Bucovina Profundă

15 ianuarie 2022

Valeriu Anania – IMN EMINESCULUI în nouasprezece cânturi cu acrostih

Filed under: Eminescu,poezie,România Profundă,sfintii inchisorilor,sfintii români — Mircea Puşcaşu @ 20:31

Mihai-Eminescu-1

Valeriu Anania:

IMN EMINESCULUI  

în nouasprezece cânturi cu acrostih

Starea întâi

E mult de când te’nsinguri spre nopţile de-apoi
Mişcându-ţi veşnicia prin spaţii şi prin noi.
Intrăm cu tine’n lume şi parcă ieri ne-au fost
Năvoadele din care-ţi făcurăm adăpost.
Enciclica serbare. Ne’nvălui în rotund.
Stâlpări de foc se-adună şi’n tine se pătrund.
Cenuşile’nserării pe slove ni le cerni
Umplându-le cu arderi din zorii tăi eterni.

Treapta întâi

Minunea lumii toată-i în ochii tăi oglindă.
Ies taine din vitralii şi’n soare se’nfloresc.
Hotar cu ne’nceputul, văzduhul pământesc
Aprinde roi de patimi când visul tău colindă
Imperii de tăcere din care cânturi cresc:
bucură-te’ntrariparea gândului de-abia’ntrupat
bucură-te somn în care munţii’n capete se bat
bucură-te corn de seară când se pleacă’n vad gorunii
bucură-te logodirea lacului cu raza lunii
bucură-te cel ce nu ştii ceasul bun pe unde-apucă
bucură-te Dor-de-Ducă!
bucură-te chip al ierbii îndrăgit de cer şi ape
bucură-te unda’n care stelele te simt aproape
bucură-te cutezanţa vântului de-a fi subţire
bucură-te că’nainte-ţi neguri prind să se desfire
bucură-te’nmugurire din gândire şi din grai
bucură-te’nveşnicirea Eminescului Mihai!

Starea a doua

Erai pe-atunci copilul cu plete zburătoare
Mirat de câte’n lume din vis pot să coboare.
Intrau cu tine’n fi’nţa şi’n fruntea ta’nvârstate
Nălucile din sânge cu veacuri lungi în spate.
Eresurile cărnii cu sufletu’n răspăr
Se schimbă azi la faţă’ntr’un singur adevăr.
Cine-ar putea să nege că’n ochii tăi adânci
Undeşte învierea izvoarelor din stânci?

Treapta a doua

Miresme tari ţi-adie pământul astei patrii.
Izvoarele suspină şi codrii negri plâng.
Hai-hui porneşti cu dorul, colinele se frâng,
Asiric ţi se’nchină ca nişte idolatri
Inăii şi Ceahlăii – şi cerbii din Parâng.
bucură-te somn al brazdei roditor de spic înalt
bucură-te noapte-adâncă ce-şi ia soarele cu-asalt
bucură-te bob de spumă bubuind prin besne sparte
bucură-te şoapta’n care se dau stâncile de-o parte
bucură-te că secunda’n veacuri vaste se dezghină
bucură-te Rădăcină!
bucură-te trunchi al slavei drept şi dârz prin viituri
bucură-te umbra largă cât o ţară de păduri
bucură-te nor de aur peste dulce Românie
bucură-te prinţ de rouă rourat în moarte vie
bucură-te că te’mbie de sub glie sfânt alai
bucură-te’nveşnicirea Eminescului Mihai!

Starea a treia

Elanurile ierbii sub calmele zăpezi
Marturisescu-ţi graba cu care te visezi
Ivit la faţa lumii’ntr’o singura durată.
Năpraznicele arderi strâng timpul ca’ntr’o roată.
Erupi precum din scorburi diamantele’n cunună.
Strigoii zburdă’n soare, muţenia se răzbună.
Curg raze diamantine şi ne sporesc de sus
Umbrind virginitatea cuvântului nespus.

Treapta a treia

Musteşte toamna’n codri – nemistuite ruguri –
Ieşindu-şi dintru sine pe când în ea se’nchide.
Hipnotice podgorii se-ascund în crisalide.
Aripile de mâine din vinuri dorm în struguri,
Imn tainic ce-ţi preschimbă armurile’n hlamide.
bucură-te’ntrebătorul neştiutului tărâm
bucură-te că’n lumina vetrei tale dogorâm
bucură-te-adeverirea celor ce ne par că mint
bucură-te pasul frunzei între-aramă şi argint
bucură-te murmur palid al cuvântului nescris
bucură-te Prag Deschis!
bucură-te ritm al horei ce se-alege din hârjoană
bucură-te nimb subţire care faci din chip icoană
bucură-te geana-a zilei când o lume se desceaţă
bucură-te abur slobod prins în florile de gheaţă
bucură-te dimineaţa ce-şi răsfaţă albul strai
bucură-te’nveşnicirea Eminescului Mihai!

Starea a patra

Eminii şi Aminii ni se’ntâlnesc în mituri,
Mânaţi de începuturi, atraşi de nesfârşituri.
Istorie şi poveste se-adeveresc în carte,
Nicicând mai laolaltă şi nici mai făr’de moarte.
Eroii’nchipuirii şi-ai vieţilor aieve
Străbat un singur geniu şi sorb aceleaşi seve.
Cândva vom înţelege de ce – rotit şuvoi –
Urcându-ne spre tine ne pogorâm în noi.

Treapta a patra

Mulţimi trezite’n spiţa strămoşilor iconici
Izbesc cu pumni de piatra’n preaferecate porţi.
Hrisoavele se’nziua din viaţa celor morţi,
Aleargă’n colb spre tine uitaţii de prin cronici,
Iar tu la curţi de aur triumfător îi porţi.
bucură-te buciumaşul secolelor ne’ndurate
bucură-te glas de-aramă ce prin neguri mari răzbate
bucură-te că-ţi răspunde zvon de fluier şi de trişca
bucură-te că’n Rovine osemintele se mişca
bucură-te steag sub care vin norod după norod
bucură-te Nou Voivod!
bucură-te biruinţa armelor cuvântătoare
bucură-te că vitejii îţi pun sceptrul la picioare
bucură-te bard ce schimbă halebardele’n stindarde
bucură-te că din arcuri numai viersul sună’n coarde
bucură-te stea ce arde în pieptar de tânăr crai
bucură-te’nveşnicirea Eminescului Mihai!

Starea a cincea

Eşti azi şi vei fi mâine ce-ai fost întotdeauna,
Mai mult decât certarea ce ne-a’mblânzit furtuna.
Imens la proră, zărea scrutând-o cu doi cremeni,
Năboiul greu de ape şi veghea ni le’ngemeni.
Epave’ngreuiate de aur se scufundă;
Săraci ne ştim, dar marea ni-i largă şi rotundă.
Când Mircea Domnul însuşi în zaua ta viază,
Unde-am găsi povaţa mai clară şi mai trează?

Treapta a cincea

Menit ai fost să scaperi un verb de foc prin oameni.
Icnesc în furci mişeii, nebunii’n cuşca rag,
Hienele’ncoltite stau gata de arţag,
Abraşe ca din toate’n nimic nu li te-asameni.
Instanţa ţi-este vorba, condeiul tău, toiag.
bucură-te mustrătorul proştilor şi făr’delegii
bucură-te grai prin care şi-au râvnit puterea regii
bucură-te jude tânăr, nemitarnic şi bărbat
bucură-te că’mprejuru-ţi stau toţi Ţepeşii la sfat
bucură-te că prin tine bunii de cei răi se-aleg
bucură-te Om întreg!
bucură-te bici pe cei ce limba neamului o spurcă
bucură-te spaima celor ce jucară ţara’n ţurcă
bucură-te zeu ce’nfruntă toate stimele’n fruntării
bucură-te că te-or teme hoţii, gâzii şi samsarii
bucură-te cel ce-i sparii pe cezarii puşi pe trai
bucură-te’nveşnicirea Eminescului Mihai!

Starea a şasea

Egal cu tine însuti, la masa ta de brad
Mângâi garafa ştirbă ca pe-un pocal de jad.
Ispite nu-ţi treziră de slava prin funingini
Nici idolii din pieţe, nici larii carolingini.
Edenul tău e unde cărare n’au călăii:
Singurătatea lumii şi cosmosul odăii.
Cerca-te-vom zadarnic în moarte, vocea ta
Uranic se detună şi arde’n agoră.

Treapta a şasea

Misterele femeii ucid şi nasc imperii.
Izbânzi, înfrângeri, doruri şi patimi omeneşti
Hangere-ţi trec prin cuget, pumnale prin poveşti.
Ascunsă ca un cântec în bronzurile serii,
Iubirea ta-i vecernia din care le stârneşti.
bucură-te’mpătimitul frumuseţii ne’nserate
bucură-te cel ce’n codru i-ai pus dragostei cetate
bucură-te floare ninsă peste pletele bălaie
bucură-te dor ce’ncarcă sfânta nopţilor văpaie
bucură-te boare caldă peste trupuri ca o haină
bucură-te Vis-de-Taină!
bucură-te însetatul sărutării suferinde
bucură-te jind pe care gură dulce nu-l cuprinde
bucură-te limpezime de fântâna şi năstrapă
bucură-te că nu-i pânza de izvoare să te’ncapă
bucură-te ochi de apă ce-şi adapă guri de rai
bucură-te’nveşnicirea Eminescului Mihai!

Starea a şaptea

Erotica-am numi-o lucirea ta pe ape –
Miraj nocturn – de n’am şti că-i rază din Agape.
Iubita care’n braţul străinului se frânge
Nu-i poate da durerii decât porniri nătânge.
Există’n frigul cosmic o clipă făr’ să degeri?
Seninul unei alte mai ‘nalte înţelegeri.
Cu cât eşti mai Luceafăr, cu-atât eşti şi Părinte;
Uitaseşi pentru-o clipă, El ţi-a adus aminte.

Treapta a şaptea

Mărunte lumi se’nalţă, curg stelele prin cetini,
Inelele se leagă’n ghirlande de minuni.
Hyperion, ce patimi te-aleargă prin genuni,
Atât de vii, ca zborul nu-i chip să ţi-l încetini?
Iertăm în tine totul, tu încă nu te’mbuni.
bucură-te neodihna vântului culcat prin vrejuri
bucură-te că te-aţâţa şuier, spulber şi vârtejuri
bucură-te amintirea lumilor de peste soare
bucură-te că tot cerul în făptura ta tresare
bucură-te sfânt nesaţiu să cuprinzi ce-i necuprins
bucură-te Zbor Nestins!
bucură-te drum de aur către Steaua-ne Polară
bucură-te că durata doar adâncul ţi-o măsoară
bucură-te cel ce fulgeri dincolo de timp şi schime
bucură-te din răpirea neajunsă’n veac de nime’
bucură-te’n Cincizecime şi’nălţime de-Adonai
bucură-te’nvesnicirea Eminescului Mihai!

Starea a opta

Eonul asfinteste din ostenite pleoape
Marindu-ti umbra lunga pe câmpuri si pe ape.
Ins de-o vecie, fructul e floarea dintr-o zi
Nuntita’n vis si’ntoarsa’n bobocul ce-o porni.
Efluviile stirpei în tine ni se-aduna
Supuse si slavite ca laurii’n cununa.
Cuceritor de spatii, ne darui pe pamânt
Uimirea de-a cuprinde o lume’ntr’un cuvânt.

Treapta a opta

Martiriul de-a te naste nu’ncape în osânda,
Izbelistile vietii sunt viata’n sinea ei.
Haiduc al suferintei, în codrul tau de tei
Adii din doina frunzei neliniste nascânda –
Incerta si fecunda ca luna’n funigei.

bucura-te rob al trudei si-al sudorilor de sânge
bucura-te cel ce’n noapte noaptea paginii o’nfrânge
bucura-te’mblânzitorul de cuvinte’n herghelii
bucura-te cel ce graiul într’un spic de pana-l tii
bucura-te lupta slovei cu’ntelesul ei deplin
bucura-te Dulce Chin!
bucura-te colb de aur între filele ne’ntoarse
bucura-te ceara scursa din lumina care-o arse
bucura-te turn de veghe pâna’n ceru’n care starui
bucura-te apa’nalta ce’n cascade largi te narui
bucura-te cel ce-i darui fiecarui tot ce ai
bucura-te’nvesnicirea Eminescului Mihai!

Starea a noua

Ecouri destramate par vechile geneze.
Mormânt cu plod, în tine’nceputurile-s treze.
Incendii calme parca ar vrea sa despresoare
Neprihanite doruri timide’n asteptare.
Efemerida noptii ti-arunca’n ploi de stele
Seminte ne’ncercate, gradini sa faci din ele.
Culegem floare-albastra si stim ca ni s’a scris
Ursita de-a ne’ntoarce cu tine’n paradis.

Treapta a noua

Mirunsa frunte. Logos în treapta lui înalta.
Iluminata stema’n vecia unui neam.
Harìsma’n deznadejdea sub care ne’nclinam
Amurgului. Cu viii si mortii laolalta
Iesimu-ti în nuntire prin sfânt epitalam:

bucura-te’nflacarare adunata’ntr’o scânteie
bucura-te strop de roua revarsat în curcubeie
bucura-te ram pe care stelele’n ciorchin roira
bucura-te alauta’n zbor cu strunele spre lira
bucura-te vaz launtric ce’n auzul alb se’nscrie
bucura-te Poezie !
bucura-te’ntregul nostru ce prin secoli s’a tot frânt
bucura-te darul pâinii de-a se’ntoarce în cuvânt
bucura-te ne’mpartirea inimii ce ni se’mparte
bucura-te bucurie din adânc si de departe
bucura-te cel ce’n moarte printr’o carte ni te dai
bucura-te’nvesnicirea Eminescului Mihai!

Starea a zecea

Extazele cernelii doar tu ni le’nfiori,
Mihaiul nostru unic si-al unicei splendori.
Izvoade noi de-am strânge, tot am culege’n cale
Norocul de-a-l petrece pe-al tau din ale tale.
Eterna stalagmita din stea stalactitara,
Statura ta ne-aduna sub cer si peste tara.
Cuvântul tau din ziua-l purtam cu noi prin ere,
Usure ca’ntr’o moarte si greu ca’ntr’o’nviere.

(Valeriu Anania, IMN EMINESCULUI în nouasprezece cânturi, Cartea Româneasca, 1992, p.5-23).

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: