Sfântul sfințit
Ilie Mărturisitorul
(1909-1983)
22 iulie: pomenirea celui între sfinți părintele nostru Ilie Lăcătuşu, mărturisitorul cel cu moaște întregi, cel iubit de mulțime de popor și ignorat de administrația eclesială, mistic legionar, făcător de minuni încă din timpul vieții și grabnic ajutătorul.
Născut la 6 decembrie 1909 în satul Crăpăturile, jud. Vâlcea, ca al doilea copil din cei şapte ai familiei Lăcătuşu. De la părinţii săi (ţărani vrednici, tatăl cântăreţ bisericesc) va deprinde de mic dragostea de Biserică. În timpul şcolii va creşte duhovniceşte şi va absolvi Seminarul teologic Sf. Nicolae de la Râmnicu Vâlcea (1923-1930) cu Diploma de virtute, cum avem mărturie: „pentru aptitudini sufleteşti care îl disting între colegii lui”. Rezultatele obţinute la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1930-1934) sunt excelente. La 5 iulie 1931 s-a căsătorit cu învăţătoarea Ecaterina Popescu, cu care va avea 5 copii. După absolvirea studiilor, la 1 septembrie 1934 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Osica de Jos din plasa Caracal (jud. Olt), unde a slujit până la 1 noiembrie 1934, când a fost transferat în satul Buiceşti din jud. Olt. Ani de zile, viaţa părintelui se va scurge liniştită, ocupându-se cu râvnă de misiunea preoţească şi de creşterea copiilor.
În anul 1942 este detaşat preot misionar în Transnistria, propovăduind cuvântul Evangheliei la Odessa şi la Serseniţa din judeţul Ribniţa. În primăvara anului 1943 s-a întors în ţară, unde îl aşteptau copiii şi o soţie bolnavă. Regimul comunist instaurat de tancurile sovietice avea să-i „răsplătească” râvna pentru propovăduire, cu atât mai mult cu cât fusese încadrat şi în Mişcarea Legionară. De aceea părintele Ilie Lăcătuşu a suferit pentru Biserică şi neam, ducându-şi crucea grea prin închisori.
La 19 iulie 1952 este arestat, condamnat şi trimis în colonia de muncă MAI Galeşu de la Canal, până în octombrie 1952 când a fost dus în colonia Peninsula, unde a făcut parte din celebra brigadă de exterminare a preoţilor. În septembrie 1953, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate, este mutat la Târgu-Ocna. În 1954 este eliberat, dar în 1959 este rearestat şi condamnat, rămânând în temniţă până la decretul din 1964. Este dus la muncă silnică în Deltă, la Periprava, în lotul preoţilor olteni (peste 200 din cei peste 400 aflaţi în acea colonie). Aici l-au întâlnit mulţi (arhim. Iustin Pârvu, dr. Aristide Lefa) care mărturisesc despre viaţa şi sfinţenia lui. Era smerit, blând şi drept, grăia cu deosebită înţelepciune şi pricepere, era dulce la cuvânt şi cu o inimă milostivă. A iubit mult oamenii şi pentru mântuirea lor a ales calea Crucii devenind un model de viaţă pus în slujba Domnului.
La eliberare, 6 mai 1964, avea calificarea de zidar, categoria a V-a. Starea sănătăţii sale era mult înrăutăţită. I se stabileşte domiciliu forţat la Bolintin, unde lucrează ca zidar. Începând din 20 decembrie 1964, părintele Ilie Lăcătuşu a slujit în parohia Gârdeşti (protoieria Videle) din jud. Teleorman, iar în 1970 este transferat în satul Cucuruzu din comuna Răsuceni (jud. Giurgiu), de unde la 11 ianuarie 1978 a fost pensionat la cerere.
Suferinţele îndurate i-au afectat mult sănătatea. Sfârşitul vieţii (pe care şi-l anunţase mai înainte: dacă nu va muri până în data de 22 iulie, va mai trăi doi ani; tot atunci a spus că atunci când va muri soţia dânsului, peste 15 ani, să fie îngropată lângă el) îl găseşte pe un pat al spitalului Panduri. Trece la cele veşnice exact la 22 iulie 1983 şi este înmormântat în cripta familiei din cimitirul Giuleşti, Bucureşti.
Pe 29 septembrie 1998, la înmormântarea soţiei sale, s-a făcut şi deshumarea părintelui. Cei prezenţi s-au aflat în faţa unui fapt uimitor: Dumnezeu descoperise moaştele sale. Trupul (în greutate de 7-8 kg) nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, privirea căruia nu provoacă spaimă ci bucurie duhovnicească, dădea dovada sfinţeniei de dincolo de mormânt.
În momentul descoperirii trupului neputrezit, Mihai Spirache (nepotul părintelui) l-a atins pe pr. Ilie, iar timp de o săptămână mâna dreaptă şi-a păstrat mirosul de smirnă, specific sfintelor moaşte. Rudele au lăsat mai multe săptămâni trupul în contact cu aerul, acesta neafectând în nici un fel trupul părintelui. Atunci, fiica părintelui, Maria Sabina Spirache, singurul urmaş direct în viaţă, a înaintat la 5 octombrie 1998 un memoriu Arhiepiscopiei Bucureştilor despre această descoperire. Pe 16 iulie 1999, Biroul de presă al Patriarhiei Române şi-a expus poziţia cu privire la dosarul de canonizare al părintelui Ilie.
Trupul său a fost ţinut în taină până la 27 februarie 2000, deoarece Patriarhia nu dăduse binecuvântare pentru a fi văzut. Urmaşii părintelui au solicitat preoţilor şi ierarhilor din ţară şi de peste hotare să facă slujbe de dezlegare. Din data de 1 mai 1999 la Mănăstirea Frăsinei s-au făcut 40 slujbe de dezlegare, după Sfânta Liturghie. Cu ocazia parastasului de un an de la deshumare (29 septembrie 1999), într-o atmosferă tainică, PS Teodosie Snagoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, i-a citit o rugăciune de dezlegare pentru eventualele păcate mari sau anateme care ar împiedica trupul să putrezească. La 6 februarie 2000, mitropolitul Serafim Joantă a oficiat o slujbă religioasă cu rugăciunile de dezlegare. Trupul a rămas în continuare neputrezit şi ca urmare, Patriarhia i-a deschis părintelui un dosar de canonizare, dând binecuvântare pentru a se deschide cripta care-l adăposteşte.
În jurul mănăstirii Petru-Vodă, al cărei stareţ este părintele Iustin Pârvu, există deja un cult al Preotului mărturisitor, ba chiar a fost pictat pe un perete exterior al bisericii. Stareţul mănăstirii este unul dintre cei care au petrecut ani grei de închisoare (17) şi l-a cunoscut pe părintele Ilie. Acesta mai este pictat şi pe alte biserici din ţară.
Mai multe asociaţii şi fundaţii au alcătuit un memoriu prin care se cerea Sinodului deschiderea dosarului de canonizare, trecerea în rândul sfinţilor Bisericii. Credincioşii îl cinstesc ca pe un sfânt şi se roagă lui. În prezent moaştele sale se află în cripta cimitirului Adormirea Maicii Domnului din cartierul Giuleşti (Bucureşti), unde a fost înmormântat, într-un sicriu nou, din sticlă, pentru a fi văzut de oricine. Mulţi credincioşi merg să se închine, să-i ceară ajutorul şi multe minuni s-au întâmplat în acest sens. Părintele Ilie este pentru noi un exemplu de trăire creştină a acestor vremuri.
Comunicatul Biroului de presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor:
„Privitor la îmbucurătoarea descoperire a trupului neputrezit al Părintelui Ilie Lăcătuşu, Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştiului aduce cu bucurie duhovnicească la cunoştinţa tuturor credincioşilor următoarele: – potrivit rânduielilor bisericeşti statornicite în Biserica Mântuitorului nostru Iisus Hristos de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii, actul canonizării constituie o lucrare sfântă şi dumnezeiască ce impune o atitudine plină de evlavie şi de smerenie, în căutarea tuturor mărturiilor necesare unui astfel de moment, care impune etape şi strădanii deosebite, aşa cum s-a procedat în cazul proclamării sfinţilor canonizaţi în Biserica Ortodoxă. Această cale a fost urmată şi de Biserica noastră pentru proclamarea sfinţilor români în anul 1955 şi 1992, pentru canonizarea cărora au fost necesari ani mulţi de evlavioasă şi trudnică cercetare a tuturor mărturiilor duhovniceşti absolut trebuincioase. Nădăjduind în lumina Duhului Sfânt, să ne sporim credinţa , iubirea şi rugăciunea, ca astfel «să cunoaştem cu adevărat iubirea lui Hristos, Cea mai presus de conştiinţă, ca să ne umplem de toată plinătatea lui Dumnezeu» (Efes. III, 19)”.
Părintele era un om al rugăciunii. Indiferent ce se întâmpla în jur, era mereu cu mintea la Dumnezeu. Rugăciunea lui era profundă şi neîncetată, ceea ce-l făcea să vadă lucrurile mai clar, în profunzimea lor, mai aproape de Adevăr. Era un bun sfătuitor şi nu se implica decât în probleme de ordin duhovnicesc. Stătea mereu retras şi medita, iar de câte ori apărea o problemă în cadrul închisorii, găsea soluţia duhovnicească spre salvarea colegilor de suferinţă. Mulţi deţinuţi nu rezistau presiunilor psihice şi fizice la care erau supuşi, de aceea unii încercau să evadeze, alţii intenţionau să se sinucidă, iar alţii să se lepede de Hristos, pentru a scăpa de chinuri. Foamea şi suferinţa atinseseră culmi maxime. În aceste împrejurări, părintele pe mulţi îi îmbărbăta, le era alinare, făcând ca sfaturile sale să fie un leac pentru cei închişi împreună cu el. Cu toate presiunile făcute, rugăciunea şi răbdarea, iubirea, nădejdea şi credinţa îl ajutau pe părintele Ilie să-şi menţină pacea interioară, rămânând neclintit în faţa urii şi a răutăţii, a violenţei şi a tuturor lucrărilor demonice ce se exercitau asupra lor. Mereu găsea soluţii pacificatoare, iar împotriva ighemonilor închisorii nu avea nimic de obiectat. Singura lui vină era că nu putea fi reeducat. (hotnews.ro)
Mărturia Părintelui Ioan de la Rarău:
„Aflând de la cineva de la Bucureşti de părintele Ilie Lăcătuşu, care zicea că părintele vorbeşte şi face minuni, de curiozitate am mers şi eu la un prieten care avea maşină şi m-a dus la cimitir. Eu nu cunosc Bucureştiul şi nu ştiam unde să merg. Şi a vrut Dumnezeu ca să vină fata părintelui Ilie Lăcătuşu la cimitir acolo, deşi nu fusese de vreo două-trei zile. Am socotit că Dumnezeu a vrut aşa ca să-mi facă un favor, pentru că eram străin de Bucureşti, la distanţă foarte mare şi poate pentru dorinţa asta de a-l vedea şi de a se confirma ceea ce am auzit, să văd personal cu ochii mei, Dumnezeu a vrut ca fata să vină.
Şi intrând înăuntru, am văzut un mort adevărat, cu ochii închişi, complet, nemişcat. M-am mirat când l-am văzut fără capac deasupra, fără mirosuri. Omul, când moare, în două-trei zile trebuie să-l trateze cu fel de fel de chimicale ca să nu răspândească mirosuri, ca să nu putrezească imediat; sunt mulţi care au început să putrezească din cauza păcatelor. Iar el – nimic, de atâţia ani, trăind în aer ca toţi oamenii, şi descoperit, şi fără niciun fel de miros. M-am pus în genunchi şi capul l-am aplecat pe sicriu şi am făcut o rugăciune. Şi, bineînţeles, în rugăciune am pomenit pe Mântuitorul, Maica Domnului şi după aceea pe el, personal, ca să se roage pentru iertarea păcatelor mele. Şi când am ridicat capul şi m-am uitat la el, era cu ochii deschişi mari. Atunci, neaşteptat – pentru că sfântul face minuni, deschide ochii, se mişcă, vorbeşte la cei care sunt vrednici – eu, socotindu-mă cu totul nevrednic de aşa ceva, am rămas impresionat când am văzut că a deschis ochii mari. Am plecat din nou capul şi am făcut o rugăciune şi când am ridicat din nou capul, ochii i-a mişcat în direcţia mea, se uita cum se uită oamenii fără să învârtă capul – dar ochii i-a învârtit exact spre mine. Şi fata Părintelui Lăcătuşu zice: „Părinte, tata vrea să-ţi vorbească, întreabă ceva”. Şi, în clipa aceea, neaşteptând altă invitaţie, m-am uitat în spate, ştiam când eram eu în cimitir mai erau vreo trei oameni – acum erau vreo patruzeci-cincizeci de oameni în spatele meu. Şi atunci m-am ridicat şi am plecat.
Şi am rămas cu convingerea că Sfântul Ilie Lăcătuşu este un sfânt cu adevărat mare, mare înaintea lui Dumnezeu. Nu-i cunosc activitatea, nu-i cunosc viaţa, ştiu că a fost un preot care a făcut puşcărie pe timpul comuniştilor şi din cauza asta nu vor să-l canonizeze conducătorii.
Am mai mers altădată, ca la doi ani, şi am intrat iar la părintele Ilie Lăcătuşu. Am pus iarăşi capul pe sicriu şi m-am rugat; înainte însă iarăşi am pus mâinile mele pe mâinile lui – ţepene complet, reci ca gheaţa, cum sunt morţii şi, după ce m-am rugat puţin, am pus mâinile mele pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui se mişcă în sus şi în jos, se mişcau cu mâinile mele…
– Mâinile mele erau pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui nu mai erau reci ca gheaţa, erau calde. Şi am mişcat să văd dacă se mişcă. Se mişcau mâinile şi am rămas uimit. Am văzut un mort, da’ nu-i mort, un mort viu.
– Nu mai erau rigide?
– Nu, absolut deloc. Erau flexibile.
– Nu se vedeau semne de putrefacţie…
– Absolut nimic, ca viu, şi cu mustaţă şi cu tot absolut.
– Cu părintele Ilie aţi auzit şi alte minuni?
– Spunea cineva că a vorbit cu el şi am rămas atunci foarte gânditor: cum poate un mort după atâţia ani să vorbească? Cum poate de atâţia ani să fie şi să nu putrezească. Şi am auzit că ar fi spus, înainte de a muri: „Pe mine mă îngropaţi jos dar după nu ştiu câţi ani, o să puneţi preoteasa în locul meu şi pe mine o să mă lăsaţi deasupra” – exact cum s-a întâmplat acum. Era deci şi înainte văzător cu duhul, prin darul proorociei. Dacă n-ar fi fost sfinţii aceştia care străjuiesc ţara noastră din toate părţile şi se roagă pentru noi, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat.
– Vă rugaţi lui ca unui sfânt? Faceţi rugăciuni către părintele Ilie?
– Nu ştiu cât de mult mă rog eu, dar ştiu că este un sfânt, un mare sfânt, aşa cum este şi Sfântul Calinic de la Cernica, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfânta Filofteia, sfinţi mari, mari de tot. (rev. Atitudini, 3/2008.)
Mărturia Părintelui Iustin Pârvu:
„Cu Părintele Ilie Lăcătuşu am stat 4 ani la Periprava, în Deltă. El s-a remarcat, în general, prin interiorizarea lui puternică şi prin tăcere; rar îl auzeai vorbind ceva, şi atunci când o făcea, era foarte important ceea ce spunea, de cele mai multe ori ne îndemna să ne rugăm atunci când eram în vreo primejdie. Despre acest om pot să spun că avea cu adevărat darul smereniei. Căuta tot timpul să nu iasă în evidenţă cu ceva, făcea pe neînsemnatul. Îmi amintesc de o întâmplare minunată din Deltă, când Părintele Ilie a jucat un rol foarte important. În 30 ianuarie, ne-au trimis în colonie, la canal la tăiat de stuf. Vă daţi seama ce însemna lucrul acesta pe un frig de iarnă? Moarte curată. Eram toţi înspăimântaţi, mai ales că îi văzusem şi pe caraliii noştri cu mitraliera, vreo patru mitraliere. Probabil aşteptau să ne execute, crezând că vom refuza comanda. Era o deschidere acolo, de apă, de vreo patruzeci de hectare şi stuful era tocmai în adâncime. Toţi am început să murmurăm şi nu prea aveam de gând să intrăm în apă. Ne-au ordonat să intrăm şi să scoatem câte doi snopi. Pentru cine făceam noi astea? Nu avea niciun sens. Măi, şi cum să intri în apă? Calci te duci într-o ştioalnă, nu te mai scoate nimeni de acolo. Am ezitat la început. Dar Părintele Ilie a avut un cuvânt foarte ferm şi ne-a îmbărbătat pe toţi: „Măi, intrăm pentru că ăştia îs puşi pe gând rău; ăştia trag în noi. Să intrăm în apă, că Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi ne vor scoate nevătămaţi”. Măi, şi am intrat. Am ajuns acolo, până la bărbie am intrat în apă. Am tăiat frumos snopi. Şi ne miram cu toţii că lucram ca pe uscat. Unii până la piept, unii până la gât, unii în sfârşit până la jumătate, cum ne-a prins locul pe fiecare acolo. Şi am scos. Am mers vreo trei ore în apă, şi am scos la mal cei doi snopi. Dar nu era numai aşa că-l tai cu frunze, trebuia frumos, curăţat, măsurat, pus la dimensiune şi era un ger de – 30° afară, gheaţa groasă de 20-25 cm, încât se vedea nufărul galben înflorit sub gheaţă. Sus ne însoţeau nişte păsări, care ne-au urmărit în tot acest timp şi dedesubt florile de sub gheaţă. Ei bine, eram cu toţii nevătămaţi şi uzi. Curgea apa de pe noi. Mare minune a fost atunci. Că dimineaţa, când am intrat noi era ceaţă, nori şi rece, aşa te prindea la oase. Şi dintr-odată a apărut soarele, măi băieţi, s-a luminat de ziuă. Era o căldură, de se minunau şi caraliii. Ne-am dezbrăcat şi s-au uscat hainele ca la cea mai fierbinte sobă, aşa aburi ieşeau din toate. Ne-am încălţat, ne-am îmbrăcat şi hai la colonie. Şi aşa Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi au fost cu noi şi ne-au ajutat, chiar în ziua de 30 ianuarie. Şi vă spun că nu s-a întâmplat să fie niciun bolnav, niciun internat, n-o fost nimic. Şi aceasta datorită rugăciunilor Părintelui Ilie, că altfel cred că eram cu toţii morţi”. (ibid.)
Mărturia lui Emanoil Paraschivaş:
(la Aiud) „În timp ce aşteptam „îndrumătorul” un domn s-a apropiat de mine şi mi-a spus: „Domnule Emanoil Pindu! Am ascuns, cu mult timp înainte de a mă aresta, în tivul de la mâneca cămăşii, o fărâmă de Sfântă Împărtăşanie (era luni, prima zi din Săptămâna Mare). Pregătiţi-vă, căci Sâmbătă, de Sfânta Înviere, v-o dau”. Normal trebuia să-l întreb: de unde ştie cine sunt, deoarece puteam să bag mâna în foc că nu l-am văzut în viaţa mea. Şi în al doilea rând de unde ştie unde voi fi repartizat, cum a aflat unde va fi dânsul pironit şi… cum va izbuti să-mi dea Sfânta Cuminecătură? Din toate acestea, nimic. Am luat totul în serios şi a doua zi, stăteam singur într-o celulă, am început să execut pregătirea… Molcomit de acest adevăr, m-am spovedit Ziditorului, spunând în fiecare zi tot răul de care mi-am amintit. Sâmbătă, când au început să cânte clopotele de la Biserica apropiată Puşcăriei, am auzit, prin MORSE aplicat în plafonul celulei mele: GATA. M-am dus la fereastră şi în dreptul unei găurele făcute de cineva la oblonul ce oprea soarele să-mi dea bineţe, am văzut atârnând o sforicică ce mi-a adus LUMINA CEA ADEVĂRATĂ.
Tulburarea mea, care căpătase forme alarmante: „dacă Sfânta Împărtăşanie mi-a fost dată de Sfântul Ilie Lăcătuşu sau cel rău îşi bate joc de mine făcându-mă să mă laud că un sfânt m-a împărtăşit”, a fost limpezită de Prea Cucernicul Stareţ de la Mănăstirea Petru Vodă, Iustin Pârvu. Aflând că Sfinţia Sa a fost prieten apropiat cu Sfântul Ilie Lăcătuşu şi că au îndurat împreună terorile comuniste la Aiud şi Periprava, în perioada când şi eu mă târam pe acolo, m-am dus la Cinstitul Stareţ. Acesta mi-a luat perdeaua de clătinare, asigurându-mă că Sfânta Împărtăşanie dată de Sfântul Ilie Lăcătuşu reprezintă o realitate. De atunci am realizat că Mâna Domnului îl ocroteşte pe fiecare om, când se roagă. Doamne, iartă-mă şi mă miluieşte.”(„Jocul destinului”, Ed. Brad, p.133,152)
Sursa: “Martiri si marturisitori romani din secolul XX” – Fabian Seiche
––––––––––––––––––––––––––
–––––––––––––––––––-
–––––––––––––––––––––––––––
Sfânta Împărtășanie dată de Sfântul Ilie Lăcătușu în temniță. Mărturia lui Emanoil Paraschivaș
<< În timp ce aşteptam „îndrumătorul” un domn s-a apropiat de mine şi mi-a spus: „Domnule Emanoil Pindu! Am ascuns, cu mult timp înainte de a mă aresta, în tivul de la mâneca cămăşii, o fărâmă de Sfântă Împărtăşanie (era luni, prima zi din Săptămâna Mare). Pregătiţi-vă, căci Sâmbătă, de Sfânta Înviere, v-o dau”. Normal trebuia să-l întreb: de unde ştie cine sunt, deoarece puteam să bag mâna în foc că nu l-am văzut în viaţa mea. Şi în al doilea rând de unde ştie unde voi fi repartizat, cum a aflat unde va fi dânsul pironit şi… cum va izbuti să-mi dea Sfânta Cuminecătură?
Din toate acestea, nimic. Am luat totul în serios şi a doua zi, stăteam singur într-o celulă, am început să execut pregătirea… Molcomit de acest adevăr, m-am spovedit Ziditorului, spunând în fiecare zi tot răul de care mi-am amintit. Sâmbătă, când au început să cânte clopotele de la Biserica apropiată Puşcăriei, am auzit, prin MORSE aplicat în plafonul celulei mele: GATA. M-am dus la fereastră şi în dreptul unei găurele făcute de cineva la oblonul ce oprea soarele să-mi dea bineţe, am văzut atârnând o sforicică ce mi-a adus LUMINA CEA ADEVĂRATĂ.
Tulburarea mea, care căpătase forme alarmante: „dacă Sfânta Împărtăşanie mi-a fost dată de Sfântul Ilie Lăcătuşu sau cel rău îşi bate joc de mine făcându-mă să mă laud că un sfânt m-a împărtăşit”, a fost limpezită de Prea Cucernicul Stareţ de la Mănăstirea Petru Vodă, Iustin Pârvu. Aflând că Sfinţia Sa a fost prieten apropiat cu Sfântul Ilie Lăcătuşu şi că au îndurat împreună terorile comuniste la Aiud şi Periprava, în perioada când şi eu mă târam pe acolo, m-am dus la Cinstitul Stareț. Acesta mi-a luat perdeaua de clătinare, asigurându-mă că Sfânta Împărtăşanie dată de Sfântul Ilie Lăcătuşu reprezintă o realitate. De atunci am realizat că Mâna Domnului îl ocroteşte pe fiecare om, când se roagă. Doamne, iartă-mă şi mă miluieşte! >>
sursa: Emanoil Paraschivaș, Jocul destinului, Ed. Brad, sursa foto: ATITUDINI.com
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Bucura-te, binecuvantare a pamantului romanesc,
Bucura-te, ca pe Sfantul Prooroc Ilie l-ai avut ocrotitor,
Bucura-te, ca sfintii inchisorilor asupra ta au vegheat,
Bucura-te, ca Maica Domnului cu sfantul ei acoperamant v-a acoperit,
Bucura-te, ca sfintele tale moaste te arata vas ales al lui Hristos,
Bucura-te, ca celor ce aveau nevoie de ajutor te-ai aratat,
Bucura-te, cel ce imparti tamaduiri cu indestulare,
Bucura-te, ca pe cei flamanzi ii hranesti,
Bucura-te, rugatorule pentru familiile evlavioase,
Bucura-te, izgonitor al cetelor diavolesti,
Bucura-te, candela aprinsa in intunericul ratacirilor,
Bucura-te, mustrator al celor ce defaima dreapta credinta,
(extras din cartea Viața, minunile și acatistul Părintelui Ilie Lăcătușu)
.
.
Părintele Mărturisitor Ilie Lăcătușu, sfânt pătimitor al închisorilor comuniste:
Rugăciune pentru România
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne mântuieşti pe toți, cu sufletele pline cu evlavie, Ție astfel ne rugăm: Îndură-te, Doamne, de țara noastră şi neamul nostru şi ajută să-şi găsească, în sfârșit, calea cea dreaptă. Coboară Duhul Tău cel Mângâietor să le curățească întinăciunea şi să le întoarcă blândețea și frica de Tine, Doamne. Luminează, Doamne, mințile celor care din pricina amărăciunilor şi umilințelor nu văd calea cea dreaptă.
Încălzește, Doamne, inimile celor care, învrăjbiți de diavol, au uitat să-şi iubească aproapele şi să ierte vrăjmaşilor. Sădeşte, Doamne, în sufletele lor mândria muncii cinstite, bucuria de a-şi agonisi pâinea cu sudoarea frunții. Slobozeşte, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei şi egoismului. Învață-i, Doamne, să se rabde unii pe alții aşa cum Tu ne rabzi pe noi toți. Stinge pofta celor care pentru binele lor îşi asupresc semenii.
Încălzește-le, Doamne, inimile, tămăduieşte-le rănile și îmbrățișează-i în nestrămutata Ta dragoste. Odihneşte, Dumnezeule, sufletele celor care şi-au dat bunul cel mai de preț pentru credință și dreptate. Cu capetele plecate, genunchii îndoiți şi inimile frânte, ridicăm această rugăciune către Tine, Doamne, Bunule, şi Ție îți strigăm: Auzi-ne, Doamne, şi trimite Mila Ta peste neamul nostru Românesc.
Că numai a Ta este puterea şi mărirea și numai Tu vei întoarce râurile Neamului nostru la matca străbună, ca să se laude numele Tău în veac, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
(Rugăciune compusă de Părintele Ilie Lăcătușu, sfințitul mărturisitor, rugăciune cuprinsă în slujbele duminicale ale Bisericii Ortodoxe Române „Buna Vestire” din Sydney, Australia.)
[…] Sursa: https://bucovinaprofunda.com/2020/07/22/sfantul-sfintit-ilie-marturisitorul-cel-cu-moaste-intregi-ce… […]
ApreciazăApreciază
Pingback de Sfântul sfințit Ilie Lacatusu, cel cu moaște întregi, cel iubit de mulțime de popor și ignorat de Ierarhi, făcător de minuni (1909-1983) | SACCSIV - blog ortodox — 25 iulie 2020 @ 07:38 |
[…] Sursa: https://bucovinaprofunda.com/2020/07/22/sfantul-sfintit-ilie-marturisitorul-cel-cu-moaste-intregi-ce… […]
ApreciazăApreciază
Pingback de Sfântul sfințit Ilie mărturisitorul cel cu moaște întregi, cel iubit de mulțime de popor și ignorat de administrația eclesială, mistic legionar, făcător de minuni încă din timpul vieții și grabnic ajutătorul (1909-1983) | SACCSIV - blog or — 27 iulie 2020 @ 19:14 |
Ăsta da articol. Acestea sunt lucruri intr-adevăr de folos pe care trebuie să le cunoască lumea.
Felicitări Bucovina, astfel profundă.
Astea sunt lucruri palpabile , verificabile si mărturisite de oameni simpli, mai presus de orice pseudo-stiintă pe care le putem primi prin credință chiar si fără cercetări sau studii.
Cum zicea si părintele Iustin; ne mai rămâne fuga cât se poate apoi martiriul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Comentariu de Cristi — 24 iulie 2021 @ 12:36 |
Mulțumesc, Cristi. Să avem binecuvântarea sfântului Ilie Lăcătuşu!
ApreciazăApreciază
Comentariu de Mircea Puşcaşu — 25 iulie 2021 @ 21:48 |