tânăr, ca de treizeci de ani L-am văzut”; iară cel de al treilea zise: „Bătrân, vechi de zile L-am văzut”. Minunându-se de schimbarea feții Pruncului, a sosit seara, li s-a arătat în vis îngerul Domnului ca un fulger înfricoșat și le-a zis: „Degrabă să ieșiți de aici ca să nu pătimiți ceva rău”. Aceia au zis cu frică: „Cine este acela care aduce solie atât de mare, o! dumnezeiescule Arhanghel”? El a răspuns: „Irod, împăratul Iudeilor”. Acestea auzind magii, au încălecat pe cai sprinteni și puternici și pe altă cale s-au dus în țara lor.

Ducându-se magii, s-a arătat îngerul Domnului în vis lui Iosif, zicându-i: Sculându-te, ia pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și fii acolo până când îți voi zice; căci Irod vrea să caute Pruncul, să-L piardă.

Sculându-se Iosif în acel ceas, s-a pogorât în Egipt cu toată casa, după cuvântul îngerului, ca să împlinească ceea ce s-a zis prin proorocul: Din Egipt am chemat pe Fiul meu. Atunci Irod, văzând că l-au batjocorit magii, a trimis satrapi, adică stăpânitori, să ucidă pe toți pruncii Betleemului, de doi ani și mai jos, după vremea despre care cu dinadinsul a întrebat pe magi. Venind satrapii în Gavaa, în Rama și în cetățile Rahilei și ale seminției lui Veniamin, au ucis pe toți pruncii dintr-însele. Seminția lui Veniamin a căzut aproape de soarta Iudeii, asemenea și cetățile ei, Betleemul și Ebus, adică Ierusalimul, asemenea și cetățile lui Veniamin: Gavaa, Rama și Rahil; fiindcă cetățile Iudei și ale lui Veniamin sunt aproape unele de altele.

Atunci s-a împlinit cuvântul cel zis de Ieremia proorocul: Glas în Rama s-a auzit, plângere și jale și tânguire multă, Rahil plângând pentru fiii săi și nu voia să se mângâie că nu mai erau. Deci să vedem acum cuvântul și scopul pentru care evanghelistul pomenește aici de proorocul care zice: Glas în Rama s-a auzit, plângere, jale, și tânguire multă, Rahil plângând pe fiii săi și nu voia să se mângâie, căci nu mai erau. Toți știți că Iacov a avut doisprezece fii; adică din Lia, femeia lui cea dintâi, șase: Ruvim, Simeon, Levi, Iuda, Isahar și Zabulon; din Rahila, doi: Iosif și Veniamin. Din Vala, slujnica Rahilei: Dan și Naftalim; și din Zelfana, slujnica Liei, doi: Gad și Asir. Din care s-au făcut cele douăsprezece seminții ale lui Israel, după numărul celor doisprezece patriarhi luându-și numirile.

A fost un bărbat Levit care locuia în hotarele muntelui Efraim și care și-a luat femeie din Betleem, pământul Iudei. Însă a fugit femeia lui de la dânsul, la casa părintelui său, în Betleem și a stat acolo patru luni. Atunci bărbatul ei s-a dus din hotarele Efraimului și a venit la Betleem ca să ia femeia înapoi la dânsul. După ce a stat în casa tatălui femeii lui cinci zile, pe la amiază sculându-se cu femeia lui, s-a întors iarăși și a venit până în dreptul Iebusului, adică Ierusalimului. Cu dânsul avea o pereche de asini împovărați, femeia lui și sluga lui; apoi plecându-se ziua apunând soarele au mers aproape de Gavaa, care este în seminția lui Veniamin și s-au abătut acolo să găzduiască. Deci au intrat înăuntru și au șezut în ulița cetății, căci nu era cine să-i primească în casă. Spre seară a venit un om bătrân de la lucrul lui de la țarină și omul acela era din muntele Efraim, iar acum era trecător prin Gavaa și oamenii acelui loc erau fii ai lui Veniamin. Bătrânul a ridicat ochii și a văzut pe acel bărbat călător șezând în ulița cetății și a zis către dânsul: „De unde vii și unde mergi?”. Iar ei au răspuns: „Venim de la Betleem, pământul Iudeei și mergem până în părțile hotarului lui Efraim. Și am venit ca să găzduiesc aici; dar nu este cine să ne primească în gazdă. Paie și grăunțe pentru asinii noștri, pâine și vin avem destul, eu, soția mea și copilul, și nu avem lipsă de nici un lucru”.

Bătrânul a zis către dânsul: „Pace ție, însă în uliță nu te vei sălășlui”. L-a dus în casa lui, a făcut loc asinilor lui și a spălat picioarele lor, au mâncat și au băut. Și pe când ei se veseleau, iată oamenii cetății, fiii celor fărădelege au înconjurat casa, bătând în ușă și zicând: „Scoate afară pe bărbatul pe care l-ai găzduit ca să-l cunoaștem pe dânsul”. Stăpânul casei a ieșit la dânșii și le-a zis: „Nu, fraților, să nu faceți rău bărbatului care a intrat în casa mea, să nu faceți nebunia aceasta. Iată, fiica mea este fecioară, iată femeia lui, să le scoț pe dânsele și să le vedeți”. Deci a luat bărbatul cel călător pe femeia lui, a scos-o afară la dânșii, pe care au necinstit-o și apoi au eliberat-o.

Către ziuă femeia a venit și a căzut lângă ușa casei unde era găzduit bărbatul ei și a murit. Dimineața sculându-se bărbatul ei a deschis ușile casei și a ieșit ca să meargă în calea lui, și iată, femeia lui era căzută lângă ușile casei. Și a zis către dânsa: „Scoală-te să mergem”. Dar nu era glas într-însa și nu era auzire. Atunci a luat-o și a pus-o pe asin și a mers la pământul său. Apoi a luat sabia și a tăiat-o în douăsprezece părți, pe care le-a trimis la toate hotarele lui Israel. Toți cei care le-au văzut au plâns. Apoi s-au sculat toate semințiile asupra seminției lui Veniamin și au cerut pe bărbații cei fărădelege să-i ucidă, dar ei n-au vrut să-i dea, ci, ieșind din Gavaa, s-au pregătit a sta împotrivă la război. Toate semințiile s-au luat la război cu seminția lui Veniamin și au căzut în ziua aceea din fiii lui Israel douăzeci și două de mii.

După aceasta fiii lui Israel au judecat să nu treacă cu vederea această nedreptate. S-au adunat iarăși la bătălie împreună și au ieșit fiii lui Veniamin în întâmpinarea lor din Gavaa, în ziua a doua și au căzut din fiii lui Israel optsprezece mii. Apoi s-au suit fiii lui Israel în Betel, înaintea Domnului, au plâns înaintea Lui cu plângere mare și a auzit Domnul glasul lor și le-a zis: „Mai suiți-vă încă o dată, căci mâine îi voi da în mâinile voastre”. Suindu-se fiii lui Israel în ziua a treia împotriva fiilor lui Veniamin, s-au pornit la război lângă Gavaa și au făcut ocolire împrejurul ei, adunându-se și făcând război mare. De această dată s-au biruit fiii lui Veniamin, i-au omorât de la mic până la mare, au înconjurat cetățile lor, fiii lui Israel și le-au prădat și le-au ars până în temelii, încât s-a pierdut de tot din ziua aceea seminția lui Veniamin și fiii Rahilei.

Pentru aceasta evanghelistul pomenește de Rahila, că își plânge pe fiii ei, arătând proorocia aceasta. Că precum în vremea de atunci s-a pierdut seminția lui Veniamin și fiii Rahilei, așa s-a făcut și aici la nașterea Domnului, căci s-a pierdut toată odrasla pruncilor de doi ani și mai jos, după cum zice și evanghelistul: Și nu vrea să se mângâie, căci nu mai erau. Că glas în Rama s-a auzit, se înțelege înaltă propoveduire, că Rama se tâlcuiește înalt. Drept aceea, acest glas, care în Rama s-a auzit, înseamnă glas de înaltă propovăduire. Căci cu adevărat s-a vestit în marginile lumii, prin glasul apostolilor, cu înaltă propovăduire, uciderea pruncilor și până la marginile lumii s-a auzit.

Deci și noi cele de cuviință să le prăznuim astăzi și să cinstim nașterea lui Hristos și luminat să strigăm; cu păstorii să dănțuim, cu îngerii să cântăm, cu magii să ne închinăm Dumnezeului nostru, Cel ce S-a născut pentru noi și mulțumită fie Celui ce a venit întru ale Sale ca un străin, că pe cel străin l-a proslăvit. Lui se cuvine slava, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte și cu preasfântul și de viață Făcătorul Său Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: