Bucovina Profundă

2 noiembrie 2021

Alianța Părinților împotriva pornirilor autoritare și abuzive ale unor medici de familie

syringe-4964598_1920

Alianța Părinților împotriva pornirilor autoritare și abuzive ale unor medici de familie

Alianța Părinților: Scrisoare deschisă adresată Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie și parlamentarilor români, cu privire la comunicatul FNPMF din 1 nov 2021

 

Alianţa Părinţilor a luat cunoștinţă de conţinutul comunicatului de presă emis la 1 nov 2021 de Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie.

FNPMF “solicită tuturor parlamentarilor adoptarea legii certificatului verde fără tergiversări, fără introducerea unor excepții sau modalități de a „fenta” măsurile de sănătate publică și cu sancțiuni severe pentru cei care nu respectă legea”.

Conţinutul comunicatului, departe de a fi dovada preocupării FNPMF pentru sănătatea publică, este expresia cea mai frustă a gradului de dezumanizare la care s-a ajuns în sistemul de sănătate.

Comunicatul este redactat sub forma unei scrisori pline de elemente emoţionale, care nu au nimic  comun cu datele știinţifice publice și accesibile tuturor cetăţenilor, deci și medicilor membri ai  FNPMF.

Se cuvine să facem următoarele precizări : FNPMF este reprezentată în 11 judeţe ale ţării. Având în vedere și faptul că numai aproximativ 35% dintre medicii de familie au încheiat cu CNAS contracte pentru vaccinarea anti-covid, ne dăm seama că reprezentativitatea FNPMF nu este una semnificativă.

Cu toate acestea, comunicatul FNPMF ar putea produce un oarecare impact în lipsa unei analize atente.

In comunicat se afirmă fără jenă că certificatul verde introdus […..] în toate domeniile și pentru toate activitățile, fără excepție, este cea mai sigură măsură care poate fi adoptată de Parlament pentru a limita transmiterea virusului, a numărului de îmbolnăviri și reducerea deceselor. Pentru a proteja viețile românilor”.

Domnilor doctori membri ai FNPMF, dv-stră aveţi obligaţia profesională de a vă informa permanent și de a vă corela activitatea cu cele mai recente date știinţifice din domeniu.

Nu putem crede că nu deţineţi informaţia conform căreia persoanele vaccinate se pot infecta la fel ca și cele nevaccinate, situaţie în care prezintă aceeași încărcătură virală cu cele nevaccinate infectate și pot transmite exact la fel infecţia în comunitate, lucru confirmat oficial la 28 iulie 2021 de directorul CDC, Rochelle Walensky și de medici infecţioniști români (dr Streinu Cercel, dr Marinescu, etc, etc).

Din moment ce “vaccinat” nu înseamnă sănătos, iar “nevaccinat” nu înseamnă “bolnav”, este evident faptul că adoptarea certificatului verde nu are nicio bază știinţifică, nicio justificare medicală și este complet inutil ca mijloc de limitare a transmiterii virusului în comunitate.

In schimb, certificatul verde este un mijloc de îngrădire a dreptului la muncă, la educaţie, la liberă circulaţie, un mijloc de segregare socială, de constrângere și de opresiune.

Ce anume credeţi că vă dă dumneavoastră dreptul să cereţi parlamentarilor impunerea certificatului verde, știind că obţinerea acestuia implică, printre altele, condiţionări inadmisibile și imorale, precum obligarea implicită a cetăţenilor la acceptarea administrării unor seruri experimentale pentru a-și putea păstra locul de muncă?

Cu o lipsă totală de decenţă, în comunicat afirmaţi că “certificatul verde sprijină indirect și campania de vaccinare, fără a introduce obligativitatea vaccinării. Românii au posibilitatea de a alege – vaccin sau testare”.

Nu, domnilor doctori, certificatul nu “sprijină” nimic. El constrânge, obligă, îngrădește drepturi. Câţi români credeţi că au resurse suficiente pentru a se testa de câte ori le-ar cere statul? Foarte mulţi trăiesc la limita subzistenţei, dar de la înălţimea veniturilor dumneavoastră acest lucru este, cu siguranţă, greu de văzut și de înţeles.

 In continuarea comunicatului apare următoarea afirmaţie:

“Am văzut deja în ultima săptămână efectele pozitive ale introducerii parțiale a certificatului verde.”

Care sunt acelea? S-a redus numărul de infectări cumva? Nu, domnilor doctori! Aţi văzut doar că a crescut numărul românilor care, îngroziţi de spectrul foamei, au acceptat serurile experimentale pentru ale căror efecte secundare nimeni nu-și asumă vreo răspundere. Nici dumneavoastră, cei implicaţi direct în administrarea lor. Asta numiţi dumneavoastră consimţământ informat ?

Știm ce vă animă, domnilor doctori:  prevederile Ordonanţei de urgenţă nr 3 din 15 ian 2021, din care cităm :

« Articolul 3(1) Pentru activitatea prestată în cadrul centrelor de vaccinare împotriva COVID-19 personalul medico-sanitar și registratorii medicali, cu excepția personalului delegat sau detașat, beneficiază de plată pentru timpul efectiv lucrat la un tarif orar diferențiat în baza contractului de prestări servicii, după cum urmează: a) 90 lei/oră pentru medici; b) 45 lei/oră pentru asistenți medicali; c) 20 lei/oră pentru registratorii medicali.

2) Medicii de familie cu liste proprii, aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate în vederea informării, programării la vaccinare, monitorizării și raportării reacțiilor adverse pentru persoanele aflate pe listele proprii, beneficiază de un tarif pe serviciu după cum urmează: a) pentru primii 50% din numărul total al persoanelor înscrise pe lista proprie, eligibile la vaccinare: 30 lei/serviciu; b) peste pragul de 50,001% din numărul total al persoanelor înscrise pe lista proprie, eligibile la vaccinare: 50 lei/serviciu; c) peste pragul de 60,001% din numărul total al persoanelor înscrise pe lista proprie, eligibile la vaccinare: 60 lei/serviciu.

(4) Pentru administrarea vaccinului de către medicii de familie aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, în cabinetele proprii [………..], tariful este de 40 de lei/inoculare.

5) Pentru administrarea vaccinului de către medicii de familie aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, la domiciliul persoanei […………….], tariful este de 60 de lei/inoculare.

(5^2) Pentru administrarea vaccinului de către medicii de specialitate, în cadrul furnizorilor de servicii medicale de specialitate din ambulatoriul pentru specialități clinice, inclusiv ambulatoriul integrat al spitalelor [……………], tariful este de 40 de lei/inoculare »

 

Cu alte cuvinte, STATUL a legitimat cu bună știinţă un conflict de interese generator de tragedii prin efectul de anesteziere a conștiinţelor.

Dacă ne uităm pe Site-ul Agenției Naționale a Medicamentelor și constatăm, spre exemplu, că 3944 de cadre și instituții medicale au fost sponsorizate de Pfizer cu sume de milioane de lei numai în 2014 (printre beneficiari – nume sonore, medici foarte activi în promovarea vaccinurilor anti-covid), dacă mai aruncăm o privire și la datele actualizate, unde cifrele devin ameţitoare, înţelegem fără eforturi cum s-a ajuns la distrugerea relaţiei firești dintre medic și pacient, cum am ajuns să avem un sistem sanitar de tip caracatiţă, cum s-a ajuns ca oamenilor să le fie teamă să ajungă la spital.

Dintr-o minimă decenţă ar fi fost de așteptat, domnilor doctori, să vă abţineţi de la a menţiona în comunicat « miile de decese evitabile ». Dacă asta ar fi fost prioritatea dumneavoastră aţi fi făcut toate eforturile și toate presiunile nu pentru adoptarea certificatului verde, ci pentru ca statul să asigure în farmacii tratamentele care funcţionează.

Dumneavoastră știţi foarte bine că în România se moare de covid nu pentru că nu s-au vaccinat destui români, ci pentru că statul nu a asigurat în farmacii și spitale anticorpi monoclonali, tocilizumab, favipiravir, arbidol, ivermectină, medicamente pentru care există deja o piaţă neagră, de unde sunt procurate pe bani grei și adesea administrate (cu rezultate foarte bune) chiar de dumneavoastră !

Încrederea oamenilor în vaccinuri nu va fi restaurată prin legi care încalcă drepturi constituţionale și acorduri internaţionale, care instaurează dictatura medicală, care reprezintă un atentat la adresa demnităţii umane și deschid poarta spre orice alte abuzuri medicale.

Vă cerem, deci, să ne trataţi cu respectul datorat unor fiinţe raţionale, capabile să înţeleagă informaţii medicale oficiale, publice, aflate acum la îndemâna oricui (deci și a dumneavoastră…). Trataţi-ne cu respectul pe care ni-l pretindeţi! Acţionaţi, într-adevăr, pentru a salva vieţi! Nu mimaţi această acţiune pentru vremelnice avantaje materiale!

Domnilor doctori, ignorarea repetată a glasului conştiinţei duce la atrofierea ei, dar – inevitabil – toţi vom ajunge la un moment al bilanţului. Acordaţi-vă, vă rugăm, câteva minute de întoarcere a privirii către oglinda dinlăuntru. Ce vedeţi acolo?

Comitetul Director al Alianţei Părinţilor

Popa Olimpia – Dir. Departament Educaţie-Sănătate

 Cristian Filip,  Președintele Alianței Părinților

02.11.2021

2 comentarii »


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: