Bucovina Profundă

25 iunie 2021

Mugur Vasiliu: SCRISOARE CĂTRE CĂPITAN

Filed under: Corneliu Codreanu,Miscarea Legionara,Mugur Vasiliu,România Profundă — Mircea Puşcaşu @ 09:37

Mugur Vasiliu: SCRISOARE CĂTRE CĂPITAN

RAPORTUL ORBULUI XVICorneliu_Codreanu_Profile

Să ne ierţi Căpitane că nu ne-am învrednicit, până acum, să-ţi scriem.

De când aţi plecat, pentru românii nevoitori în Hristos, timpul parcă a înţepenit. De atunci s-au petrecut multe şi păgubitoare pentru neamul nostru. După cum ai prevăzut, bestia roşie s-a năpustit asupra noastră – ne-a orbit sufletele, apoi ni le-a colectivizat. N-am fost pregătiţi – cei pregătiţi, voi, nu mai erau printre noi. Mulţi muriserăţi, iar o mare parte se muceniceau în temniţele de pe tot cuprinsul ţării. Ceilalţi s-au născut prevăzători. De urâciunea urâciunilor n-am scăpat nici astăzi. În timp năpârca bolşevică a fătat; astăzi puii de lighioană ne conduc – ei spun că nu au nici o legătură cu mama lor şi se numesc exact ca pe vremea voastră: democraţi. După 20 de ani de terorism ateu, progeniturile și-au aranjat viitorul democrat: în 1989 l-au executat pe Ceaușescu și au preluat puterea. Copiii își înlocuiau părinții la distrugerea țării – acest lucru este cu mult mai rău decât putea fi prevăzut. Acela a fost momentul când în Piața Universității o mână de tineri studenți au încercat desprinderea de comunismul care se arăta fără sfârșit. Piața a eșuat, boala a continuat. 

În ceea ce vă priveşte, însă, lucrurile au rămas neschimbate, tot aşa cum steagurile voastre şi frontul pe care l-aţi deschis şi pe care aţi căzut, sunt neatinse, în locul în care le-aţi lăsat. Nici mână de voinic să le ridice şi nici curaj de ticălos să le fure, nu s-au aflat. Dar, ca să nu le fie nici o primejdie, şi pentru că vitejia le este la fel de străină cum le este şi crucea, hidoşeniile pământului au ales să ne orbească pe toţi, ca să nu vă mai vedem nici pe voi şi nici lupta voastră mântuitoare; n-au îndrăznit să atingă nimic – au găsit o modalitate foarte eficientă de a rezolva în felul lor problema: ne-au orbit pe noi. V-au ascuns de noi, orbindu-ne. Ne-au orbit pe toţi, ne-au orbit şi ne-au colectivizat sufletele. Am ajuns să vedem şi să nu înţelegem – vedem doar cu ochii de carne, iar ochii sufletului nu-şi mai pot ridica pleoapa.

Unii spun că sunteţi cei mai mari criminali ai istoriei – ştim, sigur că noi ştim că nu este nici cea mai mică legătutră între voi; de altfel, şi cei care fac aceste asemănări ştiu adevărul foarte bine, dar acesta le este slujba murdară. Ne străduim să arătăm lucrurile aşa cum au fost – însă, în cea mai mare măsură efortul nostru merge în gol. 

După cum am scris mai sus, lumea e oarbă. Pe vremuri, se mai găsea cineva care măcar auzea. Acum au şi surzit cu toţii – orbi şi surzi complet, scândură, lemn; numai că, ei au renunţat cu voia lor să mai vadă şi să mai audă. Unii, doar chiori – cei care mai vedeau, chiar dacă prin ceaţă – atunci când au avut în faţa ochilor adevărul, s-au temut atât de tare, încât au intrat în panică. Ceea ce vedeau le cerea să revină asupra a tot, asupra vieţii lor întregi, asupra relaţiilor pe care le aveau cu ceilalţi. Aşa că – au considerat ei – mai bine şi mai bine ar fi fost să nu fi văzut. Şi, de atunci, nu mai văd.

Căpitane, trebuie să ştii că, toată povestea ta şi a mişcării, deranjează pe toată lumea. Nimeni sau aproape nimeni, nu-şi doreşte „să se expună” „fără rost”, să-şi „complice viaţa”, cunoscându-vă povestea. Ei nu văd, şi atunci cum ar putea înţelege, că povestea voastră este de fapt şi povestea lor, că ei sunt parte din poveste – o parte foarte ruşinoasă şi ticăloasă, ce-i drept; şi că, dacă nu îşi ştiu şi nici nu vor să îşi cunoască propria poveste, înseamnă că lovesc într-una cu piciorul în ţăpuşă, şi că…

Toţi sunt de acord că tu, ultimul căpitan al românilor şi mişcarea legionară aţi adus multă durere în ţară – noi ştim că nu-i aşa, dar uite cum gândesc ei, tocmai pentru a-şi ascunde complicitatea şi a se dezvinovăţi; uite-i cum se ascund după orbire. Căci, mai spun o dată, nu sunt orbi din naştere, nu aşa i-a lăsat Dumnezeu, ci sunt orbi fiindcă aşa vor ei, aşa le e cel mai confortabil – acum se spune că sunt „politically corect”, adică fac tot ce li se cere şi cum li se cere.Ei spun că e mult mai bine fără tine şi fără şcoala de educaţie creştină a neamului, pe care ai făcut-o tu. Fiindcă, spun cei mai instruiţi dintre ei, toate acestea nu fac decât să îi împiedice să gândească liber. Mai trebuie să ştii că şi credinţa noastră tinde să devină o credinţă „liberă” – acum conducătorii pământeşti ai Bisericii vor să renunţe la Învierea lui Hristos ca realitate mântuitoare, şi, împreună cu ceilalţi rătăciţi, plănuiesc o „credinţă comună” ecumenică, care desigur este mult mai „comodă” şi mai „liberă”. Cu alte cuvinte, acum se împlineşte ceea ce a început patriarhul mason Miron Cristea, atunci când a schimbat calendarul. Umblă, prin târg, şi vorba după care cel mai mare duşman al progresului românilor este credinţa creştin-ortodoxă.

Ca atunci, în vremea voastră. Astăzi, au rămas tot cele două lucruri care au stârnit atâta ură şi atâta teamă printre cei care deja Îl urăsc şi se tem de Hristos: Hristos şi neamul românesc. Printr-o mecanică de ceasornicar, marele mecanic şi tehnolog al universului, dracu,împrăştie această ură şi teama printre români; teamă şi ură de cei pe care ar trebui să-i iubim şi să-i cinstim – dacă am cunoaşte povestea, dacă am vedea şi am înţelege. Dumnezeu şi neamul, cu tot ce pleacă de aici şi se întoarce spre slava lui Hristos şi mântuirea neamului.

Dacă mai găseşti un chior şi dacă vrei să-l întristezi, vorbeşte-i despre toate acestea: despre sfinţi, mântuire, jertfă, martiri sau despre mişcarea legionară şi despre Căpitan – orbeşte pe loc! Şi, tot pe loc, i se şterge şi bruma de memorie pe care o avea. Şi poţi fi sigur că n-ai să-l mai întâlneşti vreodată – din acel moment, te simte după miros şi te ocoleşte de departe. Este un fenomen coordonat – produs şi experimentat pe sufletele noastre şi pe mântuirea noastră.Suntem în Postul Mare. Rândurile acestea sunt un fel de răspuns la o scrisoare tristă, de despărţire, pe care tu nu ai scris-o niciodată. Poate nu ai avut timp sau poate despărţirea nu era importantă. Unii spun că nu te-ai aşteptat că istoria o să înnebunească. Noi credem că ai ştiut. Şi mai credem că nu ne-ai scris scrisoare de rămas bun, fiindcă n-ai plecat de tot. Credem că împreună cu oastea cea mare – cu Ionii, Vasilii, Gheorghii, Neculaii, Alexandrii, şi toţi ceilalţi, care stau la fel ca altădată, în jurul tău – te-ai alăturat oştilor cereşti. Mai credem că întoarcerea din cruciadă, pe care o povesteşte Radu Gyr este expresia unui superb moment de tristeţe dar şi de nădejde.Căpitane, să ne ierţi că am îndrăznit să-ţi scriem, dar nici noi nu prea vedem bine, iar astăzi unele lucruri s-au schimbat; astăzi, muntele stâncos se ridică chiar în mijlocul mlaştinii deznădejdii, şi pădurea fiarelor este în tot locul. Astăzi trebuie să le treci pe toate dintr-o dată, fiindcă astăzi toţi dusmanii credinţei şi ai neamului şi-au dat mâna şi luptă împreună împotriva noastră. Pare că ne apropiem de sfârşit.Dar noi, Căpitane, vă aşteptăm să veniţi, să vă întoarceţi, aşa cum ne-aţi promis: uşori, ţinându-vă de mâini; vă aşteptăm pe voi cei cu duh fecund, să ne ajutaţi şi să vă iviţi cum trec fântânile-n fântâni. Vă aşteptăm, noi cei de azi, pe voi cei de ieri şi de totdeauna.

Noi, care suntem o mână de oameni – câţiva.

Ne străduim să reaprindem focul care luminează drumul neamului spre mântuire, spre Biserica lui Hristos. Să facem văzută axa neamului nostru, care duce în acelaşi loc. Suntem şi puţini şi nevolnici. (…)

Căpitane, ţie îţi scriem toate acestea, pentru că ştim că tu ne înţelegi. Ceilalţi Căpitani ai românilor – Horea, Tudor, Avrămuţ – ne sunt puţin mai departe. Tu eşti chiar aici, lângă noi. Cunoaştem oameni în ochii cărora încă te mai oglideşti. Mai sunt foarte puţini. Încet pornesc şi ei, se sting. Ţie îţi scriem, fiindcă tu ai spus: ”Cel ce luptă chiar singur, pentru Dumnezeu şi neamul său, nu va fi învins niciodată”.

Acum, avem nevoie de rugăciunile tale, Căpitane; de rugăciunile voastre, ale sfinţilor închisorilor şi ale martirilor mărturisitori ai lui Hristos, spre mântuirea neamului românesc. Te rugăm şi vă rugăm să vă rugaţi la Maica Domnului, la toţi sfinţii să mijlocească pentru noi. Nu te uita la ceata noastră că e mică şi păcătoasă. Ajută-ne. Noi vrem doar să aprindem focul.

Mugur Vasiliu

Sursa: Revista AXA

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: