Bucovina Profundă

8 august 2021

Viața maicii Teodosia Zorica Lațcu (17 martie 1917 – 8 august 1990)

Filed under: poezie,România Profundă,sfintii inchisorilor — Mircea Puşcaşu @ 19:51

(17 martie 1917 – 8 august 1990)

Copilăria şi începuturile vieţii literare portret-maica-teodosia

Monahia Teodosia Laţcu, după numele de botez Zorica şi cel de călugărie Teodosia, s-a născut la 17 martie 1917 în Ungaria, în oraşul Mezötúr, ca primul copil în familia avocatului ardelean Ion și Cornelia Lațcu, creştină, dar nu într-un mod deosebit evlavioasă, care se refugiase în timpul primului război mondial în Ungaria. După războiul de reîntregire, familia revine în oraşul Braşov, unde maica îşi petrece copilăria şi tinereţea. Imediat după război, familia Laţcu s-a mutat înapoi, la Braşov, unde avocatul a fost ales şef al Baroului, iar mai tîrziu, numit prefect al oraşului. În familie se mai naşte o fetiţă, care la rândul ei după căsătorie, va avea tot o fetiţă. Din copilărie Zorica este diagnosticată cu o suferinţă fizică, un handicap pe care îl va purta toată viața, care nu-i permitea să se mişte şi să vorbească normal, chiar dacă avea o inteligenţă deosebită, afecţiune cunoscută astăzi a avea cauză genetică.

În Brașov absolvă şcoala primară (1924 – 1928) şi liceul (1928 – 1936), obținând diploma de bacalaureat cu rezultate deosebite la Liceul “Principesa Elena“, fosta Şcoală Superioară de Fete, actualul Colegiu Naţional Unirea.

Plecând la Cluj, între anii 1936 – 1940 urmează cursurile Facultăţii de Filologie, Secţia Limbi Clasice – greacă şi latină, în paralel urmând şi Filologia Modernă – limba şi literatura franceză. După absolvire, în anul 1941, a fost numită preparator universitar și, vreme de șapte ani, a lucrat la Institutul Român de Lingvistică și Istorie Literară din Cluj, pe atunci Muzeul Limbii Române, unde, lucrează alături de marii profesori ai timpului cercetare filologică, iar împreună cu Sextil Puşcariu, colaborează la editarea „Dicţionarului Limbii Române“.

Începe prin a scrie poezii de o deosebită sensibilitate, închinate mamei, care au fost premiate. Cu un talent literar înnăscut, publică primele poezii cu teme inspirate din mitologia greacă, în revista Gândirea” începând din anul 1941, acestea fiind apreciate de mentorul revistei, Nichifor Crainic.

Poeziile apărute în revista Gândirea” sunt relativ puține, printre ele numărându-se ciclul de poezii „Epitafuri Antice”: Captivul, Trecătoarea, Atheniana, Pescarul, precum şi Vergilius, Melissa către Diodor, Lydia către Caius şi, nu în ultimul rând, Epithalam, Ectenie.

Primul volum de poezii “Insula Albă” apare în 1944 la Sibiu, la Tipografia Dacia Traiana”, volum reeditat în 1999.

Deschiderea spre Dumnezeu 

Pronia dumnezeiască face ca, între timp, să îl cunoască la Mănăstirea “Sâmbăta de Sus”, pe părintele Arsenie Boca, marele duhovnic al Ardealului, care îi devine îndrumător spiritual şi care îi deschide sufletul creştin spre bogăţia spirituală a Ortodoxiei şi spre iubirea de Dumnezeu. Trezindu-i prezenţa lui Dumnezeu în suflet, părintele Arsenie a ocupat un loc însemnat şi a câştigat o apreciere deosebită în sufletul tinerei Zorica, prin părintele consolidându-se legătura cu Mănăstirea “Sâmbăta de Sus”, unde Zorica revine în continuare an de an, mai mult toamna, pentru a petrece o perioadă la mănăstire. În mănăstire, cunoaşte şi alţi părinţi, precum părintele Serafim Popescu sau părintele Teofil Părăian, cu care leagă frumose legături spirituale, dădătoare de bucurie şi ziditoare de suflete. În această atmosferă şi mediu începe să scrie poezie creştină cu caracter mistic.

În 1948 îi este publicat volumul “Osana Luminii” la Editura Episcopiei Ortodoxe din Cluj şi un an mai târziu “Poemele iubirii” la Craiova, la Editura “Ramuri.” Toate cele trei volume de poezii au apărut sub numele civil de Zorica Laţcu.

Tot în această perioadă, probabil prin anul 1946, îl cunoaşte şi pe Iovan Silviu, viitorul preot şi mare duhovnic Ioan Iovan, care i-a fost recomandat de părintele Arsenie Boca. Pe tânărul student Silviu îl povăţuieşte duhovniceşte şi îl şi ajută la unele lucrări.

Intrarea în monahism

Sub povăţuirea părintelui Arsenie Boca şi datorită deselor vizite la Mănăstirea Sâmbăta de Sus”, dorinţa de a intra în monahism s-a născut şi a crescut ca o flacără în sufletul Zoricăi, făcând-o să ardă pur şi simplu pentru o viaţa dăruită în întregime lui Dumnezeu. Această trăire este redată în mai multe poezii, între care: Focul, Cenuşa, dar şi în poeziile scrise mai târziu după intrarea în mănăstire şi care descriu puritatea vieţii simple a sufletului care se umple de har, atunci când se predă lui Dumnezeu şi merge înspre El.

Focul

Căsuţa mea de scânduri s-a aprins.
Ardea în noapte. Focul a cuprins
Şi tindă, şi odăi, şi coperiş.
Voiam să plec din casă pe furiş,
C-o legătură-n mână. N-am putut.
În val de flăcări albe m-am zbătut;
Vecinii toţi dormeau; şi de-n zadar
Plângeam, închisă-n grinzile de jar.
Şi, ca să pot scăpa din casa mea,
Am lepădat şi haina, căci ardea
Şi-am aruncat şi legătura-n foc.
Mă-năbuşeam şi nu vedeam deloc;
Cuprinsă de uimirea morţii, stam
În oarbă nemişcare. Aşteptam
Să ardă-n mine tot, să fiu un scrum
Şi vântul să mă vânture pe drum.
Am auzit un zvon de prăbuşiri,
Şi casa mea pieri; subţiri, subţiri,
Se ridicară palele de fum…
În goliciunea mea pornii la drum.
Cerşeam lumini şi-n pragul nopţii reci
S-au fost deschis zări albe de poteci.
Curată ca o candelă-n altar,
Cu trupul plin de răni şi greu de har,
M-am pomenit urcând pe scări cereşti,
Spre miezul dragostei dumnezeieşti.
Ştiam acum că focul fost-a pus
În casa mea, de mâna lui Iisus.

Cenușa

Ca să pot să scriu în versuri despre sfânta Ta iubire,
Pana mi-am muiat-o, Doamne, într-a flăcării zbucnire.
Şi am vrut să scriu cu focul, în lumină sângerie
Dragostea cu care, Doamne, mi Te-ai dat cu totul mie.
Vâlvătaia mi-a dat ritmul din aprinsa poezie
Rimele-s scântei ce zboară rânduite-n jerbă vie.
Dar poemul scris, Iisuse, cu foc viu în vârf de pană,
Mi-a făcut condei şi filă flăcărilor Tale hrană.
Şi întreg a ars în mine-cel mai sfânt dintre poeme,
Scris cu flacăra iubirii, să rămână peste vreme.
Şi-a rămas numai cenuşa, fumegând în înserare.
Şi ea nu mai poate spune, Doamne, Dragostea cât e de mare.

În acelaşi timp, părintele Arsenie este cel care o îndrumă pe Zorica spre Mănăstirea “Vladimireşti”, spunându-i maicii stareţe Veronica de la “Vladimireşti” cu ocazia unei vizite făcute la “Sâmbăta de Sus”“o să îţi dau doi munţi”, referindu-se la Zorica Laţcu şi Ioan Iovan. Aşa se face că în anul 1948, în 5 mai, cu două săptămâni înainte de Sfânta Sărbătoare de Paşti, Zorica Laţcu se retrage din viaţa civilă la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului “Vladimireşti”, din localitatea Tudor Vladimirescu, din părţile Tecucilor de atunci, devenind doi ani mai târziu, prin călugărie, monahia Teodosia.

Detenţia

Perioada arestărilor şi detenţiei din viaţa monahiei Teodosia începe în data de 29 martie 1955, când în urma unei percheziţii făcute la mănăstirea “Vladimireşti este arestată de securitatea comunistă, din considerente politice, alături duhovnicii și stareța mănăstirii și de alte colege din mănăstire.

Este închisă la Galați și anchetată timp de o lună și jumătate, între 6 aprilie și 14 mai, la Securitatea din Galaţi, anchetele durând uneori extrem de mult, între patru până la chiar nouă ore, datorită dificultăţii ei de a se exprima, fiind necesară, de cele mai multe ori, întreruperea şi reluarea acestora. Ancheta a fost finalizată în perioada 11 – 15 iulie 1955, pentru ca apoi maica Teodosia să fie reținută în continuare în penitenciarul Galați până la sfârșitul anului 1955, timp în care s-a îmbolnăvit grav. În aceste condiții, la 7 februarie 1956, Zorica Lațcu este trimisă la spitalul din cadrul Penitenciarului Văcărești, pentru tratament. Referatele emise de medicii de la Văcărești arată că pacienta “nu era transferabilă”, suferind de TBC ganglionar și enterocolită. Maica Teodosia a continuat să stea la Văcărești în primăvara anului 1956.

Având în vedere starea de sănătate a maicii Teodosia, tribunalul a decis ca, până la sentința finală, deținuta să fie pusă în libertate, fapt care s-a petrecut efectiv la 10 august 1956, după o perioadă de un an și cinci luni de închisoare (29 martie 1955 – 10 august 1956).

Locuieşte împreună cu maica Silvestra şi sora Virginia, colegele de chilie din mănăstire, la un domiciliu fix din comuna Gurguieți, de lângă comuna Măxineni, din judeţul Brăila, localitatea de domiciliu a maicii Silvestra, sora ei de chilie, care o putea îngriji.

Instanța militară de la București a decis schimbarea calificării în delict de agitație publică, această infracțiune, fiind amnistiată prin articolul 6 din decretul 421, maica Teodosia a fost pusă în libertate, la 6 iunie 1957.

După ieşirea din detenţie

Imposibilitatea de a se îngriji singură, îi făcea traiul deosebit de greu, fiindu-i permanent necesară o persoană de ajutor. Rămâne la Gurguieți, abia în 1970 putându-se întoarce în Braşovul copilăriei sale. Tot aici a mai fost ajutată şi de o creștină Ana, din Brașov.

Între anii 1949 – 1970, Maica Teodosia a scris patru volume de poezii: “Icoane pentru paraclis”, “Din pribegie”, “Grădina Doamnei” și “Alte poezii.” Manuscrisele au fost transcrise de Vancu Veturia și s-au păstrat la Biblioteca Astra din Sibiu.

Dacă vara, în jurul praznicului Adormirii Maicii Domnului, de 15 august, stătea o perioadă mai lungă la Mănăstirea Nicula, în fiecare toamnă, după 15 septembrie, venea la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, pentru două-trei săptămâni, cu binecuvântarea părintelui stareț Veniamin Tohăneanu. Aici medita la limba germană, franceză, greacă și latină pe cei ce se pregăteau pentru Seminarul Teologic, Institutul Teologic sau doctorate.

Între anii 1970 – 1990 va locui la Braşov şi, în acest timp, va colabora cu Pr. Teodor Bodogae la traduceri din scrierile sfinţilor părinţi în colecţia PSB. În continuare, a contribuit la stilizarea textului traducerilor Filocaliei, la care lucra părintele Dumitru Stăniloae împreună cu părintele Arsenie Boca, căruia i-a fost de mare ajutor, mai ales pentru că era în acelaşi timp şi monahie şi trăind în acest mediu, înţelegea mai deplin profunzimea expresiilor din Filocalie. Tot în această perioadă va lucra și la Cuvântările ascetice ale Sfântului Isaac Sirul, apărute postum, Editura Bunavestire, 1997 și a tradus parțial “Imnele şi cuvântările Sfântului Simeon Noul Teolog”, traduceri aflate încă în manuscris, poezii care nu au ajuns să fie publicate decât mai târziu, din motive politice, apărute doar în ziare bisericeşti (Telegraful Român de la Sibiu). Pr. Papuc Gheorghe, redactor la acest ziar, îi solicita poetei să compună poezii teligioase cu teme precise.

În timpul regimului comunist, până în 1990, poeziile scrise de monahia Teodosia au fost cenzurate, datorită caracterului lor religios neconvenind regimului, care vedea în poeziile ei argumente de luptă împotriva orânduielii statului. Afecțiunea de care suferea îi împiedica pronunția corectă a cuvintelor, iar scrisul i-l făcea greu lizibil, fiindu-i necesară în permanență o persoană care să-i transcrie poemele sau căreia să i le dicteze. Acestea au fost: doamna Veturia Vancu și doamna Maria Vlad din Braşov, iar în mănăstire, sora Irina Munteanu, ucenică numită de către maica stareţă Veronica. Radu Rosetti, care descoperă poemele maicii prin intermediul doamnei Veturia, le consideră “cele mai frumoase versuri din literatura română modernă”(Radu Rosetti, Sibiu, 15 august 1955).

În ceea ce priveşte contribuţia sa la traduceri (din limba greacă şi latină), avem următoarele opere:

1. “Origen. Scrieri alese”, partea I, din lucrările exegetice la Vechiul Testament, col. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (PSB) 6, trad. Pr. Teodor Bodogae, Nicolae Neaga, Zorica Laţcu Teodosia, studiu introductiv şi note Teodor Bodogae, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1981; 2. “Origen. Scrieri alese”, partea a II-a, Exegeze la Noul Testament, Despre rugăciune, Filocalia, col. PSB 7, trad. Pr. Teodor Bodogae, Nicolae Neaga, Zorica Laţcu Teodosia, studiu introductiv şi note Pr. Teodor Bodogae, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1982. 3. “Origen. Scrieri alese”, partea a IV-a, Contra lui Celsus,col. PSB 9, studiu introductiv, trad. şi note de Pr. Teodor Bodogae, colaboratori. N. Chirică, Teodosia Laţcu, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1984.

A mai tradus “Minunile Maicii Domnului” şi “Parabolele Domnului” de Arhim. Serafim Papacostea, precum şi “Viaţa Maicii Domnului” – o compilaţie patristică. Alături de acestea, a mai tradus “Grădina Doamnei” şi “Întoarcerea fiilor risipitori”, a scris zeci de cuvinte de zidire şi Scrisori duhovniceşti, în marea majoritate inedite. Traducerile s-au făcut la îndemnul Pr. Arsenie Boca şi cu ajutorul Pr. Bodogae Teodor, aceştia făcând parte din colectivul de traducere: “În perioada 1980-1984, la îndemnul Pr. Arsenie Boca şi cu ajutorul Pr. Bodogae Teodor a făcut parte din colectivul de traducere din lucrările exegetice la Vechiul Testament – colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti –, traducând Origen – Scrieri alese, partea I, II, IV, Contra Celsus, Tâlcuire la titlurile psalmilor – de Grigorie, episcopul Nissei şi Despre moarte şi nemurire – dialog cu sora sa, Macrina – ale celui între sfinţi, Părintele nostru Grigorie” (Familia Maria și Ilie Vlad din Braşov, 2007).

Revenirea în mănăstire şi sfârşitul

În anul 1990, după redeschiderea Mănăstirii Vladimirești, prin luna martie, revine în mănăstire, bucurându-se să mai calce o dată pe pământul sfânt. Momentul în care a simțit că misiunea ei s-a încheiat, i-a dat aripi către cerul pe care l-a dorit întotdeauna.

Spre cer

O, suflete, în zborul către cer,
Nu te uita, să vezi, cum toate pier…
Şi lumea cu dorinţele ei mici,
Să-ţi pară o cetate de furnici.
Acolo jos, se mişcă şi aleargă,
Şi ploile vin, ca să le şteargă.
O, suflete, nu mai privi-napoi,
La micul, omenescul muşuroi,
Nu mai cerca cărările cât aţa,

Pe care-acum le-neacă, pustie, ceaţa.
Nu mai căuta luminile ei mici
Ce mor, curând, ca nişte licurici.
Avântă-te spre Marele Mister,
Înoată până dincolo de cer,
Acolo, dorul tău după lumină,
Şi setea după dragostea deplină,
Şi foamea după Unul Dumnezeu,
S-o-ndestula, o, suflete al meu.

În luna august, a aceluiași an 1990, a făcut o ocluzie intestinală, simțind că Dumnezeu a aflat-o pregătită, pleacă la Domnul în data de 9 august 1990, la vârsta de 73 ani, monahia Teodosia fiind înmormântată în cimitirul mănăstirii de metanie. La înmormântare a fost prezentă sora maicii, părintele Ioan Iovan, duhovnic încă la Mănăstirea Plumbuita din Bucureşti, părintele Teoctist, duhovnicul de la Vladimireşti şi din partea Sfintei Episcopii, pe atunci părintele arhireu-vicar Casian, viitorul Arhiepiscop de la Dunărea de Jos.

Poeta mistică creştină

În poezia sa mistică creştină, monahia Teodosia are ca temă iubirea ca unire între om şi Dumnezeu, care se realizează pe baza legăturii dintre mire şi mireasă, o temă preluată din cartea Cântarea Cântărilor şi comună misticilor creştini.

Părintele Teofil Părăian este cel care a redescoperit şi a făcut cunoscută publicului din vremurile noastre, poezia cea veşnic nouă a maicii Teodosia Laţcu, pentru care a avut o admiraţie deosebită. În conferinţele şi predicile sale, părintele Teofil rostea aproape totdeauna poezii ale maicii Teodosia.

Pe toţi aceia care au îndeplinit oribila lucrare a răului “Pe toţi i-a şters din Cărţile Vieţii./ Păcatul împotriva Frumuseţii.” Sunt ultimele versuri din poezia Iad scrisă de Teodosia Laţcu, suflet care a slujit frumuseţea, oferindu-se jertfă pe altarul iubirii lui Dumnezeu pentru a se desprinde de păcat, alături de atâtea alte suflete nevinovate care şi-au dat viaţa pentru mărturisirea credinţei.

Bibliografie

Dosarul de anchetă Zorica Laţcu de la ACNSAS, fond Penal, dosar 19595, vol. 8, 9, 12, 13.

Familia Maria și Ilie Vlad din Braşov, Amintiri despre Maica Teodosia, pe site-ul http://www.literaturasidetentia.ro, 24.06.2007.

Maica Adriana de la Schitul Cornet, în vol. Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraş, 2004, p.78.

Manuscris Radu Rosetti, în Manuscrisele maicii de la Mănăstirea Vladimirești.

Manuscrisele maicii aflate în copie la Mănăstirea Vladimirești

Relatările maicilor Daniela Nedelcu, Portase Mihaela, Cristofora Gherman, din cadrul Mănăstirii “Vladimireşti”, înregistrate în luna aprilie-mai, 2012.

Zorica Laţcu Teodosia, Poezii, ediţia a doua, Cuvânt înainte de arhimandrit Teofil Părăian, tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, ediţie îngrijită şi postfaţă de Pr. Cornel Toma, Editura Sophia, Bucureşti, 2008.

sursa:teodosialatcu.ro

.

Mărturii despre Maica Teodosia Lațcu:

Părintele Irineu Crăciun 

Aspaziei Oţel-Petrescu

Un comentariu »

  1. Numărul de protoni, dimensiune și masă
    Numărul de protoni face ca fiecare atom să fie unic. De exemplu, oxigenul are opt, hidrogenul are doar unul, iar aurul are până la 79. Acest număr este similar cu identitatea elementului. Puteți afla multe despre un atom doar prin cunoașterea numărului de protoni ai acestuia. Acesta, găsit în nucleul fiecărui atom, are o sarcină electrică pozitivă egală și opusă electronului elementului. Dacă ar fi izolat, ar avea o masă de numai aproximativ 1,673 -27 kg, puțin mai mică decât masa unui neutron.

    Numărul de protoni din nucleul unui element se numește număr atomic. Acest număr conferă fiecărui element propria sa identitate unică. În atomii unui anumit element, numărul de protoni din nuclee este întotdeauna același. Un atom de hidrogen simplu are un nucleu care constă din doar 1 proton. Nucleii tuturor celorlalte elemente conțin aproape întotdeauna neutroni pe lângă protoni.
    Cât de mare este un proton?
    Nimeni nu știe sigur și asta este o problemă. Experimentele au folosit atomi de hidrogen modificați pentru a obține dimensiunea protonului. Acesta este un mister subatomic cu mari implicații. La șase ani după ce fizicienii au anunțat o măsurare a mărimii protonului prea mică, oamenii de știință nu sunt încă siguri de mărimea adevărată. Odată cu apariția de noi date, misterul devine din ce în ce mai profund.

    Protonii sunt particule din interiorul nucleului atomilor. De ani de zile, raza protonului părea să fie fixată la aproximativ 0,877 femtometri. Dar în 2010, Randolph Paul de la P.I. Max Planck din Garching, Germania, a primit un răspuns alarmant folosind o nouă tehnică de măsurare.

    Echipa a schimbat un proton, o compoziție electronică a atomului de hidrogen, trecând un electron la o particulă mai grea numită muon. Apoi au înlocuit acest atom modificat cu un laser. Măsurarea modificării rezultate a nivelurilor lor de energie le-a permis să calculeze dimensiunea nucleului său de protoni. Spre surprinderea lor, a ieșit cu 4% mai puțin decât valoarea tradițională măsurată prin alte mijloace. Experimentul lui Randolph a aplicat, de asemenea, o nouă tehnică pentru deuteriu, un izotop de hidrogen care are un nucleu proton și un neutron, cunoscut în mod colectiv sub numele de deuteron. Cu toate acestea, a durat mult timp pentru a calcula cu precizie mărimea deuteronului.

    Aşa încât, una este să te afli cu grumazul legat de tabelul lui Mendeleev (Knight of the Order of St. Alexander Nevsky)=The Order of Alexander Nevsky was awarded to Red Army commanders who displayed personal bravery in fighting for their country in World War II, for courage, bravery and skilful leadership that ensured the success of an operation.《Ordinul lui Alexander Nevsky a fost acordat comandanților Armatei Roșii care au manifestat vitejie personală în lupta pentru țara lor în cel de-al doilea război mondial, pentru curaj, vitejie și conducere abilă care au asigurat succesul unei operațiuni.》, si să îl înveți pe de rost ca să poți participa la olimpiadele de chimie, si alta e să te dezlegi dintr-o dată de legătura cu care ai fost legat si să îți dai seama că doar prin simplu fapt de a spune că virusul nu e considerat ființă vie ai făcut deja un pleonasm.
    În gramatică viruşii/ virusurile nu dă bine că deja e singurul cuvânt cu două forme de plural acceptate fapt care nu îi poate determina genul.în fizică nu dă bine pentru că efectiv nu are masă masurabilă adică care se poate cântări ca unitate. În matematică are niște dimensiuni imperceptibile practic inexistente fizic ca materie, în biologie nici nu poate intra pentru că biologia studiază doar ce e viu《 biologia nu studiază granița între ne viu si viu》. În chimie poate intra doar ca un concept si concept înseamnă de fapt convenție acceptată de oameni.
    Conchid. În accepțiunea că Dumnezeu este cel ce este virusul se introduce ca cel ce nu este.
    Eu cam atât am avut de spus. Îmi inchei pledoaria mea pe acest blog cu considerația că cei legați din peştera lui Platon sufereau de disonanta cognitivă din cauza educației la care au fost supuşi.
    Pace

    Apreciază

    Comentariu de Cristi — 10 august 2021 @ 02:38 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns la Cristi Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: