Bucovina Profundă

8 septembrie 2021

6 septembrie – Pomenirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose. 6 septembrie 1940: Minunea Arhanghelului Mihail in România

Filed under: Miscarea Legionara,rugaciune,tropar,tropare — Mircea Puşcaşu @ 01:54

Pomenirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose (6 septembrie)

colose 1620788_964428510235782_909330380913846594_nÎn Colose din Frigia, aproape de Ierapole, era o biserică a Sfântului Arhanghel Mihail, deasupra izvorului cu apă făcătoare de minuni, din care bolnavii primeau multe tămăduiri, mai multe decât din scăldătoarea Siloamului. Pentru că acolo o dată pe an se pogora îngerul Domnului și tulbura apa, iar aici totdeauna era darul Începătorului de cete îngerești. Acolo, cel ce intra întâi, după tulburarea apei, în scăldătoare, se făcea sănătos; aici toți, și cei dintâi și cei de pe urmă, primeau sănătate. Acolo era trebuință de pridvoare spre petrecerea bolnavilor pentru a-și căpăta sănătatea pe care nu o luau și cineva în treizeci și opt de ani a câștigat-o; aici, într-o zi sau într-un ceas, bolnavul câștiga sănătatea.

Despre începutul acelui izvor se pomenește așa: Când toată lumea era umbrită cu întunericul neîndumnezeitei mulțimi de idoli și oamenii se închinau făpturii, nu făcătorului, în acea vreme în Ierapole cei necredincioși cinsteau o viperă mare și înfricoșată, căreia i se închinau toată noaptea, orbindu-se cu diavolească înșelăciune. Pe ea o ținea poporul sălbatic încuiată într-o casă zidită în cinstea ei și, aducând multe feluri de jertfe, hrănea acea viperă plină de otravă, care vătăma pe mulți. Singurul Dumnezeu adevărat, vrând ca lumina cunoștinței Sale să lumineze lumea și să-i povățuiască pe oamenii cei rătăciți de la calea adevărată, a trimis pe Sfinții Săi Ucenici și Apostoli în tot pământul, ca să propovăduiască Evanghelia la toată făptura. Dintre aceștia, doi: Sfântul Ioan Teologul și Sfântul Filip, ajungând unul în Efes, iar altul în Ierapole, se osteneau întru bună vestire a lui Hristos. Atunci era în Efes o capiște minunată și un frumos idol al neslăvitei zeițe păgâne Artemida, față de ai cărei slujitori și închinători Sfântul Ioan s-a arătat biruitor, luptându-se cu sabia cea duhovnicească a cuvântului lui Dumnezeu – căci, cu puterea numelui lui Hristos, a făcut să cadă și capiștea și idolul și ca praful să se risipească și toată cetatea a adus-o la sfânta credință întru Hristos.

După risipirea idolului Artemidei, Sfântul Ioan a venit de la Efes în Ierapole, ca să ajute împreună slujitorului său, Sfântul Apostol Filip, întâmplându-se atunci acolo și Sfântul Apostol Bartolomeu și sora lui Filip, Mariami. Cu dânșii împreună slujea la mântuirea oamenilor și Sfântul Ioan Teologul. Mai întâi, ei s-au ridicat asupra viperei căreia oamenii cei necredincioși îi aduceau jertfe, având-o pe ea în loc de Dumnezeu, și au ucis-o cu rugăciunea. Apoi au arătat popoarelor pe unul adevăratul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul. Apoi, stând la un loc care se numea Herotop, prorociră că darul lui Dumnezeu va străluci peste dânsul și Sfântul Arhanghel Mihail, voievodul puterilor cerești, va cerceta locul acela și multe minuni se vor săvârși acolo.

Acest lucru s-a și împlinit curând. Pentru că, ducându-se Sfântul Ioan în alte cetăți la propovăduire, iar Sfântul Filip pătimind de la păgâni, asemenea și Bartolomeu și Mariami ducându-se în alte țări, a izvorât din locul acela apă făcătoare de minuni, după prorocia Sfinților Apostoli, și s-a împlinit scriptura care zice: „S-a vărsat apa în pustie și vale în pământul cel însetat și cele fără de apă vor fi bălți și pe pământul cel însetat va fi izvor de apă. Acolo va fi veselia păsărilor și sălaș de trestie și baltă. Și acolo va fi cale curată și cale sfântă se va numi”.

Deci începură a veni la izvorul acela mulți, nu numai credincioșii, ci și necredincioșii, pentru că minunile cele ce se făceau îi chemau ca niște trâmbițe cu glas mare și toți cei ce beau și se spălau din izvorul acela se tămăduiau de neputințele lor și, primind sănătate, se botezau mulți în numele Sfintei Treimi.

Deci a fost oarecare elin din Laodichia, a cărui fiică, una născută, era mută din naștere. De acest lucru era foarte supărat tatăl ei și, sârguindu-se mult pentru dezlegarea limbii ei și nesporind nimic, a rămas în mâhnire. Într-o noapte a adormit pe pat și a văzut în vedenie pe îngerul lui Dumnezeu stând înaintea lui, strălucind ca soarele. Nu pentru că era vrednic să-l vadă pe el, ci ca prin acea vedenie să vie la cunoștința adevărului, iar pe alții să-i aducă cu sine la Dumnezeu. De aceea, văzând pe înger s-a cutremurat și l-a auzit pe el grăind către dânsul: „De voiești ca să se dezlege limba fiicei tale, să o duci pe ea la izvorul acela al meu, care este aproape de Ierapole, în Herotop, și să-i dai să bea din apa aceea și vei vedea slava lui Dumnezeu”.

Sculându-se din somn, omul acela se miră de ceea ce văzuse și, crezând în cuvintele ce i s-au zis, îndată, luându-și fiica, a mers degrabă la apa cea făcătoare de minuni la care, ajungând, a aflat mulțime de oameni scoțând din ea și botezându-se într-însa, și primind tămăduiri de bolile lor. Deci i-a întrebat pe ei: „Cui vă rugați, spălându-vă cu apa aceasta?”. Iar ei ziseră: „Chemăm numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și mai chemăm în ajutor și pe Sfântul Arhanghel Mihail”. Atunci omul acela, ridicându-și ochii în sus și înălțându-și mâinile, a zis: „Părinte, Fiule și Duhule Sfinte, Dumnezeule cel creștinesc, miluiește-ne pe noi. Sfinte Mihaile, sluga lui Dumnezeu, ajută-ne și tămăduiește pe fiica mea!”. Și scoțând din apă a dat să bea fiicei sale cu credință, și îndată limba ei cea legată cu muțenie s-a dezlegat spre preamărirea lui Dumnezeu și a grăit luminos, strigând: „Dumnezeule cel creștinesc, miluiește-mă pe mine; Sfinte Mihaile, ajută-mi mie!”.

Toți cei ce se întâmplaseră acolo se minunau de puterea lui Dumnezeu, slăveau pe Sfânta Treime și preamăreau ajutorul Sfântului Arhanghel Mihail. Iar elinul acela, văzând tămăduirea fiicei sale s-a bucurat foarte și, nepregetând deloc, s-a botezat îndată cu fiica și cu toți casnicii săi, care veniseră cu dânsul. Iar ca semn de mulțumire a zidit deasupra izvorului aceluia o biserică frumoasă, afierosindu-o întru numele Sfântului Arhanghel Mihail, voievodul, mai marele puterilor cerești și înfrumusețându-o cu toată buna podoabă și rugându-se în ea destul, s-a întors la locul său.

În anul al nouăzecilea de la zidirea bisericii aceleia, a venit la Ierapole un copil mic, având zece ani de la nașterea sa, cu numele Arhip, născut din părinți creștini și crescut în bunăcredință și a început a viețui lângă acea biserică a Sfântului Arhanghel Mihail, făcând slujba de aprinzător de lumânări. Așa a pus început vieții sale, că de când se nevoia lângă biserica aceea, slujind lui Dumnezeu, n-a gustat nimic din mâncărurile și băuturile mirenești, nici carne, nici vin, nici pâine nu mânca, ci numai verdețuri de pustie pe care, adunându-le și fierbându-le, le mânca o dată pe săptămână, fără sare, iar băutura lui era o măsură mică de apă.

Cu o răbdare ca aceasta și-a înfrânat trupul prin acest fel de fapte bune, îndreptându-se pe sine din tinerețe și până la bătrânețe, petrecând neschimbat în ele, unindu-se cu totul cu Dumnezeu și asemănându-se vieții celor fără de trup, deși se afla în trup. Hainele lui nu erau de mult preț. Avea numai două rase. Cu una se îmbrăca, iar cu cealaltă își acoperea patul care era așternut cu pietre ascuțite și-l acoperea cu rasa, pentru ca cei ce intrau în casa lui să nu vadă asprimea pietrelor. Iar căpătâiul lui era un sac umplut cu mărăcini.

Așa era așternutul acestui fericit nevoitor și aceasta era odihna lui. Iar când avea trebuință de somnul firesc, își punea mult ostenitul trup pe acele aspre pietre și pe spini, somnul lui fiind trezire mai mult decât somn și odihna lui chin mai mult decât odihnă. Că, ce ușurare poate fi trupului să se culce pe pietre vârtoase și ce fel de somn este acela ca să-și odihnească cineva capul pe spini? El își schimba haina o dată pe an. Cu rasa pe care o avea pe trup își acoperea patul, iar cu cealaltă, care era pe pat, se îmbrăca. După un an își schimba rasele tot la fel. Și nu avea odihnă, ziua și noaptea obosindu-și trupul și păzindu-și sufletul de cursele vrăjmașului.

Trecând calea cea strâmtă și cu necazuri, se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Nu mă lăsa pe mine, Doamne, ca de bucuria cea deșartă să mă bucur pe pământ, nici să biruiască bunătățile lumii acesteia înaintea ochilor mei. Să nu-mi fie mie a mă veseli de vreun lucru vremelnic în această viață ci umple-mi, Doamne, ochii mei de lacrimi duhovnicești și umilește inima mea. Îndreaptă căile mele și-mi dă mie ca până în sfârșit să mă zdrobesc pe sine-mi și să robesc trupul meu duhului. Că ce-mi folosește mie trupul acesta care acum este și pe urmă va putrezi ca o floare, care dimineața înflorește, iar spre seară se usucă? Deci dă-mi mie, Doamne, să mă nevoiesc la cele care folosesc sufletului și mijlocesc viața cea veșnică”.

Întru acestea învățându-se fericitul Arhip și vorbind cu Dumnezeu prin rugăciunea cea cu osârdie, s-a făcut un înger al Lui pe pământ, petrecând viață cerească. Și se îngrijea nu numai de mântuirea sa, ci și de a multora, căci boteza pe cei necredincioși, întorcându-i la Hristos. Văzând acest lucru, elinii cei fără de Dumnezeu s-au pornit spre zavistie, nesuferind să vadă minunile slăvite care se făceau prin sfânta apă. Pe sfântul bărbat ce petrecea acolo îl urau, năvălind asupra lui, adeseori îl ocărau, trăgându-l de păr și de barbă și trântindu-l la pământ, îl târau, călcându-l cu picioarele și batjocorindu-l în multe feluri, îl izgoneau să plece de acolo. Iar fericitul Arhip cel cu sufletul tare ca un diamant, pe toate acestea le suferea cu vitejie de la închinătorii de idoli și nu s-a depărtat de la sfânta biserică, slujind lui Dumnezeu cu cuvioșie și în nerăutatea inimii sale, îngrijindu-se de mântuirea sufletelor omenești.

Odată, adunându-se necurații, se sfătuiră: „De nu vom astupa cu pământ apa aceea și pe omul acela de nu-l vom ucide, toți zeii noștri vor fi defăimați cu desăvârșire de către cei ce se tămăduiesc acolo”. Și s-au dus mulți elini adunați să astupe cu pământ apa ceea făcătoare de minuni și pe acel om nevinovat, pe fericitul Arhip să-l ucidă. Dar ajungând la acel loc sfânt, se despărțiră în două. Unii s-au repezit la biserică și la izvor, iar alții s-au sârguit spre casa robului lui Dumnezeu, ca să-l ucidă. Însă Domnul, Cel ce nu lasă toiagul păcătoșilor peste soarta drepților, a păzit pe robul său de acei ucigași, căci le-a amorțit lor mâinile și n-au putut să le ridice asupra cuviosului. Iar din apă a arătat o necunoscută minune că, atunci când necurații se apropiaseră de izvor, îndată a ieșit din el o pară de foc și, repezindu-se la ei, i-a alungat departe. Și așa acei elini fărădelege s-au îndepărtat tot cu rușine de la izvorul acela făcător de minuni și de la cuviosul Arhip, însă nu încetau scrâșnind cu dinții și lăudându-se că o să piardă izvorul acela, biserica și pe slujitorul ei.

Era la locul acela un râu curgând la stânga bisericii, al cărui nume era Hristos. Pe acesta au cugetat nelegiuiții să-l îndrepte asupra acelui loc sfânt ca izvorul, amestecându-se cu apa râului, să-și piardă puterea făcătoare de minuni. Când începură să-și pună în lucrare acel gând rău, oprind curgerea râului ca să schimbe apa, acoperind izvorul, îndată râul, cu porunca lui Dumnezeu, și-a făcut altă cale apelor sale și a curs pe la dreapta bisericii. Iar ei, umplându-se iarăși de rușine, s-au întors la locurile lor.

Erau acolo alte două râuri curgând despre răsărit și apropiindu-se de locul cel sfânt, la o depărtare ca la trei stadii; numele unui râu, Licocaper, iar al altuia, Kufos. Aceste două râuri izbindu-se de marginea unui munte mare, s-au împreunat amândouă într-unul și abătându-se în dreapta, curgeau spre partea Likiei. Atotvicleanul diavol a băgat în inimile acelor oameni răi acest sfat: ca pe amândouă aceste râuri să le îndrume asupra locului făcător de minuni, ca astfel curgerea lor să strice biserica Sfântului Arhanghel Mihail și să acopere cu apele acelea sfântul izvor, înecând pe Cuviosul Arhip. Locul era potrivit spre pornirea apei într-acolo, pentru că râurile acelea se pogorau de la înălțime mare în jos, iar biserică era la un loc tot mai jos.

Sfătuindu-se necurații, se adunară din toate cetățile mulțime fără de număr și întâlnindu-se în satul Laodichiei, s-au dus la biserică. Aproape de altarul bisericii era o piatră, având lățimea și înălțimea fără de măsură, iar adâncimea în pământ nesfârșită. Deci, au săpat un șanț adânc și larg începând de la acea piatră, la muntele acela sub care râurile se împreunaseră. Săpând cu mare osteneală și terminând albia pe care trebuia să îndrume apele asupra bisericii, au ieșit pâraiele acelea, ca să se adune apă multă și s-au ostenit în acea deșertăciune a lor vreme de zece zile. Iar cuviosul Arhip, văzând lucrul acela al lor, a căzut la pământ în biserică, rugându-se lui Dumnezeu cu lacrimi și chemând în ajutor pe cel cald folositor, pe Sfântul Arhanghel Mihail, ca să-și păzească locul de înecarea apei și să nu se bucure vrăjmașii cei ce voiau să piardă sfințenia Domnului și zicea: „Nu voi fugi de la locul acesta sfânt nici nu voi ieși din biserică, ci aici să mor și eu, de va voi Domnul să fie înecat locașul acesta”.

Când s-au sfârșit acele zece zile și apele s-au înmulțit foarte mult, au săpat necurații elini acel loc singur pe unde era să se pornească apele spre calea cea pregătită și îndrumară apele asupra sfintei biserici îngerești în ceasul întâi al nopții. Iar ei alergând, au stat sus, din partea stângă, vrând să vadă înecarea locului sfânt. Și au sunat apele ca un tunet, rostogolindu-se cu freamăt mare. Iar Cuviosul Arhip, fiind în biserică la rugăciune și auzind vuietul apei, a strigat mai cu dinadinsul către Dumnezeu și către Sfântul Arhanghel Mihail, cerând milă și ajutor, ca să nu fie înecat sfântul loc și să nu se veselească vrăjmașii, ci să se rușineze necurații, să se preamărească numele Domnului și să se laude puterea și sprijinirea cea îngerească. Și a cântat psalmul lui David, zicând: „Ridicat-au râurile, Doamne, ridicat-au râurile glasurile lor, ridica-vor râurile valurile lor de glasuri de ape multe. Minunate sunt înălțările mării, minunat este întru cele înalte Domnul. Casei tale se cuvine sfințenie, Doamne, întru lungime de zile”.

Când grăia acestea, Sfântul Arhip a auzit un glas poruncindu-i să iasă din biserică. Deci, ieșind sfântul din biserică, a văzut pe păzitorul neamului creștinesc, pe cel cald folositor, pe Sfântul Arhanghel Mihail, în chip omenesc, prea minunat și prea luminat, precum s-a arătat oarecând prorocului Daniil și, neputând să caute spre el, a căzut de frică la pământ. Iar el a zis către dânsul: „Îndrăznește și nu te teme! Scoală-te și vino la mine aici și vei vedea puterea lui Dumnezeu în apele acelea”. Și sculându-se fericitul Arhip s-a apropiat cu frică de arhanghelul puterilor cerești și a stat de-a stânga, după porunca lui, și a văzut un stâlp de foc de la pământ până la cer. Iar când s-au apropiat apele, și-a ridicat arhanghelul dreapta sa și a însemnat cu semnul crucii peste fața apelor, zicând: „Să stați acolo!”. Și îndată s-au oprit apele și s-a împlinit cuvântul cel prorocesc: „Văzutu-te-au apele și s-au temut”; au stat râurile ca un zid de piatră și s-au înălțat în sus ca un munte înalt. Și întorcându-se arhanghelul la piatra aceea mare, care era aproape de altar, a lovit într-însa cu toiagul pe care îl avea în mâini, însemnând spre dânsa semnul Crucii și îndată s-a făcut un tunet mare și s-a cutremurat pământul și piatra aceea s-a despicat în două și s-a făcut în piatră o prăpastie mare. Și a zis Sfântul Mihail: „Aici să se sfărâme toată puterea cea potrivnică și să fie izbăvire de toate răutățile tuturor celor ce vor alerga cu credință!”.

Acestea zicând, a poruncit fericitului Arhip să treacă de partea dreaptă și, stând cuviosul în partea dreaptă, Sfântul Mihail a zis cu mare glas către ape: „Să intrați în strâmtoarea aceasta!”. Și îndată au curs apele în ruptura pietrei, huind. De atunci totdeauna s-a făcut cale pâraielor acelora piatra aceea, iar vrăjmașii, stând de partea stângă, vrând a vedea înecarea sfintei biserici, au încremenit de frică. Sfântul Arhanghel Mihail, păzind așa biserica și pe Cuviosul Arhip de înecarea apei, s-a suit la cer, iar fericitul a înălțat mulțumire lui Dumnezeu pentru minunea aceea prea slăvită și a preamărit ajutorul Păzitorului celui Mare.

Deci se umplură de rușine toți protivnicii și s-a făcut bucurie mare credincioșilor care alergară la biserica cea îngerească și la izvorul cel minunat, dând laudă lui Dumnezeu împreună cu Cuviosul Arhip. Din acea vreme au așezat ca să se prăznuiască acea zi în care s-a făcut acea preasfințită minune, prin arătarea îngerească. Iar Cuviosul Arhip a petrecut de aici înainte în acel loc mai cu dăruire, slujind lui Dumnezeu ani îndestulați și s-a mutat la Dumnezeu cu pace, având șaptezeci de ani de la nașterea sa. A fost îngropat de credincioși în același loc sfânt care, de la minunea pomenită mai înainte, s-a numit Hones, adică mistuire, pentru că acolo s-au mistuit apele în piatră.

Deci se cade ca în această zi să pomenim și alte minuni ale Sfântului Arhanghel Mihail pe care le-a săvârșit, făcând bine neamului creștin.

Între marea Adrianului și între muntele care se numește Gargan este cetatea Sipont, aflându-se departe de munte ca la douăsprezece mii de pași. În cetatea aceasta era un om bogat, a cărui cireadă păștea pe sub munte și s-a întâmplat de a rătăcit un bou, despărțindu-se de cireadă; căutând stăpânul mult împreună cu slugile sale, l-a aflat în vârful muntelui aceluia, stând lângă ușa unei peșteri. Umplându-se de mânie că s-a ostenit căutându-l, a luat arcul și o săgeată adăpată cu otravă și a îndreptat-o spre boul său, vrând să-l ucidă. Dar deodată săgeata, întorcându-se înapoi, a rănit pe săgetător, iar cel ce era cu dânsul, văzând aceea, s-a temut și nu îndrăznea să se apropie de peștera aceea ci, întorcându-se în cetate, a spus tuturor ce se făcuse.

Deci, înștiințându-se episcopul cetății aceleia, s-a rugat lui Dumnezeu să-i arate lui taina aceasta. Și i s-a arătat lui în vedenie Sfântul Arhanghel Mihail, spunându-i că el și-a ales locul acela și-l păzește și voiește ca acolo adeseori să cerceteze și să ajute oamenilor celor ce vor alerga cu rugăciune. Iar episcopul a spus vedenia aceea cetățenilor și, după postul de trei zile pe care l-a poruncit la toată cetatea, s-a dus cu clerul său și cu tot poporul la muntele acela și, suindu-se deasupra, a aflat într-o piatră o peșteră în care era intrarea strâmtă; și nu a îndrăznit să intre înăuntru, ci și-a săvârșit rugăciunile înaintea ușii.

De atunci, adeseori mergeau acolo cei ce doreau, făcându-și rugăciunile lor către Dumnezeu și către Sfântul Arhanghel Mihail. Iar mai demult napolitanii, fiind necredincioși, și-au adunat ostașii și au mers fără de veste la cetatea Sipontului, vrând să o ia și să o dărâme. Cetățenii erau cuprinși de frică mare iar episcopul a poruncit post la popor, ca trei zile să nu guste hrană și să se roage cu stăruință, ca să se izbăvească ei de vrăjmașii cei ce i-au înconjurat. Mai înainte de ziua aceea în care vrăjmașii voiau cu toate puterile lor să cucerească cetatea, s-a arătat arhanghelul puterilor cerești episcopului, în vedenie, zicându-i: „Mâine, în ceasul al patrulea din zi, să poruncești tuturor cetățenilor să se înarmeze și să iasă din cetate împotriva vrăjmașilor și eu voi veni să vă ajut vouă”. Episcopul, sculându-se din somn, a spus vedenia la toți și s-a bucurat foarte mult de biruința cea făgăduită asupra vrăjmașilor și s-au întărit cu nădejde bună. Apoi, venind al patrulea ceas din zi, s-a făcut un tunet mare și, ridicându-și credincioșii ochii, au văzut la muntele Gargan un nor mare pogorându-se și s-a făcut, ca odinioară la muntele Sinai, foc și fum, fulgere și tunete, încât tot muntele acela s-a cutremurat și s-a acoperit cu nor.

Văzând aceea protivnicii, s-au temut și au început a fugi, iar cetățenii, cunoscând că bunul păzitor și grabnicul folositor a venit cu oștile sale cerești să le ajute, au deschis porțile cetății și au alergat pe urma vrăjmașilor lor, secerându-i ca pe niște paie. Ei îi tăiau dinapoi, iar Sfântul Arhanghel Mihail, din înălțime, cu tunete și cu fulgere îi ucidea, încât se făcuse numărul celor morți șase sute de bărbați căzuți de tunete și de fulgere. Gonindu-i deci, până în depărtare și biruindu-i desăvârșit pe vrăjmașii lor, s-au întors veselindu-se în cetatea lor. Din acea vreme napolitanii, cunoscând mâna cea tare a lui Dumnezeu Celui Atotputernic, au primit sfânta credință, iar cetățenii Sipontului adunându-se toți, cu episcopul și cu clerul, s-au dus la muntele acela la care a fost acea arătare înfricoșată, vrând să aducă acolo mulțumire lui Dumnezeu și ajutătorului lor, Sfântului Arhanghel Mihail, și tuturor puterilor cerești.

Când s-au apropiat la ușa peșterii aceleia, au aflat pe marmură urme de pași omenești bine însemnate, ca pe pământ moale, și ziceau unii către alții: „Iată, cu adevărat Sfântul Arhanghel Mihail a lăsat aici semnul ajutorării sale, că singur a fost aici, mântuindu-ne pe noi de vrăjmașii noștri”. Și închinându-se, au sărutat urmele acelea și, săvârșind cântarea cea de rugăciune se veseleau pentru păzitorul și folositorul lor, mulțumind lui Dumnezeu. Au hotărât, deci, să zidească la locul acela o biserică în numele Sfântului Mihail. Când se găteau spre lucrul acela, iarăși s-a arătat Sfântul Arhanghel episcopului, zicându-i: „Nu vi se cade vouă să vă îngrijiți de zidirea bisericii, pentru că eu fără osteneala voastră mi-am gătit acolo biserică, numai să intrați în ea. Iar tu mâine să faci în ea Sfânta Liturghie și să împărtășești pe credincioși cu Dumnezeieștile Taine”.

După vedenia aceasta, episcopul a poruncit ca toți credincioșii să fie gata spre împărtășirea cu Sfintele Taine și a mers cu dânșii cântând și rugându-se. Iar când au sosit la acel loc sfânt, unde erau închipuite sfintele urme pe marmură, au aflat cioplită în piatră o biserică mică, făcută nu după obiceiul lucrului mâinilor omenești, ci ca o peșteră, neavând pereții netezi, iar vârful era împodobit cu diferite înălțimi, așa că pe câte o parte puteai să ajungi cu capul, iar pe alta nu puteai nici cu mâna. Astfel arătă oamenilor că Dumnezeu nu voiește pietrele cele împodobite în biserică, ci inimile cele curate; iar Sfânta Masă era acoperită cu acoperământ roșu și a săvârșit pe dânsa episcopul Sfânta Liturghie și a împărtășit pe credincioși cu Preacuratele Taine, iar în Altar, despre partea de miază noapte, de la vârf picura apă curată, dulce, foarte luminoasă și făcătoare de minuni din care, bând, bolnavii câștigau sănătate. Și beau credincioșii din apa aceea după împărtășirea Sfintelor Taine și se făceau minuni fără de număr în biserica aceea și se tămăduiau toate neputințele cu rugăciunile Sfântului Arhanghel Mihail. Deci a zidit episcopul chilii lângă biserică și a rânduit să fie acolo preoți și diaconi și cântăreți și citeți, ca în toate zilele să se săvârșească pravila bisericească, în slava lui Dumnezeu și în cinstea Sfântului Arhanghel Mihail.

Credem că este bine să pomenim și această minune care s-a făcut în muntele Athos. În zilele dreptcredincioșilor împărați bulgari era un om vestit, bogat și cu mare vază, care se numea Dohiar, om al palatelor împărătești. Acesta, venind în frica lui Dumnezeu, a dorit să fie călugăr și, luând mulțime de aur din vistieriile sale, s-a dus la Sfântul Munte ca să cerceteze mânăstirile și să-și caute lui un loc în care să-i placă a se sălășlui. Înconjurând multe mânăstiri și dând multă milostenie, a mers din lavra Fericitului Atanasie, pe malul mării cel dinspre Salonic, și a aflat loc foarte frumos, având ape dulci și poame foarte multe, dar nelocuit de nimeni. Placându-i locul acela, a gândit să se așeze într-însul și să zidească o mănăstire și, adăugind sârguință, degrabă și-a săvârșit dorința. Mai întâi a ridicat o biserică foarte frumoasă în numele Sfântului Ierarh Nicolae, apoi a împrejmuit mănăstirea cu ziduri de piatră și, rânduindu-le pe toate după cerință, precum se cuvine, singur s-a îmbrăcat într-însa în chip călugăresc. Cheltuindu-și toată averea lui pentru zidirile cele multe, nu i-a ajuns aur ca să înfrumusețeze și biserica cu podoabă cuviincioasă și bună. Însă avea nădejde la Dumnezeu, zicând: „De va voi Dumnezeu ca să proslăvească locul acesta, apoi cu judecățile care știe va purta grijă pentru înfrumusețarea bisericii. Fie voia Lui”.

În dreptul Sfântului Munte este un ostrov care se numește Lug spre care, peste mare până la el, este cale de o zi. Acolo păstorii stăteau cu dobitoacele, că locul acela este plin de verdeață și este pășune bună pentru dobitoace. Era în ostrovul acela un stâlp de piatră foarte înalt, la un loc pustiu, iar în vârful stâlpului un idol și o scriere elinească în acest fel: „Oricine mă va lovi pe mine în creștet va afla mulțime de aur”. Pentru aceea, mulți se ispiteau să știe de este adevărat lucrul acela și loveau în cap idolul, dar nu aflau nimic. S-a întâmplat în acea vreme de păștea un copil boii aproape de stâlpul acela și copilul era înțelept și știa a citi și, citind cuvintele cele scrise pe stâlp, lovi pe idol în cap ca și ceilalți, ca să afle aurul, însă n-a aflat nimic. Apoi a gândit că este ascunsă în pământ comoara și, apunând soarele, privea unde se sfârșea umbra stâlpului aceluia și acolo, la vârful capului idolului celui desemnat de umbră, a săpat pământul, căutând comoara, dar n-a aflat-o.

Apoi, răsărind soarele, iarăși a privit unde se sfârșea umbra stâlpului aceluia și acolo a început a săpa. Săpând el, s-a auzit un sunet la locul acela și, cunoscând că acolo este comoară, a început mai cu dinadinsul a săpa și a aflat o piatră de moară mare, cât nu putea el să o miște, dar întinzând mâna prin gaura pietrei a aflat aur mult; și nu se pricepea ce să facă cu el, că zicea întru sine: „De voi spune cuiva de comoară aceasta, apoi mă tem că să nu mă ucidă pentru aur”. Iar Dumnezeu, ascultând rugăciunile bătrânului celui pomenit mai înainte și purtând grijă de înfrumusețarea sfintei biserici, a pus în mintea copilului să se ducă în Sfântul Munte la una din mănăstiri și să spună egumenului de comoară aceea aflată, lucru pe care l-a și făcut. Luând câțiva bani de aur spre încredințarea comorii celei aflate, a mers într-un sat care este aproape de mare și a găsit un om ca să-l treacă pe el la Sfântul Munte. Iar după purtarea de grijă a lui Dumnezeu s-a oprit în limanul mănăstirii celei nou zidită. Mănăstirea aceea se numește pe numele întemeietorului său: Dochiaru. Deci omul cel ce a trecut pe copil s-a întors în satul său, iar copilul s-a dus la mănăstire și, văzând pe egumen, i-a spus lui toate cu de-amănuntul despre comoara ce a aflat.

Egumenul, cunoscând că lucrul acesta este al lui Dumnezeu, a chemat pe trei călugări și, făcându-le cunoscut lor lucrul cel spus de copil, i-a trimis cu dânsul ca să aducă la mănăstire aurul ce se aflase. Iar ei, mergând degrabă, au luat un caiac și, sosind la ostrovul acela, au ajuns la stâlp și la comoară și prăvălind piatra aceea de moară, au aflat un cazan plin de aur; și s-au bucurat de dânsul foarte tare. Iar vrăjmașul cel ce urăște binele a semănat un gând rău în inima unuia din călugării aceia și a zis acela către alt călugăr: „Frate, de ce este nevoie să ducem egumenului aurul acesta pe care l-am găsit? Dumnezeu ni l-a trimis nouă, ca singuri noi să ne facem nouă locaș și să ridicăm mănăstire”. Iar el a zis: „Dar cum vom putea tăinui aurul acesta?”. Răspuns-a acela: „Aceasta este, că putem să-l aruncăm pe copil în mare și nimenea nu va fi să mărturisească această faptă asupra noastră”. Și așa, sfătuindu-se, au spus sfatul lor celui de al treilea călugăr. Iar acela, având întru sine frica lui Dumnezeu, a zis către dânșii: „Nu, fraților, să nu îndrăzniți a face aceasta, să nu pierdeți pe copil pentru aur și împreună cu el și sufletele voastre”. Iar ei, neascultându-l pe el, au stăruit pe lângă dânsul ca să se învoiască la sfatul lor. La sfârșit, îi ziseră: „De nu vei fi una cu noi, apoi să știi că și pe tine și pe copil vă vom pierde”. Apoi, văzând fratele gândul cel rău al lor neschimbat, s-a temut că nu cumva să-l piardă și pe el; pentru aceea le-a zis lor: „Dacă voi ați voit așa, faceți ce știți, voi veți vedea; iar eu mă jur cu numele lui Dumnezeu că nu voi spune la nimenea de aceasta și nici nu am trebuința de aur”.

Așa, întărindu-și cuvântul cu jurământ, a tăcut. Iar ei, luând aurul și piatra aceea cu care aurul a fost acoperit, le-au dus în caiac, apoi șezând cu copilul, au început a pluti spre mănăstire. Iar când era în mijlocul noianului mării, au năvălit asupra copilului și începură a-i lega piatra de grumaz. Iar el, văzând ceea ce era să-i facă, a început să plângă și cu tânguire amarnică se ruga lor să nu-l piardă. Dar nimic nu a folosit, că ticăloșii aceia de călugări, având inimă împietrită și suflet iubitor de aur nu s-au temut de Dumnezeu, nici nu s-au umilit văzând lacrimile copilului și nu i-au ascultat rugămintea lui cea din adâncul inimii ci, luându-l pe el, cu piatra l-au aruncat în mare și îndată s-a cufundat în valuri. Era noapte când săvârșeau fapta cea rea acei oameni fără de Dumnezeu.

Dar milostivul Dumnezeu, privind de sus spre tânguirea cea amară a copilului și văzând înecarea lui cea nevinovată, a trimis pe păzitorul neamului omenesc, pe Sfântul Arhanghel Mihail ca, luând pe cel înecat din fundul mării, să-l aducă pe el viu în biserică. Și așa a fost. Pentru că fără de veste s-a aflat copilul în biserică, aproape de Sfânta Masă, cu piatra spânzurată de grumaji. Sosind ceasul Utreniei, cel rânduit a intrat în biserică, ca să aprindă lumânările și să toace la cântarea cea de dimineață și a auzit un glas în altar ca glasul omului ce geme și i-a fost frică și, alergând, a spus egumenului. Iar egumenul, numindu-l împuținat la suflet, l-a trimis iarăși în biserică. Iar el, intrând a doua oară, a auzit același glas și iarăși a alergat la egumen.

Atunci, egumenul a mers cu dânsul în biserică, după care, amândoi auzind glas de copil și intrând în altar, au văzut pe copil stând aproape de Sfânta Masă, cu piatra la grumaji și apa de mare curgând încă din hainele lui. Și, cunoscându-l pe el, l-a întrebat: „Ce ți s-a întâmplat ție, fiule, și cum ai venit aici?”. Iar el, deșteptându-se ca din somn, a zis: „Viclenii aceia de călugări pe care i-ai trimis cu mine după aurul ce s-a aflat, aceia, legându-mi piatra aceasta de grumaji m-au aruncat în mare și afundându-mă eu întru adâncul mării, am văzut doi oameni luminoși ca soarele și i-am auzit pe ei vorbind între dânșii și a zis unul către altul: Arhanghele Mihaile, să duci pe acest copil în mănăstirea care se cheamă Dochiaru. Auzind eu acestea, îndată am început a nu mă simți pe mine și nu știu cum m-am aflat aici”. Iar egumenul, auzind cele spuse de copil, se minuna foarte și lăuda pe Dumnezeu cel ce face minunate și prea slăvite minuni ca aceasta. Apoi a zis către copil: „Să rămâi, fiule, la locul acesta până mâine, până ce răutatea aceasta va fi vădită”. Și ieșind, a încuiat biserica și a rânduit ca paracliserul să nu spună nimănui ceva, iar Utrenia a poruncit să o cânte în tindă. Și a zis paracliserului: „De te va întreba cineva ce este acest lucru nou, de ce nu se cântă Utrenia în biserică, ci în tindă, să-i răspunzi că părintele egumen a poruncit așa”.

Egumenul, poruncind eclesiarhului, singur s-a suit pe un stâlp deasupra porții, ca să păzească venirea spurcaților acelora de ucigași; apoi, făcându-se ziuă, iată veneau spre mănăstire ucenicii aceia, iar aurul îl ascunseseră într-alt loc oarecare.

Văzându-i pe ei, egumenul a ieșit cu ceilalți frați în întâmpinarea lor și i-a întrebat pe dânșii, zicând: „Ce este aceasta? Patru v-ați dus, iar acum trei v-ați întors! Unde este cel de al patrulea?”. Iar ei, ca mâniindu-se, ziseră: „Părinte, și pe tine și pe noi ne-a amăgit copilul spunând că a aflat comoară, dar nu ne-a arătat nouă nimic și singur nu știe nimic. Pentru aceea, rușinându-se de noi, s-a ascuns, și noi, căutându-l pe el, nu l-am găsit, de aceea singuri ne-am întors la tine”. Iar egumenul a zis: „Voia lui Dumnezeu să fie!”. Și așa intrară în mănăstire. Apoi i-au dus pe ei în biserică, unde tânărul acela se afla, curgând încă apa din hainele lui și l-a arătat pe el, zicându-le: „Cine este acesta?”. Iar ei, spăimântându-se, stăteau ca niște ieșiți din minte, neputând să răspundă nimic timp îndelungat. Iar mai pe urmă au mărturisit fapta lor cea rea și au arătat unde au ascuns aurul cel aflat.

Egumenul, trimițând frați mai credincioși, au adus aurul în mănăstire. Și s-a auzit de această preaslăvită minune în tot Sfântul Munte și s-au adunat toți călugării de la toate mănăstirile, la vederea minunii acesteia și au adunat sobor și au numit biserica aceea cu numele Sfântului Arhanghel Mihail, iar în numele Sfântului de minuni făcătorul Nicolae au zidit altă biserică. Pe acei doi ucigași vicleni i-au blestemat și, însemnându-le fețele, i-au gonit din mănăstire, pe al treilea, fiindcă nu s-a învoit la înecarea copilului și s-a întors dinspre fapta cea rea l-au declarat nevinovat, iar pe copilul acela izbăvit din mare, îmbrăcându-l în chip călugăresc, s-a făcut bun nevoitor și călugăr iscusit. Egumenul, cu aurul acela ce s-a aflat, a reînnoit toată biserica cu bună podoabă și a înfrumusețat-o cu toate bunătățile. A ridicat și un foișor foarte frumos din temelie și piatra aceea cu care tânărul a fost aruncat în mare a pus-o în zid, spre cunoștința tuturor.

Mutându-se către Domnul egumenul acela, în locul lui a fost pus acela izbăvit din mare și cu dumnezeiască plăcere viețuind, și acela a trecut la Domnul purtat de mâinile Sfântului Arhanghel Mihail, prin care din mare în biserică a fost adus.

Pentru toate acestea slăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, și pe Sfântul Arhanghel Mihail îl mărim în veci! Amin.


6 septembrie 1940:

Minunea Arhanghelului Mihail în România

În zorii zilei 6 septembrie 1940 regele Carol II, considerat vinovat de dezastrul ţării, abdică în favoarea fiului sau Mihai, după ce cu două zile înainte investise pe generalul Antonescu cu puteri depline în stat. Străzile marilor oraşe sunt invadate de mase de oameni, care salută entuziast sfârşitul regimului totalitar carlist. La 14 septembrie 1940, Regele Mihai semnează decretul prin care România devine Stat Naţional-Legionar. A urmat o guvernare comună, a Mişcării Legionare şi a elementelor fidele generalului Antonescu, care a durat ceva mai mult de 4 luni. Până la 21 ianuarie 1941. Timp de zeci de ani, regimurile totalitare nu au permis o analiză onestă, ştiinţifică, a acestei guvernării.  Analizele au fost întotdeauna viciate de comandamente ideologice, adevărul fiind denaturat, într-un fel sau altul, de politruci sau de istoricii aserviţi regimurilor respective.  La atâția ani de la acele evenimente românii au dreptul să cunoască, detaşat şi liber, adevărul istoric. Aşa cum a fost. Concluziile rămân a fi trase mai târziu.


Canon de rugăciune la Sărbătoarea pomenirii minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose 

Tropar la Sărbătoarea pomenirii minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose, glasul al 4-lea:

Mai mare Voievodule al Oştilor Cereşti, Mihaile, rugămu-te pe tine noi, nevrednicii, ca să ne acoperi pe noi cu rugăciunile tale şi cu acoperământul aripilor măririi tale celei netrupeşti. Păzeşte-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: mântuieşte-ne din nevoi, ca un mai mare peste Cetele Puterilor celor de sus.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Deschide-voi gura mea şi se va umple de Duhul; şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce eşti luminat totdeauna cu Dumnezeieştile străluciri, luminează gândul meu, ca să te laud pe tine, Arhistrategule al Oştilor celor de sus, cel ce eşti întărirea tuturor celor ce aleargă către tine.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Gândul cel mai înainte fără de început te-a arătat pe tine începător cetei celei mai presus de lume, Arhistrategule, lumină celor din întuneric şi Dumnezeiască strălucire Bisericii Lui, pururea pomenite.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind povăţuitor minţilor celor îngereşti întru Duhul, Preabunule Mihaile, te-ai dat celor de jos ocrotire, tărie şi sabie, înjunghiind şi pierzând pe vrăjmaşi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară fără prihană, Podoaba îngerilor, Ajutătoarea oamenilor, tu îmi ajută mie celui ce sunt primejduit în marea vieţii şi pururea cad în viforul păcatului.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Nu întru înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm; ci întru Tine, Înţelepciunea Tatălui Cea Ipostatică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Putere Dumnezeiască, prealăudate Voievodule al Oştilor, înconjori tot pământul, scoţându-ne din răutăţi pe noi, care chemăm Dumnezeiesc numele tău.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai oglindă curată Dumnezeieştii Lumini, primind luminat arătările cinstitului Duh, Mihaile întâiule Înger, vrednicule de minuni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce a alcătuit minţile cele fără de materie, S-a sălăşluit în pântecele tău cel de materie, de bunăvoie, Preacurată, Cel Nevăzut arătându-Se cu Trup.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Cel Ce şade întru mărire pe Scaunul Dumnezeirii pe Nor Uşor a venit, Iisus Cel mai presus de toate prin Palmă Curată şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă Hristoase Puterii Tale.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Gândul cel fără de început, cu voire alcătuind gândurile Dumnezeieşti, a pus în mijlocul lor mai mare pe Arhanghelul Mihail, fiind luminat cu împărtăşirile, preafericitul şi strălucit cu înţelegeri de la Dumnezeiasca Stăpânire.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dimpreună cu Scaunele şi cu Căpeteniile, cu Puterile, cu Stăpânirile şi cu Sfinţitele Domnii, glăsuieşti Treimii cântarea cea sfântă, pururea pomenite Mihaile, mântuindu-ne pe noi cei ce te lăudăm pe tine.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slăvind pe Domnul, Făcătorul tuturor, Care pentru milostivire ne-a dat nouă pază mare şi zid şi întărire nesurpată pe Mihail Arhanghelul cel luminos.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Minunea naşterii tale Fecioară, se învăţa cu Duhul odinioară grăitorul de cele sfinte, aievea văzându-te Munte Umbros pe tine, din care a venit Sfântul, Dumnezeu Întrupându-Se.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Necredincioşii nu vor vedea mărirea Ta, Hristoase, dar noi pe Tine, Unul Născut, Strălucirea Măririi Dumnezeirii Tatălui, de noapte mânecând, Te lăudăm Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mihaile cel fără de trup, Arhanghel al Oştirilor Îngereşti, arătatu-te-ai povăţuitor lui Israel cel de demult, cu porunca Celui Ce a odrăslit din Iacov şi S-a arătat oamenilor trupeşte.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndumnezeindu-te pururea cu strălucirile cele fără de materie prin împărtăşirea Dumnezeirii şi nouă ne dai strălucirea cea dătătoare de lumină, mai marele Îngerilor.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înfrumuseţatu-s-a Dumnezeiască biserica ta cu darul, că, pogorându-te într-însa, o arăţi noian de tămăduiri şi izbăvitoare patimilor, Mihaile întâiule Înger.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Arătatu-te-a pe tine Dumnezeu mai Aleasă decât gândurile îngerilor, intrând în pântecele tău Cel fără prihană, Preacurată. Pe Acela roagă-L totdeauna să Se milostivească spre cei ce te laudă pe tine.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Strigat-a, mai înainte închipuind îngroparea ta cea de trei zile, proorocul Iona în chit rugându-se: din stricăciune mă izbăveşte Iisuse, Împărate al Puterilor.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mulţimea credincioşilor se veseleşte, lăudându-te pe tine, Mihaile şi măreşte pe Preasfântul Cuvânt, Care din a Sa bunătate a împreunat pe oameni cu îngerii.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Taberele lui Israel le-ai mântuit arătându-te şi dând Dumnezeieşti porunci, Arhanghele şi ai surpat pe vrăjmaşi şi de tot i-ai pierdut pe ei.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dacă te-a văzut Isus al lui Navi, fiind cuprins de frică şi de cucernicie, ţi s-a închinat, întrebând cinstitul şi sfântul tău nume, cel ce eşti mai marele Îngerilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fericit este poporul care te fericeşte pe tine, Ceea ce eşti pururea Fericită, care ai născut pe Dumnezeu. Acela pentru milostivirea Sa cu negrăită unire pe oameni i-a îndumnezeit.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Arhanghele al lui Dumnezeu şi Slujitorule al Dumnezeieştii Măriri, apărătorul oamenilor şi mai marele celor fără de trup, cere pentru noi ce este de folos şi mare milă, cel ce eşti Voievod mai mare al celor fără de trup.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Cel Ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam şi ai ucis pe caldeii, care fără dreptate vânau pe cei drepţi, Prealăudate Doamne, binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe căpeteniile Îngerilor, pe cei cu chipul Dumnezeiesc şi purtători de lumină, pe Mihail şi pe Gavriil, pe Mângâietorii noştri cei buni, părtinitori şi păzitori, cu mare glas prin credinţă să-i lăudăm.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind frumos, cu bună cuviinţă şi cu chip Dumnezeiesc, te-ai făcut căpetenie celor fără de materie, Mihaile Prealuminate; deci rugaţi-vă împreună pentru noi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Văzând Gavriil Arhanghelul că s-a sălăşluit întru tine, Fecioară, Cuvântul Cel Veşnic al Tatălui, a strigat: Bucură-te, Scaunul Celui Preaînalt, Binecuvântată.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Mântuitorule al tuturor, Atotputernice, pe cei ce se ţineau de dreapta credinţă, în mijlocul văpăii pogorându-Te i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte: toate lucrurile, binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Voievod al Cetelor celor fără de materie, solitor de mântuire al oamenilor, Dumnezeiesc Slu jitor al lui Dumnezeu te-ai arătat, Mihaile, cântând neîncetat: toate lucrurile, binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Doi luminători prealuminaţi, Mihaile şi Gavriile, Arhanghelilor, care luminaţi lumea cu lumina Dumnezeirii celei cu Trei Lumini, goniţi de la noi negura răutăţii.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte ocârmuitori buni, Arhanghelilor, îndreptaţi luntrea sufletului meu către limanul Voirii celei Dumnezeieşti; căci a căzut în viforul păcatelor şi este în primejdie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fiind Dumnezeiescul Arhanghel împodobitor de mire, striga ţie: Bucură-te, Mireasă a lui Dumnezeu Nenuntită, Mărirea Îngerilor, Mântuirea şi Apăra­rea oamenilor.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Eva aşadar prin boala neascultării, blestem înăuntru a adus; iar tu, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit. Pentru aceasta, toţi te mărim.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iată bună podoaba Dumnezeieştii tale case străluceşte, Arhanghele, cu venirea ta cea luminată şi varsă fulgere de minuni, iar cu Dumnezeiescul dar, goneşte totdeauna mulţimea bolilor.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o însoţire frumoasă şi veselă fiind, Arhanghelilor, împliniţi poruncile Stăpânului la cei de pe pământ, scoţându-i din nevoi şi trimiţând tuturor lumină de mântuire cu Dumnezeiescul Duh.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Astăzi se bucură împreună cu noi Cetele celor fără de trup, văzând că de toţi este lăudat acest mare şi luminat Arhistrateg, care cere pentru noi luminare şi iertare de păcate.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeiască şi Luminată doime a Arhanghelilor, Mihaile Preacinstite şi Gavriile Preamărite, stând înaintea Cinstitei Treimi, mântuiţi-ne pe noi de vina greşelilor şi de chinul cel veşnic.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prin glasul Îngerului Gavriil ai zămislit pe Dumnezeu Cuvântul, Preacurată, Care cu cuvântul a alcătuit Oştile cele de sus şi ne-a dat nouă cuvânt a lăuda Sfânta Lui Pogorâre, cea mai presus de cuvânt şi de gând.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea…

Povăţuitor cetelor cereşti, slujitorul Măririi Dumnezeieşti după vrednicie făcându-te, cu porunca Ziditorului tău eşti mijlocitor de mântuirea creştinilor, cercetând pe oameni cu mărirea ta cea fără de materie. Pentru aceea, după datorie, toţi te lăudăm, mărindu-ţi astăzi Dumnezeiasca ta prăznuire, Mihaile Arhanghele. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască lăsare greşelilor celor ce cu credinţă preamăresc Dumnezeieştile tale minuni.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină…

Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislind, fără ardere, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cel Ce ţine lumea şi în braţe ai avut pe Cel Ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul făpturii. Pentru aceasta, te rog pe tine, Preasfântă Fecioară şi cu credinţă te măresc, ca să mă izbăvesc eu de greşeli. Când voi sta înaintea Feţei Ziditorului meu, Stăpână Fecioară Curată, al tău ajutor atunci să-mi dăruieşti; că poţi câte le voieşti.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină…

Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul, dacă L-a văzut Mieluşeaua pe Cruce, s-a tânguit lăcrimând şi cu amar striga: lumea se bucură luând mântuire, iar pântecele meu se aprinde văzând Răstignirea Ta, pe care o rabzi pentru milostivirea milei, Îndelung Răbdătorule Doamne, Adâncul milei. Milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare de greşeli celor ce laudă cu credinţă Dumnezeieştile Tale Patimi.

Alt Canon de rugăciune la Sărbătoarea pomenirii minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose

Tropar la Sărbătoarea pomenirii minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose, glasul al 4-lea:

Mai mare Voievodule al Oştilor Cereşti, Mihaile, rugămu-te pe tine noi, nevrednicii, ca să ne acoperi pe noi cu rugăciunile tale şi cu acoperământul aripilor măririi tale celei netrupeşti. Păzeşte-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: mântuieşte-ne din nevoi, ca un mai mare peste Cetele Puterilor celor de sus.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Cel Ce a povăţuit…

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe mai marele Îngerilor, pe soarele cel strălucit, care luminează pământul cu strălucirile minunilor şi goneşte negura supărărilor întotdeauna, cu bucurie să-l lăudăm.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Doamne, Cel Ce ai făcut pe îngeri văpaie de foc, care împlinesc Voirea Ta cea Preasfântă, în mijlocul lor ai arătat strălucind ca o stea pe Mihail, mai marele Voievod.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să lăudăm toţi pe Domnul Cel Bun, Care ne-a dăruit nouă zid nebiruit de vrăjmaşi şi întărire neclintită, întotdeauna mântuindu-ne pe noi de primejdii, pe Mihail Arhistrategul.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Dumnezeieştile tale folosiri, totdeauna faci Dumnezeiască casa ta aievea curăţitoare păcătoşilor, scăpare celor năpăstuiţi, izgonitoare tuturor bolilor, cel ce eşti mai marele Îngerilor lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Zdrobeşte pe cei necredincioşi totdeauna mărite, care se ridică asupra noastră şi ne izbăveşte pe noi de năvălirea şi de necazul lor, ca să te cinstim pe tine pururea, ca pe un bun părtinitor al nostru.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Minune Neînţeleasă! Cum Dumnezeu Cel Necuprins S-a unit cu oamenii, cu Trup după Ipostas? Ceea ce eşti Neispitită de nuntă, miluieşte-mă pe mine cel supus stricăciunii, din înşelăciunea şarpelui.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce întăreşti…

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce stai înaintea Scaunului Treimii şi eşti îndumnezeit după împărtăşire şi te luminezi cu razele care strălucesc de acolo, luminează pe cei ce te laudă pe tine, Arhistrategule al lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dacă te-a văzut Isus al lui Navi oarecând pe tine ţinând în mână sabie, înspăimântându-se de înfricoşătoarea ta vedere, striga: ce porunceşti acum, Doamne, mie slugii Tale, să fac?

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ai fost pus odinioară de Dumnezeu mai mare neamului iudeilor; iar acum ajutor şi izbăvitor creştinilor, Arhanghele, izbăvindu-i pe ei de nevoi şi de necazuri.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să dăm mărire Domnului, Celui Ce ne-a dat nouă înainte apărător şi întru necazuri ajutor pe marele Arhanghel; prin care totdeauna ne izbăvim de cei fără de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe cei ce sunt duşi cu sila la limbi de alt neam şi robiţi ticăloşeşte, întoarce-i degrabă rugând pe Dumnezeu Cel Preaînalt, Arhanghele.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Munte Mare te-a scris Daniel, Preacurată; iar Avacum, Munte Umbrit cu bunătăţile; şi David, Munte Închegat. Din tine Dumnezeu S-a Întrupat, mântuind lumea.

Irmosul:

Cel Ce întăreşti tunetul şi zideşti duhul, întăreşte-mă, Doamne, ca să Te laud pe Tine cu adevărat şi să fac voia Ta, că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-a proorocul…

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Precum odinioară ai surpat multa oaste a lui Sanherib din Dumnezeiască poruncă, în acelaşi chip sfărâmă pe cei ce ne dau război şi asupresc poporul cel credincios, Arhanghele Mihail.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Foarte înfricoşător este chipul tău şi frumuseţea cu adevărat foarte minunată şi prealuminată este mărirea ta, pe care o arăţi tuturor celor ce te doresc pe tine, Sfinte Arhanghele Mihaile, cel ce săvârşeşti minuni nenumărate.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înconjurând cele de sus, cercetezi neîncetat şi cele de jos, scăpând din multe primejdii, din necazuri şi din nevoi pe toţi cei ce te cheamă pe tine, slujitorule al lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iată locul cel Dumnezeiesc, iată scăparea celor mâhniţi, iată casa cea preasfântă, pe care cu adevărat o arată liman spre mântuirea multora, Marele Arhanghel.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stâlp de foc te-ai arătat lui Arhip celui cinstitor de Dumnezeu, când mulţimea poporului celui fărădelege se nevoia să înece cu apă biserica ta, povăţuitorule al puterilor celor de sus.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Gavriil a venit aducându-ţi ţie, Preacurată, din înălţime bucurie; cu acela împreună strigăm: Bucură-te, Uşa prin care a trecut Însuşi Hristos Dumnezeu, mântuind neamul omenesc.

Cântarea a 5-a. Irmos: Răsari mie, Doamne, lumina…

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Propovăduitorii Cuvântului, cunoscând minunile pe care voiai să le faci la biserica ta, întâiule Înger, tuturor le-au vestit mai înainte, a căror săvârşire noi acum o vedem lămurit.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce odinioară hulea darurile tale, văzând tămăduirea fiicei sale cu povăţuirea ta, Arhanghele, a ridicat casă de rugăciune în locul apei, care a izvorât darul tămăduirii.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Apropiaţi-vă de luaţi dar şi milă, căci izvorul tămăduirilor cel neîmpuţinat stă de faţă înaintea tuturor, pe care Arhanghelul ni l-a arătat nouă, din voirea cea Dumnezeiască.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Orbilor se dă vedere, surzilor auzire, tuturor ologilor bună umblare, muţilor bună glăsuire la Dumnezeiască casa ta, Mihaile, cel ce eşti mai marele Îngerilor, dătătorule de cele bune.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Zdrobeşte trufia vrăjmaşilor celor ce caută să prăpădească turma ta, Arhanghele şi pe cei ce i-au prins aceia robi mântuieşte-i, ca totdeauna să te laude împreună cu noi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară, Ceea ce întreci Puterile cele Îngereşti şi ai născut pe Dumnezeu, Împăratul tuturor, roagă-te împreună cu ei, Preasfântă Stăpână, să ne mântuim noi.

Cântarea a 6-a. Irmos: Viforul gândurilor apucându-mă…

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cei ce odinioară au îndrăznit să piardă cu abaterea apa binecuvântării, pe care ai dat-o credincioşilor, Arhanghele, i-ai arătat nelucrători, înspâimântându-i cu starea ta de faţă cea înfricoşătoare.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lovit-a odinioară Moise piatra şi au curs ape; iar tu acum spărgând piatra, au fost înghiţite râurile. Minune care şi până acum se mărturiseşte, Dumnezeiescule Arhanghele.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cei ce odinioară erau cu prinşi de întunericul necredinţei, din tulburarea închinării la idoli, venind la Dumnezeiasca ta casă, au primit luminat cunoştinţa credinţei cu rugăciunile tale.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Chipul şi firea ta de foc pe cei credincioşi îi luminează, iar pe cei necredincioşi îi arde, Arhistrategule al Dumnezeieştilor Slujitori, părtinitorule al celor ce cu credinţă curată te laudă pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Urmând întru toate Dumnezeieştii îndurări a Stăpânului, dai celor umiliţi mână de ajutor, vindeci zdrobirile sufletelor şi încetezi durerile celor ce năzuiesc la tine, sfinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Carte te-a văzut pe tine mai înainte proorocul, în care era scris Cuvântul cu Degetul Tatălui, Fecioară. Pe Acela roagă-L să ne scrie în cartea vieţii pe noi, cei ce, cu bună credinţă, te mărim.

Irmosul:

Viforul gândurilor apucându-mă, în adâncul greşelilor celor nemăsurate mă trage; ci Tu, Ocârmuitorule Bun, mai înainte apucând, ocârmuieşte-mă, ca pe proorocul şi mă mântuieşte.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Arhanghele al lui Dumnezeu şi Slujitorule al Dumnezeieştii Măriri, apărătorul oamenilor şi mai marele celor fără de trup, cere pentru noi ce este de folos şi mare milă, cel ce eşti Voievod mai mare al celor fără de trup.

Cântarea a 7-a. Irmos: Neînchinându-se chipului…

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dacă te-a văzut Daniel stând împreună cu dânsul odinioară, cuprinzându-se cu totul de frică, s-a înspăimântat; şi căzând la picioarele tale, se învăţa luminat descoperirea tainelor celor nevăzute, grăind: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cei duşi legaţi din năpădirea limbilor în locuri îndepărtate, chemându-te pe tine într-ajutor, Arhistrategule al lui Dumnezeu, i-ai întors înapoi cu bucurie grăind: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cetele Îngerilor înţelegând că te laudă cu dragoste mulţimile oamenilor pe tine, Arhanghele Mihaile, se umplu de bucurie necontenită şi măresc pe Dumnezeu, Care pentru milostivirea îndurărilor, tăinuit a unit pe cei de jos cu cele cereşti.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Care loc nu se împărtăşeşte de minunile tale cele nemărginite? Care cetate nu te are pe tine părtinitor? Care suflet al celor asupriţi nu te cheamă întru ajutor pe tine, Arhanghele al lui Dumnezeu? Cu bucurie grăind: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Celor rătăciţi povăţuitor, celor năpăstuiţi ocrotitor, celor întristaţi mângâiere, celor înviforaţi de vânturi liman foarte lin, păcătoşilor chezaş, bolnavilor purtător de grijă, celor întunecaţi luminător tu eşti, Arhanghele al lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată Stăpână, Ceea ce cu Trup ai născut pe Mântuitorul şi Dumnezeu, pe Ziditorul şi Stăpânul, pe Dânsul pururea roagă-L, Preacurată, ca, dobândind noi dezlegare şi iertare de cumplitele şi multele păcate să lăudăm milostivirile Lui cele mai presus de gând.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pământul şi toate…

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pământul îl străbaţi ca fulgerul, împlinind Voia cea Dumnezeiască şi înconjori cerurile înaintea Îngerilor. Iar lauda ta este mare şi minunile tale cele necuprinse, pe care le săvârşeşti înfricoşător în toată lumea, sunt mai presus de gând.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Însuşi văzătorii Celui Ce pentru noi S-a arătat cu Trup pe pământ, Prealăudatul Filip şi marele cuvântător de Dumnezeu, cu învăţături Dumnezeieşti, înţelepţeşte spun mai înainte de darul cel pururea curgător al tămăduirilor tale, cel ce eşti mai marele Îngerilor.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu toiagul a tăiat Moise odinioară marea şi acum Arhistrategul lui Dumnezeu cu putere nevăzută, arătându-se ca şi cu un toiag, trimite în piatră ca într-o pâlnie apele care se purtau fără de rânduială.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un cer foarte mare se arată casa cea cinstită a mai marelui Îngerilor, întru care cu minunile, ca şi cu nişte stele, se luminează toate inimile credincioşilor, mărind pe Dătătorul de bine Dumnezeu, în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Precum de demult ai oprit pornirea cea fără de socoteală a lui Valaam, cu oprirea cea înfricoşată a dobitocului prin cuvânt, Voievodule al Îngerilor şi acum cu rugăciunile tale opreşte pe vrăjmaşii, care întotdeauna se pornesc asupra noastră cu năvălire.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Foc ai născut, Fecioară, nearzându-ţi-se nicidecum pântecele, Născând pe Cuvântul Tatălui, Care a scos din necuvântare pe cei ce au ascultat cuvintele înşelătorului şi au călcat porunca Iubitorului de oameni Dumnezeu, Care i-a zidit.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pământul şi toate cele ce sunt pe dânsul, mările şi toate izvoarele, cerurile cerurilor, lumina şi întunericul, gerul şi arşiţa, fiii oamenilor şi preoţii, binecuvântaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi pe El întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Făcut-a tărie cu braţul Său…

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dacă Te-ai arătat oamenilor pentru milostivirea îndurărilor, le-ai pus lor îngeri păzitori, cu care dimpreună ai orânduit şi pe Mihail cel minunat, ca să ferească de stricăciunea vicleanului. Pentru aceea, Te rugăm, prin rugăciunile îngerilor, dăruieşte-ne nouă tuturor curăţire de păcate.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Avându-te dreptcredincioşii, putere şi tărie, pe tine, mai marele Îngerilor şi împreună luptător împotriva asemuirilor vrăjmaşe şi cumplite, totdeauna surpă mândria lor şi prin tine trimite cântări de mulţumire Ziditorului.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tot credinciosul pururea glăsuieşte cântare ţie, celui ce neîncetat cânţi întru înălţime împreună cu multe milioane, cântarea cea întreit sfântă. Şi te roagă ca să ne scapi pe noi pe toţi din primejdii şi din dureri, mai marele Îngerilor.

Stih: Sfinte Arhanghele Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să salte zidirea lăudând tăinuit pe marele Arhanghel al Domnului; că este liman oamenilor celor rătăciţi, care pururea sunt înviforaţi de multe primejdii, de supărări totdeauna şi bolnavilor doctor şi izvor de minuni.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinţit-ai această cinstită biserică şi ai făcut-o izvor de minuni, în care stând, împreună cu credinţă strigăm: cere pentru noi dezlegare de păcate, izbăvire din primejdii şi multă linişte, Arhanghele.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Aratându-te, Fecioară, mai Desfătată decât cerurile, în chip de negrăit ai născut pe Dumnezeu, pe Care tăinuit Îl laudă Cetele cele fără de trup; pe Dânsul roagă-L Preacurată, să ne mântuim toţi cei ce te fericim fără încetare.

Irmosul:

Făcut-a tărie cu braţul Său, pentru că a surpat pe cei puternici de pe scaune şi a înălţat pe cei smeriţi, Dumnezeul lui Israel, în Care ne-a cercetat pe noi Răsăritul Cel dintru înălţime şi ne-a îndreptat pe calea păcii.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea…

Povăţuitor cetelor cereşti, slujitorul Măririi Dumnezeieşti după vrednicie făcându-te, cu porunca Ziditorului tău eşti mijlocitor de mântuirea creştinilor, cercetând pe oameni cu mărirea ta cea fără de materie. Pentru aceea, după datorie, toţi te lăudăm, mărindu-ţi astăzi Dumnezeiasca ta prăznuire, Mihaile Arhanghele. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască lăsare greşelilor celor ce cu credinţă preamăresc Dumnezeieştile tale minuni.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină…

Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislind, fără ardere, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cel Ce ţine lumea şi în braţe ai avut pe Cel Ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul făpturii. Pentru aceasta, te rog pe tine, Preasfântă Fecioară şi cu credinţă te măresc, ca să mă izbăvesc eu de greşeli. Când voi sta înaintea Feţei Ziditorului meu, Stăpână Fecioară Curată, al tău ajutor atunci să-mi dăruieşti; că poţi câte le voieşti.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină…

Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul, dacă L-a văzut Mieluşeaua pe Cruce, s-a tânguit lăcrimând şi cu amar striga: lumea se bucură luând mântuire, iar pântecele meu se aprinde văzând Răstignirea Ta, pe care o rabzi pentru milostivirea milei, Îndelung Răbdătorule Doamne, Adâncul milei. Milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare de greşeli celor ce laudă cu credinţă Dumnezeieştile Tale Patimi.

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: